Sunteți pe pagina 1din 3

Decizia nr.

486 din 25-iun-2014

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX


ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAŞI, Judeţul IAŞI
SECŢIA II CIVILĂ-C_________ ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Şedinţa publică din 25 Iunie 2014
Preşedinte - C_____ B____
Judecător F_____ A________ A_____
Grefier I_____-P________ V______
DECIZIA NR. 486 C.A.
Pe rol judecarea apelului privind pe apelant A__________ NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI -
OFICIUL TERITORIAL IAŞI şi pe intimat ______________-PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT
REORGANIZARE LICHIDARE IAŞI SPRL, având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Constatând terminată cercetarea judecătorească şi văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părţilor, instanţa
rămâne în pronunţare şi reţine apelul spre deliberare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului in contencios administrativ de fata constata următoarele:
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Iaşi sub nr.XXXXXXXXXXXXXX A__________ Naţionala de Reglementare in
domeniul energiei ( in continuare ANRE) a formulat apel impotriva sentinţei civile nr.xxxxx/16.12.2013 a Judecătoriei
Iaşi, criticând-o ca nelegala si netemeinica.
In susţinerea poziţiei procesuale se arata ca, desi instanta de fond constata incalcarea normei legale si, desi stabileşte
temeinicia si legalitatea procesului verbal, apreciază, in mod incorect, ca fapta este de o gravitate redusa si dispune
inlocuirea amenzii cu avertisment.
Se face referire la analiza cu superficialitate a dispoziţiilor legale incidente, respectiv prevederile Legii 220/2008 pentru
stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie, rep., la faptul ca
petenta nu a contestat faptul ca nu a plătit c/valoarea certificatelor verzi neachiziţionate in termen de 10 zile
lucrătoare de la data primirii instiintarii de plata, reţinând ca obligatia este aferenta anului 2011, cand era inca
producător de energie termica; ca, in aceasta situaţie gradul de pericol social abstract este stabilit de legiuitor la
momentul incriminării faptei contravenţionale si se reflecta in modul de sanctionare prevazut de actul normativ.
In drept se invoca art 466,468,476, 477 alin 1 si 480 C__.
Intimata, legal citata, depune la dosar întâmpinare in aceasta faza procesuala solicitând respingerea apelului.
Se arata ca instanta de fond a procedat la o reindividualizarea a sanctiunii, amenda aplicata incalcand principiul
proportionalitatii.
Prin sentinţa contesta in cauza s-a admis in parte plângerea formulata de petenta reţinându-se ca fapta a fost
savarsita, , dar apreciindu-se ca fapta prezintă un grad redus de pericol social s-a dispus inlocuirea amenzii cu
avertisment.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate si din oficiu raportat la art 480
N. C.pr.civ Tribunalul retine următoarele:
Intimata-patenta ______________ a fost sancţionata cu amenda in suma de xxxxx lei întrucât a incalcat prevederile
art 30 alin 1 lit. b din Legea 220/27.10.2008 contrând in aceea ca nu a plătit c/valoarea certificatelor verzi
neachiziţionate in termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii instiintarii de plata.
Analizând plângerea iniţiala formulata instanta constata ca petenta nu contesta situatia de fapt, dar invoca aspecte
care pot fi luate in considerare la individualizarea sanctiunii aplicate.
Instanţa de fond reţinând savarsirea faptei reindividulizeaza sanctiunea si dispune inlocuirea amenzii cu avertisment.
Tribunalul în condiţiile art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, apreciază ca soluţia instantei de fond este corecta si legala,
reindividualizarea sancţiunii aplicate fiind corecta, în raport de conduita contravenientului, precum şi în funcţie de
împrejurările în care s-a comis fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea
produsă.
pag. 1 7/24/2019 : user65@electricafurnizare.ro
Decizia nr. 486 din 25-iun-2014
Din considerentele hotărârii instanţei de fond rezultă că atât sub aspectul legalităţii cât şi sub aspectul temeiniciei
procesul verbal a fost corect întocmit, raportat la dispoziţiile art.16 şi următoarele din OG nr.2/2001, însă în urma
probatoriului administrat în cauză instanţa de fond, raportat la criteriile menţionate anterior, a apreciat faptul că
amenda contravenţională aplicată nu este corespunzătoare.
Analizând aceleaşi elemente Tribunalul apreciază ca suma de xxxxx lei aplicata societatii, încalcă principiul
proporţionalităţii, reglementat de legiuitor în ceea ce priveşte gradul de pericol social al faptei săvârşite, urmările
produse şi scopul sancţionator al amenzii aplicate, în sensul că acest scop vizează în primul rând reeducarea şi
prevenirea săvârşirii de noi fapte, astfel că aplicarea sancţiunii contravenţionale cu avertisment respectă principiul
amintit anterior şi realizează în totalitate scopul regimului sancţionator.
Nu se poate reţine faptul că instanţa ar fi favorizat intimata pe motiv că aceasta s-a bucurat deja de clemenţa
agentului constatator care a aplicat minimul amenzii întrucât, aşa cum agentului constatator, legiuitorul i-a permis să
aplice cuantumul amenzii prin aprecierea gravităţii faptei şi, implicit, a cuantificării sancţiunii, tot astfel legiuitorul a
prevăzut în art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 ca instanţa să poată aprecia în raport de împrejurările concrete de săvârşire
a faptei contravenţionale, aplicarea sancţiunii contravenţionale care poate fi avertisment sau amendă contravenţională.
Instanţa de fata considera ca raportat la atitudinea intimatei, precum şi la gradul scăzut de pericol social al faptei, se
impune activarea dispoziţiilor art.7 din OG nr.2/2001, care menţionează că avertismentul constă în atenţionarea
verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a
respecta dispoziţiile legale, că acesta se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă şi că se poate aplica şi în
cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.
Este contrar spiritului legii şi intenţiei legiuitorului să se susţină că numai agentul constatator poate aprecia asupra
cuantumului unei amenzi contravenţionale şi că instanţa de judecată, in calitate de cenzor al activităţii agentului
constatator, nu ar avea această posibilitate. Articolul 34 alin.1 prevede clar posibilitatea instanţei de a hotărî asupra
sancţiunii contravenţionale aplicate, iar această prerogativă nu se poate referi numai la alegerea între categoriile de
sancţiuni aplicabile, ci şi la tot ceea ce presupune legalitate sancţiunii aplicate, inclusiv cuantumul acesteia, care trebuie
corelat întotdeauna cu gradul de pericol social al faptei.
În urma probatoriului administrat, instanţa de fata apreciază ca si corecta reindividualizarea realizata de judecătorul
fondului în condiţiile art.7 alin.3 din OG nr.2/2001, având în vedere totodată si prevederile art.21 alin.3 din OG nr.
2/2001, în sensul aplicării sancţiunii contravenţionale cu avertisment, reţinându-se principiul proporţionalităţii raportat la
gradul redus de pericol social al faptei săvârşite şi ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de
modul şi de mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă.
De asemenea, au fost avute în vedere circumstanţele atenuante raportate la conduita intimatei, în sensul că aceasta
nu este cunoscută cu antecedente contravenţionale, la faptul ca din data de 17.04.2012 aceasta a intrat in faliment,
astfel ca savarsirea de alte fapte de acest gen este puţin probabila.
În consecinţă, instanţa de fond retine in mod corect atat savarsirea faptei cat si lipsa de proporţionalitate a sanctiunii,
având în vedere atât rolul sancţiunii juridice, cât şi al scopului urmărit prin stabilirea şi aplicarea caracterului punitiv al
sancţiunii reindividualizate.
Sancţiunea juridică are un dublu rol: rol educativ (se aplică o singură dată) pentru că urmăreşte îndreptarea celui
vinovat şi preventiv determină abţinerea de la săvârşirea de fapte antisociale şi un rol represiv, de pedepsire a celor ce
nesocotesc dreptul. Sancţiunea este acel element al normei juridice care precizează urmările, consecinţele
nerespectării dispoziţiei normei juridice.
În consecinţă, în mod corect instanţa de fond a reindividualizat sancţiunea aplicată raportat la gradul de pericol social
redus al faptei săvârşite şi având în vedere dispoziţiile art.7 şi 21 din OG nr. 2/2001.
Având în vedere toate aceste considerente, precum şi dispoziţiile art.480 N. C.pr.civ Tribunalul respinge apelul formulat
menţinând sentinţa instantei de fond ca legala si temeinica.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de A__________ Naţionala de Reglementare in domeniul Energiei impotriva sentinţei civile nr.
xxxxx/2013 a Judecătoriei Iaşi, sentinţa pe care o menţine.
Definitiva.
Pronunţata in şedinţa publica din 25.06.2014.
Red./tehred. C.B.
4 ex./19.07.2014
Jud. fond P___ Ş_____ A_____
Acest document este preluat şi procesat de o aplicaţie realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia
RoLII.
Conţinutul său poate fi preluat şi utilizat cu citarea sursei: http://www.rolii.ro/
pag. 2 7/24/2019 : user65@electricafurnizare.ro
Decizia nr. 486 din 25-iun-2014

Preşedinte, Judecător,
C _____ B____ F_____ A________ A_____

Grefier,
I_____-P________ V______

pag. 3 7/24/2019 : user65@electricafurnizare.ro

S-ar putea să vă placă și