Baciu Iustin Grupa H111

Matei Basarab - Politica internă

Mult evocat atât în cronica moldovenească a lui Miron Costin ( ,, Matei Vodă, domn
muntenesc, om fericit peste toate domniile acei țări, nemândru, blând, dirept om de țeară,
harnic la răsboaie, așs neînfrânt și neispăimat, cât poți să-l asemeni cu mari și vestiți oșteni ai
lumii ’’), cât și în cronica muntenească a lui Radu Popescu ( ,, S-au nevoit Matei Vodă de au
dres țara foarte bine, care și după orânuiala lor: boiarii, slujitorii, țăranii, cât tuturor le era bine
în zilele lui, precum am auzit pre bătrânii noștri mărturisind de aciasta, că țara iubia pre domn
și domnul pre țara.”), Matei Basarab, posesor al moșiilor de pământ rămase de la strămoșii săi
și progresat din cadrul boierimii, devine domnitorul Țării Românești (1632-1654) ce va
conduce teritoriul de la Sud de Carpați către o puternică înflorire ce se va răsfrânge în toate
domeniile societății medievale românești a acelor vremuri1.

Încă de tânăr, Matei Basarab a pătruns în viața politică, inițial ca postelnic ( până în
1608), apoi ca agă al dorobanților până în 1628, cunoscut și sub titulatura de ,,aga Matei din
Brâncoveni”, însă factorul ce a permis avansarea sa până la rangul de domnitor a fost reacția
sa adversă față de elementele levantine/grecești, anume față de grecii din cartierul fanar din
Istanbul, încurajați de Poartă să preia din dregătoriile Țării Românești și totodată sprijiniți de
domnitorii ce s-au perindat la tronul Munteniei după Radu Șerban ( Radu Mihnea, Alexandru
Iliaș, Gavriil Movilă, Alexandru Coconul, Leon Tomșa), aceștia fiind tributari ai Imperiului
Otoman.

Obligat de politica lui Leon Tomșa să plătească dările birnicilor ( boieri ce trebuiau să
plătească birurile) fugiți din județul Romanați din cauza fiscalității excesive a acestuia, aga
Matei ce ,,ținea acest ținut în birărie”, hotărăște în toamna anului 1630 să intervină în apărarea
boierimii oltene din județele Romanați, Dolj și Mehedinți, trecând munții cu aceasta în
Transilvania pentru a cere ajutor princepelui Gheorghe Rakoczy I.

Boierii se reîntorc singuri în Muntenia, unde la 21 august 1631, sunt învinși de fanarioți
la ,,Șesul Bucureștilor” și obligați să plece la Mănăstirea Tismana, iar apoi în Transilvania.

1
Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, Vol.III, Editura Bic All, București, 2007, p.46.

1
Matei Basarab și Gheorghe Rakoczy I tratează diplomatic cu Poarta ajungând la consensul
înlăturării lui Tomșa de la domnie, după care pornesc spre Țara Românească în căutarea
boierilor fugiți, izbindu-se de boierii greci și protejatul acestora, Radu Iliaș, fiul lui Alexandru
Iliaș, domnitor în Moldova, pe care aga Matei îl va învinge la Plumbuita, obținând
recunoașterea domniei sale în Muntenia2.

Matei Basarab a încercat să promoveze o politică internă echilibrată prin înlăturarea

elementelor levantine/grecești, însă forța împrejurărilor ce l-au constrâns (întreținerea unei
armate mari, plata unui haraci mărit către Poartă și oferirea de daruri/peșcheșuri dregătorilor
de la Istanbul pentru menținerea pe tron) îl vor determina pe acesta să recurgă la politica
fiscală abuzivă asemănătoare celei de la sfârșitul secolului XVI, îngrădind astfel unele din
libertățile ce le redase boierilor3.

În timpul domniei lui Matei Basarab, se înregistrează o mare dezvoltare economică în

domeniul agriculturii, meșteșugurilor și comerțului.

În lipsa informațiilor cu privire la dezvoltarea agriculturii, se poate remarca abundența

grînelor, livezilor de pomi fructiferi,viilor (vinurile de Pitești și de Drăgășani) și
zarzavaturilor ce a sărit în ochii călătorilor străini.

Asolamentul bienal era metoda prin care se realiza agricultura în această perioadă (un
teren era semănat timp de doi ani după care solul era lăsat pentru refacere, cultivându-se un
altul în locul său).

În ceea ce privește creșterea animalelor, boierii dețineau un număr impresionant de vite

mari ( cca. 4000 boi din care 1000 erau trimiși Porții), la care se mai adăugau 1000 de bivoli
și 4000 de porci.

Caii erau folosiți atât la tracțiune, cât și la călărie în cadrul armatei, iar oile erau crescute în
număr cât mai mare întrucât carnea lor era vândută turcilor, iar lâna ardelenilor sau
brașovenilor ( în schimbul postavului pentru slujitorii din armata domnească).

Pescuitul se realiza fie în Dunăre, fie în bălți, heleștee (Matei Basarab creează heleșteul ,,la
Tufe în Elfov”, lângă Târgoviște)sau iazuri, cantitățile de pește fiind foarte mari4.

2
Petru Demetru Popescu, Basarabii, Editura Albatros, București, 1989, p.209-210.
3
Nicolae Stoicescu, Matei Basarab , Editura Academiei Republicii Socialiste România , București, 1988, p.36.
4
Ibidem , p.37-39.

2
 Matei Basarab reia, după modelul lui Mircea cel Bătrân, exploatările de aramă și fier.

Mina de la Baia de Aramă este menționată pentru prima dată într-un document din 3
decembrie 1644, prin care se hotărăște ca ,,băiașii” să plătească 1000 de taleri pe an. Totodată,
arama era exportată.

Mina de la Baia de Fier este atestată într-un document din 12 iunie 1661, prin care Matei
Basarab cumpără un sat moștenit de Danciu Pîrîianu și Vlad Bîrsescu, bogat în zăcăminte de
fier în vederea exploatării acestora.

Sirianul Paul de Alep descrie cu lux de amănunte tehnica extragerii și prelucrării

minereurilor prin forța hidraulică, reducerea minereurilor și prelucrarea de către meșterii
locali, urmând ca o parte din acestea să fie trimise spre Imperiul Otoman.

Tot Paul de Alep este și cel care scrie despre producția impresionantă de sare, tăietorii
(ciocănașii) săpau puțuri din care scteau bolovani de sare prin intermediul unor mașini
învârtite de cai, sarea era apoi tăiată de condamnații la pedepse grele și prizonierii de război,
bolovanii erau puși bolovanii la gura ocnei de către măglași.

Paul de Alep vede în Râmnicu Vâlcea niște ,,stăvilare” de apă, realizate dintr-un copac
similar salciei, prin care se separa mâlul de nisipul cu aur, ,,baia de aur,, apaținând doamnei
sau domnitorului în Țara Românească sau fiind achitată acestuia de țiganii rudari sau zlatari
cu 1000 de dinari pe an5.

Primele manufacturi din Muntenia apar tot în timpul lui Matei Basarab, în apropiere de
Târgoviște.

Manufactura de hârtie este menționată prima oară într-un document din 4 aprilie 1646,
precizându-se construirea recentă a acesteia lângă Ocnele Mari, hârtia realizându-se din cârpe,
obținute de la locuitorii satelor din împrejurimi, cu excepția celor din Călimănești, care
participaseră la construirea manufacturii.

Se presupune că ar mai fi existat o manufactură de hârtie, pe lângă Râmnicu Vâlcea.

Se consideră că una dintre ele avea ca filigran acvila cu cruce în cioc ( stema țării), iar
cealaltă avea un vultur cu aripile deschise ( o hârtie groasă, mai slab calitativă, ce a fost
utilizată la scrierea zapiselor și hrisoavelor).

5
Ibidem, p.39-41.

3
 Manufactura de sticlă este relevată printr-o scrisoare a unui mare vornic, Dragomir, către
judele Brașovului din data de 11 aprilie ( 1644-1652), în care acesta cere judelui pământ
silicios pentru fabricarea sticlei, însă locul acesteia nu este precizat.

Cu toate acestea, pe vremea lui Constantin Brâncoveanu, secretarul său italian, Anton Maria
del Chiaro menționează existența unei manufacturi de sticlă lângă Târgoviște, existând
posibilitatea ca aceasta să fi fost redeschisă și să fi aparținut lui Matei Basarab6.

Având în vedere relațiile sociale a avut loc o creștere a numărului de țărani aserviți, dar și a
lăturașilor (cei liberi care nu aveau pământ) în timp ce datoriile acestora către stăpânii feudali
au crescut considerabil, starea de dependență a acestora derivând din neplata dărilor ceea ce a
cauzat piederea libertății și a pământului.

Această categorie era cunoscută sub numele de rumânie și a reușit să se răscumpere în

timpul lui Constantin Șerban (1654-1658), urmașul lui Matei Basarab.

Obligațiilor rumânilor față de stăpânii de moșii (clacă/boieresc/robotit) se aplicau atât pe

perioada zilei, cât și a nopții, iar lăturașii, trăind pe pământul moșiilor sau al mănăstirilor,
ajung să presteze și ei renta în muncă, pe lângă dijmă (a zecea parte din produsele obținute pe
pământul boieresc).

Înăsprirea obligațiilor țăranilor față de stăpâni determină revolte ale acestora și chiar fuga
acestora peste munți pentru a scăpa de plata la timp a dărilor sau de ,,samă,, (recensământ),
care putea să-i găsească pe unii fugari în alte sate ori pe alte moșii, atrăgând stabilirea în
localitatea respectivă și achitarea dărilor până la un nou recensământ.

Rumânii se puteau răscumpăra prin schimbarea acestora cu țiganii sau oferirea de țigani ca
robi în locul lor ( ,,cap pentru cap,,)7.

Matei Basarab a impus diverse metode de readucere a țăranilor fugiți :căutarea acestora de
sluga domnească și reprezentantul stăpânului feudal peste tot cuprinsul țării, însărcinarea
vătafilor de plai de a opri fuga lor peste hotarele țării, acordarea unor anumite înlesniri fiscale
pentru țăranii dispăruți, amenințarea cu spânzurătoarea.

6
Ibidem, p.41-42.
7
Ibidem, p.46-48.

4
 În anumite cazuri, locuitorii unor sate îi primeau pe fugari pentru a-i ajuta la plata dărilor
până la viitorul recensământ sau până erau descoperiți, însă și feudalii și reprezentanții lor din
satele stăpânite ( pârcălabii) primeau astfel de refugiați pentru a câștiga forță de muncă.

Matei Basarab a introdus amenda în argint sau plata cu 6 boi domniei celor ce ascundeau
țăranii fugiți.El punea în funcție ispravnici pentru mănăstiri și comandant de slujitori din
armata țării pentru a-i sili pe țărani să-și îndeplinească îndatoririle față de boieri și a plăti
renta.

Tot în această perioadă unii orășeni îi ajutau pe țărani să scape de clacă, luându-i la oraș8.

Cu privire la modul în care domnitorul guverna putem scoate în evidența faptul că acesta era
ajutat de un sfat domnesc ( format din clucer, sluger, pitar, marele portar [ primea solii ;i se
ocupa de hotărnicii] și marele serdar {de la 27 iulie 1646, avea ca și rol subordonarea
dregătorilor mazili}, numit și de divan, sau un sobor (format din reprezentanți ai Bisericii), ce
ajuta cu sfaturi domnitorul în rezolvarea problemelor de mare importanță ale statului.

În vremea lui Matei Basarab, dregătorii slujeau nu numai domnia, ci și statul.

Structura sfatului domnesc a lui Matei Basarab cuprindea aproximativ 40 de mari dregători,
iar boierii erau avansați sau regresați în funcții după bunul plac al domnului, acesta neținând
seama de un ,,cursus honorum tradițional,, .El îi face dregători apropiați pe boierii ce i-au fost
alături în pribegie, dar și pe unii din adversarii săi pribegi din Moldova9.

Se presupune că domnul ar fi ținut cont de credința prestată de dregători și priceperea

acestora în îndeplinirea sarcinilor pentru a-i promova, în caz contrar domnitorul îi confisca
dregătoria, oferind-o altcuiva.

Domnitorul și-a întărit autoritatea prin numirea unui ispravnic (reprezentat al său în unele
orașe:București, Câmpulung, Orașul de Floci, Ocnele Mari), însă mai efectua și călătorii
pentru a avea o privire de ansamblu asupra demersului lucrurilor în Muntenia.

,,Îndreptarea legii”, prima operă cu caracter juridic, tipărită în Țara Românească, hotăra ca
domnitorul să stabilească taxele vamale, să acorde scutiri, să dețină proprietăți, să-și

8
Ibidem,p.49-52.
9
Ibidem, p.53-54.

5
însușească bunurile desherente, avea toți supușii la dispoziția sa și deținea dreptul de a-i
pedepsi pe boirii trădători ( hicleni) cu moartea10.

Din punct de vedere al organizării fiscale, Matei Basarab a fost nevoit să impună o
fiscalitatea abuzivă pentru a obține sumele necesareachitării tributului și întrețineriii armatei
muntene, spre sfârșitul domniei sale, cheltuielile anuale ale țării ajungând la ccc. 600 000 de
galbeni, conform lui Paul de Alep.

Matei Basarab a întreprins numeroase măsuri de redresare economică: a imous un sistem de

recensământ/,, samă,, , prin care absolut toți locuitorii țării trebuiau să plătească o dare, fixată
în funcție de venitul fiecăruia (după calculele lui Damaschin Mioc, o gospodărie țărănească
producea între 5 și 27 de galbeni anual) ; a obligat sătenii să se pună chezași pentru plata
birului celor fugiți din sat și a pus atât curteni, cât și roșii să păzească satele și granițele țării
pentru ca țăranii să nu mai fugă și să-și plătească datoriile; a amenințat pe cei ce au fugit de
bir cu pierderea moșiei și a libertății în cazul în care nu reveneau în termen de trei luni (25
martie (Paștele) – 29 iunie (Sf. Petru) ); a extins plata birului și asupra stăpânilor birnicilor
fugiți, proprietarilor de sate de fugari și boierilor ce ,,țineau,, județul de bir11.

Matei Basarab și-a organizat armata astfel încât să țină piept pericolului otoman și totodată
contemporanului său din Moldova, Vasile Lupu, care urmărea ocuparea scaunului muntenesc
pentru fiul său.

Efectivele armatei ajungeau la circa 40 000 de oameni ( ca și în timpul lui Mihai Viteazul)
călăreți și pedeștrii.

În a doua jumătate a secolului XVII, are loc și o creștere a numărului de comandanți militari,
curteni, slujitori, căpitani și iuzbași.

Armata permanentă a Țării Românești era formată din trei categorii de oșteni: curtenii/roșii
(mici boieri de țară ce luptau în războaie pe cai, scutiți de datorii fiscale ) în număr de 8000,
slujitorii (în această perioadă, termenul de ,,slujitor,, desemnează pe de o parte această
categorie de oșteni, iar pe de altă parte slujitori ai statului feudal), împărțiți în două
corpuri:dorobanți (pedeștrii) și călărași și numărând circa 10 000 de oșteni și mercenarii care
numărau aproximativ 8000 de oameni.

10
Ibidem, p.55-57.
11
Ibidem, p.61-66.

6
 În 1636, Matei Basarab alătură la efectivele de mercenari seimenii ( denumire preluată de la
turci), în număr de circa 1000 (despre care cronicarul sas Georg Kraus afirma că ar fi fost
aduși din Serbia de căpitanul Simeon)12.

Iscusința lor în luptă i-au adus lui Matei Basarab victorii militare, acesta răsplătindu-i cu
lefuri pe măsură, însă aceștia s-au ridicat împotriva domnitorului întrucât dregătorii nu le-au
acordat sumele cuvenite, urmărind totodată desființarea lor.

Seimenii nu îl mai primesc în cetate (Târgoviște) pe Matei Basarab, obligându-l să se

călugărească. Acesta intra în cetate în schimbul unei mari sume de bani și plănuiește tăierea
tuturor seimenilor, plan pe care nu va reuși să-l pună în aplicare ca urmare a morții cauzate de
inima rea ce și-o făcuse pentru moartea soției sale (Elina) în august 1653, dar și a faptului că
fusese ținut prizonier de către supușii necredincioși timp de trei zile13.

În înfăptuirea justiției, Matei Basarab ținea cont de ,,Îndreptarea legii,, , codice de legi datat
de la 1652, prin care a consolidat statul și autoritatea domnească din punct de vedere
legislativ, pedepsind pe cei ce încălcau ordinea în societatea a celor timpuri și totodată
încercând promovarea culturii în limba română.

Opera aceasta legislativa hotăra ca judecătorul să judece cu dreptate, fără influențe nici
măcar din partea domnitorului, armașii și armășeii (oameni domnești) nu răspundeau pentru
chinuirea inferiorilor din porunca domnului, iar clasele sociale erau împărțite astfel: boieri (,,
boiaren de treabă și de folos ,, , ,,cei de rudă bună,, , ,,mai marii altora,, și țărani (,, cei mici și
proști,, , ,,țărani de cei neînțelegători,, , ,,plugari,,).

Instanța supremă judecătorească o reprezenta domnul, el judecând cu divanul domnesc după

anumite hrisoave și zapise sau mărturii ale unor jurători, ce putea fi dublat (6,12,24,48) dacă
neîndreptățitul nu era satisfăcut de judecata făcută.

Boierii jurători se sfătuiau cu ,,bătrânii satului,,, fiiind pedepsiți de domn cu amendă de 6 boi
în caz în care jurau strâmb în favoarea unei anumite părți.

Bănișorii de județ și vorniceii făceau dreptate în satele ce le guvernau, iar egumenii

Mănăstirilor îndreptățeau clăcașii pe moșia cărora se aflau14.

12
Ibidem , p.72-75.
13
Constantin C. Giurescu, op.cit., p.51-52.
14
Nicolae Stoicescu, op.cit., p.77-80.

7
 Cu ajutorul cumnatului său, Udriște Năsturel ( fratele soției sale, Elina din Fierăști, Ilfov),
Matei Basarab conduce Muntenia și spre o victorie culturală, Udriște fiind un umanist ce a
susținut ideea originii comune și unitatea poporului român.

Cu mare credință în Dumnezeu, Matei Basarab ctitorește în jur de 45 de biserici, restaurând

o parte din ele.

Remarcabile ca și frumusețe arhitectonică sunt Mănăstirea Arnota (unde au fost depuse

osemintele domnitorului după ce au fost jefuite de seimeni de la Biserica Domnească de la
Târgoviște) din Vâlcea, Căldurașani din Ilfov, Dintr-un Lemn (din Vâlcea, Episcopia din
Buzău, Sărindar din București, Biserica Domnească din Craiova, trei Biserici la Târgoviște și
Soveja (în Moldova) pentru a se împăca cu Vasile Lupu15.

În concluzie, domnia lui Matei Basarab poate fi considerată o eră de aur , prin buna
orânduială în toate domeniile statului de care a dat dovadă și politica de echilibru pe care a
încercat să o mențină la nivel intern, reușind să facă din regiunea medievală de la Sud de
Carpați un mic imperiu al secolului XVII.

BIBLIOGRAFIE

1. Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, Vol.III, Editura Bic All, București, 2007;
2. Petru Demetru Popescu, Basarabii, Editura Albatros, București, 1989 ;
3. Nicolae Stoicescu, Matei Basarab , Editura Academiei Republicii Socialiste
România, București, 1988.

15
Petru Demetru Popescu, op.cit. , p.217.