COMUNICARE EDUCAȚIONALĂ

- suport de curs 1 -
(8.05.2020)
Conf. univ. dr. Alina Mărgărițoiu

CUPRINS
1. Introducere (Fabulă; Reflecție; Cei trei stâlpi ai școlii; Motivație)

2. Delimitări conceptuale (comunicarea educațională – comunicarea didactică)

3. Particularitățile structurale ale comunicării educaționale / didactice

4. Disfuncții ale comunicării educaționale / didactice

5. Competența comunicațională în context educațional

6. Eficientizarea comunicării educaționale / didactice

1
 INTRODUCERE
FABULA ,,ÎNTRECEREA TĂIETORILOR DE LEMNE”

Cândva, demult, trăiau în munți doi vecini, care se întreceau în toate cele și-ncercau să vadă care este
mai puternic. Într-o zi, cel dintâi dintre ei l-a provocat pe celălalt să se ia la întrecere pentru a vedea
care poate să taie mai multe lemne în trei ore. Cel de-al doilea vecin s-a învoit.

În timp ce primul bărbat tăia de zor, cel de-al doilea lua o pauză de 3 minute la fiecare jumătate de oră
și se așeza la umbra unui copac. Într-un final, cele trei ceasuri s-au scurs. Dat fiind că nu se oprise din
tăiat lemne nici măcar o singură dată, cel dintâi era sigur că victoria avea să fie de partea lui. Spre
disperarea lui, și-a dat seama că vecinul său tăiase de două ori mai multe lemne decât el.

Neîncrezător, a spus: ,,Nu e cu putință una ca asta! Ai făcut pauză după fiecare jumătate de oră!

Fără să clipească, cel de-al doilea i-a răspuns: ,,Dar nu mă odihneam, îmi ascuțeam tăișul
toporului”.

 Ce semnificații sau învățăminte se pot desprinde din această fabulă ?

 De ce am început cu această fabulă cursul ,,Comunicare educațională”?

2
 COMUNICARE EDUCAȚIONALĂ
REFLECȚIE

Actele de comunicare prin care îi influențăm pe ceilalți, explicite sau implicite,

sistematice sau nesistematice, voite sau spontane, desfășurate în instituții publice
sau nu, intră în sfera largă a comunicării educaționale.

Reflecție: „Nu tot ce spune se aude, nu tot ce se aude se înțelege

și ceea ce se înțelege nu depinde numai de noi” (Laurențiu Șoitu).
 CEI TREI STÂLPI AI ȘCOLII

1. Cultura organizațională școlară (credințe, percepții, aspirații,

norme, valori, ritualuri, ceremonii, povestiri, mituri etc.)

2. Climatul școlar (management, motivație, atașament, satisfacție

profesională, salariu, condiții, relații, dorința de afirmare etc.)

3. Comunicarea educațională (face-to-face și online)

4
 INTRODUCERE: MOTIVAȚIE
De ce să învățăm despre comunicarea educațională / comunicarea didactică?

Motivul pentru care ne propunem să abordăm și să aprofundăm această disciplină a pornit de la anumite
aspecte şcolare şi sociale actuale, vizibile la nivel naţional şi pentru întreg corpul profesoral, cu privire la
diminuarea rezonanţei intervenţiei educative asupra elevilor, erodarea consistenţei relaţiei profesor-elev,
denigrarea statutului şi imaginii profesorului, demotivarea şcolară şi acapararea timpului elevilor de
tehnologia informaţională şi mass-media, amplificarea comunicării online etc.

În acest sens, relevanţa problematicii cursului de față se justifică din dorinţa amplificării ecoului
constructiv al comunicării educaționale / didactice prin valorificarea literaturii de specialitate, dezvoltarea
competențelor de comunicare şi cultivării unor relaţii de parteneriat autentice, care să-i angajeze,
motiveze şi responsabilizeze pe actorii educaţionali. Din această perspectivă, am privit comunicarea
didactică ca fiind construirea unei relaţii de parteneriat profesor-elev care să faciliteze în primul
rând învăţarea şi, cu timpul, să conducă spre o sincronizare corporală, cognitivă, afectivă şi
acţională între actorii educaţionali (A. Mărgărițoiu).

Haideţi să descoperim împreună cele două forme de comunicare - educaţională şi didactică.

5
 DELIMITĂRI CONCEPTUALE (comunicarea
educațională – comunicarea didactică)

Comunicarea educațională:

• multitudinea formelor și mijloacelor de transmitere-receptare a unor mesaje cu caracter formativ-

atitudinal;

• mijlocește realizarea fenomenului educațional în ansamblul său, indiferent de conținuturi

(cunoștințe, deprinderi, atitudini), niveluri, forme sau parteneri implicați (profesor-elev, elev-elev,
profesor-părinte etc.).

Comunicarea didactică:

• baza procesului de predare-învățare a cunoștințelor în cadrul instituționalizat al școlii și între

parteneri cu status-roluri determinate;

• comunicarea prin care se vehiculează conținuturi specifice diferitelor discipline de învățământ, în

vederea generării unui act de învățare.

6
 DELIMITĂRI CONCEPTUALE (comunicarea
educațională – comunicarea didactică)

Comunicarea educațională:

• vizează un registru mai amplu al conținuturilor, relațiilor, reprezentărilor și semnificațiilor;

• este responsabilă de buna funcționare a organizațiilor școlare, de rezultatele acțiunii educaționale,

de calitatea interacțiunilor la nivel managerial, organizațional și la nivelul fiecărei clase de elevi.

Comunicarea didactică:

• particularitate a comunicării educaționale, intim legată de realitatea clasei de elevi, vehiculează

mesaje menite a configura la nivelul mentalului elevului, dar și la nivel afectiv-atitudinal, acele
transformări care să-i permită acestuia să răspundă adecvat solicitărilor școlare și sociale;

• este și o comunicare educațională, deoarece profesorul, prin influența sa, produce schimbări în
personalitatea elevilor (dar nu se poate afirma că orice comunicare educațională este și didactică,
deoarece influențelor educaționale suntem supuși toată viața, pe când celor didactice, doar în
anumite perioade ale formării personalității).
7
 PARTICULARITĂȚILE STRUCTURALE
ALE COMUNICĂRII EDUCAȚIONALE / DIDACTICE

Comunicarea își alătură atributul de ,,didactică” doar atunci când

profesorul depășește poziția de informator și accede la aceea de formator.

Caracterul Caracterul
interactiv programat
Caracterul
personalizat
Caracterul
instrumental Caracterul
Caracterul teatral
constructivist
Caracterul Caracterul
explicativ aventurii Caracterul
Caracterul evaluativ şi
mediat prin tehnologia autoevaluativ
informaţiei

8
 PARTICULARITĂȚILE STRUCTURALE
ALE COMUNICĂRII EDUCAȚIONALE / DIDACTICE

CARACTERUL INTERACTIV

• acţiune bilaterală, o interinfluenţare, care contribuie la confirmarea şi valorizarea partenerilor în

actul educativ;

• presupune o procesualitate circulară, o interacțiune de tip feedback, care se înscrie într-o

anumită temporalitate de care ține cont și care, la rândul ei o modelează;

• interacțiune cooperantă (reciprocitate dialogală, acceptare, deschidere, încredere, respect,

înțelegere, colaborare, încurajare, susținere, ascultare activă).

Din perspectiva dramaturgiei sociale, relaţia profesor-elev este una de influenţare reciprocă,
rolurile de performer şi observator se schimbă permanent. Eficienţa scenariului educativ nu
depinde numai de competenţele şi resursele profesorului, ci şi de întâlnirea reuşită dintre
motivaţiile, atitudinile, intenţiile dintre profesor şi elevi. Profesorul trebuie să se pregătească și
să dețină competențe comunicaționale pentru a face posibilă interacțiunea accesibilă și
generatoare de sens pentru ambele părți. 9
 PARTICULARITĂȚILE STRUCTURALE
ALE COMUNICĂRII EDUCAȚIONALE / DIDACTICE

CARACTERUL EXPLICATIV

• vizează utilizarea unor procedee didactice (definirea, reformularea, schematizarea, caracterizarea)

menite să sporească înţelegerea mesajelor de către elevi.

• se regăseşte în expresii utilizate de profesor (sau de ,,profesorul perfect” din perspectiva elevilor):
,,Aştept întrebările voastre să văd cât de bine aţi înţeles explicaţiile oferite pe parcursul lecţiei” sau
,,Vă recomand să întrebaţi dacă aveţi neclarităţi”.

• inteligibilitatea celor transmise, determinată de nivelul de acces al elevilor la informațiile prezentate.

Profesorul nu se poate manifesta cu indiferenţă în condiţiile în care un elev are nelămuriri sau
nu este capabil să aplice cunoştinţele predate în contexte variate. De asemenea, în oferirea
explicaţiilor, profesorul trebuie să ţină cont de particularităţile disciplinei de studiu, de
competenţele cognitive ale elevilor, de vârsta şi motivaţia şcolară a acestora.

10
 PARTICULARITĂȚILE STRUCTURALE
ALE COMUNICĂRII EDUCAȚIONALE / DIDACTICE

CARACTERUL PROGRAMAT

• relevă dimensiunea convenţională, oficială, instituţională, formală determinată de planurile de

învăţământ, de programele şcolare, de proiectarea unităților de învățare și a activităţilor didactice,
care influenţează actorii şcolii;

• intervenție educativă complexă (cognitivă, afectivă, comportamentală, axiologică, atitudinală),

o influență care determină o schimbare a personalității elevului, generează învățare,
dezvoltare, prin implicare activă a elevului în actul comunicării.

Din păcate, pentru unii profesori, proiectarea unităţilor de învăţare/activităților este mult mai
importantă decât cunoaşterea psihopedagogică a elevilor; asaltarea cu informaţii numeroase şi
teme pentru acasă, mai relevantă decât dezvoltarea imaginii de sine a elevilor; dezvoltarea
competenţelor academice, mai utilă decât dezvoltarea competenţelor socio-emoţionale.

11
 PARTICULARITĂȚILE STRUCTURALE
ALE COMUNICĂRII EDUCAȚIONALE / DIDACTICE

CARACTERUL INSTRUMENTAL

• relevă orientarea comunicării pe un scop bine definit, modificarea acesteia conform feed-back-
ului şi generarea unui anume efect în comportamentul elevilor. Prin urmare, profesorul dezvoltă,
uneori modifică, personalitatea elevilor conform obiectivelor didactice şi idealului educaţional,
anticipează finalităţile educaţionale, organizează procesul instructiv-educativ, înglobând fenomenul
de retroacţiune (de la rezultatele şcolare spre obiectivele iniţiale).

• finalitatea comunicării didactice constă, pe de o parte, în generarea unor schimbări durabile în

cunoaşterea, afectivitatea, comportamentul şi atitudinea elevilor, iar, pe de altă parte, în
valorificarea cognitivă, emoţională sau acţională a profesorului.

Profesorul eficient reuşeşte să ofere elevilor ,,mijloace de zbor folosind propriile lor aripi”, iar
cuvintele rostite au rezonanţă şi în absenţa sa, ,,dincolo de zidurile şi orele şcolii” (L.Șoitu).

12
 PARTICULARITĂȚILE STRUCTURALE
ALE COMUNICĂRII EDUCAȚIONALE / DIDACTICE

CARACTERUL TEATRAL

• constă în ,,punerea în scenă” a cunoştinţelor, măiestrie care solicită valorizarea formelor de

comunicare, care dau viaţă scenarului educativ în sala de clasă;

• asumarea rolului de ,,actor” în actul educațional și asumarea responsabilităților pe care

acesta le incumbă;

Încă de la începutul lecţiei, prin felul în care profesorul deschide uşa clasei, păşeşte în sala de
clasă, se aşază la catedră sau se aproprie de elevi, răsfoieşte catalogul sau indică elevii pentru
a răspunde etc., întreaga regie gestuală reflectă mentalitatea, afecţiunea şi atitudinea acestuia
faţă de elevi, faţă de tematica abordată şi mai ales faţă de misiunea pe care o are de îndeplinit.
Există o mare varietate de gesturi ale profesorului, care servesc ca decor interacţiunii cu elevii,
iar această coregrafie gestuală merită analizată cu responsabilitate şi obiectivitate, deoarece
prea puţini profesori reflectă la importanţa şi rolul acesteia (Mărgărițoiu, 2013)

13
 PARTICULARITĂȚILE STRUCTURALE
ALE COMUNICĂRII EDUCAȚIONALE / DIDACTICE

CARACTERUL CONSTRUCTIVIST

• presupune dirijarea elevilor spre construirea propriilor înţelesuri; profesorul întruchipează

rolul de resursă (cu virtuţi comunicative) printre multiple alte resurse educaţionale, iar elevul
întruchipează rolul de explorator/ constructor în propria formare;

• crearea ,,situațiilor problemă” și a enigmelor pentru a le întreține și spori interesul elevilor,

arătându-le treptat, nu dintr-o dată (,,Secretul se cere oferit cu tact, fiindcă obținându-l prea ușor și
prețul va fi mereu proporțional cu efortul” – L.Șoitu) ;

Educatorul, doar transmiţător de cunoştinţe, poate fi cu uşurinţă înlocuit de mass-media sau

alte surse bibliografice. Unicitatea şi eficienţa sa constă în capacitatea sa de (re)construire a
conținutului didactic și a relaţiei educaţionale, fapt ce implică permanent dezvoltare
profesională și remodelarea propriei personalităţi pentru a corespunde ca partener autentic al
elevului.

14
 PARTICULARITĂȚILE STRUCTURALE
ALE COMUNICĂRII EDUCAȚIONALE / DIDACTICE

CARACTERUL PERSONALIZAT

• specifică maniera de a acţiona ca un adevărat filtru ce selectează, structurează, sintetizează,

personalizează conţinuturile didactice.

• în funcție de propriile particularități de structură psihică, de filosofia educației la care aderă, de

competențele și valorile profesionale, profesorul accentuează una sau alta dintre dimensiunile
comunicării (informativă, relațională, pragmatică, evaluativă etc.).

Personalizarea comunicării didactice face ca acelaşi conţinut şi acelaşi potenţial uman (clasa/
clasele de elevi) să fie explorate şi exploatate în mod diferit în privinţa rezultatelor obţinute.
Profesorul aduce în interacțiunea cu elevii istoria devenirii personale, calitățile și limitele/
vulnerabilitățile sale, propriile sisteme de reprezentare a lumii, convingeri despre școală,
profesie, educație, rolul fiecăruia în actul educațional.

15
 PARTICULARITĂȚILE STRUCTURALE
ALE COMUNICĂRII EDUCAȚIONALE / DIDACTICE

CARACTERUL MEDIAT PRIN TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI

• utilizarea calculatorului şi a videoproiectorului / tablei interactive din dorinţa profesorului de a se

apropia de universul elevilor şi de a asigura atractivitate în procesul de predare-învățare.

• potențialul învățării asistate de calculator sau a softurilor educaționale este mare numai atunci când
profesorul este pregătit foarte bine în acest sens și dispune de resurse tehnologice.

,,Lăsați singuri, copiii au descoperit înaintea adulților o lume ce părea numai a lor: lumea
virtuală” (Stan, 2018). Cercetările ne arată că dependența elevilor de mediul online (mai ales de
jocuri) conduce la diminuarea autocontrolului. După cum știm, internetul s-a infiltrat în viețile
noastre, ale elevilor și ale profesorilor și ne conduce către o comunicare superficială și ,,o
cultură de suprafață, căreia îi scapă sensul profund” (A. Baricco, 2009). Sarcina profesorului
este aceea de a fi o interfață între valorile tradiționale și cele moderne, de a-i învăța pe elevi
cum și cât să utilizeze noile tehnologii, de ,,a umple universul digital cu sens”.
16
 PARTICULARITĂȚILE STRUCTURALE
ALE COMUNICĂRII EDUCAȚIONALE / DIDACTICE

CARACTERUL AVENTURII

• arată faptul că profesorul nu poate fi stăpân în legătură cu efectele produse asupra elevilor, şi
nici invers. De aceea, este util ca fiecare să înţeleagă modelele mentale şi atitudinale utilizate în
perceperea lumii şi presupoziţiile care le fundamentează.

• necesită încurajarea demersurilor critice în fața influenței mass-mediei și dezvoltarea valorilor

umaniste.

Comunicarea educațională / didactică este influențată de reguli și norme instituționale și de

valorile socio-culturale.

Din perspectiva lui Radu Paraschivescu (2013), ,,România are o tonă de hibe, metehne, defecte:
nevroza, buimăceala, deruta, suspiciunea, invidia, bârfa, corupția, deziluzia, agresivitatea...Fiecare
dintre noi se mișcă în viață înconjurat de zvonuri, aluzii, bârfe, insinuări și reproșuri. Fiecare poate
spune orice oricând oricum oriunde despre oricine”.
17
 PARTICULARITĂȚILE STRUCTURALE
ALE COMUNICĂRII EDUCAȚIONALE / DIDACTICE

CARACTERUL EVALUATIV ȘI AUTOEVALUATIV

• precizează faptul că performativitatea actului educaţional este măsurată, apreciată de elevi, dar
şi de profesor în funcţie de ecoul şi rezultatele intervenţiei sale;

• dubla responsabilitate (față de mesaj și față de elevi);

• claritate = transmiterea accesibilă a cunoștințelor (structurare, sintetizare, definire);

• corectitudine = rigurozitate științifică și respectarea regulilor gramaticale.

• ,,grijă pentru sănătatea trupească, mintală, sufletească a fiecărui elev” (G. Albu)

Profesorul trebuie să-şi amintească permanent şi să reflecteze asupra faptului că întâlnirea

educativă este provocatoare, ,,unică, irepetabilă...inconfundabilă”, ,,o implicare totală, cu tot
sufletul şi tot cugetul partenerilor”, ,,un moment autentic din viaţa maestrului şi a discipolului/
discipolilor”, care ,,lărgeşte şi adânceşte peisajul lăuntric al fiecăruia”, ,,se distribuie într-o
reciprocă sporire sufletească”, ,,întreţine dorinţa şi nerăbdarea unei noi întâlniri”, ,,rămâne
întotdeauna o clară amintire” (G. Albu). 18
 DISFUNCȚII ALE COMUNICĂRII EDUCAȚIONALE / DIDACTICE

 Disfuncții determinate de caracteristicile limbajului și ale formelor de comunicare educațională:

probleme semantice; complexitatea sau aglomerarea mesajelor verbale; ambiguitatea limbajului;

 Disfuncții determinate de domeniu / disciplina școlară: limbaje abstracte ale unor discipline; lipsa
unui repertoriu comun; disocierea dintre teorie și practică;

 Disfuncții determinate de factori de natură psihologică și psihosocială: trăsături negative de

personalitate ale partenerilor de comunicare; epuizare, demotivare, stres; deficite la nivelul funcțiilor
executive (la nivelul atenției, memoriei de lucru); climatul școlar și / sau familial inadecvat pentru
studiu; prejudecăți și stereotipuri; autoritatea excesivă a profesorului; discordanța valorilor; stilul
ineficient al profesorului de comunicare, influența negativă a prietenilor, a mass-mediei etc.;

 Disfuncții determinate de factorii contextuali ai comunicării educaționale: disfuncții la nivelul

contextului fizic/spațial, temporal și socio-cultural;

 Disfunctii determinate de elementele tehnologice: absența resurselor tehnologice și a

competențelor digitale; percepțiile cu privire la avantajele și dezavantajele utilizării noilor tehnologii etc.
19
 DISFUNCȚII ALE COMUNICĂRII EDUCAȚIONALE / DIDACTICE

 efectul halo (formarea impresiei generale a unei persoane pe baza unei trăsături);

 ameninţarea, critica, ironizarea, dominarea, interogarea;

 conflicte de rol (profesor specialist – partener – evaluator);

 lipsa antrenamentului de a asculta activ;

 blocaje emoționale;

 preocupări / interese personale;

 pierderea gustului pentru lectură;

 punerea în prim plan a propriei persoane sau ,,capcana narcisimului”;

 refuzul de a accepta problema / dificultatea de învățare sau de adaptare;

 folosirea inadecvată a paraverbalului și nonverbalului;

 lipsa de consonanță dintre comunicarea verbală și comunicarea nonverbală.

20
 COMPETENȚA COMUNICAȚIONALĂ ÎN CONTEXT EDUCAȚIONAL

 Abilitatea de a demonstra comunicarea potrivită / comportamanentul comunicațional potrivit

în funcție de context, de scop și de interlocutor;

 Punerea în valoare a aptitudinilor, trăsăturilor de personalitate, cunoștințelor acumulate și

strategiilor dobândite:

 vast repertoriu comunicațional;

 carisma irezistibilă;

 complexitate cognitivă și evantai larg de comportamente;

 alegerea momentului și locului potrivit;

 empatia și gestionarea emoțiilor negative;

 încurajarea celuilalt de a comunica și permiterea tăcerilor;

 ascultarea activă a partenerului;

 autoobervarea și autoevaluarea etc.

21
 COMPETENȚA COMUNICAȚIONALĂ ÎN CONTEXT EDUCAȚIONAL

 Deținerea unor calități și valori umane (răbdare, toleranță, respect, cooperare, autocontrol,
onestitate etc.). Să nu uităm că elevii ne urmǎresc în permanențǎ, observǎ concordanța sau
discordanța dintre vorbele şi modul nostru de viațǎ, învață din relaționarea noastrǎ cu ceilalți.

 Exercițiu:

1) Notați 10 valori personale;

2) Renunțați la 5 din cele 10 valori;

3) Stabiliți o ierarhie a celor 5 valori rămase;

4) Notați acțiuni pe care le desfășurați pentru aceste 5 valori personale;

5) Priviți câte acțiuni ați notat la fiecare valoare din cele 5. Posibil să aveți acum o altă ierarhie a lor. Pe

primul loc este valoarea cu cele mai multe acțiuni. Notați cele 5 valori după numărul de acțiuni și

reflectați la modul în care vă conduceți viața în prezent.

22
 COMPETENȚA COMUNICAȚIONALĂ ÎN CONTEXT EDUCAȚIONAL

Competența comunicațională a profesorului exprimă abilitatea acestuia de a spori impactul pe care

îl produce asupra elevilor și de a orienta activitățile în vederea atingerii obiectivelor propuse.

 Stăpânirea sistemului limbii (cunoștințe și priceperi ce permit realizarea și înțelegerea enunțurilor);

 Stăpânirea structurii textelor (cunoștințe și abilități privind organizarea frazelor, argumentarea);

 Stăpânirea domeniului refențial (cunoștințe și priceperi privind domeniul de activitate);

 Stăpânirea elementelor relaționale (cunoștințe, priceperi, motivații și atitudini privind strategia

comunicării, determinată de poziția, rolul și intențiile participanților);

 Stăpânirea elementelor situaționale (cunoștințe, priceperi și valori privind rolul factorilor fizici,
psihologici, sociali în comunicarea);

 Înțelegerea comunicării ca parte a managementului clasei, a sănătății mediului școlar și a

elevilor: abilitatea de a stabili relații pozitive cu elevii; abilitatea de a exercita rolul de manager
(claritatea și respectarea regulilor); abilitatea de a face învățarea distractivă prin metodologie variată,
adaptată, incitantă, axată pe acțiune (activitatea de predare-învățare = ,,o aventură a cunoașterii”). 23
 EFICIENTIZAREA COMUNICĂRII
EDUCAȚIONALE / DIDACTICE

 Dezvoltarea abilităţilor de comunicare ale profesorilor, atât la nivelul formării inițiale, cât și la
nivelul dezvoltării profesionale continue;

 Asigurarea unui mediu comunicațional propice (fizic și sociopsihopedagogic) și manifestarea

interesului profesorului pentru o bună comunicare;

 Consistența de conținut a mesajelor dată de cantitatea de informație principală cuprinsă în mesaj

și de semnificația acesteia atât pentru elevi, cât și pentru profesor;

 Expresivitatea comunicării (valorizarea parametrilor verbali, paraverbali și nonverbali);

 Creionarea unui profil motivaţional fiecărui elev (interese, capacități, preferințe / respingeri pentru
discipline, valori, prejudecăți, atitudini, mediu familial). Cunoaşterea motivelor elevilor pentru studiu
sau a demotivării școlare constituie un prim pas spre o relație educațională eficientă.

24
 EFICIENTIZAREA COMUNICĂRII EDUCAȚIONALE / DIDACTICE

 Responsabilizarea prin limbaj. Exprimarea la persoana I plural (“noi”) este implicativă, presupune o
responsabilizare comună, reciprocă (de exemplu, ,,Noi vom descifra tainele...”; ,,Am gândit că
acțiunea noastră...sunt formule cuceritoare pentru elevi sau ,,Observ că întârzi des” față de ,,Am
observat că întârziați destul de des” - lasă și altora dreptul să fi ajuns la această concluzie);

 Acceptarea și valorizarea tuturor elevilor. Față de elevii cu rezultate scăzute sau demotivați,
profesorul ar trebui să adopte următoarele comportamente:

- să-și exprime încrederea în capacitatea lor de a reuși;

- să evite crearea de situații competitive în care ei nu pot decât să piardă;

- să nu le facă observații în fața colegilor, ci face-to-face;

- să evite a-și exprima disprețul atunci când ei eșuează;

- să manifeste interes pentru reușitele lor.

25
 EFICIENTIZAREA COMUNICĂRII EDUCAȚIONALE / DIDACTICE

 Controlul stresului generat de lipsa de experiență, întâlnirea cu o clasă nouă de elevi sau de
prezentarea în fața unui auditoriu:

 Pregătirea temeinică a lecției (planificare, organizare, selectare,

structurare, exemplificare, personalizare etc.);

 Exersare în fața oglinzii sau vizualizarea unor autoînregistrări video;

 Respiraţie profundă și relaxare prin deplasarea în sala de clasă;

 Contact vizual inițial cu elevii care au disponibilitatea de a asculta;

 Prezentarea power-point (mai facilă decât interacțiunea orală);

 Îmbunătățirea limbajului intern (concentrarea pe conținut, feedback-ul elevilor şi nu pe temeri sau pe

simţul critic al auditoriului / elevilor);

26
 EFICIENTIZAREA COMUNICĂRII
EDUCAȚIONALE / DIDACTICE

 Adaptarea profesorilor la caracteristicile noilor generaţii de elevi;

Influența socio-culturală Care sunt caracteristicile

adolescenților
din zilele noastre?

• Cultura de hiperconsum

• Cultura vulgarității

• Cultura celebrității

• Cultura perfecționismului

• Cultura nemulțumirii

• Cultura competiției și individualismului

• Cultura birocratică și corporatistă

• Cultura digitală
27
 EFICIENTIZAREA COMUNICĂRII EDUCAȚIONALE / DIDACTICE

 Utilizarea metodelor activ-participative și a noilor tehnologii;

28
 EFICIENTIZAREA COMUNICĂRII
EDUCAȚIONALE / DIDACTICE

 Folosirea unor modalităţi variate de motivare, stimulare, activizare și cooperare a elevilor în

desfăşurarea activităţii instructiv-educative;

 Oferirea posibilității elevilor de a alege metode, mijloace, proiecte, teme pentru acasă;

 Manifestarea toleranței față de aptitudinile elevilor de a comunica și expectații realiste față de

aceștia; Robert Rosenthal şi Leonore Jacobson (1968) prezintă efectul Pygmalion în sala de
clasă, conform căruia există o corelaţie între aşteptările profesorilor faţă de elevi şi
performaţele lor şcolare: elevii etichetaţi ca inteligenţi au obţinut performanţe şcolare superioare
celor care nu au primit această etichetă. Expectaţiile profesorilor faţă de elevi sunt exprimate, după
Robert Rosenthal (1971), prin manifestări involuntare şi mai puţin controlate, precum tonul vocii,
atingeri, expresii faciale, priviri, posturi. Prin aceste manifestări, profesorul poate influenţa – pozitiv
sau negativ – imaginea de sine a elevilor, motivaţia învăţării şi rezultatele şcolare. De fapt, autorul
accentuează influenţa stilului de predare al profesorului asupra climatului afectiv şi relaţional din
sala de clasă, care este descifrat rapid de elevi pe baza comportamentului nonverbal al acestuia.
29
 REFLECȚIE ASUPRA SUPORTULUI DE CURS 1

Reflecția zilei:

Astăzi am învățat ……….................................................

Astăzi mi-am reamintit ...................................................

Astăzi am descoperit ......................................................

Astăzi mi-am dat seama .................................................

Astăzi m-a surprins ...…..................................................

Astăzi m-am bucurat …..................................................

30