Sămănătorismul

Context

Epoca în care apare curentul sămănătorist este bântuită de 2 probleme foarte relevante :
problema națională și problema țărănească. 

Problema națională se referă la situația românilor din Transilvania,  o temă care a devenit
foarte discutată în România ca urmare a mișcări memorandiste . Astfel se înființează în 1891
"Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor" în cadrele căreia vor activa, treptat tânăra
intelectualitate română , printre care și : A.D Xenopol  , Caragiale , N.Iorga , G.Coșbuc , etc . Liga
avea secțiuni în toate centrele mai importante din țară și chiar în unele capitale europene unde
se aflau studenți români și se remarcă prin sprijinirea acțiunilor luptătorilor transilvăneni prin
congrese , adunări demonstrative , publicații speciale , etc . Tot în același an se publică
"Memoriul studenților universitari români privitor la situația românilor din Transilvania și
Ungaria" care pledează pentru drepturile românilor din Transilvania .

Această chestiune a fost folosită de către cele două mari partide , {conservator și liberal} , în
interese proprii . Problema națională a devenit un mod prin care partidul liberal forța guvernul
conservator .

**După moartea liderului partidului liberal, I.C Brătianu în fruntea acestuia ajunge Dim . A .
Sturdza care , după ce înfruntă grupurile opoziționale din propriul partid , dorește să ajungă la
guvernare . Totuși partidul conservator , sprijinit de palat , va rămâne în putere timp de încă 8
ani în ceea ce va fi numit ma târziu "mare guvernare conservatoare" .

-> Indignat de acest fapt Sturdza este dispus să se folosească de tot ce poate împotriva
partidului conservator , inclusiv de problema națională. Atitudinea conservatoare față de
această problemă era să nu se amestece în treburile altei țări, poziție aprobată de Carol I și
influențată de Tripla Alianță.

Atitudinea lui Strudza variază : deși o folosește ca armă politică în 1893 își arată niște reticențe
față de ea în 1894 iar când devine premier în 1895 o va aborda la fel precum partidul
conservator , ba chiar va lua măsuri cum ar fi să suspende stipendiile acordate școlilor române
din Transilvania. Aceste acțiuni vor duce la demisia sa în 1899 .
Atitudinea politicienilor i-a compromis în opinia publică , ducând la un curent care respingea
"străinismul" iar mai apoi la momentul național .

După răscoalele țărănești din 1888 problema țărănească a fost readusă în atenția publicului . Ea
a fost abordată fie prin represiuni fie prin platitudini false . Problema agrară a fost folosită de
diverse grupări din cadrul partidului liberal , spre exemplu grupul lui Ionel Brătianu. Un alt
exemplu este grupul lui Spiru Haret , probabil cel mai interesat cu adevărat de bunăstarea
țăranului , care era alcătuită din intelectuali a satelor .

Soluția atât pentru problema națională , cât și cea rurală era , în percepția omanenilor epocii ,
cultura și culturalizarea , iar pentru a-și atinge potențialul cultura trebuia să își recâștige condiția
ei națională .

Sămănătorul

Sămănătorul este înființată pe data de 2 decembrie 1901 la inițiativa lui Spiru Haret , devenit
din nou ministru . Directorii acesteia sunt Al.Vlahuță și G.Coșbuc. Programul revistei deplânge
desconsiderarea valorilor naționale , culturale , morale și spirituale și se apelează la o acțiune
comună în spiritul marilor tradiții naționale . Totodată se desconsideră literatura "evazionistă,
eglotară și inutil introspectivă.  Programul a fost urmat de poezia manifest intitulată
"Semănătorul" semnată de Vlahuță .

Revista este inițial obișnuită , banală , ba chiar intră  în impas , directorii fiind nepreocupați de
ea , redactarea ei oprindu-se până în toamnă  . Acest lucru se schimbă odată ce la redacție
ajunge Ilarie Chendi . Revista revine în 29 septembrie 1902 , noua revistă fiind numită
Sămănătorul și incluzând o copertă precum și un sumar . Chendi încearcă să atragă colaboratori
pentru revistă , în special pe Iorga a cărui muncă este elogiată în cadrul ei . În 1903 cei 2
directori se retrag .

Prima publicație a lui Iorga în cadrul revistei apare în 12 ianuarie 1903 , fiind un fragment din
volumul "Cuvinte adevărate" numit "Românismul în Bucovina" . Tot în acest an lui Iorga îi este
oferită direcția , o poziție pe care istoricul , care tocmai și-a încheiat colaborarea cu Epoca, o
acceptă . După conflictul dintre Iorga și Chendi , cel din urmă părăsește redacția la sfărșitul lui
1904 sau începutul lui 1905 . Programul noii etape inaugurate de Iorga se poate regăsi în
articolul său "O nouă epocă de cultură" care exprimă nemulțumiri față de partidul liberal , se
ridică împotriva înstrăinării cerând răspândirea culturii în toate mediile prin cărți și accentuează
importanța începerii unei epoci în cultură .Curând Sămănătorul devine Tribuna lui Iorga , de care
se folosește ca să lanseze atacuri împotriva unor colegi universitari rivali , această polemică
scoțând revista din anonimat .

Astfel , din 1904 putem vorbi de un curent sămănătorist , mai ales că pe lângă Sămănătorul
militează și "Luceafărul" transilvănian și "Făt-Frumos" bărlădean. Astfel 1905 Iorga își asumă
oficial poziția de director și reîntâlnim semnăturile lui Vlahuță și Coșbuc iar în iulie Iorga mută
oficial sediul redacției în locuința sa .

Deși perioada 1904-1905 reprezintă epoca de glorie a sămănătorismului , putem observa deja
semnele declinului.  În primul rând apar reviste , precum Vieața nouă , Viața literară, Revista
idealistă, etc care atacă Sămănătorul . Tot acum putem observa fisuri în cadrul colectivului
redacțional ,  Iorga devine și mai irascibil și greu de suportat . Astfel câștigă teren ideea că
Sămănătorul este o revistă tiranică, stăpânită de Iorga .

Iorga reacționează cu o contraofensivă, apelând la scriitori cu renume precum Coșbuc , Vlahuță

și Slavici , contribuțiile lor fiind însă nu foarte semnificative . O semnificație mai mare o vor
avea evenimentele din 13 martie 1906 când Iorga protestează spectacolele în franceză de pe
scena Naționalului. Atât sfârșitul tragic al acestor evenimente cât și discursurile emoționante ale
lui Iorga au dus la întărirea poziției Sămănătorului, dând o lovitură grea inamicilor lui Iorga .

Totuși problema nu este decât amânată deoarece Iorga decide să părăsească Sămănătorul , în
principal din cauza faptului că nu mai găsește aici un grup de colaboratori supuși care nu îi
contestă niciodată direcția . Un alt factor inconciliabil între profesor și tinerii ardeleni îl
reprezintă opiniile diferite legate de problema națională: în timp ce Iorga susținea continuarea
luptei pentru eliberarea națională a românilor din Transilvania și unirea cu România
coloaboratorii săi susțin că scopul luptei ar trebui să fie pentru afirmarea și dezvoltarea
conștiinței naționale în cadrul Imperiului austro-ungar fiind adepți ai ideilor propagate de A.C
Popovici.  Motivul se ivește atunci când Iorga protestează cântarea imnului român în limba
germană în cadrul aniversării urcării pe tron a lui Carol I , reacția publică nefiind favorabilă
pentru acesta . Astfel , la 22 octombrie 1906 , Iorga demisionează .

Plecarea lui Iorga a marcat începutul sfârșitului pentru Sămănătorul .Revista decide să se
remodeleze după Viața Românească , adăugând un sector științific care se dovedește însă a fi
neinteresant și greoi . În 1908 Scurtu , care acum este liderul revistei , își începe atacurile
asupra lui Iorga datorită observațiilor făcute de profesor legat de decăderea revistei . Totodată
dedică din în ce mai multe rânduri lui Aurel Popovici , probabil cu speranța că prezența sa v-a
readuce prestigiu Sămănătorului. Prezența lui Popovici însă duce la o distrugere și mai mare a
reputației revistei datorită reacționalismului său . Odată ce Popovici devine director , foștii
redactori și unii dintre colaboratori se retrag , Iosif renunțând chiar la poziția de proprietar .

Chiar și după plecarea lui Popovici și revenirea la un Comitet situația este iremediabilă. Revista
dispare în 1910 , după o "vacanță" de 2 luni . Trebuie luat în calcul și atmosfera politică a acestor
ani , dacă Sămănătorul a putut supraviețui loviturii din 1906 datorită vigorii curentului
sămănătorist , în 1910 curentul se află el însuși în declin deoarece multe dintre revistele care l-
au susținut fie au dispărut , fie și-au schimbat direcția .

Sămănătorismul ca curent de idei -nu capitalism

-rigiditatea evolutiei structurilor sociale

-critica pasoptismul

-nu industriei

-negarea esteticului

Sămănătorismul s-a construit pe o înțelegere romantic-agrară a fenomenului românesc . El

aduce o critică romantică la adresa capitalismului, considerând că este  o implantare nefirească
datorată intereselor materiale ale anumitor cercuri , se  dorea evitarea stadiului capitalist . Acest
concept devine extrem de popular în epocă , fiind întâlnit peste tot : în cursuri universitare sau
manuale de liceu , în programe politice și dezbateri parlamentare , în studii de doctrină
economică , în literatură și bineînțeles în gazete . Astfel pare să primească statutul de adevăr
absolut , o idee care abia mai este necesar să fie argumentată.Un alt caracter romantic pe care îl
putem regăsi în acest curent este rigiditatea întelegerii evoluției structurilor sociale , progresul
fiind conceput ca o evoluție lentă , organică iar orice intervenție menită să schimbe brusc era
văzută în ochi răi . Astfel sămănătorismul denunță nu doar Revoluția franceză , ci întregul secol
XVIII , Iorga elogiind în schimb "revoluția americană" (războiul de independență) . Se poate deci
înțelege aprecierea acestui curent pentru sat , un loc legat de cutume și tradiție , în care
dezvoltarea parcurge un ritm lent în cadrul unor organisme milenare .

Totodată întâlnim și o critică acerbă a pașoptismului deoarece, în concepția sămănătoristă,

revoluția a fost un împrumut străin , un act artificial care a fost impus în mod nepotrivit unei
desfășurări care trebuia să parcurgă o evoluție organică . Deasemenea ei îi blamau în mare parte
parte pe pașoptiști munteni , având simpatie pentru cei moldoveni , pe care o apreciau pentru
caracterul reformator dar față de care prezentau contradicție când vine vorba de țârănime.

Bineînțeles, sămănătoroșilor le displace și industria care , spun ei , înăsprea blândețea specifică

românului , era văzut ca un sacrilegiu inutil și dăunător care răsturna tot ceea ce construise
civilizația milenară . Astfel sămănătorismul năzuia spre o Românie agrară cu doar câteva
sectoare industriale dar și acestea legate de prelucrarea produselor agrare și exploatarea solului
și subsolului. Vina pentru dezvoltarea eronată a industriei era , bineînțeles , a burgheziei și a
partidului liberal condus de I.C Brătianu. Ura față de ramurile industriale se datorează și faptului
că erau create și controlate de capital străin .

Când vine vorba de literatură caracterul romantic al acestui curent,  deși este un romantism
degradat , se poate observa prin următoarele concepte : incorporarea trecutului istoric în
literatură , accent pe spiritualitatea națională care se găsește exclusiv în lumea satului  , tema
satului idilic , nostalgia legată de vechea boierime , de boierul bun și vrednic  , motivul boierului
de neam și arendașului venetic , motivul dezrădăcinării (blamarea orașului) , etc .
Cu toate astea Iorga , dar nu doar el , neagă caracterul romantic al sămănătorismului  ,
profesorul nefiind un admirator al romantismului pașoptist pe care îl consideră "fals și umflat" ,
reducând curentul la "sentimentalism , retorică și dulcegărie voioasă" .

Deși ideea de a folosi literatura în scopuri culturale și sociale, punerea artei în slujba idealurilor  ,
nu era nouă, sămănătorismul se distinge prin profundă negare a esteticului . Pentru
sămănătoriști esteticul era pe un plan mult secundar socialului și culturalului , o operă literară
care se ține departe de "clocotul vieții naționale" fiind condamnabilă. Arta era văzută întru mod
mesianic, o luptătoare a idealului național, moralizatoare și educațională . Cu toate astea
problema determinării specificului național nu a fost abordată , se afirmă doar că originalitatea
națională poate evocată prin intermediul tradiției și obiceiurilor , a trecutului . Doar A.C Cuza
face o încercare , deși aceasta eșuază datorită faptului că pune mult prea mult accent pe etnie .
Și Slavici își oferă perspectiva în lucrarea sa "Ce e național în artă ?" unde pune accentul pe
limbă și pe "toate manifestările vieții sufletești" (obiceiuri , port , muzică , etc) . Astfel , din
perspectiva sămănătoristă , singura temă viabilă în artă este țărănimea .

Vs simbolism
Cel mai acerb inamic al sămănătorismului a fost simbolismul . Încă de la începutul acestui curent
sămănătoriștii încep să adreseze critici la adresa simbolismului , pe care îl numesc decadent și îl
văd ca pe un împrumut nepotrivit din occident care sfidează cultura română și nu răspunde
niciunei cerințe naționale . Poeziei simboliste i se reproșa și neglijarea factorului public , care
avea nevoie de lecturi morale care să îl educe.Pe lângă câțiva scriitori excepționali , precum
Sadoveanu , nu se poate spune că sămănătorismul a avut contribuții de mare valoare în
literatura română .

Sămănătorismul în viața politică -------spirit antiliberal

Deci convingeri filoconservatoare

Simpatie pt juimisti, dsar neimpartita

Sămănătorismul a  prins având în această eră și datorită faptului că predomină în societate un

spirit antiliberal , pe care îl împărtășește.  Partidul liberal , deși și-a pierdut din privilegiu
datorită acțiunilor lui Sturdza menționate mai sus , este totuși un partid puternic , predominant ,
cu o mare influență care se implică atât în aspecte politice cât și economice și culturale . Astfel
partidul avea anumite privilegii care au dus , cu timpul , la acumularea unei uri față de liberalism
mai ales în cadrele tinerilor intelectuali , care au început să se orienteze spre conservatorism 
.  Liberalii erau asociați cu demagogia, arivismul carierist , îmbogățirea prin mijloace dubioase ,
naționalism fals , etc . Astfel ideile lui Iorga, care păreau însuflețite de un naționalism pur și
abordau teme relevante în epocă,  adică problema națională și cea țărănească, au cucerit acest
gen de tineri . Este de înțeles deci că sămănătoriști nutreau convingeri filoconservatoare ,  chiar
dacă nu admiteau direct acest lucru .

Opinia sămănătorilor era că cultura națională trebuie salvată de influențele externe și de

indiferența păturilor avute . Se credea că cultura națională va putea rezolva toate problemele
politice și sociale , inclusiv cea a desăvârșirii unității poporului român . De la aceste idei se
ajunge la un sovinișm cultural , încurajându-se protecționismul cultural , adică o izolare
culturală față de occident care ar fi trebuit să combată snobismul francofon , care era într-
adevăr o problemă . Totuși , în 1907 , vedem o îndepărtare de aceste idei , sămănătoriștii
susținând revolta țărănească și reforma agrară .

Deși sămănătorii aveau o simpatie pentru junimiști, aceasta nu era împărtășită . Părerea
generală a junimiștilor, mai ales a lui Maiorescu, față de sămănători este negativă. Totuși
Nicolae Filipescu , care dorește să își construiască propriul nucleu în cadrul junimii, deci să
colaboreze cu Iorga și sămănătorii săi , înțelegerea dintre cei doi fiind perfecționată în 1905.
Astfel sămănătorii devin parte a grupării lui Filipescu  , Iorga primind unele asigurări precum un
fotoliu de deputat , un loc în conducerea grupării , acceptarea de către grupare a unor principii
sămănătoriste , direcția revistei Epoca etc . Astfel Iorga ajunge să vorbească la întrunirea
junimistă de la Teatrul Liric , la data de 19 februarie 1906 , discursul său fiind bine primit de
conservatori . Cu toate astea gruparea lui Maiorescu îl respinge pe Iorga , acesta nu primește
niciodată direcția Epocii , ba chiar în revistă ajung să se publice articole antisămănătoriste .
Astfel relațiile dintre sămănători și junimiști se înrăutățesc,

****iar grupul sămănător nu va face niciodată parte din partidul conservator.

Sămănătorii se remarcă din nou prin intermediul protestelor din 13 martie 1906 , în  cadrul
cărora Iorga protestează difuzarea unei piese de teatru în limba franceza la Teatrul Național .
Protestul se dorește a fi unul pașnic înfăptuit printr-o adunare și apoi o demonstrație în Piața
Teatrului . Protestul a cauzat panică deoarece la spectacol erau prezenți principele Ferdinand și
principesa Maria , precum și fii prim-ministrului. Jandarmii au încercat să evacueze piața de 3 ori
iar situația a degenerat într-o încăierare care amenința să ia proporții . Din fericire situația este
ameliorată de un batalion de soldați chemați de unul dintre fii prim-ministrului. A doua zi Iorga
este chemat la parchet dar este eliberat datorită popularității dobândite în urma acestui
eveniment . Acest moment a fost , pentru sămănători , unul de mare succes și prestigiu .

Reacția antisămănătoristă

Critica poporanistă a sămănătorismului este reprezentată de revistele "Curentul nou" și "Viața

Românească" . Sămănătorismul este numit imoral datorită lipsei de realism cu care
portretizează satul și reveria acestuia pentru un trecut idilic care nu a existat niciodată.  Se
dorește și o distingere între poporanism și sămănătorism,  existând o reală confuzie în epocă ,
respingându-se astfel ideea că sămănătorismul ar fi singura mișcare filoțărănească care există.
Sămănătorismul mai este criticat și deoarece mută problema țărănimii din sfera socială în cea
culturală, nu propune nicio reformă .

Criticile simboliste sunt reprezentate de revista Vieața nouă a profesorului Ovidiu Densusianu
apărută în 1906 și de articolele lui Lovinescu  . Este criticat aici naționalismul și șovinismul tipic
sămănătorist , văzând înnoirea culturală și artistică ca pe un lucru bun . Criticată este și estetica
sămănătoristă , mai ales accentul pus de aceasta pe poezia folclorică și populară , pe care o
percepe ca fiind "poezie de vorbe și nimicuri țărănești fabricate la oraș și îngustimea de judecată
a celor ce nu văd viața românească decât la ciobani și plugari" . Se critică deci ideea că ar exista
un singur strat social care este legătarul valorilor spiritual naționale . Se afirmă și că curentul
nou este defapt o prelungire a curentului ardelenesc , și deci nu aduce nimic nou . Lovinescu
sublinează și caracterul degradat al romantismului sămănătorist pe care îl percepe ca ucigător
pentru literatură.
Primele critici anisămănătoriste de factură junimistă apar în Epoca , Convorbiri literare
alăturându-se abia mai târziu . Importantă mai ales este revista "Convorbiri critice" a lui
Dragomirescu .Mihai Dragomirescu pornește această orientare prin foietajele sale legate de
incidentul legat de piesa Manasse a cărei reprezentare pe scena națională bucureșteană a
stârnit reacții șoviniste din parte adepților sămănătorismul. Criticile sale sunt bazate pe estetic ,
susținând că opera în cauză este o capodoperă , astfel afirmând importanța esteticului în artă .
Opiniile sale legate de operele sămănătoriste , chiar și cele provenind de la autori talentați
precum Sadoveanu , au fost că acestea "fac prăpăd cu descrierile , care de multe ori ascund o
reală neputință de pătrundere psihologică" și că abuzează lirismul și naturalismul.