Mini referat la tema:

,,Educaia permanent i autoeducaia

A elaborat: Bolocan Carolina Profesor: Tatiana ova

Bli 2013

Educatia permanenta
nseamna deci un proces integrator al tuturor influentelor educationale, intr-un sistem coerent si convergent, exercitate asupra individului - in modalitati variate si specifice - pe toata durata vietii sale. Educatia permanenta trebuie deci inteleasa, mai degraba, ca un principiu de organizare a educatiei. Ea are, in ultima instanta, un caracter paradigmatic pentru organizarea educatiei contemporane. Ideea permanentei educatiei este redata prin doua concepte distincte: 1. permanenta educatiei (sens filogenetic), care exprima nevoia de educatie pe care omul a resimtit-o in toate timpurile, dovedita prin intreaga cultura materiala si spirituala si prin imbogatirea neintrerupta a experientei social-istorice a umanitatii; 2. educatia permanenta (sens ontogenetic), cu referire la nevoia de educatie pe care individul o resimte pe toata durata intregii sale vieti. Educatia este proiectiva, dar si corectiva, profilactica si terapeutica. A pleda pentru permanenta educatiei permanente inseamna a accepta educatia in viata societatii si a persoanei cu aceeasi prezenta in fapte si in aspiratii ca si hrana, imbracamintea, adapostul. Poate ca aceasta este singura sau principala permanenta care asigura si ordoneaza prezenta umana in regnul uman si in "regnul" spiritului. In acceptiunea actuala, ca demers continuu de formare si dezvoltare a personalitatii pe toata durata vietii, conceptia educatiei permanente s-a constituit pe traseul dezvoltarii invatamantului pentru adulti si al reflectiilor pe care acesta le-a generat.

Autoeducatia
Formarea personalitatii umane este rezultatul unui proces complex in care actiunile si influentele societatii, ale institutiilor ( scoala, alte institutii cu vocatie etica, culturale), grupurilor culturale (familie, grupul de munca) carora le apartine individual se impletesc cu eforturile proprii de autoformare ale fiecarei persoane intreprinse in tot parcursul vietii. Cunostintele acumulate, abilitatile si competentele insusite, trasaturile de personalitate formate, departe

de a reprezenta un dar al naturii, sunt produsul actiunilor si influentelor exercitate de mediul social de existenta asupra individului, conjugate, intr-o masura variabila, cu eforturile de autoformare ale acestuia. Desi fenomenul de autoeducatie (autoformare) a existat din totdeauna fiind propriu fiintei umane, totusi investigarea lui teoretica, pentru a-i deslusi mecanismele interferentiale cu procesul de educatie, in afara unor reflectii sporadice, s-a produs relativ tarziu. Se poate considera ca preocuparile in aceasta directie sunt corelate cu constituirea si dezvoltarea viziunii educatiei permanente si a consideratiilor la care aceasta a dat loc, privind, mai ales, faptul ca, la varsta adulta, devenirea individului se realizeaza, in masura insemnata, ca proces de autoformare. Aceasta este ratiunea pentru care autoeducatia este abordata in stransa legatura cu problematica educatiei permanente. Autoeducatia, adica educatia de sine insusi, este o activitate constienta, orientata spre formarea propriei persoane, in conformitate cu nazuintele, aspiratiile, idealurile si conceptia despre rolul omului in societate. Autoeducatia devine posibila la varsta adolescentei, datorita celor trei functii ale constiintei de sine : functia anticipativa, de proiectare in viitor a propriei persoane, facilitand formarea idealului in viata, functia normativa, concretizata in modul propriu de apreciere a valorilor pe baza unor criterii sociale si capacitatea omului de a se reflecta pe sine insusi, dandu-si seama de ceea ce este si de ceea ce vrea sa devina. Autoeducatia devine posibila pe baza educatiei, cand adolescentul, reflectand asupra celor invatate si dispunand de un mod propriu de apreciere a valorilor socio-culturale le interiorizeaza, participand astfel la propria sa formare si dezvoltare. In acelasi timp, autoeducatia favorizeaza asimilarea influentelor provenite din afara prin educatie, iar pe de alta parte se integreaza in educatia permanenta, sporindu-i eficienta. Ca urmare, in scoala va trebui sa se transmita elevilor bazele si metodele autoformarii, pregatindu-i pentru educatia permanenta. Autoeducatia reprezinta produsul unor cicluri de educatie permanenta proiectate la niveluri de realizare superioara, intr-o perioada de timp semnificativa psihosocial pentru valorificarea la

maximum a potentialului de autoformare autodezvoltare al personalitatii umane. In aceasta perspectiva, "a educa in perspectiva educatiei permanente inseamna, in esenta, a determina un autentic proces de autoeducatie" (Toma, Steliana). Ca tendinta de evolutie a educatiei, autoeducatia evidentiaza posibilitatea transformarii obiectului educatiei in subiect al propriei sale formari. Aceasta presupune stimularea capacitatii obiectului educatiei de: interiorizare a actiunii educationale; reali-zarea a unor circuite de conexiune inversa interna; autoevaluare; autoproiectare pedagogica (Structura actiunii educationale). Valorificarea resurselor de autoeducatie ale personalitatii umane permite realizarea unui nou echilibru intre factorii externi si factorii interni ai activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii. Astfel educatia, aflata initial alaturi de mediu in ipostaza unui factor extern, devine treptat - prin educatie permanenta si autoeducatie un factor intern stabil, care reflecta la nivel functional si structural capacitatea intrinseca a personalitatii umane de (auto)perfectionare continua a activitatii sale individuale si sociale.

Bibliografie:

1. R.H. Dave (sub.red.) Fundamentele educatiei permanente, buc. EDP, 1991. 2. Gaston Berger Omul modern si educatia sa (trad.), Buc., EDP. 1973. 3. Steliana Toma Autoeducatia. Sens si devenire, Buc., EDP, 1983. 4. I.Gh. Stanciu Scoala si doctrinele pedagogice in secolul XX, Buc., EDP, 1995.