UNIVERSITATEA ”SPIRU HARET”

FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE, ECONOMICE ŞI ADMINISTRATIVE CRAIOVA

PROCEDURI SPECIALE ÎN PROCESUL PENAL

Coordonator:
Prof. univ. dr. BICĂ GHEORGHE

Masterand:
RUICAN COSMIN-MARIAN

• Craiova -
2021

UNIVERSITATEA ”SPIRU HARET”

 FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE, ECONOMICE ŞI ADMINISTRATIVE CRAIOVA

PROCEDURA ÎN FAȚA INSTANȚEI

A ACORDULUI DE RECUNOAȘTERE A
VINOVĂȚIEI

Coordonator:
Prof. univ. dr. BICĂ GHEORGHE

Masterand:
RUICAN COSMIN-MARIAN

• Craiova -
2021

PROCEDURA ÎN FAȚA INSTANȚEI

A ACORDULUI DE RECUNOAȘTERE A VINOVĂȚIEI

Procedura specială intitulată „Acordul de recunoaștere a vinovăției” este reglementată în

Titlul al IV-lea, Capitolul I, de art. 478-488 din Partea Specială a Codului de Procedură Penală,
respectiv Legea nr. 135/2010.
Această procedură specială constituie un element de noutate în legislația procesual penală
din România, fiind introdusă odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Penală la
data de 1 februarie 2014, în privința căreia doctrina de specialitate a adoptat sintagma de
„element de justiție negociată”. Instituția acordului de recunoaștere a vinovăției din legislația
noastră procesual penală a preluat elemente din dreptul penal francez și german, pe care le-a
adaptat la specificul și în concordanță cu cerințele sistemului judiciar din România. Cu toate
acestea, având în vedere forma finală adoptată de legiuitorul român în privința acestei instituții,
se constată că cea mai apropiată reglementare juridică, ca formă și conținut, o are Portugalia,
care de altfel a și constituit principala sursă de inspirație la îndemâna comisiei de elaborare a
proiectului privind Noul Cod de Procedură Penală.
Acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă un salt important în ceea ce privește
abordarea legiuitorului român cu privire la desfășurarea procesului penal și la atingerea scopului
acestuia, constituind o soluție pragmatică ce va asigura soluționarea cauzelor cu respectarea
principiului caracterului echitabil și al termenului rezonabil prevăzut de dispozițiile art. 8 din
Codul de Procedură Penală.
În desfășurarea acestei proceduri speciale se pot distinge două etape principale.
Prima are loc în faza de urmărire penală și îi are ca actori principali pe procurorul
de caz și pe inculpatul sau inculpații cauzei, între care se poartă de altfel și „negocierea
penală”, în urma căreia se va încheia o „convenție de drept penal”.
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi iniţiat atât de către procuror, cât şi de către
inculpat. Limitele încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei se stabilesc prin avizul
prealabil şi scris al procurorului ierarhic superior.
Se stabilesc astfel limitele acordului în sensul că se fixează cadrul procesual (cu privire la
fapte și persoane) în care se încuviințează incheierea acordului şi se indică soluţiile (condamnare,
amânarea aplicării pedepsei, renunţarea la aplicarea pedepsei, cuantumul minim al pedepsei,
modalitatea de executare etc.) considerate acceptabile pentru încheierea acordului.
Dacă acţiunea penală s-a pus în mişcare faţă de mai mulţi inculpaţi, se poate încheia un
acord de recunoaştere a vinovăţiei distinct cu fiecare dintre aceştia, fără a fi adusă atingere
prezumţiei de nevinovăţie a inculpaţilor pentru care nu s-a încheiat acord.
Inculpaţii minori nu pot încheia acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi
acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul
şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia.
 Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile
pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani.
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se încheie atunci când, din probele administrate,
rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală
şi cu privire la vinovăţia inculpatului. La încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei
asistenţa juridică este obligatorie.
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se încheie în formă scrisă.
În situaţia în care se încheie acord de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul nu mai
întocmeşte rechizitoriu cu privire la inculpaţii cu care a încheiat acord.
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei cuprinde:
a) data şi locul încheierii;
b) numele, prenumele şi calitatea celor între care se încheie;
c) date privitoare la persoana inculpatului, prevăzute la art. 107 alin. (1);
d) descrierea faptei ce formează obiectul acordului;
e) încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa prevăzută de lege;
f) probele şi mijloacele de probă;
g) declaraţia expresă a inculpatului prin care recunoaşte comiterea faptei şi acceptă
încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală;
h) felul şi cuantumul, precum şi forma de executare a pedepsei ori soluţia de renunţare la
aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord
între procuror şi inculpat;
i) semnăturile procurorului, ale inculpatului şi ale avocatului.
Cea de-a doua etapă se desfășoară în fața instanței de judecată, instanță care are rolul
de a realiza un supracontrol al legalității acordului de recunoaștere a vinovăției și constă în
verificarea respectării principiului legalității procesului penal.
În ceea ce privește rolul instanței de judecată în perfectarea acordului de recunoaștere a
vinovăției încheiat între procuror și inculpat în cursul urmăririi penale trebuie analizate distinct
cele trei etape principale, respectiv etapa sesizării instanței, cea a „judecării” acordului de
recunoaștere, iar nu în ultimul rând etapa „deliberării” și a adoptării unei soluții în această
procedură specială.
Astfel, după parcurgerea acestei proceduri speciale în faza de urmărire penală, procurorul
de caz va sesiza instanța de judecată, conform regulilor de competență de drept comun, înaintând
în acest sens actul încheiat cu inculpatul și intitulat sugestiv „Acord de recunoaștere a
vinovăției”, precum și dosarul de urmărire penală. În cazul în care se încheie un acord de
recunoaștere a vinovăției numai cu privire la unele din faptele reținute în sarcina inculpatului sau
numai cu privire la unii din inculpați, iar pentru celelalte fapte sau inculpați se dispune trimiterea
în judecată, sesizarea instanței se va face separat.
Conform art. 483 alin. 2 din C. proc. pen., în acest caz procurorul înaintează instanței
numai actele de urmărire penală care se referă la faptele și persoanele care au făcut obiectul
acordului de recunoaștere a vinovăției. Dispoziția normativă amintită mai sus ridică în practică
un prim semn de întrebare, și anume în situația în care în cauză avem de-a face cu mai multe
persoane care au calitatea de inculpat pentru aceeași faptă sau fapte distincte, iar acestea
intenționează parcurgerea simultan a acestei proceduri speciale, se vor încheia cu fiecare în
parte acorduri de recunoaștere a vinovăției care vor fi înaintate instanței în același timp,
împreună cu actele de urmărire penală relevante, sau va fi încheiat un singur acord de
recunoaștere a vinovăției cu toți inculpații, întocmindu-se în acest sens un singur act
procesual penal. Întrebarea este pertinentă atât timp cât din dispozițiile art. 482 care
reglementează conținutul acordului de recunoaștere a vinovăției reiese că acesta ar prezenta un
pronunțat caracter individual. Rezolvarea acestei dileme juridice se regăsește în interpretarea
gramaticală a dispozițiilor art. 483 alin. 2 C. proc. pen., de unde reiese că intenția legiuitorului a
fost în sensul încheierii unui singur acord de recunoaștere cu toți inculpații și întocmirea unui
singur act procesual, în sensul de instrumentum probationis, atât timp cât se face vorbire despre
înaintarea către instanță a actelor de urmărire penală care se referă la persoanele ce au făcut
obiectul acordului de recunoaștere. Aceasta este rezolvarea în cazul în care mai mulți dintre
inculpați doresc parcurgerea acestei proceduri în mod simultan. În cazul în care pe parcursul
urmăririi penale, după punerea în mișcare a acțiunii penale, inculpații solicită în momente
distincte până la finalizarea cercetărilor încheierea unor acorduri de recunoaștere a vinovăției
soluția este diferită, în sensul că se vor încheia acorduri separate cu fiecare în parte, acorduri care
vor fi înaintate instanței distinct, împreună cu actele de urmărire penală care se referă la
persoanele participante la această procedură. Practic, aceasta înseamnă că, după semnarea
acordului de către persoanele participante (acord de recunoaștere a vinovăției care va purta
numărul dosarului penal în care se încheie) se va dispune disjungerea cauzei, dosarului disjuns îi
va fi atribuit un nou număr în registrul de lucrări penale al unității de parchet (și care conține
actele de urmărire penală aflate în legătură directă cu obiectul acordului – în copie certificată
pentru conformitate) după care acesta va fi înaintat împreună cu „convenția penală” instanței de
judecată competente material și teritorial. În cazul în care sunt incidente dispoziţiile art. 23 alin.
1 din C. proc. pen., respectiv în cursul urmăririi penale a fost încheiată, cu privire la pretențiile
civile, o tranzacție sau un acord de mediere între inculpat, partea civilă sau partea responsabilă
civilmente, procurorul înaintează instanţei acordul de recunoaştere a vinovăţiei însoţit de această
tranzacţie sau acord de mediere, instanța urmând a lua act de acestea prin sentința pe care o va
pronunța.
Procedura de judecată aplicabilă prezentei instituții este reglementată de dispozițiile
art. 484 din C. proc. pen. care se completează cu dispozițiile de drept comun. Astfel, după
sesizarea instanței cu judecarea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat între procuror și
inculpat se va proceda la repartizarea aleatorie a cauzei și stabilirea unui termen la care se va
proceda la soluționarea acesteia. Completul căruia i-a fost repartizat spre soluționare acordul de
recunoaștere a vinovăției verifică, potrivit art. 484 alin. 1 C. proc. pen., dacă acesta cuprinde
toate mențiunile obligatorii și dacă au fost respectate dispozițiile legale ce reglementează
conținutul său, precum și sesizarea instanței, dispunând, după caz, acoperirea omisiunilor în cel
mult 5 zile și sesizarea conducătorului parchetului care a emis acordul în vederea aducerii la
îndeplinire a măsurilor impuse.
Conform art. 484 alin. 2 din C. proc. pen., instanța se pronunță asupra acordului de
recunoaștere a vinovăției prin sentință, în urma unei proceduri necontradictorii, în ședință
publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului și avocatului acestuia precum și a
părții civile, dacă este prezentă. Chiar dacă textul legal ne vorbește despre pronunțarea
sentinței de către instanța de judecată în ședință publică, trebuie amintit că și judecarea acordului
de recunoaștere se face tot în ședință publică, aplicându-se în continuare, chiar și în ceea ce
privește desfășurarea acestei proceduri speciale, regula de drept comun prevăzută de art. 352 din
C. proc. pen., respectiv regula publicității ședințelor de judecată. Apreciem că, dispozițiile art.
352 din C. proc. pen. sunt aplicabile și în această procedură specială în integralitatea lor cu
derogările de rigoare. Astfel, chiar și la judecarea acordului de recunoaștere a vinovăției nu
pot asista la desfășurarea ședinței de judecată minorii sub 18 ani, cu excepția situației în
care aceștia au calitatea de părți. Calitatea minorilor sub 18 ani de martori în cauza cu care
instanța a fost sesizată nu constituie o derogare și prin urmare prezența acestora nu poate fi
permisă întrucât în judecarea acordului de recunoaștere a vinovăției nu sunt ascultați
martori, procedura fiind necontradictorie. Instanța investită cu desfășurarea prezentei
proceduri, dacă apreciază că judecarea în ședință publică ar putea aduce atingere unor interese de
stat, moralei, demnității sau vieții intime a unei persoane, intereselor minorilor sau ale justiției, la
cererea procurorului, a părților ori din oficiu, poate declara ședința nepublică pentru tot cursul
sau pentru o anumită parte a judecării cauzei. Sancțiunea nerespectării principiului publicității
ședinței de judecată la judecarea acordului de recunoaștere a vinovăției este cea prevăzută de
dispozițiile art. 281 alin. 1 lit. c din C. proc. pen., respectiv nulitatea absolută, sancțiune ce
poate fi invocată în orice stare a procesului, inclusiv în calea de atac ce poate fi promovată
împotriva sentinței pronunțate în această procedură.
 Legiuitorul consfințește obligația instanței de a se pronunța asupra acordului de
recunoaștere a vinovăției în urma desfășurării unei proceduri necontradictorii, ce implică în mod
obligatoriu ascultarea procurorului, a inculpatului și avocatului acestuia, precum și a părții civile,
dacă este prezentă. În legătură cu aceste aspecte, trebuie făcute mai multe distincții, pornind, în
primul rând, de la ceea ce presupune această procedură necontradictorie. După părerea noastră,
în această procedură, niciuna dintre părți nu poate pune în discuție și nici nu se pot dezbate
aspecte ce țin de fondul cauzei, respectiv elemente care să susțină sau nu existența faptei
reținute în sarcina inculpatului, a formei de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită, a
urmărilor produse sau a oricăror alte elemente ce intră în conținutul constitutiv al
infracțiunii. Aceasta deoarece la baza opțiunii desfășurării unei proceduri necontradictorii stă
însăși obiectul analizei instanței, respectiv existența unui acord între acuzare și apărare. Atât timp
cât cele două părți semnatare a acordului de recunoaștere a vinovăției și-au exprimat
consimțământul valabil asupra comiterii faptei, a încadrării juridice, felului și cuantumului
pedepsei, precum și asupra formei de executare ori asupra soluției de renunțare la aplicarea
pedepse sau amânarea aplicării acesteia, considerăm că nu mai subzistă aspecte ce ar putea da
naștere unei dezbateri contradictorii, dezbatere care prin însăși natura ei presupune inexistența
unui dezacord, a unor elemente divergente. Prin urmare, în desfășurarea acestei proceduri
necontradictorii, ascultarea procurorului, a inculpatului și avocatului acestuia, precum și a
părții civile, dacă este prezentă, poartă în principal asupra întrunirii condițiilor de
admisibilitate ce au stat la baza încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției. Având în
vedere aceste argumente, considerăm că, în desfășurarea acestei proceduri speciale în fața
completului de judecată, este inexistentă etapa cercetării judecătorești. În al doilea rând, chiar și
în ipoteza desfășurării în fața instanței de judecată a unei proceduri necontradictorii la
soluționarea acordului de recunoaștere a vinovăției, având în vedere publicitatea ședinței de
judecată și inexistența altei dispoziții legale derogatorii, se va proceda la strigarea cauzei, apelul
părților și ulterior la citirea actului de sesizare a instanței, fiind pe deplin aplicabile dispozițiile
art. 358, respectiv art. 374 din C. proc. pen. Îndeplinirea acestor formalități are menirea de a
aduce la cunoștința publicului procedura desfășurată în fața organelor judiciare și fapta reținută
în sarcina inculpatului, asigurând în consecință respectarea drepturilor și garanțiilor impuse de un
proces echitabil. Aceste elemente au o importantă consecință practică asupra posibilității
intervenției împăcării părților, cauză care înlătură răspunderea penală. În acest sens, conform art.
159 din C. pen., împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi
dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei. Având în vedere aceste argumente
legale, apreciem că și în cursul desfășurării acestei proceduri speciale este posibilă împăcarea
părților cu condiția ca aceasta să intervină până la citirea actului de sesizare a instanţei. În
ceea ce privește retragerea plângerii prealabile, cauză care înlătură răspunderea penală,
apreciem că aceasta poate interveni și ulterior momentului procesual despre care s-a făcut
referire mai sus și anume până la pronunţarea unei hotărâri definitive, fie sentința instanței
sesizate cu judecarea acordului de recunoaștere a vinovăției în caz de neapelare, fie decizia
instanței de apel pronunțate în baza dispozițiilor art. 488 alin. 4 din C. proc. pen. Cu toate
acestea, în situațiile expuse, procedura capătă caracter contradictoriu, motiv pentru care soluția
instanței poate fi diferită în funcție de acceptarea posibilității pronunțării soluției încetării
procesului penal în urma judecării acordului de recunoaștere a vinovăției.
Spre exemplu, în situația împăcării părților, instanța, constatând existența unui caz de
stingere a acțiunii penale, cu privire la care nu poate să se pronunțe, precum și faptul că la
momentul soluționării nu mai există consimțământul inculpatului, ar putea restitui dosarul penal
unității de parchet justificând că acordului de recunoaștere a vinovăției îi lipsește una dintre
mențiunile obligatorii, în baza art.484 rap. la art.482 lit.i CPP.
Procurorul, primind dosarul, poate în aceste condiții dispune clasarea în temeiul art.16
alin.1 lit.g CPP dacă sunt îndeplinite și condițiile prev. de art. 159 CP privind ,,Împăcarea”.
În al treilea rând, în desfășurarea acestei proceduri în fața instanței de judecată trebuie
lămurită problema consecințelor neascultării procurorului, a inculpatului și avocatului acestuia,
precum și a părții civile, dacă este prezentă, condiție obligatorie înainte de adoptarea sentinței.
Având în vedere că dispozițiile art. 484 alin. 2 teza finală C. proc. pen. impun ascultarea
persoanelor arătate, rezultă că este obligatorie nu numai citarea procurorului, a inculpatului și
avocatului acestuia dar și prezența acestora la judecarea cauzei. Sancțiunea nerespectării acestei
obligații la judecarea acordului de recunoaștere a vinovăției este cea prevăzută de dispozițiile art.
281 alin. 1 lit. d, e, f din C. proc. pen., respectiv nulitatea absolută, sancțiune ce poate fi invocată
în orice stare a procesului, inclusiv în calea de atac ce poate fi promovată împotriva sentinței
pronunțate în această procedură, conform art. 281 alin. 3, respectiv art. 281 alin. 4 lit. c din C.
proc. pen.
În concluzie, este obligatorie nu numai prezența cât și ascultarea procurorului, a
inculpatului și a apărătorului acestuia, în caz contrar judecata urmând a fi amânată pentru
a se îndeplini condiția analizată. Cu toate acestea, alta este rezolvarea în cazul părții civile.
Citarea și prezența acesteia la soluționarea de către instanță a acordului de recunoaștere a
vinovăției nu este obligatorie și nu este sancționată cu nulitatea absolută. Instanța are obligația
doar a înștiințării părții civile despre sesizarea sa cu judecarea acordului de recunoaștere
încheiat în faza de urmărire penală între procuror și inculpat, iar în caz de prezentare are
obligația ascultării acestea. Concluzia este pertinentă atât timp cât partea civilă nu poate influența
în niciun fel rezolvarea cauzei întrucât soluționarea laturii civile prin sentința ce va fi pronunțată
nu depinde de aspectele relevate de aceasta cu ocazia ascultării în procedura necontradictorie.
Aceasta deoarece instanța sesizată cu judecarea acordului de recunoaștere a vinovăției are un rol
pur formal la soluționarea laturii civile în sensul că fie ia act prin sentința ce o va pronunța de
tranzacția sau acordul de mediere cu privire la acțiunea civilă încheiat între părți, fie lasă
nesoluționată acțiunea civilă în lipsa acestora.
În practica de specialitate există numeroase divergențe de opinie referitoare la soluțiile
pe care le poate pronunța instanța în urma deliberării asupra acordului de recunoaștere a
vinovăției cu care a fost investită.
În primul caz, în baza art. 485 alin. 1 lit. a din C. proc. pen., instanța va admite acordul de
recunoaștere a vinovăției, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480-482 din C. proc.
pen. cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului
(respectiv au fost îndeplinite condițiile de fond și de formă în momentul încheierii „convenției
penale”), și va dispune în mod obligatoriu una din soluțiile prevăzute de art. 396 alin. 2-4 din C.
proc. pen., respectiv condamnarea inculpatului, renunțarea la aplicarea pedepsei și amânarea
aplicării pedepsei, soluție care nu poate crea pentru inculpat o situație mai grea decât cea supra
căreia s-a ajuns la un acord. Din interpretarea per a contrario a dispoziției de mai sus, rezultă
că, instanța de judecată nu poate pronunța, în niciun caz, soluția achitării inculpatului în
cazul în care constată că a intervenit vreuna din cauzele care împiedică exercitarea acțiunii
penale prevăzute la art. 16 alin. 1 lit. a-d din C. proc. pen., fiind obligată să respingă
acordul. Concluzia este susținută și de faptul că incidența uneia din cauzele care împiedică
exercitarea acțiunii penale prevăzute la art. 16 alin. 1 lit. a-d din C. proc. pen. și în baza cărora
poate fi pronunțată soluția achitării duce la neîndeplinirea condiției de fond reglementate de art.
480 alin. 2 din C. proc. pen. și prin urmare la imposibilitatea încheierii unui acord de
recunoaștere a vinovăției între procuror și inculpat. Problema se pune în cazul în care la
soluționarea acordului de recunoaștere a vinovăției cu care a fost investită instanța de judecată se
constată incidența uneia din cauzele care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute la
art. 16 alin. 1 lit. e-j din C. proc. pen. și în baza căreia trebuie pronunțată soluția încetării
procesului penal. În această situație, întrucât ubi eadem ratio eadem solutio, soluția legală
trebuie să fie aceea de respingere a acordului. Cu toate acestea, în practica instanțelor
judecătorești, soluțiile în această ipoteză sunt diferite, existând instanțe care au pronunțat
soluția încetării procesului penal la judecarea acordului de recunoaștere a vinovăției.
În cel de-al doilea caz, în baza art. 485 alin. 1 lit. b din C. proc. pen. instanța va respinge
acordul de recunoaștere a vinovăției și va trimite dosarul procurorului în vederea continuării
urmăririi penale, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480-482 cu privire la toate
faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului, sau dacă apreciază că
soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nejustificat de blândă
în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.
Din această dispoziție legală putem trage mai multe concluzii practice. Astfel, în primul
rând, în cazul în care acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect săvârșirea de către un
inculpat a mai multor infracțiuni, dacă instanța învestită cu soluționarea acestuia constată că
pentru una sau unele dintre infracțiuni nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480-482 C.
proc. pen. va respinge acordul în totalitate, nefiind posibilă admiterea acestuia în parte sau
disjungerea cauzei. Concluzia este susținută și din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.
485 alin. 2 din C. proc. pen., unde legiuitorul arată că instanța are posibilitatea admiterii
acordului de recunoaștere a vinovăției numai cu privire la unii dintre inculpați, respectiv în
caz de participație penală, nefiind posibilă admiterea în parte în caz de pluralitate de
infracțiuni reținută în sarcina unui singur inculpat. În al doilea rând, în cazul în care instanța
de judecată apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat
este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului va
respinge acordul în totalitate, neavând posibilitatea de a crea pentru inculpat o situație mai grea
decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord. În această situație, se pune problema posibilității
participării la judecarea cauzei într-o etapă ulterioară a magistratului care a pronunțat soluția
respingerii acordului de recunoaștere a vinovăției. După părerea noastră, în ipoteza pronunțării
unei asemenea soluții, magistratul care a luat parte la deliberare devine incompatibil întrucât s-a
antepronunțat în cauza supusă judecății. Mai mult decât atât, acesta devine incompatibil să ia
parte chiar și la o eventuală sesizare cu un alt acord de recunoaștere, având un obiect identic sau
similar cu acordul în care s-a antepronunțat. Soluția trebuie să fie nuanțată, în funcție de
împrejurări, în cazul în care, ulterior respingerii unui acord de recunoaștere a vinovăției pe acest
temei, un judecător ar lua parte în calitate de judecător de drepturi și libertăți la luarea sau
soluționarea contestației împotriva unei măsuri preventive sau la soluționarea oricărei alte cereri
de competența acestui organ judiciar în aceeași cauză penală. Aceeași ar trebui să fie rezolvarea
și în cazul în care același magistrat ar fi sesizat cu judecarea altui acord de recunoaștere a
vinovăției încheiat în aceeași cauză între procurorul de caz și un alt inculpat cercetat pentru
aceeași sau altă infracțiune. De asemenea, apreciem că în cazul respingerii acordului de
recunoaștere a vinovăției pe acest considerent, durata cât dosarul s-a aflat în fața instanței de
judecată nu intră în calculul termenului privind durata rezonabilă a desfășurării activității de
cercetare penală după începerea urmăririi penale (prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. 3 lit. a din
C. proc. pen.) în vederea promovării unei eventuale contestații privind durata procesului penal.
Conform art. 485 alin. 3 și 4 din C. proc. pen., indiferent de soluția dispusă, instanța de
judecată sesizată se va pronunța din oficiu și cu privire la cheltuielile judiciare și măsurile
preventive dispuse în cursul urmăririi penale.
În caz de admitere a acordului de recunoaștere a vinovăției, așa cum am menționat mai
sus, instanța de judecată va pronunța o sentință, care în fapt constituie o veritabilă hotărâre de
condamnare, învestită cu autoritate de lucru judecat, și care are conținutul arătat în art. 487 din C.
proc. pen. Având în vedere conținutul sentinței pronunțate în această procedură specială,
considerăm că nu există niciun impediment legal care să împiedice instanța să se pronunțe asupra
unor chestiuni corelative cum ar fi: măsurile asigurătorii, măsurile de siguranță, restituirea
lucrurilor, restabilirea situației anterioare, cauțiunea sau confiscarea extinsă.
În ceea ce privește calea de atac ce poate fi promovată împotriva sentinței pronunțate în
această procedură specială, conform art. 488 alin. 1 din C. proc. pen, aceasta este apelul, ce poate
fi declarat în termen de 10 zile de la comunicare de către procuror sau inculpat și este dat în
competența Curții de Apel. Prin urmare, chiar dacă partea civilă participă și este ascultată de
către instanța de judecată sesizată cu acordul de recunoaștere a vinovăției, aceasta nu poate fi
titulară și nu poate declanșa această cale de atac. Conform alin. 2 al aceluiași articol, împotriva
sentinței prin care acordul de recunoaștere a fost admis se poate declara apel numai cu privire la
felul și cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia, respectiv numai în cazul în care
la pronunțarea sentinței instanța a creat pentru inculpat o situație mai grea decât cea asupra căreia
s-a ajuns la un acord în cursul urmăririi penale. Calea de atac promovată prezintă în continuare
caracter suspensiv, iar la pronunțarea deciziei va fi respectat principiul non reformatio in peius.
La soluționarea apelului este obligatorie citarea inculpatului nu și prezența acestuia, iar
participarea procurorului este obligatorie, conform art. 420 alin. 3 C. proc. pen. În urma
deliberării, instanța de control judiciar va pronunța în mod obligatoriu una din următoarele
soluții: a) respinge apelul, menținând hotărârea atacată, dacă apelul este tardiv sau inadmisibil ori
nefondat; b) admite apelul, desființează sentința prin care acordul de recunoaștere a fost admis
numai cu privire la felul și cuantumul pedepsei sau la forma de executare a acesteia și pronunță o
nouă hotărâre, procedând potrivit art. 485 alin. 1 lit. a), care se aplică în mod corespunzător; c)
admite apelul, desființează sentința prin care acordul de recunoaștere a fost respins, admite
acordul de recunoaștere a vinovăției, dispozițiile art. 485 alin. 1 lit. a) și art. 486 aplicându-se în
mod corespunzător.
Ministerul Public a dat publicității luni, 3 noiembrie 2014, solicitarea formulată de
Tiberiu Nițu, Procurorul General al României, în cauza nr.27/1/2014/HP/P a ICCJ,
pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: dacă procurorul în faza de urmărire penală, în
procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, poate să reţină în încadrarea
juridică dată faptei inculpatului şi dispoziţiile art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală,
cu consecinţe directe asupra reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru
infracţiunea săvârşită?
Ministerul Public a dat publicității marți, 18 noiembrie 2014, decizia ICCJ, Completul
pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, cu privire la chestiunea de drept cu
care a fost sesizată. ICCJ a decis că procurorul nu poate, în faza de urmărire penală, în
procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, să reţină dispoziţiile art. 396 alin. 10 C. proc.
pen., cu consecinţe directe asupra reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru
infracţiunea săvârşită.
În concluzie, în pofida tuturor carențelor legislative descoperite cu ocazia punerii în
practică a acestei proceduri speciale, transpunerea în dreptul intern a acestei instituții recunoscute
în legislația celorlalte state membre ale Uniunii Europene reprezintă un pas important al
legiuitorului român spre modernizarea și simplificarea procesului penal.