Universitatea 

„1 Decembrie 1918” Alba-Iulia
Facultatea de Istorie Litere și Științe ale Educației
Departamentul de Istorie, Arheologie și Muzeologie
Specializare: Istorie, anul III
Seminar: Doctrine și partide politice moderne
Student: Fărău Vlad

CONSTANTIN DOBROGEANU-GHEREA și PARTIDUL SOCIAL-DEMOCRAT

AL MUNCITORILOR DIN ROMÂNIA

Constantin Dobrogeanu- Gherea

A fost o personalitate complexă. Pe lângă activitatea desfășurată în domeniul culturar-

literar timp de peste patru decenii, a activat ca doctrinar al ideilor socialiste și marxiste, fiind un
bun organizator al primelor detașamente ale clasei muncitoare și ale primelor cercuri și publicații
socialiste din Vechiul Regat.

Numele său adevărat a fost Solomon Katz și s-a născut în data de 21 mai 1855, într-o
familie de evrei în satul Slaveanka al guvernământului Ekaterinoslav din Rusia (astăzi Ucraina).
După absolvirea școlii primare în satul natal, intră la gimnaziul din Ekatenoslav, de unde, în anul
1872, în urma unui conflict cu autoritățile locale, este obligat să plece la Harkov pentru a-și
absolvi gimnaziul și a susține bacalaureatul. În același an se înscrie ca student audient la
Facultatea de Științe din Harkov, unde intră în mișcarea conspirativă, propagandistică a
cercurilor narodnice studențești din Rusia1. Revine împreună cu doi tovarăși la Slaveanka, unde
lucrează într-o fierărie și, fiind urmărit de poliție, se reîntoarce la Harkov, continuându-și
activitatea propagandistică. În martie 1875, trece granița din Basarabia în România, oprindu-se la
1
 Mișcare social-politică a intelectualității din Rusia, din a doua jumătate a sec. al XIX-lea, care socotea țărănimea ca
fiind forța socială capabilă să răstoarne țarismul și să instaureze socialismul, pe calea dezvoltării obștii țărănești.

1
Iași. Neavând din ce trăi, lucrează ca salahor2 la calea ferată, apoi ca vopsitor, cizmar și pietrar.
Pleacă în același an în Elveția, iar, la întoarcere, se căsătorește cu Sofia Parcevska, poloneză cu
origini evreiești, femeie cultivată, traducătoare în limba română a lui Cehov. Împreună trec
printr-o perioadă dificilă din punct de vedere material: ,,Noi nu avem pe ce să dormim și nici cu
ce să ne învelim. În situația noastră nu avem nici posibilitatea să ne cumpărăm ceva”3. Astfel,
ajunge să lucreze ca muncitor într-o fierărie din Iași.

În primele luni ale anului 1876, se mută împreună cu soția la București, unde deschide o
arămărie4, pentru ca mai apoi să se deplaseze la Ploiești pentru a face propagandă cu ideile
socialiste. Duce o activitate de intermediar între revoluționarii ruși din Rusia și cei din Occident.
În timpul Războiului de independență (ruso-turc) din 1877-1878, Gherea, deși își procură un
pașaport fals american pe numele Robert Jeenx (Jincs), este demascat de autoritățile țariste în
noiembrie 1878. Poliția secretă rusă îl arestează pe peronul gării din Galați, îl deportează în
Rusia și îl pune sub acuzare în dosarul unui grup de narodnici - ,,procesul celor 193”5. Este
întemnițat la închisoarea Patropavlovsk din Sankt Petersburg și deportat în localitatea siberiană
Mezen, în apropiere de Marea Albă. De aici reușește împreună cu un alt deținut să evadeze și cu
un vas de pescuit ajung după cincisprezece zile în portul norvegian Vadzoe. Din Norvegia pleacă
la Paris, iar în septembrie 1879 se întoarce la București. Aici, suportă, împreună cu soția, mari
greutăți materiale, dar în scurt timp se stabilește la Ploiești, unde concesionează restaurantul
gării, ceea ce face ca viața de zi cu zi să devină mai ușoară, întrucât fusese și ajutat de Zamfir
Arbore și de C. A. Rosetti.

Mișcarea revoluționară din Rusia pierde o parte din legăturile cu străinătatea. Astfel, și
Gherea se îndepărtează încet de mișcarea narodnică, dar rămâne consecvent principiilor
socialiste. La Iași, Gherea și doctorul rus Nikolai Konstantinovici Sudzilovski (cunoscut cu
numele de Nicolai Russel), adept al ideologiei anarhiste a lui Bakunin, se alătură cercurilor
socialiste locale. În anul 1879 fondează ziarul Besarabia- primul ziar socialist în limba română,
mai exact un ziar de protest față de ocuparea Basarabiei de către Rusia țaristă, conținând idei
nihiliste6. Pe lângă Gherea, din redacție mai făceau parte soții Ioan și Sofia Nădejde, Theodor D.
2
Muncitor necalificat, plătit cu ziua.
3
George Ivașcu, Dobrogeanu Gherea, București, Editura Albatros, 1972, p.7.
4
Atelier, prăvălie de obiecte de aramă.
5
Ibidem,p.8.
6
Nihilist=Revoluționar, om care tindea să distrugă guvernarea țarilor ucigând.

2
Speranția, Nicolae Țurcanovici. Ziarul are o viață scurtă, de doar câteva apariții, deoarece la
insistențele Rusiei, autoritățile române îl interzic. În anul 1881, cercul de la Iași organizează un
banchet în cinstea împlinirii a 10 ani de la Comuna din Paris, însă adevăratul scop era
sărbătorirea asasinării la 13 februarie a țarului Rusiei. La insistențele Rusiei, guvernul României
condus de I. C. Brătianu reprimă mișcarea socialistă. Dr. Russel, împreună cu ceilalți refugiați
ruși, sunt deportați, excepție făcând Gherea, frații Nădejde și scriitorul Theodor Speranția, care
sunt dați afară din învățământ, iar studenții exmatriculați. Este momentul când legăturile cu
mișcarea din Rusia se întrerup complet, deși mișcarea socialistă nu este nici pe departe învinsă.

Din 1880, Gherea începe o puternică activitate publicistă, editând ideile socialiste ale
vremii. Primul articol în limba română este intitulat ,,Un răspuns către prim-ministrul I. C.
Bratianu“, în revista Emanciparea, unde s-a semnat cu pseudonimul Cain Grachu.

La data de 1 iulie 1881 apare revista științifică Contemporanul, revistă în care Gherea
impune orientarea ideologică, devenind un nume de referință atât în cercurile literare, cât și în
cele sociale. Revista îl are ca director pe Ioan Nădejde. Gherea publică articole sub același
pseudonim aproape patru ani, pentru că nu avea cetățenie română, motiv pentru care se ferea să
nu fie extrădat. Cetățenia română o obține ulterior, abia în anul 1890. Revista Contemporanul
apare timp de opt ani, având o puternică notă culturală, aici apărând polemicile cu Titu
Maiorescu și cu societatea culturală Junimea.

Din anul 1882 restaurantul concesionat din gara Ploiești începe să îi aducă, pe lângă
venituri mulțumitoare, și faimă, întrucât a fost vizitat de mari personalități ale vremii, inclusiv
regele Carol I. Gherea începe să susțină tipărirea a numeroase publicații socialiste. De asemenea,
este vizitat de membrii marcanți ai mișcării socialiste din țară, precum: I. C. Frimu, Mihai Gh.
Bujor, Sofia și Ioan Nădejde, I.C. Anastasiu, Al. Radovici și alții, dar și de scriitori ca I. L.
Caragiale, B. P. Hașdeu, Alexandru Vlahuță, George Coșbuc, Barbu Șt. Delavrancea etc.

Intelectualii din București, inspirați de revista Contemporanul, formează în 1884 cercul

de studii sociale Drepturile Omului, iar un an mai târziu, în 1885, editează în revista cu același
nume articolul program, care a fost scris de Gherea. Tot în această revistă, Gherea va publica
articole și fragmente de economie politică și teorie socialistă. Tot în aceeași perioadă apar
publicații ca Munca, apoi Critica Socială, reviste în care Gherea publică următoarele

3
lucrări: ,,Karl Marx și economiștii noștri” în 1884, ,,Ce vor socialiștii români?”, ,,Robia și
socialismul” în 1886. Colaborează intens, publicând ideile fundamentale ale socialismului și în
revistele Munca și Lumea nouă, cu articole ca: ,,Leacul definitiv”, ,,Chestiunea
țărănească”7, ,,Votul universal”.

Prin articolul ,,Ce vor socialiștii români?”, Gherea schițează programul politic al mișcării
social-democrate din România, program care va reprezenta o bază pentru elaborarea programului
politic al Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR), înființat la
București în 1893. Acest program al PSDMR, Gherea îl publică în ziarul Munca în 1892, urmând
principiile programului social-democrației germane, acceptate la congresul de la Erfurt în 1891 a
teoreticianului marxist Karl Kautsky. În program se cere votul universal, fără deosebire de sex,
rasă sau religie. La insistențele lui Gherea, susținut de alți socialiști, ei îl conving pe liderul
socialist Ion Nădejde să se mute la București cu familia pentru a prelua conducerea mișcării
socialiste și implicit președinția PSDMR.

Pentru Gherea, formarea PSDMR a fost un triumf. Deși nu s-a aflat la conducerea lui,
este clar că arhitectul principal a fost el. Astfel, la 1 mai 1893, fiind și zi de Paște, partidul
organizează Ziua de 1 Mai, la care participă mii de muncitori. Mișcarea socialistă crește, se țin
conferințe la care Gherea este orator, se face campanie pentru ziua de muncă de opt ore, votul
universal, repaus duminical, respectiv egalitatea sexelor. Societățile profesionale ale
muncitorilor, precum și cluburile muncitorești ale vremii se afiliază PSDMR-ului. Gherea face
parte din delegațiile partidului la congresele internaționale socialiste. În luna iulie 1893, la
Londra, se întâlnește cu Friedrich Engels.

Pe lângă scrierile socialiste de economie politică și sociologie, Gherea publică studii de

critică literară, ca de exemplu: Personalitate și morală în artă (1886), Asupra criticei (1887),
Tendenționism și tezism în artă (1887), Eminescu (1887), I.L. Caragiale (1890), Asupra criticei
metafizice și științifice (1893), Materialismul economic și literatura (1895), Poetul țărănimii
(1897) – toate adunate în cele trei volume de Studii critice (1890-1897). În 1892 publică și cele
două mari volume intitulate ,,Literatură și știință”, în care sunt publicați numeroși autori de
seamă ai vremii: Al.Vlahuță, I.L.Caragiale, B.Șt. Delavrancea, Nicolae Iorga și alții.

7
,,ori de cîte ori va fi vorba de o îmbunătățire cât de mică pentru muncitori, vom lupta și vom stărui din toate
puterile ca acea îmbunătățire să se facă…”- Munca 8 iulie 1890.

4
 La trei ani după sângeroasa răscoală țărănească de la 1907, în urma căreia peste zece mii
de țărani au fost uciși din cauza represiunii guvernului liberal aflat la guvernare, adică în 1910,
Gherea publică Neoiobăgia, aceasta fiind principala sa lucrare teoretică, având un important
studiu economico-sociologic referitoare la problema agrară a țării. Astfel, Gherea adaptează
teoria marxistă la realitățile societății subdezvoltate românești, arătând cum țărănimea a fost
supusă după reformele agrare din 1864 unei duble robii: feudale și capitaliste - România
împărtășind soarta ,,țărilor înapoiate intrate în orbita capitalismului”. Tot Gherea sesizează
consecințele negative pentru dezvoltarea popoarelor rezultate din asuprirea națională: ,,O țară ca
un organism social trebuie să se dezvolte ca un organism întreg în marginile sale etnice...”8.

Înainte de Primul Război Mondial, dar și în timpul acestuia, Gherea a susținut, prin
articolele sale, neutralitatea României. În 1916 a părăsit România, pentru a se stabili la Zurich, în
Elveția, dar în 1919 se reîntoarce în țară. Se stinge din viață la 7 mai 1920 la București. El
rămâne cunoscut drept părintele spiritual al mișcării socialiste din România. Post-mortem, în
anul 1948, a fost ales membru al Academiei Române.

Prin activitatea desfășurată atât în cadrul mișcării socialiste și muncitorești, cât și

în viața culturală a țării, Constantin Dobrogeanu-Gherea s-a impus drept figura cea mai
proeminentă în domeniul activității teoretice a mișcării socialiste din România.

Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România (P.S.D.M.R.)

A fost primul partid al muncitorilor din România, luând naștere la 31 martie 1893 în sala
Clubului muncitorilor din București, în prezența a 54 de delegați ai organizațiilor socialiste din
țară; opt delegați ai organizațiilor profesionale, reprezentând cluburile și asociațiile profesionale
muncitorești din București, Iași, Galați, Ploiești, Craiova, Roman, Botoșani și alții. În centrul
discuțiilor s-au aflat dezbaterea și adoptarea documentelor programatice de bază ale partidului și
alegerea organului conducător central. În cadrul programului, punctele cheie sunt: votul
universal pentru toți cetățenii României care au împlinit vârsta de 20 de ani, fără deosebire de
8
Mircea Mușat, Ion Ardeleanu, Unitate, continuitate și ascensiune în mișcarea muncitorească din România. 1821-
1948, București, Editura Academiei R.S.R., 1981, P.80.

5
sex, de religie și de rasă, egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbații, ziua de muncă de opt ore,
repaus duminical, impozitul progresiv asupra veniturilor etc. Conducerea partidului revenea
Consiliului General, alcătuit din: Ion Nădejde, Vasile G. Morțun, Alexandru Radovici,
Alexandru Ionescu, Constantin Mille. Din anul 1907 conducerea centrală a partidului a fost
asigurată de către Comitetul Central, iar din anul 1910 de Comitetul Executiv.

În aprilie 1899, odată cu trecerea unor lideri alături de Ion Nădejde în tabăra liberală
(PNL), trădând cauza socialist (cunoscută ca „trădarea generoșilor”), partidul a suferit o
dezorganizare. Totuși, organizațiile politice și profesionale din teritoriu și din București își
continuă activitatea sub conducerea cercului ,,România muncitoare”.

La Conferința pe țară de la Galați, din vara lui 1907, a sindicatelor și a cercurilor

socialiste, se hotărăște înființarea Uniunii Socialiste din România. Mai apoi, la Congresul din 31
ianuarie- 2 februarie 1910, se transformă în Partidul Social-Democrat din România (P.S.D.R.).
Punctul central al ordinii de zi a fost dezbaterea și adoptarea programului, precum și statutului
partidului. Se adoptă un program de revendicări democratice și anume: vot universal, legislație
muncitorească, drept la asociere și grevă, contract colectiv de muncă, condamnarea
antisemitismului, lupta pentru cucerirea puterii politice. Partidul lupta pentru dezvoltarea
industriei și dezrobirea țăranilor prin introducerea unui minim de salariu pentru țăranii săraci și
lucrătorii agricoli.

La Congresul al III-lea, desfășurat în anul 1914, s-a adoptat statutul partidului care în art.
1 prevedea: ,,Partidul Social-Democrat din România are drept scop să întrunească printr-o
acțiune comună toată muncitorimea din România, organizând-o în partid de clasă, îndrumând-o
spre desăvârșita ei dezvoltare economică, politică și culturală”9. Membru de partid putea să
fie ,,orice persoană care recunoaște principiile și programul și sprijină partidul după puterile
sale”10. Structura organizatorică a P.S.D.R. avea la bază principiul teritorial. Congresul a votat o
serie de moțiuni de solidaritate cu lupta de eliberare a românilor din provinciile subjugate.

În perioada neutralității (1914-1916), P.S.D.R. a organizat manifestații împotriva intrării

României în ,,războiul imperialist”, a salutat Unirea de la 1918, cerând ca ,, România nouă de
astăzi să devină România socialistă de mâine”.
9
Idem, p.73.
10
Ibidem, p.73.

6
 La 28 noiembrie - 11 decembrie 1918, la Congresul al IV-lea, P.S.D.R. își schimbă
denumirea în Partidul Socialist din România (P.S.R.), care adoptă un program politic
numit ,,Declarații de principii”, în care se hotărăște: ,,cucerirea puterii politice prin orice
mijloace, în vederea instaurării dictaturii proletariatului”, arătând, de asemenea, că: ,,Partidul
Socialist din România este un partid de clasă, care inspirându-se de la ideile socialismului
științific, urmărește desființarea exploatării muncii sub orice formă prin trecerea mijloacelor de
producție și de schimb în stăpânirea societății”. Din Comitetul Executiv au făcut parte Ilie
Moscovici, Gheorghe Cristescu, Ion C. Frimu și alții. P.S.R. a stimulat mișcările revendicative,
precum greva muncitorilor tipografi din București (1918), greva generală din 1920 etc.

După revenirea în țară de la Moscova a delegației P.S.R., compusă din: Al. Cristescu, Al.
Dobrogeanu-Gherea, D. Fabian, E. Rozvan, C. Popovici, I. Fluieraș, se convoacă la București,
între 30 ianuarie-2 februarie 1921, Consiliul General al P.S.R. și Comisia generală a sindicatelor,
unde se conturează trei puncte față de afilierea la Internaționala a III-a. Cea comunistă - gruparea
de stânga - cere afilierea imediată; cea social-democratică respinge ideea și cere afilierea la
Internaționala a II-a de la Amsterdam; socialiștii-unitari doresc menținerea unității de acțiune a
partidului. Consiliul aprobă cu majoritate de voturi moțiunea grupării comuniste și hotărăște
convocarea Congresului general al partidului pentru data de 8 mai 1921. La acest congres se
transformă din P.S.R. în Partidul Comunist din România (P.C.R.), reprezentanții social-
democrați părăsind astfel partidul.

Bibliografie

Constantin, Miron, Constantin Daicoviciu și alții, Istoria României. Compendium,

București, Editura Didactică și Pedagogică, 1974.

7
 Giurescu, C. Constantin, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor, București, Editura
Albatros, 1975.

Ivașcu, George, Dobrogeanu-Gherea, București, Editura Albatros, 1972.

Mușat, Mircea, Ion Ardeleanu, Unitate,continuitate și ascensiune în mișcarea

muncitorească din România. 1821-1948. București, Editura Academiei Române a R.S.R., 1981.