Sunteți pe pagina 1din 9

Psihopedagogia jocului

Tema 1

a) Realizați o prezentare a stadiilor de dezvoltare ale omului până la vârsta de 18


ani, în strânsă corelație cu apariția și dezvoltarea jocului ca activitate fundamentală
umană
b) Realizați un eseu cu tema: ”Relația dintre jocurile copilăriei și viitoare profesie
aleasă de adult”

a) Realizați o prezentare a stadiilor de dezvoltare ale omului până la vârsta de 18


ani, în strânsă corelație cu apariția și dezvoltarea jocului ca activitate fundamentală
umană

Un teoretician  al dezvoltarii carierei, Ginzberg (1975) divide procesul de alegere al


carierei in trei stadii diferite:
Stadiul 1: stadiul fanteziei (de la nastere pana la 12 ani). In acest stadiu, copiii interpreteaza
diferite roluri in jocurile lor , se prefac si isi imagineaza.
Stadiul 2: stadiul tentativei/incercarii. (de la 12 la 17 ani). In timpul acestui stadiu copiii
incep sa isi recunoasca interesele, abilitatile si valorile, cristalizeaza ce le place si ce nu si
incep sa dezvolte competente si abilitati.
Stadiul 3: stadiul realist. (de la 17 la 25  ani). In timpul acestui stadiu  persoana  ia in
considerare toti factorii in timp ce exploreaza sursele informatiilor si ajunge la alegerea
finala.Cel mai frecvent, conceptul propriu retine si intareste numai acele aspecte care aduc
cea mai mare satisfactie, in timp ce experientele neplacute si negative  se sterg. Datorita
activitatii crescute a  proceselor cognitive in  perioada adolescentei, un  adolescent,
realizandu-si si evaluandu-si propriile interese, inclinatii si alte resurse personale legate de
profesie, formuleaza o tinta profesionala preliminara sau o directie a activitatilor sale viitoare.

Dupa cum vedem, nevoia unui adolescent de auto-cunoastere, comunicare si activitate


in mediul social, joaca un rol important in procesul de planificare al carierei in timpul
adolescentei. Pe baza dezvoltarii permanente a auto-cunoasterii si a intelegerii, se dezvolta un
concept propriu profesional, care conduce  spre modul in care un adolescent se percepe  in
procesul alegerii si actualizarii unei cariere.

Specialistii in cariera definesc mai multe stadii, care sunt esentiale in procesul de
planificare al carierei in timpul  adolescentei (citat in Ghidul Dezvoltarii Carierei, [Karjeros
projektavimo vadovas] 2005):

In stadiul interesului (de la 11 la 12 ani), nevoia adolescentului de a realiza adevarata sa


chemare creste. Persoana incepe sa distinga intre ceea ce ii place si ceea ce nu ii place. In
mod obisnuit, tipurile de activitati sunt legate de domeniile de practica profesionale.
In stadiul de capacitate  (de la 12 la 14 ani), adolescentul incepe sa realizeze cerintele
asociate unei profesii, el incearca sa isi defineasca propriile puteri si aptitudini legate de
tipurile sale preferate de activitate. Adolescentul incepe sa realizeze importanta educatiei si a
pregatirii, necesare unei anumite profesii.

In stadiul valorii (de la 14 la 15 ani), pe langa caracteristicile stabilite mai devreme,


adolescentul incepe  sa realizeze importanta atitudinilor personale si telurilor pentru alegerea
profesiei. Individuldevine constient de faptul ca diferite tipuri de activitati profesionale sunt
legate in diferite feluri de valorile sale interne, adica anumite profesii se potrivesc mai bine
decat altele, valorilor sale interne.

Stadiul tranzitiei (de la 16 la 17 ani) este un stadiu al consolidarii , in timpul caruia un


adolescent se confrunta cu necesiatea de a lua decizii reale cu privire la profesie. El isi va
perfectiona si isi va utiliza toate aptitudinile, interesele si valorile.

În primii ani de viaţă, în copilărie. Cei mici învaţă să comunice, să interacţioneze cu


lumea din jur prin intermediul jocului. Aşa îşi creează şi modul de gândire, găsesc şi
modalităţile prin care se pot adopta o anumită atitudine în faţa cunoscutului sau a
necunoscutului. Copilul înţelege realitatea exterioară prin joc, pentru el este cel mai uşor
sistem de educaţie. Ca adult, dacă apelez la joc în orice proces, îmi va fi mai simplu să
comunic, să mă pliez pe cerinţele celor din jur şi chiar să-mi schimb comportamentul.
Jocul este foarte important în dezvoltarea socială, fizică şi cognitivă. Cel mic
dobândeşte astfel deprinderi care mai târziu îl vor ajuta la şcoală, în procesul de învăţare. Prin
joc îşi dezvoltă limbajul, găseşte soluţii la diferite piedici, surmontează anumite situaţii-cheie
pentru el. Îşi cultivă curiozitatea fiindcă jocul implică şi contexte diferite, pe care nu le-a mai
întâlnit, iar curiozitatea devine stimul pentru procesul de dobândire a unor noi experienţe.

 jocul este in mod esential placut si asociat cu afecte pozitive;


 este o activitate executata de dragul ei, este recompensatoare in sine si nu depinde de
realizarea scopurilor din afara situatiei de joc;
 este spontan si voluntar si nu este provocat sau controlat de altcineva;
 necesita o implicare activa a participantului;
 nu este acelasi lucru cu „viata reala” si nu trebuie luat in sensul strict.

Jocul are un caracter universal, fiind o manifestare la care este evidentă o luptă a contrariilor,
un efort de depăşire, având rol de propulsare în procesul obiectiv al dezvoltării; jocul este o
realitate permanentă, cu mare mobilitate pe scara vârstelor. Evoluţia sa în raport cu
dezvoltarea preşcolarităţii sau şcolarităţii mici, cu alte activităţi umane, cu unele mecanisme
ale vieţii sociale, îi determină, în diverse momente, locuri şi roluri diferite, dar este cert faptul
că nu lipseşte, indiferent de vârsta omului. Jocul din cadrul perioadei preşcolare se schimbă în
perioada şcolară mică şi se transformă în joc didactic. El este cel care îmbină elementele
distractive cu cele de muncă, de învăţare. Rolul şi importanţa jocului didactic constă în faptul
că el facilitează procesul de asimilare, fixare şi consolidare a cunoştinţelor, iar datorită
caracterului său formativ influenţează dezvoltarea personalităţii copilului. Jocul didactic este
un important mijloc de educaţie intelectuală care pune în valoare şi antrenează capacităţile
creatoare ale şcolarului. El este folosit pentru cunoaşterea realităţii pe o cale mai accesibilă,
deoarece copiii descoperă unele adevăruri noi pentru ei, angajându-se în eforturi de gândire
ce le oferă satisfacţii. Ei sunt participanţi nemijlociţi la propria formare şi, antrenaţi în joc,
sunt capabili sădepună eforturi mari pentru îndeplinirea sarcinilor date. Totodată, jocul
didactic contribuie la dezvoltarea judecăţii, memoriei, atenţiei, spiritului de observaţie, la
cultivarea obişnuinţei cu munca intelectualăşi cea independentă. El constituie un mijloc şi un
procedeu deosebit de valoros de acumulare de noi cunoştinţe, de echilibrare a procesului de
învăţare şi a activităţii de joc, putându-se desfăşura atât în cadrul activităţilor libere, cât şi în
cadrul celor comune. Este un prilej de a completa unele lacune, de a asimila şi de a folosi
cunoştinţe noi, de a-şi dezvolta limbajul fonetic, lexical, gramatical.

S-au elaborat numeroase teorii ale naturii si scopurilor activitatii de joc, unele dintre ele
datand de la sfarsitul secolului al XlX-lea. Acest capitol va mentiona cateva dintre cele mai
recente teorii.Piaget a investigat legatura dintre evolutia jocului si dezvoltarea gandirii si a
sustinut faptul ca nivelul de dezvoltare al copiilor poate fi dedus, in parte, din activitatile de
joc. El a formulat trei stadii principale ale activitatii de joc:

1) deprinderea de joc corespunde stadiului senzoriomotor al dezvoltarii (aproximativ de


la nastere pana la 2 ani). Se pune accentul asupra exersarii si controlului miscarilor, si asupra
explorarii obiectelor prin observare si atingere. Activitatea de joc a copiilor contine multe
miscari repetitive care sunt facute din simpla placere de a-si demonstra maiestria
deprinderilor implicate;

2) jocul simbolic coincide cu stadiul preoperational (aproximativ de la 2 la 7 ani).


Copilul angajeaza fantezia si produce realul in joc si se bucura cand foloseste un obiect
pentru a simboliza pe un altul – astfel, un fotoliu poate deveni un autoturism, o coala de
hartie devine o rochita eleganta;

3) jocul cu reguli caracterizeaza stadiile operationale (de la aproximativ 7 ani). Procesele


de gandire ale copilului devin mai logice, iar jocul implica utilizarea regulilor si procedeelor.
Piaget sustine ca jocul este o expresie a procesului de asimilare, in care copilul incearca sa
inteleaga lumea din jur si s-o schimbe pentru a corespunde propriei intelegeri si
experiente.Teoria psihodinamica a dezvoltarii, Freud vede in joc un mijloc de eliberare a
emotiilor ingradite. Copiii folosesc jocul pentru a explora si controla propriile sentimente
despre viata, exteriorizandu-si teama si anxietatea intr-o situatie sigura. Prin urmare, jocul
poate fi considerat ca un mecanism de aparare impotriva problemelor si ca modalitate de
control al comportamentului.Erikson, in 1963, afirma ca jocul copilului este forma infantila a
abilitatii umane de a face fata experientei prin crearea situatiilor model si de a domina
realitatea prin experimentare si planificare.Abordarea psihodinamica a jocului se
caracterizeaza prin utilizarea terapiei prin joc la tratarea copiilor „perturbati”. Formula de
baza este aceea ca activitatea de joc a copilului reprezinta reflectia psihicului sau inconstient.
in timpul procesului terapeutic, copilul este incurajat sa se joace, intr-o situatie generatoare de
securitate, cu obiecte cum ar fi papusi, cuburi etc. Prin sedintele de joc se identifica semnul
emergentei continutului refulat si se pune capat anxietatilor copilului.Vigotsky (1967)
considera activitatea de joc ca fiind principalul factor al dezvoltarii generale. Autorul s-a
concentrat mai ales asupra regulilor jocului. Copilul care este confruntat cu o problema
elaboreaza in mod inconstient o situatie reala, careia ii este usor sa ii faca fata. Un astfel de
joc implica utilizarea unui set de reguli si procedee care il fac pe copil capabil sa considere ca
un obiect extras dintr-un context familiar este altceva – astfel, o mătura poate deveni un cal,
iar „regulile” jocului ii permit copilului sa se comporte intr-o maniera detasata de realitatea
cotidiana.Vigotsky pretinde ca jocul creeaza o zona de dezvoltare proximala, unde copilul
poate opera la un nivel superior varstei sale normale; de exemplu, executarea pentru prima
data a unor miscari de scriere. O modalitate de a evalua potentialul de dezvoltare al copilului
la un anumit moment consta in observarea diferentei dintre nivelurile de activitate obtinute in
timpul jocului si cele ale comportamentului uzual. Bruner (1976) evidentiaza potentialul de
invatare a jocului si considera jocul ca fiind mijlocul de obtinere a deprinderilor fizice si
cognitive la copii. Jocul implica experimentarea unor actiuni mai restranse, care mai tarziu
pot fi combinate cu o deprindere mai complexa, de nivel superior. Astfel, un copil de 2 ani
caruia i s-a dat un set de jucarii de construit, mai intai va explora si manui piesele individuale.
Dupa o perioada de timp, copilul va experimenta utilizarile si combinatiile posibile pana
cand, eventual, va fi capabil sa asambleze cu incredere piesele. Acest tip de joc ii permite
copilului sa inteleaga lucrurile – de exemplu, relatiile spatiale si mecanica – intr-o situatie
relaxata, neamenintatoare. Prin urmare, activitatea de joc contribuie la rezolvarea
problemelor si la intelegerea modului de utilizare a instrumentelor.

Din concluziile reținute de mine se pot desprinde următoarele:

 jocul este cea mai eficientă formă de activitate în ceea ce privește dezvoltarea elevului
în raport cu celelalte forme de activitate prin care se poate desfășura întregul proces
instructiv-educativ din școală;
 jocul realizează tranziția treptată de la activitatea specifică jocului, glumeață, sprințară
la activitatea de învățare;
 jocul crează condițiile prielnice pentru maturizarea fizică și intelectuală a elevului
necesară desfășurării activităților școlare.
 jocul izbutește să amplifice în mod creator la elevi o întreagă gamă de procese și de
fenomene de natură cognitivă, afectivă și volițională.

Jocurile şi distracţiile sunt mai intense la vârstele copilăriei şi tinereţii. Copiii de vârstă
preşcolară se joacă tot timpul. Aceasta le conferă conduitei lor multă flexibilitate şi, mai ales,
le dezvoltă imaginaţia şi creativitatea; tot prin joc este exprimat şi gradul de dezvoltare
psihică. Spunem de multe ori: „Se comportăca un copil” sau „Parcă nu e maturizat”; aceasta
datorită unei exagerate antrenări în distracţii care conduce la o personalitate nematură,
puerilă. Jocul presupune un plan, stabilirea unui scop şi a anumitor reguli pentru a realiza în
final o anumită acţiune ce produce satisfacţie. Prin joc se afirmă eul copilului, personalitatea
sa. Adultul se afirmă prin intermediul activităţilor pe care le desfăşoară, dar copilul nu are
altă posibilitate de afirmare decât prin joc
b) Realizați un eseu cu tema: ”Relația dintre jocurile copilăriei și viitoare profesie
aleasă de adult”

Intr-un stadiu incipient, un copil simte ca are anumite deprinderi si talente si face anumite
activitati care „ii sunt la suflet”. Cu cat o persoana  dobandeste mai repede  deprinderea de a
se auto-analiza si de a se cunoaste, cu atat ii este mai usor sa se adapteze in viata si sa rezolve
dilemele de zi cu zi. Fiind una dintre cele mai importante institutii sociale, familia are un rol
decisiv in acest proces. Conditiile de viata ale familiei, care  includ statutul social al familiei,
profesia lor, starea materiala si educatia, sunt cele care determina calea copilului.Nimeni nu
se indoieste  de importanta deciziei in procesul  alegerii unei cariere pentru copil. Asadar,
dorind sa facilitam rolul parintilor in acest proces, vrem sa introducem trei mari di- namici:
unu, cel mai important stadiu in viata unui copil; doi, nevoile unui copil, care influenteaza
planificarea carierei; trei, rolul parintilor in procesul alegerii unei cariere. Specialistii in
domeniu, printre care si Victor Frankl, spun ca in determinarea profesiei trebuie sa se tina
seama de dorintele copilului, de sentimente, de talentul acestuia, dar cel mai important lucru
este descoperirea jocului preferat sau ceea ce face repetat si cu foarte multa placere, in primii
doisprezece ani din viata.
Pe de o parte, dorintele copilului privitoare la profesia pe care o va exercita cand va fi
adult sunt foarte importante si de acestea va trebui sa tina cont parintii. E adevarat ca sunt
persoane predestinate pentru o anumita profesie. Spre exemplu, numerosi actori celebri au
declarat ca aceasta este meseria pe care au visat-o intotdeauna, asa cum multi doctori de
cariera povestesc cumsacrificau jucariile deplus sau animalutele micute pe altarul viitoarei
profesii.
Pe de alta parte, nu trebuie neglijat nici talentul pe care il poseda anumiti copii. Fie ca
este vorba despre aptitudini ce tin de zona sportiva, artistica, sociala, toate acestea pot fi
diagnosticate atat de catre parinti (nu-i greu sa constati ca un copil picteaza infinit mai precis
decat un altul sau ca alearga mai repede, recita poeziile intr-un fel care emotioneaza pana la
lacrimi sau canta mult mai corect si frumos ca altii de varsta lui), cat si de un profesionist in
domeniul respectiv.
Apoi, foarte important este sa tinem cont de jocul preferat de copil sau de ceea ce face el
cu cea mai mare placere in primii doisprezece ani de viata. Spre exemplu, daca unei fetite ii
place foarte mult sa decupeze cu foarfeca este foarte probabil ca aceasta va deveni un faimos
creator de moda.In viata de zi cu zi, foarte multi oameni au dat gres cu meseria pe care o
aveau, iar psihologii i-au trimis inapoi in copilarie sa descopere ceea ce iubeau ei cel mai
mult si faceau cu pasiune. Astfel, au putut ajunge, desi cam tarziu, la adevarata profesie care
pare un simplu joc.In consecinta, daca profesia ta nu este o corvada si pare un simplu joc,
atunci inseamna ca aceasta este menirea ta in aceasta lume. Exista mai multe posibilitati de a
descoperi acest lucru, pentru ca, oricat ar fi de mare efortul, merita deoarece profesia, pana la
urma, este o parte importanta a vietii noastre de adulti care ne ajuta sa gasim si sensul vietii
noastre.
Copiii încep să-și întrebe părinții destul de devreme de ce încep să lucreze în fiecare
dimineață și ce fac acolo. Lumea misterioasă a copiilor adulți se joacă în jocurile lor, fixând
mașini cu unelte de jucărie sau făcând injecții cu ursuleți de pluș. Acest interes trebuie folosit
pentru a spune copilului despre profesie. Pentru copii, cunoașterea diferitelor ramuri ale
muncii ar trebui să aibă loc în mod jucăuș, pentru că în caz contrar pur și simplu nu vor putea
să perceapă informațiile. Introducând un copil mic la munca unui șofer sau geolog, nu trebuie
să încercați să influențați viitoarea sa autodeterminare. Este mult mai important să-l aducem
la descoperire: tot ce vedem în jurul nostru este rezultatul muncii altora. Copiii de multe ori
nu au nici o idee cât de mulți oameni au lucrat, astfel încât au avut jucării, haine, și mâncare
delicioasă pentru micul dejun. Caruseluri, desene animate, înghețată, cărți preferate pe care
cineva le-a inventat și le-a făcut. Sarcina părinților și a profesorilor este aceea de a arăta
copilului importanța muncii și a beneficiilor sale pentru ceilalți.

Părinții pot să acorde atenție muncii copilului în timpul vizitei la magazin, clinică, cinema,
cafenea, oficiu poștal și alte organizații. Acasă, jucați cu jucării, deveniți chelneri sau artiști
de circ. Pentru a interesa copiii, folosiți atributele: un set de medici, semne de casă, păpuși,
etc.

De asemenea, este recomandabil să le spunem copiilor despre profesiile părinților și


bunicilor. Fotografii de la locul de muncă, scrisori, amintiri vii vor veni la salvare. Explicam
copilului cât de bună este munca pentru alte persoane. Ei bine, dacă există posibilitatea de a
merge la o excursie la biroul mamei, sau cel puțin să vedem în videoclip cum funcționează
tata la mașină. Nu uitați de prietenii de familie, de vecinii cu care comunicați îndeaproape.
Pentru un copil este important să vadă persoana adevărată studiată în spatele profesiei
studiate, și nu personajul abstract din imagine. Copiii moderni joacă cu entuziasm Spider-
Man și alte personaje fictive care protejează eroic lumea. Cu toate acestea, mult mai
îndrăzneți sunt oameni reali care nu dispun de dispozitive minunate. Cu toate acestea, ei se
grăbesc în foc, urcă în spațiu, prind criminali și salvează pe cei aflați în primejdie. Filmele și
cărțile despre profesiile militare pentru copii sunt mult mai utile decât benzi desenate de
culoare. Jocurile băieților se transformă adesea în bătăi fără sens în jurul valorii de lupte cu
împușcături împrumutate din filmele de acțiune. Sarcina părinților este să îi învețe să
construiască scene pline de viață, să le cunoască cu exemple de luptă loială (exploatări
militare, acțiuni de salvare, povestiri despre călătorii curajoși).Să nu lase vampirii sau
mutanții să devină personajele principale ale jocurilor, dar pompierii, marinarii, avioanele de
recunoaștere, piloții. Împreună cu tovarășii de salvare a copiilor capturați, stingeți incendiile,
luptați împotriva furtunii, mergeți într-un zbor periculos spre alte galaxii. Și, în același timp,
se întâlnește cu profesioniști curajoși care protejează lumea de răul în viața reală. Spunând
copilului dvs. despre profesii, subliniem faptul că produsul final este rodul muncii multor
specialiști. De exemplu, pentru ca hainele să apară, mai întâi trebuie să crească inul sau
bumbacul, recolta, folosiți mașini speciale pentru a le procesa, împărțind tulpinile în fibre
individuale. Dintre acestea, fabrica de filare twist firul. Din firele țesătorului țese o pânză.
Croitoarea va coase hainele pe care șoferul le va cumpăra. Vânzătorul va ajuta vizitatorii să
aleagă cea mai frumoasă tinuă. Prin tratarea cu atenție a lucrurilor, vom arăta respectul pentru
toți oamenii care au lucrat pentru binele apariției lor. Familiarizarea cu diverse specialități,
pornim fantezia. Copiii iubesc puzzle-urile și jocurile de rol. În acest caz, antrenamentul este
neobservat. De exemplu, jucând magazinul, trebuie să plătiți bani pentru achiziții și să
calculați schimbarea. Constructorul ar trebui să construiască case în conformitate cu schema,
respectând-o cu strictețe. Căpitanul viitor este bine cunoscut în hărțile geografice. Jurnalistul
poate face fotografii frumoase și interviuri. Profesia unui medic pentru copii este foarte
atractivă, tratam păpușile cu plăcere și dăm vitamine mamei. Dar, la urma urmei, un adevărat
specialist ar trebui să fie bine erudit și să cunoască structura interioară a unei persoane pe
inimă. În joc, această informație este ușor de asimilat. Cei mici sunt gata să facă un
diagnostic în mod repetat, căutând numele corect al organului bolnav în schema corpului
uman. În acest sens, încep să înțeleagă importanța educației profesionale.
Nu este suficient să-i spui copilului despre profesii. Cunoștințele dobândite trebuie
consolidate. Prin ghicitori, jocuri didactice sub formă de cărți, postere sau loto,prin colorare.
Putem utiliza următoarele sarcini de joc:

 Determinați profesia de instrumente utilizate.


 Conectați un specialist și locul său de muncă (profesor - școală, bucătărie - sala de
mese, șofer - autobuz).
 Gesturi pentru a arăta profesia, astfel încât alți jucători să-l ghicească.
 Adulții cheamă acțiunea și copilul specialistului care îl efectuează (medicul vindecă,
reparațiile mecanice, vopselele de pictor)

Jocul este esențial pentru dezvoltarea copiilor deoarece contribuie la sănătatea şi


bunăstarea lor fizică, cognitivă, socială și emoțională. Prin joc, copii își folosesc creativitatea,
îşi dezvoltă imaginația, dexteritatea, rezistenţa fizică. Pe măsură ce încep să aibă control
asupra lumii lor, jocul îi ajută pe copii să îşi învingă temeri, să dezvolte competențe care să
ducă la o mai bună încredere în sine și la o rezilienţă mai crescută. Jocul liber, nestructurat le
permite copiilor să învețe cum să interacţioneze cu alţii pentru a împărţi, a negocia, a lua
decizii, a-şi rezolva conflicte și pentru a învăța abilităţi prin care să-şi susţină punctul de
vedere.
În relaţiile semnificative ale copilului, o mare parte a interacţiunilor se desfăşoară prin
joc. Fie că părinții își observă copilul jucându-se sau aleg să i se alăture într-un joc condus de
copil, ei au oportunitatea de a vedea lumea din punctul lui de vedere şi pot vedea cum copilul
crează o lume perfectă pentru a se potrivi nevoilor lui. Interacțiunile dintre adulţi şi copii care
au loc prin intermediul jocului, le transmit copiilor mesajul că aceștia le acordă atenţie
deplină şi acest aspect îi ajută în construirea unei relaţii bune şi stabile. Prin joc copiii îşi pot
exprima opiniile, experiențele și chiar frustrările, permițând părinților o înțelegere mai bună a
copiilor lor.Deşi sunt nenumărate beneficii care derivă din joc, atât pentru copil cât și pentru
relația părinte-copil, o problematică importantă a zilelor noastre este faptul că timpul pentru
jocul liber, nestructurat, neprogramat, fără ecrane, centrat pe copil este semnificativ redus
pentru tot mai mulţi dintre copii.Tot mai tributari unui stil de viață grăbit şi agitat, schimbări
survenite în structura familiei moderne, precum și o atenție sporită acordată cu precădere
mediului academic și activităților extracurriculare au dus la modificări în rutina copiilor
zilelor noastre. Acești factori au știrbit considerabil din timpul alocat pentru joacă al copiilor.
Astăzi întâlnim mult mai des familii monoparentale sau familii în care ambii părinți lucrează,
precum şi mai puține gospodării multigeneraționale, astfel încât bunicii sau alţi adulţi să
poată supraveghea copiii pe parcursul zilei de lucru. Acest lucru a dus la organizarea unor
spaţii de after-school, ateliere şi cursuri care oferă o alternativă academică, structurată și
programată pentru copiii care nu ar putea fi lăsaţi fără supravegherea unui adult.
Părinții doresc să folosească în modul cel mai eficient timpul limitat pe care îl au copiii lor
în afara programului de şcoală și consideră că facilitându-le copiilor diferite activităţi este cea
mai bună utilizare a acestui timp. Ei sunt bombardaţi din diferite surse cu mesaje care spun că
a fi un părinte bun înseamnă să dezvolţi în mod activ fiecare abilitate și aptitudine a copilul,
din cele mai fragede vârste. La acestea se adaugă şi presiunea cadrelor didactice care spun că
dacă copiii lor nu sunt bine pregătiţi, bine echilibraţi și nu au rezultate foarte bune, ei nu vor
reuşi să aibă un loc dorit în învățământul superior. Drept rezultat, pe lângă volumul mare de
teme, mulți copii efectuează programe academice, cercuri, cursuri din ce în ce mai riguroase,
mai avansate pentru a ține pasul. Chiar și părinții care doresc să adopte o abordare mai
relaxată pentru creșterea copilului trebuie să îşi învingă temerile atunci când îi percep pe toți
ceilalți având un ritm atât de alert.
Observ o preocupare tot mai crescută a părințiilor de a-și pregăti copiii pentru viitor, însă
nu se știe cu exactitate care vor fi aptitudinile necesare pentru forța de muncă de atunci.
Adăugând şi anxietate la incapacitatea lor de a prezice cerinţele viitorul, mulți părinți devin
sensibili la promisiunile de succes și de pregătire completă oferite de către programele
speciale de dezvoltare și sunt vulnerabili la convingerea că, dacă copiii lor sunt cel puţin
expuşi la tot ceea ce există ei vor avea cea mai bună șansă de a fi pregătiţi. Deși părinţii au
cele mai bune intenţii atunci când aranjează activităţile şi programele copiilor lor, se poate
totuşi ca acest aspect să fie în dauna timpului liber de joacă al copiilor sau a timpul petrecut
împreună în familie.Societatea modernă oferă copiilor şi multiple modalităţi de divertisment
pasiv (privitul la televizor, jocurile video pe diferite dispozitive), în detrimentul jocului liber,
activ care are mult mai multe avantaje.
Totuşi consider că ar fi greșit să presupunem că tendințele actuale enumerate mai sus sunt
o problemă pentru toți copiii. În acelaşi timp nu doresc să minimalizez beneficiile pe care
activitățile organizate le au în dezvoltarea copiilor. Unii copiii reuşesc să se descurce cu un
program riguros structurat şi complex. Pentru alţii copii însă, presiunea unui program
supraîncărcat precum şi solicitarea de a excela la cât mai multe dintre activităţi reprezintă o
importantă sursă de stres.Semnalul de alarmă tras este pentru timpul redus sau inexistent de
joacă care le rămâne copiilor prinşi în prea multe activităţi structurate, programate,
academice, această situaţie putând să le afecteze copiilor profund sănătatea emoţională,
existând riscul de a dezvolta depresie, anxietate, etc. Consider că este nevoie de un echilibru
între presiunea de competitivitate și performanță impusă de societatea modernă și nevoia de
joc a copiilor, o componentă esențială pentru dezvoltarea lor armonioasă.
Stabilirea unui program extracurricular pentru copii ar trebui determinat în mod individual
pentru fiecare copil, în funcţie de nevoile unice, de aptitudinile şi temperamentul acestuia şi
nu pe baza unor standarde sau presiuni ale societăţii. De asemenea, ar fi indicat ca părinții să
permită copiilor să exploreze o varietate de interese într-un mod echilibrat, fără ca aceştia să
se simtă presaţi să exceleze în fiecare zonă. Copiii vor fi pregătiţi pentru un viitor de succes
dacă cunosc faptul că părinții lor îi iubesc absolut și necondiționat. Această dragoste și atenție
este cel mai bine demonstrată copiilor atunci când părinții servesc drept modele iar membrii
familiei îşi fac timp unul pentru altul, pentru a putea petrece împreună, pentru a putea vorbi şi
pentru a putea asculta, pentru a se juca. Cele mai valoroase și utile trăsături de caracter, care
îi vor pregăti pe copiii pentru succesul în viaţa nu provin din programele extracuriculare sau
academice, ci dintr-o formă de pregătire prin dragoste, ghidare şi modelare părintească.În
concluzie reiterez importanța jocul liber ca un aspect foarte sănătos și esenţial copilăriei.
Copiii au nevoie de suficient timp neprogramat, independent şi fără ecrane pentru a fi
creativi, pentru a reflecta și pentru a descărca tensiuni acumulate în activităţi solicitante.
Pietrele de temelie ale parentingului – ascultarea, îngrijirea și îndrumarea prin disciplină
eficientă corespunzătoare vârstei precum și timpul plăcut petrecut împreună prin joc sunt
adevărații predictori ai copilăriei și servesc drept trambulină spre o viaţă de adult fericit, de
succes
Vorbind despre profesiile copiilor, sa nu arătam atitudinea negativă față de unele
specialități. De asemenea, nu ar trebui să împărțim munca în cele slab plătite și cele cu plată
înaltă. Sarcina noastra . este de a oferi informații generale și de a favoriza respectarea muncii
altora, și nu de a promova o profesie de prestigiu unui copil. Este încă prea mic pentru a face
o alegere atât de importantă.Iar ceea ce este si mai important - sa nu uitam sa fim copii.