Student: Olaru George Alexandru

Istorie, Grupa H313

Managementul relațiilor interpersonale

în clasa de elevi

Managementul clasei de elevi este un domeniu de cercetare în științele educației care

studiază atât perspectivele de abordare ale clasei de elevi cât și structurile dimensionale ale
acesteia (ergonomică, psihosocială, normativă, relațională, operațională și creativă), în scopul
facilitării intervențiilor cadrelor didactice în situații de criză microeducațională (indisciplină,
violență, nonimplicare etc.) și a evitării consecințelor negative ale acestora prin exercițiul
microdeciziei educaționale. Managementul clasei de elevi cuprinde trei componente esențiale:
managementul conținuturilor, managementul problemelor disciplinare și managementul relațiilor
interpersonale1.

Procesul de învățământ nu poate fi conceput în afara unui dialog permanent între

profesori și elevi. Problema relației dintre profesori și elevi a constituit obiect de reflecție pentru
teoreticienii tuturor timpurilor. Astfel se pot distinge două tendințe extreme: magistrocentrismul
și pedocentrismul. Magistrocentrismul este bazat pe o concepție autocratică de a considera
profesorul ca fiind autoritatea care dispune și impune totul, elevul supunându-se și conformându-
se acestuia. Metodele și procedeele utilizate în procesul predării conduceau spre ascultare și
supunere, iar relația care se instituia era una de coerciție execritată asupra unei „ființe
imperfecte” care era copilul. Pedocentrismul promova liberalismul pedagogic, copilului trebuind
să i se creeze toate condițiile necesare unei dezvoltări spontane2.

Revenind la relațiile interpersonale în cadrul clasei de elevi, acestea se realizează, de

regulă, prin sociabilitate. Acestea constituie mediul socio cultural în care se produce procesul de
modelare al elevilor. Grupul devine o sursă de valori cu influență formativă asupra
autodezvoltării individuale. Elevul își definește condiția sa umană în această țesătură de relații
din clasă, în diferențierile de activitate și randament, în speță în complexitatea atmosferei
afective3.
1
Cristina Macarie, Georgeta Macarie, Managementul relațiilor interpersonale în clasa de elevi, Petroșani, Editura
FOCUS, 2007, p. 11.
2
Ibidem, p. 13.
3
Troscenco Giorgiana Cristina, Relații interpersonale în clasa de elevi (Lucrare de cercetare), Câmpulung Muscel,

1
Student: Olaru George Alexandru
Istorie, Grupa H313

Intervenția cadrului didactic în dirijarea relațiilor interpersonale se impune cu necesitate.

În situațiile de conflict, sau într-o perioadă cu rezultate mai slabe la învățătură, elevul are nevoie
nu numai de stimulare pentru depășirea situației, ci și, mai ales, de încrederea celorlalți că o
poate face. Atitudinea binevoitoare, încurajatoare a celor din jur, cadre didactice, colegi, părinți,
este hotărătoare4.
În acest sens, interacțiunea profesor-elev are un rol foarte important deoarece
influențează categoric atmosfera din clasă, cadrul didactic fiind cel care contribuie la
consolidarea coeziunii sau dimpotrivă la fragmentarea clasei 5. Ideea centrală în jurul căreia se
concentrează toate aspectele la relația profesor-elevi se referă la crearea condițiilor ca acestea să
se transforme într-un dialog autentic. După Gilbert Leroy, un dialog este autentic „dacă fiecare
personalitate se angajează în întregime, se manifestă exprimându-și cu sinceritate emoțiile,
ideile, experiențele, acceptând în totul sentimentele, ideile și experiențele celorlalți, pentru că
dorește șă le înțeleagă la nevoie și să-și modifice atitudinile și intențiile, cooperând cu ceilalți
într-o căutare comună”. În acest sens, relația profesor-elev reprezintă modalitatea principială de
mediere didactică, de ipostaziere a acesteia într-o variantă umană, subiectivă. Dincolo de
conținuturile concrete care se transmit, în activitatea didactică va fi important tipul de
interacțiune care se va statornici între clasa de elevi și profesor, precum și atitudinea acestuia în a
se relaționa la grup și la fiecare elev în parte6.

Astfel, cele mai frecvente relații ale profesorului cu elevii sunt în cadrul lecțiilor, mai
bine spus în cadrul procesului de învățământ. În acest context, se poate distinge o primă relație
interpersonală în clasa de elevi, una direct profesor-elev și anume relația de conducere. În cadrul
relațiilor de conducere se pot distinge trei stiluri, stilul autoritar, liberal și democratic.
Stilul autoritar se bazează pe relația prfesor-elev ca fiind o relație interpersonală în care
își spun cuvântul temperamentul, caracterul și pregătirea profesională a dascălului. Profesorii cu
un stil autoritar sunt despotici și rigizi. Profesorul doar „predă” sau „ascultă”, elevii sciru
mecanic, memorează cele spuse de profesor, feed-backul nu funcționează sau este anemic. Este
blamată exprimarea liberă, cercetarea independentă, afirmareaplenară a personalității. Întreaga
predare este dirijată de profesor, e critică, pedepsește și sancționeazărezultate instruirii. Inițiativa

Editura Larisa, 2015, p. 21.

4
Ibidem, p. 22.
5
Claudia Pruteanu, Dinamica relațiilor interpersonale în clasa de elevi, Bârlad, Editura Sfera, 2010, p. 15.
6
Cristina Macarie, Georgeta Macarie, op. cit., p, 16.

2
Student: Olaru George Alexandru
Istorie, Grupa H313

elevilor nu este admisă7.

Stilul liberal (Laissez-faire) este adoptat de un profesor care-și va restrânge activitatea,
acesta fiind un simplu supraveghetor și însoțitor al inițiativelor elevilor. Inițiativa învățării va
reveni aproape exclusi elevului. În acest caz domină interesele și dorințele elevilor, profesorul
subordonându-se maximal în favoarea acestor determinări.
Stilul democratic va determina o atmosferă de cooperare, predomină strategiile euristice,
întrebările circulă bidirecțional. În planul personalității, elevii se pot asocia în mod liber pentru a
rezolva unele sarcini ale învățării, vor avea inițiativă, încredere, simț de răspundere, curaj, bun-
simț. Comunicarea pe direcția elevi-profesori se va intensifica . se va cultiva ideea că și
profesorul are de învățat de la elevi, că aceștia devin coresponsabili de calitatea procesului
instructiv-educativ8.

Alte relații interpersonale ce se stabilesc în cadrul clasei de elevi sunt relațiile de

intercunoaștere. Relațiile de intercunoaștere derivă din necesitatea de ordin psihologic a elevului
de a dispune de o serie de informații în ceea ce îi privește pe ceilalți membrii ai grupului din care
face parte, modul lor de a fi și personalitatea fiecăruia. Această tipologie de relații se reflectă
atât în interacțiunea elev-elev cât și elev-profesor, la un moment dat cadrul didactic trebuind șă
aibă informații concrete despre elevii săi cât și fiecare din aceștia despre ceilalți colegi,
informații diverse și consistente, astfel conturîndu-se un adevărat univers dinamic al
interacțiunilor respective. Atunci când informațiile sunt limitate, șansele instaurării neîncrederii
și a suspiciunii între parteneri sunt mai ridicate. Elementul central, începutul și sfâșitul acestui tip
de relații interpersonale, îl constituie imaginea partenerilor unul despre celălalt și despre ei
înșiși9.

Relațiile de intercomunicare. Acestea apar ca o consecință directă a ceea ce resimt

membrii grupului, mai precis elevii, în momentul în care intră în interacțiune cu ceilalți membrii,
nevoia de a se informa unii pe ceilalți, de a face schimb de informații, mai exact de a comunica.
Astfel, relațiile de intercomunicare în cadrul clasei de elevi prind contur prin prisma necesității
indivizilor de a schimba o serie de informații, indiferent de natura lui, de a comunica, tipurile
principale de comunicare fiind: comunicare nonverbală (aceasta este în concurență cu

7
Ibidem, p. 17.
8
Ibidem, p. 18-19.
9
Troscenco Giorgiana Cristina, op. cit., p. 23.

3
Student: Olaru George Alexandru
Istorie, Grupa H313

comunicarea verbală deoarece permite transmiterea unei serii de mesaje chiar în timp ce se
poartă o discuție, atât între elevi cât și între cadru didactic și elevi) și comnicarea verbală10.

Relațiile socio-afective presupun raporturi de simpatie și antipatie, de preferințe și

respingere reciprocă între membrii clasei de elevi. Lipsirea colectivului de elevi de afectivitate
poate conduce la efecte negative în planul capacității interacționale ale elevilor. Atracția
interpesonală exprimată de acest tip de relații poate fi favorizată de mai mulți factori:
proximitatea- persoanele aflate în vecinătate au tendința de a se apropia afectiv, de a se prefera
reciproc; similaritate- explică tendința persoanelor de a se împrieteni cu acei semeni cu care se
aseamănăîn planul aptitudinal, valoric, motivațional.; complementaritatea - se referă la situații în
care partenerii dispun fiecare de calități care se completează unele pe celelalte, astfel încât ceea
ce-i lipsește unuia dintre parteneri este compensat de calitățile celuilalt. Aceste relații sunt o
condiție esențială pentru dezvoltarea personalității elevilor11.

Relațiile de influențare. în clasa de elevi se dezvoltă o serie de relații și interacțiuni din

care elevul desprinde o serie de norme și valori pe care le dezvoltă pe termen lung. În ceea ce
privește relațiile interpesonale de influențare în cadrul clasei de elevi, trebuie analizată structura
influenței sociale ce face referire la manifestarea autorității în cadrul acestui grup. De regulă, la
nivelul literaturii de specialitate, investigațiile referitoare la autoritatea educațională analizează în
detaliu problematica aspectului psihologic al acestuia, punându-i în corelație ariile de
manifestare cu diferite variabile de personalitate a elevilor. Denistatea acestor analize de sorginte
pedagogică, chiar și experimentale, este centrată pe transformarea în loc comun a ideii că
performanța fiecărui membru al clasei cât și performanța clasei în general se află în strânsă
legătură cu structura de autoritate a comandamentului grupului și în special cu autoritatea
cadrului didactic12.

10
Ibidem, p. 23-24.
11
Claudia Pruteanu, op. cit., p. 16-17.
12
Troscenco Giorgiana Cristina, op. cit., p. 27.