4. PC1.

Seminar 4 - Comunicarea didactică în situații de evaluare

Rezolvare
1. Exemplificați următoarea idee: Ideea de „complicitate” între cadru didactic şi
elev/elevi este relevată de J. Cardinet (1989) când spune că o „o mare parte a
învăţării şcolare pare să aibă la baza aceasta complicitate între profesor şi elev
care le permite să înţeleagă prin jumătăţi de cuvinte”.
Raporturile dintre profesor şi elev nu prezintă numai o latură
intelectuală. Factorul afectiv are o importanţă deosebită asupra randamentului
intelectual al elevului. Crearea de bună dispoziţie în clasă reprezintă o condiţie
necesară pentru evitarea eşecului şcolar. Fiecare lecţie se desfăşoară într-un climat
afectiv particular, dispoziţia clasei variază în funcţie de cea a profesorului.

Prin apreciere, profesorul trebuie să schiţeze o perspectivă. Dacă un

profesor spune unui elev: „din tine nu va ieşi nimic”, el nu apreciază numai o situaţie
prezentă, ci exprimă şi convingerea lui asupra dezvoltării viitoare a elevului, ceea ce
ar putea duce în final la un rezultat nedorit. Performanţele elevului, nu numai că nu
vor creşte, ci vor scădea atât de mult încât ar putea pune în pericol dezvoltarea psihică
viitoare a acestuia. De aceea, profesorii trebuie să aibă grijă ca în derularea procesului
de învăţământ să nu lezeze personalitatea elevului ci să-l ajute să şi-o dezvolte, să-l
ajute să înveţe, să gândească singur pentru că, atunci când va părăsi băncile şcolii să
nu depindă de nimeni, cel puţin din punct de vedere intelectual.
Relaţia profesor-elev este reciprocă. Fiecare transmite mesaje-semnale,
fiecare le percepe diferit dar se influenţează reciproc. Anumite cerinţe influenţează personalitatea
fiecăruia putând deveni, cu timpul, constante ale personalităţii.

2. Identificaţi în situaţii concrete de evaluare aspecte de comunicare nonverbală

şi paraverbală ale elevilor; explicaţi aceste comportamente şi propuneţi

modalităţi eficiente de evitare a efectelor stresante ale situaţiilor de evaluare.

Mimica, gesturile împreună cu postura, utilizarea spaţiului, contactul vizual, atingerile

corporale, îmbrăcămintea, mirosurile, tonul vocii, reprezentarea timpului însoţesc şi, uneori,
înlocuiesc cuvintele. Toate acestea alcătuiesc comunicarea nonverbală prezentă în toate interacţiunile
interumane, intervenind implicit şi în relaţia profesor – elev.

Relaționarea între elevi şi profesori are efecte benefice pentru procesul educativ, existând o
corelaţie pozitivă între dezvoltarea cognitivă, abilitatea de comunicare, atracţia interpersonală şi
prietenie.

Relaţia elev – profesor întruneşte caracteristicile unei relaţii sociale conform căreia o
relaţie socială se stabileşte când un individ sau performer joacă acelaşi rol în faţa aceluiaşi public, în
diferite ocazii. Relaţia dintre comportamentele nonverbale de apropiere şi încrederea în profesori din
partea elevilor este puternic influenţată de măsurile de apropiere şi afecţiune decât de cele de
dominare, întărind încrederea ca element cheie în relaţia dintre elev şi profesor. Astfel, o apropiere
nonverbală moderat crescută are un efect mai pozitiv asupra învăţării elevilor decât o apropiere
nonverbală excesivă sau scăzută. Unul dintre principalele scopuri ale profesorilor în ceea ce priveşte
predarea lecţiilor este de a obţine şi menţine cooperarea elevilor pentru activităţile derulate în sala de
curs. Cooperarea elevilor şi gradul de implicare sunt criterii importante pe care profesorii le folosesc
pentru a evalua activităţile din timpul orei şi pentru a judeca succesul unei activităţi didactice.

i.

3. Comentați :,,nu tot ce intenţionăm reuşim să spunem, nu tot ce spunem se aude,

nu tot ce se aude se şi înţelege, se înţelege şi ce nu spunem, iar ceea ce se înţelege
nu depinde numai de noi ce devine.” (Şoitu, 2001).
Atunci când vorbim despre educaţie, şi în special despre educaţia formală, trebuie să ne
raportăm la noţiunea de comunicare umană în general şi comunicare educaţională (pedagogică) în
special. Omul comunică în orice moment al activităţii de zi cu zi şi, cu atât mai mult, atunci când doreşte
să înveţe ceva.
În comunicarea didactică/educaţională profesorul trebuie să-i facă pe elevi să simtă că el are o
vocaţie în această direcţie, că este un partener de încredere, care doreşte un dialog autentic.
Competenţa de comunicare se va manifesta şi prin capacitatea de ascultare a elevilor. Cei mai apreciaţi
profesori sunt cei care permit libertatea de exprimare a elevilor, care nu-i fac nici să se simte judecaţi,
nici manipulaţi, nici sfătuiţi, ci cei care le oferă sentimentul de siguranţă şi libertatea comunicării. Într-o
lume în continuă mişcare, transformare şi evoluţie, formarea competenţelor de comunicare – atît ale
cadrului didactic cît şi ale elevului – constituie un imperativ al învăţământului. Profesorul cu vocaţie ştie
că a fi preocupat de conştientizarea, supravegherea şi îmbogăţirea conduitei sale comunicative este o
cerinţă elementară