01 noiembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

Data: 1 noiembrie 2009

Text: Genesa 6:1-8
Titlu: Un nume vândut de fiii lui Dumnezeu pe fetele oamenilor
Vorbitor: Beniamin Fărăgău

I. Introducere
Suntem în capitolul 6 şi textul acesta a fost foarte mult disputat în lumea teologică şi a stârnit extrem
de multe controverse şi emoţii. Titlul pe care l-am dat predicii de astăzi este: Un nume vândut de fiii
lui Dumnezeu ... Ştiţi că Esau a vândut dreptul de întâi născut pe un blid de linte. În cap.6 fiii lui
Dumnezeu vând numele dat de Dumnezeu pe fetele oamenilor. Şi din păcate problema aceasta se
repetă de atunci încoace în istorie, şi foarte mulţi dintre noi când ajungem în această furcă a alegerii
între Dumnezeu şi alte lucruri, Îl dăm pe Dumnezeu din mână.

De multe ori în biserica noastră aţi auzit textul acesta din 2Corinteni cap.6:14-18; Scriptura ne spune:
Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Desigur, jugul acesta poate fi purtat în foarte
multe feluri în vremurile noastre, în societatea noastră; dar poate cel mai intim jug, cel care are
implicaţiile cele mai mari este jugul căsniciei. Şi textul continuă: Căci ce legătură există între
neprihănire şi fărădelege?

Vă rog să urmăriţi contrastele pe care Scriptura le aduce înaintea noastră. Nu se poate să mergi mai
departe decât se ilustrează aici, nu se poate să aduci extreme mai mari laolaltă: Ce legătură este între
neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi
între Hristos şi Belial (adică Hristos şi Satana)? Sau ce legătură are cel credincios cu cel
necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii?

Deşi întrebarea este retorică, răspunsul este evident – Nici o legătură. Cu alte cuvinte, cine ar putea să
pună sub acelaşi acoperiş, în legătură, pe Hristos cu Satana? Să pună împărăţia lui Dumnezeu şi
împărăţia celui rău laolaltă? Nu se poate! Ce se întâmplă atunci când folosindu-ne de libertatea
noastră o facem totuşi? O facem din diverse motive, avem o mulţime de explicaţii...

Dumnezeu ne îngăduie libertatea să alegem moartea, dar va trebui să ne mulţumim cu ea! În cap.6,
versetul întâi în jos, citesc următorul adevăr, e adevărat, un adevăr spus cu foarte multe milenii în
urmă. Dar Scriptura ne-a fost lăsată să ne descopere căile Domnului, să ne lase tipare după care să ne
trăim viaţa; şi noi asta dorim să scoatem din textul nostru şi astăzi.

Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete, fiii lui
Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe
care şi le-au ales. Fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase şi din toate şi-au luat
de neveste pe acelea pe care le-au ales...

II. Cine sunt fiii lui Dumnezeu?

De-a lungul istoriei interpretării acestui text s-au dat câteva interpretări expresiei – fiii lui Dumnezeu.
Unii spun: fiii lui Dumnezeu au fost îngeri care şi-au părăsit locuinţa, s-au împreunat cu fetele
oamenilor, cu toate implicaţiile care urmează. Alţii spun: nu, este vorba despre împăraţi, nobilii
vremii respective; împăraţilor li se spuneau – fiii lui Dumnezeu. Faraon de pildă era fiul lui Ra, fiul
Zeului Soare.

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
1
01 noiembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

Interpretarea la care ader şi eu este ultima: fiii lui Dumnezeu sunt urmaşii lui Set, fetele oamenilor
sunt urmaşii lui Cain; există două comunităţi. Dar înainte să dezvolt această ultimă interpretare, daţi-
mi voie să expun argumentele pentru prima dintre ele. Este important să le cunoaştem pentru că dacă
veţi deschide şi veţi citi comentarii scrise de oameni din vechime şi până astăzi, foarte mulţi oameni,
oameni mari ai lui Dumnezeu, susţin interpretarea în care fiii lui Dumnezeu sunt îngerii.

Primul argument pe care-l aduc vine din Cartea Iov în care găsim aceeaşi expresie, şi voi reveni
imediat la ea. Un al doilea argument vine din două texte din Noul Testament: 2Petru cap.2:4-5, în
care sunt asociaţi îngerii căzuţi şi potopul, şi Iuda v.6. Dacă veţi deschide interpretările rabinilor, în
general rabinii vorbesc despre fiii lui Dumnezeu ca despre îngeri. Există în literatura apocrifă unul
Enoh care comentează într-un fel, sau dezvoltă textul din Genesa, şi în care în mod expres vom
vedea, asociază pe fiii lui Dumnezeu cu îngerii. Şi la toţi aceştia aş adăuga numărul foarte mare de
exegeţi ai zilelor noastre care interpretează textul în felul acesta.

Dar, revenind la primul argument, să ne apropiem de Cartea lui Iov. În primele capitole ni se prezintă
cele două planuri pe care se mişcă naraţiunea: avem cerul, pe de o parte, şi pământul de cealaltă
parte. Uitaţi-vă la personajele din carte: în locurile cereşti îl am pe Dumnezeu şi pe Satana care intră
în dialog unii cu alţii, şi ni se spune că sunt prezenţi şi fiii lui Dumnezeu sau îngerii care vin la
adunarea respectivă. Deci, în adunarea cerească în care fiii lui Dumnezeu sunt prezenţi, Dumnezeu şi
Satana intră în dialog cu privire la Iov.

Dacă cobor pe pământ acolo am pământenii: îl am pe Iov, pe cei trei prieteni ai lui – Elifaz, Bildad şi
Ţofar – am pe soţia lui Iov, pe Elihu, şi spectatorii din jurul lor; Iov era la poarta cetăţii în toată
discuţia aceasta cu prietenii lui.

Ascultaţi vă rog un singur text din Cartea lui Iov: Fiii lui Dumnezeu, observaţi expresia care este
identică cu cea din Genesa, au venit într-o zi şi s-au înfăţişat înaintea Domnului şi a venit şi Satana
în mijlocul lor. Cei care aţi citit de curând Cartea Iov, vă aduceţi aminte ce s-a întâmplat. Dumnezeu
se laudă cu Iov, iar Satana zâmbind cu voce tare aruncă o provocare lui Dumnezeu: „Dă-l pe mâna
mea puţin şi vei vedea ce rămâne din neprihănirea lui Iov”; şi aşa ajunge Iov în cleştele celui rău. Şi
Dumnezeu tace până când în sfârşit la urmă i se arată şi aduce vindecarea în inima lui Iov.

În Noul Testament Petru face o asociere foarte interesantă. În 2Petru cap.2:4-5: Căci dacă n-a cruţat
Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc unde stau înconjuraţi în întuneric,
legat cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată; şi dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe
neprihănitul Noe; observaţi cum asociază Petru cele două lucruri? Îngerii căzuţi împreună cu Noe
scăpat din potop. Aproape că nu pot să fac altceva decât să mă întorc înapoi în textul din Genesa şi să
spun: aici am o dovadă clară a interpretării textului.

Iuda face acelaşi lucru. El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în
întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa. Şi-au părăsit locuinţa,
locul, rolul, statutul, pe care Dumnezeu li l-a dat.

În cartea apocrifă 1Enoh, interpretarea este mult mai clară şi directă. Şi de aici pleacă probabil multe
din interpretările rabinilor. Atunci când copiii oamenilor s-au înmulţit, s-a întâmplat ca în acele zile
să li se nască fete frumoase şi atractive (sau atrăgătoare). Şi îngerii, copiii cerului, le-au văzut, le-au
poftit şi au zis: Veniţi să ne alegem neveste dintre copiii oamenilor, să avem copii cu ele. Şi textul
continuă şi ne spune că: pământul a ajuns stricat din pricina nelegiuirii care a urmat.

De fapt, dacă am lua această interpretare, am pune o întrebare simplă: Ce-a urmărit Satana
trimiţându-şi într-un fel fiii pe pământ? Vreau să vă spun că el a fost primul judecat în grădina Eden;
nu de mult am studiat capitolul 3, suntem abia în cap.6 din Genesa, când Dumnezeu vine şi rosteşte

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
2
01 noiembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

această judecată din 3:15: Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei.
Aceasta îţi va zdrobi capul, tu îi vei zdrobi călcâiul.

Cu alte cuvinte, Satana ştia că din sămânţa femeii, din urmaşii femeii îi va veni pieirea: aceasta,
sămânţa femeii, îţi va zdrobi capul. Ştiind promisiunea lui Dumnezeu din Genesa 3:15, spun teologii
aceştia că Satana a dorit să pângărească rasa umană şi să zădărnicească în felul acesta planul lui
Dumnezeu, să dea peste cap planul lui Dumnezeu, să nu se mai întâmple ceea ce Dumnezeu a spus:
sămânţa femeii îţi va zdrobi capul.

Care a fost rezultatul? O rapidă dezintegrare morală a întregii societăţi care a trăit înainte de potop. Şi
textul nostru confirmă lucrul acesta, cap.6:5: Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ
şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. Cât de
gravă era situaţia! ... toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai
spre rău. Observaţi cum întreaga societate a fost într-un fel pervertită, degradată de această unire a
fiilor lui Dumnezeu cu fetele oamenilor?

Opriţi-vă o clipă şi judecaţi împreună cu mine. Dacă atunci a fost posibil lucrul acesta, ca îngerii să
coboare din ceruri şi să se împreuneze cu fetele oamenilor, de ce n-ar fi posibil şi astăzi? Şi într-
adevăr, sunt unii care citesc textul în felul acesta. Mi-am pus întrebarea: Dumnezeu a fost luat oare
prin surprindere de această strategie a celui rău? Nu, din câte-L cunosc eu; Dumnezeu este
Atotştiutor. Fiind Atotştiutor, trebuia într-un fel să ştie şi ce va face Satana. Dar atunci pun o a doua
posibilitate: Probabil că Dumnezeu ştia lucrul acesta, dar după ce s-au întâmplat aceste lucruri, la
potop, sau înainte de potop, Dumnezeu s-a hotărât să scrie o erată la actul creaţiei Lui. Cu alte
cuvinte, până atunci a fost posibil lucrul acesta, şi de atunci încoace nu mai este posibil lucrul acesta?

Sunt unii oameni care citesc texte ca cele din 1Corinteni 11:10 cu această perspectivă în minte: De
aceea femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei. Noi am discutat
de multe ori textul acesta. Cred că există o problemă majoră cu o astfel de interpretare, cel puţin din
perspectiva în care înţeleg eu Scriptura. În primul rând această interpretare pare să fie contrazisă de
Domnul Isus Hristos însuşi.

În al doilea rând, o astfel de interpretare adună din texte exterioare cărţii Genesa o mulţime de lucruri
ca să tragă concluzii. Ori, bunul simţ te îndeamnă să citeşti scrisorile lui Dumnezeu de la un capăt la
celălalt. Cu alte cuvinte, ca să interpretez textul, trebuie să mă întorc înapoi în primele cinci capitole,
să citesc apoi Genesa mai departe, să trec prin toate cărţile lui Moise şi să colind Vechiul Testament
ca să înţeleg ce rost, ce rol are un astfel de text în revelaţia lui Dumnezeu?

Ascultaţi-l pe Domnul Isus interpelat de saduchei. Saducheii nu credeau în învierea morţilor. Şi

înainte de a merge la cruce, El este atacat din toate părţile. A venit unul la El şi a zis: Un bărbat a
avut o nevastă; şi bărbatul a murit şi a luat-o fratele lui, şi fratele lui, şi fratele lui... şi până la urmă
şapte fraţi au avut-o de nevastă. Şi pe urmă pune o întrebare încuietoare Domnului Isus Hristos: La
înviere oare a cui nevastă va fi femeia aceasta? Domnul Isus Hristos le răspunde, Matei cap.22:29-
30: Drept răspuns Isus le-a zis: Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui
Dumnezeu. Căci la înviere nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui
Dumnezeu în cer.

Dacă lucrurile au rămas de la început la fel şi Dumnezeu nu a făcut nici o schimbare radicală în
planurile şi în creaţia Lui, îngerii din cer nu se însoară, nu se mărită, ne spune Domnul Isus Hristos.
Nu cred că mai trebuie să zăbovesc lângă a doua interpretare – cea legată de împăraţi şi nobili. M-aş
opri la a treia dintre ele, care cred că este justificată cel mai bine de contextul pe care îl studiem.

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
3
01 noiembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

III. Un nume vândut de fiii lui Dumnezeu

În primul rând aş vrea să urmărim linia argumentelor din carte. Atunci când citeşti o carte, trebuie să
laşi contextul imediat să-ţi lumineze textul pe care îl citeşti. În al doilea rând, noi am vorbit pe
îndelete despre perspectiva posibilă din care a fost scrisă cartea Genesa. Şi dacă am reveni la această
perspectivă a lui Moise, ne-am întreba: Moise, cu ce scop ai scris cartea Genesa? Ce caută textul
acesta? Ce ai urmărit cu el? Veţi vedea că răspunsul ni se dăruie aproape de la sine.

În primul rând, veniţi cu mine înapoi în Genesa cap.3; în momentul în care femeia a rupt din fructul
oprit, în clipa aceea ea a devenit într-un fel „bunul” sau a intrat sub stăpânirea celui rău, a devenit
comunitatea celui rău. Bărbatul ei, nu ştim cât timp a trecut până la – a dat şi bărbatului ei – dar
bărbatul ei pentru o vreme încă a aparţinut lui Dumnezeu, pentru că el încă nu păcătuise (afară de
cazul în care păcatul Evei i se atribuie direct lui din pricina tăcerii lui).

Dar observaţi, Adam L-a vândut pe Dumnezeu pentru o femeie, exact ce se întâmplă în cap.6. Cu alte
cuvinte, lucrul acesta nu este nou în Cartea Genesei. Şi este important să ştim lucrul acesta: Care este
rezultatul? Alungarea din grădina Edenului. Când fiul lui Dumnezeu L-a vândut pe Dumnezeu pe
Eva, sau pe femeia de lângă el, rezultatul este alungarea din prezenţa lui Dumnezeu, ruperea relaţiei
cu Dumnezeu.

Dumineca trecută am urmărit cele două comunităţi, cele două genealogii din cap.4 şi 5. Când au fost
izgoniţi din grădină, Cain l-a omorât pe Abel, Dumnezeu aduce un blestem peste el, şi Cain trebuie să
fugă departe de faţa Domnului. Şi dintr-o dată, Adam şi Eva rămân singuri; Cain este singur în
comunitatea lui, în ţara Nod unde îşi construieşte o cetate. Din cele două comunităţi rezultă o
mulţime de urmaşi şi cele două comunităţi încep să crească.

Ce este foarte interesant, este că pe linia lui Cain, a celui fugit din faţa lui Dumnezeu, este menţionată
sora lui Tubal-Cain: Ţila de partea ei a născut pe Tubal-Cain, făuritorul tuturor uneltelor de aramă
şi de fier. În mod aproape de neînţeles, este menţionată o femeie. Sora lui Tubal-Cain era Naama,
sau Noema – cea plăcută. Cred că nu la întâmplare naratorul ne lasă acest indiciu, ca să ştim cum să
legăm lucrurile laolaltă.

Uitaţi-vă pentru o clipă la realitatea pe care ne-o zugrăveşte textul. Imaginaţi-vă că Adam şi Eva sunt
la Cluj, Cain a fugit la Huedin, la o depărtare oarecare. Pentru că nu erau maşini şi elicoptere şi
avioane ca să te mişti de la un loc la altul, cele două comunităţi s-au dezvoltat fiecare în locul ei.
Textul spune: Când au început să se înmulţească oamenii pe faţa pământului, cele două comunităţi
au început să se apropie una de alta. Fiii lui Dumnezeu, descendenţii lui Set, au văzut că fetele
oamenilor sunt frumoase şi au luat din fiecare câte o nevastă.

Cu alte cuvinte, fiii lui Dumnezeu, cei care umblau cu Dumnezeu, cei care chemau Numele
Domnului, au început să vadă că există un alt mod de a trăi, un alt sistem de valori, un alt fel de a-ţi
face un nume, şi încetişor, ca în Grădina Edenului l-au dat pe Dumnezeu pentru a îmbrăţişa nu doar
fetele oamenilor, ci şi bunurile materiale şi bunurile culturale pe care le-au adunat pe acest pământ.

Atunci, Domnul a zis: Duhul Meu nu va rămânea pururea în om, căci şi omul nu este decât carne
păcătoasă. Totuşi zilele lui vor fi de 120 de ani – lucru care poate fi interpretat ca: Istoria va mai
curge 120 de ani, după care va veni potopul; sau în codul lui genetic voi face o modificare şi de acum
înainte nu va trăi mai mult de 120 de ani. Poţi lua textul şi într-un fel şi în altul. Nu uitaţi, Noe a avut
500 de ani când i-a născut pe fiii lui, şi la şase sute şi un an a venit potopul. Deci suntem undeva în
această plajă.

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
4
01 noiembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea, şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu
fetele oamenilor şi li s-au născut copii. Aceştia, deci sămânţa fiilor lui Dumnezeu cu fetele
oamenilor, aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume. Dacă citiţi textul cu atenţie,
uriaşii nu au nimic cu povestea aceasta, este doar un cadru: ei erau pe pământ şi înainte, şi în timp, şi
după. Iar ce înseamnă – viteji şi oameni cu nume – vom vedea data viitoare când ne vom opri lângă
Nimrod, numit în felul acesta, lângă cetăţile lui şi lângă turnul Babel.

Dar ce fel de oameni cu nume au fost aceştia care s-au născut din unirea fiilor lui Dumnezeu cu fetele
oamenilor? Nu uitaţi, studiem Genesa pe care am intitulat-o: Istoria facerii unui nume. Şi am văzut că
există două moduri de a-ţi face un nume: Fie ţi-l faci legându-l de Dumnezeu, sau lăsându-L pe
Dumnezeu să ţi-l facă; adică îţi împlineşti mandatul cultural în ascultare de Dumnezeu, în dependenţă
de Dumnezeu, umblând cu Dumnezeu.

Fie, Îi întorci spatele şi continui să-ţi împlineşti mandatul cultural, adică să faci şcoală, să faci o
profesie, să-ţi aduni bunuri, să-ţi construieşti casă, să-ţi cumperi maşini şi haine, să fii cineva în
societatea aceasta, dar în totală neascultare de Dumnezeu, îmbrăţişând sistemul de valori a lumii în
care trăim.

Observaţi, când fiii lui Dumnezeu s-au căsătorit cu fetele oamenilor, au întors spatele lui Dumnezeu,
au renunţat la numele făcut de Dumnezeu, pentru că i-a atras numele făcut de oameni: cetăţi, vitejie...
Luaţi-l doar pe Nimrod, cel puţin 10 cetăţi – primul împărat al Turnului Babel, al cetăţii Babel, este
Nimrod. Cum să nu doreşti să umbli în păpucii lui? Oameni cu nume, din păcate nume legat de
cărămizi şi smoală, de deşertăciunea acestei lumi care va arde.

IV. Atenţionarea lui Moise

Veniţi să privim textul nostru din perspectiva din care scrie Moise Genesa. Moise nu exista când
istoria Genesei se derula. El nu a fost lângă Dumnezeu când Dumnezeu a zis: Să fie lumină. Am
înţeles însă deja de unde putea să ştie toate aceste lucruri pentru că Moise vorbea gură către gură cu
Domnul; dacă avea întrebări, putea să I le pună.

Dar Moise L-a cunoscut pe Dumnezeu în evenimentele Exodului. El a trăit aceste evenimente, a fost
pionul principal în derularea lor. Dacă citiţi Biblia cu atenţie, naşterea lui Moise este în Exod cap.2;
nu ştim ce face el la palat, probabil se pregăteşte să fie urmaşul lui Faraon sau un mare dregător în
Egipt. Dar trebuie să fugă la oi patruzeci de ani; patruzeci de ani departe de planurile lui Dumnezeu,
după care se întoarce. Eliberează poporul din Egipt, trec Marea Roşie... dacă citiţi naraţiunea, este
atât de alertă încât Moise nu are vreme nici de dormit, s-ar părea, dar să scrie cărţi!

Abia în bucla celor 38 de ani există un pic de răgaz ca să stea jos, să mediteze, să adune resursele, să
povestească cu Dumnezeu, să aştearnă în scris toată povestea relaţiei cu Dumnezeu, a istoriei
poporului Său. Deci, Moise scrie pe de o parte având experienţa evenimentelor Exodului; unul care
trăise o mulţime de lucruri, îl cunoscuse pe Dumnezeu în mijlocul lor. Pe de altă parte el scrie
Pentateuhul privind în viitor ca să pregătească generaţia care trebuia să intre în ţară; el ştia că nu va
intra, şi atunci face tot ce-i stă în putinţă să-şi încheie lucrarea, să pregătească generaţia aceasta
pentru ceea ce îi aştepta.

Uitaţi-vă o clipă la Genesa cap.6. Pe de o parte Genesa 6 este scrisă în baza unor experienţe trăite; pe
de altă parte, Genesa 6 este scrisă în vederea unor experienţe sau pericole viitoare; este o atenţionare
pentru noua generaţie care urma să intre în ţară.

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
5
01 noiembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

Moise când a intrat la Faraon l-a prezentat aşa pe Israel (Dumnezeu însuşi i-a pus cuvintele în gură):
Lasă pe poporul Meu să plece. Observaţi, Israel este poporul lui Dumnezeu, fiul lui Dumnezeu,
întâiul născut al lui Dumnezeu. Nu Moise a inventat expresia – Fiul lui Dumnezeu – Dumnezeu a
inventat expresia, Dumnezeu i-a pus-o în gura lui Moise. Poporul Israel era un popor ales, pus de
Dumnezeu deoparte pentru împlinirea planurilor Lui. Lasă pe întâiul Meu născut să plece, dacă nu
am să omor pe întâiul tău născut.

Au ajuns la Sinai după ce au trecut Marea Roşie. Ascultaţi-L pe Dumnezeu vorbind: Acum, dacă veţi
asculta glasul Meu, dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot
pământul este al Meu. Observaţi – ai Mei dintre toate popoarele; dacă aş face o separare, aş zice:
Israel pe de o parte, toate celelalte popoare de cealaltă parte. Exact ca şi în cap.4 şi 5: setiţii de o
parte, cainiţii şi toţi descendenţii lui de altă parte.

Poporul Israel este numit – Poporul lui Dumnezeu, copiii lui Dumnezeu, fiii lui Dumnezeu. Îmi veţi fi
o împărăţie de preoţi, un neam sfânt, acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.
Au stat doi ani la Sinai şi au pornit spre ţara promisă. Au ajuns în sfârşit după 38 de ani de umblat
prin pustie în Câmpia Moabului şi au locuit la Sitim. Ascultaţi textul Numeri 25:1:

Israel locuia în Sitim; şi poporul a început să se dea la curvie cu fetele lui Moab. Cine era poporul
acesta? Erau fiii lui Dumnezeu, era poporul lui Dumnezeu, şi au început să se dedea la curvie cu
fetele lui Moab. Ele au poftit poporul la jertfele dumnezeilor lor, şi poporul a mâncat şi s-a închinat
până la pământ înaintea dumnezeilor lor. Israel s-a alipit de Baal-Peor şi Domnul s-a aprins de
mânie împotriva lui Israel. Domnul a zis lui Moise: „Strânge pe toate căpeteniile poporului şi
spânzură pe cei vinovaţi înaintea Domnului, în faţa soarelui, pentru ca să se întoarcă de la Israel
mânia aprinsă a Domnului”. Moise a zis judecătorilor lui Israel: „Fiecare din voi să ucidă pe aceia
dintre ai lui care s-au lipit de Baal-Peor”.

Imaginaţi-vă scena: Cortul Întâlnirii, Moise cu poporul şi cu bătrânii plângând înaintea Domnului din
pricina urgiei, şi în timpul acesta, unul dintre liderii lui Israel ia o fată moabită, trece sfidând pe mai-
marii lui Israel, şi o duce direct în cortul lui. Şi iată că un bărbat dintre copiii lui Israel a venit şi a
adus la fraţii lui pe o Madianită, sub ochii lui Moise şi sub ochii întregii adunări a copiilor lui Israel,
pe când plângeau la uşa Cortului Întâlnirii.

La vederea acestui lucru Fineas, fiul lui Eliazar, fiul preotului Aaron, s-a sculat din mijlocul
adunării, a luat o suliţă în mână. S-a luat după omul acela din Israel până la cortul lui şi i-a
străpuns prin pântece pe amândoi; atât pe bărbatul acela din Israel, cât şi pe femeia aceea. Şi a
încetat astfel urgia care izbucnise printre copiii lui Israel.

Dar uitaţi-vă cum se încheie textul, v.9: Douăzeci şi patru de mii au murit loviţi de urgia aceea. Ce s-
a întâmplat? Fiii lui Dumnezeu au început să se împreuneze cu fetele oamenilor. Rezultatul? Un
dezastru moral; un dezastru moral venit peste noapte până acolo încât unul dintre liderii lor sfidează
întreaga adunare şi pe Moise, şi plânsul lor, din pricina plăcerilor lui. Şi Dumnezeu trebuie să ucidă
24 000 într-o singură zi.

Aceasta era experienţa pe care a trăit-o Moise. În lumina acestei experienţe el scrie Cartea Genesa; în
lumina acestei experienţe lasă pentru posteritate cap.6. Dar aş vrea să lăsăm trecutul, să ne întoarcem
spre ceea ce-i aştepta pe cei din Israel în ţară. Moise este cel care încheie cu cartea Deuteronom
Pentateuhul, şi prin Deuteronom vine şi pune o avertizare serioasă înaintea fiilor lui Dumnezeu,
înaintea poporului lui Dumnezeu.

Deuteronom cap.7:1: Când Domnul Dumnezeul tău te va duce în ţara în care vei intra, şi o vei lua în
stăpânire, şi va izgoni dinaintea ta ... şapte neamuri mari la număr şi mai puternice decât tine –

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
6
01 noiembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

ascultaţi avertizarea – să nu te înjugi la un jug nepotrivit, cu alte cuvinte ... Să nu te încuscreşti cu

popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fiii lor, şi să nu iei pe fetele lor pentru fiii tăi; căci
ar abate de la Mine pe fiii tăi şi ar sluji astfel altor dumnezei.

Cine nu învaţă de la istorie, o repetă. Dacă experienţa din Câmpia Moabului era prea măruntă,
potopul era o experienţă a întregii lumi, cu alte cuvinte o experienţă greu de neglijat, greu de trecut
cu vederea. Şi textul din Deuteronom continuă: Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi
te-ar nimici îndată. Ceea ce a făcut la potop, ceea ce a făcut cu Adam şi Eva, ceea ce a făcut în
Câmpia Moabului, a făcut şi în ţară.

Şi eu cred că acesta a fost păcatul major al lui Israel pentru care au fost expatriaţi şi au trebuit să
plece; pentru că întotdeauna, împreunarea cu fetele oamenilor aduce legarea de dumnezeii străini. Şi
legarea de dumnezeii străini înseamnă ruperea legăturii cu Dumnezeul cerului şi al pământului.

Dimpotrivă, continuă textul în v.5, iată cum să vă purtaţi cu ele: să le surpaţi altarele, să le
sfârâmaţi stâlpii idoleşti, să le tăiaţi pomii închinaţi dumnezeilor lor, şi să ardeţi în foc chipurile lor
cioplite. De ce? Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău (Veţi fi ai Mei dintre toate
popoarele). Domnul Dumnezeul tău te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe
faţa pământului.

Observaţi, puşi deoparte pentru Dumnezeu, chemaţi în slujba lui Dumnezeu. Dacă eşti chemat în
slujba lui Dumnezeu poartă-te într-un chip vrednic de Dumnezeu; nu-l da pe Dumnezeu pe fetele
oamenilor, pe plăcerile de o clipă ale păcatului. Oare care sunt implicaţiile pentru noi astăzi?

V. Consecinţele ruperii relaţiei cu Dumnezeu

Aş vrea să vă pun o întrebare: Cine a fost vinovat pentru venirea potopului pe planeta aceasta, fetele
oamenilor sau fiii lui Dumnezeu? Fiii lui Dumnezeu. Nu ştiu dacă v-aţi dat seama că prin acest
răspuns aţi rostit o sentinţă asupra noastră, a fiecăruia; că noi nu ne aflăm într-o cârciumă, sau la
fotbal, ci suntem în ceea ce noi numim casa lui Dumnezeu adunată împreună, şi am vrea să ne numim
cu toţii fiii lui Dumnezeu. Observaţi, ce responsabilitate uriaşă poartă pe umeri fiii lui Dumnezeu?

Alegând între Dumnezeu şi fetele oamenilor, între sistemul Lui de valori şi sistemul lor de valori, fiii
lui Dumnezeu de pe vremea aceea au adus căderea din Eden la dimensiuni planetare, înstrăinarea de
Dumnezeu la dimensiuni planetare, obligându-l pe Dumnezeu să potopească pământul.

Vreau să vă întreb: Cine a fost vinovat de alungarea din Eden, Adam sau Eva? Imaginaţi-vă pentru o
clipă că Adam ar fi fost bărbat cel puţin cinci minute, şi când nevastă-sa i-a întins fructul oprit ar fi
zis: Nu, draga mea, îmi pare rău, Dumnezeu este comoara mea cea mai scumpă, comoara sufletului
meu; mai bine fără tine, dar rămân cu El. Ce s-ar fi întâmplat? Nu ştim, că nu ne spune Biblia, dar cu
siguranţă istoria ar fi curs altfel. Deci, dacă Adam a fost vinovat de alungarea din Eden, înseamnă că
fiii lui Dumnezeu au fost vinovaţi de venirea potopului.

Cine a fost vinovat de nimicirea Sodomei şi a Gomorei, sodomiţii sau Lot? Nu cred că putem pune în
cârca lui Lot păcatele sodomiţilor, dar nu uitaţi discuţia dintre Avraam şi Dumnezeu: Doamne, dacă
sunt 50? Nu nimicesc Sodoma! 45, 35, 30, 25, 20, 10, 5... eu să fi fost în locul lui Avraam aş fi
coborât până când Dumnezeu ar fi zis: Iert! Ştiţi că fiicele lui Lot au rămas şi au ars de vii împreună
cu ginerii lui; probabil că i-au spus lui Lot: „Bătrâne, ţi-ai pierdut minţile! Lasă-ne să dormim!”
Spuneţi-mi, ce a păzit Lot? Cred că era ocupat la porţile cetăţii făcând tranzacţii şi adunând bani, şi
umplându-şi conturile, uitând că este un preot în mijlocul cetăţii.

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
7
01 noiembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

Dar să pun o întrebare puţin mai delicată: Cine a fost vinovat de dărâmarea Templului şi a
Ierusalimului, şi de alungarea poporului din faţa lui Dumnezeu? Nu cumva Solomon, cel mai
strălucitor împărat al lui Israel? Când şi-a adunat o mie de neveste, de crăiese străine? Nu numărul lor
este important ci apartenenţa lor. Textul spune că la bătrâneţe a umplut Ierusalimul de idoli.

Prin Duhul lui Dumnezeu Moise care vedea istoria care urmează, poporul acesta încăpăţânat şi gata
să întoarcă spatele lui Dumnezeu, aşează în Cartea Genesa toate atenţionările de care a avut nevoie.
Pentru că în istorie, din păcate, ca şi atunci s-a întâmplat şi altădată.

Atunci Domnul a zis: Duhul Meu nu va rămânea pururea în om, căci omul nu este decât carne
păcătoasă. Totuşi zilele lui vor fi de 120 de ani. Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea şi chiar
şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor şi le-au născut ele copii. Aceştia
erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.

Cu ce fel de nume? Cu nume legat de cărămizi şi smoală; cu nume legat de cetăţi, cu nume legat de
deşertăciunea lumii acesteia. Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate
întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău
Domnului că a făcut pe om pe pământ şi s-a mâhnit în inima Lui. Domnul a zis: „Am să şterg de pe
faţa pământului pe omul pe care l-am făcut; de la om până la vite, până la târâtoare, până la
păsările cerului, căci îmi pare rău că i-am făcut.”

Vremurile s-au schimbat, istoria s-a scurs, principiile au rămas aceleaşi. Observaţi, am dat doar
câteva aspecte din istorie şi am văzut că de-a lungul ei principiul a rămas întotdeauna acelaşi:
Indiferent pe ce îl vinzi pe Dumnezeu vei trăi consecinţele; fără Dumnezeu nu există verticalitate
morală. Poţi aduna, poţi face, te poţi ridica, poţi urca scara socială; cu cât mai departe te duci de El,
cu atât mai strâmb eşti în coloana ta morală, nu poţi să ridici capul sus.

VI. Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi...

Uitaţi-vă încă o dată la atenţionarea Scripturii. De data aceasta am coborât în bătătura noastră;
aceasta este frământarea ta, frământarea mea, a voastră tinerilor în bună parte dintre cei care sunteţi
aici: Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Dar Doamne, îmbătrânesc, trece vremea,
nu mă cere nimeni. Şi ce dacă nu te cere nimeni? Tu ai un Mire, pe Fiul lui Dumnezeu; te aşteaptă o
nuntă. De ce-ţi murdăreşti haina albă?

Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi, căci ce legătură este între neprihănire şi
fărădelege? Sau cum pot sta împreună lumina şi întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi
Belial? Sau ce legătură este între cel credincios şi cel necredincios? Cum se împacă, întreabă Pavel,
Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu cum a zis
Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor. Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul
Meu”. Fiii Mei, copiii Mei, poporul Meu...

De aceea, ieşiţi din mijlocul lor, despărţiţi-vă de ei, zice Domnul. Nu vă atingeţi de ce este necurat şi
vă voi primi. Eu vă voi fi Tată şi voi îmi veţi fi fii şi fiice. Fii? Fiii cui? Fiii lui Dumnezeu! ... fii şi
fiice, zice Domnul cel Atotputernic. Dar de ce să nu o facem? Mă întorc înapoi în textul din
Deuteronom: Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fiii lor, să nu
iei pe fetele lor de neveste pentru fii tăi; căci ar abate de la Mine pe fiii tăi şi ar sluji astfel unor
dumnezei străini.

Observaţi, când te uiţi la o fată sau te uiţi la un băiat, dincolo de ce vezi cu ochii există un dumnezeu,
o împărăţie, un sistem de valori. Nu există în lumea aceasta nici un om care să fie gol pe dinăuntru, să

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
8
01 noiembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

nu aibă un dumnezeu locuind în el, să nu slujească o împărăţie, să nu aparţină unei împărăţii, să nu

reprezinte un sistem de valori în lumea aceasta. Nu există aşa ceva; zone neutre nu există conform
Scripturii. Casa nu poate sta goală, măturată şi împodobită fără ca şapte duhuri mai rele decât
primul să se întoarcă în casa respectivă. Noi am fost creaţi de Dumnezeu pentru Dumnezeu, de
divinitate pentru divinitate; noi suntem o casă pentru lumea spirituală. Tot ce putem face este să ne
alegem dumnezeul, să ne deschidem pentru diavolul sau pentru Hristos. Aceasta este tot ce putem
face.

În clipa când te deschizi prin fata respectivă sau prin băiatul respectiv pentru o altă lume spirituală,
încetişor te inundă lumea aceea şi mori. Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit – este un mesaj foarte
nepopular în zilele noastre, mai ales că lucrurile nu mai stau ca pe vremea lui Pavel. Pe vremea lui
Pavel societatea era împărţită în două: alb şi negru. Cu alte cuvinte, ori erai un idolatru, ori erai un
iubitor de Dumnezeu.

Pe vremea noastră lucrurile sunt mult mai complicate. Sunt o mulţime de buzunare religioase în care
poţi intra, de care aparţii. Nu toţi baptiştii sunt mântuiţi – e adevărat. Nu toţi penticostalii sunt
mântuiţi – şi asta este adevărat. Nu toţi catolicii sunt pierduţi – şi asta este adevărat. Nu toţi ortodoxii
sunt pierduţi – şi asta este adevărat.

Cu alte cuvinte: Cum ştiu de cine m-am alipit? Povestea e mai complicată, nu e suficient să te uiţi la
eticheta pe care o poartă cineva, trebuie să cobori un pic mai adânc, să vezi dacă este sau nu în
Domnul. Dacă eşti în Domnul – îl iubeşti pe El, îl urmezi pe El, îl asculţi pe El. Dar dacă eşti în
diavolul, mai devreme sau mai târziu masca cade, adevărul se arată. Şi de aceea trebuie să te uiţi
foarte atent la cei din jurul tău.

Şi ce dacă o facem? Aş vrea să priviţi o clipă imaginile dinaintea voastră: Nu vă înjugaţi la un jug
nepotrivit. Dar ce se întâmplă? Observaţi, un jug nepotrivit aduce, sau vrea să aducă sub acelaşi
acoperiş, în aceeaşi legătură două împărăţii. Dacă nu eşti de acord cu porunca lui Dumnezeu, ce este
foarte interesant este că ceea ce se rupe este tocmai relaţia ta cu Dumnezeu. De ce? Pentru că
Scriptura ne spune: Păcatul ridică un zid de despărţire între om şi Dumnezeu.

Când zidul de despărţire s-a ridicat se întâmplă un fenomen ciudat: Eu nu mai sunt legat de Hristos
pentru că am păcătuit. În acelaşi timp partenerul meu este legat de Satana pentru că nu l-a supărat cu
nimic, dimpotrivă, îi face planurile, împlineşte planurile lui. El şi dumnezeul lui este mai puternic
decât mine fără Dumnezeul meu.

Ce interesant, când Israel... Ce era Israel? Un popor nomad, majoritatea desculţi; nu aveau nici arme
prea multe după ieşirea din Egipt. Era o armată de jale. Când ajung în Câmpia Moabului, vine Balac
se uită la ei şi Balac nu se sperie de oastea lui Israel. Balac se sperie de Dumnezeul lui Israel şi
trimite repede la Balaam, la văzătorul, să vină să blasteme pe Israel. Ce înseamnă a blestema?
Înseamnă a rupe relaţia dintre tine şi dumnezeul tău. Dacă cineva te-ar putea blestema, asta ar face: ar
rupe relaţia dintre tine şi Dumnezeu.

Şi vine Balac şi Balaam şi toată suita lui, şi se urcă pe un deal, şi zidesc altare, şi pe al doilea deal, şi
pe al treilea deal, şi Balaam lasă mâinile jos şi zice: îmi pare rău nu pot să blestem. Aşa cum Balac a
ştiut unde-i puterea lui Israel, aşa ar trebui să ştiu şi eu. Puterea nu stă în mine: Blestemat este omul
care se încrede în om şi-şi pune nădejdea într-un muritor. Chiar dacă eu aş fi muritorul, mă uit în
oglindă şi-mi pun încrederea în mine: Nu, eu voi putea, eu voi face... Cine eşti tu? Eşti un boţ de
humă, dimpreună cu mine.

Puterea noastră este în Dumnezeul de care ne-am alipit. Şi dacă ne-am alipit de Dumnezeul nostru cu
toată inima noastră, putem sta cu capul sus în mijlocul furtunii, în mijlocul popoarelor din jurul

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
9
01 noiembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

nostru, în mijlocul neamurilor. De ce? Pentru că o mie să cadă la dreapta, zece mii, de tine nu se vor
atinge. Nu pentru că tu eşti puternic, ci pentru că Dumnezeul de care te-ai alipit cu toată inima ta este
tăria ta, sprijinitorul tău.

Porunca aceasta a lui Dumnezeu eu am legat-o până acuma în discuţia noastră doar de relaţia de
căsătorie, dar vreau să vă spun că este foarte adevărată şi într-o relaţie de afaceri. Ai un prieten, are
bani, ţie-ţi lipsesc, şi intri în relaţie de afaceri cu el. Dar ceea ce tu nu ştii este că dincolo de banii lui
este un dumnezeu al lui, este un sistem de valori al lui. Eu am văzut oameni, i-am văzut foarte de
aproape, foarte mulţi oameni de afaceri care au intrat împotriva acestei porunci într-o astfel de
legătură: chinul pe pământ pentru ei! Ştiţi de ce? Pentru că erau două împărăţii, două sisteme de
valori, omul nu poate renunţa la ceea ce-l defineşte. Am văzut şi oameni care au făcut lucrul acesta şi
plângând şi suspinând l-au câştigat pe partenerul lor şi a venit pacea între ei.

Dar nu uitaţi, Cuvântul lui Dumnezeu este clar înaintea noastră, e o poruncă; tu poţi să o împlineşti
sau poţi să o calci, este dreptul tău. Ce se întâmplă când o calci? O ilustrare potrivită este
aranjamentul floral din spatele meu; dacă veniţi aproape de aranjamentul floral veţi vedea toate
florile veştejite. În mod intenţionat l-am lăsat aşa pentru astăzi ca să vadă oamenii ce se întâmpla
când eşti tăiat şi rupt de sursă şi nu ai de unde te alimenta. Toată frumuseţea care pare perfectă de la
distanţă, dacă veniţi mai aproape veţi vedea – toate florile sunt veştejite.

Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, nu se aşează
pe scaunul celor batjocoritori, ci-şi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la
legea Lui. El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă care-şi dă rodul la vremea lui şi ale cărui
frunze nu se veştejesc. Tot ce începe duce la bun sfârşit. Ce imagine! Un pom sădit lângă un izvor de
apă care îşi dă rodul la vremea lui şi a cărui frunze nu se veştejesc.

Nu tot aşa este cu cei răi; ci ei sunt ca pleava pe care o spulberă vântul. De aceea cei răi nu pot ţine
capul sus în ziua judecăţii, nici păcătoşii în adunarea celor neprihăniţi. Domnul cunoaşte calea celor
neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire. Sunt două realităţi complet distincte.

VII. Concluzii
Ne apropiem de Cina Domnului. Ştiţi ce spune Pavel în Corinteni? Nu puteţi bea şi paharul
Domnului şi paharul dracilor. Ce legătură, ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Nu puteţi
bea şi paharul Domnului şi paharul dracilor. Vreţi să întărâtăm pe Domnul la gelozie? Suntem noi
mai tari decât El? Nu ştiu ce este Cina Domnului pentru tine; dacă nu te-ai împăcat cu Hristos nu
este pentru tine. Întinde mâna în blid doar cel care a înţeles jertfa lui Hristos, s-a deschis pentru ea, l-
a primit pe Hristos în inima lui, a intrat într-o relaţie cu El; cel care ştie că aparţine Domnului, că face
parte din poporul Lui, că este fiul lui Dumnezeu şi că doreşte să promoveze interesele cerului.

Aş vrea pentru o clipă să ne gândim la semnificaţia mâinii întinse în blid. Dacă este trupul frânt al
Domnul Isus Hristos şi sângele vărsat, dacă asta reprezintă, imaginaţi-vă că suntem la altar, la poalele
crucii. Nu de mult am venit din Levitic, de acolo vine spirala sărbătorilor, şi am văzut că la altar
israelitul îşi refocaliza relaţia cu Dumnezeu. La altar când se aducea arderea de tot, israelitul îşi
spunea: sunt al Domnului în întregime. Am fost cumpărat cu sângele mielului pascal; am ieşit prin
mâna bună şi puternică a lui Dumnezeu care a despicat Marea Roşie şi mi-a dat patruzeci de ani să
mănânc mană în pustie şi m-a adus în ţara promisă, ţara în care curge lapte şi miere. Sunt al Lui, sunt
un preot al Lui.

Dacă ţi-e frică că alipindu-te de Dumnezeu îţi vei pierde slujba, pâinea, nu vei avea ce îmbrăca,
ascultă-L pe Dumnezeu vorbind: Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu, preţuiţi mai întâi relaţia

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
10
01 noiembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

cu Dumnezeu, ridicaţi mai sus decât orice altceva relaţia voastră cu Dumnezeu, şi toate aceste lucruri
vi se vor da pe deasupra. Dumnezeu îţi spune că nu trebuie să te compromiţi, nu trebuie să-I întorci
spatele, nu trebuie să îmbrăţişezi un alt sistem de valori. El însuşi va veghea să ai ce mânca şi ce
îmbrăca, şi-ţi va fi deajuns.

Vorbiţi cu oameni care şi-au alipit inima de Dumnezeu şi împreună cu psalmistul vor striga: Am fost
tânăr şi am îmbătrânit şi nu am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe copiii lui cerşindu-şi pâinea.
Cu alte cuvinte, depindem de Dumnezeu în întregime, şi lucrul acesta ar trebui să-l reînnoim
oridecâte ori întindem mâna în blid: aparţinem Lui şi depindem de El. Mai mult, întindem mâna în
blid şi ne aducem aminte că El a fost frânt pentru păcatele noastre şi că într-o bună zi va sta pe
scaunul de judecată şi va judeca pe fiecare dintre noi după faptele lui.

Şi de aceea, când întinzi mâna în blid porneşti în noua săptămână ştiind că lui Dumnezeu îi vei da
socoteală pentru absolut toate lucrurile. Oamenii vor da socoteală pentru orice cuvânt nefolositor pe
care-l vor fi rostit. Din cuvintele tale vei fi scos fără vină şi din cuvintele tale vei fi osândit.

Da, îi aparţinem Lui, depindem de El, şi dăm socoteală lui Dumnezeu. Observaţi, întotdeauna Satana
va aduce ba pe fetele oamenilor, ba sistemul lor de valori, ba sclipiciul lumii acesteia, şi vei fi în
furca edenică, va trebui să alegi între Dumnezeu şi altceva. Şi ascultaţi-l pe Domnul Isus Hristos
vorbind: Cine iubeşte mai mult pe tată ori pe mamă decât pe Mine, nu-i vrednic de Mine. Cine
iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult ... nu-i vrednic de Mine. Cine iubeşte mai mult pe nevastă, pe
femei sau bărbaţi, sau bogăţiile lumii acesteia, decât pe Mine, nu-i vrednic de Mine.

Cum ar fi să încheiem rostind rugăciunea Tatăl nostru? Toţi o ştiţi, toţi o ştim. Prin rugăciunea
aceasta practic declarăm dorinţa noastră de a fi la sărbătoare în prezenţa lui Dumnezeu; declarăm că-I
aparţinem Domnului, că depindem de El şi că Lui îi dăm socoteală pentru toate lucrurile.

Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-Se Numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum
în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă
greşelile noastre precum iertăm şi noi greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte
de cel rău, căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
11