2020

#LEGALCOVID
CUPRINS

CUPRINS ................................................................................................................................ 1
MĂSURI GENERALE ÎN CONTEXTUL STĂRII DE URGENŢĂ ........................................................ 3
STAREA DE URGENŢĂ. PREVEDERILE GENERALE ALE DECRETULUI. .............................................................. 3
STARE DE URGENŢĂ. PREVEDERILE LEGATE DE ORDINEA PUBLICĂ ............................................................... 6
STARE DE URGENŢĂ. RELAŢII EXTERNE, DREPTUL INTERNAŢIONAL .............................................................. 8
STAREA DE URGENŢĂ. PREVEDERI PRIVIND DOMENIUL JUSTIŢIEI. CÂTEVA COMENTARII ................................ 12
ALTE MĂSURI DIN DECRETUL PRIN CARE S-A INSTITUIT STAREA DE URGENŢĂ. CENZURA?.............................. 24
PRIMA ORDONANŢĂ MILITARĂ ÎN APLICAREA DECRETULUI PRIVIND INSTITUIREA STĂRII DE URGENŢĂ ............... 28
MATERIAL DE INFORMARE ELABORAT DE CONSILIUL EUROPEI REFERITOR LA RESPECTAREA DEMOCRAŢIEI, A
STATULUI DE DREPT ŞI A DREPTURILOR OMULUI ÎN CONTEXTUL SITUAŢIEI GENERATE DE RĂSPÂNDIREA COVID-19
................................................................................................................................................. 32
EFECTE CU PRIVIRE LA CONTRACTELE DE MUNCĂ................................................................. 46
STARE DE URGENŢĂ. EFECTELE ÎN DREPTUL MUNCII .............................................................................. 46
CE SE ÎNTÂMPLĂ CU CONTRACTELE DE MUNCĂ ÎN SITUAŢIA PANDEMIEI PROVOCATĂ DE CORONAVIRUS ............ 50
ŞOMAJUL TEHNIC. MĂSURI DE PROTECŢIE SOCIALĂ ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI PROVOCATĂ DE SARS-COV-2 – ÎN
VIGOARE DIN 21 MARTIE 2020. ...................................................................................................... 58
NOI REGLEMENTĂRI PRIVIND ŞOMAJUL TEHNIC. ALTE MODIFICĂRI CU PRIVIRE LA MĂSURILE LUATE INIŢIAL ....... 62
ŞOMAJUL TEHNIC. WEBINAR ........................................................................................................... 72
ABUZUL DE INDEMNIZAŢIA DE ŞOMAJ ŞI RĂSPUNDEREA PENALĂ .............................................................. 74
CORONAVIRUSUL ȘI SITUAȚIA CONCEDIILOR ........................................................................................ 80
ÎNCHIDEREA ŞCOLILOR ŞI GRĂDINIŢELOR. ZILE LIBERE PLĂTITE PENTRU PĂRINŢI ........................................... 86
HG PRIVIND ZILELE LIBERE PENTRU PĂRINŢI ........................................................................................ 92
INTERDICŢIA ANGAJAŢILOR MAI DE A BENEFICIA DE ZILE LIBERE PLĂTITE PENTRU SUPRAVEGHEREA COPIILOR.
MAJORARE SALARIALĂ. ORDINUL MAI NR. 51/24.03.2020................................................................ 96
MĂSURI DE PROTECŢIE PRIVIND COMUNICAREA CERERILOR ŞI A DOCUMENTELOR PENTRU ACORDAREA
BENEFICIILOR ŞI PRESTAŢIILOR SOCIALE ............................................................................................ 100

CONSECINŢELE NERESPECTĂRII MĂSURILOR DE PREVENIRE A RĂSPÂNDIRII VIRUSULUI ..... 102

CORONAVIRUSUL ŞI DREPTUL PENAL SAU CONTRAVENŢIONAL ............................................................... 102
CORONAVIRUSUL ÎN DREPTUL PENAL: EPISODUL 2 – ÎNĂSPRIREA PEDEPSELOR ......................................... 106
CORONAVIRUSUL ŞI DREPTUL CONTRAVENŢIONAL: EPISODUL 3 – NOI SANCŢIUNI COMPLEMENTARE ŞI AMENZI
MAI MARI. ................................................................................................................................. 114

MASURI ŞI PROCEDURI ÎN DOMENIUL ECONOMIC ............................................................. 118

1
 MĂSURI DE PRIMĂ URGENŢĂ CU APLICABILITATE DIRECTĂ ÎN DOMENIUL ECONOMIC .................................. 118
UNELE MĂSURI FISCAL BUGETARE DISPUSE PRIN OUG NR. 29/2020. ALTE MĂSURI ECONOMICE ............... 126
ACORDAREA CERTIFICATELOR DE SITUAŢII DE URGENŢĂ ....................................................................... 138
DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENŢĂ. STARE DE URGENŢĂ ............................................................... 142
EFECTE ÎN DIFERITE SECTOARE DE ACTIVITATE ................................................................... 150
CARE SUNT CONSECINŢELE PANDEMIEI ASUPRA AGENŢIILOR DE TURISM ŞI A CLIENŢILOR CARE AU ACHIZIŢIONAT
PACHETE TURISTICE (I) ................................................................................................................. 150
CONSECINŢELE PANDEMIEI ASUPRA AGENŢIILOR DE TURISM ÎN RAPORTURILE INTERMEDIAR-TOUROPERATOR (II)
............................................................................................................................................... 158
EFECTELE STĂRII DE URGENȚĂ ÎN SECTORUL IMOBILIAR ........................................................................ 162
EFECTE CU PRIVIRE LA ANUMITE TIPURI DE CONTRACTE .................................................... 170
CE SE ÎNTÂMPLĂ CU CONTRACTELE COMERCIALE ÎN CONTEXTUL ACTUAL? POATE FI INVOCATĂ FORŢA MAJORĂ
PENTRU SUSPENDAREA OBLIGAŢIILOR SAU NU? ................................................................................. 170
CONTRACTE DE ACHIZIȚIE PUBLICĂ. IMPOSIBILITATEA FORTUITĂ DE EXECUTARE A CONTRACTELOR. EFECTELE
COVID- 19 ASUPRA CONTRACTELOR AFLATE ÎN CURS. ....................................................................... 178
AMÂNAREA PLĂŢII RATELOR PENTRU ÎMPRUMUTURILE DE LA STAT ........................................................ 190
FACILITĂŢI PENTRU CREDITELE ACORDATE DE INSTITUŢII DE CREDIT ŞI INSTITUŢII FINANCIARE NEBANCARE .
SUSPENDAREA RATELOR, DOBÂNZILOR ŞI COMISIOANELOR. OUG NR. 37 DIN 30 MARTIE 2020. ................ 192
CONTRACTELE DE ÎNCHIRIERE ÎN PERIOADA STĂRII DE URGENŢĂ. WEBINAR ............................................. 198
EFECTELE ÎN DOMENIUL MEDICAL ...................................................................................... 200
STARE DE URGENŢĂ. EFECTELE JURIDICE PRIVITOARE LA SĂNĂTATE ........................................................ 200
REFUZUL DE DETAȘARE SAU DELEGARE A PERSONALULUI MEDICAL ......................................................... 208
DREPTUL PERSONALULUI MEDICAL DE A FI PROTEJAT ŞI OBLIGAŢIA STATULUI DE A OFERI PROTECŢIE .............. 224
UNELE CONSIDERAŢII PRIVIND OBLIGAŢIILE MEDICILOR ÎN RAPORTUL CU PACIENŢII. RĂSPUNDEREA CIVILĂ ŞI
DISCIPLINARĂ A ACESTORA. ........................................................................................................... 230
REFUZUL DE INTERNARE. RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSONALULUI MEDICAL. .......................................... 244

2
MĂSURI GENERALE ÎN CONTEXTUL STĂRII DE
URGENŢĂ

Starea de urgenţă. Prevederile generale ale

decretului.

Decretul Preşedintelui României stabileşte faptul că pe perioadă

stării de urgenţă, proporţional cu nevoile concrete, pot fi restrânse
o serie de drepturi fundamentale prevăzute în Constituţie,
respectiv: libera circulaţie; dreptul la viaţă intimă, familială şi
privată; inviolabilitatea domiciliului; dreptul la învăţătură; libertatea
întrunirilor; dreptul de proprietate privată; dreptul la grevă;
libertatea economică.
Ca urmare a decretului, toate persoanele sunt obligate să respecte
şi să aplice măsurile prevăzute în decret şi în actele subsecvente
care vor fi emise în baza lui.
Pe perioada stării de urgenţă ministrul afacerilor interne sau
înlocuitorul acestuia, cu acordul prim-ministrului şi după evaluarea
realizată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în funcţie
de necesităţi, poate dispune prin ordonanţă militară:
1. Izolarea şi carantina persoanelor provenite din zonele de risc,
precum şi a celor care iau contact cu acestea;
2. Măsuri de carantinare asupra unor clădiri, localităţi sau zone
geografice;
3. Închiderea graduală a punctelor de trecere a frontierei de stat;
4. Limitarea sau interzicerea circulaţiei vehiculelor sau a
persoanelor în/spre anumite zone ori între anumite ore, precum
şi ieşirea din zonele respective;
3
5. Interzicerea graduală a circulaţiei rutiere, feroviare, maritime,
fluviale sau aeriene pe diferite rute şi a metroului;
6. Închiderea temporară a unor restaurante, hoteluri, cafenele,
cluburi, cazinouri, sedii ale asociaţiilor şi ale altor localuri publice;
7. Asigurarea pazei şi protecţiei instituţionale a staţiilor de
alimentare cu apă, energie, gaze, a operatorilor economici care
deţin capacităţi de importanţă strategică la nivel naţional;
8. Identificarea şi rechiziţionarea de stocuri, capacităţi de producţie
şi distribuţie, de echipamente de protecţie, dezinfectanţi şi
medicamente utilizate/utilizabile în tratarea COVID-19;
Tot în urma evaluării realizate de Comitetul Naţional pentru Situaţii
de Urgenţă, şi tot în funcţie de necesităţi, Ministerul Afacerilor
Interne, prin ordin al secretarului de stat, şef al Departamentului
pentru Situaţii de Urgenţă sau înlocuitorul acestuia poate dispune
limitarea activităţii spitalelor publice la internarea şi rezolvarea
cazurilor urgente care decurg din:
1. urgenţe de ordin I – pacienţi internaţi prin Unităţi de primiri
urgenţe sau Compartimente de primiri urgenţe care îşi pot pierde
viaţa în 24 de ore;
2. urgenţe de ordin II – pacienţi care trebuie trataţi în cadrul
aceleiaşi internări (odată diagnosticaţi nu pot fi externaţi);
3. pacienţii infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, respectiv diagnosticaţi
cu COVID-19.
Aşadar, niciuna din aceste măsuri nu se aplică de îndată ca efect
al instituirii stării de urgenţă de către Preşedintele României, ci ele
ar putea fi aplicate în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice,
doar în urma deciziei organelor abilitate prin decret.

4
Criteriile pe baza cărora Comitetul Naţional pentru Situaţii de
Urgenţă îşi va realiza evaluarea sunt:
1. intensitatea transmiterii intracomunitare a COVID-19;
2. frecvenţa apariţiei unor focare într-o zonă geografică;
3. numărul de pacienţi critici raportat la capacitatea sistemului
sanitar;
4. capacitatea şi continuitatea asigurării serviciilor sociale şi de
utilităţi publice pentru populaţie;
5. capacitatea autorităţilor publice de a menţine şi asigura măsuri
de ordine şi siguranţă publică;
6. măsurile instituite de alte state cu impact asupra populaţiei sau
situaţiei economice a României;
7. capacitatea de asigurare a măsurilor pentru punere în carantină;
8. apariţia altor situaţii de urgenţă;
Decretul abilitează Ministerul Afacerilor Interne, prin
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, în colaborare cu
Ministerul Sănătăţii, să asigure coordonarea integrată a măsurilor
de răspuns cu caracter medical şi de protecţie civilă la situaţia de
urgenţă generată de COVID-19.

5
Stare de urgenţă. Prevederile legate de ordinea
publică

Cum antamam și anterior, Decretul privind instituirea stării de

urgență privește o serie de domenii. Din perspectiva ordinii publice,
măsurile sunt de primă urgență și cu aplicabilitate directă. În linii
mari prevederile decretului vizează chestiuni organizatorice
privitoare la instituțiile din cadrul Sistemului national de ordine
publică și Securitate națională ( MAI, MApN, SRI, SIE, Ministerul
Justiției, ș.a). În acest sens, mai multe instituții sau organe publice
trec în subordinea MAI, în vreme ce efectivele (atât de personal cât
și de tehnică) acestor instituții vor putea fi suplimentate. MApN va
fi ținut să asigure sprijinul solicitat de MAI.
Sub acest aspect, Poliția Locală, operațional, va fi subordonată
Ministerului Afacerilor Interne. Cu alte cuvinte, pe lângă Poliția
Română, MAI va coordona direct și nemijlocit și activitatea
unităților de poliție locală, competență ce până la instituirea stării
de urgență le revenea unităților administrativ-teritoriale. În același
registru se remarcă și trecerea în subordinea unităților teritoriale de
poliție a Serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor,
care până acum se aflau în subordinea consiliilor locale.
În egală măsură, odată cu emiterea decretului, Serviciile publice
de ambulanță, aflate în subordinea Ministerului Sănătății, se
subordonează operational Inspectoratelor pentru situații de
urgență, precum și Serviciile voluntare de pompieri care se vor
subordona operațional unităților teritoriale pentru situații de
urgență. În situațiile în care se va impune, pentru activități de
asigurare a pazei și protecției unor obiective sau activități, MApN
este ținut să acorde sprijin la solicitarea MAI.
6
În raport de instituțiile din cadrul Sistemului national de ordine
publică și Securitate națională au loc o serie de modificări. Astfel,
în funcție de evoluția situației, pentru instituțiile ante-referite,
efectivele și tehnica pentru intervenție prevăzute în planurile
actuale vor putea fi suplimentate. Cu titlu exceptional, în cadrul
instituțiilor amintite va putea fi angajat fără concurs, pentru o
perioadă determinate de 6 luni personal din sursă externă sau prin
reîncadrarea acelora trecute în rezervă sau a căror raporturi de
serviciu a încetat. Nu în ultimul rând, pentru a asigura o
operativitate sporită, pe perioada stării de urgență se vor suspenda
exercițiile, simulările, aplicațiile și orice alte activități care pot
interfera cu măsurile luate de autoritățile competente destinate
prevenirii și combaterii răspândirii infecțiilor cu COVID19, cu
excepția celor cu caracter militar desfășurate în poligoanele de
instrucție.
Desigur, decretul stabilește parametri generali în care va trebui
circumscrisă activitatea instituțiilor de ordine publică și securitate
națională. Mai departe, în baza acestuia, MAI emite ordinele
menite să asigure în concret atingerea scopului pentru care a fost
instituită starea de urgență. Ce vor putea viza aceste ordine din
perspectiva ordinii publice am prezentat mai sus. Rămâne însă de
văzut cum vor fi transpuse în concret acestea și care vor efectele
imediate generate de ele.

7
Stare de urgenţă. Relaţii externe, dreptul
internaţional

Declararea stării de urgență în România presupune luarea unor

măsuri suplimentare și pe plan extern, atât în relația cu organizațiile
internaționale, precum NATO sau ONU, cât și în relația cu misiunile
diplomatice și oficiile consulare acreditate în România sau cele ale
României din străinătate.
Chiar dacă majoritatea măsurilor din cuprinsul decretului vizează
situația internă și ele vor fi aduse la îndeplinire de către Ministerul
Afacerilor Interne, totuși, gravitatea situației impune existența unei
permanente cooperări cu alte state și, mai ales, cu organizațiile
internaționale și asigurarea unui schimb transparent și exhaustiv
de informații între statele afectate de această pandemie.
În acest sens, decretul adoptat la 16 martie 2020 prevede o serie
de atribuții ale Ministerului Afacerilor Externe din această perioadă,
pe care le vom reda pe scurt în continuare, încercând să le grupăm
pe categorii.
A. Cooperarea cu forurile internaționale
Pentru început, prin decret se stabilește că Ministerul Afacerilor
Externe va asigura în continuare reprezentarea României în cadrul
tuturor reuniunilor care vor fi organizate pe durata menținerii stării
de urgență, în special la nivelul Uniunii Europene, Consiliului
Europei, NATO, ONU, indiferent de domeniul vizat de reuniune.
Totodată, Secretarul General al ONU și Secretarul General al
Consiliului Europei vor fi notificați de către MAE în legătură cu
măsurile adoptate prin decretul de instituire a stării de urgență care

8
au ca efect limitarea exercițiului unor drepturi și libertăți
fundamentale.
B. Comunicarea permanentă cu misiunile diplomatice
Totodată, prin decret se instituie obligația de a asigura
comunicarea exclusivă cu misiunile diplomatice și oficiile consulare
acreditate în România, precum și cu reprezentanțele/birourile
organizațiilor internaționale din România, sens în care autoritățile
competente vor furniza toate informațiile necesare.
Pe de altă parte, se va menține comunicarea cu misiunile
diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate pentru
transmiterea oricăror instrucțiuni și informări necesare, sens în
care autoritățile competente vor furniza MAE informațiile necesare.
C. Protecția membrilor misiunilor diplomatice și oficiilor
consulare
Decretul instituie totodată măsuri specifice de protecție în cazul
diagnosticării personalului misiunilor diplomatice și oficiilor
consulare cu virusul COVID-19.
În acest sens, se va asigura respectarea normelor dreptului
internațional în situația în care membrii misiunilor
diplomatice/oficiilor consulare/ reprezentanțelor/ birourilor
organizațiilor internaționale vor fi testați pozitiv cu COVID-19.
Mai mult, se vor dispune măsurile necesare în condițiile în care
membrii misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României
vor intra în auto-izolare sau carantină conform legii din statele de
reședință în cazul testării pozitive cu COVID-19 a unor membrii ai
misiunilor diplomatice/oficiilor consulare ale României (inclusiv

9
membrii de familie), inclusiv din perspectiva asigurării continuității
drepturilor acestora (salariale sau de orice altă natură).
În concret, efectele acestor atribuții constă în:
1. continuarea comunicării cu organizațiile internaționale, aspect
ce contribuie la o cooperare consolidată absolut necesară în
această perioadă dificilă; notificarea măsurilor luate în România
pe durata stării de urgență, fapt care ar putea contribui la
evitarea eventualelor abuzuri din acest interval de timp;
2. asigurarea unui schimb continuu și exhaustiv de informații între
misiunile diplomatice, fapt ce duce la o evidență actualizată a
situației din fiecare stat și la posibilitatea identificării unor soluții
comune în vederea depășirii situației;
3. asigurarea unor măsuri de protecție a membrilor misiunilor
diplomatice și oficiilor consulare, în măsura în care aceștia vor fi
diagnosticați cu virusul COVID-19.

10
Starea de urgenţă. Prevederi privind domeniul
justiţiei. Câteva comentarii

Prin decretul Preşedintelui României din data de 16 martie 2020

prin care s-a dispus instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul
României pe o durată de 30 zile au fost instituite o serie de măsuri
cu caracter excepţional în domeniul justiţiei.
A. Dispoziţii generale şi privind litigii civile
Potrivit decretului, prescripțiile și termenele de decădere de orice
fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă
pe toată durata stării de urgență.
În raport de modalitatea de reglementare, întreruperea termenului
de prescripție vizează atât prescripția dreptului material la acțiune,
cât și prescripția executării silite în materie civilă.
În ceea ce privește precizarea că suspendarea termenelor de
prescripție se aplică și în materia executării silite, aceasta derivă
din faptul că în cuprinsul decretului singurele mențiuni referitoare
la executarea silită sunt cele cuprinse în art. 42 alin. 5 și care se
aplică doar în cazul executărilor în curs.
De asemenea, suspendarea prescripțiilor și a termenelor de
decădere se aplică în toate domeniile în care dreptul civil este
dreptul comun, respectiv: drept administrativ, inclusiv achiziții
publice, în materie de insolvență/faliment, dreptul muncii, etc.
O discuție însă poartă asupra prescripției și a termenelor de
decădere din materie fiscală. În raport de ordinea legiferării și a
dispozițiilor cuprinse în Decret, este discutabil dacă suspendarea
termenelor de prescripție operează și în materie fiscală. Pe de o
12
parte, legea civilă reprezintă procedură de drept comun și în
materie fiscală acolo unde Codul de procedura fiscală nu dispune,
conform art. 3 C. pr. fiscală. Pe de altă parte însă, în raport de
ordinea reglementării, se pare că președintele a dorit o
reglementare distinctă în materia dreptului fiscal, respectiv cea
conformă art. 53 din Decret și care se referă la acordarea
drepturilor prevăzute la art. 35 alin. (2) – (8) din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri
în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare,
modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor
termene, cu modificările și completările ulterioare, care se acordă
fără a se ține cont de obligativitatea încadrării în limita de 3%
prevăzută la alin. (4) și (5) ale aceluiași articol și fără a ține cont de
plafonul maxim de ore anual stabilit la alin. (6) al aceluiași articol.
Totuși urmează să vedem ce măsuri va adopta în această materie
și ANAF.
Totodată, prin decret s-a stabilit că pe durata stării de urgență,
activitatea de judecată continuă numai în cauzele de urgență
deosebită. Lista acestor cauze se stabilește de colegiul de
conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru cauzele de
competența acesteia și, respectiv, de colegiile de conducere ale
curților de apel pentru cauzele de competența lor și pentru cauzele
de competența instanțelor care funcționează în circumscripția lor
teritorială. Pentru judecarea proceselor în care se stabileşte că
există urgenţă deosebită, instanțele pot fixa termene scurte,
inclusiv de la o zi la alta sau chiar în aceeași zi. Când este posibil,
instanțele judecătorești dispun măsurile necesare pentru
desfășurarea ședinței de judecată prin videoconferință și
procedează la comunicarea actelor de procedură prin telefax,

13
poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea
textului actului și confirmarea primirii acestuia.
Printre cauzele urgente se vor regăsi probabil: cereri privind
executarea silită, autorizarea intrării în încăperi, ordonanţă
preşedinţială, ordonanţă de plată , suspendare provizorie, măsurile
asiguratorii, asigurare dovezi, luare măsură declarare indezirabil,
suspendare executare act administrative, incompatibilitate,
acordare termen de graţie sau eşalonare plată. În materie de minori
şi familie se vor judeca cel mai probabil cererile de asigurare
dovezi, autorizarea executării obligaţiei de a face, decădere din
drepturi părinteşti, plasament de urgenţă, ordine de protecție.
Judecarea proceselor civile, altele decât cele stabilite a fi de
urgenţă deosebită, se suspendă de plin drept pe durata stării de
urgență instituite prin acesta. Termenele de exercitare a căilor de
atac în aceste cauze se întrerup, urmând a curge noi termene, de
aceeași durată, de la data încetării stării de urgență. După
încetarea stării de urgență, judecarea proceselor suspendate se
reia din oficiu iar în termen de 10 zile de la încetarea stării de
urgență, instanța de judecată va lua măsuri pentru fixarea
termenelor de judecată și citarea părților.
Activitatea de executare silită continuă numai în cazurile în care
este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite
prin hotărârile Comitetului Național privind Situațiile Speciale de
Urgență.
Față de maniera de reglementare, textul este destul de neclar în
ceea ce privește activitatea de executare silită care poate continua,
după declararea stării de urgență. Este clar că pot continua
măsurile de executare silită deja instituite la data emiterii
14
decretului, cum sunt popririle bancare, popririle la angajatori sau
sechestrele încuviințate, în special cele care vizează inclusiv
transmiterea custodiei asupra bunurilor. În schimb vor fi limitate
activitățile de executarea silită care implică prezența fizică a părților
executării silite, precum creditorul sau debitorul, sau activitățile
pentru care este necesară prezența executorului judecătoresc, a
organelor de poliție, etc.
B. Dispoziţii privind procesele penale
Decretul stabileşte că activitatea de urmărire penală și cea a
judecătorilor de drepturi și libertăți se va desfășura numai cu privire
la:
1. cauzele în care s-au dispus ori se propune luarea măsurilor
preventive ori a celor de protecție a victimelor și martorilor, cele
privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter
medical, cele cu persoane vătămate minori;
2. actele și măsurile de urmărire penală a căror amânare ar pune
în pericol obținerea probelor sau prinderea suspectului sau a
inculpatului, precum și cele privind audierea anticipată;
3. cauzele în care urgența se justifică prin scopul instituirii stării de
urgență la nivel național, alte cauze urgente apreciate ca atare
de către procurorul care supraveghează sau efectuează
urmărirea penală.
În ce priveşte această ultimă categorie de cauze, ar putea fi
încadrate aici cele care au ca obiect infracţiuni săvârşite în legătură
cu încălcarea măsurilor de carantină şi izolare la domiciliu dispuse
de către autorităţi, precum şi cele ce au ca obiect falsul în declaraţii
privind acele formulare care se completează la solicitarea

15
autorităţilor pentru stabilirea necesităţii aplicării unor măsuri de
carantină sau izolare.
În ce priveşte procesele penale aflate în curs pe rolul instanțelor de
judecată, decretul stabileşte că acestea, inclusiv cele aflate în
procedură în camera preliminară, se suspendă de drept pe durata
stării de urgență, cu excepția celor:
1. în care urgența se justifică prin scopul instituirii stării de urgență
la nivel național, apreciate ca atare de judecător sau instanța de
judecată,
2. privind infracțiunile flagrante,
3. în care au fost dispuse măsuri preventive,
4. referitoare la contestații împotriva măsurilor asiguratorii,
5. privind cooperarea judiciară internațională în materie penală,
cum ar fi cele vizând extrădarea sau executarea mandatului
european de arestare ori alte instrumente judiciare stabilite prin
legislaţia UE sau tratate internaţionale,
6. ce cuprind măsuri de protecție a victimelor și a martorilor,
7. privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter
medical,
8. privind infracțiuni contra securității naționale,
9. privind acte de terorism sau de spălare a banilor.
În cele mai multe cazuri dintre cele enumerate, natura cauzei sau
a măsurilor adoptate în cauză justifică continuarea judecării
proceselor aflate pe rolul instanţei de judecată.
Totuşi, nu poate fi identificat niciun motiv rezonabil pentru care o
cauză ce are ca obiect acte de spălare a banilor este de o natură
atât de deosebită faţă de alte cauze ce au ca obiect infracţiuni

16
economice (cum ar fi de exemplu evaziunea fiscală) încât să
justifice continuarea procesului şi pe durata stării de urgenţă.
Totodată, exceptarea de la suspendare a proceselor ce au ca
obiect infracţiuni flagrante este lipsită de orice fundament logic.
Astfel de infracţiuni ar putea justifica continuarea efectuării actelor
de urmărire penală pentru a permite organelor de urmărire penală
să efectueze actele necesare eliminării stării de pericol creată de o
infracţiune flagrantă (cum ar fi reţinerea sau arestarea persoanei
cercetate). Nu există însă niciun motiv pentru care ar fi prioritară
faţă de orice alte cauze penale continuarea judecării infracţiunilor
flagrante dacă ele se află pe rolul instanţei.
În fine, trebuie menţionat că această enumerare a cauzelor
exceptate este una imperativă şi limitativă. Astfel, din modul de
formulare a prevederii rezultă că instanţele de judecată nu vor
putea deroga prin stabilirea altor cauze a căror judecată va
continua, toate celelalte cauze în afara celor enumerate fiind
suspendate de drept.
Se ridică însă întrebarea dacă acele cauze care se încadrează în
enumerare şi nu se suspendă de drept ar putea fi amânate ca
urmare a adoptării unor hotărâri de colegiu de conducere a
instanţei. Din punctul nostru de vedere, s-ar putea proceda în
această manieră în temeiul prevederii din decret menţionată mai
sus conform căreia instanţele stabilesc cauzele care reprezintă
urgenţe deosebite.
În raport de cauzele care vor continua să fie judecate, decretul
stabileşte că acordul de comunicare în cauzele penale a actelor
procedurale prin poștă electronică se prezumă că este dat de
destinatar, iar organele judiciare vor solicita, acolo unde este cazul,
17
de urgență, telefonic indicarea adreselor de poștă electronică
pentru comunicarea respectivelor acte. Mai mult, ascultarea
persoanelor private de libertate se va face prin videoconferință la
locul de deținere sau în spații corespunzătoare din punct de vedere
sanitar, fără a fi necesar acordul persoanei private de libertate.
Totodată, pe durata stării de urgenţă, termenele de comunicare a
soluțiilor, de formulare și soluționare a plângerilor, altele decât cele
a căror urmărire penală continuă, se întrerup, urmând ca de la data
încetării stării de urgență să înceapă să curgă un nou termen, de
aceeași durată. Termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele
penale, cu excepția proceselor ce se vor judeca potrivit prezentului
decret, se întrerup, urmând ca de la data încetării stării de urgență
să înceapă să curgă un nou termen, de aceeași durată. După
încetarea stării de urgență, judecarea proceselor suspendate se
reia din oficiu iar în termen de 10 zile de la încetarea stării de
urgență, instanța de judecată va lua măsuri pentru fixarea
termenelor de judecată și citarea părților.
În fine, decretul stipulează că pe durata stării de urgență, în
cauzele în care nu se efectuează acte de urmărire penală sau în
care procesul penal este suspendat potrivit decretului, prescripția
răspunderii penale se suspendă.
Trebuie precizat că această cauză de suspendare a termenului de
prescripţie a răspunderii penale operează atât cu privire la
prescripţia simplă cât şi cu privire la prescripţia specială, ambele
fiind suspendate până la încetarea stării de urgenţă. Ca o
consecinţă, această prevedere exclude posibilitatea de a fi
considerate cauze urgente cele în care se apropie împlinirea
termenului de prescripţie, contrar modului în care s-a stipulat până

18
acum prin hotărârile colegiilor de conducere ale instanţelor
judecătoreşti de instituire a unor măsuri speciale pentru limitarea
răspândirii Covid-19. În condiţiile decretului, cauzele în care se
apropie împlinirea termenului de prescripţie se vor suspenda de
drept şi ele dacă nu se încadrează printre celelalte excepţii
prevăzute în decret.
C. Activitatea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului
Pe durata stării de urgenţă, Oficiul Naţional al Registrului
Comerţului şi unităţile din teritoriu îşi vor continua activitatea de
înregistrare a menţiunilor privind persoanele juridice şi fizice
înregistrate în registrul comerţului strict în mediul online, prin
mijloace electronice. Procedura implică transmiterea pe cale
electronică a cererilor de înregistrare, cu ataşarea documentelor la
aceasta dacă e cazul, având încorporate, ataşate sau logic
asociate semnătura electronică extinsă.
În acelaşi sens, copii de pe înregistrările efectuate şi de pe actele
furnizate de solicitanţi, precum şi informaţii despre datele
înregistrate ori certificatele constatatoare se eliberează, la cerere,
tot pe cale electronică.
La fel, asistenţa oferită de reprezentanţii instituţiei pentru
efectuarea procedurilor necesare înregistrării prin mijloace
electronice în registrul comerţului, precum şi activitatea de
publicare şi de furnizare a Buletinului procedurilor de insolvenţă se
efectuează tot prin mijloace electronice.
Asta înseamnă că sub imperiul stării de urgenţă, activităţile propriu-
zise ale instituţiei sunt restrânse şi nu se pot efectua cele care
implică depunerea de acte în original precum declaraţii pe proprie

19
răspundere, specimene de semnătură etc. Interacţiunea cu
angajaţii instituţiei se va realiza exclusiv pe cale electronică, iar cea
fizică de orice fel la sediul central ori la cele din ţară nu va fi
permisă.
Totodată, solicitanţii vor trebui să obţină semnătura electronică
extinsă în vederea conformării cu noile cerinţe procedurale.
D. Măsuri specifice în cazul executării pedepselor şi a măsurilor
privative de libertate prevăzute în Legea nr. 254/2013
Pe durata stării de urgenţă, în executarea pedepselor și a măsurilor
privative de libertate, se suspendă exercitarea dreptului de a:
1. primi vizite,
2. de a beneficia de vizită intimă,
3. de a primi bunuri prin sectorul vizită,
4. recompensele constând în permisiunea de ieșire din penitenciar.
Nefiind prevăzută nicio excepţie de la dreptul de a primi vizite, este
discutabilă posibilitatea ca persoana aflată în executarea pedepsei
ori a măsurii privative de libertate să aibă întâlniri cu avocatul său.
În lipsa unor clarificări suplimentare până la acest moment,
probabil că deţinutul nu va avea această posibilitate întrucât se
încadrează tot în noţiunea de vizită potrivit legii.
Totuşi, pentru menținerea legăturii cu mediul suport se majorează
durata și numărul de convorbiri pentru persoanele condamnate
aflate în regimul de maximă siguranță, la maximum 45 minute pe
zi, iar pentru cele aflate în regim închis, semideschis, deschis,
regim provizoriu sau pentru cei care nu au regimul stabilit încă, la
maximum 75 minute pe zi. De asemenea, dreptul deținuților la
convorbiri on-line, indiferent de situația disciplinară și periodicitatea
20
legăturii cu familia, se suplimentează corespunzător numărului de
vizite la care au dreptul conform regimului de executare.
Persoanele condamnate clasificate în regimul semideschis și
deschis, care de regulă beneficiază de mobilitate în mediul
penitenciar şi datorită posibilităţii de a păstra uşa de la celulă
deschisă, pot solicita să execute pedeapsa în camere de deținere
permanent închise și asigurate.
Pentru minorii privați de libertate care nu au un reprezentant legal,
medicul curant al locului de deținere acționează ca reprezentantul
legal, exclusiv pentru acordarea asistenței medicale și a măsurilor
de prevenție.
Din perspectiva dreptului muncii, în completarea obligațiilor
prevăzute în Legea nr. 145/2019, polițistul de penitenciare este
obligat să participe la toate activitățile desfășurate în conformitate
cu dispozițiile superiorilor, cu respectarea timpului legal de odihnă.
Timpul lucrat suplimentar în această împrejurare va fi compensat
strict cu timp liber corespunzător, fiind aşadar exclusă remuneraţia
suplimentară pentru activitatea prestată. Mai mult, în raport de
necesitățile și situația operativă existente la nivelul unității
penitenciare unde este încadrat sau al altei unități din poliția
penitenciară, polițistului de penitenciare i se pot modifica, fără
acordul său, locul și/sau felul muncii.
E. Măsurile de supraveghere a executării pedepselor şi a
măsurilor educative neprivative de libertate prevăzute în
Legea nr. 253/2013.
Pe durata stării de urgenţă, executarea pedepselor și a măsurilor
educative neprivative de libertate, executarea supravegherii prin:

21
1. prezentarea persoanei la serviciul de probațiune,
2. primirea vizitelor consilierului de probațiune se suspendă.
De asemenea, se suspendă şi obligațiile de a:
1. presta o muncă neremunerată în folosul comunității, inclusiv cea
rezultată din înlocuirea pedepsei amenzii penale,
2. urma un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională,
3. frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială.
În situaţia în care termenul de supraveghere, durata supravegherii
sau durata măsurii educative neprivative de libertate se împlineşte
în timpul stării de urgență, în raportul final întocmit de consilierul de
probaţiune se face mențiune despre imposibilitatea obiectivă de
executare a obligaţiilor de mai sus. În această situaţie, nefiind un
caz de nerespectare cu rea-credinţă a obligaţiilor impuse, nu va fi
deschisă calea judiciară de înlocuire pedepsei ori a măsurii
neprivative de libertate într-una privativă de libertate pe acest
temei.

22
Alte măsuri din Decretul prin care s-a instituit starea
de urgenţă. Cenzura?

În cadrul secţiunii din decret ce vizează alte măsuri care vor fi luate
pe durata stării de urgenţă, în linii generale, se reglementează
obligaţiile de prevenţie ale autorităţilor şi instituţiilor publice, de la
instituţiile de învăţământ la operatorii privaţi care contribuie la
campania de informare publică privind măsurile adoptate şi
activităţile desfăşurate la nivel naţional.
Printre cele mai importante măsuri se numără cea de suspendare
a tuturor cursurilor din toate unităţile şi instituţiile de învăţământ. În
cadrul autorităţilor şi instituţilor publice a căror activitate nu va fi
suspendată, se vor lua măsuri de respectare strictă a regulilor de
disciplină sanitară stabilite de autorităţile cu atribuţii în domeniu,
inclusiv prin hotărârile Comitetului Naţional privind Situaţiile
Speciale de Urgenţă, urmărindu-se ca în prim plan să fie asigurată
reducerea riscului de îmbolnăvire. Aceste din urmă măsuri devin
obligatorii inclusiv pentru organele de conducere ale profesiilor de
avocat, notar public, executor judecătoresc, precum şi ale celorlalte
profesii.
În acelaşi timp, la propunerea ministerelor şi autorităţilor publice
locale, MAI, prin Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi
Probleme Speciale, se vor aloca resurse materiale şi umane în
vederea sprijinirii populaţiei afectate, inclusiv prin scoaterea unor
materiale din rezervele de stat sau de mobilizare.
Referitor la necesitatea unei informări corecte a publicului, în
sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice se instituie obligaţia de a
întreprinde măsurile necesare pentru a elimina în cel mai scurt timp
24
informaţiile false care ar putea fi propagate în mass-media şi
mediul on-line cu privire la evoluţia COVID-19. În acest sens,
furnizorii de servicii de găzduire şi furnizorii de conţinut sunt obligaţi
să întrerupă imediat orice transmitere, într-o reţea de comunicaţii
electronice, de ştiri false cu privire la evoluţia COVID-19 şi la
măsurile de protecţie şi prevenire. În măsura în care eliminarea la
sursă nu este fezabilă, aceeaşi furnizori, sunt obligaţi ca, la decizia
motivată a Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi
Reglementare în Comunicaţii, să blocheze imediat accesul la acel
conţinut şi să informeze utilizatorii.
Trebuie totuşi menţionat în acest context că niciunde în cuprinsul
decretului nu se delimitează şi nu se specifică ce anume
presupune o ştire falsă cu privire la evoluţia virusului ori măsurile
de protecţie şi prevenire care se iau pe această perioadă. Acest
lucru poate presupune un control oarecum discreţionar al
autorităţilor în domeniu cu privire la informaţiile care ajung în mass-
media ori în mediul on-line. Din punctul nostru de vedere, a lăsa la
dispoziţia ANCOM sau a altor autorităţi stabilirea a ceea ce
înseamnă o ştire falsă este o portiţă care poate deschide calea
unor abuzuri.
Totodată, pe perioada stării de urgenţă, termenele legale pentru
soluţionarea solicitărilor formulate în exercitarea liberului acces la
informaţii de interes public, precum şi a petiţiilor se dublează. Dacă
până acest moment, în sarcina autorităţilor exista o obligaţie de a
soluţiona o solicitare în termen de 10 zile iar în cazurile unora mai
complexe, un termen de 30 de zile, pe perioada stării de urgenţă
aceste termene vor fi de 20, respectiv 60 de zile.

25
Ca şi o ultimă măsură, pe perioada stării de urgenţă, Guvernul
României va efectua, în regim de urgenţă, rectificarea bugetară, în
vederea asigurării resurselor financiare necesare.

26
Prima ordonanţă militară în aplicarea decretului
privind instituirea stării de urgenţă

În aplicarea Decretului Preşedintelui României privind instituirea

stării de urgenţă pe întreg teritoriul ţării, ministrul afacerilor interne
a dispus printr-o primă ordonanţă militară mai multe măsuri în
vederea prevenirii răspândirii noului tip de coronavirus.
Printre măsurile dispuse se numără:
Suspendarea activităţii de servire şi consum a produselor
alimentare şi băuturilor alcoolice şi non-alcoolice, organizată de
restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spaţiile
destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locaţiei, cu
excepţia activităţilor de comercializare a produselor alimentare şi
băuturilor alcoolice şi non-alcoolice, care nu presupun rămânerea
clienţilor în spaţiile destinate acestui scop, precum cele de tip drive-
in, room service sau livrare la client;
În înţelesul normei, va fi suspendată activitatea şi nu îşi vor putea
continua activitatea nici zonele de food court din centrele
comerciale.
Normele nu permit nici desfăşurarea în unităţile indicate a
evenimentelor cu caracter privat, cum ar fi cele prin care se
celebrează nunţi şi botezuri sau prin care se face pomenirea după
înmormântare.
Însă pentru moment îşi vor putea continua activitatea toate unităţile
care îşi desfăşoară activitatea prin livrare la vitrină (spre exemplu:
patiserii, cafenele to go, unităţi de tip fast food).

28
 Suspendarea activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice,
religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de
tratament balnear şi de îngrijire personală, realizate în spaţii
închise;
Normele presupun suspendarea activităţii tuturor teatrelor,
muzeelor, cinematografelor, discotecilor, cazinourilor, sălilor de
sport, bazinelor de înot, centrelor SPA, saloanelor de masaj,
frizeriilor, coafoarelor, saloanelor de cosmetică, saloanelor de
manichiură şi pedichiură care îşi desfăşoară activitatea în spaţii
închise (în mod evident, unele dintre aceste unităţi prin natura lor
îşi desfăşoară activitatea în spaţii închise). De asemenea, măsura
presupune suspendarea organizării slujbelor religioase.
Avem rezerve că normele urmăresc suspendarea activităţii caselor
de pariuri care au o locaţie fizică, dar în interiorul cărora clienţii îşi
plasează pariul şi apoi părăsesc locaţia într-un timp scurt, din
aceleaşi raţiuni pentru care nici unităţile care servesc la vitrină nu
trebuie să îşi suspende activitatea.
De asemenea, normele nu impun, spre exemplu, suspendarea
activităţilor pistelor de atletism în aer liber, parcurilor, altor activităţi
de agrement în aer liber.
Interzicerea organizării şi desfăşurării oricărui eveniment care
presupune participarea a peste 100 de persoane, în spaţii
deschise. Organizatorii evenimentelor desfăşurate în spaţii
deschise, ce presupun participarea a maximum 100 de persoane,
sunt obligaţi să dispună măsuri care să asigure distanţa de
minimum 1 metru între participanţi.

29
În această categorie de evenimente care nu pot fi organizate în
această perioadă ar putea fi incluse activităţile religioase în aer
liber, activităţile cinematografelor în aer liber, activităţile
discotecilor în aer liber, maratoanele de alergare, concursurile de
ciclism;
S-a impus conducătorilor autovehiculelor de transport marfă cu
capacitatea maximă autorizată mai mare de 3,5 tone obligaţia ca,
în punctul de trecere a frontierei, să aibă asupra lor şi să poarte
mijloace individuale de protecţie, precum dezinfectant, mănuşi,
mască pentru faţă şi să prezinte documente care atestă traseul de
deplasare până la destinaţie. Conducătorii de autovehicule
menţionaţi anterior, care sosesc din „zone roşii” sau „zone galbene”
ori au tranzitat aceste zone, nu se supun măsurilor de carantină
sau izolare, dacă la prezentarea în punctul de trecere a frontierei
nu manifestă simptomatologie asociată infecţiei cu coronavirusul
SARS-CoV-2.
S-a stabilit că ansamblele şi subansamblele echipamentelor
medicale fabricate în România pentru beneficiari din afara
teritoriului naţional nu fac obiectul restricţiilor la export.
S-au suspendat toate zborurile efectuate de companiile aeriene
spre Spania şi dinspre Spania spre România, pentru o perioadă de
14 zile începând din data de 18.03.2020, ora 18:00.
S-a prelungit măsura suspendării zborurilor efectuate de
companiile aeriene spre Italia şi dinspre Italia spre România, pentru
o perioadă de 14 zile, începând cu data de 23.03.2020, dată la care
urma să expire suspendarea dispusă iniţial.

30
Ultimele două măsuri nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave
de stat, zborurilor de transport marfă şi corespondenţă, zborurilor
umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, precum
şi aterizărilor tehnice necomerciale.
Deşi ordinul nu specifică în mod expres, măsurile nu ar trebui să
se aplice nici aterizărilor de urgenţă (urgenţe medicale sau tehnice)
ale unor zboruri care erau programate doar să survoleze spaţiul
aerian al României.

31
Material de informare elaborat de Consiliul Europei
referitor la respectarea democraţiei, a statului de
drept şi a drepturilor omului în contextul situaţiei
generate de răspândirea COVID-19

La data de 07.04.2020, Consiliul Europei, organizaţia

internaţională în cadrul căreia funcţionează Curtea Europeană a
Drepturilor Omului, a elaborat un document de lucru menit să
ghideze statele membre în perioada actuală, marcată de
răspândirea şi de efectele sanitare ale afecțiunii COVID-19.
Fără să constituie o bază legală pentru aplicarea şi interpretarea
oficială a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, este posibil ca
el să reprezinte standardul la care se va raporta Curtea atunci când
va avea de soluţionat plângeri legate de evenimente desfăşurate
în perioada aceasta. Documentul trasează linii directoare pe baza
cărora statele trebuie să poată face faţă crizei sanitare într-un mod
care să respecte valorile fundamentale ale democraţiei, statului de
drept şi drepturile omului.
În cadrul primului capitol, referitor la derogarea în caz de stare de
urgenţă (art. 15 din Convenţie), Consiliul a remarcat faptul că
măsurile luate de state pentru a preveni răspândirea şi pentru a
combate efectele bolii sunt diferite de la un stat la altul şi sunt
diferite în funcţie de momentul epidemiologic în care sunt luate. În
acest context, Consiliu a arătat că o mare parte din măsurile
restrictive pot fi justificate pe interesul public referitor la protecţia
sănătăţii, fără a face derogări de la Convenţie, întrucât
mecanismele acesteia permit limitări atunci când ele sunt necesare
şi proporționale cu scopul urmărit. Însă în contextul actual, statele

32
pot lua şi măsuri excepţionale care sa impună derogări de la
aplicarea Convenţiei. În acest din urmă caz, deşi statele se bucură
de o marjă mai largă de apreciere, totuşi Curtea ar putea să
examineze condiţiile în care statele au recurs la derogări de la
prevederile Convenţiei.
Date fiind aceste explicaţii ale Consiliului, notificarea transmisă de
Guvernul României privind suspendarea efectelor Convenţie pare
să nu fi fost necesară şi să nu conducă la niciun fel de efecte, cel
puţin prin raportare la măsurile luate până în prezent prin Decretul
nr. 195/2020 şi prin ordonanţele militare subsecvente. La o primă
vedere, toate măsurile dispuse de autorităţile naţionale par să fie
justificate în termeni convenționali chiar fără a face vreo derogare
de la Convenţie.
În acelaşi capitol, Consiliul a amintit că anumite drepturi şi libertăţi
fundamentale nu permit niciun fel de derogări, nici chiar în cazul
situaţiei de urgenţă. Este vorba despre dreptul la viaţa (art. 2 din
Convenţie), interzicerea torturii şi a tratamentelor inumane sau
degradante (art. 3 din Convenţie), interzicerea sclaviei (art. 4 par.
1 din Convenţie), regula nulla poena sine lege (art. 7 din
Convenţie), abolirea pedepsei cu moartea (Protocoalele nr. 6 şi 13
la Convenţie) şi regula non bis in idem (art. 4 din Protocolul nr. 7 la
Convenţie).
Aceste aspecte nu par să nască discuţii în contextul actual din ţara
noastră, nefiind cunoscute situaţii în care prin actele normative
adoptate să fi fost afectat vreunul din aceste drepturi fundamentale.
De asemenea, Consiliul a arătat că derogarea prevăzută de art. 15
din Convenţie nu depinde de adoptarea formală de către statele
membre a unei stări de urgenţă. Însă pentru a se evita riscul
33
arbitrariului orice derogare trebuie să fie prevăzută de lege, în
sensul definit de Curte prin multiple hotărâri şi să fie strict necesară
în lupta împotriva răspândirii sau combaterii bolii.
În al doilea capitol, referitor la respectarea statului de drept şi a
principiilor democratice, Consiliul a făcut referire la câteva principii
punctuale şi modul în care statele ar trebui să se raporteze la
acestea.
Referitor la principiul legalităţii, Consiliul a reamintit că şi în situaţii
speciale, respectarea principiului statului de drept este obligatorie.
Orice acţiune a statului trebuie realizată cu respectarea legii, însă
legea nu este reprezentată doar de actele parlamentelor naţionale,
ci de actele puterii administrative, cu condiţia ca acestea din urmă
să aibă o bază constituţională.
A fost recunoscută posibilitatea ca parlamentele să delege
autorităţilor administrative atribute de legiferare, însă în acest caz
este necesar ca parlamentele să decidă delegarea cu aceeaşi
majoritate cu care ar fi decis adoptarea unei legi. De asemenea,
Consiliul a recunoscut faptul că statele ar putea fi nevoite să adopte
acte normative specifice doar situaţiei actuale, însă şi aceste acte
trebuie să poată fi supuse unui control de constituţionalitate.
În România, această menţiune a Consiliului ar putea ridica anumite
probleme, cât timp potrivit Constituţiei şi a OUG nr. 1/1999,
delegarea atribuţiilor de legiferare dinspre Parlament spre organe
ale Guvernului a avut loc în baza unui decret prezidențial şi nu în
baza unei decizii a Parlamentului. Într-adevăr, în baza aceloraşi
acte normative, Parlamentul a exercitat o formă de control şi a
încuviinţat măsura adoptată de Preşedinte, prin Hotărârea nr.
3/2020.
34
Pe de altă parte, anumite probleme ar putea fi generate de faptul
că nu există vreo reglementare precisă care să permită exercitarea
unui control de constituţionalitate asupra decretului prezidenţial
sau asupra ordonanţelor militare emise în baza acestuia şi a OUG
nr. 1/1999.
Referitor la durata limitată a stării de urgenţă şi a măsurilor urgente,
Consiliul a arătat că în situaţia excepţională în care se află acum
statele, ele au posibilitatea de a delega guvernelor atributul general
de adoptare a unor acte normative cu forţă de lege, însă este
necesar ca acea delegare să aibă o durată limitată în timp, nefiind
acceptată o perpetuare nedeterminată a delegării acestor atribuţii
către guverne. Este necesar ca parlamentele naţionale să poată
efectua un control de necesitate în situaţia în care s-ar impune
prelungirea stării de urgenţă.
Cât timp starea de urgenţă din România a fost instituită pe o
perioadă limitată, iar prelungirea stării de urgenţă ar putea fi
cenzurată de Parlament, această menţiune a Consiliului nu pare
să ridice probleme în ţara noastră.
De asemenea, s-a arătat că nu este suficient ca atributele de
legiferare acordate guvernelor să fie limitate în timp, ci este
necesar ca şi efectele actelor normative adoptate în aceste condiţii
de către guverne să aibă efecte limitate în timp. Pe de altă parte,
dacă statele ar aprecia că unele dintre măsurile dispuse de
guverne ar trebui menţinute şi după încetarea stării de urgenţă,
acestea ar trebui să fie supuse controlului parlamentelor în
procedura uzuală.
Această menţiune a Consiliului ar putea ridica anumite probleme
din perspectiva OUG nr. 28/2020 prin care au fost aduse mai multe
35
modificări Codului penal. Într-adevăr, delegarea atributului de
legiferare prin ordonanţe de urgenţă nu este una temporară şi nu
are la baza actuala criză sanitară, ea fiind prevăzută de art. 115
alin. (4) din Constituţie pentru orice situaţii extraordinare a căror
reglementare nu poate fi amânată. Însă în condiţiile rezultatului
referendumului din anul 2019 şi având în vedere modul în care a
fost justificată urgenţa în acest caz, este discutabil dacă în lipsa
actualei crize sanitare s-ar fi putut legifera în materie penală prin
ordonanţă de urgenţă. Ca atare, pentru ca dispoziţiile legale
introduse sau modificate prin OUG nr. 28/2020 să îşi poată
produce efectele după încetarea stării de urgenţă, credem că ar
trebui ca Parlamentul să se pronunţe cu privire la ordonanţa în
discuţie.
Referitor la domeniul limitat de aplicare a legislaţiei de urgenţă şi
la principiul necesităţii, Consiliul a arătat că măsurile speciale luate
în această perioadă trebuie să fie apte să atingă scopurile vizate,
dar şi să se abată cât mai puţin posibil de la procedurile obişnuite.
De asemenea, este indicată suspendarea procedurilor de
elaborare şi adoptare a reformelor legale semnificative în această
perioadă. În acest context, poate fi pusă sub semnul întrebării
procedura de legiferare din România prin care se propune
introducerea unei noi forme de executare a pedepselor penale,
întrucât aceasta ar putea fi considerată o reformă semnificativă.
Referitor la separaţia puterilor şi la controlul asupra activităţii
guvernelor, Consiliul a arătat că în contextul actual este admis ca
autorităţile centrale să preia temporar atribuţii ale autorităţilor
regionale sau locale, însă puterile celor din urmă ar trebui
restabilite cât mai curând cu putinţă. În egală măsură, parlamentele

36
trebuie să îşi menţină atribuţia de a verifica activitatea guvernelor
şi chiar trebuie să fie în măsură să invalideze acte ale acestora.
Din această perspectivă, faptul că Parlamentul nu are abilitatea de
a cenzura ordonanţele militare emise de un membru al executivului
poate constitui o problemă.
În acelaşi context, Consiliul a arătat că dizolvarea parlamentelor nu
ar trebui să fie permisă în actualul context, la fel cum a recomandat
ca în această perioadă să nu fie desfăşurate alegeri sau
referendumuri, întrucât campania electorală ar fi puternic afectată.
Pe aceste baze, intenţia Guvernului României de a amâna
desfăşurarea alegerilor locale pare să fie în conformitate cu
recomandările Comisiei.
De asemenea, Consiliul a arătat că atât instanţele judecătoreşti,
cât şi instanţele constituţionale trebuie să îşi menţină funcţiile şi să
poată controla limitele legislaţiei speciale adoptate în această
perioadă. În egală măsură, s-a arătat că ar putea fi tolerate anumite
proceduri judiciare speciale şi rapide, însă asta doar dacă ar fi
prevăzute le lege. Or cât timp legislaţia noastră nu cunoaşte astfel
de dispoziţii, indicaţiile Comisiei nu prezintă o relevanţă deosebită.
Mai departe, în continuarea aceluiaşi document, Consiliul
reaminteşte statelor că dreptul la viaţă, garantat de art. 2 din
Convenţie, interzicerea torturii şi a tratamentelor inumane or
degradante, cuprinse în art. 3 din Convenţie, precum şi dreptul la
protecţia sănătăţii, cuprins în art. 11 din Carta Socială Europeană,
nu pot face obiectul vreunei derogări, indiferent de circumstanţe,
acestea reprezentând nucleul dur al Convenţiei.

37
Consiliul a solicitat pe această cale luarea unor măsuri efective
pentru a proteja viaţa şi sănătatea persoanelor, încurajând statele
în a lua măsuri adecvate de protecţie a persoanelor din categoriile
vulnerabile. Totodată, Consiliul subliniază importanţa calităţii
medicamentelor, informând faptul că se urmăreşte stabilirea unor
standarde de calitate, în parteneriat cu Organizaţia Mondială a
Sănătăţii ce urmează a fi aplicabile în toate statele membre,
precum şi în cel puţin 120 de state la nivel mondial.
Sub acest aspect nu au apărut chestiuni discutabile în ţara noastră.
Inviolabilitatea acestor articole, chiar şi în stare de urgenţă, este o
realitate expres prevăzută de Convenţie, motiv pentru care
autorităţile nu au niciun motiv pentru care să spere că ar putea
justifica vreo derogare de la garanţiile oferite de aceste drepturi.
Nu în ultimul rând, acest capitol subliniază importanţa unei
informări corecte şi complete a cetăţenilor cu privire la riscurile
cunoscute în raport de pandemia Covid-19, precum şi cu privire la
comportamentele şi măsurile recomandate în vederea limitării
răspândirii virusului. Informarea reprezintă o obligaţie pozitivă a
statului în vederea protejării efective a drepturilor garantate.
Deşi nu putem afirma că autorităţile excelează în materia informării
prompte, corecte şi complete a situaţiei reale, în timp au putut fi
observate îmbunătățiri în acest domeniu. Bineînţeles, este de
aşteptat ca autorităţile să nu ascundă informaţii relevante despre
răspândirea coronavirusului ori despre măsurile luate în vederea
combaterii pandemiei. În caz contrar, dacă lipsa unei informări
prompte şi corecte ar conduce la încălcarea drepturilor amintite
anterior, se va putea angaja răspunderea statului din punct de

38
vedere patrimonial, cât şi a persoanelor responsabile, din punct de
vedere disciplinar şi penal.
În ceea ce priveşte dreptul la libertate şi siguranţă, prevăzut de art.
5 din Convenţie şi dreptul la un proces echitabil, cuprins în art. 6
din Convenţie, se recomandă luarea unor măsuri care să aibă ca
scop adaptarea sistemului de justiţie la situaţia actuală, pentru a
permite judecarea cauzelor urgente de o manieră care să nu
îngrădească în mod excesiv aceste drepturi. Astfel, este imperativă
judecarea cauzelor persoanelor reţinute, arestate sau deţinute a
căror amânare ar putea prelungi nejustificat privarea de libertate,
fiind interzisă depăşirea termenelor de arest/detenţie, precum şi
limitarea accesului la o instanţă independentă şi imparţială.
Totodată nu sunt supuse limitărilor nici prezumţia de nevinovăţie
sau independenţa judecătorilor. O conduită contrară din partea
statului va conduce la constatarea încălcării articolelor 5 şi 6 din
Convenţie.
În plus, statele trebuie să urmărească crearea de mijloace prin care
cetăţenii să redobândească un acces efectiv la justiţie, de o
manieră care să nu limiteze garanţiile procesuale cuprinse în art.
6.
În ceea ce priveşte aceste drepturi, sistemul de justiţie a avut o
reacţie proporţională, întocmind liste cu privire la cauzele urgente
ce se impun a fi soluţionate în această perioadă. Mai mult, se
lucrează intens la perfectarea unor mijloace virtuale de continuare
a demersurilor judiciare chiar şi în cauzele mai puţin urgente,
pentru a permite justiţiabililor un acces efectiv la justiţie în această
perioadă de criză. Din acest punct de vedere, credem că România

39
respectă la acest moment directivele trasate prin documentul
analizat.
Mai mult, documentul aminteşte şi de siguranţa persoanelor
încarcerate care trebuie să beneficieze în continuare de drepturile
specifice acestei categorii de persoane, cum ar fi dreptul la
asistenţă medicală, asistenţă juridică precum şi dreptul de a
rămâne în contact cu familia.
Şi cu privire la această chestiune statul a reacţionat prompt,
asigurând posibilitatea persoanelor private de libertate de a
rămâne în contact cu familia şi persoanele apropiate prin
intermediul aplicaţiilor de comunicare online, crescând chiar şi
durata acestor contacte audio-video cu exteriorul.
În ceea ce priveşte dreptul la viaţă privată sau libertăţile de
expresie, de conştiinţă sau de asociere, Consiliul reaminteşte că
acestea reprezintă fundamentul oricărei democrații funcționale, iar
îngrădirea acestora trebuie să rămână proporţională cu scopul
protecţiei sănătăţii publice.
Consiliul reaminteşte că presa joacă un rol crucial în vederea
informării prompte, corecte şi responsabile a cetăţenilor în vederea
unei cooperări eficiente cu autorităţile, însă totodată în prevenirea
răspândirii panicii. Presa este ţinută să adere la cel mai înalt
standard de profesionalism şi etică, pentru a transmite cât mai
corect informările publice necesare şi pentru a împiedica
răspândirea unor informaţii false, neverificate, în căutare de
senzaţional. Consiliul aminteşte că jurnalismul responsabil
presupune chiar şi abţinerea de la propagarea unor informaţii
nepublice, aflate pe surse, care privesc aspecte ce ţin de eventuala
înăsprire a sancţiunilor. Totuşi, această recomandare este însoţită
40
şi de o subliniere a dreptului la informare publică, a dreptului la
critică sau a diversităţii de opinie. Starea de urgenţă nu poate să
fie folosită ca un pretext pentru a cenzura criticile aduse autorităţilor
sau opoziţia politică. Consiliul arată că dezinformarea poate fi
combătută şi prin sancţiuni ulterioare stării de urgenţă, fiind
recomandată mai degrabă crearea unor platforme oficiale în mediul
virtual care să asigure o informare corectă, direct de către
autorităţi, care să limiteze credibilitatea unor eventuale surse rău-
intenţionate. Cenzura nu este recomandată decât în situaţii
excepţionale.
Acesta este probabil cel mai controversat punct din perspectiva
societăţii româneşti. În contextul în care mass-media pare mult mai
concentrată pe a obţine rating şi beneficii materiale din exploatarea
stării de urgenţă decât pe a informa publicul corect şi a îndemna
populaţia la calm, cumpătare şi responsabilitate, statul va avea o
sarcină dificilă în a respecta principiul proporţionalităţii dacă va
hotărî să reacţioneze mai puternic în faţa acestei provocări.
Ţara noastră s-a confruntat deja cu o serie de situaţii dintre cele
descrise în documentul Consiliului. Au existat scurgeri de informaţii
nepublice care au fost foarte repede diseminate pe toate canalele
media, fără a se ţine cont de urmările pe care un astfel de
comportament le generează. Mai mult, structurile de manipulare şi
dezinformare sunt extrem de active atât în online, cât şi în presa
tradiţională. În acest context, este de aşteptat ca autorităţile să
reacţioneze prin aplicarea unor sancţiuni, rămânând a vedea în ce
măsură acestea vor îndeplini condiţiile de proporţionalitate impuse.
În altă ordine de idei, Consiliul reaminteşte şi caracterul inviolabil
al art. 14 din Convenţie, care vizează interzicerea discriminării,

41
indiferent de forma pe care aceasta ar putea să o îmbrace. Statele
sunt îndemnate să acorde o atenţie sporită dreptului la educaţie
care trebuie să fie garantat tuturor persoanelor, chiar şi celor din
mediile defavorizate, evident printr-o adaptare a sistemului la
situaţia actuală. Se atrage atenţia în mod explicit cu privire la
drepturile minorităţilor, în special ale comunităţilor de rromi, sau ale
persoanelor LGBTI.
Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte protecţia datelor cu caracter
personal, Consiliul arată că folosirea tehnologiei în scopul culegerii
de date relevante (geolocaţie, inteligenţă artificială, recunoaştere
facială, exploatarea aplicaţiilor „social media”) în vederea
înţelegerii şi controlării fenomenului creat de pandemie este
permisă. Totuşi, aceste mijloace trebuie utilizate de o manieră
proporţională, care să ofere suficiente garanţii împotriva
arbitrariului din perspectiva colectării, analizei, stocării şi
transmiterii lor către diferite entităţi. Printre garanţiile enumerate se
specifică în mod expres şi anonimizarea datelor, astfel încât
supravegherea maselor nu poate să vizeze fiecare cetăţean în
parte, ci strict la nivel de grupuri sociale. De altfel, Consiliul
apreciază că procesarea la scară largă de date personale trebuie
să intervină doar în situaţia în care există dovezi ştiinţifice
concludente care să susţină necesitatea acestor măsuri, în
detrimentul altor măsuri mai puţin intruzive în drepturile
persoanelor.
Acesta este probabil un alt punct sensibil în contextul în care forţele
de ordine au început supravegherea în masă a populaţiei inclusiv
prin utilizarea de drone şi alte aparaturi tehnice de supraveghere
audio-video. Este de aşteptat să observăm o reacţie tot mai fermă
a autorităţilor pe măsură ce numărul de cazuri va creşte.
42
În aceste condiţii, concluzionând, trebuie reamintită probabil cea
mai importantă dintre recomandările cuprinse în documentul
analizat. Aceasta vizează proporţionarea sancţiunilor ce pot
interveni odată cu limitarea drepturilor şi libertăţilor publice
menţionate. Potrivit materialului, sancţiunile penale dure dau
naştere la îngrijorare şi trebuie supuse unui control judecătoresc
strict. Consiliul atrage atenţia că existenţa şi aplicarea unor
sancţiuni este firească, însă tipul şi cuantumul acestora nu trebuie
să joace un rol strict punitiv, ci trebuie să urmărească în primul rând
un scop preventiv. Astfel, se recomandă ca acestea să nu
comporte un caracter vădit disproporţionat în raport de scopul
urmărit.
În România ultimelor două luni se constată o creştere exponenţială
a sancţiunilor, atât în materie contravenţională cât şi în materie
penală. În plus, actele normative adoptate în această perioadă
prevăd inclusiv sancţiuni disciplinare suplimentare, specifice stării
de urgenţă, cum ar fi excluderea din profesie în cazul profesiilor
liberale, în caz de suspendare a activităţii. Or, deşi unele dintre
aceste sancţiuni pot fi justificate prin raportare la scopul vizat, este
esenţial ca statul să îşi îndeplinească în primul rând obligaţia de
informare a publicului pentru ca acesta să respecte măsurile luate
în consideraţia necesităţii acestora şi nu exclusiv a riscului de a fi
sancţionat.
În final, trebuie reamintit faptul că independent de orice derogare
de la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi de
situaţia de urgenţă, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti ne sunt
garantate şi de Constituţia României. Astfel, autorităţile vor avea
mereu obligaţia de a respecta aceste drepturi, de a acţiona cu
bună-credinţă şi proporţional, în vederea protecţiei sănătăţii
43
publice, dar şi a garantării unei intruziuni cât mai mici, în funcţie de
circumstanţe, în celelalte drepturi şi libertăţi publice.

44
EFECTE CU PRIVIRE LA CONTRACTELE DE MUNCĂ

Stare de urgenţă. Efectele în dreptul muncii

A. Modificări ale regimului normal

Autoritățile declară scopul de a veni în ajutorul angajatorilor
afectați de efectele pandemiei, măsurile urmând a fi în concret
individualizate prin acte ale Guvernului.
În scopul prevenirii infecției, se prevede opțiunea angajatorului (fie
că vorbim despre domeniul public sau cel privat) de a dispune în
mod unilateral, acolo unde este posibil, munca la domiciliu sau în
regim de telemuncă. Așadar, i se oferă angajatorului o oarecare
marjă de apreciere, acesta evaluând oportunitatea măsurii în
funcție de cazul concret.
Controalele efectuate la angajatori de către Inspectoratele
Teritoriale de Muncă sunt suspendate pe perioada stării de
urgență, cu excepția celor dispuse de către Ministrul Muncii și
Protecției Sociale, de către Inspecția Muncii pentru punerea în
aplicare a hotărârilor Comitetului Național pentru Situații Speciale
de Urgență ori a celor necesare pentru a da curs sesizărilor prin
care se reclamă săvârșirea unor fapte cu un grad ridicat de pericol
social și pentru cercetarea accidentelor de muncă. Aprecierea
gradului ridicat de pericol social, însă, pare să rămână la discreția
autorităților cu atribuții în materie.
Măsurile vin și în sprijinul angajaților și al familiilor acestora, în
cazul în care domeniile în care aceștia își desfășoară activitatea
sunt afectate ori chiar oprite prin decizii ale autorităților publice.

46
Aceste măsuri vor fi stabilite ulterior prin ordin al ministrului muncii
și protecției sociale.
De menționat este că persoanele îndreptățite își păstrează
stimulentul de inserție, însă exclusiv în situația pierderii locului de
muncă ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19. Așadar, este
necesară o legătură directă de cauzalitate între efectele pandemiei
și încetarea contractului de muncă, ce se impune a fi în concret
dovedită.
Prin derogare de la regimul de acordare a unor zile libere părinților
care sunt nevoiți să își supravegheze copiilor, angajații sistemului
național de apărare, ai penitenciarelor, personalul din unitățile
sanitare publice, precum și alte categorii stabilite prin ordin al
ministerelor abilitate, nu beneficiază de această formă de sprijin.
Totuși, în situația în care nici celălalt părinte nu beneficiază de
facilitățile acordate prin Legea nr. 19/2020 , angajatului în cauză i
se acordă indemnizația prevăzută la art. 3 alin. (1) din aceeași lege:
Indemnizaţia pentru fiecare zi liberă se plăteşte din capitolul aferent
cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al
angajatorului şi este în cuantum de 75% din salariul corespunzător
unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75%
din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului
asigurărilor sociale de stat.
În raport de contractele colective de muncă și acordurile
colective existente în domeniul muncii, se prevede că valabilitatea
lor se păstrează pe întreaga perioadă a stării de urgență.
O modificare semnificativă constă, totodată, în interzicerea
declarării, declanșării sau desfășurării conflictelor colective de
muncă în diverse domenii a căror bună funcționare este
47
indispensabilă în general, și cu atât mai mult pe perioada stării de
urgență. Cu titlu exemplificativ, este vorba despre sistemul
energetic, sistemul sanitar și de asistență socială, activitățile
privind telecomunicațiile, transporturile și aprovizionarea populației
cu gaze, energie electrică, căldură și apă, precum și unitățile în
regim de foc continuu.
Nu în ultimul rând, în materie de asistență socială, se prevede o
prelungire de drept a certificatelor de încadrare a copilului într-un
grad de handicap, a atestatelor de asistent maternal eliberate de
comisia pentru protecția copilului, precum și a certificatelor de
încadrare în grad și tip de handicap eliberate de comisia de
evaluare a persoanelor adulte cu handicap. Esențiale sunt, însă,
două mențiuni: suspendarea are loc exclusiv până la momentul
încetării stării de urgență, iar ea se produce doar în situația în care
expirarea perioadei de valabilitate a acestor certificate/testate s-a
produs pe perioada stării de urgență declarate.
Aceleași mențiuni sunt aplicabile mutatis mutandis și în cazul
certificatelor de acreditare a furnizorilor de servicii sociale și
licențele serviciilor sociale, provizorii și de funcționare.
B. Efecte:
S-a creat cadrul legal pentru sprijinirea angajaţilor din
sectoarele care vor fi afectate, adică cu privire la care se vor institui
măsuri de închidere sau reducere a activităţii (ex. Angajaţii
localurilor care se vor închide);
Persoanele care lucrează în sănătate, penitenciare, sistemul
naţional de apărare nu pot beneficia de concediul acordat părinţilor
în situaţia actuală a închiderii temporare a unităţilor de învăţământ

48
însă vor primi un spor de 75% la salariu dacă celălalt părinte nu
beneficiază nici el/ea de concediul dat de noua lege (ex. ambii
părinţi lucrează în domeniile în care pentru moment nu se poate
acorda concediu);
Companiile din domeniul public şi privat vor dispune prin decizie
munca la domiciliu şi telemuncă. Aici art. 33 considerăm că
creează o confuzie între munca la domiciliu (care se poate într-
adevăr dispune în temeiul art. 48 Codul muncii) cu telemunca care
presupune un acord se voinţă conform Legii nr. 81/2018;
Se suspendă controalele de la ITM care nu sunt esenţiale (ex.
cele care au ca obiect verificări cu privire la aspecte tip muncă
suplimentară);
Se menţin contractele colective de muncă însă nu e posibilă
declanşarea conflictelor colective de muncă din sectoarele care
asigură serviciile esenţiale pentru populaţie;
Persoanele care îşi pierd locul de muncă ca urmare a efectelor
pandemiei cu COVID-19 nu îşi vor pierde stimulentul de inserţie;
Se pot depune electronic cererile pentru acordarea beneficiilor
şi prestaţiilor sociale – rămâne să vedem cum va funcţiona în
concret. Mai este nevoie de măsuri/comunicări suplimentare vizavi
de procedură de la autorităţi;
Se prelungeşte automat valabilitatea certificatelor indicate în
rezumatul măsurilor.

49
Ce se întâmplă cu contractele de muncă în situaţia
pandemiei provocată de coronavirus

De la momentul zero în care s-a realizat că în România, la fel ca şi

în celelalte state, populaţia nu este ferită de infectarea cu
coronavirus, au început să apară o serie de probleme practice ale
angajatorilor vizavi de contractele de muncă în curs.
Pe fondul acutizării problemei şi a declarării pandemiei de către
WHO1, clarificarea situaţiei contractelor de muncă a devenit
stringentă pentru acele companii care doresc să prevină
îmbolnăvirea angajaţilor. Subiectul trebuie lămurit urgent datorită
posibilelor efecte ale stării de urgenţă.
În continuare vom prezenta mai multe ipoteze în care pot fi
încadrate situaţiile angajaţilor:
A. Situaţia persoanelor aflate în carantină sau izolare
Situaţia acestora este probabil cea mai clară şi nedisputată
deoarece art. 50 lit. c Codul muncii stabileşte că, pe perioada
carantinei contractul de muncă se suspendă de drept. Efectul este
că pe perioada suspendării angajatul nu va presta muncă şi
angajatorul nu va datora salariul aferent.
Angajatul trebuie însă să îşi primească indemnizaţia pentru
concediu medical pe care îl va primi în baza certificatului emis
conform Ordinului MS 233/2006 pentru aprobarea modelului unic
al certificatului de concediu medical şi a instrucţiunilor privind

1 World Health Organisation a declarat starea de pandemie la data de 30

ianuarie 2020;
50
utilizarea şi modul de completare a certificatelor de concediu
medical pe baza cărora se acordă indemnizaţii asiguraţilor din
sistemul asigurărilor sociale de sănătate precum şi a Ordinului MS
414/2020. Acest din urmă Ordin din 11 martie 2020 asimilează din
perspectiva efectelor situaţia izolării cu cea a carantinei
instituţionalizate şi stabileşte în ce condiţii angajatul va intra în
carantină sau izolare cu consecinţa suspendării de drept a
contractului de muncă.
În esenţă, orice angajat care se întoarce în ţară din zonele cu
transmitere comunitară extinsă afectate de COVID-19 (zona roşie)
va fi plasat în carantină instituţionalizată 14 zile şi i se va efectua
testul epidemiologic.
În izolare la domiciliu vor sta persoanele care au călătorit în
ultimele 14 zile în localităţi din zonele afectate de COVID-19, altele
decât cele cu transmitere comunitară extinsă (zona galbenă);
persoanele care au intrat în contact direct cu cei veniţi din zona
roşie şi care prezintă simptome specifice; cei care au intrat în
contact direct cu un bolnav cu coronavirus (COVID-19); membri de
familie ai unei persoane care se încadrează în una dintre situaţiile
de mai sus. Aceste persoane se vor izola la domiciliu 14 zile, timp
în care vor fi monitorizate de către direcţiile de sănătate publică
şi/sau prin intermediul medicului de familie.
Angajaţii care se află într-una din situaţiile de mai sus se vor putea
întoarce la muncă după eliberarea avizului epidemiologic care
atestă că nu sunt purtători de COVID-19. Odată cu întoarcerea lor
la muncă (asta dacă mai e posibil) va înceta concediul medical.

51
Este important de ştiut că o persoană aflată în carantină nu poate
fi concediată conform interdicţiei instituită la art. 60 alin. 1 lit. b
Codul muncii.
B. Situaţia angajaţilor unor companii posibil să fie închise
temporar prin ordine emise în timpul stării de urgenţă
În situaţia în care se dispune închiderea temporară a unor companii
care activează în domenii de genul cluburi, baruri, mall-uri ş.a.
întrebarea firească este ce se întâmplă cu contractele de muncă a
angajaţilor.
Art. 50 Codul muncii stabileşte care sunt cazurile de suspendare
de drept a contractelor de muncă. La litera f) e prevăzută forţa
majoră şi la litera i) alte cazuri prevăzute de lege. S-a vehiculat deja
ipoteza că s-ar putea emite o decizie de suspendare a contractelor
de muncă pentru caz de forţă majoră însă, în cazul de faţă,
respectiv în situaţia în care prin ordin s-ar dispune încetarea
activităţii unei companii suntem de părere că decizia de
suspendare se poate încadra pe litera i) (cu menţiunea că trebuie
văzut în concret ce se stabileşte într-un ordin cu acest efect).
Problema principală la suspendarea în temeiul forţei majore este
că trebuie îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 1351 alin. 2
Cod civil, adică ar trebui să se justifice faptul că imposibilitatea de
executarea a obligaţiilor angajatorului ca parte la contractul de
muncă datorită pandemiei este un eveniment extern, imprevizibil,
absolut invincibil și inevitabil. În opinia noastră care se bazează şi
pe practica (care este desigur puţină) la acest moment, dovedirea
imprevizibilităţii poate să ridice probleme cu atât mai mult cu cât
avem state care au adoptat aceleaşi măsuri de o vreme.

52
 C. Situaţia companiilor care doresc să-şi protejeze angajaţii şi
poate chiar clienţii prin închiderea temporară a activităţii la
sediu, punct de lucru etc.
Dacă cele 2 categorii prezentate mai sus sunt într-o situaţie mai
simplă din punct de vedere al încadrării juridice, rămâne problema
angajatorilor care doresc să combată de o manieră activă
îmbolnăvirea angajaţilor lor, sens în care iau decizia de a opri
temporar activitatea, în special la sediul firmei sau alt loc amenajat
de angajator.
Înainte de a prezenta opţiunile, suntem de părere că aceste
companii sunt într-adevăr cele care îşi respectă obligaţiile impuse
de Legea 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă vizavi de
prevenirea pericolelor şi protejarea sănătăţii angajaţilor. Mergând
mai departe pe linia aceasta de gândire, nu este deloc exclus ca,
în contextul dat, un angajat care este contaminat cu COVID-19 la
locul de muncă datorită excesului de zel al angajatorului său să îl
dea în judecată şi să câştige.
Ce se întâmplă aşadar cu companiile care doresc să-şi protejeze
angajaţii? Prezentăm mai jos câteva opţiuni dintre care o parte au
făcut deja cariera fiind recomandate de unii şi alţii. Cu siguranţă ele
nu pot fi aplicate în abstract şi fiecare companie va trebui să
analizeze soluţia corectă pentru ea punând în balanţă argumente
pro şi contra şi făcându-şi calculele matematice aferente.
Soluţia A – Telemunca
Începem cu aceasta deoarece a fost deja luată în calcul de multe
companii. Nu suntem de acord cu telemunca ca şi soluţie

53
universală pentru lucratul de acasă pe perioada pandemiei pentru
că:
Potrivit definiţiei din Legea 81/2018, telemunca este forma de
organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat şi voluntar,
îşi îndeplineşte atribuţiile specifice funcţiei, ocupaţiei sau meseriei
pe care o deţine, în alt loc decât locul de muncă organizat de
angajator, cel puţin o zi pe lună, folosind tehnologia informaţiei şi
comunicaţiilor. Cu alte cuvinte, telemunca este limitată la acele
companii care pot lucra de acasă prin folosirea tehnologiei
informaţiilor şi comunicaţiilor (companiile date ca exemplu prin
excelenţă sunt cele din domeniul IT). Este clar că un recepţioner
de hotel de exemplu sau un şofer de autobuz nu poate lucra în
regim de telemuncă, aspect care exclude de plano o bună parte
din domeniile de activitate.
Telemunca presupune o serie de elemente minime obligatorii, între
care chiar şi prezenţa angajatului la locul de muncă în perioada
şi/sau zilele care se vor menţiona obligatoriu în actul adiţional la
contract. Cu alte cuvinte, poate fi fezabil pentru un angajator care
a decis să lucreze pe ture şi trimite de exemplu maxim 2 oameni
pe tură cu o planificare clar stabilită, dar nu şi pentru angajatorul
care a decis să suspende o perioadă activitatea de la locul de
muncă.
Practic, telemunca nu e un răspuns fezabil decât pentru companiile
pentru care era şi înainte, iar cele care au dorit au cam implementat
deja acest mod de a lucra.
Efecte asupra plăţii salariului: 0.

54
Soluţia B – Schimbarea locului muncii
În contextul dat este de foarte mare ajutor faptul că, în baza art. 48
Codul muncii, angajatorul poate modifica temporar locul şi felul
muncii, fără consimţământul salariatului, în cazul unor situaţii de
forţă majoră sau ca măsură de protecţie a salariatului.
După cum am arătat şi mai sus, forţa majoră (deşi nu excludem
deloc ca în anumite situaţii aceasta să constituie o cauză
exoneratoare pentru anumite companii) presupune îndeplinirea
unor condiţii cumulative mai riguroase. Credem însă că este pe
deplin fondată decizia unilaterală a angajatorului care schimbă
unilateral locul muncii angajatului de la locul de muncă la domiciliu
pentru a-l proteja, cu atât mai mult cu cât există o lege (plus Codul
muncii) care îl obligă să o facă.
Astfel, atâta timp cât decizia este justificată (inclusiv în scris) şi are
poate chiar şi opinia responsabilului/responsabililor cu sănătatea şi
securitatea în muncă, aceasta e legală.
Efecte asupra plăţii salariului: 0.
Soluţia C – Încetarea sau reducerea temporară a activităţii ca
urmare a deciziei angajatorului
Art. 52 Codul muncii oferă o a treia variantă, respectiv întreruperea
sau reducerea temporară a activităţii pentru motive economice,
tehnologice, structurale sau similare.
Acelaşi articol stabileşte că, în cazul reducerii temporare a
activităţii, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau
similare, pe perioade care depăşesc 30 de zile lucrătoare,
angajatorul va avea posibilitatea reducerii programului de lucru de

55
la 5 zile la 4 zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a
salariului, până la remedierea situaţiei care a cauzat reducerea
programului, după consultarea prealabilă a sindicatului
reprezentativ de la nivelul unităţii sau a reprezentanţilor salariaţilor,
după caz.
Efecte asupra salariului: reducerea la 75%, iar angajaţii rămân la
dispoziţia angajatorului pe toată perioada.
Soluţia D – Emiterea unei decizii de suspendare a contractelor de
muncă în temeiul forţei majore
Deşi cu siguranţă nu sunt puţini cei care s-au gândit la această
ipoteză, în opinia noastră ar fi destul de dificilă (dar nu imposibilă
desigur) argumentarea îndeplinirii cumulative a condiţiilor forţei
majore de către o companie care a suspendat contractele de
muncă.
Evident că în concret pot exista cazuri întemeiate, însă rămâne de
văzut care va fi poziţia instanţelor în eventualele litigii de muncă
generate de contestarea legalităţii deciziilor de suspendare pentru
forţă majoră.
Efecte asupra salariului: suspendă plata acestuia.
Fără a nega faptul că ultima soluţie pare să fie o cale de uşurare a
poverii actuale care cade pe umerii companiilor, cu siguranţă va fi
verificată mult mai riguros decât altele şi probabil şi cenzurată.
Consecinţele economice atât pentru angajatori cât şi pentru
angajaţi vor fi din păcate dezastruoase în multe cazuri, însă tocmai
de aceea trebuie alese cele mai raţionale măsuri încă de acum

56
încercând să se asigure pe cât posibil echilibrul fragil actual dintre
interesele angajatorului şi cele ale angajatului2.

2 Pentru o lectură interesantă şi pertinentă a măsurilor care ar trebui luate

de către state şi UE a se vedea comunicarea Comisiei din 14 martie 2020;
57
Şomajul tehnic. Măsuri de protecţie socială în
contextul pandemiei provocată de SARS-CoV-2 – în
vigoare din 21 martie 2020.

În data de 21 martie 2020 s-a publicat în Monitorul Oficial textul

Ordonanţei de Urgenţă nr. 30/2019 care stabileşte, între altele,
condiţiile în care angajatorii afectaţi de măsurile de întrerupere sau
reducere a activităţii ca efect al pandemiei pot să uzeze de aşa
numitul şomaj tehnic atât ca mijloc de protecţie al lor cât şi al
salariaţilor.
Companiile care în această perioadă sunt nevoiţi să întrerupă sau
să îşi reducă activitatea au posibilitatea de a emite decizie de
suspendare unilaterală a contractului de muncă în temeiul art. 52
alin. 1 lit. C. muncii. Cu titlu de măsură de protecţie al angajatorilor
care este absolut necesară pentru a preveni, măcar în parte,
efectele economice ale pandemiei, prin textul OUG s-au stabilit
câteva condiţii pentru aplicabilitatea şomajului tehnic.
Vom prezenta mai jos aspectele esenţiale pe care trebuie să le
facă angajatorii pentru a beneficia de măsură. Prezentarea se va
face etapizat, pentru a facilita verificare şi demersurile:
Pas 1: Se verifică încadrarea companiei într-una din următoarele
situaţii:
Întreruperea totală sau parţială a activităţii în baza deciziilor emise
de autorităţile competente şi deţinerea certificatului de stare de
urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de
Afaceri conform metodologiei aprobată prin ordin.

58
În ceea ce priveşte prima condiţie de la această categorie, este clar
că se aplică la companiile afectate ca urmare a suspendării
activităţii prin dispoziţiile Ordonanţei Militare nr. 1/2020 precum
cele care au ca obiect de activitate circumscris domeniului
HoReCa, jocuri de noroc, tratamente balneare şi îngrijire
personală, organizatori de evenimente (art. 1 şi 2 din OM nr.
1/2020 comentată aici). Cu privire la a doua condiţie, cea de
deţinător al certificatului de stare de urgenţă, el se obţine conform
metodologiei aprobate.
Reducerea activităţii ca efect al epidemiei COVID-19 şi lipsa
capacităţii financiare de a achita salariile tuturor angajaţilor. În
concret, lipsa capacităţii financiare şi reducerea activităţii
înseamnă că societatea trebuie să înregistreze o scădere
încasărilor de cel puţin 25% faţă de media încasărilor din perioada
ianuarie-februarie 2020. Problema aici este că această reducere
se va indica printr-o declaraţie pe proprie răspundere semnată de
reprezentantul legal al societăţii şi care se va da în baza unui model
aprobat prin ordin comun al ministrului muncii şi ministrului
fondurilor europene.
Dacă vă încadraţi într-una din aceste categorii, treceţi la pasul 2.
Pas 2: Se emite decizia de suspendare a CIM în temeiul art. 52
alin. 1 lit. c Codul muncii – pentru salariaţii care vor intra în şomaj
tehnic. Aceasta se va comunica evident salariatului şi se va
înregistra.
Pas 3: Completaţi cererile şi lista salariaţilor (Anexele 1 şi 3 în cazul
în care vă încadraţi în categoria a prezentată mai sus la P1 sau 2
şi 3 pentru cei din categoria b) şi le trimiteţi online (nu se specifică

59
că ar fi nevoie de semnătură electronică deci înţelegem că se pot
trimite scanate), prin email, la AJOFM.
Pas 4: Documentele de la Pas 3 se depun în luna curentă pentru
plata indemnizaţiei din luna anterioară după care se vor achita în
termen de 30 de zile (aici desigur ar putea să intervină o întârziere
de câteva zile faţă de plata normală a salariului în funcţie de data
la care firma făcea în mod obişnuit plăţile).
Aspecte importante:
Indemnizaţia de 75% din salariul brut nu poate depăşi 75% din
salariul mediu brut care este 5.429 lei pentru 2020 (art. 15 din
Legea 6/2020) = 4.071,75 lei.
Pentru indemnizaţie se achită CAS, CASS şi impozit pe venit;
nu se datorează contribuţie asiguratorie pentru muncă conform art.
2205 Cod fiscal.

60
Noi reglementări privind şomajul tehnic. Alte
modificări cu privire la măsurile luate iniţial

A. Şomajul tehnic. Cine este eligibil? Care este procedura de

acordare şi modificări esenţiale.
Şomajul tehnic este probabil una din cele mai aşteptate modificări
atât de către firme cât şi de către salariaţi deopotrivă.
În 30 martie 2020, cu o zi înainte de data la care angajatorii ar
trebui să decidă ce fac cu salariaţii lor, s-a publicat în Monitorul
Oficial o nouă ordonanţă (OUG 32/2020) care schimbă din nou atât
eligibilitatea la indemnizaţia acordată de stat cât şi procedura şi
formularele care ar trebui completate.
O parte dintre problemele pe care le ridica vechea reglementare au
fost rezolvate cel puţin în teorie însă există în continuare piese
puzzle lipsă care ridică întrebarea aplicabilităţii în concret a aşa
numitei măsuri de protecţie.
Vom prezenta mai jos actuala reglementare încercând să
răspundem la întrebările multor actori de pe piaţa muncii cât mai
simplu şi clar:
Cine este eligibil?
Societăţi eligibile:
a. entităţile care şi-au închis sau redus activitatea ca efect al
măsurilor luate prin Ordonanţa Militară nr. 1/2020 şi care deţin
certificatele de situaţie de urgenţă;
b. angajatorii care întrerup sau reduc temporar activitatea ca efect
al pandemiei – modificare importantă faţă de vechea reglementare
62
deoarece nu se mai solicită diferenţa de 25% a încasărilor pe
martie faţă de media ianuarie-februarie şi nici lipsa fondurilor
pentru plata salariilor!
Până aici, cam toate societăţile afectate de pandemie (deci marea
majoritate) pot beneficia de indemnizaţia pentru salariaţii lor.
Salariaţi eligibili:
Suplimentar faţă de reglementarea anterioară se stabileşte că
salariaţii cu mai multe contracte de muncă vor putea beneficia de
indemnizaţie dacă toate sunt suspendate în timpul stării de urgenţă
(nu se indică un temei anume al suspendării) şi, per a contrario, nu
va beneficia dacă cel puţin un contract rămâne activ.
Lămuriri:
i. Probabil ca şi răspuns la multele întrebări ridicate precedent,
actuala ordonanţă menţionează că în situaţia în care există o
diferenţă între cuantumul de 75% din salariul mediu brut şi 75% din
salariul corespunzător funcţiei ocupate, aceasta se va putea achita
dacă bugetul angajatorului o permite. La modul în care e formulat
textul acesta nu pare să impună o obligaţie de a suporta această
diferenţă (contrar unor opinii deja apărute dintre care unele
aparţinând chiar AJOFM urilor) însă nici nu lămureşte ce înseamnă
un buget care permite plata diferenţei. Ar părea că acest aspect
rămâne la latitudinea angajatorului dar practica ulterioară ar putea
dovedi contrariul.
ii. Perioada de suspendare şi plată a indemnizaţiei constituie stagiu
de cotizare.
Care este procedura pentru a beneficia de indemnizaţii?

63
Pas 1: se depune o cerere, declaraţie pe proprie răspundere şi lista
angajaţilor (toate semnate de reprezentantul legal al societăţii) la
AJOFM prin poştă electronică (adică prin email) conform modelelor
care se vor aproba printr-un nou ordin al ministrului muncii
deoarece vechile modele prevăzute în anexe la OUG 30 tocmai ce
au fost abrogate.
Pas 2: Agenţiile teritoriale pentru plăţi şi protecţie socială virează
banii în contul societăţii angajatoare în termen de 15 zile de la
depunerea documentelor;
Pas 3: banii se virează în conturile salariaţilor în termen de 3 zile.
Categorii speciale de entităţi/lămuriri
i. se menţionează clar că alţi profesionişti în sensul Codul Civil
(adică toţi cei care exploatează o întreprindere – PFA, întreprinderi
individuale etc.) a căror activitate a fost întreruptă (deci nu şi
redusă) vor beneficia de indemnizaţia de 75% din salariul mediu
brut/ţară de o manieră similară cu societăţile. Din păcate, pare că
reducerea activităţii nu e suficientă în acest caz. Cererea şi
declaraţia se vor depune la AJOFM până în data de 10 a lunii şi se
va achita în 10 zile.
ii. sportivii, antrenorii, medicii, asistenţii medicali, maseurii,
kinetoterapeuţii, cercetătorii care se află în situaţia de suspendare
a contractului din iniţiativa structurii sportive vor beneficia de
indemnizaţia de 75% similar cu ceilalţi salariaţi. Aceştia pot chiar
să negocieze compensaţii suplimentare în măsura în care bugetul
structurii sportive permite.
iii. persoanele care obţin venituri exclusiv din drepturi de autor şi
care şi-au întrerupt activitatea ca efect al pandemiei vor beneficia
64
de indemnizaţia de 75% din salariul mediu brut. Cererea şi
declaraţia se va depune la AJOFM până în data de 10 a lunii şi se
va achita în termen de 10 zile.
Piesele puzzle lipsă din actuala reglementare amintite anterior
precum lipsa modelelor de cereri şi declaraţii, introducerea în
premieră a unor sintagme al căror sens nu a fost definit şi mai ales
ce se va întâmpla după prelungirea stării de urgenţă dacă va fi să
fie ne fac în continuare să avem dubii cu privire la modul în care va
funcţiona acest mecanism şi dacă el va fi într-adevăr o măsură de
protecţie a firmelor şi a salariaţilor. În plus, problema corectitudinii
declaraţiilor şi documentelor depuse care va fi cu siguranţă
verificată va atrage foarte probabil noi dosare şi probleme.
B. Modificări la legea zilelor libere pentru părinţi
O altă modificare importantă se referă la modificarea adusă Legii
nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere după cum urmează:
se modifică două alineate ale articolului 3, stabilindu-se că
indemnizația pentru zile libere este supusă impozitării și plății de
contribuții de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate,
precum și plății de contribuții asiguratorii pentru muncă prevăzută
de Codul fiscal.
aceste impozite și contribuții vor fi suportate de angajator în
condițiile Codului fiscal.
se modifică și art. 3 ind. 1 în sensul că pentru personalul
prevăzut la art. 32 din Anexa 1 la Decretul 195/2020, majorarea
prevăzută la alin 1 se suportă din bugetele din care se suportă
drepturile salariale de bază. Cu alte cuvinte, OUG nr. 32/2020
modifică sursa veniturilor din care urmează să fie suportate
65
majorările salariale, stabilind spre deosebire de forma inițială a legii
care prevedea că majorarea se face din bugetul de stat, că acestea
se vor suporta din bugetele din care se asigură plata salariilor de
bază.
se adaugă un alineat nou art. 3 ind. 1 care prevede că prin
excepție de la alineatul 2 că pentru personalul din unitățile sanitare
publice majorarea se suportă din bugetul Fondului Național Unic
de Sănătate. O atare clarificare este binevenită în condițiile în care
urmare a adoptării decretului prezidențial s-au născut o serie de
discuții legate de nevoia de rectificare a bugetului de stat și
stabilirea sursei fondurilor necesare plății drepturilor salariale
pentru personalul prevăzut la art. 32 din decret.
C. Alte modificări ale legislaţiei
Ordonanța aduce și modificări Legii nr. 76/2002 privind sistemul
asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de munca
stabilind că pe perioada stării de urgență nu subzistă obligația
persoanelor care beneficiază de indemnizaţie de şomaj de a se
prezenta lunar, pe baza programării sau ori de câte ori sunt
solicitate, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt
înregistrate, pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă.
De asemenea se prorogă termenul privind reînnoirea de către
persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj a cererii
pentru luarea în evidență în vederea medierii, prin derogare de la
dispozițiile art. 61 alin 2 din Legea 76/2002, cu o durată de 30 de
zile calendaristice de la data încetării stării de urgență.

66
În fine, în cazul cererilor privind drepturile de asigurări sociale și
șomaj, ordonanța aduce mențiunea binevenită privind posibilitatea
depunerii documentelor prin poșta electronică.
O altă modificare se referă la posibilitatea exercitării controlului
privind acordarea serviciilor de asistență socială și verificarea
utilizării subvenției prevăzute de art. 18 alin 1 din Normele
metodologice de aplicare a Legii nr. 34/1998, activități care se
suspendă de drept de la data intrării în vigoare a OUG, stabilindu-
se că la finalul stării de urgență se va proceda la verificarea în
teren.
Cât privește acordarea subvenției pe perioada stării de urgență,
aceasta se va realiza lunar în baza declarației pe proprie
răspundere a solicitantului din care să rezulte asumarea serviciilor
de asistență socială potrivit fișelor unităților de asistență socială și
utilizării subvenției în exclusivitate pentru serviciile de asistență
socială acordate persoanelor asistate pentru care subvenția a fost
aprobată.
Ordonanța aduce și clarificări prevederilor art. 4 alin 4 lit. d din
Decretul nr. 195/2020 stabilind că autoritățile publice locale pot
dispune o serie de măsuri printre care : posibilitatea angajării unor
specialişti în domenii precum consiliere psihologică sau juridică
acordată prin telefon sau prin alte mijloace electronice;
identificarea unor spații pentru persoanele fără adăpost în situația
în care nu pot fi asigurate în vechiul adăpost condițiile de siguranță
sanitară; încheierea de contracte de voluntariat pentru persoane
aflate în izolare sau care au restricții de deplasare. Atare mențiuni
erau necesare mai ales că la nivelul autorităților publice locale, cum
este de pildă și la nivelul Primăriei Cluj Napoca, au fost adoptate

67
deja o serie de măsuri de către autorități menite să sporească
acordarea ajutorului persoanelor afectate de virului Covid 19.
Iarăși, ordonanța vine cu completări legate de sursele de bani ce
pot fi utilizate pentru luarea măsurilor de către autoritățile publice
locale și anume bugetele locale ale unităților administrativ
teritoriale, dar și de la bugetul de stat.
Tot în aplicarea art. 4 alin 4 din decretul prezidențial, centrele
sociale care beneficiază de subvenții în condițiile Legii nr. 34/1998,
și care înființează unități de asistență socială dar care și-au închis
activitatea din cauza virusului Covid-19, pot beneficia în
continuare de subvenție de la bugetul de stat cu condiția de a
realiza activități de sprijin pentru autoritățile publice locale în
implementarea măsurilor de sprijinire a persoanelor izolate la
domiciliu, ca urmare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-
19.
O nouă reglementare în materia asistenței sociale se referă la
suspendarea procedurilor de executare silită și de recuperare a
debitelor în ceea ce privește drepturile de asistență socială.
Legiuitorul a stabilit și o prorogare legală a scadenței debitelor
privind drepturile de asistență socială, statuând asupra faptului că
măsurile de suspendare a executării silite încetează la 60 de zile
de la încetarea stării de urgență.
În sfârșit, o modificare importantă este cea cuprinsă la art. XVIII
care prevede că se suspendă sau nu încep măsurile de executare
silită prin poprire a creanțelor bugetare, fiscale și comerciale care
se aplică asupra drepturilor lunare plătite prin casele teritoriale de
pensii.

68
Ordonanța mai prevede că măsurile de suspendare a executării
silite în cazul popririlor se produc ope legis, fără a fi necesare
formalități suplimentare din partea beneficiarilor acestor drepturi.
Și în acest caz, măsurile de suspendare a executării silite vor
înceta în termen de 60 de zile de la încetarea stării de urgență când
executarea silită va putea fi reluată. Interesant este că ordonanța
stabilește că pentru sumele reținute în aprilie 2020, acestea se vor
restitui în mai 2020 urmând a fi recuperate după expirarea
termenului de încetare a măsurii suspendării.
O altă modificare se referă la regimul ajutoarelor de deces și care
vor putea fi acordate pe baza documentelor prevăzute în Normele
metodologice la Legea nr. 263/2010, ce pot fi transmise fie prin
servicii poștale fie electronic, modificarea fiind temporară, respectiv
până la expirarea unei perioade de 60 de zile de la încetarea stării
de urgență.
În fine, se modifică și Legea nr. 215/1997 privind Casa Socială a
Constructorilor, respectiv se suplimentează obiectul de activitate al
acestei instituții, cu asigurarea protecției salariaților din activitatea
de construcții și de producere a materialelor de construcții pe
perioada întreruperii activității datorată stării de urgență și formarea
profesională continuă a salariaților.
De asemenea, se modifică art. 4 alin 1 din lege, iar Casa Socială a
Constructorilor va avea ca atribuții printre altele, constituirea,
gestionarea și administrarea fondului de formare profesională a
salariaților și stabilește condițiile în care poate avea loc formarea
profesională a salariaților membrilor Casei Sociale a
Constructorilor.

69
Modificările se referă și la dispozițiile art. 12 din lege, și care
stabileau că salariaţii cu contract individual de munca din
activitatea de construcţii si de producere a materialelor de
construcţii beneficiază pe perioada întreruperii activităţii de o
indemnizaţie reprezentând o suma impozabila, al cărei cuantum
lunar este egal cu 75% din media pe ultimele 3 luni a salariului de
baza brut. Ordonanța extinde perioada de acordare a indemnizaţiei
pe o perioadă maximală de 120 zile, spre deosebire de forma
inițială a legii, care prevedea 90 de zile calendaristice pentru
intervalul 1 noiembrie al anului de întrerupere a activităţii - 31
martie al anului următor. De asemenea, perioada de acordare a
indemnizației se extinde de drept cu durata aplicări măsurilor
dispuse prin Decretul prezidențial nr. 195/2020, ceea ce înseamnă
că nu se va lua în calcul la stabilirea intervalului de 120 de zile pe
care poate fi acordată indemnizația.

70
Şomajul tehnic. Webinar

Reglementările adoptate în pripă de Guvern cu privire la facilitatea

acoperirii din fonduri publice a plăţilor pentru persoanele ale căror
locuri de muncă au fost afectate de măsurile de protecţie sanitară
ridică o sumă de probleme practice.
Acestea, dar şi altele, au făcut obiectul unui webinar susţinut de
dna. Oana Chiriţă, founding partner al firmei noastre. Webinarul a
avut loc în 2 aprilie, ora 12.30.
Acesta poate fi urmărit în format video la https://online.chr-
business.com/video/52083/embed?code=QJqZVDBl

72
Abuzul de indemnizaţia de şomaj şi răspunderea
penală

După cum a fost deja prezentat într-un articol anterior şi în

webinarul organizat în acest sens, angajaţii au dreptul de a primi
indemnizaţii de şomaj pe perioada stării de urgenţă, pentru
perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă
din iniţiativa angajatorului, ca urmare a efectelor produse de
coronavirusul SARS-CoV-2.
Pornind de la condiţiile în care angajaţii operatorilor economici pot
beneficia de această indemnizaţie şi având în vedere că
demersurile pentru obţinerea acestor indemnizaţii sunt realizate de
angajatori, am întocmit o analiză succintă a situaţiilor în care
angajatorii ar risca atragerea răspunderii penale.
În primul rând, dacă angajatorul nu îşi reduce sau nu îşi întrerupe
activitatea şi solicită şi primeşte indemnizaţiile de şomaj pentru
angajaţi, acestuia îi poate fi atrasă răspunderea pentru infracţiunea
de înşelăciune şi fals în declaraţii. Înşelăciunea presupune
inducerea în eroare a statului, în situaţia de faţă, prin faptul că
angajatorul prezintă în cerere şi în declaraţia pe proprie răspundere
că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege deşi nu sunt, situaţie
care determină primirea pe nedrept a indemnizaţiilor de şomaj
(faptă pedepsită în această formă cu închisoarea de la 1 la 5 ani).
În mod evident, această inducere în eroare a statului se realizează
prin completarea declaraţiei pe proprie răspundere cu date false,
aspect ce conduce automat şi la săvârşirea infracţiunii de fals în
declaraţii (faptă pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau
amenda).

74
De asemenea, şi situaţiei angajatorului care plăteşte în continuare
salariaţii deşi a solicitat acordarea indemnizaţiei de şomaj tehnic îi
poate fi atribuită conotaţie penală. S-ar putea argumenta că şi în
această ipoteză avem de-a face cu depunerea unei declaraţii false
în care se arată că a fost afectată activitatea angajatorului şi acesta
nu îşi mai permite salariile angajaţilor, pe când, în realitate entitatea
economică îşi permite şi plăteşte în paralel salariile angajaţilor.
Astfel, am avea o inducere în eroare a statului cu privire la
afectarea activităţii angajatorului deşi acest fapt nu ar corespunde
pe deplin realităţii. Această faptă ar putea întruni elementele
constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune şi fals în declaraţii.
Tot în raport de înşelăciune şi fals în declaraţii ar putea răspunde
şi angajatorii care solicită indemnizaţia de şomaj pentru unul sau
mai mulţi angajaţi care au încheiate mai multe contracte individuale
de muncă din care cel puţin un contract cu normă întreagă este
activ pe perioada instituirii stării de urgenţă. Legea interzice expres
posibilitatea de a solicita şi primi indemnizaţii de şomaj pentru
angajaţii aflaţi în această situaţie, sens în care dacă angajatorul
solicită, totuşi, indemnizaţia de la stat, ştiind că angajatul are unul
sau mai multe contracte de muncă cu normă întreagă active pe
durata stării de urgenţă, va putea răspunde pentru înşelăciune şi
fals în declaraţii.
În toate aceste trei situaţii, s-ar putea susţine că răspunderea
penală ar putea fi antrenată în raport de infracţiunea de deturnare
a fondurilor (ce prevede sancţiunea închisorii de la 2 la 7 ani),
având în vedere că aceasta este o formă specială de înşelaciune
săvârşită în dauna statului, prin inducerea în eroare a acestuia cu
documente sau declaraţii false. Chestiunea prezintă importanţă
pentru că în situaţia în care sumele obţinute în mod necuvenit cu
75
titlu de indemnizaţie de şomaj depăşesc 2.000.000 lei, limitele de
pedeapsă ale infracţiunii de deturnare a fondurilor vor fi majorate
cu jumătate, fapta fiind considerată de o gravitate crescută.
În altă ordine de idei, dacă angajatorul depune declaraţia fiscală în
care indică intenţionat un cuantum diminuat al contribuţiei de
asigurări sociale de stat şi a contribuţiei de asigurări sociale de
sănătate acestuia îi va putea fi atrasă răspunderea penală pentru
evaziune fiscală, faptă prev. de art. 8 alin. 1 din Legea 241/2005.
Infracţiunea sancţionează situaţiile în care are loc o „stabilire cu
rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor şi contribuţiilor,
având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu
de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori
compensări datorate bugetului general consolidat” (fapta este
sancţionată cu închisoarea de la 3 la 10 ani). Cu alte cuvinte, dacă
contribuţiile pentru asigurările sociale de sănătate sunt de 10000
lei, dar angajatorul arată în cuprinsul declaraţiei depuse la organul
fiscal că acestea sunt de 5000 lei, ar fi incidentă infracţiunea de
evaziune fiscală. Potrivit Codului Fiscal, angajatorul are şi calitatea
de contribuabil în sensul normei mai sus amintite în raport de
virarea contribuţiilor aferente veniturilor angajaţilor, astfel că nu
există nicio piedică pentru reţinerea acestei infracţiuni. Extrem de
importantă este menţiunea că în raport de impozitul pe venit,
angajatorul nu are calitatea de contribuabil sens în care nu îi poate
fi reţinută această infracţiune dacă declară un cuantum al venitului
angajatului mai mic decât cel real. Probabil, va putea fi reţinută
infracţiunea de înşelăciune în acest caz care prevede pedepse mai
mici.
De asemenea, în situaţia în care angajatorul nu virează angajatului
sumele de bani în termenul de 3 zile lucrătoare de la primirea
76
acestora, lucrurile trebuie nuanţate. Dacă este vorba despre o
simplă depăşire a termenului de 3 zile, discutăm despre o
răspundere contravenţională.
În măsura în care angajatorul nu virează deloc banii şi/sau plăteşte
creditorii entităţii din aceste sume de bani, acesta riscă
răspunderea penală pentru infracţiunea de deturnare de fonduri
(sancţiune 1-5 ani). Această infracţiune sancţionează „schimbarea,
fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor
provenite din finanţările obţinute sau garantate din fonduri publice”.
Se consideră că sumele de bani primite de la bugetul de stat cu
titlu de indemnizaţii de şomaj au o destinaţie specială şi anume
aceea de ajutorare a angajatului. În măsura în care destinaţia este
schimbată de angajator, cu alte cuvinte acesta nu va vira banii
angajatului ci îi va utiliza pentru alte cheltuieli, entitatea economică
va putea fi trasă la răspundere penală. La fel ca în cazul deturnării
de fonduri, dacă cuantumul indemnizaţiilor obţinute de la stat şi
utilizate în alt scop, depăşeşte 2.000.000 lei, limitele de pedeapsă
ale infracţiunii se vor majora cu jumătate.
Nu în ultimul rând, dacă angajatorul omite să calculeze, să reţină
şi să vireze către bugetul de stat impozitele şi contribuţiile sociale
aferente indemnizaţiilor de şomaj până la data de 25 a lunii,
această faptă constituie contravenţie. Din punctul nostru de
vedere, în această situaţie, angajatorului nu îi va putea fi atrasă
răspunderea penală.
În măsura în care sunt săvârşite oricare dintre faptele amintite şi
are loc formularea unei acuzaţii penale în raport de acestea, se va
putea reţine şi circumstanţa agravantă a „săvârşirii infracţiunii de
către o persoană care a profitat de situaţia prilejuită de starea de

77
urgenţă”. Acest aspect presupune posibilitatea majorării limitelor
de pedeapsă stabilite de Codul Penal.

78
Coronavirusul și situația concediilor

Poate un angajator să impună unui angajat să îşi ia concediu

medical, concediu de odihnă sau fără plată? Per a contrario, poate
angajatul să refuze să se supună deciziilor angajatorului său luate
cu scopul declarat de protecţie a sănătăţii?
În contextul epidemiei de coronavirus existente, problemele privind
contractele de muncă nu încetează să apară, ele fiind tot mai
diverse.
În această perioadă în care angajatorii încearcă să protejeze atât
sănătatea angajaților, cât și să își salveze afacerea în momente de
criză, aceștia caută diferite soluții pentru ca angajații să nu se
prezinte la serviciu.
Astfel cum am arătat pe larg într-un articol precedent, care poate fi
accesat aici, există multiple variante în acest sens, precum
telemunca, schimbarea locului muncii sau încetarea/reducerea
temporară a activităţii ca urmare a deciziei angajatorului.
Totuși, pentru a evita efectuarea unor formalități suplimentare,
pentru a evita plata drepturilor salariale cuvenite sau pentru că pur
și simplu nu există posibilitatea de a se lucra de acasă, unii
angajatori optează pentru obligarea angajaților la concediu
medical, concediu de odihnă sau chiar concediu fără plată.
În continuare vom analiza în ce măsură aceste ”soluții” găsite de
angajatori sunt legale.
A. Concediul medical

80
În ce privește obligarea angajaților la concediu medical, este
evident faptul că această măsură nu poate fi conformă cu normele
legale, atât timp cât pentru efectuarea acestui tip de concediu este
necesară existența unor motive cu caracter medical.
Într-adevăr, există două tipuri de concedii medicale obligatorii în
această perioadă, și anume cele determinate de autoritățile din
domeniul sănătății – cazul carantinei instituționalizate sau izolării la
domiciliu pentru 14 zile a angajaților care se încadrează în criteriile
stabilite de lege.
Ulterior finalizării acestei perioade, angajații trebuie să solicite
eliberarea certificatelor de concediu medical, pe baza cărora li se
vor acorda indemnizaţiile aferente.
Important de menționat este faptul că luarea concediului medical
în aceste două situații nu este nici la latitudinea angajatului, nici la
latitudinea angajatorului, ci reprezintă o măsură impusă de
autorități, neconformarea fiind considerată contravenție și chiar
infracțiune.
În toate celelalte cazuri, concediul medical se poate acorda la
solicitarea angajatului, în baza unor motive întemeiate de boală,
justificate prin prezentarea unei adeverințe din partea unui medic.
Astfel că angajatul nu poate fi obligat la concediu medical, în afara
celor două ipoteze impuse de măsurile guvernamentale de
protecţie a populaţiei faţă de virusul gripal COVID19, când oricum
contractul de muncă se suspendă ca efect direct al acestor măsuri
sau când starea de sănătate îl împiedică să își desfășoare munca.
B. Concediul de odihnă

81
În privința concediului de odihnă, Codul Muncii stabilește anumite
condiții referitoare la modalitatea în care acesta se acordă.
Deși angajatorul are dreptul să stabilească perioada în care un
salariat își poate efectua concediul de odihnă, el trebuie să
respecte în mod obligatoriu condițiile stipulate de lege, mai precis
de art. 148 Codul Muncii.
Cea mai importantă dintre aceste condiții este ca solicitarea de
efectuare a concediului să provină de la angajat. Astfel că, potrivit
normelor legale, angajatorul nu poate impune salariatului
efectuarea concediului de odihnă.
Totuși, având în vedere specificul evenimentelor, chiar dacă scopul
concediului de odihnă este în esență unul de recreere și de
refacere fizică și psihică a organismului, diferit decât cel invocat de
angajatori în această perioadă - evitarea muncii la sediu -, din
moment ce se plătesc drepturile salariale integral pe timpul
concediului de odihnă, ar putea fi o variantă care să convină
inclusiv angajaților.
Astfel că, în situația din prezent, concediul de odihnă în majoritatea
cazurilor nu este folosit cu titlu de mijloc de presiune, ci ca un mijloc
de ajutor pentru salariați – pentru ca aceștia să nu fie expuși la
riscul îmbolnăvirii, dar totuși să beneficieze de drepturile salariale
cuvenite.
De cealaltă parte, o observație importantă în acest context este și
faptul că angajații trebuie să înțeleagă că și dacă s-ar fi programat
deja un concediu de odihnă pentru această perioadă, totuși
angajatorul, în contextul epidemiei, ar putea întrerupe acest
concediu, iar potrivit art. 151 Codul Muncii, ar putea să recheme

82
salariatul din concediul de odihnă (în caz de forţă majoră sau
pentru interese urgente care impun prezenţa salariatului la locul de
muncă).
Bineînțeles, aceste dispoziții trebuie analizate strict, având
aplicabilitate exclusiv în domeniile în care gravitatea situației o
impune, precum în domeniul medical, farmaceutic, industria
alimentară etc. În această situație, angajații beneficiază și de o
protecție suplimentară, angajatorul având obligaţia de a suporta
toate cheltuielile salariatului şi ale familiei, necesare în vederea
revenirii la locul de muncă, precum şi eventualele prejudicii suferite
de acesta ca urmare a întreruperii concediului de odihnă.
C. Concediul fără plată
Cea mai drastică măsură la care s-au gândit unii angajatori în
această perioadă de criză este obligarea angajaților la efectuarea
unui concediu fără plată.
Din punctul nostru de vedere, această măsură nu este conformă
cu dispozițiile legale, deoarece concediul fără plată este prevăzut
de Codul Muncii exclusiv pentru două ipoteze, și anume: ipoteza în
care când angajatul are probleme personale de rezolvat sau cazul
concediului pentru formarea profesională.
Astfel, textele legale din Codul Muncii prevăd limitativ posibilitatea
efectuării unui concediu fără plată, doar în aceste două situații.
Redăm mai jos textele legale relevante:
Art. 153 Codul Muncii (1) Pentru rezolvarea unor situaţii personale
salariaţii au dreptul la concedii fără plată.

83
(2) Durata concediului fără plată se stabileşte prin contractul
colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
Art. 154 Codul Muncii (1)Salariaţii au dreptul să beneficieze, la
cerere, de concedii pentru formare profesională.
(2) Concediile pentru formare profesională se pot acorda cu sau
fără plată.
Art. 155 Codul Muncii (1) Concediile fără plată pentru formare
profesională se acordă la solicitarea salariatului, pe perioada
formării profesionale pe care salariatul o urmează din iniţiativa sa.
În acest sens, pentru efectuarea unui concediu fără plată este
necesară în primul rând încadrarea într-una dintre cele două
ipoteze prevăzute de lege (probleme personale sau formare
profesională) și, în al doilea rând, trebuie să existe o solicitare
expresă din partea salariatului.
Astfel că obligarea angajaților de către angajator în această
perioadă la efectuarea unui concediu fără plată nu reprezintă o
alternativă legală.
Concluzionând, considerăm că angajatorii ar trebui să identifice
soluții pentru protecția sănătății angajaților conforme cu dispozițiile
legale și să nu se prevaleze de o formală declarare a unor motive
de protecție a sănătății pentru a încălca drepturile salariaților și
pentru a-și proteja în fond afacerea.
În această perioadă este necesară asigurarea unui echilibru în
raporturile dintre angajator, interesele financiare ale firmei,
protecția sănătății și interesele financiare ale angajaților, evitându-

84
se măsurile contrare dispozițiilor legale, care ar putea fi sancționate
ulterior.

85
Închiderea şcolilor şi grădiniţelor. Zile libere plătite
pentru părinţi

În 17 martie 2020 a intrat în vigoare Legea nr. 19/2020 privind

acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor,
în situația închiderii temporare a unităților de învățământ.
Potrivit legii, pe toată durata închiderii unităţilor de învăţământ ca
urmare a situaţiilor extreme decretate astfel de către autorităţile
competente, actualmente pandemia generată de coronavirus, unul
dintre părinţi va beneficia de zile libere plătite pentru
supravegherea copiilor. De dispoziţiile prezentei legi vor beneficia
părinţii ai căror copii cu vârstă de până la 12 ani sunt înscrişi în
cadrul unei unităţi de învăţământ sau au copii cu dizabilități cu
vârstă de până la 18 ani, înscriși în cadrul unei unități de
învățământ.
Prevederile legii se aplică tuturor angajaţilor din mediul public şi
privat, însă doar dacă locul de muncă ocupat nu permite munca la
domiciliu sau telemunca.
Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinţi, depusă la
angajatorul persoanei care va supraveghea copilul în perioada
decretată, fiind însoţită de o declaraţie pe proprie răspundere a
celuilalt părinte, din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul
său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni potrivit legii, făcând
excepţie persoana singură din familia monoparentală.
Prin excepţie, angajaţii din unitățile sistemului energetic național,
din unitățile operative de la sectoarele nucleare, din unitățile cu foc
continuu, din unitățile sanitare și de asistență socială, de
telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, din
86
transporturile pe căile ferate, din unitățile care asigură transportul
în comun și salubritatea localităților, precum și aprovizionarea
populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă, vor beneficia
de zile libere în virtutea legii, doar cu acordul angajatorului.
Indemnizaţia eferentă zilelor libere este în cuantum de 75% din
salariul corespunzător unei zile lucrătoare dar nu mai mult de
corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat
la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, în concret
maxim 4.071,75 lei (potrivit art. 15 din Legea nr. 6/2020, câştigul
salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor
sociale de stat pe anul 2020 este de 5.429 lei). În ceea ce privesc
angajatorul, acesta va plăti indemnizaţia din capitolul aferent
cheltuielilor de personal din bugetul de venituri și cheltuieli, urmând
a fi decontate din Fondul de garantare pentru plata creanţelor
salariale pe perioada pe toată perioada în care autorităţile
competente decid închiderea respectivelor unităţi de învăţământ.
A. Restrângerea beneficiarilor de zile libere pentru
supravegherea copiilor
La doar 3 zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2020 privind
acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor,
în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, în data
de 21 martie 2020 a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr. 30 prin care se aduc unele modificări şi completări
esenţiale privind aplicarea legii.
Astfel, ordonanţa vine în primul rând să clarifice noţiunea de
„părinte”, respectiv persoanele care se încadrează în noţiunea de
beneficiar al legii, şi anume: părintele biologic; adoptatorul;
persoana care are copilul/copii în încredințare în vederea adopției;
87
persoana care are în plasament copilul sau în tutelă; persoana
desemnată conform art. 104 alin. (2) din Legea nr.272/2004 privind
protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu
modificările și completările ulterioare; părintele sau reprezentantul
legal al persoanei adulte cu handicap înscrisă într-o unitate de
învățământ.
Cu toate acestea, nu vor beneficia de zile libere dacă unul dintre
părinţi este în concediul pentru creşterea copilului astfel cum este
reglementat de dispoziţiile OUG nr. 111/2010, este asistentul
personal al unuia dintre copiii aflați în întreținere sau se află în
concediu de odihnă sau fără plată.
Totodată, OUG clarifică situaţia în care doar unul dintre părinţi este
angajat, menţionându-se că, acesta nu va beneficia de zile libere
dacă celălalt părinte nu realizează venituri din salarii şi asimilate
salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi
de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole,
silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit
prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările
şi completările ulterioare.
Tot ca element de noutate, OUG prevede faptul că, prevederile
Legii nr. 19/2020 nu se aplică în cazul persoanelor ale căror
raporturi de muncă sunt suspendate pentru întreruperea temporară
a activităţii angajatorului sau în cazul soţului/soţiei acestora, fără
încetarea raportului de muncă, pentru motive economice,
tehnologice, structurale sau similare.
Astfel, suplimentar faţă de declaraţia pe proprie răspundere din
care să rezultă că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile
libere ce i s-ar cuveni potrivit legii, celălalt părinte va depune şi o
88
declaraţie că nu se află în niciuna dintre situaţiile prevăzute la art.
1 alin. (3) indice 3, menţionate supra.
În ceea ce priveşte cuantumul indemnizaţiei, astfel cum
reglementase iniţial Legea nr. 19/2020, acesta este de 75% din
salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare dar nu mai mult
de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut
utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, în
concret maxim 4.071,75 lei (potrivit art. 15 din Legea nr. 6/2020,
câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului
asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 este de 5.429 lei).
Elementul de noutate instituit prin OUG rezidă totodată în faptul că,
această indemnizaţie este supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor
de asigurări sociale, iar angajatorii vor beneficia numai de
decontarea sumelor reprezentând indemnizaţia netă, încasată
efectiv de părinte.
B. Zile libere pentru supravegherea copiilor inclusiv pe durata
vacanţelor şcolare.
Începând cu data de 17 martie 2020 a intrat în vigoare Legea nr.
19/2020 în temeiul căreia, pe toată durata închiderii unităţilor de
învăţământ ca urmare a situaţiilor extreme decretate astfel de către
autorităţile competente, actualmente pandemia generată de
coronavirus, unul dintre părinţi va beneficia de zile libere plătite
pentru supravegherea copiilor. La doar 3 zile de la intrarea sa în
vigoare, prin OUG nr. 30/2020 s-au adus unele completări şi
modificări esenţiale, dispunându-se totodată restrângerea sferei de
aplicabilitate.

89
În contextul în care, începând cu data de 4 aprilie 2020 este
programată vacanţa şcolară, dar şi raportat la măsurile de
restrângere a dreptului la circulaţie instituite prin Ordonanţele
militare nr. 3 şi 4 ce determină imposibilitatea supravegherii
copiilor, în data de 3 aprilie 2020 a intrat în vigoare OUG nr. 41
care vine să reglementeze în mod expres aplicabilitatea Legii nr.
19/2020 şi pe durata vacanţelor şcolare.
Astfel, ca o soluţie de maximă necesitate în contextul actual, OUG
vine să ofere părinţilor posibilitatea de a beneficia de zile libere
pentru supravegherea copiilor, inclusiv pe perioada vacanţelor
şcolare, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ
şi a unităţilor de educaţie antepreşcolară, ca urmare a decretării
stării de urgenţă.

90
HG privind zilele libere pentru părinţi

În 21.03.2020, în Monitorul Oficial a fost publicată Hotărârea

Guvernului care stabileşte condiţiile aplicării prevederilor Legii nr.
19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru
supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților
de învățământ.
Astfel cum am arătat anterior, potrivit legii, pe toată durata
închiderii unităţilor de învăţământ ca urmare a situaţiilor extreme
decretate astfel de către autorităţile competente, actualmente
pandemia generată de coronavirus, unul dintre părinţi va beneficia
de zile libere plătite pentru supravegherea copiilor.
Hotărârea publicată în Monitorul Oficial vine să determine condiţiile
concrete de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2020.
Astfel, potrivit hotărârii de Guvern se stabilesc ca zile libere plătite
pentru unul dintre părinţi, în situaţia suspendării cursurilor sau
închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, zilele lucrătoare
până la încetarea situaţiei de urgenţă decretată, cu excepţia zilelor
lucrătoare din perioada vacanţelor şcolare.
Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinţi, depusă la
angajatorul persoanei care va supraveghea copilul în această
perioadă, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt
părinte, din care să rezulte că aceasta nu a solicitat la locul său de
muncă zile libere ce i s-ar cuveni potrivit Legii nr. 19/2020,
respectiv că nu se află în concediu de odihnă sau concediu fără
plată, precum şi de copia certificatului de naştere al copilului.

92
Pentru fiecare zi liberă în condiţiile HG, angajatorul acordă o
indemnizaţie care se plăteşte din capitolul aferent cheltuielilor de
personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului.
Cuantumul indemnizaţiei este de 75% din salariul de bază, dar nu
mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu
brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat,
în concret maxim 4.071,75 lei (potrivit art. 15 din Legea nr. 6/2020,
câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului
asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 este de 5.429 lei).
În ceea ce priveşte angajatorul, pentru decontarea acestor sume,
va depune cerere la agenţiile de ocupare a forţei de muncă
judeţene în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea
angajatorul sau sucursala/punctul de lucru al acestuia. Cererea va
fi datată şi semnată de reprezentantul legal şi va conţine în mod
obligatoriu: datele de identificare ale angajatorului, inclusiv adresa
de e-mail; contul bancar; numele reprezentantului legal al
angajatorului; suma totală solicitată, precum şi numărul total al
angajaţilor pentru care s-a solicitat suma. Totodată, alăturat cererii,
angajatorul are obligaţia de a depune o serie de documente,
respectiv:
Lista angajaţilor care au beneficiat de zile libere, precum şi
indemnizaţia acordată pe această perioadă;
Copii de pe statele de plată din care să reiasă acordarea
indemnizaţiei;
Declaraţia pe proprie răspundere a reprezentantului legal al
angajatorului prin care se atestă că lista prevăzută la lit. a) conţine
persoanele care îndeplinesc condiţiile reglementate la art. 2 alin.
(2) din Legea nr. 19/2020;
93
 Dovada plăţii contribuţiilor şi impozitelor aferente lunii în care s-
a plătit indemnizaţia.
Toate aceste documente se vor transmite prin poşta electronică, la
adresa electronică comunicată de agenţiile pentru ocuparea forţei
de muncă judeţene, sau în caz de imposibilitate, prin orice alt mijloc
de comunicare, agenţiile având obligaţia ca, în termen de 24 de ore
de la primire să comunice angajatorului numărul de înregistrare al
solicitării.
Angajatorul are obligaţia de a depune cererea şi documentele
menţionate în cel mult 30 de zile de la data efectuării plăţii
contribuţiilor şi impozitelor aferente indemnizaţiei, decontarea
urmând a se face în termen de 60 de zile calendaristice de la data
înregistrării documentelor.

94
Interdicţia angajaţilor MAI de a beneficia de zile libere
plătite pentru supravegherea copiilor. Majorare
salarială. Ordinul MAI nr. 51/24.03.2020

Astfel cum arătam într-un articol anterior, prin Legea nr. 19/2020,
modificată recent prin OUG nr. 30/2020, pe toată durata închiderii
unităţilor de învăţământ ca urmare a situaţiilor extreme decretate
astfel de către autorităţile competente, actualmente pandemia
generată de coronavirus, unul dintre părinţi va beneficia de zile
libere plătite pentru supravegherea copiilor.
Potrivit Decretului prezidenţial nr. 195/2020 privind instituirea stării
de urgenţă, sunt exceptaţi de la aplicabilitatea acestei legi angajaţii
sistemului naţional de apărare, angajaţii din penitenciare,
personalul din unităţile sanitare publice şi alte categorii stabilite prin
ordin al ministrului afacerilor interne, al ministrului economiei,
energiei şi mediului de afaceri, şi al ministrului transporturilor,
infrastructurii şi comunicaţiilor, după caz.
În aceste condiţii, angajaţii identificaţi supra au dreptul la o
majorare acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, în
cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile
lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din
câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului
asigurărilor sociale de stat, în concret maxim 4.071,75 lei.
Practic, deşi nu beneficiază de zile libere pentru supravegherea
copiilor dată fiind natura profesiei, aceşti angajaţi vor primi, pe
durata stării de urgenţă, o indemnizaţie egală cu cea primită de
părintele care se încadrează în dispoziţiile legii.

96
Această majorare se acordă corespunzător numărului de zile
lucrătoare din perioada stării de urgenţă şi doar în situaţia în care,
celălalt părinte nu beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr.
19/2020, respectiv de zile libere plătite pentru supravegherea
copiilor.
Prin Ordinul nr. 51/24.03.2020, emis de Ministrul Afacerilor Interne,
s-au instituit categoriile de personal, la nivelul Ministerul Afacerilor
Interne, care nu beneficiază de dispoziţiile Legii nr. 19/2020, şi
anume: poliţiştii, personalul militar şi personalul civil încadrat după
caz în unităţile aparatului central şi în unităţile, instituţiile sau
structurile aflate în subordinea/în cadrul Ministerului Afacerilor
Interne.
În ceea ce priveşte procedura concretă de acordare a acestor
drepturi salariale majorate, personalul îndreptăţit va fi nominalizat
prin ordin sau dispoziţie de personal, urmând ca, până cel târziu în
ultima zi a lunii din perioada în care se cuvine majorarea salarială,
să depună, spre aprobare şefului (comandantului) unităţii, cererea
de acordare, însoţită de următoarele documente:
Actul de identitate al solicitantului, în copie;
Certificatul de naştere al copilului/copiilor, în copie;
După caz, certificatul de încadrare în grad de handicap a
copilului/copiilor, în copie;
Declaraţie pe proprie răspundere a solicitantului;
Declaraţie pe proprie răspundere a celuilalt părinte;
Angajamentul solicitantului de a restitui sumele încasate cu titlu
necuvenit.
97
Potrivit Ordinului, plata va fi efectuată până la data de 5 a lunii
următoare celei în care se depune cererea, iar orice schimbare
intervenită, de natură să modifice condiţiile care au stat la baza
acordării majorării salariale, trebuie raportată în scris, în termen de
5 zile lucrătoare de la ivirea sa.

98
Măsuri de protecţie privind comunicarea cererilor şi a
documentelor pentru acordarea beneficiilor şi
prestaţiilor sociale

În scopul protecţiei sociale şi a sănătăţii publice, începând cu data

de 21 martie 2020, o dată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 30/2020,
s-au instituit unele măsuri privind comunicarea cererilor şi
documentelor doveditoare pentru solicitarea beneficiilor de
asistenţă socială acordate din bugetul de stat, respectiv pentru
stabilirea şi plata drepturilor băneşti ce se suportă din bugetul
asigurărilor pentru şomaj sau din Fondul de garantare.
Astfel, potrivit actului normativ, toate documentele pentru
acordarea beneficiilor şi prestaților sociale pot fi depuse în format
letric, dar şi prin poştă electronică.
Deşi era varianta ideală în contextul actual, depunerea prin poştă
electronică este opţională, precizarea legiuitorului fiind absolut
necesară în condiţiile în care cel mai probabil agenţiile teritoriale
ori autorităţile administraţiei publice nu au dezvoltate sisteme de
primire electronică.
În acest sens, ordonanţa de urgenţă impune obligaţia autorităţilor
competente ca, în termen de 10 zile de la intrarea sa în vigoare, să
se ia toate măsurile necesare pentru implementarea sistemului de
transmitere prin poştă electronică a cererilor şi documentelor
doveditoare.
Persoanele care au depuse cererile şi documentele doveditoare
prin poştă electronică pot fi chemate personal la sediul instituţiei,
doar în cazuri excepţionale, respectiv atunci când nu au fost
respectate condiţiile de formă şi conţinut prevăzute de lege, există
100
anumite inadvertențe între informațiile din documentele transmise
și cele din bazele de date ale altor instituții sau atunci când au fost
furnizate informaţii incomplete. În aceste situaţii excepţionale, în
vederea verificării realităţii, legalităţii şi conformităţii documentelor
transmise, precum şi pentru solicitarea de documente doveditoare
suplimentare, termenul prevăzut de lege pentru soluţionarea
cererilor se prelungeşte cu până la 15 zile lucrătoare,
În vederea punerii în aplicare a măsurilor instituite, Agenţia
Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie socială, agenţiile teritoriale şi
autorităţile administraţiei publice locale, agenţiile pentru ocuparea
forţei de muncă judeţene, au obligaţia de a afişa la sediul instituţiilor
şi pe web site-ul propriu informaţiile necesare privind posibilitatea
şi procedura transmiterii prin poştă electronică a cererilor şi a
documentelor pentru acordarea beneficiilor şi prestaţiilor sociale.

101
CONSECINŢELE NERESPECTĂRII MĂSURILOR DE
PREVENIRE A RĂSPÂNDIRII VIRUSULUI

Coronavirusul şi dreptul penal sau contravenţional

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS sau WHO) a caracterizat

infecţia COVID-19 drept pandemie, dată fiind creşterea numărului
de cazuri la peste 124.000 în peste 110 ţări şi teritorii din toată
lumea şi din cauza riscului crescut de continuare a răspândirii
infecţiei la nivel global.
În acest context, Grupul de Comunicare Strategică din cadrul
Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) asupra
infecţiei COVID-19 din România a lansat 15 recomandări privind
conduita socială în vederea scăderii riscului de răspândire a
virusului denumit şi SARS-CoV-21. Mesajul principal adresat
cetăţenilor este de a se proteja şi de a evita contactul direct.
Independent de aceste recomandări, pe care toţi cetăţenii ar trebui
să le respecte în vederea unei combateri eficiente a pandemiei,
este important de subliniat şi faptul că în măsura în care unele
persoane vor compromite eforturile autorităţilor în această luptă cu
virusul COVID-19, acestea se expun riscului de a fi sancţionate
contravenţional sau chiar penal.
În primul rând, din punct de vedere contravenţional trebuie ştiut
faptul că alertarea falsă (adică utilizarea intenţionată a numărului
112 pentru determinarea alarmării sau intervenţiei agenţiilor

1
http://www.dsu.mai.gov.ro/15-recomandari-privind-conduita-sociala-
responsabila-in-prevenirea-raspandirii-coronavirus-covid-19/
102
specializate de intervenţie în mod nejustificat), precum şi apelare
abuzivă (adică apelarea repetată, cu rea intenţie, a numărului 112,
fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acţiunea
agenţiilor specializate de intervenţie, sau apelarea numărului 112
pentru a aduce injurii operatorilor) se sancţionează cu amenda de
la 500 la 5000 lei, după caz.
Mai mult, din informările autorităţilor reiese şi faptul că au fost
aplicate sancţiuni contravenţionale pentru tulburarea liniştii publice
ca urmare a unor glume neinspirate ce au condus la crearea unor
stări de panică.
De altfel, în baza Legii nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de
încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii
publice constituie contravenţie şi nerespectarea măsurilor de
ordine luate de organele competente în caz de calamităţi naturale
sau alte pericole publice, această faptă fiind sancţionată cu
amenda de la 500 la 1500 lei.
În al doilea rând, tot din punct de vedere contravenţional, trebuie
avute în vedere şi dispoziţiile Hotărârii de Guvern nr. 857/2011
privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din
domeniul sănătăţii publice. Acest stufos act normativ
reglementează zeci de sancţiuni contravenţionale cu amenda, care
pot atinge cuantumul de 20.000 lei în cazul persoanelor fizice sau
chiar 30.000 lei în cazul persoanelor juridice.
Printre acestea se regăsesc şi nerespectarea măsurilor speciale
instituite de autorităţi în vederea combaterii situaţiilor
epidemiologice deosebite cum ar fi izolarea la domiciliu sau
carantina în zone special amenajate. Aceste măsuri au fost
cuprinse în Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 414/2020 privind
103
instituirea măsurii de carantină pentru persoanele aflate în situaţia
de urgenţă de sănătate publică internaţională determinată de
infecţia cu COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii
şi limitării efectelor epidemiei.
În al treilea rând, în ceea ce priveşte latura penală a sancţiunilor,
art. 352 din Codul penal, intitulat şi „Zădărnicirea combaterii bolilor”
stabileşte că „nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau
combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare
răspândirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de
la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.”
De reţinut este şi faptul că dacă fapta este săvârşită din culpă,
pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda.
Astfel, este suficientă o atitudine delăsătoare, în cunoştinţă de
cauză, pentru a risca o sancţiune penală.
Nu în ultimul rând, infracţiunea anterior menţionată poate fi
asociată (şi deci reţinută în concurs) şi cu falsul în declaraţii,
reglementat de articolul 326 din Codul penal.
Potrivit acestui text de lege: „Declararea necorespunzătoare a
adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175
sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în
vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru
altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută
serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”
Astfel, completarea mincinoasă a unor declaraţii pe proprie
răspundere la solicitarea autorităţilor publice poate atrage
răspunderea penală. În această situaţie s-ar putea regăsi

104
persoanele care doresc să intre în ţară pe la punctele de frontieră
cărora li se solicită informaţii despre locul din care călătoresc sau
alte informaţii necesare în vederea stabilirii unor eventuale măsuri
de protecţie. De asemenea, informaţii pot fi solicitate şi la
momentul intrării în diferite instituţii publice, pentru a se putea
evalua gradul de risc pentru restul persoanelor aflate în clădire.
Deşi unele măsuri luate în vederea prevenirii răspândirii virusului
COVID-19 sunt de natură a restrânge drepturile şi libertăţile
cetăţeneşti sau sunt pur şi simplu incomode, vă recomandăm să le
respectaţi nu de teama eventualelor sancţiuni contravenţionale sau
penale descrise anterior, ci ca o dovadă de responsabilitate socială
în aceste vremuri tulburi.

105
Coronavirusul în dreptul penal: Episodul 2 – înăsprirea
pedepselor

Arătam într-un articol anterior că din perspectivă penală,

persoanele care zădărnicesc combaterea bolilor sau care declară
mincinos în faţa autorităţilor riscă o pedeapsă cu închisoarea sau
cu amenda.
În 19.03.2020, în contextul stării de urgenţă şi a situaţiei din ce în
ce mai îngrijorătoare create de pandemia COVID-19, Guvernul
României a hotărât, prin Ordonanţă de Urgenţă, modificarea
Codului penal în sensul înăspririi pedepselor pentru infracţiunile
deja reglementate şi amintite în articolul anterior, dar şi
reglementarea unor noi forme agravate ale acestora, după cum
urmează:
„Art. 326 C. pen. privind falsul în declaraţii se modifică şi va avea
următorul cuprins:
(1) Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei
persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care
aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei
consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când,
potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la
producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la
6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prevăzută la alin. (1), săvârşită pentru a ascunde
existenţa unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă,
se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.”

106
În ceea ce priveşte această infracţiune, principalul element de
noutate îl constituie reglementarea alineatului 2, care vizează o
formă specială a falsului în declaraţii, aplicabilă în contextul
pandemic.
Odată cu intrarea în vigoare a acestui text de lege, persoanele care
vor declara mincinos la punctele de frontieră că nu călătoresc din
zone de risc, ascunzând astfel existenţa unui risc privind
propagarea bolii, vor intra sub incidenţa acestui text de lege. În
egală măsură, vor fi afectate şi persoanele care vor completa în
fals declaraţiile pe proprie răspundere solicitate la intrarea în
anumite instituţii publice.
Ca o chestiune suplimentară, se poate observa şi o sporire a
minimului de pedeapsă în cazul formei de bază a infracţiunii, la 6
luni de închisoare.
„Art. 352 privind zădărnicirea combaterii bolilor se modifică şi va
avea următorul cuprins:
(1) Nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare
dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor
infectocontagioase se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3
ani sau cu amendă.
(2) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau
combaterea bolilor infectocontagioase, dacă fapta a avut ca
urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu
închisoare de la unu la 5 ani.
(3) Transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase
de către o persoană care ştie că suferă de această boală se

107
pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi.
(4) Dacă fapta prevăzută în alin. (2) este săvârşită din culpă,
pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(5) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a produs
vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa
este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(6) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a produs
moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este
închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(7) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (3) s-a produs vătămarea
corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este
închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi,
iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane,
pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
(8) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (4) s-a produs vătămarea
corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este
închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor
persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
(9) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (3) se pedepseşte.
(10) Prin carantină se înţelege restricţia activităţilor şi separarea de
alte persoane, în spaţii special amenajate, a persoanelor bolnave

108
sau care sunt suspecte, într-o manieră care să prevină posibila
răspândire a infecţiei sau contaminării.”
Noul text de lege, cu mult mai amplu decât cel iniţial,
reglementează în detaliu fiecare scenariu posibil în raport de o
eventuală nerespectare a măsurilor privitoare la prevenirea sau
combaterea bolilor infectocontagioase. Pedeapsa pentru această
infracţiune variază de acum în funcţie de rezultatul care se produce
atunci când o persoană nu respectă măsurile impuse.
Forma de bază a acestei infracţiuni, care se pedepseşte cu
închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda, va fi aplicabilă doar
atunci când nerespectarea măsurilor nu produce rezultate concrete
– adică nu conduce la răspândirea bolii.
Dacă nerespectarea măsurilor conduce în mod concret la
răspândirea unei boli infectocontagioase, pedeapsa se determină
în funcţie de gravitatea urmărilor, pe de o parte, şi în funcţie de
forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte fapta, pe de altă parte.
Cel mai drastic va fi pedepsită persoana care transmite boala, prin
orice mijloace, cauzând moartea unei persoane, dacă subiectul
infracţiunii cunoştea faptul că suferă de boala transmisă. În această
situaţie, pedeapsa poate ajunge până la 15 ani de închisoare.
Trebuie subliniat şi de această dată faptul că potrivit alineatului 4,
infracţiunea de nerespectare a măsurilor privitoare la prevenirea
sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă fapta a avut ca
urmare răspândirea unei asemenea boli, poate fi săvârşită şi din
culpă. Astfel, şi în noua formă a legii, o atitudine delăsătoare poate
conduce la reţinerea acestei infracţiuni.

109
Nu în ultimul rând, trebuie observat că alineatul 10 reglementează
în mod expres noţiunea de carantină. Astfel, în accepţiunea acestei
norme, forma de bază a infracţiunii poate fi săvârşită doar atunci
când persoana eludează măsurile de spitalizare ori de izolare în
spaţii special amenajate.
Se ridică astfel întrebarea dacă această formă a infracţiunii poate
fi săvârşită de persoanele aflate în izolare la domiciliu, fie această
izolare şi impusă de autorităţi? Rămâne de văzut cum va fi aplicat
textul în practică, însă la o primă lectură s-ar putea susţine că
încălcarea normelor de izolare la domiciliu care nu conduc la
răspândirea bolii nu constituie infracţiune, intrând mai degrabă pe
teritoriul contravenţional.
Noua infracţiune reglementată de art. 3521 denumită generic
omisiunea declarării unor informaţii, având următorul cuprins:
„Omisiunea persoanei de a divulga cadrelor medicale sau altor
persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care
acestea îşi desfăşoară activitatea a unor informaţii esenţiale cu
privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană
infectată cu o boală infectocontagioasă se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”
Această infracţiune nou reglementată, fără corespondent expres în
legislaţia penală anterioară, mai de grabă ridică semne de
întrebare decât oferă soluţii.
Singura utilitate a acestei norme constă în menţionarea expresă a
cadrelor medicale printre persoanele în faţa cărora există obligaţia
generală de a declara conform realităţii.

110
În rest, apreciem că potenţialele fapte ce fac obiectul acestei
incriminări intrau şi până astăzi sub incidenţa falsului în declaraţii.
După prima lectură a acestui text de lege, nu putem să nu ne
întrebăm cum va fi transpusă în practica judiciară această nouă
infracţiune. Cu siguranţă în perioada următoare se vor naşte mai
multe curente de opinie în materia acestei fapte penale.
Constituie acest text o obligaţie generală de a divulga informaţii
esenţiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o
persoană infectată cu o boală infectocontagioasă chiar şi atunci
când acestea nu au fost solicitate în mod expres de autorităţile
cuprinse în art. 175?
Care informaţii pot fi considerate esenţiale din perspectiva textului
de lege?
Având în vedere că legiuitorul a simţit nevoia să reglementeze
expres această ipoteză, se va putea considera că aceasta a fost
acoperită anterior de vechea lege?
Va mai putea infracţiunea de fals în declaraţii să fie reţinută în
sarcina persoanelor care au săvârşit această faptă anterior intrării
în vigoare a acestui text de lege?
Vor putea cele două infracţiuni să fie reţinute în concurs?
Momentan, asupra acestui nou text planează o incertitudine (care
ar putea fi denumită şi neconstituţionalitate) deloc benefică în
contextul pandemiei.
Nu în ultimul rând, nu putem să ignorăm nici umbra ce planează
asupra constituţionalităţii acestei Ordonanţe de modificare a

111
Codului penal din 19.03.2020 în contextul referendumului pentru
justiţie.
În plus, trebuie reamintit şi faptul că aceste noi infracţiuni vor fi
aplicabile doar în cazul persoanelor care au săvârşit astfel de fapte
după intrarea lor în vigoare a ordonanţei, prin publicarea în
Monitorul Oficial. Persoanele care au săvârşit aceste fapte anterior
intrării în vigoare a noilor dispoziţii penale vor rămâne sub incidenţa
vechilor norme, în contextul în care acestea reprezintă legi penale
mai favorabile.

112
Coronavirusul şi dreptul contravenţional: Episodul 3 –
noi sancţiuni complementare şi amenzi mai mari.

Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 34/2020 au fost adoptate

modificările la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999
privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, puse în
dezbatere publică în data de 29 martie 2020.
Astfel, potrivit noii reglementări a operat o majorare semnificativă
a cuantumului amenzilor, acestea ajungând de astăzi la un maxim
de 70.000 lei în cazul persoanelor juridice, respectiv 20.000 lei în
cazul persoanelor fizice.
Astfel, noul text al art. 28 prevede limite de la 2.000 lei la 20.000
lei, pentru persoane fizice, şi de la 10.000 lei la 70.000 lei, pentru
persoane juridice.
Totodată, ca un element de noutate au fost reglementate şi o serie
de sancţiuni contravenţionale complementare, care se vor dispune
pe lângă amendă, şi anume:
Confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din
sâvărşirea contravenţiei;
Interzicerea accesului la aceste bunuri prin aplicarea sigiliului de
către organele abilitate;
Suspendarea temporară a activităţii;
Desfiinţarea unor lucrări;
Refacerea unor amenajări.

114
Aşa cum se arăta încă din proiectul acestui act normativ, potrivit
nou introdusului art. 281: „bunurile confiscate ca urmare a aplicării
sancţiunilor contravenţionale prevăzute la art. 28, care sunt
cuprinse în categoriile stabilite, potrivit art. 282 alin. (1), în
necesarul de bunuri în stare de urgenţă sau în necesarul de bunuri
în stare de asediu, se atribuie direct, cu titlu gratuit, şi nu se supun
dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru
reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor
intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare.”
Mai mult, O.U.G. nr. 34/2020 privire şi o serie de norme care
derogă în mod expres de la Ordonanţa nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor.
În concret, potrivit nou introdusului art. 284, plângerea formulată
împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei şi de
aplicare a sancţiunilor prevăzute la art. 28 nu suspendă executarea
sancţiunilor contravenţionale complementare aplicate.
În plus, în caz de anulare sau de constatare a nulităţii procesului
verbal, instanţa judecătorească dispune să se achite celui în drept
o despăgubire care se stabileşte în raport cu valoarea de circulaţie
a bunurilor la momentul confiscării şi care se asigură din bugetul
autorităților şi instituţiilor publice beneficiare.
În egală măsură, contravenientul va putea achita, în termen de cel
mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului verbal,
jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator
pentru contravenţiile prevăzute la art. 28 (adică cele menţionate în
partea de început a prezentului material). Acest text derogă astfel
de la dispoziţiile Ordonanţei nr. 2/2001 care permite, în cazul
115
celorlalte contravenţii, achitarea a jumătate din minimul stabilit de
lege.
Nu în ultimul rând, potrivit unui nou articol introdus prin această
Ordonanţă, valabilitatea documentelor eliberate de instituţiile şi
autorităţile publice se menţine pe toată perioada stării de asediu
sau a stării de urgenţă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile
de la încetarea acestor stări.
Prin excepţie, în cazul dovezilor înlocuitoare ale permiselor de
conducere - cu drept de circulaţie, se menţine numai valabilitatea
celor emise în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b) (adică când titularul a
săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute de art. 334, 335 alin. 2,
336, 337, 338 alin. 1 şi 339 alin. 2,3 şi 4) sau alin. (4) (adică în
cazul contravenţiilor privind conducerea sub influenţa băuturilor
alcoolice şi neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia
pe drumurile publice, pe toată perioada stării de asediu sau a stării
de urgenţă, precum şi pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea
acestor stări.
Pentru aceleaşi perioade se menţine şi valabilitatea prelungirii
dreptului de circulaţie dispusă de procuror sau de instanţa de
judecată potrivit art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

116
MASURI ŞI PROCEDURI ÎN DOMENIUL ECONOMIC

Măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă în

domeniul economic

În linii mari, măsurile luate în domeniul economic sunt de imediată

aplicare şi vizează o serie de aspecte destinate a uşura situaţia
financiară a unor entităţi din punct de vedere tehnic (posibilitatea
de a realiza achiziţii directe de către autorităţile publice privind
materiale necesare combaterii virusului), din punct de vedere al
sprijinului economic (adoptarea de măsuri destinate să sprijine
economic contribuabilii afectaţi de această situaţie), de a menţine
securitatea juridică privind circulaţia unor documente, de a
rechiziţiona anumite bunuri pentru combaterea răspândirii
virusului, ş.a.
În linii mari, măsurile cu aplicabilitate directă care afectează
sectorul economic sunt reprezentate de:
A. Posibilitatea de a rechiziţiona anumite bunuri necesare
combaterii epidemiei
Textul decretului vizează posibilitatea rechiziţionării unor unități de
producție materiale și echipamente necesare combaterii
răspândirii virusului.
Rechiziţionarea va fi realizată în baza Legii 132/1997, care prevede
categoriile de bunuri care pot fi vizate de această măsură. Având
în vedere termenii „unităţi de producţie şi echipamente”, apreciem
că în enumerarea prevăzută de lege, s-ar încadra oricare dintre
următoarele bunuri: mijloace de transport cu tracţiune animală,
auto, feroviare, aeriene şi navale; sisteme, instalaţii şi tehnică de
118
aerodrom, de comunicaţii şi de telecomunicaţii; surse de
alimentare energetice; carburanți lubrifianți, utilaje şi materiale
pentru transportul şi depozitarea acestora; clădiri; terenuri; piese
de schimb şi materiale pentru întreţinere şi reparaţii; articole de
echipament, de protecţie, de regie, de gospodărie şi de igienă
personală; alimente şi materiale pentru preparat, servit, distribuit şi
transportat hrana; animale; tehnică, aparatură şi materiale sanitar-
veterinare.
O situaţie aparte o reprezintă bunurile consumptibile şi cele
perisabile, care potrivit legii, pot fi rechiziţionate definitiv în
schimbul plăţii de despăgubiri.
Conform legii mai sus amintite, rechiziţionarea bunurilor va fi
realizată de către prefect, care va dispune ridicarea de la
proprietarii sau deţinătorii lor legali, aceştia fiind obligaţi să predea
şi echipamentele aferente bunului, fără de care acesta nu ar putea
fi utilizat.
Proprietarii bunurilor rechiziţionate sunt îndreptăţiţi să primească
despăgubiri, care vor fi stabilite de comisiile constituite în acest
scop. Cuantumul despăgubirilor poate fi contestat în primă fază, în
faţa comisiei, iar hotărârea comisiei poate fi atacată în instanţă.
Totodată, pe perioada rechiziţiei, persoanele supuse măsurii nu vor
datora taxe şi impozite pentru bunurile rechiziţionate, iar obligaţiile
ce decurg din contractele legal încheiate se suspendă.
La împlinirea termenului pentru care este declarată starea de
urgenţă bunurile se restituie celor de la care au fost rechiziţionate.
Bineînţeles că legea prevede şi o serie de bunuri ce nu pot face
obiectul rechiziţiei printre care: bunurile personale strict necesare
119
exercitării profesiei sau ocupaţiei, prin care persoana respectivă îşi
asigură existenţa; părţile din imobilele strict necesare ocupanţilor;
bunurile caselor şi căminelor de copii, de persoane cu handicap şi
de bătrâni; din patrimoniul cultural-naţional sau internaţional;
bunurile care aparţin bisericilor, mănăstirilor sau caselor de
rugăciuni ale cultelor sau ale asociaţiilor religioase, recunoscute de
stat, necesare pentru exercitarea cultului, precum şi locuinţele
monahilor; materialele sanitar-farmaceutice necesare
tratamentului bolnavilor cronici, care fac dovada acestei situaţii;
ş.a.
Refuzul de a pune la dispoziţie bunurile legal rechiziţionate,
sustragerea de la îndeplinirea acestor obligaţii ori nedeclararea la
recensământ a bunurilor supuse rechiziţionării se pedepseşte
potrivit legii penale.
Deopotrivă, constituie infracţiune necomunicarea de către
persoanele fizice şi juridice, la cererea şi la termenul solicitat de
autorităţile administraţiei publice implicate, a datelor de evidenţă
privind bunurile rechiziţionabile, precum şi a schimbărilor survenite
în evidenţa acestora, dacă fapta este săvârşită în stare de urgenţă.
B. Posibilitatea adoptării de măsuri menite a susţine operatorii
economici în domeniile afectate de epidemie
În baza acestei prevederi, autorităţile pot proceda la adoptarea de
măsuri menite a sprijini operatorii economici care suferă în această
perioadă de pe urma situaţiei generate de COVID-19.
Aceste măsuri ar putea include: amânări la plata impozitelor,
creşterea perioadelor de scadenţă la anumite utilităţi, acordarea de
ajutoare financiare, scutiri ale unor cote părţi din salariile

120
angajaţilor, scutirea la plată cu privire la anumite accesorii, dobânzi
si penalităţi de întârziere la ANAF pentru societăţile afectate,
amânarea termenului de plată a taxelor şi impozitelor datorate
bugetului general consolidat, suspendarea unor măsuri de
executare silită pe perioada stării de urgenţă, acordarea unor
împrumuturi garantate de stat pentru businessuri de dimensiuni
mai mici, ş.a.
Menţionez că toate aceste măsuri sunt oferite cu titlu
exemplificativ, iar măsurile ce vor fi efectiv luate putând avea un alt
conţinut. Enumerarea exemplificativă a venit ca urmare a măsurilor
adoptate de alte state europene în contextul şocului economic
generat de COVID-19.
C. Posibilitatea suspendării contractelor de finanţare UE
Persoanele care sunt beneficiari ai unor fonduri europene, care au
fost afectaţi de adoptarea măsurilor de urgenţă stabilite prin
decretul emis de preşedinte, au prerogativa legală de a conveni
împreună cu autorităţile de management sau cu organismele
intermediare, suspendarea contractelor de finanţare.
Sigur că rămâne de lămurit semnificaţia „afectaţi de adoptarea
măsurilor de urgenţă prevăzute în prezentul decret” precum şi
condiţiile în care autorităţile de management şi/sau organismele
intermediare vor agrea la suspendarea contractelor de finanţare.
În orice caz, deşi această prevedere reprezintă un aspect favorabil
care vine în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor în această perioadă
de încetinite bruscă a economiei, apreciem că aplicabilitatea
concretă a acesteia va fi extrem de dificilă în practică datorită
formalismului excesiv impus de legislaţia în materie.

121
 D. Autorităţile publice centrale şi societăţile cu capital majoritar
de stat vor achiziţiona direct materiale necesare pentru
combaterea epidemiei
Având în vedere caracterul stufos al legislaţiei noastre în materie
de achiziţii publice, precum şi condiţiile stricte impuse de aceasta,
formalismul uneori excesiv şi perioadele prelungite presupuse de
o achiziţie, posibilitatea de a realiza direct achiziţii acordată vine ca
o relaxare necesară pentru ca lucrurile să fie mai dinamice.
Desigur, obiectul acestor achiziţii directe poate fi reprezentat doar
de „materiale şi echipamente necesare combaterii epidemiei”. Din
punctul nostru de vedere, printre acestea s-ar putea număra
exclusiv aparatură medicală, materiale de protecţie (măşti,
combinezoane medicale, dezinfectanţi, ş.a.), teste medicale,
medicamente.
Prin urmare, nu vor putea fi realizate achiziţii directe a oricăror
bunuri, ci doar a celor necesare combaterii epidemiei.
E. Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri va
elibera certificate de situaţie de urgenţă operatorilor
economici, la cerere
O altă prevedere extrem de utilă este posibilitatea operatorilor
economici a căror activitate este afectată de întreaga situaţie
privind COVID – 19, de a obţine, la cerere, un certificat de situaţie
de urgenţă.
Cererea va fi adresată Ministerul Economiei, Energiei și Mediului
de Afaceri şi va trebui însoţită de documentelor justificative.

122
 F. Va fi menţinută valabilitatea documentelor eliberate de
autorităţile publice care expiră pe durata stării de urgenţă.
Această măsură se referă în principal la documentele emise pe
perioadă determinată cum sunt autorizaţiile (autorizaţii de
funcţionare, autorizaţii sanitare, autorizaţii de comercializare a
anumitor produse, autorizaţii temporare privind circulaţia pe
drumurile publice, autorizaţii de prestare a serviciilor de taximetrie,
ş.a.), cărţi de identitate, paşapoarte, permise de conducere,
certificate de handicap, carduri de sănătate, etc.
Cu alte cuvinte, această dispoziţie se referă la orice act emis pe o
perioadă determinată de timp, care creează un beneficiu persoanei
căreia i se adresează.
Având în vedere această prevedere, valabilitatea documentelor
care expiră pe durata stării de urgenţă va fi menţinută. Textul
decretului nu prezintă cât timp după încetarea stării de urgenţă va
fi menţinută valabilitatea documentelor, aspect care era de dorit a
fi menţionat. Lipsa unui termen până la care are loc menţinerea
valabilităţii, induce ideea de menţinere a acesteia până la finele
stării de urgenţă. Acest aspect este susceptibil de a conduce la un
blocaj al instituţiilor publice emitente ale documentelor după
încetarea stării de urgenţă, precum şi supunerea
beneficiarilor/titularilor documentelor la realizarea unor formalităţi,
în unele cazuri excesive, într-un termen extrem de scurt.
G. Vor fi luate măsuri pentru a fi asigurată continua funcționare
corespunzătoare a sistemului energetic național și a tuturor
serviciilor de utilitate publică.

123
Unul dintre articolele decretului stabileşte că vor fi întreprinse
măsuri astfel încât să fie asigurată o continuitate în funcţionarea,
aprovizionarea, extracţia, producţia, procesarea, transportul,
distribuţia, furnizarea, mentenanţa, întreţinerea şi reparaţia
resurselor şi materiilor prime şi semiprocesate necesare
funcţionării sistemului energetic naţional şi funcţionarea serviciilor
de utilitate publică.
Serviciile de utilitate publică, astfel cum sunt definite de Legea
51/2006, reprezintă totalitatea activităţilor care asigură
satisfacerea nevoilor esenţiale de utilitate şi interes public general
cu caracter social ale colectivităţilor locale, cu privire la alimentarea
cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate, colectarea,
canalizarea şi evacuarea apelor pluviale, alimentarea cu energie
termică în sistem centralizat, salubrizarea localităţilor, iluminatul
public, alimentarea cu gaze naturale, transportul public local de
călători.
Sistemul energetic naţional cuprinde totalitatea instalațiilor pentru
producerea, transportul, distribuția și utilizarea curentului electric
din România, care, indiferent de gestionarul instalației respective,
sunt interconectate între ele și au un regim comun și continuu de
producere și consum a energiei electrice. Cu alte cuvinte, se va
asigura funcţionarea continuă a oricărei instalaţii electrice din ţară.
Această măsură este destinată pe de-o parte, să asigure mijloacele
necesare pentru combaterea răspândirii virusului (apă curentă,
energie electrică, canalizare, epurarea apelor uzate alimentare cu
gaze naturale, salubrizare, alimentare cu energie termică) precum
şi menţinerea unor servicii destinate a păstra ordinea publică
(iluminat public, transport public).

124
Având în vedere această prevedere, cel mai probabil, persoanele
care activează în aceste domenii vor fi solicitate la locul de muncă
în această perioadă în vederea atingerii dezideratului afirmat de
decret.
H. Posibilitatea plafonării preţurilor la medicamente, aparatură
medicală, la alimentele de strictă necesitate și la serviciile de
utilitate publică, la nivelul preţului mediu din ultimele 3 luni
înaintea declarării stării de urgenţă.
După cum s-a şi observat, preţurile anumitor materiale de protecţie
au crescut nejustificat, atingând nişte sume exorbitante. Pentru a
preîntâmpina specula practicată de unele persoane care vând
bunurile esenţiale traiului sau serviciile de utilitate publică, s-a
apreciat în mod just ca fiind necesară o plafonare a preţului
acestora în caz de nevoie.
Nivelul plafonării va fi stabilit având în vedere ca limită maximă
preţul produsului pe baza unei medii realizate prin raportare la
ultimele 3 luni anterioare declarării stării de urgenţă.
Printre produsele indicate cu titlu exemplificativ în cuprinsul
decretului se află: medicamente, aparatură medicală, alimentele
de strictă necesitate, energie electrică și termică, gaze, alimentare
cu apă, salubritate, carburanți, fără ca enumerarea să fie limitativă.

125
Unele măsuri fiscal bugetare dispuse prin OUG nr.
29/2020. Alte măsuri economice

În 21 martie 2020 a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr.

29/2020, care prevede printre altele unele măsuri fiscal-bugetare
menite să vină în sprijinul mediului de afaceri și protejarea
sistemului economic.
A. Măsuri fiscale de protecţie
Una dintre măsurile dispuse prin acest act normativ este
prelungirea termenului de 31 martie pentru plata cu anticipație a
impozitului pe clădiri, respectiv a primei rate din cele două anuale,
aferente impozitului pe clădiri. În acest context, se menține
posibilitatea de a beneficia de bonificația de 10 % până la data de
30 iunie inclusiv. Aceiași măsură vizează prelungirea termenului
privind plata impozitului pe teren, unde se prelungește termenul de
plată a primei rate anuale, până la data de 30 iunie inclusiv,
menținându-se și de această dată posibilitatea de a beneficia de
bonificația de 10 % iar date fiind prevederile similare privind
impozitul pe mijloacele de transport, cuprinse în art. 472 alin 1 Cod
fiscal, se prevede prorogarea termenelor și în ceea ce privește
acest tip de impozit.
Mai departe, se modifică parțial prevederile Ordonanței Guvernului
nr. 6/2019, în ceea ce privește notificarea privind intenţia de
restructurare a obligaţiilor bugetare în sensul că debitorul care
dorește să își restructureze obligațiile bugetare poate să transmită
notificarea către organul fiscal în perioada 1 februarie 2020- 31 iulie
2020, practic intervenind o prelungire a termenului inițial, care era
31 martie 2020. Reamintim că de facilitățile fiscale prevăzute de
126
OG nr. 6/2019, puteau beneficia persoanele juridice de drept public
sau privat aflate în dificultate financiară şi pentru care există riscul
intrării în insolvenţă, iar de măsura restructurării puteau beneficia
și debitorii care au pierdut eşalonarea la plată întrucât
disponibilităţile băneşti ale acestora, previzionate pe perioada de
derulare a eşalonării, nu permiteau susţinerea acesteia, precum și
debitorii care aveau garantate obligaţiile bugetare potrivit art. 210-
211 şi art. 235 din Codul de procedură fiscală. Solicitarea de
restructurare așadar poate fi depusă până la 30 octombrie 2020,
sub sancțiunea decăderii.
O modificare însă importantă pe care o aduce OUG nr. 29/2020,
vizează măsurile dispuse conform art. VII după cum urmează:
De la data intrării în vigoare a ordonanței și până la încetarea
măsurilor luate, nu se calculează și nu se datorează dobânzi și
penalități de întârziere conform Codului Fiscal. Aceasta înseamnă
că pe perioada stării de urgență contribuabililor nu le mai pot fi
calculate accesorii la debitele principale, măsura fiind menită să
reducă impactul economic generat de apariția Covid-19.
Obligația de plată a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate
în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau
asimilate salariilor, în ţară şi în străinătate, nu vor putea fi
considerate restante, ceea ce înseamnă că sunt acceptate
întârzieri la plată. Totuși, trebuie observat că legiuitorul nu a
prevăzut o veritabilă măsură de suspendare a obligației de plată a
contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, ci a optat pentru
eliminarea efectelor generate de eventualele întârzieri la plată,
împiedicând prin aceasta posibilitatea demarării executării silite
pentru recuperarea datoriilor.

127
 Se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin
poprire a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care
vizează recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri
judecătorești pronunțate în materie penală. O atare măsură este
extrem de binevenită, fiind evident că urmare a declarării stării de
urgență o bună parte din operatorii economici au fost obligați fie să
își suspende activitatea, fie să declare șomaj tehnic, fie alte măsuri
legate de contractele de muncă, având ca efect limitarea obținerii
de venituri care să poată fi afectate plăților obligațiilor fiscale sau
bugetare restante. În consecință, textul împiedică organul fiscal să
demareze executarea silită prin poprire a creanțelor bugetare,
protejând lichiditățile societăților comerciale. De asemenea,
suspendarea executării silite se produce ope legis, nefiind
necesară o eventuală solicitare din partea contribuabilului și nici
alte formalități, precum contestații la executare etc.
Cât privește durata pe care este suspendată executarea silită,
aceasta este egală cu durata stării de urgență la care se adaugă
încă un termen de 30 zile. Trebuie însă observat că legiuitorul a
prevăzut suspendarea executării silite doar prin poprire, nu și prin
alte mijloace de recuperare a creanței, precum sechestru
executoriu. Această opțiune nefericită face posibilă în continuare
recuperarea de către organul fiscal a datoriilor bugetare sau
fiscale.
În ceea ce privește contribuabilii care aplică sistemul de declarare
şi plată a impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate
trimestrial, aceștia pot efectua plățile anticipate trimestriale pentru
anul 2020 la nivelul sumei rezultate din calculul impozitului pe profit
trimestrial curent. Aceasta înseamnă că legiuitorul a optat pentru o
derogare de la regimul obișnuit, prin care plățile anticipate
128
trimestriale se determinau la o valoare de o pătrime din impozitul
pe profit datorat pentru anul precedent, actualizat cu indicele
preţurilor de consum, impozit pe profit anual, determinat conform
declaraţiei privind impozitul pe profit. Legiuitorul a avut în vedere o
eventuală reducere substanțială a veniturilor cauzate de efectul
Covid 19 și a stării de urgență, instituind plata anticipată trimestrială
la nivelul trimestrului curent. Cu toate acestea, nu putem să nu
criticăm opțiunea legiuitorului de a nu suspenda obligația de plată
a impozitului de profit tuturor contribuabililor pe durata stării de
urgență sau cel puțin de a amâna plata acestora, astfel cum au
făcut-o mare parte din statele afectate de virus, precum Austria,
Finlanda, Italia, Luxemburg, Canada, etc.
Pentru contribuabilii care au optat pentru un exerciţiu financiar
diferit de anul calendaristic, prevederile amintite se aplică pentru
plățile anticipate datorate pentru trimestrele rămase din anul
modificat care se încheie în anul 2020, precum și pentru calculul
celor care sunt aferente trimestrelor din anul fiscal modificat care
începe în 2020 și sunt cuprinse în anul calendaristic 2020.
O altă dispoziție este cea care vizează posibilitatea acordării de
credite bugetare și credite de angajament neutilizat de către
ordonatorii principali de credite pe toată perioada stării de
urgență, astfel încât autoritățile publice și instituțiile publice să
asigure fondurile necesare pentru aplicarea măsurilor de
combatere și prevenire a răspândirii infectării cu coronavirusul
COVID-19, totuși, cu încadrarea în prevederile bugetare anuale
aprobate. Ministerul Finanțelor Publice va trebui să aprobe
repartizarea virărilor de credite bugetare și credite de angajament
într-un termen de 5 zile lucrătoare.

129
O măsură importantă se referă la posibilitatea întreprinderilor mici
și mijlocii, de a beneficia de amânarea la plată pentru serviciile de
utilități, electricitate, gaza naturale, apă, servicii telefonice și de
internet precum și de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu
destinație de sediu social și de sedii secundare. Atenție! De aceste
facillități pot beneficia doar întreprinderile mici și mijlocii care au
obținut certificatul de situație de urgență emis de Ministerul
Economiei, Energiei și Mediului de afaceri, despre care am făcut
vorbire într-un articol anterior.
În altă ordine de idei, modificări importante sunt legate și de
declarația privind beneficiarul real, prevăzută de Legea nr.
129/2019. Astfel, pe durata stării de urgență se suspendă obligația
de depunere a acestei declarații, iar termenul de depunere a
declarației privind beneficiarul real, respectiv 15 zile de la
aprobarea situaţiilor financiare anuale, și termenul de 12 luni de la
intrarea în vigoare a Legii nr. 129/2019, se prelungește cu 3 luni de
la data încetării stării de urgență. Aceiași măsură se aplică și în
cazul asociațiilor și fundațiilor.
Una dintre cele mai relevante dispoziții, sunt cele prin care
legiuitorul permite o derogare de la dispozițiile legale în vigoare,
invocarea forței majore de către întreprinderile mici sau mijlocii în
contractele în derulare, altele decât cele privind serviciile de utilități.
Cu toate că această măsură este benefică pentru întreprinderile
mici și mijlocii nu vedem care este rațiunea limitării posibilității de
invocare a forței majore, doar la acest tip de întreprinderi. Este
evident că în contextul COVID-19, nu doar întreprinderile mici și
mijlocii au de suferit, ci dimpotrivă și întreprinderile mari sau de
grup. În acest context, forța majoră va putea fi invocată în opinia
noastră și de aceste din urmă tipuri de unități în măsura în care
130
sunt îndeplinite condițiile forței majore prevăzute de Codul Civil. De
altfel, nu ar trebui să fie permisă o atare imixtiune a Guvernului într-
o lege ordinară, cum este Codul Civil chiar dacă ar fi îndeplinită
condiția urgenței, întrucât o asemenea dispoziție legală, afectează
fără îndoială drepturile particularilor și creează discriminări
nejustificate între categoriile de întreprinderi.
Totuși, este binevenită precizarea legată de ceea ce prezumă ca
fiind forță majoră și anume, împrejurarea imprevizibilă, absolut
invincibilă și inevitabilă la care se referă art. 1351 Cod Civil, și care
rezultă dintr-o acțiune a autorităților în aplicarea măsurilor impuse
de prevenirea și combaterea pandemiei, afectare atestată prin
certificatul de urgență. Aceasta deoarece erau situații în practică în
care era interpretabil dacă o măsură luată de către autorități, cum
este de pildă suspendarea activității localurilor care desfășurau
activitate în domeniul jocurilor de noroc, puteau invoca forța majoră
în contractele aflate în derulare, o dată cu adoptarea Ordonanța
militară nr. 1/2020. În schimb, fără a contesta dreptul de a obține
certificat de urgență, subliniem că acest tip de document nu ar
trebui să constituie o condiție pentru a putea invoca forța majoră,
fiind o chestiune ce ține mai degrabă, de proba împrejurărilor care
constituie evenimentul de forță majoră. Cu alte cuvinte, ce se
întâmplă pentru acele societăți care nu pot obține certificatul de
urgență, date fiind limitările stabilite prin hotărârea privind
acordarea certificatelor de situaţie de urgenţă de către Ministrul
Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, la domenii precum
transporturi, turism, horeca, organizări de evenimente, publicitate,
învăţământ privat şi activităţi adiacente, industria confecţiilor,
încălţămintei şi pielăriei, servicii destinate populaţiei. Față de textul
OUG nr. 29/2020 s-ar putea susține că doar acești operatori

131
economici pot invoca forța majoră în contractele în derulare, ceea
ce este evident inadmisibil.
În fine, se recunoaște profesiilor liberale care îndeplinesc servicii
de interes public precum notarii, avocații, executorii judecătorești,
posibilitatea de a beneficia de amânarea la plata serviciilor de
utilități în măsura în care îndeplinesc criteriile care vor fi adoptate
ulterior prin Hotărâre de Guvern.
O precizare cel puţin criticabilă este cea referitoare la obligația de
continuare a activității de către profesiile liberale sus amintite, pe
perioada stării de urgență, nerespectarea acestei obligații fiind
considerată abatere disciplinară care poate fi sancționată cu
excluderea din profesie. Fără a nega nevoia de continuare a
activităților juridice în perioada stării de urgență, nu vedem care
este rațiunea sublinierii obligației de continuare a activităților de
către legiuitor. Este evident că în măsura în care este posibilă
derularea activității, intenția celor care desfășoară activitățile
liberale este de a continua activitatea, și nu de a o sista.
În acest context, este cel puțin criticabilă sancțiunea stabilită pentru
persoanele salariate ale notarilor, avocaților sau executorilor
judecătorești în măsura în care refuză îndeplinirea sarcinilor de
serviciu pe perioada stării de urgență, și anume excluderea
accesului la beneficiile de asistență socială sau alte beneficii ce pot
fi acordate pe perioada stării de urgență. Fără a nega un eventual
abuz de drept al salariatului în perioada stării de urgență de pildă
un salariat care cere concediu medical, fără a se afla în realitate în
condiții care determină incapacitate temporară de muncă),
sancțiunea ar putea fi în continuare una de natură disciplinară, fiind
vorba de un raport de drept de muncă între angajator și angajat. În

132
atare condiții, este destul de sensibilă și discutabilă problema
aplicării sancțiunii privind scutirea de beneficiile instituite pe
perioada stării de urgență a unor atare persoane.
Nu în ultimul rând, cabinetele medicilor de familie, și cele
stomatologice în care își desfășoară activitatea cel mult 20 de
persoane, pot beneficia de amânarea la plata serviciilor de utilități
în condițiile care vor fi stabilite ulterior prin Hotărâre de Guvern, la
fel ca federațiile sportive și cluburile sportive care dețin certificat de
identitate sportivă și a căror activitate este afectată direct prin
măsurile dispuse de autoritățile publice.
B. Alte măsuri de sprijin a activităţii economice
Având în vedere lipsa de lichidităţi cu care se confruntă societăţile,
Guvernul a luat o serie de măsuri pentru a proteja sistemul de
afaceri şi mediul economic, în special IMM-urile, în contextul crizei
cauzate de pandemia de COVID-19. În acest context, în cursul zilei
de astăzi a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 230/21.03.2020
Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri economice şi fiscal
bugetare.
Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să acorde către
UNIFARM un împrumut de până la 1.150.000 lei pentru 6 luni de
la momentul acordării, la solicitarea acesteia. După cum a fost
anunţat şi în comunicatul de presă al Primului Ministru,
contravaloarea împrumutului va fi utilizată pentru procurarea
medicamentelor necesare pe perioada pandemiei.
Împrumuturi garantate de stat pentru IMM-uri pentru operatorii
economici care optează pentru una dintre cel două variante de
credite instituite prin Ordonanţă.

133
Statul acordă IMM-urilor garanţii pentru realizarea de investiţii sau
mai multe credite respectiv linii de credite pentru capital de lucru
garantate de stat, în procent de 80% din valoarea finanţării:
Nu vor fi incluse dobânzile, comisioanele şi spezele bancare
aferente creditului.
Un beneficiar poate obţine cumulat finanţări de cel mult
10.000.000 lei garantate de stat în cadrul acestei facilităţi.
Valoarea maximă a creditelor sau liniilor de credit pentru
obţinerea capitalului de lucru nu poate depăşi media cheltuielilor
aferente capitalului de lucru din ultimii 2 ani fiscali, maxim
5.000.000 lei. Pentru creditele de investiţii, suma maximă creditată
este de 10.000.000 lei.
În cazul în care IMM nu a depus situaţii financiare la momentul
solicitării creditului garantat, valoarea maximă a finanţării pentru
creditele acordate pentru asigurarea capitalului de lucru este
reprezentată de dublul mediei cheltuielilor aferente capitalului de
lucru din balanţele lunare.
Statul va acorda IMM-urilor una sau mai multe garanţii în procent
de 90%, pentru creditele şi/sau liniile de credit pentru finanţarea
capitalului de lucru, în valoare de maxim 500.000 lei pentru
microîntreprinderi respectiv 100.000 lei pentru întreprinderile mici.
Nu sunt incluse dobânzile, comisioanele şi spezele bancare
aferente creditului;
Valoarea maximă a fiecărei finanţări acordate unui beneficiar
reprezintă maxim media cheltuielilor aferente capitalului de lucru

134
din ultimii doi ani fiscali, cu limitările anterior precizate (500.000 lei
respectiv 1.000.000 lei).;
În cazul în care microîntreprinderea sau întreprinderea mică nu
a depus situaţii financiare la momentul solicitării creditului garantat,
valoarea maximă a finanţării pentru creditele acordate pentru
asigurarea capitalului de lucru este reprezentată de dublul mediei
cheltuielilor aferente capitalului de lucru din balanţele lunare.
Pentru ambele variante de programe, statul va subvenţiona
dobânzile aferente creditelor, de la momentul contractării creditului
(ulterior datei de 21.03.2020) şi poate dura până la 31.03.2021.
Subvenţionarea dobânzii va fi aprobată în primul an şi pentru
următorii doi ani, doar în măsura în care creşterea economică
prezentată de CNSP pentru această perioadă, se va situa sub
nivelul celei înregistrate in 2020.
Durata maximă a finanţărilor va fi de 120 luni – credite pentru
investiţii şi 36 luni – credite pentru capital de lucru. Acestea din
urmă pot fi prelungite cu maxim 36 luni, cu condiţia ca în ultimul an
de prelungire, să fie rambursate în condiţiile stabilite prin normele
metodologice de aplicare a Ordonanţei.
Pentru a fi eligibil, operatorul economic trebuie să îndeplinească
cumulativ toate condiţiile prevăzute la art. 3 alin. 1 din OG
110/2017 privind programul de susţinere a întreprinderilor mici şi
mijlocii IMM Invest România.

135
Pe lângă condiţiile1 prevăzute de lege în forma în vigoare,
Ordonanţa prevede o modificare a ultimei condiţii în sensul că sunt

1
a) nu se află în dificultate în sensul pct. 20 şi 24 din Comunicarea Comisiei
- Orientări privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea
întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate 2014/C 249/01, publicate în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 249 din 31 iulie 2014,
respectiv: în cazul unei societăţi cu răspundere limitată şi a societăţilor pe
acţiuni, atunci când nu a pierdut mai mult de jumătate din capitalul social în
ultimii doi ani şi mai mult de un sfert din acest capital în ultimele 12 luni, aşa
cum reiese din ultimele două situaţii financiare anuale ale societăţii, fac
excepţie start-up-urile care nu au nicio situaţie financiară anuală depusă; sau
în cazul unei societăţi în care cel puţin o parte dintre asociaţi sunt ţinuţi
nelimitat pentru datoriile întreprinderii, atunci când nu a pierdut mai mult de
jumătate din capitalul propriu în ultimii doi ani şi mai mult de un sfert din acest
capital în cursul ultimelor 12 luni, aşa cum reiese din ultimele două situaţii
financiare anuale ale societăţii, respectiv societate în nume colectiv,
societate în comandită simplă, societate în comandită pe acţiuni, fac
excepţie start-up-urile care nu au nicio situaţie financiară anuală depusă; sau
IMM-ul nu se află în niciuna dintre următoarele situaţii: procedura de
insolvenţă, procedură de executare silită declanşată de organele fiscale
şi/sau alţi creditori, închidere operaţională, dizolvare, lichidare, administrare
specială sau concordat şi nu îndeplineşte criteriile din legislaţia naţională
pentru a fi supus unei proceduri de insolvenţă la cererea creditorilor, conform
declaraţiei pe propria răspundere, completată şi semnată de beneficiarul
finanţării;
b) nu se află în litigiu, în calitate de pârât, cu Ministerul Finanţelor Publice
şi/sau instituţia de credit parteneră;
c) nu figurează cu credite restante, inclusiv pentru finanţările tip leasing, în
ultimele 6 luni anterioare datei solicitării garanţiei de stat sau dacă
înregistrează restanţe, acestea sunt încadrate în categoriile A, B, C în baza
de date a Centralei Riscului de Credit, denumit în continuare C.R.C.;
136
excluşi operatorii economici care înregistrează obligaţii fiscale
restante şi alte creanţe bugetare administrate de organul fiscal
central. Cu toate acestea, Ordonanţa arată că în situaţia în care
beneficiarul finanţării se obligă să achite obligaţiile financiare din
creditului/linia de credit pentru capitatul de lucru, acesta devine
eligibil.

d) nu se află în interdicţie de a emite cecuri la data aprobării creditului şi nu

figurează cu incidente majore cu bilete la ordin în ultimele 6 luni în baza de
date a Centralei Incidentelor de Plăţi, denumit în continuare C.I.P.;
e) împotriva lui nu s-a deschis procedura insolvenţei, în temeiul legilor
aplicabile;
f) prezintă instituţiei de credit garanţii colaterale, care, împreună cu garanţia
de stat şi ipoteca legală imobiliară şi/sau mobiliară asupra activelor finanţate
din credit în cazul creditelor de investiţii, acoperă în proporţie de cel puţin
100% valoarea finanţării;
g) sunt eligibile conform reglementărilor interne ale instituţiei de credit.
137
Acordarea certificatelor de situaţii de urgenţă

În data de 25 martie 2020 a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul

Ministerului Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri nr.
791/2020 privind acordarea certificatelor de situaţii de urgenţă
operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul
pandemiei SARS-CoV-2 (în continuare CSU).
Astfel, operatorii economici a căror activitate este afectată în
contextul pandemiei SARS-CoV-2, pot obţine, la cerere, eliberarea
de către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, a
CSU. Eliberarea certificatelor de situaţii de urgenţă de către
Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri se face doar
pe perioada stării de urgenţă în România.
Acesta poate fi folosit atât în relaţiile cu instituţiile publice pentru
obţinerea de facilităţi/măsuri de sprijin, amânarea la plată pentru
serviciile de utilități, electricitate, gaza naturale, apă, servicii
telefonice și de internet, chirie pentru imobilul cu destinație de
sediu social și de sedii secundare cât şi în relaţiile cu partenerii
comerciali.
Certificatele de situaţie de urgenţă sunt emise în două forme, însă
un solicitant poate cere eliberarea unui singur tip:
TIP 1 (ALBASTRU) - eliberat în forma prezentată în anexa nr. 1,
pentru solicitanţii care cer acordarea acestuia în baza declaraţiei
pe propria răspundere emisă în forma prezentată în anexa nr. 3,
din care rezultă întreruperea totală sau parţială a activităţii, ca
urmare a deciziilor emise de autorităţile publice competente,
potrivit legii, în perioada stării de urgenţă decretate. Astfel, această
formă se va aplica companiilor afectate ca urmare a suspendării
138
activităţii prin dispoziţiile Ordonanţei Militare nr. 1/2020 precum
cele care au ca obiect de activitate circumscris domeniului
HoReCa, jocuri de noroc, tratamente balneare şi îngrijire
personală, organizatori de evenimente (art. 1 şi 2 din Ordonanţa
Militară nr. 1/2020).
TIP 2 (GALBEN) - eliberat în forma prezentată în anexa nr. 2,
pentru solicitanţii care cer acordarea acestuia în baza declaraţiei
pe propria răspundere emisă în forma prezentată în anexa nr. 3,
din care rezultă înregistrarea unei diminuări a încasărilor în luna
martie 2020 cu un procent de minimum 25% faţă de media
încasărilor din perioada ianuarie-februarie 2020.
Cererea pentru eliberarea CSU se depune de solicitant, exclusiv
electronic, prin intermediul platformei http://prevenire.gov.ro/, fiind
însoţită de următoarele informaţii şi documente:
datele de identificare;
declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal, prin
care acesta atestă că toate informaţiile şi documentele care stau la
baza cererii pentru obţinerea certificatului sunt conforme cu
realitatea şi respectă legislaţia în vigoare raportat la tipul de
certificat solicitat, cu referire la închiderea totală sau parţială a
activităţii sau la diminuarea încasărilor în cuantumul indicat.
Modelul declaraţiei pe propria răspundere va fi postat pe platforma
http://prevenire.gov.ro.
Solicitanţii care nu sunt înregistraţi la oficiul registrului comerţului
au obligaţia, suplimentar, să depună documente privind
autorizarea activităţii.

139
Toate aceste documente se vor încărca în platforma
http://prevenire.gov.ro, sub semnătura electronică a
reprezentantului legal al operatorului economic sau a unui
împuternicit al acestuia, deţinător de semnătură electronică.
Astfel, în situaţia în care reprezentantul legal al solicitantului nu
deţine semnătură electronică, acesta poate semna olograf, urmând
ca toate documentele încărcate în platforma http://prevenire.gov.ro
(inclusiv declaraţia pe propria răspundere) să fie semnate
electronic de către împuternicitul desemnat în acest sens.
Societatea noastră deţine semnătură electronică şi poate sprijini
clienţii în depunerea acestor documente.
Eliberarea certificatelor se va face automat, electronic, după
validarea de către sistem a solicitării şi sunt valabile fără semnătură
şi ştampilă.
Verificarea certificatelor se poate efectua pe platforma
http://prevenire.gov.ro/, după serie şi număr, însă în cadrul
acţiunilor de inspecţie şi control desfăşurate de către organele
abilitate, acestea verifică inclusiv documentele care au stat la baza
emiterii declaraţiei pe propria răspundere de către solicitanţi. În
ipoteza identificării vreunor suspiciuni rezonabile privind obţinerea
CSU cu nerespectarea dispoziţiilor legale incidente ori prin
neatestarea situaţiei reale de drept şi/sau de fapt a solicitantului,
se sesizează organele abilitate în vederea stabilirii măsurilor,
potrivit competenţelor.

140
Deschiderea procedurii insolvenţă. Stare de urgenţă

Decretarea stării de urgenţă a venit la pachet cu restrângerea unor

drepturi esenţiale de natură să limiteze sau să suspende activitatea
unei largi categorii de comerciaţi, ceea ce cu siguranţă va conduce
la îngreunarea onorării obligaţiilor contractuale şi la imposibilitatea
plăţii debitelor restante sau a drepturilor salariale. Vor fi cereri de
deschidere a procedurii insolvenţei, fie formulate de societăţi care
vor să se protejeze, fie de creditori care vor să nu piardă startul.
Deşi s-au instituit o serie de măsuri de natură să sprijine companiile
în această perioadă, impactul economic al pandemiei se va resimţi
în toate mediile de afaceri.
Având în vedere scopul declarat al legii insolvenţei, de maximizare
a gradului de valorificare a activelor şi de recuperare a creanţelor,
dar şi acordarea unei şanse debitorilor de redresare eficientă şi
efectivă a afacerii, vom începe seria unor scurte articole
informative privind procedurile de insolvenţă şi de prevenire a
acesteia, în speranţa că fiecare profesionist, va lua, în deplină
cunoştiinţă de cauză, cea mai bună decizie privind afacerea sa.
Prin prezentul articol urmează să expunem sumar condiţiile
deschiderii procedurii insolvenţei, cu trimitere la momentul la care
această măsură devine o obligaţie faţă de debitor şi un drept al
creditorului.
Sub acest aspect, e important de subliniat câteva dintre măsurile
instituite prin Decretul nr. 195/16.03.2020, de natură a avea un
impact semnificativ asupra mediului economic şi obligaţiilor
comercianţilor. Astfel, menţionăm că, pe toată perioada stării de
urgenţă plus încă 30 de zile de la încetarea acesteia, toate
142
executările silite cu privire la creanţele bugetare (contribuţii,
impozite, taxe şi orice alte venituri la bugetul general consolidat) se
vor suspenda, iar executările silite care nu au început vor fi
amânate.
Cât priveşte activitatea de executare silită a celorlalte categorii de
creanţe, aceasta va continua numai în cazurile în care este posibilă
respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite prin hotărârile
Comitetului Naţional privind Situaţiile Speciale de Urgenţă, în
scopul ocrotirii drepturilor la viaţă şi la integritate fizică ale
participanţilor la executarea silită. Deşi actul normativ nu prevede
în mod clar, cel mai probabil urmează a fi limitate activitățile de
executarea silită care implică un contact direct între persoane sau
prezența fizică a participanţilor (creditori/debitori/executori
judecătoreşti), nefiind afectate măsurile de executare deja instituite
la data emiterii decretului, cum sunt popririle bancare, popririle la
angajatori sau sechestrele încuviințate. O altă măsură cu impact
semnificativ vizează termenele de prescripţie şi de decădere care,
pe toată durata stării de urgenţă nu încep să curgă, iar,
dacă au început să curgă, se suspendă pe perioada celor 30 de
zile. Nu în ultimul rând, prin decret s-a stabilit că pe durata stării de
urgență, activitatea de judecată continuă numai în cauzele de
urgență deosebită, lista acestora fiind stabilită de către colegiile de
conducere ale curţilor de apel, respectiv ICCJ.
A. Când se află debitorul în stare de insolvenţă?
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 85/2014, insolvenţa este acea stare a
patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa
fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi
exigibile.

143
În acest sens, dacă un debitor nu a achitat o creanţă certă, lichidă
şi exigibilă în cuantum de minim 40.000 lei, după trecerea unui
termen de 60 de zile de la scadenţă, se prezumă faptul că, acel
debitor este în stare de insolvenţă.
Totodată, procedura insolvenţei poate fi aplicată şi atunci când, se
dovedeşte împrejurarea că, debitorul nu va putea plăti la scadenţă
datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti de care dispune la
acel moment, chiar dacă în patrimoniul societăţii există bunuri
mobile sau imobile ce ar putea fi valorificate pentru satisfacerea
creanţelor.
B. Deschiderea procedurii insolvenţei la solicitarea debitorului.
Potrivit legii, debitorul aflat în stare de insolvenţă, are obligaţia ca,
în termen de maxim 30 de zile de la apariţia acestei stări, să solicite
deschiderea procedurii insolvenţei în faţa tribunalului în a cărui
circumscripţie şi-a avut sediul social/profesional cel puţin 6 luni
anterior.
Sesizarea instanţei cu cererea de deschidere a procedurii
insolvenţei nu este facultativă, ci este o obligaţie a debitorului a
cărei nerespectare sau întârziere poate atrage inclusiv atragerea
răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută
simplă1.

1
Potrivit dispoziţiilor art. 240 Cod Penal „Neintroducerea sau introducerea
tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al
persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei,
într-un termen care depăşeşte cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut de
lege de la apariţia stării de insolvenţă, se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la un an sau cu amendă”.
144
Având în vedere măsurile instituite prin decretarea stării de
urgenţă, dacă termenul de 30 de zile de care dispune debitorul a
început să curgă anterior datei de 16.03.2020 se va suspenda pe
toată durata stării de urgenţă, urmând a fi reluat.
În orice caz, dacă insolvenţa debitorului intervine pe perioada stării
de urgenţă, termenul de 30 de zile se va calcula de la momentul
încetării acesteia, însă acest aspect nu înlătură posibilitatea
debitorului de a introduce cererea de deschidere a procedurii chiar
şi pe durata stării de urgenţă, în condiţiile în care termenul este
unul maximal.
Nu în ultimul rând, menţionăm că, deşi cuantumul minim al creanţei
necesar pentru deschiderea procedurii insolvenţei este de 40.000
lei, debitorul nu va putea introduce cererea de deschidere a
procedurii în cazul în care cuantumul creanţelor bugetare2 este mai
mare de 50% din totalul creanţelor pe care acesta le are.
C. Deschiderea procedurii insolvenţei la solicitarea creditorului.
Are calitatea de a solicita deschiderea procedurii insolvenţei orice
creditor care deţine asupra patrimoniului debitorului o creanţă
certă, lichidă şi exigibilă, de minim 40.000 lei. Existenţa creanţei
trebuie să rezulte din însuşi actul de creanţă sau din alte acte, chiar
neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta.

2
Creanţe bugetare reprezintă creanţele constând în impozite, taxe,
contribuţii, amenzi şi alte venituri bugetare, precum şi accesoriile acestora.
Îşi păstrează această natură şi creanţele bugetare care nu sunt acoperite în
totalitate de valoarea privilegiilor, ipotecilor sau a gajurilor deţinute, pentru
partea de creanţă neacoperită.
145
În situaţia în care debitorul deţine la rândul său o creanţă faţă de
creditor, acesta din urmă va fi îndreptăţit a solicita deschiderea
procedurii insolvenţei doar dacă, după compensarea datoriilor
reciproce, de orice natură, creanţa sa va depăşi cuantumul minim
de 40.000 lei.
În orice caz, dreptul creditorului de a solicita deschiderea procedurii
se naşte la împlinirea unui termen de 60 de zile de la data
scadenţei obligaţiei de plată.
Prin urmare, dacă termenul de 60 de zile nu s-a împlinit până în
ziua decretării stării de urgenţă, acesta va fi suspendat în toată
această perioadă.
Totodată, dacă scadenţa obligaţiei de plată intervine pe durata
stării de urgenţă, creditorul va fi îndreptăţit să solicite deschiderea
procedurii doar după împlinirea termenului de 60 de zile, calculat
de la data încetării stării de urgenţă.
D. Deschiderea procedurii insolvenţei la solicitarea salariaţilor.
Dacă pentru deschiderea procedurii insolvenţei la solicitarea
debitorului şi a creditorilor legea impune un cuantum minim al
creanţei de 40.000 lei, salariaţii beneficiază de acest drept în cazul
în care deţin faţă de averea debitorului o creanţă de minim 6 salarii
brute pe economie per salariat.
Astfel, în situaţia în care, drepturile salariale nu au fost achitate de
către angajator de peste 60 de zile de la scadenţă iar cuantumul
total însumează minim 6 salarii brute pe economie, orice salariat
are dreptul de a solicita deschiderea procedurii insolvenţei faţă de
angajatorul său.

146
Deşi ipoteza suportă o serie de discuţii pe care le vom trata detaliat
într-un articol viitor, subliniem faptul că, aceste creanţe salariale
beneficiază de un regim preferenţial instituit pe toată durata
procedurii insolvenţei.
În acest sens, de interes pentru salariaţi este faptul că, după
deschiderea procedurii insolvenţei, dacă faţă de angajator a fost
dispusă măsura ridicării totale sau parţiale a dreptului de
administrare, plata drepturilor salariale va fi asigurată din Fondul
de garantare pentru plata creanţelor salariale. Astfel, deşi deţine o
creanţă consistentă faţă de angajatorul său, o dată cu deschiderea
procedurii insolvenţei va avea asigurată plata drepturilor salariale
în limita a 3 salarii medii brute pe economie, la valoarea salariului
comunicat de Institutul Naţional de Statistică în luna în care s-a
deschis procedura insolvenţei.
E. Soluţionarea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei pe
durata stării de urgenţă.
În limitele menţionate supra, orice debitor sau creditor îndreptăţit,
va putea înregistra pe rolul tribunalului competent o cerere de
deschidere a procedurii insolvenţei. Cât priveşte soluţionarea
acesteia, reiterăm faptul că, potrivit decretului, pe durata stării de
urgență, activitatea de judecată continuă numai în cauzele de
urgență deosebită, lista acestora fiind stabilită de către colegiile de
conducere ale curţilor de apel, respectiv ICCJ.
Având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.
257/17 martie 2020, la stabilirea cauzelor urgente care se impun a
fi judecate în această perioadă se va ţine cont în ce
măsură, suspendarea ar fi de natură să cauzeze reclamantului o

147
pagubă iminentă, însemnată şi care nu s-ar putea repara ori a cărei
reparare ar fi dificilă în viitor.
Prin urmare, este imposibil de decelat la acest moment optica
Curţilor de Apel, care vor aprecia, individual, în ce măsură
amânarea deschiderii procedurii insolvenţei este de natură a crea
prejudicii ireversibile în patrimoniul societăţilor.

148
EFECTE ÎN DIFERITE SECTOARE DE ACTIVITATE

Care sunt consecinţele pandemiei asupra agenţiilor

de turism şi a clienţilor care au achiziţionat pachete
turistice (I)

Domeniul turismului este unul dintre domeniile căruia pandemia de

Covid-19 i-a cauzat cel mai brusc și violent colaps, dat fiind că atât
la nivel național, cât și la nivel internațional, măsurile luate au vizat
atât suspendarea activităților hotelurilor, restaurantelor, barurilor și
a cvasimajorității evenimentelor sportive, culturale, științifice,
artistice sau religioase, cât și restricții privind circulația.
În mod paradoxal însă, deși măsurile luate inclusiv de țările
membre ale U.E. au dus la restricționarea temporară a pieței
interne și a spațiului promis a fi fără frontiere, cel puțin până la
acest moment nu au fost luate de autorități măsuri cu caracter
excepțional care să vizeze punctual situația din acest domeniu.
În acest context, cel puțin în ceea ce privește soarta pachetelor de
servicii de călătorie achiziționate și derularea raporturilor cu
consumatorii, va trebui să ne raportăm la normele de drept comun
în materie și la recomandările făcute la nivel european în legătură
cu turismul.
Încă de la început trebuie să ținem cont de faptul că lanțul de
raporturi juridice contractuale specifice acestui domeniu cuprinde
atât raporturi care sunt protejate de legislația incidentă în materia
protecției consumatorilor - contractul dintre agenția de turism și
turist – (I), cât și raporturi între profesioniști - spre exemplu
contractul dintre agenția de turism de intermediere și agenția de
150
turism organizatoare, sau cel dintre agenția de turism și cei care
asigură serviciile de transport sau de cazare (II). Inevitabil,
consecințele juridice și condițiile de antrenare sau de exonerare a
răspunderii diferă și ele.
Astfel, dacă ne raportăm la raportul juridic dintre cel care a
achiziționat pachetul de servicii de călătorie și agenția de turism
care i l-a vândut, cel puțin din prisma consumatorului, probabil că
întrebarea cea mai stringentă este ce se va întâmpla cu pachetele
de servicii de călătorie achiziționate deja și a căror executare ar
trebui să fie în perioada următoare?!
Pornim în primul rând de la menţiunea clară că și în condiții
normale, înainte de începerea executării pachetului de servicii de
călătorie, atât consumatorul cât și agenția de turism pot să solicite
și să obțină atât modificarea contractului (inclusiv de o manieră
semnificativă), cât și încetarea acestuia.
În contextul pandemiei de Covid-19 însă, considerăm că ar trebui
să facem o diferențiere între pachetele a căror executare va avea
loc în perioada pentru care este instituită starea de urgență și în
care sunt în vigoare restricțiile cauzate de pandemie (a), și cele
care urmează să fie executate ulterior (b).
Astfel, în aceste împrejurări, (ne)executarea contractelor privind
pachetele de servicii de călătorie trebuie apreciată prin raportare la
noțiunea de circumstanțe inevitabile și extraordinare.
În Ordonanța nr. 2/2018, acestea sunt definite ca fiind o situație
care nu poate fi controlată de partea care o invocă și ale cărei
consecințe nu ar fi putut fi prevăzute și evitate chiar dacă s-ar fi luat
toate măsurile rezonabile. Prin urmare, considerăm că, în privința

151
contractelor care vizează pachetele de servicii de călătorie,
invocarea de circumstanțe inevitabile și extraordinare și obținerea
remediilor pe care le implică se poate realiza într-o manieră mai
facilă decât invocarea forței majore sau a cazului fortuit prevăzut
de art. 1351 Cod civil.
Aceasta cu atât mai mult cu cât și la nivelul legislației unionale, se
prevede că noțiunea de circumstanțe inevitabile și extraordinare
care sunt de natură să afecteze în mod semnificativ executarea
pachetului includ și riscurile semnificative pentru sănătatea umană
precum epidemia unei boli grave în locul de destinație al călătoriei.
Având în vedere că se face referire la caracterul previzibil al
situației și al consecințelor și la caracterul rezonabil al măsurilor
care ar fi putut să fie luate, considerăm că este important să ne
raportăm și la poziția contractuală diferită a părților: cea de
consumator a turistului, și cea de profesionist a agenției de turism.
Importanța rezidă în faptul că diferă gradul de diligență din prisma
căruia trebuie să evaluăm (im)previzibilitatea situației și caracterul
rezonabil al măsurilor.
Astfel, înainte de începerea executării pachetului, călătorul va
putea notifica încetarea contractului în măsura în care apreciază
că au intervenit niște circumstanțe inevitabile și extraordinare care
se produc la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a
acestuia și care este de natură să afecteze în mod semnificativ
executarea pachetului sau transportul pasagerilor. În această
ipoteză, încetarea contractului se va dispune fără plata vreunei
penalități.
Cu siguranţă trebuie să avem în vedere și restricțiile de circulație
din statul din care provine consumatorul, alături de cele de la
152
destinația turistică. Spre exemplu, chiar dacă în destinația turistică
nu există restricții, în măsura în care turistul nu va putea să
părăsească statul de reședință de unde a achiziționat pachetul de
servicii ca urmare a unor împrejurări extraordinare și inevitabile
care au impus niște restricții de circulație, călătoria nu va mai putea
fi efectuată.
Deci este cât se poate de clar că în ceea ce privește pachetele
achiziționate și care ar viza perioada în care este instituită starea
de urgență sau perioada în care există o serie de măsuri restrictive
de circulație, se poate solicita și obține încetarea contractului fără
obligarea la plata unei penalități.
Astfel, în urma unei notificări în acest sens, se va putea obține
restituirea integrală a prețului achitat în termen de cel mult 14 zile
de la încetarea contractului.
De altfel, în mod similar, cu condiția înștiințării călătorului fără
întârziere și înainte de începerea executării pachetului, și agenția
de turism poate solicita încetarea contractului și nu va fi
răspunzătoare de plata unor despăgubiri suplimentare, trebuind să
procedeze însă la restituirea integrală a prețului.
Cu toate acestea, nu trebuie să pierdem din vedere că încetarea
raporturilor contractuale este măsura cu consecințele juridice cele
mai drastice.
Asta nu înseamnă că ar fi unica măsură sau cea mai oportună.
Considerăm că inclusiv în această situație, ar putea exista și un alt
remediu, respectiv înaintarea de către agenția de turism a unei
propuneri privind un alt pachet de servicii de călătorie de calitate

153
similară cu cel deja contractat - la urma urmei, derularea
contractului ar fi în avantajul ambelor părți.
Bineînțeles, pentru concretizarea acestei ipoteze, va fi nevoie de
acordul și bunăvoința ambelor părți.
Ce se va întâmpla însă cu pachetele a căror executare va fi în
cursul lunilor iunie, iulie, august – perioade relativ apropiate, dar
care sunt încă sub semnul întrebării din prisma măsurilor
excepționale care vor fi luate din cauza pandemiei cu Covid-19,
fiind greu de anticipat dacă aceste măsuri se vor prelungi până la
acel moment?
Ca în cazul oricărui contract, abordarea corectă este de a proceda
la o analiză concretă a prevederilor contractuale, a cursului și a
modalității de derulare a acestuia.
Pe de o parte, un posibil răspuns ar trebui să derive din faptul că
penalitățile percepute în cazul încetării contractului la inițiativa
uneia din părți au un rol punitiv, de natură să sancționeze reaua-
credință a uneia dintre părți în ceea ce privește derularea
contractului. Or, este discutabil în ce măsură la acest moment se
poate susține că o solicitare de încetare a contractelor privind
pachete de servicii turistice achiziționate pentru lunile iunie, iulie,
august ar fi făcută cu rea-credință.
Pe de altă parte, un răspuns la această problemă poate să rezulte
inclusiv din motivele care au stat la baza declarării stării de urgență
și a restricțiilor: măsurile excepționale fiind luate pentru a încerca
să se limiteze și să fie înlăturate inclusiv consecințele situației
cauzate de pandemie.

154
Altfel spus, chiar dacă s-ar putea ca situația actuală să se
îmbunătățească până la momentul la care ar trebui să aibă loc
călătoria și să fie înlăturate unele din restricțiile instituite,
considerăm că, prin raportare la situația concretă a fiecărui
contract, se poate argumenta încetarea contractului ca
urmare circumstanțelor inevitabile și extraordinare și a
consecințelor acestora.
Aceasta cu atât mai mult cu cât un drept principal al consumatorului
este cel de a fi protejat împotriva riscului de a i se presta un serviciu
care ar putea să îi prejudicieze viața, sănătatea sau securitatea.
Bineînțeles, cu cât pachetul de servicii de călătorie achiziționat va
avea o dată de începere a executării mai îndepărtată, cu atât riscul
acesta va fi unul mai diminuat și perspectiva de a invoca asemenea
circumstanțe speciale va fi mai îndepărtată.
Însă, după cum am precizat deja, fără doar și poate, ca în orice
raport contractual, ambele părți trebuie să dea dovadă de bună-
credință și să aibă drept scop derularea contractului.
Cu atât mai mult în această ipoteză, o renegociere a contractului și
a pachetului de servicii oferite, este posibilă și dezirabilă: o
asemenea negociere trebuind să aibă în vedere interesul ambelor
părți – interesul agenției de turism fiind cel al încasării prețului, în
timp ce interesul călătorului este cel de a beneficia de pachetul
achiziționat. Evident, încercarea de a se realiza un echilibru între
interesele părților va trebui să aibă în vedere elementele concrete
ale fiecărei situații – spre exemplu, perioada pentru care a fost
achiziționat inițial pachetul de servicii și cea care ar putea fi oferită
ca și echivalent: un sejur în luna decembrie s-ar putea să nu

155
reprezinte o variantă viabilă pentru a compensa un sejur în luna
august.
Indiferent însă de momentul de la care va începe executarea
pachetului de servicii de călătorie, apreciem că este deosebit de
important să se procedeze la notificarea celeilalte părți
contractante în legătură cu intervenirea circumstanțelor inevitabile
și extraordinare și, după caz, în legătură cu solicitarea de încetare
a contractului În caz contrar se poate discuta chiar despre
angajarea răspunderii contractuale pentru executarea neconformă
a contractului, dat fiind că efectele acestora nu intervin ”de drept”.
Nu în ultimul rând subliniem că toate cele menționate mai sus se
raportează atât la sintagma de ”pachet de servicii de călătorie”, cât
și la cea de ”serviciu de călătorie asociat”. Pe scurt, cele două
sintagme se referă la combinația a două sau mai multe tipuri
diferite de servicii de călătorie destinate aceleiași călătorii sau
vacanțe și care trebuie să respecte una din condițiile prevăzute de
art. 3 din Ordonanța nr. 2/2018: trebuie să existe o legătură între
serviciile de călătorie, care să rezulte de exemplu din identitatea
comerciantului de la care au fost achiziționate, sau din modalitatea
de vânzare sau de facturare. Un exemplu concret ar fi cel în care
consumatorul, în vederea unui sejur, a achiziționat de la o agenție
de turism atât serviciile de cazare la hotel cât și serviciile de
transport aerian. În această ipoteză, notificarea agenției de turism
va putea duce la încetarea întregului pachet fără plata unei
penalități sau la renegocierea sa. Dar, dacă consumatorul a
achiziționat zborul de la o companie aeriană și separat a rezervat
hotelul pentru perioada dorită printr-o aplicație de booking, nu va fi
vorba despre un pachet de servicii. În această ipoteză va trebui să
fie analizat remediul potrivit pentru fiecare din cele două contracte
156
încheiate prin raportare la specificitatea fiecărui serviciu și a
condițiilor legale, generale și particulare aferente: remediile oferite
de Regulamentul (CE) nr. 261/11-feb-2004 în ceea ce privește
protejarea drepturilor pasagerilor zborului nefiind aplicabile
contractului încheiat în urma rezervării efectuate prin aplicația de
booking.
Astfel, chiar dacă în contextul actual, călătorul are dreptul de a
solicita încetarea contractului fără a fi obligat la plata vreunei
penalități și de a obține restituirea integrală a prețului, considerăm
că, în vederea protejării cât mai eficiente a propriilor interese,
persoana în cauză ar trebui să își exercite dreptul cu bună-credință
și cu chibzuință. Respectiv, ar trebui să ia în calcul, pe de o parte,
faptul că, colapsul neașteptat al domeniului este unul brusc și
aproape total pentru următoarele luni, iar pe de altă parte, faptul
că modul de funcționare al unei agenții de turism și lanțul de
raporturi contractuale din care aceasta face parte duce la o lipsă
acută de cash flow în aceste momente. În plus, un număr mare de
cereri de rambursare poate să dea naștere premiselor în care am
putea discuta inclusiv despre apariția unei stări de insolvență a
agenției de turism – dar aceste aspecte și eventualele remedii vor
fi analizate prin articolele următoare.

157
Consecinţele pandemiei asupra agenţiilor de turism în
raporturile intermediar-touroperator (II)

Într-un articol precedent am prezentat care sunt opţiunile pe care

le au călătorii care sunt în situaţia de anulare certă sau iminentă a
călătoriei şi respectiv cei la care riscul de anulare nu poate fi
catalogat drept iminent însă care nu doresc să meargă în vacanţe
spre exemplu în iunie deoarece scenariile posibile de până în
prezent certifică din păcate subzistenţa unui risc semnficativ de
îmbolnăvire cu SARS-CoV2.
Drepturile călătorilor deşi în opinia noastră au fost prezentate
trunchiat de către agenţiile de turism din România sunt certe şi
protejate clar atât de legislaţia internă (OG 2/2018) cât şi de cea
europeană (Regulamentul 261/2004, 1371/2007, 1177/2010,
181/2011). Chiar şi în raport de situaţia actuală a dezastrului
provocat de pandemie în industria turismului, Comisia Europeană
a publicat un ghid interpretativ al drepturilor călătorilor în context
de COVID-191. Nu dorim sub nicio formă să negăm importanţa ca
fiecare pasager să îşi cunoască în totalitate drepturile şi opţiunile
sale, însă considerăm că în contextul actual al unui iminent colaps
economic în turism autorităţile ar trebui să privească problema şi
din prisma agenţiilor de turism.
Poziţia agenţiilor în cazul turismului este foarte importantă pentru
că dacă nu se prevăd măsuri alternative rambursării costului
pachetelor şi dacă nu se găsesc soluţii de mijloc şi ajutătoare foarte

https://ec.europa.eu/transport/sites/transport/files/legislation/c20201830.pdf
158
multe agenţii intermediare şi chiar tour operatori ar putea să fie
nevoite să îşi închidă afacerea.
Aceasta a fost de altfel şi solicitarea Asociaţiei europene a
agenţiilor de turism (ECTAA)
(https://www.ectaa.org/Uploads/press-releases/Press-release-
refunds.pdf) care a solicitat Comisiei Europene o interpretare mai
pragmatică şi flexibilă a obligaţiei agenţiilor de a rambursa
contravaloarea pachetelor turistice.
După cum spuneam, din păcate în România au intervenit probleme
reale în raporturile agenţii – călători derivate atât din omisiunea
(voită sau nu) a agenţiilor de a-i informa pe călători cu privire la
dreptul lor de a li se rambursa banii plătiţi cât şi din cauza
inflexibilităţii excesive a unora dintre călători care refuză să se
poziţioneaze pe acelaşi palier cu agenţia nici măcar în contextul
pandemiei.
Din dorinţa de a mai analiza o treaptă în lanţul turistic dorim să
aducem câteva clarificări în raporturile agenţie de turism
intermediară – agenţie de turism organizatoare (tour operator).
Ca şi natură juridică, contractul care se încheie între agenţia de
turism intermediară şi tour operator este un contract de agenţie.
Asta înseamnă în limbaj accesibil că intermediarul încheie
contracte de pachete turistice vândute de tour operator, pentru
acesta din urmă în schimbul unei indemnizaţii/comision.
Ce se întâmplă la acest moment cu pachetele turistice care nu se
mai pot efectua şi cine ar avea obligaţia de a rambursa
contravaloarea lor? Agenţia intermediară sau tour operatorul?
Potrivit art. 13 ultimul alineat din Ordonanţa 2/2018 privind

159
pachetele de servicii de călătorie, agenţia organizatoare/tour
operatorul este cea care trebui să ramburseze contravaloarea
pachetului anulat şi nu agenţia intermediară, tocmai pentru că
aceasta este doar un agent al tour operatorului.
Ce se întâmplă cu situaţia în care călătorii cu călătorii viitoare
planificate şi încă neanulate ca efect al apariţiei unor acte ale
autorităţilor nu îşi mai achită ratele scadente la agenţii? Problema
aici este că turistul achită agenţiei intermediare care le rândul său
va achita mai departe la tour operator în baza contractului de
agenţie.
Poate tour operatorul să îi ceară banii agenţiei intermediare sau
nu? În opinia noastră, atâta vreme cât turistul nu şi-a achitat una
sau mai multe tranşe din pachet agenţia organizatoare poate să
solicite banii de la intermediar, adică de la propriul său agent.
Condiţiile în care tour operatorul poate să-l tragă la răspundere pe
agentul său şi limitele răspunderii acestuia din urmă sunt foarte clar
stabilite de Codul civil de aşa manieră încât încercările de a extinde
limita şi a recupera/preveni prejudiciile de la intermediari sunt
abuzive.
Din păcate însă, dincolo de lipsa unor măsuri concrete şi efective
ale autorităţilor prin care să se ofere un sprijin real tuturor părţilor
afectate din turism, efectul de domino care se resimte în lanţul
turist - agenţie intermediară (dacă e cazul) – tour operator –
furnizor de servicii nu face altceva decât să accelereze impactul
economic dezastruos.
Considerăm că o vagă îmbunătăţire ar putea fi adusă de o
interpretare şi aplicare flexibilă a drepturilor turiştilor (în special cel

160
la rambursarea integrală a sumei plătite) cu condiţia ca persoana
în cauză să fi fost în prealabil informată şi decizia să fie luată în
cunoştinţă de cauză.

161
Efectele stării de urgență în sectorul imobiliar

În contextul situației actuale de la nivel național este mai mult decât

evident faptul că sectorul construcțiilor este, la rândul său, destul
de puternic afectat de pandemia cauzată de virusul Covid-19 și de
instituirea stării de urgență.
În primul rând, trebuie avut în vedere faptul că activitatea
societăților care au ca obiect de activitate construcțiile de clădiri
civile sau industriale nu a fost suspendată ca efect al
reglementărilor instituite prin Ordonanțele Militare promulgate
recent, astfel încât, la nivel teoretic, acestea pot continua să
presteze activitate.
Însă reiese cu puterea evidenței faptul că acestea se confruntă cu
o multitudine de provocări din partea coronavirusului, cu
consecințe de multe ori grave asupra lucrărilor pe care le au în
desfășurare.
În acest sens, în continuare vom reda câteva dintre problemele
practice cu care se confruntă în această perioadă cei care
activează în sectorul imobiliar, care este situația contractelor
încheiate de aceștia și care este situația angajaților din societățile
ce au ca obiect de activitate construcțiile.
A. Situația contractelor/promisiunilor de vânzare-cumpărare
Un risc important care intervine în activitatea
constructorilor/dezvoltatorilor imobiliari este posibilitatea ca
finalizarea lucrărilor să fie întârziată din mai multe motive, spre
exemplu creșterea prețului materialelor de construcție ori lipsa
acestora pe piață, anularea unor comenzi, lipsa personalului ș.a.

162
Ca efect imediat, cel mai probabil va apărea nemulțumirea
cumpărătorilor, care vor solicita diferite forme de angajare a
răspunderii pentru neexecutarea obligațiilor.
În acest caz, contractele încheiate trebuie analizate în fiecare
situație particulară pentru a se putea observa dacă și în ce condiții
apar ca fiind incidente eventuale cauze exoneratoare de
răspundere, precum forța majoră sau cazul fortuit.
Reamintim că, potrivit legii, forța majoră este definită ca fiind orice
eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil (art.
1351 alin. (2) C. civ), iar cazul fortuit ca fiind un eveniment care nu
poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat
să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs (art. 1351 alin. (3)
C. civ).
Totuși, având în vedere că în cea mai mare parte aceste contracte
sunt încheiate prin intermediul unor specialiști în domeniu, în
majoritatea lor se vor regăsi clauze exprese în ceea ce privește
situația răspunderii în caz de neexecutare, a încetării lor și, nu în
ultimul rând, a situațiilor în care intervine forța majoră/cazul fortuit.
Astfel că, în cuprinsul contractelor, părțile pot oferi diferite
interpretări definițiilor legale mai sus citate, incluzând sau
excluzând în mod expres anumite evenimente din sfera cazurilor
exoneratoare. Totodată, părțile pot să declare că vor rămâne
responsabile chiar și pentru o situație de forță majoră/caz fortuit
sau să stipuleze anumite condiții în care operează aceste cazuri de
exonerare (spre exemplu obligația transmiterii unei notificări
prealabile într-un anumit termen sau obligația obținerii unui
certificat de stare de urgență).

163
Astfel că este esențială studierea atentă a clauzelor contractuale
de acest tip, deoarece principiul consensualismului prevalează în
fața dispozițiilor legale
O analiză amplă a acestor cazuri de exonerare a răspunderii
contractuale în virtutea pandemiei cu COVID-19 s-a realizat într-un
articol precedent pe care îl puteți consulta aici.
Trecând mai departe, în situația în care, ulterior cercetării, se
observă că nu ar fi incidente cauzele exoneratoare de răspundere,
se poate trece la analizarea incidenței impreviziunii, prevăzute de
articolul 1271 din Codul civil.
Instituția impreviziunii este aplicabilă în situația în care intervin
schimbări excepționale ale împrejurărilor care au stat la baza
încheierii actului și ca urmare a acestora executarea obligației unei
părți a devenit excesiv de oneroasă.
În această situație, acelei părți i se acordă posibilitatea de a se
adresa instanței de judecată, care va dispune adaptarea sau chiar
încetarea contractului, în funcție de circumstanțe, în conformitate
cu art. 1271 alin. (2) C. civ.:
„(2) Cu toate acestea, dacă executarea contractului a devenit
excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a
împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la
executarea obligaţiei, instanţa poate să dispună:
1. adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între
părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea
împrejurărilor;

164
2. încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le
stabileşte.”
Important de menționat este faptul că în cazul impreviziunii, spre
deosebire de forța majoră, partea nu este scutită de executarea
obligației, ci va opera doar o diminuare a prestației sale, în vederea
reechilibrării raporturilor contractuale.
Nu în ultimul rând, menționăm că s-ar putea apela chiar la o
încercare de renegociere amiabilă a contractelor, pentru evitarea
cheltuielilor suplimentare generate de un eventual litigiu viitor.
În ceea ce privește promisiunile (antecontractele) de vânzare-
cumpărare care privesc bunuri imobile, a căror scadență pentru
încheierea actelor în forma autentică este depășită ori urmează să
se împlinească în perioada imediat următoare, prevederile de mai
sus rămân aplicabile.
Nu în ultimul rând, de cealaltă parte, dezvoltatorii imobiliari pot fi
puși și în fața unei situației opuse – în care imposibilitatea de plată
provine de la cumpărători, aceștia notificând o imposibilitate de
plată, motivată sau nu de forță majoră, uneori chiar cu solicitarea
restituirii avansului achitat. Această situație este mai frecvent
întâlnită în cazul promisiunilor de vânzare-cumpărare.
Din nou, situația trebuie analizată de la caz la caz, prin raportare la
cele expuse mai sus, la circumstanțele de fapt și la dispozițiile
stipulate în contracte, cu mențiunea suplimentară că aici
intervenirea forței majore va trebui foarte bine motivată, mai ales
dacă vorbim despre cumpărători persoane fizice. Va trebui
demonstrat în concret în ce măsura starea de urgență și măsurile
luate de autorități au constituit un eveniment imprevizibil și absolut

165
invincibil și au afectat decisiv patrimonial cumpărătorul, pentru a
justifica neîndeplinirea obligațiilor.
Concluzionând, cazurile de exonerare sau de diminuare a
răspunderii în contextul Covid-19 trebuie analizate de la caz la caz,
prin raportare la toate clauzele contractuale și la circumstanțele
speței. Cu titlu general, aspectele cele mai importante care trebuie
verificate într-un contract în această situație sunt clauzele legate
de răspunderea contractanților în caz de neexecutare, clauzele
privind operarea forței majore sau a cazului fortuit, clauzele de
asumare a riscului de impreviziune.
B. Salariații societăților cu obiect de activitate construcții
O problemă interesantă care se ridică în practică și poate genera
discuții pe plan juridic se referă la indemnizația de șomaj tehnic,
respectiv la indemnizația de la Casa Socială a Constructorilor și la
raporturile dintre acestea.
În primul rând, în cazul în care activitatea de construcții a
agentului economic a fost întreruptă pe perioada decretării stării de
urgență sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 215/1997 privind Casa
Socială a Constructorilor, modificată și completată recent prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020.
Casa Socială a Constructorilor este o organizație independentă de
protecție socială a sectorului de construcții din România, la care
societățile de construcții se afiliază în mod voluntar. În contextul
actual, art. 3 alin. (1) pct. b) din lege atribuie competență Casei
Sociale a Constructorilor în asigurarea protecţiei salariaţilor din
activitatea de construcţii şi de producere a materialelor de

166
construcţii în perioada întreruperii activităţii datorită stării de
urgenţă decretate la nivel naţional.
În acest context, în cadrul art. 12 din actul normativ ante-menționat
se arată următoarele: salariații cu contract individual de muncă din
activitatea de construcții și de producere a materialelor de
construcții beneficiază pe perioada întreruperii activității de o
indemnizație reprezentând o suma impozabilă, al cărei cuantum
lunar este egal cu 75% din media pe ultimele 3 luni a salariului de
bază brut.
Așadar, pe scurt, în situația în care agenții economici au întrerupt
total activitatea în contextul instituirii stării de urgență și a
pandemiei cu COVID-19, salariații acestora vor beneficia de o
indemnizație impozabilă în cuantum de 75% din media pe ultimele
3 luni a salariului de bază brut.
Menționăm că aceste indemnizații erau acordate de Casa Socială
a Constructorilor și anterior circumstanțelor excepționale cauzate
de virusul Covid-19, pentru situațiile de întrerupere a activității în
anumite perioade mai dificile pentru constructori.
În ceea ce privește perioada de acordare a indemnizației, alin. (2)
al art. 12 menționează că acesta nu poate depăși 120 de zile
calendaristice (durată majorată de la 90 zile) care se calculează în
intervalul 1 noiembrie al anului de întrerupere a activităţii și până la
data de 31 martie a anului următor. Totodată, alin (3) al art. 12,
recent modificat, menționează că perioada de acordare a
indemnizaţiei de protecţie socială se extinde de drept cu durata
aplicării măsurilor dispuse prin Decretul nr. 195/2020 privind
instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

167
În continuare, se impune a fi precizate condițiile cele mai relevante
pentru ca angajatul să poată beneficia de această indemnizație,
care ar fi: calitatea de membru, contribuirea la constituirea fondului
aferent plății indemnizației, precum și întreruperea efectivă a
activității angajatorului.
Sub acest aspect, beneficiază de indemnizație salariații agenților
economici care sunt membri ai Casei Sociale a Constructorilor și
care au contribuit efectiv la constituirea fondului aferent plății
indemnizației, după cum prevede și art. 13 al Legii nr. 215/1997.
Un alt aspect extrem de relevant este prevăzut la art. 14 al aceleiași
legi, care învederează situația salariaților pe perioada în care
primesc indemnizația, și anume faptul că pe perioada întreruperii
activității, salariații rămân la dispoziția angajatorului. În ceea ce
privește contractele individuale de muncă, se stipulează expres că
acestea nu vor înceta în contextul încetării activității
O altă discuție practică interesantă este generată de modul de
corelare dintre dispozițiile Legii 215/1997 anterior menționate,
modificată prin OUG 32/2020 și procedura de șomaj tehnic
prevăzută de OUG 30/2020, modificată și ea de OUG 32/2020.
Se ridică inclusiv întrebarea dacă ar fi procedura de șomaj tehnic
prevăzută de OUG 30/2020 condiționată de afilierea la Casa
Constructorilor.
Răspunsul este unul negativ. Sub acest aspect, arătăm că cele
două proceduri nu sunt legate între ele, astfel că cei care nu sunt
membri ai Casei Constructorilor sau care nu îndeplinesc condițiile
Legii nr. 215/1997 pot beneficia de șomajul tehnic, deoarece cum

168
am menționat anterior, afilierea la Casa Socială a Constructorilor
este opțională.
Astfel, în situația în care activitatea a fost întreruptă, însă
societatea nu este afiliată la Casa Socială a Constructorilor sau
condițiile instituite de legea anterior menționată nu sunt îndeplinite
cumulativ, se va beneficia de clasicul șomaj tehnic, intens
mediatizat în această perioadă. Astfel, salariatului i s-ar putea
aplica prevederile OUG 30/2020, modificată la rândul ei prin OUG
32/2020, care instituie șomajul tehnic, bineînțeles, în măsura în
care sunt îndeplinite condițiile legale în acest sens.
Astfel, cele două proceduri nu sunt interconectate sau dependente
una de cealaltă, însă totuși cele două indemnizații nu pot fi
cumulate/acordate în același timp.
Un ultim aspect care se impune a fi menționat face referire la
ipoteza în care activitatea de construcție nu este întreruptă, ci este
doar redusă
În acest caz, considerăm că angajatorii și angajații nu se vor putea
prevala de dispozițiile Legii nr. 215/1997, întrucât nu este
îndeplinită condiția întreruperii activității, dar totuși se vor putea
prevala de procedura șomajului tehnic prevăzută în OUG 30/2020,
aceasta fiind destinată salariaţilor angajatorilor care reduc sau
întrerup temporar activitatea, total sau parţial, ca urmare a efectelor
epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2.
Pentru mai multe detalii privind condițiile și modalitatea de instituire
a șomajului tehnic, puteți să consultați articolele publicate pe
această tematică, cel mai nou putând fi accesat aici.

169
EFECTE CU PRIVIRE LA ANUMITE TIPURI DE
CONTRACTE

Ce se întâmplă cu contractele comerciale în

contextul actual? Poate fi invocată forţa majoră
pentru suspendarea obligaţiilor sau nu?

În contextul pandemiei și al efectelor pe care aceasta le poate

produce în domeniul raporturilor contractuale, s-au exprimat deja
mai multe opinii potrivit cărora acest eveniment reprezintă un
veritabil caz de forță majoră și, drept urmare, duce la exonerarea
răspunderii în orice situație de neexecutare a contractului. Codul
civil, practica judiciară (care este, evident, insuficientă), precum și
circumstanțele în care pandemia a apărut la nivelul României,
ridică un semn de întrebare vizavi de calificarea pandemiei cu
COVID-19 drept caz de forţă majoră.
În primul rând, art. 1351 alin. (2) Cod civil definește forța majoră ca
fiind orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi
inevitabil. Vorbim, așadar, despre o împrejurare străină de
activitatea și voința omului, care nu poate fi prevăzută, și care,
privind în abstract, nu poate fi învinsă ori evitată de forța umană.
Deși exemplele de școală în ceea ce privește forța majoră includ
epidemiile, considerăm că analiza existenței unui caz de exonerare
trebuie realizată în concret, în raport de specificul fiecărui caz în
parte. Este clar că pandemia reprezintă un eveniment extern și
care nu poate fi învins ori controlat, dar este oare aceasta
imprevizibilă şi absolut inevitabilă în cazul firmelor din România
care nu-şi mai pot executa obligaţiile contractuale? După părerea
noastră, evoluţia epidemiei a devenit previzibilă cel târziu de la
170
momentul la care situaţia din Italia a degenerat, dacă nu chiar de
la data la care OMS a declarat pandemie, adică 30 ianuarie 2020.
Dacă incidenţa forţei majore este discutabilă, puteţi oare să
invocaţi cazul fortuit – o altă cauză exoneratoare de răspundere?
Cazul fortuit este definit la art. 1351 alin. (3) Cod civil ca fiind un
eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel
care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi
produs. Așadar, spre deosebire de situația forței majore, nu mai
există cerinţa caracterului extern şi nici a caracterului absolut
invincibil şi inevitabil al evenimentului. În plus, din formularea
textului de lege rezultă că existența cazului fortuit şi a condiţiilor lui
se va aprecia strict în raport de cel care ar fi fost ținut în concret
să răspundă, în situația în care cazul fortuit nu ar fi survenit.
Raportat la această definiție, o parte a doctrinei în materie ridică
problema relativității cazului fortuit, prin aceea că sursa acestui caz
de exonerare s-ar circumscrie exclusiv persoanei, respectiv
circumstanțelor în care fiecare dintre noi își desfășoară activitatea
obișnuită1. Așadar, s-ar părea că existența unei epidemii nu poate
constitui caz fortuit, pentru că, în mod evident, aceasta constituie
un eveniment de sursă externă.
Cu toate acestea, s-a exprimat și opinia potrivit căreia cazul fortuit
constă în împrejurări ori evenimente care au o origine fie internă,
fie externă2, dat fiind că definiția prevăzută de art. 1351 alin. (3)

1
P. Vasilescu, Drept civil. Obligații, Ed. Hamangiu, București, 2012, p.590.
2
L. Pop, I.F. Popa, S.I Vidu, Curs de drept civil. Obligațiile, Ed. Universul
Juridic, București, 2015, p. 350.
171
Cod civil nu distinge în acest sens. Or, observând de o manieră
practică jurisprudența instanțelor, nu putem să nu punctăm faptul
că au existat multiple situații în care apariția virusului AH1N1 a fost
calificată ca fiind caz fortuit, având în concret un efect de exonerare
față de partea care nu și-a executat obligațiile contractuale
asumate. Pe cale de consecință, incidența cazului fortuit nu este
exclusă, dar nici nu este implicită.
Cu alte cuvinte, pandemia provocată de coronavirus nu este prin
ea însăşi suficientă ca să constituie caz de forţă majoră sau caz
fortuit, respectiv nu este (din păcate) aptă în orice situație să
conducă la suspendarea obligaţiilor contractuale. Plecând de la
premisa că nu putem recomanda o reţetă universală exoneratoare
de răspundere, putem să arătăm ce anume ar trebui să verificaţi
pentru a vedea dacă vă încadraţi sub forţa majoră, cazul fortuit sau
altă instituție juridică, pentru a vă putea înlesni obligaţiile devenite
evident excesiv de împovărătoare.
Punctul de pornire al oricărei analize este momentul încheierii
contractului și conținutul concret al acestuia - ce cuprinde capitolul
Încetarea contractului, Răspunderea părţilor sau chiar Dispoziţii
finale.
În practică sunt adesea întâlnite contractele în care părțile prevăd
exonerarea de răspundere în cazul forței majore, fără a exista vreo
mențiune cu privire la incidența cazului fortuit.
Această situație este una deosebit de problematică, întrucât,
potrivit legii, forța majoră și cazul fortuit exonerează de răspundere
doar în situația în care nu există derogări prin convenția părților.
Or, interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 1351 alin. (4)
Cod civil ne conduce înspre concluzia că, dacă părțile au prevăzut
172
în mod expres exonerarea doar ca efect al forței majore, automat
cazul fortuit este exclus.
Așadar, aceasta este una dintre situațiile cheie în care intervine
importanța distincției dintre condițiile forței majore și ale cazului
fortuit, astfel cum au fost expuse mai sus.
Din punctul nostru de vedere, pot fi imaginate deosebit de multe
situații în care răspândirea infecției cu virusul COVID-19 nu poate
fi calificată ca fiind un eveniment imprevizibil pentru orice om
obișnuit ori inevitabil pentru un om de o prudență maximă, în ceea
ce privește efectele pe care împrejurarea le are în executarea
contractului său. Subsecvent, incidența forței majore nu ar putea fi
reținută, ci eventual s-ar trece la pasul următor, respectiv
verificarea condițiilor cazului fortuit – unde imprevizibilitatea este
analizată în raport de cunoștințele și calitățile cocontractantului în
cauză.
Cu titlu exemplificativ, pentru a vă clarifica mecanismul, imaginaţi-
vă următoarea situaţie: Compania COV SRL importă în România
echipamente medicale din China. În contextul în care pandemia
era deja declarată în China, COV încheie contracte de furnizare în
România, având ca obiect derivat respectivele echipamente.
Bineînțeles, agravarea situației privind răspândirea virusului
COVID-19 și extinderea acestuia la nivelul României a determinat
un blocaj nu numai la nivelul fabricării echipamentelor chinezești,
ci și la nivelul activității companiei COV, fapt care a făcut imposibilă
executarea obligațiilor contractuale asumate. Așadar, în contextul
în care existența pandemiei era cunoscută dincolo de granițele
Chinei, iar riscurile de apariție a virusului în România erau deja
intens vehiculate, putem spune că evenimentul extern era

173
imprevizibil pentru orice om obișnuit ori pentru COV la momentul
încheierii contractului? Răspunsul este extrem de discutabil, iar
bineînțeles, exemplele ar putea continua.
Singura concluzie certă poate privi necesitatea verificării în concret
a clauzelor contractuale, precum și a circumstanțelor concrete în
care a survenit evenimentul, iar nicidecum aplicarea unui șablon
prestabilit pentru fiecare ipoteză în parte.
În altă ordine de idei, deşi existența forței majore poate fi avizată
de către Camera de Comerț și Industrie, acest aviz nu certifică
absolut forţa majoră şi poate fi (în practică, chiar este) cenzurat de
instanţele de judecată. Mai exact, dacă aveţi un certificat ORC nu
înseamnă că sunteţi la adăpost, sub imperiul forţei majore,
deoarece co-contractantul care este, desigur, nemulţumit, poate
contesta în instanţă conţinutul lui.
Potrivit jurisprudenței Înaltei Curți, vorbim despre un act
administrativ cu efect de aviz, care, nu are forţa juridică a unui act
cu efect obligatoriu faţă de terţi până la anulare, dar care totuși nu
poate fi ignorat3. Așadar, aceasta este o dovadă în plus că forța
majoră reprezintă o stare de fapt ce se impune a fi probată de la
caz la caz.
Totodată, este de menționat faptul că avizul CCIR nu coincide cu
certificatul de stare de urgență, eliberat de către Ministerul
Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, potrivit art. 12 al
Decretului prezidențial din 16 martie 2020. Potrivit Hotărârii

3
A se vedea ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr.
1953/9 aprilie 2019.
174
Guvernului privind acordarea acestor certificate ele se aplică doar
anumitor domenii de activitate, iar documentele justificative
pretinse privesc în mod obiectiv și limitativ situația financiară a
solicitantului, respectiv legătura de cauzalitate dintre pierderile
financiare și starea de urgență.
În contextul dat, anticipăm că problemele privind neexecutarea
completată obligațiilor contractuale vor apărea cu predilecție în
cazul restaurantelor și al societăților care prestează servicii de
alimentație. La acest moment sunt suspendate activitățile de
servire și consum a produselor alimentare și băuturilor organizate
de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în
spațiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locației,
astfel că este simplu de înțeles că executarea contractelor în
domeniu va fi deosebit de controversată.
Totodată, contractele de achiziții publice impun o atenție sporită,
întrucât normele incidente nu prevăd un caz de încetare aplicabil
în ipoteza în discuție, iar modificarea contractelor presupune o
serie de condiții legale care sunt rareori îndeplinite în mod
cumulativ.
În aceeași linie se înscriu și contractele încheiate cu agențiile de
turism, dat fiind faptul că răspândirea accelerată a virusului a
determinat în cazul multor state blocarea zborurilor către și dinspre
zonele puternic afectate.
De mare interes este și situația societăților care au ca obiect de
activitate jocuri de noroc și pariuri. În contextul în care țări precum

175
Italia iau măsuri concrete în sprijinul acestor companii4 va fi
interesant de urmărit poziția adoptată la nivelul țării noastre în
acest domeniu.
Nu în ultimul rând, problema cu care se confruntă probabil cea mai
mare parte a companiilor la acest moment, este ce se întâmplă cu
contractele în derulare pe care nu puteţi şi nu doriţi să le suspendaţi
sau chiar încetaţi, dar pe care doriţi să le renegociaţi sau să obţineţi
pentru executarea obligațiilor diverse eşalonări, amânări etc.
Vom încerca să răspundem treptat la cât mai multe dintre aceste
ipoteze.
Până atunci, nu putem decât să conchidem asupra faptului că o
calificare a pandemiei, prin prisma cazului de exonerare de
răspundere, nu poate fi sub nicio formă prestabilită sau presupusă.

4
A se vedea şi https://www.gamingtechlaw.com/2020/03/gaming-
coronavirus-italy.html, https://taxfoundation.org/coronavirus-covid-19-
outbreak-fiscal-tax-measures/
176
Contracte de achiziție publică. Imposibilitatea
fortuită de executare a contractelor. Efectele COVID-
19 asupra contractelor aflate în curs.

Este lesne de înțeles că în perioada următoare, printre activitățile

care pot fi afectate sunt și cele care se desfășoară în baza unor
contracte de achiziție publică. Există câteva scenarii pe care
propunem să le analizăm, indiferent care dintre părțile contractului
de achiziție publică vor înțelege să invoce forța majoră/cazul fortuit,
respectiv dacă va fi vorba despre autoritatea contractantă sau
prestatorul de servicii/produse.
În primul rând, nu vom analiza în prezentul articol distincția dintre
noțiunile de forță majoră versus caz fortuit.
În al doilea rând, în analiza noastră, vom trata gradual care sunt
pașii următori pe care trebuie să îi avem în vedere atunci când ne
confruntăm cu executarea contractelor de achiziție publică.
Trebuie precizat că după apariția COVID-19, o bună parte din
prestatorii de servicii au fost nevoiți să indisponibilizeze cel puțin o
parte din personal( fie prin transformarea contractelor de muncă în
contracte de telemuncă, fie prin suspendarea contractelor de
muncă, sau chiar prin acordarea concediilor medicale unor angajați
care se află în carantină sau în autoizolare).
Așadar pentru a identifica ce se întâmplă mai departe în derularea
contractelor, un prim pas îl reprezintă evaluarea riscului și
managementul acestuia.
În acest sens, trebuie verificate care sunt clauzele privind modul de
gestionare a riscurilor pe întreaga durată a contractului inserate în
178
cuprinsul contractelor de achiziție publică și în documentația
inițială. Astfel de clauze cu certitudine există în contractele de
achiziție publică, fiind obligatorii conform normelor metodologice
ale Legii nr. 100/2016 și a normelor metodologice ale Legii nr.
98/2016.
Managementul riscului vizează acele activităţi necesare pentru a
identifica şi controla riscurile ce pot avea impact asupra ducerii la
îndeplinire, totale sau parţiale, a contractului. Dintre cele mai
întâlnite cauzele de risc putem aminti1 lipsa capacităţii
furnizorului/prestatorului/executantului; pierderea sau mutarea de
către prestator/executant a personalului calificat; reducerea
capacităţii financiare a furnizorului/prestatorului/ executantului
după semnarea contractului, etc.
În afară de acestea, alte cauze de risc sunt în afara controlului
părţilor, cum ar fi forţa majoră (inundaţii, cutremure, etc.) sau cazul
fortuit.
Este posibil chiar și o corelare a mai multor factori de risc, cum este
de pildă situația în care din cauza apariției COVID-19 și a
indisponibilizării personalului, prestatorul/executantul să aibă o
lipsă a capacității forței de muncă și chiar o reducere a capacității
financiare( nemaiavând încasări în această perioadă), însă în acest
caz primează o anumită cauză de risc cum este de pildă forța

1
GEORGESCU Ion, Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice comentata
din 01-dec-2018, Wolters Kluwer Comentariu la articolul 221 din Legea nr.
98/2016;
179
majoră sau cazul fortuit, bineînțeles în măsura în care sunt
îndeplinite condițiile pentru a invoca o atare situație.
În egală măsură, atunci când riscurile sunt anticipate contractual,
autoritatea contractantă şi contractantul urmează să decidă
împreună cine răspunde pentru respectivul risc şi să decidă cum
poate fi redus sau eliminat atunci când evenimentele anticipate au
loc2, sau să stabilească de comun acord, imposibilitatea fortuită de
executare a contractului (caz în care răspunderea părților este
exclusă).
În acest sens, una dintre cele mai importante chestiuni ce trebuie
verificate este dacă în cuprinsul contractului există clauze legate
de imposibilitatea de executare a contractelor din cauza forței
majore sau a cazului fortuit, sau dacă, există clauze de ajustare a
prețului contractului, așa cum urmează să vedem.
În cazul imposibilității de executare a contractelor din cauza forței
majore sau a cazului fortuit, opțiunile cele mai comune ar putea fie
încetarea contractelor, fie suspendarea temporară a acestora în
baza art. 1673 Cod Civil.
Un alt scenariu este cel privind doar suspendarea temporară a
plăților, sau necesitatea de prelungire a contractelor, fără să
intervină suspendarea integrală a executării contractului.
Este de asemenea posibil, ca în perioada următoare, să se pună
problema ajustării prețului, fie din cauza faptului că prețurile de
piață se vor modifica substanțial după ce se vor produce integral

2
idem
180
efectele financiare ale pandemiei, fie determinate de prelungirea
necesară a contractelor și sistarea pe moment a serviciilor.
În primul scenariu, încetarea contractelor poate fi dispusă în
ipoteza în care imposibilitatea fortuită de executare a contractelor
nu este doar una temporară ci definitivă. De pildă, în situația în care
au fost încheiate contracte de execuție lucrări pentru un spital într-
un anumit termen, iar executantul nu mai are posibilitatea finalizării
proiectului la termen, neavând capacitatea de muncă necesară. În
acest caz, va fi necesară organizarea unei noi proceduri de
achiziție publică, și identificarea unui nou executant, respectiv
încetat contractul anterior.
În acest caz, va fi posibilă în baza art. 104 alin 1 lit. c din Legea nr.
98/2016, activarea posibilității autorității contractante de a aplica
procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de
participare pentru atribuirea contractelor de achiziţii
publice/acordurilor-cadru de lucrări, de produse sau de servicii ca
o măsură strict necesară, atunci când perioadele de aplicare a
procedurilor de licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă, negociere
competitivă sau procedura simplificată nu pot fi respectate din
motive de extremă urgenţă, determinate de evenimente
imprevizibile şi care nu se datorează sub nicio formă unei acţiuni
sau inacţiuni a autorităţii contractante. În situaţii în care se impune
intervenţia imediată, autoritatea contractantă are dreptul de a
realiza achiziţia publică în paralel cu aplicarea procedurii de
negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare.
Trebuie precizat în acest context că autoritatea contractantă nu
poate dispune rezilierea contractelor, întrucât rezilierea presupune
culpa părții contractante. Așadar dacă este vorba despre o

181
imposibilitatea fortuită de executare a contractului, această situație
exclude culpa, în baza art. 1634 alin 1 Cod civil, care prevede că
debitorul este liberat atunci când obligaţia sa nu mai poate fi
executată din cauza unei forţe majore, a unui caz fortuit ori a unor
alte evenimente asimilate acestora, produse înainte ca debitorul să
fie pus în întârziere.
Totuși, trebuie observat și că în materia contractului de parteneriat
public-privat, art. 35 din OUG nr. 39/2018 privind parteneriatul
public-privat statuează că din motive excepţionale legate de
interesul public, partenerul public poate modifica unilateral sau,
după caz, denunţa unilateral contractul de parteneriat public-privat,
cu respectarea următoarelor condiţii:
această posibilitate, inclusiv categoriile de motive excepţionale
legate de interesul public, a fost inclusă în documentaţia de
atribuire, într-o modalitate clară, precisă şi neechivocă, precum şi
în contractul de parteneriat public-privat;
modificarea contractului nu alterează natura generică a
contractului iniţial;
cu notificarea prealabilă a partenerului privat, a societăţii de
proiect şi a finanţatorilor proiectului de parteneriat public-privat.
În sensul ordonanţei de urgenţă antemenționată pot constitui
motive excepţionale legate de interesul public aspecte precum cele
legate de sănătatea publică, protecţia mediului, standarde de
siguranţă şi calitate, suportabilitatea tarifului de către utilizatorii
serviciului, necesitatea de a asigura accesul neîngrădit la un
anumit serviciu public.

182
În orice caz, deși textul nu prevede expres, o atare modificare
unilaterală a contractului din motive excepționale, operează, la fel
ca şi în cazul contractelor de achiziții publice, fără organizarea unei
noi proceduri de atribuire a contractului de parteneriat public-privat(
art. 221 Legea 98/2016).
Se impune, de asemenea, precizarea că prevederile art. 35 alin.
(2) din OUG nr. 39/2018 nu enumeră în categoria motivelor
excepţionale legate de interesul public forţa majoră, întrucât
ipoteza normei legale este aceea de salvgardare a interesului
public, prin modificarea unilaterală a contractului de parteneriat
public-privat, obligaţia putând fi, astfel, executată, ceea ce evident
nu se poare realiza în cazul intervenirii unui caz de forţă majoră,
care face imposibilă executarea obligaţiei contractuale.
În al doilea scenariu, respectiv atunci când este vorba despre
suspendarea executării contractului, aceasta intervine când
imposibilitatea este temporară, caz în care executarea obligaţiei se
suspendă pentru durata unui termen rezonabil, apreciat în funcţie
de durata şi urmările evenimentului care a provocat imposibilitatea
de executare.
Această situație se aplică de exemplu în ipoteza în care
prestatorul/furnizorul/executantul nu mai poate în mod obiectiv să
își execute obligațiile pentru moment (de ex. și-a trimis o parte din
angajați se află în carantină sau autoizolare).
Înainte de a opta pentru această variantă,
prestatorul/executantul/furnizorul ar trebui să verifice dacă poate
sau nu să opteze pentru înlocuirea personalului pentru îndeplinirea
contractului și care nu reprezintă în concepția art. 162 din HG nr.
395/2016 o modificare substanțială a contractului. Abia dacă
183
înlocuirea este imposibilă, ar trebui să se opteze pentru
suspendarea contractului.
În toate situațiile, părțile contractului de achiziție publică vor trebui
să ia în calcul este modificarea contractelor și prelungirea
duratei acestora prin comun acord, inclusiv prelungirea termenelor
de predare sau de executare a serviciilor. Important de reținut este
o asemenea posibilitate poate fi activată dacă în documentaţia de
atribuire, elaborată cu ocazia atribuirii contractului iniţial, s-a
prevăzut posibilitatea de suplimentare a cantităţilor de produse şi
servicii deja achiziţionate, precum şi nivelul maxim până la care va
fi posibilă o astfel de suplimentare.
În acest sens, sunt relevante dispozițiile art. 221 din Legea
98/2016, potrivit cărora contractele de achiziţie publică/acordurile-
cadru pot fi modificate, fără organizarea unei noi proceduri de
atribuire, în anumite condiții și situații:
a) atunci când modificările, indiferent de valoarea acestora, au fost
prevăzute în documentele achiziţiei iniţiale sub forma unor clauze
de revizuire clare, precise şi fără echivoc, care pot include clauze
de revizuire a preţului; - această clauză poate fi aplicabilă dacă
este necesară ajustarea prețurilor
b) pentru lucrările, serviciile sau produsele adiţionale din partea
contractantului iniţial, în limita a maximum 50% din valoarea
contractului iniţial, care au devenit necesare şi nu au fost incluse în
procedura de achiziţie iniţială, iar schimbarea contractantului:
i. este imposibilă din motive economice sau tehnice, precum
cerinţe privind interschimbabilitatea sau interoperabilitatea

184
 cu echipamentele, serviciile sau instalaţiile existente
achiziţionate în cadrul procedurii de achiziţii iniţiale; şi
ii. ar cauza autorităţii contractante o creştere semnificativă a
costurilor;- această clauză devine aplicabilă dacă este
necesară suplimentarea produselor/serviciilor
c) atunci când sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele
condiţii:
i. modificarea a devenit necesară în urma unor circumstanţe
pe care o autoritate contractantă care acţionează cu
diligenţă nu ar fi putut să le prevadă;
ii. modificarea nu afectează caracterul general al contractului;
iii. creşterea preţului nu depăşeşte 50% din valoarea
contractului de achiziţie publică/acordului-cadru iniţial;-
această clauză devine aplicabilă pentru orice efecte
economice le va putea produce pandemia asupra
contractelor, cu condiția îndeplinirii cumulative a condițiilor
sus prevăzute.
În cazul în care optăm pentru modificarea contractului în baza art.
221 alin 1 lit. c din Legea nr. 98/2016, reamintim operatorilor că
există în sarcina părților contractului de achiziție publică, obligația
de a notifica ANAP prin orice mijloc de comunicare, cu 5 zile
lucrătoare înainte de data de începere a etapelor de modificare a
contractului/acordului-cadru de achiziţie publică
Pe de altă parte, o discuție ar putea fi legată de efectele economice
și financiare asupra contractelor, ale situației de urgență
determinată de pandemie, din prisma cărora este posibil ca în
perioada următoare, să se pună problema ajustării prețului
contractului. Pentru ajustare însă va fi necesar să verificăm dacă
185
există o schimbare a condițiilor pe piață, dacă prețurile vor fi
afectate sau nu de situația de urgență, dacă există elemente
suficiente care determină creșterea indicilor de preț pentru
elementele inițiale ale ofertei, sau dimpotrivă, o diminuare a
costurilor.
Relevante în acest sens sunt dispozițiile prevăzute de art. 7 și 8 din
Instrucțiunea ANAP nr.2/2018, unde se definește noțiunea de
situaţie imprevizibilă ca fiind un eveniment care, fără a intra în sfera
forţei majore, nu putea fi prevăzut în momentul depunerii ofertei,
fiind mai presus de controlul părţilor contractante, care nu se
datorează greşelii sau culpei acestora şi care are ca efect crearea
unei disproporţii de prestaţii între părţi, afectând interesele
comerciale legitime ale uneia dintre acestea.
În acest caz, este important de reținut ca posibilitatea de ajustare
a preţului trebuie să fie în prealabil precizată atât în documentaţie
şi în contractul care urmează să fie încheiat sau care a fost
încheiat, prin inserarea unor clauze speciale în acest sens. Printre
elementele care pot fi menționate se regăsesc și următoarele:
modul concret de ajustare a preţului, indicii care vor fi utilizaţi,
precum şi sursa informaţiilor cu privire la evoluţia acestora, cum ar
fi buletine statistice sau cotaţii ale burselor de mărfuri.
Dincolo de existența clauzelor legate de ajustare din cuprinsul
contractelor, o altă situație este cea în care ajustarea prețurilor
intervine ca urmare a adoptării unor modificări legislative sau a
unor acte de către autorităţile locale care au ca obiect instituirea,
modificarea sau renunţarea la anumite taxe/impozite locale, al

186
căror efect se reflectă în creşterea/diminuarea costurilor pe baza
cărora s-a fundamentat preţul contractului3.
O atare situație nu este exclusă în viitorul apropiat, ci dimpotrivă,
este perfect posibilă având în vedere efectele pe care le poate
produce instituirea unei stări de urgență inclusiv pe plan economic.
În sfârșit, o cu totul altă ipoteză, este cea legată de aplicarea
regulilor impreviziunii în contractele administrative despre care
vom face vorbire într-un articol distinct. Până atunci însă
menționăm că impreviziunea este admisibilă și în materia
contractelor administrative tot în baza art. 1271 C. civ., însă
aceasta trebuie deosebită de noțiunea de risc.
Astfel, după cum s-a remarcat în literatura de specialitate4,
deosebirile dintre cele două instituţii constau în aceea că, în cazul
riscurilor, executarea obligaţiilor este imposibilă, temporar sau
definitiv, în timp ce teoria impreviziunii rămâne cantonată în sfera
unei onerozităţii excesive a obligaţiei survenite imprevizibil,
obligaţia fiind posibil de executat. În acest context, se consideră că
riscul de apariţie a unei situaţii de forţă majoră, riscul politic şi de
schimbări legislative constituie o componentă a teoriei

3
op.cit.
4
A se vedea PUIE Oliviu, Riscul şi impreviziunea în materia contractelor de
concesiune de lucrări, a contractelor de concesiune de servicii şi a
contractelor de parteneriat public-privat în contextul noului cadru unional
instituit de Directiva 2014/23/UE privind atribuirea contractelor de
concesiune şi al noului cadru normativ intern reglementat de Legea nr.
100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii şi de
Legea nr. 233/2016 a parteneriatului public-privat, Publicaţie: Revista
Romana de Jurisprudenta 1 din 2017
187
impreviziunii, întrucât în aceste condiţii modificarea echilibrului
iniţial al contractului este impusă de o situaţie excepţională,
imprevizibilă şi independentă de voinţa părţilor.
Cu toate acestea impreviziunea nu poate constitui o cauză de
neexecutare a obligaţiei, având drept consecinţă întreruperea
serviciului public, ci ea poate doar justifica o indemnizaţie de
impreviziune, dacă dezechilibrul contractual poate fi limitat în timp.
În acest context, este relevantă și distincția dintre imposibilitatea
materială de executare a obligatiei, care apare în cazul forței
majore sau a cazului fortuit, și care face imposibilă din punct de
vedere material îndeplinirea sarcinii luate prin contract, și pe de altă
parte, impreviziunea. Primele cazuri se deosebesc de impreviziune
întrucât în cazul acesteia din urmă obligația nu este imposibil de
executat ci doar devine mai oneroasă. În caz de forță majoră sau
caz fortuit, contractantul nu poate să-și execute obligația și, deci,
nu răspunde. Prin urmare forța majoră sau cazul fortuit, duce la
suspendarea sau la încetarea efectelor contractului. Mai mult,
dacă forța majoră sau cazul fortuit face să dispară obiectul
contractului, acesta este reziliat de plin drept.

188
Amânarea plăţii ratelor pentru împrumuturile de la
stat

Ieri, data de 26 martie 2020, s-a publicat în Monitorul Oficial

Ordinul nr. 1799 al Ministerului Finanțelor Publice pentru aprobarea
modalității de amânare la plată a ratelor și dobânzilor aferente
împrumuturilor acordate de MFP din venituri rezultate din
privatizare unităților /subdiviziunilor administrativ teritoriale.
Ordinul prevede că pentru împrumuturile acordate de MFP din
venituri rezultate din privatizare unităților/subdiviziunilor
administrativ teritoriale plata ratelor se poate amâna pe o perioadă
de 3 luni de la data intrării în vigoare a OUG nr. 29/2020. Aceste
facilități vin în completarea măsurilor fiscal bugetare adoptate de
Guvern o dată cu adoptarea OUG nr. 29/2020.
Amânarea nu se acordă automat ci se poate face doar pe bază de
cerere separată pentru fiecare convenție de împrumut, iar unitățile
sau subdiviziunile care doresc să opteze pentru aceste facilități
sunt obligate să depună această solicitare, pe baza modelului
adoptat în anexa 1 la Ordin, în termen de maxim 3 luni de la data
intrării în vigoare OUG nr. 29/2020. Ca urmare a admiterii cererii,
MFP va întocmi acte adiţionale la convențiile de împrumut
împreună cu noul scadențar.
Sunt exceptate de la posibilitatea de a beneficia de această
facilitate unitățile/subdiviziunile administrativ teritoriale care
înregistrează restanțe la momentul intrării în vigoare a OUG nr.
29/2020.

190
Facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de
credit şi instituţii financiare nebancare. Suspendarea
ratelor, dobânzilor şi comisioanelor. OUG nr. 37 din 30
martie 2020.

Justificat de impactul măsurilor excepţionale luate în vederea

limitării răspândirii coronavirusului SARS-Cov2, care determină
confruntarea întreprinderilor mici şi mijlocii cu o lipsă severă de
lichiditate şi conduc implicit la diminuarea veniturilor persoanelor
fizice, în data de 30.03.2020 a fost publicată în Monitorul Oficial
ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37 privind acordarea unor
facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii
financiare nebancare anumitor categorii de debitori.
A. Care sunt beneficiile acordate de OUG nr.
37/2020?
La cererea debitorilor, obligaţia de plată a ratelor scadente aferente
împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi
comisioane, acordate de către creditori până la data intrării în
vigoare a prezentei OUG, se suspendă cu până la 9 luni, dar nu
mai mult de 31 decembrie 2020.
Astfel, potrivit prevederilor normative, perioada maximă de
creditare prevăzută în reglementările creditorilor poate fi depăşită
cu o perioadă egală cu durata suspendării obligaţiei de plată.
În ceea ce privesc debitorii persoane fizice pentru care prelungirea
maturităţii creditelor depăşeşte limita de vârstă prevăzută prin
reglementările creditorilor de acordare a creditelor, creditorii

192
procedează la restructurarea creditelor cu încadrarea în limita de
vârstă.
A. Cine şi în ce condiţii poate beneficia de prevederile OUG nr.
37/2020?
Prevederile prezentei OUG sunt aplicabile debitorilor persoane
fizice, inclusiv persoanele fizice autorizate, întreprinderile
individuale şi întreprinderile familiale, profesiilor liberale şi celor
care se exercită în baza unor legi speciale, indiferent de forma de
exercitare a profesiei, şi persoanelor juridice din contractele de
credit, respectiv leasing, cu excepţia instituţiilor de credit definite
potrivit OUG 99/2006.
Beneficiază de suspendarea obligaţiilor de plată în temeiul
prezentei OUG, debitorii:
care au încheiat un contract pentru obţinerea unui credit care nu
a ajuns la maturitate şi pentru care creditorul nu a declarat
scadenţa anticipată, anterior intrării în vigoare a prezentei
ordonanţe de urgenţă.
care nu înregistrează restanţe la data instituirii stării de urgenţă
pe teritoriul României sau au efectuat plata acestor restanţe până
la data solicitării suspendării obligaţiei de plată.
ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia
gravă generată de pandemia COVID-19, conform normelor de
aplicare a OUG.
Totodată, exceptând debitorii persoane fizice, celelalte categorii de
debitori trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

193
 şi-au întrerupt total sau parţial activitatea ca efect al deciziilor
emise de autorităţile publice competente, potrivit legii, pe perioada
stării de urgenţă decretate, şi deţin certificatul de situaţii de urgenţă
emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri sau
deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă prin care se constată, în
baza declaraţiilor pe propria răspundere a debitorilor, diminuarea
veniturilor sau a încasărilor cu minimum 25% în luna martie 2020
prin raportare la media lunilor ianuarie şi februarie 2020.
nu se află în insolvenţă la data solicitării suspendării rambursării
creditului, conform informaţiilor disponibile pe pagina web a
Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
B. Care este procedura pentru a beneficia de prevederile OUG
nr. 37/2020?
Pentru a beneficia de suspendarea ratelor, dobânzilor şi
comisioanelor, debitorii au obligaţia de a trimite creditorilor o
solicitare în acest sens, în format letric sau prin poşta electronică,
la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un
alt canal de comunicare la distanţă oferit de creditor.
În cazul în care debitorul nu poate transmite cererea într-una dintre
cele 2 variante, acesta o poate solicita pe cale orală, prin telefon,
la un număr de telefon dedicat care va fi anunţat de către fiecare
creditor pe pagina sa de internet, situaţie în care creditorul are
obligaţia înregistrării convorbirii.
Cererea formulată în condiţiile expuse supra, trebuie transmisă
creditorului cel târziu până la împlinirea unui termen de 45 de zile
de la intrarea în vigoare a OUG.

194
Prin solicitarea transmisă creditorului, debitorul poate opta să
suspende obligaţia de plată a ratelor scadente aferente
împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi
comisioane, pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi nouă luni,
care să nu depăşească data de 31 decembrie 2020.
Creditorul va analiza solicitarea şi o va aproba în condiţiile
prevăzute în normele de aplicare a prezentei OUG, prelungirea
duratei contractuale producând efecte de la data comunicării
solicitării de suspendare adresate creditorilor.
C. Dobânda.
Dobânda datorată de debitori corespunzătoare sumelor scadente
a căror plată este suspendată în conformitate cu ordonanţa de
urgenţă, se capitalizează la soldul creditului existent la finele
perioadei de suspendare, iar capitalul astfel majorat se va plăti
eşalonat pe durata rămasă până la noua maturitate a creditelor,
ulterior perioadei se suspendare.
D. Excepţie – creditele ipotecare contractate de persoane fizice.
Prin excepţie, pentru creditele ipotecare contractate de persoane
fizice, dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează
potrivit prevederilor contractului de credit şi reprezintă o creanţă
distinctă şi independentă în raport cu celelalte obligaţii izvorâte din
contractul de credit.
La această creanţă dobânda este 0% şi plata de către debitor a
acestei creanţe se va face eşalonat, în 60 de rate lunare egale,
începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de
amânare.

195
Totodată, plata dobânzii astfel calculate aferentă creditelor
ipotecare contractate de debitori persoane fizice, va fi garantată în
procent de 100% de către Statul român prin Ministerul Finanţelor
Publice (MFP). În acest scop, MFP este autorizat să mandateze
F.N.G.C.I.M.M. în vederea emiterii de scrisori de garanţie în
numele şi în contul statului în favoarea creditorilor, acordarea şi
derularea garanţiilor de stat urmând a se realiza pe baza unei
convenţii de garantare încheiate între F.N.G.C.I.M.M. şi creditori,
al cărei model va fi aprobat prin Ordin al ministrului finanţelor
publice în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei
OUG. Această scrisoare de garanţie reprezintă angajamentul
irevocabil şi necondiţionat prin care F.N.G.C.I.M.M. se obligă în
numele şi în contul statului să plătească creditorului sumele care
reprezintă dobânzi amânate la plată aferente creditelor ipotecare
contractate de persoane fizice care beneficiază de facilitatea de
suspendare a plăţilor în condiţiile OUG, având o valabilitate de
maximum 5 ani.
Modificarea contractelor de credit potrivit prevederilor OUG se va
produce prin efectul legii, fără încheierea de acte adiţionale,
creditorul notificând debitorului clauzele contractuale modificate în
termen de 30 de zile de la primirea solicitării.
Fiecare creditor comunică F.N.G.C.I.M.M. pe propria răspundere
valoarea totală a angajamentului de garantare rezultat din
cumularea sumelor de plată conform graficelor de eşalonare a plăţii
sumelor reprezentând dobânzi datorate de debitori. După
efectuarea plăţii valorii de executare a garanţiei de către MFP,
F.N.G.C.I.M.M. întocmeşte un titlu de creanţă prin care se
individualizează obligaţiile de plată ale persoanelor fizice

196
beneficiare ale acestei facilităţi, care va deveni titlu executoriu în
condiţiile legii.
Creanţele rezultate din plata garanţiilor de stat acordate în baza
acestor prevederi, respectiv sumele plătite creditorilor în baza
scrisorilor de garanţie, sunt creanţe bugetare şi se recuperează de
la debitori de către organele fiscale competente ale Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală, făcându-se venituri ale
bugetului de stat. Totodată, pentru neplata la scadenţă a obligaţiilor
rezultate din executarea scrisorilor de garanţie, debitorul datorează
obligaţii fiscale accesorii care se calculează şi se comunică de
către organele fiscale competente ale ANAF.
În vederea punerii în aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă,
MFP elaborează norme care se aprobă prin hotărâre a Guvernului
în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a OUG.

197
Contractele de închiriere în perioada stării de
urgenţă. Webinar

Decretarea stării de urgenţă şi măsurile excepţionale luate de

autorităţi în vederea limitării răspândirii virusului COVID-19 au
condus la restrângerea sau întreruperea activităţii unor societăţi,
care au început deja să se confrunte cu o lipsă severă de lichiditate.
În vederea limitării impactului economic semnificativ pe care aceste
măsuri îl provoacă, au fost adoptate unele mecanisme de protecţie
a mediului de afaceri, dispunându-se, printre altele, amânarea
chiriei pentru imobilele cu destinaţie de sediu social şi de sedii
secundare. Cu toate acestea, măsurile tind să afecteze echilibrul
contractual, esenţial în desfăşurarea activităţii comerciale, ceea ce
conduce la o serie de probleme practice privind modalitatea
concretă de punere în aplicare a dispoziţiilor legislative.
Sunt eligibil pentru a beneficia de amânarea la plată a chiriei? Cum
beneficiez în concret de această amânare? Poate proprietarul
imobilului să îmi refuze amânarea? Pot beneficia de amânare
pentru obligaţiile aferente perioadei anterioare decretării stării de
urgenţă? Poate chiriaşul invoca o exonerare de la plata chiriei pe
durata stării de urgenţă? Sunt doar câteva întrebări la care s-a
încercat aflarea unui răspuns. Webinarul a fost susţinut de dna.
avocat Anamaria Bota, partener în cadrul Chiriţă şi asociaţii.
Webinarul poate fi urmărit înregistrat la https://online.chr-
business.com/video/53939/embed?code=pyNDgCd4

198
EFECTELE ÎN DOMENIUL MEDICAL

Stare de urgenţă. Efectele juridice privitoare la

sănătate

Cel mai probabil principalul domeniu în care era imperios necesar

a se interveni este cel al sănătăţii având în vedere că motivele care
stau la baza emiterii decretului privind instituirea stării de urgenţă
pleacă de la existenţa pandemiei COVID-19.
Potrivit art. 16 din Decret, „În structurile Ministerului Afacerilor
Interne, în unitățile sanitare și în serviciile de asistență socială se
poate angaja fără concurs, la nevoie, pe durată determinată de 6
luni, personal contractual medical, personal auxiliar, farmaciști,
personal de laborator și alte categorii de personal contractual
necesare.”
Existenţa acestei reglementări îşi propune eliminarea din procesul
de angajare a concursurilor sau a altor forme de selectare a
persoanelor, în vederea sprijinirii structurilor de „prim rând” în
prezenta perioadă, prin suplimentarea personalului la nivelul MAI,
unităţilor sanitare, precum şi serviciilor de asistenţă socială,
probabil cele mai expuse entităţi la nivel de stat la acest moment.
De precizat este că această măsură este una cu caracter temporar,
aplicabilitatea reglementării fiind de 6 luni şi doar în caz de nevoie.
Mai mult, categoriile de persoane care pot fi angajate prin această
procedură urgentă se limitează la medici, personal auxiliar,
farmacişti, personal de laborator şi alte categorii de personal
contractual necesar. Practic, pe lângă impunerea unei duble limite
de timp şi de necesitate, pot fi angajate doar acele persoane de
care este strict necesar în această perioadă.
200
Potrivit art. 17 din Decret, s-a decis prelungirea aplicabilităţii actelor
normative cu valabilitate până la data de 31 martie 2020 privind
acordarea serviciilor medicale şi medicamentelor în cadrul
sistemului de asigurări sociale de sănătate, programe naţionale de
sănătate – preventive şi curative, pe perioada stării de urgenţă.
În al doilea rând, acelaşi articol permite modificarea anumitor
prevederi, în caz de necesitate, după cum urmează:
serviciile medicale pentru tratarea cazurilor COVID – 19 şi
complicaţiile acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe
teritoriul României şi se suportă din Fondul Naţional Unic de
Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). Astfel, în caz de nevoie,
orice persoană aflată pe teritoriul României va fi tratată în caz de
infectare cu virusul COVID – 19, indiferent dacă aceasta este
asigurată din punct vedere medical sau nu.
serviciile medicale și medicamentele pot fi acordate și validate
și fără semnarea cu cardul național de asigurări sociale de
sănătate și fără termen de raportare în 3 zile lucrătoare de la data
acordării serviciilor. Reprezintă o măsură de fluidizare a
procedurilor, prin posibilitatea acordării medicamentelor şi fără
semnarea cu cardul naţional de asigurări sociale de sănătate sau
alte formalităţi.
decontarea pentru unitățile sanitare cu paturi aflate în relație
contractuală cu casele de asigurări de sănătate, a sumelor
contractate și decontate din bugetul Fondului Național Unic de
Asigurări Sociale de Sănătate sau bugetul Ministerului Sănătății,
indiferent de numărul de cazuri realizate sau după caz la nivelul
activității efectiv realizate în condițiile în care acesta depășește
nivelul contractat;
201
 decontarea serviciilor medicale în unitățile sanitare din asistența
medicală primară și ambulatoriul de specialitate clinic la nivelul
activității efectiv realizate, cu maximum 8 consultații/oră;
prescrierea de medicamente de către medicii de familie, inclusiv
a medicamentelor restricționate din Lista de medicamente,
aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, pentru pacienții
cronici. Dacă potrivit H.G. 720/2008, în cazul unor medicamente
era necesară prescrierea de către medici specialişti, Decretul oferă
posibilitatea prescrierii acestor medicamente de către medicii de
familie, dar doar pentru pacienţii cronici.
Potrivit art. 18 din Decret, „În cazul achiziției de medicamente de
către unitățile sanitare pentru tratarea pacienților cu COVID-19,
prețurile medicamentelor pot depăși prețurile maximale aprobate
de Ministerul Sănătății.” Această măsură tinde să fluidizeze
procedurile de achiziţionare a materiei prime de către fabricile de
medicamente şi de vânzare a produselor finite. Practic, fabricile vor
fi încurajate să producă, indiferent de costul de achiziţionare a
materiei prime (care va creşte inevitabil în lume), în vederea
asigurării unui stoc suficient de medicamente la dispoziţia unităţilor
sanitare. Costul achiziţiei fiind mărit, automat şi preţul de vânzare
va fi superior.
Potrivit art. 19 din Decret, „Pe perioada stării de urgență, pentru
neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, pot fi suspendați din funcțiile
de conducere conducătorii unităților sanitare, direcțiilor de sănătate
publică, caselor de asigurări de sănătate, serviciilor de ambulanță,
precum și autorităților și instituțiilor publice centrale și locale cu
atribuții în domeniul asistenței și protecției sociale, indiferent de
statutul lor. Nu este necesar ca persoanele desemnate să exercite

202
temporar aceste funcții să fie funcționari publici.” Această măsură
este una menită să permită, pe durata stării de urgenţă, ca una
dintre persoanele din funcţiile de conducere de la nivelul entităţilor
cu specific medical indicate să fie suspendată din funcţie în cazul
în care îşi va exercita în mod necorespunzător atribuţiile. Astfel,
dacă până în acest moment situaţia impunea realizarea unor
multiple proceduri pentru ca o astfel de persoană să fie suspendată
din funcţie, art. 19 din Decret permite suspendarea fără
parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de lege. O măsură logică şi
normală care, la un moment dat, poate salva vieţi.
Art. 20 - Pe perioada stării de urgență se pot realiza transferuri între
bugetele Ministerului Sănătății și Fondul Național Unic de Asigurări
Sociale de Sănătate (în ambele sensuri) precum și între diferitele
linii de buget ale Ministerului Sănătății sau Fondul Național Unic de
Asigurări Sociale de Sănătate în funcție de necesități.
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate se
formează din contribuţiile persoanelor fizice şi juridice, subvenţii de
la bugetul de stat, dobânzi, donaţii, sponsorizări, venituri obţinute
din exploatarea patrimoniului CNAS şi caselor de asigurări, precum
şi alte venituri, în condițiile legii şi sume din veniturile proprii ale
Ministerului Sănătăţii.
În condiţiile în care cheltuielile generate de pandemia de
coronavirus au ridicat semne de întrebare privitor la
sustenabilitatea bugetului, aprobarea unei astfel de măsuri este
una firească. În atare condiţii, cel puţin la nivel teoretic, nu trebuie
să mai existe riscul ca cetăţenilor să le fie refuzat vreun tratament
din cauza lipsei fondurilor necesare.

203
Art. 21 - Influențele financiare determinate de creșterile salariale
pentru personalul medical și nemedical din unitățile sanitare
publice și cele care au ca asociat unic unitățile administrativ
teritoriale se suportă din bugetul Fondului Național Unic de
Asigurări Sociale de Sănătate – Titlul VI – Transferuri între unități
ale administrației publice.
Şi această chestiune trebuia să fie lămurită având în vedere orele
de muncă acumulate în această perioadă de toate organele
implicate în combaterea efectelor pandemiei. Practic, se elimină o
eventuală grijă privitoare la plata cadrelor medicale implicate în
aceste vremuri dificile.
Art. 22 - Valoarea procentului aferent contribuției clawback pentru
trimestrul I al anului 2020 se plafonează la valoarea trimestrului IV
al anului 2019.
Contribuţia clawback sau taxa de clawback a fost introdusă în urma
crizei economice, fiind prezentă pe piaţa din România începând cu
anul 2009. Prin această taxă s-a urmărit ca producătorii de
medicamente să suporte integral diferenţa dintre bugetul alocat
pentru medicamente şi consumul real. Pe scurt, această taxă poate
fi tradusă ca fiind acea sumă de bani pe care companiile
farmaceutice trebuie să o returneze statului român.
Plafonarea acestei taxe permite excluderea riscului ca unele
medicamente să fie retrase de pe piaţă şi astfel să nu ajungem într-
o criză a deficitului de medicamente. De precizat faptul că această
taxă este aplicabilă tuturor medicamentelor, nefiind limitat astfel
doar pentru tratamentul necesar tratării coronavirusului.

204
Art. 23 - Pentru serviciile medicale, medicamente, investigații
paraclinice acordate în perioada stării de urgență, sumele angajate
nu vor fi limitate la cele aprobate pentru trimestrul I al anului 2020.
Această modificare este una utilă întrucât la acest moment nu se
poate preconiza o sumă maximală până la care pot ajunge
cheltuielile necesare suportării acestor categorii de servicii şi
proceduri medicale individualizate, astfel că o eventuală depăşire
a sumelor alocate odată cu întocmirea şi aprobarea bugetului să
nu fie de natură a împiedica actul medical.
Art. 24 - Decontarea concediilor medicale acordate persoanelor
aflate în carantină pentru COVID-19 va fi realizată cu prioritate prin
asigurarea de sume suplimentare în bugetul FNUASS la nivelul
necesar.
Desigur şi această problemă trebuia să fie rezolvată de către
autorităţile naţionale, astfel că prevederea este una oarecum
previzibilă. O atare soluţie pare una atât umană, cât şi necesară
având în vedere impactul major şi rapid pe care l-a avut pandemia
de coronavirus. De asemenea, asigurarea sumelor suplimentare
prin alocarea acestora în FNUASS vine în completarea raţiunii
umane pe care autorităţile au avut-o în vedere.
Nu în ultimul rând, în scopul urgentării procedurilor anevoioase
care ar trebui urmate dacă nu ar exista starea de urgenţă, prin
decretul prezidenţial se prevede că modificările de structură din
cadrul unităților sanitare se vor aviza de către direcţiile de sănătate
publică locală în funcţie de necesitate.
În mod normal, la nivel national se derulează 4 programe de
sănătate, după cum urmează:

205
 Program comunitar de sănătate publică;
Program de prevenire şi control al bolilor netransmisibile;
Program de sănătate a copilului şi familiei;
Program de administraţie sanitară şi politici de sănătate.
Pe perioada stării de urgenţă, prin ordin al ministrului sănătăţii se
pot introduce noi astfel de programe de sănătate şi servicii
medicale destinate prevenirii şi combaterii COVID-19.
Au fost autorizate prescripţiile de tratament „off-label” în cazul
pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, după ce acestea sunt
avizate de către comisia de politică a medicamentului din cadrul
unităţii sanitare respective. Problema prescripţiei "off-label" constă
în faptul că medicul ştie că un anumit medicament are efect
terapeutic pentru un pacient, dar în momentul în care el îl prescrie
în afara etichetei, adică "off-label", îşi asumă un risc. În acest mod,
pacienţii vor avea acces la terapia de care au nevoie şi, pe de altă
parte, medicii vor putea prescrie medicamente fără teama de a
răspunde pentru eventuale fapte de malpraxis.
Asigurarea sumelor necesare în bugetul Ministrului Sănătăţii
pentru achiziţionarea de către direcţiile de sănătate publică de
materie necesară, pe perioada stării de urgenţă, se va realiza prin
transferuri de la Ministrul Sănătăţii, urmând ca achiziţia să se
realizeze de către direcţiile de sănătate publică prin procedura de
achiziţie directă. Aceeaşi procedura se aplică şi în cazul achiziţiilor
de către unităţii sanitare materiale şi medicamente necesare. În
plus, Ministerele cu sistem de sănătate propriu pot face în mod
direct achiziţii pentru unităţile sanitare proprii atât din bugetele
ministerelor de resort cât şi din cele ale unităţilor sanitare.
206
Persoanele care sunt izolate la domiciliu, vor fi sprijinite prin
măsurile impuse prin ordin al ministrului sănătăţii. Aplicarea
acestora se face de către autorităţile publice locale, iar cheltuielile
necesare se asigură prin transfer între bugetul de stat, prin bugetul
Ministrului Sănătăţii, şi bugetele locale.

207
Refuzul de detașare sau delegare a personalului
medical

Prin Ordinul nr. 74534/28.03.2020 emis de Şeful Departamentului

pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, s-au stabilit noi reguli
privind modul de detaşare și delegare a personalului medical şi
auxiliar pe perioada stării de urgenţă.
Pe scurt, prin acest ordin se stipulează faptul că personalul medical
de specialitate (medici primari, specialiști sau rezidenți), personalul
mediu sanitar, personalul auxiliar sanitar și personalul sanitar cu
studii superioare (chimiști, biologi, biochimiști, fizicieni, farmaciști
și balneofiziokinetoterapeuți), angajați ai unităților sanitare publice
pot fi detașați/delegați la alte unități sanitare publice care
înregistrează deficit major de personal, aceștia neputând să refuze
detașarea/delegarea pe perioada stării de urgență.
Față de maniera de reglementare, ar fi relevantă o analiză a
diferențelor intervenite în regimul detașării și delegării, aduse prin
acest act normativ față de prevederile anterioare și în ce măsură
aceste schimbări legislative influențează posibilitatea angajării
răspunderii disciplinare, patrimoniale sau chiar penale a
personalului medical, în cazul unui refuz la detașare sau delegare.
Cu titlu preliminar, se impune o scurtă clarificare a noțiunilor de
detașare și delegare și a diferențelor de regim existente între
acestea.
În acest sens, dispozițiile Codului Muncii prevăd următoarele:
Art. 43. Delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispoziţia
angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini

208
corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în afara locului său de
muncă.
Art. 45. Detaşarea este actul prin care se dispune schimbarea
temporară a locului de muncă, din dispoziţia angajatorului, la un alt
angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia. În
mod excepţional, prin detaşare se poate modifica şi felul muncii,
dar numai cu consimţământul scris al salariatului.
Din dispozițiile legale sus-amintite, rezultă că atât în cazul
delegării, cât și a detaşării, salariatul îşi păstrează funcţia şi toate
celelalte drepturi prevăzute în contractul individual de muncă, însă
se produce o schimbare a locului muncii. Ambele măsuri pot fi luate
prin decizia unilaterală a angajatorului iar diferența dintre acestea
rezidă în principal în faptul că detașarea presupune inclusiv o
schimbare a angajatorului, în timp ce delegarea presupune doar
executarea unor atribuții de serviciu în afara locului obișnuit de
muncă.
Cu privire la această situație, se constată că ulterior adoptării
ordinului nr. 74534/28.03.2020, entitatea care poate dispune
asemenea măsuri nu rămâne doar angajatorul, ci acestea vor fi
dispuse chiar de către entități superioare angajatorului, de exemplu
de către prefect sau de către secretarul de stat.
Mai precis, pe perioada stării de urgență, detașarea/delegarea în
interiorul județului se va dispune prin ordin al prefectului, la
propunerea direcției de sănătate publică, pe baza analizei situației
de la nivelul unităților sanitare, cu avizul conform al secretarului de
stat șef al DSU. Detașarea/delegarea în alt județ se va realiza prin
dispoziție a secretarului de stat desemnat de ministrul sănătații sau
prin ordin al comandantului acțiunii, iar în cazul personalului din
209
cadrul unităților/compartimentelor de primiri urgențe și serviciilor de
ambulanță prin ordin al comandantului acțiunii, la propunerea
direcțiilor de sănătate publică sau a Direcției Generale
Management Urgențe Medicale, pe baza analizei situației de la
nivelul unităților sanitare.
Deși aceste modificări legislative nu afectează în mod direct
salariatul, deoarece acesta nu avea putere de decizie nici în cadru
legislativ anterior, nefiind necesar consimțământul acestuia la
detașare sau delegare, sunt totuși importante. Aceasta deoarece
încălcarea lor ar putea constitui un viciu de legalitate al actului prin
care s-a dispus delegare/detașarea, și care ar putea fi, la o adică,
cenzurat în instanță.
În privința duratei celor două măsuri, reamintim că delegarea poate
fi dispusă în baza Codului Muncii, pentru o perioadă de cel mult 60
de zile calendaristice dintr-un interval temporal de 12 luni şi poate
fi prelungită pentru perioade succesive de maximum 60 de zile
calendaristice, numai cu acordul salariatului.
Detașarea în schimb poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult un
an, putând fi prelungită doar în mod excepţional pentru motive
obiective ce impun prezenţa salariatului la angajatorul la care s-a
dispus detaşarea, cu acordul ambelor părţi, din 6 în 6 luni.
Mai departe interesează în prezenta analiză în special posibilitatea
de refuz a salariatului privind măsura detașării sau a delegării sale.
Astfel, anterior adoptării ordinului nr. 74534/28.03.2020, regula în
cazul detașării era cea aplicabilă conform prevederilor Codului
Muncii, mai exact a dispozițiilor art. 46 alin. (3) C. muncii potrivit
cărora salariatul poate refuza detaşarea dispusă de angajatorul

210
său numai în mod excepţional şi pentru motive personale
temeinice.
Cu alte cuvinte, salariatul putea să refuze în mod
excepţional detaşarea atunci când acesta era împiedicat din
motive personale temeinice să își dea acordul la modificarea
locului de muncă.
Printre motivele ce puteau fi invocate de către salariat în sprijinul
acestui refuz, în practica judiciară au fost identificate o serie de
situații, cele mai frecvente fiind motivele medicale ce țin de
salariat1. De asemenea, în literatura de specialitate s-a reținut că
în lipsa altor prevederi legale cuprinse în Codul Muncii care permit
identificarea motivelor temeinice ce pot fi invocate de către salariat,
ar putea fi avute în vedere cele statornicite de art. 89 alin. (3) din
Legea nr. 188/1999 în cazul funcţionarilor publici2. Aceştia de pildă
puteau refuza detaşarea dacă se aflau în una din următoarele
situaţii: graviditate; îşi cresc singuri copii minori; starea sănătăţii,
dovedită cu certificat medical, face contraindicată detaşarea;
aceasta are loc într-o localitate în care nu se asigură condiţii
corespunzătoare de cazare; sunt singurii întreţinători de familie,
etc. Anumite motive familiale temeinice justificau refuzul de a da
curs detaşării, cum este de exemplu, vârsta înaintată a părinţilor
aflaţi în grija sa, și care justifica refuzul funcţionarului public de a

1
Sentinta civila nr. 323/2013 din 31-ian-2013, Curtea de Apel Targu Mures,
contestatie decizie de sanctionare (Litigii de munca);
2
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi
fiscal, dec. nr. 1135/2012 (www.juridice.ro).
211
da curs măsurii, ordinul de detaşare fiind considerat nelegal,
adoptat cu „exces de putere”3.
Cu alte cuvinte, în cazul unui refuz justificat la detașare, salariatului
nu îi putea fi antrenată răspunderea disciplinară.
Cât privește delegarea, se constată că în Codul Muncii nu există
prevederi identice celor regăsite în cadrul detașării, însă în raport
de dispozițiile art. 44 alin 1, salariatul poate refuza prelungirea
duratei delegării, după expirarea celor 60 de zile calendaristice. În
acest caz, refuzul acestuia de prelungire (peste primele 60 de zile)
în următoarea perioadă (sau următoarele) nu constituia abatere şi,
deci, nu putea determina sancţionarea lui disciplinară pe forma
dispozițiilor cuprinse în Codul Muncii.
Prin Ordinul nr. 74534/28.03.2020 însă, se instituie o derogare de
la regula generală, stabilindu-se că medicii, asistentele şi
personalul auxiliar şi chimiştii, biologii, farmaciştii, terapeuţii nu pot
refuza detaşarea sau delegarea pe perioada stării de urgenţă.
Această manieră de reglementare instituie în fapt o interdicție
totală și generală de a refuza detașarea sau delegarea, indiferent
dacă refuzul ar putea fi unul justificat sau nu.
Subliniem că prevederea menționată anterior se referă strict la
angajați ai unităților sanitare publice, ceea ce exclude prima facie
din sfera de aplicare a ordinului, personalul medical sau auxiliar
încadrat în unități sanitare private.

3
GEORGESCU Laura, TICLEA Alexandru, Codul Muncii comentat din 01-
oct-2015, Ed. Universul Juridic.
212
În altă ordine de idei, la o primă vedere, putem identifica o rațiune
în concepția Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă,
care să justifice pertinența și utilitatea adoptării unei asemenea
norme în contextul răspândirii Covid-19 și a nevoii stringente de
personal medical, în special în unitățile spitalicești unde există
deficit major de personal.
Cu toate acestea modul în care s-a optat pentru reglementare, nu
acoperă nici pe departe toate situațiile care se pot găsi în practică.
De pildă o situație ar fi cea în care medicul care urmează să fie
delegat sau detașat suferă la rândul său, de o afecțiune medicală
care nu poate fi tratată în localitatea în care urmează a fi detașat
(de ex. medicul trebui să suporte constant proceduri de flebotomie
sau dializă) sau acesta are în îngrijire la domiciliul său vârstnici
(părinți) care sunt în stare nedeplasabilă.
Pot fi imaginate numeroase de astfel de ipoteze care pot justifica
într-o formă sau alta un anumit refuz la deplasare al salariatului.
Este adevărat și că, în acest context trebuie puse în balanță
interesele private ale salariatului față de interesul public major ce
trebuie apărat, în speță sănătatea publică a persoanelor, discuția
putând fi extrem de extinsă pe această temă.
De pildă, este de notorietate că anumite drepturi prevăzute de
Convenție pot fi restrânse, precum dreptul la viață privată, dreptul
la libertatea de exprimare, dreptul la libera asociere, dreptul la
proprietate, dreptul la circulație, etc. De ex. în cazul dreptului la
viață privată, prevederile art. 8 alin. (2) din Conv. EDO stabilește
că se admite un amestec în acest drept, măsura în care acesta
este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o

213
măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică,
bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea
faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a
libertăţilor altora. Și Constituția României prevede la art. 26 alin.
(2) că persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu
încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele
moravuri. Aceasta înseamnă că ținând cont de starea de urgență,
de măsurile ce se impun a fi luate pentru protecția sănătății publice
și de interesul public major, poate fi limitat dreptul la viață privată
al persoanei, chiar dacă este vorba despre drepturile persoanelor
ce exercită funcții medicale sau auxiliare.
În cazul despre care discutam anterior, în funcție de motivul invocat
de către medic ca argument temeinic pentru refuzul la detașare sau
delegare, este necesar așadar să se verifice dacă este vorba
despre drepturi care pot sau nu să fie restrânse pe perioada stării
de urgență.
Anumite drepturi însă nu pot fi restrânse indiferent de circumstanțe,
cum este dreptul la viață, protejat prin prisma art.2 din Conv. E.D.O.
În acest caz, de pildă, dacă medicul care urmează a fi detașat sau
delegat ar suferi de o boală care în lipsa unui tratament eficient( în
exemplul anterior: flebotomii, dializă, etc), i-ar pune în pericol grav
viața acestuia, se pune problema prevalenței intereselor: interesul
privat al medicului- protecția vieții acestuia vs. interes general-
protecția sănătății publice. În opinia noastră, nu poate fi
argumentată o eventuală restricție de la dreptul la viață, indiferent
de circumstanțe. Cu alte cuvinte, un medic ar trebui să poată refuza
detașarea sau delegarea în ipoteza în care însăși viața sa ar urma
să fie pusă în pericol.

214
Sigur, mai intervine o discuție legată de obligația primordială a
medicilor și a personalului auxiliar de a proteja sănătatea publică,
reglementată prin prisma art. 3 din Legea nr. 95/2006, reiterată
inclusiv prin prisma jurământului solemn pe care medicii în depun
o dată cu intrarea în profesie.
Revenind însă la discuția legată de refuzul medicului sau a
personalului auxiliar de a fi delegat sau detașat, o atare faptă ar
putea fi considerată abatere disciplinară, și pe cale de consecință
sancționată ca atare.
Dacă până acum salariatul din sfera medicală putea refuza așadar
detașarea sau delegarea în anumite situații, actualmente
răspunderea disciplinară va putea fi antrenată indiferent dacă
refuzul este unul justificat sau nejustificat.
Mai mult, într-o atare ipoteză ar putea fi antrenată inclusiv
răspunderea patrimonială a medicului sau persoanei în cauză, în
baza art. 450 alin 2 din Legea nr. 95/2006 coroborat cu art. 254 alin
1 Codul Muncii.
Cât privește fapta ilicită, este discutabil și dacă fapta de a refuza
detașarea sau delegarea ar putea include sau nu, fapta de a refuza
acordarea asistenței medicale care la rândul ei, poate antrena
răspunderea disciplinară și patrimonială a personalului medical în
baza art. 663 alin. (3) și 665 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.
În acest sens, dispozițiile legale prevăd faptul că medicul/asistentul
medical are obligaţia de a accepta pacientul în situaţii de urgenţă,
când lipsa asistenţei medicale poate pune în pericol, în mod grav
şi ireversibil, sănătatea sau viaţa pacientului. Totodată,
medicul/asistentul medical, angajaţi ai unei instituţii furnizoare de

215
servicii medicale, au obligaţia acordării asistenţei
medicale/îngrijirilor de sănătate pacientului care are dreptul de a
primi îngrijiri medicale/de sănătate în cadrul instituţiei, potrivit
reglementărilor legale.
Or, prin raportare la aceste aspecte, se ridică întrebarea dacă, prin
refuzul detașării/delegării va putea fi pusă în discuție inclusiv
încălcarea dreptului de a acorda asistență medicală, cu
consecințele care decurg de aici.
Cu alte cuvinte, pentru ce tip de faptă răspunde salariatul care
refuză detașarea sau delegarea? Fapta ilicită va fi doar refuzul de
a fi delegat sau detașat, sau implicit și refuzul de a acorda asistență
medicală unităților medicale care înregistrează un deficit major de
personal, punând prin aceasta în pericol viața și sănătatea
pacienților din cadrul acelei unități medicale, prin însăși refuzul de
a fi delegat sau detașat? În acest din urmă caz, ar fi vorba despre
o veritabilă faptă de malpraxis prevăzută și pedepsită inclusiv din
perspectivă penală.
În continuare vom analiza posibilitatea de a atrage răspunderea
penală în cazul refuzului personalului medical de specialitate
(medici primari, specialiști sau rezidenți), personalului mediu
sanitar, personalului auxiliar sanitar și personalului sanitar cu studii
superioare (chimiști, biologi, biochimiști, fizicieni, farmaciști și
balneofiziokinetoterapeuți) din cadrul unităților sanitare publice de
a fi detașați sau delegați.
Răspunsul nu este deloc simplu şi nici clar în lipsa jurisprudenţei
instanţelor judecătoreşti în materie, ci comportă nuanţări în funcţie
de situaţia concretă. Totuşi, pot fi expuse o serie de considerente

216
pertinente, iar asta vom face în cele ce urmează într-o manieră
succintă şi concentrată.
Mai întâi ne referim la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută la
art. 297 din Codul penal, ce incriminează „fapta funcţionarului
public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte
un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta
cauzează o pagubă ori o vătămare drepturilor şi intereselor legitime
ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice”. Pedeapsa
este între 2-7 ani şi interzicerea dreptului de a exercita funcţia
publică în virtutea căreia a fost comisă infracţiunea. Dacă fapta de
abuz a produs consecinţe deosebit de grave, prin asta înţelegându-
se o pagubă materială mai mare de 2 milioane lei, limitele de
pedeapsă se majorează jumătate.
Infracţiunea a fost reconfigurată odată cu pronunţarea Deciziei
Curţii Constituţionale nr. 405/2016, prin care sintagma
„îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul normei de incriminare
a fost înlocuită cu „îndeplineşte prin încălcarea legii”. Curtea a
reţinut că termenul defectuos nu a fost definit în Codul penal şi nici
nu este precizat elementul în raport de care trebuie identificat
comportamentul defectuos, ceea ce determină lipsa lui de claritate
şi previzibilitate şi conduce la interpretări arbitrare. Aceeaşi
apreciere trebuie realizată şi în ipoteza neîndeplinirii unui act, cu
atât mai mult cu cât, în domeniul dreptului penal, o inacţiune poate
fi ilicită doar dacă reprezintă o încălcare a unei prevederi legale
exprese care obligă la un anumit comportament într-o caz dat.
Curtea a mai arătat că neîndeplinirea ori îndeplinirea contrară legii
a unui act trebuie analizată strict prin raportare la atribuţiile de
serviciu expres prevăzute prin legislaţia primară, adică legi ale

217
Parlamentului şi ordonanţe simple ori de urgentă ale Guvernului.
Sunt excluse de actele normative din legislaţia secundară, cum
sunt hotărârile de guvern, ordinele de ministru etc., care au rolul
doar de a detalia şi executa legile şi ordonanţele de Guvern.
În situaţia examinată, ca premise generale reiterăm că ambele
forme de deplasare temporară în vederea exercitării activităţii fie în
cadrul aceleaşi unităţi medicale, fie în cadrul uneia distincte, sunt
prevăzute în Codul Muncii, deci într-un act normativ cu putere de
lege. Legat de calitatea de funcţionari publici a angajaţilor din
sistemul medical public enumeraţi în ordinul şefului DSU, este
adevărat că potrivit art. 381 din Legea nr. 95/2006 privind reforma
în domeniul sănătăţii ei au această calitate. Însă, în sfera dreptului
penal, aceştia sunt încadraţi în categoria funcţionarilor publici în
baza art. 175 alin. 2 din Codul penal în interpretarea dată prin
Decizia nr. 26/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul
pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că
„medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească
din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public”.
În egală măsură, atribuţiile personalului medical sunt prevăzute în
lege, mai exact în Legea nr. 95/2006 în ceea ce priveşte profesia
de medic şi OUG nr. 144/2008 în privinţa asistenţilor medicali şi a
moaşelor.
Plecând de la cele de mai sus, în măsura în care personalul
medical din sistemul public nu respectă dispoziţia de delegare ori
de detaşare emisă de angajator şi prin asta încalcă legea, se poate
contura săvârşirea abuzului în serviciu. Cu toate acestea, pentru
reţinerea infracţiunii nu este suficientă întrunirea celor două cerinţe
privind calitatea făptuitorului şi tipicitatea faptei - funcţionar public

218
cu atribuţii prevăzute în lege şi încălcarea legii prin conduita ilicită
-, ci este necesar să existe şi celelalte elemente constitutive:
urmarea (paguba ori vătămarea drepturilor şi intereselor legitime
ale persoanelor), legătura de cauzalitate între acţiune/inactiune şi
rezultat precum şi vinovăţia (intenţia) autorului.
În acest cadru trebuie evidenţiat că Ordinul nr. 74534/28.03.2020,
care prevede interdicţia de a refuza detaşarea şi delegarea de
către personalul medical şi instituie în acelaşi timp posibilitatea ca
acestea să se realizeze din dispoziţia altor persoane în afară de
angajator, nu este un act cu putere de lege. Acesta este de fapt o
reglementare legislativă secundară, motiv pentru care nesocotirea
ei nu ar trebui să fie asimilată unei încălcări a legislaţiei primare, de
natură să constituie fapta materială de abuz în serviciu. În alte
cuvinte, câtă vreme măsura de deplasare a angajaţilor la altă
unitate medicală este dispusă de către cei indicaţi în ordin –
prefectul în cazul detaşării/delegării în interiorul judeţului şi
secretarul de stat desemnat de ministrul sănătăţii sau prin ordin al
comandantului acţiunii şi nu de către angajator cum impune Codul
Muncii, refuzul nu ar trebui să însemne, discutabil ce-i drept,
încălcarea legii în sensul normei de incriminare.
Dincolo de aspectele ce ţin de emitentul dispoziţiei de deplasare
temporară a angajaţilor din sistemul de sănătate, se întrevăd o
serie de dificultăţi de ordin practic, precum în cazul urmării tipice,
unde se va pune problema alegerii între producerea unei pagube
materiale ori vătămarea drepturilor ori intereselor legitime ale uneia
sau mai multor persoane fizice sau juridice. Opinăm că prima
variantă este oricum exclusă, câtă vreme măsurile de delegare şi
detaşare se vor dispune în scopul prevenirii şi combaterii crizei de
sănătate publică, avut în vedere de şeful DSU la emiterea ordinului,
219
şi nu pentru a preîntâmpina potenţiale pierderi băneşti generate de
lipsa personalului în facilitatea medicală de stat.
Aici poate fi inclus spre exemplu lezarea interesului legitim al
unităţii medicale la care trebuia să fie acoperit deficitul de personal
prin măsura delegării/delegării, dar în fapt nu s-a întâmplat din
cauza nerespectării măsurii, de a presta serviciile medicale pentru
pacienţii care au dreptul la tratament. În consecinţă, unitatea
medicală poate să aibă calitatea de persoană vătămată. În acelaşi
timp, se încadrează şi dreptul bolnavilor de a beneficia de serviciile
medicale de specialitate la unitatea medicală de destinaţie a
personalului medical şi care e însă afectat din cauza nerespectării
măsurilor în cauză. Ei pot astfel să aibă calitatea de persoane
vătămate, sub condiţia identificării lor în concret, altfel, dacă rămân
la nivel abstract, nu va fi îndeplinită această condiţie.
Totodată, stabilirea legăturii de cauzalitate specifică între inacţiune
şi rezultat se va dovedi cel puţin la fel de problematică. Producerea
unei pagube materiale în urma refuzului de a accepta delegarea ori
detaşarea nu ar trebui să fie incidentă faţă de cele sus-amintite şi,
mai mult, se vor dovedi greu, dacă nu cumva imposibil, de
cuantificat. Deopotrivă, vătămarea interesului legitim al facilităţii
medicale şi a dreptului legitim al pacienţilor de a beneficia de
tratament medical de specialitate din cauza refuzului de a se
conforma este pe deplin discutabilă la rândul ei. Asta în condiţiile
în care lipsa suplinirii parţiale sau totale a personalului medical prin
transferul acestuia din altă parte nu înseamnă neapărat că vor fi
trataţi bolnavii, chiar mai mult mai bine, fapt ce nu s-ar fi întâmplat
în lipsa acestor măsuri. Bineînţeles că se va aprecia în funcţie de
gravitate şi considerăm că în cazuri severe, aşa cum s-a întâmplat
de pildă recent la Spitalul din Orăştie potrivit relatărilor din mass-
220
media, unde întreg personalul medic din cadrul Secţiei ATI şi-a dat
demisia în bloc, dreptul pacienţilor la tratament medical a fost
indiscutabil afectat.
Se pot întrezări obstacole şi în raport de vinovăţie, fiind necesar ca
făptuitorul care refuză delegarea/ detaşarea să acţioneze cu
intenţie directă sau indirectă, anume că prevede rezultatul faptei
sale ilicite şi îl urmăreşte ori, cel puţin, acceptă producerea lui. Este
greu de acceptat că personalul medical ar acţiona altfel decât cu
bună-credinţă, conform jurământului profesiei, în aceste vremuri
complicate, refuzul lor putându-se datora altor circumstanţe în
măsură să excludă intenţia, sens în care facem trimitere la ce am
scris mai sus privind protejarea propriului drept la viaţă şi a
protecţiei sănătăţii. În caz contrar, ei vor putea fi traşi la răspundere
penală pentru săvârşirea acestei infracţiuni.
Tot în legătură cu acest subiect mai precizăm că răspunderea
penală poate fi înlăturată în cazul în care făptuitorul se prevalează
de un drept recunoscut de lege. Or, angajatul poate să refuze în
anumite condiţii atât detaşarea dispusă, cât şi să nu accepte
prelungirea delegării, astfel că exercitarea acestor drepturi va fi
luată în considerare în analiza unor eventuale cauze justificative
exoneratoare de răspundere.
Pe urmă, ne raportăm la infracţiunea de zădărnicire a combaterii
bolilor din art. 352 Codul penal, a cărui conţinut a fost supus recent
unor modificări legislative prin OUG nr. 28/2010. În forma aflată
acum în vigoare prezintă relevanţă alineatele 1 şi 2 din norma de
incriminare.
Primul se referă la faptele de nerespectare a măsurilor de carantină
sau de spitalizare dispuse pentru prevenire sau combaterea bolilor
221
infectocontagioase. În această privinţă, un eventual refuz de
delegare ori de detaşare a personalului medical către alte unităţi
sanitare nu va putea constitui infracţiunea deoarece acesta nu intră
în categoria măsurilor dispuse de autorităţi de carantinare ori
spitalizare. De altfel, lecturând nota de fundamentare a proiectului
de OUG ca a reglementat această nouă variantă de comitere a
infracţiunii se observă, printre altele, că au fost avute în vedere
persoanele faţă de care s-a dispus carantina ori spitalizarea pentru
limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul
populaţiei.
Al doilea vizează fapta de nerespectare a măsurilor privitoare la
prevenirea şi combaterea bolilor infectocontagioase, dacă fapta a
avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli. Considerăm că
fapta propriu-zisă de refuz a delegării/detaşării ar putea fi încadrată
în noţiunea mai largă de măsuri privitoare la prevenirea şi
combaterea epidemiei cu noul coronavirus şi, astfel, să constituie
infracţiunea în această variantă normativă. Susţinem asta întrucât
un susceptibil refuz luat în cunoştinţă de cauză de conformare cu
măsurile de deplasare a angajaţilor este apt să împiedice aplicarea
măsurilor de evitare şi mitigare a epidemiei instituite de către
autorităţi.
Desigur că existenţa acestei infracţiuni este condiţionată de
producerea unei urmări specifice, răspândirea bolii Covid-19 la
diverse persoane, care trebuie la rândul ei constată şi dovedită,
ceea ce în practică nu va fi simplu. La fel, legătura de cauzalitate
între faptă şi urmare va ridica probleme semnificative, în condiţiile
în care va trebui demonstrat că refuzul propriu-zis de prestare a
serviciului medical în altă unitate a condus nemijlocit, fără alte
cauze externe, la îmbolnăvirea cel puţin a unei persoane.
222
In fine, analiza se va realiza şi cu privire la formele agravate ale
infracţiunii zădărnicire a combaterii bolilor, în care nerespectare a
măsurilor luate de autorităţi are ca rezultat vătămarea corporală
sau decesul uneia sau a mai multor persoane, în funcţie de
particularităţile fiecărui caz în parte.
Aşadar, în pofida dificultăţilor care se vor ivi în practică, formularea
unei acuzaţii în legătură cu această săvârşirea acestei infracţiuni
este plauzibilă. În schimb, este discutabilă existenţa faptei
materiale tipice dacă neacceptarea măsurii de delegare/detaşare
va fi asimilată unui refuz de tratament al pacienţilor. Fiindcă
reprezintă o chestiune de actualitate, această ipoteză o vom trata
într-un articol subsecvent.
Așa fiind, cert este că în, situațiile și circumstanțele cauzelor pot fi
extrem de diverse, fapt care nu permite găsirea unei soluții
prestabilite, fiind necesară o analiză în concret a situației raportat
la toate circumstanțele relevante în speță.

223
Dreptul personalului medical de a fi protejat şi
obligaţia statului de a oferi protecţie.

Statul Român are obligaţia de a lua toate măsurile rezonabile la

nivel legislativ, administrativ şi judiciar, pentru a asigura
respectarea drepturilor garantate prin Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului, dar şi prin Constituţie. Astfel, aceste texte
fundamentale impun statului obligaţia pozitivă de a lua măsurile
necesare pentru a proteja viaţa oricărei persoane aflate sub
jurisdicţia sa.
Cu alte cuvinte, fiind obligat să acorde respectul cuvenit vieţii
umane, statul are obligaţia atât de a proteja viaţa, în abstract, prin
măsuri legislative, cât şi în concret, prin intervenţia sa, atunci când
o persoană este în faţa unui risc real şi iminent de a-şi pierde viaţa.
Această obligaţie devine şi mai stringentă în situaţia în care
persoana a cărei viaţă trebuie protejată se află sub controlul
autorităţilor statului.
Or, în această perioadă de criză a sistemului sanitar, personalul
medical care potrivit codului de deontologie medicală are „obligaţia
să stăruie şi să-şi apere independenţa profesională, fiind interzisă
orice determinare a actului medical ori a deciziei profesionale de
raţiuni de rentabilitate economică sau de ordin administrativ”
trebuie să devină „prioritatea zero” în materie de protecţie oferită
de stat, fiind plasat în prima linie a frontului luptei împotriva unei
pandemii necruţătoare.
Întrucât fără cadre medicale nu putem combate efectele noului
coronavirus, devine obligatorie garantarea unei protecţii eficiente a
acestora, pentru ca sistemul medical să funcţioneze. Această
224
obligaţie continuă de protecţie există şi astăzi, dar a existat la noi
în ţară şi în vremurile anterioare stării de urgenţă.
Aceste obligaţii s-au materializat din punct de vedere legislativ prin
reglementarea unor serii de acte normative, dintre care amintim:
Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; Ordonanţa de
Urgenţă 82/1992 privind rezervele de stat; Ordonanţa de Urgenţă
21/2004 privind sistemul naţional de management al situaţiilor de
urgenţă; Hotărârile de Guvern nr. 2288/2004, nr. 547/2005, nr.
642/2005, nr. 501/2005, dar şi altele.
În plus, de la debutul crizei mondiale generate de problema
COVID-19, la nivel naţional au fost adoptate Ordonanţa de Urgenţă
nr. 11/2020, Hotărârea Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind
gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României nr.
1/2020, Ordinul nr. 74534/28.03.2020 emis de Şeful
Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Ordinul Ministrului
Sănătăţii nr. 533/2020 privind aplicarea planului de măsuri pentru
pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus COVID-
19 şi a listei spitalelor de suport pentru pacienţii testaţi pozitiv cu
virusul Sars-Cov-2, Hotărârea nr. 1/2020 a Comitetului Naţional
pentru situaţii speciale de urgenţă privind aprobarea măsurilor
necesare creşterii capacităţii de intervenţie în prevenirea şi
combaterea infecţiilor cu noul Coronavirus.
Fără a analiza fiecare dintre aceste acte normative, din cuprinsul
lor trebuie desprinse o serie de măsuri concrete pe care autorităţile
publice trebuie şi ar fi trebuit să le ia pentru a susţine sistemul
medical.
Astfel, chiar în absenţa unei situaţii de urgenţă, la nivel central
trebuie să fie constituite rezerve de stat care să cuprindă, printre
225
altele, inclusiv materii prime, materiale şi produse specifice bunei
desfăşurări a activităţii medicale, pentru a preveni lipsurile în cazul
unor eventuale calamităţi, accidente nucleare, război, fenomene
sociale sau, precum în cazul de faţă, epidemii.
Mai mult, în paralel cu rezervele de stat, în situaţii specifice se
constituie şi stocuri de urgenţă, care presupun proceduri de
achiziţie în regim de urgenţă.
Deşi aceste reglementări au existat dintotdeauna, constatăm
astăzi că sistemul medical este ameninţat de crearea unui blocaj
funcţional, ca urmare a lipsurilor de materiale de protecţie,
aparaturi medicale şi a unui număr insuficient de posturi disponibile
pentru cadre medicale.
În concret, statul are obligaţia de a dota unităţile spitaliceşti cu
materiale de protecţie. Această obligaţie a fost una asumată prin
actele normative amintite anterior. Conform datelor cuprinse în
Hotărârea nr. 1/2020 şi reluate prin O.U.G. nr. 11/2020 citate
supra, o parte dintre efectivele necesare sunt următoarele:
Combinezon complet, inclusiv cu glugă şi protecţie încălţăminte
- 1.750.000;
Vizieră de protecţie - 1.750.000;
Mănuşi de unică folosinţă cu manşetă medie – 1.750.000;
Mască de protecţie de tip FFP2 sau FFP3 – 1.750.000;
Camere de izolare cu presiune negativă – 110;
Izolete cu presiune negativă pentru transportul pe targă – 50;
Ventilatoare şi monitoare medicale – câte 200;
226
 Scannere termice - 35 buc.
Prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 533/2020 privind aplicarea
planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor, statul şi-a prevăzut
obligaţia de a asigurarea aprovizionarea prin procedură de urgenţă
cu medicamente, materiale sanitare, echipamente individuale de
protecţie, reactivi, atunci când nu există contracte de aprovizionare
în derulare.
Acelaşi act normativ ne arată că „se consideră criterii minimale
recomandările <<Utilizarea raţională a PPE în contextul COVID-
19>>, document elaborat de Centrul Naţional de Supraveghere şi
Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de
Sănătate Publică împreună cu Asociaţia pentru Prevenirea şi
Controlul Infecţiilor Nosocomiale, conform recomandărilor
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în domeniu (Interim Guidance 27
februarie 2020).”
Mai mult, documentul reglementează şi obligaţia efectuării unor
instruiri documentate, precum şi a unei instruiri practice, cu tot
personalul, pentru utilizarea adecvată a echipamentelor individuale
de protecţie.
Directivele cuprinse în acelaşi document arată că „Personalul
medical trebuie să aplice măsuri de precauţie suplimentare pentru
a se proteja şi a preveni transmiterea în timpul îngrijirilor medicale.
Măsurile de precauţie care trebuie puse în aplicare de către
personalul medical care îngrijeşte pacienţii cu COVID-19 includ
utilizarea PPE în mod corespunzător; acest lucru implică atât
selectarea echipamentului individual de protecţie adecvat, cât şi
echiparea şi dezechiparea corespunzătoare a acestuia.”

227
Or, pentru ca personalul să poată utiliza materialele în mod
corespunzător pentru a spori măsurile de precauţie, este necesar
ca stocurile fiecărui spital să fie aprovizionate în mod constant, atât
de către autorităţile de la nivel central care asigură achiziţionarea
acestora în proceduri speciale, cât şi de către managementul
fiecărei unităţi în parte, care la rândul său are posibilitatea
efectuării de achiziţii directe. În plus, atât materialele de protecţie
cât şi instructajele teoretice şi practice trebuie să existe în concret
şi să se afle la îndemâna personalului medical, nu doar să figureze
în acte.
Lipsa efectivă a instructajelor ori a celorlalte materiale poate
antrena răspunderea civilă şi penală a persoanelor responsabile
din conducerea spitalelor, autorităţilor locale şi a autorităţilor
centrale.
Deşi în ultimele săptămâni autorităţile au părut să reacţioneze la
aceste lipsuri, anunţând achiziţii de materiale şi aparatură
medicală, în realitate sistemul este susţinut mai de grabă ca
urmare a donaţiilor venite din sectorul privat. Această realitate tristă
poate fi pusă atât în sarcina caracterului deosebit de contagios al
virusului, dar şi a reacţiei lente a autorităţilor centrale.
Deşi nedrept, personalul medical este cel care suferă principalele
consecinţele ale acestor lipsuri. Or, deşi existenţa unei stări de
urgenţă conferă autorităţilor un cadru mai relaxat de a acţiona,
aceasta nu este de natură a exonera de răspundere pentru lipsa
unei dotări corespunzătoare anterioare apariţiei crizei
epidemiologice şi nici cu privire la răspunsul întârziat la apelurile
constante ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care ne avertiza

228
încă de la finalul anului 2019 cu privire la existenţa unui risc concret
de răspândire la nivel mondial a bolii.
Constatăm astfel că întreg personalul medical este prins între
ciocan şi nicovală. Pe de o parte aceşti oameni trebuie să îşi
respecte datoria sacră de a trata bolnavii, dar trebuie şi să se
confrunte cu riscurile reale şi concrete care le ameninţă sănătatea
şi viaţa, din lipsă de materiale de protecţie.
Aşa cum vom detalia într-un articol viitor, obligaţiile medicilor faţă
de pacienţi nu dispar în absenţa unei protecţii suficiente din partea
statului. Totuşi, asta nu înseamnă că personalul medical trebuie să
se expună riscurilor amintite fără nicio formă de protecţie.
Obligaţiile statului în raport de aceştia enumerate în acest articol
reprezintă doar o serie de exemple din multitudinea de obligaţii pe
care statul trebuie să şi le asume faţă de angajaţii din sistem.
În concluzie, din punct de vedere legal, la îndemâna medicilor
există o serie de remedii judiciare. Acestea vor putea asigura
constrângerea autorităţilor în a pune la dispoziţie materiale şi
echipamente suficiente traversării perioadei critice, precum şi
repararea prejudiciilor materiale şi morale rezultate ca urmare a
ineficienţei statului, fie că vorbim despre autorităţile centrale, locale
sau chiar unităţile angajatoare.
Mijloacele penale sau civile existente la îndemâna cadrelor
medicale par a fi, la acest moment, singurul mod demn de a
reacţiona în faţa lipsurilor, materiale şi morale.

229
Unele consideraţii privind obligaţiile medicilor în
raportul cu pacienţii. Răspunderea civilă şi
disciplinară a acestora.

Tema generală de discuţie a ultimelor zile este reprezentată de

demisia medicilor sau refuzul acestora de a-şi practica activitatea
profesională din cauza lipsei mijloacelor de protecţie.
Pornind de la aceste aspecte, ne-am pus problema răspunderii
medicilor care acţionează în acest fel, mai precis ne-am gândit la
obligaţiile pe care aceştia le au în raport cu pacienţii, dacă, când şi
în ce condiţii pot refuza să asigure asistenţa medicală, precum şi
care sunt riscurile la care aceştia se supun în această situaţie
precum şi în alte ipoteze în care nu îşi respectă obligaţiile ce le
incumbă.
În primul rând, este extrem de importantă obligaţia medicului de a
accepta pacientul în situaţii de urgenţă, atunci când lipsa asistenţei
medicale poate pune în pericol, în mod grav şi ireversibil, sănătatea
sau viaţa pacientului. Deopotrivă, medicul are obligaţia de a acorda
primul ajutor pacientului. În aceste situaţii medicul nu poate refuza
sub nicio formă acordarea asistenţei medicale, cu atât mai mult cu
cât legea prevede expres că acordarea asistenţei medicale publice
de urgenţă, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului şi un drept
al cetăţeanului.
În celelalte situaţii, medicul are obligaţia de a asista medical:
pacientul care are dreptul de a primi îngrijiri medicale/de
sănătate în cadrul instituţiei, conform legii şi

230
 dacă acesta a acceptat persoana ca pacient, în conformitate cu
criteriile stabilite prin normele legale.
Atunci când acordă asistenţă medicală, medicul are obligaţia de a
aplica standardele terapeutice, stabilite prin ghiduri de practică în
specialitatea respectivă, aprobate la nivel naţional, sau, în lipsa
acestora, standardelor recunoscute de comunitatea medicală a
specialităţii respective.
Medicul are obligaţia de a asigura confidenţialitatea datelor
pacientului, de a respecta normele privind consimţământul informat
al pacientului, de a acorda asistenţă medicală conform
competenţei sale, cu excepţia cazului în care nu este disponibil un
alt medic cu competenţa necesară.
De asemenea, medicul are obligaţia de a asigura asistenţa
medicală necesară pacientului, indiferent de etnia, religia,
orientarea sexuală a pacientului sau alte criterii ce pot naşte
discriminări.
Deopotrivă, medicul are datoria de a se asigura că pacientul nu
dobândeşte o infecţie nosocomială din spital, are obligaţia de a
realiza tratamentul medical cu dispozitive şi aparaturi medicale în
stare de funcţionare şi utilizate în mod corect, cu materiale
sanitare, dispozitive medicale, substanţe medicale şi sanitare care
se află în cursul perioadei de valabilitate sau de garanţie a
acestora.
În situaţia în care medicul nu are suficiente cunoştinţe ori
experienţa necesară pentru a asigura o asistenţă medicală
corespunzătoare, acesta va solicita un consult adecvat situaţiei sau
va îndruma pacientul către un astfel de consult la o altă unitate

231
medicală. În acelaşi sens, dacă dotarea tehnică şi materială a
unităţii medicale în care are loc consultul sau intervenţia medicală
nu este adecvată consultului, stabilirii diagnosticului sau
intervenţiei medicale, medicul va îndruma pacientul spre o unitate
medicală care deţine dotările necesare.
Odată stabilită relaţia medic-pacient, medicul trebuie să ducă la
îndeplinire toate obligaţiile asumate cu pacientul conform
documentului scris încheiat cu pacientul sau conform cutumelor ori
obiceiurile profesiei medicale.
Pentru încălcarea oricărei obligaţii prevăzute în cele ce preced,
medicul poate fi ţinut răspunzător în relaţia cu pacientul.
A. În ce condiţii medicul poate să refuze acordarea asistenţei
medicale?
Cazurile în care medicii pot refuza acordarea asistenţei medicale
sunt strict reglementate de legislaţia în vigoare:
Atunci când pacientul este trimis altui medic, furnizând toate
datele medicale obţinute, care justifică asistenţa altui medic cu
competenţe sporite
Pacientul manifestă o atitudine ostilă şi/sau ireverenţioasă faţă
de medic. Cu toate acestea, în situaţii de criză, atunci când viaţa
pacientului depinde de actul medical sau când în lipsa acordării
asistenţei medicale sănătatea acestuia ar fi grav afectată,
apreciem că medicul nu poate refuza acordarea asistenţei
medicale în baza atitudinii ostile/ireverenţioase a pacientului. Chiar
şi în ipoteza în care actul medical ar fi acordat în situaţii normale,
medicul care doreşte să refuze actul medical pe acest motiv, este
obligat să notifice pacientul despre intenţia de a înceta relaţia
232
medicală cu minim 5 zile înainte şi doar în măsura în care acest
fapt nu pune în pericol starea sănătăţii pacientului. Medicul trebuie
să motiveze temeiul refuzului, sens în care refuzul medicului nu
poate fi unul arbitrar.
Codul deontologic medical prezintă ipotezele în care persoana
în cauză îi cere medicului acte de natură a-i ştirbi independenţa
profesională, de a-i afecta imaginea sau valorile morale ori
solicitarea nu este conformă cu principiile fundamentale ale
exercitării profesiei de medic, cu scopul şi rolul social al profesiei
medicale. În aceste situaţii medicul poate refuza tratarea
pacientului. Cu toate acestea, norma prevede şi că medicul „se va
asigura că prin refuzul acordării serviciilor medicale viaţa sau
sănătatea persoanei în cauză nu este pusă în pericol şi, în măsura
în care refuzul este bazat pe încălcarea convingerilor sale morale,
va îndruma persoana în cauză spre un alt coleg sau o altă unitate
medicală”. Considerăm că nici acest caz nu se aplică în situaţia
epidemiei cu COVID-19.
Separat de aceste două situaţii, relaţia medic-pacient încetează
dacă boala s-a vindecat sau dacă pacientul solicită încetarea
acesteia. Cu privire la această din urmă situaţie, apreciem că în
contextul epidemiei actuale, acest drept al pacientului va fi
suprimat. În situaţia inexistenţei altor medici disponibili sau atunci
când schimbarea medicul ar conduce la o îngreunare a activităţii
medicale, acest drept al pacientului nu va opera. Mai mult, în
situaţii de urgenţă, intervenţia medicală poate fi realizată şi în lipsa
personalului acreditat, în cazurile de urgenţă apărute în situaţii
extreme, conform Legii nr. 43/2003 privind drepturile pacientului.
Ori, situaţia actuală cauzată de epidemia cu SARS-Cov-2
reprezintă o situaţie extremă.
233
Pe cale de consecinţă, în măsura în care aceste limite legale sunt
depăşite, medicul va răspunde pentru orice prejudiciu cauzat
pacientului ca urmare a refuzului de a acorda îngrijirile medicale de
care acesta avea nevoie.
Pe de altă parte, faptul că statul nu pune la dispoziţia medicilor
echipamentele necesare de protecţie a personalului medical nu
reprezintă o justificare legală a refuzului acestora de a acorda
asistenţa medicală pacienţilor. Potrivit Legii privind drepturile
pacientului, în cazurile de urgenţă apărute în situaţii extreme poate
avea loc efectuarea intervenţiilor medicale asupra pacientului şi în
lipsa condiţiilor de dotare necesare. Prin urmare, lipsa unor
echipamente medicale de protecţie a medicilor sau a pacientului,
nu poate fi invocată ca justificare pentru omisiunea realizării actului
medical, în contextul epidemiei cu covid-19. Cu toate acestea,
dacă pacientul suferă vreo vătămare din cauza lipsei mijloacelor de
protecţie, în această situaţie va răspunde civil unitatea medicală şi
nu medicul.
B. În ce cazuri îmi poate fi atrasă răspunderea civilă în calitate
de medic?
Regula generală este că tot personalul medical care a fost implicat
în actul medical, răspunde proporţional cu gradul de vinovăţie al
acestuia. Cu toate acestea, legea instituie excepţii de la regula
amintită, în care medicului nu îi poate fi atrasă răspunderea pentru
eventualele prejudicii produse pacientului ca urmare a refuzului
actului medical:
Dacă prejudiciul produs este cauzat de condiţiile de lucru,
dotările insuficiente cu echipament de diagnostic şi tratament,
infecţiile nosocomiale, efectele adverse, complicaţiile şi riscurile în
234
general acceptate ale metodelor de investigaţie şi tratament, viciile
ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor şi dispozitivelor
medicale, substanţelor medicale şi sanitare folosite;
Atunci când acţionează cu bună-credinţă în situaţii de urgenţă,
cu respectarea competenţei acordate.
Dacă medicul îşi depăşeşte competenţele în cazurile de urgență
în care nu este disponibil personal medical ce are competența
necesară.
Întrebarea care se naşte este evident, în ce măsură refuzul de a
acorda asistenţă medicală din cauza lipsei echipamentelor
medicale se poate încadra într-unul dintre primele două cazuri.
Din punctul nostru de vedere, refuzul de a acorda asistenţă
medicală unui pacient nu se încadrează în niciuna dintre cele două
situaţii. În prima situaţie este necesar ca prejudiciul să se producă
din cauze ce nu ţin de atribuţiile medicului şi anume să se datoreze
condiţiilor de lucru, a dotărilor insuficiente cu echipamente, a
infecţiilor nosocomiale, a efectelor adverse ş.a. Prin urmare, toate
aceste situaţii reprezintă chestiuni extrinseci acţiunii directe a
medicului. Ori, în situaţia în care starea pacientului se agravează
din cauza refuzului medicului de a acţiona, avem o acţiune proprie
a medicului care nu ajută pacientul, ştiind care sunt efectele
(concrete sau probabile) refuzului asupra sănătăţii acestuia.
De asemenea, în măsura în care pacientul suferă un prejudiciu din
cauza faptului că medicul refuză să îi acorde asistenţă medicală
sau să îl interneze din cauza faptului pacientul este confirmat
pozitiv cu virusul SARS-Cov-2 iar medicului nu i-au fost puse la

235
dispoziţie echipamente de protecţie, acesta din urmă va putea
răspunde civil.
Cu privire la cea de-a doua situaţie, aceasta se referă la medicul
care actionează cu cele mai bune intenţii în realizarea actului
medical, conform propriei competenţe. Ori, situaţia refuzului de
acordare a îngrijirilor medicale pe perioada unei epidemii, nu poate
fi încadrată în limitele bunei credinţe.
Cu alte cuvinte, răspunderea civilă proprie a medicilor poate fi
antrenată, în principal, atunci când:
Refuză acordarea asistenţei medicale, în afara limitelor
prevăzute de lege
Nu respectă dispoziţiile privind confidenţialitatea datelor
pacientului
Nu respectă dispoziţiile privind consimţământul informat al
pacientului
Îşi depăşeşte limitele competenţei, cu excepţia cazurilor de
urgenţă ce intervin în situaţii extreme în care nu este disponibil
personal medical ce are competenţa necesară.
A produs din eroare, neglijenţă, imprudenţă sau cunoştinţe
medicale insuficiente în exercitarea profesiei, prejudicii pacientului.
De notat, cu referire la ultimele două situaţii, este faptul că medicul
care acordă asistenţă medicală deşi nu deţine specializarea
necesară sau îşi depăşeşte competenţa, în cazurile de urgenţă ce
intervin în situaţii extreme, cum este situaţia epidemiei cu SARS-
Cov-2, va răspunde civil în măsura în care a produs un prejudiciu
pacientului din cauza cunoştinţelor medicale insuficiente exercitării
236
profesiei. În această situaţie, actul medicului va putea fi catalogat
drept malpraxis şi va fi activată poliţa de asigurare încheiată în
acest sens.
În situaţiile în care se acordă tratamentul medical cu dispozitive şi
aparaturi medicale defecte sau care nu au fost utilizate în mod
corect, cu materiale sanitare, dispozitive medicale, substanţe
medicale şi sanitare expirate sau în afara perioadei de garanţie a
acestora şi prin încălcarea lor se produce un prejudiciu pacientului,
medicul împreună cu spitalul vor răspunde civil în solidar. Cu toate
acestea, medicul va putea răspunde doar în situaţiile în care
cunoştea sau avea posibilitatea de a cunoaşte că a acţionat într-
una dintre cazurile de mai sus.
În ipoteza în care pacientul suferă un prejudiciu ca urmare a
nerespectării reglementărilor interne ale spitalului, acesta poate să
se îndrepte împotriva instituţiei medicale şi nu împotriva medicului
personal, deoarece acesta nu are nicio obligaţie în aducerea la
îndeplinire a acestora.
Nu în ultimul rând, o altă problemă care se pune este dacă refuzul
de acordare a îngrijirii medicale poate fi catalogat drept malpraxis
sau nu. Chestiunea prezintă importanţă prin prisma posibilităţii de
a activa contractul de asigurare încheiat de medic pentru
malpraxis.
Conform definiţiei legale, malpraxisul este eroarea profesională
săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic,
generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând
răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de
produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice. Cu alte
cuvinte, pentru a ne afla într-o situaţie de malpraxis, este necesară
237
derularea unui act medical în cadrul căruia medicul săvârşeşte o
eroare. Astfel, în situaţia în care medicul refuză din start realizarea
actului medical, apreciem că nu poate fi vorba despre malpraxis. În
acelaşi sens, nici atunci când medicul a început îngrijirea medicală
a pacientului şi o întrerupe nejustificat, nu va putea fi invocat
contractul de asigurare deoarece nu este vorba despre o eroare ci
despre un act deliberat, asumat şi realizat în cunoştinţă de cauză.
De altfel, există în acest sens şi derogări de la situaţia în care
asiguratorul suportă daunele pentru prejudicii produse de medici în
cadrul actului medical. Astfel, medicul va suporta personal
contravaloarea prejudiciilor produse atunci când:
Vătămarea sau decesul s-a produs ca urmare a neacordării
tratamentului adecvat;
Vătămările cauzate pacientului sau decesul acestuia, au fost
produse ca urmare a încălcării intenţionate a standardelor de
asistenţă medicală;
Vătămarea sau decesul se datorează unor vicii ascunse ale
echipamentului sau a instrumentarului medical sau a unor efecte
secundare necunoscute ale medicamentelor administrate;
Atunci când vătămarea sau decesul se datorează atât persoanei
responsabile, cât şi unor deficienţe administrative de care se face
vinovată unitatea medicală în care s-a acordat asistenţă medicală;
Asistenţa medicală a părţii vătămate sau a decedatului s-a făcut
fără consimţământul acestuia, fără încălcarea standardelor
medicale.

238
Răspunderea civilă a medicului nu înlătură angajarea răspunderii
penale, dacă fapta care a cauzat prejudiciul constituie infracţiune
conform legii penale. Mai multe detalii despre răspunderea penală
a medicilor vom furniza într-un articol ulterior.
C. Răspunderea disciplinară a medicilor – în ce condiţii poate fi
antrenată
Faţă de maniera în care evoluează lucrurile, articolul de faţă îşi
propune să aducă sublinieri ale obligaţiilor pe care medicii şi le-au
asumat contractual şi de care trebuie să ţină cont, chiar şi în situaţii
de criză, cum este cea prezentă. În egală măsură, în acest condiţii,
trebuie arătat dacă medicul este pasibil de vreo sancţiune
disciplinară.
Înainte de toate, facem trimitere şi la aspectele învederate odată
cu analiza răspunderii civile unde au fost evidenţiate faptele ilicite,
fapte care pot astfel antrena şi răspunderea disciplinară.
Aşa fiind, în acest context trebuie să avem în vedere şi premisele
reglementate de Codul de deontologie medicală. Obligaţiile care
incumbă medicilor sunt aplicabile atâta timp cât acesta se află
efectiv în exercitarea profesiei. Desigur, atunci când se constată că
faptele anterioare demisiei sunt ilicite, răspunderea disciplinară
poate fi atrasă, nefiind demisia astfel o cauză exoneratoare de
răspundere. Totuşi ne-am afla într-o situaţie cel puţin absurdă, şi
anume nu mai există o explicaţie logică pentru a aplica o sancţiune
care vizează exclusiv raporturile de muncă.
Trecând însă mai departe, relevant în acest cadrul este articolul 8
prevăzut de Codul de deontologie medicală, care ne arată că
medicul îşi va dedica întreaga ştiinţă şi pricepere interesului

239
pacientului său şi va depune toată diligenţa pentru a se asigura că
decizia luată este corectă, iar pacientul beneficiază de maximum
de garanţii în raport cu condiţiile concrete, astfel încât starea sa de
sănătate să nu aibă de suferit. Această obligaţie trebuie privită prin
prisma situaţiei actuale, astfel că invocarea lipsei de materiale sau
de echipamente nu justifică decizia medicului de a nu întreprinde
toate măsurile posibile pentru a se asigura că starea de sănătate a
pacientului este înafara pericolului.
Mergând mai departe, art. 22 reglementează faptele şi actele
nedeontologice, iar printre aceste se regăsesc şi următoarele:
cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege sau de normele profesiei,
refuzul acordării serviciilor medicale;
abandonarea unui pacient care necesită servicii de urgenţă sau
se află în pericol fără asigurarea că acesta a fost preluat de o altă
unitate medicală sau de un alt medic ori că beneficiază de condiţii
adecvate situaţiei în care se află şi stării sale de sănătate. Privită
problema dintr-o altă perspectivă, faptul că un singur medic decide
să îşi de-a demisia, încălcă obligaţia de sprijin reciproc şi de
loialitate faţă de ceilalţi medici. Art. 40 al codului deontologic ne
arată că obligaţia de sprijin şi loialitate subzistă şi faţă de corpul
profesional şi organismele sale.
Apare întrebarea legitimă dacă neîndeplinirea vreunei obligaţii
constituie o abatere disciplinară, în sensul proclamat de Codul
muncii, şi astfel medicul poate fi sancţionat disciplinar de către
angajator. Abaterea disciplinară este fapta în legătură cu muncă,
care constă într-o acţiune sau inacţiune, săvârşită cu vinovăţie, prin
care s-au încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul

240
individual sau colectiv de muncă, ordinele şi dispoziţiilor legale ale
conducătorilor ierarhici.
Luând un exemplu actual, dacă medicul refuză să trateze un
pacient, suspect de Covid-19, care necesită intervenţii medicale de
urgenţă, din cauză că acesta nu are echipamentul necesar
protejării sale, constituie această împrejurare o abatere
disciplinară? Răspunsul nu poate fi unul tranşant, mai ales că în
vremurile de faţă vorbim şi de dreptul la viaţă şi la protejarea
sănătaţii inclusiv a medicilor, şi nu doar a pacienţilor.
Aşadar, este dificil să trasată o linie clară prin care să fie evidenţiate
care anume fapte constituie abatere disciplinară şi dacă putem
vorbi despre existenţa vreunei cauze exoneratoare de răspundere
disciplinară.
Aceste considerente sunt aplicabile şi în privinţa sancţiunii
disciplinare care poate fi aplicată. Acestea pot fi:
avertismentul scris;
retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător
funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu
poate depăşi 60 de zile;
reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;
reducerea salariului de bază şi/sau, după caz, şi a indemnizaţiei
de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%;
desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă;
Şi de această dată trebuie să avem în vedere împrejurările
concrete în care medicul a decis să nu îşi îndeplinească atribuţiile

241
de serviciu pentru ca în final sancţiunea să fie una proporţională.
De altfel, codul muncii ne arată că sancţiunea disciplinară trebuie
aplicată în raport cu gravitatea faptei, avându-se în vedere şi
următoarele criterii:
împrejurările în care fapta a fost săvârşită;
gradul de vinovăţie a salariatului;
consecinţele abaterii disciplinare;
comportarea generală în serviciu a salariatului;
eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către
acesta.
Fie că vorbim de aplicarea unui avertisment scris, fie chiar de
desfacerea contractului de muncă, nu trebuie să uităm că întreaga
analiză trebuie să pornească în primul rând de la situaţia de
excepţie în care ne aflăm cu toţii în această perioadă.

242
Refuzul de internare. Răspunderea penală a
personalului medical.

Zi de zi, implicațiile combaterii virusului SARS-COV-2 se ramifică

tot mai mult și mai strident. Un lucru normal de altfel, având în
vedere că evoluția pandemiei naște noi provocări de la un moment
la altul. Sub acest aspect, în România, astfel de provocări apar
chiar în zona 0 a luptei purtate împotriva acestui virus- la nivelul
unităților sanitare- și îi privesc chiar pe unii dintre principalii actori
ai acestei bătălii- personalul medical și pacienții.
Cu toate că apogeul crizei epidemiologice nu a fost atins încă,
limitele sistemului sanitar încep să se resimtă acutizat. O ultimă
problemă ridicată în acest sens ține de refuzul personalului medical
de internare/întârziere a internării ori a transferului pacientului pe
motivul lipsei testării și a confirmării/infirmării infecției cu COVID.
Și astfel se pune problema semnificației penale a unei asemenea
conduite. Aceasta mai ales că, șeful Departamentului pentru
Situații de Urgență a atras atenția (corect) public privitor la
incidența legii penale în atare situații, emițând și un Ordin
(nr.74533) din 28.03.2020 în acest sens.
Astfel, fie că vorbim de acordarea de prim ajutor calificat sau de
asigurarea asistenței medicale, potrivit legislației în vigoare,
admitem că există premisele tragerii la răspundere penală a
personalului medical pentru refuzul internării, întârzierii internării
sau a transferului în circumstanțele prezentate în paragraful
anterior. În cele ce urmează ne vom opri asupra acestor premise,
însă fără a intra într-o analiză completă a elementelor de tipicitate
ale infracțiunilor reclamate.

244
În acest sens, mai întâi o atare conduită ar putea intra sub incidența
infracțiunii de abuz în serviciu care sancționează ”fapta
funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu
îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin
aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau
intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane
juridice”. Desigur câteva nuanțări, ar trebui făcute.
Astfel, în ciuda faptului că potrivit art. 381 din Legea nr. 95/2006,
medicul nu este funcționar public și nu poate fi asimilat acestuia,
potrivit Deciziei ÎCCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni
de drept în materie penală nr. 26 din 3.10.2014, medicul angajat
într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are
calitatea de funcționar public în accepțiunea legii penale. Prin
urmare, criteriul calității subiectului activ din perspectiva infracțiunii
de abuz în serviciu apare ca fiind satisfăcut.
Mai departe prin prisma Deciziei CCR nr. 405/2016 fapta ilicită-
refuzul/întârzierea internării trebuie să reprezinte încălcări ale unor
norme ce sunt cuprinse de legislația primară. În lumina art. 665 din
Legea nr. 95/2006,”Medicul, asistentul medical/moaşa, angajaţi ai
unei instituţii furnizoare de servicii medicale, au obligaţia acordării
asistenţei medicale/îngrijirilor de sănătate pacientului care are
dreptul de a primi îngrijiri medicale/de sănătate în cadrul instituţiei,
potrivit reglementărilor legale”. Așadar o obligație a personalului
medical în sensul analizat există. Ea practic este corespondentă
dreptului asiguraților la asistenţă medicală primară şi de
specialitate ambulatorie prevăzut în același act normativ. De
menționat mai este și faptul că prin optica celor analizate va fi
irelevant dacă refuzul medicului sau întârzierea sa este întreprins

245
în raport de un pacient cu patologie specifică virusului SARS-COV-
2 sau nu.
În egală măsură, din punct de vedere penal mai trebuie avut în
vedere caracterul subsidiar al infracțiunii de abuz în serviciu. În linii
mari, dacă fapta (conduita abuzivă) a persoanei în cauză -
personalul medical-, va intra sub incidența unei alte infracțiuni, se
va reține acea infracțiune, iar nu și infracțiunea de abuz în serviciu.
De asemenea, în situația de față, incidența legii penale mai poate
fi reclamată și prin prisma reglementării infracțiunii de zădărnicire
a combaterii bolilor așa cum ea a fost modificată după instituirea
stării de urgență. Potrivit acesteia, ”Nerespectarea măsurilor de
carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau
combaterea bolilor infectocontagioase se pedepseşte cu
închisoare (..)”.
Prin Ordinul nr. 74533 din 28.03.2020 a Comandantului acțiunii au
fost reglementate expres măsuri privind spitalizarea persoanelor
care se prezintă la unitățile de primiri urgențe și camerele de gardă.
Potrivit acestuia, atunci când spitalizarea este necesară, internarea
sau după caz transferul persoanei în cauză va fi obligatorie,
personalul medical neavând posibilitatea să refuze acordarea
asistenței medicale. Conform ordinului, pentru reglementarea
măsurilor, a fost luată în considerare necesitatea asigurării unei
capacități medicale adecvate pentru gestionarea cazurilor de
infecție cu coronavirusul SARS-COV-2.
Referitor la vinovăție sau la poziția personalului medical față de
refuzul/întârzierea asistenței medicale sau a transferului, pentru ca
fapta să reprezinte infracțiune, personalul medical va trebui să
acționeze cu intenție, dat fiind că legiuitorul nu a reglementat
246
comiterea infracțiunii din culpă. Acest lucru este unul exceptional,
atâta vreme cât spre exemplu în raport de infracțiunea
reglementată la alin. (2) al aceleiași dispoziții, legiuitorul a prevăzut
la alin. (4) posibilitatea comiterii ei din culpă. Această specificare
apare utilă în raport de comiterea faptei în forma întârzierii internării
sau a transferului. Astfel, în măsura în care întârzierea internării
sau a transferului va avea loc din culpă și nu intenționat, fapta
personalului medical nu va constitui infracțiune. În rest, refuzul
internării sau al transferului reprezintă o acțiune deliberată a
subiectului, și nu s-ar circumscrie ipotezei comiterii din culpă
oricum.
Așadar, refuzul de internare sau întârzierea acesteia ori a
transferului va putea fi circumscris aplicării prevederilor art. 352
alin. (1) C. pen privind zădărnicirea combaterii bolilor.
Mai mult decât atât, nu trebuie omisă din discuție situația în care
subsecvent refuzului, întârzierii internării sau a transferului apar și
alte urmări. Astfel, în măsura în care pe lângă starea de pericol
creată va surveni și vătămarea corporală/decesul persoanei
respective (a persoanei care a solicitat asistența medicală),
răspunderea penală a personalului medical va fi atrasă din
perspectiva formei agravate a infracțiunii de zădărnicire a
combaterii bolilor.
Potrivit art. 352 alin. (5) C. pen legiuitorul a prevăzut că ”dacă prin
faptele prevăzute în alin. (1) şi (2) s-a produs vătămarea corporală
a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la
2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a
produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este
închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor

247
drepturi”. Așadar, se poate remarca agravarea răspunderii penale
a personalului medical în circumstanțele în care urmare a acțiunii
analizate s-a produs vătămarea corporală ori moartea persoanei în
cauză. Este firească o astfel de agravare, atâta vreme cât urmarea
refuzului, întârzierii internării sau a transferului depășește simpla
generare a unei stări de pericol pentru sănătatea publică și se
concretizează și în producerea vătămării corporale ori a decesului
pacientului.
În funcție de circumstanțele concrete, infracțiunile expuse își pot
găsi aplicare în raport de conduita personalului medical supusă
analizei de mai sus. Apreciem că intervenția dreptului penal este
una justificată atâta vreme cât circumstanțele actualei pandemii cer
un nivel maxim de exigență a actului medical.
Cu toate acestea trebuie să arătăm că, realist, raportat la ambele
infracțiuni expuse, în spatele pasului în spate făcut de personalul
medical stau în linii mari considerente ce țin mai mult sau mai puțin
(de la caz la caz) de lipsa dotărilor sau a insuficientei logistice.
În sensul acesta potrivit art. 654 din Legea nr. 95/2006
răspunderea persoanelor implicate în actul medical trebuie
cuantificată și în raport de condiţiile de lucru, dotarea insuficientă
cu echipament de diagnostic şi tratament, infecțiile nosocomiale,
efectele adverse, complicaţiile şi riscurile în general acceptate ale
metodelor de investigaţie şi tratament, viciile ascunse ale
materialelor sanitare, echipamentele şi dispozitivele medicale,
substanţele medicale şi sanitare folosite sau nu în ultimul rând în
raport de situațiile când acționează cu bună-credință în situații de
urgență.

248
Sub acest ultim aspect ridicat, potrivit aceluiași ordin ante-referit,
echipamentul de protecție adecvat echivalează cu cel puțin
mănuși, halat și mască chirurgicală pentru cei fără simptomatologie
specifică COVID-19. Cu toate că o analiză a dotărilor are loc oricum
în concret, considerăm că standardul stabilit prin ordin ca adecvat
în aceste circumstanțe, este unul scăzut și deloc racordat la
implicațiile ridicate de actuala pandemie. Cu toate acestea,
subliniem că invocarea doar în abstract a problematicilor ce țin de
dotarea deficitară este un element insuficient și inapt să blocheze
de unul singur atragerea răspunderii penale.
Dincolo de aspectele teoretice ale principiului minimei intervenții a
dreptului penal, considerăm că în circumstanțele prezente,
răspunderea penală a personalului medical trebuie să aibă loc doar
în ultimă instanță, precum și discuțiile despre aceasta de altfel. În
exercitarea profesiei, medicul are ca principal scop asigurarea
stării de sănătate a individului și colectivității. Acest lucru poate fi
realizat doar prin devotament și respect față de ființa umană.
Separat de aspectele analizate, așa cum prevede de altfel și Legea
nr. 95/2006, considerăm că întreaga societate românească este
îndrituită să considere și trebuie să aibă încredere că orice decizie
sau hotărâre cu caracter medical va fi luată avându-se în vedere
interesul, drepturile pacientului și principiile medicale general
acceptate.

249