COMSA Marcela, Executarea hotărârii judecătoreşti de atragere a răspunderii fostului

administrator al debitoarei aflate în insolvenţă. Studiu de caz

Publicaţie: Revista Romana de Jurisprudenta 1 din 2018

Autor:
COMSA Marcela
Tip:
Doctrina

Executarea hotărârii judecătoreşti de atragere a răspunderii fostului administrator al

debitoarei aflate în insolvenţă. Studiu de caz
Judecător dr. Marcela Comşa*
*
Judecător la Curtea de Apel Braşov, Secţia civilă.
Enforcement of the court decision to attract the former administrator of the debtor in
insolvency. Case Study
Abstract
The current case study analyzes the hypothesis of enforcing a court decision which
grants an application for the liability of the former administrator of a debtor company
in insolvency proceedings. After performing the obligation voluntarily, the enforcement
procedure against the defendant was started. While solving the challenge to the
enforcement procedure, several legal issues arose due to different interpretations of the
court’s decision and the special law’s provisions.
Keywords: Court decision; insolvency proceedings; debtor liability; voluntary
performance; challenge to the enforcement procedure; debtor; creditor; tax authority
Rezumat
Prezentul studiu de caz analizează situaţia executării unei hotărâri judecătoreşti prin
care s-a admis o cerere de atragere a răspunderii fostului administrator al unei societăţi
debitoare aflate în procedura insolvenţei. După executarea de bunăvoie a obligaţiei, s-a
pornit executarea silită împotriva pârâtului. În cadrul soluţionării contestaţiei la
executare s-au ivit probleme datorită interpretării diferite a dispoziţiilor instanţei, dar
şi a prevederilor legii speciale.
Cuvinte-cheie: hotărâre judecătorească; procedura insolvenţei; atragerea răspunderii;
executare de bunăvoie; contestaţie la executare; debitor; creditor; organ fiscal
Consideraţii prealabile
Procedura colectivă de insolvenţă reglementată de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de
prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă1 are ca scop principal acoperirea pasivului
debitorului2. Normele juridice anterioare3 urmăreau acelaşi obiectiv: maximizarea averii
debitorului în insolvenţă şi plata creanţelor acestuia într-un cuantum cât mai mare4.
1
Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă,
publicată în M. Of. nr. 466 din 25 iunie 2014.
2
Art. 2 din Legea nr. 85/2014 are în vedere şi un alt scop, respectiv acordarea unei
şanse de redresare atunci când este posibil.
3
Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în M. Of. nr. 359 din 21
aprilie 2006.
4
Art. 2 din Legea nr. 85/2006 avea în vedere acoperirea pasivului ca unic scop declarat.
De multe ori, acest scop nu poate fi atins doar prin valorificarea averii acestuia. S-a impus
reglementarea unor mijloace specifice, cum ar fi anularea actelor frauduloase ori atragerea
răspunderii organelor de conducere.
Răspunderea persoanelor care au contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvenţă este
o formă specială de răspundere "subiectivă pentru fapta proprie"5 reglementată de art. 169 din
Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Cu un
conţinut asemănător, aceasta se regăsea şi în art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenţei.
5
L. Bercea, în R. Bufan (coordonator ştiinţific), Tratat practic de insolvenţă, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2014, p. 811.
În privinţa naturii juridice a răspunderii organelor de conducere ale debitorului ajuns în
insolvenţă au existat controverse doctrinare, unii autori susţinând că are natură contractuală,
alţii, că este o răspundere civilă delictuală6, dar jurisprudenţa a apreciat, în 99% dintre cazuri,
că este o răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie special reglementată de Legea
privind procedurile de insolvenţă.
6
I. Turcu, Legea procedurii insolvenţei. Comentariu pe articole, ed. a 3-a, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2009, p. 672.
S-a subliniat în mod constant că "această formă de răspundere civilă nu poate fi angajată
decât dacă debitorul este persoană juridică şi numai în cadrul procedurii insolvenţei"7.
7
St.D. Cărpenaru, M.A. Hotca, V. Nemeş, Codul insolvenţei comentat, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2014, p. 451.
Judecătorul sesizat cu o astfel de cerere verifică întrunirea cerinţelor răspunderii civile,
respectiv existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, legătura de cauzalitate dintre faptă şi
prejudiciu şi vinovăţie. Faptele ilicite sunt prevăzute expres de legea specială în art. 169 alin.
(1) lit. a)-g) din Legea din 20148.
8
Pentru o analiză amplă, a se vedea St.D. Cărpenaru, M.A. Hotca, V. Nemeş, op. cit.,
pp. 451-507.
După pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de atragere a răspunderii, aceasta se impune a fi
executată. Executarea se poate face de bunăvoie sau silit. Obligaţia se aduce la îndeplinire
prin executare silită doar în situaţia în care debitorul nu o execută de bunăvoie9.
9
În acest sens sunt şi prevederile art. 622 C. pr. civ. (Legea nr. 134/2010 privind Codul
de procedură civilă, republicată în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015). Pentru
comentarii asupra acestui articol, a se vedea: G. Boroi (coordonator), Noul Cod de
procedură civilă. Comentariu pe articole. Vol. II. Art. 527-133, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2013, pp. 87-90.
Destinaţia sumelor astfel obţinute, prin atragerea răspunderii persoanelor care au contribuit la
ajungerea debitorului în stare de insolvenţă, este de a acoperii pasivul debitorului aflat în
faliment ori de a completa fondurile necesare îndeplinirii planului în procedura de
reorganizare judiciară. Art. 171 din Legea nr. 85/2014 a preluat dispoziţiile din art. 140 din
norma anterioară din 2006.
Vom prezenta o speţă în care executarea unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a admis o
cerere de atragere a răspunderii fostului administrator al unei societăţi debitoare aflate în
procedura insolvenţei a ridicat probleme datorită interpretării diferite a dispoziţiilor instanţei,
dar şi a prevederilor legii speciale.
Executarea hotărârii de atragere a răspunderii de bunăvoie
Prin decizia nr. 441/2016 a Curţii de Apel Braşov10, în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006
(aplicabilă în cauză), s-a atras răspunderea pentru ajungerea debitorului SC A. SRL în
insolvenţă şi pârâtul T.C. a fost obligat, la cererea creditorului AJFP B., să plătească suma de
9.753 lei. Pârâtul a depus de bunăvoie, la data de 10 noiembrie 2016 aceşti bani în contul de
lichidare al debitorului insolvent, pentru a fi distribuiţi creditorilor. Operaţiunea de distribuţie
a sumei s-a realizat printr-un plan de distribuire.
10
Decizia nr. 441/R/SIND/2016 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, nepublicată.
S-a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, sumele la plata
cărora sunt obligaţi foştii administratori ai debitorului insolvent sunt aduse la masa credală a
debitorului, în contul de lichidare, şi sunt destinate, aşa cum prevede art. 140 din aceeaşi lege,
acoperii pasivului debitorului, adică plăţii creditorilor, conform regulilor prevăzute de norma
specială.
Contestaţia la executarea silită
Ulterior, creditoarea AJFP B. a pornit executarea silită împotriva pârâtului T.C. în dosarul nr.
2 din 24 februarie 2017, în temeiul deciziei civile nr. 441/R/Sind/2016 pronunţate de Curtea
de Apel Braşov.
Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov sub nr. 6277/197/2017,
contestatorul T.C. a chemat în judecată intimata DGRFP B. - AJFP B., solicitând instanţei ca,
în baza probelor administrate în cauză, să dispună anularea somaţiei şi a tuturor actelor de
executare silită ulterioare întocmite în dosarul nr. 2 din 24 februarie 2017, obligarea intimatei
la restituirea oricărei sume reţinute prin acte de executare silită, inclusiv poprire, şi la plata
cheltuielilor de judecată.
În motivare, contestatorul a arătat că titlul executoriu reprezentat de decizia nr.
441/R/SIND/2016 a fost executat de bunăvoie prin plată voluntară în contul de lichidare al
societăţii păgubite A. SRL de către debitor imediat după pronunţarea şi redactarea deciziei. În
drept, au fost invocate prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, art. 152 alin. (2), art. 260-
262 C. pr. fisc., art. 633 C. pr. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 8109 din 27 iulie 2017 pronunţată de Judecătoria Braşov11 s-a respins
contestaţia la executare ca neîntemeiată.
11
Sentinţa civilă nr. 8109 din 27 iulie 2017 pronunţată de Judecătoria Braşov,
nepublicată.
Pentru a pronunţa această soluţie, judecătoria a reţinut următoarele:
"La data de 24 februarie 2017, în cadrul dosarului de executare nr. 2, au fost emise titlul
executoriu şi somaţia nr. 8/30/1/2017/2221, pentru suma de 9.753 lei, reprezentând venituri
din recuperare răspundere solidară/sentinţe civile.
Titlul executoriu a fost emis în baza titlului de creanţă reprezentat de sentinţa nr. 441 din 2
noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr. 5398/62/2006.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov sub nr. 5398/62/2006 reclamanta
DGFP, în calitate de creditor al debitoarei SC A. SRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii
Ş.B. şi T.C., ca, în baza prevederilor art. 138 lit. d) şi e) din Legea nr. 85/2006, să se dispună
obligarea acestora în solidar la plata sumei de 59.895,4 lei, reprezentând pasivul rămas
nerecuperat în procedura de insolvenţă declanşată împotriva debitoarei.
Prin decizia civilă nr. 441/R din 2 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, a
fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta DGFP B. în contradictoriu cu pârâtul
T.C. şi, în consecinţă, a fost obligat pârâtul să suporte din averea personală suma de 9.753 lei
din pasivul debitoarei.
Conform art. 230 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, somaţia cuprinde, pe lângă elementele
prevăzute la art. 46, următoarele: numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe
executarea silită; termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul
executoriu, precum şi indicarea consecinţelor nerespectării acesteia.
Potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, actul administrativ fiscal emis pe suport
hârtie cuprinde următoarele elemente: denumirea organului fiscal emitent; data la care a fost
emis şi data de la care îşi produce efectele; datele de identificare a
contribuabilului/plătitorului şi, dacă este cazul, datele de identificare a persoanei
împuternicite de contribuabil/plătitor; obiectul actului administrativ fiscal; motivele de fapt;
temeiul de drept; numele şi calitatea persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit
legii; semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum şi
ştampila organului fiscal emitent; posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a
contestaţiei şi organul fiscal la care se depune contestaţia; menţiuni privind audierea
contribuabilului/plătitorului.
Faţă de prevederile textelor de lege sus-citate, s-a reţinut faptul că lipsa menţiunii privind
titlul executoriu în baza căruia somaţia este emisă nu atrage sancţiunea nulităţii actului de
executare contestat.
Conform înscrisului depus la fila 14 a dosarului, la data de 10 noiembrie 2016, contestatorul a
depus în contul SC A. SRL suma de 9.753 lei, reprezentând debit datorat în baza deciziei
civile nr. 441/R din 2 iulie 2016.
Potrivit art. 163 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, plăţile către organul fiscal se efectuează prin
intermediul băncilor, trezoreriilor şi al altor instituţii autorizate să deruleze operaţiuni de
plată.
În cauză, judecătoria a reţinut că "partea contestatoare nu a făcut plata către organul fiscal, ci
în contul SC A. SRL, societate care nu deţine calitatea de creditor în baza deciziei civile nr.
441/R din 2 noiembrie 2016, care constituie titlul executoriu".
Contestatorul nu a atacat sentinţa, în consecinţă, aceasta este definitivă.
Comentariu
Soluţia pronunţată de Judecătoria Braşov este criticabilă sub mai multe aspecte. Executarea în
cadrul procedurii insolvenţei derogă de la normele de drept comun în materie.
Creditorii participanţi la o procedură de insolvenţă pot fi titularii unei acţiuni întemeiate pe
prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, promovată împotriva administratorului societăţii,
şi pot fi autorizaţi să pună în executare aceste sentinţe chiar şi după închiderea procedurii,
însă banii la care sunt obligaţi pârâţii în astfel de situaţii sunt aduşi în temeiul legii speciale -
art. 140 din Legea nr. 85/2006 - la masa credală a debitorului insolvent. Ei se cuvin tuturor
creditorilor înscrişi în tabelul creditorilor, nu doar creditorului care a promovat acţiunea, iar
sumele sunt distribuite creditorilor participanţi la procedura colectivă a insolvenţei potrivit
dispoziţiilor legii speciale.
Până la închiderea procedurii de faliment, plăţile către creditori se efectuează din contul unic
de lichidare deschis pe numele societăţii debitoare, conform art. 4 alin. (2) din Lege. În mod
corect pârâtul T.C., fost administrator al societăţii SC A. SRL, care a fost obligat prin decizia
Curţii de Apel să suporte o parte din pasivul debitorului, respectiv suma de 9.753 lei, a depus
aceşti bani în contul de lichidare al debitorului pentru a fi distribuiţi creditorilor, executând de
bunăvoie plata.
Sentinţa civilă nr. 8109 din 27 iulie 2017 pronunţată de Judecătoria Braşov a ignorat
dispoziţiile legii speciale şi practic a obligat pârâtul la o dublă executare.
În analiza contestaţiei la executare, judecătorul a verificat doar forma actului administrativ
fiscal emis de AJFP, respectiv a somaţiei din dosarul de executare, şi a remarcat că lipsa
menţiunii privind titlul executoriu în baza căruia somaţia este emisă nu atrage sancţiunea
nulităţii actului de executare contestat. A reţinut apoi că plata nu s-a făcut în contul organului
fiscal. Nu a avut în vedere situaţia concretă a cauzei, procedura de insolvenţă, temeiul
obligării pârâtului la plată şi norma de drept incidentă.
Deşi hotărârea de atragerea răspunderii pârâtului s-a pronunţat în temeiul Legii nr. 85/2006,
aplicabilă cauzei12, iar executarea ei urmează procedura din actul normativ în vigoare,
problemele ridicate în prezentul studiu sunt în continuare de actualitate.
12
Conform art. 343 din Legea nr. 85/2014: Procesele începute înainte de intrarea în
vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date.
Reţinem raportat la această situaţie de fapt şi de drept prezentată anterior şi dispoziţiile art.
169 alin. (1) şi art. 171 din Legea nr. 85/2014.
Art. 169 (echivalentul art. 138 din Legea nr. 85/2006 avut în vedere în speţă ca urmare a
deschiderii procedurii insolvenţei debitorului sub imperiul acestui act normativ)13 prevede că:
"(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic
poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de
insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă,
să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii,
precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin
una dintre următoarele fapte: (...)
13
Pentru comentarii cu privire la dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 şi cele ale
art. 138 din Legea nr. 85/2006, a se vedea N. Ţăndăreanu, Codul insolvenţei adnotat.
Noutăţi, examinare comparativă şi note explicative, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2014, pp. 263-267.
"(2) Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele
culpabile de starea de insolvenţă a debitorului şi/sau a hotărât că nu este cazul să introducă
acţiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului
creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul
creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce
această acţiune, în aceleaşi condiţii, creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea
creanţelor înscrise la masa credală" (s.n.).
Potrivit dispoziţiilor art. 171: "Sumele depuse potrivit dispoziţiilor art. 169 alin. (1) vor intra
în averea debitorului şi vor fi destinate, în caz de reorganizare, plăţii creanţelor potrivit
programului de plăţi, completării fondurilor necesare continuării activităţii debitorului, iar în
caz de faliment, acoperirii pasivului" (s.n.).
În consecinţă şi sub imperiul legii noi din 2014, acţiunea poate fi promovată de un creditor,
dar admiterea cererii sale în condiţiile art. 169 cu obligarea fostului administrator la plata unei
sume de bani ca urmare a faptului că acesta a contribuit la ajungerea debitorului, persoană
juridică în insolvenţă, nu conferă acestuia posibilitatea de a executa silit pe cale separată
hotărârea în folosul său, ignorând regulile speciale de executare şi distribuire din procedura
colectivă.
De asemenea, au relevanţă în cauză şi prevederile art. 173 din Lege, potrivit cărora:
"(1) Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 169 alin. (1) se efectuează de
către executorul judecătoresc, potrivit Codului de procedură civilă.
(2) După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi
repartizate de către executorul judecătoresc potrivit prevederilor prezentului titlu, în temeiul
tabelului definitiv consolidat de creanţe pus la dispoziţia sa de către lichidatorul judiciar".
Prin prevederile art. 220 alin. (10) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură
fiscală14 s-a prevăzut o derogare cu privire la cel care poate proceda la executarea silită în
situaţia în care şi organul fiscal este creditor în procedura insolvenţei, respectiv că:
14
Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în M. Of. nr. 547
din 23 iulie 2015.
"În cazul în care, potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de
conducere, potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa, şi pentru creanţe fiscale, prin
derogare de la prevederile art. 173 din Legea nr. 85/2014, executarea silită se efectuează
potrivit dispoziţiilor prezentului cod, de către organul de executare silită prevăzut de acesta.
În situaţia în care atragerea răspunderii priveşte atât creanţe fiscale administrate de organul
fiscal central, cât şi creanţe fiscale administrate de organul fiscal local, competenţa aparţine
organului fiscal care deţine creanţa fiscală mai mare. În acest caz, organul de executare silită
distribuie sumele realizate potrivit ordinii prevăzute de Legea nr. 85/2014" (s.n.).
Faptul că un creditor fiscal promovează acţiunea de atragerea răspunderii pentru persoanele
care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvenţă în cadrul acestei proceduri colective
nu modifică regulile speciale de executare. Dacă hotărârea nu este executată voluntar, organul
de executare silită poate fi organul fiscal (dacă ne aflăm în situaţia în care atragerea
răspunderii priveşte şi creanţe fiscale administrate de organul fiscal), dar acesta distribuie
sumele conform ordinii de prioritate prevăzute de Legea nr. 85/2014.
Precizăm că în cazul executării hotărârii judecătoreşti anterior închiderii procedurii
insolvenţei distribuirea se realizează de către practicianul în insolvenţă desemnat în cadrul
procedurii, doar în situaţia obţinerii de sume de bani după închiderea procedurii falimentului
organul de executare silită care a efectuat executarea (executorul judecătoresc ori organul de
executare fiscală) va repartiza/distribui sumele respective potrivit prevederilor Legii nr.
85/2014 în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanţe pus la dispoziţia sa de către
lichidatorul judiciar.
Pentru evitarea neînţelegerii dispozitivului unei astfel de hotărâri (admite acţiunea
reclamantului creditor de atragere a răspunderii şi obligă pârâtul să plătească suma de...) care
se solicită a fi executată silit, propunem precizarea clară că pârâtul (administrator, membru al
organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii etc.) este obligat să suporte o
parte sau întregul pasiv (în sumă de...) al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de
insolvenţă, iar suma respectivă intră în averea debitorului.
După închiderea procedurii falimentului debitorului, dacă executarea hotărârii de atragere a
răspunderii nu s-a finalizat, lichidatorul judiciar pune la dispoziţia executorului judecătoresc
tabelul definitiv consolidat de creanţe pentru ca distribuirile ulterioare să se realizeze tot în
conformitate cu ordinea de prioritate stabilită de legea specială. Derogarea instituită prin
Codul de procedură fiscală este menită să protejeze creanţele bugetare în sensul de a nu se
cheltui suplimentar pentru executarea silită (executorul judecătoresc percepe un onorariu) şi
de a permite "protejarea creanţelor statului şi recuperarea lor cu prioritate"15. Distribuirile
sumelor obţinute prin executarea silită a hotărârii de atragere a răspunderii de către organele
de executare fiscale vor urma regulile instituite de Legea nr. 85/2014.
15
În acest sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 942/2008 pronunţate de Curtea
Constituţională.
Dacă hotărârea s-a executat în cadrul procedurii de insolvenţă, este inadmisibilă executarea ei
silită după închiderea acestei proceduri colective.
Publicat în Revista Română de Jurisprudenţă cu numărul 1 din data de 30 martie 2018