Sunteți pe pagina 1din 10

REFERAT

la disciplina
DREPT PROCESUAL CIVIL

cu titlul
APELUL ÎN PROCESUL CIVIL

Student:
Bozga Dan
CUPRINS

Introducere ........................................................................................ 3
Apelul. Considerații Generale ......................................................... 3
-Definiție .................................................................................... 3
-Caracterele apelului .................................................................. 4
Formele apelului ............................................................................... 4
-Apel principal ........................................................................... 4
-Apel incident ............................................................................ 5
-Apel provocat ........................................................................... 5
Sesizarea instanței de apel ............................................................... 6
-Instanța competentă cu soluționarea cererii de apel ................. 6
-Termenul de apel ...................................................................... 6
Judecarea apelului ............................................................................ 7
-Compunerea instanței de apel .................................................. 7
-Judecarea apelului .................................................................... 7
-Administrarea probelor în apel ................................................ 8
Bibliografie ...................................................................................... 10
Introducere
Apelul este una dintre căile de atac prevăzute de Codul de procedură civilă, care dă
posibilitatea justițiarilor de a îndrepta greșelile săvârșite de instanțele de judecată, fiind deci
mijlocul procedural prin care se cere și se obține anularea sau reformarea parțială sau totală a
unei hotărâri judecătorești.

Conform dispozițiilor legiuitorului nu putem vorbi de căi de atac în lipsa unei hotărâri
judecătorești pe care legea să o declare susceptibilă de a fi atacată. Astfel, potrivit art. 457
alin. (1), C. Proc. Cviliă ”hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute
de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din
dispozitivul ei”.

În cazul identificării unei sentințe pe care partea o consideră nelegală, legea stabilește
care este ordinea dintre calea ordinară de atac a apelului și căile extraordinare de atac. Astfel
că, căile extraordinare de atac (ex. Recursul, contestația în anulare și revizuirea) nu pot fi
exercitate atâta timp cât stă deschisă calea de atac a apelului, astfel spus „o hotărâre
susceptibilă de apel nu poate fi atacată decât prin intermediul acestei căi de atac”1

Considerații generale – definiție

Codul de procedură civilă în vigoare nu ne oferă o definiție legală a acestei instituții


de drept, astfel că doctrina definește apelul în funcție de diferitele elemente esențiale din
conținutul său, cum ar fi de exemplu principiile ce guvernează apelul, soluțiile ce le poate
pronunța instanța de apel sau caracterele apelului.

Ca exemplu, putem deduce difniția apelului din conținutul normelor referitoare la


această cale de atac. Art. 476 din Codul de procedură civilă prevede, spre exemplu, că „apelul
exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuînd atît în
fapt cât și în drept (alin. 1) și că prin apel este posibil să nu se solicite judecata în fond sau
rejudecarea, ci anularea hotărârii de primă instanță și respingerea ori anularea cererii de
rechemare în judecată ca urmare a invocării unei excepții sau trimiterea dosarului la instanța
competentă (alin. 3).

1
A se vedea Gabriel – Sandu Lefter, Considerații privind apelul în noul Cod de procedură civilă, în revista
Română de Drept Privat, nr. 4/2012, p. 67.
Caracterele apelului

Fiind calea de atac ce permite controlul integral asupra modului în care a fost
soluționată de prima instanță – realizând astfel controlul judiciar în cadrul mecanismului
dublului grad de jurisdicție, doctrina identifică o serie de caractere ale acestei instituții de
drept și anume: calea de atac ordinară, comună, ierarhică, de reforormare, devolutivă și
suspensivă de executare, pe care le voi descrie pe scurt în continuare.

În ceea ce privește caracterul de cale de atac ordinară aceasta se referă la faptul că


părțile au libertate deplină de exervitare a unei asemenea căi procesuale, neexistând vreo
condinție în ceea ce privește deschiderea apelului. Caracterul comun se referă la faptul că
„apelul este deschis părților în proces, iar nu unui subiect calificat precum procurorul
general”.2

Caracterul ierarhic are în vedere faptul că apelul, potrivit legiuitorului, este soluționat
de către o instanță superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. În virtutea caracterului
de cale de atac de reformare instanța superioară are posibilitatea de a modifica hotărârea
atacată, ceea ce semnifică reexaminarea fondului.

Caracterul devolutiv presupune „transmiterea integrală a cauzei către judecătorul


superior, cu întregul complex de chestiuni de fapt și de drept care-i aparțin”. Caracterul
suspensiv de executare se referă la faptul că „va avea putere executorie decât hotărârea
judecătorească pronunțată sau menținută după ce cauza a fost reexaminată în fond de o a
doua instanță”.

Formele apelului – Apelul principal

În ceea ce privește apelul principal doctrina îl definește ca fiind apelul formulat de


partea care nu și-a văzut pretențiile satisfăcute prin hotărârea primei instanțe. În cadrul acestei
instituții de drept, această parte dobândește poziția de apelant în fața instanței de control, în
timp ce cel împotriva căruia este îndreptat are poziția de intimat.

Apelul principal poate fi declarat doar în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea
căii de atac, și în apel pot fi invocate orice nemulțumiri privind nelegalitatea sau netemeinicia

2
A se vedea G. Boroi, M. Stancu, op. Cit., p. 617 și M. Ciobanu, T. C. Briciu, C. C. Dinu, op. cit., p. 377 – 378.
hotărârii atacate, prin art. 445 C. Proc. Civ.legiuitorul impune o serie de excepții, astfel că
„îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu
poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442 – 444.”

Apelul incident

Potrivit prevederilor C. Proc. Civ. „apelul incident este reglementat din dispozițiile
art. 472 și este definit ca fiind apelul formulat de intimat printr-o cerere proprie, în scris3, cu
scopul de a modifica hotărârea instanței de fond – prin acordarea posibilității instanței de apel
să verifice stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță în limitele
stabilite de apelul incident – apel formulat după împlinirea termenului de apel și depus odată
cu întâmpinarea la apelul principal, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de
partea potrivnică. În doctrină s-a afirmat că apelul incident este un fel de „apel
reconvențional”.

La alin.(2) al art. 472, legiuitorul face referire la caracterul accesoriu al apelului


incident față de apelul principal, în sensul în care soarta acestuia depinde de traiectoria
apelului principal. Astfel, dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este
respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului,
apelul incident rămâne fără efect.

Potrivit doctrinei, dispoziția este justă deoarece intimatul apelului principal achiesase
la hotărârea de primă instanță sau nu exercitase calea de atac în termen, și deci, în condițiile
în care riscul de a i se înrăutăți situația în apelul principal al adversarului nu mai există, nu se
justifică soluționarea cererii sale.

Apelul provocat

Apelul provocat este reglementat în C. Proc. Civ.de art. 473, potrivit căruia „în caz de
coparticipare procesuală, precum și atunci când la prima instanță au intervenit terțe persoane
în proces, intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să declare în scris apel
împotriva altui intimat sau a unei persoane care a figurat în primă instanță și care nu este
parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natură să producă consecințe asupra
situației sale juridice în proces”.

3
În ceea ce privește condițiile de formă și pentru apelul incident se aplică prevederile art. 148 și art. 470 C.
proc. civ..
Legiuitorul stabilește la alin. (2) al aceluiași articol că dispozițiile art. 472 alin. (2) C.
Proc. Civ. Se aplică în mod corespunzător. Doctrina cataloghează apelul provocat ca fiind un
fel de „apel chemare în garanție”, „apel arătarea titularului dreptului” sau „apel chemare în
judecată a altor persoane”. Putem deduce de aici că, în cazul apelului provocat, are calitate
procesuală activă tot intimatul din apelul principal, la fel ca în cazul apelului incident, însă
calitatea procesuală pasivă aparține altui intimat.

În ceea ce privește condițiile de formă, apelul provocat trebuie formulat în scris de


către intimat, cererea urmând să respecte condițiile de formă cerute de art. 470 C. Proc. Civ.
Și poate fi formulat după împlinirea termenlui de apel.

Prevederile referitoare la termenul de formulare a apelului incident se aplică și în ceea


ce privește apelul provocat și anume 15 zile de la data comunicării apelului principal (art.
474, alin. (1) și art. 471, alin. (5) C. Proc. Civ.). Trebuie menționat și faptul că admisibilitatea
apelului provocat este subordonată existenței apelului principal, valabil declarat, de care
partea să nu se fi desistat.

Sesizarea instanței de apel – Instanța competentă cu soluționarea


cererii de apel

Conform dispozițiilor C. Proc. Civ., instanța de apel competentă să soluționeze apelul


este instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea în primă instanță. Astfel,
potrivit art. 95, pct. 2 C. Proc.Civ, tribunalul judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor
pronunțate de judecătorii în primă instanță, iar conform art. 96, pct. 2 c.proc. civ., curtea de
apel va fi competentă să judece hotărârile pronunțate de tribunal în primă instanță.
Nerespectarea normelor de procedură privind competența de soluționare a cererii de
apel este sancționată cu nulitatea, conform dispozițiilor art. 176, pct. 3 din c. proc. civ4. Și va
putea fi invocată pe calea excepției procesuale de necompetență, potrivit art. 130, alin (2) c.
proc. civ..5

4
În acest sens art. 176 pct. 3 c. proc. civ. – Nulitatea necondiționată: „ Nulitatea nu este condiționată de
existența unei vătămări în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la... . ”
5
În acest sens art. 130 alin. (2) c. proc. civ. – Invocarea excepției: „ Necompetența materială și teritorială de
ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt
lagal citate în fața primei instanțe.
Termenul de apel

Doctrina definește termenul de apel ca fiind un termen de procedură, un interval de


timp sub durata căruia trebuie să se producă actul de declarare a apelului. Conform
dispozițiilor art. 468 alin. (1) c. proc. civ regula este ca termenul de apel este de 30 de zile de
la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Termenul de apel de 30 de zile este un termen pe zile, iar regula calculării lui este
stabilită prin dispozițiile art. 181, alin. (1), pct. 2 c. proc. civ., ce scade din acest termen ziua
în care termenul începe să curgă și cea în care termenul se împlinește.

Judecarea Apelului – Compunerea instanței de apel

Prin normele de organizare judecătorească legiuitorul a dispus că „apelurile se


formează îm complet din doi judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel”.
Această alcătuire a completului de judecată „reprezintă o garanție a unei judecăți în fond
facută la un standard mai ridicat față de judecata în primă instanță”, părțile trebuind să
convingă doi judecători, nu unul, chiar și atunci când se procedează la judecata apelului în
complet de divergență (art.399 C. proc. civ.). Mai mult, judecătorul a cărui hotărâre este
contestată în apel nu poate lua parte la judecarea apelului, el aflându-se într-o situație de
incompatibilitate absolută (art. 41, alin. 1 C. proc. civ.). În ceea ce privește participarea
procurorului și posibilitatea acestuia de a pune concluzii în apel, art. 92, alin. 2 C. proc. civ.
Prevede această obligație, însă numai în cazurile prevăzute expres de lege. Excepția
compunerii greșite a completului de judecată este o excepție de procedură, „dilatorie,
considerând efectul amânării judecății pe care îl poate declanșa, absolută – putând fi invocată
prima dată în fața instanței de apel, ce se soluționează printr-o încheiere interlocutorie,
susceptibilă de a fi atacată numai odată cu hotărârea dată asupra fondului”.

Judecata apelului

Codul nu dispune în mod separat în ceea ce privește procedura de judecată în fața


instanței de apel, deoarece, conform art. 482 c. proc. civ., regulile de la judecata în primă
instanță se aplică și în această materie, în măsura în care nu sunt în conflict cu reglementările
exprese privind apelul.
Astfel, potrivit art. 237, alin. 2 C. proc. civ., referitor la etapa de cercetare a
procesului, „în vederea realizării scopului prevăzut la alin. (1), instanța: 1. – va rezolva
excepțiile ce se invocă ori pe care le poate ridica din oficiu; 2. – va examina cererile de
intervenție formulate de către părți sau de terțe persoane, în condițiile legii; 3. – va examina
fiecare pretenție și apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării, a
răspunsului la întâmpinare și a explicațiilor părților, dacă este cazul; 4. – va constata care
dintre pretenții sunt recunoscute și care sunt contestate; 5. – la cerere, va dispune, în
condițiile legii, măsuri asiguratorii, măsuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea
unei situații de fapt, în cazul în care aceste măsuri nu au fost luate, în tot sau în parte, potrivit
art. 203; 6. – va lua act de renunțarea reclamantului, de achiesarea pârâtului sau de tranzacția
părților; 7. – va încuviința probele solicitate de părți, pe care le găsește concludente, precum
și pe cele pe care, din oficiu, le consideră necesare pentru judecarea procesului și le va
administra în condițiile legii; 8. – va decide în legătură cu orice alte cereri care se pot formula
la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate; 9. – va dispune ca părțile să
prezinte dovada efectuării verificărilor în registrele de evidență ori publicitate prevăzute de
Codul civil sau de legi speciale; 10. – va îndeplini orice alt act de procedură necesar
soluționării cauzei, inclusiv verificări în registrele prevăzute de legi speciale”.

Administrarea probelor în apel

Regimul probelor în apel decurge din caracterul devolutiv al apelului, astfel că se pot
verifica probele administrate în prima instanță și/sau se pot propune probe noi, fie de cptre
părți, fie pot fi ordonate de către instanța de apel din oficiu.

Referitor la probele administrate în prima instanță, conform art. 478 C. proc. civ. Ce
dispune că „părțile nu vorputea folosi alte dovezi”, instanța va cerceta deci cu prioritate
probele administrate deja în fond.

De asemenea, potrivit art. 479, alin. 2 C. proc. civ., „instanța de apelva putea dispune
refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră
că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și pentru administrarea probelor noi
propuse în condițiile art. 478, alin. 2.
Doctrina consideră că „la refacerea probelor se poate recurge atunci când
administrarea probelor în fața instanței de fond este viciată de nereguli procedurale”6. Cu titlu
de exemplu, amintes aici situația în care un martor este audiat în absența unei părți nelegal
citate.

Administrarea propriu-zisă a probelor se va face având în vedere regulile de la


judecata în primă instanță, care se aplică și în cazul apelului, dacă nu contravin normelor ce
reglementează această cale ordinară de atac.

6
A se vedea S. Spinei, op. cit. , p. 97.
BIBLIOGRAFIE

1. Boroi G., Stancu M., Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, București, 2015.
2. Boroi, s.a., Noul Cod de procedură civilă, comentarii pe articole, Vol. 1, Ed.
Hamangiu, București 2013.
3. Ciobanu V. M., Codul de procedură civilă, Ed. C. H. Beck, București, 2014.
4. Ciobanu V. M., Boroi G., Drept procesual civil. Curs selectiv, Ed. C. H. Beck,
București, 2009.
5. Ciobanu V.M., Briciu T. C., Dinu C. C., Drept procesual civil, Ed. Național
București, 2013.
6. Ciucă A., Apelul, Ed. Universul Juridic, București, 2008.
7. Leș Ioan, Tratat de drept procesual civil, Ed. C. H. Beck, București, 2008.
8. Leș Ioan, Noul Cod de procedură civilă: comentariu pe articole: art. 1 – 1333,
Ed. C. H. Beck, București, 2013.
9. Speriusi – Vlad A., Apelul în procesul civil, Ed. Universul Juridic, București,
2015.