CURS: TIPOLOGIA RELAȚIILOR INTERPERSONALE

PROF. DR. CRISTIAN STAN

TEMA: Realizați un rezumat interpretativ al unui articol/studiu/capitol,

publicat fizic sau online într-o limbă de circulație internațională, privind domeniul
conflictelor și al modalităților de negociere/mediere/rezolvare a acestora.

STUDENT: BUGNAR SIMONA ELISABETA

MASTER, ANUL I, CSAP

 Din punct de vedere etimologic, termenul management provine din lat. manus agere (a lucra cu
mâna), preluat ulterior în limba franceză sub forma le manege (dresajul calului, călărie, şcoală de
echitaţie) şi în limba italiană sub forma maneggiare (a dresa, a ţine în frâu un cal). În limba engleză
există verbul to manage ale cărui sensuri sunt: a dirija, a manevra, a conduce, a administra, a duce ceva
la bun sfârşit etc. Din perspectivă educaţională, conceptul de management cunoaşte cel puţin două
ipostaze: management educaţional, ca un concept mai larg ce este intim legat de politica educaţională şi
care se bazează pe elemente strategice, şi management şcolar, localizat în special la nivelul formal al
educaţiei.

Esențială pentru orice tip de management rămâne comunicarea. Comunicarea umană

cunoaște o multitudine de forme, diferențiate în funcție de mai multe criterii. Astfel, aceasta
poate fi:

a)      intrapersonală. Se referă la sentimente, gânduri și la modul în care ne percepem pe

noi înșine. Emițătorul și receptorul sunt în acest tip de comunicare una și aceeași persoană.

b)      interpersonală. În această situație, emițătorul și receptorul sunt două persoane

diferite. Este comunicarea care operează cu mesaje transmise verbal, nonverbal și paraverbal.

c)      în grup mic, esențială pentru îndeplinirea unor obiective cum ar fi: creșterea
consensului, uniformitatea informațiilor, necesitatea ca subiecții să-și modifice poziția în
interiorul grupului, ceea ce le-ar permite să experimenteze situații noi și să-și exprime
sentimentele.

d)      publică. În această situație receptorul este constituit dintr-un public larg care se
poate afla în relație directă cu emițătorul (de exemplu, conferințele, mitingul etc.) sau indirectă
cu acesta (TV, ziare etc.)

Fiind un sistem deschis, comunicarea este influențată de mulți factori care pot perturba la
un moment dat comunicarea, constituindu-se astfel în bariere ale acesteia. Literatura de
specialitate evidențiază un tablou amplu al barierelor comunicării, în esență acestea încadrându-
se în două mari categorii: bariere de sistem și bariere de proces, mai greu de identificat.

Un proces comunicativ deficitar degenerează—de cele mai multe ori—în conflict. Într-o
lume a interdependenţelor, universalitatea conflictelor include şi sfera educaţiei şcolare. Nu se
poate imagina o societate sau o şcoală care funcţionează perfect, fără conflicte. Conflictele sunt o
componentă naturală, inseparabilă vieţii umane. Însă ele aduc dascălilor noi provocări, deschid
noi orizonturi spre investigare, inovare, profesionalizare. În definiţia clasică conflictul reprezintă
o opoziţie deschisă, o luptă între indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comunităţi, state cu
interese economice, politice, religioase, etnice, rasiale etc. divergente sau incompatibile, cu
efecte distructive asupra interacţiunii sociale. Conflictul poate fi abordat şi din punctul de vedere
al şanselor oferite pentru maturizare şi dezvoltare prin educaţie. Capacitatea de a aborda
conflictele în mod constructiv contribuie pe de o parte la sănătatea individuală a elevilor, pe de
alta parte, pe termen lung şi aplicată la scară planetară are efecte asupra sănătăţii umane în
întregul ei.
Conflictele - în accepţiunea modernă - există atunci când două părţi (persoane sau
organizaţii) aflate în interdependenţă sunt aparent incompatibile din cauza percepţiei diferite a
scopurilor, valorilor, a resurselor sau a nevoilor. Această perspectivă bazată pe interdependenţa
părţilor relevă şi necesitatea controlului asupra tipului de interacţiune psihosocială a părţilor. Însă
practicile moderne oferă cadrului didactic variate strategii de aplanare a conflictelor, cum ar fi:
dominarea, negocierea, fraternizarea, strategia bazată pe ritual şi rutină, terapia ocupaţională,
susţinerea morală.
1. Strategia de dominare. Se află în strânsă legătură cu pedeapsa şi se fundamentează pe
un ansamblu de relaţii asimetrice profesor-elevi; mai mult, comportamentul de bază al
profesorului vizează impunerea prestigiului şi a autorităţii prin utilizarea pedepsei.
2. Negocierea. Din punct de vedere al managementului clasei, această negociere se prezintă
sub două aspecte:
 explicită (consensuală) şi
 implicită (ascunsă, realizată cu elevi care vor exploata permanent limitele de toleranţă
ale profesorului, determinându-l să accepte lucruri care se abat de la normele
stabilite).
3. Fraternizarea. Apare ca o consecinţă a incapacităţii cadrului didactic de a domina
situaţiile şi/sau elevii. Acest lucru îl pune pe acesta în situaţia de a ceda, de a se complace într-o
astfel de stare de lucruri, de a se alia cu elevii.
4. Strategia bazată pe ritual şi rutină. Urmând permanent aceleaşi proceduri cadrul
didactic devine uşor previzibil, predictibil; intervenţiile acestuia vor fi standardizate şi
uniformizate.
 5. Terapia ocupaţională. Reprezintă o soluţie posibilă şi eficientă de intervenţie în situaţii
de abateri comportamentale. Ea cultivă mişcarea şi accentuează dinamica clasei, în special la
nivel fizic.
6. Strategia de susţinere morală. Subliniază importanţa convorbirii morale, asociind
reuşita şcolară a elevilor cu reuşita lor socială.
Ceea ce se poate observa din scurta prezentare a acestor strategii, considerate moderne,
este faptul că toate sunt funcţionale, dar prezintă grade diferite de eficacitate în utilizare. De
asemenea ele trebuie adaptate fiecărei situaţii educative în parte (de exemplu, negocierea ar putea
fi cea mai eficientă strategie de soluţionare a unui conflict normativ sau interpersonal).
Acceptarea conflictului ca instrument de schimbare poate deveni un puternic atu
competiţional în procesul de adaptare şi integrare a elevilor. Utilizarea unor strategii de
intervenţie cu privire la managementul clasei este o artă care ţine de măiestria şi harul didactic al
profesorului. Cadrul didactic trebuie să aibă în vedere faptul că modul în care desfăşoară
activităţile de învăţare în clasă, sistemul de evaluare şi chiar propria lui conduită pot să acţioneze
asupra performanţei şcolare şi asupra formării personalităţii elevului.

BIBLIOGRAFIE:

Fullan M.G. Change Forces: Probing the Depths of Educational Reform. London: Flamer Press,
1993.