Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FACULTATEA DE DREPT
DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ
CADRU DIDACTIC,
Prof.univ.dr.Carmen Silvia PARASCHIV
București
2021
1
© Toate drepturile pentru această lucrare sunt rezervate autorului. Reproducerea ei integrală sau
fragmentară este interzisă.
2
I. INTRODUCERE
Cursul de Drept Procesual Penal – Partea Speciala, se studiaza in anul IV, semestrul I, ZI si ID
si reprezinta incununarea materiilor de penal (Drept Penal – Parte Speciala, anul II si Drept Penal –
Parte Speciala, anul III).
Dreptul Procesual Penal reprezinta un ansamblu de norme juridice, ansamblu care sta la baza
desfasurarii unui proces penal.
Orice organizare de stat presupune existenta unor reguli de conduita care alcatuiesc ordinea
de drept si cu ajutorul carora se desfasoara intreaga activitate sociala.
Ordinea de drept se realizeaza pe doua cai: a) prin conformare; si b) prin constrangere. Daca
in prima cale nu exista probleme care sa nu poata fi intelese, cea de-a doua cale presupune, din
partea institutii,lor statului, a organelor judiciare abilitate, o atentie care se indreapta atat sub
aspectul corectei aplicari a normelor coercitive, cat si a interpretarii acestora.
Putem conchide ca justitia reprezinta modalitatea in care se manifesta, in mecansmul statal,
puterea judecatoreasca.
Incalcarea regulilor de conduita stabilite prin lege se concretizeaza si prin incalcarea legii
penale, acest aspect conducand la aparitia infractiunilor.
Incalcarea legii penale duce la nasterea unui raport de conflict, in baza caruia statul are
dreptul de a trage la raspundere pe faptuitor, acesta fiind obligat sa suporte consecintele faptei sale.
Trecerea raportului de conflict in sarcina institutiilor specializate ale statului, in vederea
tragerii la raspundere penla a faptuitorului, pe calea justitiei, intr-un proces penal, da nastere la un
alt raport juridic si anume, la raportul juridic de drept procesual penal, care se desfasoara intre
subiectii procesului penal, fiecare cu drepturile si obligatiile ce decurg din aceasta calitate.
Partea Speciala a Dpreptului Procesual Penal reprezinta concretizarea si transpunerea in
practica a notiunilor specifice Partii Generale, coroborat cu institutiile Partii Speciale.
In cadrul Parti Speciale se analizeaza fiecare faza a procesului penal.
4
acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se
producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate
6.3. Titularii revizuirii
6.4. Cererea de revizuire
6.5. Termenul de introducere a cererii
6.6. Procedura de judecare a revizuirii
6.6.1. Admiterea în principiu
6.6.2. Măsurile care pot fi luate odată cu sau ulterior admiterii în principiu
6.6.3. Rejudecarea în urma admiterii în principiu a cererii de revizuire
6.6.4. Soluțiile după rejudecare
6.7. Revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului
§7. Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate
7.1. Dispoziții generale
7.2. Declararea căii extraordinare de atac
7.2.1. Titularii
7.2.2. Termenul
7.2.3. Cererea de redeschidere a procesului penal
7.3. Judecarea cererii de redeschidere a procesului penal
7.3.1. Măsurile premergătoare
7.3.2. Judecarea cererii de redeschidere a procesului penal
Capitolul al V-lea. Proceduri privind asigurarea unei practici unitare
§1. Recursul în interesul legii
1.1. Considerații preliminare
1.2. Cererea de recurs în interesul legii
1.3. Procedura de judecare a recursului în interesul legii
1.3.1. Măsurile premergătoare
1.3.2. Procedura de judecare
1.3.3. Conținutul hotărârii și deciziei
§2. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept
2.1. Considerații preliminare
2.2. Obiectul sesizării
2.3. Procedura de judecată
2.4. Conținutul și efectele deciziei
Capitolul al VI-lea. Proceduri speciale
§1. Acordul de recunoaștere a vinovăției
1.1. Obiectul recunoașterii vinovăției
1.2. Titularii acordului de recunoaștere a vinovăției
1.3. Condițiile, forma și conținutul acordului de recunoaștere a vinovăției
1.4. Sesizarea instanței cu acordul de recunoaștere a vinovăției
1.5. Procedura în fața instanței
1.6. Soluțiile instanței
1.7. Soluționarea acțiunii civile
1.8. Calea de atac
§2. Contestația privind durata procesului penal
2.1. Titularii și termenul contestației
2.2. Conținutul contestației
2.3. Procedura de soluționare a contestației
2.3.1. Competența de soluționare a contestației
2.3.2. Procedura de judecată
2.3.3. Soluțiile contestației
§3. Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice
3.1. Dispoziții introductive
5
3.2. Reprezentarea, locul de citare a persoanei juridice și măsurile preventive
3.2.1. Reprezentarea persoanei juridice
3.2.2. Locul de citare a persoanei juridice
3.2.3. Măsurile preventive
3.3. Procedura de informare
3.4. Efectele fuziunii, absorbției, divizării, reducerii capitalului social, ale dizolvării sau lichidării
persoanei juridice condamnate
3.5. Punerea în executare a pedepsei amenzii
3.6. Punerea în executare a pedepselor complementare
3.6.1. Punerea în executare a pedepsei complementare a dizolvării persoanei juridice
3.6.2. Punerea în executare a pedepsei complementare a suspendării activității persoanei juridice
3.6.3. Punerea în executare a pedepsei complementare
a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice
3.6.4. Punerea în executare a pedepsei complementare
a interzicerii persoanei juridice de a participa la procedurile de achiziții publice
3.6.5. Punerea în executare a pedepsei complementare a plasării sub supraveghere judiciară
3.6.6. Punerea în executare a pedepsei complementare a afișării sau publicării hotărârii de
condamnare
3.6.7. Supravegherea executării pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice
§4. Procedura în cauzele cu infractori minori
4.1. Dispoziții introductive
4.2. Urmărirea penală în cazul infractorilor minori
4.2.1. Condiții speciale de aplicare față de minori a măsurilor preventive
4.3. Faza de judecată în cazul infractorilor minori
4.3.1. Desfășurarea judecății
4.4. Punerea în executare a măsurilor educative
4.4.1. Punerea în executare a măsurilor educative neprivative de libertate
4.4.2. Prelungirea sau înlocuirea măsurilor educative neprivative de libertate
4.4.3. Punerea în executare a măsurilor educative privative de libertate
4.4.3.1. Punerea în executare a internării într-un centru educativ
4.4.3.2. Schimbările privind măsura educativă a internării într-un centru educativ
4.4.3.3. Punerea în executare a internării într-un centru de detenție
4.4.3.4. Schimbările privind măsura educativă a internării într-un centru de detenție
4.4.3.5. Schimbarea regimului de executare
§5. Procedura dării în urmărire
5.1. Considerații preliminare
5.2. Cazuri și titulari
5.3. Punerea în executare a ordinului de urmărire
5.3.1. Supravegherea tehnică, reținerea, predarea și percheziționarea corespondenței și a obiectelor,
percheziția și obținerea datelor de trafic și de localizare prelucrate de către furnizorii de rețele
publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate
publicului în procedura dării în urmărire
5.3.2. Ridicarea de obiecte sau înscrisuri în procedura dării în urmărire
5.4. Revocarea urmăririi
§6. Procedura reabilitării
6.1. Dispoziții introductive
6.2. Reabilitarea de drept
6.3. Reabilitarea judecătorească
6.3.1. Cererea de reabilitare judecătorească
6.3.2. Judecarea cererii de reabilitare
6.3.2.1. Măsurile premergătoare
6.3.2.2. Respingerea cererii de reabilitare pentru neîndeplinirea condițiilor de formă și fond
6.3.2.3. Soluționarea cererii
6
§7. Procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de
privare nelegală de libertate ori în alte cazuri
7.1. Dispoziții introductive
7.2. Dreptul la repararea pagubei în caz de eroare judiciară
7.3. Dreptul la repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate
7.4. Felul și întinderea reparației
7.5. Acțiunea pentru repararea pagubei
7.6. Acțiunea în regres
§8. Procedura în caz de dispariție a dosarelor judiciare și a înscrisurilor judiciare
8.1. Dispoziții introductive
8.2. Obiectul procedurii speciale
8.3. Competența în cazul înlocuirii sau reconstituirii
8.3.1. Înlocuirea înscrisului
8.3.2. Reconstituirea înscrisului sau dosarului
§9. Procedura privind cooperarea judiciară internațională și punerea în aplicare a tratatelor internaționale în
materie penală
§10. Procedura de confiscare sau de desființare a unui înscris în cazul clasării
10.1. Dispoziții introductive
Capitolul al VII-lea. Executarea hotărârilor penale
§1. Considerații preliminare
1.1. Rămânerea definitivă a hotărârii primei instanțe
1.2. Instanța de executare
1.3. Judecătorul delegat cu executarea
1.3.1. Contestația la executare
1.3.2. Contestația cu privire la dispozițiile civile și amenzile judiciare
1.3.3. Rezolvarea contestației la executare
BIBLIOGRAFIE
8
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR.I
9
CUPRINS
1. Contestatia in anulare.
2. Recursul in casatie.
3. Revizuirea.
4. Redeschiderea procesului penal in cazul judecarii in lipsa a persoanei condamnate.
OBIECTIVE SPECIFICE
10
CĂILE EXTRAORDINARE DE ATAC
CONTESTAŢIA ÎN ANULARE
Definiţie
Căi extraordinare de atac – remedii procesuale – pentru înlăturarea erorilor de fapt sau de drept
constatate în hotărârile definitive.
- Sunt căi extraordinare de atac potrivit NCPP:
- contestaţia în anulare
- recursul în casaţie
- revizuirea
- redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate
1. Contestaţia în anulare
→ este calea de atac extraordinară ce se poate exercita NUMAI împotriva hotărârilor penale
definitive.
- prin intermediul contestaţiei în anulare se pot îndrepta acele erori de drept ivite în special în
timpul judecăţii în apel, erori ce nu pot fi înlăturate pe altă cale;
- are un caracter mixt:
- este o cale de anulare;
- cale de retractare.
● Potrivit dispoziţiilor art. 426 NCPP, contestaţia în anulare se poate face împotriva hotărârilor
penale definitive, în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi
sau
11
când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre
această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a
procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond
a procesului;
d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era
obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era
obligatorie, potrivit legii;
g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
● Analiza cazurilor contestaţiei în anulare, prevăzute în mod limitativ în art. 426 NCPP.
1. Când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi
sau
când, deşi legal citată, a fost în imposibilitatea de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre
această imposibilitate (art. 426 lit. a)).
- litera a) cuprinde două situaţii, şi anume:
● – judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi.
- citarea părţilor sau a persoanei vătămate nu a fost îndeplinită sau procedura de citare a fost
viciată → nu au fost respectate dispoziţiile legale prevăzute (art. 257 – 262 NCPP);
- lipsa citării sau vicierea procedurii de citare s-a produs la judecata în apel a cauzei.
→ Încălcarea dispoziţiilor privind citarea atrage sancţiunea nulităţii relative (art. 282 NCPP).
- procedura de citare viciată poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare de oricare dintre
părţi sau de persoana vătămată – referindu-se DOAR în legătură cu propria lor procedură de
citare.
● – când judecata în apel s-a desfăşurat în lipsa unei părţi (sau a persoanei vătămate) care deşi
legal citată a fost în imposibilitatea de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această
imposibilitate (art. 426 lit. a) – teza a II-a).
- în această situaţie legiuitorul prevede ca şi condiţii:
- partea a fost legal citată DAR nu a fost prezentă din cauza unei motivaţii obiective, iar judecata
în apel s-a desfăşurat în lipsa acesteia;
- partea legal citată NU a putut înştiinţa instanţa în legătură cu imposibilitatea prezentării.
12
2. Când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a
procesului penal (art. 426 lit. b)).
- în acest caz trebuie ca la dosarul cauzei să existe probe cu privire la o cauză de încetare a
procesului penal [art. 16 alin. (1) lit. e) – h) şi j)].
e) – lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă
condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;
f) – a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică
ori s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;
g) – a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia
înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în
condiţiile legii;
h) – există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
j) – a intervenit un transfer de procedură cu un alt stat, potrivit legii.
1. → Atât cazul de încetare a procesului penal [prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. e) – h) şi j)],
cât şi probele pe care se sprijineau, trebuiau să existe la momentul la care hotărârea a fost
pronunţată.
→ Legiuitorul prevede posibilitatea folosirii contestaţiei în anulare DOAR în cazul în care faţă
de inculpat s-a pronunţat o hotărâre de condamnare nu şi în cazul pronunţării unei hotărâri prin
care instanţa a dispus
- renunţarea la aplicarea pedepsei
(când instanţa constată dincolo de orice îndoială rezonabilă):
- că fapta există
- constituie infracţiune
- a fost săvârşită de inculpat
în condiţiile art. 80 – 82 NCP
sau
- amânarea aplicării pedepsei
(când instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că):
- fapta există
- constituie infracţiune
- a fost săvârşită de inculpat
în condiţiile art. 83 – 90 NCP.
*NOTĂ
►În legătură cu aplicarea cazului de contestație în anulare prevăzut în art. 426 lit. b) Cpp, ICCJ,
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost sesizat de către
Curtea de Apel București (CAB), Secția I penală, cu următoarea chestiune de drept: ”dacă, în
interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, instanța care
soluționează contestația în anulare, după admiterea în principiu a acesteia, poate reanaliza o
cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat
incidența cauzei de încetare a procesului penal, pentru care existau probe la dosar”.
13
►În speță, a fost incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută în art. 16 alin. 1 lit. g)
Cpp, ipoteza finală și anume, încheierea unui acord de mediere în condițiile legii.
►Sesizarea CAB a fost admisă și ICCJ s-a pronunțat cu privire la chestiunea de drept supusă
dezlegării prin Decizia nr. 10/2017, publicată în M. Of. nr. 392/25 mai 2017, stabilind că, ”în
interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, instanţa care
soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în
cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului
penal”.
►Chestiunea de drept care a făcut obiectul sesizării, a fost generată de diferența dintre
reglementarea actuală a cazului din art. 426 lit. b) Cpp și reglementarea aceluiași caz în art. 386
lit. c) din Codul de procedură penală din1968.
»Anterior, textul avea următorul conținut: ”când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra
unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu
privire la care existau probe în dosar”.
►Actuala reglementare nu mai limitează aplicarea art. 426 lit. b) Cpp la condiția omisiunii
instanței de a se pronunța asupra unei cauze de încetare a procesului penal.
Acest fapt a determinat, într-o opinie, bazată pe principiul „ubi lex non dislinguit, nec nos
distinguere debemus“, să se considere că:
- ”legiuitorul nu distinge între ipoteza în care instanţa a dezbătut şi a analizat incidenţa cauzei
de încetare a procesului penal şi ipoteza în care instanţa nu a dezbătut şi nu a analizat incidenţa
unei astfel de cauze şi, în consecinţă, dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură
penală sunt aplicabile în ambele ipoteze;
- ”dacă s-ar fi dorit ca art. 426 lit. b) Cpp să se aplice numai în situația nepronunțării instanței
asupra cauzei de încetare a procesului penal, atunci legiuitorul trebuia să legifereze în acest
sens”;
- ”limitarea aplicabilităţii dispoziţiilor art. 426 lit. b) Cpp nu are un temei legal și echivalează
cu o restrângere a sferei de aplicare a normei de procedură penală, pe cale de interpretare, în
defavoarea persoanei condamnate”.
Prin urmare, instanța care soluționează cererea de contestație în anulare poate analiza,
respectiv reanaliza cauza de încetare a procesului penal atât în situația în care a omis să se
pronunțe asupra cauzei, cât și atunci când a dezbătut și a analizat incidența cauzei, pentru care
existau probe la dosar.
►Într-o altă opinie, care se regăsește în Decizia ICCJ nr. 10/2017, bazată pe natura juridică a
contestației în anulare (aceasta fiind cale extraordinară de atac de retractare prin anulare a
hotărârii definitive), pe respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive, pe
respectarea principiului securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive și pe
recunoașterea premisei prezumției de legalitate a soluțiilor pronunțate, se consideră că:
►REȚINE: - ”Nu pot fi invocate, pe calea contestației în anulare, chestiuni privind fondul
cauzei, ci numai nulitatea anumitor acte de procedură efectuate cu încălcarea legii”;
- ”Înlăturarea erorilor de procedură nu înseamnă încălcarea autorității de lucru judecat,
deoarece fapta și vinovăția sunt stabilite prin hotărâre definitivă, iar instanța învestită cu cererea
de contestație în anulare nu poate judeca, din nou, fondul cauzei penal”;
- ”Contestația în anulare are o natură juridică mixtă, fiind o cale de atac de retractare, care
pune instanța în situația de a verifica, ea însăși, condițiile legale în care a dat hotărârea și dacă
este cazul, de a o infirma, fără însă a-și putea extinde controlul asupra legalității și temeiniciei
soluției pronunțate”;
14
- ”Este o cale de atac de anulare, în sensul că verificarea pe care o face instanţa în cadrul
contestaţiei în anulare reprezintă o apreciere asupra încălcării unor garanţii procesuale ce nu ţin
de fondul cauzei, dar care s-au produs şi care, odată constatate, conduc la retractarea hotărârii
pronunţate, prin anularea ei, dispunându-se rejudecarea”.
- ”A interpreta altfel acest caz de contestaţie în anulare ar însemna transformarea contestaţiei
în anulare, ca şi cale extraordinară de atac, într-un apel deghizat, permiţându-se, contrar legii,
pronunţarea unei soluţii diametral opuse, exclusiv pe baza unei interpretări diferite date aceloraşi
elemente avute în vedere de instanţa de apel, de către judecători din cadrul aceleiaşi instanţe”.
- ”O nouă analiză a fondului cauzei poate fi dispusă, exclusiv, în ipoteza în care în cadrul
contestaţiei în anulare apar elemente noi circumscrise unei erori de procedură a instanţei de apel,
pornindu-se, în mod obligatoriu, de la principiul prezumţiei legalităţii hotărârilor judecătoreşti”.
- ”Orice aspect care a fost pus în discuţia părţilor de către instanţa de apel şi cu privire la care
s-a pronunţat definitiv constituie o chestiune care intră în puterea lucrului judecat, neputând fi
invocată ca şi caz de contestaţie în anulare.
►Prin urmare, instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza cauza de
încetare a procesului penal odată ce aceasta a fost dezbătută și analizată de instanța a cărei
hotărâre este contestată, la cerere sau din oficiu, și care a apreciat, chiar greșit, că nu este
incidentă acea cauză, pronuțând o soluție de condamnare ce a intrat în putere de lucru judecat. În
acest caz, contestația în anulare întemeiată pe art. 426 lit. b) Cpp nu este admisibilă.
Potrivit art. 354 alin. (2) – în cursul judecării cauzei, completul de judecată trebuie să rămână
acelaşi. Când nu este posibil acest lucru, completul poate fi schimbat până la începerea
dezbaterilor.
- Orice schimbare intervenită după momentul începerii dezbaterilor, atrage reluarea dezbaterilor.
Deci, în cazul în care hotărârea a fost pronunţată de un alt complet decât cel care a luat parte la
judecata pe fond, indiferent de motivul care a determinat schimbări în compunerea completului,
poate reprezenta caz de contestaţie în anulare.
4. Când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate
(art. 426 lit. d)).
Potrivit Legii nr. 304/2004 – de organizare judiciară, compunerea completelor de judecată este
riguros reglementată.
- în acest sens, art. 31 – L. 304/2004 reglementează compunerea completelor de judecată la
nivelul Î.C.C.J.
- art. 54 L. 304/2004 – reglementează compunerea completelor de judecată pentru judecătorie,
tribunal şi curţi de apel.
- Cazurile de incompatibilitate a judecătorilor sunt reglementate de dispoziţiile art. 64 NCPP –
iar apariţia unuia dintre ele poate reprezenta caz de contestaţie în anulare în vederea realizării
echidistante a actului de justiţie.
5. Când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta
era obligatorie, potrivit legii (art. 426 lit. e))
- Dispoziţiile art. 281 – prevăd sancţionarea cu nulitate absolută atunci când sunt încălcate
dispoziţiile referitoare la participarea procurorului, precum şi dispoziţiile referitoare la prezenţa
inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie.
15
În acelaşi timp,
- art. 353 alin. (...) prevede faptul că „participarea procurorului la judecata cauzei este
obligatorie”.
- art. 363 alin. (1) – participarea procurorului la judecată este obligatorie.
- În ceea ce priveşte participarea inculpatului la judecată, dispoziţiile art. 364 alin. (1) prevăd că
judecata cauzei se desfăşoară în prezenţa inculpatului, aducerea acestuia aflat în detenţie
reprezentând o obligaţie a organelor judiciare.
De la această regulă, sunt prevăzute excepţiile, când judecata se poate desfăşura în lipsa
inculpatului [art. 364 alin. (2)].
- când inculpatul este dispărut
- când inculpatul se sustrage de la judecată
- când inculpatul şi-a schimbat adresa fără a o aduce la cunoştinţa organelor judiciare şi, în urma
verificărilor efectuate, nu i se cunoaşte noua adresă,
precum şi
- art. 364 alin. (3)
- când deşi legal citat, lipseşte în mod nejustificat de la judecarea cauzei
- dar şi în situaţia prevăzută de art. 364 alin. (4)
- când inculpatul, inclusiv în cazul în care este privat de libertate, poate cere în scris, să fie
judecat în lipsă, fiind reprezentat de avocatul său ales sau din oficiu, pe tot parcursul judecăţii.
6. Când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era
obligatorie, potrivit legii (art. 426 lit. f))
- reprezintă cazuri de asistenţă juridică obligatorie a inculpatului (art. 90 NCPP):
- când inculpatul este minor, internat într-un centru de detenţie sau într-un centru educativ, când
este reţinut sau arestat, chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă
a internării medicale, chiar în altă cauză, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege;
- în cazul în care organul judiciar apreciază că inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea;
- în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa
detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.
- Dispoziţiile art. 91 alin. (5) prevăd faptul că dacă la judecarea cauzei avocatul lipseşte şi nu
poate fi înlocuit, atunci când asistenţa juridică este obligatorie, cauza se amână.
Art. 91 alin. (2) teza a II-a prevede că în cursul judecăţii, când asistenţa juridică este obligatorie,
dacă avocatul lipseşte nejustificat la termenul de judecată, nu asigură substituirea sau refuză să
efectueze apărarea, deşi a fost asigurată exercitarea tuturor drepturilor procesuale, instanţa ia
măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu, care să îl înlocuiască, acordându-i un termen
de minimum 3 zile pentru pregătirea apărării.
→ Dispoziţiile prevăzute de art. 93 alin. (4) NCPP – referitoare la asistenţa juridică obligatorie a
persoanei vătămate, părţii civile sau a părţii responsabile civilmente NU reprezintă caz de
contestaţie în anulare.
7. Când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel
(art. 426 lit. g))
Publicitatea şedinţei de judecată este o dispoziţie imperativă care, în cazul în care nu este
respectată, se sancţionează, de asemenea, cu sancţiunea nulităţii absolute [art. 281 alin. (1) lit.
c)].
16
- Dispoziţiile art. 352 – reglementează instituţia publicităţii şedinţei de judecată, precizând în
alin. (1) faptul că
„şedinţa de judecată este publică, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege”.
Teza finală a alin. (1) a art. 352 prevede excepţia de la publicitatea şedinţei de judecată care nu
reprezintă caz de contestaţie în anulare.
- şedinţa desfăşurată în camera de consiliu nu este publică.
- De asemenea – instanţa de judecată poate declara şedinţa nepublică pentru tot cursul judecăţii
sau pentru o anumită parte a judecării cauzei, DACĂ apreciază că judecarea în şedinţă publică ar
putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnităţii sau vieţii intime a unei persoane,
intereselor minorilor sau ale justiţiei [art. 352 alin. (3)].
- Instanţa poate, de asemenea, să declare şedinţa nepublică la cererea unui martor, dacă prin
audierea sa în şedinţă publică s-ar aduce atingere siguranţei ori demnităţii sau vieţii intime a
acestuia sau a membrilor familiei sale, ori la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a
părţilor, în cazul în care o audiere în public ar pune în pericol confidenţialitatea unor informaţii
[art. 352 alin. (4)].
8. Când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal
posibilă (art. 426 lit. h))
- Încălcarea acestei dispoziţii reprezintă temei pentru invocarea nulităţii relative [art. 282 NCPP
alin. (1)] – încălcarea acestei dispoziţii determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea
cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin
desfiinţarea actului.
- Audierea inculpatului reprezintă un act de procedură obligatoriu pe parcursul cercetării
judecătoreşti – la judecata în prima instanţă, potrivit art. 376 alin. (3) (Ordinea cercetării
judecătoreşti) dar şi la judecata în apel [art. 420 alin. (4)], când instanţa de apel procedează la
ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă, potrivit regulilor de la judecata în fond.
9. Când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi
faptă (art. 426 lit. i))
În acelaşi timp, autoritatea de lucru judecat (NE BIS IN IDEM) reprezintă unul din cazurile care
împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale reglementate de art. 16 alin. (1) lit. i)
– există autoritate de lucru judecat.
17
→ Cazurile de contestaţie în anulare prevăzute în conţinutul art. 426 lit. b) c), d), e), f), g), h) pot
fi invocate atât pentru (împotriva)
- hotărârilor penale rămase definitive în prima instanţă
cât şi
- hotărârilor penale pronunţate de instanţa de apel – şi care au rămas definitive.
→ Cazul de la litera a) a art. 426 poate face obiectul contestaţiei în anulare numai pentru
judecata în apel.
Titulari
- Sunt titulari ai contestaţiei în anulare
- părţile (inculpat, partea civilă, partea responsabilă civilmente)
- persoana vătămată
- procurorul
Trebuie să cuprindă
- numele şi prenumele contestatorului
- adresa celui care contestă
- hotărârea atacată
- cazul de contestaţie invocat
- numărul dosarului şi instanţa care a pronunţat hotărârea
- probele care susţin cazul de contestaţie invocat
Contestaţia în anulare poate fi introdusă de părţi – care au deţinut calitatea de apelant sau de
intimat, pentru cazul prevăzut în art. 426 lit. a)
- de procuror şi inculpat – când se invocă unul din cazurile prevăzute la art. 426 – literele b), c),
e), f), h) şi i);
- de procuror, persoana vătămată şi oricare dintre părţi – când se invocă unul din cazurile
prevăzute de art. 426 lit. c), d), e) şi g).
● Poate fi făcută
- personal
- avocat – cu mandat special
- reprezentant legal
- Pentru cazul prevăzut de art. 426 lit. b) termenul de introducere a contestaţiei în anulare – este
derogatoriu de la termenul general.
● Astfel – pentru cazul când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză
de încetare a procesului penal, contestaţia în anulare poate fi introdusă oricând.
18
*NOTĂ
► Art. 428 alin. 1 Cpp, înainte de modificarea prin OUG nr. 18/2016, era reglementat astfel:
»„(1) Contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 poate fi introdusă în
10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de
hotărârea a cărei anulare se cere”.
►CCR a fost sesizată prin încheiere, la data de 27.11.2015, de către Curtea de Apel Bucureşti, cu
excepţia de neconstituţionalitate a art. 248 alin. 1 Cpp, care la data sesizării avea conţinutul redat
mai sus;
►”În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul a arătat că, potrivit art. 428 alin.(1) din
Codul de procedură penală, contestația în anulare, pentru motivele prevăzute la art. 426 din Codul
de procedură penală, poate fi introdusă în 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face
executarea a luat cunoștință de hotărârea a cărei anulare se cere. Autorul susține că momentul în
care contestatorul a luat cunoștință de hotărârea a cărei anulare se cere poate fi cel al pronunțării
hotărârii, respectiv al comunicării minutei întocmite potrivit art.400 din Codul de procedură
penală, ori data punerii în executare a mandatului de executare conform dispozitivului hotărârii. În
aceste condiții, susține autorul excepției că, în lipsa motivării hotărârii împotriva căreia a fost
formulată contestație în anulare, unele dintre cazurile de contestație în anulare nu pot fi cunoscute
și, pe cale de consecință, persoana interesată nu poate exercita, în mod efectiv, calea de atac ori,
dacă contestația în anulare a fost formulată pentru un motiv pe care nu îl poate dovedi, aceasta va
fi respinsă, ca inadmisibilă, de către instanța de judecată”.
►În acest interval de timp, Guvernul României, a adoptat, ulterior sesizării CCR, OUG nr.
18/2016 şi a modificat, anterior pronunţării CCR, art. 248 alin.1 Cpp, dându-i actualul conţinut,
OUG nr. 18/2016 fiind publicată în M. Of. nr. 389 din 23 mai 2016, dată de la care a început să
producă efecte juridice, deci înainte de pronunţarea Deciziei nr. 501/2016 de către CCR;
19
→”Curtea reține că instituirea unui termen, pentru formularea contestației în anulare, este
in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori și discipline procesuale, în vederea
soluționării într-un termen rezonabil a procesului penal și o garanție că această cale de atac nu va
deveni o posibilitate a părților interesate de a înlătura, oricând, efectele pe care trebuie să le
producă hotărârile judecătorești definitive.
→Curtea constată însă că opțiunea legiuitorului, de a reglementa un termen pentru
introducerea contestației în anulare, când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri
definitive pentru aceeași faptă [art.426 lit.i) din Codul de procedură penală], nu apare ca fiind
rezonabilă din perspectiva relației existente între interesul general și cel individual, această
condiționare a formulării contestației în anulare impunând în sarcina individului o condiție
excesivă pentru exercitarea căii de atac extraordinare.
→Curtea constată că reglementarea unui termen în interiorul căruia persoana împotriva
căreia se face executarea poate introduce contestația în anulare aduce atingere dispozițiilor
constituționale privind liberul acces la justiție.
→Curtea reamintește că persoana împotriva căreia se face executarea poate lua cunoștință de
ultima hotărâre penală definitivă (pronunțată pentru aceeași faptă) prin înmânarea mandatului de
executare a pedepsei închisorii. Or, față de cuprinsul mandatului de executare, astfel cum este
stabilit în art.555 din Codul de procedură penală (denumirea instanței de executare, data emiterii,
datele privitoare la persoana condamnatului, numărul și data hotărârii care se execută și
denumirea instanței care a pronunțat-o, pedeapsa pronunțată și textul de lege aplicat, pedeapsa
accesorie aplicată, timpul reținerii și arestării preventive ori al arestului la domiciliu sau al
internării medicale, care s-a dedus din durata pedepsei, mențiunea dacă cel condamnat este
recidivist, precum și, după caz, mențiunea prevăzută la art.404 alin.(7), ordinul de arestare și de
deținere, semnătura judecătorului delegat, precum și ștampila instanței de executare), persoana
împotriva căreia se face executarea nu are posibilitatea să stabilească dacă ultima hotărâre
definitivă a fost pronunțată pentru aceeași faptă — identitate de faptă (de obiect), pentru a putea
introduce contestația în anulare, pentru motivul reglementat în art.426 lit.i) din Codul de
procedură penală, anterior împlinirii termenului reglementat în alin.(1) al art.428 din Codul de
procedură penală.
→Totodată, Curtea reține că la formularea contestației în anulare, întemeiată pe dispozițiile
art.426 lit.i) din Codul de procedură penală, trebuie să se facă dovada existenței celor două sau mai
multor hotărâri penale definitive din care rezultă identitatea de persoană și obiect, incluzând
situația în care pentru aceeași faptă sunt încadrări juridice diferite, astfel încât, și din această
perspectivă, reglementarea unui termen în care este necesar a fi formulată contestația în anulare —
când împotriva unei persoane s-au pronunțat două/mai multe hotărâri definitive pentru aceeași
faptă — ar fi de natură a afecta interesul individual al contestatorului în restabilirea legalității
încălcate prin nesocotirea principiului ne bis in idem.
→În concluzie, condiționarea introducerii contestației în anulare, pentru motivul reglementat în
art.426 lit.i) din Codul de procedură penală, de respectarea unui termen în acest sens nu este
rezonabilă, depășind cadrul constituțional referitor la exercitarea căilor de atac, în condițiile în care
instituirea unei căi de atac, ca modalitate de acces la justiție, implică, de principiu, asigurarea
posibilității de a o utiliza pentru toți cei care au un drept, un interes legitim, capacitate și calitate
procesuală. Or, prin efectul dispozițiilor criticate se produce un dezechilibru în defavoarea
justițiabilului, în sensul că acesta trebuie să suporte sancțiunea procedurală a inadmisibilității în
ipoteza formulării contestației în anulare, pentru motivul reglementat la lit.i) a art.426, cu
nerespectarea termenului stabilit de legiuitor în art.428 alin.(1) din Codul de procedură penală”.
►IMPORTANT de reținut în cazul Deciziei nr. 501/2016 este faptul că, deși art. 428 alin. 1 Cpp a
fost modificat de legiuitor, înaintea pronunțării CCR și în sensul celor susținute de autorul
excepției, fapt ce făcea inutilă verificarea neconstituționalității unui text de lege care, între timp,
fusese pus în acord cu dispozițiile constituționale, Curtea a continuat să examineze excepția de
20
neconstituționalitate, pentru a constata dacă norma de procedură criticată prevăzută de art. 428
alin.1 Cpp, care a și produs efecte juridice în redactarea cu care a fost sesizată Curtea, dovadă fiind
Decizia nr. 1771/A/18.12.2015 prin care Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă
admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare, încalcă sau nu prevederile
Constituției.
Procedând astfel, CCR a arătat că art. 428 alin. 1 Cpp era neconstituțional și trebuia modificat,
pentru a fi conform cu dispozițiile constituționale, chiar dacă nu intervenea anterior OUG nr.
18/2016, pentru că prin art. 147 din Constituție, Guvernul este obligat, în termen de 45 de zile de la
publicarea deciziei CCR, să pună de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile
Constituției, pe durata acestui termen norma de procedură din art. 428 alin. 1 Cpp fiind suspendată
de drept.
Instanţa competentă
Admiterea în principiu
- Admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare se realizează [alin. (1)]:
- în camera de consiliu (şedinţă nepublică);
- fără participarea părţilor;
- cu participarea obligatorie a procurorului;
- în şedinţă necontradictorie.
Instanţa a cărei hotărâre este atacată verifică următoarele:
DACĂ
- cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege (10 zile de la data
când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare
se cere);
- motivul de contestaţie este prevăzut de lege
- contestatorul are calitatea procesuală pentru a putea introduce cererea de contestaţie în anulare;
- cererea de contestaţie în anulare este îndreptată împotriva unei hotărâri penale definitive;
- sunt depuse probe în susţinerea contestaţiei.
Constatând că toate aceste condiţii sunt îndeplinite în mod cumulativ, potrivit art. 431 alin. (2)
teza finală, instanţa:
● – admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate;
- Admiterea contestaţiei se face prin încheiere motivată (definitivă).
→ După admiterea contestaţiei, instanţa, poate (potrivit art. 430) dispune suspendarea executării
hotărârii, până la soluţionarea contestaţiei.
21
- Respingerea contestaţiei se face prin decizie definitivă sau sentinţă definitivă.
Potrivit Deciziei nr. 542/2012 – publicată în M. Of. nr. 707/21 septembrie 2015, Curtea
Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat neconstituţionalitatea
dispoziţiilor art. 431 alin. (1) potrivit cu care „instanţa examinează admisibilitatea în principiu a
contestaţiei în anulare, în camera de consiliu «fără citarea părţilor»”.
- Ca atare, potrivit Deciziei nr. 524/2015 – la admisibilitatea în principiu a contestaţiei în
anulare, procedura la care participă procurorul în mod obligatoriu, trebuie citate părţile şi
persoana vătămată, pentru a se da curs echitabilităţii procesului penal – drept consacrat prin
dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României.
- Participarea procurorului la procedura admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare – a
fost introdusă prin Decizia nr. 3/205 a Î.C.C.J. – care a admis recursul în interesul legii şi în
interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) NCPP, a stabilit că la
admisibilitate în principiu participă în mod obligatoriu procurorul.
Procedura de judecare
→ Propriu-zis acesta este momentul când se revine la etapa în care hotărârea a rămas definitivă,
procedându-se la judecata pe fond a cauzei.
→ Instanţa de judecată poate pronunţa o soluţie din cele prevăzute de art. 396 NCPP, DAR nu
poate încălca principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac.
22
- prin contestaţie se invocă autoritatea de lucru judecat, procedura de judecare a contestaţiei se
realizează:
- în şedinţă publică
- cu respectarea principiului contradictorialităţii
- participarea obligatorie a procurorului
- cu citarea părţilor interesate în cauza
În care s-a pronunţat ULTIMA hotărâre.
*NOTĂ
►Din conținutul art. 432 alin. 4 Cpp se desprind două reguli clare. Prima regulă, sentința pe care
o pronunță instanța învestită cu cererea de contestație în anulare, indiferent de cazul din art. 426
Cpp pe care a fost întemeiată, este supusă apelului, deci nu este definitivă. A doua regulă, decizia
pe care o pronunță aceeași instanță este definitivă, deci nu este supusă apelului.
►Legiuitorul nu a oferit alte date privind posibilitatea folosirii căii de atac a apelului când
hotărârea pronunțată este sentința, dar în practica judiciară a apărut următoarea problemă: dacă
sentința împotriva căreia s-a formulat cerere de contestație în anulare nu este supusă niciunei căi
de atac, sentința pronunțată de instanța care judecă contestația în anulare va fi supusă apelului,
potrivit art. 432 alin. 4 Cpp?
►Datele speței: Condamnatul PMI, autor al contestației în anulare, se afla în penitenciarul
Pelendava, în executarea unei pedepse cu închisoarea, când a fost sancțioanat disciplinar prin
Hotărârea Comisie de disciplină din penitenciar nr. 131 din 3.06.2014, cu suspendarea dreptului
de a primi vizite pe o perioadă de 3 luni, pentru comiterea unor abateri disciplinare foarte grave.
Împotriva Hotărârii Comisiei de disciplină, condamnatul a formulat plângere, pe care
Penitenciarul Pelendava a înaintat-o spre soluționare, în data de 12.6.2014, judecătorului de
supraveghere din cadrul penitenciarului.
Judecătorul de supraveghere a respins plângerea prin încheierea nr. 121 din 17.6.2014 și a
menținut sancțiunea aplicată de Comisia de disciplină.
Împotriva încheierii nr. 121 din 17.6.2014, condamnatul a formulat contestație la Judecătoria
Craiova, în data de 30.6.2014, contestație care a fost respinsă prin sentința nr. 3772 din
10.7.2014 și menținută încheierea nr. 121 din 17.6.2014 a judecătorului de supraveghere.
Sentința nr. 3772 din 10.7.2014 este definitivă.
Împotriva sentinței nr. 3772 din 10.7.2014, condamnatul a formulat contestație în anulare, la
Judecătoria Craiova, în data de 21.8.2014.
23
În cadrul fazei admisibilității în principiu a contestației în anulare, Judecătoria Craiova, prin
sentința nr. 4.154 din 11.9.2014, a respins contestația în anulare ca inadmisibilă (pentru
tardivitatea introducerii), în baza art. 431 alin. 2 Cpp raportat la art. 428 alin. 1 Cpp.
Sentința nr. 4154 din 11.9.2014 a fost pronunțată cu apel în 10 zile de la comunicare.
Împotriva sentinței nr. 4154 din 11.9.2014 condamnatul PMI a formulat în termen apel la
Tribunalul Dolj, în data de 23.9.2014.
►În vederea soluționării apelului, Tribunalul Dolj s-a confruntat cu următoarea problemă: este
admisibil apelul formulat împotriva sentinței pronunțate în soluționarea contestației în anulare,
atâta timp cât calea de atac a apelului nu este prevăzută de lege împotriva sentinței a cărei
anulare s-a cerut pe calea extraordinară a contestației în anulare?
► Cu această problemă a fost sesizată ICCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de
drept în materie penală, de către Tribunalul Dolj, Secția penală și pentru cauze cu minori, care a
solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile, în sensul dacă hotărârea pronunțată în soluționarea
căii de atac extraordinare a contestației în anulare și împotriva unei sentințe pentru care nu este
prevăzută de lege o cale de atac poate fi supusă apelului, conform art. 432 alin. 4 Cpp.
►ICCJ a hotărât astfel prin Decizia nr. 5/2015, publicată în M.Of. nr. 248/10.04.2015:
”Hotărârea pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în
anulare, împotriva unei sentințe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă
apelului”.
► Contestatorul condamnat, prin avocat, ”a apreciat că este admisibilă o cale de atac ordinară
declarată împotriva hotărârii pronunţate în soluţionarea căii de atac extraordinare, chiar dacă
aceasta vizează o sentinţă pentru care nu este prevăzută de lege o cale de atac”.
24
→este adevărat că dispoziţiile art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală stabilesc
faptul că sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este
definitivă (...), dar aceste dispoziţii reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare
după parcurgerea procedurii prealabile, şi anume admiterea în principiu, reglementată în art. 431
din Codul de procedură penală. "Aşadar, dispoziţiile art. 432 din Codul de procedură penală nu
sunt aplicabile speţei, nefiind depăşit momentul procedural al admisibilităţii în principiu.
→ Se mai impune precizarea că în ipoteza analizată nu sunt incidente dispoziţiile art. 408
alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă
legea nu prevede altfel". Art. 408 alin. (1) din Codul de procedură penală se referă la sentinţele
nedefinitive, pronunţate în procedura principală, iar nu în procedura specifică unei căi
extraordinare de atac. În măsura în care sentinţa atacată pe calea contestaţiei în anulare nu este
susceptibilă de apel, fiind definitivă, sentinţa pronunţată în procedura admiterii în principiu cu
privire la o astfel de hotărâre nu ar putea avea un regim juridic diferit din punctul de vedere al
caracterului definitiv, al posibilităţii exercitării căii de atac ordinare a apelului”.
► CONCLUZIA cu care trebuie să rămânem în privința art. 432 alin. 4 Cpp este aceasta: art.
432 alin. 4 Cpp are aplicabilitate numai după parcurgerea procedurii de judecată nu și în
procedura admisibilității în principiu a contestației în anulare (art.431 Cpp). De altfel, legiuitorul
însuși a reglementat în art. 432 procedura de judecată. Deci toate alineatele art. 432 Cpp au
aplicabilitate în această procedură.
Contestaţia în anulare
25
Teste de autoevaluare
1. Contestatia in anulare:
a) urmareste inlaturarea unor erori de procedura cazuistica;
b) se poate face cand instanta de apel nu a fost compusa potrivit legii, ori a existat un
caz de incompatibilitate;
c) este o cale ordinara de atac.
Lucrare de verificare
Redactează un eseu structurat pe 60-70 rânduri (TNR, 12, spațiere 1,5 rânduri), în care să
dezvoltați următoarele aspecte:
1. In ce consta contestatia in anulare.
2. Care sunt partilr care o pot formula
3. Ce poate fi atacat pe calea contestatiei in anulare.
Bibliografie minimală
REVIZUIREA
27
CUPRINS
OBIECTIVE
să prezinte cazurile de revizuire
SPECIFICE
La finalizarea studiului
să prezinte cererea de revizuire si termenul de introducere unității de învățare
studentul va fi în măsură:
28
să prezinte rejudecarea dupa admiterea in principiu a
cererii de revizuire
REVIZUIREA
- „R” – este o cale extraordinară de atac ce are menirea de a îndrepta erorile de judecată cu
privire la faptă, apărute ca urmare a necunoaşterii situaţiei faptice la momentul soluţionării
cauzei.
- Este o cale de atac de retractare în sensul că prin cererea de revizuire nu se urmăreşte să se
sancţioneze hotărârea ce se atacă, ci se invocă situaţii faptice noi, care nu au fost cunoscute la
momentul soluţionării cauzei şi care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la pronunţarea unei
alte soluţii.
- „R” vizează hotărâri penale definitive, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura
civilă.
Deci, „R” se foloseşte împotriva hotărârilor penale care au dobândit autoritatea de lucru judecat.
Potrivit art. 452 NCPP alin. (1) hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu
privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă.
29
Deci, pot fi supuse revizuirii:
- hotărâri judecătoreşti în care se soluţionează o acţiune (latură) penală:
- de condamnare
- de renunţare la aplicarea pedepsei
- de amânare a aplicării pedepsei
- de achitare
- de încetare a procesului penal
- hotărâri judecătoreşti definitive,
dar numai în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei vor putea fi supuse revizuirii potrivit
dispoziţiilor codului de procedură civilă şi numai în faţa unei instanţe civile.
→ - Hotărârile penale definitive sunt supuse revizuirii pe latură penală potrivit dispoziţiilor
NCPP.
- Hotărârile penale definitive sunt supuse revizuirii pe latura civilă potrivit dispoziţiilor NCPC
[art. 509 NCPC şi 453 alin. (2)].
- Hotărârile penale definitive sunt supuse revizuirii atât pe latură penală cât şi pe latură civilă
potrivit dispoziţiilor NCPP.
Cazurile de revizuire
- Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive cu privire la latura penală poate fi cerută când
[art. 453 alin. (1)]:
a) S-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care
dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;
→ Potrivit art. 97 alin. (1) – „constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea
existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la
cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea
adevărului în procesul penal”.
30
- Probele descoperite NU trebuie să fi fost cunoscute la momentul soluţionării cauzei →
necunoaşterea existenţei probelor NU poate fi imputabilă niciunui participant la procesul penal
(titular al revizuirii sau instanţa).
→ Potrivit art. 453 alin. (3) acest caz de revizuire poate fi invocat numai în favoarea
- persoanei condamnate;
- persoanei faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei;
- persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.
b) Hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert
sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în
cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;
Condiţii:
→ Declaraţia martorului, opinia expertului sau situaţia învederată de interpret trebuie să aibă un
rol determinant şi să influenţeze soluţia pronunţată în cauză.
- În acelaşi timp, mărturia mincinoasă săvârşită în cauză trebuie să fie dovedită prin hotărâre
judecătorească definitivă prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei constatând
existenţa faptelor şi săvârşirea lor de martor, expert sau interpret [art. 454 alin. (1) NCPP].
- În ipoteza în care dovada săvârşirii mărturiei mincinoase nu poate fi făcută printr-o hotărâre
judecătorească definitivă, din cauza existenţei unei cauze care împiedică punerea în mişcare sau
exercitarea acţiunii penale, proba acestui caz de revizuire se poate face în procedura de revizuire,
prin orice mijloc de probă [art. 454 alin. (2)].
c) Un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în
cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în
cauză;
Condiţii pentru invocarea acestui caz:
- Existenţa unui înscris fals;
- Înscrisul trebuie să fie declarat fals în timpul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii.
- Înscrisul declarat fals să fi reprezentat împrejurarea care a influenţat soluţia pronunţată în
cauză.
- Înscrisul declarat fals trebuie să fi condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice
[art. 453 alin. (4) teza a II-a].
- Înscrisul fals trebuie dovedit potrivit art. 454 alin. (1), prin hotărâre judecătorească definitivă
prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei constatând existenţa falsului sau prin orice
mijloc de probă, în procedura de revizuire, în ipoteza în care dovada falsului nu se poate face
prin hotărâre judecătorească definitivă, datorită existenţei unei cauze care împiedică punerea în
mişcare sau exercitarea acţiunii penale [art. 454 alin. (1)].
31
- infracţiunea săvârşită să fi influenţat soluţia pronunţată în cauză;
- hotărârea pronunţată în cauză să fie netemeinică sau nelegală;
- potrivit art. 454 alin. (1) dovada săvârşirii infracţiunii trebuie făcută prin hotărâre
judecătorească definitivă prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei constatând
existenţa faptelor şi săvârşirea lor de respectivele persoane
sau
prin orice mijloc de probă în procedura de revizuire atunci când nu a putut fi făcută prin hotărâre
judecătorească definitivă datorită existenţei unei cauze care împiedică punerea în mişcare sau
exercitarea acţiunii penale [art. 454 alin. (1) şi (2)].
e) Când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia [art. 453 alin. (1)
lit. e)].
- Poate fi invocat acest caz de „R” în următoarele condiţii:
- să existe două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive;
- hotărârile judecătoreşti definitive să nu se poată concilia;
- hotărârile judecătoreşti definitive în discuţie să fi soluţionat fondul cauzei;
Art. 453 alin. (5) prevede că în situaţia când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive
nu se pot consilia, toate hotărârile inconciliabile sunt supuse revizuirii.
*NOTA 1
► Dispozițiile art.453 alin.(3) „teza întâi” din Cpp cu referire la la cazul de revizuire prevăzut în
art. 453 alin.(1) lit.a), precum și dispozițiile art.453 alin.(4) teza întâi din Cpp cu privire la
soluția legislativă care exclude posibilitatea revizuirii hotărârii de achitare pentru cazul prevăzut
în art. 453 alin.(1) lit.a) au făcut obiectul unei excepții de neconstituționalitate ridicată într-o
cauză penală aflată în stare de judecată pe rolul Judecătoriei sector 4.
32
►Dispozițiile criticate au fost considerate neconstituționale prin raportare la următoarele articole
din Constituție: art.16 alin. (2), potrivit căruia „Nimeni nu este mai presus de lege”, art. 21
alin.(1) privind liberul acces la justiție și art. 24 referitor la dreptul la apărare.
33
●Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 453 alin.(3) „teza întâi” din Cpp sunt
constituționale, iar excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, este
inadmisibilă, pentru că ”motivele invocate de autorii excepției nu reprezintă veritabile argumente
de neconstituționalitate, ci acestea tind la modificarea dispozițiilor de lege criticate, în sensul
reglementării posibilității ca partea civilă să poată solicita revizuirea unei hotărâri de achitare
pentru motivul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit.a) din Codul de procedură penală. Or, potrivit art.
2 alin. (3) din Legea nr.47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra
constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa
prevederile supuse controlului”.
De asemenea consideră că nu sunt încălcate textele constituționale invocate (”art. 16 se
referă la egalitatea în drepturi între cetățeni, nu și la identitatea de tratament juridic, fapt ce
justifică existența unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane”).
►CCR a admis excepția de neconstituționalitate prin Decizia nr. 2/2017, publicată în M. Of nr.
324 din 5 mai 2017 și a constatat că:
1. ”soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 453 alin.(4) teza întâi din Codul de
procedură penală, care exclude posibilitatea revizuirii hotărârii de achitare pentru cazul prevăzut
la alin.(1) lit.a), este neconstituțională”.
2. ”soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art.457 alin.(2) din Codul de procedură
penală, care exclude cazul de revizuire prevăzut la art.453 alin.(1) lit.a), este neconstituțională”.
34
►CCR a constat în temeiul art. 31 alin. 2 din Legea nr. 47/1992 necesitatea extinderii
controlului de neconstituționalitate și ”asupra dispozițiilor art. 457 alin.(2) din Codul de
procedură penală, având în vedere că acest text de lege — care reglementează termenul de
introducere a cererii de revizuire — nu poate fi disociat, sub aspectul posibilității revizuirii
hotărârii de achitare pentru cazul prevăzut la art.453 alin.(1) lit.a) din cod, de normele procesual
penale constatate ca fiind neconstituționale”, pentru că exclude cazul de revizuire prevăzut la art.
453 alin. (1) lit.a) din cod și astfel aduce atingere, pe de o parte, egalității în drepturi între
cetățeni în ceea ce privește recunoașterea dreptului fundamental de acces liber la justiție, iar, pe
de altă parte, rolului Ministerului Public, stabilit de art.131 din Legea fundamentală.
*NOTA 2
►În legătură cu hotărârile ce pot fi supuse revizuirii, în practica judiciară s-a ridicat următoarea
problemă: dacă prin hotărâri definitive supuse revizuirii, în baza art. 453 ali. 1 lit. f) Cpp, trebuie
obligatoriu să se fi soluționat fondul cauzei sau pot fi revizuite și hotărâri prin care s-au
pronunțat soluții de amânare sau renunţare la aplicarea pedepsei ori încetarea procesului penal.
►În acest sens, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat ICCJ în vederea pronunţării unei
hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă în interpretarea
dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală o cerere de revizuire întemeiată pe
dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată şi împotriva
unei hotărâri penale definitive, dar care nu soluţionează fondul acţiunii penale."
►Situația de fapt: Condamnatul a formulat contestație la executare în temeiul art. 598 alin. 1 lit.
d) Cpp, solicitând să se constate că infracțiunea de abuz în serviciu, în modalitatea pentru care a
fost condamnat, a fost dezincriminată parțial prin Decizia CCR nr. 405/2016, care a stabilit că
nerespectarea unor prevederi având o forţă juridică inferioară legii nu va mai putea conduce la
reţinerea acestei infracţiuni.
Judecătoria sector 5 a respins prin sentinţa penală nr. 321 din 17 februarie 2017 contestația la
executare, reținând că decizia CCR nu este aplicabilă în speță, întrucât contestatorul a fost
condamnat pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzut de art. 248 raportat la art. 2481 din
Codul penal din 1969, ca urmare a încălcării prevederilor Legii fondului funciar și a Legii nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
La rândul său, Tribunalul București a respins contestația împotriva sentinței Judecătoriei sector
5 ca nefondată, arătând că ”mijlocul procesual prin care poate fi constatată dezincriminarea unei
fapte nu este cel prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, întrucât
contestaţia la executare reprezintă un remediu procesual pentru înlăturarea incidentelor
intervenite în cursul executării unei pedepse, cum ar fi o nelămurire sau împiedicare la executare
ori pentru a se constata intervenită amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere
ori de micşorare a pedepsei, iar nu o modalitate prin care se poate constata ca fiind
dezincriminată o faptă, pentru aceasta fiind aplicabile dispoziţiile cazului de revizuire prevăzut
de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, referitor la existenţa unei hotărâri care
s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată
neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea
cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă
şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate”.
→prima opinie, potrivit căreia revizuirea bazată pe art. 453 alin. 1 lit. f) Cpp ”poate fi
îndreptată şi împotriva unei hotărâri penale definitive care nu soluţionează fondul acţiunii penale,
cum sunt hotărârile definitive pronunţate în legătură cu faza de executare a pedepsei”, pentru că
nu se face distincție între soluțiile pronunțate.
35
→a doua opinie susține că, ”cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin.
(1) lit. f) din Codul de procedură penală nu poate fi îndreptată şi împotriva unei hotărâri penale
definitive care nu soluţionează fondul acţiunii penale, cum sunt hotărârile definitive pronunţate
în legătură cu faza de executare a pedepsei”, potrivit dispoziţiile art. 453 alin. (3) şi (4), art. 455
şi 459 Cpp.
►Cu privire la problema de drept cu care a fost sesizată, ICCJ a expus mai multe argumente de
text:
→Din perspectivă istorică, cazul de revizuire din art. 453 alin. 1 lit. f) Cpp a fost
reglementat și în Cpp din 1968, în art. 4082 și preluat în noul Cpp, ca un remediu procesual la
situația potrivit căreia, prin Legea nr. 177/2010 a fost înlăturată posibilitatea suspendării
judecării cauzei în situația invocării excepției de neconstituționalitate;
→Ca urmare a nesuspendării cauzei în care s-a ridicat o excepție de
neconstituționalitate, cauza continua să se judece prin pronunțarea unei hotărâri ce rămânea
definitivă;
→Excepția de neconstituționalitate fiind un mijloc de apărare, în cazul în care este
admisă, nu mai putea să profite părții care a invocat-o, cauza fiind soluționată definitiv;
→Pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, pentru ca partea să poată beneficia
de efectele Deiciziei CCR și drepturile lezate să-i fie reparate s-a reglementat cazul de revizuire
din art. 453 alin. 1 lit. f) Cpp, ca remediu procesual pentru desființarea hotărârii definitive care
s-a întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională;
→ Față de dispozițiile art. 452 alin. 1 Cpp – Hotărârile judecătorești definitive pot fi
supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă – în care nu se
face deosebire între hotărâri după soluția pronunțată, rezultă că art. 453 alin. 1 lit. f) Cpp poate fi
aplicat și hotărârilor definitive prin care nu s-a soluționat fondul cauzei, afirmație bazată pe
”dispozițiile art. 453 alin. 4 teza a II-a Cpp, în conformitate cu care cazurile de revizuire
prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. b)-d) şi f) din Codul de procedură penală constituie motive de
revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice”.
→În concluzie, din textele procesuale invocate ”rezultă posibilitatea exercitării căii
extraordinare de atac a revizuirii, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală,
împotriva unei hotărâri definitive, în vederea remedierii aspectelor de nelegalitate ce decurg din
încălcarea unei dispoziţii constituţionale pe care s-a întemeiat hotărârea. Excepţia de
neconstituţionalitate admisă şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior
rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti are rolul de a media calea extraordinară de atac a
revizuirii.
Cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală reliefează
că stabilitatea hotărârii judecătoreşti nu poate să primeze în raport cu prevederile cu valoare de
principiu cuprinse în Constituţie”, atunci când acestea au fost încălcate.
● un membru de familie al condamnatului, chiar şi după moartea acestuia, numai dacă cererea
este formulată în favoarea condamnatului;
- potrivit art. 177 NCP – intră în categoria membrilor de familie:
● ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin
adopţie, potrivit legii, astfel de rude;
● soţul;
● persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi, sau dintre părinţi şi copii, în
cazul convieţuirii;
● dispoziţiile referitoare la ascendenţa şi descendenţa, se aplică, în caz de adopţie, şi persoanei
adoptate ori descendenţilor acesteia în raport cu rudele fireşti.
→ Pentru acest caz cererea de revizuire poate fi făcută DOAR în favoarea condamnatului.
→ În ipoteza în care cererea de revizuire se adresează procurorului, aceasta este trimisă pe cale
administrativă instanţei competente, în speţă instanţa care a judecat cauza în prima instanţă.
37
A. Aşadar,
● cererea de revizuire în favoarea condamnatului
- se poate face oricând,
♦ chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată executată ori
♦ după moartea condamnatului.
Excepţia de la această dispoziţie o reprezintă cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f):
- hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce
hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale
continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate, caz
pentru care, cererea de revizuire poate fi formulată în termen de un an de la data publicării
deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I [art. 457 alin. (1)
NCPP].
- În acelaşi timp, revizuirea poate fi cerută oricând DACĂ faţă de condamnat s-a pronunţat o
soluţie de:
- condamnare [art. 396 alin. (1) lit. a)];
- amânarea aplicării pedepsei (art. 83 – 90 NCP);
- renunţarea la aplicarea pedepsei (art. 80 – 83 NCP).
→ Termenul de 3 luni şi curgerea lui se aplică şi în cazul în care procurorul se sesizează din
oficiu.
38
- Art. 458 NCPP – prevede că este competentă să judece cererea de revizuire, instanţa care a
judecat cauza în primă instanţă.
Teza a II-a a art. 458 stipulează faptul că, atunci când temeiul cererii de revizuire constă în
existenţa unor hotărâri care nu pot fi conciliate, instanţa competentă va fi stabilită potrivit
dispoziţiilor art. 44 NCPP – referitoare la competenţa în caz de reunire a cauzelor.
Astfel
- Competenţa va reveni instanţei mai întâi sesizate în situaţia în care instanţele ale căror hotărâri
nu se pot concilia sunt instanţe de grad egal [art. 44 alin. (1) teza I].
Decizia nr. 506/2015 – publicată în M. Of. nr. 539/20 iulie 2015 – Curtea Constituţională admite
excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 459 alin. (2) potrivit cu care
„admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, fără citarea părţilor” este
neconstituţională, întrucât se încalcă principiul egalităţii armelor care reprezintă o componentă a
dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.
Aşadar, dând curs dispoziţiilor deciziei Curţii Constituţionale preşedintele dispune citarea
părţilor pentru momentul judecării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire.
→ Preşedintele instanţei asigură asistenţa juridică, iar dacă inculpatul este deţinut se asigură un
apărător din oficiu.
- Considerăm că şi participarea procurorului este obligatorie, potrivit art. 363 alin. (3) „în cursul
judecăţii, procurorul formulează cereri, ridică excepţii şi pune concluzii. Cererile şi concluziile
procurorului trebuie să fie motivate”, cu atât mai mult cu cât Curtea Constituţională consideră că
admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire trebuie să se facă cu participarea părţilor, iar
textul de lege [art. 459 alin. (2)] nu face nicio precizare legată de participarea procurorului.
39
● – dacă cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3), deci, dacă
îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă:
- este făcută în scris;
- este motivată;
- este indicat cazul de revizuire care stă la baza cererii;
- sunt indicate mijloacele de probă care ajută la dovedirea cazului;
- sunt anexate copii de pe înscrisurile de care revizuientul înţelege să se folosească în proces;
- copiile de pe înscrisuri sunt certificate pentru conformitate cu originalul.
[art. 459 alin. (3) lit. b)]
● – dacă cererea a fost formulată în termen → în cazul în care termenul a fost depăşit (cel
prevăzut la art. 457), cererea de revizuire este respinsă ca inadmisibilă.
[art. 459 alin. (3) lit. a)]
● – dacă titularul cererii se numără printre persoanele prevăzute la art. 455 NCPP
- părţi
- membru de familie (substituit procesual)
● – dacă au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale – cele
prevăzute de art. 453 (cazurile de revizuire) – art. 459 alin. (3) lit. c).
● – dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate
într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv [art. 459 alin. (3) lit. d)].
→ Legea interzice admisibilitatea unei cereri de revizuire care să se bazeze pe fapte şi mijloace
de probă identice cu cele ce au stat la baza unei cereri de revizuire anterioare ce a fost judecată
definitiv.
→ Poate fi admisă în principiu o cerere de revizuire care se bazează pe acelaşi „temei legal” –
caz de revizuire – dar care este susţinut de alte fapte şi mijloace de probă decât cele invocate în
cererea de revizuire anterioară.
● dacă → faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod
evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea [art. 459 alin. (3) lit. e)].
Evidenţa trebuie să fie apreciată de instanţă prin coroborarea faptelor şi a mijloacelor de probă
care susţin cazul de revizuire.
● – dacă persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţa dispune prin art. 456
alin. (4) – de completare a cererii de revizuire în termenul stabilit de instanţă sub sancţiunea
inadmisibilităţii acesteia [art. 459 alin. (5)].
- Analizând îndeplinirea condiţiilor enumerate mai sus, instanţa poate dispune una dintre soluţiile
prevăzute în art. 459 alin. (4) şi (5) NCPP.
A. Admiterea în principiu a cererii de revizuire – prin încheiere DACĂ sunt îndeplinite condiţiile
pe care le-am enumerat.
40
- Încheierea prin care se admite în principiu cererea de revizuire este definitivă [art. 459 alin. (7)
teza I].
Potrivit art. 460 alin. (1) – măsuri care pot fi luate odată cu sau ulterior admiterii în principiu –
odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire sau ulterior acesteia, instanţa poate
suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii şi poate dispune
respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2) –
„Conţinutul controlului judiciar”.
→ Din formularea art. 460 alin. (2) rezultă că instanţa se pronunţă prin încheiere separată în
legătură cu suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii, întrucât prevederile alin. (2) sunt în
sensul că:
- încheierea prin care s-a dispus suspendarea hotărârii supuse revizuirii poate fi atacată cu
contestaţie
- de procuror
sau
- de persoana interesată.
În cazul în care procurorul este titularul contestaţiei, aceasta este suspensivă de executare –
aplicându-se dispoziţiile art. 597 alin. (2) – (5) NCPP – care reglementează procedura la instanţa
de executare. În acest sens:
- condamnatul aflat în stare de deţinere sau internat într-un centru educativ este adus la judecată;
- procurorul participă obligatoriu la desfăşurarea judecăţii;
- după ascultarea procurorului şi a părţilor, instanţa se pronunţă prin sentinţă;
- dispoziţiile generale referitoare la judecată – cuprinse în titlul III al părţii speciale – care nu
sunt contrare dispoziţiilor privind executarea hotărârilor penale – titlul V cap. IV – dispoziţii
comune – se aplică deopotrivă.
În ipoteza suspendării executorii hotărârii supuse revizuirii şi a dispunerii unora dintre obligaţiile
care intră în conţinutul măsurii preventive restrictive de libertate a controlului judiciar [art. 215
alin. (1) şi (2) NCPP] – dacă persoana condamnată NU respectă obligaţiile impuse prin
încheiere, instanţa
- din oficiu
sau
- la cererea procurorului
→ poate să DISPUNĂ
- revocarea măsurii suspendării
şi
- reluarea executării pedepsei
- Dacă admisibilitatea în principiu a avut ca temei al admiterii cererii cazul prevăzut la art. 453
alin. (1) lit. e) „când două sau mai multe hotărâri nu se pot concilia, cauzele ale căror hotărâri au
fost pronunţate, se reunesc în vederea rejudecării, potrivit dispoziţiilor referitoare la reunirea
cauzelor” şi la „competenţa în caz de reunire a cauzelor” (art. 43 şi 44 NCPP) [art. 460 alin. (4)
NCPP].
B. Respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, prin sentinţă [art. 459 alin. (5) NCPP].
41
În această situaţie, sentinţa prin care s-a respins cererea de revizuire DUPĂ analiza admiterii în
principiu, este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea [art. 459
alin. (7) teza a II-a NCPP].
Potrivit art. 459 alin. (6) dacă cererea de revizuire a fost făcută pentru
- un condamnat decedat
sau
- când condamnatul (revizuientul) care a făcut cererea ori în favoarea căruia s-a făcut revizuirea a
decedat după introducerea cererii,
- procedura de revizuire îşi urmează cursul [prin excepţie de la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f)]
chiar dacă decesul condamnatului este un caz care împiedică exercitarea acţiunii penale.
În cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire şi a dispunerii rejudecării cauzei, instanţa
procedează la rejudecarea cauzei, făcând abstracţie de decesul condamnatului, hotărând potrivit
dispoziţiilor art. 16 NCPP, în sensul existenţei vreunui temei care să permită pronunţarea unei
hotărâri de achitare.
→ Rejudecarea cauzei reprezintă cel de-al doilea moment în procedura de revizuire, după
admiterea în principiu a cererii de revizuire, care este considerat primul moment.
42
→ Instanţa deleagă procurorului efectuarea unor acte de procedură numai din considerente de
timp.
Astfel – Potrivit art. 462 alin. (1) (Admiterea cererii) în ipoteza în care instanţa constată că
cererea de „R” este întemeiată
- admite cererea
- anulează hotărârea, în măsura în care a fost admisă revizuirea (în tot sau în parte), sau hotărârile
care nu se pot concilia
şi
- pronunţă o nouă hotărâre potrivit regulilor de rezolvare a acţiunii penale, civile, a măsurilor
preventive reglementate prin dispoziţiile art. 395 – 399 NCPP.
- În cazul admiterii cererii de revizuire, instanţa se pronunţă prin sentinţă (art. 463 NCPP).
Sentinţa prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de revizuire, după rejudecarea cauzei, se
supune aceleiaşi căi de atac la care se supune şi hotărârea ce este revizuită.
→ Prin intermediul revizuirii se urmăreşte îndreptarea unor erori, de fapt, care s-au produs cu
ocazia judecării în primă instanţă.
- Potrivit art. 462 alin. (2) se manifestă şi un efect extensiv, în aşa fel încât, cu ocazia rejudecării
cauzei, instanţa extinde judecata şi cu privire la părţile care nu au formulat cerere de revizuire,
putând hotărî şi în privinţa lor, cu operarea principiului non reformatio – fără să le poată crea
acestora o situaţie mai grea [art. 462 alin. (2) NCPP].
- Tot în procedura de rejudecare a cauzei, instanţa urmăreşte
- restabilirea situaţiei anterioare, DISPUNÂND, după caz:
- restituirea amenzii plătite şi a bunurilor confiscate;
- restituirea cheltuielilor judiciare pe care cel în favoarea căruia s-a admis revizuirea nu era ţinut
să le suporte [art. 462 alin. (3)].
43
- obligă revizuientul la reluarea executării pedepsei, în cazul în care executarea pedepsei a fost
suspendată [art. 462 alin. (4) NCPP].
- Dacă cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, efectul respingerii
se manifestă sub aspectul că o nouă cerere de revizuire bazată pe acelaşi caz de revizuire, şi
aceleaşi probe nu va mai putea fi formulată – fiind inadmisibilă (art. 464 NCPP).
Potrivit art. 452 NCPP alin. (1) hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse
revizuirii atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă.
Deci, pot fi supuse revizuirii: a) hotărâri judecătoreşti în care se soluţionează o acţiune
(latură) penală: b) de condamnare; c) de renunţare la aplicarea pedepsei; d) de amânare
a aplicării pedepsei; e) de achitare; f) de încetare a procesului penal; g) hotărâri
judecătoreşti definitive,
dar numai în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei vor putea fi supuse revizuirii
potrivit dispoziţiilor codului de procedură civilă şi numai în faţa unei instanţe civile.
Pot fi supuse revizuirii:
- atât hotărârile penale definitive (sentinţele) care au rezolvat fondul cauzei în prima
instanţă → sentinţa rămâne definitivă prin neapelare;
- cât şi hotărârile penale definitive (deciziile) care au rezolvat fondul cauzei în urma
admiterii căii ordinare de atac a apelului şi a rejudecării cauzei → decizia.
Art. 452 alin. (2) prevede dispoziţia potrivit căreia
- dacă în hotărârea penală definitivă sunt vizate mai multe infracţiuni sau mai multe
persoane, revizuirea poate fi cerută separat.
- pentru oricare dintre fapte sau dintre făptuitori
NU pot fi supuse „R” următoarele hotărâri:
- încheierile pronunţate de judecătorul de cameră preliminară;
- sentinţele de dezînvestire – ex.:
- cele privind reabilitarea,
- cele privind strămutarea
- hotărârea prin care se soluţionează o cerere de contopire a pedepselor pentru
infracţiuni concurente;
- hotărârea definitivă prin care se soluţionează cererea de întrerupere a executării
pedepsei;
- hotărârile de respingere a apelului, sau de admitere a apelului şi trimiterea cauzei spre
rejudecare;
etc.
44
Teste de autoevaluare
2. Cererea de revizuire:
a) se formuleaza numai oral;
b) se formuleaza oral si in scris, invocandu-se cazul de revizuire care sta la baza ei.
c) se formuleaza in scris si trebuie motivata cu aratarea cazului de revizuire si a
mijloacelor de proba, in dovedirea lui.
Lucrare de verificare
Bibliografie minimală
45
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR.III
46
CUPRINS
OBIECTIVE SPECIFICE
47
EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR PENALE
- ex.:
- Legea nr. 254/2013 – privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
precum şi
- Legea nr. 253/2013 – privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor
măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
● Potrivit art. 550 NCPP alin. (1) – hotărârile instanţelor penale devin executorii la data
când ele au rămas definitive.
● – În ipoteza în care hotărârile nu sunt definitive, ele sunt executorii în momentul în care
legea prevede acest lucru.
- Hotărârile instanţei penale devin executorii la data când au rămas definitive [art. 550 alin.
(1)].
- Hotărârile nedefinitive sunt executorii atunci când legea dispune aceasta [art. 550 alin.
(2)].
- Dacă pentru primul caz – există dispoziţii exprese în acest titlu, în conţinutul art. 551
NCPP, pentru cel de-al doilea – avem dispoziţii prevăzute în alte instituţii.
- ex.:
- art. 204 alin. (3) – „contestaţia formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea
sau prelungirea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a
acesteia nu este suspensivă de executare”.
→ Hotărârile nedefinitive → care se referă la fondul cauzei → sunt hotărârile pentru care
efectul suspensiv al apelului nu se produce.
- Hotărârile nedefinitive → care nu privesc fondul cauzei – sunt hotărârile pentru care
efectul suspensiv al contestaţiei nu se produce.
I. Potrivit dispoziţiilor art. 551 NCPP – hotărârile primei instanţe rămân definitive:
1. la data pronunţării, când hotărârea nu este supusă contestaţiei sau apelului;
2. la data expirării termenului de apel sau de introducere a contestaţiei:
a) când nu s-a declarat apel sau contestaţie în termen;
b) când apelul sau, după caz, contestaţia declarată a fost retrasă înăuntrul termenului;
3. la data retragerii apelului sau, după caz, a contestaţiei, dacă aceasta s-a produs după
expirarea termenului de apel sau de introducere a contestaţiei;
4. la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins apelul sau, după caz, contestaţia.
II. Potrivit art. 552 alin. (1) – Hotărârile instanţei de apel rămân definitive:
- la data pronunţării acestora, atunci când apelul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în
faţa instanţei de apel.
III. Potrivit art. 552 alin. (2) – Hotărârile pronunţate în calea de atac a contestaţiei rămân
definitive:
- la data pronunţării acestora, atunci când contestaţia a fost admisă şi procesul a luat sfârşit
în faţa instanţei care o judecă.
49
- Din totalitatea subiecţilor care participă la activitatea de punere în executare a hotărârii
penale definitive, singurul organ judiciar învestit cu funcţia judiciară de executare este
instanţa de executare, reglementată de art. 553 NCPP.
● – art. 553 alin. (1) NCPP → hotărârea instanţei penale rămasă definitivă:
- la prima instanţă de judecată
sau
- la instanţa ierarhic superioară
sau
- la instanţa de apel
se pune în executare de către
● prima instanţă de judecată.
→ Instanţa de executare primeşte un extras din hotărâre, cu datele necesare pentru punerea
în executare, în ziua pronunţării hotărârii de către instanţa de apel sau, după caz, de către
instanţa ierarhic superioară.
- Acest aspect se produce când instanţa de executare este o instanţă ierarhic inferioară.
- Dispoziţiile art. 553 alin. (1) – (3) au caracter general şi se aplică şi pentru hotărârile
nedefinitive dar executorii, cu excepţia – reglementată de art. 553 alin. (4) – în cazul
hotărârilor privind măsurile de siguranţă, măsurilor asigurătorii şi măsurilor preventive,
care se pun în executare, după caz, de
- judecătorul de drepturi şi libertăţi
sau
- judecătorul de cameră preliminară
sau
- instanţa ce le-a dispus.
- Dacă hotărârea instanţei de apel a fost modificată prin hotărârea Î.C.C.J. – hotărâre
pronunţată în recurs în casaţie, Î.C.C.J.:
- trimite instanţei de executare un extras din hotărâre în ziua pronunţării hotărârii.
50
- Art. 554 – prevede că instanţa de executare – poate delega unul sau mai mulţi judecători
pentru punerea în executare a hotărârii.
- Dacă apar incidente la punerea în executare – nelămuriri sau împiedicări la executare,
judecătorul delegat cu executarea sesizează instanţa de executare care procedează – potrivit
unei activităţi de judecată, sub incidenţa dispoziţiilor art. 597 şi 598 NCPP, dar pe calea
contenciosului.
Astfel
- Judecătorul delegat poate sesiza instanţa de executare care procedează astfel:
- preşedintele completului de judecată
- dispune citarea părţilor interesate şi în cazurile de asistenţă juridică obligatorie (art. 90
NCPP) ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu;
- dispune citarea administraţiei penitenciarului în care se execută pedeapsa de către
condamnat, când se judecă acele cazuri de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau a
detenţiunii pe viaţă;
- dispune aducerea la judecată a condamnatului aflat în stare de detenţie sau internat într-un
centru educativ;
- participarea procurorului este obligatorie;
- se pronunţă prin sentinţă după ascultarea concluziilor procurorului şi a părţilor.
Această procedură comună este aplicabilă şi situaţiilor în care competenţa de a soluţiona –
modificarea pedepsei, înlăturarea pedepsei, întreruperea executării pedepsei, liberarea
condiţionată – aparţine instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere şi nu
instanţei de executare.
- Soluţia este comunicată în acest caz, instanţei de executare.
- Împotriva hotărârilor pronunţate în prima instanţă în materia executării se poate folosi
calea de atac a contestaţiei, în termen de 3 zile de la comunicare.
- Contestaţia se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară
- în şedinţă publică
- cu citarea persoanei condamnate
- în prezenţa condamnatului adus la judecată, atunci când se află în stare de detenţie sau
internat într-un centru educativ
- cu participarea obligatorie a procurorului.
Hotărârea prin care instanţa soluţionează contestaţia este DECIZIA → şi este definitivă.
→ Dispoziţiile care reglementează instituţia Judecăţii – titlul III al părţii speciale sunt
aplicabile în mod corespunzător în acest caz NUMAI în cazul în care nu sunt contrare
dispoziţiilor care stau la baza prezentei instituţii.
Contestaţia la executare
- Se poate face contestaţie împotriva executării în următoarele cazuri: [art. 598 alin. (1)]
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea
de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo
împiedicare la executare;
51
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de
micşorare a pedepsei.
Instanţa competentă este diferită, în funcţie de cazul invocat [art. 598 alin. (2)].
Astfel
- pentru cazurile prevăzute la literele a, b şi d soluţionarea contestaţiei se poate face:
- fie de către instanţa de executare [art. 597 alin. (1) NCPP]
- fie de către instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere [art. 597 alin. (6)
NCPP]
- pentru cazul de la lit. c – soluţionarea contestaţiei se face:
- de către instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.
- Dacă nelămurirea vizează o dispoziţie printr-o hotărâre pronunţată în apel, competenţa
aparţine instanţei de apel.
- Dacă nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în recurs în casaţie,
competenţa aparţine Î.C.C.J.
- Când contestaţia priveşte executarea dispoziţiilor civile, pentru cazurile prevăzute la art.
598 alin. (1) lit. a şi b, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare (art. 597).
- Tot în cazul executorii dispoziţiilor civile, dar contestarea pe 598 alin. (1) lit. c,
competenţa soluţionării contestaţiei aparţine instanţei care a pronunţat hotărârea ce se
execută.
Potrivit art. 600 alin. (3) – Instanţa civilă soluţionează potrivit legii civile, contestaţia
împotriva actelor de executare.
- Cum dispoziţiile din hotărârea penală privitoare la: (art. 581)
- despăgubirile civile
şi
- cheltuielile judiciare cuvenite părţilor
se execută potrivit legii civile, rezultă că şi soluţionarea contestaţiei împotriva hotărârii
prin care se dispune executarea dispoziţiei, se soluţionează potrivit legii civile (art. 715
NCPC).
- Contestaţia îndreptată împotriva amenzilor judiciare este soluţionată de către instanţa care
le-a pus în executare (art. 601 NCPP), făcându-se aplicarea dispoziţiilor care
reglementează judecata – titlul III – partea specială, în cazul în care NU sunt contrare.
*NOTA 1
►O problemă de drept referitoare la cazul de contestație la executare prevăzut în art. 598
alin.1 lit. d) Cpp (ipotezele stingerea sau micșorarea pedepsei) a generat practică neunitară,
ce a condus la promovarea unui recurs în interesul legii, de către Colegiul de conducere al
Curţii de Apel Timişoara, recurs admis de ICCJ prin Decizia nr. 8/2019, publicată în
M. Of. nr. 427/30.05.2019.
►Obiectul recursului în interesul legii: "competenţa soluţionării cererii prin care persoana
privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza Legii nr. 169/2017
privind restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară şi cumulat cu pedeapsa în
a cărei executare se află".
►Cadrul legislativ incident:
A. Legea nr. 169 din 14 iulie 2017 pentru modificarea și completarea
Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în M. Of.
nr. 571/18.06.2017
Art. 551- Compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare
(1) La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de
executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii
necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în
52
condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră
executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.
(2) În sensul prezentului articol, se consideră condiţii necorespunzătoare cazarea
unei persoane în oricare centru de detenţie din România care a avut lipsuri la condiţiile
impuse de standardele europene.
(3) În sensul prezentului articol, se consideră executare a pedepsei în condiţii
necorespunzătoare cazarea în oricare dintre situaţiile următoare:
a) cazarea într-un spaţiu mai mic sau egal cu 4 mp/deţinut, care se calculează,
excluzând suprafaţa grupurilor sanitare şi a spaţiilor de depozitare a alimentelor, prin
împărţirea suprafeţei totale a camerelor de deţinere la numărul de persoane cazate în
camerele respective, indiferent de dotarea spaţiului în cauză;
b) lipsa accesului la activităţi în aer liber;
c) lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de
ventilaţie;
d) lipsa temperaturii adecvate a camerei;
e) lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele
sanitare de bază, precum şi cerinţele de igienă;
f) existenţa infiltraţiilor, igrasiei şi mucegaiului în pereţii camerelor de detenţie.
(4) Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi la calcularea pedepsei
executate efectiv ca măsură preventivă/pedeapsă în centrul de reţinere şi arestare
preventivă în condiţii necorespunzătoare.
(5) În sensul prezentului articol, nu se consideră executare a pedepsei în condiţii
necorespunzătoare ziua sau perioada în care persoana a fost:
a) internată în infirmerii din cadrul locurilor de deţinere, în spitale din reţeaua
sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne
sau din reţeaua sanitară publică;
b) în tranzit.
(6) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana a fost
despăgubită pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, prin hotărâri definitive ale
instanţelor naţionale sau ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada
pentru care s-au acordat despăgubiri şi a fost transferată sau mutată într-un spaţiu de
detenţie având condiţii necorespunzătoare.
(7) Beneficiul aplicării dispoziţiilor alin. (1) nu poate fi revocat.
(8) Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea
cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012."
B. Prin Legea nr. 240/2019, publicată în M. Of. nr. 1028/20.12.2019 a fost
abrogat art. 551, acesta continuă să se aplice în baza art. III din această lege:
Art. III - Prevederile art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea
pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate
în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de
libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenție, în centre
educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în
penitenciare, potrivit Legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu
modificările și completările ulterioare, și care execută, la data intrării în vigoare a
prezentei legi, măsuri educative în centre de detenție, în aplicarea art. 21 din Legea nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2009 privind Codul penal, cu
modificările și completările ulterioare, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 și
data intrării în vigoare a prezentei legi.
►Inițiatorul recursului în interesul legii a arătat că în practica judiciară s-au conturat
două opinii diferite cu privire la problema semnalată și anume:
→”într-o primă opinie se apreciază că judecătorul de supraveghere a privării de
libertate este competent a soluţiona astfel de cereri, întrucât măsura compensatorie
53
prevăzută de art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor
privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal constituie un
drept al persoanelor condamnate, cererile fiind soluţionate în temeiul dispoziţiilor art. 56
alin. (8) şi (12) din acelaşi act normativ”.
54
săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei
prevăzute de lege”.
”Art. 2 lit. a) – Martorul este persoana care se află în una dintre următoarele
situații:
pct. 1. are calitatea de martor, potrivit Codului de procedură penală, şi prin
declaraţiile sale furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului
cu privire la infracţiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la
recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de
infracţiuni”.
►Curtea de Apel Bucureşti (CAB) - Secţia a II-a penală, prin încheierea de şedinţă din
data de 16 iunie 2019, în baza art. 475 şi 476 din Cpp, a sesizat ICCJ în vederea
pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept:
”Dacă dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată,
pot fi interpretate ca reprezentând o cauză de micşorare a pedepsei, în sensul art. 598 alin.
(1) lit. d) din Codul de procedură penală”.
↓Cu privire la natura juridică a cauzei prevăzute în art. 19 din Legea nr. 682/2002:
↓Cu privire incidența cauzei de contestație la executare din art. 598 alin. 1 lit. d)
Cpp:
→”Spre deosebire de cauza legală specială din art. 19, care produce efecte asupra
limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, care poate fi valorificată exclusiv în procesul de
individualizare judiciară a sancţiunii penale și care constituie o chestiune intrinsecă
fondului cauzei şi dobândeşte autoritate de lucru judecat odată cu rămânerea definitivă a
hotărârii judecătoreşti, dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală,
vizează apariţia unei împrejurări ulterioare rămânerii definitive a hotărârii penale, dar
înainte de începerea executării, în timpul executării sau chiar după executarea acesteia,
care poate produce efecte asupra pedepsei individual determinate aplicate persoanei
condamnate prin hotărârea definitivă, fără însă să poată privi aspecte de fond sau care să
pună în discuţie autoritatea de lucru judecat și care exclude posibilitatea unei
reindividualizări judiciare a aceleiaşi sancţiuni penale”.
►În cauză, unele instanțe au susținut o opinie contrară, considerând că dispozițiile art. 19
din Legea nr. 682/2002 pot fi interpretate ca fiind o cauză de reducere a pedepsei, în sensul
art. 598 alin. 1 lit. d) Cpp și pot fi invocate pe calea contestației la executare și au adus
următoarele argumente:
►REȚINE: ”În concluzie, prevederile art. 19 pot fi invocate numai cu ocazia soluţionării
pe fond a cauzei, iar nu pe calea contestaţiei la executare, fiind inadmisibil ca pe această
cale să se procedeze la o nouă individualizare a pedepsei”.
ICCJ admite sesizarea formulată de CAB și stabilește că prevederile art. 19 din
Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, nu constituie o cauză de micşorare a
56
pedepsei în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală şi nu pot fi
invocate pe calea contestaţiei la executare.
Procedură
Contestaţia la executare se soluţionează potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 597 –
preşedintele completului DISPUNE - citarea părţilor interesate.
→ Partea în acest caz NU mai are semnificaţia conferită de art. 32 NCPP, ci vizează
condamnatul, petentul, contestatorul:
- desemnarea unui apărător din oficiu, în cazurile de asistenţă juridică obligatorie (art. 90
NCPP);
- citarea administraţiei penitenciarului, dacă este vorba de întreruperea executării pedepsei
închisorii şi a detenţiunii pe viaţă;
- participarea obligatorie a procurorului;
- cu ascultarea părţilor şi a concluziilor procurorului.
● Ipoteza în care contestatarul invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de
stingere sau de micşorare a pedepsei [art. 598 alin. (1) lit. d) – coroborat cu art. 599 alin.
(2)] – iar din hotărârea pusă în executare NU rezultă datele de care depinde soluţionarea
contestaţiei, constatarea datelor sau a situaţiilor respective, se face de către instanţa
competentă să judece contestaţia.
57
Punerea în executare a hotărârilor penale este un moment care ţine de desfăşurarea
procesului penal, şi care cade sub incidenţa normelor procesual penale, pe când
executarea efectivă a pedepsei reprezintă un moment situat în afara procesului penal şi
care nu se desfăşoară potrivit dispoziţiilor legii procesual penale.
Teste de autoevaluare
Lucrare de verificare
Redactează un eseu structurat pe 60-70 rânduri (TNR, 12, spațiere 1,5 rânduri), în care să
dezvoltați următoarele aspecte: cum se transmite mandatul de executare organelor
competente si cum este pus in executare acest mandat.
Bibliografie minimală
59
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 2 ore
CUPRINS
1. Sesizarea ICCJ in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept.
a) Obiectul sesizarii.
b) Procedura de judecata
c) Continutul si efectele sesizarii.
2. Recursul in interesul legii
a) Cererea de RIL
b) Conditiile de admisibilitate
c) Judecarea RIL- ului
d) continutul
60
OBIECTIVE SPECIFICE
să prezinte in ce consta HP
Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţia României, „Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe
judecătoreşti, potrivit competenţei sale”.
De asemenea art. 40 NCPP – alin. (3) teza a II-a prevede că „Î.C.C.J. judecă recursurile în
casaţie împotriva hotărârilor penale definitive, precum şi recursurile în interesul legii”.
- Având în vedere dispoziţiile menţionate, instituţia „recursului în interesul legii” conferă o
interpretare unitară a legii precum şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legale de către toate
instanţele de judecată.
- Este un act procedural prin intermediul căruia se solicită Î.C.C.J. să se pronunţe asupra
chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele de judecată.
● Conţinutul cererii
- Cererea de R.I.L. TREBUIE să cuprindă:
- soluţiile diferite date problemei de drept
- motivarea soluţiilor pronunţate
- jurisprudenţa Curţii Constituţionale
- jurisprudenţa Î.C.C.J.
- jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
- jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (după caz)
- opiniile doctrinare relevante în domeniul ce este supus atenţiei Î.C.C.J.
- soluţia ce se propune a fi pronunţată în recursul în interesul legii.
Dispoziţiile art. 471 alin. (3) prevăd că cererea TREBUIE să fie însoţită de copii ale
hotărârilor judecătoreşti definitive din care rezultă că problemele de drept care formează
obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit de instanţele de judecată.
62
- Cererea de recurs în interesul legii este de competenţa completului pentru soluţionarea
acestuia care este compus dintr-un număr de judecători – cu următoarea repartizare:
- preşedintele Î.C.C.J. sau, în lipsa acestuia, vicepreşedintele Î.C.C.J.;
- preşedinţii de secţii din cadrul Î.C.C.J. (20 judecători);
- 14 judecători din secţia în a cărei competenţă intră chestiunea de drept care a fost
soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti;
- câte 2 judecători din cadrul celorlalte secţii.
- Preşedintele completului de judecată (care este preşedintele Î.C.C.J. sau vicepreşedintele
Î.C.C.J.) are obligaţia să stabilească secţiile din care provin judecătorii, ce vor intra în
compunerea completului atunci când chestiunea de drept prezintă interes pentru două sau
mai multe secţii [art. 473 alin. (2)].
- Dispoziţiile art. 473 alin. (3) stabilesc atribuţiile pe care le are preşedintele completului în
pregătirea şedinţei de judecată a recursului în interesul legii.
Astfel, după sesizarea Î.C.C.J. cu cererea de R.I.L., preşedintele Î.C.C.J. ia următoarele
măsuri:
- desemnarea aleatorie a judecătoriei din cadrul secţiei în a cărei competenţă intră
chestiunea de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti;
- desemnarea aleatorie a judecătorilor din celelalte secţii care intră în compunerea
completului;
- desemnarea unui judecător raportor din cadrul secţiei în a cărei competenţă intră
chestiunea de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti.
Judecătorul/ii raportor are obligaţia întocmirii unui raport asupra recursului în interesul
legii.
- Dacă problema de drept supusă atenţiei prezintă interes pentru mai multe secţii, vor fi
desemnaţi de către preşedintele completului 3 judecători din cadrul acestor secţii pentru a
participa la întocmirea raportului.
- Pentru întocmirea raportului se poate cere şi opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi.
63
! – Judecarea R.I.L. are loc în cel mult 3 luni de la data sesizării instanţei.
- Soluţia asupra R.I.L. se adoptă cu cel puţin două treimi din numărul judecătorilor care fac
parte din completul de judecată.
- Î.C.C.J. – completul pentru soluţionarea R.I.L. se pronunţă prin DECIZIE [art. 474 alin.
(1)].
- În ceea ce priveşte efectele R.I.L. – art. 474 alin. (2) stipulează:
- Decizia se pronunţă NUMAI în interesul legii;
- Decizia nu are efecte asupra hotărârilor judecătoreşti examinate;
- Decizia nu are efecte nici cu privire la situaţia părţilor din procesele judecate deja;
- Motivarea deciziei se face în termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare;
- Decizia Î.C.C.J. referitoare la R.I.L. supus judecării se publică în M. Of. al României,
Partea I, în cel mult 15 zile de la motivare.
Efectele deciziei pronunţate în legătură cu soluţionarea unui R.I.L. încetează în cazul (art.
4741 NCPP):
- abrogării normei supuse atenţiei (când apare art. 5 NCP – şi decizia va ultraactiva?) →
Da.
- constatării neconstituţionalităţii deciziei Î.C.C.J.;
- modificării dispoziţiei legale care a făcut obiectul R.I.L. supus judecării Î.C.C.J.,
exceptând situaţia în care dispoziţia legală subzistă în noua reglementare.
Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţia României, „Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte
instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale”.
De asemenea art. 40 NCPP – alin. (3) teza a II-a prevede că „Î.C.C.J. judecă recursurile
în casaţie împotriva hotărârilor penale definitive, precum şi recursurile în interesul
legii”.
- Având în vedere dispoziţiile menţionate, instituţia „recursului în interesul legii”
conferă o interpretare unitară a legii precum şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legale
de către toate instanţele de judecată.
64
Teste de autoevaluare
1. art. 471
2. art. 474
Lucrare de verificare
Intocmiti o cerere de RIL si mentionati care sunt solutiile diferite date problemei de drept
prezentate in cerere.
Bibliografie minimală
65
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR.V
66
CUPRINS
1. Obiectul sesizarii.
2. Procedura de judecata.
3. Continutul si efectele hotararii.
4. Incetarea sau modificarea efectelor deciziei.
OBIECTIVE SPECIFICE
67
SESIZAREA Î.C.C.J. ÎN VEDEREA PRONUNŢĂRII UNEI HOTĂRÂRI
PREALABILE PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
Sesizarea Î.C.C.J. în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept
→ Spre deosebire de R.I.L. – care poate fi înaintat Î.C.C.J. DUPĂ pronunţarea unor
hotărâri judecătoreşti rămase definitive care cuprind soluţionări diferite în legătură cu
anumite chestiuni de drept, sesizarea Î.C.C.J. în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile
pentru dezlegarea unor chestiuni de drept – se face în cursul judecăţii, în ultimă instanţă
(art. 475 NCPP).
Deci, este necesar ca pe rolul instanţelor să se afle în desfăşurare o cauză penală în care o
problemă de drept necesită o dezlegare din partea Î.C.C.J.
- Obiectul sesizării Î.C.C.J. – îl reprezintă o problemă de drept – îşi găseşte conţinutul în
dispoziţiile art. 475 NCPP.
Din conţinutul art. 475 reies şi titularii sesizării:
Titulari – complet de judecată al Î.C.C.J.
sau
- complet de judecată al curţii de apel
sau
- complet de judecată al tribunalului
precum şi condiţiile sesizării;
1. – sesizarea să fie făcută în faţa unui complet de judecată de la nivelul Î.C.C.J., C.A. sau
tribunalului;
2. – sesizarea trebuie să vizeze o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde
soluţionarea pe fond a cauzei respective;
3. – judecarea cauzei în care apare chestiunea de drept să fie soluţionată în ultimă instanţă
de către instanţa competentă;
4. – chestiunea de drept să nu fi fost adusă în atenţia Î.C.C.J. prin intermediul unui R.I.L.,
prin care curtea s-a pronunţat;
5. – chestiunea de drept să nu facă obiectul unui R.I.L. în curs de soluţionare la nivelul
Î.C.C.J.;
6. – asupra chestiunii de drept, Î.C.C.J. să nu fi statuat printr-o hotărâre prealabilă (art. 475
NCPP).
● Procedura de judecată
Instanţa sesizată
- Î.C.C.J. – competenţă exclusivă (art. 40)
Sesizarea completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se face:
- de către completele Î.C.C.J., C.A. sau tribunal;
- după dezbateri contradictorii ale părţilor aflate în proces la instanţa care face sesizarea;
- numai în legătură cu o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond
a cauzei;
- prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac [art. 476 alin. (2)].
- Dispoziţiile art. 476 alin. (2) prevăd că prin încheierea prin care este sesizată Î.C.C.J.,
cauza poate fi suspendată.
- Dacă suspendarea cauzei nu a fost dispusă prin încheierea prin care a fost sesizată
Î.C.C.J., iar cercetarea judecătorească la instanţa care judecă în ultimă instanţă s-a terminat
înainte ca Î.C.C.J. să se pronunţe cu privire la dezlegarea chestiunii de drept cu care a fost
sesizată, ultima instanţă suspendă (imperativ) dezbaterile până la pronunţarea deciziei prin
care este dezlegată chestiunea de drept.
Pe tot parcursul suspendării, instanţa dă curs dispoziţiilor prevăzute în art. 208 NCPP –
referitoare la verificarea măsurilor preventive privative de libertate – arestarea preventivă
sau arestul la domiciliu – în ipoteza în care asupra inculpatului a fost dispusă una dintre
respectivele măsuri [art. 476 alin. (2) teza finală].
Dispoziţiile alin. (4) prevăd posibilitatea ca şi cauzele similare aflate pe rolul altor instanţe
să poată fi suspendate până la soluţionarea sesizării.
(Introducerea sesizării în legătură cu dezlegarea unor chestiuni de drept, dă posibilitatea
pentru cauzele similare aflate pe rolul altor instanţe să fie suspendate).
→ Nici în acest caz, cum nici în cazul R.I.L. nu operează repartizarea aleatorie prin
sistemul informatic al instanţelor (ECRIS).
- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este compus din 9 judecători:
- preşedintele secţiei corespunzătoare a Î.C.C.J. sau un judecător desemnat de acesta;
- 8 judecători din cadrul secţiei respective.
69
- Ca şi în cazul R.I.L. se va întocmi un raport în legătură cu chestiunea de drept supusă
analizei, de către un judecător raportor.
- Judecătorul raportor este desemnat de preşedintele completului şi nu intră sub incidenţa
cazurilor de incompatibilitate.
- În ipoteza în care chestiunea de drept prezintă interes pentru activitatea mai multor secţii
ale Î.C.C.J., sesizarea este înaintată de către preşedintele Î.C.C.J. şi de un vicepreşedinte,
preşedinţilor secţiilor interesate.
- Ipoteza dată conduce la o nouă configurare a compunerii completului, astfel:
- preşedintele Î.C.C.J. şi vicepreşedintele Î.C.C.J. (preşedinte de complet);
- preşedinţii secţiilor interesate în soluţionarea chestiunii de drept;
- câte 5 judecători din cadrul secţiilor respective.
- Decizia – este hotărârea prin care completul pentru dezlegarea chestiunii de drept se
pronunţă asupra acesteia;
- se motivează în termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare;
- se publică în termen de cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
Potrivit art. 477 alin. (3) – hotărârea prealabilă pentru dezlegarea chestiunilor de drept este
obligatorie pentru instanţe de la momentul publicării (deciziei) acesteia în M. Of. Partea I.
- Ca şi în cazul R.I.L. – efectele deciziei încetează în cazul:
- abrogării
- constatării neconstituţionalităţii
- modificării legislative a dispoziţiei care a generat problema de drept supusă dezlegării.
Spre deosebire de R.I.L. – care poate fi înaintat Î.C.C.J. DUPĂ pronunţarea unor
hotărâri judecătoreşti rămase definitive care cuprind soluţionări diferite în legătură cu
anumite chestiuni de drept, sesizarea Î.C.C.J. în vederea pronunţării unei hotărâri
prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept – se face în cursul judecăţii, în
ultimă instanţă (art. 475 NCPP).
Decizia – este hotărârea prin care completul pentru dezlegarea chestiunii de drept se
pronunţă asupra acesteia;
- se motivează în termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare;
- se publică în termen de cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Potrivit art. 477 alin. (3) – hotărârea prealabilă pentru dezlegarea chestiunilor de drept
este obligatorie pentru instanţe de la momentul publicării (deciziei) acesteia în M. Of.
Partea I.
- Ca şi în cazul R.I.L. – efectele deciziei încetează în cazul:
- abrogării
- constatării neconstituţionalităţii
- modificării legislative a dispoziţiei care a generat problema de drept supusă
dezlegării.
71
Teste de autoevaluare
Lucrare de verificare
Redactează un eseu structurat pe 60-70 rânduri (TNR, 12, spațiere 1,5 rânduri), în care să
dezvoltați următoarele aspecte: prezentati o chestiune de drept aflata pe rolul instantei care
solutioneaza cauza in ultima instanta si care este supusa ICCJ spre rezolvare.
Bibliografie minimală
72
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR.VI
PROCEDURI SPECIALE
ACORDUL DE RECUNOAŞTERE A VINOVĂŢIEI
73
CUPRINS
OBIECTIVE SPECIFICE
74
PROCEDURI SPECIALE
ACORDUL DE RECUNOAŞTERE A VINOVĂŢIEI
Definiţie
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o procedură specială, ale cărei norme de
desfăşurare reprezintă excepţii de la procedura comună, cu care se completează acolo unde
legea prevede posibilitatea folosirii normelor de drept comun.
Acordul de R.A.V.
Titulari
- Inculpatul
şi
- Procurorul
76
Moment
- în cursul urmăririi penale
Condiţie
1. DUPĂ punerea în mişcare a acţiunii penale, pot încheia un acord de recunoaştere a
vinovăţiei.
Condiţia
2. Încheierea acordului poate avea loc ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat
[art. 478 alin. (1) teza finală].
- În cazul în care există pluralitate de inculpaţi (acţiunea penală fiind pusă în mişcare faţă
de mai mulţi inculpaţi)
- poate fi încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei DISTINCT, cu fiecare inculpat.
77
- Să existe suficiente date rezultate din probele administrate – cu privire la existenţa faptei
faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului [art.
480 alin. (2)].
- Inculpatul să recunoască săvârşirea faptei şi acceptarea încadrării juridice.
- Inculpatul şi procurorul să ajungă la o înţelegere – acord, consens – referitoare la
- cuantumul pedepsei
şi
- forma de executare a pedepsei.
● Conţinut
- Art. 483 alin. (1) stipulează că după încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei
procurorul sesizează instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond,
trimiţând acesteia acordul însoţit de dosarul de urmărire penală.
- Dacă acordul de recunoaştere a vinovăţiei îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă iar
procurorul declară terminată urmărirea penală, poate sesiza instanţa de judecată.
78
- Instanţa sesizată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei este instanţa căreia i-ar reveni
competenţa să judece cauza în fond.
- Având în vedere acest aspect, instanţa va fi obligată să efectueze verificările necesare –
legate de:
- competenţa pe care o are, putând invoca lipsa de competenţă şi trimiterea cauzei la
instanţa competentă;
- competenţa organului de urmărire penală care a încheiat acordul de recunoaştere a
vinovăţiei, în baza dispoziţiilor art. 282 NCP (nulitatea relativă care poate fi invocată până
la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dacă încălcarea a intervenit în
cursul urmăririi penale, când instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a
vinovăţiei [art. 282 alin. (4) lit. b) NCPP].
- Pentru unii dintre inculpaţi, sesizarea instanţei se face prin Acord de recunoaştere a
vinovăţiei.
- Pentru cei cu care nu a fost încheiat acord, sesizarea se face prin rechizitoriu.
→ Sesizarea instanţei prin acte diferite se poate face NUMAI procedându-se la disjungerea
cauzei (art. 46 NCPP) → pe care o va face procurorul înainte de momentul sesizării.
- Potrivit art. 63 NCPP alin. (1) – dispoziţiile art. 46 se aplică în mod corespunzător şi în
cursul urmăririi penale.
- Odată cu sesizarea numai, pentru unii inculpaţi şi numai pentru unele fapte, procurorul:
- înaintează instanţei NUMAI actele de urmărire penală care se referă la faptele şi
persoanele care au făcut obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei [art. 483 alin. (2)
NCPP].
Potrivit alin. (3) al art. 483, în situaţia în care între inculpat şi partea civilă şi partea
responsabilă civilmente s-a încheiat o tranzacţie sau un acord de mediere, potrivit legii [art.
23 alin. (1) NCPP], procurorul la momentul sesizării instanţei cu acordul, înaintează şi
tranzacţia sau acordul de mediere.
79
- Instanţa de judecată primind acordul verifică:
- dacă sunt întrunite condiţiile pentru valabilitatea acordului → existenţa tuturor
menţiunilor obligatorii prevăzute în conţinutul art. 482, precum şi
- ataşarea la acordul de recunoaştere a vinovăţiei a tuturor actelor de urmărire penală care
se referă la faptele şi persoanele care au făcut obiectul acordului de recunoaştere a
vinovăţiei şi (art. 483 NCPP)
- înaintarea acordului de mediere sau tranzacţia în cazul în care au fost încheiate [art. 483
alin. (3) NCPP].
- În cazul în care nu au fost respectate dispoziţiile art. 482 şi 483 NCPP, instanţa
DISPUNE acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile, sesizând în acest sens conducătorul
parchetului care a emis acordul.
- Termenul de 5 zile curge până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită
[corespunzător – art. 282 alin. (4) lit. b) – nulitatea relativă] → încălcarea oricăror
dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art. 281 (nulităţi absolute) determină nulitatea
actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor
părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin
desfiinţarea actului.
- de ex. – nu au fost indicate numele persoanelor (calitatea) celor între care se încheie
acordul.
- Dispoziţiile art. 484 alin. (4) prevăd că instanţa se pronunţă asupra acordului de
recunoaştere a vinovăţiei prin:
- sentinţă
în
- urma unei
- proceduri necontradictorii
- în şedinţă publică
- cu participarea procurorului
- asigurându-se asistenţa juridică dacă inculpatul se află în vreunul din cazurile prevăzute
de art. 90 NCPP.
- Instanţa se pronunţă asupra acordului după ascultarea:
- procurorului
- inculpatului
şi
- avocatului acestuia
- părţii civile, dacă este prezentă.
Prin Decizia nr. 235/2015 – M. Of. nr. 364/26 mai 2015, Curtea Constituţională a admis
excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 484
alin. (2) NCPP, care exclude persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă
civilmente de la audierea în faţa instanţei de fond, este neconstituţională, motiv pentru care
se impune ca instanţa de fond să se pronunţe asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei
în urma citării şi ascultării şi a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile
civilmente, dacă, legal citate, acestea sunt prezente.
● Soluţiile instanţei
- Analizând acordul, instanţa pronunţă prin şedinţă una dintre următoarele soluţii:
- admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei
sau
- respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei
80
a) Admite acordul şi dispune una din soluţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) – (4) NCPP:
- condamnarea
- renunţarea la aplicarea pedepsei
- amânarea aplicării pedepsei
Condiţiile admiterii:
Prin soluţia dispusă instanţa:
- nu poate crea inculpatului o situaţie mai grea decât situaţia stabilită prin acordul de
recunoaştere a vinovăţiei.
→ Poate fi o situaţie chiar mai blândă decât situaţia „negociată” prin acordul de
recunoaştere a vinovăţiei, întrucât instanţa în înfăptuirea justiţiei poate aprecia criteriile ce
stau la baza individualizării pedepsei (art. 74 NCP) în „favoarea” inculpatului.
Instanţa admite acordul DOAR DACĂ sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480-482
NCPP referitoare la faptele reţinute în sarcina inculpatului care au făcut obiectul acordului
[art. 485 alin. (1) lit. a)] alin. (2) → Acordul poate fi admis numai cu privire la unii dintre
inculpaţi.
Condiţiile respingerii
- Instanţa respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei DACĂ
- Instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 – 482 (limita de
pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită, forma acordului şi conţinutul acordului de
recunoaştere a vinovăţiei) cu privire la toate faptele reţinute în sarcina inculpatului, care au
făcut obiectul acordului;
sau
- instanţa apreciază că soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi
inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau periculozitatea
infractorului.
● În cazul în care se respinge acordul, instanţa se pronunţă din oficiu şi în legătură cu
starea de arest a inculpaţilor.
- Potrivit art. 485 alin. (4) NCPP, odată cu soluţia pe care o dispune în legătură cu acordul
de recunoaştere a vinovăţiei, instanţa va face aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor
art. 396 alin. (9), art. 398 şi art. 399.
- art. 396 alin. (9) – dispoziţiile referitoare la plata amenzii penale din cuantumul cauţiunii;
- art. 398 – dispoziţiile referitoare la cheltuielile judiciare;
- art. 399 – dispoziţiile referitoare la măsurile preventive.
*NOTĂ
►Soluția de respingere de către instanță a acordului de recunoaștere a vinovăției este
influențată, printre altele și de neîndeplinirea obligatorie și cumulativă a condițiilor
prevăzute în art. 482 Cpp referitor la conținutul acordului de recunoaștere a vinovăției.
Concret, este vorba de condiția de la lit. g) - declarația expresă a inculpatului prin care
recunoaște comiterea faptei și acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în
mișcare acțiunea penală.
81
►În legătură cu mențiunile din cuprinsul acordului de recunoaștere a vinovăției,
legiuitorul arată în art. 482 Cpp care sunt acestea, iar în lipsa vreuneia dintre ele, dă dreptul
instanței să dispună acoperirea omisiunii în cel mult 5 zile. (art. 484 alin. 1 Cpp).
►În practică, instanțele s-au confruntat cu o problemă nouă referitoare la mențiunile din
cuprinsul acordului de recunoaștere a vinovăției, pe care legiuitorul nu o reglementează și
anume, retragerea în fața instanței a consimțământului valabil exprimat în faza de urmărire
penală.
.▬ Legea nu prevede posibilitatea revenirii asupra acordului și, dat fiind caracterul
consensual al acestui act, nu se pot invoca în susținerea unei eventuale retrageri a
consimțământului împrejurări ulterioare momentului încheierii acordului.
→ Hotărârea (sentinţa) prin care s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei NU are
autoritate de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în faţa instanţei civile.
● Cuprinsul sentinţei
84
● Calea de atac
● Art. 488 – alin. (1) → sentinţa pronunţată în procedura specială poate fi atacată cu apel
de către:
- procuror
- inculpat
termen
- 10 zile de la comunicare
Art. 488 – alin. (2) → împotriva sentinţei prin care s-a admis acordul → poate fi declarat
apelul numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia.
– alin. (3) → inculpatul este citat la soluţionarea apelului.
Judecând apelul, instanţa poate pronunţa una dintre următoarele soluţii:
a) – respinge apelul ca
- tardiv
- nefondat
- inadmisibil
şi
- menţine hotărârea atacată.
b) admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care acordul de recunoaştere a fost admis
NUMAI cu privire la felul şi cuantumul pedepsei sau la forma de executare a acesteia şi
pronunţă o nouă hotărâre, respectând condiţiile acordului, fără să poată crea inculpatului o
situaţie mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord;
c) admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care acordul de recunoaştere a fost respins,
admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei fără să poată crea inculpatului o situaţie mai
grea, nesoluţionând acţiunea civilă când părţile nu au încheiat tranzacţie sau acord de
mediere.
● Decizia Curţii Constituţionale nr. 235/2015 – M. Of. nr. 364/26 mai 2015
Teste de autoevaluare
1. Art. 478
2. Art. 485.
Lucrare de verificare
Redactează un eseu structurat pe 60-70 rânduri (TNR, 12, spațiere 1,5 rânduri), în care să
dezvoltați următoarele aspecte: continutul acordului de recunoastere a vinovatiei si
sesizarea instantei cu acordul de recunoastere.
Bibliografie minimală
86
– ISBN 978-606-27-1481-9
• Fise de procedura penală - pentru admiterea în magistratură şi avocatură
Ed. A 3-a, revizuita şi adaugita– Editura Hamangiu 2018- 720 pagini -
ISBN/ISSN: 978-606-27-1095-8
• Nicolae Volonciu, Andreea Simona Uzlău, Noul cod de procedură penală-
comentat, Editura Hamangiu, 2014
• Tudorel Toader, Drept penal român, partea specială, ediţia a 6+a, revizuită
şi actualizată, ed. Hamangiu 20012
• Mihail Udroiu, Dicţionar de drept penal şi de procedură penală, ed. CH
Beck, Bucureşti 2009
• Lucian Săuleanu, Sebastian Răduleţu, Dicţionar de expresii juridice latine,
ed CH Beck, Bucureşti, 2007
• N. Volonciu-Tratat de procedură penală, partea specială, vol. II, 1998
87
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR.VII
88
CUPRINS
OBIECTIVE SPECIFICE
89
PROCEDURA ÎN CAUZELE CU INFRACTORI MINORI
→ Dispoziţiile cap. I, titlul V, partea generală NCP – prevăd: „Regimul răspunderii penale
a minorului”.
De la această regulă există potrivit dispoziţiilor art. 504 o serie de dispoziţii derogatorii,
prevăzute în art. 505 şi 506 NCPP.
- în ipoteza în care urmărirea penală se desfăşoară faţă de un suspect sau inculpat minor
care nu a împlinit vârsta de 16 ani, la orice ascultare sau confruntare a minorului, organul
de urmărire penală trebuie să citeze:
- părinţii acestuia ori, după caz, pe tutore, curator sau persoana în îngrijirea sau
supravegherea căreia se află temporar minorul,
precum şi
- direcţia generală de asistenţă socială şi protecţie a copilului din localitatea unde se
desfăşoară audierea;
90
→ În cazul citării părinţilor, organul de urmărire penală trebuie să citeze ambii părinţi,
dacă aceştia exercită împreună drepturile părinteşti, indiferent dacă sunt căsătoriţi sau sunt
despărţiţi.
Persoanele enumerate vor fi citate şi în nume propriu – potrivit dispoziţiilor art. 505 alin.
(1), chiar dacă citarea minorului suspect sau inculpat, se realizează tot prin intermediul lor,
potrivit dispoziţiilor art. 257 alin. (6), „minorul cu o vârstă mai mică de 16 ani va fi citat
prin intermediul părinţilor sau al tutorelui, cu excepţia cazului în care acest lucru nu este
posibil”.
- în ipoteza în care suspectul sau inculpatul este un minor care a împlinit 16 ani, citarea
- părţilor sau, după caz, a tutorelui, curatorului sau a persoanei în îngrijirea ori
supravegherea căreia se află precum şi a direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţie a
copilului din localitatea unde se desfăşoară audierea,
se DISPUNE de către organul de urmărire penală, la orice ascultare sau confruntare ce are
loc, NUMAI dacă se consideră necesar.
Ex. de ascultare → ascultarea suspectului sau inculpatului minor la momentul luării
reţinerii „art. 209 alin. (5) – măsura reţinerii – poate fi luată numai după audierea
suspectului sau inculpatului, în prezenţa avocatului ales sau numit din oficiu”.
→ „Faţă de suspectul şi inculpatul minor se pot dispune măsuri preventive” [art. 243 alin
(1)].
→ Considerăm că, potrivit dispoziţiilor art. 265 alin. (1) şi faţă de persoanele enumerate
anterior, organul de urmărire penală poate emite mandat de aducere: „o persoană poate fi
adusă în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată pe baza unui mandat
de aducere, dacă, fiind anterior citată, nu s-a prezentat, în mod nejustificat, iar ascultarea
ori prezenţa ei este necesară, sau dacă nu a fost posibilă comunicarea corespunzătoare a
citaţiei şi împrejurările indică fără echivoc că persoana se sustrage de la primirea citaţiei”.
- Lipsa citaţiei sau încălcarea dispoziţiilor referitoare la citare pot conduce la incidenţa
dispoziţiilor prevăzute de art. 282 alin. (1) – nulitatea relativă.
*NOTĂ
► Dispozițiile art. 505 alin. 2 și sintagma ”care nu a împlinit 16 ani " din cuprinsul art. 505
alin. (1) Cpp au fost declarate neconstituționale prin Decizia CCR nr. 102/2018, publicată în M. Of.
nr. 400 din 10 mai 2018.
91
●”atât timp cât în faza de judecată citarea părinților minorului sau a persoanei în
îngrijirea căreia se află acesta este obligatorie, întregul proces penal trebuie să fie guvernat
de aceleași reguli”, deci și faza urmăririi penale deoarece, în unele situații, persoanele care
trebuie citate ”dobândesc calitatea de parte responsabilă civilmente, adică persoane care,
potrivit legii civile, au obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în
parte, singure sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care sunt chemate să
răspundă în proces” și, totodată, partea responsabilă civilmente ”împreună cu inculpatul
formează un grup procesual obligat la repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, drept
pentru care, aceasta are interesul înlăturării condițiilor care ar atrage răspunderea sa civilă”.
●”minorul nu trebuie tratat ca un major. Dreptul la un proces echitabil este
respectat prin prezența unui minor delincvent la audiere sau la ședința de judecată, cu
condiția ca el să fie tratat "într-o manieră care ține cont de vârsta sa, maturitatea sa și de
capacitățile sale pe plan intelectual și emoțional și cu condiția luării unor măsuri de natură
a favoriza înțelegerea procedurii și participarea la aceasta”.
►În sens contrar, Guvernul României ”a considerat că dispozițiile legale criticate sunt
constituționale, întrucât minorul are la vârsta de 16 ani discernământ și este firesc ca
organul de urmărire penală să aprecieze, de la caz la caz, necesitatea citării părinților ori a
92
tutorelui, curatorului sau a persoanei în îngrijirea căreia se află temporar minorul, în
situația audierii sau confruntării acestuia”.
→”Potrivit dispozițiilor art. 505 alin. (2) din CPP, citarea persoanelor prevăzute la
alin. (1) se dispune numai dacă organul de urmărire penală consideră necesar. Or, nu
poate fi pus semnul egalității între oportunitatea sau necesitatea citării, apreciată
unilateral de organul de urmărire penală, și interesul superior al minorului”.
→”Constată că dispozițiile art. 505 alin. (2) din Codul de procedură penală, în
mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile art. 505 alin. (1) din același cod
și în temeiul art. 31 alin. 2 din Legea nr. 47/1992 privind privind organizarea și
funcționarea Curții Constituționale ”extinde controlul și asupra soluției legislative din art.
505 alin. 1 Cpp”, pentru a asigura pentru respectarea prevederilor constituționale ale art.
16, 21 și 24.
la orice ascultare sau confruntare a minorului care are vârsta între 14 și 18 ani
este necesară citarea părinților acestuia ori, după caz, a tutorelui, curatorului sau
persoanei în îngrijirea ori supravegherea căreia se află temporar minorul, precum și a
direcției generale de asistență socială și protecție a copilului din localitatea unde se
desfășoară audierea, Curtea constată că, pentru restabilirea stării de constituționalitate, se
impune constatarea ca neconstituțională și a sintagmei "care nu a împlinit 16 ani " din
cuprinsul art. 505 alin. (1) din Codul de procedură penală.
►REȚINEM din Decizia nr. 102/2018 următoarele: ”în toate cauzele cu infractori
minori, regula instituită în art. 505 alin. (1) din Codul de procedură penală este aceea a
citării persoanelor expres nominalizate și, numai în mod excepțional, se poate deroga de
la această regulă, dacă ar fi contrară interesului superior al copilului sau ar periclita, în
mod substanțial, pe baza unor circumstanțe obiective, procedurile penale”.
93
● Referatul de evaluare a minorului
- Organul de urmărire penală poate să solicite, atunci când apreciază necesar, în cauzele cu
inculpaţi minori, efectuarea unui referat de evaluare de către serviciul de probaţiune de pe
lângă tribunalul în a cărui circumscripţie teritorială îşi are locuinţa minorul.
→ Serviciul de probaţiune este reglementat prin dispoziţiile Legii nr. 252/2013 – privind
organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune.
Potrivit art. 34 alin. (3) L. 252/2013 şi art. 504 alin. (4) NCPP, referatul de evaluare poate
cuprinde şi propuneri motivate în legătură cu măsura educativă ce se pretează pentru
minor,
- propuneri ce se referă la natura şi durata programelor de reintegrare;
- propuneri referitoare la alte obligaţii ce pot fi impuse inculpatului minor, în scopul
reducerii riscului săvârşirii de noi infracţiuni.
Din conţinutul dispoziţiilor art. 506 alin. (4) reiese obligaţia instanţei de judecată de a
dispune efectuarea referatului de evaluare, DAR dacă acest referat a fost solicitat în cursul
urmăririi penale, dispunerea întocmirii lui de către instanţă este facultativă.
→ Din conţinutul formulării alin. (1) al art. 506 NCPP coroborat cu art. 33 L. 252/2013 –
reiese că efectuarea referatului de evaluare se face numai faţă de inculpaţi minori nu şi faţă
de suspecţi minori.
94
- Cu titlu de excepţie, dacă în cadrul unei secţii nu se poate constitui un astfel de complet,
colegiul de conducere al instanţei poate dispune participarea unor judecători de la alte
secţii [art. 41 alin. (3) Legea nr. 304/2004 – de organizare judiciară].
- Cauza rămâne în competenţa instanţei legal compusă, să fie judecată potrivit dispoziţiilor
procedurale speciale privitoare la inculpaţi minori, chiar dacă între timp inculpatul a
împlinit 18 ani (a devenit major).
- Dacă inculpatul a săvârşit fapta când era minor, iar la data sesizării instanţei nu devenise
major, judecata minorului se va face potrivit procedurii aplicabile în cauzele cu infractori
minori [art. 507 alin. (3) NCPP].
→ Inculpatul minor poate, pe tot parcursul judecăţii, inclusiv în cazul în care este privat de
libertate, să ceară, în scris, să fie judecat în lipsă, fiind reprezentat de avocatul său ales sau
numit din oficiu.
- Art. 352 alin. (1) teza I dispune că „şedinţa de judecată este publică, cu excepţia cazurilor
prevăzute de lege → art. 509 alin. (2) teza I – „Şedinţa de judecată în cauzele cu infractori
minori este nepublică → este un caz prevăzut de lege.
95
● în situaţia în care inculpatul are vârsta sub 16 ani, instanţa poate dispune îndepărtarea din
sala de judecată a acestuia, DACĂ apreciază că administrarea anumitor probe ar putea să-l
influenţeze negativ.
- Pentru acelaşi motiv – de influenţare negativă – instanţa poate îndepărta temporar din sala
de şedinţă şi
- părinţii
- tutorele
sau
- curatorul
- persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar minorul.
→ Se are în vedere impactul psihologic pe care-l poate avea asupra minorului o asemenea
situaţie.
→ Inculpatul minor beneficiază de toate drepturile pe care legea le prevede pentru inculpat
– art. 83 NCPP.
→ Pentru oricare alt aspect, în afara celor menţionate (precizate), desfăşurarea şedinţei de
judecată va avea loc corespunzător dispoziţiilor prevăzute în procedura comună.
→ Potrivit art. 46 NCPP, disjungerea este dispusă de către instanţă pentru motive
temeinice şi se poate realiza pentru unii dintre inculpaţi sau pentru unele dintre infracţiuni.
96
NCP – Dispoziţiile art. 114 alin. (1) NCP – Se poate lua o măsură educativă neprivativă de
libertate, faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta între 14 şi 18 ani.
- Potrivit art. 115 alin. (1) pct. 1 NCP, sunt măsuri educative neprivative de libertate:
a) stagiul de formare civică;
b) supravegherea;
c) consemnarea la sfârşit de săptămână:
d) asistarea zilnică.
- Dacă faţă de inculpatul minor s-a luat vreuna dintre măsurile educative neprivative de
libertate (menţionate mai sus), după rămânerea definitivă a hotărârii, judecătorul delegat cu
punerea în executare a hotărârii (art. 14 – Legea nr. 253/2013 – fixează un termen – la care
va fi adus minorul:
- va fi chemat reprezentantul legal al acestuia;
- va fi chemat reprezentantul serviciului de probaţiune pentru punerea în executare a
măsurii luate;
- chemarea persoanelor desemnate cu supravegherea măsurii educative neprivative de
libertate ce a fost dispusă de către instanţă.
- Dispoziţiile art. 14 alin. (2) Legea nr. 253/2013 – privind executarea pedepselor, a
măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare
în cursul procesului penal – prevăd că judecătorul delegat cu executarea unei pedepse sau
măsuri neprivative de libertate rămâne, de regulă, acelaşi pe toată perioada executării.
Măsurile educative neprivative de libertate:
- se execută în comunitate;
- pe durata executării se asigură menţinerea legăturilor minorului cu familia şi comunitatea;
- în modalitatea concretă de executare ţin cont de vârsta, personalitatea, starea de sănătate,
situaţia familială şi socială a minorului (art. 63 L. 253/2013).
● Măsurile educative neprivative de libertate pot fi prelungite (art. 513 NCPP) când:
- minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare şi obligaţiile impuse.
- Prelungirea măsurii se dispune de către instanţa care a pronunţat măsura.
Instanţa nu poate depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta [art. 123 alin. (1) lit. a)
NCP].
97
● Punerea în executare a internării într-un centru educativ (art. 514 NCPP) şi
schimbările privind măsura educativă a internării într-un centru educativ (art. 516
NCPP)
- Potrivit art. 115 alin. (2) lit. a) şi art. 124 NCP – Internarea într-un centru educativ – este
o măsură educativă privativă de libertate, care constă în: internarea minorului într-o
instituţie specializată în recuperarea minorilor, unde minorul este obligat să urmeze:
- programe de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale;
- programe de reintegrare socială.
- Se poate dispune internarea pe o perioadă între unu şi 3 ani [art. 124 alin. (2) NCP].
- Dacă a fost dispusă această măsură, punerea în executare presupune ca după rămânerea
definitivă a hotărârii:
- să fie trimisă o copie de pe hotărâre organului de poliţie de la locul unde se află minorul.
- Organul de poliţie:
- ia măsuri pentru internarea acestuia;
- poate pătrunde
- în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fizice fără acceptul acesteia
sau
- în sediul unei persoane juridice fără învoirea reprezentantului legal al acesteia pentru a
putea pune în executare măsura educativă a internării într-un centru educativ;
- este obligat să încheie un proces-verbal în cazul în care minorul nu este găsit;
- sesizează de îndată organele competente pentru a fi dat în urmărire şi în consemn la
punctele de trecere a frontierei;
- înaintează un proces-verbal prin care s-a constatat lipsa minorului, centrului educativ în
care urmează să se facă internarea;
- o copie de pe hotărârea instanţei se predă centrului educativ în care este internat minorul.
- Conducătorul centrului educativ are obligaţia de a comunica de îndată instanţei despre
efectuarea internării.
se dispune
98
- de instanţa care a judecat cauza în primă instanţă:
- din oficiu
sau
- la sesizarea serviciului de probaţiune.
Pentru cazul prevăzut la art. 125 alin. (7) NCP, în cazul săvârşirii, până la împlinirea
duratei internării, a unei noi infracţiuni de către o persoană care nu a împlinit vârsta de 18
ani şi faţă de care s-a dispus înlocuirea măsurii internării într-un centru de detenţie cu
măsura asistării zilnice, revenirea asupra înlocuirii
SE DISPUNE
- de instanţa căreia îi revine competenţa să judece noua infracţiune săvârşită de minor.
trimite
- o copie de pe hotărârea rămasă definitivă
- organului de poliţie de la locul unde se află minorul → când minorul este în stare de
libertate
sau
- comandantului locului de deţinere, când este arestat preventiv.
- Judecătorul delegat cu executarea emite şi ordinul prin care minorului îi este interzis să
părăsească ţara.
- Întocmirea şi conţinutul ordinului sunt asemeni ordinului prin care se pune în executare
pedeapsa închisorii.
- Organul de poliţie, în cazul în care el este cel care execută măsura internării în centrul de
detenţie, trebuie:
- să ia măsuri pentru internarea minorului;
- să se folosească de dreptul de a pătrunde fără încuviinţare în domiciliul, reşedinţa sau
sediul persoanei fizice/juridice în vederea punerii în executare a măsurii educative a
internării minorului într-un centru de detenţie;
- în cazul în care nu-l găseşte pe minor, să întocmească un proces-verbal în care să
consemneze acest aspect şi să sesizeze de îndată organele competente pentru darea în
urmărire şi darea în consemn la punctele de trecere a frontierei.
- Un exemplar al procesului-verbal se înaintează centrului de detenţie în care urmează să se
facă internarea.
- De asemenea
- copia hotărârii este predată centrului de detenţie cu ocazia executării măsurii;
- conducătorul centrului de detenţie are obligaţia comunicării de îndată instanţei care a
dispus măsura despre efectuarea internării.
99
● Schimbările privind măsura educativă a internării într-un centru de detenţie
se dispun
- de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se află centrul de detenţie, corespunzătoare
în grad instanţei de executare.
- Potrivit dispoziţiilor art. 126 NCP (noul cod penal) „DACĂ în cursul executării unei
măsuri educative privative de libertate persoana internată, care a împlinit vârsta de 18 ani,
are un comportament prin care influenţează negativ sau împiedică procesul de recuperare şi
reintegrare a celorlalte persoane internate, instanţa poate dispune continuarea executării
măsurii educative într-un penitenciar.
- Instanţa care dispune continuarea executării măsurii educative privative de libertate este,
potrivit legii privind executarea pedepselor – Legea nr. 254/2013 – privind executarea
pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal – instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se află centrul educativ sau
centrul de detenţie, corespunzătoare în grad instanţei de executare.
- Legea nr. 254/2013 – privind executarea pedepselor – art. 182 alin. (2) lit. a), b), c) şi d) –
reglementează ce se înţelege prin sintagma „comportament care influenţează negativ sau
împiedică procesul de recuperare şi reintegrare a celorlalte persoane internate”.
100
● Amânarea sau întreruperea executării măsurilor privative de libertate
Teste de autoevaluare
101
Răspunsurile la testul de autoevaluare
Lucrare de verificare
Redactează un eseu structurat pe 60-70 rânduri (TNR, 12, spațiere 1,5 rânduri), în care să
dezvoltați următoarele aspecte: care este compunerea instantei de judecata si cum se
desfasoara judecata inculpatilor minori?
Bibliografie minimală
102
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR.VIII
PROCEDURA REABILITĂRII
103
CUPRINS
OBIECTIVE SPECIFICE
104
PROCEDURA REABILITĂRII
● Nici asupra măsurilor de siguranţă (art. 108 NCP – obligarea la tratament medical,
internarea medicală, interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii,
confiscarea specială şi confiscarea extinsă) NU are efecte reabilitarea [art. 169 alin. (3)
NCP].
Potrivit art. 527 NCPP domeniul de reglementare al instituţiei reabilitării operează astfel:
- reabilitarea de drept a persoanei juridice – art. 150 NCP (noul cod penal);
- reabilitarea de drept a persoanei fizice – art. 165 NCP (noul cod penal);
- reabilitarea judecătorească reglementată de art. 166 – 168 şi 170 NCP.
→ Din conţinutul art. 527 coroborat cu conţinutul titlului IX NCP → rezultă că reabilitarea
prezintă două forme:
- reabilitarea de drept
- reabilitarea judecătorească.
Condiţie
- în decurs de 3 ani, condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune.
- Rezultă că reabilitarea de drept se produce din oficiu, în situaţia în care sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute de lege – art. 165 NCP – reabilitarea de drept în cazul persoanei fizice
dar şi a dispoziţiilor
art. 150 NCP – reabilitarea de drept în cazul persoanei juridice.
Condiţie
105
- reabilitarea de drept a persoanei juridice are loc dacă
- în decurs de 3 ani de la data la care pedeapsa amenzii sau pedeapsa complementară a fost
executată sau considerată ca executată, aceasta (persoana juridică) nu a mai săvârşit nicio
altă infracţiune.
● Reabilitarea judecătorească
Instanţa competentă
Art. 529 – prevede instanţa competentă să soluţioneze cererea de reabilitare
judecătorească.
Este, deci, competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti:
- fie instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea
pentru care se cere reabilitarea;
- fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul sau în care
a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate.
→ Rudele apropiate sunt, probabil, membrii de familie – reglementaţi de art. 177 NCP.
- Soţul sau rudele apropiate ale condamnatului, în afară de faptul că pot fi titulari ai cererii
de reabilitare, pot şi continua procedura reabilitării începută anterior decesului, de către
condamnat.
Conţinutul cererii
● Cererea de reabilitarea trebuie să cuprindă următoarele [art. 530 alin. (3) NCPP]:
- adresa condamnatului, iar când cererea este făcută de altă persoană, adresa acesteia;
- condamnarea pentru care se cere reabilitarea şi fapta pentru care a fost pronunţată acea
condamnare;
- localităţile unde condamnatul a locuit şi locurile de muncă din tot intervalul de timp de la
executarea pedepsei şi până la introducerea cererii, iar în cazul când executarea pedepsei a
fost prescrisă, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la introducerea cererii;
- temeiurile cererii;
- indicaţii utile pentru identificarea dosarului şi orice alte date pentru soluţionarea cererii.
- Cererea de reabilitare are anexate toate actele care ar putea susţine îndeplinirea condiţiilor
pentru acordarea reabilitării judecătoreşti:
- ex.: înscrisuri – chitanţe, care atestă achitarea despăgubirilor civile faţă de partea civilă;
- hotărârea de condamnare;
- adeverinţă de la locul de muncă.
107
● Procedura de judecare a cererii de reabilitare
- În ipoteza respingerii cererii pentru faptul că a fost introdusă înainte de termenul legal,
poate fi introdusă o nouă cerere DUPĂ ce se împlineşte termenul prevăzut de lege.
- Pentru toate celelalte situaţii, când cererea este respinsă pentru că lipsesc anumite
menţiuni, cererea de reabilitare judecătorească poate fi introdusă oricând.
- Dispoziţiile art. 170 alin. (1) NCP – prevăd faptul că în cazul respingerii cererii de
reabilitare, o nouă cerere poate fi introdusă DOAR după un termen de un an, termen care
curge de la data respingerii cererii prin hotărâre definitivă.
- În acest caz este vorba de neîndeplinirea condiţiilor de fond.
- Art. 532 alin. (3) – dispune că NU poate depune cerere de reabilitare condamnatul, în
cazul prescripţiei executării pedepsei,
DACĂ îi este imputabilă condamnatului, lipsa executării.
Situaţii
- În ipoteza în care – înainte de soluţionarea cererii de reabilitare s-a pus în mişcare
acţiunea penală faţă de inculpat pentru săvârşirea unei alte infracţiuni, instanţa suspendă
examinarea cererii de reabilitare până la soluţionarea definitivă a acelei cauze [art. 533
alin. (2) NCPP].
108
- În cazul în care condamnatul sau persoana care a făcut cererea de reabilitare poate dovedi
că i-a fost imposibil că achite despăgubirile civile şi cheltuielile judiciare, instanţa, făcând
analiza motivelor invocate, are următoarele posibilităţi:
- poate dispune reabilitarea
sau
- poate acorda un termen în vederea achitării în întregime sau în parte a sumei pe care
condamnatul o datorează. Termenul acordat NU poate depăşi 6 luni.
→ Hotărârea prin care se admite cererea de reabilitare NU poate modifica hotărârea
judecătorească de condamnare în ceea ce priveşte drepturile acordate de instanţă, părţii
civile.
- Instanţa de judecată se pronunţă asupra reabilitării judecătoreşti prin sentinţă (art. 535
NCPP).
- Sentinţa este supusă contestaţiei în termen de 10 zile de la comunicare.
- Contestaţia este soluţionată de instanţa ierarhic superioară celei care s-a pronunţat asupra
reabilitării:
- în şedinţă nepublică;
- cu citarea petentului;
- cu participarea obligatorie a procurorului;
- prin decizie;
- decizia este definitivă.
- După momentul rămânerii definitive a hotărârii de reabilitare, instanţa care a soluţionat
cererea de reabilitare DISPUNE
- ca pe hotărârea prin care s-a pronunţat condamnarea, să se facă menţiune despre
reabilitare (art. 53 NCPP).
- Potrivit art. 536 alin. (1) – în cazul în care ulterior acordării reabilitării, se descoperă că
persoana reabilitată mai săvârşise o infracţiune care, dacă ar fi fost cunoscută, ar fi condus
la respingerea cererii de reabilitare
INSTANŢA → competentă să se pronunţe asupra reabilitării (art. 529 NCPP)
DISPUNE
- anularea reabilitării
- din oficiu
sau
- la cererea procurorului.
109
decăderile, incapacităţile şi interdicţiile rezultate în urma pronunţării unei hotărâri de
condamnare (art. 169 NCP).
Titlul IX al codului penal – prezintă reabilitarea – ca o cauză care înlătură consecinţele
condamnării.
Prin intermediul reabilitării se urmăreşte reintegrarea foştilor condamnaţi în viaţa
socială şi din punctul de vedere al consecinţelor juridice.
Potrivit legii [art. 169 alin. (2) NCP] reabilitarea nu are ca urmare obligaţia de
reintegrare în funcţia din care condamnatul a fost scos în urma condamnării ori de
redare a gradului militar pierdut.
Din conţinutul art. 527 coroborat cu conţinutul titlului IX NCP → rezultă că
reabilitarea prezintă două forme:
- reabilitarea de drept
- reabilitarea judecătorească.
110
Teste de autoevaluare
1. Art. 528
2. Art. 530, alin.1
3. Art. 530, alin.3
Lucrare de verificare
Redactează un eseu structurat pe 20 rânduri (TNR, 12, spațiere 1,5 rânduri), în care să dezvoltați
următoarele aspecte: rolul institutiei „reabilitarii” in sistemul de drept (penal si procesual penal).
Bibliografie minimală
111
112