Dohotaru Camelia

Anul III, Gr. III

PIPP
Relații interpersonale profesori-elevi

Managementul clasei de elevi se referă la un ansamblu de activităţi şi comportamente ale

profesorului, care urmăresc să întreţină o atmosferă de cooperare şi de implicare a elevilor în
realizarea sarcinilor de învăţare care le revin. Este o componentă importantă a comportamentului
de predare, căci un bun management al grupului de instruire se asociază cu o bună activitate de
învăţare a elevilor şi cu o mai bună însuşire a cunoştinţelor.

Managementul clasei cuprinde trei componente esenţiale: managementul conţinutului,

managementul problemelor disciplinare, şi managementul relaţiilor interpersonal.

Relațiile interpersonale sunt un caz particular al relațiilor sociale și reprezintă legături

psihologice, conștiente și directe între oameni.

În lipsa relației de încredere reciprocă dintre profesor-elev, cei din urmă vor opune rezistență
acțiunilor disciplinare și vor nega regulile și practicile propuse de către profesori,

Rossa Sheets și Geneva Gay (1996), au arătat că multe din problemele comportamentale din
clasă, etichetate ca încălcări ale normelor și implicit pedepsite, își au originea în deteriorarea
relațiilor interpersonale profesor-elev. Pe baza unor cercetări, s-a constatat că ruptura relațiilor
interpesonale profesor-elev ar apărea ca urmare a gândirii de tip dihotomic noi - ei, adoptată de
profesori în relațiile cu elevii.

Reflecțiile profesorilor asupra relațiilor anterioare și prezente cu elevii sunt strâns legate de
comportamentul și atitudinile acestora față de copii și mai puțin de atributele profesorilor ca
formatori sau educatori.

Relațiile interpersonale profesori-elevi influențează multiple aspecte din viața școlară a elevului,
fapt dovedit prin relațiile cu ceilalți colegi din clasă și traictoria lor în direcția succesului sau
eșecului. Pe parcursul anilor de școală, profesorii își pot asuma un rol de părinte-substitut al
copiilor pe care-i educă și pot dezvolta o relație interpersonală. În clasă, acesta controlează
sistemul recompeselor și pedepselor, evaluează performanța elevilor și menține controlul asupra
lor. Unele relații profesor - elev pot fi caracterizate ca fiind apropiate și afective, altele ca
distante și formale, iar altele conflictuale.

Într-un stiudiu din 1994, Pianta a prezentat percepțiile profesorilor asupra relațiilor (mai mult de
400 de elevi). Din analiza făcută au rezultat 6 tipuri de relații copil-profesor.

 dependență (încredere excesivă)

 implicare pozitivă (căldură, comunicare)
 disfuncționalitate (implicare scăzută, iritare, enervare)
  funcționalitate medie
 furie (nivel ridicat de conflict)
 neimplicare (nivel scăzut de comunicare și furie).
Toate acestea au fost legate de comportamentul copiilor în clasă.

Howes și colaboratorii săi au stabilit că relațiile copiilor cu părinții și profesorii, conduc la

dezvoltarea abilităților de interrelaționare cu egalii, deși relațiile cu profesorii sunt predictori mai
puternici ai comportamentului cu colegii din clasă, decât sunt relațiile cu părinții. Cu toate
acestea, autorul sugerează că relațiile copil-mamă influențează relațiile acestuia cu profesorii și
consecutiv facilitează adaptarea în clasă.

Relațiile profesor-elev pot fi caracterizate prin câteva dimensiuni precum: conflictul, apropiere și
dependență excesivă. Acestea se află într-o strânsă legătură cu alte variabile precum vârsta, etnia
și statutul socio-economic. Se consideră că relațiile interpersonale dintre profesori și elevi au un
caracter fundamental în dezvoltarea competențelor elevilor în primii ani de școlaritate și joacă un
rol important în adaptarea copilului într-un anume context: familial sau școlar.

Calitățile cheie care stau la baza unei bune relații sunt legate de abilitățile adultului de a citi
corect semnalele copilului și de a răspunde corespunzător pe baza lor: profesorul trebuie să
exprime acceptare și căldură emoțională, să ofere asistență acolo unde este necesar, să modeleze
comportamente și să impună limite adecvate comportamentelor elevilor.

Stilurile interpersonale generalizate ale elevilor sunt: „ înspre”, „împotrivă”, „îndepărtare”,

care explică interacțiunile lor cu colegii și profesorii. Aceste stiluri sunt produse ale interacțiunii
cu părinții și se află într-o strânsă legătura cu manifestările comportamentale ale copiilor în
relația cu colegii (împotrivă- prezice conflictul, îndepărtare- prezice izolarea), cu descrierile
profesorilor asupra comportamentelor și cu unele competențe scolare.
Webbels (1999) identifică două dimensiuni definitorii ale interacțiunilor actorilor educaționali:
 dominanță vs Supunere;
 cooperare vs Opoziție;
Dominanța puternică se prezintă printr-o claritate înaltă a scopurilor și o orientare riguroasă spre
acestea. Un nivel înalt de dominanță este consistent cu un grad scăzut de atenție și preocupare
față de interesele elevilor/studenților.
Supunerea totală este caracterizată prin lipsa clarității a scopurilor elevilor. Niciunul din aceste
poluri extreme nu poate reprezenta relații optime profesor-elev. În această situație este nevoie de
cea de-a doua dimensiune : cooperare vs opoziție.
Cooperarea ridicată este strâns legată de grija pentru nevoile, ideile, credințele altora și de
dorința de a lucra într-un gup, colectivitate, în contrast cu situația individuală. Extremizarea ei
poate duce la inabilitatea sau imposibilitatea de a acționa fără intervențiile sau aprobările
celorlalți.
Opoziția severă conține antagonismul activ față de ceilalți și dorința de a zădărnici scopurile și
nevoile lor. Niciuna dintre aceste două extreme nu duce la relații profesor – elev care să
stimuleze învățarea. Numai combinația între dominanță moderată spre ridicată și cooperarea
moderată spre ridicată poate optimiza interacțiunile profesor-elev și ar putea transpune profesorii
în educatori eficienți, prietenoși, de încredere. Profesorii buni exprimă siguranță, decizie și
claritate în felul în care cpmunică cu elevii, nefiind morocănoși, trști, nemulțumiți, agresivi,
ironici sau irascibili. Trebuie să fie capabili să impună standarde și să mențină controlul pe
fundalul unui climat de responsabilitate și libertate de învățare oferit elevilor.

Lian Chiu și Michael Tulley (1997) au intervievat 712 elevi, iar în urma analizei s-au putut
constata 4 opțiuni în ceea ce privește preferințele lor pentru stilul de management al profesorilor:
1. reguli/recompense-pedepse
2. relații-ascultare
3. confruntare-înțelegere
4. nicio dimensiune preferată.

 Stilul reguli/recompense – pedepse: profesorii articulează regulile și procedurile, iar

ulterior le prezintă elevilor. Acționând în acord cu regurile, rezultă o serio de consecințe pozitive.
Prin contrast, apar consecințe negative.
 Stilul relații – ascultare este carcterizat prin slaba sau absența accentuare a aspectelor
disciplinare în sine; accentul fiind pus pe grija față de neliniștile elevilor.
 Stilul confruntare – înțelegere: își îndreaptă atenția asupra problemelor disciplinare. În
cursul aplicării consecințelor negative pentru comportamentele neadecvate, profesorii sunt
preocupați și de nevoile sau preferințele elevilor.
În urma rezultatelor cercetării s-a ajuns la concluzia că elevii preferă acest stil, ajungânduse
astfel la un nivel adecvat de dominare și un nivel adecvat de cooperare.
Principalele categorii de probleme prezentate de elevi fac trimitere la : singurătate, depresie,
tentative de suicid, violență, tulburări de mâncar, alcoolism, deficit de atenție sau hiperactivitate,
părinți plecați în alte țări, sărăcie etc. Succesul sau insuccescul școlar poate fi prezis într-un
proces foarte ridicat de către factorii extrașcolari.

Tipuri de relații interpersonale în clasa de elevi

Psihosociologii au clasificat relațiile interpersonale după mai multe criterii: după natura lor, după
sensul în care evoluează, după domeniul în care se desfășoară etc.
Clasificăi făcute după natura relațiilor interpersonale în clasă:
Relații interafective (Moreno, 2009)
- relații de simpatie (atracție);
- relații de antipatie (repulsie);
- relații de indiferență.
K. Lewin distinge două tipuri de relații interpersonale sau interindividuale:
 - relații formale;
- relații non-formale.
Relații interpersonale formale („oficiale”, „instituțional” etc.) reprezintă acele relații ce se
stabilesc între profesori și elevi pe baza unor legi, ordine, regulamente etc.,
Relațiile nonformale profesor-elev nu au un caracter public, oficial. Acestea au loc cel mai
adesea în mod spontanși se desfășoară, pe bază de obișnuințe, tradiții etc.

După sociologul P. Sorokin (1962), există următoarele cetegoriide relați intepersonale profesor-
elev:
- relația cu caracter unilateral sau bilateral;
- relația prelungită și permanentă și relația accidentală și temporară;
- relația antagonistă și solidaristă;
- relația conștientă sau intențională și inconștientă sau nonintențională;
- relația formală sau nonformală.

G. Gurvitch (1967) împarte relațiile interpersonale („raporturi unul cu altul”), astfel:

- relații de apropriere (amiciție, simpatie, adorație);

- relații de îndepărtare (oflictele din clasă, opozițiile dintre elevi);
- relații mixte (relații contractuale, schimburi de bunuri etc).
J. Maisonneuve face cunoscute trei tipuri de relații interindividuale:
- relații elective, acătuite din raporturi de afinitate și
raporturi conflictuale;
- relații de ascendență/descendență, caracterizate de fenomene de unitate și
inegalitate.
Relațiile interpersonale din clasa de elevi pot fi privite și după sensul în care evoluează sau după
planul social în care se desfășoară. Astfel, acestea pot fi împărțite în două grupuri principale:
- relații orizontale (se desfășoară între egali sau semi egali, oameni cu statute
sociale relativ asemănătoare);
- relații verticale (se desfășoară între oameni cu statute sociale inegale, între
conduși și conducători/inferiori și superiori).

Aplicație:
1. Caracterizați relațiile profesor-elev din cadrul unei clase cu care lucrați (la practică). Care
sunt factorii care influențează aceste relații?