Cunoaşterea şi înţelegerea copilului – reprezintă un

moment fundamental pentru iniţierea în educaţie a copilului ;de fapt ne

cere să precizăm ce este educaţia şi ce înţelegem prin copil şi copilărie .

Copilul este o persoană,o fiinţăsi nu doar un adult în miniatură, este

deosebită de adult ; care gândeşte şi simte în felul lui .specialiştii în
educaţie precizează că modul cum se dezvoltă copilul în prima copilărie
are o importanţă deosebită pentru dezviltarea lui psihică şi fizică de mai
târziu.

Copilăria este cea mai frumoasă etapă, perioadă a vieţii , cu

farmecul,visarea şi naivitatea specifică.

Noile cercetări privind dezvoltarea intelectuală şi dezvoltarea în primii ani

de viaţă arată că mintea sugarului este foarte activă - de două ori mai
activă ca mintea adultului , iar odată cu dezvoltarea intelectuală îşi
însuşesc cunoştinţe cu o viteză uimitoare.

Copilul este o fiinţă competentă şi fiecare interacţiune a sa este un

mod de educaţie , de aceea în zilele noastre se investeşte foarte mult în
educaţie timpurie.

Educaţia este procesul prin care se realizează formarea şi

dezvoltarea personalităţii umane –deci este o activitate necesară
atât pentru individ cât şi pentru societate . –educaţia este o activitate
specific umană , un fenomen social şi o condiţie a progresului societăţii ,
raportată atât la individ cât şi la societate.

Educaţia timpurie se ocupă de formarea copilului de la naştere

până la intrarea în sistemul de învăţământ obligatoriu .6 ani şi ţine cont de
caracteristicile psihologice individuale ,ale dezvoltării fiecărui copil .

IOAN - FARAON RADIŢA OCTAVIA

Educaţia timpurie are la bază idea că vârstele mici sunt baza

dezvoltării personalităţii , de aceea este necesară antrenarea implicită

a tuturor agenţilor care au influenţă asupra copilului – familia ,
instituţiile educaţionale şi comunitatea .

Principiile şi valorile educaţiei timpurii sunt

-fiecare copil e unic , cu nevoi specifice lui şi particulare , nevoile sunt

cerinţe importaante pentru educaţie şi diferă de la un copil la altul , deci
abordarea lui este specifică fiecărui copil în parte .

-educaţia este continuă , începe din primele momente ale vieţii şi

durează toată viaţa

-fiecare activitate de îngrijire este un demers educativ, iar

interacţiunea activă cu adultul e definitorie

-dezvoltarea copilului este dependentă de ocaziile pe care I le oferă

rutina zilnică , interacţiunea cu ceilalţi , organizarea mediului şi activitatea
de învăţare

-învăţarea copilului mic se realizează prin explorări şi experimente

în situaţii de joc

-dreptul la şanse egale presupune accesul la servicii de calitate ,

garantate de politicile naţionale

Copilul mic are nevoie de ingrijirea si sprijinul adultilor.

Toate nevoile copilului se satisfac intr-o simultaneitate, ierarhizare si
omiterea unei nevoi destructureaza si deturneaza dezvoltarea adecvata.

Primii trei ani de viata sunt definitorii pentru existenta

ulterioara a individului. Ingrijirea copilului se realizeaza in sensul
obtinerii increderii in sine si evolueaza i relatia cu adultul. Cele mai intense
emotii, sentimente se traiesc in acest interval de timp, cand
instrumentele si abilitatile copilului de a le face fata nu sunt inca
conformate. Brazelton afirma ca se consolideaza personalitatea copilului in
masura in care invata despre lumea din jur explorand, comunicand si
dezvoltandu-si astfel respectul fata de altii si de sine, asumarea riscului in
cunoastere, intentionalitate sincontrolul de sine.

Principiile dezvoltarii

Pentru cei din jur, pentru adulti, este foarte important sa stim cu
ce anume este “inarmat” copilul pentru a juca, referindu-ma la abilitatile,
calitatile si competentele sale. Toate in functie de varsta sa si de stadiul
sau de dezvoltare. Scalele de dezvoltare vorbesc despre un copil normal,
normalitatea fiind reprezentata de o majoritate a copiilor (majoritatea
copiilor in varsta de X luni reactioneaza asa...). Am amintit acest lucru
pentru ca este bine sa tinem cont in permanenta ca micutii nostrii au un
mod propriu de dezvoltare.

Copilul mic are nevoie sa fie respectat

In evolutia cresterii si dezvoltarii, copiii cunosc lumea prin

simturile si corpul lor. Explorari repetate a mediului ambient, integrarea
informatiilor se face in timp, respectul fata de copil se obiectiveaza in
timpul care se acorda fiecarui copil pentru a integra texturi, gusturi
mirosuri, sunete si a-si construi repere. Repere pe care se structureaza
sensul individului ca existenta.

Copilul este o necunoscuta pentru adultii de langa el si dependent

de acestia. De aceea, este bine sa cunoastem ceea ce este
normal sa poata face un copil la o anumita varsta, intrucat riscam sa ii
cerem acestuia prea mult sau prea putin!
 Stima de sine si imaginea despre sine a copilului se construieste
in conformitate cu modul de reactii pe care cei din jur le
au in raport cu el ca persoana, cu ceea ce face el. Astfel, nu este corect
din partea noastra sa ii pretindem copilului sa imparta o jucarie cu
altcineva, cand acesta nu este pregatit sa imparta. Iar daca reactia
noastra nu este corecta, este posibil ca micutul sa se simta fie incapabil sa
ne satisfaca noua dorintele (deci ne dezamagesc!), fie sa “corespunda”
asteptarilor noastre.

Dezvoltarea este unitara - Orice act al copilului inglobeaza

cunoastere, adaptare la situatie, comunicare, emotie, reactie motorie.
Ariile de dezvoltare sunt instrumente didactice si nu desfasurari reale. (Ex:
Cand copilul face "Pa"! )miscare, coordonare, imitare-cognitiva,
emotional-social

In primul an de viata, putem vorbi de o construcţie care se

realizează sub ochii noştrii. Dacă în prima zi de viaţă ni se pare că
expresia feţei sale este vagă, neconturată, deja la sfârşitul primului an de
viaţă copilul poate raspunde la micile coduri familiare:”pa-pa!”. Toate
acestea încep prin relaţiile cu adulţii din jurul său şi este greu de delimitat
momentele de joacă de cele ale relaţiilor sociale, emoţionale. întrucât
copilul pune semn de egalitate între experimentare şi joacă. Întâmplător
copilul îşi duce piciorul la guriţă şi descoperă că îţi poate petrece mult timp
simţindu-şi unghiuţa de la deget. Pe masură ce creste, copilul îşi dezvoltă
abilităţile motrice şi îşi extinde aria de acţiune, deci şi modul în care se
raportează la cei din jur. În permanenţă însă, copilul de până la un an şi
jumatate are nevoie de prezenţa adultului în jurul său şi va fi singurul
partener de joacă al acestuia: îi zambeşte, îşi ascunde faţa într-un joc de
“cucu-bau!”, aruncă jucăriile din patuţ pentru a-i fi aduse înapoi de adult,
arată jucaria adultului şi apelează la degetul mamei să apese pe butonul
prea dur.
Cu alte cuvinte, devine “un partener” în relaţia cu adultul în sensul în care
răspunde interacţiunilor dar le şi iniţiază. Doar într-o singură situaţie
copilul acceptă să apeleze la alt copil: atunci când acesta este fratele sau
sora sa mai mare, adică o persoană care este permanentă în viaţa sa.
Acest lucru nu înseamnă că se poate juca împreună cu acesta şi o jucarie.
Apelează la fratele sau sora sa în masura în care acesta îi răspunde ca un
adult.

Spre doi ani, copilul începe să se separe de adulţi. Se poate alătura

unui grup de copii pentru momente scurte de timp. Spunem alătura, deci
sta alături, paralel. Îşi poate petrece mult timp privind jocul unui alt copil
sau îi va raspunde dialogului iniţiat de acesta (va “povesti” cu acesta
despre ce face: “ Uite! Merge!” “Are roţi”). Va fi curios şi va încerca să se
joace cu jucaria copilului, însă va pândi un moment de neatenţie a
acestuia şi o va “fura”.

Schimbările consecutive dezvoltării sunt complexe şi pot să fie dificil

de observat sau inobservabile –Este înţelept să verific din timp şi cu timp
evoluţia copilului.

Dezvoltarea este reciproca,schimbările dintr-un domeniu

influentează şi pe celelalte
O achiziţie motorie duce la acumulări cognitive şi insoţite de trăiri
ce pot consoida achiziţia sau bloca. Vezi exemplul mobilizarii – primii pasi
– accesul la un spatiu larg cu elemente noi, riscuri noi, descoperiri
neintalnite pana atunci in interactiune cu mediu.

Variaţia este un criteriu al dezvoltarii

Dezvoltarea este un proces individual. Unii copii merg mai

devreme şi comunică verbal mai apoi, şi invers.

Dezvoltarea este un proces dinamic care alternează achiziţiile

dintr-un anumt interval necesită un timp de organizare. Durata de
organizare şi structurare se face prin unele regresii care conduc la
dezechilibre tranzitorii. Identificarea persoanelor cunoscute de cele straine
care se manifestă prin anxietate la necunoscut. (Vârsta maximei anxietăti
descrisa de R.Spitz la 8 luni), este un exemplu remarcabil.

Dezvoltarea se realizeaza cu precădere în context social

Interacţiunea copilului cu adultul care-I acorda ingrijiri se incheaga

in relatia de Atasament. John Bowlby descrie relaţia de atasament şi
procesualitatee acesteia ca şi separarea ce ar putea fi considerat procesul
invers, acestea sunt reciproce şi al doilea nu se poate realiza fără primul.
Ambele sunt constructive pentru dezvoltarea individului şi devastatoare în
structura psihologică prin lipsa lor. Dacă Bowlby descria relaţia de
ataşament ca precădere în « blocul » mama-copil, Colwyn Traverthen şi
Martin Richards descriu realizarea ataşamentului în situaţia existenţei mai
multor persoane care acordă ingrijiri copilului, condiţionat însă de
consecvenţa şi constanţa acestor persoane care interacţioneazţ rutinard .

Reacţiile în familie

Cercetările în compartimentul de ataşament precoce subliniază

importanţa experienţelor interactive mutuale, reciproce la vârstele precoce
atât pentru copil cât şi pentru mamă şi o perioadă critică pentru stabilirea
ataşamentului mamă –copil , a fost demonstrat (Goldberg 1977).
Cercetări recente în sindromul de esec de crestere, abuz,
accidente multiple au sugerat că aceasta se petrece în contextul esecului
în relaţia de ataşament dintre mamă şi copil. Agitaţia şi grija generate în
timpul srcinii serveşte la energizarea în perspectivă a mamei şi tatălui
către adaptarea spre noul născut ce va veni.

Energia pentru ataşamentul fiecarui copil ca individualitate este susţinută

din timpul sarcinii.
 Relatia totala a familiei este complexa

Se ştie că relaţia de îngrijire a mamei creşte potenţialitatea

operaţională, intelectuală a copilului, ca o funcţie numită preadaptivă prin
explorări şi experienţe, printr-o creştere a conştienţei la necunoscut,
reducerea riscului de întarziere mentală.
Acestea fac să pară ca este o corelaţie directă între capacitatea
cognitivă a copilului şi forţa ataşamentului în termenii capacităţii lor, de a
se relaţiona cu obiecte, de a procesa informaţia de ceea ce este în jur sid
e a învaţa.Tatăl este important ca model de a stăpânii agresiunile,
temerile, fricile şi jocul. Este nevoie de a se şti mai mult despr rolul
tatălui, bunicilor în dezvoltarea copilului mic.
Trebuie ţinut cont de rolul în fiecare fază a dezvoltării copilului, a ponderii
lor în structurarea experienţelor copilului. Toate aceste relaţii formează o
matrice prin care copilul integrează ce este în jur.
Toate cunoştinţele în detaliu vor susţine cadrul care produce sănătatea
dezvoltării şi vor selecta ce este de inlăturat.