Lucrețiu Pătrășcanu 

(n. 4 noiembrie 1900, Bacău – d. 17 aprilie 1954, Închisoarea Jilava, București) a fost

un om politic român, membru al conducerii Partidului Comunist
Român, ministru, avocat, sociolog și economist. Pentru o perioadă de timp a fost
și profesor la Universitatea București.

Licențiat în drept și doctor în științe economice al Universității din Leipzig, Pătrășcanu era o figură rară
printre puținii comuniști din România. A fost reprezentant al ilegaliștilor români la Comintern și în alianța
politică ce a declarat scoaterea țării din alianța hitleristă în august 1944. Primul comunist devenit
ministru a deținut portofoliul Justiției.

Cuprins

 1Biografie

o 1.1Primii ani

o 1.2Anii '30

o 1.3Al Doilea Război Mondial

o 1.4Negocierile din 1944 și înlocuirea lui Foriș

o 1.523 august 1944 și preluarea portofoliului de ministru

o 1.6Începutul conflictelor cu alți membri ai partidului și marginalizarea

o 1.7Arestarea și interogatoriile Securității

o 1.8Procesul și execuția

 2Reabilitarea

 3Posteritatea

 4Viața privată

 5Lucrețiu Pătrășcanu în artă

 6Volume publicate

 7Vezi și

 8Note

 9Bibliografie

 10Legături externe
Biografie[modificare | modificare sursă]

Mormântul lui Lucrețiu Pătrășcanu în hemiciclul din jurul Mausoleului din Parcul Carol

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Lucrețiu Pătrășcanu s-a născut la Bacău într-o familie de intelectuali. Tatăl său a fost istoricul Dumitru D.
Pătrășcanu, mama sa, Lucreția Pătrășcanu, provenea dintr-o familie boierească.

În tinerețe devine adept al marxismului, astfel că în 1919 se înscrie în Partidul Socialist Român din acel
timp și lucrează ca editor al ziarului acestuia, Socialismul. În 1922 absolvă Facultatea de Drept a
Universității București iar în 1925 obține doctoratul la Universitatea din Leipzig, cu o teză despre
reforma agrară din România din 1918-1921.

Devine tot mai radical în convingerile sale datorită succesului Revoluției din Octombrie. În 1921 este
unul dintre membrii fondatori ai Partidului Comunist din România (PCdR). El și cu Elek Köblős au fost
singurii reprezentanți ai PCdR la al 4-lea congres al Cominternului (Moscova, noiembrie-decembrie
1922). La întoarcere e arestat și încarcerat la închisoarea Jilava, în 1924 (an în care PCdR era declarat
ilegal). Acolo intră în greva foamei până când este transferat la spitalul penitenciarului.

La congresul de la Harkov din 1928, unde a fost prezent cu numele conspirativ Mironov, a susținut,

împotriva poziției oficiale, că basarabenii sunt tot români, deoarece în congres se afirmase că România
Mare ar fi fost un stat imperialist.

„Moldovenii nu sunt o națiune separată, și din punct de vedere istoric și geografic moldovenii sunt
aceiași români așa cum sunt românii în Moldova. Astfel, cred că un asemenea punct fals face ca
rezoluția însăși să fie falsă. ”

Anii '30[modificare | modificare sursă]

În mai 1931, Lucrețiu Pătrășcanu, împreună cu Eugen Rozvan, Imre Aladar și alți doi sunt aleși în Camera
Deputaților, din partea Blocului Muncitoresc Țărănesc (BMȚ), un grup care masca agentura numita
"Partidul Comunist din România" (PCdR), aflată în ilegalitate[1]. Nu și-a îndeplinit mandatul, deoarece
alegerile au fost invalidate. În același an, la Congresul al V-lea al *partidului" PCdR, ținut în URSS,
la Gorikovo, este ales în Comitetul Central - in acel moment, secretar general al partidului era
polonezul Alexander Ștefanski.

În 1932 intră în polemică cu grupul Criterion, apărându-l împreună cu colaboratorul lui, Belu Zilber,

pe Vladimir Lenin împotriva unor scriitori adepți ai dreptei, Mircea Vulcănescu și Mihail Polihroniade.

Pătrășcanu a continuat să reprezinte PCdR la Comintern (Internaționala Comunistă) în 1933 și în 1934,

după care a rămas la Moscova până în 1935. În acest timp ar fi fost bănuit de îndoieli în privința
stalinismului. În 1936, primește sarcina de a-i apăra pe membrii PCdR în procesul de la Craiova, dar, fiind
denunțat ca membru al PCdR, e înlocuit de avocatul (deasemenea comunist) Ion Gheorghe Maurer.

Al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]

În august 1940, este arestat și închis în lagărul de la Târgu-Jiu, alături de membrii partidului care nu se
aflau în exil în Uniunea Sovietică. Curând este eliberat de guvernul național-legionar, în perioada când
România, aliata Germaniei Naziste, încerca să păstreze relații amicale cu URSS. În 1941, după Rebeliunea
legionară, este din nou arestat de regimul lui Ion Antonescu. Eliberat din nou, i se impune domiciliu
obligatoriu la Poiana Țapului în 1943. Mai târziu, în același an, revine la București.

Negocierile din 1944 și înlocuirea lui Foriș[modificare | modificare sursă]

În aprilie Pătrășcanu este contactat de Ioan Mocsony-Stârcea, mareșal al Curții Regale între 1942 și

1944, pentru încheierea unei înțelegeri între regele Mihai și comuniști în scopul răsturnării guvernului
antonescian și scoaterii României din Axă.

Împreună cu Emil Bodnăraș este reprezentantul PCdR la negocierile secrete cu PNL și PNȚ, purtate

pentru răsturnarea regimului Antonescu.

În contextul colaborării PCdR cu PNL și PNȚ, Lucrețiu Pătrășcanu îl întâlnește printre alții pe Corneliu
Coposu.

23 august 1944 și preluarea portofoliului de ministru[modificare | modificare sursă]

După lovitura de stat de la 23 august 1944, prin care Ion Antonescu și Mihai Antonescu sunt arestați la

Palatul Regal, intră în noul guvern al lui Constantin Sănătescu, în calitate de ministru al Justiției. A fost
autorul proclamației pe care regele a citit-o în seara zilei de 23 august la postul național de radio.

Este unul din reprezentanții României la semnarea armistițiului dintre România și URSS, la 12
septembrie 1944. Prezent la Moscova, i-a contactat pe membrii facțiunii moscovite, Ana Pauker și Vasile
Luca, prin supraveghetorul lor Andrei Vîșinski, restabilind astfel comunicarea dintre aripile PCR, cea
aflată în exil în URSS și cea aflată în România.
Un an mai târziu e membru în Comitetul Central, iar în 1947 este unul din reprezentanții României
la Tratatele de pace de la Paris.

În calitate de ministru al Justiției, Lucrețiu Pătrășcanu a inițiat procesele de tip stalinist în România. În
1945, după ce prim-ministru devenise Petru Groza, a înființat Tribunalele Poporului, promovând în
cadrul lor procurori comuniști ca Avram Bunaciu, Constanța Crăciun sau Alexandra Sidorovici (soția
lui Silviu Brucan).

Începutul conflictelor cu alți membri ai partidului și marginalizarea[modificare | modificare sursă]

Spre sfârșitul anilor '40, Pătrășcanu începe totuși să fie învinuit de opoziție față de politicile staliniste.
Este de asemenea criticat pentru o abordare prea intelectuală a socialismului. Gheorghe Apostol,
colaborator al lui Gheorghiu-Dej, avea să declare despre Pătrășcanu:

„Era un intelectual de bază al partidului. Dar era și un om foarte îngâmfat, orgolios, intolerant și
necomunicativ cu tovarășii de partid. Totuși, Dej îl prețuia. Între '46-'48, Pătrășcanu s-a schimbat foarte
mult. ”

În 1946, la Cluj, la un miting ținut în fața studenților greviști, își începe discursul cu cuvintele Înainte de a
fi comunist, sunt român. Aceste cuvinte nu ar fi convenit colegilor de partid, care l-au catalogat ca
naționalist.[2][3][4] Tot în discursul rostit la Cluj a condamnat revizionismul maghiar și a afirmat că
"Transilvania a aparținut și va aparține statului român în întregime".

Arestarea și interogatoriile Securității[modificare | modificare sursă]

În 1948 este acuzat de naționalism burghez și de șovinism și este arestat. În arest e vizitat de Iosif
Rangheț, Alexandru Drăghici, Teohari Georgescu și ocazional de Gheorghe Gheorghiu-Dej. A fost acuzat
de asemenea de colaborare cu Siguranța Statului în perioada interbelică. În același proces au mai fost
arestați și judecați Elena Pătrășcanu (soția lui), Harry Brauner, Lena Constante, Petre Pandrea (cumnatul
lui), Herant Torosian, Alexandru Ștefănescu, Emil Calmanovici, Remus Koffler, Ioan Mocsony-
Stârcea, Anton Golopenția, Belu Zilber, Victoria Sârbu (soția lui Ștefan Foriș) și alte 33 de persoane.

Procesul și execuția[modificare | modificare sursă]

După modelul proceselor staliniste care se inițiaseră deja în Cehoslovacia (Vladimir Clementis și Rudolf

Slánský), Ungaria (László Rajk), Bulgaria (Traicio Kostov) sau Albania (Koči Xoxe), Lucrețiu Pătrășcanu a
fost condamnat la moarte pe 14 aprilie 1954, după ce procesul durase șase ani. A fost cel mai lung
proces al vreunui lider comunist din istoria comunismului mondial, cu o pauză în anul 1951. În proces au
mai fost interogați de asemenea oameni politici din perioada interbelică, precum Corneliu
Coposu, Gheorghe Tătărăscu sau Bebe Brătianu (ultimii doi membri PNL).

În noaptea de 16 spre 17 aprilie 1954, Lucrețiu Pătrășcanu și Remus Koffler au fost executați prin
împușcare la închisoarea Jilava.

Reabilitarea[modificare | modificare sursă]
Lucrețiu Pătrășcanu a fost reabilitat post-mortem în aprilie 1968 din inițiativa secretarului general al
PCR, Nicolae Ceaușescu. Din același lot de reabilitați au făcut parte Ștefan Foriș, Ana Pauker, Vasile Luca
și Teohari Georgescu. Martor în ancheta de reabilitare a fost Belu Zilber. Remus Koffler nu a fost însă
reabilitat.

La Plenara CC al PCR din acel an, Nicolae Ceaușescu a folosit cazul Lucrețiu Pătrășcanu pentru a ilustra
influența negativă pe care o avuseseră în România Alexandru Drăghici și Iosif Chișinevschi.

Posteritatea[modificare | modificare sursă]

După 1989 numele lui Pătrășcanu a fost dat unui bulevard din sectorul 3 București. Presa a scris mult și
deseori favorabil despre fostul militant al Cominternului.

Viața privată[modificare | modificare sursă]

Pătrășcanu a fost căsătorit, din 1938, cu Elena Pătrășcanu (Herta Schwamen, n. 1910), de

origine evreiască[5], de profesie decorator scenograf la Teatrul Țăndărică din București, unde era colegă
cu Lena Constante. O cunoscuse atunci când o apărase într-un proces pentru activități comuniste, ea
fiind tot militantă a PCdR.

La acea vreme căsătoriile dintre români și evrei erau interzise de guvernul condus de Octavian Goga. De
aceea a trebuit să fie botezată în religia ortodoxă. Cel care a botezat-o a fost preotul ortodox cu
convingeri socialiste Gala Galaction.

Soții Pătrășcanu nu au avut copii.

Lucrețiu Pătrășcanu în artă[modificare | modificare sursă]

În 1971, Titus Popovici a scris o piesă de teatru, Puterea și adevărul, în care un inginer pe nume Petrescu
(inspirat de figura lui Pătrășcanu) este persecutat de secretarul de partid Pavel Stoian (inspirat din
Gheorghiu-Dej). Petrescu este sprijinit de tânărul secretar Mihail Duma (care ar fi Ceaușescu), dar cu
toate acestea este arestat și apoi reabilitat. În același an, după piesa lui Popovici a fost realizat un film cu
același titlu, în regia lui Manole Marcus, cu Amza Pellea în rolul lui Petrescu, Mircea Albulescu în rolul lui
Stoian și Ion Besoiu în rolul lui Duma.

În 1993, Sergiu Nicolaescu a regizat filmul Oglinda, în care rolul lui Lucrețiu Pătrășcanu este jucat
de Șerban Ionescu.