Examenul macroscopic al tubului de dren

Drenajul este o metodă chirurgicală prin care se asigură evacuarea la exterior a unor
lichide, patologice sau nu, din anumite cavităţi naturale sau create postoperator, cu
ajutorul unor mijloace sau metode speciale.
În momentul în care medicul chirurg constată necesitatea unei astfel de intervenţii, tubul
de dren va fi introdus în organismul pacientului acolo unde au fost constate problemele.
El va fi racordat unei pungi sau unui borcan, în care se va colecta secreţia eliminată din
organism. Astfel monitorizarea lichidului eliminat se poate face cu uşurinţă iar cantitatea
şi aspectul lui sunt notate constant în foaia de observaţie de către cei care urmăresc
evoluţia pacientului.
Drenajul este folosit pentru a favoriza scurgerea unor secreţii, a puroiului sau a sângelui
din ţesuturi spre exterior.
Obiective:
Drenajul chirurgical urmăreşte evacuarea lichidelor patogice sau prevenirea acumulării
acestora în anumite cavităţi sau interstiţii.
Conţinutul patologic se poate evacua la exterior:

 direct : punând în contact cavitatea cu exteriorul prin intermediul unui tub de dren
 indirect : folosind metode chirurgicale de evacuare a cavităţii patologice în altă
cavitate care comunică cu exteriorul (derivaţie)

Clasificare – drenajele se pot clasifica :

în raport cu scopul urmărit:

 profilactic- se instituie când condiţiile operatorii ne fac să bănuim posibilitatea

acumulării unei secreţii sau apariţia unei infecţii (hemostază imperfectă, debridări,
decolări de ţesuturi, pericol de dehiscenţe anastomotice)
 curativ- se instituie când este vorba de evacuarea unor colectii purulente sau de
altă natură (chist hidatic, fistule digestive)

în funcţie de modul de aplicare a drenajului:

 simplu– lăsând lichidele sa curgă funcţie de legile fizice ale capilaritatii, ale
gravitaţiei şi ale mecanicii funcţionale a ţesutului sau cavităţii respective
 aspirativ- acţionând prin intermediul unor aparate care produc o absorbţie activa a
lichidelor şi secreţiilor din cavitate prin intermediul tuburilor de dren.
Atenționări și precauții
 se poate apela la tehnica drenajului fie în scop curativ, fie în cel preventiv. Scopul
curativ permite evacuarea puroiului sau sângelui care s-au format deja într-o
anumită zonă din organism, iar scopul preventiv urmăreşte evacuarea unor secreţii
ce pot apărea imediat după o intervenţie chirurgicală, înlăturând astfel riscul
infectării zonei respective şi favorizând astfel procesul de vindecare.
 durata drenajului este influenţată de scop, dar şi de evoluţia fiecărui pacient.
Decizia de suprimare a drenajului este determinată de factori precum lipsa
secreţiilor pe tubul de dren, depăţirea perioadei de risc sau lipsa semnelor de
infecţie.
 deşi este o metodă chirurgicală des folosită, drenajul are şi dezavantaje. Astfel, în
cazul în care organismul percepe tubul ca un corp străin, se poate declanşa şi
menţine pe toata durata drenajului o reacţie infamatorie locală. Un alt dezavantaj ar
fi acela că poate determina puncte slabe la nivelul pereţilor unor cavităţi din
organism care ar putea necesita îngrijire postoperatorie îndelungată.
 atunci când medicul decide necesitatea drenajului în cazul unui pacient, evoluţia lui
va fi urmarită constant.

La examenul macroscopic lichidul pleural poate fi:

-serofibrinos(seros):frecvent sunt transsudate,aparute in contextual insuficientei

cardiac,cirozei hepatices au sindromul nefrotic

-hemoragic:in neoplazii sau pleurezii tuberculoase

-purulent:pleurezii parapneumonice

-chiliform(lactescent):in traumatisme cu lezare a ductelor limfatice sau inobstructii ale

ductelor limfatice