Relațiile pe care cadrele didactice le stabilesc cu elevii se desfășoară într-un cadru

organizat, predeterminat de specificul activităților didactice. 

Rezultatele școlare, eficiența didactică a profesorului și comportamentul elevilor și a profesorilor

relaționează direct cu managementul clasei. Necesitatea formării cadrelor didactice pe
dimensiunea stilurilor și strategiilor manageriale rezidă în dificultățile și problemele cu care se
confruntă profesorii la nivelul interacțiunii cu clasa de elevi, a comunicării, a gestionării
resurselor temporare și a situațiilor problemă, a modificării comportamentelor dezadaptive ale
membrilor clasei sau la nivelul intervențiilor in situațiile de criză educațională. De obicei
eșecurile la clasă ale cadrelor didactice se datorează deficitarei cunoașteri, administrări și
exploatări a resurselor educaționale (manageriale, pedagogice, psihologice, sociale) din clasa de
elevi.

Profesorii trebuie să țină cont de o serie de elemente de bază necesare pentru stabilirea unor
relații bune între ei și elevi:

a) Organizarea clasei. Este necesar ca profesorii să facă tot posibilul ca în clasă să se creeze o
atmosferă plăcută. Aceasta presupune analiza cuprinsului lecției și a modului de expunere,
organizarea de grupuri și amenajarea plăcută a mediului fizic școlar, a ambientului în care se
desfășoară efectiv orele.

b) Stabilirea obiectivelor. Este important ca elevii să înțeleagă scopul actului educațional,

rezultatul final la care trebuie să ajungă. Este necesar ca elevii să cunoască și să înțeleagă atât
obiectivele pe termen lung și cât și cele pe termen scurt ale clasei. Consultarea mai frecventă a
elevilor în vederea stabilirii obiectivelor poate crea o solidă bază motivațională pentru învățare.

c) Comportamentul profesorului. Nu este surprinzător ca maniera în care se poartă profesorii să

aibă un efect direct asupra comportamentului elevilor. Nu numai că profesorii oferă un model de
comportament pe care elevii îl pot imita, dar ei sunt în poziția din care pot să modeleze și să
schimbe comportamentul elevilor. Gradul de motivare din perspectiva implicării elevilor este
dependent și de comportamentul profesorului care poate funcționa ca un adevărat catalizator în
acest sens.

d) Reguli adecvate. Toate instituțiile de învățământ  își desfășoară activitatea pornind de la un set
de reguli. În plus, fiecare profesor va avea o serie de reguli care se aplică în clasă și definesc
comportamentul acceptabil și cel inacceptabil în rândul elevilor.

e) Relațiile părinți-profesor. Implicarea într-o măsură cât mai mare a părinților în cadrul
activității didactice nu numai că duce la dezvoltarea unor relații pozitive între familie și școală,
dar creează parteneriatul propice atingerii idealului educațional, în situația de parteneri în
educarea copiilor. În acest context, profesorii trebuie să aibă în vedere o serie de principii care
ajută efectiv la optimizarea relațiilor cu părinții:
• părinții trebuie priviți ca participanți activi, care pot aduce o contribuție reală la educarea
copiilor lor;

• părinții trebuie să fie implicați, să ia parte la luarea deciziilor în ceea ce-i privește pe copiii lor;

• responsabilitatea în educarea copiilor să fie împărțită între părinți și profesori.

Interacțiunea educațională este un aspect, o formă din multitudinea și varietatea relațiilor

interpersonale în clasa de elevi.

În ceea ce privește o posibilă clasificare a relațiilor interpersonale în cadrul clasei de elevi,

criteriul utilizat îl reprezintă nevoile și trebuințele psihologice resimțite de elevi atunci când se
raportează unii la alții. Prin exploatarea acestui criteriu, rezultă următoarele tipuri de relații
interpersonale în clasa de elevi:

     relații socio-afective (afectiv-simpatetice) între elevi și profesor – aceste relații pot avea o
influență pozitivă sau negativă asupra relațiilor sociale stabilite la acest nivel; în general, dacă
există o relație afectivă de natură pozitivă, acest fapt va determina adoptarea de către elevi a
celor mai multe dintre atitudinile profesorului, putând duce chiar la formarea anumitor tipuri de
abilități, iar dacă există o relație afectivă negativă, se pot constata reacții de respingere din partea
elevilor, înmulțirea atitudinilor "originale", consolidarea lipsurilor și defectelor, scăderea ratei de
învățare. Acest tip de relație afectivă stabilită între elevi și profesor este independentă de
competențele profesionale ale acestuia, dar nu trebuie neglijată deoarece se poate  ajunge în
situații de de-motivare parțială sau totală a elevilor

           percepția interpersonală profesor-elev se referă în special la cunoștințele, competența și

statutul profesorului; modul in care sunt percepute toate acestea de către elevi determina si
contribuie la  influenta profesorului asupra clasei.

Dacă calitățile si cunoștințele profesorului sunt percepute în mod pozitiv de către elevi, aceștia
vor răspunde cu brio solicitărilor acestuia și se vor auto-motiva în direcția obținerii unor
performanțe școlare optime. Dacă există o percepție negativă asupra competențelor aceasta se va
răsfrânge negativ la nivelul implicării elevilor în raport cu sarcinile solicitate, existând
posibilitatea dezangajării efective. Raportat la desfășurarea întregului an școlar, exista diferențe
de percepere si, implicit, de influenta a profesorului: atunci când activitatea este la început, în
momentul debutului anului școlar, percepția încă nu este formată, aceasta îmbunătățindu-se pe
parcurs.

Din punct de vedere al tipologiei relațiilor care se pot dezvolta pe parcursul comunicării
profesor-elev în cadrul activității didactice putem deosebi în funcție de poziționarea față de
interesele manifestate de ambele părți:

• relații de cooperare: bazate pe coordonarea eforturilor in vederea realizării unui obiectiv

comun;
• relații de competiție: bazate pe rivalitatea partenerilor, în atingerea unei ținte individuale;

• relații de conflict: bazate pe opoziția mutuala a partenerilor, raportata la un scop indivizibil.

O altă posibilă clasificare a relațiilor profesor-elev se referă la:

• relații de acomodare: partenerii se obișnuiesc, se ajustează unii după ceilalți;

• relații de asimilare: partenerii desfășoară un transfer reciproc de mentalități si puncte de

vedere, atitudini si comportamente, pana la un nivel la care subiecții pot gândi sau acționa
identic;

• relații de stratificare: partenerii se pot structura după o ierarhie ce exploatează statutele

deținute de elevi;

• relații de alienare: partenerii, in imposibilitatea de a desfășura interacțiuni reciproce, părăsesc

universul clasei, provocând anumite schisme intra grupale.

A fi un cadru didactic performant înseamnă a fi o persoană capabila de un nivel corespunzător de

empatie, dublat de competențe adecvate nivelului de predare cerut.

In ciuda asimetriei constitutive existente in clasa de elevi – referitoare la statutul de superioritate

a profesorului -, relația profesor-elev nu mai poate fi conceputa ca o relație de dependenta a
elevului de profesor sau ca o relație de comunicare abstracta.

Mult discutata autoritate a profesorului nu se reduce la posesia cunoștințelor de specialitate, și la

exercitarea unei autorități de pe poziții de putere ci se bazează de facto pe capacitatea
profesorului de a alterna strategiile didactice, adaptându-le situațiilor educaționale, de a repartiza
responsabilități elevilor, de a mobiliza elevii la cooperare in grup, de a valorifica valentele
relației profesor-elev in sensul unui dialog real.

Procesul de influenta educațională este definit ca ,,acțiune educațională organizata si structurata,

exercitata asupra unei persoane - elev -in vederea construirii, formarii sau schimbării unor
comportamente, atitudini etc.

Acest proces poate fi analizat din doua perspective diferite :

• influenta personala a profesorului atât ca lider, cat si ca factor exterior;

• influenta de grup guvernata aparent de factori formali sau non formali.

Un aspect fundamental al interacțiunilor educaționale îl constituie interacțiunea pe verticală, în

sensul capacității profesorului de a crea coeziune în cadrul clasei sau dimpotrivă dezbinarea,
fragmentarea grupului-clasa.
Referitor la stilurile de interacțiune didactică, se pot remarca o serie întreagă de situații care fac
referire la stilurile de predare utilizate de către cadrele didactice. Astfel se pot deosebi:

a)     Stilul autoritar

 presupune, din partea profesorului, impunere, hotărâre şi promovare a unor tehnici de predare
şi relaționare cu elevii construite unilateral

 delimitarea timpului şi sarcinilor de învăţare pentru elevi este mai strictă

 limitează inițiativa elevilor

 îşi asumă responsabilitatea totală în ce privește rezultatele acțiunilor sale educaționale

 sancționează (pozitiv sau negativ) fără echivoc, după criterii strict definite, atitudinile şi
rezultatele învățării elevilor

 din punct de vedere afectiv, relația cu elevii e distantă şi rece

 efecte: antipatizat de elevi, oferă rezultate bune numai pe termen foarte scurt .

b)    Stilul democratic

 profesorul se folosește de posibilitățile participative ale elevilor în procesul de învăţare, de

iniţiativele şi expectanţele elevilor pe care le valorifică în proiectarea şi derularea activităţilor
educaţionale,

 este promovată colaborarea și cooperarea în definirea sarcinilor de învățare

 din punct de vedere afectiv şi al climatului psihologic se manifestă un climat deschis, relații
apropiate între membrii, profesorul însuşi comportându-se ca un membru al grupului și nu ca o
autoritate absolută venită din afara grupului

 este cel mai eficient, producând rezultate superioare atât în plan psihosocial cât şi în plan
didactic.

c)     Stilul lassaise faire

  profesorul adoptă un rol pasiv şi minimalizează procesele psiho-sociale şi didactice care

definesc activitatea sa

  profesorul acceptă deciziile şi inițiativele elevilor, apelează la experiența acestora, însă nu

face evaluări în ce privește comportamentul elevilor şi nu primește feed-back-uri pentru reglarea
propriului comportament

  este total neproductiv, nu se pune accentul pe o evaluare propriu-zisă, corespunzătoare a

rezultatelor elevilor
  este de motivant și duce în timp la scăderea performanțelor elevilor 

Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare

profesională continuă gestionează o serie întreagă de demersuri care au în vedere pregătirea
teoretică și practică a cadrelor didactice – cursuri de formare profesională, activități practice în
cadrul instituțiilor de învățământ selectate în grupul țintă.

Evenimentele de genul sesiunilor de comunicare și informare prezentate mai sus au rolul de a

completa celelalte activități din proiect constituind adevărate platforme de dialog și schimb de
idei atât între experții din cadrul proiectului și participanți cât și între participanți, schimb extrem
de util pentru creșterea gradului de conștientizare a problematicii proiectului și a soluțiilor cu
aplicabilitate imediată în activitatea derulată în școlile defavorizate.

Se poate spune că personalul didactic, prin contactul direct cu elevii şi familiile lor, este cel care
înţelege cel mai bine toate transformările care s-au petrecut în structura familiei în ultimii ani
(referitoare la ocupaţiile membrilor familiei, nivelul de trai al acestora, la nivelul valorilor,
practicilor şi proiecţiilor lor de viaţă). Totodată cadrele didactice sunt martorele faptului că unii
dintre elevi şi familiile lor sunt victimele marginalizării ş/sau discriminării din cauza satutului lor
socio-economic sau al apartenenţei la un grup etnic minoritar, şansele lor de a reuşi în viaţa
socială şi profesională depinzând în mare măsură şi de cât de multă voinţă şi interes există din
partea comunităţii pentru a-i sprijini.

Cadrele didactice joacă un rol cheie în aceste situaţii, atunci când vorbim despre coeziune socială
şi despre responsabilitatea civică de a dezvolta o reţea de comunicare ce ar putea conduce la
implementarea unor reale acţiuni de sprijinire a elevilor şi familiilor lor.

Alain Bloom spune: „Omul este o fiinţă care trebuie să se orienteze potrivit posibilei sale
perfecţiuni”. Actul educativ este un act ce ţine de sfera relaţiilor interpersonale, eficienţa sa se
decide pe terenul raporturilor concrete zilnice dintre profesor şi elev. În problema relaţiei
profesor-elev, pe lângă o bogată experienţă pozitivă ce s-a acumulat în decursul anilor se
constată că, uneori, predomină arbitrajul, practicile învechite şi prejudecăţi pe care o atitudine
conservatoare le menţine. Pentru perfecţionarea relaţiei profesor-elev este necesar să se ia în
considerare obiectivele educaţiei, pe de o parte, şi psihologia tineretului contemporan, pe de altă
parte, actul instructiv-educativ fiind un proces ce continuă să fie o invenţie socială.

Relaţiile dintre profesor şi clasă se polarizează, în general, în sentimente de simpatie, încredere

reciprocă sau, dimpotrivă, de antipatie, neîncredere şi chiar ostilitate. Sunt şi cazuri când
contactul spiritual dintre profesor şi elev nu trece de zona indiferenţei( clasa nu există pentru
profesor şi nici profesorul pentru clasă).Iniţiativa trebuie să aparţină însă profesorului, care
ţinând seama de legea esenţială a relaţiilor afective interumane potrivit căreia: „simpatia şi
bunăvoinţa naşte simpatie şi bunăvoinţă, antipatia şi ostilitatea trezesc sentimente de aceiaşi
calitate”, trebuie să conducă, să dirijeze aceste relaţii şi să le structureze pe relaţii de colaborare.
În urma studiilor efectuate s-a constatat că o parte dintre profesori nu reacţionează adecvat nici în
cazul răspunsurilor bune (corecte) ale elevilor şi nici în cazul răspunsurilor greşite (nule) ele
elevilor.

Deosebit interes psihologic prezintă reacţia acelor profesori care, după opinia elevilor, nu se
bucură când aceştia dau răspunsuri corecte, ci dimpotrivă, le pare rău sau se arată surprinşi, se
miră că răspund bine, stau la îndoială dacă să le pună nota, îi ironizează, etc. S-a ajuns la
concluzia că, în aceste cazuri nu se respectă un principiu fundamental al educaţiei, şi anume,
încurajarea printr-o judicioasă folosire a laudei şi a dojanei. Un profesor care dojeneşte mai mult
decât laudă sau care nu spune nimic atunci când ar trebui să spună, nu foloseşte suficient
criteriile aprecierii pozitive pentru formarea şi schimbarea comportamentului elevului.