Sunteți pe pagina 1din 8

Petre Sergescu: personalitate luminoasă a Exilului românesc

Prof. Alexandru Herlea

Aşa cum arată titlul intervenţiei mele, comunicarea de faţă se referă la Petre
Sergescu în ultimii săi opt ani de viaţă, ani pe care i-a petrecut în exil, la Paris;
la felul în care el s-a afirmat în această perioadă, atât în cadrul culturii şi ştiinţei
Franţei, cât şi în cel al exilului românesc. Voi pune accentul pe două aspecte pe
care le consider revelatoare. Primul priveşte implicarea lui Petre Sergescu în
dezvoltarea instituţională a Istoriei Ştiinţei, iar celălalt - participarea sa la viaţa
exilului românesc, cu precădere în sfera culturii.
Petre Sergescu se refugiază la Paris în august 1946 şi nu va mai putea reveni
niciodată în România. Până la sfârşitul anilor 1940, speră că Ţara va ieşi curând
din menghina comunistă; va trebui, însă, să renunţe la această iluzie şi în 1950
va deveni azilant politic. Nu va cere, totuşi, o altă cetăţenie, motivându-şi
decizia astfel: „Ceilalţi refugiaţi români vor zice: chiar şi Sergescu şi-a pierdut
speranţa că vor veni vreodată vremuri mai bune pentru România, pentru toţi
românii; nu pot face asta.”
Matematician de înaltă ţinută, cercetător, organizator şi dascăl de excepţie,
intelectual de largă deschidere culturală, implicat în viaţa politică şi socială, gata
întotdeauna să ajute pe cei în suferinţă, profund ataşat originilor sale româneşti
şi în acelaşi timp neobosit promotor al valorilor europene şi universale, P.
Sergescu este o figură luminoasă a exilului românesc. El face parte din pleiada
de români care au contribuit le dezvoltarea culturii europene şi universale. Din
puţinul pe care îl avea, a ajutat cu multă generozitate refugiaţii români, tineri
studenţi, dar şi personalităţi cunoscute.
La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Academia Internaţională de
Istoria Ştiinţei (Académie Internationale d’Histoire des Sciences - AIHS) –
principala instituţie a disciplinei, creată de Aldo Mieli în 1929, al cărui membru
P. Sergescu devine în 1934 – urmează să-şi reia activitatea întreruptă în timpul
conflictului. Această instituţie urmăreşte să obţină sprijinul UNESCO, înfiinţat
în noiembrie 1945, şi ştie că ICSU (International Council of Scientific Unions),
creat în 1931, care regrupează o serie de organizaţii ce au drept scop promovarea
activităţii ştiinţifice, va beneficia de acest suport.
Apare ideea introducerii Istoriei Ştiinţei şi Tehnicii în ICSU; se spune că ar fi
lansat-o Joseph Needham, cunoscutul istoric al ştiinţei şi tehnicii chineze. Pentru
concretizarea ei, Academia Internaţională de Istoria Ştiinţei trebuie să

1
definească strategia necesară şi să facă demersurile ce se impun. În acest
context, Petre Sergescu va juca un rol decisiv.
În toamna lui 1946, situaţia în care se găseşte Academia este dificilă: Aldo
Mieli, secretarul perpetuu se afla în Argentina, grav bolnav; preşedintele Arnold
Reymond locuieşte la Lausanne şi secretarul-trezorier J. A. Vollgraff - la Leyda.
Numai doi responsabili sunt la Paris, unde se află sediul Academiei şi unde se
desfăşoară negocierile: vicepreşedintele Petre Sergescu (ales în această funcţie
în 1937) şi secretarul adjunct Pierre Brunet, arhivist-bibliotecar.
Ei vor fi mandataţi, la sfârşitul anului 1946, să înceapă negocierile cu UNESCO,
reprezentat de Joseph Needham şi Armando Cortesao şi cu ICSU, reprezentat de
A. Establier. Soluţia care se degajă este crearea unei structuri pe modelul
uniunilor membre ICSU. Aceasta va fi Uniunea Internaţională de Istoria Ştiinţei
(Union Internationale d’Histoire des Sciences – UIHS). La sfârşitul lui
decembrie, Consiliul Academiei aprobă această soluţie care beneficiază de
suportul personalităţilor cunoscute din domeniu, precum: Ch. Singer, A.
Reymond, G. Sarton, R. Taton, M. Daumas.
La scurt timp după aceasta, P. Brunet se îmbolnăveşte grav şi P. Sergescu
rămâne singur în prima linie. Astfel, începând cu decembrie 1946, el va juca
rolul-cheie în organizarea instituţională a disciplinei. Pasionat de istoria şi
filosofia știinţei şi tehnicii, P. Sergescu nu are numai entuziasmul realizatorului,
ci şi calităţile necesare transpunerii proiectelor în viaţă şi capacitatea definirii
unei strategii eficace.
La al cincilea Congres Internaţional de Istoria Ştiinţei care s-a desfăşurat la
Lausanne în octombrie 1947, decizia de a crea Uniunea Internaţională de
Istoria Ştiinţei devine definitivă şi P. Sergescu este ales Secretar executiv (Ch.
Singer este ales Preşedinte). În acelaşi timp, el este ales şi Preşedintele
Academiei Internaţionale de Istoria Ştiinţei şi o legătură statutară se stabileşte
între cele două instituţii. Uniunea Internaţională de Istoria Ştiinţei este primită
ca membru ICSU şi P. Sergescu devine, în calitate de delegat al Uniunii pe lângă
ICSU, membru al Consiliului acestuia.
Graţie legăturii statutare dintre Uniune şi Academie, cea din urmă poate şi ea fi
finanţată. Apare astfel în 1947 primul număr al periodicului Archives
Internationales d’Histoire des Sciences, care poartă subtitlu Nouvelle Série
d’Archeion. Archeion, creat de Aldo Mieli în 1929, va înceta să apară în 1943 şi
noul periodic Archives va fi în acelaşi timp publicaţia Uniunii şi continuatorul
lui Archrion. Petre Sergescu va fi redactorul şef al publicaţiei şi, din 1951,
directorul acesteia, funcţie pe care de fapt el o exersa practic de la apariţia ei.

2
La sfârşitul anilor ’40, el spera încă să organizeze în 1950, la Bucureşti, cel de al
şaselea Congres Internaţional de Istoria Ştiinţei. Evident, acest lucru nu a fost
posibil în România ocupată de sovietici şi congresul se va desfăşura la
Amsterdam. La acest congres, P. Sergescu a fost ales Secretar Perpetuu al
Academiei Internaţionale de Istoria Ştiinţei – cea mai înaltă poziţie în această
instituţie; la următorul congres, cel de la Tel-Aviv, din 1953, ultimul la care
participă, va fi delegat al Franţei.
Între timp, în 1952, el va fi angajat ca cercetător la CNRS (Centre National de la
Recherche Scientifique) din Franţa, fără să aibă cetăţenia franceză, pe care
refuzase s-o ceară, considerând că o astfel de cerere ar putea fi interpretată ca o
abandonare a României şi a românilor care sufereau sub ocupaţie străină.
Începând, deci, cu 1947 şi până la decesul său din decembrie 1954,
Sergescu este omul-cheie care exercită cele mai înalte responsabilităţi în
Uniunea Internaţională de Istoria Ştiinţei, în Academia Internaţională de
Istoria Ştiinţei şi în cadrul publicaţiei acesteia, Arhivele Internaţionale. După
moartea sa, responsabilităţile au fost preluate de trei personalităţi diferite.
Alexandre Koyré este ales secretar perpetuu al Academiei; René Taton - secretar
general şi Jean Pelseneer - director al publicaţiei Archives.

Celălalt aspect asupra căruia mă voi opri, cum am spus, se referă la prezenţa
profesorului P. Sergescu în viaţa Exilului românesc. Implicarea sa în viaţa socio-
politică nu este o noutate. Ca student, el este preşedintele Asociaţiei Studenţilor
din Bucureşti, în anii Marelui Război militează pentru intrarea României în
război alături de Puterile Aliate, ajută familiile celor mobilizaţi şi desfăşoară o
propagandă pro-franceză chiar şi după ocuparea Bucureştiului de către armata
germană. Germanii îl arestează şi Sergescu este internat timp de 18 luni în lagăre
din Bulgaria. În anii ’30 a fost deputat în Parlamentul României şi la începutul
anilor ’40 ia legătura în Elveţia cu Rezistenţa Franceză.
La Paris, după cel de-Al Doilea Război Mondial, Sergescu denunţă ocupaţia
sovietică şi teroarea instaurată de comunişti şi pune în evidenţă caracterul
profund european al României. El joacă un rol important în efortul de organizare
a Exilului, cu precădere pe plan cultural şi ştiinţific, fără a neglija, însă, şi alte
aspecte.
Astfel, în 1947, P. Sergescu devine Preşedinte al Asociaţiei Profesorilor
Universitari Români din Paris şi membru al unui Comitet de iniţiativă, format
din tineri intelectuali români, precum Leontin Jean Constantinesco, Mircea
Eliade, Octavian Vuia, Gabriel Bădărău, Iancu Zissu, care militează pentru ca
toţi refugiaţii români care respectă valorile universale şi au convingeri
3
democratice să poată participa activ la viaţa Exilului şi să facă parte din
structurile politice ale acestuia. Se menţine pe această poziţie în lungile şi
dificilele dezbateri privitoare la organizarea politică a Exilului, cu precădere a
componenţei şi rolului Comitetului Naţional de Coordonare Românească –
CNCR.
Existenţa oficială a acestuia este anunţată la 10 mai 1949. Comitetul este
prezidat de Generalul Rădescu, are aprobarea Regelui şi a Consiliului Partidelor
Politice și este compus din 10 membri: preşedintele, cinci reprezentanţi ai
partidelor politice democratice (trei de la PNŢ: Cornel Bianu, Grigore
Niculescu-Buzesti, Augustin Popa, unu de la PNL: Mihai Fărcăşanu şi unu de la
PSD: Iancu Zissu) şi patru personalităţi neafiliate politic (Nicolae Caramfil,
Alexandru Creţianu, Grigore Gafencu şi Constantin Vişoianu). Comitetul are
sediul la Washington şi reprezentanţi în diferite capitale din Lumea Liberă. În
curând apar, însă, disensiuni şi, în octombrie 1950, Generalul Rădescu, Nicolae
Caramfil, Mihail Fărcăşanu şi Grigore Gafencu părăsesc CNCR şi, la 4
noiembrie, Regele Mihai îl numeşte pe Constantin Vişoianu preşedinte al
acestuia, care de acum se va chema Comitetul Naţional Român – CNR.
Petre Sergescu este mai apropiat de Grigore Gafencu, care a condus atât grupul
exilatilor constituit pentru apararea intereselor Romaniei la Conferinţa de Pace
de la Paris din 1947 (din care au facut parte Brutus Coste, Alexandru Cretzeanu,
Viorel Tilea, Leontin Jean Constantinesco, Mircea Eliade, Nicolae Herescu,
Titus Pogoneanu şi alţii) cât şi Gruparea Românească pentru Europa Unită,
constituită la 1 iunie 1948, care a trimis la Congresul Europei de la Haga, din
acelaşi an, o delegaţie pe care a condus-o Grigore Gafencu şi din care au făcut
parte Nicolae Caramfil, Leontin Jean Constantinesco, Mihail Fărcăşanu, Emil
Ghilezan şi Iancu Zissu. La Congresul de la Haga Gafencu este ales membru al
Comitetului Executiv al Mişcării Europene.
Sergescu preferă, însă, să ia oarecare distanţă faţă de activităţile politice şi să se
consacre cu precădere acţiunilor culturale şi celor cu caracter umanitar. Este
membru al Centrului Românesc de Cercetări de la Paris, organizat în 1948 cu
ajutorul material al Prinţului Nicolae al României, prezidat de Mircea Eliade,
avându-l ca secretar general pe Octavian Vuia şi care este recunoscut de
Academia din Paris. Sergescu este şi membru al Asociaţiei de Ajutorare a
Românilor Refugiaţi – CAROMAN înfiinţată în 1948 de Nicolae Caramfil în
calitatea sa de reprezentant al Crucii Roşii Române Libere.
În decembrie 1949 se înfiinţează, tot la Paris, la iniţiativa Regelui Mihai,
Fundaţia Regală Universitară Carol I, care fusese suprimată în România în
1948 de către comunişti, bunurile ei fiind confiscate. Această instituţie, creată

4
în 1891 de către Regele Carol I cu propriii săi bani, aflată sub autoritatea
onorifică a rectorului Universităţii din Bucureşti, a jucat un rol important la
formarea elitei intelectuale româneşti prin subvenţiile, bursele, premiile,
publicarea unor importante lucrări şi prin biblioteca cu care s-a dotat.
Înfiinţarea Fundaţiei Regale Universitare Carol I a fost posibilă, în mare parte,
graţie participării Asociaţiei Profesorilor Universitari din Paris, al cărei
preşedinte este Petre Sergescu. Statutele şi regulamentul de funcţionare au fost
elaborate de către o comisie formată din profesorii P. Sergescu, Constantin
Marinescu (Directorul Şcolii Române de la Fontenay-aux-Roses 1941-'47) şi
Virgil Veniamin (reprezentantul CNR la Paris). Regele Mihai numeşte un
Comitet de Direcţie, format din profesorii: P. Sergescu, director general, C.
Marinescu, V. Veniamin şi Basil Munteanu (director adjunct al Şcolii Române
de la Fontenay-aux-Roses 1946-'47) – membri. Puţin mai târziu, George
Ciorănescu va fi cooptat în calitate de secretar.
Fundaţia Regală Universitară Carol I a început să funcţioneze în decembrie
1950, fiind plasată, teoretic, sub patronajul CNR; practic, însă, ea a fost
independentă. Menţionez că Fundaţia este cunoscută şi sub numele de l’Institut
Universitaire Roumain Charles I.
Fundaţia este formată din opt secţii: Istorie; Limbă şi Literatură; Arte;
Filosofie; Drept; Economie şi Ştiinţe sociale; Ştiinţă; Medicină şi Tehnică,
având ca obiective: promovarea culturii române şi a legăturilor tradiţionale între
cultura română şi cea franceză; întreţinerea de relaţii cu instituţiile de cultură, de
învăţământ şi administrative din Franţa; susţinerea studenţilor din exil; salvarea
şi protejarea patrimoniului naţional. Un modest sprijin financiar este acordat de
către CNR pentru organizarea de conferinţe, publicarea de cărţi şi reviste, burse
pentru studenţi. Fundaţia beneficiază şi de alte ajutoare - spre exemplu, cel
acordat de către l’Institut Catholique de Paris, care pune gratuit la dispoziţie săli
pentru conferinţe.
CNR apreciază într-un raport din 1953 că Fundaţia reprezintă cea mai
importantă realizare a Exilului românesc. Iar Petre Sergescu a jucat un rol
crucial în activitatea românilor din străinătate.
La toate acestea mai adaug faptul că în apartamentul familiei Petre Sergescu-
Marya Kasterska, din Cartierul Latin, rue Daubenton – exista un salon cultural
unde se regăseau sâmbătă seara personalităţi ale vieţii culturale şi ştiinţifice
pariziene, precum Henry de Montherlant, matematicienii Paul Montel şi Emile
Borel, istoricii ştiinţelor René Taton şi Maurice Daumas, alături de refugiaţi din
ţările Europei de Est, în special din România: Mircea Eliade, Nicolae Herescu,
Nicoară Beldiceanu şi tineri studenţi. Aici se ţineau cicluri de conferinţe.
5
În acest apartament, Marya Kasterska a fondat în 1961 o bibliotecă denumită
Bibliothèque Roumaine, care avea şi arhive, şi care va fi încontinuu îmbogăţită;
ulterior, ea va fi dotată şi cu un mic muzeu. În afară de documentele soţilor
Sergescu, arhivele sunt formate şi din documente provenind de la Elena
Văcărescu, Nicolae Iorga, Marcel Fontaine (directorul Institutului Francez din
Bucureşti) şi Léon Thévenin (corespondent al jurnalului Le Temps la Bucureşti).
Dupa decesul Maryei Kasterska, în 1969, biblioteca va fi mutată în anii 1970 de
către legatarul testamentar, juristul Petre Cârjeu, din rue Daubenton în rue
Lhomond, tot în cartierul Latin, unde a funcţionat până la mijlocul anilor 1990
sub numele de Bibliothèque Roumaine Pierre Sergesco-Marya Kasterska. Am
cunoscut această bibliotecă, unde l-am intâlnit pe Petre Mircea Cârjeu şi unde
am fost pentru ultima oară în 1994, când mă documentam pentru articolul
omagial pe care l-am publicat cu ocazia centenarului naşterii lui Petre Sergescu.
În încheiere, voi cita cuvintele a doi mari profesori de istoria ştiinţelor şi a
tehnicilor care au dirijat Histoire Générale des Science (René Taton), respectiv
Histoire Générale des Techniques (Maurice Daumas), publicate la Paris, la PUF
(Press Universitaire de France), în anii 1970.
Într-un articol publicat în Archives Internationales, René Taton, vorbind de
Petre Sergescu, scrie: Dispariţia acestui om simplu, amical şi devotat, a acestui
istoric prob şi modest, a acestui animator fără pereche, a fost resimţită profund
atât de către emigranţii români pe care i-a ajutat cu un extrem devotament, de
către numeroşii săi discipoli şi prieteni pe care a ştiut să-i reunească, cât şi de
către întreaga comunitate internaţională a istoricilor ştiinţelor, pe care el a
reconstruit-o şi animat-o.
Maurice Daumas, părintele fondator al Istoriei Tehnicii în Franţa şi primul
titular al unei catedre în această disciplină, care mi-a condus teza de doctorat,
când m-a primit pentru prima dată, în 1972, la Conservatoire National des Arts
et Métiers – CNAM, ştiind că sunt de origine română, mi-a vorbit de Petre
Sergescu. Printre altele, mi-a spus: Ştiţi, noi, istoricii francezi ai ştiinţei şi
tehnicii, noi suntem toţi discipoli ai lui Petre Sergescu. Cred că nu i se putea
aduce un omagiu mai frumos.

Bibliografie
Andonie, G. Șt., Petre Sergescu (1893-1954), Istoria Matematicii în
România, Vol. II, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1966, pp. 378-386. Cuprinde
bibliografia lui P. Sergescu.

6
Bodenheimer, F.S., Petre Sergescu (1893-1954), Archives Internationales
d’Histoire des Sciences, nr. 30, 1955, p. 3-4.
Capitaine, Nicole. Pierre Sergescu, collaboration scientifique avec René
Taton et liens d’amitié avec la famille Taton. Communication à la Conférence:
„Un couple mythique: Pierre Sergesco et Marya Kasterska”, ICR Paris, ianuarie
2014.
Calafeteanu, I. Exilul românesc. Erodarea speranţei. Documente (1951-
1975), Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003, 493 p.
Constantinescu, L.J., Jurnal (1947 – 1958). Ed. Jurnalul Literar,
Bucureşti, 1998, 175 p.
Delureanu, Şt., Uniunea Europeană a Federaliştilor şi Promotorii
Români ai Europei Unite. Mărturie şi Memorie (1947 – 1957), Ed. Paideia,
2017, 365 p.
Delureanu, Şt., Noile Echipe Internaţionale şi facerea Europei. INMER,
Tipogrup Press Buzău, 412 p.
George Ciorănescu şi exilul românesc. Documente din arhiva Fundaţiei
Regale Universitare Carol I. Ed. Institutului Cultural Român, Bucureşti, 2007,
504 p.
Haleux, R., Severyns, B., Twenty-Five Years of International Institutions.
LLULL, S.E.H.C.Y.T. Facultad de Ciencias (Matematicas), Ciudad
Universitaria, Zaragoza, vol. 26 (nr. 55), 2003, pp. 315 – 321.
Herlea, Al., Petre (Pierre) Sergescu (1893-1954), un artisan de la
coopération internationale en Histoire des Sciences. Bulletin de la Société
Française d’Histoire des Sciences et des Techniques, nr. 35/ février 1994, pp.
14-19.
Herlea, Al., Petre (Pierre) Sergescu – historien des sciences et promoteur
de la discipline, Communication au 143ème Congrès du CTHS, Paris, aprilie
2018, în print, în Actes du Congrès.
Montel, P. Discours prononcé aux funérailles de Pierre Sergescu,
Archives Internationales d’Histoire des Sciences, nr. 30, 1955, p. 3.
Nicolescu, B., Un cuplu mitic: Petre Sergescu şi Marya Kasterska,
Conferinţă, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Bucureşti, 3 octombrie
2013.
Pierre Sergescu (1893-1954), Un compendiu de o duzină de studii privind
viaţa şi opera lui P. Sergescu, Ed. J. Brill, Leiden, 1968, Janus, t. 55, 1968, pp.
1-73.
Sergescu, P & Cioranescu G. Fundatia Regala Universitara « Carol I »
Primul An Magazin Istoric, iulie 2018, p. 82 (Fond Constantin Visoianu,
Hoover Institution Library & Archives)

7
Stavinschi, Magda. René Taton et Pierre Sergescu, une collaboration au
bénéfice de l’histoire des sciences, Archives Internationales d’Histoire des
Sciences, nr. 159, 2007, pp. 553-562.
Stavinschi, Magda. Petre Sergescu şi Gândirea Matematică, Ed. Eikon,
Bucureşti, 2018, 356 p.
Taton, René. « Petre Sergescu (1893-1954) », Bulletin Scientifique
Roumain, Ed. Institut Universitaire Roumain Charles Ier, t. III, Paris, 1955, pp.
3-12.
Taton, René. « Petre Sergescu (1893-1954) », Bulletin Scientifique
Roumain, Ed. Institut Universitaire Roumain Charles Ier, t. III, Paris,
1955, pp. 3-12.
Taton, R., Pierre Sergescu, Revue d’Histoire des Sciences, t. VIII, Paris,
1955, pp. 77-80.
Taton, R., Pierre Sergescu, son œuvre en Histoire des Sciences et son
action pour la renaissance des Archives Internationales d’Histoire des Sciences,
Archives Internationales d’Histoire des Sciences, vol. 37, 1987, pp. 104-109

S-ar putea să vă placă și