Sunteți pe pagina 1din 8

ORGANIZAREA POLITICA A TARILOR ROMNE PNA LA MIJLOCUL SECOLULUI AL XVI-LEA

Viaa economic. Agricultura. Conditiile geografice si climaterice ale spatiului locuit de romni erau favorabile popularii lui si dezvoltarii economiei bazate pe mbinarea cultivarii plantelor cu cresterea animalelor domestice, cu mestesugaritul si, n unele localitati, cu exploatarea bogatiilor subsolului. n literatura istorica s-a discutat problema corelatiei dintre ramurile economiei agrare din Tarile Romane. Unii istorici erau de parerea ca ocupatia de baza a romanilor era cresterea animalelor, iar cultivarea plantelor avea o importanta complimentara. Ali istorici (mai ales din perioada postbelic) demonstrau c cultivarea plantelor era ramura principala a economiei, iar vanzarea grnelor constituia pentru populatie principalul izvor de venituri, n lucrarile istoricilor romani aparute in ultimii ani se constata ca cultivarea plantelor si cresterea animalelor formau un sistem agrar unitar, in care aceste ramuri erau interdependente. Agricultura era ocupatia de baza a populatiei satesti, iar cele mai mari venituri producatorii le capatau de la vanzarea animalelor: vitelor mari cornute, cailor, oilor, porcilor si a produselor animaliere. n secolele XIV-XV dezvoltarea agriculturii era legata in mare masura de defrisarea padurilor si aratul pamanturilor de telina. Terenurile defrisate erau folosite in decurs de cativa ani ca aratura (de regula, trei ani), apoi ca pasuni si fanate pentru cresterea animalelor. Pamanturile arabile lasate pentru cresterea animalelor se numeau parloaga. Astfel, folosirea terenurilor era organizata sub forma de ciclu succesiv: padure-aratura (tarina)-fanatpasune (imas). in zonele de munte era practicat pastoritul transhumant - stramutarea temporara a turmelor: iama spre campie, iar vara spre munte. Pe terenurile agricole se cultivau meiul, graul, ovazul, orzul, legume (mazare, varza, ceapa, bob, sfecla, etc.), plante tehnice (canepa si in), pomi fructiferi, vita de vie. Regiunile viticole (podgoriile) cele ma cunoscute erau: Cotnari, Harlau, Neamtul si Bacaul (in Moldova), Valcea, Mehedinti, Arges (in Muntenia), Tamova, Medias (in Transilvania). Ultima podgorie era numita '"tara vinului" (Weinland). Vinurile romanesti se exportau in tarile vecine: Polonia, Imperiul habsburgic, apoi Rusia etc. Uneltele agricole principale erau plugul cu brazdar de fier, sapa, sapaliga, harletul, coasa, secera etc. Una dintre cele mai dezvoltate indeletniciri agricole era albinaritul de padure. Documentele interne mentioneaza multe prisaci, care aduceau un venit important proprietarilor de pamant, in secolul al XV-lea in Moldova cele mai multe prisaci erau concentrate in partea centrala a spatiului dintre Prut si Nistru. Mierea si ceara erau produse importante pentru comert. Numarul mare de rauri si bazine de apa oferea largi posibilitati pentru practicarea pescuitului, care cel mai mult s-a dezvoltat in regiunile de langa mare, in bazinul Dunarii si al baltilor ei. Vanatoarea era pentru tarani o sursa suplimentara de hrana si de imbracaminte, iar pentru nobilime - o forma de distractie. Mestesugurile si comertul. Mestesugurile legate de prelucrarea fierului, lemnului, pielei, tesutul postavului erau practicate in gospodariile taranesti si pe domeniile feudale. Metesugurile orasenesti se dezvolta odata cu cresterea si consolidarea economiei urbane in procesul de divizare a mestesugurilor de agricultura.

O mare importanta economica capata mai ales orasele din Transilvania: Brasov, Sibiu, Cluj etc. Spre sfarsitul secolului al XlV-lea in documentele moldovenesti si muntenesti sunt mentionate orasele Suceava, Baia, Siret, Hotin, Cetatea Alba, Chilia, Curtea de Arges, Campulung etc. Orasele au luat nastere la intersectia drumurilor comerciale, pe cursul apelor, pe langa cetati, manastiri. Orasele erau putin numeroase. Cei mai multi locuitori aveau Cetatea Alba (20 mii) si Brasov (10 mii). In orasele transilvanene (Sibiu, Sebes, Cluj, Oradea etc.) apar breslele -asociatii de mestesugari care practicau acelasi mestesug sau mestesuguri inrudite. Breslele aveau un statut ce stimula formele de organizare a productiei. Obiectele mestesugaresti se produceau la comanda sau erau destinate pietii. In zonele bogate in minereuri se practica pe scara larga extragerea lor. O proprietate domneasca ce aducea venituri considerabile era extragerea sarii (la Targul Trotus - in Moldova; langa Ramnicul Valcea si Targoviste - in Tara Romaneasca; la Turda, Sic, Dej - in Transilvania). Metale pretioase se extrageau in Muntii Apuseni, iar arama - la Baia de Arama din Tara Romaneasca. Formarea targurilor si oraselor a favorizat desfasurarea relatiilor comerciale. Comertul era de diferite niveluri: comert local (schimburi in interiorul unei tari romanesti sau in cadrul unei zone a ei), comert interromanesc (intre Tarile Romane) si comert extern. Pe numeroase cai de legatura existente negustorii din Moldova si Tara Romaneasca transportau in Transilvania vite, ceara, peste, grane, miere, branza, vin, piei, lana si alte produse agricole, iar de acolo procurau metale, unelte agricole, articole de uz casnic, postavuri, panzeturi, arme etc. Acest schimb, care avea un caracter permanent, a contribuit la intarirea coeziunii interne a spatiului romanesc. Prosperarea oraselor transilvanene - Brasov, Sibiu, Bistrita s.a. se datora in mare masura relatiilor lor comerciale cu Moldova si Muntenia. Drumurile comerciale interne urmau cursul apelor sau trecatorilor prin munti. Tarile Romane erau situate in calea unor drumuri comerciale internationale, care legau Europa de Vest si Centrala cu Marea Neagra si Peninsula Balcanica. Produsele romanesti erau cautate in multe tari ale Europei - in Ungaria, Polonia, Cehia, Austria, Germania, la Venetia etc. Principalele articole exportate erau vitele si produsele animaliere, ceara, mierea, pestele. Domnul Moldovei Alexandru cel Bun si domnul Tarii Romanesti Mircea cel Batran au acordat in aceasta privinta privilegii comerciale negustorilor din Liow, cu care ei puteau sa strabata in siguranta drumurile noastre comerciale. Venituri considerabile aducea domnilor Moldovei "Drumul moldovenesc", care facea legatura intre Europa de Est si Centrale cu Marea Neagra, in porturile Chilia si Cetatea Alba si-au desfasurat o intensa activitate comerciala genovezii (negustori din orasul italian Genova). Un moment important in dezvoltarea economica a Tarilor Romane l-a constituit emiterea regulata a unei monede proprii. Domnitorul Tarii Romanesti Vladislav Vlaicu (13641377) bate monede din argint (numite dinari, ducati, bani), iar domnitorul moldovean Petru Musat (1375-1391) bate tot moneda de argint, numita grosi, in Transilvania circula marca de argint, batuta in monetaria regelui maghiar. In secolul al XlV-lea - mijlocul secolului al XVI-lea pe piata monetara a Tarilor Romane, pe langa monedele autohtone circulau pe larg diferite monede straine de aur si argint: poloneze, unguresti, cehe, italiene, tataresti, turcesti etc. Evolutia vietii economice a Tarilor Romane in secolul al XlV-lea - mijlocul secolului al XVIlea a fost, in general, ascendenta, contribuind atat la afirmarea fiecarei tari in parte, cat si a comunitatii lor romanesti in ansamblu.

Viata sociala. Populatia. n perioada ce a urmat dupa intemeierea statelor medievale romanesti se observa o crestere a numarului de locuitori. Sporirea vadita a populatiei se datora mai multor factori: realizarea stabilitatii politice si economice de catre structurile statale, ascendenta economica, care asigura cantitati mai mari de hrana. Cresterea naturala a populatiei a fost favorizata si de faptul ca ciuma care s-a raspandit in Europa la mijlocul secolului al XlV-lea nu a afectat spatiul romanesc. Datorita privilegiilor acordate de domni, in Moldova si Tara Romaneasca sau stabilit emigranti veniti de la sud de Dunare, din Polonia etc. Intensificarea exploatarii feudale in Transilvania a cauzat trecerea peste munti a multor tarani ardeleni. Cei mai multi dintre straini (armeni, secui, unguri, germani, greci, bulgari, sarbi) se asezau cu traiul in targuri si orase. In functie de numarul asezarilor si densitatea populatiei istoricii admit ca in secolul al XV-lea in Tara Romaneasca erau aproximativ 500.000 de locuitori, in Moldova - 400.000 de locuitori si in Transilvania impreuna cu Banatul - 1.700.000 de locuitori. Asupra cresterii numarului locuitorilor au avut o influenta negativa invaziile, epidemiile etc. Structura sociala. n fruntea societatii medievale romanesti se aflau in Tara Romaneasca si Moldova boierii mari (pani, jupani}, iar in Transilvania - nobilii (barones). Existau, de asemenea, boieri mici (sluji domnesti, curteni, viteji} - in Moldova si Tara Romaneasca, si nobili mici in Transilvania, numiti familiares, sau cnezi in cazul romanilor din "tarile" (Fagarasului, Hategului, Maramuresului) ale acestui voievodat. Boierimea mica si slujitorimea indeplinea functii militare la fel ca si cavalerii din Apusul Europei. Toti boierii mari si mici erau in ascultarea domnului, care in virtutea autoritatii sale superioare (dominum eminent) era stapan suprem al tuturor pamanturilor tarii si la orice tranzactie cu proprietatea funciara (vanzare, cumparare, daruire, etc.) se cerea incuviintarea lui. Boierii participau cu cetele lor inarmate la apararea tarii, alaturandu-se oastei domnesti. Pentru slujba credincioasa domnului boierii primeau in stapanire mosii, sau erau scutiti de dari fata de domnie. Boerimea romaneasca nu avea un caracter inchis, nu se grupa pe familii (sau "dupa blazon" ca in Europa Apuseana), ci se afla in permanenta innoire in dependenta de deciziile domniei, care ridica in rang de boier persoane din anturajul sau. Patura de jos a societatii era alcatuita din tarani liberi si tarani aserviti, din oraseni de rand. Taranii dependenti locuiau pe mosiile domnesti, boieresti si manastiresti, fiind obligati sa plateasca zeciuiala (dijma) din toate produsele obtinute in gospodariile lor. Iar pentru folosirea pasunilor si fanetelor ei indeplineau diferite obligatii in munca pe domeniul feudal. Mai tirziu in Moldova si in Tara Romaneasca aceasta obligatie a inceput sa se numeasca boieresc, iar in Transilvania - robota. Fiecare gospodarie taraneasca mai platea si in favoarea statului o dare, din animale domestice, albine, peste, produse agricole, numita bir si zeciuiala, indeplinea prestatii in munca la constructia cetatilor, participa la campaniile militare, in Transilvania participarea taranilor la oaste a fost inlocuita printr-o plata in bani. Darile fata de stat erau obligatorii, atat pentru taranimea dependenta de proprietarii funciari, cat si pentru taranii liberi si orasenii de rand. Taranii liberi traiau in obsti agrare si stapaneau pamantul nedivizat intre proprietari concreti pe teren ("in devalmasie"). Distribuirea terenurilor agricole era infaptuita de Sfatul obstei ("oameni buni si batrani"), in Moldova taranii liberi se numeau razesi, iar in Tara Romaneasca - mosneni. Fiecare razes sau mosnean cunostea cota-parte ce i se revinea din mosia satului si putea liber s-o vanda sau s-o lase mostenire, in mosiile taranilor liberi aveau

cote cumparate si boierii, care deveneau pe aceasta cale comproprietari (de rand cu razesii si mosnenii) ai satelor respective. Tarani liberi erau si in Transilvania (in "tarile" romanesti din Fagaras, Hateg, Maramures etc.), in Moldova si Tara Romaneasca ei se situau mai mult in zone de hotar (Vrancea, Tigheci, Campulung, Lapusna, Orhei, Soroca, zonele subcarpatice din Muntenia). Pe domeniile feudale locuiau, de asemenea, robi tigani, impartiti pe familii -salase. Ei indeplineau diferite munci la curtile stapanilor funciari, sau la curtile domnesti. Stapanii robilor dispuneau de ei dupa bunul plac: ii vindeau, ii schimbau, ii daruiau. O categorie insemnata o alcatuiau orasenii. Conducerea oraselor se afla in mainile unei paturi inguste de oraseni instariti, iar majoritatea populatiei era alcatuita din locuitori de rand care plateau impozite la stat. Contradictii sociale. Dezvoltarea relatiilor feudale a dus la cresterea obligatiilor taranilor fata de stat si proprietarii funciari. Dar in Tara Romaneasca si Moldova, unde taranii erau chemati la oaste pentru a se opune agresiunii otomane, contradictiile sociale nu au capatat pana la mijlocul secolului al XVI-lea un caracter pronuntat. Alta situatie era in Transilvania, unde nobilimea s-a inclus mai devreme in procesul de producere a unei cantitati sporite de produse pentru piata. Nobilimea ingradea dreptul de stramutare a taranilor de pe mosiile lor, ii impunea la obligatii sporite in munca, in aceste conditii devenea tot mai impovaratoare si zeciuiala platita in favoarea bisericii. Ultima obligatiune, ceruta de episcop in bani noi, mai scumpi decat cei vechi, a servit drept pretext pentru o revolta taraneasca in primavara anului 1437, care avea drept centru dealul Bobalna. Taranii au format o tabara intarita, asemanatoare cu cele ale husitilor din Cehia care activau in aceasta perioada. Desi taranii au reusit sa ocupe orasele Adjud si Cluj, ei au fost infranti de catre nobilimea maghiara, care si-a unit fortele cu capeteniile secuilor si sasilor. La inceput nobilimea mica sustinuse pe rasculati. Dar apoi s-a unit cu nobilimea mare, cu paturile conducatoare ale secuilor si sasilor, alcatuind uniunea celor "trei natiuni privilegiate". Aceata "uniune" a devenit baza sistemului politic din Transilvania, care i-a exclus pe romanii ortodocsi din viata politica a voievotalului. O alta manifestare a confruntarilor sociale din Transilvania a avut loc in primavara anului 1514, in frunte cu un nobil secui - Gheorghe Doja. Miscarea a inceput prin cererea taranilor de a adera la o cruciada antiotomana, anuntata de biserica. Dar cu timpul miscarea capata un caracter antinobilar, extinzandu-se pe teritoriul intregii Transilvanii. Rascoala a fost reprimata de oastea voievodului loan Zapolya. Profitand de victorie, nobilimea reuseste sa legifereze in 1517 "serbia absoluta si vesnica" a taranilor. Taranii serbi pierd dreptul de a se stramuta de pe mosia nobilului, iar obligatiile lor in munca ("robota") au fost marite pana la o zi pe saptamana. Astfel, dezvoltarea sociala si economica, mai dinamica in Transilvania si mai lenta in Moldova si Tara Romaneasca (care au suferit mai mult din cauza agresiunii otomane), avea, totusi, un caracter unitar, atat in desfasurarea relatiilor economice, cat si in structura societatii feudale. Nicolae lorga constata in aceasta privinta ca unitatea vietii sociale si economice se asternea "pe unitatea perfecta a vietii generale". Deosebirile in terminologia social-economica nu au diminuat evolutia complementara a istoriei medievale a Tarilor Romane. Institutiile politice. In deceniile care au urmat dupa constituirea statelor romanesti independente au fost create si desavarsite institutiile statale interne: structurile politice, administrative, juridice si religioase proprii. Ele reglementau relatiile sociale, contribuiau la dezvoltarea vietii economice, politice si spirituale, caracteristice societatii medievale.

La baza procesului de constituire a institutiilor politice romanesti se afla o sinteza originala a traditiilor organizarii obstei agrare autohtone conform "obiceiului pamantului" si a influentelor bizantine, sud-slave, central- si vest-europene, care in consecinta s-au cristalizat intr-o creatie politica autentica romaneasca. Forma de organizare statala a romanilor in epoca medievala a fost voievodatul cu institutiile sale politice: domnul (sau voievodul), Sfatul domnesc, Adunarile tarii si Adunarile generale (Congregatiile - in Transilvania). Domnia. Institutia centrala - domnia - era reprezentata in Moldova si Tara Romaneasca de domn ("dominus"), care se intitula si voievod sau mare voievod. Ultimul titlu sublinia calitatea lui de conducator militar. Domnul reprezenta autoritatea absoluta suprema din tara si era ales pe viata, pe baza principiului electiv-eriditar de catre boieri si clerul inalt, din reprezentanti ai familiei domnitoare (fii legitimi sau nelegitimi ai domnitorului, alte rude pe linie barbateasca): in Moldova - din familia Bogdanestilor (Musatinilor), iar in Tara Romaneasca - a Basarabilor. In calitate de stapanitor al pamanturilor si al locuitorilor unui stat independent si suveran domnul indeplinea urmatoarele functii: - aproba orice schimbare de proprietate funciara prin emiterea de carti domnesti (hrisoave) de catre cancelaria domneasca, adopta acte legislative, obligatorii pentru toti locuitorii; - conducea administratia tarii, numea dregatori; - era instanta judecatoreasca suprema; - batea moneda si introducea impozite, constituia vami si stabilea taxe vamale; - conducea politica externa a statului si semna tratate; - confirma episcopii si mitropolitul; - era conducatorul ostilor in timp de razboi. Transilvania, aflata sub stapanirea regilor maghiari, era condusa de un voievod, numit de rege. Voievodul numea in functiile principale un vicevoievod, comitii, notarii. Voievodul isi exercita autoritatea doar asupra a sapte comitate din -Transilvania (Solnocul Interior, Dabaca, Cluj, Turda, Tarnava, Alba si Hunedoara). Zonele locuite de secui si sasi (numite "scaune secuiesti" sau "scaune sasesti") si unele orase se aflau in supunerea directa a regelui. Din 1541, cand Transilvania a devenit dependenta de Imperiul otoman, in fruntea tarii se afla un principe. Sfatul domnesc si dregatorii. Domnii Tarilor Romane isi exercitau functiile enumerate impreuna cu Sfatul domnesc, care initial era alcatuit numai din boieri cu slujbe (de la mijlocul secolului al XV-lea). Dregatorii erau numiti dintre rudele sau persoanele de incredere ale domnului (20-30 persoane in Moldova si 10-15 persoane in Tara Romaneasca). Ei indeplineau importante functii de stat, dar si la curtea domneasca: Vornicul - mai marele Curtii domnesti, avea atributii judecatoresti si conducea oastea domneasca in timp de razboi (in Moldova erau doi vornici: al Tarii de Sus si al Tarii de Jos); Logofatul era seful cancelariei domnesti; Vistierul administra veniturile si cheltuielile statului (vistieria); Spatarul purta spada domnului la ceremonii, avea atributii militare de comandant de ostire; Stolnicul si Paharnicul raspundeau de aprovizionarea Curtii domnesti cu alimente si bauturi; Comisul ingrijea de grajdurile domnesti. O persoana de incredere a domnului era Postelnicul, care se ocupa cu amenjarea camerelor domnesti si primirea solilor. Alaturi de acesti dregatori in Tara Romaneasca mai exista Banul Olteniei cu mari atributii administrative, judiciare si militare, iar in Moldova - Portarul Sucevei, care din vremea domniei lui Stefan cel Mare comanda ostirile in numele domnului.

In Transilvania voievodul era ajutat in exercitarea functiilor sale de catre notari, protonotari, comiti. Dupa 1541, cand in fruntea tarii s-a situat principele, el era ajutat de un consiliu, format din 12 persoane. In linii mari dregatoriile din Tarile Romane erau asemanatoare cu cele din alte tari europene si exprimau o evolutie unitara a societatii romanesti. Adunarea tarii si congregatiile generale avea loc in Moldova si Tara Romaneasca, in scopul rezolvarii problemelor majore ale tarii: alegerea sau confirmarea domnilor, declararea razboiului, incheierea pacii, aprobarea unor tratate cu tari straine, a unor legislatii fiscale sau administrative - se aduna periodic, cu caracter consultativ, Marea adunare a tarii. Ea intrunea boieri, oraseni, slujitori, tarani liberi, clerul. In Transilvania se adunau Adunarile obstesti alcatuite din nobili, proprietari funciari, cnezi romani, iar din 1437 (dupa rascoala de la Bobalna) se constituiesc Congregatiile generale ale nobilimii maghiare, fruntasilor secuilor si patriciatului (orasenimea instarita) sasilor. Intrarea in congregatii era conditionata de exercitarea ritualului catolic, ceea ce ii elimina pe romanii ortodocsi din acest organ reprezentativ. Din anul 1541, odata cu instaurarea suzeranitatii otomane, in locul congregatiilor a fost introdusa Dieta, care alegea principele.

Organizarea administrativ-teritoriala, judecatoreasca, fiscala, militara si bisericeasca.


Organizarea administrativ teritoriala. Teritoriul Tarilor Romane era divizat in unitati teritoriale, care isi au originea in uniunile de obsti din perioada prestatala. Ca si uniunile de obsti, aceste unitati teritoriale (numite in Moldova - tinuturi, in Tara Romaneasca - judete, iar in Transilvania - comitate, districte, scaune) cuprindeau, de regula, vaile raurilor, regiuni naturale, zone din preajma cetatilor. Judetele erau administrate de jude, tinuturile cu cetati - de parcalab, iar cele fara cetati - de vatav sau staroste, in Tara Romaneasca erau 16 judete, iar in Moldova 24 tinuturi, in Transilvania comitatele erau conduse de un comite, in secolele XIIIXIV se formeaza scaunele secuiesti si sasesti (ultimele au evoluat in secolul al XVI-lea in Universitatea sasilor - adunare teritoriala si politica cui atributii judecatoresti, fiscale si administrative). Orasele din Transilvania aveau drepturi largi de autoconducere, acordate de; rege. Ele erau conduse de burgomistri, ajutati de un sfat compus din 12 membri (numiti^si jurati), in frunte cu un jude. In Moldova si Tara Romaneasca, unde orasele apartineau domniei, ele aveau; in frunte un sfat, care anual era format din 12 membri (numiti si pargari), condusi de un jude (in Tara Romaneasca), un soltuz sau un voit (in Moldova). Satele libere in Moldova si Tara Romaneasca^ continuau sa fie conduse de cnezi si juzi, ajutati de "oameni buni si batrani", in satele aflate in stapanirea domnului, boierilor sau manastirilor in fruntea administratiei satesti erau desemnati parcalabi '(in Tara Romaneasca) si vatamani (in Moldova). Organizarea judecatoreasca. La baza organizarii judecatoresti in perioada constituirii statelor medievale romanesti s-a aflat "obiceiul pamantului' sau "dreptul romanesc", conform caruia problemele judiciare erau rezolvate de "oameni buni si batrani', in secolul al XV-lea uneori se apela si la legi scrise de origine bizantina (Zaconiconul, Syntagma lui Matei Vlastares, copiata in Moldova la 1472). in Transilvania apare la 1517 Colectia de legi a lui Stefan Worboczy, numita

Tripartitul (in trei parti), care reglementa obligatiile fiscale ale populatiei contribuabile fata de stat si nobili. Organizarea politico-administrativa a Tarilor Romane nu era divizata de organizarea judecatoreasca si aceleasi persoane puteau sa administreze si sa judece. Instantele judiciare erau: judecata "oamenilor buni si batrani" pentru satele libere si judecata senioriala (nobiliara) pentru locuitorii satelor aservite. Urmatoarea instanta era cea judeteana (sau de tinut, comitat), unde se adresau cei nemultamiti de hotararea primei instante. Instanta suprema era judecata domnului si a sfatului domnesc (in Moldova si Tara Romaneasca) sau a voievodului (in Transilvania). Organizarea fiscala. In Tarile Romane sistemul de impunere la dari in mare masura a fost mostenit din perioada cand populatia romaneasca era nevoita sa plateasca tribut reprezentantilor administratiei migratorilor (cumanilor, apoi mongolilor), in Tara Romaneasca si Moldova in fruntea organizatiei fiscale se afla marele vistier, iar in Transilvania - trezorierul. Ei aveau multi subalterni, care adunau diferite dari in bani sau produse, supravegheau indeplinirea obligatiilor in munca, mai ales cu caracter militar (transporturi, construirea cetatilor etc.). Organizarea militara. Perioada secolelor XIV-XVI este cea a marilor confruntari dintre Tarile Romane si Imperiul otoman. De aceea domnia acorda organizarii militare o deosebita atentie. in Moldova si Tara Romaneasca un rol de seama a jucat "oastea mica' a domnului, formata din curteni, mici boieri si steagurile ridicate la porunca dregatorilor teritoriali domnesti, care luptau de obicei calari. Acestora se alaturau steagurile boieresti. Orasele erau obligate sa alcatuiasca steaguri proprii si sa-si asigure apararea, in Transilvania armata permanenta ("oastea mica") era alcatuita din steagurile marilor nobili si ale episcopului. In vremurile de mare primejdie se aduna asa-numita "Oaste mare", la care lua parte cate un ostean de la fiecare gospodarie taraneasca, inclusiv taranii dependenti ce locuiau pe pamanturile .boieresti si manastiresti, intreaga ostire se afla sub comanda domnului, iar in lipsa lui - a vornicului, spatarului sau hatmanului. In Transilvania in fruntea oastei era voievodul, socotit ca reprezentant al regelui. Unele informatii ne permit sa evaluam numarul general al armatei: Vlad Tepes a adunat m Muntenia 30.000 de oameni, Stefan cel Mare in Moldova - 40.000 de oameni, o asemenea oaste ridicase si lancu de Hunedoara in Transilvania. Astfel, puterea militara a celor trei tari romanesti era de peste 100.000 de ostasi. Oastea se compunea din calareti, echipati cu armuri si inarmati cu sabii, lanci, scuturi si din nedestrasi inarmati cu arcuri si sageti, arbalete, sabii, sulite. Taranii mai utilizau topoare de lupta, furci, maciuci etc. Ostasii romani au atins o inalta maiestrie: ei manuiau bine arcul cu sageti, recurgeau deseori la Srataaeme ambuscade, oprelesti din trunchiuri de copaci, utilizau tactica "pamantului parjolit m calea "inaintarii inamicului etc. De la mijlocul secolului al XV-lea incepe folosirea armelor de foc (a bombarderelor din sau arama). In razboaiele de aparare un rol important il jucau cetatile (Suceava, Neamt, Hotin Cetatea Alba, Chilia, Soroca - in Moldova; Turnu, Giurgiu, Braila, Poenari - in Tara Romaneasca; Bran, Deva, Ciceu, Bistrita, Cetatea de Balta, Unguras in Transilvania). Organizarea bisericeasca. In Evul Mediu biserica a avut un loc insemnat in viata sociala, juridica si culturala, in apararea fiintei spirituale a romanilor, inca in perioada de pana la constituirea statelor medievale romanesti in Transilvania au functionat mai multe episcopii ortodoxe, in secolul al XlV-lea sunt mentionati documentar mitropoliti cu resedinta la Ramet (judetul Alba),

Hunedoara si Feleac (langa Cluj). Ungurii, sasii si secuii au practicat pana in secolul al XVIlea catolicismul, apoi in mediul lor s-a extins Reforma. Dupa intemeierea Tarii Romanesti a fost constituita si organizarea ei bisericeasca in 1359, in timpul domniei lui Nicolae Alexandru, a fost intemeiata Mitropolia de Arges, apoi, la 1370, se constituie cea de Severin (in timpul lui Vladislav Vlaicu). Domnul Radu cel Mare (1495-1508) a reorganizat biserica Tarii Romanesti cu ajutorul patriarhului Nifon. in timpul acestei domnii a fost creata o episcopie la Buzau, iar alta la Ramnicul Valcea. Pana in anii 80 ai secolului al XlV-lea in Tara Moldovei Patriarhul din Constantinopol trimitea clerici din tarile vecine, care nu se supuneau domnului. In 1387 domnul Petru Musat a numit el insusi pe losif mitropolit in fruntea Bisericii moldovenesti (mitropoliei Sucevei). Faptul a provocat un conflict cu Patriarhia Constantinopolului, care l-a trimis in Moldova pe Eremia. Acesta a fost alungat din tara si patriarhul a pedepsit pe domn si boieri cu anatema (blestem). Numai la 1401 domnul Alexandru cel Bun a reusit sa aplaneze conflictul; domnul numea mitropolitul, iar patriarhul il confirma. Mitropolitul devine al doilea demnitar in stat si intaiul sfetnic al domnului. In secolele XIV-XVI se organizeaza si se dezvolta viata monahala. Au fost intemeiate numeroase manastiri: Bistrita, Neamt, Moldovita, Probata, Putna (in Moldova), Vodita, Tismana, Cozia, Cotmeana (in Tara Romaneasca), Peri, Cuhea, Giulesti (in Maramures), Prislop (jud. Hunedoara), Geoagiu (jud. Alba) s.a. In manastiri se intemeiau scoli, unde se pregateau slujitori ai cultului, dieci pentru cancelaria domneasca. Domnitorii Moldovei si Tarii Romanesti erau ctitori ai multor lacase sfinte, pe care le inzestrau cu proprietati funciare. Traditia spune ca Stefan cel Mare dupa fiecare batalie inalta sau refacea din temelie o biserica sau manastire. Ctitoriile marelui voievod sunt si renumite opere de arhitectura, se remarca prin valoroase picturi murale (manastirile Putna, Voronet, Neamt, Borzesti, Razboieni etc.) Organizarea politico-administrativa in Moldova si Tara Romaneasca era similara in mare masura si se datora aceluiasi statut politic, dar se deosebea de cea a Transilvaniei, deoarece voievodatul era incorporat in Regatul maghiar. Totodata, traditiile seculare de organizare politica a populatiei romanesti si multiplele relatii interromanesti au determinat numeroasele trasaturi comune in organizarea politica interna a celor trei tari romanesti