Introducere

Județul Hunedoara a fost în perioada interbelică o unitate administrativă de ordinul întâi,

aparținând Regatului României. Reședința județului era orașul Deva. A fost județul cu cea mai
mare întindere teritorială din Ardeal. Este menționat în istoria neamului din timpul stăpânirii
daco-romane pe aceste teritorii, cât mai ales în perioada afirmării naționale de la 1784 și 1848.

Județul se afla în sud-vestul provinciei Transilvania, respectiv în partea nord-vestică a

României Mari. Județul Hunedoara cuprindea în mare parte actualul teritoriu al județului
Hunedoara. Se învecina la est cu județele Alba și Sibiu, la vest cu județele Arad și Severin, la sud
județele Gorj și Mehedinți, iar la nord cu județul Turda.

Teritoriul județului a fost împărțit inițial în 10 plăși 1. Prin înființarea a încă 2, adică
Dobra și Sarmizegetusa, județul a ajuns să aibă 12 plăși (fig.1). Aceste plăși erau: Avram Iancu,
Brad, Deva, Geoagiu, Hațeg, Hunedoara, Ilia, Orăștie, Petroșani și Pui. Județul avea 5 orașe:
Deva, Hațeg, Hunedoara, Orăștie și Petroșani și 414 sate repartizate astfel: plasa Avram Iancu –
34 de sate, Plasa Brad – 30 de sate, Plasa Deva – 54 de sate, Plasa Dobra – 27 de sate, Plasa
Geoagiu – 29 de sate, Plasa Hațeg – 43 de sate, Plasa Hunedoara – 51 de sate, Plasa Ilia – 48 de
sate, Plasa Orăștie – 33 de sate, Plasa Petroșani – 14 sate, Plasa Pui – 28 de sate, Plasa
Sarmisegetuza – 23 de sate. Județul avea o suprafață totală de 769.500 ha, din care suprafață
arabilă era de 147.849 ha, care reprezenta doar 19.21% din suprafața totală. Se observă clar că
suprafața agricolă este relativ mică raportată la numărul gospodăriilor țărănești. 2 La fel și
numărul animalelor domestice din gospodării: cai - 1273: vaci - 9025: boi - 7415: bivoli - 200: oi
- 23038: capre - 3601: porci - 6764,3 raportate la numărul de sate.

Marea problemă a anilor interbelici este reprezentată de definitivarea lucrărilor de

reformă agrară, dublată de criza economică de supraproducție din perioada 1929-1933. Lipsa
lucrărilor cadastrale începând de la defalcare și până la parcelare au dus la înaintarea lor către
instanțele judecătorești. Hotărârile judecătorești nu se puteau da din lipsa clară a măsurătorilor
cadastrale, a tergiversării nepunerii pe rol sau amânării continue a instanțelor judecătorești.
Lipseau fondurilor necesare pentru deplasările organelor judecătorești și specialiștilor agricoli
inerenți în cazul unei reforme agrare. În plus, se remarca absența unei coordonări și armonizări a
activității tuturor organelor ce concurau la definitivarea reformei agrare. Loturile de pământ
atribuite țăranilor erau răslețe la distanțe mari. Se observa inexistența unui minim inventar
agricol a țăranului, precum și imposibilitatea acestuia de a-și achiziționa utilaje agricole ( județul

1
Subdiviziune a unui județ în vechea împărțire administrativă a țării.
2
Memoria.ro, Județul Hunedoara, https://romaniainterbelica.memoria.ro/judete/hunedoara/, accesat 16.08.2022.
3
Ion L. Ciomac, Valeriu Popa-Necșa, Munții Apuseni, Cercetări asupra stării economice din Munții Apuseni,
Editura Tipografia ziarului Universul, București, 1936, p.111.
nu avea nici un locomobil sau autotractor , mașini de treierat - 45; pluguri simple trase de
animale din lemn - 4026 și din fier - 258; căruțe de lemn - 4238 și din fier - 678)4.

O influență negativă asupra țăranilor a avut criza economică care s-a declanșat în 1928 și
a durat până la începutul celui de-al doilea război mondial. Această criză s-a manifestat din
creșterea stocurilor de produse agricole și prin scăderea considerabilă a prețurilor la toate aceste
produse agricole. Impactul a fost cu atât mai mare cu cât agricultura dădea 49% din venitul
național în 1929 și în mediul rural se aflau 75% din populația țării. În funcție de anul 1928
prețurile produselor agricole au scăzut în timpul crizei la mai puțin de 1/3 la grâu și secară, la
mai puțin de 1/4 la orz și ovăz și sub 1/5 la porumb.

România ca țară preponderent agrară plătea un tribut greu acestui profil tradițional,
masivele scăderi de prețuri a produselor agricole a provocat însemnate pierderi economiei
naționale. Reducerea puterii de cumpărare a țăranilor a fost determinată nu numai de scăderea
prețurilor produselor agricole, dar și de raportul acestora cu prețurile produselor industriale,
raport numit foarfeca prețurilor.

În condițiile scăderii drastice a veniturilor gospodăria țărănească era confruntată cu

exigențele rezultând din plata impozitelor, a ratelor și a dobânzilor la credite. Apăsați de
impozite împovărătoare, dar și de cotele de răscumpărare a pământului și de datoriile față de
bănci, țăranii au ajuns într-o stare de cruntă sărăcie. Reforma fiscală mărea impozitul pe venitul
agricol și îl reducea pe producția industrială(legea nr.88/1933). Prețurile produselor agricole erau
mult mai mici decât prețurile produselor industriale, așa cum era menționat într-un articol
intitulat ,,Frați români din ținutul Hunedoara” al ziarului Solia în care se spunea că: ,,O coasă
care costa acum doi ani 40-50 de lei azi e 80-100 de lei,” 5. ,,Liberalii sunt aceia cari de 2 ani și
jumătate, guvernează țara cu ajutorul echipelor de agenți fiscali, ca să scoată ultimul ban de la
țară”.6

Toate aceste neajunsuri ale țăranilor au dus la lupta acestora de a se stabili într-o
organizație care să le apere interesele și care, mai apoi, a luat un caracter de masă, mai exact
Frontul Plugarilor.

4
Ibidem, p.131.
5
Solia, 5 februarie 1936, p.1.
6
Ibidem, 26 ianuarie 1936, p.1.