Tema 1

a) Realizați o prezentare a stadiilor de dezvoltare ale omului până la vârsta de

18 ani, în strânsă corelație cu apariția și dezvoltarea jocului ca activitate
fundamental umană

Psihologia dezvoltării umane (psihologia vârstelor) are ca obiect studiul schimbărilor

psihologice care au loc începând de la naştere, până în perioada bătrâneţii.
Conceptul de dezvoltare a fost împrumutat de către psihologia dezvoltării umane
(psihologia vârstelor) din psihologia copilului dar dacă se are în vedere toată perioada vieții
omului este necesar să se ia în calcul și perioadele de regresie asociate cu starea de boală sau
de bătrânețe în care se constată atât diminuări cantitative cât și transformări calitative în sens
negativ. Astfel, psihologia dezvoltării are în vedere studiul evoluţiei, dar şi a involuţiei
proceselor sau comportamentelor.
Piaget a considerat că toţi copiii trec printr-o serie de perioade distincte în dezvoltarea
intelectuală. Astfel, stadiile dezvoltării copilului propuse de Piaget sunt:
Stadiul I, cel al inteligenţei senzorio-motorii, (0–2 ani) când, prin coordonarea
senzorialităţii şi a motricităţii se realizează scheme de acţiune condiţionate, reflexe circulare
care devin tot mai complexe, tinzând să se evidenţieze sub forma cauzalităţii magice, sub
forma acţiunilor simbolice purtătoare de inteligenţă, sub forma acţiunilor de rezolvare de
probleme simple adaptative ce pot fi transferate de la o situaţie la alta asemănătoare. Aşa de
exemplu, sunt conduita suport, conduita baston (manipulând jucăriile din ţarc cu o altă jucărie
de formă alungită, întinde la un moment dat mâna în care are acea jucărie folosind-o ca pe un
baston pentru apropierea unei alte jucării aflată în afara ţarcului, realizând că acea jucărie de
formă alungită îl poate ajuta în acest sens).
Stadiul II, cel al inteligenţei preoperaţionale, (2-7 ani), când se dezvoltă foarte intens
funcţia simbolică a gândirii şi limbajului, funcţia reprezentativă (imitaţia şi jocul simbolic,
încalecă băţul ca pe un căluţ). Apar şi se dezvoltă moduri de prelucrare a informaţiei care nu
sunt încă foarte eficiente şi constante aşa cum operează gândirea perioadelor următoare.
Copilul diferenţiază, clasifică, denumeşte obiecte dar toate aceste moduri de operare nu au
criterii logice superioare, nu au criterii constante iar rezultatele pot fi considerate empirice.
De aceea, deşi ele sunt reale modalităţi de operare ale gândirii şi inteligenţei continuatoare la
un nivel superior a operaţiilor senzorio-motorii, sunt considerate ca forme ce preced
adevăratele operaţii ale gândirii.
Stadiul III, cel al operaţiilor concrete, (7-12 ani) când se dezvoltă la un nivel superior
capacităţile copilului de a separa şi reuni obiectele, de a asocia şi categorisi, de a ordona după
criterii relativ exacte şi stabile. Acum se evidenţiază clar moduri de operare analitico-sintetice
şi comparative şi chiar moduri de operare prin generalizare şi abstractizare, aspecte ce se
consolidează şi eficientizează către sfârşitul perioadei. Copilul surprinde invarianţa şi
reversibilitatea, conservarea materiei, apar şi se consolizează astfel constante perceptive. Cu
toate acestea trebuie să subliniem că modul de operare rămâne în continuare strâns legat de
concret, necesită în continuare suportul concret chiar dacă el se desfăşoară în plan mintal. De
exemplu, este nevoie de suport sub forma beţişoarelor, bilelor, etc. la calculul mintal, este
necesară prezenţa efectivă a obiectelor în cadrul operaţiilor de clasificare, separare, ordonare,
etc.
Stadiul IV, cel al operaţiilor formale, între 12 şi 18 ani, când apar şi se dezvoltă
operaţii de analiză, sinteză, generalizare şi abstractizare în plan mintal fără a mai fi necesar
suportul concret, când activitatea mintală este prin excelenţă cea de conceptualizare, de
realizare a judecăţilor şi raţionamentelor inductiv-deductive, ipotetice, de operare asupra
posibilului, când gândirea operează formal (formele fiind judecăţile şi raţionamentele,
propoziţiile şi frazele), când putem vorbi de o gândire filosofică.
 b) Realizați un eseu cu tema: ”Relația dintre jocurile copilăriei și viitoarea
profesie aleasă de adult”

„Jocul este şi o pregătire pentru viaţa de mai târziu, dar mai presus de toate, el
este însăşi viaţa copilului” (Mc. Dougall)

Ce este jocul?
 experienţă naturală, universală;
 formă de activitate individuală sau de grup;
 un mod de explorare a mediului înconjurător; modalitate de dezvoltare
a competenţelor sociale, a inteligenţei, a limbajului, a creativităţii;
 cale de transmitere şi păstrare a culturii autentice, de cunoaştere şi
intercunoaştere;
 jocul oferă oportunităţi pentru copiii cu nevoi speciale, favorizează
incluziunea socială.

Jocul este considerat o strategie optimă pentru promovarea îngrijirii timpurii şi

a dezvoltării. Jocul, în contextul ataşamentului securizant oferit de adulţi, oferă
copiilor bogăţia, stimularea şi activitatea fizică de care au nevoie pentru
dezvoltarea creierului pentru învăţarea viitoare.
Aruncându-ne o privire generală a ceea ce reprezintă jocul în viata şi activitatea
oamenilor, în viata copiilor mai ales putem desprinde cu uşurinţă anumite note caracteristice
şi definitorii. Iată câteva din ele:
• jocul este o activitate specific umană. Numai oamenii îl practică în adevăratul sens al
cuvântului.
• jocul este una din variatele activităţi ale oamenilor, e determinat de celelalte activităţi si
invers, le determină pe toate acestea. Învăţarea, munca si creaţia nu s-ar realiza în afara
jocului, după cum aceasta nu poate să nu fie purtătorul principalelor elemente psihologice de
esenţă neludică ale oricărei ocupaţii specific umane.
• jocul este o activitate conştientă. Cel care îl practică, inclusiv copilul îl conștientizează ca
atare si nu-l confundă cu nici una dintre celelalte activităţi umane.
• jocul introduce pe acela care-l practică în specificitatea lumii imaginare pe care si-o creează
jucătorul respectiv.
• scopul jocului este acţiuneaînsăşi capabilă să-i satisfacă jucătorului imediat dorinţele sau
aspiraţiile.
• prin atingerea unui asemenea scop, se restabileşte echilibrul vieţii psihice şi se stimulează
funcţionalitatea de ansamblu a acestuia.
Sintetizând toate aceste note caracteristice, s-ar putea obţine următoarea definiţie a
jocului:
 Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul îşi
satisface imediat, după posibilităţi, propriile dorinţe, acţionândconştientşi liber în
lumea imaginară ce si-o creează singur.

Cercetările psihologice efectuate în secolul nostru în problema jocului au pus în

evidenţă numeroasele elemente psihologice care conturează această formă de activitate
specific umană.
Iată câteva din manifestările psihice ale copiilor, capabile să explice jocul.
a) Oamenii se refugiază adeseori din lumea reala (obişnuita) în una pe care şi-o creează
singuri - lumea lor" care le aparţine în exclusivitate, o lume imaginară - supranumită de
cercetători lume ,,paradisiacă" unde motivaţia este intrinsecă, o lume fără griji si necazuri
cotidiene. Omul poate face dovada ca el e capabil să-şi creeze o asemenea lume începând cu
vârsta de 3 ani. De reţinut este faptul ca nimeni nu-l învaţă pe copil să-şi creeze o asemenea
lume.
b) În crearea lumii imaginare, omul se foloseşte de capacitatea sa de a transfigura realul în
imaginar. In acest proces, el transfigurează selectiv realul, după nevoi imediate si după
posibilităţi proprii.
c) Omul este înzestrat cu capacitatea de a opera frecvent cu
simboluri accesibile, adică cu semnele atribuite obiectelor,
acţiunilor si faptelor.
d) Capacitatea omului de a acţiona în spirit creativ în diferite situaţii concrete de viaţă este
definitorie pentru evoluţia personalităţii sale, de altfel jocul adevărat de la care se aşteaptări şi
performanţe nu poate fi decât creativ.
Toate aceste elemente psihologice, la care se adaugă bineînţelessi altele pun în evidenţăesenţa
jocului.
Specialistii in domeniu, printre care si Victor Frankl, spun ca in determinarea
profesiei trebuie sa se tina seama de dorintele copilului, de sentimente, de talentul acestuia,
dar cel mai important lucru este descoperirea jocului preferat sau ceea ce face repetat si cu
foarte multa placere, in primii doisprezece ani din viata.

Pe de o parte, dorintele copilului privitoare la profesia pe care o va exercita cand va fi

adult sunt foarte importante si de acestea va trebui sa tina cont parintii. E adevarat ca sunt
persoane predestinate pentru o anumita profesie. Spre exemplu, numerosi actori celebri au
declarat ca aceasta este meseria pe care au visat-o intotdeauna, asa cum multi doctori de
cariera povestesc cumsacrificau jucariile deplus sau animalutele micute pe altarul viitoarei
profesii.

Pe de alta parte, nu trebuie neglijat nici talentul pe care il poseda anumiti copii. Fie
ca este vorba despre aptitudini ce tin de zona sportiva, artistica, sociala, toate acestea pot fi
diagnosticate atat de catre parinti (nu-i greu sa constati ca un copil picteaza infinit mai precis
decat un altul sau ca alearga mai repede, recita poeziile intr-un fel care emotioneaza pana la
lacrimi sau canta mult mai corect si frumos ca altii de varsta lui), cat si de un profesionist in
domeniul respectiv.
 Apoi, foarte important este sa tinem cont de jocul preferat de copil sau de ceea ce face
el cu cea mai mare placere in primii doisprezece ani de viata. Spre exemplu, daca unei fetite
ii place foarte mult sa decupeze cu foarfeca este foarte probabil ca aceasta va deveni un
faimos creator de moda.

In viata de zi cu zi, foarte multi oameni au dat gres cu meseria pe care o aveau, iar
psihologii i-au trimis inapoi in copilarie sa descopere ceea ce iubeau ei cel mai mult si faceau
cu pasiune. Astfel, au putut ajunge, desi cam tarziu, la adevarata profesie care pare un simplu
joc.

In consecinta, daca profesia ta nu este o corvada si pare un simplu joc, atunci

inseamna ca aceasta este menirea ta in aceasta lume. Exista mai multe posibilitati de a
descoperi acest lucru, pentru ca, oricat ar fi de mare efortul, merita deoarece profesia, pana la
urma, este o parte importanta a vietii noastre de adulti care ne ajuta sa gasim si sensul vietii
noastre.