CURTEA DE APEL GALAŢI

BULETINUL JURISPRUDENȚEI

2020
CUPRINS

SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ......................................... 5

1.Vătămare corporală din culpă. Reducere despăgubiri morale. ......................................................5
2. Netemeinicie amânare aplicare pedeapsă. Condamnare cu suspendare. Conducerea unui vehicul
fără permis. .....................................................................................................................................18
3. Omor. Nereținere provocare. ......................................................................................................23
4. Măsuri educative. Internare într-un centru educativ. ..................................................................34
5. Condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării sub supraveghere în cazul
infracțiunii prevăzute de art. 337 Cod penal - refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre
biologice. Inoportunitatea amânării aplicării pedepsei în cazul unor astfel de infracțiuni. ............50
6. Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Individualizarea
pedepsei. Suspendarea executării sub supraveghere. .....................................................................56
7. Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Individualizarea
pedepsei. Renunțarea la aplicarea pedepsei. ...................................................................................60
8. Ucidere din culpă. Culpă concurentă. Despăgubiri morale. .......................................................65
9. Pedeapsă. Nelegalitate. Vătămarea corporală din culpă. Sechestru asigurător. .........................79
10. Condamnare. Netemeinicie amânare aplicare pedeapsă. Lovirea și alte violențe. Majorare
despăgubiri morale .........................................................................................................................87
11. Latura civilă. Reducere despăgubiri. Culpă comună. ...............................................................94
12. Confiscare. Nelegalitate omisiune confiscare obiect folosit la comiterea infracțiunii. ............98
13. Contestație la executare. Deducerea din pedeapsă a perioadei în care persoana condamnată a
fost arestată în străinătate, în baza mandatului european de arestare emis în cauză. Neasimilarea cu
detenția, în sensul art. 26 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584, a perioadei în care persoana
condamnată a fost eliberată condiționat pe cauțiune de autoritățile britanice, până la preluarea sa
de către autoritățile judiciare din România. ..................................................................................103

SECŢIA I CIVILĂ .................................................................................................. 107

1. Acţiune în răspundere civilă delictuală îndreptată împotriva Statului Român pentru fapte din
perioada comunistă. Prescripţia dreptului la acţiune ....................................................................107
2. Tutela. Instituţia responsabilă pentru efectuarea inventarului bunurilor minorului faţă de care s-
a instituit tutela şi pentru îndeplinirea atribuţiilor referitoare la supravegherea modului de
administrare a bunurilor minorului de către tutori........................................................................110
3. Răspunderea civilă delictuală. Lipsa echivalenţei între principiul nesancţionării de două ori
pentru aceeaşi faptă (ne bis in idem) din materie penală şi contravenţională şi obligarea la
acoperirea prejudiciului din materie civilă ...................................................................................115

2
 4. Drept civil .................................................................................................................................119
5. Reguli de procedură aplicabile în cazul sesizării prin comisie rogatorie internaţională. Exequator
– recunoaştere hotărâre străină. Aplicarea regulilor privind suspendarea facultativă a cauzei pentru
lipsa părţilor legal citate. ..............................................................................................................128
6. Despăgubirile derivând din lipsa de folosinţă a unui imobil se datorează de la data de la care
proprietarul a fost împiedicat în exercitarea prerogativelor de proprietate. .................................130

SECŢIA a II-a CIVILĂ ......................................................................................... 133

1. Modificare tardivă a cererii de chemare în judecată.................................................................133
2. Nulitatea recursului potrivit art. 489 alin. (2) C.pr.civ. ............................................................145
3. Restituirea sumelor avansate de un creditor în falimentul debitorului .....................................148
4. Efectul denominării monedei naţionale asupra depozitelor bancare ........................................153
5. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept ...............................................................................................156
6. Timbrarea unei cereri în pretenţii formulate împotriva unei societăţi aflate în insolvenţă ......159
7. Nulitatea recursului pentru neîncadrarea în motivele indicate expres de art. 488 C.pr.civ. .....160
8. Revizuire pentru motivul că instanţa s-a pronunţat asupra unui lucru ce nu s-a cerut .............165
9. Restituirea diferenței dintre dobânda încasată în temeiul unei clauze abuzive și cea fixă, stabilită
initial de părțile contractante ........................................................................................................173
10. Recurs în interesul legii. Stabilirea competenței materiale. Efect asupra cauzelor civile în curs
de judecată ....................................................................................................................................185
11. Greșita judecare în apel a unei cauze în care este incidentă numai calea de atac a recursului
......................................................................................................................................................188
12. Termenul legal de contestare a deciziilor luate de comitetul creditorilor este același, indiferent
de motivul invocat (de ordine publică, atrăgând nulitatea absolută, sau de ordine privată, impunând
nulitatea relativă) ..........................................................................................................................191
13. Momentul de început al termenului de contestare a tabelului definitiv de creanțe. Moment
subiectiv (când partea contestatoare a cunoscut situația de fapt) şi moment obiectiv (când partea ar
fi trebuit să cunoască situația) ......................................................................................................194

SECŢIA PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI

SOCIALE……………………………………………………………………….....207
1. Dreptul muncii ..........................................................................................................................207
2. Dreptul muncii ..........................................................................................................................214
3. Dreptul muncii ..........................................................................................................................223
4. Dreptul asigurărilor sociale ......................................................................................................233
5. Dreptul asigurărilor sociale ......................................................................................................245

3
 6. Asigurări sociale .......................................................................................................................252
7. Dreptul muncii ..........................................................................................................................254
8. Procedură civilă ........................................................................................................................258
9. Litigiu de muncă .......................................................................................................................262
10. Asigurări sociale .....................................................................................................................288
11. Asigurări sociale .....................................................................................................................291

SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL .......................... 295

1. Anulare act fiscal ......................................................................................................................295
2. Funcţionar public. Indemnizaţia de concediu include sporul de condiţii periculoase sau
vătămătoare şi a sporului pentru condiţii grele de muncă. ...........................................................305
3. Colectare T.V.A. .......................................................................................................................317
4. Anulare act administrativ..........................................................................................................327
5. Anulare act fiscal ......................................................................................................................333
6. Anulare act administrativ..........................................................................................................341
7. Anulare decizie A.N.R.P. de invalidare a hotărârii emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr.
290/2003 .......................................................................................................................................348
8. Anulare certificat încadrare în grad de handicap şi obligarea Comisiei pentru protecţia Copilului
din cadrul C.J. să emită un nou certificat de încadrare în grad de handicap cu asistent personal...353
9. Salarizare funcţionari publici, solicitare acordare drepturi salariale şi sporuri pe perioada de timp
cât a avut suspendat raportul de serviciu, conform art. 86 alin. 2 şi art. 49 alin. 1 lit. m şi art. 54 lit.
h din Legea nr.188/1999. ..............................................................................................................363
10. Anulare act administrativ privind imputarea sumelor încasate de secretarul unităţii
administrativ teritoriale cu titlu de indemnizaţie de doctor ..........................................................372
11. Anulare act administrativ........................................................................................................378
12. Anulare act administrativ........................................................................................................386

4
SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI

1.Titlu: Vătămare corporală din culpă. Reducere despăgubiri morale.

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială.
Indice alfabetic: - Drept penal
- Vătămare corporală din culpă
- Despăgubiri morale
Legislaţie relevantă: art.196 Cod penal, art. 1391 Cod civil
Rezumat: În privinţa daunelor morale, se constată că în mod corect a stabilit prima instanţă că
persoana vătămată a suferit şi un prejudiciu moral, însă cuantumul sumei acordate, de 500.000 de
lei, este mult prea ridicat, ţinând cont de criteriile reţinute în doctrină şi jurisprudenţă.
Astfel, la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să se ţină cont de intensitatea
suferinţelor fizice şi psihice, de eventualele sechele sau infirmităţi rezultate în urma faptei ilicite, de
sexul, vârsta şi ocupaţia persoanei vătămate, de condiţiile generale economico-sociale, ca acestea
să fie într-un cuantum rezonabil şi să nu reprezinte o sursa de îmbogățire fără justă cauză pentru
partea civilă.
În acest sens, se observă că persoana vătămată a necesitat un număr de 270 - 280 de îngrijiri
medicale pentru însănătoşire, a fost internată circa 2 luni în spital, a suferit 5 intervenții chirurgicale
care au imobilizat-o la pat, la ultima examinare medico-legală constatându-se că avea un mers ușor
șchiopătat pe partea dreaptă, o cicatrice la buza superioară stânga de 2,3/0,2 cm, o cicatrice fronto-
parietal stânga de 4/0,2 cm, mai multe cicatrici pe gamba dreaptă, dar aceasta nu şi-a pierdut
capacitatea de muncă şi nici nu se încadrează într-un grad de invaliditate, astfel că restrângerea
posibilităţilor de viaţă familiară şi socială, pentru care art. 1391 din noul C.civ. prevede acordarea
de despăgubiri, nu este totală.
În ceea ce priveşte prejudiciul estetic încercat de persoana vătămată, acesta trebuie evaluat
având în vedere sexul, vârsta, ocupaţia şi modificările aspectului fizic generate acesteia de urmările
faptei. În acest sens, se constată că persoana vătămată este un bărbat având o vârstă de 47 de ani,
este angajat la … Cicatricile de la față și de la piciorul drept, precum și ușoara dificultate de mers,
deşi creează un anumit disconfort, nu constituie un prejudiciu estetic major, ci unul mediu, așa cum
rezultă din concluziile suplimentului de expertiză medico-legală.
Pierderea dinților 21 și 22 poate constitui un prejudiciu estetic pe termen relativ scurt, având
în vedere că acesta se poate acoperi prin protezarea dinților, mai ales că s-au acordat toate daunele
materiale solicitate în acest sens, chiar şi pentru lucrările protetice ce urmează a fi executate în
viitorul apropiat.
În ceea ce privește probleme de vedere ale persoanei vătămate, din actele aflate la dosar nu
rezultă cu certitudine dacă sunt ca urmare a accidentului sau ca urmare a înaintării în vârstă, din
concluziile suplimentului de expertiză medico-legală reieșind că nu prezenta tulburări de vedere la
data controlului (16.11.2018. 26.11.2018, 29.01.2019), fiindu-i recomandate doar tratamente
medicamentoase cu Alanerv.
Împrejurarea că persoanei vătămate i s-a diminuat venitul net în perioada în care a fost în
concediu medical (aproximativ 225 zile), nemaibeneficiind de sporul pentru condiții grele de muncă,
sporul pentru munca prestată în timpul nopții, majorarea salarială pentru activități desfășurate în
zilele de repaus săptămânal, sărbători legale, nu pot fi avute în vedere la stabilirea despăgubirilor

5
morale deoarece nu constituie un prejudiciu moral, ci unul material, care trebuie evidențiat în
cadrul cererii de despăgubiri materiale și dovedit conform art. 26 lit. pct.1 din Norma ASF nr.
20/2017.
Prejudiciul de agrement trebuie evaluat ţinând cont de activitățile normale de agrement, cum
ar fi practicarea unui sport, plăcerea de a merge la spectacole, de a se plimba, de a citi, de a face
excursii, pe care le desfăşura persoana vătămată înainte de accident şi pe care nu le mai poate
desfăşura în prezent.
Este adevărat că persoana vătămată a fost o perioadă de timp imobilizată la pat, perioadă
în care nu s-a putut deplasa, însă, în prezent, aceasta s-a vindecat, poate merge singură, nu este
imobilizată într-un scaun cu rotile, şi, deşi s-a reţinut în suplimentul de expertiză medico-legal că are
unele cicatrici și o ușoară deficiență la mers, nu a rămas cu infirmităţi, situaţie în care prejudiciul
de agrement a fost temporar, în prezent aceasta putând să desfăşoare activităţile anterioare chiar
dacă este nevoită să depună un efort suplimentar.
De asemenea, la cuantificarea sumei acordate cu titlu de daune morale trebuie să se ţină
seama şi de condiţiile generale economico-sociale din ţara noastră, care nu sunt aşa de ridicate ca
în ţările dezvoltate din Europa de Vest, precum şi ca acestea să fie într-un cuantum rezonabil, să nu
reprezinte o sursa de îmbogățire fără justă cauză pentru partea civilă, ci o reparaţie echitabilă a
prejudiciului moral suferit de aceasta.
În consecinţă, ţinând cont de cele arătate mai sus, Curtea apreciază că suma de 200.000 de
lei este suficientă pentru a acoperi prejudiciile morale încercate de persoana vătămată.

Decizia penală nr. 40/A/16.01.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr. 1735/06.11.2019 a Judecătoriei Galaţi, în temeiul art. 196 alin. (2) și
(3) C.pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) şi e) C.pen. rap. la art. 396 alin. (1), (2) și (10) C.proc.pen.
și art. 404 alin. (2) C.proc.pen. a fost condamnat inculpatul ..., la pedeapsa închisorii de 9 luni pentru
săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În temeiul art. 91 C.pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei
închisorii de 9 luni, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 92 alin.
(1) C.pen., ce se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 93 alin. (1) C.pen. s-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de
supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune …, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de
existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. s-a impus inculpatului să execute obligaţia de a urma
un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională.
În temeiul art. 93 alin. (3) C.pen. s-a impus inculpatului obligaţia de a presta, pe parcursul
termenului de supraveghere, o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de
zile, în cadrul Primăriei ... sau al Şcolii Gimnaziale nr. ...
În temeiul art. 404 alin. (2) C.proc.pen. au fost puse în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96
alin. (1), (2) şi (4) C.pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei,

6
în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor impuse ori
stabilite în sarcina sa, al neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre sau al
săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la
inculpatul ..., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice şi
Judiciare.
În temeiul art. 397 alin. (1) C.proc.pen. rap. la art. 19 (1) C.proc.pen. și art. 25 alin. (1)
C.proc.pen. cu aplicarea art. 1357 C.civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de partea
civilă ... A fost obligată partea responsabilă civilmente ... la plata, către partea civilă ..., a sumei de
17.158,44 lei cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 500 000 lei reprezentând daune morale.
A fost obligată partea responsabilă civilmente ... la plata către partea civilă ... a penalităţilor de
întârziere în cuantum de 0,2% pe zi întârziere, aplicate la debitul acordat, penalităţi ce urmează a fi
calculate de la 10 zile după rămânerea definitivă a hotărârii, până la data plății efective a debitului.
În baza art. 397 alin. (1) C.proc.pen. rap. la art. 19 C.proc.pen. și art. 25 alin. (1) C.proc.pen.
cu aplicarea art. 1357 C.civ., a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă … A fost obligată
partea responsabilă civilmente ... la plata către partea civilă … a sumei de 3120,26 lei reprezentând
contravaloarea îngrijirilor medicale acordate persoanei vătămate în perioada 27.07.2018-29.07.2018.
În temeiul art. 276 alin. (1) C.proc.pen. rap. la art. 11 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 132/2017 a
fost obligată partea responsabilă civilmente ... la plata către partea civilă ... a sumei de 4 000 lei, cu
titlu de cheltuieli judiciare suportate de către partea civilă, reprezentând onorariu avocațial.
În temeiul art. 398 C.proc.pen. rap. la art. 276 alin. (1) În temeiul art. 397 C.proc.pen. rap. la
art. 274 alin. (1) C.proc.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2 400 lei reprezentând cheltuieli
judiciare către stat, din care suma de 2 200 lei aferentă fazei de urmărire penală și suma de 200 lei
aferentă fazei de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului
de pe lângă Judecătoria Galați nr. 5045/P/2018 din data de 21.06.2019, înregistrat pe rolul acesteia
sub nr. de dosar …/233/2019, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului ..., pentru săvârșirea
infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. (2) și (3) C.pen.
rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) și e) C.pen.
În fapt, potrivit rechizitoriului, s-a reținut că la data de 27.07.2018, în jurul orelor 10:20,
inculpatul ... a condus pe drumurile publice din mun. … (str. …) autoutilitara marca Ford, cu numărul
de înmatriculare …, iar în apropierea imobilului cu nr. … (încălcând dispoziţiile art. 35, art. 72 alin
2 din OUG nr. 195/2002, art. 123 din H.G nr. 1391/2006) nu a acordat prioritate de trecere şi a
accidentat-o pe persoana vătămată ..., care se afla angajat regulamentar în traversarea străzii, pe
marcaj pietonal, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare un nr. inițial de 200-
210 zile de îngrijiri medicale, respectiv un număr final de 270-280 zile de îngrijiri medicale, leziuni
care i-au pus în primejdie viaţa.
Pentru dovedirea situației de fapt reținute în rechizitoriu, în faza urmăririi penale, au fost
administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal de cercetare la faţa locului, schiţa locului
faptei şi planşe foto aferente, declaraţie parte vătămată ...; raport de expertiză tehnică auto; adresă
constituire parte civilă nr. 238086/06.09.2018; declaraţie martor ...; raport de primă expertiză medico
legală nr. 881/26.10.2018; supliment la raport de primă expertiză medico legală nr. 881/26.10.2018;
proces verbal de recoltare probe biologice pentru persoana vătămată; buletin de analiză toxicologică
nr. 1172/30.07.2018; declaraţie inculpat ...; proces verbal de recoltare probe biologice inculpat;
buletin de analiză toxicologică nr. 1173/30.07.2018.

7
 Prin încheierea de ședință din cameră de consiliu, din data de 06.08.2019, definitivă prin
necontestare, judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecății, constatând legalitatea
sesizării acestei instanțe prin rechizitoriul nr. 5045/P/2018 din data de 21.06.2019 emis de către
Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire
penală cu privire la inculpatul ...
La termenul de judecată din data de 27.09.2019, persoana vătămată ... s-a constituit parte
civilă în procesul penal, depunând cererea de constituire parte civilă la dosarul cauzei.
La același termen de judecată, ulterior citirii actului de sesizare, instanța a adus la cunoștință
inculpatului dispozițiile art. 374 alin. (4) C.proc.pen. rap. la art. 396 alin. (10) C.proc.pen., privind
judecata în procedură simplificată, precum și consecințele juridice ale acestei proceduri. Inculpatul a
solicitat ca judecata să aibă loc conform procedurii recunoașterii învinuirii. Instanța a încuviințat
desfășurarea cercetării judecătorești în formă abreviată, în baza probelor administrate în faza de
urmărire penală și a înscrisurilor în circumstanțiere solicitate, în temeiul art. 375 alin. (1) C.proc.pen.
rap. la art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (10) C.proc.pen., încuviințând cererea persoanei vătămate de
audiere a martorului ... sub aspectul soluționării acțiunii civile exercitate de către partea civilă ...
La dosarul cauzei a fost atașat cazierul inculpatului.
La data de 16.10.2019 partea responsabilă civilmente ... a depus precizări prin care a solicitat
admiterea în parte a pretențiilor părții civile ...
La termenul de judecată din data de 18.10.2019 a fost audiat martorul ... declarația sa fiind
consemnată și atașată la dosarul cauzei, inculpatul depunând înscrisuri în circumstanțiere, iar partea
civilă ...
Analizând actele și lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al
cercetării judecătorești, instanța a reţinut următoarele:
Din declarația persoanei vătămate … rezultă că la data 27.07.2018, în jurul orei 1010 se afla la
Sediul …, Corpul nr. …, trebuind să se deplaseze la sediul subunității situat pe str. ... nr. …, motiv
pentru care a mers la trecerea de pietoni pentru a traversa strada. Persoana vătămată a susținut că s-a
asigurat înainte a se angaja în deplasare și că, întrucât pe banda nr. 1 nu circula niciun autoturism pe
sensul de mers către …, iar pe banda nr. 2 autovehiculele au oprit pentru a-i acorda prioritate de
trecere, s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal. În continuare, acesta a arătat că imediat
după ce a început traversarea a fost lovit de un autovehicul și proiectat pe carosabil, aflând ulterior,
de la organele de poliție faptul că autovehiculul în cauză avea nr. de înmatriculare …, fiind condus
de inculpatul ...
Situația de fapt astfel expusă rezultă și din procesul-verbal de cercetare la fața locului și
planșele foto efectuate cu această ocazie, din care reiese că persoana vătămată se afla pe carosabil, la
o distanță de 14 m de trecerea pentru pietoni.
Persoana vătămată a pus în vedere faptul că a fost transportată de către echipajul SMURD, ce
s-a prezentat la fața locului, la Spitalul Județean, Secția U.P.U., revenindu-și la Spitalul … din ...
S-a apreciat că situația de fapt expusă de persoana vătămată … se coroborează cu declarația
martorului ..., care se afla în autoutilitara marca Ford cu nr. de înmatriculare …, pe locul din stânga
față, condusă de către inculpatul ... Acesta a confirmat poziția persoanei vătămate, arătând că circula
pe str. …, având direcția de mers dinspre … către …, iar în dreptul … a observat un bărbat angajat
în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni. Martorul a învederat că deși inculpatul a frânat brusc,
încercând să evite pietonul, nu a reușit, lovindu-l cu partea dreapta față a autoutilitarei, pietonul
căzând pe carosabil, motiv pentru care a solicitat prezența unei ambulanțe. Totodată, martorul a
precizat că autoutilitara avea volanul pe partea dreaptă, că circula cu viteza de 50-60 km/h, fiind

8
utilizată la acel moment pentru transportul unei cantități de 1 000 kg de pietriș, aspect ce rezultă
inclusiv din planșele foto efectuate cu ocazia cercetării la fața locului.
Aspectele rezultate din coroborarea declarațiilor persoanei vătămate și ale martorului ... se
coroborează și cu procesului-verbal de cercetare la fața locului, fiind susținute și de concluziile
Raportului de expertiză tehnică din care rezultă, în esență, faptul că persoana vătămată a fost lovită
cu colțul dreapta față a autoturismului, în zona gambei de la piciorul drept și coapsei drepte, fiind
lovită cu capul de parbriz, agățată de oglinda dreapta și purtată aprox. 14 metri, după care a fost
proiectată pe carosabil. De asemenea, din raportul de expertiză rezultă că accidentul de circulație s-a
produs în condițiile în care conducătorul autoutilitarei marca Ford cu nr. de înmatriculare … nu a
acordat prioritate persoanei vătămate, angajate regulamentar în traversare, din neatenție.
Referitor la viteza de deplasare a autoutilitarei conduse de inculpat, s-a reţinut că din raportul
de expertiză rezultă că inculpatul circula cu viteza de 67 km/h. Totodată, din raportul de expertiză
rezultă că întrucât autoutilitara s-a oprit la o distanță de 34,10 m față de trecerea pentru pietoni,
singura posibilitate de evitare a accidentului îi aparținea conducătorului auto, care, în apropierea
trecerii pentru pietoni trebuia să sporească atenția și să circule cu o viteză care să îi permită oprirea
în condiții de siguranță pentru a acorda prioritate pietonului angajat în traversare regulamentară. De
asemenea, s-a reținut că persoana vătămată nu a încălcat nicio prevedere legală.
Din actul de constatare a stării tehnice după accident a rezultat faptul că autoutilitara marca
FORD cu nr. de înmatriculare … corespunde din punct de vedere ethnic.
Fiind audiat în faza de urmărire penală și în faza de judecată, inculpatul ... a recunoscut în
întregime faptele. Astfel, inculpatul a arătat că la data de 27.07.2018, în jurul orei 1020, a condus
autoutilitara marca Ford cu nr. de înmatriculare …, cu care transporta o cantitate de aprox. 1000 kg
pietriș, pe str. … către … când, ajuns în zona unității de jandarmi, circulând pe banda 2, a observat
târziu un pieton care s-a angajat în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni, întrucât pe banda 1
circula un alt autoturism. A precizat că a frânat și a virat către stânga, dar nu a reușit să evite pietonul,
lovindu-l cu partea dreaptă a autoutilitarei. În acest sens a susținut, astfel cum rezultă și din declarația
martorului audiat în cauză, faptul că a mers la pietonul care era căzut pe carosabil, care se afla în stare
de inconștiență și a sunat la 112.
La locul faptei, inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, același
rezultat reieșind și în urma recoltării probelor de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, astfel cum reiese
și din Buletinul de analiză toxicologică nr. 1173/A12 în care s-a consemnat faptul că inculpatul avea
o alcoolemie 0 g/%0, în urma probei recoltate la ora 1110.
După sesizarea instanței, inculpatul s-a prevalat de procedura prevăzută de art. 374 alin. (4)
C.proc.pen. și art. 375 C.proc.pen., declarând că recunoaște în întregime faptele pentru care a fost
trimis în judecată, astfel cum au fost reținute în rechizitoriu, arătând că regretă săvârșirea faptei.
Prin raportul de primă expertiză medico-legală nr. 881/A1-D din data de 26.10.2018 s-a reținut
că din documentația medicală pusă la dispoziție și din examenul obiectiv medico-legal, persoana-
vătămată ... prezintă politraumatism cu fractură cominutivă la ambele oase ale gambei drepte,
traumatism cranio-facial, fractură zigomatică stângă, fractură perete orbită stângă, plăgi contuze și
șoc traumatic, ce i-au pus în primejdie viață, leziunile putând fi produse prin lovire și proiectare de
către un autovehicul în mișcare, persoana-vătămată necesitând un nr. de 200-210 zile îngrijiri
medicale pentru vindecare, cicatricile constituind un prejudiciu estetic mediu, fără a constitui sluțire.
Din Suplimentul la raportul de primă expertiză medico-legală efectuat la data de 27.03.2019
rezultă că persoana vătămată a necesitat 270-280 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea
politraumatismului cu fractură cominutivă la ambele oase ale gambei drepte, traumatism cranio-

9
facial, fractură zigomatică stângă, fractură perete orbită stângă, plăci contuze și șoc traumatic ce i-au
pus în primejdie viața.
S-a reținut că, în drept, fapta inculpatului ..., care, la data de 27.07.2018 a condus pe drumurile
publice din mun. … (str. …) autoutilitara marca Ford, cu numărul de înmatriculare GL-…, iar în
apropierea imobilului cu nr. …, încălcând dispoziţiile art. 35, art. 72 alin (2) din O.U.G. nr. 195/2002
și art. 123 din H.G. nr. 1391/2006, nu a acordat prioritate de trecere şi a accidentat-o pe persoana
vătămată ..., care se afla angajată regulamentar în traversarea străzii, pe marcaj pietonal, cauzându-i
leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare un nr. inițial de 200-210 zile de îngrijiri medicale,
respectiv un număr final de 270 - 280 zile de îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus în primejdie
viaţa, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută și
pedepsită de art. 196 alin. (2) și (3) C.pen. raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) și e) C.pen.
În vederea individualizării pedepsei, instanța a avut în vedere, pe lângă scopul pedepselor,
criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C.pen. Astfel, stabilirea duratei pedepsei se
face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului, care se evaluează în
funcţie de împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, mijloacele folosite, natura şi gravitatea
rezultatului produs, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârşirii infracţiunii şi
scopul urmărit, antecedentele penale ale infractorului, conduita avută ulterior săvârşirii infracţiunii şi
în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
Având în vedere criteriile de individualizare a pedepsei, prin raportare la modalitatea și
împrejurările în care a fost săvârșită infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze, instanța a reţinut
că săvârșirea faptei pe drumurile publice, într-o zonă frecvent circulată, unde pericolul provocării
unui accident de circulație cu consecințe grave, în cazul nerespectării regulilor privind circulația pe
drumurile publice, este ridicat, denotă gravitatea sporită a faptei reținute în sarcina inculpatului.
Împrejurarea că la momentul săvârșirii faptei inculpatul conducea o mașină cu volanul pe
partea dreaptă și că din acest motiv i-a fost obturată vederea de către mașinile care circulau pe banda
nr. 1 s-a apreciat că nu este de natură a diminua gravitatea faptei, ci dimpotrivă, subliniază faptul că
inculpatul a avut un comportament imprudent în trafic, tratând cu superficialitate obligația de
respectare a regulilor de circulație, nereducând viteza de circulație în apropierea trecerii de pietoni.
Mai mult, faptul că autoutilitara avea volanul pe partea dreapta și era utilizată pentru transportul unei
cantități mari de pietriș ar fi trebuit să-l determine pe inculpat să conducă pe drumurile publice cu o
atenție sporită, tocmai datorită inconveniențelor conducerii unei autoutilitare, deci un vehicul ce are
o greutate ridicată, cu volanul pe partea opusă celei specifice autoturismelor conduse, de regulă, în
România.
Cu privire la consecințele infracțiunii, instanţa a reţinut, în primul rând, că fapta inculpatului i-
a provocat persoanei vătămate leziuni care au necesitat, pentru vindecare, un număr de 270-280 zile
de îngrijiri medicale, leziunile punând în pericol viața persoanei vătămate. Numărul semnificiativ de
zile de îngrijiri medicale de care a avut nevoie persoana vătămată pentru recuperare, precum și faptul
că leziunile cauzate au fost apte să pună în primejdie viața persoanei vătămate sunt de natură a
evidenția gravitatea sporită a faptei, în condițiile în care persoana-vătămată a fost adusă la U.P.U. …,
imediat după producerea accidentului, având plagă labială superioară cu avulsie dentară secundară,
TCC cu pierderea conștienței, impotentă funcțională glezna, fractură perete extern orbită stânga,
fractură zigomatică stângă, fracturi cominutive sinusuri maxilare cu hemosinus, hematom palpebral
stâng, hematom epicranian parietal stâng, fractură cominutivă a ambelor oase ale gambei drepte,
hematom orbital bilateral, hematom epicranian stâng, persoana vătămată fiind intubată, sedată,
constatându-se fractura sinus maxilar și zigomatic stâng, contuzii pulmonare bazale bilateral,

10
traumatism cranio-facial, plagă contuză palpebrala superioară, plagă contuză parietală stângă, plagă
transfixiantă buza superioară ½ stângă, fractură os zigomatic stâng cu deplasare minoră, fracturi
radiculare 21-22, persoana vătămată fiind ventilată mecanic și diagnosticată într-o primă fază cu:
politraumatism prin accident rutier, fractură cominutiva ambele oase ale gambei drepte, fractură
zigomatică stângă, fractură perete orbită stângă, plăgi contuze, șoc traumatic. Toate aceste aspecte
subliniază gravitatea sporită a faptei reținute în sarcina inculpatului.
În acelaşi timp, însă, instanţa a avut în vedere criteriile de individualizare a pedepsei ce țin de
persoana inculpatului. Astfel, din înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosarul cauzei rezultă că
inculpatul este căsătorit, are doi copii minori în întreținere, în vârstă de 4 ani, respectiv 7 luni,
muncește ca zilier, fiind o persoană respectuoasă, săritoare, care nu a creat probleme în societate,
neavând un caracter conflictual. Mai mult, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, din fișa
de cazier rezultând că inculpatul nu a mai săvârșit alte infracțiuni, fiind la prima încălcare a legii
penale. De asemenea, s-a reţinut că inculpatul a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul urmăriri
penale și a judecății, arătând că recunoaște și regretă fapta. Totodată, imediat după săvârșirea faptei
penale acesta a dat dovadă de responsabilitate, rămânând la locul faptei și asigurându-se că persoanei
vătămate îi vor fi acordate îngrijiri medicale, apelând la serviciul unic de urgență 112.
Întrucât fapta de vătămare corporală din culpă, săvârșită pe fondul nerespectării regulilor
privind circulația pe drumurile publice prezintă o gravitate ridicată, cauzând persoanei vătămate
leziuni traumatice ce au necesitat un număr de 270-280 zile de îngrijiri medicale, leziuni care au pus
în primejdie viața persoanei vătămate, luând în considerare atitudinea procesuală a inculpatului care
și-a recunoscut fapta și ținând seama de lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, instanța a
apreciat că aplicarea unei pedepse orientate spre media limitelor de pedeapsă, de 9 luni închisoare,
este suficientă și proporțională cu scopul îndreptării inculpatului ...
În ceea ce privește solicitarea Ministerului Public de aplicare a pedepsei complementare a
interzicerii dreptului de a conduce, în temeiul art. 67 rap. la art. 66 alin. (1) lit. i) C.pen., instanța a
apreciat că aplicarea unei astfel de pedepse complementare pe lângă pedeapsa principală nu se impune
în cauză.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa a apreciat că scopul educativ
al acesteia poate fi atins şi fără executarea ei efectivă, prin privare de libertate, mai eficientă în
îndreptarea inculpatului fiind suspendarea executării pedepsei de 9 luni închisoare, sub supraveghere.
Faţă de modul în care a fost săvârşită infracţiunea (neacordarea priorității de trecere pietonilor care
aveau acest drept, respectiv neadaptarea vitezei de circulație în zona trecerii de pietoni) şi consecinţele
importante pe care fapta le-a avut asupra persoanei-vătămate, instanţa a apreciat că se impune, cu
scop preventiv, ca inculpatul să se afle sub supravegherea serviciului de probaţiune, amânarea
aplicării pedepsei apărând ca o modalitate prea blândă de executare a pedepsei, ținând seama în
special de imprudența gravă de care a dat dovadă inculpatul la momentul săvârșirii infracțiunii.
Cu privire la acțiunea civilă, instanța a constatat că, în cauză s-au constituit părţi civile: (I)
persoana vătămată ..., solicitând obligarea părții responsabile civilmente Asirom Vienna Insurance
Group S.A. la plata: (1) sumei de 17 158,44 lei cu titlu de daune materiale; (2) sumei de 1 400 000
lei cu titlu de despăgubiri morale; (3) obligarea părții responsabile civilmente la plata unor penalități
de 0,2% pe zi întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită, începând cu data
înregistrării cererii de despăgubire la sediul părții responsabile civilmente, respectiv de la data de
07.12.2019; (3) obligarea părții responsabile civilmente la plata cheltuielilor de judecată; precum și
(II) Spitalul de Urgență …, care s-a constituit parte civilă cu suma de 3 120,26 lei, reprezentând

11
contravaloarea îngrijirilor medicale acordate persoanei vătămate ..., în perioada 27.07.2019 –
29.07.2019.
În prealabil, instanţa a reţinut că la data de 29.12.2017 autoutilitara marca Ford Transit, cu
numărul de înmatriculare …, condusă de inculpat, era asigurată la ..., conform poliţei de asigurare
Seria RO/01/TO/XZ nr. …, valabilă în perioada 18.07.2018 – 17.08.2018, care, așa cum a stabilit de
către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr. 1/2016, are obligaţia de a
repara singură prejudiciul cauzat prin infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze, în limitele stabilite
în contractul de asigurare (care în cauză a fost de maxim 6 070 000 euro) şi prin dispoziţiile legale
privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.
Cu privire la daunele materiale solicitate, în cuantum de 17 158,44 lei, instanța a constatat că
cererea părții civile ... este întemeiată și dovedită prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Instanța
a apreciat că toate cheltuielile efectuate și dovedite de partea civilă … sunt justificate și necesare
pentru recuperarea sa, ulterioară accidentului. Este întemeiată cererea părții civile de a solicita
obligarea persoanei responsabile civilmente la plata medicamentelor, pansamentelor, substanțelor
achiziționate, a bunurilor/echipamentelor care să o ajute în perioada în care s-a aflat în imposibilitatea
de a-și folosi piciorul drept (cârje, scaun duș); contravaloarea consultațiilor medicale, radiografiilor
și ale analizelor efectuate. De asemenea, instanța a apreciat că în perioada în care persoana vătămată
s-a aflat în stare de comă, în spital, precum și în perioada în care aceasta a fost supusă repetatelor
intervenții chirurgicale (5 intervenții chirurgicale), se impunea ca aceasta să fie asistată de către
familia sa, astfel încât este justificată solicitarea acesteia de a obliga partea responsabilă civilmente
la plata cheltuielilor privind asigurarea unui spațiu locativ membrilor săi de familie (soție), cheltuieli
ce, de altfel, sunt într-un cuantum rezonabil. Chiar dacă aceste despăgubiri materiale nu vizează în
mod direct repararea prejudiciului material cauzat părții civile, acesta constituie un prejudiciu
material indirect cauza acesteia, fiind esențial ca partea civilă să beneficieze de sprijinul și prezența
familiei, în contextul în care, rezultă cu evidență din înscrisurile medicale că aceasta nu ar fi putut să
se descurce singură, fără suportul familiei, în condițiile în care se afla în imposibilitatea de a-și folosi
un picior, fiind supus numeroaselor tratamente și intervenții chirurgicale. În ceea ce privește
contravaloarea combustibilului, instanța a apreciat că partea civilă este îndreptățită la a-i fi reparat
prejudiciul dovedit, având în vedere că o mare parte a tratamentelor aplicate și a intervențiilor
chirurgicale suferite s-au desfășurat la o unitate medicală din …, cheltuiala fiind una necesară și utilă
în vederea asigurării recuperării fizice a persoanei vătămate. Referitor la dentiție, s-a reţinut că pentru
tratarea fracturii corono-radiculare de la nivelul dinților 21-22, părții civile i-a fost recomandat
tratament chirurgical pentru extracția resturilor irecuperabile ale dinților și tratament implanto-
protetic, pentru efectuarea cărora a fost întocmită Factura pro forma în valoare totală de 1 700 euro
și 2 500 lei. Din factura fiscală Seria AF nr. 0000065/08.01.2019 rezultă că partea civilă a achitat
contravaloarea implantului dentar în cuantum de 5 580 lei. Instanța a apreciat că sumele cuprinse în
factura proforma și neachitate până în prezent de către partea civilă constituie un prejudiciu viitor și
sigur, prejudiciu pe care persoana vătămată este îndreptățită să și-l repare, motiv pentru care instanța
a apreciat că și această cerere este întemeiată.
Cu privire la daunele morale solicitate de către partea civilă ..., în cuantum de 1.400.000 lei,
instanța a constatat că cererea acesteia este întemeiată, în parte.
În materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, trebuie subliniat
că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor. Stabilirea despăgubirilor morale nu trebuie privită
ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea,
ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care

12
vătămările produse se exteriorizează, evaluare ce este, prin esență, supusă puterii de apreciere a
instanței.
Potrivit art. 1391 alin. (1) C.civ., în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.
Aceste prejudicii de agrement constau în privarea părții civile de plăcerile inerente unei vieţi familiale
şi sociale normale, fiind necesar a fi raportate la circumstanţele personale specifice ale victimei.
Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include
o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele
negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în
care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura
în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Totodată, instanța trebuie să
stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să
permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a constitui însă o
îmbogățire fără justă cauză.
De asemenea, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, despăgubirile
acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a
fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată. Suma de bani acordată
cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă
numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura
ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.
Pentru a-și păstra caracterul de „satisfacție echitabilă”, daunele morale trebuie acordate într-un
cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel
un folos material injust.
Raportând aceste principii generale la situația de fapt, instanța a apreciat că, accidentul rutier
produs la data de 27.07.2018 a avut consecințe grave atât asupra vieții sociale și de familie a părții
civile ..., cât și asupra vieții sale profesionale. Din declarația martorului ... rezultă că după perioada
de spitalizare, partea civilă s-a aflat în imposibilitatea de a se mișca întrucât atunci când încerca să
pășească ,,piciorul i se înnegrea motiv pentru care a trebuit să stea cu piciorul întins orizontal”.
Instanţa a avut în vedere că prin fapta ilicită săvârşită din culpa exclusivă a inculpatului i s-a
produs părţii civile o traumă fizică şi psihică ireversibilă, concretizată în durerea fizică pe care a
presupus-o procesul de vindecare (relevată prin numărul mare de zile de îngrijiri medicale – 270-280
zile de îngrijiri medicale, dar şi de prejudiciul morfo-funcţional actual, precum şi de declaraţiile
martorului audiat sub aspectul laturii civile a cauzei), în suferinţa psihică generată de tratamentele şi
intervenţiile la care a fost supusă aceasta, în consecinţele pe termen lung ale leziunilor suferite de
partea civilă, astfel cum acestea sunt confirmate inclusiv de raportul de expertiză medico-legală şi de
suplimentul la acest raport, din care rezultă că partea civilă a suferit, inclusiv un prejudiciu estetic
mediu, dar și faptul că aceasta încă are dificultăți de mers, deși a trecut mai bine de un an de la
momentul accidentului rutier.
Consecinţele negative ale evenimentului rutier, pentru partea civilă, sunt de netăgăduit, fiind
totodată notorie suferinţa provocată de un astfel de eveniment, inclusiv prin raportare la faptul că
partea civilă s-a aflat o perioadă de aproximativ 5 zile în comă, fiind intubată și sedată, în timp fiind
supusă unui număr de 5 intervenții chirurgicale. Instanța a arătat că nu poate ignora suferinţa psihică
iminentă tratamentelor şi intervenţiilor la care a fost supusă aceasta, în consecinţele pe termen lung
ale leziunilor suferite de partea civilă, astfel cum acestea sunt confirmate inclusiv de raportul de

13
expertiză medico-legală şi de suplimentul la acest raport, dar şi în consecinţele asupra raporturilor şi
relaţiilor din cadrul familiei şi din afara familiei.
Astfel, instanţa a reţinut că, pe plan fizic, partea civilă a fost nevoită să nu își folosească
piciorul în care i-a fost inserată o tijă metalică, să se deplaseze cu cârje/cadru, cel puțin 5-6 luni de la
momentul accidentului, să stea o bună perioadă de timp cu piciorul întins, numai pe orizontală, fapt
care l-a împiedicat în mod indubitabil să aibă o viață socială normală. Relevantă în acest sens este și
împrejurarea că pentru a putea efectua drumurile către spitalul din … în care a fost preponderent
tratată persoana vătămată, aceasta a avut nevoie de sprijin din partea colegilor de muncă, fiind ,,purtat
pe brațe până la mașină”, dar și de adaptarea autoturismului pentru a putea suporta inconveniențele
drumului. Toate acestea sunt de natură a evidenția dificultățile și modificările resimțite în viața de
familie și socială a părții civile.
Mai mult, instanța a avut în vedere și recuperarea dificilă și de durată a părții civile, ținând
seama de faptul că inclusiv la acest moment aceasta se deplasează cu dificultate, având probleme de
vedere, ce nu îi permit să citească așa cum o făcea anterior accidentului. Totodată, trebuie ținut seama
și de împrejurarea că leziunile suferite i-au pus în primejdie viața părții civile.
Instanţa a reţinut că evenimentul rutier nu a produs doar consecințe negative pe plan personal
părții civile, ci și pe plan profesional. Partea civilă lucra atât la momentul accidentului, cât și în
prezent, în cadrul …, având funcția de comandant încă din anul 2005, conform declarației martorului
audiat în cauză. Din înscrisurile depuse de angajator rezultă că în perioada iulie-decembrie venitul
net al părții civile a fost diminuat cu aproximativ 500 lei/lună, în perioada în care a beneficiat de
concediu medical. În aceeași perioadă, aceasta nu a putut beneficia de sporul pentru condiții grele de
muncă, sporul pentru munca prestată în timpul nopții și majorarea salarială pentru activități
desfășurate în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale, sporuri ce pot atinge un cuantum
considerabil în profesia exercitată de către partea civilă. Din înscrisurile medicale depuse la dosar
rezultă că partea civilă s-a aflat în imposibilitate temporară de muncă aproximativ 225 zile. Toate
acestea, au avut un incontestabil efect inclusiv asupra mijloacelor de trai ale părții civile și ale familiei
sale, astfel cum rezultă inclusiv din declarația martorului ...
Ținând seama de aspectele anterior expuse, instanţa a arătat că sunt de necontestat
consecințele negative pe care accidentul, produs din culpa exclusivă a inculpatului, le-a avut asupra
părții civile ..., suma oferită de partea responsabilă civilmente, cu titlu de despăgubiri morale (160
000 lei), fiind insuficientă pentru a compensa, în măsura posibilă, suferințele părții civile.
Totuși, instanța a mai arătat că nu poate omite faptul că daunele morale au, în special, un
caracter compensatoriu, iar acordarea lor trebuie să se facă în limite care să asigure, pe cât posibil, un
just echilibru între prejudiciul suferit și despăgubirea acordată. Ca atare, ținând seama de analiza
anterioară, instanța a apreciat că suma de 500 000 lei este justificată și proporțională față de
restrângerea posibilităților de viață familială și socială a părții civile.
Referitor la penalităţile de întârziere în cuantum de 0,2% calculate pentru fiecare zi de
întârziere, calculate de la data înregistrării cererii de despăgubire la partea responsabilă civilmente,
respectiv de la data de 07.12.2019, instanța a reţinut că, în ceea ce priveşte momentul de la care curg
aceste penalităţi, câtă vreme singura referire temporală din art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017
este cea referitoare la termenul de 10 zile din art. 21 alin. (4), în care este stipulată obligaţia de plată
a despăgubirii, rezultă că penalităţile de 0,2% pot fi acordate doar dacă, în acest termen, asigurătorul
nu îşi îndeplineşte obligaţia de plată a despăgubirii sau şi-o îndeplineşte defectuos, cu menţiunea că
termenul curge de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data
la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă.

14
 În consecință, instanța a apreciat că cererea părții civile este întemeiată în parte, dispoziția
fiind una condiționată, astfel că, în temeiul art. 21 alin. (4) – (6) din Legea nr. 132/2017, în cazul în
care despăgubirile acordate părții civile ... nu sunt achitate în termen de 10 zile de la data rămânerii
definitive a prezentei hotărâri, partea responsabilă civilmente va datora penalități de întârziere în
cuantum de 0,2% pentru fiecare zi întârziere, calculat prin raportare la despăgubirile stabilite prin
prezenta hotărâre.
Cu privire la acţiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic de Urgenţă … pentru suma de 3
120,26 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor medicale, instanţa a constatat că prejudiciul a
fost probat cu fișa de decont ataşată cererii formulate, reprezentând cuantumul valorii serviciilor
medicale asigurate persoanei vătămate ca urmare a accidentului rutier în care a fost implicată, astfel
încât sumele solicitate au caracter cert.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel partea civilă ..., inculpatul ... și partea responsabilă
civilmente …
Partea civilă a arătat că suma acordată cu titlul de despăgubiri morale nu este proporţională
raportat la prejudiciul cauzat având în vedere că a suferit un număr de cinci intervenţii chirurgicale,
urmând ca în viitorul apropiat să se mai intervină asupra sa chirurgical pentru a-i fi scoase tijele din
picior, că nu se mai poate deplasa ca înainte, că nu mai vede la fel de bine ca înainte de producerea
evenimentului rutier, că și-a pierdut o mare parte din dantură, că nu mai beneficiază de sporurile
specifice muncii desfăşurate, solicitând majorarea cuantumului acestora în concordanţă cu cererea de
constituire parte civilă, respectiv, suma de 1.400.000 lei.
Inculpatul a arătat că a încălcat o singură regulă de circulaţie, că nu a văzut la timp victima
din cauza maşinilor aflate pe banda de alături şi având volanul pe partea dreaptă, că are doi copii
minor în întreținere, că singura sursă de venit este căratul cimentului şi pietrişului, iar anularea
permisului de conducere îl pune în imposibilitatea de a-și asigura un mijloc de trai, solicitând
amânarea aplicării pedepsei.
Partea responsabilă civilmente a arătat că daunele morale acordate părții civile ... sunt prea
mari față de suferințele cauzate și criteriile stabilite în practica judiciară, solicitând diminuarea
acestora la suma de 160.000 de lei.
Partea civilă a solicitat respingerea apelurilor declarate de inculpat și partea responsabilă
civilmente.
Inculpatul a solicitat respingerea apelului declarat de partea civilă și a lăsat la aprecierea
instanței apelul asigurătorului.
Procurorul a solicitat respingerea apelurilor declarate de partea civilă, inculpat și partea
responsabilă civilmente.
Apelul declarat de partea responsabilă civilmente ... este fondat în parte, pentru motivele ce
se vor arăta în continuare, iar apelurile declarat de partea civilă ... și inculpatul ... sunt nefondate.
Examinând cauza prin prisma motivelor de apel cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi
de drept, conform art. 417 al. 2 C.proc.pen., Curtea constată că situaţia de fapt şi vinovăţia
inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii dedusă judecăţii, au fost corect stabilite de prima instanţă,
prin probele administrate în cauză, dând încadrarea juridică corespunzătoare faptei comise.
Astfel, din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv: procesul-verbal de cercetare
la faţa locului, schiţa locului faptei şi planşe foto aferente, declaraţiile persoanei vătămate, declaraţia
martorului ..., raportul de expertiză tehnică auto, raportul de primă expertiză medico legală a
persoanei vătămate și suplimentul la acest raport, declaraţiile inculpatului, reiese că, la data de
27.07.2018, inculpatul ... a condus pe drumurile publice din mun. … (str. …) autoutilitara marca

15
Ford, cu numărul de înmatriculare …, iar în apropierea imobilului cu nr. … nu a acordat prioritate de
trecere şi a accidentat-o pe persoana vătămată ..., care se afla angajată regulamentar în traversarea
străzii, pe marcaj pietonal, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare un număr de
270 - 280 zile de îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus în primejdie viaţa.
Inculpatul a acționat cu vinovăție sub forma culpei cu prevedere, acesta dându-și seama că
există posibilitatea ca un pieton să se angajeze în traversarea străzii, pe marcajul pietonal unde avea
prioritate de trecere, și că poate produce vătămarea acestuia, urmare pe care nu a urmărit-o și nici nu
a acceptat-o, ci a socotit fără temei că nu se va produce, rezultat care s-a produs ca urmare a
neacordării priorități de trecere persoanei vătămate.
În consecință, sunt îndeplinite toate elementele constitutive, atât cele care țin de latura
obiectivă (elementul material, urmarea imediată și legătura de cauzalitate dintre acestea) cât și cele
care țin de latura subiectivă (vinovăția sub forma culpei cu prevedere), ale infracțiunii de vătămare
corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. 2 și 3 C.pen. raportat la art. 194 alin. 1 lit. b) și e) Coc
penal.
În cauză nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei întrucât nu este îndeplinită condiția
prev. de art.83 alin.1 lit.d Cod penal, Curtea apreciind necesară aplicarea pedepsei pentru îndreptarea
inculpatului, având în vedere împrejurările comiterii faptei şi gravitatea acesteia.
În acest sens se observă că fapta a fost comisă pe fondul neatenției inculpatului care nu a
acordat prioritate de trecere persoanei vătămate angajate în mod regulamentar în traversarea străzii
pe marcajul pietonal, precum și pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de trafic, circulând cu o
viteză relativ ridicată, de 67 km/h, care a amplificat urmările accidentării persoanei vătămate.
Este cunoscut faptul că viteza de circulație are influență în conducerea preventivă în sensul
că, cu cât este mai mare cu atât restrânge posibilităţile de analiză a unor situaţii periculoase apărute
în trafic, prin reducerea semnificativă a timpului de percepţie/reacţie, ceea ce poate conduce la urmări
grave, cum s-a întâmplat în cauză.
Împrejurările că mașina condusă de inculpat avea volanul pe dreapta, iar pe banda I circula un
alt autovehicul nu sunt de natură să exonereze sau să diminueze răspunderea inculpatului. Din contră,
într-o atare situație inculpatul trebuia să manifeste o atenție sporită întrucât, având volanul pe dreapta,
unghiul de vizibilitate spre partea dreaptă a drumului, mai ales dacă pe banda I mai circula un alt
autovehicul, este mult mai redus decât în cazul mașinilor cu volanul pe stânga.
În acest sens, art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 prevede obligația participanţilor la trafic
de a avea un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol
viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private.
Urmările faptei sale au fost grave, respectiv vătămarea corporală a persoanei vătămate C.C.,
care a suferit leziuni ce au necesitat 270 - 280 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Împrejurările legate de persoana inculpatului (lipsa antecedentelor penale, căsătorit, 2 copii,
conduita bună în societate), au fost valorificate la momentul stabilirii cuantumului pedepsei şi a
modalităţii de executare.
În ceea ce privește recunoașterea faptei, aceasta a fost avută în vedere în cadrul procedurii
simplificate prin reducerea limitelor pedepsei închisorii cu o treime, conform art.396 alin.10 Cod
procedură penală.
În consecință, pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii deduse
judecății, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, a fost just individualizată față de
împrejurările comiterii faptei și persoana inculpatului.
Prin urmare, este nefondată cererea inculpatului de amânare a aplicării pedepsei.

16
 În privinţa daunelor morale, se constată că în mod corect a stabilit prima instanţă că persoana
vătămată a suferit şi un prejudiciu moral, însă cuantumul sumei acordate, de 500.000 de lei, este mult
prea ridicat, ţinând cont de criteriile reţinute în doctrină şi jurisprudenţă.
Astfel, la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să se ţină cont de intensitatea
suferinţelor fizice şi psihice, de eventualele sechele sau infirmităţi rezultate în urma faptei ilicite, de
sexul, vârsta şi ocupaţia persoanei vătămate, de condiţiile generale economico-sociale, ca acestea să
fie într-un cuantum rezonabil şi să nu reprezinte o sursa de îmbogățire fără justă cauză pentru partea
civilă.
În acest sens, se observă că persoana vătămată a necesitat un număr de 270 - 280 de îngrijiri
medicale pentru însănătoşire, a fost internată circa 2 luni în spital, că a suferit 5 intervenții chirurgicale
care au imobilizat-o la pat, la ultima examinare medico-legală constatându-se că avea un mers ușor
șchiopătat pe partea dreaptă, o cicatrice la buza superioară stânga de 2,3/0,2 cm, o cicatrice fronto-
parietal stânga de 4/0,2 cm, mai multe cicatrici pe gamba dreaptă, dar aceasta nu şi-a pierdut
capacitatea de muncă şi nici nu se încadrează într-un grad de invaliditate, astfel că restrângerea
posibilităţilor de viaţă familiară şi socială, pentru care art.1391 din noul C.civ. prevede acordarea de
despăgubiri, nu este totală.
În ceea ce priveşte prejudiciul estetic încercat de persoana vătămată, acesta trebuie evaluat
având în vedere sexul, vârsta, ocupaţia şi modificările aspectului fizic generate acesteia de urmările
faptei. În acest sens, se constată că persoana vătămată este un bărbat având o vârstă de 47 de ani, este
angajat la ... Cicatricile de la față și de la piciorul drept, precum și ușoara dificultate de mers, deşi
creează un anumit disconfort, nu constituie un prejudiciu estetic major, ci unul mediu, așa cum rezultă
din concluziile suplimentului de expertiză medico-legală.
Pierderea dinților 21 și 22 poate constitui un prejudiciu estetic pe termen relativ scurt, având
în vedere că acesta se poate acoperi prin protezarea dinților, mai ales că s-au acordat toate daunele
materiale solicitate în acest sens, chiar şi pentru lucrările protetice ce urmează a fi executate în viitorul
apropiat.
În ceea ce privește problemele de vedere ale persoanei vătămate, din actele aflate la dosar nu
rezultă cu certitudine dacă sunt ca urmare a accidentului sau ca urmare a înaintării în vârstă, din
concluziile suplimentului de expertiză medico-legală reieșind că nu prezenta tulburări de vedere la
data controlului (16.11.2018. 26.11.2018, 29.01.2019), fiindu-i recomandate doar tratamente
medicamentoase cu Alanerv.
Împrejurarea că persoanei vătămate i s-a diminuat venitul net în perioada în care a fost în
concediu medical (aproximativ 225 zile), nemaibeneficiind de sporul pentru condiții grele de muncă,
sporul pentru munca prestată în timpul nopții, majorarea salarială pentru activități desfășurate în zilele
de repaus săptămânal, sărbători legale, nu pot fi avute în vedere la stabilirea despăgubirilor morale
deoarece nu constituie un prejudiciu moral, ci unul material, care trebuie evidențiat în cadrul cererii
de despăgubiri materiale și dovedit conform art. 26 lit. pct.1 din Norma ASF nr. 20/2017.
Prejudiciul de agrement trebuie evaluat ţinând cont de activitățile normale de agrement, cum
ar fi practicarea unui sport, plăcerea de a merge la spectacole, de a se plimba, de a citi, de a face
excursii, pe care le desfăşura persoana vătămată înainte de accident şi pe care nu le mai poate
desfăşura în prezent.
Este adevărat că persoana vătămată a fost o perioadă de timp imobilizată la pat, perioadă în
care nu s-a putut deplasa, însă, în prezent, aceasta s-a vindecat, poate merge singură, nu este
imobilizată într-un scaun cu rotile, şi, deşi s-a reţinut în suplimentul de expertiză medico-legal că are
unele cicatrici și o ușoară deficiență la mers, nu a rămas cu infirmităţi, situaţie în care prejudiciul de

17
agrement a fost temporar, în prezent aceasta putând să desfăşoare activităţile anterioare chiar dacă
este nevoită să depună un efort suplimentar.
De asemenea, la cuantificarea sumei acordate cu titlu de daune morale trebuie să se ţină seama
şi de condiţiile generale economico-sociale din ţara noastră, care nu sunt aşa de ridicate ca în ţările
dezvoltate din Europa de Vest, precum şi ca acestea să fie într-un cuantum rezonabil, să nu reprezinte
o sursa de îmbogățire fără justă cauză pentru partea civilă, ci o reparaţie echitabilă a prejudiciului
moral suferit de aceasta.
În consecinţă, ţinând cont de cele arătate mai sus, Curtea apreciază că suma de 200.000 de lei
este suficientă pentru a acoperi prejudiciile morale încercate de persoana vătămată.
Prin urmare este fondat în parte apelul declarat de partea responsabilă civilmente, în sensul
reducerii cuantumului daunelor morale, dar nu la suma oferită de aceasta, ci pentru suma de mai sus
și nefondat apelul persoanei vătămate/parte civilă.
Pentru eventualele prejudiciile care pot apărea în viitor persoana vătămată are deschisă calea
unei acţiuni civile separate.
Față de cele arătate, în baza disp. art. 421 pct. 2 lit. a C.proc.pen., s-a admis apelul declarat
de partea responsabilă civilmente ..., și s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată.
În rejudecare, s-a redus la suma de 200.000 lei cuantumul daunelor morale la care a fost
obligată partea responsabilă civilmente către partea civilă ..., așa cum am arătat mai sus.
Au fost menţinute celelalte dispoziții ale sentinţei penale apelate.
Conform disp. art. 421 pct. 1 lit. b C.proc.pen. au fost respinse, ca fiind nefondate, apelurile
declarate de partea civilă ... și de inculpatul ...

2. Titlu: Netemeinicie amânare aplicare pedeapsă. Condamnare cu suspendare. Conducerea unui

vehicul fără permis.
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală.
Indice alfabetic: - Drept penal
- Amânarea aplicării pedepsei
- Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei
- Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
- Conducerea unui vehicul fără permis
Legislaţie relevantă: art.83 Cod penal, art.91 Cod penal, art.335 alin.1 Cod penal
Rezumat: Hotărârea este netemeinică cu privire la soluția de amânare a aplicării pedepsei.
În cauză nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei întrucât nu este îndeplinită
condiția prev. de art.83 alin.1 lit.d Cod penal, Curtea apreciind necesară aplicarea pedepsei pentru
îndreptarea inculpatului, având în vedere împrejurările comiterii faptei şi gravitatea acesteia.
În acest sens, se observă că inculpatul nu obținuse permisul de conducere, astfel nu avea
deprinderile necesare pentru a conduce autovehiculul pe drumurile publice în condiții de siguranță,
situație în care acesta prezenta un real pericol pentru traficul auto.

18
 De asemenea, acesta a condus autoturismul sub influența alcoolului și doar faptul că fapta
a fost descoperită la câteva ore după comitere a făcut să nu fie tras la răspundere și pentru această
faptă.
Este bine cunoscut faptul că, consumul de alcool diminuează semnificativ capacitatea de
percepţie a persoanei asupra condiţiilor de desfăşurare a traficului, precum şi capacitatea de reacţie
în cazul unor evenimente ivite intempestiv în timpul conducerii vehiculului.
Se mai constată că inculpatul mai avea în autoturism 2 persoane și doar întâmplarea a făcut
ca urmările acestei fapte să nu fie grave, având în vedere că autoturismul s-a blocat pe calea ferată,
dar în acel moment nu circula vreun tren și nici nu se făceau manevre.
Față de modul de comitere a faptei și comportamentul inculpatului este evident că fapta
acestuia prezintă un pericol real pentru participanţii la trafic, astfel că se impunea o sancţionare
corespunzătoare, prin condamnarea acestuia şi nu amânarea aplicării pedepsei.
Împrejurările legate de persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, prezentarea sa
în faţa organelor judiciare, se impuneau a fi valorificate la momentul stabilirii cuantumului pedepsei
şi a modalităţii de executare, iar recunoașterea faptei în cadrul procedurii de judecată simplificate,
prin reducerea cu o treime a limitelor pedepsei.

Decizia penală nr. 193/A/02.03.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr. 200/14.11.2019 a Judecătoriei Tg. Bujor s-au dispus următoarele:
În baza art. 396 alin. 1 şi 4 C.proc.pen. raportat art. 396 alin. 10 C.proc.pen. şi art. 83 şi urm.
C.pen., s-a stabilit pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducerea
unui vehicul fără permis de conducere prevăzute de art. 335 alin. 1 C.pen., de către ...
În baza art. 83 C.pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 9 (nouă) luni închisoare pe
un termen de supraveghere de 2 ani, ce se calculează, potrivit art. 84 alin. 1C.pen., de la data rămânerii
definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 404 alin 3 teza a II-a C.proc.pen. raportat la art. 85 alin. 1 C.pen., s-a dispus ca
inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Galaţi, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum
şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de
existenţă.
În baza art. 404 alin 3 teza a II-a C.proc.pen. raportat la art. 85 alin. 2 şi 3 C.pen., a fost obligat
inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 de zile în
cadrul Primăriei … sau a Şcolii Gimnaziale ... Potrivit art. 404 alin. 3 teza finală C.proc.pen.,
consilierul de probaţiune, pe baza evaluării iniţiale, va decide în care dintre cele două instituţii
menţionate în prezenta hotărâre urmează a se executa obligaţia şi tipul de activitate, precum şi
îndrumarea inculpatului.
În baza art. 86 alin. 1 şi 2 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în
art. 85 alin. 1 lit. c) - e) s-a dispus a se comunica Serviciului de Probaţiune Galaţi, iar supravegherea
executării obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. a) – c) şi alin. 5 s-a dispus a se face de acelaşi
serviciu de probaţiune.

19
 În baza art. 404 alin. 2 raportat la art. 88 C.proc.pen., s-a atras atenţia inculpatului că
nerespectarea obligaţiilor stabilite, precum şi săvârşirea de noi infracţiuni poate atrage revocarea
amânării şi, pe cale de consecinţă, executarea pedepsei.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul ... la plata sumei de 180 lei, cu
titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român, din care 80 lei în cursul urmăririi penale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul emis la data de 17.01.2019 în dosarul penal nr. 1333/P/2018 al Parchetului
de pe lângă Judecătoria Tîrgu Bujor, înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 122/316/2019, s-a
dispus trimiterea în judecată, a inculpatului ..., pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui
vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal.
Prin încheierea nr. 115 din data de 25.03.2019, judecătorul de cameră preliminară a constatat
legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1333/P/2018 din data de 17.01.2019 al Parchetului
de pe lângă Judecătoria Tîrgu Bujor privind pe ..., pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui
vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a
efectuării actelor de urmărire penală.
La termenul de judecată din data de 18.09.2019, inculpatul a declarat că recunoaşte săvârşirea
faptei reţinute în sarcina sa şi a solicitat judecata cauzei în procedura simplificată.
La data de 26.07.2018, ora 0830, lucrători de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Transporturi
Feroviare …, au fost sesizaţi de către personalul feroviar cu privire la faptul că pe linia 4 a Staţiei CF
… era suspendat un autoturism marca Dacia 1310, având nr. de înmatriculare ... La faţa locului,
organele de poliţie i-au identificat pe inculpatul ... şi pe martorii ... – în vârstă de 17 ani şi ... – în
vârstă de 12 ani, inculpatul declarându-le poliţiştilor că el condusese autoturismul, deşi nu deţine
permis de conducere pentru conducerea niciunei categorii de vehicule.
În urma administrării probatoriului în cauză a rezultat faptul că în noaptea de 25/26.07.2018
inculpatul ... a consumat băuturi alcoolice (bere), împreună cu martorul ..., la locuinţa inculpatului
din satul …, împreună cu aceştia fiind şi martora ...
În jurul orei 0300, inculpatul ..., deşi nu deţinea permis de conducere, le-a propus celor doi
martori să se plimbe împreună cu autoturismul marca Dacia 1310, cumpărat de acesta în cursul zilei
precedente, prin localitatea ...
Astfel, cei trei s-au deplasat cu autoturismul menţionat, condus de către inculpat pe drumurile
publice de pe raza satului …, intenţionând să traverseze liniile de cale ferată ale Staţiei CF …, pentru
a ajunge în zona cunoscută cu denumirea „…” din extravilanul localităţii, moment în care, folosind
un traseu neamenajat pentru trecerea vehiculelor, a rămas blocat între liniile de cale ferată, una dintre
anvelopele autoturismului spărgându-se.
Întrucât erau obosiţi şi nu au reuşit să deblocheze autoturismul, cei trei au rămas în acesta
până dimineaţă, când au fost găsiţi de organele de poliţie, fiind observaţi de către martorul …, revizor
angajat al ...
Prin adresa nr. 773815/02.08.2018 a IPJ … – Serviciul rutier s-a comunicat faptul că
inculpatul ... nu figurează în evidenţe ca posesor de permis de conducere.
Conform adresei nr. 1/2435/31.07.2018 a ..., fapta inculpatului nu a pus în pericol siguranţa
circulaţiei feroviare, la momentul în care autoturismul condus de inculpat a rămas blocat pe linia 4
din HM … nefiind trenuri în circulaţie şi nici activitate de manevră.
Cu ocazia audierii, inculpatul … a recunoscut săvârşirea faptei, oferind detalii şi precizând
traseul pe care a condus autoturismul în noaptea săvârşirii infracţiunii.

20
 Prin urmare, s-a reţinut că din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul a săvârşit
infracţiunile mai sus indicate, iar vinovăţia sa este pe deplin dovedită, astfel încât se impune
stabilirea unei pedepse inculpatului.
S-a arătat că vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită şi rezultă din cuprinsul următoarelor
mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală: proces-verbal de constatare a infracţiunii
flagrante; proces-verbal în care este consemnat traseul parcurs de către inculpat conducând
autoturismul şi schiţa aferentă; adresa nr. 773815/02.08.2018 a IPJ … – Serviciul rutier; declaraţii
martori; declaraţii suspect/inculpat.
S-a reținut că fapta inculpatului ..., care, deşi nu deţinea permis de conducere pentru nicio
categorie de vehicule, a condus în dimineaţa de 26.07.2018, în jurul orei 0300, autoturismul marca
Dacia 1310, având nr. de înmatriculare … pe drumurile publice de pe raza satului …, comuna …,
jud. …, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o
persoană care nu deţine permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal.
Sub aspect obiectiv, elementul material al celor două infracţiuni îl reprezintă acţiunea de
conducere în condiţii ilicite, prin nerespectarea interdicţiei de a conduce autoturismul sub influenţa
alcoolului respectiv fără a poseda permis de conducere.
Fiind infracţiune de pericol, fapta inculpatului a avut ca urmare imediată crearea unei stări de
pericol pentru relaţiile sociale ocrotite, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea acţiunii
desfăşurată efectiv de către inculpat.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă întrucât, deşi nu a
urmărit producerea urmării constând într-o stare de pericol pentru toţi cei implicaţi în circulaţia pe
drumurile publice, acesta a acceptat cel puţin producerea acestei urmări.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului în temeiul textului de lege sus menţionat,
instanţa a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 74 Cod penal, respectiv: împrejurările şi
modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru
valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul
săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente
penale al infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de
educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
Conform fişei de cazier judiciar aflată la dosarul cauzei inculpatul nu este cunoscut cu
antecedente penale.
În ceea ce priveşte gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, instanţa a avut în vedere
şi valorile sociale cărora li s-a adus atingere prin săvârşirea faptei, au fost puse în pericol nu numai
desfăşurarea fluentă şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, dar şi valori sociale mult mai
importante, cum ar fi viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor participante la trafic sau
aflate în zona drumului public, precum şi proprietatea publică şi privată.
Dar, pe de altă parte, la stabilirea pedepsei, s-a avut în vedere că, în faţa instanţei, inculpatul
a avut o atitudine sinceră, atitudine ce atrage aplicarea prevederilor art. 396 alin. 10 C.p.p. privind
reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii şi cu o
pătrime, în cazul pedepsei amenzii – în situaţia recunoaşterii săvârşirii faptelor, în modalitatea
reţinută prin rechizitoriu.
Prin urmare, în considerarea celor expuse, constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă, că
fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, fiind astfel îndeplinite condiţiile
prevăzute de art. 396 alin. 2, în temeiul art. 396 alin. 10 C.pr.pen. s-a stabilit pedeapsa de 9 (nouă)
luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere

21
prevăzute de art. 335 alin. 1 C.pen., pentru inculpatul ..., iar în baza art. 83 C.pen., s-a dispus amânarea
aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, cu măsurile de supraveghere prev. de art.
85 alin. 1 C.pen. și obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria
Tg. Bujor, arătând că faţă de împrejurările comiterii faptei, respectiv conducerea autoturismului fără
permis și sub influența alcoolului, nu se impunea amânarea aplicării pedepsei, ci condamnarea
inculpatului la o pedeapsă cu închisoare în modalitatea suspendării executării sub supraveghere.
Inculpatul ..., prin apărător ales, a solicitat respingerea apelul declarat de Parchet având în
vedere că nu avea antecedente penale, a dat dovadă de un comportament bun de la data săvârşirii
faptei şi până în prezent, are un loc de muncă în Franţa, iar fapta săvârşită nu a pus în pericol siguranţa
traficului.
Apelul este fondat.
Examinând cauza prin prisma motivelor de apel cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt
şi de drept, conform art. 417 al .2 C.proc.pen., Curtea constată că situaţia de fapt şi vinovăţia
inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii, au fost corect stabilite de prima instanţă,
prin probele administrate în cauză, dându-se încadrarea juridică corespunzătoare faptei comise.
Însă, hotărârea este netemeinică cu privire la soluția de amânare a aplicării pedepsei.
În cauză nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei întrucât nu este îndeplinită condiția
prev. de art.83 alin.1 lit.d Cod penal, Curtea apreciind necesară aplicarea pedepsei pentru îndreptarea
inculpatului, având în vedere împrejurările comiterii faptei şi gravitatea acesteia.
În acest sens, se observă că inculpatul nu obținuse permisul de conducere, astfel nu avea
deprinderile necesare pentru a conduce autovehiculul pe drumurile publice în condiții de siguranță,
situație în care acesta prezenta un real pericol pentru traficul auto.
De asemenea, acesta a condus autoturismul sub influența alcoolului și doar faptul că fapta a
fost descoperită la câteva ore după comitere a făcut să nu fie tras la răspundere și pentru această faptă.
Este bine cunoscut faptul că, consumul de alcool diminuează semnificativ capacitatea de
percepţie a persoanei asupra condiţiilor de desfăşurare a traficului, precum şi capacitatea de reacţie
în cazul unor evenimente ivite intempestiv în timpul conducerii vehiculului.
Se mai constată că inculpatul mai avea în autoturism 2 persoane și doar întâmplarea a făcut
ca urmările acestei fapte să nu fie grave, având în vedere că autoturismul s-a blocat pe calea ferată,
dar în acel moment nu circula vreun tren și nici nu se făceau manevre.
Față de modul de comitere a faptei și comportamentul inculpatului este evident că fapta
acestuia prezintă un pericol real pentru participanţii la trafic, astfel că se impunea o sancţionare
corespunzătoare, prin condamnarea acestuia şi nu amânarea aplicării pedepsei.
Împrejurările legate de persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, prezentarea sa în
faţa organelor judiciare, se impuneau a fi valorificate la momentul stabilirii cuantumului pedepsei şi
a modalităţii de executare, iar recunoașterea faptei în cadrul procedurii de judecată simplificate, prin
reducerea cu o treime a limitelor pedepsei.
În consecinţă, în baza disp. art. 421 pct. 2 lit. a C.proc.pen., s-a admis apelul declarat de
Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor şi s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată.
În rejudecare, s-au înlăturat dispoziţiile privind stabilirea și amânarea aplicării pedepsei și s-
a dispus condamnarea inculpatului ... la o pedeapsă cu închisoarea, pentru comiterea infracţiunii
deduse judecății, orientată spre minimul special, redus ca urmare a aplicării art. 396 alin. 10 Cod
procedură penală, în raport de împrejurările comiterii faptei, gravitatea acesteia şi persoana sa, Curtea
apreciind că astfel se va atinge scopul pedepsei

22
 Ţinând cont că inculpatul s-a prezentat în fața organelor judiciare, a recunoscut şi regretat
fapta comisă, nu are antecedente penale, a avut o comportare bună în societate înainte de comiterea
faptei, a fost de acord cu prestarea unei munci în folosul comunităţii, Curtea a apreciat că aplicarea
pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracţiuni,
urmând a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, cu măsurile de
supraveghere prevăzute de art.93 alin.1 Cod penal și obligaţiile prevăzută de art.93 alin.2 lit.b și alin.3
Cod penal.

3. Titlu: Omor. Nereținere provocare.

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală.
Indice alfabetic: - Drept penal
- Omor
- Provocare
Legislaţie relevantă: art.75 lit.a Cod penal
Rezumat: Potrivit art.75 lit. a Cod penal, constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii
sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei
vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune
ilicită gravă.
Practica şi literatura juridică de specialitate au statuat în mod constant că pentru reţinerea
acestei circumstanţe este necesar să se constate, pe de o parte, că în momentul săvârşirii faptei
infractorul se găsea într-o stare de puternică tulburare sufletească, adică de surescitare nervoasă,
mânie sau indignare, ori într-o stare de emoţie puternică, iar pe de altă parte, că starea de tulburare
sau emoţie a fost determinată de o provocare din partea victimei produsă fie prin violenţă, fie printr-
o atingere gravă a demnităţii, fie prin altă acţiune ilicită gravă.
De asemenea, s-a statuat, deşi textul nu precizează dacă între actul provocator şi actul ripostă
trebuie să existe o proporţie, că aceasta se impune în mod indirect, în sensul că reacţia trebuie să fie
proporţională cu intensitatea tulburării sufleteşti sau emoţiei, aşa încât o ripostă exagerată, care nu-
şi poate găsi explicaţia în gradul tulburării sau emoţiei, nu va conduce la aplicarea circumstanţei
atenuante a provocării.
În ceea ce privește lovirea inculpatului de către victimă cu palma în zona feţei, aceasta a avut
loc în data de 17/18.11.2018, motivat de faptul că aceasta nu era de acord cu relația dintre inculpat
și fiica sa minoră, în vârsta de 13 ani, acțiunea victimei fiind oarecum justificată de faptul că
inculpatul nu a înțeles să-i lase victimei fiica în pace având în vedere diferenţa de vârstă. Curtea
apreciază că, pe de o parte, această acțiune nu este de natură să creeze o stare de emoție inculpatului
având în vedere timpul scurs până la comiterea faptei (de 7-8 zile) și motivul pentru care victima a
procedat astfel și, pe de altă parte, riposta inculpatului a fost mult exagerată.
De asemenea, inculpatul a participat în mod deliberat la agresarea victimei în după-amiaza
zilei de 25.11.2018 (dar mai înainte de comiterea faptei de omor), alături de fraţii ..., motivat de

23
faptul că unul dintre fraţii ... primise jigniri de la victimă, astfel că, practic, victima a fost cea
provocată de inculpat.
Susținerea inculpatului, din faza de judecată, cum că ar fi fost atacat de victimă din spate și
a dat cu cuțitul de frică înspre victimă, care se afla în spatele său, nu poate fi primită deoarece într-
o atare situație traiectul plăgii ar fi trebuit să fie de la dreapta la stânga și de jos în sus. Or, din
concluziile expertizei medico-legale rezultă că traiectul plăgii, oblic cranio-caudal şi de la stânga la
dreapta, pledează pentru lovire activă de sus în jos, cu agresorul poziţionat în faţa victimei.
Așa cum am arătat mai sus a existat o stare conflictuală între inculpat și victimă, dar nu se
poate reține în mod obiectiv o acțiune a victimei îndreptate împotriva inculpatului, comisă fie prin
violență, fie prin atingerea gravă a demnităţii ori prin altă acţiune ilicită gravă, acțiunea care să
inducă o stare de tulburare ori emoție puternică inculpatului sub imperiul căreia acesta să comită
fapta penală.
Din contră, victima fusese agresată de inculpat, împreună cu martorii ... și ..., cu puțin timp
înainte de comiterea faptei deduse judecății, și se aștepta ca victima să riposteze, așa cum rezultă din
declarațiile date de inculpat, la urmărire penală, și martorii ..., ..., ..., ...
Prin urmare, chiar dacă victima l-ar fi amenințat pe inculpat, nu sunt întrunite cerinţele
reținerii circumstanţei atenuante a provocării, prevăzută de art.75 alin.1 lit. a C.pen., în condiţiile
în care conduita victimei a fost determinată de acţiunea anterioară a inculpatului, care a agresat-o.

Decizia penală nr. 57/A/20.01.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr. 265 din 28.11.2019 a Tribunalului Brăila, în baza art. 188 alin. 1 Cod
penal, a fost condamnat inculpatul ... la pedeapsa principală de 12 ani închisoare pentru săvârşirea
infracţiunii de omor.
În baza art. 67 alin. 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală de 12
ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.
1 lit. a) şi b) Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice şi dreptul
de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 3 ani, după executarea
sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 65 din Noul Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii
exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal (dreptul de a fi ales în
autorităţile publice sau în orice funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul
autorităţii de stat) pe durata executării pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală s-a menţinut măsura arestării preventive a
inculpatului.
În baza art. 72 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi
arestării preventive de la data de 26.11.2018 la zi.
În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului
Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.
În baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului
Naţional de Date Genetice Judiciare s-a dispus informarea inculpatului cu privire la faptul că probele
biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.
În baza art. 397 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil:
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă ... şi a fost obligat inculpatul
către această parte civilă la plata sumei de 20.000 lei reprezentând despăgubiri civile constând în

24
daune morale şi la plata sumei de 2.000 Euro (în echivalent în lei la data plăţii efective) reprezentând
despăgubiri civile constând în daune materiale.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă ... şi a fost obligat inculpatul
către această parte civilă la plata sumei de 2.000 Euro (în echivalent în lei la data plăţii efective)
reprezentând despăgubiri civile constând în daune materiale.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de partea civilă minoră ..., prin
reprezentant legal ..., şi a fost obligat inculpatul către această parte civilă la plata sumei de 2.526 lei
reprezentând daune materiale constând în pensie de întreţinere de la data de 25.11.2018 până la data
pronunţării prezentei hotărâri (o perioadă de 12 luni anterioare pronunţării), precum şi în continuare
la plata sumei de 210,5 lei lunar cu acelaşi titlu de pensie de întreţinere către aceeaşi parte civilă de
la data pronunţării prezentei hotărâri şi până la data majoratului (împlinirii vârstei de 18 ani) părţii
civile.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de partea civilă minoră ..., prin
reprezentant legal ..., şi a fost obligat inculpatul către această parte civilă la plata sumei de 2.526 lei
reprezentând daune materiale constând în pensie de întreţinere de la data de 25.11.2018 până la data
pronunţării prezentei hotărâri (o perioadă de 12 luni anterioare pronunţării), precum şi în continuare
la plata sumei de 210,5 lei lunar cu acelaşi titlu de pensie de întreţinere către aceeaşi parte civilă de
la data pronunţării prezentei hotărâri şi până la data majoratului (împlinirii vârstei de 18 ani) părţii
civile.
În baza art. 112 alin 1 lit. b) Cod penal s-a dispus confiscarea unui cuţit cu lungimea totală de
40 cm, cu mâner din plastic de culoare albă şi a unui cuţit cu mâner negru, aflate la Camera de Corpuri
Delicte a Tribunalului Brăila.
În baza art. 404 alin. 4 lit. i) Cod procedură penală, raportat la art. 162 alin. 2 Cod procedură
penală, s-a dispus păstrarea până la soluţionarea definitivă a cauzei, a mijloacelor de probă ridicate
cu ocazia efectuării cercetărilor penale ambalate în colete MAI nr. 1 – 2, sigilate prin ştampilare cod
39004, în coletele MAI nr. 01 – 02 sigilate prin ştampilare cod 39028, precum şi în colete MAI nr. 1
– 5, sigilate prin ştampilare cod 39001, conţinând probe biologice şi obiecte de vestimentaţie ale
inculpatului şi victimei, toate aflate la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Brăila.
În baza art. 404 alin 4 lit. c) Cod procedură penală, raportat la art. 249 alin. 7 Cod procedură
penală s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului judiciar asupra tuturor bunurilor mobile şi
imobile ale inculpatului până la concurenţa sumei de 5.052 lei în favoarea părţilor civile minore ... şi
..., prin reprezentant legal ...
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500
lei (din care suma de 2.000 lei în faza de urmărire penală, iar suma de 500 lei la instanţa de judecată)
reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, fără a fi incluse în aceste cheltuieli judiciare
onorariile avansate de stat avocaţilor din oficiu care vor rămâne în sarcina statului.
Pentru a pronunţa hotărârea judecătorească, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1164/P/2018 din data de 16.04.2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul
Brăila înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila, sub nr. 830/113/2019, la data de 18.04.2019, s-a dispus
trimiterea în judecată a inculpatului ... pentru infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod
penal.
S-a reţinut în esenţă în actul de sesizare a instanţei că inculpatul, în seara de 25.11.2018, în
jurul orei 2100, i-a aplicat victimei ... o lovitură cu un cuţit cu lungimea de 40 cm din care lama de 26
cm, cu vârf format şi lăţimea la baza mânerului de 6 cm în zona toracelui anterior stâng provocându-
i o plagă înţepată-tăiată toracică, penetrantă, perforantă în cord.

25
 Pentru a reţine această situaţie de fapt Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a administrat
următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la faţa locului; raportul medico-legal de
necropsie nr. 373/2018; procesul-verbal de conducere în teren; procesele-verbale de examinare fizică
validate prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 26.11.2018 în dosarul nr. 2616/113/2018 al
Tribunalului Brăila; declaraţiile martorilor ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ...; procesul-verbal de examinare
criminalistică a obiectelor de îmbrăcăminte ale victimei; procesul-verbal de redare a conţinutului
convorbirilor purtate cu operatorii serviciului unic de urgenţe; declaraţiile succesorilor victimei – ...,
..., ...; declaraţiile inculpatului.
Prin încheierea pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Brăila în
camera de consiliu la data de 20.05.2019, în baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, s-a constatat
legalitatea rechizitoriului cu nr. 1164/P/2018 din data de 16.04.2019 al Ministerului Public -
Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire
penală şi s-a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul ... sub aspectul săvârşirii
infracţiunii de omor prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal.
În faza judecăţii, inculpatul nu a recunoscut acuzaţiile şi a contestat probele de la urmărire
penală, motiv pentru care s-a efectuat cercetarea judecătorească.
La termenul de judecată din 14.06.2019 a fost audiat inculpatul, iar pe parcursul judecăţii au
fost audiaţi persoanele vătămate ... şi ..., precum şi martorii din rechizitoriu ..., ..., ..., ..., ..., ..., ..., ...,
..., precum şi martorul încuviinţat în apărarea inculpatului ...
În cauză s-au constituit părţi civile persoana vătămată ..., sora victimei, cu suma de 1.000.000
Euro daune morale, precum şi cu suma de 3.000 Euro daune materiale (constând în parte din
contravaloarea cheltuielilor cu înmormântarea şi pomenirea victimei), persoana vătămată …, fratele
victimei, cu suma de 3.000 Euro daune materiale (constând în parte din contravaloarea cheltuielilor
cu înmormântarea şi pomenirea victimei), persoanele vătămate minore (fiicele victimei) ... (născută
la data de 04.11.2016), prin reprezentant legal ..., şi ... (născută la data de 06.01.2005), prin
reprezentant legal ..., cu sumele de câte 5.000 lei/lunar fiecare până la data majoratului, constând în
pensie de întreţinere.
S-a încuviinţat pentru inculpat proba cu înscrisuri în circumstanţiere.
S-a administrat în cauză proba cu înscrisuri, sens în care s-au depus la dosar date privind
veniturile victimei, cazierul judiciar şi cazierul fiscal al victimei, actele de stare civilă ale persoanelor
vătămate minore.
Prin încheierea de şedinţă din 08.11.2019, în baza art. 386 Cod procedură penală, s-a respins
ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 188 alin.
1 Cod penal, în infracţiunea prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a)
Cod penal (reţinerea scuzei provocării), formulată de inculpatul ... prin apărătorul său, pentru
motivele consemnate în menţionata încheiere de şedinţă.
Din analiza şi interpretarea coroborată a probelor administrate în cauză, instanţa a reţinut în
fapt următoarele:
Inculpatul ... şi victima ... au locuit în cartierul …, iar de-a lungul timpului între cei doi s-
a creat o stare conflictuală. Victima era cunoscută ca fiind o persoană care consuma alcool des şi în
cantităţi mari, iar pe fondul ebrietăţii crea conflicte verbale şi fizice. Pe de altă parte, inculpatul purta
în mod curent, uneori legat vizibil de cadrul bicicletei, un cuţit cu lungimea de 40 cm din care lama
de 26 cm, cu vârf format şi lăţimea la baza mânerului de 6 cm.
În ziua de 25.11.2018 victima l-a insultat pe martorul ... pe stradă, iar această manifestare l-a
determinat pe acest martor, pe fratele său ... şi pe inculpatul ... (văr cu cei doi martori) să o agreseze

26
pe victimă în faţa locuinţei acesteia. Concubina victimei a apelat serviciul unic de urgenţe, iar la faţa
locului a venit un echipaj de poliţie care a aplicat sancţiuni contravenţionale.
În cursul aceleiaşi seri, în jurul orei 2100, inculpatul şi victima s-au întâlnit din nou la
intersecţia străzilor … şi …, între cei doi a reizbucnit conflictul, iar inculpatul i-a aplicat victimei o
lovitură înjunghiată cu cuţitul descris anterior în toracele anterior stâng, creând o plagă penetrantă
profundă.
Victima a încercat să se îndepărteze şi posibil chiar să riposteze cu un cuţit pe care îl avea
asupra sa, dar după ce a parcurs câţiva metri a căzut în spaţiul verde de lângă imobilul situat pe str.
... nr. …, a strâns pumnii spasmodic şi a decedat.
După agresiune, inculpatul a intrat în imobilul de la nr. … unde proprietarul (...) îi permitea
să locuiască într-o baracă şi a ascuns cuţitul sub placa de beton pe care este edificată o magazie, iar
apoi a ars o parte a obiectelor de îmbrăcăminte pe care le purtase în timpul celor două altercaţii cu
victima.
În jurul orei 2130 victima a fost găsită de martora ... care i-a cerut sprijinul inculpatului, astfel
încât acesta din urmă a purtat o parte din discuţiile cu operatorii serviciului unic de urgenţe. Echipajul
de ambulanţă sosit la faţa locului a constatat că victima prezenta plaga înjunghiată şi astfel a fost
înregistrată prezenta cauză în care din primele cercetări a rezultat că victima avusese conflictul violent
anterior cu fraţii … şi cu inculpatul.
În ziua de 26.11.2018, în declaraţia de suspect ... a descris înjunghierea victimei şi locul în
care a ascuns arma, astfel încât imediat după aceea a fost efectuată o conducere în teren, inculpatul
predând cuţitul.
Din raportul medico-legal de necropsie nr. …/2018 rezultă că victima a suferit o plagă înţepată
– tăiată toracică, penetrantă, perforantă în cord, aflată în legătură directă şi nemijlocită cu decesul din
seara de 25.11.2018.
Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor descrise
anterior şi chiar a indicat locul în care a ascuns cuţitul.
Audiat însă în faza de judecată inculpatul şi-a nuanţat declaraţiile precizând o altă situaţie de
fapt în sensul că în ziua de 25.11.2018 nu ar fi lovit victima, alături de fraţii …, ci că mai mult aceştia
ar fi lovit victima, că persoana vătămată îl ameninţa şi din această cauză inculpatul purta asupra sa
permanent cuţitul legat de cadrul bicicletei (pentru apărarea chiar faţă de victimă), că în seara zilei de
25.11.2018 a ieşit pentru a-şi cumpăra ţigări, dar a luat totuşi asupra sa şi cuţitul respectiv şi s-a
întâlnit întâmplător cu victima, dar aceasta totuşi l-ar fi atacat pe inculpat din spate, iar inculpatul ar
fi lovit de frică, cu cuţitul victima înspre spate, cuţitul fiind scos dintr-o teacă pe care o avea pe sub
haine, în zona pieptului său, inculpatul încercând să inoculeze ideea că ar fi acţionat, dacă nu în
legitimă apărare, cel puţin în stare de provocare.
S-a arătat că apărările inculpatului sunt nereale.
S-a reținut, din coroborarea probatoriului din cursul urmăririi penale, cu probele administrate
în cursul cercetării judecătoreşti, mai cu seamă declaraţiile inculpatului, ale persoanelor
vătămate/părţilor civile şi martorilor pe care, în mod nemijlocit, i-a audiat judecătorul cauzei în faţa
sa, în şedinţă publică, că s-a menținut în totalitate situaţia de fapt, aşa cum a fost descrisă în
rechizitoriul parchetului.
Astfel, inculpatul ... a fost observat de martorii cauzei de-a lungul timpului purtând asupra sa
un cuţit de mari dimensiuni, pe cadrul bicicletei, în general pentru apărare, faţă de orice persoană care
l-ar fi putut ataca (în viziunea inculpatului), iar nu neapărat pentru că acesta avea un conflict cu
persoana vătămată.

27
 În ceea ce priveşte pe victima ..., aceasta era cunoscută în comunitate ca o persoană cu
antecedente penale, consumatoare de alcool în cantităţi mari şi producătoare de conflicte mai cu
seamă verbale şi mai puţin fizice, a reţinut instanţa de judecată.
De aceea, deşi martorii cauzei, au relatat că victima se angrena în general în conflicte verbale
şi fizice, nu au putut preciza evenimente concrete în acest sens.
Nici măcar fraţii ... şi ..., care au fost audiaţi la instanţă nu au putut da exemple concrete în
acest sens, deşi au furnizat cele mai multe elemente negative legate de comportamentul victimei, ci
aceştia au precizat că, din auzite de prin vecini cunoşteau că victima intra în conflicte fizice, însă nu
au putut preciza concret decât un eveniment când victima ar fi lovit un vecin blocându-i trecerea cu
maşina, iar în ceea ce-i priveşte pe aceşti martori, au avut numai altercaţii verbale cu victima şi nu au
văzut ca victima să poarte asupra sa vreun cuţit în mod vizibil, nici nu au putut furniza vreun
eveniment concret în care victima să fi atacat cu vreun cuţit pe vreunul dintre vecini.
În privinţa cazierului judiciar al victimei s-a reţinut că, într-adevăr, acesta are un cazier
judiciar impresionant fiind în trecut condamnat cu executare de mai multe ori, dar în cea mai mare
parte pentru infracţiuni de furt şi furt calificat, cu violare de domiciliu la un moment, dar şi foarte
puţin pentru infracţiuni de violenţă.
În ceea ce priveşte cazierul contravenţional al victimei, din acesta a rezultat că victima a fost
amendată de foarte multe ori în cursul anului 2018, dar în cea mai mare parte pentru contravenţia
prevăzută de art. 2 pct. 23 din Legea nr. 61/1991, constând în consumul de băuturi alcoolice în locuri
publice, în general pe stradă, o singură dată fiind sancţionat contravenţional pentru provocarea de
scandal pe stradă şi de două ori pentru tulburarea ordinii publice.
A rezultat din cele de mai sus că, în general, victima era recalcitrantă mai ales pe fondul
consumului de alcool, iar vecinii preferau mai bine să o ocolească, dar sunt dovezi că victima se
angrena mai mult în conflicte verbale decât fizice, în sensul că adresa trecătorilor injurii ori
ameninţări, fără a-i ataca fizic, cu atât mai puţin cu cuţitul.
Cât despre conflictul dintre inculpat şi victimă, instanţa a reţinut că anumite discuţii au existat
între aceştia legat de fata minoră a victimei, numita ..., care ar fi intrat într-o relaţie de dragoste cu
inculpatul încă de la vârsta de 13 ani, a reţinut instanţa, fiind ademenită de către inculpat, având în
vedere vârsta fragedă a minorei în raport de vârsta inculpatului.
În aceste condiţii, în care vecinii din cartier i-au adus la cunoştinţă că fiica sa minoră mergea
seara la baraca inculpatului, amenajată în curtea martorului ..., supărarea victimei a fost oarecum
justificată, a apreciat instanţa de judecată, în contextul în care inculpatul nu a dorit să înţeleagă să-i
lase victimei fiica în pace având în vedere diferenţa de vârstă, ceea ce a dus la aplicarea unei lovituri
inculpatului de către victimă cu palma în zona feţei în ziua de 18.11.2018.
Nu s-a dovedit faptul că minora ... era agresată de tatăl său, victima ..., pentru că martorii
cauzei au precizat că acesta era doar un zvon în sensul că minora fugea la inculpat fiind agresată şi
izgonită de acasă de către victimă, însă acest lucru nu a fost confirmat nici măcar de către mama
minorei, persoana vătămată ..., dar nici de martorii cauzei, dimpotrivă martorul ..., proprietarul
terenului unde era amplasată coliba în care locuia inculpatul a relatat instanţei că o singură dată ar fi
văzut victima la inculpat, dar că aceasta a şi fugit imediat cum l-a văzut pe martor, aspect confirmat
şi de către persoana vătămată ..., mama minorei care a precizat că victima ar fi fost văzută de vecini
o singură dată că mergea la inculpat, dar că imediat a plecat de la acesta constatând că a fost observată
de vecini.
Pe fondul acestor precizări, instanţa a reţinut că în ziua de 25.11.2018 martorii ... şi ...,
împreună cu inculpatul, s-au hotărât să-i aplice victimei o corecţie întrucât în aceeaşi zi, victima îl

28
înjurase pe martorul ..., victima fiind ca de obicei sub influenţa băuturilor alcoolice, context în care
toţi aceştia au plecat din curtea lui ..., în nici un caz martorii nu s-au întâlnit cu inculpatul pe stradă,
aşa cum au afirmat în faţa instanţei de judecată, aspectele de mai sus fiind confirmate şi de martorul
... care a precizat că a ieşit din aceeaşi curte în urma celor trei, la o distanţă de cca 200 metri de aceştia
şi i-a auzit că s-au hotărât să agreseze pe victima ..., lucru care s-a întâmplat în faţa locuinţei victimei.
Contrar susţinerilor inculpatului şi fraţilor ... şi ..., victima nu se mai afla în stradă, ci a fost
chemată afară din curtea sa, aspect confirmat de concubina victimei, persoana vătămată ..., care a
precizat că inculpatul şi fraţii ... şi ... au bătut puternic în poartă şi au chemat victima afară, după care,
în stradă, în faţa curţii sale, victima a fost lovită în mod repetat de către cei trei cu pumnii şi cu
picioarele, conflictul fiind aplanat de un echipaj de poliţie care a aplicat amenzi contravenţionale.
Aşa fiind, instanţa de judecată a reţinut că inculpatul a participat în mod deliberat la agresarea
victimei în după-amiaza zilei de 25.11.2018, alături de fraţii …, întrucât nu el fusese cel jignit, ci unul
dintre fraţii … primise jigniri, astfel că s-a reţinut că inculpatul nu se poate folosi în apărarea sa de
această agresiune, ci dimpotrivă aceasta este privită în defavoarea sa, motiv pentru care nici nu s-a
putut reţine scuza provocării invocată de către inculpat care s-a comportat la rândul său în mod
provocator cu victima.
Pe fondul acestui conflict, a reţinut instanţa de judecată, atât inculpatul cât şi victima, s-au
înarmat cu câte un cuţit şi au ieşit din locuinţele lor în seara aceleiaşi zile de 25.11.2018, fără un motiv
anume, admiţând că există riscul să se întâlnească, iar conflictul să izbucnească din nou, lucru care s-
a şi întâmplat.
Astfel, inculpatul a relatat martorilor că după agresarea victimei din după-amiaza zilei de
25.11.2018, i-ar fi fost frică să mai rămână în baracă, de teama de a nu fi atacat de victimă.
Totuşi, nu acesta a fost motivul părăsirii barăcii, ci după cum a declarat chiar inculpatul,
motivul plecării de la locuinţa sa în seara de 25.11.2018 ar fi fost acela de a-şi cumpăra ţigări, dar
totuşi a luat cu el cuţitul pe care îl purta în mod obişnuit asupra sa, adică cuţitul cu lungimea totală
de 40 cm, cu mâner din plastic de culoare albă.
La rândul său, victima a plecat de acasă precizând rudelor sale că merge pentru a lua aer şi
pentru a servi o sticlă cu vin, deşi de asemenea, a luat asupra sa un cuţit cu mâner negru, care a fost
găsit asupra cadavrului la momentul efectuării cercetării locale.
S-a mai reţinut că victima şi-a ţinut drumul său, însă inculpatul a ajuns pe str. …, în
întâmpinarea victimei, în contextul în care locuinţa inculpatului se afla pe str. …, iar la momentul
întâlnirii celor doi, faţă în faţă (ceea ce exclude atacarea inculpatului din spate de către victimă,
variantă susţinută de către inculpat), conflictul dintre aceştia a reizbucnit, iar inculpatul a lovit victima
o singură dată cu cuţitul pe care îl avea asupra sa într-o teacă în sân, pe sub haine, de sus în jos, în
zona pieptului, cu afectarea cordului, inculpatul şi victima fiind poziţionaţi faţă în faţă.
Această realitate a fost susţinută şi de către concluziile medicului legist, dar şi de constatările
efectuate la faţa locului, în sensul că traiectul plăgii-oblic cranio caudal şi de la stânga la dreapta,
pledează pentru lovire activă de sus în jos, cu agresorul poziţionat în faţa victimei, aşa cum s-a
consemnat în documentele aici precizate.
Din cercetarea locului faptei a rezultat că victima, la rândul său a scos un cuţit cu mâner negru,
care a fost găsit lângă cadavru, dar nu a mai apucat să lovească cu acesta întrucât fusese lovită de
către inculpat.
Varianta susţinută de inculpat, în sensul atacării sale din spate de către victimă şi a lovirii
victimei cu cuţitul către spate nu a fost luată în considerare pentru motivele de mai sus, aşa încât nu
poate fi susţinută teoria legitimei apărări ori a scuzei provocării.

29
 În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului ... care, în seara de 25.11.2018, în jurul orei 2100, i-a
fi aplicat victimei ... o lovitură cu un cuţit cu lungimea de 40 cm din care lama de 26 cm, cu vârf
format şi lăţimea la baza mânerului de 6 cm în zona toracelui anterior stâng provocându-i o plagă
înţepată-tăiată toracică, penetrantă, perforantă în cord, întruneşte atât obiectiv cât şi subiectiv,
elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal.
Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de mai sus, instanţa de judecată a reţinut pe baza
probelor ca fiind dovedită acţiunea inculpatului de lovire a victimei cu un cuţit (obiect apt de a
produce moartea), o singură dată, într-un loc vital al corpului, cu scopul vădit de a suprima viaţa
victimei, rezultat care s-a şi produs de îndată.
Aşa fiind, instanţa a apreciat că, sub aspectul laturii subiective a infracţiunii de mai sus,
inculpatul a acţionat cu intenţia directă în privinţa uciderii victimei, în sensul art. 16 alin. 3 lit. a) din
Noul Cod penal potrivit cu care fapta este săvârşită cu intenţie directă când făptuitorul prevede
rezultatul faptei sale urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte.
Cum săvârşirea infracţiunii şi vinovăţia inculpatului au fost dovedite, instanţa a dispus
condamnarea acestuia proporţional gradului de pericol social al faptei comise şi periculozităţii
făptuitorului.
La individualizarea judiciară a pedepsei principale ce a fost aplicată inculpatului au fost avute
în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 alin. 1 din Noul Cod
penal.
Instanţa a reţinut că infracţiunea săvârşită de inculpat este de o periculozitate deosebită prin
obiectul juridic lezat şi anume relaţiile sociale referitoare la dreptul persoanei la viaţă.
Totodată instanţa a reţinut agresivitatea inculpatului rezultată din modul şi împrejurările în
care acesta a comis fapta, în timp ce se afla la rândul său sub influenţa băuturilor alcoolice, fiind
înarmat cu un cuţit, pe care îl purta în mod obişnuit asupra sa, având intenţia vădită de a ucide victima,
pe care o mai agresase în aceeaşi zi de 25.11.2018 împreună cu alte două persoane martori din cauză,
dovadă fiind chiar deplasarea inculpatului cu cuţitul asupra sa, chiar pe strada pe care locuia victima,
sub pretextul că mergea pentru a cumpăra ţigări.
Pe lângă cele de mai sus, sub aspectul circumstanţelor personale, s-a reţinut că inculpatul nu
este cunoscut cu antecedente penale, este tânăr, are o şcolarizare modică, ceea ce impune reeducare,
inculpatul a avut o atitudine în general sinceră în declaraţiile sale, nu are copii minori în întreţinere,
nu are loc de muncă şi nici ocupaţie stabilă, aşa cum a rezultat din probele cauzei.
Faţă de modul şi împrejurările în care s-a produs fapta, instanţa nu a reţinut în favoarea
inculpatului circumstanţe atenuante judiciare, însă comportamentul la rândul său recalcitrant al
victimei, faptul că şi aceasta se afla înarmată cu un cuţit pentru a se răfui cu inculpatul, au fost avute
în vedere pentru reducerea pedepsei către minimul special prevăzut de lege.
Având în vedere elementele de individualizare a pedepsei expuse mai sus, instanţa a apreciat
că, în raport de periculozitatea concretă a faptei şi a făptuitorului, pedeapsa care respectă cel mai bine
scopul prevăzut de art. 3 din Legea nr. 254/2013, este închisoarea, în cuantum de 12 ani.
instanța a considerat că inculpatul este nedemn de a mai exercita dreptul de a fi ales în
autorităţile publice sau în orice funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică
exerciţiul autorităţii de stat, astfel că a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit.
a) şi b) Cod penal pe durata de 3 ani., ca pedeapsă complementară, precum și ca pedeapsă accesorie.
Văzând că subzistă încă motivele pentru care s-a dispus luarea măsurii arestului preventiv al
inculpatului, dar având în vedere şi soluţia de condamnare a acestuia la o pedeapsă cu închisoarea cu
executarea în regim de detenţie, ceea ce justifică menţinerea în continuare a stării de arest preventiv,

30
în baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului și,
în baza art. 72 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării
preventive de la data de 26.11.2018 la zi.
Sub aspectul laturii civile s-a arătat că s-au constituit părţi civile persoana vătămată ..., sora
victimei, cu suma de 1.000.000 Euro daune morale, precum şi cu suma de 3.000 Euro daune materiale
(constând în parte din contravaloarea cheltuielilor cu înmormântarea şi pomenirea victimei), persoana
vătămată ..., fratele victimei, cu suma de 3.000 Euro daune materiale (constând în parte din
contravaloarea cheltuielilor cu înmormântarea şi pomenirea victimei), persoanele vătămate minore
(fiicele victimei), ... (născută la data de 04.11.2016), prin reprezentant legal ..., şi ... (născută la data
de 06.01.2005), prin reprezentant legal ..., cu sumele de câte 5.000 lei/lunar fiecare până la data
majoratului, constând în pensie de întreţinere.
Din probatoriul administrat pe latura civilă a rezultat că la înmormântarea victimei au
contribuit doar fraţii ... şi ..., persoana vătămată ... care s-a aflat în concubinaj cu victima neavând
venituri pentru a contribui la aceste cheltuieli. S-au efectuat cheltuielile necesare pentru
înmormântarea victimei, precum şi două pomeniri, la fiecare dintre acestea participând în jur de 60
de persoane. Părţile civile ... şi ... au precizat că împreună ar fi cheltuit în jur de 6.000 Euro, bani
proveniţi din aceea că lucrează în străinătate, iar aceste cheltuieli au fost susţinute prin declaraţiile
persoanei vătămate ..., precizând că aspectele declarate le cunoaşte de la persoanele vătămate, fraţii
victimei. Persoana vătămată ... nu s-a prezentat la proces şi nu a dat declaraţie în cauză, pentru a-şi
sprijini pretenţiile civile. În cauză, deşi a solicitat termen în aceste sens, partea civilă ... nu s-a mai
prezentat la proces, nu a mai indicat martorul pentru a fi audiat pe latura civilă a cauzei şi nu a mai
depus înscrisuri în vederea probării pretenţiilor sale.
Chiar dacă în procesul penal sunt admisibile şi probele cu martori şi cu declaraţiile persoanei
vătămate, în lipsa unor înscrisuri pentru dovedirea pretenţiilor civile, având în vedere că este vorba
despre o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii care este în acelaşi timp şi infracţiune, iar părţilor civile
le-a fost greu să-şi preconstituie înscrisuri pentru cheltuielile efectuate cu ocazia înmormântării şi
pomenirii victimei, totuşi măcar unele înscrisuri puteau fi aduse de victime, aşa încât instanţa de
judecată a ţinut cont de faptul că este de notorietate care sunt cheltuielile de înmormântare şi pomenire
a victimei, raportat la starea şi capacitatea persoanelor din cauza de faţă, aşa încât ţinând cont de toate
elementele cauzei, în echitate, instanţa a considerat că suma de 6.000 Euro apreciată de părţile civile
este prea ridicată şi poate duce la îmbogăţire fără justă cauză a acestora, mai aproape de realitate fiind
suma totală de 4.000 Euro, câte 2.000 Euro pentru fiecare parte civilă, … şi ...
În privinţa sumei de 1.000.000 Euro daune morale solicitată de partea civilă ..., instanţa a
considerat că pierderea intempestivă a victimei a fost în măsură să cauzeze acesteia o puternică
suferinţă pe care poate încă o mai resimte în calitate de soră a victimei, suferinţă care, probabil, nu se
va estompa nici în viitorul apropiat, pentru o bună perioadă de timp, însă în acelaşi timp instanţa a
avut în vedere comportamentul pe care victima la rândul său îl avea în societate, fiind recalcitrantă,
consumatoare de alcool în cantităţi foarte mari, cu unele carenţe comportamentale chiar şi în familie,
în sensul că nu lucra, nu aducea venituri în casă şi era mai mult întreţinută de concubina sa şi de
alocaţia copiilor, victima fiind evitată de rudele sale, chiar şi de către partea civilă ..., care de ani buni
lucrează în străinătate şi nu a menţinut legătura cu victima decât sporadic. În aceste condiţii, suma
solicitată de partea civilă ... este exorbitantă, iar apreciind în echitate, instanţa a considerat că o sumă
de 20.000 lei este de natură a satisface suferinţele psihice încercate de partea civilă pentru pierderea
fratelui său.

31
 În privinţa pensiei de întreţinere lunare cuvenită părţilor civile minore, instanţa a apreciat că
această solicitare este justificată, întrucât aceste părţi civile au rămas fără ocrotirea şi întreţinerea
materială la care aveau dreptul din partea victimei, care putea să fie în câmpul muncii, fiind aptă
pentru a muncii, la data decesului, ocrotire de care au fost lipsite în urma faptei ilicite şi culpabile a
inculpatului. În privinţa cuantumului acestei pensii de întreţinere lunare, instanţa nu s-a raportat la
suma de 5.000 lei lunar, pentru fiecare parte civilă minoră, aşa cum a fost solicitată de părţile civile
... şi ..., prin reprezentant legal ..., nici la sumele modice şi sporadice pe care le-ar fi obţinut victima,
sezonier, 10 – 15 lei la zi, în sezonul agricol, la data decesului, pentru că nu a fost dovedit în cauză
cuantumul vreunui salariu, dar s-a dovedit că victima lucra ocazional, ca muncitor necalificat. De
aceea, s-a făcut raportarea la nivelul salariului minim pe economie, conform legislaţiei civile
relevante în soluţionarea laturii civile a cauzei penale (potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 1 din HG nr.
937/07.12.2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, la data
pronunţării prezentei hotărâri, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 2.080 lei
lunar).
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul ..., arătând că a fost provocat de victimă,
care i-a aplicat o palma cu câteva zile înainte de săvârșirea faptei, că victima a venit din spate şi l-a
ameninţat că îl va omorî, că a dat de frică cu cuţitul şi nu a avut nicio intenție de a ucide victima,
solicitând reținerea scuzei provocării prevăzută de art. 75 alin. 1 lit. a) Cod penal și reducerea pedepsei
la limita minimă. Pe latură civilă a arătat că suma de 20.000 lei, reprezentând daune morale, acordată
părții civile ..., sora victimei, este exagerată, solicitând reducerea acestei sume.
Partea civilă ... și părţile civile minore ... şi ..., prin apărător, au solicitat respingerea apelului
inculpatului.
Procurorul a solicitat respingerea apelului întrucât nu se poate reține starea de provocare,
pedeapsa este temeinică, iar cuantumul daunelor morale a fost just stabilit.
Apelul este nefondat.
Examinând cauza prin prisma motivelor de apel, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt şi
de drept, conform art. 417 al. 2 C.proc.pen., Curtea constată că hotărârea apelată este legală și
temeinică.
Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului,
pentru săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii, au fost corect stabilite de prima instanţă, prin probele
administrate în cauză, dând încadrarea juridică corespunzătoare faptei comise de acesta.
În acest sens, din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv: procesul-verbal de
cercetare la faţa locului; raportul medico-legal de necropsie nr. …/2018; procesul-verbal de
conducere în teren; procesele-verbale de examinare fizică; declaraţiile martorilor ..., ..., ..., ..., ..., ...,
..., ..., ...; procesul-verbal de examinare criminalistică a obiectelor de îmbrăcăminte ale victimei;
procesul-verbal de redare a conţinutului convorbirilor purtate cu operatorii serviciului unic de
urgenţe; declaraţiile succesorilor victimei – ..., ..., ...; parțial declaraţiile inculpatului, rezultă că, în
seara de 25.11.2018, în jurul orei 2100, pe fondul existenței unui conflict anterior, inculpatul ... i-a
aplicat victimei ... o lovitură cu un cuţit cu lungimea de 40 cm. din care lama de 26 cm, cu vârf format
şi lăţimea la baza mânerului de 6 cm. în zona toracelui anterior stâng provocându-i o plagă înţepată-
tăiată toracică, penetrantă, perforantă în cord, leziune care a condus imediat la decesul victimei.
Inculpatul a acţionat cu intenţie directă, acesta prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv
producerea morții victimei, având în vedere obiectul vulnerat folosit, respectiv un cuțit, care este apt
să producă decesul, zona corporală vitală a victimei vizată de lovitură, respectiv: torace, cu lezarea
cordului (a inimii), şi a urmărit producerea unui asemenea rezultat prin săvârşirea faptei penale.

32
 În consecință, sunt îndeplinite toate elementele constitutive, atât cele care țin de latura
obiectivă (elementul material, urmarea imediată și legătura de cauzalitate dintre acestea) cât și cele
care țin de latura subiectivă (vinovăția sub forma intenției directe), a infracțiunii de omor prevăzută
de art.188 alin.1 Cod penal, infracțiune care este nejustificată și imputabilă inculpatului ...
Nu pot fi reţinute în cauză dispoziţiile referitoare la comiterea de către inculpat a infracţiunii
în stare de provocare pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, potrivit art. 75 lit. a Cod penal, constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea
infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea
persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin
altă acţiune ilicită gravă.
Practica şi literatura juridică de specialitate au statuat în mod constant că pentru reţinerea
acestei circumstanţe este necesar să se constate, pe de o parte, că în momentul săvârşirii faptei
infractorul se găsea într-o stare de puternică tulburare sufletească, adică de surescitare nervoasă,
mânie sau indignare, ori într-o stare de emoţie puternică, iar pe de altă parte, că starea de tulburare
sau emoţie a fost determinată de o provocare din partea victimei produsă fie prin violenţă, fie printr-
o atingere gravă a demnităţii, fie prin altă acţiune ilicită gravă.
De asemenea, s-a statuat, deşi textul nu precizează dacă între actul provocator şi actul ripostă
trebuie să existe o proporţie, că aceasta se impune în mod indirect, în sensul că reacţia trebuie să fie
proporţională cu intensitatea tulburării sufleteşti sau emoţiei, aşa încât o ripostă exagerată, care nu-şi
poate găsi explicaţia în gradul tulburării sau emoţiei, nu va conduce la aplicarea circumstanţei
atenuate a provocării.
În ceea ce privește lovirea inculpatului de către victimă cu palma în zona feţei, aceasta a avut
loc în data de 17/18.11.2018, motivat de faptul că aceasta nu era de acord cu relația dintre inculpat și
fiica sa minoră, în vârsta de 13 ani, acțiunea victimei fiind oarecum justificată de faptul că inculpatul
nu a înțeles să-i lase victimei fiica în pace având în vedere diferenţa de vârstă. Curtea apreciază că,
pe de o parte, această acțiune nu este de natură să creeze o stare de emoție inculpatului având în
vedere timpul scurs până la comiterea faptei (de 7-8 zile) și motivul pentru care victima a procedat
astfel și, pe de altă parte, riposta inculpatului a fost mult exagerată.
De asemenea, inculpatul a participat în mod deliberat la agresarea victimei în după-amiaza
zilei de 25.11.2018 (dar mai înainte de comiterea faptei de omor), alături de fraţii ..., motivat de faptul
că unul dintre fraţii ... primise jigniri de la victimă, astfel că, practic, victima a fost cea provocată de
inculpat.
Susținerea inculpatului, din faza de judecată cum că ar fi fost atacat de victimă din spate și a
dat cu cuțitul de frică înspre victimă, care se afla în spatele său, nu poate fi primită deoarece într-o
atare situație traiectul plăgii ar fi trebuit să fie de la dreapta la stânga și de jos în sus. Or, din concluziile
expertizei medico-legale rezultă că traiectul plăgii, oblic cranio-caudal şi de la stânga la dreapta,
pledează pentru lovire activă de sus în jos, cu agresorul poziţionat în faţa victimei.
Așa cum am arătat mai sus a existat o stare conflictuală între inculpat și victim, dar nu se poate
reține în mod obiectiv o acțiune a victimei îndreptate împotriva inculpatului, comisă fie prin violență,
fie prin atingerea gravă a demnităţii ori prin altă acţiune ilicită gravă, acțiunea care să inducă o stare
de tulburare ori emoție puternică inculpatului sub imperiul căreia acesta să comită fapta penală.
Din contră, victima fusese agresată de inculpat, împreună cu martorii ... și ..., cu puțin timp
înainte de comiterea faptei deduse judecății, și se aștepta ca victima să riposteze, așa cum rezultă din
declarațiile date de inculpat, la urmărire penală, și martorii …, ..., ..., ...

33
 Prin urmare, chiar dacă victima l-ar fi amenințat pe inculpat, nu sunt întrunite cerinţele
circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art.75 alin.1 lit. a C.pen. în condiţiile în care
conduita victimei a fost determinată de acţiunea anterioară a inculpatului, care a agrest-o.
De altfel, starea conflictuală dintre cei doi a fost avută în vedere de către prima instanță la
momentul individualizării pedepsei.
În cauză nu se pot reține circumstanțele atenuate prev. de art.75 alin.2 lit.a) sau b) Cod penal
deoarece inculpatul nu a depus vreun efort pentru a înlătura ori diminua consecințele infracțiunii, iar
împrejurările legate de fapta comisă nu diminuează gravitatea infracțiunii și nici periculozitatea
inculpatului.
Pedeapsa de 12 ani închisoare, orientată spre minimul special, a fost just individualizată, față
de împrejurările comiterii faptei (pe fondul unui conflict anterior), gravitatea acesteia (decesul
victimei) și persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, astfel că cererea inculpatului de
reducere a acesteia este nefondată.
Latura civilă a fost corect soluționată prin obligarea inculpatului la plata despăgubirilor
materiale către părțile civile ... și ..., reprezentând cheltuielile cu înmormântarea victimei și a
pomenirilor ulterioare, și către părțile civile minore ... și ..., reprezentând pensie de întreținere.
Contrar susținerilor inculpatului, Curtea constată că și cuantumul despăgubirilor morale, în
sumă de 20.000 lei, acordate părții civile ..., sora victimei, au fost just apreciate față de cont de
criteriile reţinute în doctrină şi jurisprudenţă.
Astfel, la cuantificarea sumelor acordate cu acest titlu trebuie avute în vedere durerile inerente
pierderii unei persoane apropiate, condiţiile generale economico-sociale din ţara noastră, ca acestea
(despăgubirile) să fie într-un cuantum rezonabil, să nu reprezinte o sursa de îmbogățire fără justă
cauză pentru părțile civile, să nu fie derizorii, dar nici sancţiuni excesive autorului delictului și/sau
părții responsabile civilmente, ci o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit de acestea.
Pierderea fratelui, în vârstă de 41 de ani a generat suferinţe psihice puternice pentru partea
civilă ..., aceasta fiind afectată emoțional de dispariţia tragică a victimei.
Prin urmare, este nefondată cererea inculpatului de reducere a cuantumului daunelor morale
la care a fost obligat către partea civilă ...
Faţă de cele arătate mai sus, apelul declarat de inculpatul ... este nefondat, urmând să fie
respins, conform disp. art. 421 pct. 1 lit. b C.proc.pen.

4. Titlu: Măsuri educative. Internare într-un centru educativ.

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală.
Indice alfabetic: - Drept penal
- Măsuri educative
- Internare într-un centru educativ
Legislaţie relevantă: art. 114 alin. 2 lit. b Cod penal în referire la art. 115 alin. 1 pct. 2 lit. a și alin.
2 Cod penal, art. 74 Cod penal
Rezumat: Sancțiunea aplicată inculpatului ..., respectiv măsura educativă privativă de libertate a
internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an, a fost just individualizată avându-se în
vedere atât împrejurările comiterii faptei, gravitatea acesteia cât şi persoana şi atitudinea sa.

34
 În acest sens, se constată că infracţiunile comise prezintă un grad ridicat de pericol social,
fiind afectate relaţiile sociale cu caracter patrimonial referitoare la posesia și detenția bunurilor
mobile, inculpatul neavând nici o reţinere în a ajuta pe inculpatul ... la sustragerea de bani, prin
amenințare, de la o persoană vătămată minoră, de a sustrage bani de la altă persoană vătămată
minoră, de a ajuta un minor de 9 ani la sustragerea de bunuri, de a pătrunde prin efracție și violare
de sediu profesional în incinta unei societăți comerciale pentru a sustrage bunuri, cauzând un
prejudiciu relativ ridicat, în valoare de peste 450 lei. În acest sens, se observă că de la partea civilă
... au fost sustrase mai multe bunuri, respectiv: mașini de tuns, foarfece, ustensile de coafat, fiind
recuperate o parte din bunuri, cu excepția a două mașini de tuns în valoare de 300 lei, iar de la
persoana vătămată ... și un portofel în care se aflau documente, recuperate de organele de poliție,
astfel că nu se poate reține că prejudiciile au fost modice.
Faptul că o parte din bunurile sustrase au fost recuperate nu se datorează inculpatului, ci
împrejurării că a fost depistat de organele de poliție imediat după comiterea faptelor, reușindu-
se restituirea banilor ce nu au fost cheltuiți și a bunurilor care nu fuseseră încă valorificate.
Din perspectiva persoanei inculpatului se observă că nu este la primul impact cu legea
penală, mai fiind cercetat pentru comiterea de fapte penale, acesta nu a respectat măsura preventivă
a controlului judiciar luată inițial, ce a determinat înlocuirea acestei măsuri cu cea a arestului la
domiciliu, nu a respectat nici această măsură preventivă, părăsind nejustificat imobilul unde executa
arestul la domiciliu și comițând alte fapte penale, fiind înlocuită cu arestul preventiv.
Cu privire la atitudinea inculpatului se constată că acesta a recunoscut infracțiunile comise,
însă în condițiile în care a fost prins imediat după comiterea unora dintre ele și comiterea faptelor
este dovedită și cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv: declarațiile persoanelor
vătămate, ale martorilor, imaginile surprinse de camerele de supraveghere amplasate la unităţile
economice, procesele verbale de cercetare la fața locului, de ridicare a unora dintre bunurile
sustrase și predarea acestora persoanelor vătămate, procesele verbale de recunoaștere a inculpaților
de către martori și persoanele vătămate.
Totodată, împrejurarea că inculpatul a recunoscut comiterea faptei a fost valorificată în
cadrul procedurii simplificate de judecată prin reducerea limitelor măsurii educative privative de
libertate a internării într-un centru educativ cu o treime, conform art. 396 alin. 10 Cod procedură
penală.
Măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o perioadă de
1 an, aplicată inculpatului ..., este aptă să asigure atingerea scopului sancțiunii, acesta având
posibilitatea de a urma programe de pregătire școlară și formare profesională, precum și programe
de reintegrare socială, astfel încât să-și îndrepte conduita, fiind nefondată cererea sa de a i se aplica
o măsură educativă neprivativă de libertate.

Decizia penală nr. 126/A/14.02.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr. 254/11.12.2019 a Judecătoriei Adjud s-au dispus următoarele:
I). În baza art. 114 alin. 1, 2 lit. b) Cod penal, art. 124 Cod Penal rap. la art. 129 Cod Penal şi
art. 396 alin. 10 Cod procedură penală s-a aplicat inculpatului minor ...
- Măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o perioadă de
1 (un) an cu începere de la data punerii în executare a măsurii educative, pentru săvârşirea
infracţiunilor de complicitate la tâlhărie, prev. de art. 48 al. 1 C.p. rap. art. 233 C.p., cu aplic. art. 113
al. 2 C.p. (persoană vătămată minoră ...), furt calificat, prev. de art. 228 al. 1- art. 229 al. 1 lit. b C.p.,

35
cu aplic. art. 113 al.2 C.p. (persoană vătămată minoră ...), complicitatea la furt calificat, prev. de art.
48 al. 1 C.p. rap. la art. 228 al. 1- art. 229 al. 1 lit. b C.p. cu aplic. art. 113 al. 2 C.p. şi art. 77 lit. a
C.p. (persoană vătămată ...) şi furt calificat, prev. de art. 228 al. 1 – art. 229 al. 1 lit. b, d şi al. 2 lit. b
C.p. cu aplic. art. 113 al. 2 C.p. şi art. 77 lit. a C.p. (persoană vătămată ... prin reprezentant legal ...),
toate cu aplic. art. 38 al. 1 Cod penal.
În baza art. 72 Cod Penal, art. 127 Cod Penal, art. 399 alin. 9 Cod Procedură Penală s-a dedus
din durata măsurii educative privative de libertate aplicate durata arestului la domiciliu şi a arestului
preventiv, începând cu data de 27.08.2019 şi până în prezent.
În baza art. 399 alin. 1 Cod Procedură Penală s-a menţinut măsura preventivă a arestului
preventiv dispusă faţă de inculpatul minor ...
II). În baza art. 114 alin. 1, 2 lit. b) Cod penal, art. 124 Cod Penal rap. la art. 129 Cod Penal
şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală s-a aplicat inculpatului minor ..., măsura educativă privativă
de libertate a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 (un) an cu începere de la data punerii
în executare a măsurii educative, pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, prev. de art. 233 C.p., cu
aplic. art. 113 al. 2 C.p. (persoană vătămată minoră ...), complicitatea la furt calificat, prev. de art. 48
al. 1 C.p. rap. la art. 228 al. 1 - art. 229 al. 1 lit. b C.p., cu aplic. art. 113 al. 2 C.p. (persoană vătămată
minoră ...), furt, prev. de art. 228 al. 1 C.p. cu aplic. art. 113 al. 2 C.p. (persoană vătămată ...), furt
calificat, prev. de art. 228 al. 1- art. 229 al. 1 lit. b, d C.p., cu aplic. art. 113 al.2 C.p. (persoană
vătămată ...) şi furt calificat, prev. de art. 228 al. 1 – art. 229 al. 1 lit. b, d şi al. 2 lit. b C.p. cu aplic.
art. 113 al. 2 C.p. şi art. 77 lit. a C.p. (persoană vătămată ... prin reprezentant legal ...), toate cu aplic.
art. 38 al. 1 Cod penal.
În baza art. 72 Cod Penal, art. 127 Cod Penal, art. 399 alin. 9 Cod Procedură Penală s-a dedus
din durata măsurii educative privative de libertate aplicate durata arestului la domiciliu şi a arestului
preventiv, începând cu data de 27.08.2019 şi până în prezent.
În baza art. 399 alin. 1 Cod Procedură Penală s-a menţinut măsura preventivă a arestului
preventiv dispusă faţă de inculpatul minor ...
III). În baza art. 114 alin. 1 Cod Penal, art. 120 Cod Penal rap. la art. 129 Cod Penal s-a aplicat
inculpatului minor ... măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 6
(şase) luni cu începere de la data punerii în executare a măsurii educative, pentru săvârşirea
infracţiunilor de complicitatea la furt calificat, prev. de art. 48 al. 1 C.p. rap. la art. 228 al. 1-art. 229
al. 1 lit. b C.p., cu aplic. art. 113 al.2 C.p şi art. 77 lit. a C.p. (persoană vătămată ...) şi furt calificat,
prev. de art. 228 al. 1 – art. 229 al. 1 lit. b, d şi al. 2 lit. b C.p., cu aplic. art. 113 al. 2 C.p. şi art. 77
lit. a C.p. (persoană vătămată ... prin reprezentant legal ...), toate cu aplic. art. 38 al. 1 Cod penal.
În baza art. 121 alin. (1) lit. e) Cod Penal pe durata executării măsurii educative, s-a impus
minorului următoarea obligaţie: să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta.
În baza art. 120 alin. 2 Cod Penal şi art. 121 alin. 3 Cod Penal, s-a dispus ca supravegherea să
se facă sub coordonarea Serviciului de Probaţiune ...
S-a atras atenţia inculpatului minor asupra dispoziţiilor art. 123 Cod penal.
În temeiul art. 242 alin. 1 Cod procedură penală, art. 362 Cod procedură penală, art. 399 alin.
1 şi art. 404 alin. 4 lit. b Cod Procedură Penală s-a dispus revocarea măsurii preventive a controlului
judiciar prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. b Cod procedură penală, art. 214, art. 215 şi urm. Cod
procedură penală luată faţă de inculpatul minor ... prin încheierea pronunţată la data de 05.11.2019 în
dosarul penal nr. 2010/173/2019/a2 al Judecătoriei Adjud.
S-a dispus emiterea adreselor prevăzute de dispoziţiile art. 215 alin. 5 Cod procedură penală
faţă de inculpatul minor ...

36
 În temeiul prevederilor art. 397 Cod de Procedură Penală rap. la art. 1349 alin. 1, 2 Cod Civil,
art. 1357 Cod Civil, art. 1381 Cod Civil, a fost admisă în parte acţiunea civilă şi a fost obligat
inculpatul minor ... (în solidar cu părţile responsabile civilmente ... şi ...) la plata sumei de 600 lei
daune materiale către partea civilă ...
În temeiul prevederilor art. 397 Cod de Procedură Penală rap. la art. 1349 alin. 1, 2 Cod Civil,
art. 1357 Cod Civil, art. 1381 Cod Civil, a fost admisă acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul minor
... (în solidar cu părţile responsabile civilmente ... şi ...) la plata sumei de 400 lei daune materiale către
partea civilă ...
În temeiul prevederilor art. 397 Cod de Procedură Penală rap. la art. 1349 alin. 1, 2 Cod Civil,
art. 1357 Cod Civil, art. 1381 Cod Civil, a fost admisă în parte acţiunea civilă şi a fost obligat
inculpatul minor ... (în solidar cu părţile responsabile civilmente ... şi …) şi inculpatul minor ... (în
solidar cu partea responsabilă civilmente ...) la plata sumei de 12 lei daune materiale către partea
civilă minoră ..., prin reprezentanţi legali ... şi ...
În temeiul prevederilor art. 397 Cod de Procedură Penală rap. la art. 1349 alin. 1, 2 Cod Civil,
art. 1357 Cod Civil, art. 1381 Cod Civil, a fost admisă în parte acţiunea civilă şi a fost obligat
inculpatul minor ... (în solidar cu părţile responsabile civilmente ... şi ...) şi inculpatul minor ... (în
solidar cu partea responsabilă civilmente ...) la plata sumei de 10 lei daune materiale către partea
civilă minoră ..., prin reprezentanţi legali ... şi ...
În temeiul prevederilor art. 397 Cod de Procedură Penală rap. la art. 1349 alin. 1, 2 Cod Civil,
art. 1357 Cod Civil, art. 1381 Cod Civil, a fost admisă în parte acţiunea civilă şi a fost obligat
inculpatul minor ... (în solidar cu partea responsabilă civilmente ...) şi inculpatul minor ... (în solidar
cu partea responsabilă civilmente ...) la plata sumei de 50 lei daune materiale către partea civilă ...
În temeiul prevederilor art. 397 Cod de Procedură Penală rap. la art. 1349 alin. 1, 2 Cod Civil,
art. 1357 Cod Civil, art. 1381 Cod Civil, a fost admisă acţiunea civilă şi au fost obligaţi inculpatul
minor ... (în solidar cu părţile responsabile civilmente ... şi ...), inculpatul minor ... (în solidar cu partea
responsabilă civilmente ...) şi inculpatul minor ... (în solidar cu partea responsabilă civilmente ...) la
plata sumei de 300 lei daune materiale către partea civilă ..., prin reprezentantul legal ...
Pentru a pronunţa hotărârea judecătorească, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud la data de 23.08.2019
în dosarul penal nr. 74/P/2019 s-a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaţilor
minori:
1. ..., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la tâlhărie, prev. de art. 48 al. 1 C.p. rap.
art. 233 C.p., cu aplic. art. 113 al. 2 C.p., furt calificat, prev. de art. 228 al. 1- art. 229 al. 1 lit. b C.p.,
cu aplic. art. 113 al.2 C.p., complicitatea la furt calificat, prev. de art. 48 al. 1 C.p. rap. la art. 228 al.
1 - art. 229 al. 1 lit. b C.p. cu aplic. art. 113 al. 2 C.p. şi art. 77 lit. a C.p. şi furt calificat, prev. de art.
228 al. 1 – art. 229 al. 1 lit. b, d şi al. 2 lit. b C.p., cu aplic. art. 113 al. 2 C.p. şi art. 77 lit. a C.p., toate
cu aplic. art. 38 al. 1 C.p., constând în aceea că:
- în ziua de 29.03.2019, în jurul orelor 1800, pe timp de zi, a înlesnit deposedarea persoanei
vătămate ... de suma de 10 lei de către inculpatul ..., prin blocarea deplasării acesteia, inducându-i o
stare de temere,
- în ziua de 24.01.2019, în jurul orelor 1815, pe timp de seară, în timp ce se deplasa pe … din
mun. …, jud. …, împreună cu inculpatul ..., a sustras suma de 50 lei din buzunarul gecii persoanei
vătămate, ..., prin distragerea atenţiei şi profitând de neatenţia acesteia,
- în seara zilei de 26.01.2019, în jurul orelor 1835, împreună cu inculpatul ..., prin verificarea
locului faptei şi asigurarea acestuia, l-a ajutat pe minorul ..., în vârstă de 9 ani, să sustragă, din incinta

37
barului …, un portofel în care se aflau documente şi suma de 90 lei, aparţinând persoanei vătămate,
...,
- la data de 18.04.2019, ora 0000, împreună cu inculpaţii minori ..., ..., ambii în vârstă de 14
ani şi cu minorul ..., în vârstă de 13 ani, au pătruns, prin forţarea uşii de acces, în incinta sediului
profesional ..., de unde au sustras mai multe bunuri;
2. …, pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, prev. de art. 233 C.p., cu aplic. art. 113 al. 2
C.p., complicitatea la furt calificat, prev. de art. 48 al. 1 C.p. rap. la art. 228 al. 1 - art. 229 al. 1 lit. b
C.p., cu aplic. art. 113 al. 2 C.p., furt, prev. de art. 228 al. 1 C.p. cu aplic. art. 113 al. 2 C.p., furt
calificat, prev. de art. 228 al. 1- art. 229 al. 1 lit. b, d C.p., cu aplic. art. 113 al.2 C.p. şi furt calificat,
prev. de art. 228 al. 1 – art. 229 al. 1 lit. b, d şi al. 2 lit. b C.p., cu aplic. art. 113 al. 2 C.p. şi art. 77
lit. a C.p., toate cu aplic. art. 38 al. 1 C.p. constând în aceea că:
- în ziua de 29.03.2019, în jurul orelor 1800, pe timp de zi, a deposedat persoana vătămată ...
de suma de 10 lei, prin blocarea deplasării acesteia cu ajutorul inculpatului ..., precum şi prin folosirea
de ameninţări cu acte de natură penală, inducându-i o stare de temere,
- în ziua de 24.01.2019, în jurul orelor 1815, pe timp de seară, l-a susţinut moral pe inculpatul
..., care prin distragerea atenţiei, l-a deposedat pe ..., de suma de 50 lei,
- în ziua de 07.01.2019, pe timp de zi, însoţit fiind de minorul ..., în vârstă de 13 ani, a profitat
de neatenţia persoanei vătămate, ..., şi i-a sustras acesteia poşeta din mână, în care avea documentele
personale şi un portofel cu suma de 300 lei.
- în noaptea de 18/19.01.2019, însoţit fiind de minorul ..., în vârstă de 13 ani, a pătruns prin
efracţie, în cabina autocamionului marca Mercedes cu nr. de înmatriculare …, care era parcat pe str.
… din mun. …, jud. …, în dreptul blocului …, de unde a sustras o staţie de emisie-recepţie, în valoare
de 400 lei, aparţinând persoanei vătămate ...,
- la data de 18.04.2019, ora 0000, împreună cu inculpaţii ..., ..., ambii în vârstă de 14 ani şi
minorul ..., în vârstă de 13 ani, a pătruns, prin forţarea uşii de acces, în incinta sediului profesional ...,
de unde a sustras mai multe bunuri şi
3. ..., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitatea la furt calificat, prev. de art. 48 al. 1
C.p. rap. la art. 228 al. 1-art. 229 al. 1 lit. b C.p., cu aplic. art. 113 al.2 C.p şi art. 77 lit. a C.p. şi furt
calificat, prev. de art. 228 al. 1 – art. 229 al. 1 lit. b, d şi al. 2 lit. b C.p., cu aplic. art. 113 al. 2 C.p. şi
art. 77 lit. a C.p., toate cu aplic. art. 38 al. 1 C.p., constând în aceea că
- în seara zilei de 26.01.2019, în jurul orelor 1835, împreună cu inculpatul …, prin verificarea
locului faptei şi asigurarea acestuia, l-a ajutat pe minorul ..., în vârstă de 9 ani, să sustragă, din incinta
barului …, un portofel în care se aflau documente şi suma de 90 lei, aparţinând persoanei vătămate,
...,
- la data de 18.04.2019, ora 0000, împreună cu inculpaţii minori ..., ..., ambii în vârstă de 14
ani şi cu minorul ..., în vârstă de 13 ani, a pătruns, prin forţarea uşii de acces, în incinta sediului
profesional ..., de unde a sustras mai multe bunuri.
S-a reţinut prin actul de sesizare a instanţei următoarea stare de fapt:
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în perioada 07.01.2019-18.04.2019 inculpaţii
minori ..., ... şi ... au comis pe raza municipiului … mai multe infracţiuni, după cum urmează:
1. La data de 07.01.2019, persoana vătămată ... din mun. …, str. …, bl. …, ap. …, jud. …, a
sesizat organele de poliţie din cadrul Poliţiei mun. … cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, în jurul
orei 1400, în timp ce se afla în Parcul municipal …, doi minori, profitând de neatenţia ei, i-au sustras
o geantă de pe umăr, de culoare neagră, în care avea documente personale şi un portofel ce conţinea
suma de 300 lei, cartea de identitate, cardul de sănătate şi un card debit emis de Banca ...

38
 Imediat după sesizarea faptei, lucrătorii Poliţiei mun. … s-au deplasat în Parcul municipal …,
locul indicat de persoana vătămată ca fiind locul producerii evenimentului, ulterior pe strada … din
mun. …, adiacentă Parcului …, unde au fost identificaţi minorii ... şi ... Cei doi minori au fost conduşi
la sediul Poliţiei mun. …, unde au fost recunoscuţi de către persoana vătămată, ca fiind autorii furtului
săvârşit asupra sa.
Fiind audiată, persoana vătămată ... a declarat că, în data de 07.01.2019, în jurul orei 1400, se
deplasa prin parcul central din mun. … către locuinţa sa de domiciliu. La un moment dat, în faţa sa,
i-a observat pe minorii ... şi ..., care se jucau cu o minge, dându-şi pasă de la unul la celălalt. În timp
ce se jucau cu mingea, cei doi minori se deplasau înspre persoana vătămată, iar după ce au trecut de
dânsa, profitând de neatenţia acesteia, i-au luat poşeta din mâna stângă, pe care o ţinea lejer de toarte,
astfel că cei doi cu uşurinţă au putut intra în posesia ei. După ce i-a fost sustrasă poşeta, persoana
vătămată s-a întors către cei doi, moment în care l-a observat pe inculpatul minor ... cu poşeta sa în
mână. Atât el, cât şi ... fugeau către ieşirea din parc.
Cu ocazia audierii, inculpatul minor ... a recunoscut şi regretat fapta comisă, declarând că, în
data de 07.01.2019, în timp ce se plimba prin Parcul municipal … împreună cu minorul ..., a observat
o persoană în vârstă de sex feminin, având în mână o geantă, astfel că s-au deplasat în direcţia ei.
Profitând de neatenţia persoanei vătămate, inculpatul i-a sustras din mână geanta, după care împreună
cu celălalt minor au fugit. Pe drum au verificat interiorul genţii sustrase şi au găsit un portofel în care
erau bani. Întrucât erau urmăriţi de un cetăţean, au abandonat geanta şi portofelul şi au fugit în
continuare pentru a nu fi prinşi.
Ulterior, organele de cercetare penală au efectuat căutări în zona indicată de cei doi minori,
unde au identificat şi ridicat o geantă de culoare neagră, din material de imitaţie de piele, care a fost
predată persoanei vătămate. Portofelul, banii şi actele de identitate nu au fost găsite.
Aspectele declarate de către inculpatul ... au fost confirmate şi de către martorul ... (în vârstă
de 13 ani la data săvârşirii faptei).
La data de 13.02.2019 minorul ... a fost prezentat Serviciului de Medicină Legală … în
vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice pentru stabilirea existenţei
discernământului, iar din raportul de expertiză nr. 109/A1-P/25/ 30.01.2019, a reieşit faptul că
inculpatul minor ... a avut discernământ prezent în raport cu fapta săvârşită (dosar penal nr.
74/P/2019).
2. La data de 19.01.2019, persoana vătămată ... din com. …., sat …, jud. …, fără forme legale
în mun. …, str. …, bl. …, ap. …, jud. …, a sesizat organele de poliţie din cadrul Poliţiei mun. …,
jud. …, cu privire la faptul că, în noaptea de 18/19.01.2019, persoane necunoscute au pătruns, prin
efracţie, în cabina autocamionului marca Mercedes cu nr. de înmatriculare …, parcat pe strada … din
mun. … - zona blocurilor …, de unde au sustras o staţie de emisie recepţie marca Avanti, în valoare
de aproximativ 400 lei.
În urma cercetărilor efectuate, autorii acestei infracţiuni au fost identificaţi, aceştia fiind
minorii ... şi ..., acesta din urmă având la momentul comiterii faptei vârsta de 13 ani.
Cu ocazia audierii, inculpatul minor ... a recunoscut fapta comisă, declarând că, în cursul lunii
ianuarie 2019, în timp ce se afla cu minorii ... şi ..., în zona blocurilor … amplasate pe strada ..., la
ieşirea din mun. … către mun. …, au observat un autocamion parcat în zonă, fapt pentru care au
hotărât să intre în interior, cu scopul de a sustrage bunuri.
Inculpatul a declarat că primul care a intrat în cabina autocamionului a fost minorul ..., urmat
de către el şi de minorul ... Din interiorul autocamionului, inculpatul a sustras staţia de emisie-

39
recepţie, iar minorul ... a sustras antena. Bunurile le-au ascuns într-o zonă cu vegetaţie, din vecinătatea
locului faptei.
Declaraţia inculpatului a fost contrazisă însă de declaraţiile minorilor ... şi ..., ambii
menţionând faptul că minorul ... nu a participat la comiterea acestei infracţiuni. Acest aspect este
confirmat şi de către minorul ..., care a precizat că a fost împreună cu cei trei în noaptea săvârşirii
infracţiunii, însă la un moment dat împreună cu minorul ... au plecat din zona în care era parcat
autocamionul, timp în care inculpatul ... şi minorul ... au sustras staţia şi antena din interiorul cabinei
autocamionului.
După acest moment, cei patru minori s-au deplasat către Peco …, unde l-au abordat pe
martorul ..., de profesie taximetrist, căruia i-au oferit spre vânzare staţia de emisie-recepţie şi antena
aferentă. Declaraţiile numiţilor ... şi ... au comportat anumite discrepanţe, în ceea ce priveşte suma de
bani, pe care au încasat-o de la martorul …, pentru staţia vândută. Astfel, inculpatul ... a menţionat
faptul că au solicitat şi primit suma de 150 lei, în timp ce martorul ... a precizat faptul că au primit
suma de 100 lei. Ambii inculpaţi confirmă faptul că au urcat în taximetrul condus de martorul ... şi
au mers împreună cu acesta la locaţia unde cei doi ascunseseră staţia de emisie-recepţie şi antena, pe
care i le-au vândut lui ...
Cu ocazia audierii, martorul ... a declarat faptul că, în dimineaţa zilei de 19.01.2019, în jurul
orei 02 , în timp ce se afla cu taxiul în staţia Peco …, a fost abordat de către un grup de minori,
00

despre care ştia că săvârşesc infracţiuni de furt şi care i-au solicitat să-i transporte cu taxiul până în
cartierul ..., din mun. … Martorul a menţionat faptul că i-a refuzat şi că nu a primit de la aceştia nicio
staţie de emisie-recepţie sau antenă.
La data de 13.02.2019 minorul ... a fost prezentat Serviciului de Medicină Legală … în
vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice pentru stabilirea existenţei
discernământului, iar din raportul de expertiză nr. 141/A1-P/25/ 06.02.2019, a reieşit faptul că
inculpatul minor ... a avut discernământ prezent în raport cu fapta săvârşită (dosar penal nr.
131/P/2019).
3. La data de 24.01.2019, persoana vătămată ..., în vârstă de 15 ani, din com. …, sat …, jud.
…, a sesizat organele de poliţie din cadrul Poliţiei mun. …, jud. …, cu privire la faptul că, la aceeaşi
dată, în jurul orei 1815, în timp ce se deplasa pe Bld. …, a fost abordat de către inculpaţii minori ... şi
..., care i-au sustras din buzunar suma de 50 lei.
Cu ocazia audierii, persoana vătămată ..., în prezența avocatului din oficiu, a declarat faptul
că, în seara de 24.01.2019, în jurul orei 1800, în timp ce se deplasa pe Bld. … din mun. … către
autogară, a fost abordat de către doi minori, pe care îi cunoştea din vedere, care i-au cerut bani sau
ţigări. Întrucât cei doi minori erau insistenţi, persoana vătămată le-a dat suma de 2 lei, după care şi-a
continuat drumul către autogară. Însă inculpaţii, respectiv minorii ... şi ..., au continuat să meargă pe
lângă el, solicitându-i, în continuare, să le mai dea bani. La un moment dat, inculpatul ... i-a spus
persoanei vătămate că o va controla prin buzunare şi îi va lua banii pe care îi va găsi. Persoana
vătămată l-a ignorat, cu toate că ştia că în buzunarul gecii mai avea o bancnotă de 50 lei, şi nu i-a
răspuns la provocare, întrucât îi era teamă de cei doi.
La un moment dat, inculpatul ... i-a pipăit geaca şi buzunarele pantalonilor, moment în care,
fără să simtă ceva, i-au fost sustraşi cei 50 lei, după care cei doi minori s-au îndepărtat, persoana
vătămată continuându-şi deplasarea către autogară.
Ajunsă în incinta autogării, persoana vătămată a constatat faptul că îi lipseşte bancnota de 50
lei, pe care o avea în buzunarul gecii, motiv pentru care s-a deplasat la motelul …, unde s-a întâlnit
cu vărul său, …, căruia i-a relatat cele întâmplate. Împreună cu acesta din urmă au plecat în căutarea

40
inculpaţilor, pe care, ulterior, i-au găsit în incinta barului …, amplasat pe Bld. …, după care i-au
condus la sediul Poliţiei mun. ...
Inculpaţii ... şi ... au recunoscut fapta săvârşită şi i-au restituit persoanei vătămate suma de 38
lei, restul de 12 lei din totalul de 50 lei au fost cheltuiţi la barul … pe energizante şi biliard.
La data de 13.02.2019 minorii ... şi ... au fost prezentaţi Serviciului de Medicină Legală … în
vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice pentru stabilirea existenţei
discernământului, iar din rapoartele de expertiză nr. 109/A1-P/25/ 30.01.2019, respectiv nr. 111/A1-
P/27/ 30.01.2019 a reieşit faptul că inculpaţii minori ... şi ... au avut discernământ prezent în raport
cu fapta săvârşită (dosar penal nr. 153/P/2019).
4. La data de 26.01.2019, persoana vătămată ... din com. …, sat …, jud. …, angajată în cadrul
…, a sesizat organele de poliţie din cadrul Poliţiei mun. …, jud. …, cu privire la faptul că, la aceeaşi
dată, în jurul orei 1830, în timp ce se afla la serviciu, persoane necunoscute i-au sustras dintr-o geantă,
amplasată în partea din spate a tejghelei, portofelul în care avea cartea de identitate şi suma de 90 lei.
Cu ocazia audierii, persoana vătămată a declarat că lucrează la barul …, iar în ziua de
26.01.2019 a fost de serviciu. La un moment dat, persoana vătămată a mers la toaletă, iar când a
revenit a constatat faptul că din geanta, pe care o lăsase în spatele tejghelei, persoane necunoscute i-
au sustras portofelul, în care avea cartea de identitate şi suma de 90 lei.
Procedându-se la vizionarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere video
amplasate în incinta barului, au fost identificaţi autorii acestei infracţiuni de furt calificat, aceştia fiind
minorii ..., ... şi ..., acesta din urmă având la data comiterii faptei vârsta de 9 ani.
În continuare, organele de cercetare penală au procedat la căutarea celor trei minori, aceştia
fiind identificaţi în incinta barului ... din mun. …, unde jucau la aparatele de slot machine şi au fost
conduşi la sediul Poliţiei mun. …, unde au recunoscut fapta comisă. De asemenea, cei trei minori au
condus organele de cercetare penală în locul unde au abandonat portofelul, acesta fiind identificat,
ridicat şi predat persoanei vătămate. În interiorul portofelului se afla cartea de identitate a acesteia.
Cu ocazia audierii, inculpatul … a recunoscut comiterea faptei, declarând că, în seara zilei de
26.01.2019, împreună cu inculpatul minor ... şi cu minorul ... au mers la barul … de pe str. ... din
mun. …, aflat în administrarea …, au pătruns în interior, unde se afla doar barmaniţa. La un moment
dat, aceasta a mers la toaletă, moment în care inculpatul ... s-a deplasat în spatele tejghelei, unde a
observat geanta persoanei vătămate.
Inculpatul ... le-a spus celorlalţi doi că geanta barmaniţei este nesupravegheată şi l-a îndemnat
pe minorul ... să meargă după tejghea şi să caute în geantă.
În timp ce minorul ... căuta în geanta persoanei vătămate, inculpatul ... s-a postat în zona uşii
ce face accesul la toaletă pentru a semnaliza revenirea barmaniţei. De asemenea, inculpatul ... s-a
postat în zona uşii ce face accesul din exterior, în incinta barului, pentru a-l atenţiona pe minorul ...
dacă vreo persoană intenţionează să intre în bar.
După ce minorul ... a sustras din geantă portofelul persoanei vătămate, cei trei minori au fugit
din incinta barului. Pe drum aceştia au observat că în portofel era suma de 90 lei, pe care au luat-o,
iar portofelul l-au abandonat într-o zonă cu vegetaţie. Cei trei au împărţit banii, inculpaţii au luat
fiecare câte 40 lei, iar minorul ... a primit suma de 10 lei, după care s-au deplasat la barul ... din mun.
…, unde au jucat o parte din bani la aparatele tip slot machine, rămânându-le suma de 40 lei, pe care
au restituit-o persoanei vătămate.
De asemenea, inculpatul ... a recunoscut comiterea faptei reţinută în sarcina sa.
Cele declarate de către inculpaţii ... şi ... au fost confirmate şi de către martorul ...

41
 La data de 13.02.2019 minorii ... şi ... au fost prezentaţi Serviciului de Medicină Legală … în
vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice pentru stabilirea existenţei
discernământului, iar din rapoartele de expertiză nr. 111/A1-P/27/ 30.01.2019, respectiv nr. 110/A1-
P/26/30.01.2019 a reieşit faptul că inculpaţii minori ... şi ... au avut discernământ prezent în raport cu
fapta săvârşită (dosar penal nr. 174/P/2019).
5. La data de 29.03.2019, numita ..., din mun. …, str. …, nr. …, ap. …, jud. …, a sesizat
organele de poliţie din cadrul Poliţiei mun. …, jud. …, cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, în jurul
orei 1800, în timp ce se afla în zona străzii … din mun. …, fiul său, ..., în vârstă de 14 ani, a fost
ameninţat de către patru minori de etnie rromă, care i-au luat şi suma de 10 lei.
Cu ocazia verificărilor efectuate, cei patru minori au fost identificaţi, aceştia fiind ..., ..., ... şi
... Din acest grup de minori, persoana vătămată ... i-a identificat pe inculpaţii ... şi ..., ca fiind cei doi
autori care l-au ameninţat şi i-au luat suma de 10 lei.
Cu ocazia audierii, persoana vătămată ..., în prezența avocatului din oficiu ..., a declarat că, la
data de 29.03.2019, în jurul orei 1700, a fost trimis de mama sa la un magazin din apropierea locuinţei,
pentru a face cumpărături, primind de la aceasta suma de 50 lei. După ce a efectuat cumpărăturile, ...
a plecat spre domiciliu, având asupra sa suma de 30 lei. Pe drum, persoana vătămată a observat patru
minori de etnie rromă, pe care îi mai văzuse prin oraş şi care în mai multe rânduri i-au solicitat să le
dea bani, motiv pentru care a încercat să evite grupul de minori, fiindu-i teamă de aceştia. Astfel
persoana vătămată s-a deplasat pe o rută ocolitoare, însă la un moment dat, în faţa sa au ajuns
inculpaţii ... şi ... Cei doi s-au postat în faţa sa, blocându-i drumul, moment în care inculpatul ... i-a
solicitat să-i dea bani, aceasta înmânându-i suma de 10 lei.
Inculpatul ... i-a cerut din nou bani persoanei vătămate, blocându-i în continuare drumul
împreună cu inculpatul ... Văzând că persoana vătămată refuză să-i dea alţi bani, inculpatul ... a
ameninţat-o spunându-i că va scoate un cuţit dacă nu îi va da bani.
Auzind ameninţarea adresată de către inculpat, persoana vătămată s-a panicat, neştiind ce să
facă. În acel moment, prin zonă, trecea un autoturism care purta semnele Jandarmeriei Române, fapt
pentru care inculpatul ... i-a spus persoanei vătămate să nu le spună nimic jandarmilor despre acest
incident, după care cei doi inculpaţi au plecat.
Persoana vătămată a relatat cele întâmplate mamei sale, care a sesizat organele de poliţie.
Cu ocazia audierii, inculpaţii ... şi ... au recunoscut comiterea faptei reţinută în sarcina lor.
De asemenea, aspectele prezentate anterior au fost confirmate şi de către martorii minori …
şi ... care au declarat faptul că inculpaţii ... şi ... au plecat de lângă ei, în urmărirea persoanei vătămate,
iar după o perioadă scurtă de timp, au revenit, iar inculpatul ... avea asupra sa suma de 10 lei, spunând
că i-a luat de la ..., după ce l-a ameninţat că va scoate un cuţit dacă nu îi va da bani.
La data de 03.04.2019, minorii ... şi ... au fost prezentaţi Serviciului de Medicină Legală … în
vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice pentru stabilirea existenţei
discernământului, iar din rapoartele de expertiză nr. 476/A1-P/114/ 01.04.2019, respectiv nr. 477/A1-
P/115/ 01.04.2019 a reieşit faptul că inculpaţii minori ... şi ... au avut discernământ prezent în raport
cu fapta săvârşită (dosar penal nr. 447/P/2019).
6. La data de 18.04.2019, ora 0000, lucrătorii de poliţie din cadrul Poliţiei mun. … au fost
sesizaţi telefonic cu privire la faptul că, în incinta ..., amplasat pe raza mun. …, str. … nr. …, jud. …,
se află mai multe persoane necunoscute care încearcă să sustragă bunuri.
Cu ocazia deplasării la faţa locului, lucrătorii de poliţie au fost întâmpinaţi de către numiţii …
(agent de poliţie aflat în timpul liber) şi de către martorul …, care locuiesc în apropierea .., şi care le-
au comunicat că în interiorul … sunt mai mulţi tineri care sustrag bunuri.

42
 În incinta ..., lucrătorii de poliţie au identificat pe minorii ..., ..., ... şi …, care au pătruns în
interior prin forţarea uşii de acces şi au sustras mai multe bunuri: maşini de tuns, foarfece, ustensile
pentru coafat, pe care le-au ascuns în apropierea clădirii.
Cei patru minori au indicat organelor de poliţie locul unde au fost depozitate bunurile sustrase,
acestea fiind ridicate şi predate persoanei vătămate ...
Ulterior, persoana vătămată a precizat că nu au fost recuperate în totalitate bunurile sustrase,
în sensul că nu au fost găsite două maşini de tuns mărcile Remington şi Roventa, fiecare în valoare
de aproximativ 150 lei.
La data de 08.05.2019, minorii ..., ... şi ... au fost prezentaţi Serviciului de Medicină Legală
… în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice pentru stabilirea existenţei
discernământului, iar din rapoartele de expertiză nr. 592/A1-P/140/ 22.04.2019, nr. 594/A1-P/142/
22.04.2019 şi nr. 593/A1-P/141/ 22.04.2019 a reieşit faptul că inculpaţii minori ..., ... şi ... au avut
discernământ prezent în raport cu fapta săvârşită. La data comiterii faptei minorul ... avea vârsta de
13 ani (dosar penal nr. 537/P/2019).
Toţi cei trei inculpaţi au recunoscut faptele pentru care sunt cercetaţi şi au cooperat în mare
parte la recuperarea prejudiciilor produse.
Instanţa a reţinut situaţia de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului
probator administrat în cauză.
Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 17.10.2019, judecătorul de
cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării
actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.
La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, în şedinţă nepublică, ulterior
citirii în extras în baza art. 374 Cod procedură penală a actului de sesizare a instanţei, instanţa i-a
întrebat pe inculpaţi dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul
urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, aducându-le la cunoştinţă dispoziţiile art. 396
alin. (10) Cod procedură penală, iar în urma răspunsului afirmativ al acestora, a procedat la ascultarea
inculpaţilor minori ... în prezenţa avocatului desemnat din oficiu ... şi a părţii responsabile civilmente
..., … în prezenţa avocatului desemnat din oficiu ... şi a părţilor responsabile civilmente ... şi ... şi ...
în prezenţa avocatului desemnat din oficiu ... şi a părţii responsabile civilmente ... şi a avocatului
desemnat din oficiu ... pentru persoanele vătămate minore ... şi ..., luând concluziile procurorului, ale
avocaţilor desemnaţi şi ale părţilor responsabile civilmente.
În conformitate cu dispoziţiile art. 375 al. 2 CPP, instanţa a admis cererea inculpaţilor ca
judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor
prezentate de părţi.
În condiţiile legii, având în vedere incidenţa dispoziţiilor art. 374 al. 4 Noul Cod Procedură
Penală soluţionarea cauzei s-a făcut fără administrarea de dovezi în cursul judecăţii. Au fost însuşite
fără rezerve probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: procese-verbale de sesizare din
oficiu, procese-verbale de consemnare a plângerii sau denunţului oral; procese verbale de cercetare
la faţa locului şi planşe foto; declaraţii persoane vătămate ..., ..., ..., ..., ... şi ...; declaraţii suspect ...,
..., ...; declaraţii inculpaţi ..., ..., ...; procese-verbale de prezentare pentru recunoaştere; dovezi predare-
primire, declaraţii martori ..., ..., …, ..., ..., ..., …, ...; rapoarte de expertiză medico-legală privind pe
inculpaţii ..., ... şi ...; certificate cazier judiciar.
De asemenea, în baza art. 506 alin. (2) Cod proc. penală instanţa a dispus efectuarea unor
referate de evaluare a inculpaţilor minori de către Serviciul de Probaţiune … pentru inculpaţii minori
..., ... şi ... referatele fiind întocmite şi ataşate la dosarul cauzei.

43
 În drept s-a reţinut că:
I). Faptele inculpatului minor ... realizează conţinutul constitutiv al următoarelor infracţiuni:
1. fapta prin care, în ziua de 29.03.2019, în jurul orelor 1800, pe timp de zi, inculpatul minor
... a înlesnit deposedarea persoanei vătămate minore ... de suma de 10 lei de către inculpatul ..., prin
blocarea deplasării acesteia, inducându-i o stare de temere, întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunii de complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 233 C.p.,
cu aplic. art. 113 alin. 2 Cod penal.
2. fapta prin care, în ziua de 24.01.2019, în jurul orelor 1815, pe timp de seară, în timp ce se
deplasa pe Bld. ... din mun. …, jud. …, împreună cu inculpatul ..., a sustras suma de 50 lei din
buzunarul gecii persoanei vătămate minore ..., prin distragerea atenţiei şi profitând de neatenţia
acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prev. şi ped. de art. 228
al.1 - art.229 al. 1lit. b C.p., cu aplic. art. 113 al. 2 Cod penal.
3. fapta prin care, în seara zilei de 26.01.2019, în jurul orelor 1835, împreună cu inculpatul ...,
prin verificarea locului faptei şi asigurarea acestuia, l-a ajutat pe minorul ..., în vârstă de 9 ani, să
sustragă, din incinta barului …, un portofel în care se aflau documente şi suma de 90 lei, aparţinând
persoanei vătămate ..., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la
infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b
C.p., cu aplic. art. 113 alin. 2 C.p. şi art. 77 lit. a Cod penal.
4. fapta prin care, la data de 18.04.2019, ora 0000, împreună cu inculpaţii minori ..., ..., ambii
în vârstă de 14 ani şi cu minorul ..., în vârstă de 13 ani, au pătruns, prin forţarea uşii de acces, în
incinta sediului profesional ..., cu sediul în mun. …, str. ... nr. …, jud. …, de unde au sustras mai
multe bunuri, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin.
1 - art. 229 alin. 1 lit. b şi d şi alin. 2 lit. b C.p., cu aplic. art. 113 alin. 2 C.p. şi art. 77 lit. a Cod penal.
Întrucât toate infracțiunile au fost comise de inculpat prin acțiuni diferite înainte de a fi
condamnat definitiv pentru vreuna din ele, în cauză au fost reţinute şi dispoziţiile art. 38 alin.1 Cod
penal privind concursul real de infracţiuni.
II). Faptele inculpatului minor ..., realizează conţinutul constitutiv al următoarelor
infracţiunilor:
1. fapta prin care, în ziua de 29.03.2019, în jurul orelor 1800, pe timp de zi, a deposedat
persoana vătămată minoră ... de suma de 10 lei, prin blocarea deplasării acesteia cu ajutorul
inculpatului ..., precum şi prin folosirea de ameninţări cu acte de natură penală, inducându-i o stare
de temere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 C.p., cu
aplic. art. 113 alin. 2 Cod penal.
2. fapta prin care, în ziua de 24.01.2019, în jurul orelor 1815, pe timp de seară, l-a susţinut
moral pe inculpatul ..., care prin distragerea atenţiei, l-a deposedat pe persoana vătămată minoră …,
de suma de 50 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea
de furt calificat, prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap la art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b C.p., cu aplic.
art. 113 alin. 2 Cod penal.
3. fapta prin care, în ziua de 07.01.2019, pe timp de zi, însoţit fiind de minorul ..., în vârstă de
13 ani, a profitat de neatenţia persoanei vătămate, ..., şi i-a sustras acesteia poşeta din mână, în care
avea documentele personale şi un portofel cu suma de 300 lei, întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 113 alin. 2 Cod penal.
4. fapta prin care, în noaptea de 18/19.01.2019, însoţit fiind de minorul ..., în vârstă de 13 ani,
a pătruns prin efracţie, în cabina autocamionului marca Mercedes cu nr. de înmatriculare …, care era
parcat pe str. ... din mun. …, jud. …, în dreptul blocului …, de unde a sustras o staţie de emisie-

44
recepţie, în valoare de 400 lei, aparţinând persoanei vătămate ..., întruneşte elementele constitutive
ale infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b şi d C.p., cu aplic. art.
113 alin. 2 Cod penal.
5. fapta prin care, la data de 18.04.2019, ora 0000, împreună cu inculpaţii ..., ..., ambii în vârstă
de 14 ani şi minorul ..., în vârstă de 13 ani, a pătruns, prin forţarea uşii de acces, în incinta sediului
profesional ... cu sediul în mun. …, str. ... nr. …, jud. …, de unde a sustras mai multe bunuri, întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b
şi d şi alin. 2 lit. b C.p., cu aplic. art. 113 alin. 2 C.p. şi art. 77 lit. a Cod penal.
Întrucât toate infracţiunile au fost comise de inculpat prin acţiuni diferite înainte de a fi
condamnat definitiv pentru vreuna din ele, în cauză au fost reţinute şi dispoziţiile art. 38 al. 1 Cod
penal, privind concursul real de infracţiuni.
III). Faptele inculpatului minor …, realizează conţinutul constitutiv al următoarelor
infracţiuni:
1. fapta prin care, în seara zilei de 26.01.2019, în jurul orelor 1835, împreună cu inculpatul ..,
prin verificarea locului faptei şi asigurarea acestuia, l-a ajutat pe minorul ..., în vârstă de 9 ani, să
sustragă, din incinta barului …, un portofel în care se aflau documente şi suma de 90 lei, aparţinând
persoanei vătămate, ..., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la
infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b
C.p., cu aplic. art. 113 alin. 2 C.p. şi art. 77 lit. a Cod penal.
2. fapta prin care, la data de 18.04.2019, ora 0000, împreună cu inculpaţii minori ..., ..., ambii
în vârstă de 14 ani şi cu minorul ..., în vârstă de 13 ani, au pătruns, prin forţarea uşii de acces, în
incinta sediului profesional ..., cu sediul în mun. …, str. ... nr. …, jud. …, de unde au sustras mai
multe bunuri, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin.
1 - art. 229 alin. 1 lit. b şi d şi alin. 2 lit. b C.p., cu aplic. art. 113 alin. 2 C.p. şi art. 77 lit. a Cod penal.
Întrucât toate infracțiunile au fost comise de inculpat prin acțiuni diferite înainte de a fi
condamnat definitiv pentru vreuna din ele, în cauză au fost reţinute şi dispoziţiile art. 38 alin.1 Cod
penal privind concursul real de infracţiuni.
Sub aspectul laturii subiective, inculpaţii au acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei
directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal, întrucât inculpaţii au prevăzut
rezultatul faptelor lor şi au urmărit producerea lui prin săvârşirea faptelor.
Măsuri preventive
Prin ordonanţa din data de 04.07.2019, Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud a dispus
luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de
04.07.2019, până la data de 01.09.2019, inclusiv, faţă de inculpaţii minori ..., ... şi ...
Poliţia mun. … a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud în timpul urmăririi penale
cu privire la săvârşirea de noi infracţiuni de furt calificat de către inculpaţii minori şi cu privire la
încălcarea de către aceştia a obligaţiilor de a nu comunica unul cu celălalt.
În aceste condiţii, prin rechizitoriul întocmit în cauză la data de 23.08.2019 Parchetul de pe
lângă Judecătoria Adjud a propus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la
domiciliu faţă de inculpaţii minori ..., ... şi ... pe o durată de 30 zile.
Prin încheierea pronunţată la data de 27.08.2019 de Judecătoria Adjud în dosarul penal nr.
2010/173/2019/a1.1 în faza de cameră preliminară s-a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar,
dispusă prin ordonanţa din data de 04.07.2019 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud cu
măsura arestului la domiciliu faţă de inculpaţii minori ..., ... şi ...

45
 Prin încheierea pronunţată la data de 05.11.2019 în faza de judecată în dosarul nr.
2010/173/2019/a2, în urma sesizărilor repetate primite de la Pol. Mun. … instanța a reţinut că
inculpaţii minori ... şi ... au încălcat în mod sistematic şi cu rea-credinţă măsura preventivă a arestului
la domiciliu luată prin încheierea din 27.08.2019, în sensul că în perioada 13.10.2019-04.11.2019 au
părăsit aproape zilnic imobilul în care locuiesc fără permisiunea organului judiciar care a dispus
măsura, au luat legătura unul cu celălalt şi cu martorii din dosar şi exista suspiciunea rezonabilă că ar
fi săvârşit cu intenţie mai multe infracţiuni de furt pentru care nu s-a dispus încă punerea în mișcare
a acţiunii penale.
În aceste condiţii, prin încheierea pronunţată la data de 05.11.2019 în faza de judecată în
dosarul nr. 2010/173/2019/a2, instanţa a dispus înlocuirea în lipsă a măsurii arestului la domiciliu,
dispusă prin încheierea din data de 27.08.2019 în dosarul nr. 2010/173/2019/a1.1 cu măsura arestării
preventive a inculpaţilor minori ... şi ... Prin aceeaşi încheiere s-a dispus înlocuirea măsurii preventive
a arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul minor ... cu măsura preventivă a controlului judiciar
prevăzută de art. 202 alin.4 lit. b, cu art.214, art.215 şi urm. Cod proc. penală, pe o perioadă de 60 de
zile.
Prin încheierea pronunţată la data de 08.11.2019 în dosarul nr. 2010/173/2019/a2, instanţa a
confirmat măsura arestării preventive a inculpaţilor minori ... şi ..., fiind emise mandatele de arestare
preventivă nr. 2/J şi respectiv 3/J emise la data de 07.11.2019 de Judecătoria Adjud în dosarul nr.
2010/173/2019/a2.
Prin încheierea din 25.11.2019 pronunţată în dosarul nr. 2010/173/2019/a3 instanța a menţinut
starea de arest preventiv a inculpaţilor minori ... şi ... şi măsura preventivă a controlului judiciar
dispusă faţă de inculpatul minor ...
Individualizarea pedepselor şi măsurilor educative pentru inculpaţi
Reţinând că faptele arătate mai sus există şi au fost comise cu vinovăţie de către inculpaţi, faţă
de probele administrate în cauză şi recunoaşterea acestora, instanţa a aplicat inculpaţilor minori
măsuri educative pentru săvârşirea infracţiunilor aşa cum au fost descrise mai sus.
La individualizarea măsurii educative ce au fost aplicate fiecărui inculpat minor, instanţa a
avut în vedere, potrivit art. 115 alin. (2) Cod penal, criteriile generale de individualizare prevăzute de
art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, precum şi mijloacele
folosite, starea de pericol creată pentru valorile ocrotite, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a
altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, lipsa de antecedente
penale ale minorilor, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de
educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi social, precum şi prevederile art. 49 Cod penal.
Inculpaţii minori ..., ... şi ... nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, însă au fost şi sunt
cercetaţi în mai multe dosare penale pentru săvârşirea de infracţiuni contra patrimoniului, iar în unele
dintre aceste dosare s-a dispus clasarea, întrucât exista o cauză de neimputabilitate, respectiv
minoritatea acestora.
Toţi cei trei inculpaţi minori au recunoscut faptele reţinute în sarcina lor şi au cooperat în mare
parte la recuperarea prejudiciilor produse.
S-a reţinut şi faptul că în faza de cameră preliminară şi în faza de judecată inculpaţii minori ...
şi ... au încălcat în mod sistematic şi cu rea-credinţă măsura preventivă a arestului la domiciliu luată
prin încheierea din 27.08.2019, în sensul că în perioada 13.10.2019-04.11.2019 au părăsit aproape
zilnic imobilul în care locuiesc fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura, au luat
legătura unul cu celălalt şi cu martorii din dosar şi exista suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârşit cu

46
intenţie mai multe infracţiuni de furt pentru care nu s-a dispus încă punerea în mișcare a acţiunii
penale.
Inculpatul minor ..., deşi au existat sesizări că în faza de urmărire penală ar fi săvârşit noi fapte
penale, după înlocuirea măsurii controlului judiciar, dispusă prin ordonanţa din data de 04.07.2019
emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud cu măsura arestului la domiciliu la data de
27.08.2019, nu a mai făcut obiectul unor astfel de sesizări din partea organelor de poliţie.
Referitor la inculpatul minor ..., Serviciul de Probaţiune … a arătat în referatul de evaluare nr.
10161/SPVN/22.10.2019 că riscul de recidivă este unul mediu spre mare, deşi beneficiază de suport
moral, afectiv şi material din partea familiei. S-a precizat că inculpatul minor a persistat în adoptarea
unui comportament delincvent, nu are nicio ocupaţie prosocială şi nu conştientizează gravitatea
faptelor sale. În acest context s-a propus aplicarea unei măsuri educative privative de libertate,
respectiv internarea într-un centru educativ.
Referitor la inculpatul minor ..., Serviciul de Probaţiune … a arătat în referatul de evaluare nr.
10161/SPVN/22.10.2019 că riscul de recidivă este unul mare deşi beneficiază de suport moral, afectiv
şi material din partea familiei. S-a precizat că inculpatul minor a persistat în adoptarea unui
comportament delincvent, nu are nicio ocupaţie prosocială şi nu conştientizează gravitatea faptelor
sale. În acest context s-a propus aplicarea unei măsuri educative privative de libertate, respectiv
internarea într-un centru educative.
Referitor la inculpatul minor ..., Serviciul de Probaţiune … a arătat în referatul de evaluare nr.
11110/SPVN/01.10.2018 riscul de recidivă este unul mare. S-a precizat că este oportună din
perspectiva reducerii riscului săvârşirii de noi infracţiuni măsura educativă a asistării zilnice, cu
impunerea obligaţiei de „a se prezenta la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta”. Instanţa
reţine în legătură cu inculpatul minor ... că, deşi au existat sesizări conform cărora în faza de urmărire
penală ar fi săvârşit noi fapte penale, după înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului
la domiciliu la data de 27.08.2019 acesta nu a mai făcut obiectul unor astfel de sesizări din partea
organelor de poliţie.
S-a constatat că prin faptele lor repetate, inculpaţii minori au arătat sfidare şi dispreţ la adresa
normelor de convieţuire socială şi la adresa clemenţei de care au beneficiat din partea organelor
judiciare cu ocazia primelor măsuri educative neprivative de libertate aplicate.
Instanţa a mai remarcat şi săvârşirea infracţiunilor de către inculpaţii minori împreună cu
minori având vârsta sub 14 ani, aspect care a condus la concluzia că acest fenomen infracţional va
continua probabil şi în viitor.
S-a avut în vedere şi faptul că pedeapsa pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 233 Cod
penal este închisoarea de la 2 la 7 ani, că pedeapsa pentru infracţiunea de furt calificat, prev. de art.
228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b şi d şi alin. 2 lit. b Cod penal este închisoarea de la 2 la 7 ani şi că
potrivit art. 49-52 Cod penal instigatorul şi complicele la o infracţiune săvârşită cu intenţie se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor, ţinându-se seama de contribuţia fiecăruia la
săvârşirea infracţiunii. Conform art. 114 alin.1, 2 lit. b Cod penal faţă de minorul care la data săvârşirii
infracţiunii avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, se poate lua o măsură educativă privativă de
libertate atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai
mare ori detenţiunea pe viaţă.
Instanţa a ţinut cont de admiterea cererii inculpaţilor ca judecata să aibă loc numai pe baza
probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, respectiv
prevederile art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală referitor la reducerea cu o treime a limitelor
măsurilor educative privative de libertate.

47
 Pentru aceste motive, reţinând că inculpaţii minori ... şi ... au comis infracţiunile reţinute în
sarcina cu vinovăţie, instanţa a aplicat acestora o măsură educativă privativă de libertate orientată
spre minimul special prevăzut de lege, redusă conform art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi în
cuantum suficient în opinia instanţei pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor educativă şi
de constrângere, respectiv cea a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 (un) an.
S-a dedus din durata măsurii educative privative de libertate aplicate acestora durata arestului
la domiciliu şi a arestului preventiv, începând cu data de 27.08.2019 şi până în prezent, și s-a menţinut
măsura preventivă a arestului preventiv dispusă faţă de aceștia.
Faţă de inculpatul minor ..., în temeiul celor expuse mai sus instanța a aplicat acestuia o
măsură educativă neprivativă de libertate, în cuantum suficient în opinia instanţei pentru atingerea
scopului şi îndeplinirea funcţiilor educativă şi de constrângere, respectiv cea a asistării zilnice pe o
perioadă de 6 (şase) luni.
Latura civilă a fost soluționată, în temeiul prevederilor art. 397 Cod de Procedură Penală rap.
la art. 1349 alin. 1, 2 Cod Civil, art. 1357 Cod Civil, art. 1381 Cod Civil, prin obligarea inculpaților
minori singuri sau în solidar, în raport de participarea la cauzarea prejudiciilor, fiecare în solidar și
cu părţile responsabile civilmente la plata daunele materiale către părțile civile, fiind respinse daunele
morale ca fiind nejustificate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul ..., arătând că a avut o contribuție redusă
la comiterea faptelor, prejudiciul total creat este modic, în cuantum de 150 lei, persoanele vătămate
şi-au recuperat prejudiciul, a avut o atitudine total sinceră, a recunoscut şi regretat faptele comise,
este la prima abatere, solicitând luarea unei măsuri educative neprivative de libertate.
Persoanele vătămate minore ... şi ..., prin apărător desemnat din oficiu, au solicitat respingerea
apelului inculpatului.
Partea responsabilă civilmente ... a solicitat admiterea apelului.
Procurorul a solicitat respingerea apelului inculpatului.
Apelul este nefondat.
Examinând cauza prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt şi
de drept, conform art. 417 al. 2 C.proc.pen., Curtea constată că situaţia de fapt şi vinovăţia
inculpatului ..., pentru săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii, au fost corect stabilite de prima
instanţă, prin probele administrate în cauză, dând încadrarea juridică corespunzătoare faptelor penale
comise de acesta.
Astfel, din coroborarea probelor administrate în cauză, arătate și analizate pe larg de instanța
de fond, rezultă că inculpatul minor ... a comis următoarele fapte penale:
- în ziua de 29.03.2019, în jurul orelor 1800, pe timp de zi, a înlesnit deposedarea
persoanei vătămate minore ... de suma de 10 lei de către inculpatul ..., prin blocarea deplasării
acesteia, inducându-i o stare de temere;
- în ziua de 24.01.2019, în jurul orelor 1815, pe timp de seară, în timp ce se deplasa pe
Bld. … din mun. …, jud. …, împreună cu inculpatul ..., a sustras suma de 50 lei din buzunarul gecii
persoanei vătămate minore ... , prin distragerea atenţiei şi profitând de neatenţia acesteia;
- în seara zilei de 26.01.2019, în jurul orelor 1835, împreună cu inculpatul ..., prin
verificarea locului faptei şi asigurarea acestuia, l-a ajutat pe minorul ..., în vârstă de 9 ani, să sustragă,
din incinta barului …, un portofel în care se aflau documente şi suma de 90 lei, aparţinând persoanei
vătămate ...;

48
 - la data de 18.04.2019, ora 0000, împreună cu inculpaţii minori ..., ..., ambii în vârstă de
14 ani şi cu minorul ..., în vârstă de 13 ani, au pătruns, prin forţarea uşii de acces, în incinta sediului
profesional ..., de unde au sustras mai multe bunuri.
Faptele comise de inculpatul minor ... întrunesc elementele constitutive a patru infracțiuni,
respectiv: complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 233
Cod penal, furt calificat, prev. de art. 228 al.1 - art.229 al. 1 lit. b Cod penal, complicitate la
infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1 - art. 229
alin. 1 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, și furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 -
art. 229 alin. 1 lit. b şi d şi alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, toate cu
aplicarea și a art. 113 alin. 2 Cod penal și art. 38 alin.1 Cod penal.
Sancțiunea aplicată inculpatului ... a fost just individualizată avându-se în vedere atât
împrejurările comiterii faptei, gravitatea acesteia, cât şi persoana şi atitudinea sa.
În acest sens, se constată că infracţiunile comise prezintă un grad ridicat de pericol social,
fiind afectate relaţiile sociale cu caracter patrimonial referitoare la posesia și detenția bunurilor
mobile, inculpatul neavând nici o reţinere în a ajuta pe inculpatul ... la sustragerea de bani, prin
amenințare, de la o persoană vătămată minoră, de a sustrage bani de la altă persoană vătămată minoră,
de a ajuta un minor de 9 ani la sustragerea de bunuri, de a pătrunde prin efracție și violare de sediu
profesional în incinta unei societăți comerciale pentru a sustrage bunuri, cauzând un prejudiciu relativ
ridicat, în valoare de peste 450 lei. În acest sens, se observă că de la partea civilă ... au fost sustrase
mai multe bunuri, respectiv: mașini de tuns, foarfece, ustensile de coafat, fiind recuperate o parte din
bunuri, cu excepția a două mașini de tuns în valoare de 300 lei, iar de la persoana vătămată ... și un
portofel în care se aflau documente, recuperate de organele de poliție, astfel că nu se poate reține că
prejudiciile au fost modice.
Faptul că o parte din bunurile sustrase au fost recuperate nu se datorează inculpatului, ci
împrejurării că a fost depistat de organele de poliție imediat după comiterea faptelor, reușindu-se
restituirea banilor ce nu au fost cheltuiți și a bunurilor care nu fuseseră încă valorificate.
Din perspectiva persoanei inculpatului se observă că nu este la primul impact cu legea penală,
mai fiind cercetat pentru comiterea de fapte penale, acesta nu a respectat măsura preventivă a
controlului judiciar luată inițial, ce a determinat înlocuirea acestei măsuri cu cea a arestului la
domiciliu, nu a respectat nici această măsură preventivă, părăsind nejustificat imobilul unde executa
arestul la domiciliu și comițând alte fapte penale, fiind înlocuită cu arestul preventiv.
Prin urmare, se constată că inculpatul ... a perseverat pe calea infracțională.
Cu privire la atitudinea inculpatului se constată că acesta a recunoscut infracțiunile comise,
însă în condițiile în care a fost prins imediat după comiterea unora dintre ele și comiterea faptelor este
dovedită și cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv: declarațiile persoanelor vătămate, ale
martorilor, imaginile surprinse de camerele de supraveghere amplasate la unităţile economice,
procesele verbale de cercetare la fața locului, de ridicare a unora dintre bunurile sustrase și predarea
acestora persoanelor vătămate, procesele verbale de recunoaștere a inculpaților de către martori și
persoanele vătămate.
Totodată, împrejurarea că inculpatul a recunoscut comiterea faptei a fost valorificată în cadrul
procedurii simplificate de judecată prin reducerea limitelor măsurii educative privative de libertate a
internării într-un centru educativ cu o treime, conform art.396 alin.10 Cod procedură penală.
Prin urmare, măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o
perioadă de 1 an, aplicată inculpatului ..., este aptă să asigure atingerea scopului sancțiunii, acesta

49
având posibilitatea de a urma programe de pregătire școlară și formare profesională, precum și
programe de reintegrare socială, astfel încât să-și îndrepte conduita.
În consecință, este nefondată cererea inculpatului de a i se aplica o măsură educativă
neprivativă de libertate.
Față de considerentele de mai sus, în baza disp. art. 421 pct. 1 lit. b C.proc.pen., s-a respins
ca nefondat apelul declarat de inculpatul ...

5. Titlu: Condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării sub supraveghere în cazul

infracțiunii prevăzute de art. 337 Cod penal - refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre
biologice. Inoportunitatea amânării aplicării pedepsei în cazul unor astfel de infracțiuni.
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Individualizarea pedepselor. Partea specială.
Refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice
Indice alfabetic: - Drept penal
- individualizarea pedepselor
- refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice
Legislaţie relevantă: art. 83, art. 91, art. 337 Codul penal
Rezumat: Legea penală consideră a priori ca fiind mai gravă fapta unei persoane de a conduce un
vehicul sub influența băuturilor alcoolice urmată de refuzul recoltării de probe biologice în vederea
stabilirii alcoolemiei, în raport de conducerea unui vehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de
peste 0,80 g/l, în primul caz dispozițiile art. 337 Cod penal prevăzând pedeapsa închisorii de la 1 la
5 ani, pe când în cel de-al doilea caz dispoziţiile art. 336 al.1 Cod penal prevăd sancțiunea închisorii
de la 1 la 5 ani alternativ cu pedeapsa amenzii.
Prezenţa pe drumurile publice a unui autoturism la volanul căruia se află o persoană care
a consumat anterior băuturi alcoolice, a cărei capacitate de a conduce în mod diligent este în mod
cert afectată, prezintă un pericol concret pentru traficul rutier la orice oră din zi şi din noapte și
indiferent de valorile de trafic, iar pentru combaterea eficientă a recrudescenţei fenomenului
infracţional în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, este necesară pronunţarea unor
condamnări efective, la pedepse corespunzător individualizate, dar în acelaşi timp ferme, care să
conducă la conștientizarea, atât de către inculpaţi cât şi de ceilalţi posesori ai unui permis de
conducere, a consecinţelor ce urmează să le suporte din cauza nesocotirii legislaţiei rutiere
(respectiv condamnarea şi anularea permisului de conducere).

Decizia penală nr. 7/A/09.01.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr. 1288/14.10.2019 a Judecătoriei Focșani, în baza art. 396 al. 1 și 4
Cod procedură penală, art. 396 al. 10 Cod procedură penală, s-a stabilit faţă de inculpatul ... pedeapsa
de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragerea de mostre biologice, prev.
de art. 337 C. pen.

50
 În baza art. 83 C. pen., s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de
supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 84 C. pen., care curge de la data rămânerii definitive a
prezentei hotărâri.
În temeiul art. 85 C. pen., a fost obligat inculpatul să respecte următoarele măsuri de
supraveghere, de a căror verificare va răspunde Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul
Vrancea:
a - să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum
şi întoarcerea;
d - să comunice schimbarea locului de muncă;
e - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de
existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării
pedepsei.
În baza art. 274 al. 1 C. pr. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli
judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 2585/P/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, s-a dispus
trimiterea în judecată a inculpatului ..., în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de
refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen.
În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, că în data de în data de 29.07.2018, în jurul orei 0435,
după ce a condus pe drumurile publice din municipiul ... autoturismul marca Range Rover cu numărul
de înmatriculare ..., având o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, a refuzat prelevarea de
mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 25.04.2019, definitivă,
judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor
şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.
La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită din data de 14.10.2019, ulterior
citirii în extras, în baza art. 374 C. pr. pen., a actului prin care s-a dispus începerea judecăţii, instanţa
i-a adus la cunoştinţă inculpatului fapta pentru care a fost trimis în judecată şi încadrarea juridică a
acesteia, precum şi împrejurarea că are dreptul să nu dea nicio declaraţie, atrăgându-i, totodată, atenţia
că, dacă va da o declaraţie, tot ceea ce va spune va putea fi folosit şi împotriva sa. De asemenea,
instanţa a întrebat inculpatul dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate
în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile
art. 396 alin. 10 C. pr. pen. Acesta a precizat că este de acord să beneficieze de aceste dispoziţii, sens
în care a arătat că recunoaşte săvârşirea faptei reţinute în actul de sesizare a instanţei, a solicitat că
judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi nu a solicitat
administrarea de probe. Totodată, inculpatul a consimţit să dea declaraţie şi în faţa instanţei, sens în
care s-a procedat la audierea acestuia, declaraţia sa fiind consemnată şi ataşată la dosar. Inculpatul a
precizat că, în caz de condamnare, este de acord cu prestarea unei munci neremunerate in folosul
comunitatii.
La acelaşi termen, instanţa, apreciind asupra pertinenţei, concludenţei şi utilităţii probelor
solicitate, a încuviinţat probele administrate în faza de urmărire penală.

51
 Analizând situaţia de fapt prin raportare la normele legale incidente şi coroborând ansamblul
probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, instanţa a reţinut următoarele:
În fapt, în data de 29.07.2018, in jurul orei 0430, lucrători din cadrul Politiei Municipiului ...
- Biroul Rutier, în timp ce se aflau în serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier pe strada
... din mun. ..., au efectuat semnal regulamentar de oprire a autoturismului marca Range Rover,
înmatriculat cu numărul ... Conducătorul autoturismului a ignorat semnalul lucrătorilor de politie şi
a mai rulat o distanta de aproximativ 20 de metri, după care a coborât şi s-a îndreptat spre ..., luând-
o la fugă. Poliţiştii au pornit în urmărirea sa, reuşind să-l imobilizeze şi, totodată, să-l identifice ca
fiind ...
A fost testat cu aparatul etilotest la ora 0435, a rezultat o concentraţie de 0,76 mg/alcool pur
în aerul expirat. In atari împrejurări a fost condus la Spitalul Militar din ... pentru a i se preleva mostre
biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, recoltare pe care ... a refuzat-o, în prezenţa
cadrelor medicale.
Situaţia de fapt astfel prezentată în rechizitoriu a fost reţinută pe baza următoarelor mijloace
de probă: procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, print valoare alcooltest, fişa de
examen clinic, alte înscrisuri, declaraţiile inculpatului ...
În acest context, instanţa a reţinut că depoziţiile inculpatului se coroborează cu întreg
probatoriul administrat în cauză, împrejurare în raport de care constată că declaraţiile inculpatului
făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt
coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
În drept, fapta inculpatului ... care în data de 29.07.2018, în jurul orei 0435, a condus pe
drumurile publice din municipiul … autoturismul marca Range Rover cu numărul de înmatriculare
…, având o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma testării cu aparatul etilotest a
rezultat o concentraţie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă a refuzat să i se preleveze mostre
biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de
refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen.
Cu privire la individualizarea pedepsei ce urmează aplicate inculpatului, această operaţiune
presupune deopotrivă stabilirea şi aplicarea ei, dar şi adaptarea acesteia în funcţie de gradul de pericol
social al faptei şi de periculozitatea şi persoana făptuitorului. Pedeapsa, pe lângă funcţia de
constrângere, îndeplineşte şi un rol educativ, de exemplaritate şi de reeducare a infractorului, fiind
menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.
Funcţia de exemplaritate a pedepsei nu se poate însă restrânge la exemplaritatea pedepsei
aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul sau minimul pedepsei prevăzute pentru respectiva
infracţiune, motiv pentru care în procesul de individualizare a pedepsei trebuie avute în vedere toate
criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C.pen., respectiv împrejurările şi modul de
comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea
ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul
săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente
penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul
de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
Astfel, pe de o parte, a fost avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei concretizat
în valorile sociale care au fost vătămate – crearea unei stări de pericol pentru siguranţa circulaţiei pe
drumurile publice şi a participanţilor la trafic.
Pe de altă parte, s-a reţinut şi faptul că inculpatul a manifestat o atitudine constant sinceră,
recunoscând comiterea faptei şi împrejurările în care aceasta s-a produs, conduita exemplară a

52
inculpatului în societate atât anterior săvârşirii faptei, reieşită din lipsa antecedentelor penale, cât şi
ulterior, reliefată prin atitudinea sa procesuală concretizată în prezentarea în faţa organelor de
urmărire penală şi a instanţei de judecată, contribuind astfel în mod nemijlocit la soluţionarea justă şi
cu celeritate a cauzei şi la aflarea adevărului, cu respectarea exigenţelor impuse de art. 6 din C.E.D.O,
aspecte de natură a genera aplicarea unei pedepse al cărei cuantum va fi orientat spre minimul special
prevăzut de lege, în măsură să asigure scopul educativ al pedepselor.
Individualizarea pedepsei trebuie să respecte şi principiul proporţionalităţii pedepsei cu natura
şi gradul de pericol social al faptei săvârşite, avându-se în vedere drepturile şi libertăţile fundamentale
sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracţiunii.
Aplicând principiile anterior menţionate la datele concrete ale speţei s-a constatat că, deşi
fapta inculpatului prezintă un anumit grad de pericol social, se observă totuşi o periculozitate relativ
scăzută a acestuia, circumstanţiată prin modalitatea de săvârşire şi urmările produse.
În concret, având în vedere reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege
(art. 396 al. 10 C.pr.pen.), pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani stabilită de lege pentru săvârşirea
infracţiunii, s-a redus la o pedeapsă cu închisoarea între 8 luni şi 3 ani şi 4 luni.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanţa a apreciat că există reale
posibilităţi de îndreptare pentru inculpat, neimpunându-se aplicarea imediată a unei pedepse, fiind
însă strict necesară monitorizarea comportamentului pentru o perioadă determinată de timp.
Aşadar, constatând că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită fără dubiu de tăgadă
de către inculpat, instanţa, potrivit art. art. 396 al. 1, 4 C. pr. pen., cu aplicarea art. 396 al. 10 C.pr.pen.,
a stabilit o pedeapsă de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii de
refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen.
În ceea ce priveşte necesitatea aplicării pedepsei, instanţa a constatat că în cauză sunt
îndeplinite condiţiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv
8 luni închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, acesta şi-a
manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar în raport de persoana
inculpatului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de
îndreptare, instanţa a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune
supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, suficientă pentru atingerea scopului
educativ şi preventiv.
De asemenea, s-a constatat faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea
săvârşită de inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de
art. 83 al. 2 C.pen., iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată şi nu a încercat
zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a
participanţilor.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 83 C.pen., s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe
durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 84 C. pen., care curge de la data
rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 85 C. pen., a fost obligat inculpatul să respecte următoarele măsuri de
supraveghere, de a căror verificare va răspunde Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul
Vrancea:
a - să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum
şi întoarcerea;

53
 d - să comunice schimbarea locului de muncă;
e - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de
existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării
pedepsei.
În baza art. 274 al. 1 C. pr. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli
judiciare către stat.
În termen legal împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria
Focșani, susținând că în cauză nu se justifică amânarea aplicării pedepsei întrucât fapta inculpatului
... nu prezintă o gravitate redusă, solicitând condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoarea a cărei
executare să fie suspendată sub supraveghere.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani este fondat şi urmează a fi admis.
Examinând sentinţa supusă controlului judiciar prin prisma motivelor invocate, dar şi din
oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 al. 2 Cod procedură penală, Curtea
constată că situaţia de fapt şi încadrarea juridică a faptei deduse judecăţii au fost în mod corect reţinute
de instanţa de fond, pe baza unei complete şi judicioase analize a materialului probator administrat în
cauză în faza de urmărire penală, având în vedere că inculpatul s-a prevalat de procedura recunoaşterii
vinovăţiei.
În ceea ce priveşte critica formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, Curtea
apreciază că aceasta este întemeiată.
Astfel, raportat la datele concrete ale cauzei, Curtea consideră că atingerea scopului preventiv-
educativ al sancţiunii penale se poate realiza doar prin condamnarea inculpatului, simpla stabilire a
unei pedepse urmată de amânarea aplicării acesteia, în condiţiile art. 83 Cod penal, fiind apreciată a
fi nejustificat de blândă.
În acest context Curtea subliniază că stabilirea unor pedepse inadecvate sub aspectul
cuantumului ori al modalităţii de executare în cazul unor infracţiuni ce nu au gravitate redusă şi care
prezintă o recrudescenţă deosebită, cum sunt infracţiunile relative la siguranţa circulației pe drumurile
publice, constituie o ripostă ineficientă a organelor judiciare faţă de acest adevărat fenomen
infracţional, a cărui combatere se poate realiza nu doar prin măsuri de informare şi prevenție, ci şi
prin sancţionarea corespunzătoare a persoanelor care încalcă legislaţia rutieră, ceea ce va constitui
atât o sancţiune justă pentru inculpaţi cât şi un exemplu pentru cei care ar fi tentaţi la rândul lor să
nesocotească aceste norme.
Referitor la fapta dedusă judecății, Curtea reţine că inculpatul ..., deşi consumase anterior
băuturi alcoolice, a condus un autoturism pe o stradă din mun. … și nu a oprit imediat la semnalul
făcut de organele de poliție, pentru ca apoi să fugă din mașină și să fie urmărit de polițiștii care au
reușit în final imobilizarea sa.
Întrucât inculpatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul Drager, stabilindu-se că
inculpatul avea în aerul expirat o concentraţie alcoolică de 0,76 mg/l, motiv pentru care a fost condus
la Spitalul Militar de Urgență … în vederea recoltării probelor biologice și stabilirea îmbibaţiei
alcoolice din sânge.
Inculpatul a mers cu organele de poliţie la spital, însă a refuzat recoltarea de sânge în vederea
stabilirii alcoolemiei, arătând că este timorat și nu dorește recoltarea în acel moment de probe
biologice.
Susţinerile inculpatului nu îl pot exonera pe acesta de răspunderea penală având în vedere că,
potrivit dispoziţiilor art. 88 al. 6 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, Persoana

54
care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii
permisului de conducere, testată cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic şi depistată ca
având o concentraţie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, este obligată să se supună
recoltării mostrelor biologice, în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge.
Ca atare motivul invocat de inculpat privind refuzul recoltării probelor biologice este vădit
nejustificat, de fapt conduita inculpatului fiind dictată de ideea că prin nerecoltarea probelor de sânge
nu se va putea stabili cu exactitate ce îmbibaţie alcoolică are în sânge.
Este de menţionat însă că legea penală consideră a priori ca fiind mai gravă fapta unei
persoane de a conduce un vehicul sub influența băuturilor alcoolice urmată de refuzul recoltării de
probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în raport de conducerea unui vehicul având în sânge
o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l, în primul caz dispozițiile art. 337 Cod penal prevăzând
pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, pe când în cel de-al doilea caz dispoziţiile art. 336 al.1 Cod penal
prevăd sancţiunea închisorii de la 1 la 5 ani alternativ cu pedeapsa amenzii.
Mai este de subliniat că inculpatul a refuzat recoltarea probelor biologice în condiţiile în care
s-a constatat că avea în aerul expirat o concentraţie alcoolică de 0,76 mg/l, ceea ce, teoretic,
corespunde unei îmbibații alcoolice în sânge de aproximativ 1,50 g/l, alcoolemie semnificativ mai
ridicată decât limita dincolo de care o astfel de faptă constituie infracţiune (0,80 g/l), ceea ce denotă
că prezența inculpatului la volanul unui autoturism pe drumurile publice a constituit un real pericol
pentru siguranța circulației rutiere.
Din această perspectivă, Curtea consideră că prezenţa pe drumurile publice a unui autoturism
la volanul căruia se află o persoană ce are o valoare ridicată a alcoolemiei în sânge, a cărei capacitate
de a conduce în mod diligent este în mod cert afectată, prezintă un pericol concret pentru traficul
rutier la orice oră din zi şi din noapte și indiferent de valorile de trafic, în orice moment un astfel de
conducător auto putând pierde controlul volanului, existând astfel riscul producerii unor accidente
rutiere cu consecinţe grave atât pentru şoferul în cauză cât şi pentru alţi participanţi la traficul rutier
ori pentru persoane aflate în apropierea carosabilului.
În acest context Curtea apreciază că, pentru combaterea eficientă a recrudescenţei
fenomenului infracţional în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, este necesară pronunţarea unor
condamnări efective, la pedepse corespunzător individualizate, dar în acelaşi timp ferme, care să
conducă la conștientizarea, atât de către inculpaţi cât şi de ceilalţi posesori ai unui permis de
conducere, a consecinţelor ce urmează să le suporte din cauza nesocotirii legislaţiei rutiere (respectiv
condamnarea şi anularea permisului de conducere).
Aşa fiind, deşi inculpatul se află la primul impact cu legea penală şi a recunoscut şi regretat
fapta comisă, Curtea apreciază că gravitatea concretă ridicată a faptei comise face ca stabilirea unei
pedepsei urmată de amânarea aplicării acesteia să nu fie suficientă pentru atingerea scopului
preventiv-educativ al sancţiunii penale, fiind necesară condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu
închisoarea.
La dozarea sancţiunii se va avea în vedere că inculpatul a recunoscut comiterea faptei şi a
solicitat judecarea conform procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii, astfel că limitele de pedeapsă
prevăzute de lege vor fi reduse cu 1/3, conform art. 396 al. 10 Cod procedură penală.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare, văzând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de art. 91 Cod penal, inclusiv cea referitoare la acordul inculpatului privind prestarea unei
munci în folosul comunităţii, Curtea va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei
pentru un termen de supraveghere stabilit conform art. 92 Cod penal.

55
 Totodată, conform art. 93 al. 1-3 Cod penal va institui faţă de inculpat măsuri de supraveghere
şi îl va obliga pe acesta la un program de reintegrare socială precum şi la muncă neremunerată în
folosul comunităţii.
Faţă de cele mai sus arătate, Curtea va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă
Judecătoria Focșani, va desfiinţa în partea sentinţa penală apelată, iar în rejudecare va dispune
condamnarea inculpatului ... la pedeapsa închisorii pentru infracţiunea dedusă judecăţii, pedeapsă a
cărei executare va fi suspendată sub supraveghere conform art. 91, 92 Cod penal, cu instituirea
obligaţiilor prevăzute de art. 93 Cod penal.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate vor fi menţinute.

6. Titlu: Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Individualizarea
pedepsei. Suspendarea executării sub supraveghere.
Cuprins pe materii: Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe
Indice alfabetic: conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe
individualizarea pedepsei
Legislaţie relevantă: art. 335 al. 1, art. 74 Codul penal
Rezumat: Deși inculpatul se află la primul impact cu legea penală, este avocat în Baroul ... și
beneficiază de caracterizări favorabile, nu poate trece cu vederea gravitatea extrem de ridicată a
faptei comise de acesta, ce rezultă din valoarea foarte mare a alcoolemiei cu care a fost depistat
(2,49 g/1 alcool pur în sânge) și din împrejurarea că, deși inculpatul nu a condus o distanță foarte
mare, siguranța circulației a fost în mod semnificativ afectată întrucât, pe fondul consumului de
alcool, inculpatul a pierdut controlul volanului și a avariat nu mai puțin de 9 mașini și un stâlp de
iluminat.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a apreciat că în speță nu este justificată
amânarea aplicării pedepsei, în condițiile art. 83 Cod penal, astfel cum a solicitat inculpatul, și că
scopul pedepsei poate fi atins doar prin pronunțarea unei soluții de condamnare.

Sentința penală nr. 143/F/16.09.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin rechizitoriul nr. 7/P/2020 din 03.07.2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Galaţi, verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei conform art. 328 al. 1 Cod pr. penală, inculpatul
... a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența
alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 al. 1 Cod penal.
În actul de sesizare s-a reţinut că, în ziua de 22.01.2020, în jurul orelor 1930, a condus
autoturismul cu numărul de înmatriculare ..., pe drumurile publice din municipiul ..., având o
alcoolemie cuprinsă între 2,49 g/1 alcool pur în sânge (prima probă) și 2,21 g/1 alcool pur în sânge
(a doua probă).

56
 Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. 388/44/2020 din 07.07.2020,
instanța procedând la examinarea dosarului în procedura camerei preliminare, conform dispozițiilor
art. 342 și următoarele Cod pr. penală.
Prin încheierea din 18.08.2020, în baza art. 346 al. 1 Cod pr. penală, instanța a constatat
legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în
dosarul nr. 7/P/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, dispunându-se totodată
începerea judecății.
Încheierea prin care a fost finalizată procedura camerei preliminare a rămas definitivă ca
urmare a necontestării de către procuror, sau inculpat.
La data de 08.10.2020 a fost acordat primul termen de judecată în cauză, inculpatul ..., asistat
fiind și de apărătorii aleși, a declarat că recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa și că dorește
ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor
prezentate în apărare și circumstanțiere, conform art. 374 al. 4 Cod pr. penală.
Instanța a admis cererea formulată de inculpatul ... de judecare conform procedurii
recunoaşterii învinuirii, potrivit art. 375 al. 2 Cod pr. penală, și a încuviințat totodată proba cu
înscrisuri solicitată de inculpatul ...
Analizând şi coroborând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanţa reţine
următoarele:
În fapt, în seara zilei de 22 ianuarie 2020, în jurul orelor 1930, inculpatul ... a condus
autoturismul marca Dodge Avenger cu numărul de înmatriculare ... pe strada ... din municipiul ...,
dinspre ... către strada ... și, în dreptul blocurilor ... și ..., a pierdut controlul volanului acroșând opt
autoturisme ce se aflau parcate pe partea dreaptă a sensului de deplasare.
Apoi, autoturismul condus de inculpat a derapat și a traversat calea carosabilă, izbind un alt
autoturism ce se afla parcat cu spatele la bordură, împingându-l pe acesta într-un stâlp de iluminat
care a fost la rândul său avariat.
La fața locului au sosit organele de poliție, care au constatat că inculpatul emana miros de
alcool, astfel încât acesta a fost testat cu aparatul alcooltest tip Drager, rezultând o alcoolemie de 0,95
mg/l alcool în aerul pur expirat.
Inculpatul a fost condus la Spitalul Județean ... unde i s-au recoltat probe biologice stabilindu-
se că la ora 1955 avea o alcoolemie de 2,49 g%0, iar la ora 2055 avea o alcoolemie de 2,21 g%0.
Situația de fapt descrisă mai sus rezultă din următoarele mijloacele de probă administrate în
cursul urmăririi penale:
- procesul-verbal de cercetare la fața locului;
- planșa foto;
- rezultatul testului Drager;
- buletinul de analiză toxicologică nr. A12/52/29.01.2020 al Serviciului de Medicină Legală ...;
- declarațiile martorilor ..., ..., ... și ...
Audiat fiind, inculpatul ... a arătat că în ziua respectivă a mers cu autoturismul proprietate
personală la terenul de sport de pe strada ..., fiind interesat de programul acestei săli de sport și că, pe
fondul unor neînțelegeri cu fosta soție pe care le-a avut în ziua respectivă, a consumat dintr-o sticlă
de țuică pe care o avea în mașină două-trei guri de băutură.
Văzând că nu vine nimeni la sală, inculpatul a plecat cu autoturismul spre casă, iar într-o curbă
ușoară a pierdut controlul volanului și a lovit mai multe autoturisme parcate pe partea
dreaptă, ricoșând apoi pe sensul celălalt de mers și oprindu-se într-un alt autoturism.

57
 În drept, fapta inculpatului ..., de a conduce în ziua de 22.01.2020, în jurul orelor 1930,
autoturismul cu numărul de înmatriculare ..., pe drumurile publice din municipiul ..., având o
îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/1 alcool pur în sânge, respectiv de 2,49 g/1 alcool pur în sânge,
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
sau a altor substanțe, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 336 alin. 1 Cod penal.
Instanţa apreciază că fapta întruneşte toate trăsăturile esenţiale ale unei infracţiuni respectiv:
este prevăzută de legea penală ca infracţiune, este săvârşită cu vinovăţie, este nejustificată şi este
imputabilă inculpatului, nefiind incidente în cauză nici una din cauzele limitativ prevăzute de art. 18-
31 Cod penal.
Fiind vorba de o infracţiune de pericol, urmarea imediată a faptei săvârşite de către inculpat
constă în punerea în pericol a siguranţei traficului rutier. Starea de pericol pentru valoarea ocrotită de
actul normativ mai sus menţionat s-a produs prin însăşi săvârşirea acţiunii de conducere pe drumurile
publice a unui autovehicul de către o persoană care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. De
asemenea, legătura de cauzalitate între fapta săvârşită şi urmarea socialmente periculoasă rezultă ex
re, din însăşi săvârşirea faptei.
Referitor la latura subiectivă a infracţiunilor, instanţa reţine că inculpatul a săvârşit faptele cu
intenţie indirectă, acesta prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv punerea în pericol a siguranţei
circulaţiei rutiere şi a participanţilor la trafic şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii
lui.
La individualizarea sancțiunii ce va fi stabilită în cauză, instanţa va avea în vedere dispoziţiile
art. 74 Cod penal, va ţine seama de împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi de
mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului
produs, ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura
şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după
săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate,
situaţia familială şi socială, precum şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea
penală.
Raportat la aceste criterii instanța va lua în considerare aspectele favorabile inculpatului, ce
țin de persoana și conduita anterioară a acestuia, inculpatul aflându-se la primul impact cu legea
penală, fiind avocat în Baroul ... și beneficiind de caracterizări favorabile, precum și aspectele legate
de situația socială a inculpatului, acesta fiind divorțat și având un copil în vârstă de 13 ani ce este
încredințat fostei soții, dar în privința căruia are stabilit dreptul la legături personale prin hotărâre
judecătorească.
În același timp însă, instanța nu poate trece cu vederea gravitatea extrem de ridicată a faptei
comise de inculpat, ce rezultă în primul rând din valoarea foarte mare a alcoolemiei cu care a fost
depistat inculpatul (2,49 g/1 alcool pur în sânge), de peste trei ori limita de 0,80 g/1 alcool pur în
sânge, dincolo de care o astfel de faptă trece din domeniul contravențional în cel infracțional.
Totodată, gravitatea faptei comise rezultă din împrejurarea că, deși inculpatul nu a condus o
distanță foarte mare, siguranța circulației a fost în mod semnificativ afectată întrucât, pe fondul
consumului de alcool, inculpatul a pierdut controlul volanului și a avariat nu mai puțin de 9 mașini și
un stâlp de iluminat.
Modalitatea în care s-a produs accidentul de circulație relevă de asemenea periculozitatea
ridicată a faptei, câtă vreme mașina condusă de inculpat, după ce a izbit opt mașini aflate pe partea
dreaptă a sensului de circulație, a derapat și a traversat sensul de mers lovind o altă mașină ce se afla

58
parcată în zonă, doar norocul făcând ca această acțiune să nu aibă consecințe mai grave pentru
inculpat ori pentru alți participanți la traficul rutier.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că în speță nu este justificată amânarea
aplicării pedepsei, în condițiile art. 83 Cod penal, astfel cum a solicitat inculpatul, și că scopul
pedepsei poate fi atins doar prin pronunțarea unei soluții de condamnare.
În concret, Curtea consideră că fapta inculpatului prezintă o gravitate ridicată, care nu justifică
aplicarea unei o soluţii mai blânde, de amânare a aplicării pedepsei, o astfel de soluţie fiind specifică
faptelor ce prezintă o gravitate redusă (spre exemplu, în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 336 la.
1 Cod penal, atunci când alcoolemia este apropiată de limita minimă de 0,80 g%0, iar distanța condusă
este redusă, fără producerea vreunui eveniment rutier).
Dimpotrivă, Curtea apreciază că astfel de fapte, cum este cea dedusă judecăţii, prin săvârşirea
cărora siguranţa circulației este semnificativ afectată, în contextul în care inculpatul, deși este o
persoană integrată social și este avocat, astfel încât cunoaște bine rigorile legii și consecințele
nerespectării acesteia, a încălcat cu ușurință normele legale ce reglementează circulaţia pe drumurile
publice, impun condamnarea la o pedeapsă cu închisoarea, astfel încât sancţiunea penală să își poată
atinge scopul preventiv-educativ.
Nici argumentul invocat de inculpat pentru pronunțarea unei soluții de amânare a aplicării
pedepsei, respectiv faptul că, în caz de condamnare va fi exclus din profesia de avocat, nu poate fi
considerat pertinent în cauză, câtă vreme inculpatul trebuia să conștientizeze înainte de comiterea
faptei că încălcarea gravă a legii poate avea nu doar consecințe penale ci și consecințe disciplinare.
În plus, examinând Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat,
se constată că art. 14 lit. a stabilește că este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv prin
hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de
natură să aducă atingere prestigiului profesiei, cu mențiunea că prin decizia Curţii Constituţionale nr.
225 din 4 aprilie 2017, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate, constatându-se că sintagma „de
natură să aducă atingere prestigiului profesiei” este neconstituțională, ceea ce înseamnă că prezenta
condamnare a inculpatului nu atrage automat excluderea acestuia din profesia de avocat.
De altfel, instanța amintește că practica constantă a Curții de Apel Galați este în sensul
pronunțării unor soluții de condamnare în cazul infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub
influența alcoolului sau a altor substanțe, atunci când alcoolemia este ridicată (peste 1,50 -1,70 g/1
alcool pur în sânge) ori când prin comiterea infracțiunii s-a pus în concret în pericol siguranța
circulației și s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, astfel că doar faptul că
inculpatul are calitatea de avocat nu este un motiv suficient pentru pronunțarea unei soluții de amânare
a aplicării pedepsei.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei la care va fi condamnat inculpatul, deși
prevederile art. 336 al. 1 Cod penal stabilesc ca sancțiuni alternative închisoarea și amenda, Curtea
se va orienta către pedeapsa închisorii, ținând seama de gravitatea ridicată a faptei comise de
inculpat, pe care o va doza între limitele de 8 luni și 3 ani și 4 luni închisoare, întrucât limitele inițiale
de la 1 la 5 ani închisoare au fost reduse cu o treime conform prevederilor art. 396 al. 10 Cod
procedură penală.
Între aceste limite, Curtea apreciază că o pedeapsă de 1 an de închisoare, ce este orientată spre
minimul special prevăzut de lege, este suficientă pentru atingerea scopului preventiv-educativ în
condițiile în care inculpatul a regretat săvârșirea infracțiunii și a conștientizat în mod evident
consecințele faptei comise.

59
 Modalitatea de executare ce se va stabili de instanță va fi aceea a suspendării sub supraveghere
în condițiile art. 91, 92 Cod penal câtă vreme sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru
incidența acestei instituții, inclusiv acordul inculpatului de a presta o muncă neremunerată în folosul
comunității, putându-se aprecia că, chiar fără executarea efectivă a pedepsei, inculpatul nu va comite
alte infracțiuni, fiind însă necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Prin urmare, în baza dispozițiilor art. 91, 92 Cod penal, Curtea va dispune suspendarea sub
supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului ..., pe durata unui termen de supraveghere de
2 ani, iar conform art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere va impune inculpatului
respectarea anumitor măsuri de supraveghere, frecventarea unui program de reintegrare socială şi
prestarea unei munci neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile.
În baza art. 274 al. 1 din Cod pr. penală va fi obligat inculpatul ... la plata sumei de 550 lei cu
titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 460 lei este aferentă fazei de urmărire penală.

7. Titlu: Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Individualizarea
pedepsei. Renunțarea la aplicarea pedepsei.
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Individualizarea pedepselor. Partea specială.
Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe
Indice alfabetic: - Drept penal
- individualizarea pedepselor
- conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe
Legislaţie relevantă: art. 80, art. 91, art. 336 al. 1 Codul penal
Rezumat: Analizând toate aspectele cauzei, se constată că infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate
redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi
împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit, iar în raport de persoana inculpatului,
de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea
sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, se apreciază
că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra
persoanei acestuia.
În acest sens se are în vedere că inculpatul are cunoştinţele necesare şi îndemânarea de a conduce
un autovehicul pe drumurile publice, dovedită prin însăşi conducerea autovehiculului fără încălcarea
vreunei reguli de circulaţie care să pună în pericol concret siguranța traficului rutier, în contextul în
care, ora la care l-a condus fiind una la care circulația pe sectorul de drum unde a fost depistat, era
extrem de redusă.
Totodată, se are în vedere că inculpatul a fost oprit în trafic la o distanță de aproximativ 3
km din locul plecării și intenționa să parcurgă o distanță totală de aproximativ 30 de km, însă în
condițiile în care s-a constatat că alcoolemia era în scădere, în cea de-a doua probă recoltată la ora
0530 aceasta fiind de 0,66 g/litru, adică sub limita de 0,80 g/litru ce atrage răspunderea penală, se
poate aprecia că, în concret, conducerea de către inculpat a unui vehicul pe drumurile publice cu o
alcoolemie peste limita legală s-ar fi realizat pe o distanță relativ scurtă.

60
 Sentinţă penală nr. 122/F/07.08.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin rechizitoriul nr. 431/P/2019 din data de 25.05.2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel Galați, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului ..., avocat în cadrul
Baroului ..., pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a
altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 336 alin. 1 Cod penal.
S-a reţinut în sarcina inculpatului că, în cursul nopții de 03/04.08.2019, a condus autoturismul
proprietate personală, marca Renault, cu numărul de înmatriculare ..., pe str. ..., din localitatea ...,
județul ..., având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/1 alcool pur în sânge, respectiv 0,86 g/1 alcool
pur în sânge.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. 326/44/2020 din data de
02.06.2020, instanța procedând la examinarea dosarului în procedura camerei preliminare, conform
dispozițiilor art. 342 și următoarele Cod pr. penală.
În conformitate cu art. 344 alin. 2 Cod pr. penală, i s-a comunicat inculpatului copia certificată
a rechizitoriului, aducându-i-se totodată la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară,
dreptul de a-şi angaja un apărător şi posibilitatea de a formula în scris cereri şi excepţii cu privire la
legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, până la
data 25.06.2020.
Până la termenul acordat, inculpatul nu a formulat în scris cereri şi excepţii cu privire la
legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, solicitând
judecarea cât mai urgentă a dosarului întrucât intenționează să uzeze de procedura judecării în cazul
recunoașterii învinuirii.
Prin încheierea din 26.06.2020, în baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală s-a constatat
legalitatea sesizării Curţii de Apel Galaţi cu rechizitoriul emis în dosarul nr. 431/P/2019 al Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel Galaţi. Totodată, s-a constatat legalitatea administrării probelor şi a
efectuării actelor de urmărire penală în dosarul mai sus menţionat și s-a dispus începerea judecăţii
cauzei privind pe inculpatul ..., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui
vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.
Încheierea prin care a fost finalizată procedura camerei preliminare a rămas definitivă ca
urmare a necontestării de către procuror, persoana vătămată sau inculpat.
La data de 04.08.2020 a fost acordat primul termen de judecată în cauză, iar inculpatul ...,
asistat fiind și de apărătorul ales, a declarat că recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa și că
dorește ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a
înscrisurilor prezentate în apărare și circumstanțiere, conform art. 374 alin. 4 Cod procedură penală.
Instanța a admis cererea formulată de inculpatul ... de judecare conform procedurii
recunoaşterii învinuirii, potrivit art. 375 alin. 2 Cod procedură penală, și a încuviințat totodată proba
cu înscrisuri solicitată de inculpatul ...
Analizând şi coroborând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanţa reţine
următoarele:
În fapt, în noaptea de 03/04.08.2019, în jurul orei 0400, aflându-se în exercitarea atribuțiilor
de serviciu pe str. ..., din localitatea ..., județul ..., lucrătorii de poliție din cadrul Poliției orașului ...
au oprit în trafic autoturismul marca Renault, cu numărul de înmatriculare ..., care se deplasa către
localitatea ... și, întrucât cu prilejul verificării documentelor prezentate de persoana aflată la volan, au
constatat că aceasta emana halenă alcoolică, au procedat la testarea sa cu aparatul etilotest tip Drager.

61
 Astfel, s-a constatat că persoana în cauză, identificată ca fiind inculpatul ..., prezenta, la ora
04 , o îmbibație alcoolică de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
07

Inculpatul ... a fost condus la Spitalul Orășenesc ..., unde, după efectuarea examinării clinice
(care nu a evidențiat elemente clinice sugestive consecutive consumului recent de băuturi alcoolice)
i-au fost recoltate, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, două probe de sânge, la un interval
de o oră una față de cealaltă.
În urma analizării celor două probe de sânge, specialiștii din cadrul Serviciului Județean de
Medicină Legală ... au stabilit că, la momentul recoltării primei mostre biologice (ora 0430), inculpatul
... avea o îmbibație alcoolică de 0,86 g/1 alcool pur în sânge, iar la momentul recoltării celei de-a
doua mostre biologice (ora 0530) avea o îmbibație alcoolică de 0,66 g/1 alcool pur în sânge (buletin
de analiză toxicologică nr. 603/A12, din 09.08.2019).
În cursul urmăririi penale, cu prilejul audierilor sale, inculpatul ... a declarat că, în noaptea de
03/04.08.2019 în intervalul orar 2230 – 0230 a consumat o bucată mică de friptură, o felie de pâine, o
salată de castraveţi în oţet şi 0,5 l bere alcoolizată.
În jurul orei 030, inculpatul ... a urcat la volanul autoturismului proprietate personală, marca
Renault, cu numărul de înmatriculare ... și, luându-1 ca pasager pe vărul său, martorul ..., a pornit,
din localitatea ..., județul ..., spre locuința unui prieten (identificat ulterior, de organele de poliție, ca
fiind martorul ...), din localitatea ..., județul ..., unde intenționa să rămână peste noapte.
Pe drum, de foame, inculpatul ... a început să consume din pâinea pe care o avea în mașină.
După ce a ajuns la locuința martorului ..., inculpatul ... a consumat „o bucățică de friptură care
era foarte grasă”, împreună cu restul de pâine și aproximativ 1 l bere alcoolizată.
În jurul orei 0400, în urma unei conversații telefonice purtate cu soția sa, martorul ... - care
deținea permis de conducere pentru toate categoriile de vehicule, însă consumase aproximativ 3,5 1
bere alcoolizată - l-a rugat pe inculpatul ... să îl conducă, de îndată, cu autoturismul, până la locuința
sa din localitatea ..., întrucât martora ... suferise un atac de panică și se simțea foarte rău.
Inițial, inculpatul ... a ezitat, însă, fiind influențat emoțional de tulburarea manifestată de
martorul ... și dat fiind că nu se simțea nici obosit, nici afectat, în vreun fel, de consumul de alcool,
a acceptat să îl conducă pe martorul ... la locuința sa.
Astfel, inculpatul ... a urcat la volanul autoturismului său și, luându-1 ca pasager pe martorul
..., a pornit la drum, urmând traseul: str. ... - str. ... - str. ...
După ce a parcurs o distanță de aproximativ 3 km, inculpatul ... a oprit autoturismul la semnalele
luminoase ale echipajului de poliție care se apropia din sens opus.
La solicitarea unuia dintre lucrătorii de poliție, inculpatul ... a prezentat, pentru verificare, actele
personale și pe cele ale mașinii, a explicat motivul pentru care circula cu proiectoarele de ceață aprinse
(respectiv, asigurarea unei vizibilități mai bune, pentru a putea evita gropile din carosabil) și faptul
că ledurile se aflau în dotarea din fabrică a autoturismului şi s-a supus testării cu aparatul etilotest tip
Drager, care, inițial, a indicat eroare, iar abia la a doua suflare a indicat valoarea de 0,41 mg/1 alcool
pur în aerul expirat.
Mijloacele de probă administrate în cauză dovedesc faptul că inculpatul ... a condus
autoturismul proprietate personală, marca Renault, cu numărul de înmatriculare ..., pe str. ..., din
localitatea ..., județul ..., având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/1 alcool pur în sânge, respectiv
0,86 g/1 alcool pur în sânge.
Vinovăţia inculpatului ... este dovedită prin coroborarea mijloacelor de probă existente la
dosarul cauzei, respectiv:
- proces verbal de constatare;

62
 - rezultat testare aparat Drager;
- declarațiile inculpatului ...;
- declarațiile martorului ...;
- declarația martorului ...;
- declarația martorei ...;
- declarația martorei ...;
- fișă de examinare clinică;
- proces verbal de recoltare mostre biologice;
- cerere de analiză nr. 1309/A12/603/08.08.2019;
- buletin de analiză toxicologică nr. 603/A12/09.08.2019;
- adresa nr. 214/28.08.2019 a Baroului ...
Așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul ... a recunoscut săvârșirea faptei în modalitatea descrisă
în actul de sesizare, solicitând ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute de art. 374 alin. 4 Cod
procedură penală.
În drept, fapta inculpatului ..., constând în aceea că în cursul nopții de 03/04.08.2019, a condus
autoturismul proprietate personală, marca Renault, cu numărul de înmatriculare ..., pe str. ..., din
localitatea ..., județul ..., având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/1 alcool pur în sânge, respectiv
0,86 g/1 alcool pur în sânge, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui
vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art.
336 alin. 1 Cod penal.
Instanţa apreciază că fapta întruneşte toate trăsăturile esenţiale ale unei infracţiuni, respectiv,
este prevăzută de legea penală ca infracţiune, este săvârşită cu vinovăţie, este nejustificată şi este
imputabilă inculpatului, nefiind incidente în cauză nici una din cauzele limitativ prevăzute de art. 18-
31 Cod penal.
Fiind vorba de o infracţiune de pericol, urmarea imediată a faptei săvârşite de către inculpat
constă în punerea în pericol a siguranţei traficului rutier. Starea de pericol pentru valoarea ocrotită de
actul normativ mai sus menţionat s-a produs prin însăşi săvârşirea acţiunii de conducere pe drumurile
publice a unui autovehicul de către o persoană care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. De
asemenea, legătura de cauzalitate între fapta săvârşită şi urmarea socialmente periculoasă rezultă ex
re, din însăşi săvârşirea faptei.
Referitor la latura subiectivă a infracţiunilor, instanţa reţine că inculpatul a săvârşit faptele cu
intenţie indirectă, acesta prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv punerea în pericol a siguranţei
circulaţiei rutiere şi a participanţilor la trafic şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii
lui.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa constată însă că, în concret,
infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor
produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit,
iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile
depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de
posibilităţile sale de îndreptare, se apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza
consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.
În acest sens se are în vedere că inculpatul are cunoştinţele necesare şi îndemânarea de a
conduce un autovehicul pe drumurile publice, dovedită prin însăşi conducerea autovehiculului fără
încălcarea vreunei reguli de circulaţie care să pună în pericol concret siguranța traficului rutier, în

63
contextul în care ora la care la condus fiind una la care circulația pe sectorul de drum unde a fost
depistat era extrem de redusă.
Totodată, se are în vedere că inculpatul a fost oprit în trafic la o distanță de aproximativ 3 km
din locul plecării și intenționa să parcurgă o distanță totală de aproximativ 30 de km, însă în condițiile
în care s-a constatat că alcoolemia era în scădere, în cea de-a doua probă recoltată la ora 0530 aceasta
fiind de 0,66 g/litru, adică sub limita de 0,80 g/litru ce atrage răspunderea penală, se poate aprecia că,
în concret, conducerea de către inculpat a unui vehicul pe drumurile publice cu o alcoolemie peste
limita legală s-ar fi realizat pe o distanță relativ scurtă.
Este adevărat că în cursul urmăririi penale inculpatul a dat declarații oarecum contradictorii
cu privire la alimentele și la băuturile alcoolice consumate anterior săvârșirii faptei, însă acest aspect
are mai mică relevanță în cauză câtă vreme în cursul judecății inculpatul a recunoscut săvârșirea
infracțiunii astfel cum este descrisă în actul de sesizare a instanței, însușindu-și concluzia din
rechizitoriu conform căreia, la momentul depistării în trafic, avea în sânge o îmbibație alcoolică de
peste 0,80 g/litru alcool pur în sânge.
În ceea ce privește conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii se constată că inculpatul ...
este o persoană integrată în societate, fiind avocat în cadrul Baroului ..., beneficiază de caracterizări
favorabile și nu are antecedente penale, aspecte ce denotă că posibilitățile sale de îndreptare sunt
ridicate și că săvârșirea infracțiunii ce face obiectul prezentei cauze este un incident izolat, care nu se
va mai repeta.
Sub un alt aspect, se constată că față de inculpat nu s-a mai dispus renunțarea la aplicarea
pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat, că acesta nu s-
a sustras de la urmărire penală ori de la judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, iar
maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea dedusă judecății nu depășește 5 ani închisoare.
Față de cele mai sus arătate, Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile
prevăzute de art. 80 Cod penal pentru a se putea dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, soluție ce
este apreciată ca fiind oportună în cauză raportat la toate datele concrete ale acesteia.
Din această perspectivă Curtea subliniază că, deși în principiu infracțiunile contra siguranței
circulației pe drumurile publice justifică în cele mai multe cazuri pronunțarea unei soluții de
condamnare sau eventual de amânare a aplicării pedepsei, în cazul de față, dată fiind valoarea redusă
la alcoolemiei cu care a fost depistat inculpatul, faptul că aceasta a depășit cu foarte puțin limita
dincolo de care este incidentă răspunderea penală, fiind totodată în scădere, lipsa unui eveniment
rutier produs în aceste circumstanțe, precum și persoana și conduita ireproșabile ale inculpatului atât
înainte de săvârșirea faptei cât și ulterior acesteia, justifică în mod excepțional pronunțarea celei mai
blânde dintre soluțiile prevăzute de legislația penală, respectiv renunțarea la aplicarea pedepsei.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 396 alin. 3 Noul Cod de procedură penală, raportat
la art. 80 din Noul Cod penal, instanţa va renunţa la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul ..., pentru
săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe,
prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal, va aplica inculpatului ... un avertisment, atrăgându-i atenţia asupra
conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune în cazul în care va mai comite infracţiuni,
respectiv lipsa posibilităţii de a mai beneficia de instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, conform
art. 80 alin. 2 lit. b) Cod penal.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, va obliga inculpatul ... la plata sumei de 450
lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 388 lei este aferentă fazei de urmărire
penală.

64
8. Titlu: Ucidere din culpă. Culpă concurentă. Despăgubiri morale.
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială.
Indice alfabetic: - Drept penal. Partea specială.
- Ucidere din culpă
- Culpă concurentă
- Despăgubiri morale
Legislaţie relevantă: art.192 Cod penal, art. 1371 Cod civil.
Rezumat: La stabilirea daunelor morale, instanţa trebuie să aibă în vedere ca sumele de bani ce se
vor acorda părţilor civile să aibă efecte compensatorii, să nu constituie nici amenzi excesive şi nici
venituri nejustificate pentru victimele daunelor, sumele ce vor fi stabilite fiind menite nu să realizeze
o îmbogăţire fără just temei a părţilor civile, ci o dezdăunare echitabilă pentru suferinţa încercată.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, la aprecierea gradului de
atingere a valorilor sociale ocrotite se impune examinarea cazului dedus judecăţii, avându-se în
vedere părţile, calitatea lor, precum şi urmările produse. Aşadar, încălcarea acestor valori
generează dreptul şi obligaţia la repararea consecinţelor şi, chiar dacă s-a statuat că prejudiciul
nepatrimonial nu are un conţinut economic, evaluarea acestuia nu înseamnă stabilirea echivalenţei
în bani a valorilor încălcate prin fapta ilicită, stabilindu-se că atingerile aduse acestei valori,
manifestate concret, permit aprecierea intensităţii şi gravităţii lor în raport de toate împrejurările
cauzei.
Prin urmare, nu este vorba de o reparare propriu-zisă, respectiv de o repunere în situaţia
anterioară, care de altfel nici nu este posibilă, daunele morale având doar menirea de a uşura
suferinţele părţilor civile, cauzate de pierderea într-un moment total neaşteptat a unei fiinţe dragi.
În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât
un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune,
imposibil de a fi echivalate băneşte. În schimb, se poate acorda victimei o sumă de bani cu caracter
compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelenţă, poate fi o sumă de bani - de
aceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu
prejudiciul ca atare.
Dimensiunea prejudiciului moral suferit de părţile civile se impune a fi stabilită nu doar
raportat la intensitatea durerilor psihice, la gradul de lezare a sentimentelor de afecţiune care stau
la baza relaţiilor concrete dintre părinţi şi copil şi bunică şi nepoţi, dar şi la intensitatea acestor
relaţii, existenţa sprijinului moral, consecinţele înregistrate în planul vieţii familiale şi sociale.
Totodată, pe lângă legătura afectivă între victimă şi fiecare din părţile civile, este necesar a se avea
în vedere şi vârsta victimei şi a părţilor civile, precum şi relaţiile de dependenţă dintre acestea.
Nu în ultimul rând, este necesar a se avea în vedere şi culpa concurentă a victimei care
produce efecte juridice, în ceea ce privește cuantificarea despăgubirilor, în latură civilă, în
conformitate cu disp. art. 1371 Cod civil, căci Codul civil instituie prin textul de lege examinat regula
care trimite la ideea că fapta victimei, care a contribuit la cauzarea prejudiciului şi care a concurat
cu cea a autorului faptei ilicite, devine o cauză străină ce afectează în mod direct raportul de
cauzalitate şi, indirect, prin aceasta, celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale reţinute în
sarcina autorului faptei ilicite.
Aşadar, dacă există o vinovăţie comună a autorului infracţiunii şi a victimei, întinderea
despăgubirilor la a căror plată va fi obligat autorul va fi direct proporţională cu ponderea
contribuţiei sale la producerea prejudiciului.

65
 Acordarea sumelor cu titlu de despăgubiri pentru daune morale nu trebuie să transforme un
eveniment tragic pentru familie într-o sursă de venit, un succes financiar, o îmbogăţire fără just
temei, deturnând legea de la scopul pentru realizarea căruia a fost edictată.
Totodată, pentru ca acestea să nu capete caracterul unei îmbogăţiri fără justă cauză, nu se
poate face abstracţie de nivelul poliţelor de asigurare plătite (care, în România, este totuşi unul
scăzut în comparaţie cu alte state europene), dar nici de nivelul de trai al populaţiei din ţara noastră.

Decizia penală nr. 802/30.09.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr.36/03.04.2020 pronunţată de Judecătoria Lieşti în dosarul nr.

1602/838/2019, în baza art.396 alin. (1) şi (2) Cod procedură penală, cu aplicarea art. 396 alin. (10..)
Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul ..., la o pedeapsa de 1 (unu) an şi 9 (nouă) luni
închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 192
alin. (2) Cod penal.
În baza art. 91 din Codul Penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
şi s-a stabilit inculpatului ... un termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni conform
dispoziţiilor art. 92 din Codul Penal.
În baza art. 93 alin. (1) din Codul Penal a fost obligat inculpatul ... ca pe durata termenului de
supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de
Probaţiune ... la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat
cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte
5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură
a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din Codul Penal s-a impus inculpatului ... să execute următoarea
obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune
sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din Codul Penal s-a dispus ca, pe parcursul termenului de
supraveghere, inculpatul ... să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei
comunei ..., judeţul ... sau în cadrul Școlii generale ..., județul ..., pe o perioadă totală de 70 (șaptezeci)
de zile în condiţiile prevăzute de lege.
În baza art. 91 alin. (4) din Codul Penal s-a atras atenţia inculpatului ... asupra dispozițiilor
art. 96 din Codul Penal respectiv: dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu
respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege sau săvârșește
noi infracțiuni, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei
S-a constatat că în prezenta cauză, față de inculpatul ... nu s-au dispus măsuri preventive.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă ..., fiul victimei decedate ...,
şi în baza art. 25 şi art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportate la art. 1349, art. 1357,
art. 1371, art. 1386 şi art. 1390, art. 2224 din Codul Civil și la art. 22 din Legea nr. 132/2017 privind
asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de
vehicule și tramvaie, și pe cale de consecință, a fost obligată partea responsabilă civilmente ..., ...,
înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. ..., cu sediul în ..., șoseaua ... nr. ..., ..., Clădirea ..., et. ...,
județul ..., la plata către partea civilă ... a sumei de 15.500 lei (cincisprezecemiicincisutelei)
reprezentând daune materiale și respectiv a sumei de 125.000 lei (osutădouăzecișicincimiilei)
reprezentând daune morale.

66
 A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă ... fiul victimei decedate ...,
şi în baza art. 25 şi art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportate la art. 1349, art. 1357,
art. 1371, art. 1386 şi art. 1390, art. 2224 din Codul Civil și la art. 22 din Legea nr. 132/2017 privind
asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de
vehicule și tramvaie, și pe cale de consecință obligă pe partea responsabilă civilmente ..., înregistrată
în Registrul Comerțului sub nr. ..., cu sediul în ... , șoseaua ... nr. ..., ..., Clădirea ..., …, județul ..., la
plata către partea civilă ... a sumei de 125.000 lei (osutădouăzecișicincimiilei) reprezentând daune
morale.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă ..., fiica victimei decedate ...,
şi în baza art. 25 şi art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportate la art. 1349, art. 1357,
art. 1371, art. 1386 şi art. 1390, art. 2224 din Codul Civil și la art. 22 din Legea nr. 132/2017 privind
asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de
vehicule și tramvaie, și pe cale de consecință a fost obligată partea responsabilă civilmente ..., ...,
înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. ..., cu sediul în ..., șoseaua ... nr. ..., Clădirea ..., et. ...,
județul ..., la plata către partea civilă ... a sumei de 125.000 lei (osutădouăzecișicincimiilei)
reprezentând daune morale.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă ..., nepoată a victimei decedate
..., şi în baza art. 25 şi art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportate la art. 1349, art.
1357, art. 1371, art. 1386 şi art. 1390, art. 2224 din Codul Civil și la art. 22 din Legea nr. 132/2017
privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin
accidente de vehicule și tramvaie, și pe cale de consecință a obligat pe partea responsabilă civilmente
... la plata către partea civilă ... a sumei de 30.000 lei (treizecimiilei) reprezentând daune morale.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă ..., nepot a victimei decedate
..., şi în baza art. 25 şi art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportate la art. 1349, art.
1357, art. 1371, art. 1386 şi art. 1390, art. 2224 din Codul Civil și la art. 22 din Legea nr. 132/2017
privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin
accidente de vehicule și tramvaie, și pe cale de consecință a obligat partea responsabilă civilmente ...,
la plata către partea civilă ... a sumei de 30.000 lei (treizecimiilei) reprezentând daune morale.
În baza art. 398, art. 404 alin. 4 litera e) raportat la art. art. 272 și art. 274 alin. (1) din Codul
de Procedură Penală a fost obligat inculpatul ... la plata sumei de 900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat, din care 600 lei cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală și 300 lei aferente
fazei de judecată în primă instanță, inclusiv cameră preliminară.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Lieşti a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 632/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lieşti a fost trimis în
judecată în stare de libertate inculpatul ..., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă
prevăzută şi pedepsită de art.192 alin. (2) Cod penal.
În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, că la data de 12.06.2018 s-a înregistrat la Parchetul de
pe lângă Judecătoria Lieşti procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit de lucrători din cadrul
Poliţiei Mun. ... – Biroul Rutier având în vedere accidentul rutier produs în data de 30.05.2018 pe DJ
... în localitatea ..., comuna ..., judeţul ... în urma căruia ... din comuna ..., judeţul ... a decedat.
La data de 30.05.2019, în jurul orei 1130, inculpatul ... s-a deplasat cu autoutilitara marca ...
cu nr. de înmatriculare ... la locuinţa martorului ... pe raza comunei ... , sat ..., nr. ..., judeţul ...
Când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. ... inculpatul a oprit autoutilitara pe partea stângă (pe
sensul opus de mers) a carosabilului D.J. ..., pe sensul de mers ... - ... , faţa autoutilitarei fiind orientată
către comuna ... şi spatele orientat spre satul ... La scurt timp, intenţionând să plece, inculpatul a

67
executat manevra de mers cu spatele, încercând să întoarcă autoutilitara pe un podeţ din dreptul
imobilului cu nr. ... După ce a parcurs cu autoutilitara aproximativ 10 metri cu spatele, aflându-se în
continuare pe sensul opus de mers, a surprins-o şi accidentat-o mortal pe numita ... care se deplasa
pe partea carosabilă. La faţa locului s-a deplasat un echipaj al ambulanţei care a constatat decesul
numitei ...
Pentru a reţine această situaţie de fapt, în cursul urmăririi penale au fost administrate
următoarele mijloace de probă:
- declaraţii suspect, inculpat;
- declaraţii părţi civile;
- declaraţii martori;
- procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi schiţa accidentului, planşe fotografice;
- raport de expertiză medico-legală - necropsie;
- raport de expertiză tehnică auto;
- buletin de analiză toxicologică.
În cursul urmăririi penale, copiii defunctei ..., numiții ..., ... și ... au arătat că se constituie
părți civile în procesul penal, cu sume de bani pe care le vor preciza în faţa instanţei de judecată.
La data producerii accidentului autovehiculul condus de inculpatul ... avea poliţă RCA validă
în perioada 04.01.2018-03.07.2018 emisă de ...
În etapa camerei preliminare, rechizitoriul a fost comunicat inculpatului, fiindu-i adus acestuia
la cunoştinţă şi obiectul procedurii camerei preliminare, precum şi dreptul de a formula cereri şi
excepţii cu privire la competenţa instanţei, legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării
probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
La data de 27.08.2019, numiții ..., ... și ... - copiii victimei decedate ..., au formulat cerere de
constituire parte civilă solicitând de la ..., în calitate de parte responsabilă civilmente, suma de 50.000
euro pentru fiecare cu titlu de daune morale. Numitul ... a solicitat și suma de 19374,97 lei cu titlu de
daune materiale.
La aceeași dată de 27.08.2019 și numiții ... și ..., în calitate de nepoți ai victimei decedate, au
formulat cerere de constituire parte civilă solicitând de la ..., în calitate de parte responsabilă
civilmente, suma de 20.000 euro pentru fiecare, cu titlu de daune morale.
În continuare, s-a mai reținut că în procedura de cameră preliminară, părţilor civile şi părții
responsabile civilmente, asiguratorului ..., le-au fost aduse la cunoştinţă obiectul procedurii camerei
preliminare, precum şi dreptul de a formula cereri şi excepţii cu privire la competenţa instanţei,
legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele
de urmărire penală.
Ulterior, prin Încheierea din 05.09.2019, dată în şedinţa din camera de consiliu, în procedura
de cameră preliminară, judecătorul a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor
şi a efectuării actelor de urmărire penală în prezenta cauză şi a dispus începerea judecării cauzei,
reținându-se că nu au fost formulate cereri şi excepţii de către inculpat parte civilă sau asigurator şi
nici din oficiu nu s-au impus a fi invocate.
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanţa a
constatat că este competentă funcţional, material şi teritorial să judece prezenta cauză. De asemenea,
instanţa a constatat că din întreg materialul existent la dosar nu rezultă ca inculpatul să deţină vreo
calitate personală care să determine competenţa personală a unei alte instanţe.
Prin declarația dată în fața instanței în ședința publică din 14.11.2019, s-a reținut că inculpatul
... s-a prevalat de dispoziţiile art. 375 raportat la art.396 alin. 10 din Codul de Procedură Penală,

68
solicitând ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale,
recunoscând în totalitate fapta reţinută în sarcina sa. Prin aceeași declarație, inculpatul a mai precizat
că înțelege să nu conteste probele administrate în cursul urmăririi penale, că își însușește întreg
materialul probator precum și că este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Având în vedere poziţia procesuală a inculpatului, instanţa, conform prevederilor art. 375 alin.
(2) din Codul de Procedură Penală, după luarea concluziilor, a admis cererea de a soluţiona cauza
conform procedurii simplificate în cazul recunoaşterii vinovăţiei, în baza probelor administrate în
faza de urmărire penală pe care inculpatul, prin înscris autentic, le-a recunoscut şi le-a însuşit.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării
judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Din examinarea întregului material probator de la dosar, instanța a reținut aceeași situație de
fapt ca cea expusă în rechizitoriu și recunoscută de inculpat prin înscris autentic, respectiv:
La data de 30.05.2019, în jurul orei 1130, inculpatul ... s-a deplasat cu autoutilitara marca VW
LT cu nr. de înmatriculare ... la locuința martorului ..., pe raza comunei ..., sat ..., nr. ..., județul ...
Când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. ..., inculpatul a oprit autoutilitara pe partea stângă (pe sensul
opus de mers) a carosabilului D.J. ..., pe sensul de mers ... - ..., fața autoutilitarei fiind orientată către
comuna ... şi spatele orientat spre satul ... La scurt timp, intenţionând să plece, inculpatul a executat
manevra de mers cu spatele, încercând să întoarcă autoutilitara pe un podeț din dreptul imobilului cu
nr. ... După ce a parcurs cu autoutilitara aproximativ 10 metri cu spatele, aflându-se în continuare pe
sensul opus de mers, a surprins-o şi accidentat-o mortal pe numita ... care se deplasa pe partea
carosabilă. La fața locului s-a deplasat un echipaj al ambulanței care a constatat decesul numitei ...
Din conţinutul raportului de expertiză medico-legală - necropsie nr. 405/A3/2018 din
31.05.2018 a rezultat că moartea numitei ... a fost violentă şi s-a datorat unui poli-traumatism cu
fracturi multiple. S-a mai reținut că leziunile traumatice pot data din 30.05.2018 şi au putut fi produse
prin acroşare – proiectare - comprimare între două planuri dure - în cadrul unui accident de circulaţie.
Potrivit Raportului de expertiză medico-legală necropsie, între poli traumatism şi deces există o
legătură de cauzalitate directă necondiţionată (raport de expertiză medico-legală-necropsie).
A mai reținut instanța că inculpatul ... nu se afla sub influenţa alcoolului în momentul
producerii accidentului de circulaţie, conform buletinului de analiză toxicologică nr. 832/A12 din
31.05.2018.
Fiind audiaţi martorii ..., ..., ..., au confirmat faptul că autoutilitara a fost condusă de inculpatul
... în împrejurările mai sus descrise. Imediat după accident au ieşit în stradă şi au văzut victima ...
care se afla pe partea carosabilă, pe partea stângă a sensului de mers ... - ..., în spatele autoutilitarei
prezentând leziuni la în zona capului (declaraţii martori).
Martora ... a precizat faptul că anterior accidentului a văzut-o pe ... mergând pe stradă, pe
partea stângă, către comuna ... și s-a salutat cu aceasta, victima spunându-i că merge la magazin.
Din raportul de expertiză tehnică auto întocmit în cauză a rezultat că evenimentul rutier s-
a produs din cauza neobservării victimei aflate în spatele autoutilitarei, care nu oferea vizibilitate în
spatele acesteia, şi neasigurării conform legii a conducătorului auto.
În acest sens, s-a reținut în același Raport de expertiză tehnică auto, că suspectul a încălcat
regulile de circulație prevăzute de art. 128 alin. (1) şi (2) şi art. 41 alin. (1) din Hotărârea nr. 1391/2006
pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit prevederilor art. 128 alin. (1) şi (2) din Hotărârea nr. 1391/2006 pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, în contextul în care

69
vizibilitatea în spatele autoutilitarei era împiedicată, inculpatul era obligat ca la executarea manevrei
de mers cu spatele, acesta să fie dirijat de cel puțin o persoană aflată în afara autovehiculului.
Totodată, potrivit aceluiași Raport de expertiză tehnică auto întocmit în cauză s-a constatat că
inculpatul a încălcat și dispozițiile art. 41 alin. (1) din Hotărârea nr. 1391/2006 pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe
drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că s-a deplasat pe partea stângă
a sensului de mers, deși atunci când circulă pe drumurile publice, vehiculele trebuie conduse pe partea
din dreapta a drumului public, în sensul de circulaţie, cât mai aproape de marginea părţii carosabile,
cu respectarea semnalizării rutiere şi a regulilor de circulație.
În același raport de expertiză s-a reţinut că şi victima a încălcat regulile privind circulaţia
pietonilor pe drumurile publice, prevăzute de art. 72 alin. (1) – (4) din Hotărârea nr. 1391/2006 pentru
aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind
circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare. Au fost avansate două
ipoteze: fie victima încerca să traverseze prin loc nepermis şi fără să se asigure, fie aceasta se deplasa
pe partea carosabilului, pe direcţia de mers ... - ...
Însă, coroborând declaraţia martorei ... care a precizat faptul că anterior accidentului a văzut-
o pe ... mergând pe stradă, pe partea stângă, către comuna ... cu poziția corpului victimei decedate,
instanța reține că ..., la momentul producerii accidentului rutier se deplasa pe carosabil pe direcţia ...
- ..., şi nu pe acostamentul părţii carosabile, care avea o lăţime de aproximativ 1,40 m. Victima era la
rândul ei obligată, astfel cum prevede art. 72 alin. (1) teza întâi din Hotărârea nr. 1391/2006 pentru
aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind
circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, să se deplaseze numai pe
acostamentul din partea stângă a direcţiei sale de mers, şi nu pe partea carosabilă.
Situaţia de fapt astfel reținută rezultă şi din conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa
locului, schiţa accidentului şi planşa fotografică privind principalele aspecte fixate cu ocazia
investigării locului faptei.
Fiind audiat în calitate de suspect şi de inculpat, ... a recunoscut fapta aşa cum a fost reţinută
în sarcina acestuia. În acest sens a declarat că atât înainte cât şi după ce a început manevra de mers
cu spatele, nu a observat nicio persoană care să fie în spatele autoutilitarei. Manevra de mers cu
spatele a efectuat-o asigurându-se doar în cele două oglinzi retrovizoare laterale întrucât pe partea din
mijloc autoutilitara nu era prevăzută cu geam astfel încât să vadă şi spaţiul din spate pe care oglinzile
retrovizoare laterale nu-1 acopereau. În timp ce executa manevra de mers cu spatele a simţit că a lovit
ceva, motiv pentru care a deplasat puţin autoutilitara mai în faţă şi când a coborât şi s-a deplasat în
partea din spate a autoutilitarei, a văzut-o pe numita ... întinsă pe carosabil, având poziţia corpului
orientat cu capul spre axul drumului şi membrele inferioare spre acostamentul drumului, iar la nivelul
capului şi a părţii superioare a corpului prezenta leziuni incompatibile cu viaţa (declaraţii suspect,
inculpat).
În acest context, instanța de fond a apreciat că din analiza probatoriului administrat în cauză
accidentul a avut loc din culpa concurentă a inculpatului şi a victimei.
În concluzie, a reținut instanța că situaţia de fapt expusă a fost stabilită în urma coroborării
mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, aşa cum au fost acestea mai sus
menţionate, cu declaraţia inculpatului de recunoaştere în totalitate a faptei reţinute în sarcina sa, dată
în fața instanței.
În drept, Judecătoria Lieşti a constatat că fapta inculpatului ..., care la data de 30.05.2018, în
jurul orei 1140, a condus autoturismul marca VW LT cu nr. de înmatriculare ... pe D.J. ... în localitatea

70
..., com. ... , jud. ..., iar în momentul efectuării manevrei de mers cu spatele, fără a se asigura conform
legii, a surprins şi accidentat mortal pe numita ..., în vârstă de 80 ani, care se afla în spatele
autoutilitarei, pe partea carosabilă, pe partea stângă a sensului de mers dinspre ... către ..., întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 192
alin. (2) din Codul Penal.
În ceea ce priveşte latura obiectivă, elementul material a constat în uciderea persoanei ...
Totodată, instanţa a reţinut că fapta inculpatului a avut drept urmare imediată moartea
victimei.
Legătura de cauzalitate dintre fapta săvârşită de inculpat şi urmarea socialmente periculoasă
produsă rezultă din acţiunea subiectului activ şi moartea victimei.
Sub aspectul laturii subiective, instanţa de fond a reţinut că inculpatul ... a săvârşit fapta cu
vinovăţie în forma culpei cu prevedere (uşurinţa) prevăzută de art. 16 alin. (4) lit. a) din Codul penal,
deoarece din modul concret de realizare a faptei reţinute, dar şi din declaraţia de recunoaştere a
inculpatului rezultă că acesta a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale, dar nu l-a
acceptat, socotind fără temei că nu se va produce.
La soluționarea cauzei, prima instanţă a mai avut în vedere faptul că accidentul a avut loc din
culpa concurentă a inculpatului şi a victimei.
Culpa inculpatului a constat în aceea că, în contextul în care vizibilitatea în spatele
autoutilitarei era împiedicată, inculpatul era obligat ca la executarea manevrei de mers cu spatele,
acesta să fie dirijat de cel puțin o persoană aflată în afara autovehiculului, așa cum prevede art. 128
alin. (1) şi (2) din Hotărârea nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței
de Urgență a Guvernului nr. 195/2002. De asemenea, inculpatul nu a respectat nici prevederile 41
alin. (1) din Hotărârea nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de
Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările şi
completările ulterioare, în sensul că s-a deplasat pe partea stângă a sensului de mers, deși atunci când
circulă pe drumurile publice, vehiculele trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în
sensul de circulaţie, cât mai aproape de marginea părţii carosabile, cu respectarea semnalizării rutiere
şi a regulilor de circulație.
Culpa victimei decedate ... s-a concretizat în faptul că nu a respectat prevederile art.72 alin.(1)
teza întâi din Hotărârea nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de
Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi
completările ulterioare, în sensul de a se deplasa numai pe acostamentul din partea stângă a direcţiei
sale de mers, şi nu pe partea carosabilă.
În aceste condiții, instanța de fond a apreciat culpa inculpatului la săvârșirea faptei penale la
un procent de 80%, procent care nu are nicio relevanță din punct de vedere al răspunderii penale, dar
care a fost avut în vedere de prima instanţă la soluționarea laturii civile a cauzei.
În concluzie, instanţa a mai reţinut în sarcina inculpatului varianta agravată a infracţiunii de
ucidere din culpă prevăzută la alin. (2) fiind cauzată ca urmare a nerespectării dispoziţiilor art. 41
alin.(1) și ale art.128 alin.(1) şi (2) din Hotărârea nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice,
cu modificările şi completările ulterioare.
Față de cele expuse, instanța a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există,
constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.
Faţă de considerentele de fapt şi de drept mai sus arătate, instanţa de fond a constatat că fapta
pentru care au fost trimis în judecată există, a fost săvârşită de inculpat şi constituie infracţiune în

71
sensul art.15 din Codul penal, astfel încât în baza art. 396 alin. (1) Cod de procedură penală, a stabilit
în sarcina inculpatului o pedeapsă în limitele prevăzute de lege.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată, prima instanţă, având în vedere şi dispoziţiile
art. 74 din Cod penal, a arătat că a ţinut seama de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii,
precum și de mijloacele folosite, de starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și
gravitatea rezultatului produs, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale
infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație,
vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului.
În această ordine de idei, întrucât inculpatul prin declarația dată în fața instanței, la primul
termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, a solicitat ca judecata să aibă loc conform
procedurii simplificate, instanţa la stabilirea pedepsei, a arătat că a dat efect și prevederilor art. 396
alin. (10) Cod de procedură penală, în sensul că limitele de pedeapsă prevăzute de lege se reduc cu o
treime.
Raportat la circumstanţele cauzei, instanța de fond a apreciat că fapta săvârșită de către
inculpat prezintă un grad de pericol social ridicat, atâta timp cât acesta s-a deplasat pe partea stângă
a sensului de mers, deși atunci când circulă pe drumurile publice, vehiculele trebuie conduse pe partea
din dreapta a drumului public, în sensul de circulaţie, cât mai aproape de marginea părţii carosabile,
cu respectarea semnalizării rutiere şi a regulilor de circulație. În aceeași măsură, instanța nu poate să
nu observe rolul concurent al victimei, în sensul că aceasta, la momentul producerii accidentului rutier
se deplasa pe carosabil pe direcţia ... - ..., şi nu pe acostamentul părţii carosabile, care avea o lăţime
de aproximativ 1,40 m.
Cu privire la circumstanțele personale ale inculpatului, instanța de fond a reținut că din
examinarea cazierului judiciar rezultă faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.
Reţinând vinovăţia inculpatului în săvârşirea faptei de care este acuzat, instanţa a aplicat
acestuia pedeapsa cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de care este acuzat, orientată spre
minimul special prevăzut de lege, reduse cu 1/3 potrivit art. 396 alin. (10) din Codul de procedură
penală, aceasta fiind de natură a asigura funcţia preventivă a sancţiunii. Instanţa consideră că
pedeapsa penală aplicată constituie un mijloc apt de reeducare a inculpatului, astfel încât să se
formeze o atitudine corectă față de ordinea de drept şi regulile de conviețuire socială.
În raport de aceste criterii, instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul ... la o pedeapsă de 1
(un) an şi 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută
şi pedepsită de art. 192 alin. (2) Cod penal.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanţa a reţinut dispoziţiile art.
91 Cod penal, conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei
pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: pedeapsa aplicată, inclusiv în
caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat
anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru
care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul şi-a manifestat acordul
de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în raport de persoana infractorului, de
conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau
diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază
că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite
alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Instanţa a considerat că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de legiuitor,
pedeapsa stabilită prin prezenta sentinţă fiind de 1 (un) an şi 9 (nouă) luni închisoare, iar inculpatul

72
nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea
aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorilor sau a participanţilor,
astfel încât instanţa are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea de către acesta
a pedepsei aplicate.
Astfel, în baza art. 91 din Codul Penal instanţa de fond a dispus suspendarea executării
pedepsei sub supraveghere şi va stabili inculpatului un termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 6
(șase) luni conform dispozițiilor art. 92 din Codul Penal.
În baza art. 93 alin. (1) din Codul Penal a fost obligat pe inculpatul ... ca pe durata termenului
de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de
Probaţiune ... la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat
cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte
5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură
a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din Codul Penal s-a impus inculpatului să execute următoarea
obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune
sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art.93 alin. (3) din Codul Penal instanţa de fond a dispus ca, pe parcursul termenului
de supraveghere, inculpatul ... va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul
Primăriei Comunei ..., judeţul ... sau în cadrul Școlii generale ..., județul ..., pe o perioadă totală de
70 (șaptezeci) de zile în condiţiile prevăzute de lege.
În baza art. 91 alin. (4) din Codul Penal a atras atenţia inculpatului ... asupra dispozițiilor art.
96 din Codul Penal respectiv: dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu
respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege sau săvârșește
noi infracțiuni, instanța revocă suspendarea și a dispus executarea pedepsei
Totodată, instanţa a constatat că în prezenta cauză, față de inculpatul ... nu s-au dispus măsuri
preventive.
Referitor la latura civilă, instanța de fond a constatat că în cauză, la data de 27.08.2019, numiții
..., ... și ... - copiii victimei decedate ..., au formulat cerere de constituire parte civilă solicitând de la
partea responsabilă civilmente ..., suma de 50.000 euro pentru fiecare, cu titlu de daune morale.
Numitul ... a solicitat și suma de 19374,97 lei cu titlu de daune materiale. Cu cheltuieli de judecată.
La aceeași dată de 27.08.2019 și numiții ... și ... în calitate de nepoți ai victimei decedate, au
formulat cerere de constituire parte civilă solicitând de la de la partea responsabilă civilmente ...,
suma de 20.000 euro pentru fiecare, cu titlu de daune morale. Cu cheltuieli de judecată.
La data producerii accidentului autovehiculul condus de inculpatul ... avea poliţă RCA validă
în perioada 04.01.2018-03.07.2018 emisă de ...
Potrivit dispozițiilor art. 19 din Codul de procedură civilă, atunci când, prin săvârșirea unei
infracțiuni se produce o pagubă părților vătămate, tragerea la răspundere civilă delictuală a
persoanelor responsabile se face potrivit legii civile.
Repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile.
Prima instanță a constatat că legea civilă consacră răspunderea pentru fapta proprie a celui
care, cu vinovăție, cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită. (art. 1349 și art. 1357 alin. 1
Cod civil), acesta fiind ţinut a repara patrimonial orice prejudiciu, fie patrimonial, fie nepatrimonial
(art. 1381 alin. 1 şi 2 raportat la art. 253 alin. 4 Cod civil).
Față de împrejurările concrete în care s-a petrecut accidentul rutier, potrivit cărora acesta a
avut loc din culpa concurentă a inculpatului şi a victimei, instanța a apreciat că în cauză se impun a

73
fi avute în vedere și prevederile art. 1371 alin. (1) din Codul civil, potrivit cărora „în cazul în care
victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a
evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea
de prejudiciu pe care a pricinuit-o”.
Art. 1386 din Codul civil reglementează formele sub care se poate repara prejudiciul produs
prin fapta delictuală, în sensul că, „repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea
situaţiei anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putinţă ori dacă victima nu este interesată de
reparaţia în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părţilor sau, în lipsă, prin
hotărâre judecătorească. La stabilirea despăgubirii se va avea în vedere, dacă prin lege nu se
prevede altfel, data producerii prejudiciului. Dacă prejudiciul are un caracter de continuitate,
despăgubirea se acordă sub formă de prestaţii periodice. ”
Art. 1390 din Codul civil prevede că „despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul
unei persoane se cuvine numai celor îndreptăţiţi, potrivit legii, la întreţinere din partea celui decedat.
Cu toate acestea, instanţa, ţinând seama de împrejurări, poate acorda despăgubire şi celui, căruia
victima, fără a fi obligată de lege, îi presta întreţinere în mod curent. La stabilirea despăgubirii se
va ţine seama de nevoile celui păgubit, precum şi de veniturile pe care, în mod normal, cel decedat
le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despăgubirea. Dispoziţiile art. 1387-1389 se aplică în
mod corespunzător”.
De asemenea, art. 1391 alin. (2) din Codul civil menționează că se pot acorda despăgubiri
ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea
victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea
prejudiciu.
Art. 11 alin. (1) din Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto
pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie precizează că „asigurătorul
RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma
accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat”. În continuare, alin. (2) lit. a) al aceluiași
art. 11 din Legea 32/2017 stabilește că „fără a se depăși limitele de răspundere prevăzute în
contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) și (5) și în condițiile în care evenimentul
asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCA acordă
despăgubiri în bani pentru:
a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;”
Conform art. 14 alin. (4) din Legea 132/2017, „despăgubirile se acordă pentru sumele pe
care asiguratul le plătește cu titlu de dezdăunare și pentru cheltuielile de judecată și/sau cheltuielile
aferente în cazul soluționării alternative a litigiului persoanelor prejudiciate prin vătămare
corporală sau deces și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.”
Instanța a arătat că, la soluționarea laturii civile, a avut în vedere și prevederile art. 13 alin. (1)
din Legea 132/2017 care stabilește că „în situația în care persoana prejudiciată a contribuit, din
culpă, la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ținut
răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă. În astfel de situații întinderea
răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă.”
Potrivit noilor dispoziţii procesual penale, intrate în vigoare la 1 februarie 2014, asigurătorul
are calitatea de parte responsabilă civilmente.
În cazul producerii unui accident de circulaţie, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu,
pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă repararea
pagubei bazată pe Codul civil - temei delictual - cu cea contractuală a asiguratorului, bazată pe

74
contractul de asigurare încheiat în condiţiile reglementate prin Legea 132/2017 în vigoare la data
săvârșirii faptei. Asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite, în limitele
obligațiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare.
Pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a inculpatului este necesar a fi întrunite
următoarele condiţii: existenţa faptei ilicite, producerea unui prejudiciu, existenţa legăturii de
cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia inculpatului.
Din cuprinsul probatoriului administrat în cauză şi ţinând cont de starea de fapt reţinută în
sarcina inculpatului, instanţa a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.1357
Cod civil: fapta ilicită - infracţiunea săvârşită, prejudiciul – uciderea unei persoane, legătura de
cauzalitate directă dintre fapta ilicită şi prejudiciul produs, vinovăţia fiind sub forma culpei comune
a conducătorului auto în procent de 80% și a victimei în procent de 20% .
Având în vedere faptul că accidentul de circulaţie s-a soldat cu uciderea persoanei ..., instanţa
de fond a apreciat că părții civile ... i s-a cauzat un prejudiciu patrimonial constând în cheltuielile de
înmormântare şi pomenirile ulterioare.
Totodată, instanța de fond a apreciat că în cauză, părților civile ..., ..., ..., ... și ... copiii,
respectiv nepoții descendenți ai victimei decedate ..., li s-a cauzat și un prejudiciu moral, constând în
suferinţa fizică şi psihică deosebită creată ca urmare a decesului mamei, respectiv bunicii.
Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii civile delictuale, reprezintă consecința negativă
suferită de o persoană, ca urmare a faptei ilicite.
În ceea ce privește prejudiciul patrimonial cauzat părții civile ... constând în cheltuielile de
înmormântare și pomenirile ulterioare ale victimei decedate ..., instanța pornește de la premisa că
procesul penal este guvernat de principiul libertăţii probelor şi în latura civilă.
În aceste condiții, având în vedere proba testimonială administrată în cauză, din care rezultă
că la înmormântare și la toate celelalte pomeniri ulterioare s-au ținut toate datinile, ceea ce presupune
cheltuieli însemnate și ţinând cont că este de notorietate că în astfel de cazuri de deces se efectuează
cheltuieli care nu pot fi cuantificate exact, existând însă prezumția că acele cheltuieli s-au efectuat,
instanța, raportându-se şi la cazuistica de acelaşi gen, judecând în echitate, apreciază că suma de
19374,97 lei reprezintă totalul cheltuielilor de înmormântare și a pomenirilor ulterioare a victimei
decedate, efectuate de partea civilă ..., de la momentul producerii accidentului rutier a cărui victimă
a mama sa, și până la efectuarea pomenirii de 1 an.
Față de situația că accidentul a avut loc din culpa concurentă a inculpatului şi a victimei,
ponderea culpei aparținând însă într-o proporție mai mare inculpatului decât victimei, în cauză se
apreciază că suma de 15500 lei reprezintă valoarea justă și integrală a despăgubirilor pentru persoana
vătămată, fără să constituie în acelaşi timp o sursă de îmbogăţire fără justă cauză.
În ceea ce privește prejudiciul moral suferit de copiii respectiv de nepoții defunctei, instanța
de fond a reținut că acesta constă în consecințele negative suferite de o persoană prin atingerea
valorilor care definesc personalitatea umană. Datorită împrejurării că prejudiciul nepatrimonial este
imaterial, nesusceptibil prin el însuși de a fi măsurat în bani, evaluarea acestuia presupune o atentă
aprecierea a tuturor consecințelor negative suferite de victime
Astfel, la stabilirea cuantumului daunelor morale, trebuie avute în vedere gravitatea și
intensitatea durerilor fizice și psihice ale victimei faptei ilicite, repercusiunile prejudiciului asupra
situației sale sociale, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către victimă,
precum și criteriul echității.
Judecătoria Lieşti a apreciat, faţă de vârsta victimei, relaţiile de afecţiune ce se consolidează
între membrii unei familii și în special a relațiilor dintre copii și mama lor, respectiv a relațiilor dintre

75
nepoți și bunică, de dispariţia fulgerătoare şi neaşteptată din viaţa familiei a victimei, fără a mai exista
posibilitatea revederii, că moartea numitei ... a creat o inevitabilă suferinţă copiilor și nepoților,
motiv pentru care se impune acordarea unor indemnizații pentru reparaţia prejudiciului nepatrimonial
suferit de urmașii rămași în urmă.
Cu toate acestea, instanţa a apreciat că despăgubirile acordate părților civile nu trebuie să
reprezinte vreo îmbogățire fără justă cauză, care să aibă drept rezultat obținerea unor beneficii
necuvenite pe seama acestui nefericit accident.
Este cunoscut că evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existenţa lor este evidentă, de
regulă, nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective,
în care rolul hotărâtor îl au posibilităţile de orientare a judecătorilor în cunoaşterea sufletului uman şi
a reacţiilor sale.
De aceea, referitor la daunele morale, în doctrină s-a arătat că nu se poate pune problema
evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate
împiedica, prin ea însăşi, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care,
în circumstanţele unui caz dat, ar putea constitui o reparaţie suficientă, oferindu-se persoanei vătămate
o anumita satisfacţie sau uşurare, pentru suferinţele fizice sau psihice îndurate.
În acest context, instanța de fond a apreciat că acordarea a câte 125000 lei pentru fiecare dintre
cei trei copii ai victimei, reprezintă o justă şi echitabilă despăgubire pentru acoperirea prejudiciului
moral suferit de aceștia la moartea mamei lor.
Cu privire la părțile civile ... și ..., nepoții pe care victima le-a crescut în copilăria lor, instanța
a apreciat că acordarea a câte 30000 lei pentru fiecare dintre cei doi, reprezintă o justă şi echitabilă
despăgubire pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de aceștia la moartea bunicii lor.
S-a arătat că, la stabilirea acestor sume privind despăgubirile morale, instanța a avut deja în
vedere, ca şi în cazul despăgubirilor materiale, culpa concurentă a inculpatului şi a victimei la
producerea accidentului, și faptul că prejudiciul moral trebuie reparat de către conducătorul auto într-
o proporție de 80% , în funcție de gradul acestuia de culpabilitate.
Repararea prejudiciului are drept scop înlăturarea efectelor faptei ilicite, iar nu o sursă de
dobândire a unor venituri suplimentare faţă de paguba suferită.
Având în vedere argumentele expuse, instanţa a obligat partea responsabilă civilmente ..., la
plata către partea civilă ... a sumei de 15.500 lei (cincisprezecemiicincisutelei) reprezentând daune
materiale și respectiv a sumei de 125.000 lei (osutădouăzecișicincimiilei) reprezentând daune morale,
la plata către partea civilă ... a sumei de 125.000 lei (osutădouăzecișicincimiilei) reprezentând daune
morale, la plata către partea civilă ... a sumei de 125.000 lei (osutădouăzecișicincimiilei) reprezentând
daune morale, plata către partea civilă ... a sumei de 30.000 lei (treizecimiilei) reprezentând daune
morale și plata către partea civilă ... a sumei de 30.000 lei treizecimiilei) reprezentând daune morale.
În baza art. 398, art. 404 alin. 4 litera e) raportat la art. art. 272 și art. 274 alin. (1) din Codul
de Procedură Penală instanţa de fond l-a obligat pe inculpatul ... la plata sumei de 900 lei, cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat, din care 600 lei cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală și
300 lei aferente fazei de judecată în primă instanță, inclusiv cameră preliminară.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, partea responsabilă civilmente
(asigurător) ..., care a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul cuantumului despăgubirilor cu
titlu de daune morale acordate părților civile, pe care le-a apreciat ca fiind nejustificat de mari.
Totodată, a arătat că despăgubirile acordate cu titlu de daune materiale se impun a fi limitate
proporţional cu procentul de culpă reţinut în sarcina inculpatului.
Apelul declarat de partea responsabilă civilmente (asigurător) ... este fondat.

76
 Curtea reţine că, instanța de fond a făcut o analiză coroborată a probatoriilor cauzei,
constatând că situația de fapt reținută este conformă actului de trimitere în judecată.
Instanța de apel, analizând din oficiu sentința apelată, nu a identificat aspecte de nelegalitate
sau netemeinicie a acesteia prin raportare la fapta reținută în sarcina inculpatului, Curtea însușindu-
și pe deplin motivarea judecătorului fondului referitor la situația de fapt a cauzei și încadrarea ei în
drept.
De altfel, în fața instanței de fond inculpatul ... a recunoscut comiterea infracțiunii în raport
de care instanța de fond a fost sesizată, solicitând aplicarea procedurii simplificate de judecată în
cazul recunoașterii vinovăției, cerere încuviințată de instanța de fond și căreia i s-a dat efect deplin,
prin individualizarea pedepsei în raport de limite de pedeapsă reduse potrivit prevederilor art. 396
alin. 10 C.proc.pen.
Sub acest aspect, Curtea, din oficiu, constată că pedeapsa aplicată inculpatului este legală și
răspunde scopului prevăzut de legiuitor, fiind aptă prin cuantum și modalitate de executare să formeze
inculpatului o conduită corectă, dar și să servească scopului prevenției generale.
Cu privire la daunele materiale acordate părţii civile ..., Curtea constată că acestea au fost deja
reduse proporţional cu procentul de culpă stabilit în sarcina inculpatului ... (80 %), asigurătorul fiind
obligat la plata sumei de 15.500 lei şi nu la întreaga sumă dovedită, în cuantum de 19.374,97 lei. Prin
urmare, apreciem că, cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanţă cu titlu de daune materiale,
nu se impune a fi modificat.
Referitor la daunele morale, reţinem că, fără îndoială, că dispariţia în condiţii tragice a unui
membru al familiei (mamă, respectiv bunică) a produs părţilor civile o traumă psihică greu de depăşit,
fapt confirmat de însăşi urmarea produsă de fapta culpabilă a inculpatului.
La stabilirea daunelor morale instanţa va avea în vedere însă ca sumele de bani ce se vor
acorda părţilor civile să aibă efecte compensatorii, să nu constituie nici amenzi excesive şi nici
venituri nejustificate pentru victimele daunelor, sumele ce vor fi stabilite fiind menite nu să realizeze
o îmbogăţire fără just temei a părţilor civile, ci o dezdăunare echitabilă pentru suferinţa încercată.
Curtea apreciază că părţile civile sunt îndreptăţite la acordarea de despăgubiri reprezentând
daune morale, acestea având un caracter pur afectiv, prejudiciul astfel cauzat vizând afectarea
relaţiilor bazate pe legături sufleteşti, legături care sunt specifice vieţii de familie.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, la aprecierea gradului de
atingere a valorilor sociale ocrotite se impune examinarea cazului dedus judecăţii, avându-se în
vedere părţile, calitatea lor, precum şi urmările produse. Aşadar, încălcarea acestor valori generează
dreptul şi obligaţia la repararea consecinţelor şi, chiar dacă s-a statuat că prejudiciul nepatrimonial nu
are un conţinut economic, evaluarea acestuia nu înseamnă stabilirea echivalenţei în bani a valorilor
încălcate prin fapta ilicită, stabilindu-se că atingerile aduse acestei valori, manifestate concret, permit
aprecierea intensităţii şi gravităţii lor în raport de toate împrejurările cauzei.
Prin urmare, nu este vorba de o reparare propriu-zisă, respectiv de o repunere în situaţia
anterioară, care de altfel nici nu este posibilă, daunele morale având doar menirea de a uşura
suferinţele părţilor civile, cauzate de pierderea într-un moment total neaşteptat a unei fiinţe dragi.
Curtea arată că nu poate fi negat rezultatul dăunător direct, de natură morală, al infracţiunii
asupra părţilor civile cărora le-au fost aduse în mod real vătămări asupra valorilor şi drepturilor
nepatrimoniale.
Întregul material probator administrat în cauză a demonstrat existenţa faptei ilicite săvârşite
de inculpat, a prejudiciului nepatrimonial produs constând în suferinţele psihice apărute ca urmare a

77
decesului victimei survenit în urma accidentului de circulaţie, legătura de cauzalitate dintre aceste
elemente, precum şi vinovăţia inculpatului în forma culpei.
Suferinţa acestora nu poate fi măsurată şi nici evaluată în bani, însă este cert că aceştia au
rămas profund îndureraţi şi că nu vor putea fi nicicum consolaţi de pierderea suferită.
Cu toate acestea, în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu
poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a
respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate băneşte. În schimb, se poate acorda victimei o sumă
de bani cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelenţă, poate fi o
sumă de bani - de aceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze
prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.
Dimensiunea prejudiciului moral suferit de părţile civile se impune a fi stabilită nu doar
raportat la intensitatea durerilor psihice, la gradul de lezare a sentimentelor de afecţiune care stau la
baza relaţiilor concrete dintre părinţi şi copil şi bunică şi nepoţi, dar şi la intensitatea acestor relaţii,
existenţa sprijinului moral, consecinţele înregistrate în planul vieţii familiale şi sociale. Totodată,
pe lângă legătura afectivă între victimă şi fiecare din părţile civile, se va avea în vedere şi vârsta
victimei ... (80 ani) dar și a copiilor, respectiv a nepoţilor acesteia.
Nu în ultimul rând, avem în vedere şi culpa concurentă a victimei care produce efecte juridice,
în ceea ce privește cuantificarea despăgubirilor, în latură civilă, în conformitate cu disp. art. 1371 Cod
civil, căci Codul civil instituie prin textul de lege examinat regula care trimite la ideea că fapta
victimei, care a contribuit la cauzarea prejudiciului şi care a concurat cu cea a autorului faptei ilicite,
devine o cauză străină ce afectează în mod direct raportul de cauzalitate şi, indirect, prin aceasta,
celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale reţinute în sarcina autorului faptei ilicite.
Aşadar, dacă există o vinovăţie comună a autorului infracţiunii şi a victimei, întinderea
despăgubirilor la a căror plată va fi obligat autorul va fi direct proporţională cu ponderea contribuţiei
sale la producerea prejudiciului.
În acest context, Curtea apreciază că sumele stabilite de prima instanţă cu titlu de despăgubiri
pentru daune morale sunt exagerate şi acordarea lor ar transforma un eveniment tragic pentru familie
într-o sursă de venit, un succes financiar, o îmbogăţire fără just temei, deturnând legea de la scopul
pentru realizarea căruia a fost edictată.
În opinia Curţii, la stabilirea despăgubirilor morale, pentru ca acestea să nu capete caracterul
unei îmbogăţiri fără justă cauză, nu se poate face abstracţie de nivelul poliţelor de asigurare plătite
(care, în România, este totuşi unul scăzut în comparaţie cu alte state europene), dar nici de nivelul de
trai al populaţiei din ţara noastră.
În speţa de faţă, în raport de cele arătate anterior, Curtea consideră că suma de câte 35.000 lei
(pentru fiecare fiu), respectiv 20.000 lei (pentru fiecare nepot) reprezentând daune morale
(proporţional cu un grad de culpă al inculpatului de 80%), apare ca fiind rezonabilă şi justificată, fiind
suficientă pentru a compensa suferinţele psihice îndurate de părţile civile.
Faţă de aceste considerente, în temeiul disp. art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, Curtea
va admite apelul declarat de partea responsabilă civilmente ..., va desfiinţa în parte sentinţa penală nr.
36/03.04.2020, pronunţată de Judecătoria Lieşti şi în rejudecare:
Va reduce cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligată partea responsabilă
civilmente ..., astfel: către părţile civile ..., ... şi ... (fiii victimei ...) de la 125.000 lei la 35.000 lei
fiecăreia; către părţile civile ... (nepoată) şi ... (nepot) de la 30.000 lei la 20.000 lei fiecăreia.
În temeiul disp. art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare pentru judecarea
prezentei căi de atac vor rămâne în sarcina statului.

78
9. Titlu: Pedeapsă. Nelegalitate. Vătămarea corporală din culpă. Sechestru asigurător.
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Drept procesual penal. Partea generală.
Indice alfabetic: - Drept penal
- Pedeapsa
- Vătămarea corporală din culpă
- Sechestru asigurător
Legislaţie relevantă: art. 196 alin. 1 și 4 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 249
alin. 1, 7 Cod procedură penală, art.19 alin.3 Cod procedură penală
Rezumat: Hotărârea apelată este nelegală cu privire la cuantumul pedepsei principale de 2 ani
închisoare, aplicată inculpatului ... pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de
art. 196 alin. 1 și 4 Cod penal, care este peste maximul special.
Astfel, infracțiunea prev. de art. 196 alin. 1 Cod penal este pedepsită cu închisoare de la 3
luni la 1 an sau amendă. Alineatul 4 al aceluiași articol prevede o majorare a limitelor de pedeapsă
cu o treime, astfel că, în cazul închisorii, limitele ajung de la 4 luni la 1 an și 4 luni.
Întrucât inculpatul s-a prevalat de procedura simplificată, limitele de pedeapsă se reduc cu o
treime, conform art. 396 alin.10 Cod procedură penală, ajungându-se la limitele pedepsei închisorii
de la 2 luni și 20 de zile la 10 luni și 20 de zile, nepunându-se aplica o pedeapsă peste acest maxim
special.
Cererea de ridicare a sechestrului asigurator este nefondată deoarece această măsură a fost
corect dispusă de către prima instanță, conform art. 249 alin. 1, 7 Cod procedură penală, având în
vedere că procurorul a exercitat acțiunea civilă pentru persoana vătămată minoră ..., potrivit art.19
alin.3 Cod procedură penală, situație în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, chiar
dacă soluționarea laturii civile a fost disjunsă.

Decizia penală nr. 678/A/21.08.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr. 71/04.05.2020 a Judecătoriei Tg. Bujor s-au dispus următoarele:
A fost admisă cererea formulată de inculpatul ... privind judecata cauzei conform procedurii
prevăzută de art. 375 rap. la art. 374 alin. 4 Cod procedură penală.
A fost condamnat inculpatul ... pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă
prev. de art. 196 alin. 1 și 4 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală la o
pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare.
În temeiul disp. art. 67 alin. 1 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a
interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 (doi)
ani.
În temeiul disp. art. 65 alin. 1 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a
interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe durata executării
pedepsei închisorii.
A fost condamnat inculpatul ... pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului
ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia prev. de art. 338 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396
alin. 10 Cod procedură penală la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În temeiul disp. art. 67 alin. 1 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a
interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 (doi)
ani.

79
 În temeiul disp. art. 65 alin. 1 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a
interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe durata executării
pedepsei închisorii.
A fost condamnat inculpatul ..., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul
fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod
procedură penală la o pedeapsă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.
În temeiul disp. art. 67 alin. 1 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a
interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 (doi)
ani.
În temeiul disp. art. 65 alin. 1 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a
interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe durata executării
pedepsei închisorii.
A fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul
sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 309
alin. 10 Cod procedură penală la o pedeapsă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.
În temeiul disp. art. 67 alin. 1 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a
interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 (doi)
ani.
În temeiul disp. art. 65 alin. 1 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a
interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe durata executării
pedepsei închisorii.
În temeiul disp. art. 38 alin. 1 lit. a şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal s-a dispus ca inculpatul
să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare sporită la 4 (patru)
ani și 2 (două) luni închisoare.
În temeiul disp. art. 45 alin. 3 lit. a și 5 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa
complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o
perioadă de 2 (doi) ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi pe durata
executării pedepsei închisorii.
Conform disp. art. 72 alin. 1 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și
arestării preventive începând cu data de 29.11.2019 la zi.
Conform disp. art. 399 alin. 1 Cod procedură penală s-a menţinut măsura arestării preventive
dispusă față de inculpat.
În temeiul disp. art. 249 alin. 1 și 7 Cod procedură penală s-a dispus instituirea sechestrului
asiguratoriu asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului.
S-a dispus disjungerea laturii civile și formarea unui nou dosar.
În temeiul disp. art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata
cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 2000 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 2018/249/P/2019, din data de 18.12.2019, Parchetul de pe lângă
Judecătoria Tîrgu Bujor a trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe inculpatul ..., pentru
săvârşirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. 1 și 4 Cod penal,
părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia prev. de art. 338 alin. 1
Cod penal; conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal și
conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 336 alin. 1 Cod
penal, constând în aceea că inculpatul, la data de 28.11.2019, în jurul orei 1745, fără a poseda permis

80
de conducere şi având o îmbibaţie alcoolică de 3,49 g/l alcool pur în sânge la prima probă şi 3,31 g/l
alcool pur în sânge la a doua probă, a condus autoutilitara marca Dacia cu numărul de înmatriculare
..., iar în timp ce se afla pe raza localităţii ..., strada ..., în dreptul locuinţei cu numărul ..., proprietatea
lui ..., a surprins şi accidentat persoanele vătămate ... şi ..., care au necesitat 15-20 zile de îngrijiri
medicale, respectiv 60-65 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, inculpatul părăsind ulterior locul
accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
Situaţia de fapt a rezultat din administrarea următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de
constatare a infracţiunilor flagrante, proces-verbal de cercetare la faţa locului, însoţit de planşa
fotografică; declaraţie persoană vătămată ...; declaraţie persoană vătămată ...; raport de primă
expertiză medico-legală cu examinarea persoanei nr. .../A1-D/29.11.2019; fişa de constatări
preliminare nr. .../A1-D/29.11.2019; raport de primă expertiză medico-legală cu examinarea
persoanei nr. .../A1-D/29.11.2019; fişa de constatări preliminare nr. .../A1-D/29.11.2019; rezultat
testare Drager a martorului ...; buletin de analiză toxicologică nr. 2158/A12/29.11.2019; buletin de
analiză toxicologică nr. 2159/A12/29.11.2019; adresa numărul 1233564/29.11.2019 înaintată de
Serviciul Rutier; declarații martori; declarație inculpat.
Prin încheierea nr. 45/2020 din data de 03.03.2020, judecătorul de cameră preliminară a
constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2018/249/P/2019, din data de 18.12.2019 al
Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Bujor privind pe inculpatul ..., trimis în judecată pentru
săvârşirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. 1 și 4 Cod penal,
părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia prev. de art. 338 alin. 1
Cod penal; conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal și
conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 336 alin. 1 Cod
penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire
penală.
La termenul de judecată din data de 29.04.2020, inculpatul a declarat că recunoaşte
săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa şi a solicitat judecata cauzei în procedura simplificată.
Totodată şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cazul în
care va fi condamnat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele :
La data de 28.11.2019, în jurul orei 2230, organele de poliţie au fost sesizate prin intermediul
Serviciului Național Unic de Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că pe raza localităţii ... a
avut loc un accident în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a două persoane, iar conducătorul
autoturismului implicat a părăsit locul accidentului.
Lucrătorii de poliţie ce s-au deplasat la faţa locului au localizat segmentul de drum unde s-a
produs accidentul, respectiv pe raza satului ..., comuna ... pe str. ..., în dreptul imobilului cu numărul
... Acolo a fost identificat autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare ..., aflat în afara
părţii carosabile şi prezentând avarii la partea frontală, fără ca persoana care condusese autovehiculul
să mai fie găsită la faţa locului. Totodată, la faţa locului organele de poliţie au identificat cele două
persoane vătămate, respectiv ... şi ..., ambele fiind ulterior transportate la spital pentru a primi îngrijiri
medicale.
De asemenea, organele de cercetare penală l-au identificat la locul producerii accidentului pe
martorul ..., acesta precizând, încă de la debutul cercetărilor, că cel care condusese autovehiculul
marca Dacia cu numărul de înmatriculare ... fusese tatăl său, inculpatul ..., care l-a contactat telefonic
imediat după producerea accidentului, relatându-i că fusese implicat într-un eveniment rutier.
Martorul a mai arătat lucrătorilor de poliţie că, deplasându-se la locul indicat de tatăl său, nu l-a mai

81
găsit pe acesta la locul accidentului, unde erau prezente numai persoanele vătămate, dintre care o
cunoştea pe persoana vătămată ..., vecin cu el.
Mijloacele de probă administrate ulterior pe parcursul urmăririi penale au condus la începerea
urmăririi penale împotriva inculpatului ... pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din
culpă, părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, conducere a unui
vehicul fără permis de conducere, şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor
substanţe, şi stabilirea următoarei situaţii de fapt:
La data de 28.11.2019, circulaţia pe sectorul de drum menţionat mai sus se desfăşura pe două
sensuri, suprafaţa părţii carosabile fiind acoperite cu pământ şi pietriş, iar drumul neavând aplicate
marcaje longitudinale de separare a sensurilor de circulaţie. Segmentul de drum unde s-a produs
accidentul nu era prevăzut cu trotuar, iar în zona respectivă nu existau indicatoare rutiere.
La data şi în condiţiile descrise mai sus, inculpatul ..., conducea autoturismul marca Dacia cu
numărul de înmatriculare ..., pe strada ... din satul ..., comuna ..., fiind singur în autovehicul. În acest
context, ajungând în dreptul imobilului cu numărul ..., inculpatul nu a observat persoanele vătămate
... şi ... care se deplasau pe marginea drumului, pe sensul său de deplasare, accidentându-le.
Ulterior, inculpatul a coborât din autoturism şi deşi a constatat urmările acţiunii sale, întrucât
persoanele vătămate acuzau dureri, iar persoana vătămată ... i-a solicitat să apeleze Serviciul Naţional
Unic de Apeluri de Urgenţă 112, acesta a părăsit locul accidentului, abandonând autovehiculul la faţa
locului.
În urma accidentului ambele persoane vătămate au fost rănite, fiind necesară intervenţia
echipajelor de ambulanţă pentru transportarea acestora la spital.
Cu ocazia examinării medico-legale s-a stabilit că ambele persoane vătămate au prezentat
leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire urmată de proiectare pe plan dur, în cadrul unui
accident rutier, potrivit Raportului de primă expertiză medico-legală cu examinarea persoanei nr.
929/A1-D/29.11.2019 leziunile prezentate de persoana vătămată ... necesitând 15-20 zile de îngrijiri
medicale pentru vindecare, iar leziunile prezentate de persoana vătămată ... necesitând 60-65 zile de
îngrijiri medicale pentru vindecare, potrivit Raportului de primă expertiză medico-legală cu
examinarea persoanei nr. 930/A1-D/29.11.2019.
În cursul aceleiaşi zile, organele de poliţie, însoţite de martorul ..., s-au deplasat la domiciliul
acestuia, unde l-au identificat pe inculpatul ... Întrucât acesta emana halenă alcoolică, lucrătorii de
poliţie au încercat să îl testeze pe inculpat cu aparatul Drager, însă, din cauza stării avansate de
ebrietate în care acesta se afla, inculpatul nu a putut sufla in aparat pentru a se obţine un rezultat
valabil. În acest context, inculpatul a fost condus la Spitalul ... unde i-au fost recoltate probe biologice
în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultând o alcoolemie de 3,49 g/l alcool pur în sânge la prima probă
şi 3,31 g/l alcool pur în sânge la a doua probă (buletin de analiză toxicologică a alcoolemie nr.
2158/A12 din data de 29.11.2019).
Întrucât pe parcursul cercetărilor inculpatul a negat că ar fi condus autovehiculul implicat în
accident, susţinând, în mod mincinos, că fiul său condusese autoturismul, organele de poliţie au
procedat şi la testarea cu aparatul Drager a martorului ..., rezultând o alcoolemie de zero mg/l alcool
pur în aerul expirat (rezultat test Drager). De asemenea, s-a procedat şi la conducerea acestuia la
Spitalul Târgu Bujor unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei,
rezultând o alcoolemie de zero g/l alcool pur în sânge (buletin de analiză toxicologică a alcoolemie
nr. 2159/A12 din data de 29.11.2019).
Potrivit adresei numărul .../29.11.2019 înaintată de Serviciul Rutier, inculpatul ... nu figura ca
posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

82
 Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul ... s-a prevalat de dreptul de a nu da nicio declaraţie,
însă cu ocazia judecării propunerii de arestare preventivă, acesta a precizat că la data de 28.11.2019,
deşi nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi consumase băuturi, a condus
autoutilitara marca Dacia cu numărul de înmatriculare ..., accidentând cele două persoane vătămate
şi părăsind ulterior locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
S-a reținut că, în drept, faptele inculpatului ... care, la data de 28.11.2019, în jurul orei 17:45,
fără a poseda permis de conducere şi având o îmbibaţie alcoolică de 3,49 g/l alcool pur în sânge la
prima probă şi 3,31 g/l alcool pur în sânge la a doua probă, a condus autoutilitara marca Dacia cu
numărul de înmatriculare ..., iar în timp ce se afla pe raza localităţii ..., strada ..., în dreptul locuinţei
cu numărul ..., proprietatea lui ..., a surprins şi accidentat persoanele vătămate ... şi ..., care au necesitat
15-20 zile de îngrijiri medicale, respectiv 60-65 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, inculpatul
părăsind ulterior locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, întrunesc elementele
constitutive ale infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. 1 şi 4 Cod
penal, părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prevăzută de art.
338 alin. 1 Cod penal, conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin.
1 Cod penal şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de
art. 336 alin. 1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului în temeiul textelor de lege sus
menţionate, instanţa a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 74 Cod penal, respectiv:
împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol
creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale
infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care
constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul
procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
Conform fişei de cazier judiciar, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.
În ceea ce priveşte gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, instanţa a avut în
vedere şi valorile sociale cărora li s-a adus atingere prin săvârşirea faptelor, au fost puse în pericol nu
numai desfăşurarea fluentă şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, dar şi valori sociale mult
mai importante, cum ar fi viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor participante la trafic
sau aflate în zona drumului public, precum şi proprietatea publică şi privată.
Conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice, este cauza principală şi
determinantă pentru producerea accidentelor de circulaţie. Acest fenomen este într-o creştere vizibilă
fapt ce creează un sentiment accentuat de insecuritate pentru toţi participanţii la trafic cărora le este
pusă în pericol viaţa, integritatea corporală şi proprietatea asupra bunurilor, valori esenţiale garantate
constituţional.
Din această perspectivă fapta inculpatului reclamă din partea justiţiei aplicarea unei
represiuni penale ferme, de natură să atenţioneze pe toţi destinatarii legii penale asupra pericolului
social extrem de ridicat al unor astfel de infracţiuni, cu un serios impact în comunitatea locală, în
legătură cu care nu trebuie să se lase impresia că nu sunt pedepsite pe măsură.
La stabilirea pedepselor au fost apreciate toate elementele reale privind modalitatea de
săvârşire a faptelor, circumstanţele săvârşirii acestora, valoarea alcoolemiei, ora de trafic, fiind
necesară stabilirea unei pedepse care să-şi atingă scopul de reeducare şi care să sancţioneze aceste
manifestări în mod corespunzător, cu consecinţe de reeducare şi responsabilizare a inculpatului, şi
totodată să aibă caracterul de exemplaritate pentru societate, fiind necesară aplicarea unor pedepse
care să-şi atingă scopul de reeducare şi să sancţioneze aceste manifestări în mod corespunzător.

83
 S-a precizat că se va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării
drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal pe o perioadă de 2 (doi) ani și pedeapsa
accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi pe durata executării pedepsei închisorii.
Conform disp. art. 72 alin. 1 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii
și arestării preventive începând cu data de 29.11.2019 la zi.
Analizând măsura arestului preventiv, instanţa a avut în vedere că în cauză s-a reţinut
existenţa probelor din care rezultă săvârşirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului. Cu privire
la starea de pericol pentru ordinea publică pentru înlăturarea căreia este necesară privarea de libertate,
instanţa a avut în vedere periculozitatea ridicată a faptei, justificându-se în continuare starea de arest
preventiv a inculpatului. Prin urmare, în baza art. 339 alin. 1 Cod procedură penală instanţa a menţinut
măsura arestului preventiv dispusă faţă de acesta.
Cu privire la latura civilă, s-a arătat, întrucât partea responsabilă civilmente nu a fost
introdusă în cauză, că se impune disjungerea acțiunii civile și formarea unui nou dosar în vederea
introducerii în cauză a Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România.
În ceea ce privește cererea de instituire a sechestrului asigurator formulată de procuror,
instanța a reţinut că, potrivit dispozițiilor art. 249 alin. 1 Cod procedură penală, „procurorul, în cursul
urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea
procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii,
prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea,
înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau
al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor
judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune”.
Alineatul 7 al aceluiași articol prevede că „măsurile asigurătorii luate în condiţiile alin. (1)
sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu
sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă”.
Instanța a reţinut că în cauză se relevă necesitatea luării unei măsuri asiguratorii pentru ca
repararea prejudiciului cauzat persoanei vătămate să fie posibilă (dacă va rezulta la finalul procesului
că se impune a fi făcută).
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul ..., arătând că pedeapsa aplicată pentru
infracțiunea de vătămare corporală din culpă este nelegală, fiind peste maximul special, solicitând
reducerea către minimul special. A precizat că celelalte pedepsele aplicate sunt prea aspre, având în
vedere că a recunoscut comiterea faptelor, nu are antecedente penale, are o familie, este școlarizat,
solicitând reducerea acestora și suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante. A mai arătat că
este nelegală instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor sale deoarece Biroul
Asigurătorilor de Autovehicule din România, care nu a fost introdus în cauză în calitate de persoană
responsabilă civilmente, nu a solicitat acest lucru. A mai precizat că una dintre cele două părți civile
a primit despăgubirile de la Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, iar cea de-a doua
victimă nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, iar acțiunea civilă exercitată de procuror, fiind
vorba despre o persoană vătămată minoră, a fost disjunsă, solicitând ridicarea sechestrului.
Procurorul a solicitat admiterea apelului inculpatului doar cu privire la motivul de nelegalitate
vizând pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, care este peste maximul
special, și respingerea celorlalte motive de apel.
Apelul este fondat în parte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Examinând cauza prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt şi
de drept, conform art. 417 al. 2 C.proc.pen., Curtea constată că situaţia de fapt şi vinovăţia

84
inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii, au fost corect stabilite de prima
instanţă, prin probele administrate în cauză, dându-se încadrarea juridică corespunzătoare faptelor
penale comise de acesta.
Însă, hotărârea apelată este nelegală cu privire la cuantumul pedepsei principale de 2 ani
închisoare, aplicată inculpatului ... pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art.
196 alin. 1 și 4 Cod penal, care este peste maximul special.
Astfel, infracțiunea prev. de art. 196 alin. 1 Cod penal este pedepsită cu închisoare de la 3
luni la 1 an sau amendă. Alineatul 4 al aceluiași articol prevede o majorare a limitelor de pedeapsă cu
o treime, astfel că, în cazul închisorii, limitele ajung de la 4 luni la 1 an și 4 luni.
Întrucât inculpatul s-a prevalat de procedura simplificată, limitele de pedeapsă se reduc cu o
treime, conform art. 396 alin.10 Cod procedură penală, ajungându-se la limitele pedepsei închisorii
de la 2 luni și 20 de zile la 10 luni și 20 de zile, nepunându-se aplica o pedeapsă peste acest maxim
special.
Prin urmare, pentru a deveni legală, se va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru
comiterea infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 1 și 4 Cod penal, până
la un cuantum care este în măsură să asigure atingerea scopului pedepsei, Curtea apreciind că o
pedeapsă de 9 luni închisoare este suficientă pentru îndreptarea inculpatului.
Se mai constată, hotărârea apelată este netemeinică cu privire la cuantumul pedepsei
principale aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prev.
de art. 338 alin. 1 Cod penal, care este prea aspră față de criteriile de individualizare a pedepsei prev.
de art.74 Cod penal.
Este adevărat că inculpatul a părăsit locul accidentului în urma căruia a rezultat rănirea celor
două persoane vătămate, dar nu a plecat cu autoturismul implicat în accident, pentru a i se pierde
urma, cum se întâmplă de obicei în astfel de spețe, ci a mers pe jos până la domiciliu său, cel mai
probabil din cauze stării de ebrietate în care se afla.
Această prăsire a locului accidentului nu a fost în măsură să îngreuneze identificarea
inculpatului având în vedere că mașina implicată în eveniment a rămas la fața locului, iar inculpatul
a fost recunoscut de persoana vătămată ...
Împrejurarea că inculpatul conducea sub influența alcoolului și fără permis, angajează
răspunderea penală a acestuia și pentru aceste infracțiuni.
Prin urmare, Curtea apreciază că aplicarea unei pedepse principale de 1 an și 10 luni închisoare
inculpatului pentru comiterea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, este suficientă pentru
atingerea scopului educativ-preventiv al pedepsei.
Cu privire la pedepsele de câte 1 an și 6 luni închisoare, aplicate prin sentința apelată pentru
infracțiunile de conducere fără permis și sub influența alcoolului, Curtea apreciază că acestea au fost
just individualizate față de împrejurările comiterii faptelor și persoana inculpatului.
Astfel, inculpatul a condus autoturismul se drumurile publice din localitatea ..., jud. ..., la data
de 28.11.2019, în jurul orei 17:45 (la această oră fiind întuneric), fără a poseda permis de conducere
şi sub influența băuturilor alcoolice, a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală
a două persoane care circulau pe marginea drumului și a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea
organelor de poliţie.
Alcoolemia inculpatului era foarte mare, respectiv de 3,49 g/l alcool pur în sânge, cu mult
peste limita legală, de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

85
 Este bine cunoscut faptul că, consumul de alcool diminuează semnificativ capacitatea de
percepţie a persoanei asupra condiţiilor de desfăşurare a traficului, precum şi capacitatea de reacţie
în cazul unor evenimente ivite intempestiv în timpul conducerii vehiculului.
Se mai constată că inculpatul nu obținuse permisul de conducere, astfel că nu avea deprinderile
necesare pentru a conduce autovehiculul pe drumurile publice în condiții de siguranță, situație în care
acesta prezenta un real pericol pentru traficul auto.
Urmările faptei inculpatului au fost grave, cele două persoane vătămate suferind leziuni care
au necesitat pentru vindecare 15-20 zile de îngrijiri medicale - ... și, respectiv 60-65 zile de îngrijiri
medicale - ...
În ceea ce privește atitudinea inculpatului se constată că, inițial, acesta a încercat să acrediteze
ideea că nu ar fi condus mașina, pe perioada urmării penale nu a făcut declarații, iar în fața instanței
s-a prevalat de procedura simplificată.
Împrejurările legate de persoana inculpatului, respectiv: lipsa antecedentelor penale, conduita
bună anterior faptei, au fost valorificate la momentul stabilirii cuantumului pedepsei, iar
recunoașterea faptelor prin reducerea pedepselor cu o treime, conform art.396 alin.10 Cod procedură
penală.
Prin urmare, este nefondată cererea inculpatului de reducere a pedepselor pentru infracțiunile
de conducere fără permis și sub influența alcoolului.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului ..., Curtea apreciază că,
față de gravitatea faptelor comise și persoana acestuia, scopul educativ-preventiv al pedepsei,
respectiv prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni și formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de
drept, faţă de regulile de convieţuire socială şi faţă de muncă, în vederea reintegrării în societate a
persoanelor care comit fapte penale, va putea fi atins doar prin executarea efectivă a pedepsei
rezultante principale.
În consecință, este nefondată cererea sa de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei.
Cererea de ridicare a sechestrului asigurator este nefondată deoarece această măsură a fost
corect dispusă de către prima instanță, conform art. 249 alin. 1, 7 Cod procedură penală, având în
vedere că procurorul a exercitat acțiunea civilă pentru persoana vătămată minoră ..., potrivit art.19
alin.3 Cod procedură penală, situație în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, chiar dacă
soluționarea laturii civile a fost disjunsă.
În consecinţă, în baza disp. art. 421 pct. 2 lit. a C.proc.pen., s-a admis apelul declarat de
inculpatul ... şi s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată.
În rejudecare, s-au redus pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile de vătămare
corporală din culpă și de părăsire a locului accidentului, astfel cum am arătat mai sus, după care s-
au recontopit pedepsele principale, conform art. 38 alin. 1 Cod penal, art. 39 lit. b Cod penal.

86
10. Titlu: Condamnare. Netemeinicie amânare aplicare pedeapsă. Lovirea și alte violențe. Majorare
despăgubiri morale
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală.
Indice alfabetic: - Drept penal
- Amânarea aplicării pedepsei
- Lovirea și alte violențe
- Despăgubiri morale
Legislaţie relevantă: art.83 Cod penal, art.193 alin.2 Cod penal
Rezumat: Din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv declarațiile persoanei
vătămate, ale martorilor ..., ... și ..., certificatul medico-legal privind persoana vătămată, parțial
declarațiile inculpatului, rezultă că în noaptea de 30/31.12.2017, după miezul nopții, în Clubul ...
din mun. ..., inculpatul ... a încercat fără succes să le abordeze pe persoana vătămată ... și martorele
... și ..., i-a adresat cuvinte jignitoare persoanei vătămate, care, deranjată fiind, l-a împins şi l-a
zgâriat în zona feţei, ulterior cei doi s-au împins reciproc fiind despărţiţi de martorul ... La scurt
timp, persoana vătămată a intenţionat să plece acasă, îndreptându-se către un taxi parcat în faţa
clubului. Imediat după persoana vătămată a plecat şi inculpatul ..., iar în momentul în care a ajuns-
o din urmă, acesta a tras de rochia cu care persoana vătămată era îmbrăcată, a trântit-o la pământ
și a lovit-o în mod repetat cu picioarele în zona feţei, activitatea infracţională a inculpatului fiind
întreruptă de intervenţia martorilor ... și ... În perioada 31.12.2017-5.01.2018, persoana vătămată
a fost internată în Secţia Oftalmologie cu diagnosticul: „plăgi palpebrale multiple, plagă
conjunctivală, hematom palpebral”. În urma loviturilor primite de la inculpat, persoana vătămată a
suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul a acționat cu intenție directă, acesta dându-și seama că prin lovirea persoanei vătămate
se poate produce vătămarea acesteia și chiar i-a produs leziuni care au necesitat pentru vindecare
8-9 zile de îngrijiri medicale, rezultat pe care l-a urmărit și pe care l-a acceptat.
În cauză nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei întrucât nu este îndeplinită condiția
prev. de art.83 alin.1 lit.d Cod penal, Curtea apreciind necesară aplicarea pedepsei pentru
îndreptarea inculpatului, având în vedere împrejurările comiterii faptei și persoana acestuia.
În acest sens, se observă că fapta comisă de inculpat este destul de gravă, producându-i
persoanei vătămate în zona ochiului drept multiple plăgi palpebrale, plagă conjunctivală bulbară
supralimbică, hematom palpebral gigant, plagă excoriată în stea, leziuni care au necesitat pentru
vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale, fiind necesară sutura plăgii conjunctivale
limbice și a plăgii palpebrale, persoana vătămată fiind internată în spital 6 zile în perioada
31.12.2017 – 05.01.2018.
Cu privire la atitudinea inculpatului se constată că acesta a încercat să-și minimalizeze
contribuția, în faza de urmărire penală arătând că de fapt a tras de păr persoana vătămată pentru a
o ajuta să urce în taxi, întrucât era în stare de ebrietate, dar aceasta a alunecat și a căzut, iar el a
lovit-o din greșeală cu vârful piciorului în zona feței, contrar probelor administrate în cauză din care
rezultă că acesta a tras-o de rochie, motiv pentru care persoana vătămată a căzut, după care i-a
aplicat mai multe lovituri cu picioarele în față, fiind întrerupt de intervenția martorilor.
Împrejurările legate de persoana inculpatului, respectiv: lipsa antecedentelor penale,
prezentarea sa în faţa organelor judiciare, conduita bună anterior faptei, se impuneau a fi
valorificate la momentul alegerii modalității de executare, în sensul dispunerii suspendării sub
supraveghere a executării pedepsei.

87
 Prin urmare se impunea condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii deduse
judecății și nu amânarea aplicări pedepsei.
În ceea ce privește latura civilă, Curtea apreciază că suma de 5000 lei, acordată părții civile
... cu titlu de daune morale, este netemeinică, fiind prea redusă față de criteriile reţinute în doctrină
şi jurisprudenţă.
Astfel, la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să se ţină cont de intensitatea
suferinţelor fizice şi psihice, de eventualele sechele sau invalidități rezultate în urma faptei ilicite, de
sexul, vârsta şi ocupaţia persoanei vătămate, de condiţiile generale economico-sociale din ţara
noastră, ca acestea să fie într-un cuantum rezonabil, să nu reprezinte o sursa de îmbogățire fără
justă cauză pentru partea civilă și nici amenzi excesive pentru inculpat, ci o reparaţie echitabilă a
prejudiciului moral suferit de aceasta.
În acest sens, se observă că persona vătămată a suferit în zona ochiului drept multiple plăgi
palpebrale, plagă conjunctivală bulbară supralimbică, hematom palpebral gigant, plagă excoriată
în stea, fiind necesară sutura plăgii conjunctivale limbice și a plăgii palpebrale, leziuni care au
necesitat un număr de 8-9 de zilele de îngrijiri medicale pentru vindecare, a fost internată în spital 6
zile în perioada 31.12.2017 – 05.01.2018, nu a rămas cu sechelele morfo-funcţionale, nu şi-a pierdut
capacitatea de muncă şi nici nu se încadrează într-un grad de invaliditate, astfel că restrângerea
posibilităţilor de viaţă familială şi socială, pentru care art.1391 din noul C.civ. prevede acordarea
de despăgubiri, nu este totală.
Persoana vătămată este o femeie tânără, în vârstă de 25 de ani (la data faptei), infracțiunea
a fost comisă într-o zonă cu acces al publicului (în fața Clubului ... din mun. ...), fiind observată de
persoanele din apropiere, împrejurări care au adus atingere într-o anumită măsură și demnității
persoanei, a suferit și un prejudiciu estetic temporar în zona feței, până la vindecarea plăgilor din
zona ochiului drept.
Prejudiciu estetic din zona feței, chiar dacă a fost limitat în timp, a avut o influență negativă
cu privire la aspectul fizic al persoanei vătămate, care este foarte important pentru o femeie tânără
ca aceasta.
De asemenea, la cuantificarea sumei acordate cu titlu de daune morale trebuie să se ţină
seama şi de condiţiile generale economico-sociale din ţara noastră, care nu sunt aşa de ridicate ca
în ţările dezvoltate din Europa de Vest, precum şi ca acestea să fie într-un cuantum rezonabil, să nu
reprezinte o sursa de îmbogățire fără justă cauză pentru partea civilă, ci o reparaţie echitabilă a
prejudiciului moral suferit de aceasta.
În consecinţă, ţinând cont de cele arătate mai sus, Curtea apreciază că suma de 10.000 lei
este necesară și, în același timp, suficientă pentru a acoperi prejudiciile morale încercate de
persoana vătămată/parte civilă ...

Decizia penală nr. 679/A/21.08.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr. nr. 288/25.02.2020 pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul nr.
8731/233/2019 s-au dispus următoarele:
În baza art. 396 alin. 1, alin. 4 Cod procedură penală, raportat la art. 83 Cod penal, cu aplicarea
art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, s-a stabilit pedeapsa de 1 (un) an închisoare în sarcina
inculpatului ... sub aspectul săvârşirii infracţiunii lovire sau alte violenţe, prevăzută şi pedepsită de
art. 193 alin. 2 din Codul Penal.

88
 În baza art. 83 alin. 1 și 3 Cod penal, s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de
supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei
hotărâri, cu măsurile de supraveghere prev. de art. 85 alin. 1 Cod penal.
În temeiul art. 19, art. 25 şi 397 Cod de procedură penală, în referire la art. 1349, 1357-1358
din Cod Civil, s-a admis în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul ... plata sumei de 5000 lei
reprezentând daune morale, către partea civilă ...
În baza art. 19, art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, în referire la art. 1349, art. 1357-1358,
art. 1391 Cod Civil, s-a admis acţiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic Județean de Urgenţă ”...”
... și a fost obligat inculpatul ... la plata sumei de 2230,88 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare
ale părții civile ...
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1134/P/2018 emis la data de 07.05.2019 de Parchetul de pe lângă
Tribunalul Galaţi, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul ..., pentru săvârşirea
infracţiunii de ”lovire sau alte violenţe”, prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal.
Prin actul de sesizare, s-a reţinut în sarcina inculpatului că, la data de 31.12.2017, i-a aplicat
persoanei vătămate ... lovituri cu picioarele în zona feţei cauzându-i leziuni traumatice care au
necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.
În cursul urmăririi penale s-au efectuat acte de urmărire penală specifice, concretizate în
următoarele mijloace materiale de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu, declaraţia persoanei
vătămate, certificat medico-legal, declaraţii martori, proces-verbal de recunoaştere din planşe
fotografice şi planşe fotografice.
În procedura de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea
rechizitoriului, legalitatea administrării probelor, legalitatea actelor de urmărire penală şi a dispus
începerea judecăţii în cauză privind pe inculpatul ..., pentru săvârşirea infracţiunii de ”lovire sau alte
violenţe”, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 193 alin. 2 Cod penal.
În faza de judecată, persoana vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de
20.000 lei, reprezentând daune morale.
La primul termen cu procedura legal îndeplinită și cauza în stare de judecată, instanța a dat
citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată și i-a adus la cunoștință inculpatului ... în ce
constă învinuirea ce i se aduce și încadrarea juridică a acesteia, precum și dispozițiile art. 374 alin. 4
Cod procedură penală, privind procedura abreviată a recunoașterii vinovăției.
La același termen de judecată, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul ... a
declarat că înțelege să se prevaleze de dispoziţiile art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, arătând că
recunoaște în totalitate fapta reţinută în actul de sesizare şi solicitând ca judecata să se facă pe baza
probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște şi le însuşește, și a înscrisurilor
prezentate de părți. Instanţa a procedat la ascultarea inculpatului în acest sens, potrivit art. 375 Cod
procedură penală şi, luând concluziile procurorului și ale părţilor, a apreciat că sunt îndeplinite
condiţiile pentru aplicarea procedurii în cazul recunoașterii vinovăției.
Analizând şi coroborând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanţa a reţinut
următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 30.12.2017, în jurul orei 24.00, persoana vătămată ... împreună cu martorele ...
şi ... s-au deplasat la clubul ... din mun. ...
Pe parcursul nopţii, inculpatul ... (aflat şi el în club) a încercat în mod repetat să le abordeze
pe cele trei, însă acestea l-au ignorat.

89
 La un moment dat, persoana vătămată ... şi martora ... au ieşit afară, în faţa clubului pentru a
fuma. În urma lor, inculpatul a ieşit şi el din club şi a început să-i adreseze cuvinte jignitoare persoanei
vătămate. Deranjată de comportamentul inculpatului, persoana vătămată l-a împins şi l-a zgâriat în
zona feţei. În continuare, cei doi s-au împins reciproc fiind despărţiţi de martorul ..., agent de
securitate la clubul mai sus-menţionat.
La scurt timp după acest incident, persoana vătămată a intenţionat să plece acasă, scop în care
s-a îndreptat către un taxi parcat în faţa clubului. Imediat după persoana vătămată a plecat şi inculpatul
... În momentul în care a ajuns-o din urmă, acesta a tras de rochia cu care persoana vătămată era
îmbrăcată şi a trântit-o la pământ. În această stare fiind, persoana vătămată a fost lovită de către
inculpat în mod repetat cu picioarele în zona feţei.
Activitatea infracţională a inculpatului a fost întreruptă de intervenţia martorilor ... şi ...
Aceasta din urmă a apelat Serviciul de Urgenţă 112 solicitând prezenţa la faţa locului a unui echipaj
de poliţie şi a ambulanţei.
În dimineaţa de 31.12.2017, persoana vătămată ... a fost transportată la Spitalul Judeţean ...
unde a fost internată cu diagnosticul: „TCC minor prin agresiune, traumatism ocular, plagă
palpebrală; TCF prin agresiune, traumatism ochi drept, contuzie minoră genunchi stâng, picior drept”.
În perioada 31.12.2017-5.01.2018, persoana vătămată a fost internată în Secţia Oftalmologie
cu diagnosticul: „plăgi palpebrale multiple, plagă conjunctivală, hematom palpebral”.
La data de 3.01.2018 s-a intervenit chirurgical practicându-se sutura plăgii conjunctivale
limbice, sutura plăgii palpebrale.
La data de 05.01.2018, persoana vătămată a fost examinată de specialiştii din cadrul
Serviciului Clinic de Medicină Legală ..., ocazie cu care s-a constatat că prezintă leziuni traumatice
care au putut fi produse prin lovire cu mijloace contondente, frecare-abraziune de suprafeţe neregulate
sau sol; leziunile pot data din 31.12.2017; necesită 8-9 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare
de la data producerii, dacă nu survin complicaţii.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută mai sus, rezultă din analiza următoarelor mijloace
de probă administrate în cauză: proces-verbal de sesizare din oficiu, declaraţia persoanei vătămate,
certificat medico-legal, declaraţii martori, proces-verbal de recunoaştere din planşe fotografice şi
planşe fotografice.
Instanţa a reţinut astfel că, din ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale,
coroborat cu recunoaşterea faptei în faţa instanţei, rezultă, fără putinţă de tăgadă că inculpatul ..., la
data de 31.12.2017, i-a aplicat persoanei vătămate ... lovituri cu picioarele în zona feţei cauzându-i
leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.
S-a reținut că, în drept, fapta inculpatului ..., constând în aceea că la data de 31.12.2017, i-a
aplicat persoanei vătămate ... lovituri cu picioarele în zona feţei cauzându-i leziuni traumatice care au
necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunii de lovire sau alte violenţe în forma agravată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin.
2 din Codul Penal.
La individualizarea pedepsei aplicate, instanţa, având în vedere şi dispoziţiile art. 74 Cod
penal, a ţinut seama de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, de starea de pericol creată
pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, natura și frecvența infracțiunilor care
constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul
procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a
inculpatului.

90
 Raportat la aceste aspecte, instanţa a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea va fi în
măsură să conducă la reeducarea şi sancţionarea inculpatului.
În ceea ce priveşte necesitatea aplicării pedepsei, instanţa a constatat că, în cauză sunt
îndeplinite condiţiile art. 83 Cod penal și a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de
supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal, cu măsurile de supraveghere prev. de art. 85 alin.
1 Cod penal.
Pe latură civilă, s-a arătat că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „...” ... s-a constituit parte
civilă în cauză cu suma de 2.230,88 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale ocazionate
de internarea persoanei vătămate ... în perioada 31.12.2017-5.01.2018, iar persoana vătămată a
declarat că se constituie parte civilă cu suma de 20.000 lei, daune morale.
Având în vedere situaţia de fapt arătată, instanţa a apreciat că sunt întrunite condiţiile
răspunderii civile delictuale în ceea ce priveşte daunele morale suferite prin lezarea integrităţii fizice.
Sub aspectul daunelor morale, instanţa a apreciat că suferinţa provocată de către inculpat părţii civile,
justifică obligarea inculpatului la plata de daune morale. Totuşi, instanţa a redus aceste pretenţii la o
sumă de 5000 lei pe care o apreciază ca fiind rezonabilă în raport cu situaţia de fapt reţinută şi cu
urmările faptei, apreciind totodată că, acest cuantum reprezintă o reparaţie echitabilă, fără a constitui
o sursă de îmbogăţire fără justă cauză pentru partea civilă.
S-a apreciat ca fiind dovedită acţiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic Județean de Urgentă
”...” ... și a fost obligat inculpatul ... la plata sumei de 2230,88 lei, reprezentând cheltuielile de
spitalizare ale părții civile ...
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, partea
civilă ... şi inculpatul ...
Parchetul a arătat că, în raport de gradul de pericol social ridicat al faptei comise, nu se
impunea amânarea aplicării pedepsei inculpatului, ci condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, cu
suspendarea sub supraveghere a executării.
Partea civilă a arătat, față de gravitatea faptei, că se impunea ca modalitate de executare
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. A mai precizat că daunele morale acordate sunt
prea reduse și insuficiente pentru acoperirea prejudiciului, solicitând majorarea acestora până la suma
de 20.000 lei. A solicitat admiterea apelului parchetului.
Procurorul a solicitat admiterea apelului părții civile.
Inculpatul și-a retras apelul, urmând să se ia act de voința acestuia. A solicitat respingerea
apelurilor parchetului și persoanei vătămate.
Apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi şi de partea civilă ... sunt
fondate.
Examinând cauza prin prisma motivelor de apel cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi
de drept, conform art. 417 al .2 C.proc.pen., Curtea constată că situaţia de fapt şi vinovăţia
inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii, au fost corect stabilite de prima instanţă,
prin probele administrate în cauză, dând încadrarea juridică corespunzătoare faptei penale comise de
acesta.
Astfel, din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv: declarațiile persoanei
vătămate, ale martorilor ..., ... și ..., certificatul medico-legal privind persoana vătămată, parțial
declarațiile inculpatului, rezultă că în noaptea de 30/31.12.2017, după miezul nopții, în Clubul ... din
mun. ..., inculpatul ... a încercat fără succes să le abordeze pe persoana vătămată ... și martorele ... și
..., i-a adresat cuvinte jignitoare persoanei vătămate, care, deranjată fiind, l-a împins şi l-a zgâriat în
zona feţei, ulterior cei doi s-au împins reciproc fiind despărţiţi de martorul ... La scurt timp, persoana

91
vătămată a intenţionat să plece acasă, îndreptându-se către un taxi parcat în faţa clubului. Imediat
după, persoana vătămată a plecat şi inculpatul ..., iar în momentul în care a ajuns-o din urmă, acesta
a tras de rochia cu care persoana vătămată era îmbrăcată, a trântit-o la pământ și a lovit-o în mod
repetat cu picioarele în zona feţei, activitatea infracţională a inculpatului fiind întreruptă de intervenţia
martorilor ... și ... În perioada 31.12.2017-5.01.2018, persoana vătămată a fost internată în Secţia
Oftalmologie cu diagnosticul: „plăgi palpebrale multiple, plagă conjunctivală, hematom palpebral”.
În urma loviturilor primite de la inculpat, persoana vătămată a suferit leziuni traumatice care au
necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul a acționat cu intenție directă, acesta dându-și seama că prin lovirea persoanei
vătămate se poate produce vătămarea acesteia și chiar i-a produs leziuni care au necesitat pentru
vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, rezultat pe care l-a urmărit și pe care l-a acceptat.
În consecință, sunt îndeplinite toate elementele constitutive, atât cele care țin de latura
obiectivă (elementul material, urmarea imediată și legătura de cauzalitate dintre acestea) cât și cele
care țin de latura subiectivă (vinovăția sub forma intenției directe), ale infracțiunii de lovire sau alte
violente, prev. de art. 193 al. 2 C.pen., infracțiune nejustificată și imputabilă inculpatului ...
În cauză nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei întrucât nu este îndeplinită condiția
prev. de art.83 alin.1 lit.d Cod penal, Curtea apreciind necesară aplicarea pedepsei pentru îndreptarea
inculpatului, având în vedere împrejurările comiterii faptei și persoana acestuia.
În acest sens, se observă că fapta comisă de inculpat este destul de gravă, producându-i
persoanei vătămate în zona ochiului drept multiple plăgi palpebrale, plagă conjunctivală bulbară
supralimbică, hematom palpebral gigant, plagă excoriată în stea, leziuni care au necesitat pentru
vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale, fiind necesară sutura plăgii conjunctivale limbice
și a plăgii palpebrale, persoana vătămată fiind internată în spital 6 zile în perioada 31.12.2017 –
05.01.2018.
Cu privire la atitudinea inculpatului se constată că acesta a încercat să-și minimalizeze
contribuția, în faza de urmărire penală arătând că de fapt a tras de păr persoana vătămată pentru a o
ajuta să urce în taxi, întrucât era în stare de ebrietate, dar aceasta a alunecat și a căzut, iar el a lovit-o
din greșeală cu vârful piciorului în zona feței, contrar probelor administrate în cauză din care rezultă
că acesta a tras-o de rochie, motiv pentru care persoana vătămată a căzut, după care i-a aplicat mai
multe lovituri cu picioarele în față, fiind întrerupt de intervenția martorilor.
Împrejurările legate de persoana inculpatului, respectiv: lipsa antecedentelor penale,
prezentarea sa în faţa organelor judiciare, conduita bună anterior faptei, se impuneau a fi valorificate
la momentul alegerii modalității de executare, în sensul dispunerii suspendării sub supraveghere a
executării pedepsei.
Prin urmare, se impunea condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii deduse
judecății și nu amânarea aplicării pedepsei.
Cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, de 1 an închisoare, Curtea apreciază
că prima instanță a făcut o justă individualizare, raportat la criteriile prev. de art.74 Cod penal.
În ceea ce privește latura civilă, Curtea apreciază că suma de 5000 lei, acordată părții civile ...
cu titlu de daune morale, este netemeinică, fiind prea redusă față de criteriile reţinute în doctrină şi
jurisprudenţă.
Astfel, la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să se ţină cont de intensitatea
suferinţelor fizice şi psihice, de eventualele sechele sau invalidități rezultate în urma faptei ilicite, de
sexul, vârsta şi ocupaţia persoanei vătămate, de condiţiile generale economico-sociale din ţara
noastră, ca acestea să fie într-un cuantum rezonabil, să nu reprezinte o sursa de îmbogățire fără justă

92
cauză pentru partea civilă și nici amenzi excesive pentru inculpat, ci o reparaţie echitabilă a
prejudiciului moral suferit de aceasta.
În acest sens, se observă că persona vătămată a suferit în zona ochiului drept multiple plăgi
palpebrale, plagă conjunctivală bulbară supralimbică, hematom palpebral gigant, plagă excoriată în
stea, fiind necesară sutura plăgii conjunctivale limbice și a plăgii palpebrale, leziuni care au necesitat
un număr de 8-9 de zilele de îngrijiri medicale pentru vindecare, a fost internată în spital 6 zile în
perioada 31.12.2017 – 05.01.2018, nu a rămas cu sechelele morfo-funcţionale, nu şi-a pierdut
capacitatea de muncă şi nici nu se încadrează într-un grad de invaliditate, astfel că restrângerea
posibilităţilor de viaţă familială şi socială, pentru care art.1391 din noul C.civ. prevede acordarea de
despăgubiri, nu este totală.
Persoana vătămată este o femeie tânără, în vârstă de 25de ani (la data faptei), infracțiunea a
fost comisă într-o zonă cu acces al publicului (în fața Clubului ... din mun. ...), fiind observată de
persoanele din apropiere, împrejurări care au adus atingere într-o anumită măsură și demnității
persoanei, a suferit și un prejudiciu estetic temporar în zona feței, până la vindecarea plăgilor din zona
ochiului drept.
Prejudiciu estetic din zona feței, chiar dacă a fost limitat în timp, a avut o influență negativă
cu privire la aspectul fizic al persoanei vătămate, care este foarte important pentru o femeie tânără
ca aceasta.
De asemenea, la cuantificarea sumei acordate cu titlu de daune morale trebuie să se ţină seama
şi de condiţiile generale economico-sociale din ţara noastră, care nu sunt aşa de ridicate ca în ţările
dezvoltate din Europa de Vest, precum şi ca acestea să fie într-un cuantum rezonabil, să nu reprezinte
o sursa de îmbogățire fără justă cauză pentru partea civilă, ci o reparaţie echitabilă a prejudiciului
moral suferit de aceasta.
În consecinţă, ţinând cont de cele arătate mai sus, Curtea apreciază că suma de 10.000 lei este
necesară și, în același timp, suficientă pentru a acoperi prejudiciile morale încercate de persoana
vătămată/parte civilă ...
În consecinţă, în baza disp. art. 421 pct. 2 lit. a C.proc.pen., s-au admis apelurile declarate
de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și partea civilă ... şi s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală
apelată.
În rejudecare, s-au înlăturat dispoziţiile privind stabilirea și amânarea aplicării pedepsei și se
va dispune condamnarea inculpatului ... la o pedeapsă cu închisoarea, pentru comiterea infracţiunii
deduse judecății, în raport de împrejurările comiterii faptei, gravitatea acesteia şi persoana sa, Curtea
apreciind că astfel se va atinge scopul pedepsei.
Ţinând cont că inculpatul s-a prezentat în fața organelor judiciare, a recunoscut şi regretat
fapta comisă, nu are antecedente penale, a avut o comportare bună în societate înainte de comiterea
faptei, este căsătorit, are un copil minor, are un loc de muncă, a fost de acord cu prestarea unei munci
în folosul comunităţii, Curtea a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea
acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracţiuni, urmând a se dispune suspendarea sub
supraveghere a executării pedepsei.
S-a majorat cuantumul despăgubirilor morale la care a fost obligat inculpatul către partea
civilă, astfel cum s-a arătat mai sus.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Conform art. 415 alin.1 Cod procedură penală, s-a luat act retragerea apelului de declarat de
inculpatul ... împotriva aceleiași sentinţe penale.

93
11. Titlu: Latura civilă. Reducere despăgubiri. Culpă comună.
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială.
Indice alfabetic: - Drept procesual penal
- Soluționarea laturii civile
Legislaţie relevantă: art.13 din Legea nr.132/2017, art. 1371 alin.1 Cod civil
Rezumat: Instanța de fond a reținut culpa comună (50% fiecare) a inculpatei şi a persoanei vătămate
în producerea evenimentului rutier, având în vedere că, din expertiza tehnică auto a rezultat că la
producerea accidentului rutier au contribuit ambele părți, respectiv nerespectarea de către inculpată
a regulilor privind depăşirea în intersecţiile nedirijate şi nerespectarea de către persoana vătămată
a regulilor privind distanţele şi manevrele necesare la efectuarea virajului la stânga şi a utilizării
corecte a părţii carosabile. S-a mai reținut că expertiza a concluzionat că accidentul putea fi evitat
atât de către persoana vătămată dacă i-ar fi avizat din timp (cu minim 75 m înainte) pe ceilalţi
participanţi la trafic că intenţionează să vireze la stânga, cât şi de către inculpata ..., dacă ar fi
respectat prevederile legale de interzicere a depăşirii în intersecţiile nedirijate.
Prin urmare, la stabilirea sumelor la care trebuia obligată partea responsabilă civilmente
către unitățile medicale, constituite părți civile, care au acordat îngrijiri medicale persoanei
vătămate ori au transportat-o de la locul accidentului la spital, se impunea a se ține seama de culpa
inculpatei, în sensul obligării doar la 50 % din sumele solicite, conform art.13 din Legea nr.132/2017
și art. 1371 alin.1 Cod civil.

Decizia penală nr. 710/A/08.09.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr. 54/17.06.2020 a Judecătoriei Făurei s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 396 alin. 1 şi 4 C. proc. pen. raportat la art. 83 Cod Penal, cu aplicarea art. 396
alin. 10 Cod Procedură Penală, s-a stabilit pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatei ... pentru
săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. 2 şi 3 din
Codul Penal.
În temeiul art. 83 alin. 1 Cod Penal s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de
supraveghere, stabilit în condiţiile art. 84 Codul Penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a
prezentei hotărâri, cu măsurile de supraveghere prev. de art. 85 alin. 1 Cod Penal.
În temeiul art. 397 alin. 1 C. proc. pen. rap. art.23 alin.1 C.pr.pen, s-a luat act de tranzacţia
încheiată între partea civilă ... şi partea responsabilă civilmente ...
În baza art.397 alin. 1 C.proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357 şi art. 1381 C.civ. şi art.
320 din Legea nr.95/2006, rep., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă „Spitalul Judeţean
de Urgenţă din ...” şi a fost obligată partea responsabilă civilmente ... la plata către aceasta a sumei
de 3.820,83 lei, reprezentând daune materiale ce constau în contravaloarea asistenţei medicale şi a
investigaţiilor de care a beneficiat persoana vătămată .... în perioada spitalizării.
În baza art. 397 alin. 1 C.proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357, şi art. 1381 C.civ. şi art.
320 din Legea nr.95/2006, rep., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă „Serviciul
Judeţean de Ambulanţă ...” şi obligă partea responsabilă civilmente ... la plata către aceasta a sumei
de 1.270,29 lei, reprezentând daune materiale ce constau în contravaloarea transportului sanitar şi
servicii medicale de urgenţă de care a beneficiat persoana vătămată ...
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr.
499/P/2017 din data de 07.01.2019, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Însurăţei și înregistrat
pe rolul Judecătoriei Făurei la data de 23.01.2019 sub numărul 105/228/2019, inculpata ... a fost

94
trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, prev. de art.196
al.2 şi 3 din C.pen.
Prin actul de sesizare a instanței s-au reținut următoarele :
La data de 25.06.2017, orele 1835, organele de poliţie din cadrul Poliţiei oraş Însurăţei au fost
sesizate cu privire la faptul că pe str.... din com...., jud...., s-a produs un accident rutier soldat cu
vătămarea corporală a unei persoane.
Deplasându-se la faţa locului, organele de poliţie au identificat pe partea carosabilă a străzii
..., la intersecţia cu str..., autoturismul marca VW de culoare roşie, cu nr. de înmatriculare ..., orientat
către DN ..., ce fusese implicat în evenimentul rutier, iar în partea dreaptă a sensului de mers DN ...,
în afara părţii carosabile, către DE ... a fost identificată o bicicletă cu ghidon de culoare albastră.
Din primele verificări a rezultat că la data de 25.06.2017, în jurul orelor 1835, inculpata ...
conducea autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare ... pe str. ... din localitatea ..., dinspre
DE ... (DN ...) către DN ... În faţa autoturismului circula pe o bicicletă persoana vătămată ... în vârstă
de 65 ani. În apropiere de intersecţia cu str. ..., inculpata s-a angajat în depăşirea bicicletei, dar a fost
surprinsă de manevra persoanei vătămate care a semnalizat în scurt intenţia de deplasare către stânga,
astfel că autoturismul condus de inculpată a accidentat-o pe persoana vătămată.
Aceasta a fost transportată la spital, stabilindu-i-se diagnosticul de „traumatism cranio-
cerebral, fractură ambe maleole stângi.
Din Raportul de primă expertiză medico-legală cu examinarea persoanei nr.A1/170/2017 din
data de 28.06.2017 întocmit de Serviciul de Medicină Legală ..., a rezultat că în urma accidentului
rutier persoana vătămată a suferit leziuni ce au necesitat 75 – 80 zile de îngrijiri medicale, fără
punerea în primejdie a vieţii.
Ulterior, prin adresa nr.291/14.11.2017 Serviciul de Medicină Legală ... a comunicat că timpul
de îngrijiri medicale necesar iniţial persoanei vătămate pentru vindecarea leziunilor, a fost prelungit
cu încă 60 zile, totalizând un nr. de 140 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Pentru elucidarea cauzelor producerii accidentului rutier, în cauză s-a dispus o expertiză
tehnică auto. Concluziile expertizei au fost următoarele:
- viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpată, în momentele anterioare producerii
accidentului rutier a fost de 40 km/h, iar în momentele producerii accidentului a fost de 20 km/h, în
timp ce viteza de deplasare a bicicletei a fost de 11,5 km/h;
- cauzele producerii accidentului rutier au constat în nerespectarea de către inculpată a
regulilor privind depăşirea în intersecţiile nedirijate şi în nerespectarea de către persoana vătămată a
regulilor privind distanţele şi manevrele necesare la efectuarea virajului la stânga şi a utilizării corecte
a părţii carosabile.
Expertul a motivat că din analiza normelor rutiere a rezultat că ambele conducătoare de
vehicule au încălcat norme rutiere ce trebuiau aplicate în cazul utilizării drumului public pentru
deplasare.
Deşi persoana vătămată a afirmat că a semnalizat cu braţul stâng efectuarea virajului, manevra
a fost incompletă în sensul că normele rutiere prevăd că distanţa minimă de efectuare a semnalizării
este de minim 75 m, iar procedura constă în semnalizarea, mai întâi, cu braţul stâng, continuându-se
încă 25 m deplasarea aproape de marginea din dreapta a străzii, apoi, după parcurgerea acestei
distanţe, se ocupă rândul de lângă axul străzii, pe distanţa de 50 m. Pe toată această perioadă intenţia
de schimbare a sensului de mers se semnalizează cu braţul stâng.
În acest mod, persoana vătămată ar fi oferit timp şi spaţiu suficient pentru a-i informa pe
participanţii la traficul rutier de intenţiile sale, astfel conducătoarea auto ... având suficient timp şi

95
spaţiu la dispoziţie pentru a reduce viteza şi a se plasa în spatele bicicletei, pe partea dreaptă, nu pe
partea stângă.
În cazul de faţă, a concluzionat expertul, s-a determinat că starea de pericol a apărut când
bicicleta mai avea circa 10 m până la locul de impact, iar autoturismul se afla deja în depăşire, deci
devierea bicicletei către stânga s-a făcut fără a se lua măsuri asiguratorii.
Comportându-se de o asemenea manieră, persoana vătămată a încălcat dispoziţiile art.107 şi
art.112 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002.
În ceea ce priveşte circulaţia prin intersecţiile nedirijate, expertul a stabilit că inculpata avea
interdicţia de a efectua depăşirea, posibilitate care elimina starea de pericol. În ceea ce priveşte
limitarea vitezei de circulaţie la 30 km/h, conform art.123 din Regulamentul de aplicare a OUG
nr.195/2002, aceasta nu ar fi condus la eliminarea stării de pericol.
Prin manevra efectuată, inculpata a încălcat dispoziţiile art.120 din Regulamentul de aplicare
a OUG nr.195/2002 care interzic depăşirea vehiculelor în intersecţiile cu circulaţie nedirijată.
În final, expertiza a concluzionat că accidentul putea fi evitat atât de către persoana vătămată
dacă i-ar fi avizat din timp (cu minim 75 m înainte) pe ceilalţi participanţi la trafic că intenţionează
să vireze la stânga, cât şi de către inculpata ... dacă ar fi respectat prevederile legale de interzicere a
depăşirii în intersecţiile nedirijate.
Totodată, expertiza a concluzionat că starea de pericol a fost creată de conducătoarea bicicletei
prin efectuarea devierii către stânga de la o distanţă de numai 10 m de intersecţie, în timp ce era
depăşită de autoturismul condus de inculpată.
Prin încheierea din 27.06.2019, rămasă definitivă prin încheierea din data de 20.09.2019 a
Tribunalului Brăila, judecătorul de cameră preliminară a constatat regularitatea actului de sesizare a
instanței, legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 499/P/2017 din data de 07.01.2020 al
Parchetului de pe lângă Judecătoria Însurăţei, privind pe inculpata ... și a dispus începerea judecății
în cauză.
La termenul de judecată din data de 03.03.2020, inculpata ... s-a prezentat în fața instanței și
a declarat că recunoaşte săvârșirea faptelor așa cum au fost reținute prin rechizitoriu, solicitând a se
face aplicarea art.375 și art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, cerere care a fost încuviinţată de
instanţă la acelaşi termen.
S-a reţinut că din probele administrate în faza de urmărire penală respectiv, plângere persoană
vătămată; proces verbal de cercetare la faţa locului + planşe foto; raport de expertiză medico-legală;
adresa nr.291/2017 emisă de Serviciul de Medicină Legală ...; adresa nr.357/21.11.2018 emisă de
Serviciul de Medicină Legală ...; raport de expertiză tehnică judiciară; opinie separată a expertului
tehnic desemnat de persoana vătămată; supliment de expertiză tehnică; declaraţie persoană vătămată;
declaraţie inculpată; declaraţie suspectă; declaraţii martori şi fişa de cazier judiciar, coroborate cu
cele declarate de inculpat în fața instanței rezultă că situația de fapt a fost reținută în mod corect în
rechizitoriu.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat că starea de fapt
expusă prin rechizitoriu este dovedită în întregime de probele anterior enunţate.
S-a reținut că, în drept, fapta inculpatei ..., care în ziua de 25.06.2017 în timp ce conducea
autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare ... pe str. ... din com. ... a produs un accident de
circulaţie, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale privind depăşirea vehiculelor în intersecţii
nedirijate (art.120 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002), provocându-i persoanei
vătămate ... leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 140 zile de îngrijiri medicale, întruneşte

96
elementele constitutive a infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art.196 alin.2 şi 3 Cod
penal.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatei, instanța a avut în vedere criteriile generale
de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a
infracțiunii, precum și mijloacele folosite, pericolul social concret al faptei (apreciat prin culpa
comună a inculpatei şi a victimei în producerea evenimentului rutier), natura și gravitatea rezultatului
produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura
și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după
săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate,
situația familială și socială.
De asemenea, s-a avut în vedere faptul că inculpata nu a mai avut niciodată contact cu legea
penală, are o bună reputaţie şi aprecieri pozitive în comunitate, fiind cadru medical.
Conduita acesteia de a recunoaște fapta nu se mai analizează în cadrul individualizării
pedepsei întrucât aceasta a fost deja valorificată prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă
potrivit art. 396 alin. (10) Cod procedură penală.
Astfel, în raport de cele antemenționate, s-a reţinut că este oportună, inclusiv pentru garantarea
îndreptării inculpatului și pentru prevenirea săvârșirii de către acesta de noi infracțiuni similare cu
cea pentru care a fost trimisă în judecată, stabilirea în sarcina acestuia a unei pedepse și amânarea
aplicării acesteia.
În ceea ce priveşte acţiunea civilă, instanţa a reţinut că s-au constituit părţi civile în cauză, atât
persoana vătămată, ..., cât şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă ... şi Spitalul Judeţean de Urgenţă ...
Cu privire la acţiunea civilă promovată de persoană vătămată, ..., instanţa a reţinut că la data
de 08.04.2020, între partea civilă şi partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare –
Reasigurare ... s-a încheiat un contract de tranzacţie, iar despăgubirile stabilite între părţi au fost
achitate la data de 23.04.2020.
Cu privire la acțiunea civilă promovată de Spitalul Judeţeană de Urgenţă ... în cadrul căreia
persoana vătămată ... a beneficiat de îngrijiri medicale, precum şi acţiunea civilă promovată de
Serviciul Judeţean de Ambulanţă ..., s-a constatat că sunt consecința directă și nemijlocită a faptei
inculpatului, comisă cu vinovăție în forma intenţiei directe, că aceste cheltuieli nu au fost achitate, că
ele sunt certe și sunt dovedite prin actele depuse la dosarul cauzei și reprezintă un prejudiciu localizat
în patrimoniul unităților sanitare care reclamă repararea lui, fiind îndeplinite astfel cerințele prev. de
art. 1349, 1957-1358 C.civ. și de art. 320 alin. (1) din Legea 95/2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel partea responsabilă civilmente ..., solicitând
reducerea cuantumul daunelor acordate Spitalului Județean de Urgență ... și Serviciului de Ambulanță
Județean ... la jumătate având în vedere că s-a reținut culpa comună în producerea accidentului, atât
a inculpatului, cât și a persoanei vătămate.
Procurorul a solicitat admiterea apelului părții responsabile civilmente.
Apelul este fondat.
Examinând cauza prin prisma motivelor de apel, cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt
şi de drept, conform art. 417 alin.2 C.proc.pen., Curtea constată că hotărârea primei instanţe este
nelegală cu privire la nereducerea despăgubirilor civile acordate unităților medicale proporțional cu
culpa inculpatului.
Astfel, se constată că prin sentința apelată s-a reținut ca fiind dovedită vinovăția inculpatei ...
pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art.196 alin.2 şi 3 Cod penal,
constând în aceea că în ziua de 25.06.2017 în timp ce conducea autoturismul marca VW Golf cu nr.

97
de înmatriculare ... pe str. ... din com. ... a produs un accident de circulaţie, ca urmare a nerespectării
dispoziţiilor legale privind depăşirea vehiculelor în intersecţii nedirijate (art.120 din Regulamentul
de aplicare a OUG nr.195/2002), accidentând persoana vătămate ..., care conducea o bicicletă și nu a
respectat regulile privind distanţele şi manevrele necesare la efectuarea virajului la stânga şi a
utilizării corecte a părţii carosabile (art.107 şi art.112 din Regulamentul de aplicare a OUG
nr.195/2002), cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 140 zile de îngrijiri
medicale.
Instanța de fond a reținut culpa comună (50% fiecare) a inculpatei şi a persoanei vătămate în
producerea evenimentului rutier, având în vedere că, din expertiza tehnică auto a rezultat că la
producerea accidentului rutier au contribuit ambele părți, respectiv nerespectarea de către inculpată a
regulilor privind depăşirea în intersecţiile nedirijate şi nerespectarea de către persoana vătămată a
regulilor privind distanţele şi manevrele necesare la efectuarea virajului la stânga şi a utilizării corecte
a părţii carosabile. S-a mai reținut că expertiza a concluzionat că accidentul putea fi evitat atât de
către persoana vătămată dacă i-ar fi avizat din timp (cu minim 75 m înainte) pe ceilalţi participanţi la
trafic că intenţionează să vireze la stânga cât şi de către inculpata ... dacă ar fi respectat prevederile
legale de interzicere a depăşirii în intersecţiile nedirijate.
Prin urmare, la stabilirea sumelor la care trebuia obligată partea responsabilă civilmente către
unitățile medicale, constituite părți civile, care au acordat îngrijiri medicale persoanei vătămate ori au
transportat-o de la locul accidentului la spital, se impunea a se ține seama de culpa inculpatei, în
sensul obligării doar la 50 % din sumele solicite, conform art.13 din Legea nr.132/2017 și art. 1371
alin.1 Cod civil.
Faţă de cele arătate, în baza disp. art.421 pct. 2 lit. a C.proc.pen., s-a admis apelul declarat
de partea responsabilă civilmente ... şi s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată.
În rejudecare, s-au redus la jumătate sumele la care a fost obligată partea responsabilă
civilmente către părțile civile Spitalul Județean de Urgență ... și Serviciul Județean de Ambulanță ...

12. Titlu: Confiscare. Nelegalitate omisiune confiscare obiect folosit la comiterea infracțiunii.
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală.
Indice alfabetic: - Drept penal
- Confiscare specială
Legislaţie relevantă: art.112 alin.1 lit.b Cod penal
Rezumat: Sentința apelată este nelegală cu privire la omisiunea primei instanțe de a se dispune
confiscarea toporului folosit de inculpat la comiterea infracțiunii deduse judecății, obiect ce a fost
ridicat de lucrătorii de poliție de la inculpatul ... și depus în camera de corpuri delicte a Poliției
Municipiului ..., conform art. 112 alin. 1 lit.b din Codul penal.

Decizia penală nr. 713/A/08.09.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr. 34/03.04.2020 a Judecătoriei Liești s-au dispus următoarele:
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) Cod procedură penală şi art. 371 Cod penal, cu aplicarea art.
61 alin. (4) lit. b) Cod penal a fost condamnat inculpatul ... la pedeapsa amenzii penale în cuantum

98
de 1200 (omiedousute) lei, reprezentând 120 (osutădouăzeci) de zile-amendă, suma corespunzătoare
unei zile-amendă fiind de 10 (zece) lei, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii și liniștii
publice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 371 Cod penal.
S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 63 din Codul
Penal privind înlocuirea pedepsei amenzii în cuantum de 1200 de lei cu pedeapsa de 120 de zile
închisoare.
În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 620
lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 320 lei aferentă fazei de urmărire
penală și 300 lei aferentă fazei judecată, inclusiv cameră preliminară.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1000/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lieşti a fost trimis în
judecată în stare de libertate inculpatul ... pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii și liniștii
publice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 371 Cod penal.
În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, că la data de 05.08.2017, în jurul orei 23.30, pe str. ...,
în faţa magazinului cu program non-stop din comuna ..., judeţul ..., inculpatul ..., pe fondul
consumului de băuturi alcoolice şi având asupra sa un topor, prin proferarea de amenințări cu acte de
violență şi prin lovirea scărilor din apropierea magazinului cu acel topor a tulburat ordinea şi liniștea
publică.
Pentru a reţine această situaţie de fapt, în cursul urmăririi penale au fost administrate
următoarele mijloace de probă: declarație inculpat; declarații martori; proces-verbal de constatare a
faptei; dovadă depunere obiect în camera de corpuri delicte.
Referitor la toporul ridicat de lucrătorii de poliție de la inculpatul ... şi depus în camera de
corpuri delicte din cadrul Poliției municipiului ... conform dovezii seria ... nr ... din 12.09.2017,
procurorul a solicitat ca instanţa să dispună măsura de siguranță a confiscării speciale în temeiul
art.112 alin. (1) lit. b) Cod penal.
Prin încheierea din 16.04.2019, dată în şedinţa din camera de consiliu, în procedura de cameră
preliminară, judecătorul a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a
efectuării actelor de urmărire penală în prezenta cauză şi a dispus începerea judecării cauzei.
În fața instanţei de judecată, până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul a fost întrebat
dacă recunoaște săvârșirea faptelor și dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor
administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i-se la cunoștință
dispozițiile art. 374 alin. (4) și ale art. 396 alin. (10) Cod procedură penală.
Procedând la luarea unei declarații inculpatului, acesta a arătat că nu recunoaște faptele reținute
în Rechizitoriu, învederând faptul că a folosit toporul doar pentru a-și priponi caii, cât timp el se afla
la magazin pentru a efectua cumpărături.
Din examinarea întregului material probator administrat în cauză, instanța a constatat că la
data de 05.08.2017, ora 23.32, lucrătorii Secției ... Poliţie Rurală ... au fost sesizați pe telefonul de
serviciu de către martorul ... cu privire la faptul că la magazinul cu program non-stop din comuna ...,
o persoană face scandal cu un topor pe care îl are asupra lui.
Cu ocazia deplasării la fața locului, organele de poliție au găsit în fața magazinului cu program
non-stop, persoana cunoscută sub numele de „...”, stabilindu-se că aceasta se numește ..., cu reședința
în comuna ..., str. ..., CNP …
În fața magazinului, organele de poliție au fost găsite aproximativ 19 persoane din rândul
cărora au fost identificați martorii ..., ..., ... şi ... Potrivit procesului verbal de constatare a infracțiunii

99
flagrante, aceștia au declarat că în timp ce stăteau pe stradă, în fața magazinului cu program non-stop
a venit inculpatul ... cu o căruță împreună cu martorul ...
... a coborât din căruţă cu un topor asupra sa cu care a lovit în scările de beton din apropierea
magazinului, fără motiv, manifestându-se violent. Atât inculpatul ... cât şi martorul ... se aflau în
vădită stare de ebrietate. În apropiere, lucrătorii de poliție au găsit o căruță cu doi cai în care se afla
un topor cu lama de 10 cm şi coada în lungime de 90 cm despre care inculpatul ... a declarat că îi
aparținea (proces-verbal de constatare a faptei).
Toporul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor şi depus în camera de corpuri delicte
din cadrul Poliției municipiului ... conform dovezii seria ... nr.... din 12.09.2017 (dovada camera
corpuri delicte).
Din declarațiile martorilor ..., ... şi ..., date de aceștia în fața instanței, s-a reținut că inculpatul
... avea un topor asupra sa şi a provocat scandal în fața magazinului unde se afla un grup de
aproximativ 15-20, fiind într-o evidentă stare de ebrietate.
Astfel, martorul ... a arătat că în seara zilei de 05.08.2017, în jurul orei 23.30, în timp ce se
afla în faţa magazinului cu program non-stop împreună cu alți 4 tineri şi discutau, în preajma cărora
se mai aflau cca 10 persoane, a venit o căruță tractată de doi cai, în care se aflau inculpatul ... zis „...”
şi martorul ... zis ... Cei doi se aflau în vădită stare de ebrietate, ... a sărit din căruță având toporul
asupra lui, a ridicat toporul deasupra capului şi a lovit cu acesta în scările din apropierea magazinului
făcând scandal, adresând amenințări de ordin general. În urma scandalului provocat de inculpat,
simțind o stare de temere, martorul a sunat la poliție. Şi după venirea organelor de poliție, în
continuare, și în fața lucrătorilor de poliție, inculpatul ... a avut un comportament agresiv, însă într-
un mod atenuat.
În același sens sunt şi declarațiile martorului ... Martorul a declarat că inculpatul a venit de la
căruță având toporul asupra lui, a ridicat toporul deasupra capului şi a lovit cu toporul în scările din
apropierea magazinului, făcând scandal, adresând amenințări jignitoare, totul provocându-i o stare de
temere.
Din declarația martorului ... a rezultat că la ieșirea sa din magazin, l-a văzut pe inculpat care
se afla la cca 50 metri, și făcea gălăgie, având un topor în mână. Martorul nu a văzut momentul în
care inculpatul a lovit treptele din beton.
Din declarația martorului ..., a rezultat că la data de 05.08.2017, în jurul orei 23.40 s-a deplasat
la magazinul non-stop din comuna ... pentru a face cumpărături, împrejurarea în care, a văzut în fața
magazinului, pe inculpat alături de o altă persoană, care discutau cu polițiștii. Cu privire la fapta
reținută în sarcina inculpatului, martorul a precizat că nu știe ce s-a întâmplat anterior venirii sale la
magazin, doar că a avut impresia că s-a petrecut ceva straniu.
Fiind audiată martora ..., aceasta a declarat în fața instanței că lucra ca vânzătoare la magazin
la acea dată, însă nu își mai amintește câte persoane erau în stradă, nu a văzut şi nu a auzit ce s-a
întâmplat în stradă. A mai arătat martora că detalii despre incident, cunoaște doar din povestirile de
la fiul său, martorul ...
Din susținerile martorului ... făcute în fața instanței, s-a reţinut că inculpatul ... s-a deplasat la
magazin pentru a cumpăra țigări și mâncare. Martorul a rămas la căruță în fața cailor, astfel încât
aceștia să nu plece. Inculpatul a ieșit din magazin și i-a spus martorului că nu a găsit țigări, motiv
pentru care i-a solicitat lui ..., să meargă la un alt magazin de peste stradă pentru a le cumpăra. La
traversarea străzii, martorul a fost lovit de o mașină. Inculpatul a fost cel care i-a oferit prim ajutor
după accident, ridicându-l pe șosea. Ulterior, un polițist i-a luat declarații despre cele întâmplate.

100
Martorul a refuzat să fie dus la spital. A mai arătat martorul, că și în trecut inculpatul a mai fost
implicat în scandaluri, cu prietenii din comună.
Instanța a apreciat că declarația martorului ... nu se coroborează în totalitate cu declarațiile
celorlalți martori audiați, în susținerile acestuia existând o serie de frânturi de natură logică. Astfel,
numitul ... a declarat în fața instanței că inculpatul a luat toporul cu el la intrare în magazin, și l-a
rezemat de peretele magazinului, ca să nu fie furat din căruță. Ori, acest lucru, pare cel puțin lipsit de
temeinicie și logică, atâta tip cât a susținut că a rămas la căruță, tocmai pentru a proteja caii, atelajul
și inclusiv bunurile aflate în atelaj.
S-a arătat că și susținerile inculpatului se coroborează tot în mod parțial, cu celelalte probe
administrate, în cauză, inculpatul neindicând informații exacte despre incident, ci doar descriind într-
o formă subiectivă împrejurările prealabile și ulterioare în care s-ar fi petrecut fapta reținută de
procuror în sarcina sa. Astfel, inculpatul a susținut că la data de 05.08.2017, în jurul orei 23.00 s-a
deplasat împreună cu martorul ... la magazinul non-stop situat pe str. ... din comuna ... cu atelajul hipo
deţinut, pentru a cumpăra alimente şi băuturi alcoolice. A intrat în magazin pentru a face cumpărături,
iar martorul ... a rămas să aibă grijă de cai. Când a ieșit din magazin l-a rugat pe martorul ... să
traverseze strada pentru a-i da bani şi pentru a merge la alt magazin să cumpere țigări, însă un
autoturism a trecut în viteză pe lângă martor şi era să îl lovească. Văzând acest lucru a rugat-o pe
vânzătoarea de la magazin să anunțe organele de poliție pentru identificarea conducătorului auto.
Până la sosirea organelor de poliție, inculpatul s-a așezat pe treptele din beton din fața magazinului.
În jurul orei 23.30 s-au prezentat polițiștii, care i-au solicitat martorului ... să-i însoțească la postul de
poliție. Unul dintre polițiști l-a întrebat dacă atelajul hipo din stradă este al lui şi i-a luat toporul din
atelaj, solicitându-i să-l însoţească la postul de poliţie.
S-a reținut că fapta inculpatului ..., care la data de 05.08.2017, în jurul orei 23.30, pe str. ..., în
faţa magazinului cu program non-stop din comuna ..., judeţul ..., pe fondul consumului de băuturi
alcoolice şi având asupra sa un topor, prin proferarea de amenințări cu acte de violență şi prin lovirea
scărilor din apropierea magazinului cu acel topor, a tulburat ordinea şi liniștea publică, realizează
conținutul infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 371
Cod penal.
Analizând norma de incriminare, instanța a reţinut că elementul material al laturii obiective a
infracțiunii analizate constă într-o acțiune care se materializează în acte de violență comise împotriva
persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări și atingeri grave aduse demnității persoanelor.
În prezenta cauză, instanța a constatat că inculpatul aflat în fața magazinului cu program non-
stop din comuna ..., având asupra sa un topor, a proferat amenințări cu acte de violență, lovind scările
din apropierea magazinului cu acel topor.
Urmarea imediată a infracțiunii este reprezentată de tulburarea ordinii și liniștii publice,
persoanele prezente, într-un număr mare, simțind o stare de temere și neliniște generatoare de
insecuritate în sfera relațiilor de conviețuire socială.
Prin fapta săvârșită, s-a lezat în mod semnificativ valoarea socială apărată prin legea penală,
creând o puternică stare de temere și panică persoanelor aflate în preajma locului în care a acționat
inculpatul. Instanța nu poate să nu observe numărul însemnat de persoane care au asistat la actele de
violență. În acest sens, instanța constată că au fost de față și și-au exprimat sentimentul de indignare
toți martorii audiați.
Sub aspectul laturii subiective, instanța a reţinut că inculpatul a săvârșit fapta cu forma și
modalitatea de vinovăție a intenției indirecte, acesta prevăzând rezultatul posibil al faptei sale,

101
acționând în mod agresiv, proferând injurii și amenințări, toate în prezența unui număr însemnat de
persoane care au asistat la actele de violență.
La stabilirea în concret a pedepsei, instanța a avut vedere art. 74 C.pen., care prevede că stabilirea
duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu
periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de
comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; modul săvârșirii
infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale
infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație,
vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Prin urmare, pentru stabilirea și aplicarea pedepsei, instanța, în aplicarea dispozițiilor legale
menționate, a avut în vedere toate circumstanțele reale si personale în care a fost săvârșită fapta.
Astfel, instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, modul și împrejurările
de săvârșire a faptei așa cum au fost expuse mai sus, gradul de pericol social mediu al faptei, dar și
datele personale ale inculpatului
Inculpatul ... este în vârstă de 57 de ani, nu are ocupație sau loc de muncă și nu are antecedente
penale. În fața instanței s-a prezentat la toate termenele de judecată.
S-a arătat că scopul pedepsei constă în prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, scop care se
realizează atât cu privire la persoanele cărora li se aplică o pedeapsă menită să asigure constrângerea
și reeducarea, cât și cu privire la ceilalți destinatari ai legii penale care vor adopta o conduită conformă
cu exigențele acestei legi în vederea evitării apariției unui raport de conflict cu statul.
Instanța a considerat că scopul pedepsei și reinserția socială pot fi atinse fără privarea de
libertate a inculpatului, și că aplicarea unei pedepse cu amenda este suficientă pentru a corija
comportamentul acestuia. Pronunțarea condamnării constituie un avertisment ce îl va determina pe
inculpat să nu mai săvârșească infracțiuni și să conștientizeze gravitatea infracțiunii săvârșite. Prin
pronunțarea unei pedepse cu amenda penală, se evită ruperea inculpatului din cadrul social,
pronunțarea unei pedepse de închisoare, cu un regim de executare efectivă apărând a fi inoportună în
acest moment.
În considerentele hotărârii s-a arătat că, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) Cod penal, se va
dispune confiscarea specială a toporului ridicat de lucrătorii de poliție de la inculpatul ... şi depus în
camera de corpuri delicte din cadrul Poliției municipiului ... conform dovezii seria ..., nr. ... din
12.09.2017, dar în dispozitivul sentinței apelate nu s-a dispus cu privire la confiscarea acestui obiect.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Liești, arătând că
sentința apelată este nelegală deoarece nu s-a dispus confiscarea toporului folosit de inculpat la
comiterea infracțiunii.
Inculpatul a lăsat la aprecierea instanței apelul declarat de parchet.
Apelul este fondat.
Examinând cauza prin prisma motivelor de apel cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt
şi de drept, conform art. 417 alin. 2 C.proc.pen., Curtea constată că situaţia de fapt şi vinovăţia
inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii, au fost corect stabilite de prima instanţă,
prin probele administrate în cauză, dându-se încadrarea juridică corespunzătoare faptei comise.
De asemenea, pedeapsa aplicată acestuia, egală cu minimul special, a fost just individualizată,
față de împrejurările comiterii faptei și persoana inculpatului, pedeapsa de 1200 lei amendă penală
(120 zile amendă x 10 lei ziua-amendă) fiind aptă să asigure atingerea scopului educativ preventiv
al pedepsei.

102
 Însă, sentința apelată este nelegală cu privire la omisiunea primei instanțe de a se dispune
confiscarea toporului folosit de inculpat la comiterea infracțiunii deduse judecății, obiect ce a fost
ridicat de lucrătorii de poliție de la inculpatul ... și depus în camera de corpuri delicte a Poliției
Municipiului ..., conform art. 112 alin. 1 lit.b din Codul penal.
În consecinţă, în baza disp. art. 421 pct. 2 lit. a C.proc.pen., s-a admis apelul declarat de
Parchetul de pe lângă Judecătoria Liești şi s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată.
În rejudecare, s-a dispus confiscarea toporului folosit de inculpat la comiterea infracțiunii
deduse judecății.

13. Titlu: Contestație la executare. Deducerea din pedeapsă a perioadei în care persoana condamnată
a fost arestată în străinătate, în baza mandatului european de arestare emis în cauză. Neasimilarea cu
detenția, în sensul art. 26 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584, a perioadei în care persoana
condamnată a fost eliberată condiționat pe cauțiune de autoritățile britanice, până la preluarea sa de
către autoritățile judiciare din România.
Cuprins pe materii: Contestație la executare. Cauză de micșorare a pedepsei
Indice alfabetic: - contestația la executare
- cauză de micșorare a pedepsei
Legislaţie relevantă: art. 598 al. 1 lit. d Codul de procedură penală, art. 15 al. 1 Legea nr. 302/2004
Rezumat: Întrucât condamnatul a fost în arest preventiv în Marea Britanie în vederea executării
unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare române pe perioada cuprinsă între
15.04.2019 și 23.04.2019, în conformitate cu prevederile art. 15 al. 1 din Legea nr. 302/2004, se
impune ca această perioadă să fie dedusă din durata pedepsei pentru care a fost emis respectivul
mandat european de arestare.
Pe de altă parte, Curtea nu poate primi cererea condamnatului de a se deduce din pedeapsă
și durata în care acesta a fost eliberat condiționat pe cauțiune de autoritățile judiciare britanice, de
la data de 23.04.2019 până la predarea sa în România, apreciind că această eliberare pe cauțiune
nu poate fi asimilată unei detenții, în sensul art. 26 alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584.

Sentința penală nr. 266/C/10.11.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr. 55/14.02.2020 a Tribunalului Galați s-a dispus respingerea ca
nefondată a contestației la executare formulată de contestatorul-condamnat ... și obligarea acestuia la
plata sumei de 413 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Prin aceeași hotărâre s-a dispus ca suma de 313 lei, reprezentând onorariul avocatului
desemnat din oficiu, să se vireze către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:
Persoana condamnată ... aflată la Penitenciarul Rahova, a formulat o contestaţie la executare
întemeiată pe disp art. 598 din Codul de procedură penală prin care face cunoscut că se află în
executarea unei pedepse de 4 ani si 10 luni închisoare conform deciziei penale nr. 158/2019 din

103
07.02.2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - dosar nr. 2606/121/2016 şi solicită ca prin prezenta
contestaţie la executare să se dispună computarea duratei măsurilor preventive executate pe teritoriul
Marii Britanii din durata pedepsei privative de libertate.
Astfel, la data de 15.04.2019 a fost privat de libertate ca urmare a prezentării la poliţia din
Marea Britanie şi a fost prelungită până la 09.11.2019 când s-a realizat extrădarea în România, iar de
la aceasta dată se afla încarcerat la Penitenciarul Rahova în executarea mandatului de 4 ani si 10 luni
închisoare. Solicită să fie dedusă perioada reținerii şi arestării pe teritoriul Marii Britanii de la
15.04.2019 şi până la 09.11.2019.
La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri emise de poliția din Marea Britanie în limba
română şi în limba engleză, respectiv de Direcţia Naţională pentru Managementul Infractorilor,
Direcţia Regală a Penitenciarelor, respectiv Penitenciarele din sectorul public ...
La dosarul cauzei s-a depus un înscris tradus din limba engleză nr. TR3.1304/13.11.2019 emis
de Instanţa Magistraților ... din care rezultă că se confirmă faptul că persoana condamnată ... s-a
predat autorităţilor din Marea Britanie la 15.04.2019 şi a fost prezentat la instanţa mai sus menţionată
la 16.04.2019, iar la aceasta dată a fost admisă eliberarea condiţionată pe cauţiune cu obligaţia de a
respecta mai multe condiţii printre care se numără şi monitorizarea electronică.
Extrădarea a fost dispusă la 26.06.2019, iar hotărârea instanţei de fond a fost atacată cu apel
la Înalta Curte, iar apelul a fost respins la 05.10.2019 prin decizie definitivă. S-a confirmat că
monitorizarea electronică rămâne valabilă pe durata examinării cauzei şi va rămâne valabilă până la
trimiterea în România.
Faţă de această situaţie, Tribunalul a constatat că la acest moment procesual contestația
persoanei condamnate este nefondată deoarece acesta a fost liberat în Marea Britanie sub control
judiciar pe cauţiune, iar potrivit Codului penal nu se deduce din pedeapsă perioada executată sub
măsura preventivă a controlului judiciar, ci doar măsura arestării preventive şi a arestului la domiciliu.
Pe cale de consecinţă, a fost respinsă ca fiind nefondată contestaţia la executare formulată de
condamnatul ...
A fost obligat condamnatul la plata sumei de 413 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Suma de 313 lei pentru avocatul desemnat din oficiu, către Baroul ..., a fost avansată din
fondurile Ministerului Justiţiei.
În termen legal împotriva acestei sentinţe a formulat contestație condamnatul ... solicitând
deducerea perioadei în care a fost privat de libertate în Marea Britanie, de la data reținerii sale
(15.04.2019) și până la momentul predării efective către autoritățile judiciare din România
(08.11.2019).
Contestaţia declarată de condamnatul ... este fondată şi urmează a fi admisă.
Examinând sentinţa supusă controlului judiciar sub aspectele invocate în contestaţie, dar și din
oficiu, sub toate aspectele, Curtea reţine că, prin sentința penală nr. 670/15.11.2017 a Tribunalului
Galați, definitivă prin decizia penală nr. 158/A/07.02.2019 a Curții de Apel Galați, contestatorul ...
a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de
constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă calificată.
Pe numele condamnatului a fost emis mandatul european de arestare nr. 4/2019 din
08.03.2019, iar la data de 15.04.2019 condamnatul a fost arestat provizoriu pe teritoriul Marii Britanii
pentru ca la data de 08.11.2019 să fie predat autorităților române în vederea executării pedepsei.
Din relațiile oficiale furnizate de autoritățile judiciare britanice, relații solicitate de instanța de
apel, rezultă că ... a fost arestat la data de 15.04.2019 și a fost predat autorităților române la data de
08.11.2019. S-a mai arătat că, în tot acest timp, ... a fost ținut în arest preventiv pe perioada cuprinsă

104
între 15.04.2019 și 23.04.2019 și că a fost eliberat condiționat pe cauțiune de la data de 23.04.2019
până la predarea sa.
Potrivit art. 15 al. 1 din Legea nr. 302/2004 Durata pedepselor şi a măsurilor privative de
libertate, în îndeplinirea unei cereri formulate de autorităţile române în temeiul prezentei legi, este
luată în calcul în cadrul procedurii penale române şi se compută din durata pedepsei aplicate de
instanţele române.
În speță, așa cum s-a arătat mai sus, condamnatul ... a fost în arest preventiv în Marea Britanie
în vederea executării unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare române pe
perioada cuprinsă între 15.04.2019 și 23.04.2019, perioadă care, în lumina prevederilor art. 15 al. 1
din Legea nr. 302/2004, se impune a fi dedusă din durata pedepsei de 4 ani și 10 luni închisoare
aplicată prin sentința penală nr. 670/15.11.2017 a Tribunalului Galați, în baza căreia a fost emis
respectivul mandat european de arestare.
Pe de altă parte, Curtea nu poate primi cererea condamnatului ... de a se deduce din pedeapsa
de 4 ani și 10 luni închisoare și durata în care acesta a fost eliberat condiționat pe cauțiune de
autoritățile judiciare britanice, de la data de 23.04.2019 până la predarea sa în România, apreciind că
această eliberare pe cauțiune nu poate fi asimilată unei încarcerări.
Din această perspectivă, Curtea face trimitere la hotărârea pronunțată în cauza C-294/16 PPU
JZ de Curtea de Justiție a Uniunii Europene care a statuat că: „noțiunea «detenție», în sensul
articolului 26 alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584, trebuie să fie interpretată ca vizând, pe lângă
încarcerare, orice măsură sau orice ansamblu de măsuri impuse persoanei în cauză, care, din cauza
tipului lor, a duratei, a efectelor și a modalităților de executare, privează persoana în cauză de
libertatea sa într-un mod comparabil cu o încarcerare”.
În speță din actele depuse la dosarul instanței de fond rezultă că pe perioada eliberării
condiționate pe cauțiune condamnatul ... a fost obligat să respecte și anumite măsuri de supraveghere
care să poată permită autorităților controlarea sa și împiedicarea sustragerii de la executarea ulterioară
a mandatului european de arestare.
Printre aceste măsuri, s-a numărat și obligația de a dormi noaptea la adresa indicată, de a nu
părăsi, de duminică până joi, incinta locuinței în intervalul orar 21.00 – 06.00, și să poarte un
dispozitiv de monitorizare electronic care să permită controlarea respectării acestor obligații.
Autoritățile britanice nu au transmis autorităților judiciare din România că aceste obligații
instituite pe durata eliberării condiționate pe cauțiune sunt similare unei detenții ori că această
perioadă poate fi asimilată unei privări de libertate.
La rândul său Curtea, examinând aceste măsuri în lumina prevederilor art. 26 al. 1 din Decizia
Cadru nr. 2002/584, în interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, consideră că ele
nu pot fi apreciate ca o privare de libertate comparabilă cu o încarcerare.
Este adevărat că aceste măsuri au avut ca efect și o anumită limitare a libertății de mișcare a
condamnatului ... pe perioada cât a așteptat să fie predat autorităților judiciare din România însă, în
opinia Curții, ele nu sunt comparabile cu o încarcerare, ținând seama că, în ansamblu, pe toată
perioada zilei și în mod nelimitat timp de trei zile pe săptămână, condamnatul se putea deplasa
nestingherit, fără vreo constrângere din partea autorităților.
Din această perspectivă este de remarcat diferența evidentă între eliberarea pe cauțiune și
arestul la domiciliu, în contextul în care această din urmă măsură preventivă limitează de plano orice
părăsire a domiciliului de către persoana în cauză, la orice oră din zi și din noapte, pe când în cazul
de față condamnatul ... a avut practic în timpul săptămânii posibilitatea de a părăsi domiciliul pe toată
perioada când în mod obișnuit o persoană își desfășoară activitatea, iar în week-end nu a fost ținut să

105
doarmă la domiciliul său. În acest sens trebuie subliniat că nu s-a făcut dovada faptului că persoana
în cauză ar fi lucrat pe timp de noapte ori că ar fi avut o nevoie imperioasă de a părăsi locuința pe
timpul nopții, așa încât, ținând seama și de faptul că în mod obișnuit, în timpul săptămânii, oamenii
se odihnesc pe timpul nopții, se poate conchide că obligația impusă de autoritățile britanice nu a
afectat decât într-o foarte mică măsură libertatea de mișcare a condamnatului ... care, în mod practic,
pe perioada eliberării pe cauțiune, a putut să își desfășoare viața în mod obișnuit.
În concluzie, Curtea apreciază că gradul de libertate de care s-a bucurat în perioada eliberării
condiționate pe cauțiune, persoana condamnată ... a fost unul extrem de mare și că restrângerea
libertății sale nu a fost comparabilă cu o încarcerare, astfel încât să atragă deducerea perioadei
respective din durata pedepsei pe care aceasta o are de executat.
Față de cele mai sus arătate, Curtea va admite contestația formulată de condamnatul ..., va
desfiinţa în întregime sentinţa penală nr. 55/14.02.2020 a Tribunalului Galați, iar în rejudecare, va
admite contestația la executare formulată de condamnatul ... și va deduce din pedeapsa pe care
condamnatul o execută și perioada în care condamnatul a fost arestat în Marea Britanie, în baza
mandatului european de arestare emis în cauză, de la 15.04.2019 până la 23.04.2019 inclusiv.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare la judecarea în fond a
contestației, precum și cele ocazionate de soluționarea prezentei contestații, vor rămâne în sarcina
statului.

106
SECŢIA I CIVILĂ

1. Titlu: Acţiune în răspundere civilă delictuală îndreptată împotriva Statului Român pentru fapte din
perioada comunistă. Prescripţia dreptului la acţiune
Cuprins pe materii: Drept civil. Prescripţia dreptului la acţiune
Legislaţie relevantă: art. 8 din Decretul Lege nr. 167/1958
Rezumat: Reclamantul a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a Statului Român pentru
că în anul 1988:
1) a fost racolat ca informator pe când era minor şi
2) că a întocmit în numele său note informative.
Data de la care a început să curgă termenul de prescripţie pentru prima faptă imputată
pârâtului este data la care reclamantul a devenit major, iar pentru cea de-a doua faptă – data la care
a intrat în vigoare Legea nr. 187/1969.

Decizia civilă nr. 96/A din 21 octombrie 2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată sub nr. 328/91/2020 și la data de 19.02.2020 pe rolul Tribunalului
Vrancea – Secția I civilă reclamantul ... a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin
Ministerul Finanțelor, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtului să îi
plătească suma de 400.000 euro, în echivalent lei la data plății, cu titlu de daune morale.
Prin sentința civilă nr. 216/2.07.2020 Tribunalul Vrancea a admis excepția prescripției
extinctive și a respins acțiunea civilă în pretenții (acțiune răspundere civilă delictuală) ca fiind
prescrisă sub aspect extinctiv.
Prin decizia civilă nr. 96/R/2020 a Curţii de Apel Galaţi s-a menţinut această hotărâre pentru
următoarele considerente:
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamantul a arătat în cursul anului 1988, în timp ce urma
cursurile liceale la ..., a fost recrutat ca informator din rândul elevilor minori și că în acea perioadă
era chemat periodic de către ofițerul care l-a recrutat și era întrebat despre diferite lucruri care se
întâmplau în școală, în familie sau în legătură cu persoanele cu care intra în contact.
Reclamantul a arătat că a suferit un prejudiciu moral prin fapta ilicită a pârâtului, care constă
în racolarea lui ca informator pe timpul cât era încă minor și în aceea că fosta securitate, ca poliție
politică, a întocmit în numele reclamantului, fără nici un suport real, note informative privind
informații pe care reclamantul nu le dăduse.
Astfel, fapta ilicită indicată expres de reclamant are două componente (cele indicate mai sus),
iar nu și faptul că Statul Român, prin legislația adoptată, i-ar îngrădi în vreun fel dreptul la muncă etc
prin aceea că impune ca angajatul să nu fi fost colaborat al securității ca politie politică.
De asemenea, prejudiciul indicat ca fiind încercat de reclamant este dat de faptul că în perioada
respectivă a devenit o persoană distantă, înstrăinată, care nu mai avea timp pentru pasiunile sale sau
pentru activități specifice vârstei etc., iar în prezent întâmpină dificultăți în alegerea unui loc de muncă
sau să ocupe o funcție electivă, deoarece i se solicită să nu fi fost colaborator al fostei securități.
Având în vedere aceste precizări exprese făcute prin cererea de chemare în judecată, care
reprezintă actul de învestire a instanței și stabilește cadrul procesual ales de reclamant, Curtea a
considerat că prima instanță a stabilit corect obiectul acțiunii ca o acțiune în pretenții întemeiată pe

107
răspunderea civilă delictuală, cu consecința analizării posibilității de a institui în sarcina pârâtului
o obligație patrimonială de dezdăunare, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
Chiar dacă reclamantul a mai arătat ulterior că acțiunea este generată de încălcarea unor drepturi
personal nepatrimoniale, cum ar fi dreptul la demnitate, la muncă etc., el nu a solicitat să se constate
încălcarea unor drepturi personal nepatrimoniale, solicitare căreia, într-adevăr, nu i se poate opune un
termen de prescripție extinctivă, ci a solicitat doar acoperirea unui prejudiciu moral pentru încălcarea
unor drepturi personal nepatrimoniale.
Cu alte cuvinte, acțiunea nu se rezumă la a se constata încălcarea unui drept personal
nepatrimonial și la solicitarea de încetare a acestor încălcări, caz în care acțiunea ar fi imprescriptibilă
sub aspect extinctiv, ci se solicită o sumă de bani pentru repararea unui prejudiciu moral ca urmare a
încălcării unor drepturi personal nepatrimoniale, caz în care acțiunea este supusă regulilor privitoare
la prescripția extinctivă (de exemplu, acțiunea în recunoașterea paternității unei invenții/opere etc.
este imprescriptibilă, dar acțiunea promovată pentru recuperarea drepturilor bănești de autor este
prescriptibilă).
În mod corect s-a arătat că o acțiune privitoare la repararea unui prejudiciu cu titlu de daune
morale cauzat prin vătămarea chiar și a unor drepturi personal nepatrimoniale are caracter
patrimonial, ceea ce impune aplicarea normelor referitoare la prescripția extinctivă.
Susținerea apelantului că Legea nr. 187/1999 nu arată expres caracterul prescriptibil al dreptului
de a obține despăgubiri și nici nu precizează un termen de prescripție este corectă, dar acest lucru nu
înseamnă că nu sunt aplicabile regulile prescripției extinctive, deoarece, așa cum am arătat anterior,
acțiunea în răspundere civilă delictuală este o acțiune patrimonială, iar Legea nr. 187/1999, dacă nu
conține norme speciale privitoare la cele două aspecte, se completează cu norma generală, care este
în cazul de față Decretul nr. 167/1958, raportat la momentul săvârșirii faptei ilicite și art. 6 alin. 4 din
Noului Cod civil, indicate și de prima instanță.
Așa fiind, regulile de drept comun (Decretul nr. 167/1958) privind termenul în care poate fi
inițiată o acțiune civilă în răspundere delictuală sunt aplicabile și acțiunii de față.
Faptele ilicite indicate expres prin acțiune sunt, așa cum am arătat anterior, două: 1) racolarea
reclamantului ca informator pe timpul cât era încă minor; și 2) fosta securitate, ca poliție politică, a
întocmit în numele reclamantului, fără nici un suport real, note informative privind informații pe care
reclamantul nu le dăduse.
Cu privire la prima faptă ilicită, Curtea a constatat că ea a fost săvârșită de pârâtul-intimat, prin
prepușii săi, în timpul minoratului apelantului, și a produs efecte în perioada 19.05.1988 (data
recrutării) -22.12.1989.
Reclamantul a devenit major la data de 21.05.1990 și după acest moment se consideră că, în
calitate de deplin titular de drepturi și obligații, putea promova o acțiune civilă în pretenții delictuale
pentru daune morale.
Faptul că apelantul-reclamant a fost recrutat de fosta securitate în anul 1988 este recunoscut
chiar de acesta prin acțiunea formulată, unde indică faptul că ”(…) în cursul anului 1988, în timp ce
urmam cursurile liceale la ..., am fost recrutat ca informator din rândul elevilor minori. În acea
perioadă eram chemat periodic de către ofițerul care m-a recrutat și eram întrebat despre diferite
lucruri care se întâmplau în școală, în familie sau în legătură cu persoanele cu care intram în
contact”, acest aspect fiind reluat și de apărătorul apelantului odată cu concluziile formulate la
termenul de judecată din data de 21.10.2020.
Susținerile apelantului din motivele de apel că nu avea cunoștință de faptul că i s-a deschis
dosar de informator (chiar și pentru că nu a semnat un angajament) pot fi reale, dar nu au relevanță

108
juridică în cauză, pentru că primul fapt ilicit cauzator de prejudicii, așa cum a fost indicat de
reclamant, nu e acela că i s-a deschis dosar de informator, ci acela că a fost recrutat ca informator,
profitându-se de starea de minorat, discernământul diminuat etc.
Astfel, calitatea de informator recrutat în timpul minorității a știut-o încă de la data recrutării și
de la momentul la care furniza informațiile respective, chiar și inutile dacă erau, așa cum susține.
În aceste condiții, reclamantul trebuia să formuleze cererea de chemare în judecată în termenul
de prescripție extinctivă de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, care a început să curgă de la
momentul la care a devenit major (21.05.1990) și s-a împlinit la data de 21.05.1993.
S-a considerat că sunt îndeplinite și condițiile stipulate de art. 8 din Decret, întrucât știa cine a
săvârșit fapta prejudiciabilă (Statul, prin prepușii săi) încă de la momentul recrutării, iar prejudiciul
îl cunoștea tot din perioada anterioară anului 1990, deoarece relatează în motivarea acțiunii că a
devenit o persoană distantă, înstrăinată, nu mai avea timp pentru pasiunile sale sau alte activități
specifice vârstei, fiind preocupat să-și îndeplinească ”obligațiile” față de stat, evoluția sa înregistrând
o perioadă de stagnare.
Față de aceste argumente, Curtea a considerat că Tribunalul a dat o legală dezlegare privind
prescripția extinctivă referitor la prima faptă ilicită a pârâtului-intimat.
Cu privire la a doua faptă ilicită, și Curtea a considerat că termenul de prescripție extinctivă a
început să curgă la intrarea în vigoare a Legii nr. 187/1999, având în vedere următoarele argumente:
Așa cum s-a arătat, în materia răspunderii civile delictuale patrimoniale prescripția dreptului la
acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a
cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea – art. 8 din Decret.
Așa cum am arătat și în ceea ce privește prima faptă ilicită, apelantul-reclamant a cunoscut
persoana care a săvârșit-o încă de la momentul recrutării sale, respectiv Statul, prin prepușii săi.
Cu privire la pagubă, de asemenea se poate constata că însuși reclamantul arată prin acțiune că
ea consta în aceea că a devenit o persoană distantă, înstrăinată etc., aspect pe care l-a putut conștientiza
sau ar fi trebuit să-l conștientizeze încă de la momentul la care a devenit major și au încetat presiunile
din partea autorului faptei ilicite, respectiv din anul 1990.
Considerând că paguba era cunoscută ulterior anului 1990, doar după ce apelantul ar fi consultat
dosarul său din arhivele CNSAS, se impune a face următoarele precizări.
Norma din art. 8 al Decretului stabilește două momente alternative de la care prescripția începe
să curgă, respectiv fie de la momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și pe cel care răspunde de ea,
fie momentul obiectiv (determinat judecătorește) al datei la care putea ori trebuia să cunoască
anumite elemente.
Criteriul subiectiv nu poate fi interpretat că el acordă creditorului posibilitatea de a exercita în
mod arbitrar acțiunea, deoarece însăși norma juridică stabilește o limită în aplicarea acestui
criteriu, și anume neglijența celui îndreptățit să promoveze acțiunea.
Norma juridică indică expres ”data când trebuia să cunoască aceste împrejurări”, în acest fel
criteriul subiectiv fiind dublat de unul obiectiv, ce se concretizează în momentul când păgubitul
trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea.
Soluția amânării începerii curgerii termenului de prescripție de la data la care cel păgubit a
cunoscut paguba reprezintă neajunsul de a amâna, în unele cazuri, data începerii curgerii termenului
de prescripție un timp prea îndelungat, ceea ce ar contraveni scopului legiuitorului prin instituirea
prescripției extinctive, respectiv clarificarea raporturilor juridice.
De aceea legiuitorul a instituit al doilea moment, cel obiectiv, de la care începe să curgă
prescripția extinctivă, acela la care păgubitul trebuia să cunoască paguba.

109
 Stabilirea unui astfel de moment obiectiv se întemeiază și pe ideea culpei prezumate a
păgubitului de a nu fi depus toate diligențele necesare pentru descoperirea pagubei..
Dacă se lasă exclusiv la latitudinea păgubitului momentul la care va descoperi paguba (sau pe
autorul ei), practic i se permite de a dilata nejustificat și la simpla lui voință termenul de la care începe
să curgă prescripția extinctivă, lucru de neprimit (cu alte cuvinte, termenul de prescripție începe să
curgă doar dacă păgubitul își dorește acest lucru).
Ca și Tribunalul, și Curtea a considerat că reclamantul putea și trebuia a fi suficient de diligent
să afle de existența unui eventual prejudiciu încercat prin cea de-a doua faptă ilicită dedusă judecății
prin consultarea dosarul de informator deschis și existent în arhiva CNSAS într-un termen rezonabil
de la intrarea în vigoare a Legii nr. 187/1999 și, în condițiile în care se considera prejudiciat, putea
promova prezenta acțiune în termenul general de prescripție.
Dacă s-ar fi instituit doar momentul obiectiv, fără cel subiectiv, practic reclamantul-apelant ar
fi putut promova prezenta acțiune oricând, atunci când ar fi dorit, invocând fără nici un temei că abia
a aflat de prejudiciul încercat, ceea ce ar fi transformat nelegal o acțiune patrimonială prescriptibilă
extinctiv într-o acțiune patrimonială practic imprescriptibilă.
Față de toate aceste aspecte, Curtea a considerat că prima instanță a dat o dezlegare legală
aspectului referitor la împlinirea termenul de prescripție extinctivă și pronunțat o hotărâre legală, ce
nu se impune a fi reformată, cu consecința respingerii apelului ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor
art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă.

2. Titlu: Tutela. Instituţia responsabilă pentru efectuarea inventarului bunurilor minorului faţă de care
s-a instituit tutela şi pentru îndeplinirea atribuţiilor referitoare la supravegherea modului de
administrare a bunurilor minorului de către tutori.
Cuprins pe materii: Drept civil. Minori şi familie. Măsuri speciale de protecţie a minorilor. Încetare
plasament. Instituire tutelă. Instituţia responsabilă pentru efectuarea inventarului bunurilor minorului
faţă de care s-a instituit tutela şi pentru îndeplinirea atribuţiilor referitoare la supravegherea modului
de administrare a bunurilor minorului de către tutori.
Legislaţie relevantă: art. 137 alin. 1, art. 140 alin. 1 C.civ. (Legea nr. 287/2009), art. 229 alin. 1-4
din Legea nr. 71/2011 (pentru punerea în aplicare a Codului civil nou), art. 155 alin. 2 lit. a din OUG
nr. 57/2019, art. 10 din HG nr. 797/2017
Rezumat: Referitor la efectuarea inventarului bunurilor minorului faţă de care s-a dispus măsura
tutelei, dispoziţiile legale, respectiv art. 140 alin. 1 C.civ. (Legea nr. 287/2009), prevăd că „După
numirea tutorelui și în prezența acestuia și a membrilor consiliului de familie, un delegat al instanței
de tutelă va verifica la fața locului toate bunurile minorului, întocmind un inventar, care va fi supus
aprobării instanței de tutelă. Inventarul bunurilor minorului va începe să fie întocmit în maximum 10
zile de la numirea tutorelui de către instanța de tutelă.”
Prin urmare ar rezulta din aceste prevederi că sarcina efectuării inventarului aparţine
instanţei de tutelă, care desemnează un delegat.

110
 Aceste dispoziţii legale se completează însă cu cele ale art. 229 alin. 1-4 din Legea nr. 71/2011
(pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009) care prevăd că organizarea, funcționarea și
atribuțiile instanței de tutelă și de familie se stabilesc prin legea privind organizarea judiciară. Până
la reglementarea prin lege a organizării și funcționării instanței de tutelă: a) atribuțiile acesteia,
prevăzute de Codul civil, sunt îndeplinite de instanțele, secțiile sau, după caz, completele specializate
pentru minori și familie; b) raportul de anchetă psihosocială prevăzut de Codul civil este efectuat de
autoritatea tutelară, cu excepția anchetei prevăzute la art. 508 alin. (2), care se efectuează de direcția
generală de asistență socială și protecția copilului; c) autoritățile și instituțiile cu atribuții în
domeniul protecției drepturilor copilului, respectiv a persoanei fizice continuă să exercite atribuțiile
prevăzute de reglementările în vigoare la data intrării în vigoare a Codului civil, cu excepția celor
date în competența instanței de tutelă.
Totodată, până la intrarea în vigoare a legii de organizare şi funcţionare a instanţei de tutelă,
în vederea îndeplinirii atribuțiilor referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului
sau, după caz, cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile
minorului, instanța de tutelă poate delega, prin încheiere, îndeplinirea unora dintre acestea
autorității tutelare.
Coroborând aspectele cuprinse în textele de lege de mai sus, cu împrejurarea că până în
prezent nu a fost reglementată prin lege organizarea şi funcţionarea instanţei de tutelă, rezultă că
delegarea efectuării inventarului bunurilor minorului şi îndeplinirea atribuţiilor referitoare a
supravegherea modului în care tutorele administrează bunurilor minorului poate fi efectuată de
instanţa de tutelă sau delegată de instanţa de tutelă autorităţii tutelare.
Autoritatea tutelară este un serviciu public asigurat de primarul unei unităţi administrativ
teritoriale prin aparatul propriu, după cum rezultă din prevederile art. 155 alin. 2 lit. a din OUG nr.
57/2019 privind codul administrativ.
Faţă de cele arătate, reiese că cele susţinute prin cererea de apel, în sensul că atribuţiile
privind efectuarea inventarului bunurilor minorului aflat sub tutelă şi supravegherea administrării
acestor bunuri de către tutori trebuie delegate autorităţii tutelare iar nu DGASPC, sunt corecte şi
legale, şi în consecinţă apelul reclamantei urmează a fi admis.
Cum potrivit art. 137 alin. 1 C.civ. minorul pus sub tutelă are domiciliul la tutore, înseamnă
că autoritatea tutelară căreia îi poate fi delegată atribuţia este cea de la acest domiciliu, în speţă cea
din cadrul UAT Comuna C jud. B.
În susţinerea concluziei de mai sus, instanţa de apel reţine şi că printre atribuţiile şi
responsabilităţile enumerate de art. 10 din HG nr. 797/2017 ca fiind în sarcina direcţiilor generale
de asistenţă socială şi protecţia copilului nu se numără şi cele privitoare la efectuarea inventarului
bunurilor minorului aflat sub tutelă.

Decizia civilă nr. 73 din 14 august 2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B la data ..., sub dosarul nr. ..., reclamanta ... a
solicitat, în contradictoriu cu pârâţii ... şi ..., încetarea plasamentului şi instituirea tutelei la familia ... şi
... pentru minora ..., născută la data ... în ..., fiica lui ... și ...
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că minora beneficiază de măsura de protecție
a plasamentului la pârâți, în baza sentinţei civile nr. ... a Tribunalului ..., că la data ... părinţii minorei au
murit într-un accident la trecerea pe calea ferată din cartierul ..., că pârâtul ... este fratele mamei copilului,
realizează venituri, este clinic sănătos, că pârâta ... realizează venituri, este clinic sănătoasă, că din relaţia

111
soţilor au rezultat doi copii, unul student, iar celălalt şcolar, aceştia locuiesc într-un imobil format din
patru camere şi dependinţe, condiţiile de locuit fiind foarte bune, că veniturile familiei sunt în cuantum
de aproximativ 3730 lei/lunar.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 43 lit. a şi b, art. 44, art. 45, art. 59 lit. a,
art. 60 lit. c, art. 62 alin. 1 lit. a, art. 68-70 din Legea nr. 272/2004.
Pârâţii nu s-au prezentat în faţa instanţei, nu au formulat întâmpinare, dar şi-au exprimat acordul
în scris.
Cererea de chemare în judecată este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, în temeiul
art. 140 din Legea nr. 272/2004.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri şi a fost audiată minora.
Prin sentinţa civilă nr. ... pronunţată de Tribunalul B, s-a admis cererea formulată de reclamanta
... şi s-a dispus încetarea plasamentului şi instituirea tutelei la familia ... şi ... pentru minora ..., născută
la data ... în ..., fiica lui ... (decedat) şi ... (decedată). Prima instanţă i-a numit tutori pe soţii ... şi ... care
vor exercita împreună atribuțiile tutelei. Aceeaşi instanţă a dispus delegarea ... pentru efectuarea
inventarului bunurilor minorei şi pentru îndeplinirea atribuţiilor referitoare la supravegherea modului de
administrare a bunurilor acesteia de către tutori. De asemenea, a stabilit domiciliul minorei la tutori în
comuna ..., sat ..., str. ... nr. ..., judeţul ...
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că minora ... s-a născut
la data ... în ..., fiica lui ... și ... şi că din raportul privind situaţia copilului reiese că minora beneficiază
de măsura de protecție a plasamentului la pârâți, în baza sentinţei civile nr. ... La data ... părinţii minorei
au murit într-un accident la trecerea pe calea ferată din cartierul ... De la data naşterii şi până când a
intervenit decesul părinţilor, minora a locuit cu aceştia din urmă la domiciliul bunicii materne, aflat în
aproprierea locuinţei pârâţilor, relaţiile intrafamiliale fiind foarte bune, bazate pe respect şi întrajutorare.
Pârâtul ... este fratele mamei copilului, realizează venituri, este clinic sănătos, iar pârâta ... realizează
venituri, este clinic sănătoasă. Din relaţia soţilor au rezultat doi copii, unul student, iar celălalt şcolar,
aceştia locuiesc într-un imobil format din patru camere şi dependinţe, condiţiile de locuit fiind foarte
bune. Veniturile familiei sunt în cuantum de aproximativ 3730 lei/lunar. De la momentul stabilirii
măsurii de protecţie şi până în prezent, cu ocazia vizitelor efectuate, s-a constatat că în familia substitut
relaţiile sunt funcţionale, armonioase, bazate pe ataşament şi respect reciproc, pârâţii fiind cunoscuţi ca
persoane sincere şi modeste, pozitive şi vesele, buni vecini şi prieteni de familie, preocupaţi de nevoile
propriilor copii, de respectarea drepturilor lor. Se constată că minora şi-a consolidat sentimentele faţă de
fratele mamei şi soţia lui, apreciază implicarea acestora, dar şi asigurarea respectării drepturilor ei.
A mai reţinut instanţa dispoziţiile Legii nr. 272/2004, art. 70 alin. 3 şi art. 44 precum şi
prevederile art. 110, 112, 113, 118 şi 135 C.civ. privitoare la tutela minorului.
Faţă de dispoziţiile legale invocate şi ţinând cont de faptul că părinţii minorei au decedat,
pârâţii, fratele mamei copilului şi soţia acestuia, au manifestat disponibilitatea de a continua să se ocupe
de creşterea şi îngrijirea copilului, fiind de acord cu instituirea tutelei, considerând optimă soluţionarea
tuturor problemelor cu care se confruntă şi precizând că deţin resursele necesare în acest sens, implicarea
altor instituţii nemaifiind necesară, aceştia nu sunt incompatibili să fie desemnaţi tutori, tribunalul a
apreciat că cererea dedusă judecăţii este fondată, urmând a fi admisă ca atare.
S-a reţinut că între minoră şi pârâţi s-au stabilit relaţii de ataşament, aceasta locuieşte din
momentul decesului părinţilor săi cu pârâţii, care asigură condiţii materiale şi oferă garanţii morale în
condiţiile legii.
Pentru aceste considerente, acţiunea reclamantei a fost admisă.

112
 Împotriva sentinţei civile nr. ... pronunţate de Tribunalul B, a declarat apel reclamanta ...,
solicitând admiterea apelului şi pe cale de consecinţă schimbarea în parte a hotărârii primei instanţe în
sensul de a se delega Autoritatea Tutelară din cadrul UAT comuna ... pentru efectuarea inventarului
bunurilor minorei ... şi pentru îndeplinirea atribuţiilor referitoare la supravegherea modului de
administrare a bunurilor acesteia de către tutori.
În motivarea în fapt a cererii de apel, apelanta reclamantă a învederat că potrivit art. 229 alin. 3
din Legea nr. 71/2011, până la data intrării în vigoare a reglementării alin. 1 din aceeaşi lege, atribuţiile
instanţei de tutelă referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului sau ale interzisului
judecătoresc ori, după caz, cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile
acestuia revin autorităţii tutelare.
Apreciază apelanta, că raportat la domiciliul familiei ..., în calitate de tutori ai minorei,
Autorităţii tutelare din cadrul comunei ... jud. ... îi revine competenţa de a efectua inventarul bunurilor
minorei şi de a îndeplini atribuţiile referitoare la supravegherea modului de administrare a bunurilor
acesteia.
În drept, au fost invocate prevederile art. 466 C.proc.civ. şi ale art. 229 alin. 3 din Legea nr.
71/2011.
Apelanta a solicitat şi soluţionarea cauzei în lipsa părţilor.
Deşi legal citaţi şi informaţi asupra apelului declarat în cauză, intimaţii pârâţi ... şi ... nu au
formulat întâmpinare şi nu au fost prezenţi sau reprezentaţi în cauză.
Cererea de apel este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru în temeiul art. 140 din Legea
nr. 272/2004 coroborat cu art. 1 alin.3 din OUG nr. 80/2013.
În calea de atac nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel formulate, Curtea de Apel
constată că acesta este fondat pentru următoarele motive:
În fapt, singurul aspect criticat de către apelanta reclamantă vizează dispoziţia primei instanţe
referitoare la delegarea persoanei/instituţiei responsabile pentru efectuarea inventarului bunurilor
minorei faţă de care s-a instituit tutela şi pentru îndeplinirea atribuţiilor referitoare la supravegherea
modului de administrare a bunurilor minorei de către tutori.
Ceea ce solicită apelanta este ca efectuarea inventarului şi supravegherea administrării
bunurilor minorei de către tutori să nu fie delegată ..., ci autorităţii tutelare din cadrul unităţii
administrativ teritoriale de la domiciliul tutorilor şi al minorei.
Referitor la efectuarea inventarului bunurilor minorului faţă de care s-a dispus măsura tutelei,
dispoziţiile legale, respectiv art. 140 alin. 1 C.civ. (Legea nr. 287/2009), prevăd că „După numirea
tutorelui și în prezența acestuia și a membrilor consiliului de familie, un delegat al instanței de tutelă va
verifica la fața locului toate bunurile minorului, întocmind un inventar, care va fi supus aprobării
instanței de tutelă. Inventarul bunurilor minorului va începe să fie întocmit în maximum 10 zile de la
numirea tutorelui de către instanța de tutelă.”
Prin urmare ar rezulta din aceste prevederi că sarcina efectuării inventarului aparţine instanţei
de tutelă, care desemnează un delegat.
Aceste dispoziţii legale se completează însă cu cele ale art. 229 alin. 1-4 din Legea nr. 71/2011
(pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009) care prevăd că organizarea, funcționarea și atribuțiile
instanței de tutelă și de familie se stabilesc prin legea privind organizarea judiciară. Până la
reglementarea prin lege a organizării și funcționării instanței de tutelă: a) atribuțiile acesteia, prevăzute
de Codul civil, sunt îndeplinite de instanțele, secțiile sau, după caz, completele specializate pentru minori
și familie; b) raportul de anchetă psihosocială prevăzut de Codul civil este efectuat de autoritatea tutelară,

113
cu excepția anchetei prevăzute la art. 508 alin. (2), care se efectuează de direcția generală de asistență
socială și protecția copilului; c) autoritățile și instituțiile cu atribuții în domeniul protecției drepturilor
copilului, respectiv a persoanei fizice continuă să exercite atribuțiile prevăzute de reglementările în
vigoare la data intrării în vigoare a Codului civil, cu excepția celor date în competența instanței de tutelă.
Totodată, până la intrarea în vigoare a legii de organizare şi funcţionare a instanţei de tutelă, în
vederea îndeplinirii atribuțiilor referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului sau, după
caz, cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile minorului, instanța de
tutelă poate delega, prin încheiere, îndeplinirea unora dintre acestea autorității tutelare.
Coroborând aspectele cuprinse în textele de lege de mai sus, cu împrejurarea că până în prezent
nu a fost reglementată prin lege organizarea şi funcţionarea instanţei de tutelă, rezultă că delegarea
efectuării inventarului bunurilor minorului şi îndeplinirea atribuţiilor referitoare a supravegherea
modului în care tutorele administrează bunurilor minorului poate fi efectuată de instanţa de tutelă sau
delegată de instanţa de tutelă autorităţii tutelare.
Autoritatea tutelară este un serviciu public asigurat de primarul unei unităţi administrativ
teritoriale prin aparatul propriu, după cum rezultă din prevederile art. 155 alin. 2 lit. a din OUG nr.
57/2019 privind Codul administrativ.
Faţă de cele arătate, reiese că cele susţinute prin cererea de apel, în sensul că atribuţiile privind
efectuarea inventarului bunurilor minorului aflat sub tutelă şi supravegherea administrării acestor bunuri
de către tutori trebuie delegate autorităţii tutelare, iar nu DGASPC, sunt corecte şi legale, şi în consecinţă
apelul reclamantei urmează a fi admis.
Cum potrivit art. 137 alin. 1 C.civ. minorul pus sub tutelă are domiciliul la tutore, înseamnă că
autoritatea tutelară căreia îi poate fi delegată atribuţia este cea de la acest domiciliu, în speţă cea din
cadrul UAT comuna ... jud. ...
În susţinerea concluziei de mai sus, instanţa de apel reţine şi că printre atribuţiile şi
responsabilităţile enumerate de art. 10 din HG nr. 797/2017 ca fiind în sarcina direcţiilor generale de
asistenţă socială şi protecţia copilului nu se numără şi cele privitoare la efectuarea inventarului bunurilor
minorului aflat sub tutelă.
În concluzie, pentru toate considerentele anterioare, în temeiul art. 480 C.proc.civ., Curtea de
Apel va admite apelul declarat de reclamantă în cauză împotriva sentinţei civile nr. ... a Tribunalului B,
pe care o va schimba în parte, numai în ceea ce priveşte măsura delegării atribuţiilor privind efectuarea
inventarului bunurilor minorei aflate sub tutelă şi privind supravegherea modului de administrare a
bunurilor minorei de către tutori.
Astfel, instanţa va dispune delegarea Autorităţii Tutelare din Cadrul UAT comuna ..., jud. ...
pentru efectuarea inventarului bunurilor minorei ... şi pentru îndeplinirea atribuţiilor referitoare la
supravegherea modului de administrare a bunurilor acesteia de către tutorii ... şi ...
Dispoziţiile contrare deciziei Curţii de Apel vor fi înlăturate, urmând a fi menţinute celelalte
dispoziţii ale sentinţei civile nr. ... a Tribunalului B.

114
3. Titlu: Răspunderea civilă delictuală. Lipsa echivalenţei între principiul nesancţionării de două ori
pentru aceeaşi faptă (ne bis in idem) din materie penală şi contravenţională şi obligarea la acoperirea
prejudiciului din materie civilă
Cuprins pe materii: Drept civil. Răspunderea civilă delictuală. Lipsa echivalenţei între principiul
nesancţionării de două ori pentru aceeaşi faptă (ne bis in idem) din materie penală şi contravenţională
şi obligarea la acoperirea prejudiciului din materie civilă
Legislaţie relevantă: art. art. 1349, 1357 C.civ.
Rezumat: În speţă, ca situaţie de fapt relevantă este de reţinut că pentru achiziţionarea unui utilaj
cu nerespectarea dispoziţiilor OUG nr. 34/2006, pârâtul în calitate de primar a fost condamnat penal
prin hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării.
Nicio altă măsură de natură penală sau contravenţională nu a mai fost luată de autorităţi faţă
de pârât pentru aceeaşi faptă, UAT prin Primăria … fiind cea care a fost sancţionată contravenţional,
pentru achiziţia utilajului cu nerespectarea unor prevederi din OUG nr. 34/2006.
Împrejurarea că pagubele civile generate în sarcina UAT … prin Primărie de acţiunile
pârâtului în calitatea sa de primar se urmăresc a fi recuperate printr-o acţiunea civilă separată nu
echivalează cu o sancţionare de natură penală a pârâtului.
Acţiunea în răspundere civilă delictuală are caracter pur civil indiferent că este derulată în
cadrul procesului penal, în faţa unei instanţe penale sau este derulată independent într-o acţiune
civilă în faţa instanţei civile.
O dublă sancţionare a pârâtului ar fi avut loc doar dacă acesta ar fi fost obligat la a achita
aceleaşi despăgubiri atât în procesul penal cât şi în acest dosar civil, însă nu suntem într-o atare
situaţie.

Decizia civilă nr. 186/R din 16 septembrie 2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei F la data …, sub dosarul
nr. …, reclamanta UAT … a solicitat în contradictoriu cu pârâtul … obligarea acestuia la plata sumei
de 83416,56 lei cu titlu de prejudiciu cauzat prin fapta sa culpabilă săvârşită în calitate de primar,
constând în achiziţionarea directă a unui buldoexcavator cu nerespectarea procedurii achiziţiei
publice.
Prin sentinţa civilă nr. … a Judecătoriei F a fost admisă acțiunea, prima instanţă obligând pe
pârât să achite reclamantei suma de 83416,56 lei cu titlu de despăgubiri.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au formulat apel pârâtul …, criticând-o pentru
nelegalitate şi netemeinicie.
Dosarul de apel a fost înregistrat pe rolul Tribunalului V, Secţia I civilă sub nr. ...
Prin decizia civilă nr. … a Tribunalului V a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârât.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că hotărârea instanței de fond a
fost motivată corespunzător cu dispozițiile art. 425 C.proc.civ. şi deşi este adevărat că instanța de
fond nu s-a referit la motivele invocate de apelant prin întâmpinarea depusă în dosarul prin care s-a
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului, această împrejurare nu poate
constitui o încălcare a dreptului său de apărare.
A mai arătat instanţa de apel că în cauză nu poate fi vorba de două pedepse penale aplicate
pentru aceeași faptă.
Apelantul a fost condamnat pentru infracțiunea de abuz în serviciu constând în încălcarea
dispozițiilor OUG 34/2006, iar în prezenta cauză este chemat în judecată în temeiul art. 1349 și

115
următoarele C.civ. care reglementează răspunderea delictuală civilă potrivit cu care ”cel care
cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”.
S-a mai reţinut de către tribunal că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că prin
fapta sa apelantul pârât a cauzat amendarea reclamantei cu suma de 80000 lei prin procesul verbal de
sancționare contravențională rămas definitiv prin respingerea plângerii formulată de intimata
reclamantă, producându-i un prejudiciu pe care este ținut să îl repare în temeiul dispozițiilor legale
sus-citate.
S-a învederat că nici motivul referitor la prejudiciul suferit ca urmare a materialelor de
construcție achiziționate de la … nu este întemeiat.
Reclamanta a făcut dovada că a fost obligată în solidar cu pârâtul, care a avut calitatea de
fidejusor și garant personal al cumpărătorului, la plata sumei de 2278,06 lei către … şi că este
executată în cadrul dosarului de executare nr. … al BEJA … și … astfel că și sub acest aspect apelul
apare ca nefondat.
Pentru aceste considerente a fost respins apelul pârâtului.
Împotriva deciziei civile nr. … a Tribunalului V a formulat recurs, în termenul legal,
recurentul pârât …, solicitând modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului său cu
consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.
În motivarea recursului, recurenta reclamantă a prezentat situaţia de fapt din dosar şi parcursul
procesual şi a criticat considerentele instanţei de apel.
A susţinut recurentul că decizia tribunalului este contradictorie în ceea ce priveşte primul
motiv de apel, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ.
Arată recurentul că motivul de apel a vizat faptul că i s-a încălcat dreptul la apărare şi hotărârea
apelată este nemotivată deoarece apărarea pârâtului din întâmpinare, constând în faptul că pentru
aceeaşi faptă a fost sancţionat de două ori, nu a fost analizat.
Astfel se arată că pentru achiziţionarea acelui utilaj în timpul mandatului său de primar a fost
emis procesul verbal de contravenţie seria … nr. … în baza art. 19 din OUG nr. 34/2006. Totodată,
prin sentinţa penală nr. … a Judecătoriei F, definitivă prin decizia nr. … a Curţii de Apel G, pârâtul
a fost condamnat penal la închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de abuz în serviciu constând
în achiziţionarea utilajului din litigiu nerespectând prevederile OUG nr. 34/2006.
Susţine recurentul că potrivit art. 4 din Protocolul 7 CEDO, nimeni nu poate fi urmărit sau
pedepsit pentru aceeaşi faptă pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o altă hotărâre
penală.
Apreciază recurentul că obligarea sa la a suporta atât sancţiunea penală a închisorii cât şi
sancţiunea contravenţională a amenzii constituie o încălcare a principiului „ne bis in idem” (nimeni
nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de două ori pentru aceeași infracțiune).
Al doilea motiv invocat de recurent priveşte faptul că în mod nelegal instanţele de fond l-
au obligat la plata despăgubirilor aferente materialelor de construcţie achiziţionate de la … fără a
exista probe care să demonstreze situaţia de fapt pretinsă de reclamantă.
Acest motiv de recurs a fost încadrat de parte în prevederile art. 488 alin.1 pct. 8 C.proc.civ.
Pentru aceste motive s-a solicitat casarea deciziei din apel.
Cererea de recurs a fost legal timbrată.
Deşi legal informată asupra recursului declarat în cauză, intimata reclamantă nu a formulat
întâmpinare, dar la ultimul termen de judecată a fost reprezentată, solicitând respingerea acestei căi
de atac.
În recurs nu s-au administrat probe noi.

116
 Prin Decizia civilă nr. … a Curţii de Apel G, competenţa materială de soluţionare a recursului
a fost declinată în favoarea ÎCCJ, instanţă care, la rândul său, prin decizia nr. … a stabilit în mod
definitiv competenţa de soluţionare a acestui recurs în favoarea Curţii de Apel G.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel G la data X sub dosarul nr. …*
Prin Încheierea de şedinţă din 27.02.2019 instanţa de recurs a dispus suspendarea judecăţii, în
temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ., pentru lipsa părţilor legal citate.
Împotriva acestei încheieri de suspendare recurentul … a formula recurs, care a fost respins
prin Decizia nr. … a ÎCCJ.
Reluarea judecăţii cauzei, în recurs, în faţa Curţii de Apel G s-a dispus la solicitarea intimatei
pârâte UAT …, formulată la data de 24.10.2019.
După închiderea dezbaterilor din recurs, intimata pârâtă a depus concluzii scrise prin care, în
afara solicitării respingerii recursului ca nefondat a invocat şi nulitatea recursului, în temeiul art. 489
alin. 2 C.proc.civ.
Această excepţie a nulităţii nu a mai putut fi analizată de instanţa de recurs, date fiind
prevederile art. 394 alin. 3 C.proc.civ., potrivit cărora după închiderea dezbaterilor părţile nu mai pot
depune înscrisuri şi formula cereri sau invoca excepţii, sub sancţiunea de a nu fi luate în seamă.
Analizând şi coroborând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel apreciază că recursul
este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul cererii de recurs, instanţa constată că se poate concluziona că primul motiv de
recurs este corect subsumat de parte dispoziţiilor art. 488 alin.1 pct. 6 C.proc.civ., potrivit cărora
casarea unei hotărâri se poate cere pentru motiv de nelegalitate când hotărârea nu cuprinde motivele
pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura
cauzei.
Astfel, ceea ce critică recurentul este faptul că decizia instanţei de apel ar cuprinde motive
contradictorii pentru că, deşi tribunalul a reţinut că prima instanţă nu a analizat apărările pârâtului
privind încălcarea principiului „non bis in idem” (nimeni nu poate fi sancţionat de două ori pentru
aceeaşi faptă penală) a apreciat că acest aspect nu constituie o încălcare a dreptului la apărare.
Referitor la acest aspect, Curtea învederează că nu există contradicţie între cele reţinute de
tribunal pentru că aşa cum reiese din prevederile art. 476 C.proc.civ., apelul are efect devolutiv şi
provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt cât şi în drept.
Astfel, instanţa de apel a procedat ea însăşi la analiza apărărilor pârâtului din prima instanţă,
apărări pe care le-a apreciat ca neîntemeiate şi pe care le-a respins pentru considerentele indicate în
decizia tribunalului, astfel că nu a existat motiv pentru schimbarea hotărârii primei instanţe. Eventuala
admitere a apelului pentru lipsa analizei apărărilor pârâtului din întâmpinarea de la fond ar fi avut un
caracter pur formal, pentru că soluţia tribunalului, în rejudecarea fondului ar fi fost tot de admitere a
acţiunii reclamantei şi implicit de respingere a tuturor apărărilor pârâtului.
Analizând şi pe fond modul de interpretare şi aplicare de către instanţa de apel a principiilor
ce rezultă din art. 6 C.proc.penală şi art. 4 Protocolul 7 CEDO, vizând „ne bis in idem”, Curtea reţine
că în speţă nu suntem în prezenţa a două sancţionări de natură penală faţă de pârâtul …
Astfel, aşa cum a arătat şi recurentul şi cum au reţinut şi instanţele de fond ca situaţie de fapt,
pentru fapta de a achiziţiona un utilaj cu nerespectarea dispoziţiilor OUG nr. 34/2006, pârâtul în
calitate de primar a fost condamnat penal prin hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa
închisorii cu suspendarea executării.

117
 Nicio altă măsură de natură penală sau contravenţională nu a mai fost luată de autorităţi faţă
de pârât pentru aceeaşi faptă, UAT prin Primăria … fiind cea care a fost sancţionată contravenţional,
pentru achiziţia utilajului cu nerespectarea unor prevederi din OUG nr. 34/2006.
Împrejurarea că pagubele civile generate în sarcina UAT … prin Primărie de acţiunile
pârâtului, în calitatea sa de primar, se urmăresc a fi recuperate prin acţiunea de faţă nu echivalează cu
o sancţionare de natură penală a pârâtului. Acţiunea în răspundere civilă delictuală are caracter pur
civil indiferent că este derulată în cadrul procesului penal, în faţa unei instanţe penale sau este derulată
independent într-o acţiune civilă în faţa instanţei civile.
O dublă sancţionare a pârâtului ar fi avut loc doar dacă acesta ar fi fost obligat la a achita
aceleaşi despăgubiri atât în procesul penal cât şi în acest dosar civil, însă nu suntem într-o atare
situaţie.
Prin urmare, instanţa de recurs concluzionează că tribunalul a apreciat şi aplicat corect
dispoziţiile legale incidente în cauza de faţă.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, Curtea constată că acesta este subsumat de
recurent prevederilor art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. şi se referă la faptul că în mod nelegal instanţele
de fond au obligat pârâtul la plata despăgubirilor aferente materialelor de construcţie achiziţionate de
la …, fără a exista nicio probă care să demonstreze situaţia de fapt pretinsă de reclamantă.
Faţă de cele indicate de parte în susţinerea acestui motiv de recurs, Curtea constată că se critică
exclusiv aspecte de netemeincie, făcându-se referire la existenţa sau inexistenţa mijloacelor probatorii
şi la modul în care instanţele de fond au interpretat probele de la dosar.
Trebuie însă subliniat că aspectele legate de reaprecierea probelor şi a situaţiei de fapt exced
limitelor recursului, recursul fiind o cale de atac extraordinară care supune analiza hotărârii numai
prin prisma nelegalităţii acesteia.
Astfel, Curtea concluzionează că aspectele invocate de parte la punctul 2 al cererii de recurs
nu se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. care prevede ca motiv de nelegalitate
şi casare a unei hotărâri împrejurarea că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a
normelor de drept material.
De altfel, recurentul nici nu indică în concret care ar fi dispoziţiile legale care au fost încălcate
sau greşit aplicare de instanţa de apel, ci se limitează la a invoca la modul general lipsa probelor
reclamantei.
În concluzie, în dosarul de faţă nu se fundamentează ca întemeiată nicio critică de nelegalitate
a deciziei pronunţate de Tribunalul V, astfel că faţă de toate considerentele anterioare, în temeiul art.
496 alin. 1 C.proc.civ. Curtea de Apel G va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurentul
pârât … în contradictoriu cu reclamanta UAT … împotriva deciziei civile nr. … a Tribunalului V.

118
4. Titlu: Drept civil
Cuprins pe materii: Prescripția extinctivă
Indice alfabetic:
1. Acțiunea în pretenții civile delictuale este o acțiune patrimonial supusă regulilor prescripției
extinctive, chiar dacă dreptul încălcat este un drept civil nepatrimonial (dreptul la viață, dreptul la
imagine etc.).
2. Momentul la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă în cazul răspunderii
civile delictuale. Prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să
cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
3. În cazul în care actul normativ special nu prevede termene de prescripție extinctivă, se aplică
regulile generale ale art. 998-999 C.civil de la 1864 sau ale art. 1349 C.civil din 2011.
4. Prescripția extinctivă nu curge împotriva celui lipsit de capacitate de exercițiu.
Legislaţie relevantă: art. 998-999 C.civil de la 1864 (art. 1349 C.civil din 2011),
art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 și art. 2528 alin. 1 C.civil din 2011,
art. 14 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 sau art. 2532 pct. 4 C.civil din 2011.
Rezumat: 1. Cererea de chemare în judecată avea ca obiect o acțiune civilă în pretenții în valoare
de 400.000 euro, având ca temei răspunderea civilă delictuală pentru încălcarea unor drepturi
personal nepatrimoniale, iar nu o acțiune în constatare încălcare drepturi personal nepatrimoniale.
În aceste condiții, acțiunea are un caracter patrimonial, fiindu-i aplicabile normele prescripției
extinctive – art. 1 din Decretul nr. 167/1958 sau art. 2501 alin. 1 C.civil din 2011.
2. Prescripția extinctivă începe să curgă în cazul acțiunilor întemeiate pe răspunderea civilă
delictuală de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel
care răspunde de ea.
Art. 8 din Decret stabilește două momente alternative de la care prescripția începe să curgă,
respectiv fie de la momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și pe cel care răspunde de ea, fie
momentul obiectiv (determinat judecătorește) al datei la care putea ori trebuia să cunoască anumite
elemente.
Criteriul subiectiv nu poate fi interpretat că el acordă creditorului posibilitatea de a exercita
în mod arbitrar acțiunea, deoarece însăși norma juridică stabilește o limită în aplicarea acestui
criteriu, și anume neglijența celui îndreptățit să promoveze acțiunea.
Norma juridică indică expres ”data când trebuia să cunoască aceste împrejurări”, în acest fel
criteriul subiectiv fiind dublat de unul obiectiv, ce se concretizează în momentul când păgubitul
trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea.
Soluția amânării începerii curgerii termenului de prescripție de la data la care cel păgubit a
cunoscut paguba reprezintă neajunsul de a amâna, în unele cazuri, data începerii curgerii termenului
de prescripție un timp prea îndelungat, ceea ce ar contraveni scopului legiuitorului prin instituirea
prescripției extinctive, respectiv clarificarea raporturilor juridice.
De aceea, legiuitorul a instituit al doilea moment, cel obiectiv, de la care începe să curgă
prescripția extinctivă, acela la care păgubitul trebuia să cunoască paguba.
Stabilirea unui astfel de moment obiectiv se întemeiază și pe ideea culpei prezumate a
păgubitului de a nu fi depus toate diligențele necesare pentru descoperirea pagubei.
Dacă se lasă exclusiv la latitudinea păgubitului momentul la care va descoperi paguba (sau pe
autorul ei), practic i se permite de a dilata nejustificat și la simpla lui voință termenul de la care
începe să curgă prescripția extinctivă, lucru de neprimit (cu alte cuvinte, termenul de prescripție
începe să curgă doar dacă păgubitul își dorește acest lucru).

119
 Reclamantul putea și trebuia a fi suficient de diligent să afle de existența unui eventual
prejudiciu prin consultarea dosarul de informator deschis și existent în arhiva CNSAS într-un termen
rezonabil de la intrarea în vigoare a Legii nr. 187/1999 și, în condițiile în care se considera
prejudiciat, putea promova prezenta acțiune în termenul general de prescripție.
Dacă s-ar fi instituit doar momentul obiectiv, fără cel subiectiv, practic reclamantul-apelant ar
fi putut promova prezenta acțiune oricând, atunci când ar fi dorit, invocând fără nici un temei că
abia a aflat de prejudiciul încercat, ceea ce ar fi transformat nelegal o acțiune patrimonială
prescriptibilă extinctiv într-o acțiune patrimonială practic imprescriptibilă.
3. Chiar dacă Legea nr. 187/1999 nu arată expres caracterul prescriptibil al dreptului de a
obține despăgubiri și nici nu precizează un termen de prescripție, acest lucru nu înseamnă că nu sunt
aplicabile regulile prescripției extinctive, deoarece acțiunea în răspundere civilă delictuală este o
acțiune patrimonială, iar Legea nr. 187/1999, dacă nu conține norme speciale privitoare la
prescripție, se completează cu norma generală, care este în cazul de față Decretul nr. 167/1958,
raportat la momentul săvârșirii faptei ilicite și art. 6 alin. 4 din Noului Cod civil, indicate și de prima
instanță.
Așa fiind, regulile de drept comun (Decretul nr. 167/1958) privind termenul în care poate fi
inițiată o acțiune civilă în răspundere delictuală sunt aplicabile și acțiunii de față.
4. Fapta pârâtului-intimat a fost săvârșită, prin prepușii săi, în timpul minoratului apelantului
și a produs efecte în perioada 19.05.1988 (data recrutării)-22.12.1989.
Apelantul a devenit major la data de 21.05.1990 și abia după acest moment se consideră că, în
calitate de deplin titular de drepturi și obligații, putea promova o acțiune civilă în pretenții delictuale
pentru daune morale.

Decizia civilă nr. 96A//21.10.2020 a Curţii de Apel Galaţi

1. Cererea de sesizare a instanței de judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. ... și la data de ... pe rolul Tribunalului ... – Secția I civilă
reclamantul ... a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor,
pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtului să îi plătească suma de 400.000
euro, în echivalent lei la data plății, cu titlu de daune morale.
2. Hotărârea atacată și soluția pronunțată
Prin sentința civilă nr. ... Tribunalul ... a admis excepția prescripției extinctive și a respins
acțiunea civilă în pretenții (acțiune răspundere civilă delictuală) ca fiind prescrisă sub aspect extinctiv.
Motivele de fapt și de drept care au fundamentat soluția primei instanțe
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamantul a arătat în cursul anului 1988, în timp ce urma
cursurile liceale la Liceul ..., a fost recrutat ca informator din rândul elevilor minori și că în acea
perioadă era chemat periodic de către ofițerul care l-a recrutat și era întrebat despre diferite lucruri
care se întâmplau în școală, în familie sau în legătură cu persoanele cu care intra în contact.
Fiind minor cu discernământul diminuat la acea dată, nu a conștientizat pe deplin nici efectele
pe care aceste întrebări le puteau avea asupra persoanelor pentru care i se solicita să ofere informații,
și nici efectele pe care aceste întrebări le puteau avea asupra propriei sale persoane.
Având cunoștință de situația delicată în care s-a aflat în perioada în care a fost elev și având
intenția de a se înscrie la un concurs pentru ocuparea unei funcții publice (pentru care era necesar să
dau o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că nu a fost colaborator al Securității), în
cursul anului 2019 a solicitat C.N.S.A.S. - Direcția Arhiva Centrală să efectueze verificări pentru a

120
vedea dacă fusese întocmit vreun dosar pe numele său și, ca urmare a acestor verificări, a constatat
că a fost întocmit dosarul nr. ... Verificând conținutul acestui dosar, a luat cunoștință că în numele
său au fost consemnate declarații care priveau elemente concrete ce excedau ceea ce știa și ceea ce a
declarat la acea vreme. În plus, printre filele dosarului se regăsește și un tabel cuprinzând numele a
17 persoane care fac parte din comunitatea în care trăia la acea vreme și în legătură cu care au fost
întocmite note informative în numele său.
Atunci a realizat cu adevărat atât dimensiunea exactă a abuzului la care a fost supus prin
racolarea mea ca informator din rândul elevilor minori, cât și consecințele directe pe care această
activitate le-a avut asupra persoanelor din jur.
Toate aceste întâlniri creau o presiune puternică și constantă asupra sa, influențând dramatic
relațiile cu colegii de școală, cu persoanele apropiate și chiar și cu părinții. În acest sens, a precizat
că în acea perioadă tatăl său era șofer de TIR și efectua curse internaționale, ceea ce i-a creat temerea
ca nu cumva declarațiile să îl afecteze din punct de vedere profesional.
In ceea ce privește existenţa faptei ilicite, în mod evident aceasta constă în racolarea sa ca
informator, în condițiile în care era elev, încă minor, cu discernământul diminuat, neputând să își dea
seama de consecințele pe care faptele mele le aveau și puteau să le aibă asupra sa și asupra
apropiaților. De asemenea, fapta ilicită constă și în întocmirea în numele său a mai multor note
informative. Temerea insuflată de ofițerul cu care a intrat în contact a fost de natură să îmi diminueze
semnificativ discernământul. Această temere i-a fost indusă prin afirmații privind sancțiunile școlare,
corijențele sau repetenția.
În ceea ce privește existența prejudiciului, a apreciat că acesta este justificat de consecințele ce
decurg din această calitate pe care a avut-o în timp ce era elev. În acea perioadă a devenit o persoană
distantă, înstrăinată, nu mai avea timp pentru pasiunile sale sau pentru activități specifice vârstei,
fiind preocupat să-și îndeplinească obligațiile față de stat. Din acest motiv, evoluția sa profesională a
cunoscut o perioadă de stagnare. Mai mult decât atât, chiar și în prezent îi este îngrădit în mod
semnificativ dreptul la muncă, deoarece o serie întreagă de profesii sau meserii impun condiția
negativă de a nu fi fost colaborator al securității (impunând darea unei declarații pe propria răspundere
în acest sens).
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu este evidentă, având în vedere aspectele
prezentate anterior.
Referitor la vinovăție, a apreciat că această condiție este pe deplin îndeplinită din moment ce,
prin raportare chiar la drepturile civile prevăzute de Constituția din acea perioadă, caracterul ilegal al
acestor acțiuni de recrutare ale securității este evident. În plus, potrivit dispozițiilor art. 10 pct.3 din
Decretul nr.212 din 31 octombrie 1974, pentru ratificarea Pactului Internaţional cu privire la
drepturile economice, sociale şi culturale şi Pactului internațional cu privire la drepturile civile şi
politice, statele părți la pact recunosc măsuri speciale de ocrotire şi de asistenţă trebuie luate în
favoarea tuturor copiilor şi adolescenților, fără nici o discriminare din motive de filiațiune sau din
alte motive. Copiii si adolescenții trebuie ocrotiți împotriva exploatării economice şi sociale.
Folosirea lor la lucrări de natură a le dauna moralitatea sau sănătatea, de a le pune viața în primejdie
sau de a dăuna dezvoltării lor normale trebuie sancționată prin lege. Statele trebuie, de asemenea, să
stabilească limite de vârstă sub care folosirea muncii salariate a copiilor va fi interzisă şi sancționată
prin lege.
Potrivit dispozițiilor art. 2528 alin. (l) din Codul civil, prescripția dreptului la acțiune în
repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul
a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.

121
 La data de ..., pârâtul Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția
Generală Regională a Finanțelor Publice ..., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice ..., a
formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile netimbrării cererii, lipsei calității procesuale
pasive a Statului Român și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond, a solicitat
respingerea ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat că, având în vedere că acţiunea reclamantului este una evaluabila în bani,
reclamantul datorează taxa judiciara de timbru, potrivit criteriilor reglementate de art. 3 O.U.G. nr.
80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, instanța s-a pronunțat la termenul
din data de ..., respingând excepția ca nefondată, constatând, totodată, că excepția netimbrării a rămas
fără obiect, reclamantul depunând la dosar o taxă judiciară de timbru de 100 lei, așa cum s-a stabilit
de către Tribunal.
Referitor la prescripția dreptului material la acţiune, a indicat că însăși Înalta Curte de Casație
și Justiție a hotărât că acțiunea privind repararea prejudiciului moral cauzat prin vătămarea unor
drepturi personale nepatrimoniale are un caracter patrimonial, fiind supusă regulilor referitoare la
prescripția extinctivă (termenul general de prescripție de 3 ani), prevăzute de Decretul nr. 167/1956
(art. 2501 NCC), întrucât drepturile în discuție nu au un caracter intuitu personae, în sensul de a fi
inseparabile de individ.
La termenul din data de ... Tribunalul ... a pus în discuție excepția prescripției dreptului material
la acțiune.
Tribunalul a considerat că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Conform art.4 alin 6 din Noul Cod civil, prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și
neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-
au instituit. Alineatul 6 al aceluiași articol prevede că dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și
faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor
juridice născute după intrarea sa în vigoare.
Textul de lege se referă la situația prescripțiilor, decăderilor și uzucapiunilor începute și
neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi, astfel că, în cauza de față, legea aplicabilă va fi
stabilită în funcție de momentul la care a început să curgă termenul de prescripție al dreptului material
la acțiune și, în funcție de acest reper, se va determina și legea substanțială aplicabilă raportului juridic
dedus judecății.
Instanța a apreciat ca momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție în cazul
acțiunilor legate de activitatea fostei Securități este data de la care orice persoană, indiferent dacă a
avut ori nu a avut cunoștință de existența unui dosar pe numele său și indiferent de calitatea în care a
figurat în evidențele acestei structuri, data publicării în Monitorul Oficial a Legii nr.187/1999, privind
accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politica, care, în art.1 prevede
următoarele:
(1) Orice cetăţean român sau cetăţean străin care după 1945 a avut cetăţenie română are dreptul
de acces la propriul dosar întocmit de organele securităţii, ca poliţie politica. Acest drept se exercită
la cerere şi constă în studierea nemijlocită a dosarului, eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de
pe înscrisurile doveditoare despre cuprinsul dosarului.
(2) Totodată persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de organele
securităţii statului, are dreptul, la cerere, să afle identitatea agenţilor de securitate şi a colaboratorilor,
care au contribuit cu informaţii la completarea acestui dosar.

122
 (3) De drepturile prevăzute la alin. (1) şi (2) beneficiază soţul supravieţuitor şi rudele până la
gradul al doilea inclusiv ale persoanei decedate, în afară de cazul în care aceasta a dispus altfel.
(4) Exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (1)-(3) se face personal sau prin reprezentant cu
procură specială şi autentică.
Acest act normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr.603/9.12.1999.
În termen de 3 ani de la data publicării în Monitorul Oficial a Legii nr.187/1999, orice persoană
interesată putea să exercite dreptul de a lua cunoștință de propriul dosar, să afle dacă a fost urmărită,
precum și identitatea agenţilor de securitate şi a colaboratorilor care au contribuit cu informaţii la
completarea acestui dosar, și putea formula acțiuni întemeiate pe dreptul comun, pentru situația în
care s-ar fi considerat lezată în vreun fel prin existența lui.
În cazul reclamantului, care avea cunoștință despre calitatea sa informator, este cu atât mai
justificată concluzia că acesta se putea adresa instanței de judecată chiar mai înainte de apariția legii
de mai sus.
Însă, dat fiind faptul că unei asemenea alegații i s-ar putea opune contraargumentul că nu se
putea exercita o acțiune în repararea unui prejudiciu mai înainte ca titularul ei să cunoască în mod
concret conținutul dosarului său de colaborator, instanța a stabilit drept punct de plecare al termenului
de prescripție momentul data publicării în Monitorul Oficial a Legii nr.187/1999.
Din această perspectivă, legea aplicabilă este Decretul nr.169/1957, deoarece întreg termenul
de 3 ani a curs sub imperiul său, acesta împlinindu-se cu mult înainte de data formulării prezentei
cereri, adică ..., adică la peste 20 de ani de la data expirării acestui termen.
Art.1 din Decretul nr.167/1958 prevede că dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se
stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.
Odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune
privind drepturile accesorii.
Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripţiei este nulă.
Articolul 3 din același act normativ stabilește că termenul prescripţiei este de 3 ani.
Prescripția extinctivă constituie acea instituţie juridică ce constă în stingerea dreptului la acţiune
în sens material ca urmare a neexercitării dreptului în termenul stabilit de lege.
Efectul împlinirii termenului de prescripție constă, în accepțiunea Decretului nr.167/1958, în
stingerea dreptului subiectiv civil și a obligaţiei civile corelative.
Cum, în speță, termenul de 3 ani a fost cu mult depășit, a admis excepția și a respins cererea ca
fiind prescrisă sub aspect extinctiv.
4. Cererea de apel
4.1 Împotriva sentinței Tribunalului ... în termen legal a declarat apel, la data de 30.07.2020,
reclamantul ...
4.2 Motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul sunt, în esență, următoarele:
- în mod eronat Tribunalul a apreciat creanța reclamantului ca având caracter patrimonial, ceea
ce ar determina aplicarea termenelor de prescripție extinctivă, în speță cel de 3 ani, care, mai mult
decât atât, ar fi început să curgă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 187/1999;
- din nicio normă juridică a Legii nr. 187/1999 nu rezultă caracterul prescriptibil al dreptului de
a obține despăgubiri pentru atingerile aduse drepturilor unor persoane prin acțiunile nelegale ale fostei
Securități, ca poliție politică, și Legea nici nu stabilește că un astfel de termen de prescripție începe
să curgă de la momentul intrării ei în vigoare;
- susținerile primei instanțe, în sensul că reclamantul ar fi cunoscut calitatea sa de informator
și, astfel, avea posibilitatea de a formula acțiunea chiar și anterior apariției Legii nr. 187/1999, nu pot

123
fi reținute, întrucât reclamantul a precizat și cu ocazia dezbaterilor în fond că nu avea cunoștință că i
s-ar fi deschis un dosar de informator, deoarece mereu a apreciat că nu a furnizat Securității informații
relevante privind persoanele sau împrejurările de care a fost întrebat de Securitate;
- reclamantul a făcut dovada că nu a semnat nici un angajament de informator, nu a semnat nici
un denunț și nu a avut cunoștință de existența dosarului de informator până la momentul la care a avut
acces la fondul arhivistic CNSAS, iar acest moment poate reprezenta începutul curgerii termenului
de prescripție extinctivă;
- reclamantul a făcut dovada că abia după ce a studiat dosarul care fusese deschis pe numele
său ca informator a aflat că ar fi dat informații pe care de fapt nu le furnizase nimănui niciodată, astfel
că și în această situație s-a demonstrat că termenul de prescripție extinctivă a început să curgă de la
momentul la care i s-a pus la dispoziție acel dosar, respectiv din anul 2019.
4.3 În dovedirea apelului apelanta a solicitat administrarea probei cu acte și testimonială, dar
ulterior nu a mai reiterat această cerere și, prin intermediul apărătorului ales, a formulat concluzii
privind apelul.
4.4 În drept a invocat disp. art. 471 și urm. C.proc.civ. și art. 2528 N.C.civ.
5. Întâmpinarea
5.1 Pârâtul-intimat a formulat în termen legal întâmpinare, prin care a solicitat respingerea
apelului ca nefondat, reluând aceleași argumente formulate în fața primei instanțe.
5.2 Intimatul nu a solicitat administrarea de noi probatorii.
6. Motivarea hotărârii instanței de apel
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză prin prisma motivelor de apel
invocate în termenul legal și cu ignorarea unor eventuale motive de apel invocate cu depășirea acestui
termen, pentru a face aplicarea principiului disponibilității părților în procesul civil și a disp. art. 9 și
477 C.proc.civ., Curtea apreciază că apelul nu este fondat și se impune a fi respins în temeiul disp.
art. 480 alin. 1 C.proc.civ., cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și
legală, având în vedere următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, se impune a face o corectă calificare a acțiunii civile cu care reclamantul a
înțeles să învestească Tribunalul ..., având în vedere că pe parcursul procesului a susținut că acțiunea
este o acțiune în pretenții civile determinate de un fapt ilicit al pârâtului, cu consecința obligării
acestuia din urmă la plata unei sume de bani pentru acoperirea prejudiciului moral, sau că este o
acțiune privitoare la încălcarea drepturilor personal nepatrimoniale, care sunt imprescriptibile
extinctiv.
Din cererea de chemare în judecată rezultă că obiectul acțiunii are caracter patrimonial, bănesc,
iar nu nepatrimonial, reclamantul cuantificând pretențiile sale la suma de 400.000 euro în echivalent
lei (la data plății, probabil), indicând ca temei de drept răspunderea civilă delictuală – art. 1349 C.civil
din 2011 (Noul Cod civil) și art. 10 din Decretul nr. 212/1974, privind ratificarea Pactului
internațional cu privire a drepturile economice, sociale și culturale, cu referire la protecția copilului.
Același obiect a fost indicat expres și prin cererea de apel, astfel că nu există dubii privind
caracterizarea acțiunii.
Ca motivare în fapt a acțiunii, reclamantul a arătat că a suferit un prejudiciu moral prin fapta
ilicită a pârâtului, care constă în racolarea lui ca informator pe timpul cât era încă minor și în aceea
că fosta securitate, ca poliție politică, a întocmit în numele reclamantului, fără nici un suport real,
note informative privind informații pe care reclamantul nu le dăduse.

124
 Astfel, fapta ilicită indicată expres de reclamant are două componente (cele indicate mai sus),
iar nu și faptul că Statul Român, prin legislația adoptată, i-ar îngrădi în vreun fel dreptul la muncă
etc. prin aceea că impune ca angajatul să nu fi fost colaborat al securității ca poliţie politică.
De asemenea, prejudiciul indicat ca fiind încercat de reclamant este dat de faptul că în perioada
respectivă a devenit o persoană distantă, înstrăinată, care nu mai avea timp pentru pasiunile sale sau
pentru activități specifice vârstei etc., iar în prezent întâmpină dificultăți în alegerea unui loc de muncă
sau să ocupe o funcție electivă, deoarece i se solicită să nu fi fost colaborator al fostei securități.
Având în vedere aceste precizări exprese făcute prin cererea de chemare în judecată, care
reprezintă actul de învestire a instanței și stabilește cadrul procesual ales de reclamant, Curtea
consideră că prima instanță a stabilit corect obiectul acțiunii ca o acțiune în pretenții întemeiată pe
răspunderea civilă delictuală, cu consecința analizării posibilității de a institui în sarcina pârâtului
o obligație patrimonială de dezdăunare, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
Chiar dacă reclamantul a mai arătat ulterior că acțiunea este generată de încălcarea unor drepturi
personal nepatrimoniale, cum ar fi dreptul la demnitate, la muncă etc., el nu a solicitat să se constate
încălcarea unor drepturi personal nepatrimoniale, solicitare căreia, într-adevăr, nu i se poate opune un
termen de prescripție extinctivă, ci a solicitat doar acoperirea unui prejudiciu moral pentru încălcarea
unor drepturi personal nepatrimoniale.
Cu alte cuvinte, acțiunea nu se rezumă la a se constata încălcarea unui drept personal
nepatrimonial și la solicitarea de încetare a acestor încălcări, caz în care acțiunea ar fi imprescriptibilă
sub aspect extinctiv, ci se solicită o sumă de bani pentru repararea unui prejudiciu moral ca urmare a
încălcării unor drepturi personal nepatrimoniale, caz în care acțiunea este supusă regulilor privitoare
la prescripția extinctivă (de exemplu, acțiunea în recunoașterea paternității unei invenții/opere etc.
este imprescriptibilă, dar acțiunea promovată pentru recuperarea drepturilor bănești de autor este
prescriptibilă).
În mod corect s-a arătat că o acțiune privitoare la repararea unui prejudiciu cu titlu de daune
morale cauzat prin vătămarea chiar și a unor drepturi personal nepatrimoniale are caracter
patrimonial, ceea ce impune aplicarea normelor referitoare la prescripția extinctivă.
Susținerea apelantului că Legea nr. 187/1999 nu arată expres caracterul prescriptibil al dreptului
de a obține despăgubiri și nici nu precizează un termen de prescripție este corectă, dar acest lucru nu
înseamnă că nu sunt aplicabile regulile prescripției extinctive, deoarece, așa cum am arătat anterior,
acțiunea în răspundere civilă delictuală este o acțiune patrimonială, iar Legea nr. 187/1999, dacă nu
conține norme speciale privitoare la cele două aspecte, se completează cu norma generală, care este
în cazul de față Decretul nr. 167/1958, raportat la momentul săvârșirii faptei ilicite și art. 6 alin. 4 din
Noului Cod civil, indicate și de prima instanță.
Așa fiind, regulile de drept comun (Decretul nr. 167/1958) privind termenul în care poate fi
inițiată o acțiune civilă în răspundere delictuală sunt aplicabile și acțiunii de față.
Faptele ilicite indicate expres prin acțiune sunt, așa cum am arătat anterior, două: 1) racolarea
reclamantului ca informator pe timpul cât era încă minor; și 2) fosta securitate, ca poliție politică, a
întocmit în numele reclamantului, fără nici un suport real, note informative privind informații pe care
reclamantul nu le dăduse.
Cu privire la prima faptă ilicită, Curtea constată că ea a fost săvârșită de pârâtul-intimat, prin
prepușii săi, în timpul minoratului apelantului, și a produs efecte în perioada 19.05.1988 (data
recrutării) - 22.12.1989.

125
 Apelantul a devenit major la data de ... și după acest moment se consideră că, în calitate de
deplin titular de drepturi și obligații, putea promova o acțiune civilă în pretenții delictuale pentru
daune morale.
Faptul că apelantul-reclamant a fost recrutat de fosta securitate în anul 1988 este recunoscut
chiar de acesta prin acțiunea formulată, unde indică faptul că ”(…) în cursul anului 1988, în timp ce
urmam cursurile liceale la Liceul ..., am fost recrutat ca informator din rândul elevilor minori. În
acea perioadă eram chemat periodic de către ofițerul care m-a recrutat și eram întrebat despre
diferite lucruri care se întâmplau în școală, în familie sau în legătură cu persoanele cu care intram
în contact”, acest aspect fiind reluat și de apărătorul apelantului odată cu concluziile formulate la
termenul de judecată din data de 21.10.2020.
Susținerile apelantului din motivele de apel că nu avea cunoștință de faptul că i s-a deschis
dosar de informator (chiar și pentru că nu a semnat un angajament) pot fi reale, dar nu au relevanță
juridică în cauză, pentru că primul fapt ilicit cauzator de prejudicii, așa cum a fost indicat de
reclamant, nu e acela că i s-a deschis dosar de informator, ci acela că a fost recrutat ca informator,
profitându-se de starea de minorat, discernământul diminuat etc.
Astfel, calitatea de informator recrutat în timpul minorității a știut-o încă de la data recrutării și
de la momentul la care furniza informațiile respective, chiar și inutile dacă erau, așa cum susține.
În aceste condiții, reclamantul trebuia să formuleze cererea de chemare în judecată în termenul
de prescripție extinctivă de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, care a început să curgă de la
momentul la care a devenit major ... și s-a împlinit la data de ...
Considerăm că sunt îndeplinite și condițiile stipulate de art. 8 din Decret, întrucât știa cine a
săvârșit fapta prejudiciabilă (Statul, prin prepușii săi) încă de la momentul recrutării, iar prejudiciul
îl cunoștea tot din perioada anterioară anului 1990, deoarece relatează în motivarea acțiunii că a
devenit o persoană distantă, înstrăinată, nu mai avea timp pentru pasiunile sale sau alte activități
specifice vârstei, fiind preocupat să-și îndeplinească ”obligațiile” față de stat, evoluția sa înregistrând
o perioadă de stagnare.
Față de aceste argumente, Curtea consideră că Tribunalul a dat o legală dezlegare privind
prescripția extinctivă referitor la prima faptă ilicită a pârâtului-intimat.
Cu privire la a doua faptă ilicită, și Curtea consideră că termenul de prescripție extinctivă a
început să curgă la intrarea în vigoare a Legii nr. 187/1999, având în vedere următoarele argumente:
Așa cum s-a arătat, în materia răspunderii civile delictuale patrimoniale prescripția dreptului la
acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a
cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea – art. 8 din Decret.
Așa cum am arătat și în ceea ce privește prima faptă ilicită, apelantul-reclamant a cunoscut
persoana care a săvârșit-o încă de la momentul recrutării sale, respectiv Statul, prin prepușii săi.
Cu privire la pagubă, de asemenea se poate constata că însuși reclamantul arată prin acțiune că
ea constă în aceea că a devenit o persoană distantă, înstrăinată etc., aspect pe care l-a putut conștientiza
sau ar fi trebuit să-l conștientizeze încă de la momentul la care a devenit major și au încetat presiunile
din partea autorului faptei ilicite, respectiv din anul 1990.
Considerând că paguba era cunoscută ulterior anului 1990, doar după ce apelantul ar fi consultat
dosarul său din arhivele CNSAS, se impune a face următoarele precizări:
Norma din art. 8 al Decretului stabilește două momente alternative de la care prescripția începe
să curgă, respectiv fie de la momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și pe cel care răspunde de ea,
fie momentul obiectiv (determinat judecătorește) al datei la care putea ori trebuia să cunoască
anumite elemente.

126
 Criteriul subiectiv nu poate fi interpretat că el acordă creditorului posibilitatea de a exercita în
mod arbitrar acțiunea, deoarece însăși norma juridică stabilește o limită în aplicarea acestui
criteriu, și anume neglijența celui îndreptățit să promoveze acțiunea.
Norma juridică indică expres ”data când trebuia să cunoască aceste împrejurări”, în acest fel
criteriul subiectiv fiind dublat de unul obiectiv, ce se concretizează în momentul când păgubitul
trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea.
Soluția amânării începerii curgerii termenului de prescripție de la data la care cel păgubit a
cunoscut paguba reprezintă neajunsul de a amâna, în unele cazuri, data începerii curgerii termenului
de prescripție un timp prea îndelungat, ceea ce ar contraveni scopului legiuitorului prin instituirea
prescripției extinctive, respectiv clarificarea raporturilor juridice.
De aceea legiuitorul a instituit al doilea moment, cel obiectiv, de la care începe să curgă
prescripția extinctivă, acela la care păgubitul trebuia să cunoască paguba.
Stabilirea unui astfel de moment obiectiv se întemeiază și pe ideea culpei prezumate a
păgubitului de a nu fi depus toate diligențele necesare pentru descoperirea pagubei.
Dacă se lasă exclusiv la latitudinea păgubitului momentul la care va descoperi paguba (sau pe
autorul ei), practic i se permite de a dilata nejustificat și la simpla lui voință termenul de la care începe
să curgă prescripția extinctivă, lucru de neprimit (cu alte cuvinte, termenul de prescripție începe să
curgă doar dacă păgubitul își dorește acest lucru).
Ca și Tribunalul, și Curtea consideră că reclamantul putea și trebuia a fi suficient de diligent să
afle de existența unui eventual prejudiciu încercat prin cea de-a doua faptă ilicită dedusă judecății
prin consultarea dosarului de informator deschis și existent în arhiva CNSAS într-un termen rezonabil
de la intrarea în vigoare a Legii nr. 187/1999 și, în condițiile în care se considera prejudiciat, putea
promova prezenta acțiune în termenul general de prescripție.
Dacă s-ar fi instituit doar momentul obiectiv, fără cel subiectiv, practic reclamantul-apelant ar
fi putut promova prezenta acțiune oricând, atunci când ar fi dorit, invocând fără nici un temei că abia
a aflat de prejudiciul încercat, ceea ce ar fi transformat nelegal o acțiune patrimonială prescriptibilă
extinctiv într-o acțiune patrimonială practic imprescriptibilă.
Față de toate aceste aspecte, Curtea consideră că prima instanță a dat o dezlegare legală
aspectului referitor la împlinirea termenul de prescripție extinctivă și pronunțat o hotărâre legală, ce
nu se impune a fi reformată, cu consecința respingerii apelului ca nefondat, în temeiul disp. art. 480
alin. 1 C.proc.civ.

127
5. Titlu: Reguli de procedură aplicabile în cazul sesizării prin comisie rogatorie internaţională.
Exequator – recunoaştere hotărâre străină. Aplicarea regulilor privind suspendarea facultativă a
cauzei pentru lipsa părţilor legal citate.
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Comisie rogatorie internaţională în materie civilă.
Exequator – recunoaştere hotărâre străină. Suspendarea facultativă a cauzei pentru lipsa părţilor legal
citate
Legislaţie relevantă: art. 411 alin.1 C.proc.civ., Legea nr. 189/2003
Rezumat: În cauză, prima instanţă a fost învestită cu soluţionarea unei cereri având ca obiect
„exequator – recunoaştere hotărâre străină” prin intermediul unei comisii rogatorii internaţionale.
Comisia rogatorie internaţională în materie civilă sau comercială este actul prin care o
autoritate judiciară dintr-un stat mandatează o autoritate judiciară din alt stat să îndeplinească, în
locul și în numele său, un act judiciar într-un caz determinat. Obiectul comisiei rogatorii poate
consta în: audieri de martori sau alte persoane implicate, obţinerea de documente, efectuarea de
expertize, realizarea de cercetări sau procurarea unor alte acte ori informaţii necesare pentru
soluţionarea unui caz determinat. Aspectele rezultă din coroborarea dispoziţiilor Codului de
procedură civilă român, Tratatului încheiat între România şi Republica Moldova la 06.07.1996 şi
Legea nr. 189/2003.
În speţa de faţă prin comisie rogatorie Republica Moldova a solicitat recunoaşterea hotărârii
străine în vederea soluţionării cauzei ... înregistrată la Judecătoria C din Republica Moldova.
Dat fiind modul special de învestire a instanţei române, nu direct de către părţi printr-o
acţiune distinctă, ci prin comisie rogatorie de către o altă instanţă, în baza unui tratat asumat de
ambele ţări din care fac parte acele instanţe, Curtea apreciază că nu devin incidente dispoziţiile
legale legate de suspendarea voluntară a cauzei, care au un caracter sancţionator faţă de atitudinea
părţilor care înţeleg să amâne soluţionarea cauzei ori să o lase cauza în nelucrare pentru o perioadă.
În aprecierea instanţei de recurs, această împrejurare a învestirii instanţei prin comisie
rogatorie şi a îndeplinirii altor obligaţii puse în vedere de instanţa română petentului direct interesat
în soluţionarea cererii, chiar în condiţiile în care nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în faţa
instanţelor române, nu poate fi interpretată altfel decât ca reprezentând o stăruinţă a părţii în
judecată, iar nu ca intenţie de suspendare voluntară a cauzei.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar a apreciat că în mod greşit tribunalul a procedat
la suspendarea cauzei în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ.

Decizia civilă nr. 255/R din 14 octombrie 2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin acţiunea înregistrată la data de ... pe rolul Tribunalului G, ce formează obiectul dosarului
nr. ..., Judecătoria C din Republica Moldova a formulat o solicitare de comisie rogatorie, solicitând
Tribunalului G recunoaşterea şi încuviinţarea executării Hotărârii Judecătoriei C din 12.09.2014 din
cauza civilă nr. ..., petent creditor ..., intimat debitor ...
În cauză au fost înaintate, odată cu cererea de comisie rogatorie, extrase din Codul de
procedură civilă al Republicii Moldova, extrase din Tratatul încheiat între Republica Moldova şi
România la 06.07.1996, cererile petentului creditor, citaţii, certificate grefă şi hotărârea legalizată a
cărei recunoaştere se solicită.
După înregistrarea cererii, completul aleatoriu învestit cu soluţionarea cauzei a calificat
acţiunea ca „exequator – recunoaştere hotărâri străine” şi a pus în vedere petentului ... obligaţia

128
achitării unei taxe judiciare de timbru în sumă de 20 lei, care a fost achitată de parte, dovada fiind
ataşată dosarului de fond.
Primul termen de judecată a fost stabilit în cauză la data ..., când soluţionarea cauzei era
suspendată prin decret prezidenţial pentru instituirea stării de urgenţă din cauza pandemiei.
Al doilea termen de judecată a fost stabilit la data ..., pentru când soluţionarea cauzei a fost
amânată la ..., din motive de nelegală citare a petentului ...
La următorul termen de judecată, prin încheierea de şedinţă din data de ..., Tribunalul G, a
dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ.
În considerentele încheierii, s-a reţinut că la acest termen niciuna dintre părţi nu s-a prezentat
şi nici nu a solicitat soluţionarea cauzei în lipsă.
Încheierea de suspendare a fost comunicată petentului ... şi intimatului ... la data ...
La data ..., împotriva Încheierii de şedinţă din ... a Tribunalului G a formulat recurs petentul
...
Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel G la data ... sub nr. de dosar .../a1.
Prin cererea de recurs recurentul a solicitat casarea încheierii atacate şi repunerea cauzei pe
rol pentru continuarea judecăţii cererii de recunoaştere hotărâre străină.
Cererea de recurs nu a fost motivată în fapt şi în drept.
Recurentul a solicitat soluţionarea cauzei în lipsa părţilor.
Cererea de recurs a fost legal timbrată în temeiul art. 25 alin. 1 lit. b din OUG nr. 80/2013.
În calea de atac a recursului nu s-au administrat probe noi.
Verificând legalitatea şi temeinicia încheierii de şedinţă ... pronunţată de Tribunalul G,
instanţa de control judiciar reţine că prezenta cale de atac este fondată pentru următoarele
considerente:
În fapt, Tribunalul G a fost învestit cu soluţionarea unei cereri având ca obiect „exequator –
recunoaştere hotărâre străină” prin intermediul unei comisii rogatorii internaţionale.
Aşa cum rezultă din coroborarea dispoziţiilor Codului de procedură civilă român, Tratatului
încheiat între România şi Republica Moldova la 06.07.1996 şi Legea nr. 189/2003, comisia rogatorie
internaţională în materie civilă sau comercială este actul prin care o autoritate judiciară dintr-un stat
mandatează o autoritate judiciară din alt stat să îndeplinească, în locul și în numele său, un act judiciar
într-un caz determinat. Obiectul comisiei rogatorii poate consta în: audieri de martori sau alte
persoane implicate, obţinerea de documente, efectuarea de expertize, realizarea de cercetări sau
procurarea unor alte acte ori informaţii necesare pentru soluţionarea unui caz determinat.
În speţa de faţă, prin comisie rogatorie, Republica Moldova a solicitat recunoaşterea hotărârii
străine în vederea soluţionării cauzei 9-1/2020 înregistrată la Judecătoria C din Republica Moldova.
Dat fiind modul special de învestire a Tribunalului G, nu direct de către părţi printr-o acţiune
distinctă, ci prin comisie rogatorie de către o altă instanţă, în baza unui tratat asumat de ambele ţări
din care fac parte acele instanţe, Curtea apreciază că nu devin incidente dispoziţiile legale legate de
suspendarea voluntară a cauzei, care au un caracter sancţionator faţă de atitudinea părţilor care înţeleg
să amâne soluţionarea cauzei ori să lase cauza în nelucrare pentru o perioadă.
În speţă nu s-ar putea considera că petentul ... direct interesat de soluţionarea cauzei a dovedit
un comportament pasiv, dată fiind împrejurarea că, deşi i s-a pus în vedere să timbreze cererea de
recunoaştere a hotărârii străine conform legislaţiei româneşti şi-a îndeplinit această obligaţie.
În aprecierea instanţei de recurs, această împrejurare a învestirii instanţei prin comisie
rogatorie şi a plăţii taxei judiciare de timbru de către petentul direct interesat în soluţionarea cererii,
chiar în condiţiile în care nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în faţa instanţelor române, nu poate

129
fi interpretată altfel decât ca reprezentând o stăruinţă a părţii în judecată, iar nu ca intenţie de
suspendare voluntară a cauzei.
În speţa de faţă, Curtea de apel apreciază că în mod greşit tribunalul a procedat la suspendarea
cauzei în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ..
În concluzie, pentru considerentele anterioare, în temeiul art. 414 şi 415 pct. 4 C.proc.civ.,
instanţa de control judiciar va admite recursul declarat de recurentul petent ... şi va casa încheierea de
şedinţă din data ... pronunţată de Tribunalul G, cu consecinţa trimiterii cauzei la aceeaşi instanţă
pentru continuarea judecăţii.

6. Titlu: Despăgubirile derivând din lipsa de folosinţă a unui imobil se datorează de la data de la care
proprietarul a fost împiedicat în exercitarea prerogativelor de proprietate.
Cuprins pe materii: Drept civil. Drept de proprietate privată. Atributele dreptului de proprietate
Legislaţie: art. 550, art. 555 Cod civil
Rezumat: Pârâtul, constructor de bună credinţă, a ridicat o hală pe terenul reclamantului. Ca
urmare a exercitării de către reclamant a dreptului de accesiune imobiliară începând cu 23.11.2010,
acesta a devenit şi proprietarul construcţiei. Pârâtul a continuat să folosească hala şi terenul aferent
şi după această dată.
Reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului începând cu data
de 23.11.2010. Buna credinţă a pârâtului a încetat odată cu data rămânerii definitive a hotărârii
prin care pârâtul era obligat să lasă în deplină proprietate şi paşnică folosinţă terenul şi hala.

Decizia civilă nr. 333/R din 23.11.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă ... Judecătoria ... a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională
formulată în cauză.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin decizia civilă nr. ...
pronunțată de Tribunalul ... în dosar nr. ..., irevocabilă, reclamanta-pârâtă ... a fost obligată să lase în
deplină proprietate şi posesie suprafața de 1168 mp situată pe ... Km 183+100 şi a fost respinsă ca
neîntemeiată cererea pârâtei-reclamante ... având ca obiect obligarea reclamantei-pârâte ... la ridicare
construcție.
Prin sentința civilă nr. ... pronunțată de Judecătoria ... în dosar nr. ..., definitivă prin
respingerea apelului ca nefondat, reclamanta-pârâtă ... a fost obligată să elibereze imobilul
construcție intitulat generic C1 – depozit de produse alimentare preambalate situat pe terenul în
suprafață de 1168 mp ca urmare a exprimării opţiunii ... de a deveni şi proprietara construcţiei în
virtutea accesiunii imobiliare.
Prin procesul-verbal emis la data de ... orele 10.00 în dosarul de executare nr. ... al ... s-a pus
în executare sentința civilă nr. ..., s-a constatat că depozitul este eliberat în totalitate.

130
 Prin cererea reconvențională, pârâta-reclamantă a solicitat contravaloarea lipsei de folosință
pentru perioada cuprinsă între ... – ...
S-a respins cererea cu motivarea că din anul 2011, după pronunțarea şi comunicarea deciziei
civile nr. ..., pârâta-reclamantă avea posibilitatea să solicite reclamantei-pârâte să elibereze imobilul
construcție depozit situat pe terenul în suprafață de 1168 mp.
Împotriva acestei hotărâri, la data de ... pârâta reclamantă a declarat apel, prin care a solicitat
admiterea apelului şi schimbarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii în tot a cererii
reconvenţionale, cu cheltuieli de judecată, apel respins prin prisma următoarelor considerente:
În ciuda faptului că deținea un titlu executoriu împotriva intimatei în ceea ce priveşte terenul
în suprafaţă de 1168 mp, apelanta a început să se manifeste ca un proprietar cu privire la construcţiile
edificate de intimată pe acest teren abia din a doua jumătate a anului 2015, când la data de ... a
notificat-o pe intimată să elibereze construcția, iar ulterior, la data de ... a introdus pe rolul
Judecătoriei ... acţiunea care a format obiectul dosarului nr. ... având ca obiect evacuarea intimatei
din construcția menţionată, dosar soluţionat prin admiterea acţiunii prin sentinţa civilă nr. ... Până la
momentul la care apelanta a ieşit din pasivitate în ceea ce priveşte construcția edificată pe terenul în
suprafaţă de 1168 mp intimata a folosit respectiva construcție şi, în mod implicit, şi terenul pe care
era situată construcţia, având acordul tacit al apelantei care, deşi prin decizia civilă nr. ... a
Tribunalului ... avea recunoscut un drept de proprietate asupra construcţiei ca urmare a accesiunii
imobiliare artificiale, nu a înţeles să se manifeste ca proprietar al respectivei construcţii.
Împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs reclamanta ... a invocat următorul motiv de
recurs:
Hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material – art. 488 pct. 8 C. proc.civ.
atâta vreme cât toate argumentele instanței sunt axate pe pasivitatea acestei societăți în preluarea
construcției și nu pe dreptul acesteia din urmă de a fi despăgubită pentru perioada în care i-au fost
folosite terenurile in condițiile în care dreptul său de proprietate asupra acestora este unul necontestat
și când prin decizia Tribunalului din 2010, ... a fost obligată în mod expres să lase în proprietate și
deplină posesie terenul în discuție. Faptul că intimata a fost de bună credință la momentul edificării
construcției nu înlătură obligația sa de a plăti despăgubiri pentru terenul pe care îl ocupă fără drept de
la momentul admiterii acțiunii în revendicare.
Intimatul la acest moment are doar un drept de creanță dat de contravaloarea construcției.
Cât privește dreptul de folosință al terenului ce se găsește sub construcție, chiar și cu bună
credință, acesta nu este prevăzut în mod expres și nu poate face obiectul unei analogii în lipsa unui
astfel de prevederi exprese.
Cât privește calea de acces în suprafața de 200 mp (suprafața neaflată sub construcție) folosită
de către societatea intimată, aceasta nu a fost tratată de către instanță, atenția sa fiind atribuită în mod
exclusiv suprafeței de 1.168 mp.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei, iar în
rejudecare admiterea cererii reconvenționale așa cum a fost formulată.
Prin decizia civilă nr. ... a Curţii de Apel ... s-a admis recursul reţinându-se următoarele:
Ocuparea terenului de 1168 mp plus aleea de acces în suprafață de 200 mp fără drept, începând
cu data rămânerii definitive a deciziei civile nr. ... a Tribunalului ... reprezintă o încălcare a dreptului
de proprietate manifestată prin împiedicarea de a exercita atribute esenţiale ale acestui drept precum
posesia şi folosinţa şi, în mod, corelativ, imputabilă intimatei în calitate de posesor, astfel încât
acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă este pe deplin justificată. Potrivit art. 555 Cod civil,

131
proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv,
absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.
Buna credința a intimatei constatată în ceea ce privește edificarea construcției a încetat odată
cu statuările instanței din decizia civilă nr. ... potrivit cărora intimata trebuia să lase recurentei în
deplină proprietate si pașnică folosința terenul si construcția. Pasivitatea recurentei în a-şi valorifica
aceste drepturi este sancționată de legiuitor prin prescripție şi nicidecum prin nerecunoașterea
dreptului de a primi c/val. lipsei dreptului de folosinţă a bunului, așa cum s-a dispus în cauză.
In conformitate cu art.550 Cod civil, fructele civile se cuvin proprietarului.
In speță, prejudiciul creat constă în lipsirea reclamantei de exerciţiul concret al dreptului de
folosinţă pentru terenul în litigiu, dar şi de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe
care folosinţa unui bun le poate asigura titularului dreptului, astfel încât acesta este îndreptăţit la
contravaloarea lipsei de folosinţă.
Potrivit contractelor de închiriere depuse la dosar prețul pentru închirierea unui teren în zonă
este de 1 euro/mp.
Despăgubirile pentru lipsa de folosinţă, în măsura în care nu intră sub incidenţa termenului de
prescripţie, se datorează de la data când proprietarul a fost împiedicat în exercitarea prerogativelor
dreptului său de proprietate. În speța aceasta dată este de ... - data rămânerii definitive a deciziei civile
nr. ...
Însă, faţă de data formulării acțiunii (a cererii reconvenționale: ...) se constată că despăgubirile
în cauză se datorează începând cu ... şi până la data eliberării terenului în cauză. Recurenta a solicitat
însă doar până la ..., dată ce urmează a fi avută în vedere de instanță prin prisma principiului
disponibilității părților.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C.proc.civ în referire la
art. 488 pct. 8 Cod proc civ., Curtea a admis recursul declarat de apelanta-recurentă, a casat decizia
recurată şi, în rejudecare, a admis apelul declarat de pârâta-reclamantă-apelantă sentinței civile
pronunţată de Judecătoria ..., a schimbat în parte sentinţa apelată şi, în rejudecare, a admis în parte
cererea reconvenţională si a obligat pe reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante suma de
49.248 euro (1168 mp+200mp teren x 36 luni x1 euro/mp/lună) în echivalent lei la data plăţii, cu titlu
de despăgubiri civile.

132
SECŢIA a II-a CIVILĂ

1. Titlu: Modificare tardivă a cererii de chemare în judecată.

Cuprins pe materii: Drept procesual civil.
Indice alfabetic: - cerere de chemare în judecată
- modificarea cererii
- tardivitate
Legislaţie relevantă: art. 132 C.pr.civ. din 1865
Rezumat: Curtea reamintește că, în terminologia C.pr.civ. din 1865, există:
- cererea de chemare în judecată, reglementată, sub aspectul conținutului, de art. 112; şi
- modificarea acesteia (evident, printr-o cerere separată, care, astfel, devine cerere
modificatoare), reglementată de art. 132.
C.pr.civ. nu reglementează noţiunea de „precizare” a cererii de chemare în judecată. De
altfel, cuvântul „a preciza” nici nu este folosit vreodată în întregul act normativ. Aşadar, în toate
situațiile, C.pr.civ. înțelege, prin precizare, indicarea expresă a unui element care nu a fost arătat
anterior, altfel spus, arătarea, pentru prima dată, a unui astfel de element.
Şi în litigiul de faţă, prin cererea din 01.04.2016, formulată în scris la 08.04.2016, s-au arătat,
pentru prima dată, elemente noi care se circumscriu noțiunilor de obiect şi cauză ale cererii de
chemare în judecată (actualizarea sumei cu indicele de inflație şi acordarea dobânzii legale, în
temeiul art. 1084 C.civ. din 1864 şi O.G. nr. 9/2000). Pentru a aprecia dacă acestea sunt ori nu
modificări în raport cu acțiunea inițială, Curtea are în vedere dispozițiile art. 132 alin. (2) C.pr.civ.
care enumeră elementele cărora nu li se aplică regimul juridic specific modificărilor, respectiv:
- când se îndreaptă greșelile materiale din cuprinsul cererii;
- când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii;
- când cere valoarea obiectului pierdut sau pierit, şi
- când înlocuiește cererea în constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau
dimpotrivă, în cazul în care cererea în constatare poate fi primită.
Aşadar, toate celelalte schimbări sunt considerate de lege modificări. Cum elementele
precizate în speţă nu se încadrează în cel patru categorii exceptate, rezultă că ele reprezintă
modificări.

Decizia civilă nr. 9/22.01.2020 a Curţii de Apel Galaţi

1. La data de 15.10.2007, în dosarul nr. 105/100/2003, aflat pe rolul Tribunalului Maramureş,

reclamantul … a solicitat obligarea pârâtei … la restituirea sumei de 700.000 lei, reprezentând cota
sa de participare de 49% din patrimoniul social al pârâtei, ca urmare a excluderii din societate, în
temeiul art. 224 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.
Prin Încheierea nr. 3582/12.11.2007, pronunţată în dosarul nr. 105/100/2003, cererea
formulată de reclamant la data de 15.10.2007 a fost disjunsă din acest dosar şi înregistrată sub nr.
5628/100/2007 pe rolul Tribunalului Maramureş.
Prin Încheierea nr. 288/22.02.2008, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr.
5628/100/2007 s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâta … şi, pe cale de
consecinţă, s-a declinat în favoarea Tribunalului Galaţi competenţa de soluţionare a acţiunii formulată
de reclamantul … în contradictoriu cu pârâta ...
La Tribunalul Galaţi, cauza s-a înregistrat sub nr. 1287/121/2008.
133
 Prin sentinţa comercială nr. 2849/17.10.2008 a Tribunalului Galaţi s-a admis excepţia
necompetenţei teritoriale a Tribunalului Galaţi şi s-a dispus declinarea competenţei teritoriale în
favoarea Tribunalului Maramureş. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus
trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul Galaţi a considerat că instanţa iniţial sesizată, respectiv
Tribunalul Maramureş este competentă să soluţioneze cauza chiar dacă societatea pârâtă şi-a schimbat
sediul cu mult înainte ca reclamantul să-şi precizeze acţiunea.
Prin Decizia nr. 2133/17.09.2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit
competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa supremă a reţinut, prin raportare la prev. art. 63 din Legea nr.
31/1990 republicată, că cererile şi căile de atac prevăzute de această lege se soluţionează de instanţa
locului unde societatea îşi are sediul principal, respectiv Tribunalul Galaţi.
Cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare Tribunalului Galaţi, instanţă la care dosarul
s-a înregistrat sub nr. 1287/121/2008*.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin decizia comercială nr. 547/30.11.2004 a
Curţii de Apel Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, a fost exclus din societatea …, fiind nevoit să
solicite cota sa de participare la capitalul la capitalul social de 49% , în natură sau contravaloarea
acesteia ca urmare a unei expertize tehnice contabile.
În drept, a invocat dispoziţiile Legii nr. 31/1990 modificată şi republicată.
Legal citată, pârâta … a depus, la data de 11.08.2008, un punct de vedere, solicitând a se pune
în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, precizând că nu cunoaşte dacă cota
solicitată de 49% este din capitalul social sau din patrimoniul societăţii. Aceasta a arătat următoarele:
- achiziţionarea ulterioară de bunuri în patrimoniul societăţii, în special spaţiul de producţie
(brutăria) şi spaţiul comercial magazin …, cât şi mijloacele fixe, ce au fost dobândite cu fondurile
obţinute de la partenerul italian (115.000 USD în anul 1999) fără nicio contribuţie bănească din partea
reclamantului;
- spaţiul restaurantului … (aportat la capitalul social de către reclamant) a fost închis pentru
renovări încă din anul 1999, renovări care nu au fost finalizate în timpul asocierii cu reclamantul,
astfel încât spaţiul respectiv nu a produs nici un beneficiu societăţii.
A arătat că ar fi util ca reclamantul să precizeze în ce anume constau pretenţiile sale în cota
de 49% în situaţia în care această cotă se doreşte a fi raportată la întreg patrimoniul societăţii şi nu
doar la capitalul social. Fondurile trimise de partenerul italian în societate, cu totală bună-credinţă,
spre a fi administrate de reclamant, nu reprezentau un cadou, ci o finanţare. Ca oricare finanţare,
aceste fonduri urmau a fi recuperate de finanţator, după ce scopul finanţării era atins. Momentul în
care partenerul italian a solicitat să preia administrarea societăţii a fost atunci când acesta a constatat
că cei 115.000 USD, care la nivelul anului 1999 reprezentau o valoare considerabilă, au dispărut în
mare parte, fără a lăsa urme contabile.
Diminuarea drastică a activităţii societăţii după anul 2000 s-a datorat faptului că noul
administrator, după ce a constatat că reclamantul … conducea firma, în cea mai mare parte la negru,
a luat măsuri de oprire a acestei situaţii.
S-a mai invocat excepţia prematurităţii promovării unei acţiuni în pretenţii, formulate de
asociatul exclus, având în vedere prevederile art. 225 alin. 2 lit. b din Legea nr. 31/1990, în sensul
că asociatul exclus este obligat să suporte consecinţele tuturor operaţiunilor în curs de executare în
momentul excluderii, fără a putea să îşi retragă partea ce i se cuvine decât după terminarea acestor
operaţiuni.

134
 Prin sentinţa comercială nr. 323/28.11.2011 a Tribunalului Galaţi s-a respins excepţia lipsei
calităţii procesuale pasive a pârâtei …, ca nefondată, şi s-a admis acţiunea formulată de reclamantul
… în contradictoriu cu pârâta ... Astfel, s-a dispus obligarea pârâtei … la restituirea a 49% din
capitalul social către reclamant, respectiv restituirea în natură a imobilului situat în oraşul … înscris
în C.F. nr. …/277/4284, conform contractului nr. 95/1998 şi a procesului-verbal de punere în posesie
nr. 95/1998 sau a contravalorii acestuia în sumă de 1.065.440 lei.
Prin Decizia nr. 45/10.05.2012, Curtea de Apel Galaţi a anulat sentinţa nr. 323/28.11.2011 a
Tribunalului Galaţi şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Galaţi, unde cauza s-a
înregistrat la data de 02.08.2012 sub nr. 1287/121/2008* rejudecare.
În considerentele deciziei menţionate, Curtea de Apel Galaţi a analizat excepţia lipsei calităţii
procesuale pasive a pârâtei … şi excepţia prematurităţii acţiunii, stabilind că pârâta are calitate
procesuală pasivă în cauză.
Curtea de Apel Galaţi a stabilit, de asemenea, că acţiunea promovată de reclamant nu este
prematură, „deoarece operaţiunile în curs de executare invocate sunt de fapt datorii ale societăţii care
urmează a fi verificate şi, în limita caracterului cert al acestora vor fi scăzute din activul social.
Privitor la modificarea obiectului cererii de chemare în judecată, prin „foarte succintele note
scrise” depuse la dosar de reclamant la data de 15.12.2010, prin care s-a solicitat restituirea în natură
a unui imobil, Curtea de Apel Galaţi a constatat că acestea au fost depuse cu mult timp după prima zi
de înfăţişare, în sensul prevăzut de art. 132 alin. 1 C.pr.civ., astfel încât modificarea cererii de chemare
în judecată prin adăugarea unui nou capăt de cerere s-a considerat de către Curtea de Apel Galaţi ca
fiind formulată cu depăşirea termenului prevăzut de art. 132 alin. 1 C.pr.civ., deci tardivă.
În rejudecare, la Tribunalul Galaţi, s-au administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar, proba
cu expertiză în construcţii, proba cu expertiză contabilă şi proba cu expertiză mobiliară, instanţa
stabilind ulterior, la 18.02.2013, ca la obiectivul expertizei mobiliare privind identificarea şi evaluarea
bunurilor mobile să răspundă expertul contabil în cadrul expertizei contabile, urmând a fi evaluate la
valoarea de inventar.
Astfel, s-a depus la dosar Raportul de expertiză tehnică de identificare şi evaluare a bunurilor
imobile aflate în patrimoniul pârâtei … la data excluderii reclamantului din societate, întocmit de
expert …, raport ce nu va fi avut în vedere la pronunţarea prezentei hotărâri, deoarece în şedinţa din
27.02.2015 s-a dispus refacerea acestei expertize faţă de lipsa răspunsului expertului … la obiecţiuni,
fiind întocmit un alt raport de expertiză imobiliară de către expert …, care a depus şi Răspuns la
obiecţiuni.
De asemenea, la dosar s-a depus şi Raportul de expertiză contabilă întocmit de expert …, care
a depus şi Răspuns la obiecţiuni, cererea pentru efectuarea altei expertize contabile fiind respinsă de
instanţă prin Încheierea de şedinţă din 29.09.2014. Expert … a depus la dosar şi Supliment la raportul
de expertiză contabilă.
Prin sentinţa civilă nr. 246/4.10.2016 pronunţată de Tribunalul Galaţi a fost admisă în parte
acţiunea privind litigii cu profesioniştii formulată de către reclamantul … în contradictoriu cu pârâta
...
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 187.116 lei, sumă deja impozitată
potrivit Ordinului nr. 879/2015 al Ministerului Finanţelor Publice, Anexa 2, pct. 5 din subcapitolul
Excluderea unor asociaţi, sumă ce reprezintă valoarea cotei de participare a reclamantului de 49% din
patrimoniul social al societăţii pârâte.

135
 A fost respinsă ca tardivă cererea reclamantului formulată la data de 01.04.2016, de
completare a acţiunii, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale conform OG nr.
9/2000 şi actualizarea cu indicele de inflaţie.
S-a dispus compensarea cheltuielile de judecată efectuate de reclamant şi pârâtă atât în prima
judecată a fondului, cât şi în rejudecarea fondului.
A fost respinsă cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata onorariilor de avocat ale
apelantei din apel şi din cererea de suspendare a executării silite în dosarul nr. 236/44/2012 ca
neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul … a solicitat obligarea pârâtei … la plata unei sume de
bani care să reprezinte valoarea cotei sale de participare de 49% din patrimoniul social al pârâtei, ca
urmare a excluderii din societate, în temeiul art. 224 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, dar a solicitat şi
restituirea în natură a imobilului situat în oraşul …, str. … nr. …, care ar reprezenta aportul
reclamantului în natură la capitalul social al societăţii ...
Prin decizia civilă nr. 45/10.05.2012 Curţii de Apel Galaţi, care a anulat sentinţa civilă nr.
323/28.11.2011 a Tribunalului Galaţi, s-a dezlegat problema de drept a prematurităţii acţiunii şi a
lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, precum şi a modificării acţiunii în data de 15.12.2010.
Devin, astfel, aplicabile dispoziţiile art. 2972 alin. 1 C.pr.civ., care prevăd că dezlegarea dată
problemelor de drept de către instanţa de apel, ca şi necesitatea administrării unor probe sunt
obligatorii pentru judecătorii fondului.
În plus, instanţa de fond a constatat că reclamantul a renunţat, ulterior pronunţării acestei
decizii a Curţii de Apel, la acest capăt de cerere formulat tardiv privind restituirea imobilului, iar
instanţa Tribunalul Galaţi a luat act de această renunţare prin Încheierea de şedinţă din data de
19.09.2012.
Referitor la modificarea acţiunii în şedinţa publică din data de 01.04.2016, prin care
reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale conform OG nr. 9/2000 şi actualizarea
cu indicele de inflaţie, s-a apreciat că aceasta reprezintă o completare a obiectului acţiunii, formulată
cu depăşirea termenului stabilit de disp. art. 132 alin. 1 C.pr.civ. Întrucât orice modificare sau
completare a acţiunii trebuia solicitată cel târziu la prima zi de înfăţişare, termen depăşit cu mulţi ani,
instanţa de fond a respins ca tardivă cererea de modificare a acţiunii din data de 01.04.2016.
S-a reţinut că obiectul acţiunii este cel ce priveşte obligarea societăţii pârâte la plata unei sume
de bani care să reprezinte valoarea cotei de participare a reclamantului de 49% din patrimoniul social
al pârâtei.
Tot prin decizia din apel, Curtea de Apel Galaţi a stabilit că, în rejudecare, instanţa de fond
urmează a soluţiona cauza prin raportare la prev. art. 224 din Legea nr. 31/1990 republicată, ce
constituie temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, urmând a stabili, pe baza unei expertize
tehnice de specialitate valoarea ce se cuvine reclamantului pentru partea proporţională de 49% din
beneficii şi pierderi deţinută în patrimoniul social al …, la data excluderii.
Data excluderii reclamantului din cadrul societăţii pârâte a fost stabilită de Curtea de Apel
Bucureşti prin Decizia nr. 547/30.11.2004, irevocabilă prin Decizia nr. 3105/25.05.2005 a Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceasta fiind 30.11.2004.
Potrivit Raportului de expertiză contabilă, Răspunsului la obiecţiuni şi Suplimentului la
raportul de expertiză contabilă, întocmite de expert …, s-a constatat că valoarea activului net al
societăţii, la data de 30.11.2004, era de 454.606 lei, astfel că valoarea ce se cuvine reclamantului,
aferentă cotei sale de participare la capitalul social de 49%, este de 222.756,94 lei. Din această sumă,

136
s-a dispus ca societatea pârâtă să reţină impozitul în sumă de 35.641 lei şi să vireze acest impozit
organului fiscal cu menţiunea a ceea ce reprezintă. Astfel, s-a dispus ca pârâta să plătească
reclamantului … suma de 187.116 lei, sumă deja impozitată potrivit Ordinului nr. 879/2015 al
Ministerului Finanţelor Publice, Anexa 2, pct. 5 din subcapitolul Excluderea unor asociaţi.
În drept, sunt aplicabile disp. art. 224 din Legea nr. 31/1990.
Referitor la cheltuielile de judecată de la fond, instanţa a făcut aplicarea disp. art. 274 şi ale
art. 276 C.pr.civ., în sensul a compensat cheltuielile de judecată efectuate de ambele părţi atât în
prima judecată a fondului, cât şi în rejudecarea fondului.
Referitor la cheltuielile de judecată ocazionate de judecarea apelului, instanţa de fond a
constatat că acest capăt de cerere este de competenţa Curţii de Apel Galaţi, ca instanţă ce a judecat
apelul, astfel încât a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata onorariilor de avocat
ale apelantei din apel şi din cererea de suspendare a executării silite în dosarul nr. 236/44/2012 ca
neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 279 din 20.12.2016 pronunţată de Tribunalul Galaţi a fost respinsă
cererea de completare dispozitiv, formulată de reclamantul … de completare a sentinţei civile nr.
214/2016, privind „reactualizare la zi” a sumei ce reprezintă valoarea cotei de participare a
reclamantului de 49% din patrimoniul social al pârâtei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că această cerere a fost calificată de
instanţă, prin Încheierea din data de 08.04.2016, drept completare a obiectului acţiunii conform art.
132 VCPC, şi asupra căreia instanţa s-a pronunţat prin sentinţa nr. 214/04.10.2016, respingând-o ca
tardivă.
3. Împotriva sentinţelor civile nr. 214/4.10.2016 şi nr. 279/20.12.2016 a declarat apel
reclamantul ...
În ceea ce priveşte apelul formulat împotriva sentinţei civile nr.214/4.10.2016, apelantul-
reclamant … a solicitat admiterea acestuia și schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii
în tot a acțiunii și în principal obligarea pârâtei … la restituirea în natură a imobilului situat în orașul
…, str. … nr. … (inclusiv terenul aferent acestuia), imobil care reprezintă aportul său în natură la
capitalul societății … (respectiv 49% din întregul capital), iar în subsidiar obligarea … la plata sumei
reprezentând valoarea a 49% din patrimoniul social al …, sumă ce constituie contravaloarea părții ce
i se cuvine din patrimoniul acestei din urmă societăți, actualizată.
A solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în fond și apel.
În esenţă, în motivarea apelului a arătat că îşi menţine în întregime toate obiecţiunile formulate
în faţa instanţei de fond. A apreciat că ar fi intervenit erori grave la momentul efectuării expertizelor
care au condus la obţinerea unor valori derizorii pentru bunurile expertizate, la neexpertizarea unor
bunuri de valoare, precum şi la înregistrarea în mod nejustificat a unor datorii fictive ale pârâtei al
căror caracter evident era acela de prejudiciere a intereselor reclamantului.
Au fost reiterate criticile față de rapoartele de expertiză efectuate în prezenta cauză, respectiv:
- referitor la raportul de expertiză contabilă, a solicitat refacerea acestuia ținând cont de
obiectivele indicate și în fața primei instanțe, sub forma obiecțiunilor la raport.
Având în vedere că nu a avut loc o evaluare a elementelor de activ (teren, clădiri, mijloace de
transport utilaj tehnologic etc.) anterior determinării activului net a precizat că activul net stabilit de
expertul desemnat de instanță nu poate sta la baza efectuării partajului, nici cel stabilit la 30.11.2004
şi nici cel stabilit Ia 25.05.2005. A mai arătat că o expertiză tehnică a bunurilor mobile nici măcar nu
a mai fost efectuată în prezenta cauză, instanța renunțând în mod justificat la acest mijloc de probă.

137
 In ceea ce priveşte datoriile … luate în calcul la stabilirea activului net la data de 30.11.2004,
cât si la data de 25.05.2005, s-a apreciat că suma de 547.882.377 ROL (lei vechi) înregistrată în
contul 404 „Furnizori de imobilizări” nu se justifică a fi luată în calcul deoarece pârâta nu a prezentat
o situație analitică a acestor datorii pentru a putea fi verificată realitatea acesteia.
Cu privire la Obiectivul nr. 2 al expertizei privind stabilirea obligațiilor societății în curs de
executare şi dacă acestea au fost onorate în totalitate (inclusiv penalitățile) şi la ce dată, s-a apreciat
că răspunsul formulat de către expertul desemnat este unul eronat deoarece a luat în calcul datele din
balanța de verificare analitică la 30.12.2004 şi nu din cea întocmită la 30.11.2004.
Astfel, obligațiile societăţii în curs de executare ce nu au fost reflectate în evidenţa contabilă
a … la data de 30.11.2004 sunt de 30.880 lei, mai puţin cu 33.148 lei faţă de cele stabilite în raportul
de expertiză, acesta ar fi trebuind să fie şi răspunsul pentru obiectivul 3.
În ceea ce priveşte obiectul nr. 4 al expertizei, s-a invocat faptul că înainte de finalizarea
expertizei contabile era necesară evaluarea activului ...
Referitor la obiectul nr. 5, s-a apreciat că în raportul de expertiză contabilă trebuiau cuprinse
şi bunurile înregistrate în evidenţa contabilă în conturile 2131 “Echipamente tehnologice”, 2132
„aparate si instalații de măsură” şi 2133 “mijloace de transport” a căror valoare totală a fost de 81.162
lei la 30.11.2004 şi de 77,771 lei la 25.05.2005.
Datoria de 79.000 de dolari invocată de ... reprezintă, în fapt, 40.000 de dolari aport la capital,
iar sub acest aspect s-a considerat că nu se poate vorbi de o datorie a societății, iar 39.000 de dolari
reprezintă finanțare pentru ... Începând cu anul 2002, ... a efectuat plăți în contul datoriei anterior
menționate, ceea ce însemna că expertiza contabilă ar fi trebuit să țină cont de plățile deja efectuate.
A apreciat că modificarea raportului de expertiză contabilă a fost realizată cu nerespectarea
prevederilor legale referitoare la procedura efectuării expertizelor, astfel încât se impunea refacerea
acestuia împreună cu experții parte numiți în prezenta cauză.
Referitor la raportul de expertiză tehnică imobiliară, a apreciat, de asemenea, că se impune
refacerea acestuia ținând cont de aspectele indicate în fața primei instanțe sub forma obiecțiunilor la
raport, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
A considerat necesar a se efectua şi o evaluare a bunurilor mobile, deoarece la instanţa de
fond, în mod eronat, au fost evaluate doar o parte a bunurilor mobile de către expertul contabil,
că precizările referitoare la plata dobânzii legale și actualizarea cu indicele de inflație au fost realizate
de către reclamant urmare a solicitării instanței de judecată de a lămuri cu privire la capătul de cerere
referitor la suma solicitată, respectiv “reactualizarea la zi” a respectivei sume.
Prin urmare, ceea ce instanța a considerat ca fiind o „modificare a acțiunii în ședința publică
din data de 01.04.2016”, constituie, în fapt, explicații oferite cu privire la “reactualizarea la zi” a
sumelor solicitate de către reclamant.
Cu privire la cheltuielile de judecată şi compensarea acestora s-a apreciat că hotărârea este
lapidară sub acest aspect, în pofida cuantumului semnificativ al acestora – care depăşeşte 50.000 lei.
Mai mult, în privința cheltuielilor aferente expertizelor efectuate în prezenta cauză, acestea au
fost puse pe parcursul judecării cauzei și în sarcina apelantului reclamant, deși în conformitate cu
prevederile art. 226 alin. (3) Legea 31/1990 costurile de evaluare vor fi suportate de către societate,
astfel încât a solicitat obligarea … la restituirea plăților deja efectuate de către reclamant.
Întrucât hotărârea atacată nu menționează în niciun fel modalitatea în care s-a dispus
compensarea cheltuielilor de judecată, s-a considerat că sub acest aspect hotărârea dată este
nemotivată.

138
 Cu privire la cheltuielile de judecată s-a arătat că soluția instanței contravine chiar solicitărilor
celor doi avocați reprezentanți ai pârâtei care se referă doar la diminuarea cheltuielilor de judecată și
nicidecum o compensare totală a acestora, cum s-a decis prin hotărârea apelată. În acest sens, s-a
menţionat şi poziţia pârâtei, prin reprezentant avocat …, care a recunoscut parțial pretențiile
reclamantului, aspect consemnat în încheierea de ședință din data de 13.09.2016.
În drept, au fost invocate art. 284 alin. (1), art. 292 alin. (1) teza a II-a, art. 294 alin. (2), art.
295, art. 297 C.pr.civ., Legea nr. 31/1990.
În probațiune au fost solicitate: proba cu expertiză tehnică de specialitate, proba cu înscrisuri,
precum și orice probă utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei sau care ar rezulta din
dezbateri.
În ceea ce priveşte apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 279/20.12.2016, apelantul-
reclamant … a solicitat admiterea acestuia și schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii în tot a
acțiunii și în principal obligarea pârâtei … şi pe cale de consecinţă să fie obligată … la plata sumei
actualizată la zi ce constituie contravaloarea părţii ce i se cuvine din patrimoniul societăţii.
A solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în fond și apel.
Cu privire la capătul de cerere referitor la suma solicitată, respectiv “reactualizarea la zi” a
susţinut că ceea ce instanța a considerat ca fiind o “modificare a acțiunii în ședința publică din data
de 01.04.2016”, erau, de fapt, explicații oferite cu privire Ia “reactualizarea la zi” a sumelor solicitate
de către reclamant în hotărârea pronunțată, instanța nefăcând însă nicio referire la acest aspect, ceea
ce ridică următoarea problemă:
A susţinut că în situaţia în care precizările din 01 aprilie 2016 au fost considerate ca fiind cereri
noi, diferite de solicitarea privitoare la “reactualizarea la zi” a sumelor solicitate, atunci înseamnă că
instanța a omis să se pronunțe asupra unei părți a unui petit, respectiv cel referitor la “reactualizarea
la zi” a sumelor solicitate.
Deși precizările formulate în scris înaintea termenului din 08 aprilie 2016 au fost considerate
cereri noi, instanța de fond nu a pus în vedere reclamantului să achite vreo taxă de timbru
corespunzătoare „noilor cereri”.
A mai arătat că pentru respectivele completări/explicații reclamantul nu a fost obligat la plata
vreunei taxe de timbru pentru că nu au avut statutul unei noi cereri.
A susţinut că abia prin sentința civilă nr. 214/04.10.2016, instanța a recalificat explicațiile
respective ca fiind o cerere nouă, fără a pune in discuția părților aceasta recalificare.
În drept, au fost invocate art. 281 ind. 2, art. 281 ind. 1, art. 282 si urm. VCPC.
La data de 16.02.2017, pârâta … a formulat apel incident, în baza art. 293 Cod de procedură
civilă, solicitând admiterea acestuia şi, în rejudecare, desfiinţarea în parte a sentinței civile
nr.214/04.10.2016, în sensul înlăturării dispozițiilor privitoare la obligația societății pârâte de a reţine
şi vira impozitul în sumă de 35.641 lei, aferent sumei de 222.756,94 lei ce reprezintă cota de 49% de
participare a reclamantului la capitalul social, având în vedere că obligația virării acestui impozit
revine, conform noilor reglementari fiscale, reclamantului, în calitate de beneficiar al sumelor
dobândite cu titlu de restituire contravaloare părți sociale.
Astfel, conform prevederilor contabile aplicabile în cazul unui asociat exclus, conform Anexei
2 – pct. 5 din subcapitolul “Excluderea unor asociat din OMFP 897/2015, în momentul achitării cotei-
parți din capitalul social propriu, cuvenite asociatului exclus, diminuată cu impozitele calculate
potrivit legislației fiscale, calculul, reținerea şi virarea impozitelor revin societății plătitoare.

139
 Prin urmare, potrivit punctului 1443 din Norma metodologica de aplicare a Legii nr. 571/2003,
în vigoare în anul 2015, în cazul operațiunilor de excludere, reținerea şi virarea impozitului se efectua
de către persoana juridică la care persoana fizica a deținut părțile sociale.
In urma intrării în vigoare a noului cod fiscal prin Legea nr. 227/2015, începând din 01.01.2016,
acest impozit nu se mai reţine la sursă, fiind incidente prevederile art.94 alin.8 şi art. 98, conform
cărora, impozitul de 16% aferent câștigului obținut va fi suportat de beneficiarul de venit.
In aceste condiții, deși pârâta a reținut suma calculată şi datorată cu titlu de impozit, ulterior
pronunțării sentinței 214/2016, nu a putut să o vireze organului fiscal, nemaiexistând cadrul legal
pentru acest fel de operațiune.
Pentru a pune în acord prevederile legale fiscale cu dispozitivul hotărârii judecătorești, a
solicitat modificarea hotărârii în sensul obligării societății pârâte la virarea sumei de 35.641 lei în
contul reclamantului şi nu către organul fiscal, pentru ca acesta, la rândul său, să îşi poată achita
obligațiile fiscale în urma depunerii propriei declarații de venit.
De asemenea, soluția instanței de fond a fost criticată şi în privința cererii de acordare a
cheltuielilor de judecată în apel, în primul ciclu procesual.
Astfel, a arătat că instanța a motivat respingerea cererii de obligare a reclamantului la plata
cheltuielilor de judecată în apel prin faptul că asupra acestei cereri ar fi trebuit să se pronunțe instanța
de apel.
Însă, având în vedere că soluția instanței de apel a fost aceea de admitere a apelului, casare şi
trimiterea cauzei spre rejudecare, a solicitat a se aprecia că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra
fondului dedus judecății, inclusiv asupra cererii privitoare la cheltuielile de judecată.
A solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata în apel în primul ciclu
procesual.
… a formulat şi întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării apelului, iar pe fond
respingerea apelului ca nefondat.
In ceea ce priveşte timbrajul cererii de apel, a invocat faptul că taxa de timbru ar trebui stabilită
la valoarea de 477.243 lei, având în vedere valoarea din cererea inițială - de 700.000 lei, din care se
deduce valoarea de 222.756,95 lei, stabilită de instanța ca reprezentând drepturile reclamantului.
Pe fondul apelului, solicităm respingerea acestuia ca nefondat.
In ceea ce privește solicitarea principală, de restituire în natură a imobilului reprezentând
aportul reclamantului la capitalul social, a solicitat respingerea acesteia, fiind atât o cerere nelegală,
conform art.224 din Legea nr. 31/1990, cât şi pentru faptul că asupra acestei cereri s-a pronunțat
instanța prin decizia 45/10.05.2012.
Mai mult, în faţa tribunalului, prin încheierea de ședință din data de 19.09.2012, instanța a luat
act de renunțarea reclamantului la această cerere.
In ceea ce privește susținerea reclamantului apelant în sensul că ar fi solicitat obligarea pârâtei
la plata sumei de 700.000 lei “actualizată la zi” cu rata inflației, încă din momentul formulării acestei
cereri, în data de 15.10.2007, aceasta este o susținere nefondată, cererea sa neconținând nicio
solicitare privitoare la dobânda sau actualizarea sumei solicitate.
De asemenea, au fost apreciate ca nefondate şi criticile aduse raportoarelor de expertiză
administrate în cauză, arătându-se că expertiza contabilă a valorificat în întregime concluziile
expertizei tehnice de evaluare a celor 3 imobile aparținând societăţii, așa după cum rezultă din
suplimentul la raportul de expertiza contabilă.
Cu privire la obligațiile societăţii în curs de executare la data excluderii, în mod corect, expertiza
a calculat aceste obligații până la data de 30.11.2004, inclusiv penalitățile datorate de societate

140
conform contractelor comerciale încheiate, chiar dacă aceste penalități nu erau înregistrate în
exercițiul financiar până la data de 30.11.2004, fiind înregistrate la sfârșitul anului 2004.
A fost apreciată ca eronată şi susținerea că activul societății nu ar fi fost evaluat atât la data de
30.11.2004 cât şi la 25.05.2005, arătându-se că prin expertiză s-au efectuat evaluările la ambele date,
deși, prin decizia Curții de Apel Galați, s-a stabilit în mod irevocabil ca dată a excluderii 30.11.2004.
In privința modului de evaluare a bunurilor mobile, s-a arătat că instanța a stabilit ca acestea să
fie evaluate “în funcție de valoarea de inventar rezultată din actele contabile”, modalitate de evaluare
cu care ambele părți au fost de acord.
De altfel, la data efectuării raportului de expertiză, bunurile mobile nici nu se mai regăseau în
materialitatea lor, fiind distruse, iar pe de altă parte, orice valoare de expertiză ar fi fost cu mult
inferioară valorii din contabilitate, avută în vedere de raportul de expertiză, ținând seama de uzura
continuă, fizică şi morală la care este supus oricare bun mobil.
În ceea ce privește critica adusă concluziilor expertizei tehnice imobiliare, s-a arătat că
apelantul-reclamant nu a indicat vreo eroare sau greșita aplicare a normelor legale din partea
expertului, astfel că nu poate constitui o bază legală în solicitarea refacerii raportului de expertiză.
Apelantul reclamant … a depus întâmpinare faţă de apelul incident, prin care a solicitat
respingerea în parte a apelului, în sensul menţinerii obligaţiei pârâtei de a reţine şi vira impozitul în
sumă de 35641 lei aferent sumei de 222756,94 lei, ce reprezintă cota de 49% de participare a
reclamantului la capitalul social, alternativ cu obligarea pârâtei la virarea sumei de 35641 lei în contul
reclamantului şi nu către organul fiscal în vederea achitării obligaţiilor fiscale şi respingerea cererii
pârâtei de obligare la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Prin răspunsul la întâmpinare, apelantul … a invocat excepţia tardivităţii formulării
întâmpinării, faţă de disp. art. 289 al. 2 corob. cu art. 136 şi art. 298 Cod de procedură civilă de la
1865.
În ceea ce priveşte timbrajul cererii de apel, a apreciat că taxa judiciară de timbru ar trebui
stabilită prin raportare la suma de 222756,95 lei, corespunzătoare cotei de 49% de participare la …
A precizat că menţine cererea privind restituirea în natură a imobilului, precum şi cele arătate
prin motivele de apel cu privire la reactualizarea la zi a sumelor solicitate şi criticile aduse rapoartelor
de expertiză administrate în cauză.
În apel, s-au administrat: proba cu înscrisurile aflate la dosar, proba cu expertiză imobiliară,
proba cu expertiză mobiliară şi proba cu expertiză contabilă.
Analizând probele administrate în cauză, reţine următoarele:
Potrivit art. 295 din Codul de procedură civilă din 1865 (aplicabil ca lege în vigoare la data
declanșării litigiului judiciar – 15.10.2007), instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel,
stabilirea situației de fapt şi aplicarea legii de către prima instanță. Aşadar, instanţa nu poate depăși
limitele a ceea ce părţile doresc să supună judecății.
Din această perspectivă, Curtea constată că apelantul-reclamant … a criticat atât sentinţa civilă
nr. 214 pronunţată de Tribunalul Galaţi pe 04.10.2016, cât şi sentinţa civilă nr. 279 din 20.12.2016 a
aceleiași instanțe. Pentru că a doua hotărâre soluționează o cerere de completare a celei dintâi, iar
partea a solicitat rejudecarea în întregime a cauzei, Curtea apreciază că partea a formulat, de fapt, un
singur apel.
La rândul său, apelanta-pârâtă … a formulat apel incident, solicitând schimbarea în parte a
sentinţei nr. 214/2016, numai sub aspectul obligării sale la plata impozitului aferent sumei cuvenite
părții adverse. Curtea – în temeiul art. 84 C.pr.civ. din 1865 – a recalificat, la termenul de judecată
din 15.01.2020, calea de atac drept aderare la apel, întemeiată pe art. 293 C.pr.civ. din 1865, având

141
în vedere că instituția apelului incident a fost introdusă abia prin C.pr.civ. din 2010, inaplicabil în
prezenta cauză.
Totodată, ambele părţi au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată avansate în cauză, atât
în primul ciclu procesual (în care s-au pronunțat sentinţa civilă nr. 323/2011 a Tribunalului Galaţi şi
decizia civilă nr. 45/2012 a Curţii de Apel Galaţi), cât şi în prezentul ciclu procesual (în care s-au
pronunțat sentințele apelate nr. 214 şi 279 din 2016).
Apelantul … a reluat, prin cererea de apel, prezentarea situației de fapt expusă în fața primei
instanțe, în ambele cicluri procesuale (secțiunea „I.a.În fapt” – pp. 2-6). Sub acest aspect, Curtea
constată că partea nu solicită a se reţine vreun alt aspect decât cele menționate în chiar sentințele
apelate, deci expunerea nu reprezintă un veritabil motiv de apel.
În continuare, partea a criticat aspectele reținute în rapoartele de expertiză întocmite în cauză
(secțiunea „I.b.Aspecte de drept” – pp. 6-15). Sub acest aspect, Curtea a dispus administrarea unui
nou set de expertize, rapoartele întocmite în cauză fiind analizate şi criticate de părţi. Prin încheierea
de şedinţă nr. 21.11.2019, Curtea a respins obiecțiunile, cererea de efectuare a unei noi expertize
contabile, precum şi suplimentarea probatoriului, cu motivarea cuprinsă în respectiva încheiere, care
este interlocutorie, în sensul că leagă prezenta instanță. Aşadar, vor fi avute în vedere concluziile
cuprinse în rapoartele întocmite la efectuarea noilor expertize din prezentul apel, dar critica
reclamantului nu are valoarea unui veritabil motiv de apel, readministrarea probatoriului ținând chiar
de rejudecarea cauzei impusă prin art. 295 C.pr.civ. din 1865. Astfel:
- prin raportul de expertiză imobiliară întocmit de expert … în dosarul nr.
3604/100/2017 al Tribunalului Maramureș s-au stabilit valorile celor trei imobile ale societăţii …, şi
- prin raportul de expertiză contabilă întocmit de experții … (desemnat de instanţă), …
(desemnat de apelant) şi … (desemnat de apelantă), luând în calcul şi valoarea imobilelor indicată
anterior, s-a stabilit că suma ce i se cuvine apelantului pentru partea sa de 49% din patrimoniul
societăţii la data excluderii (30.11.2004) este de 207.118,59 lei.
Referitor la modificarea acțiunii în ședința publică din 01.04.2016, astfel cum a fost explicată
în scris prin notele de şedinţă depuse la 08.04.2016, apelantul susţine că operațiunea a fost o
explicitare a capătului de cerere inițial de „reactualizare la zi” a sumei solicitate, deci nu o modificare
propriu-zisă. În aceste condiții, solicitarea sa nu este tardivă.
Curtea reamintește că, în terminologia C.pr.civ. din 1865, există:
- cererea de chemare în judecată, reglementată, sub aspectul conținutului, de art. 112, şi
- modificarea acesteia (evident, printr-o cerere separată, care, astfel, devine cerere
modificatoare), reglementată de art. 132.
C.pr.civ. nu reglementează noţiunea de „precizare” a cererii de chemare în judecată. De altfel,
cuvântul „a preciza” nici nu este folosit vreodată în întregul act normativ. Aşadar, în toate situațiile,
C.pr.civ. înțelege, prin precizare, indicarea expresă a unui element care nu a fost arătat anterior, altfel
spus, arătarea, pentru prima dată, a unui astfel de element.
Şi în litigiul de faţă, prin cererea din 01.04.2016, formulată în scris la 08.04.2016, s-au arătat,
pentru prima dată, elemente noi care se circumscriu noțiunilor de obiect şi cauză ale cererii de
chemare în judecată (actualizarea sumei cu indicele de inflație şi acordarea dobânzii legale, în temeiul
art. 1084 C.civ. din 1864 şi O.G. nr. 9/2000). Pentru a aprecia dacă acestea sunt ori nu modificări în
raport cu acțiunea inițială, Curtea are în vedere dispozițiile art. 132 alin. (2) C.pr.civ. care enumeră
elementele cărora nu li se aplică regimul juridic specific modificărilor, respectiv:
- când se îndreaptă greșelile materiale din cuprinsul cererii;
- când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii;

142
 - când cere valoarea obiectului pierdut sau pierit; şi
- când înlocuiește cererea în constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau
dimpotrivă, în cazul în care cererea în constatare poate fi primită.
Aşadar, toate celelalte schimbări sunt considerate de lege modificări. Cum elementele
precizate în speţă nu se încadrează în cel patru categorii exceptate, rezultă că ele reprezintă modificări.
Tot art. 132 C.pr.civ. din 1865 stabilește că modificarea acțiunii se poate face doar la prima zi
de înfățișare, termen depășit în cauză cu mai mulţi ani. Deci, în mod corect a reţinut prima instanță
că modificarea este tardivă. În continuare, art. 103 alin. (2) C.pr.civ. din 1865 stabilește că
neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, deci actul făcut peste
termen este nul. În concluzie, cererea din 01.04.2016 este nulă, prima instanţă respingând-o în mod
corect.
Din aceeași perspectivă – a modificării cererii de chemare în judecată – Curtea constată că,
prin decizia civilă nr. 45/2012 s-a stabilit – cu putere de lucru judecat – că prin notele scrise din
15.12.2010 apelantul a încercat modificarea acțiunii sale cu adăugarea unui nou capăt de cerere
principal, în sensul obligării apelantei-pârâte la a-i restitui în natură imobilul din orașul …, str. … nr.
…, imobil ce reprezintă aportul său în natură la capitalul social al societăţii … Or, această modificare
a fost făcută peste termen, deci, cum corect a reţinut şi Tribunalul Galaţi, ea nu poate primi efecte
juridice. Mai mult, apelantul a renunțat, ulterior pronunțării deciziei nr. 45/2012, la acest capăt de
cerere tardiv, iar Tribunalul Galaţi a luat act de această renunțare prin încheierea din 19.09.2012. Nu
în ultimul rând, art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nici nu permite acordarea unei părţi
proporționale din patrimoniul social, ci doar a unei sume de bani care să reprezinte valoarea acesteia.
Rezultă că solicitarea, reiterată în apel, de acordare a imobilului în natură nu este întemeiată.
Prin apelul declarat contra sentinţei nr. 279/2016, apelantul … a arătat că, dacă se admite că
cererea din 01.04.2016 este modificatoare, atunci prima instanță nu s-a pronunțat pe capătul de cerere
inițial, referitor la „reactualizarea la zi” a sumei cuvenite. Curtea reamintește că instanţa este datoare
să se pronunțe asupra tuturor cererilor formulate în cauză, numai că o astfel de obligație poate fi
îndeplinită numai dacă cererile sunt corect formulate sub aspect juridic. Or, acest lucru este evident
că nu s-a îndeplinit în cauză. Din această perspectivă, modificarea din 01.04.2016 era necesară, numai
că ea nu poate fi admisă, așa cum s-a reţinut anterior. A admite un alt raționament ar însemna ca părții
să i se permită se încalce termenul expres impus de art. 132 C.pr.civ. din 1865, în detrimentul
adversarului, lucru inadmisibil, având în vedere că instanţa este datoare să fie imparțială. Rezultă din
toate acestea că nu este întemeiată critica privind nepronunţarea Tribunalului Galaţi asupra cererii de
acordare a sumei reactualizate la zi.
De asemenea, apelantul-reclamant a arătat că, dacă se admite că cererea din 01.04.2016 este
modificatoare, atunci prima instanță nu i-a pus în vedere să achite vreo taxă corespunzătoare acesteia.
Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru (de asemenea
aplicabilă în cauză), valoarea la care se calculează taxa de timbru este cea declarată în acțiune sau în
cerere; dacă această valoare este contestată sau apreciată de instanță ca derizorie, evaluarea se va face
potrivit normelor metodologice prevăzute de lege. Or, în speţă, „reactualizarea la zi” nu a presupus
indicare vreunei valori (pentru a se face calculul), iar lipsa acesteia nu a fost contestată, astfel că nu
au fost încălcate dispozițiile indicate. Rezultă că nici acest argument nu este întemeiat.
Apelanta … a criticat sentinţa nr. 214/2016 sub aspectul obligării sale la reținerea şi virarea
impozitului cuvenit pentru suma ce va fi plătită apelantului. Din această perspectivă, într-adevăr, pe
parcursul judecării prezentei cauze s-a modificat legislația fiscală, prin intrarea în vigoare a Legii nr.
227/2015 privind Codul fiscal, act normativ care, prin art. 94 alin. (8), art. 98 şi art. 123, stabilește că

143
au datoria calculării şi virării impozitului chiar contribuabilii care l-au realizat. Aşadar,
reclamantul … are această obligație, iar apelanta-pârâtă trebuie doar să îi plătească suma brută
(neimpozitată), respectiv 207.118,59 lei.
Trebuie subliniat că, prin apelul său, … a solicitat rejudecarea în întregime a cauzei. De
asemenea, suma netă cuvenită (calculată prin aplicarea impozitului specific la suma arătată anterior)
este sensibil aceeași cu suma stabilită prin sentinţa civilă nr. 214/2016. Rezultă de aici că, pe de o
parte, practic, schimbarea sentinţei apelate are loc numai sub aspectul valorii impozitului datorat (în
sensul includerii în suma ce va fi plătită), iar pe de altă parte, Curtea nu încalcă dispozițiile art. 296
teza a II-a C.pr.civ. din 1865.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, ambele părţi au cerut acordarea şi recalcularea lor.
Din această perspectivă, Curtea reţine că:
- apelanta-pârâtă a avansat, până acum, suma totală de 38.147 lei, iar apelantul-
reclamant 50.452 lei;
- acțiunea reclamantului a fost admisă, dar nu în cuantumul solicitat de acesta, ci într-
unul mai mic;
- apelul reclamantului nu este întemeiat, în schimb cel al pârâtei da;
- sumele datorate reciproc de părţi se compensează până la concurența celei mai mici
dintre ele, iar
- onorariile de avocat plătite de apelantă sunt exagerate în raport cu însuși obiectul
pricinii, astfel că urmează ca … să achite societăţii … suma de 21.000 lei cu titlul de cheltuieli de
judecată. Totodată, Curtea va admite decontul întocmit de experta … şi va obliga apelantul la plata
către aceasta a diferenței de onorariu de 1.100 lei.
În consecinţă, Curtea va respinge, ca neîntemeiat, apelul formulat de … împotriva sentinţei
civile nr. 214/2016 (şi, implicit, a sentinţei civile nr. 279/2016) pronunțate de Tribunalul Galaţi, însă
va admite apelul formulat de societatea … împotriva sentinţei civile nr. 214/2016, pe care o va
schimba în parte, în sensul că va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 207.118,59 lei, în
loc de „187.116 lei, sumă deja impozitată”.
Curtea va obliga pe reclamant la plata către societate a sumei de 21.000 de lei reprezentând
cheltuieli de judecată, şi către expertul … la plata sumei de 1100 de lei.
Totodată, Curtea va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin
prezentei hotărâri.

144
2. Titlu: Nulitatea recursului potrivit art. 489 alin. (2) C.pr.civ.
Cuprins pe materii: Drept procesual civil
Indice alfabetic: - recurs
- motive de recurs
- nulitatea recursului
Legislaţie relevantă: art. 488-489 C.pr.civ.
Rezumat: Recursul nu este o a doua cale ordinară (devolutivă) de atac, ci una dintre căile
extraordinare, care poate fi promovată numai în condiţiile strict determinate de lege. De asemenea,
în analiza sa, instanţa de recurs este limitată de situația de fapt așa cum a fost ea stabilită de
instanțele de fond, fără a o putea schimba (motiv pentru care şi regimul probatoriu este foarte
restrictiv – doar înscrisuri noi, potrivit art. 492 C.pr.civ.). Rezultă, în aceste condiții, că argumentele
din recurs – care sunt, în realitate, critici referitoare la situația de fapt – nu se încadrează în motivele
de recurs instituite de lege, astfel că decizia recurată nu poate fi analizată din perspectiva legalității.
Iar, potrivit art. 489 alin. (2) C.pr.civ., este nul recursul în cazul în care motivele invocate nu se
încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Decizia civilă nr. 45/12.02.2020 a Curţii de Apel Galaţi

1. Cererea de chemare în judecată

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 14.03.2018, sub numărul
3783/231/2018, reclamanta … a solicitat în contradictoriu cu … şi cu … să se constate stinse toate
obligaţiile născute din contractul de credit nr .../31.05.2007 şi actele adiţionale ulterioare, ca urmare
a transmiterii dreptului de proprietate asupra imobilului constând în apartament situat in …, Bd. …
nr…, etj. …, ap…., jud. … către creditorul ...
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat contractul de credit nr …./31.05.2007,
garantat cu ipotecă asupra imobilului situat în …, Bd. … nr. …, etj…., ap…., jud. … către creditorul
...
În drept, şi-a întemeiat cererea pe disp.art.8 din Legea nr. 77/2016.
1.2. Întâmpinări
Pârâta … a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive,
întrucât a cesionat creanţa către …, notificând-o pe reclamantă prin notificarea 3968/06.07.2016, iar
noul cesionar se subrogă în drepturile sale privind creanţa. Pe fond a solicitat respingerea cererii de
chemare în judecată întrucât reclamanta trebuie să facă dovada îndeplinirii condiţiilor impreviziunii,
astfel cum a stabilit Curtea Constituțională prin Decizia 623/25.10.2016, respectiv un eveniment
ulterior şi pe care nu l-ar fi putut prevedea la data încheierii contractului de credit, iar impreviziunea
ar putea avea efect asupra dării în plată, doar în măsura în care orice alte măsuri de adaptare a
contractului nu ar fi apte să reechilibreze prestaţiile părţilor contractante. Sarcina probei în ceea ce
priveşte condiţiile impreviziunii aparţine consumatorului.
În drept, art.205 Cod proc.civ. şi s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Pârâta … a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive
şi în subsidiar respingerea acţiunii ca neîntemeiată. În motivare a arătat că reclamanta nu a mai achitat
ratele contractului de credit, banca a declarat scadenţa anticipată a creditului şi a demarat executarea
silită. Ulterior, creditorul bancar a cesionat întreaga creanţă. Ulterior, a fost cesionată întreaga creanţă
către ...
1.3. Soluţia instanţei de fond

145
 Prin sentinţa 7769/2018, Judecătoria Focşani a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale
pasive a … şi a …, ca neîntemeiate.
A fost admisă cererea reclamantei … şi pe cale de consecinţă, s-a constatat stingerea oricăror
datorii izvorâte din contractul de credit nr. 410547/31.05.2017 şi actele adiţionale.
2. Apelul
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel … şi … (fosta …).
Apelanta … a criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru
următoarele considerentele:
- sub aspectul calităţii procesuale pasive a …, a susţinut că la dosarul cauzei nu există un
contract prin care să se fi făcut dovada existenţei cesiunii intervenită între aceasta şi …
- cererea de chemare în judecată este inadmisibilă.
Apelanta … (fosta …) a susţinut netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei de fond, apreciind că
în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, faţă de dispoziţiile
art. 8 Legea nr. 77/2016, din care rezultă că acţiunea consumatorului se îndreaptă faţă de titularul
creanţei, ori conform contractului de cesiune, această calitate o are …, iar pe fondul cauzei, a susţinut
că nu sunt îndeplinite condiţiile, impreviziunii, prin raportare la deciziile 623/2016 şi 75/2017 ale
Curţii Constituţionale.
Prin decizia civilă nr. 222 din 10.09.2019 pronunţată de Tribunalul Vrancea au fost respinse
apelurile declarate de … şi … împotriva sentinţei civile nr. 7769/29.11.2018, pronunţată de
Judecătoria Focşani, ca nefondate.
Au fost obligate apelantele în solidar la plata către intimata reclamantă a sumei de 1200, cu
titlu de cheltuieli de judecată în apel.
3. Recursul
3.1. Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs, în termen legal, …, solicitând admiterea
recursului şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii formulată de intimata …
Motivarea în fapt şi în drept a recursului
Recurenta a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, arătând că lipsa
îndeplinirii a oricăreia dintre condițiile prevăzute de art. 1271 Cod civil duce la respingerea cererii.
În acest sens, s-a arătat că la data contractării creditului, debitorul avea calitatea de director a
sucursalei … a …, fapt ce conduce la ideea că aceasta putea să prevadă o eventuală depreciere a leului
în detrimentul francului elvețian în considerarea funcției pe care o deținea.
Mai mult decât atât, debitorul intimat nu a probat în niciun fel că nu mai deține resursele
necesare achitării creanței către recurentă, aceasta încercând să se sustragă de la plata datoriei, or
sarcina probei, potrivit art. 249 Cod procedură civilă, revine celui care face o susținere.
Ca atare, s-a susţinut că debitorul intimat şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor în ceea
ce privește schimbarea cursului valutar CHF-RON, motiv pentru care s-a solicitat admiterea
recursului, iar în rejudecare respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind inadmisibilă.
De asemenea, s-a invocat faptul că reclamanta nu a făcut dovada negocierii obligațiilor sale
de plată cu …, în calitate de creditor, condiție obligatorie instituită de Codul civil, şi a cărei
neîndeplinire în termenele şi condițiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acestei acțiuni.
Pe cale de consecință, a solicitat admiterea excepției şi respingerea acțiunii ca inadmisibilă,
pe motiv de neîndeplinire de către reclamant a procedurii prealabile obligatorii.
Pe fond, s-a invocat faptul că acțiunea este nedovedită, întrucât așa cum rezultă şi din
expunerea de motive a legii precum şi din Directiva 2014/17/ UE, cele două acte normative au ca

146
scop protejarea consumatorilor care se află în situaţii dificile de plată şi nu oricăror persoane care
refuză restituirea creditului, deşi au o situație materială care le-ar permite achitarea acestuia.
Reclamanta nu a făcut dovada că se află într-o situație precară care face deosebit de oneroasă
restituirea creditului, ci este de rea credință şi încearcă să se sustragă în continuare de la îndeplinirea
obligațiilor sale contractuale, ignorând condițiile de aplicare a Legii nr. 77/2016.
A solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi orice alte probe ce se vor dovedi utile şi
pertinente soluționării prezentei cauze.
In drept, au fost invocate disp. art. 483, orice alte dispoziții menționate în cererea de recurs.
3.2. Întâmpinare
Pe cale de excepție, intimata … a invocat nulitatea recursului declarat de …, întrucât
recurenta nu a indicat niciun motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 Cod pr.civ. și nici unul
dintre motivele indicate nu se încadrează în motivele de casare, astfel cum prevede art. 489 alin. 2
Cod pr.civ.
Pe fond, a arătat că motivele de recurs reprezintă, la fel ca și în cazul motivelor de apel, o
copie fidelă a apărărilor din întâmpinarea depusă la Judecătoria Focșani, fără nicio critică, de
netemeinicie sau nelegalitate a hotărârii pronunțate în apel de Tribunalul Vrancea.
A mai arătat că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au analizat condițiile de
admisibilitate ale dării în plată și aplicabilitatea teoriei impreviziunii şi a concluzionat că toate
condiţiile sunt îndeplinite.
În drept, a invocat disp. art. 490 alin. 2 și art. 471 alin.5 Cod pr.civ.
În probaţiune, a solicitat proba cu înscrisuri.
A solicitat anularea recursului ca nemotivat și, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat,
cu consecința menținerii deciziei civile nr. 222/10.09.2019, pronunțată de Tribunalul Vrancea în
dosarul nr. 3783/231/2018, ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentei - pârâte la plata
cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:
Potrivit art. 483 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul urmărește să supună instanţei
competente examinarea, în condiţiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept
aplicabile. De asemenea, conform art. 499 C.pr.civ., hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în
considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori,
după caz, s-au respins.
Din această perspectivă, Curtea reţine că recurenta-pârâtă … nu invocă vreunul dintre
motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) C.pr.civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se
poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:
1. când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale;
2. dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe
fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea
cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;
3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe,
invocată în condiţiile legii;
4. când instanţa a depășit atribuțiile puterii judecătorești;
5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare
atrage sancțiunea nulității;
6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive
contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;

147
 7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;
8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
De fapt, recurenta solicită rejudecarea cauzei şi respingerea cererii de chemare în judecată,
fiind nemulțumită de:
- faptul că instanţa nu a avut în vedere că intimatul-reclamant avea cunoștințe economice
aprofundate, deci şi-a asumat riscul schimbării cursului valutar franc elvețian – leu;
- faptul că intimatul-reclamant nu a probat că nu mai deține resursele necesare achitării
debitului datorat recurentei;
- faptul că reclamantul nu a încercat să renegocieze cu recurenta condiţiile contractuale,
ci s-a adresat direct instanţei de judecată, şi
- faptul că cererea de chemare în judecată este nedovedită.
Curtea reamintește că recursul nu este o a doua cale ordinară (devolutivă) de atac, ci una dintre
căile extraordinare, care poate fi promovată numai în condiţiile strict determinate de lege. De
asemenea, în analiza sa, instanţa de recurs este limitată de situația de fapt așa cum a fost ea stabilită
de instanțele de fond, fără a o putea schimba (motiv pentru care şi regimul probatoriu este foarte
restrictiv – doar înscrisuri noi, potrivit art. 492 C.pr.civ.). Rezultă, în aceste condiții, că argumentele
din recurs – care sunt, în realitate, critici referitoare la situația de fapt – nu se încadrează în motivele
de recurs instituite de lege, astfel că decizia recurată nu poate fi analizată din perspectiva legalității.
Iar, potrivit art. 489 alin. (2) C.pr.civ., este nul recursul în cazul în care motivele invocate nu se
încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
În consecinţă, Curtea va admite excepţia, invocată de intimata …, a nulității şi va anula
recursul declarat de către … împotriva deciziei civile nr. 222 din 10.09.2019 a Tribunalului Vrancea.

3. Titlu: Restituirea sumelor avansate de un creditor în falimentul debitorului

Cuprins pe materii: Dreptul insolvenţei
Indice alfabetic: - Faliment
- Restituire sume
Legislaţie relevantă: Legea nr. 85/2006 a insolvenţei
Rezumat: Sumele avansate de un creditor în cursul falimentului debitorului pot fi returnate fie pentru
că au fost solicitate de însăși debitoare [caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 64 alin. (6) din
Lega nr. 85/2006], fie ca urmare a incidenței instituțiilor plății nedatorate (art. 1341-1344 C.civ.)
ori a îmbogățirii fără justă cauză (art. 1345-1348 C.civ.).

Decizia civilă nr. 14/22.01.2020 a Curţii de Apel Galaţi

1. La data de 18.01.2019 a fost înregistrată sub nr. 5739/121/2011/*a27 la Tribunalul Galați

o contestație împotriva măsurii lichidatorului judiciar formulată de creditoarea … în contradictoriu
cu debitoarea … prin lichidatorul judiciar …, prin care a solicitat:
- admiterea acțiunii şi desființarea măsurii lichidatorului judiciar de a refuza plata creanței de
193.178,51lei reprezentând sume avansate după deschiderea procedurii de faliment, cu consecinţa
recunoaşterii acestei creanţe ca fiind una curentă.
148
 În motivare, creditoarea a arătat că deţine faţă de debitoare o creanţă în valoare de 193.178,51
lei provenind din împrumuturi acordate societăţii debitoare pentru plata următoarelor creanţe:
- 20.328,51 lei facturi fiscale neachitate până la sfârşitul anului 2018, constând în
contravaloarea de profil U produs revândut către … în vederea compensării de creanţe, precum şi
facturi de ţeavă, tablă zincată şi bonuri pentru salariaţi;
- 172.850 lei - împrumuturi acordate în perioada 01.2017-08.2018 către societatea debitoare
pentru conservarea bunurilor acestei societăţi. Aceste plăţi au fost aduse la cunoştinţa … şi …, care
nu a contestat aceste plăţi. De altfel şi actualul lichidator … a agreat poziţia exprimată în Adunarea
Creditorilor nr. 761/2017 ca pe toată perioada falimentului să se continue activitatea de conservare a
patrimoniului societăţii, în acest sens realizându-se cheltuieli cu energia electrică, apă, salariaţi, etc.
În acest sens s-a mai arătat că din luna martie 2015 şi până în prezent societatea debitoare nu
a avut alte lichidităţi în afară de cele avansate de …, actualului lichidator judiciar fiindu-i comunicate
toate plăţile făcute de contestatoare. Sumele achitate au vizat: 95.748 lei pentru plata salariilor, 48.445
lei pentru energia electrică, 5223 lei reparaţii electrice, 15000 lei evaluare patrimoniu şi 8434 lei
onorariul lichidatorului, taxe la primărie, gaz şi apă.
În drept, a fost întemeiată contestația pe prevederile art. 123 al.1 pct.1 din Legea nr. 85/2006.
Debitoarea … prin lichidatorul judiciar … a depus întâmpinare intitulată „Note de susţinere”,
prin care s-a arătat că în urma verificării sumelor reprezentând împrumuturi acordate de contestatoare
societăţii debitoare în valoare de 228.559 lei, în perioada dinainte de numirea sa ca lichidator judiciar,
a constatat că acestea nu întrunesc condiţiile legale pentru a putea fi plătite. În acest sens s-a
arătat că sumele împrumutate au fost puse la dispoziţia administratorului special, care după intrarea
în faliment nu mai avea calitatea de a putea administra activitatea debitoarei falite, atribuţiile
manageriale revenind exclusiv lichidatorului judiciar. Pentru procurarea de lichidităţi în vederea
derulării procedurii, lichidatorul judiciar putea vinde urgent anumite bunuri în acest sens, iar nu a
apela la împrumuturi de genul celor în litigiu.
2. Prin sentinţa civilă nr. 346/18.09.2019 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr.
5739/121/2011*/a27 a fost respinsă acțiunea având ca obiect contestație împotriva măsurii
lichidatorului judiciar, formulată de creditoarea … în contradictoriu cu debitoarea … prin lichidatorul
judiciar …, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În fapt, la data de 16.05.2012 prin sentinţa civilă nr. 762/2012 s-a dispus deschiderea
procedurii generale de insolvenţă a debitoarei …, fiind numit în calitate de administrator judiciar …,
înlocuit fiind de consorțiul ...
Prin sentinţa civilă nr. 92/09.03.2015 a fost deschisă procedura de faliment a debitoarei … şi
a fost desemnat lichidator judiciar provizoriu al debitoarei consorţiul … Filiala … şi ... Acesta a
formulat cerere de înlocuire, motiv pentru care instanța a desemnat lichidator judiciar provizoriu pe
...
Potrivit măsurii dispuse prin adresa nr. 16/10.01.2019, lichidatorul judiciar a refuzat plata
creanței curente solicitată de … argumentând faptul că de la deschiderea falimentului intervine
dizolvarea societăţii şi ridicarea dreptului de administrare de către directori sau administratorii
statutari, iar orice acţiune de plată trebuie aprobată de lichidatorul judiciar care devine managerul
debitoarei.
În drept, sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 21, 46, 49 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce priveşte legalitatea măsurii contestate și eventualul debit pe care debitoare îl datora
creditoarei cu titlu de creanță curentă s-a reţinut că sumele pretinse de contestatoare ca fiind plată

149
curentă sunt de fapt împrumuturi de bani acordate de contestatoarea … în perioada de faliment către
administratorul special al societăţii debitoare …, sume din care au fost efectuate o serie de plăţi pentru
facturi neachitate, salarii, utilităţi etc.
Instanţa de fond a reţinut că după ridicarea dreptului de administrare în perioada de insolvenţă
şi cu atât mai mult în perioada de faliment, desfăşurarea activităţilor curente şi efectuarea de plăţi
către creditori se poate face sub conducerea practicianului în insolvenţă. În cauză, plăţile cu salariile,
cu cheltuielile curente etc. trebuiau să fie făcute sub coordonarea lichidatorului judiciar.
Împrumuturile în litigiu la care ar fi apelat debitoare de la contestatoare, depăşesc operaţiunile
curente arătate mai sus, iar pentru acestea, chiar şi în perioada de insolvenţă, dar mai ales în perioada
de faliment, era necesară o autorizare a lor din partea Comitetului creditorilor.
O astfel de autorizare din partea Comitetului creditorilor nu a fost dovedită în cauză pentru
nici una din operaţiunile de împrumut realizate de administratorul special în numele debitoarei de la
contestatoare. Ca urmare, operaţiunea de împrumut realizată de administratorul special în numele
debitoarei se situează în afara atribuţiilor sale legale stabilite de art. 18 din Legea nr. 85/2006.
În aceste condiţii, în care lichidatorul judiciar - consorţiul … Filiala … şi … şi ulterior … -
nu au autorizat împrumuturile în litigiu pentru debitoare şi nici Comitetul creditorilor nu a aprobat
aceste operaţiuni, înseamnă că în realitate nu debitoarea, prin reprezentanţii săi, a luat împrumuturile
în litigiu şi ca urmare, nu debitoarea are obligaţia de a restitui către … aceste sume de bani în litigiu.
În consecință, față de toate considerentele mai sus arătate și de motivele invocate de
contestatoare, instanța a respins contestația ca nefondată, având în vedere că în lipsa autorizării din
partea reprezentanţilor legali ai debitoarei falite, aceasta nu datorează contestatoarei vreo sumă de
bani din perioada de faliment.
Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal, a declarat recurs contestatoarea …, care a
solicitat admiterea căii de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul anulării măsurii lichidatorului
…, manifestată prin adresa nr. 16/10.01.2019, prin care a fost refuzată plata unei creanțe curente de
193.178,51 lei reprezentând sume avansate după deschiderea procedurii de faliment, cu consecința
recunoașterii acestei creanțe drept una curentă în sensul prevederilor art. 123 alin. 1 pct. 1-1 din Legea
nr. 85/2006.
A invocat faptul că hotărârea primei instanțe este netemeinică prin raportare la aplicarea art.
46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, întrucât în cauză nu se pune în discuție efectuarea unor plăți de
către debitoare, ci faptul că în calitate de terț, dorind să ajute, a plătit pentru debitoare cheltuieli de
procedură, astfel încât activele debitoarei … să nu se distrugă, iar personalul administrativ să poată
continua activitatea de lichidare a societății.
A mai susţinut că o parte din aceste cheltuieli au fost autorizate de organele specifice
procedurii insolvenței.
Soldul creanței curente pe care … o deține la … este de 193.178,51 lei și provine din
următoarele operațiuni:
- Facturi emise şi neachitate până la sfârșitul anului 2018 în suma de 20.328,51 lei, dintre care
factura nr. 3004392/15.01.2018 în suma de 18.003,51 lei este aferentă lucrărilor aprobate de
Adunarea Comitetului Creditorilor din data de nr 761/18.10.2017;
- Sume acordate cu titlul de împrumut în perioada ianuarie 2017- august 2018 de către …
pentru conservarea societății … aflată în lichidare în suma de 172.850 lei.
La data preluării întregii documentaţii aferentă dosarului nr.5739/121/2011 (08.08.2017),
lichidatorul nu a denunțat și nu a ridicat nicio problemă cu privire la vreun contract din cele existente

150
şi nici nu a contestat sumele încasate cu titlul de împrumut de la … în perioada de la data declanșării
falimentului şi până la preluare.
De asemenea, … a agreat urmare a poziției exprimate în Adunarea Creditorilor nr.
761/08.10.2017 în sensul că pe toata perioada falimentului este necesară conservarea patrimoniului
societății, în acest sens realizându-se cheltuielile cu energia electrică, pază, apă, salariați etc.
Pentru … contul de lichidare a fost deschis de lichidatorul … în luna noiembrie 2017, deși
preluarea mandatului a avut loc în august 2017. În toată această perioadă, pentru a menține activitatea
de conservare a fost necesară efectuarea de plăţi către furnizori, acestea neputând fi operate prin
contul ...
Totodată, pe toată perioada din martie 2015 (deschiderea procedurii de faliment şi până la 31
august 2018 societatea … nu a dispus de lichidități în afara de cele primite de la …, cu mici excepții
când au fost vândute active din patrimoniul societății.
In perioada iulie 2017 - august 2018 sumele încasate de la … cu titlul de împrumut pentru
plata activităților de conservare, se ridica la valoarea de 112.972,06 lei sume aduse la cunoștința
lichidatorului … prin registrele de bancă şi casă, dar şi prin adresele şi fisele de cont puse la dispoziţia
acestuia în toata această perioadă. Astfel, lichidatorului i-au fost comunicate atât încasările cât și
plățile, prin adresele şi documentele justificative anexate începând cu opisul nr. 314/16.03.2018,
opisul din data de 22.08.2018, opisul din data de 890/16.10.2018, opis 53/15.10.2018, perioada în
care aceste sume nu au fost contestate sau refuzate de către lichidator.
Modul de distribuire a sumelor încasate de la …, au fost aduse la cunoștința … şi pe parcursul
anului 2018.
Prin măsura lichidatorului judiciar …, manifestată prin adresa nr. 16/10.01.2019, a fost
refuzată plata unei creanță curente şi niciunul dintre argumentele invocate de lichidator nu pot
conduce la infirmarea caracterului cert lichid și exigibil al acestei creanțe.
Apreciază că nu există nici un text de lege care să fi fost încălcat de recurenta-contestatoare.
Din contră, prin plățile ordonate făcute de aceasta patrimoniul debitoarei a fost conservat, iar valoarea
activelor ce urmează a fi lichidate a rămas intactă.
În subsidiar, s-a solicitat instanței de fond să considere că sumele de bani nu trebuiau achitate
de subscrisa în contul …, acestea urmând a ne fie returnate prin aplicarea prevederilor legale aferente
instituției plății nedatorate, respectiv a îmbogățirii fără justă cauză.
Practic patrimoniul … s-a îmbogățit în mod nejustificat cu sumele achitate de recurentă, iar
patrimoniul acesteia s-a diminuat în mod nejustificat cu valoarea corespunzătoare a îmbogățirii
înregistrate de ...
Întrucât instanța de fond nu a făcut nicio referire la acest capăt de cerere, lăsându-1 practic
nerezolvat, a invocat faptul că această neregulă este sancționată cu nulitatea absolută a hotărârii
atacate, în temeiul art. 252 C.proc.civ. din 1865.
De asemenea, instanța de fond a nesocotit prevederile art.1345 C.civ., invocându-se în
subsidiar faptul că în speţă este vorba de îmbogățire fără justă cauză, împrejurare ce o îndreptățește
pe recurentă să solicite achitarea sumei de 193.178,51 lei cu titlu de creanță curentă.
Intimaţii nu au formulat întâmpinare.
Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:
Potrivit art. 3041 din vechiul Cod de procedură civilă din 1865 (aplicabil ca lege în vigoare la
data declanșării litigiului – dosarul de insolvență fiind din anul 2011), recursul declarat împotriva
unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare
prevăzute de art.304, ci instanţa poate examina cauza sub toate aspectele. Totuși, instanţa se poate

151
pronunţa doar asupra motivelor invocate de părţi, potrivit principiului disponibilităţii, reglementat de
art. 129 alin. (6) C.pr.civ. din 1865.
Din această perspectivă, referitor la incidența art. 46 şi 49 din Legea nr. 85/2006 a insolvenţei,
Curtea reţine că primul text de lege stabilește regimul juridic al actelor, operațiunilor şi plăților
efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii. Or, în speţă, nu sunt analizate astfel de operațiuni,
ci, dimpotrivă, se solicită debitorului să facă o plată, deci textul nu este incident.
Iar în ceea ce priveşte art. 49 din lege, acesta priveşte perioada de observație, or debitoarea …
este în procedură de faliment, astfel că textul este, evident, inaplicabil.
În cauză, recurenta … solicită ca debitoarea să îi returneze anumite sume avansate în cursul
procedurii de insolvență, fie pentru că au fost solicitate de însăși debitoare [caz în care sunt aplicabile
dispozițiile art. 64 alin. (6) din Lega nr. 85/2006], fie ca urmare a incidenței instituțiilor plății
nedatorate (art. 1341-1344 C.civ.) ori îmbogățirii fără justă cauză (art. 1345-1348 C.civ.).
Referitor la pretențiile recurentei …, Curtea reţine, în ceea ce priveşte reparația liniei electrice
LEA 20kv, că operațiunea a fost supusă aprobării comitetului creditorilor chiar de către lichidatorul
debitoarei, … (raportul nr. 761 din 18.10.2017), deci are acceptul acestuia. Mai mult, operațiunea a
fost acceptată de adunarea creditorilor, așa cum reiese din procesul-verbal nr. 890 întocmit de
lichidator la 23.11.2017.
După cum rezultă din facturile emise de prestatorul reparației, … (nr. 3001913 din 03.10.2017
şi 3001935 din 19.10.2017), valoarea acesteia a fost de 19.223,26 lei. Plata a fost făcută prin
revânzarea unor produse vândute de … (profil U, cumpărat de … cu 18.003,51 lei şi revândut cu
18.093,53 lei; țeavă LBC, cumpărată cu 529,37 lei şi revândută cu 534,36 lei etc.). La rândul său,
debitoarea nu a făcut dovada plății acestor produse către recurentă, deși îi revenea această obligație
(recurenta nu poate face dovada neplății, fiind un fapt negativ, ci doar a existenței obligației, revenind
debitoarei sarcina să facă dovada pozitivă contrară, respectiv a plății). Rezultă că această pretenție
este întemeiată.
În ceea ce priveşte evaluarea bunurilor debitoarei, aceasta a fost acceptată de adunarea
creditorilor din 07.09.2017 şi adusă la cunoștința comitetului creditorilor cu raportul nr. 761 din
18.10.2017. Rezultă că obligația asumată de către debitoarea reprezentată de lichidator, prin semnarea
contractului nr. 25 din 09.09.2017 cu evaluatorul …, de plată a onorariului de 15.000 lei, este legală.
Nici în acest caz debitoarea nu a făcut dovada plății, deci şi această pretenție este întemeiată.
În ceea ce priveşte salariile angajaților debitoarei, acestea au fost stabilite prin acte adiționale
la contractele individuale de muncă, acte semnate chiar de lichidatorul …, deci însușite de către
debitoare. De altfel, lichidatorul a fost de acord cu menținerea contractelor de muncă pentru un număr
de 6 angajați, așa cum reiese din adresa nr. 38/20.03.2018, înregistrată la lichidator sub nr.
338/21.03.2018. Şi în acest caz debitoarea nu a făcut dovada plății sumei de 95.748 lei cu titlul de
salarii, deci şi această pretenție este fondată.
În ceea ce priveşte bonurile cadou pentru salariați, din probele administrate nu reiese că
acestea ar fi reprezentat obligații asumate de debitoare în raport cu aceștia (prin acte adiționale la
contractele de muncă) şi nici că sumele au fost efectiv plătite. Or, potrivit art. 1169 C.civ. din 1864
(de asemenea aplicabil în speţă ca lege în vigoare la data declanșării litigiului judiciar), cel ce face o
afirmație trebuie să o dovedească, în caz contrar afirmaţia apărând ca neîntemeiată, deci pretenția va
fi respinsă ca atare.
În ceea ce priveşte celelalte sume acordate ca împrumut către …, Curtea reţine că, în
multiplele contracte încheiate în anii 2017-2018, drept reprezentant al debitoarei este …, în calitate
de director general. Or, potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, după ridicarea dreptului de

152
administrare (care, în speţă, a avut loc la 09.03.2015, prin deschiderea procedurii de faliment),
debitorul este reprezentat numai de lichidator (în speţă, …), iar nu şi de alte persoane. Altfel spus,
obligațiile asumate de către directorul general nu sunt opozabile debitoarei, iar pretinsele plăți cu
sumele împrumutate, făcute în interesul debitoarei (utilități, impozite, onorariu lichidator etc.), nu au
fost dovedite, deci pretenția este, de asemenea, lipsită de temeinicie.
În aceeași privință trebuie menționat că, pentru a fi incidentă instituția îmbogățirii fără justă
cauză, este necesar ca să existe o pierdere patrimonială (în speţă, suferită de …) şi o îmbogățire de
care să fi beneficiat debitoarea or, nefiind dovedite plățile, nu se pune problema nici a pierderii şi nici
a beneficiului.
Iar în ceea ce priveşte plata nedatorată, art. 1341 C.civ. din 2009 permite restituirea, însă
numai de la cel care a primit plata. Or, în speţă, plățile se pretinde că au fost făcute către terți (furnizori
de utilități, organe fiscale etc.), deci aceste persoane pot sta în judecată ca pârâte; debitoarea ar putea
fi obligată numai în subsidiar, conform art. 1342, deci nici această instituție juridică nu este incidentă.
În consecinţă, constatând temeinicia parțială a motivelor invocate, Curtea va admite recursul
declarat de recurenta … împotriva sentinţei civile nr. 346 din 18.09.2019 a Tribunalului Galaţi –
Secţia a II-a civilă, va modifică sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite în parte contestaţia
formulată de creditoarea … împotriva măsurii luată de …, lichidator al debitoarei …, prin adresa nr.
16 din 10.01.2019, în sensul că va obliga debitoarea să plătească creditoarei suma de 129.971,26 lei
reprezentând creanţă curentă.

4. Titlu: Efectul denominării monedei naţionale asupra depozitelor bancare

Cuprins pe materii: Drept civil
Indice alfabetic: - Leu
- Denominare
Legislaţie relevantă: Legea nr. 348/2004 privind denominarea monedei naționale
Rezumat: Prin Legea nr. 348/2004 privind denominarea monedei naționale (art. 1) s-a stabilit că,
la data de 1 iulie 2005, moneda națională a României, leul, va fi denominată astfel încât 10.000 lei
vechi, aflați în circulație la această dată, vor fi preschimbați pentru 1 leu nou. În continuare, legea
explică faptul că denominarea este acțiunea de reducere a valorii nominale a însemnelor monetare.
Aşadar, cei 20.000 lei vechi de la 30.06.2005 (depuși de recurentul-reclamant în anul 1990) au
devenit 2 lei noi la 01.07.2005, astfel că la această sumă ar fi fost îndreptățit recurentul în prezent.

Decizia civilă nr. 9/15.01.2020 a Curţii de Apel Galaţi

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani în data de
22.09.2017 sub nr. 13807/231/2017, reclamantul … a solicitat în contradictoriu cu pârâții … prin …
și … - Sucursala … obligarea pârâților la restituirea sumei de 20.000 lei și la plata despăgubirilor
actualizate la zi pentru depozitele CEC constituite cu titlu de economii cu dobândă și câștiguri în

153
autoturisme, conform carnetelor CEC cu nr. 72013717618, 72013717536, 72013717537,
72013717809, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul … prin … prin A.J.F.P. … a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei
calității procesuale pasive a acestuia, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâta … a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 4401/24.05.2018 Judecătoria Focșani a respins excepția lipsei calității
procesuale pasive a … prin …, ca fiind neîntemeiată, a respins acțiunea formulată de reclamant ca
neîntemeiată.
2. Cererea de apel
Împotriva sentinței nr. 1861/2018 a promovat apel …, înregistrat pe rolul Tribunalului
Vrancea în data de 25.07.2018 sub nr. 13807/231/2017, solicitând instanței de control admiterea
apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, admiterea cererii de chemare în judecată.
Prin decizia civilă nr. 229/17.09.2019 pronunţată de Tribunalul Vrancea a fost respins apelul
declarat de apelantul … împotriva sentinţei civile nr. 4401/24.05.2018 pronunţată de Judecătoria
Focşani, în dosarul nr. . 13807/231/2017, ca nefondat.
3. Cererea de recurs
Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, a declarat recurs reclamantul ...
În esenţă, s-a arătat că decizia recurată este nelegală întrucât instanța a încălcat tempus regit
actum, a încalcat principiul neretroactivității legii prevăzut de art. 6 Cod civil si de art. 15 alin. 2
Constituția României, această încălcare ducând la aplicarea greșita a normei de drept material, normă
care nu era în vigoare la data nașterii raporturilor juridice, la data, încheierii depozitului, astfel încât,
singura lege care guvernează raportul juridic dedus judecății este Codul civil 1864, prin art. 1604.
În mod greşit, instanţa de apel a reţinut că în speţă sunt aplicabile Legea nr. 66/1996 și OUG
156/2007, întrucât aceste acte normative nu se aflau în vigoare în anul 1990, atunci când recurentul-
reclamant a constituit depozitele la CEC.
În perioada 1983-1986, când au fost emise cele 4 librete CEC de economii cu dobânda si
câștiguri în autoturisme, erau în vigoare prevederile art. 1604 din Codul civil din 1864.
De asemenea, pct. 5 din rubrica “Unele lămuriri pentru depunători” prevăzut la pag. 5 din
Libretele de economii CEC, „în afara dobânzilor şi a câștigurilor în autoturisme, toți titularii de librete
beneficiază şi de avantajele generale ale păstrării banilor la CEC: garantarea de către stat a sumelor
depuse, acestea putând fi retrase oricând: păstrarea secretului privind sumele depunătorilor şi
operațiile efectuate; scutirea de impozite și taxe a depunerilor, dobânzilor şi câștigurilor, acestea
nefiind supuse prescripției”.
S-a arătat că, contractul de depunere de sume de bani la Casa de Economii si Consemnațiuni
constituie o varietate a contractului de depozit neregulat încheiat între CEC, în calitate de depozitar,
şi o persoană fizică sau juridică, în calitate de deponent, prin care depozitarul se obliga să păstreze
sumele de bani depuse şi să le restituie, la cerere, cu dobânzile aferente, dintr-o dată sau fracționat,
titularului depunerii sau reprezentantului său.
În aceste condiții, depozitarul trebuie să înapoieze ceea ce a primit, iar în cazul depozitului
de bani, trebuie restituită aceeași sumă de bani, indiferent de sporirea sau scăderea valorii, întrucât
culpa aparţine … care nu a luat măsurile necesare pentru a împiedica inflaţia.
S-a mai precizat că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile aplicării legii în timp și a
pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv pentru care a solicitat
admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar în rejudecare admiterea apelului astfel cum a fost
formulat.

154
 In dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
În drept, au fost invocate disp. art. 1604 din Codul civil din 1864, art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ.
Intimata … a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,
apreciind că în mod legal instanţa de apel a reţinut că în speţă sunt incidente dispozițiile art. 66/1996
şi a celor privind depozitul din Vechiul Cod civil, având în vedere ca libretele CEC depuse de către
reclamant au natura juridică a unor depozite pe durată nedeterminantă, cu dobândă.
A arătat că nu poate fi primită modalitatea prin care recurentul reclamant solicită aplicarea
prevederilor art. 1604 din Codul civil. Chiar dacă depozitul trebuie restituit în moneda în care acesta
s-a făcut, a arătat că acest lucru presupune, cu necesitate, ca această moneda să fie în circulație.
Atât Codul civil de la 1864, cât şi Statutul de organizare şi funcționare al CEC (Decretul nr.
371/1958, respectiv HG nr. 888/1996) nu instituie în sarcina Băncii, în calitate de emitent al titlurilor
deținute de reclamant, obligația de a le răscumpăra la valoarea actualizată cu indicele de inflație sau
de a acorda despăgubiri pentru scăderea puterii inițiale de cumpărare a monedei depuse, ci doar
obligația de a păstră banii depozitați, de a calcula dobânda aferentă şi de a-i restitui la cerere.
În mod legal şi temeinic, instanța de apel a reţinut faptul că reclamantului din prezenta cauză
nu i se pot aplica dispozițiile OUG 156/2000, deoarece libretul de economii cu dobândă şi câștiguri
în autoturisme deținut de reclamant nu se stabileşte printre cele 37.478 de depozite care au fost avute
în vedere la stabilirea valorii totale de despăgubiri, actul normativ respectiv fiind de strictă
interpretare şi vizează situaţii particulare.
Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:
Potrivit art. 483 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul urmărește să supună instanţei
competente examinarea, în condiţiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept
aplicabile. De asemenea, conform art. 499 C.pr.civ., hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în
considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori,
după caz, s-au respins.
Din această perspectivă, Curtea reţine că recurentul-reclamant … a invocat mai multe
argumente care se subsumează toate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ.,
argumente ce vor fi analizate în continuare.
Referitor la încălcarea principiului neretroactivității legii, Curtea reţine că, în fapt, așa cum au
stabilit instanțele de fond, recurentul-reclamant a avut mai multe raporturi juridice cu intimata-pârâtă
…, raporturi concretizate în patru carnete CEC emise în intervalul 23.01.1990 – 07.02.1990. În
opinia recurentului, aceste raporturi juridice sunt guvernate de dispozițiile art. 1604 C.civ. din 1865,
iar nu de dispozițiile din Legea nr. 66/1996 privind reorganizarea Casei de Economii şi
Consemnațiuni din România în societate bancară pe acțiuni şi, respectiv, din OUG nr. 156/2007
privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la ... în vederea achiziționării de
autoturisme.
Opinia recurentului este eronată; în realitate, în perioada constituirii raporturilor juridice era
aplicabil Decretul nr. 371/1958 privind organizarea şi funcţionarea Casei de Economii şi
Consemnațiuni a Republicii Populare Române, act normativ care, prin art. 2, instituia noţiunea de
libret de economii (carnet CEC), inclusiv pe cele cu câștiguri.
Respectivul act normativ a fost abrogat şi înlocuit de Legea nr. 66/1996, deci, iarăși contrar
opiniei recurentului, acest act normativ este incident în privinţa raporturilor sale juridice cu …
Iar în privinţa OUG nr. 156/2007, așa cum deja au reţinut instanțele de fond, aceasta nu este
aplicabilă raporturilor juridice deduse judecății, deci argumentul de recurs este, în mod vădit, lipsit
de pertinență.

155
 Referitor la restituirea sumelor consemnate de recurentul-reclamant … la …, Curtea reţine că
ambele acte normative menționate prevedeau că acestea sunt garantate de stat şi se restituie la cererea
deponentului (art. 2 din Decretul nr. 371/1958 şi, respectiv art. 4 din Legea nr. 66/1996), deci nici
măcar în această privință nu este incident art. 1604 C.civ. din 1865. Aşadar, recurentul-reclamant este
îndreptățit la restituirea contravalorii sumei de 20.000 lei depuse în anul 1990.
Sub acest aspect, Curtea reţine că, prin Legea nr. 348/2004 privind denominarea monedei
naționale (art. 1) s-a stabilit că, la data de 1 iulie 2005, moneda națională a României, leul, va fi
denominată astfel încât 10.000 lei vechi, aflați în circulație la această dată, vor fi preschimbați pentru
1 leu nou. În continuare, legea explică faptul că denominarea este acțiunea de reducere a valorii
nominale a însemnelor monetare.
Aşadar, cei 20.000 lei vechi de la 30.06.2005 (depuși de recurentul-reclamant în anul 1990)
au devenit 2 lei noi la 01.07.2005, astfel că la această sumă ar fi fost îndreptățit recurentul în prezent.
Numai că, așa cum au stabilit instanțele de fond, în conformitate cu regimul juridic al depunerilor
(reieșit din convenția părţilor, evidențiată de cele patru librete de economii), din această sumă au fost
plătite comisioanele datorate intimatei-pârâte …, astfel că, în prezent, valoarea depunerilor este 0.
Rezultă că pretenția recurentului … este neîntemeiată, așa cum corect au reţinut şi instanțele de fond.
În consecinţă, constatând netemeinicia motivelor invocate, Curtea va respinge ca nefondat
recursul declarat de către recurentul-reclamant … împotriva deciziei civile nr. 229 din
17.09.2019.2019 a Tribunalului Vrancea.

5. Titlu: Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile
pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Cuprins pe materii: Drept procesual civil.
Indice alfabetic: - hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
- condiţii de admisibilitate
Legislaţie relevantă: art. 519 C.pr.civ.
Rezumat: Potrivit art. 519 C.pr.civ., dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al curții de
apel, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei
lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de
soluționare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunțe o hotărâre prin care să
se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. Aşadar, legea impune mai
multe condiții pentru legala sesizare a Înaltei Curţi, iar neîndeplinirea şi a uneia singură dintre
condiţiile de sesizare, care sunt cumulative, duce la respingerea cererii.

Încheierea din 03.06.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea formulată, apelantul administrator judiciar ..., în calitate de administrator judiciar
al societăţii ... a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație şi Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri

156
prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care se referă la dispozițiile art.106 alin.(2) si
(3) prin raportare la dispozițiile art.104 alin.(2) şi art.106 alin.(2) din Legea nr.85/2014 în sensul:
- dacă noțiunea de „documentele suplimentare” se referă la documente justificative ale
creanței ce trebuiesc depuse cel mai târziu în termenul stabilit pentru depunerea cererii de admitere a
creanței;
- dacă verificarea pe fond a creanței se realizează în cadrul contestației prevăzută la art.
111 din Legea nr. 85/2014 în cazul în care administratorul judiciar a constatat că a intervenit
prescripția extinctivă a creanței.
Cu privire la condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație şi Justiție prevăzute
de art.519 CPC, a arătat că acestea sunt îndeplinite pentru următoarele argumente:
De lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispozițiilor legale arătate mai sus depinde
soluționarea pe fond a cauzei.
Astfel, a arătat că administratorul judiciar susține că actele adiționale la contractele de
împrumut, reprezentând documente justificative ale creanței, trebuiau depuse de către contestatoare
în termenul prevăzut de judecătorul sindic pentru depunerea declarațiilor de creanță. Depunerea
documentelor justificative ale creanței cu întârziere, odată cu contestația la tabelul de creanțe,
conducând la imposibilitatea administratorului judiciar de a analiza pe fond creanța cu privire la
caracterul sau cert, lichid şi exigibil la data deschiderii procedurii de insolvenţă.
Pe de altă parte, contestatoarele susțin faptul că administratorul judiciar nu a solicitat
informații şi documente suplimentare cu privire la creanțele solicitate, respectiv dacă contractele de
împrumut au fost sau nu modificate prin acte adiționale sau dacă sumele de bani prevăzute în
contractele de împrumut au fost sau nu efectiv plătite conform susținerilor din declarațiile de creanță.
Problema de drept enunțată în textul de lege prevăzut la art.106 alin. (2) din Legea nr. 85/2014
reprezintă un element de noutate în materia legislației privind insolvenţă, judecata se află pe rolul
Curții de Apel Galați, aceasta fiind investită cu soluționarea cauzei în ultima instanță.
A mai arătat că din verificările efectuate nu a regăsit ca chestiunile invocate să fi primit vreo
dezlegare din partea Înaltei Curți de Casație si Justiție şi faţă de situația de fapt şi de drept invocate,
a solicitat să se dispună în conformitate cu dispozițiile art.519 şi urm. CPC sesizarea ICCJ cu privire
la aspectele invocate şi suspendarea judecării cauzei până la pronunțarea soluției de către instanța
supremă. A solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.
Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:
În cauza de faţă, la termenul de judecată din 03.06.2020, a fost pusă în discuţie cererea de
sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept, cerere formulată de apelanta-debitoare ... prin administratorul
judiciar ...
Potrivit art. 519 C.pr.civ., dacă în cursul judecății, un complet de judecată al curții de apel,
învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei
lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de
soluționare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunțe o hotărâre prin care să se
dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. Aşadar, legea impune mai multe
condiții pentru legala sesizare a Înaltei Curţi, cum ar fi:
- chestiune de drept să fie una nouă şi
- de ea să depindă soluționarea pe fond a cauzei respective.

157
 În cauză, apelanta-debitoare ... a solicitat sesizarea Înaltei Curţi cu următoarele probleme de
drept:
- dacă noţiunea de „documente suplimentare” prevăzută de art. 106 alin. (3) din Legea nr.
85/2014 se referă la documente justificative ale creanței ce trebuie depuse cel mai târziu în
termenul stabilit pentru depunerea cererii de admitere a creanței, conform art. 104 alin. (2)
din lege; şi
- dacă verificarea pe fond a creanței se realizează în cadrul contestaţiei prevăzute de art. 111
din lege în cazul în care administratorul judiciar a constatat că a intervenit prescripția
extinctivă a creanței potrivit art. 106 alin. (2) din lege.
Curtea reamintește că noutatea soluției legislative nu se raportează doar la actul normativ în
care se regăsește (din această perspectivă, dispozițiile menționate fiind cuprinse într-o lege nouă –
Legea nr. 85/2014), ci la existenţa de-a lungul timpului a acestei soluţii în legislația relevantă. Or, din
acest punct de vedere se reţine că dispozițiile indicate sunt preluarea unor texte din legea anterioară
a insolvenţei, respectiv Legea nr. 85/2006. Astfel:
- obligația de anexare a documentelor justificative la cererea de declarare de creanţă, prevăzută
de art. 104 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, este preluată din art. 65 alin. (2) din Legea nr.
85/2006;
- posibilitatea practicianului în insolvență de a cere creditorului lămuriri şi documente
suplimentare, prevăzută de art. 106 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, era anterior reglementată
de art. 67 alin. (2) din Legea nr. 85/2006;
- constatările practicianului, cuprinse în tabelul preliminar de creanţe, trebuiau să se refere la
toate aspectele creanței, potrivit art. 72 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2006, deci inclusiv la
incidența prescripției extinctive, reglementată expres în prezent de art. 106 alin. (2) din Legea
nr. 85/2014, iar
- contestaţia la tabelul preliminar este prevăzută acum de art. 111 din Legea nr. 85/2014 şi era
anterior prevăzută de art. 73 din Legea nr. 85/2006.
Aşadar, toate chestiunile de drept sunt, în realitate, soluţii legislative care s-au regăsit în
vechea lege a insolvenţei, deci nu sunt noi. Rezultă că această condiție de sesizare a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie – a noutății chestiunii de drept – nu este îndeplinită. Iar condiţiile de sesizare sunt
cumulative, astfel că neîndeplinirea fie şi a uneia singure dintre ele duce la respingerea cererii.
În consecinţă, Curtea va respinge ca neîntemeiată cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
De asemenea, Curtea va stabili termen pentru continuarea judecății în cauza de faţă.

158
6. Titlu: Timbrarea unei cereri în pretenţii formulate împotriva unei societăţi aflate în insolvenţă
Cuprins pe materii: Insolvenţă
Indice alfabetic: - insolvenţă
- acţiune în pretenţii
- timbrarea
Legislaţie relevantă: art. 75 din Legea nr. 85/2014 a insolvenţei
Rezumat: În sistemul legislației insolvenţei, nu este posibilă valorificarea unor drepturi împotriva
debitorului în afara procedurii insolvenţei, ci este necesar ca reclamantul-creditor să depună o
cerere de admitere a creanței sale ori să formuleze o altă cerere expres prevăzută de această
legislație. Or, în aceste condiții, fiind o cerere introdusă la instanță în temeiul legislației privind
insolvența, acțiunea se taxează cu suma fixă indicată de OUG nr. 80/2013.

Încheierea din 03.06.2020 a Curții de Apel Galați

În fapt, prin cererea înregistrată pe 14.12.2016 la Tribunalul Galaţi, societatea debitoare …,

prin administratorul judiciar … şi prin administratorul special …, a formulat cerere în constatarea
dreptului său de proprietate asupra unor bunuri ce au format obiectul unor contracte de leasing, în
contradictoriu cu pârâta ... Această din urmă societate, la rândul său, a formulat cerere
reconvențională prin care a cerut constarea rezilierii unor contracte de leasing şi restituirea bunurilor
finanțate prin acele contracte. Ambele părţi au invocat, ca temei de drept, art. 123 din Legea nr.
85/2014 a insolvenţei.
Cererea reconvențională a fost anulată, de către instanță, ca netimbrată, prin încheierea de
şedinţă din 18.09.2019, iar cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentinţa
civilă nr. 506 din 19.12.2019.
Împotriva soluțiilor pronunțate de Tribunalul Galaţi a formulat apel incident …, iar pentru
această cale de atac instanţa de apel i-a pus în vedere să achite taxă de timbru de 111.707,50 lei. Partea
a formulat prezenta cerere de reexaminare taxă de timbru.
În drept, potrivit art. 14 alin. (1) din OUG nr. 80/2013, acțiunile, cererile, obiecțiunile,
contestațiile introduse la instanțele judecătorești în temeiul legislației privind insolvența se taxează
cu 200 lei, iar conform art. 23, apelul incident în astfel de cazuri se taxează cu 100 lei.
Curtea reamintește că, potrivit art. 75 din Legea nr. 85/2014, de regulă, de la data deschiderii
procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare
silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Excepțiile sunt punctuale (căile de atac
promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii
procedurii, acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului, acțiunile judiciare
îndreptate împotriva codebitorilor şi/sau terților garanți şi, respectiv, procedurile extrajudiciare aflate
pe rolul comisiilor sportive din cadrul federațiilor sportive) şi nu sunt incidente în cauză.
Rezultă de aici că, în sistemul legislației insolvenţei, nu este posibilă valorificarea unor
drepturi împotriva debitorului în afara procedurii insolvenţei, ci este necesar ca reclamantul-creditor
să depună o cerere de admitere a creanței sale ori să formuleze o altă cerere expres prevăzută de
această legislație. Or, exact acesta este cazul în speţă, apelanta … invocând, drept temei al cererii
sale, art. 123 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 85/2014 („Ulterior menținerii contractului,
cocontractantul poate solicita rezilierea acestuia pentru culpa debitorului, soluționarea cererii
făcându-se de judecătorul-sindic”). Aşadar, este evident că cererea acestei apelante se încadrează în

159
dispozițiile anterior menționate ale art. 14 din OUG nr. 80/2013, în sensul că este o cerere introdusă
la instanță în temeiul legislației privind insolvența, deci se taxează cu suma fixă indicată.
În consecinţă, Curtea va admite cererea de reexaminare formulată de apelanta … şi va stabili
în sarcina acestei părţi o taxă de timbru de 100 lei pentru apelul declarat în cauza ce formează obiectul
dosarului nr. 6664/121/2014/a41, în locul celei de 111.707,50 lei.

7. Titlu: Nulitatea recursului pentru neîncadrarea în motivele indicate expres de art. 488 C.pr.civ.
Cuprins pe materii: Drept procesual civil
Indice alfabetic: - Recurs
- Motive de casare
Legislaţie relevantă: art. 488 C.pr.civ.
Rezumat: Recursul este o cale extraordinară de atac, cu un scop precis, stabilit expres de lege, deci
analiza instanţei de recurs este limitată de situația de fapt stabilită de instanțele de fond [pe care nu
o poate modifica, potrivit efectului cumulat al art. 483 alin. (3) şi art. 488 C.pc.civ.]. Iar potrivit art.
489 alin. (2) C.pr.civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în
motivele de casare prevăzute la art. 488.

Decizia civilă nr. 113/3.06.2020 a Curții de Apel Galați

1. Cererea introductivă de instanță

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de
04.11.2015, sub dosar numărul 21251/233/2015, reclamanta ..., în contradictoriu cu pârâtele ... şi ... -
..., a solicitat instanţei obligarea acestora la recalcularea consumului și la emiterea unor facturi în
conformitate cu prevederile Ordinului nr. 64/2014 al ANRE pentru consumul uzual sau, în situația
defectării grupului de măsurare, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 18/2015 al ANRE, cu
consecința stornării facturii seria ... nr. .../13.10.2014. A solicitat și cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea Judecătoriei Galaţi și soluția pronunțată
Prin sentinţa civilă nr. 7348/20.11.2017 Judecătoria Galaţi a admis cererea de chemare în
judecată, formulată de reclamanta ... în contradictoriu cu pârâta ... prin Sucursala ...; a anulat factura
fiscală seria ... nr. .../13.10.2014, în sumă de 43.168,55 lei, emisă de pârâtă; a obligat pârâta să
factureze reclamantei, pentru perioada 18.09.2014 – 24.09.2014, un consum de 257,14 kwh pentru
locul de consum din ... str. ... nr. ... şi la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în sumă de
4.900,06 lei.
3. Cererea de apel
Împotriva sentinței Judecătoriei Galaţi, în termen legal a declarat apel, pârâta ..., solicitând
admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca
nefondată.
În motivarea apelului, pârâta a arătat că sentinţa apelată este nelegală şi netemeinică pentru că
instanţa a apreciat greşit probele, contorul funcţionând corect, aspect constatat şi de expertiza dispusă

160
în cauză, şi nu se putea calcula consumul pe baza unui consum dintr-o perioadă similară, ci consumul
real arătat de contor. Se invocă dispoziţiile contractuale şi valabilitatea verificării metrologice a
aparatului de măsură, dovedită prin buletinul de verificare metrologică nr. 330706/23.08.2012.
4. Hotărârea Tribunalului Galaţi și soluția pronunțată
Prin decizia nr. 170/24.04.2019 Tribunalul Galaţi a admis apelul formulat de ... prin Sucursala
..., împotriva sentinţei nr. 7348/ 20.11.2017 a Judecătoriei Galaţi şi, în rejudecare, a schimbat în parte
sentinţa nr. 7348/20.11.2017 a Judecătoriei Galaţi, în sensul că a obligat pârâta să factureze
reclamantei, pentru perioada de regularizare 14.09.2013 – 24.09.2014, un consum de 4280,25 kwh
pentru locul de consum din ... str. ... nr. ..., şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu
contravin prezentei decizii.
5. Cererea de recurs
Împotriva deciziei Tribunalului Galaţi la data de 11.12.2019 a declarat recurs pârâta ... prin ...
considerând-o netemeinică și nelegală și solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei pronunțate în
apel, iar în rejudecare să se constate că, cantitatea de energie electrică este de 70.578 kwh, adică
energia electrică înregistrată de contorul electric, în baza art. 488 (8), precum și art. 482 și urmat.
N.C.Pr.Civ. și urmat. N.C.pr.Civ.
A arătat recurenta că motivul de recurs invocat priveşte casarea deciziei de apel, întrucât
instanța de apel nu poate schimba un consum de energie electrică, înregistrat de contorul electric, în
baza unui contract de furnizare a energiei electrice, legal încheiat între părţi.
A arătat recurenta că în baza contractului de furnizare s-a înregistrat un consum de energie
electrică de 70.578 kWh, ceea ce este corect, deoarece factura emisă a reprezentat întreaga cantitate
de energie electrică consumată, facturată și neachitată. La sesizarea reclamantei, pârâta a efectuat
expertiza metrologică a contorului și s-a ajuns la concluzia că funcționează normal, iar instanța nu a
luat în calcul, în urma expertizei, faptul că contorul funcționa normal şi consumul înregistrat este real.
Expertiza contorului ... 0410, seria ..., a demonstrat că a înregistrat corect consumul de energie
electrică a fost susţinută cu următoarele documente: Buletinul de verificare metrologică al contorului
(verificare inițială), Buletinul de verificare metrologică 418915, efectuat de AEM ... şi Buletinul de
verificare metrologică 422306 efectuat de AEM ..., ce dovedesc ă acel contor a funcționat corect.
În baza Contractului de furnizare a energiei electrice nr. 2203947-3 din 09.04.2008, încheiat
între părţi, a fost emisă factura fiscală seria ... nr.4200600897/13.10.2014 în valoare de 43.168,55 lei
(aferentă indexului citit în data de 24.09.2014, respectiv 70.578 kWh, Bon Mișcare Contor seria nr.
0244165 din data de 24.09.2014 care evidențiază indexul 70.578 kWh), reprezentând contravaloarea
unui consum de energie electrică de 70.578 kWh, constituind de fapt: întreaga cantitate de energie
electrică consumată, facturată și neachitată.
A arătat recurenta că în anul 2013 s-a citit un consum de 2.880 kWh în perioada 23.08.2013-
13.12.2013, care s-a înregistrat 2.880/112=25,71 kWh/zi, deci analizând în același mod, se poate
observa consumul de energie electrică zilnic diferit, in funcție de perioadă (vară, iarnă).
A invocat adresa ... nr. 12132/10.09.2015 emisă către ... prin care sunt informați că în urma
reverificării contorului, contorul cu seria nr. ..., funcționează corect. În data de 24.09.2014 a fost
întocmit Bonul de Mișcare Contor seria nr. ... care evidențiază citirea contorului care afișa indexul
70578 kWh, iar în data de 06.04.2015 a fost întocmit Bonul de Mișcare Contor seria nr. 0888984 care
evidențiază citirea contorului care afișa indexul 91.529 kWh.
Consideră că în mod greșit instanța de judecată a calculat consumul de energie electrică prin
raportare la perioade similare si nu la consumul înregistrat de aparatul de măsură. Nu se poate reține
în favoarea reclamantei că există o aparentă de drept, deoarece aspectele invocate privind întreruperea

161
furnizării energiei electrice datorate neplății facturii ... 4200600897/13.10.2014, contestată pe calea
dreptului comun decurg dintr-o clauză contractuală. În lipsa unei dispoziții legale exprese, nu se pot
înlătura efectele unei clauze contractuale convenite de către părți, fără a pune în pericol securitatea
circuitului juridic civil.
Conform citirilor efectuate la abonat, a rezultat că la 13.12.2013 cititorul din teren citește
energia activă înregistrată de contorul electric de 2.880 kWh; la 17.03.2014 se repetă indexul anterior,
deoarece nu poate fi citit contorul de energie electrică; la 13.06.2014, se repetă indexul deoarece nu
s-a permis citirea contorului, cititorul de teren înregistrând casă închisă; la 16.09.2014, cititorul
înregistrează „eroare”, deoarece indexul crescuse foarte mult, în speță contorul indica indexul 70.578
kWh, așa cum reiese din următoarea citire din data de 16.12.2014, când citind contorul de energie
electrică, acesta a înregistrat 77.688 kWh; la 22.09.2014 se emite de către societatea de furnizare a
energiei electrice către societatea de distribuție Ordinul de serviciu nr. 337000080316, pentru
verificare afișaj contor; la 24.09.2014, s-a făcut o verificare la fața locului, întocmindu-se Bonul de
mișcare 2203947, când s-a constatat că contorul funcționează corect, abonatul semnând Bonul de
mișcare, în sensul în care s-au făcut verificări vizuale privind legarea corectă a celor trei faze din
instalația de alimentare cu energie electrică care au corespuns cu cele din instalațiile abonatului; în
urma citirii indexului de 70.578 kWh, în data de 13.10.2014, s-a emis factura Seria ... nr. 4200600897,
în valoare de 43.168,55 lei.
A arătat recurenta că de la acea dată s-au emis preavize către ... pentru locul de consum, ulterior
trimițându-se lunar preavize pentru neplata facturilor restante, suma totală restantă la această dată
fiind de 58.538,29 lei; la 05.02.2015, societatea de furnizare a energiei electrice emite Ordinul de
serviciu 338000010176, prin care se solicită verificarea controlului cu seria 4009484 de la abonatul
...; în urma primirii ordinului de serviciu nr. 338000010176, societatea de distribuție a energiei
electrice ..., procedează la expertizarea metrologică a contorului cu seria 4009484, solicitare transmisă
Biroului Român de Metrologie legală.
Laboratorul Regional de Metrologie ... transmite adresa 942/16.03.2015, prin care informează
că, contorul nu poate fi expertizat în laboratoarele proprii de metrologie, deoarece nu dețin
echipamentele necesare. Întrucât Laboratorul Regional de Metrologie legală nu a putut face
expertizarea contorului, a fost trimis contorul la data de 3.04.2015 la AEM ..., care transmite faptul
că contorul funcționează corect din punct de vedere metrologic, valabilitatea verificării fiind de 10
ani.
În urma prezentării administratorului societății în audiență la sediul ..., se dispune reverificarea
contorului din punct de vedere metrologic în data de 04.06.2015, se transmite către AEM ...
rugămintea reexpertizării contorului; la 15.06.2015, furnizorul emite către distribuitor Ordinul de
Serviciu 309000478654, prin care solicită deconectarea dispozitivelor de la locul de consum ... şi se
anunță și furnizorul să nu se facă deconectarea la locul de consum având în vedere solicitarea de
reexpertizare.
AEM ... efectuează reexpertizarea contorului și prin Buletinul de verificare metrologică nr.
422306 din 10.09.2015, constată că contorul a înregistrat corect energia electrică consumată, se
transmite consumatorului adresa 12132/10.09.2015, prin care este informat că atât expertiza, cât și
reexpertizarea contorului indică faptul că acesta funcționează corect și ca atare, este obligat să achite
c/val. facturii emise.
A arătat că la dosar a depus Buletinul de verificare metrologică nr. 330706/23.08.2012, prin
care s-au verificat metrologic 327 de bucăți contoare electrice, printre care și cel cu seria 4009484,
care ulterior a fost montat în instalația electrică a ... și care la data montării era corespunzător din

162
punct de vedere metrologic, perioada de valabilitate a verificării metrologice fiind de 10 ani. S-a făcut
inventarierea receptorilor de la ... și s-a calculat puterea instalată de la locul de consum respectiv din
care rezultă o putere instalată de 12.511.104 kWh/lună, deci aprox. 12.500 MWh/lună.
A arătat că a depus dosar și citirile efectuate la contorul cu seria 4009484 pentru energia activă
şi a precizat că, deși abonatul nu recunoaște, locul de consum este de restaurant (s-a organizat
revelionul în anul 2016). În urma inventarierii receptorilor s-a găsit o putere instalată de 12,50 MWh,
iar un calcul făcut privind puterea instalată (respectiv cantitatea de energie electrică echivalentă) arată
următorul consum: 9 luni x 31 zile x 24 h x 12,5 MWh = 83,700 MWh, mult superior valorii din
factura din speță, respectiv 70,578 kWh. Faptul că în perioada 13.12.2013 -16.09.2014, nu s-a putut
citi contorul de energie electrică, ridică un semn de întrebare privind consumul de energie electrică
în această perioadă la consumatorul respectiv.
A invocat dispoziţiile art. 61 din Legea 123/2012 privind obligațiile clientului final de energie
electrică şi a arătat că, contorul a înregistrat în mod corect consumul de energie, debranșarea făcându-
se în mod corect pentru neplata facturilor restante.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei nr. 170/2019 a Tribunalului Galați, ca fiind
netemeinică și nelegală și să se constate că cantitatea de energie electrică pe care abonatul trebuie să
o achite este cea înregistrată de contorul de energie electrică și nu cea calculată prin raportare la o
perioadă similară de timp, de 70,578 kWh.
Prin întâmpinare, intimata ... a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului pentru
nemotivare şi, în subsidiar, respingerea recursului formulat de ..., pentru următoarele motive:
A invocat excepția nulității recursului şi a arătat că în recurs, recurenta aduce critici cu privire
la netemeinicia hotărârii instanței de apel şi nu la nelegalitatea acestei hotărâri, neindicând nici un
temei de drept al recursului. Practic, recurenta critica modalitatea în care instanța de apel a analizat
probatoriul administrat în cauză.
Potrivit prevederilor C.proc. civ., în recurs pot fi invocate numai motivele de casare prevăzute
de art. 488 N C.proc. civ., hotărârea atacată putând fi analizată numai pentru motive de nelegalitate,
nu și de netemeinicie.
Verificând criticile din cererea de recurs, recurenta face o expunere a situației de fapt, aspectele
invocate neputând fi considerate drept critici încadrabile in dispozițiile articolului enunțat.
Având in vedere că susținerile recurentei nu pot fi încadrate în cazurile prevăzute de art. 488
C.proc. civ., operează sancțiunea nulității recursului reglementată de art. 489 C.proc. civ. şi în
consecință, solicită să se constate nulitatea recursului.
În ce privește caracterul nefondat al recursului, s-a arătat că în mod legal s-a reținut că, potrivit
art. 969 alin. 1 C.civ. de la 1864, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante,
acestea fiind ținute să își îndeplinească obligațiile asumate. Prin contractul menționat, pârâta s-a
obligat să furnizeze energie reclamantei la locul de consum și reclamanta s-a obligat să achite
contravaloarea facturilor emise de pârâtă pentru energia furnizată.
Potrivit art. 4 din contract, determinarea cantităților de energie electrică furnizată se face pe
baza indicațiilor grupurilor de măsurare/contoare pentru decontare, instalate de furnizor, la care se
fac corecțiile prevăzute în anexele 3 și 4 la contract. Așa cum s-a arătat, prin Raportul de expertiză
tehnică metrologică efectuat în cauză de expert ..., s-a stabilit că contorul seria ..., care a înregistrat
consumul de energie de 70.578 kWh contestat în cauză, a fost utilizat atât la măsurarea energiei
electrice active cât și reactive, deși nu a fost verificat metrologic înainte de punerea în funcțiune și că
acesta nu a înregistrat legal consumul pentru perioada septembrie - octombrie 2014. În mod legal a

163
concluzionat instanța ca reclamanta nu poate fi obligată să achite contravaloarea unui consum de
energie care nu este înregistrat legal.
Atât prin apelul promovat, cât şi prin motivele de recurs pârâta aduce critici raportului de
expertiză întocmit în cauză, însă la termenul de judecată ce a fost acordat în vederea studierii
raportului de expertiză, aceasta nu a depus obiecțiuni, iar nerespectarea acestor dispoziții legale este
sancționată cu decăderea părţii din acest drept.
Având în vedere că, în ceea ce privește consumul de energie facturat de societatea pârâtă cu
factura fiscală seria ... nr. 4200600897/13.10.2014 în sumă de 43.168,55 lei, acesta este de
aproximativ 275 ori mai mare decât consumul stabilit de expert ca fiind consumul real al societății
reclamante, atât instanța de fond, cât şi instanța de apel, au apreciat în mod temeinic şi legal ca cererea
de anulare facturii menționate este fondată.
In concluzie, a solicitat intimata, în principal să se constate nulitatea recursului pentru
nemotivare şi, în subsidiar, respingerea recursului.
6. Motivarea hotărârii instanței de recurs
Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:
Potrivit art. 483 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul urmărește să supună instanţei
competente examinarea, în condiţiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept
aplicabile. De asemenea, conform art. 499 C.pr.civ., hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în
considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori,
după caz, s-au respins.
Din această perspectivă, Curtea reţine că recurenta-pârâtă .... – ... invocă motivul de recurs
reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ., fiind nemulțumită că instanţa de apel a reţinut că s-
au consumat dar 4.280,25 kWh, în realitate consumul fiind de 70.578 kWh. În susținerea poziției sale,
recurenta invocă diferite elemente de fapt, cum ar fi înregistrările efective ale contorului, verificările
metrologice ale acestuia, citirile făcute asupra sa în diferite momente etc.
Curtea reamintește că recursul este o cale extraordinară de atac, cu un scop precis (amintit
anterior), deci analiza instanţei de recurs este limitată de situația de fapt stabilită de instanțele de fond
[pe care nu o poate modifica, potrivit efectului cumulat al art. 483 alin. (3) şi art. 488 C.pc.civ.]. Altfel
spus, instanţa de recurs nu poate reţine că din probele administrate rezultă un alt consum de energie
electrică, în contra celor reținute de prima instanță şi de cea de apel. Aşadar, Curtea nu poate face
reanalizarea probelor deja administrate, ci doar să verifice dacă, la situația de fapt deja stabilită de
instanțele de fond (în sensul arătat), a fost corect aplicată legea. Or, argumentele recurentei nu privesc
o eroare de interpretare şi aplicare a unei dispoziţii legale, ci o pretins eronată interpretare a probelor
administrate în prima instanță şi în apel, ceea ce contravine evident scopului stabilit de lege pentru
calea de atac şi nu se încadrează în motivul de recurs invocat de parte.
Potrivit art. 489 alin. (2) C.pr.civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se
încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. În consecinţă, Curtea va anula recursul declarat
de către ... – ... împotriva deciziei civile nr. 170 din 24.04.2019 a Tribunalului Galaţi.

164
8. Titlu: Revizuire pentru motivul că instanţa s-a pronunţat asupra unui lucru ce nu s-a cerut
Cuprins pe materii: Drept procesual civil
Indice alfabetic: - Revizuire
- Procedură civilă
Legislaţie relevantă: art. 509 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ.
Rezumat: Dacă apelul priveşte numai soluţia referitoare la primul capăt de cerere, instanţa de apel
a fost învestită numai cu acesta, neputând analiza şi soluţia referitoare la al doilea capăt de cerere.
Însă, dacă în dispozitivul deciziei din apel se menționează anularea în întregime a sentinţei apelate
şi trimiterea cauzei spre rejudecare înseamnă că soluţia pronunţată se extinde peste ceea ce a fost
supus judecății. Or, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate
asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care
nu s-au cerut, aşa cum este cazul în speţă, deci revizuirea este admisibilă.

Decizia civilă nr. 132/10 iunie 2020 a Curţii de Apel Galaţi

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, sub nr. 8900/121/2013, la data de
23.09.2019, creditorul ... a formulat, în temeiul art.105 al.1 din Legea nr.85/2006, cerere de
deschidere a procedurii falimentului debitoarei ...
În motivarea cererii a arătat că societatea nu îşi achită obligațiile fiscale curente, fiind astfel
îndeplinite condițiile art.105 al.1 din lege.
În susținerea cererii a depus înscrisuri.
Prin cererea înregistrată în dosar nr.8900/121/2013/a13, creditorul ... a formulat contestație la
tabelul definitiv de creanțe publicat în BPI din data de 15.01.2018, solicitând înlăturarea din tabel a
creanței creditorului ..., schimbarea administratorului judiciar conform art.22 al.2 şi 3 şi înlocuirea
administratorului special ... pentru elemente de incompatibilitate cu funcția deținută.
Cererile de înlocuire a administratorului judiciar ... şi a administratorului special ... au fost
disjunse şi atașate în dosarul de bază cu nr. 8900/121/2013, astfel cum s-a consemnat prin încheierea
din 8.10.2019.
Cu privire la cererea de înlocuire a administratorului judiciar, creditorul a invocat lipsa de
diligență a acestuia în verificarea documentelor justificative ale creanțelor, precum şi modalitatea de
întocmire a raportului de evaluare a bunurilor, aspecte ce au constituit premise favorabile
materializării intereselor unui anumit grup de creditori, în dauna societăţii debitoare şi a celorlalți
creditori.
2. Prin sentinţa civilă intermediară nr.268 din 12.12.2019 pronunţată de Tribunalul Galaţi,
secţia a II-a civilă, a fost respinsă ca nefondată, cererea de deschidere a procedurii de faliment a
debitoarei ... formulată de creditorul ...
A fost respinsă cererea creditoarei ... de înlocuire a administratorului judiciar al debitoarei ...,
ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanță a reţinut următoarele:
Potrivit art.105 al.1 din Legea nr.85/2006, dacă debitorul nu se conformează planului sau
desfășurarea activității aduce pierderi averii sale, administratorul judiciar, comitetul creditorilor sau
oricare dintre creditori, precum şi administratorul special pot solicita oricând judecătorului-sindic să
aprobe intrarea în faliment, în condițiile art. 107 şi următoarele.
Raportat la aceste dispoziții legale judecătorul-sindic a reţinut că legea prevede doar două
ipoteze distincte în care se poate cere deschiderea procedurii falimentului unei societăți aflate în

165
reorganizare şi că, printre acestea nu se regăsește situația invocată extrem de succint de creditorul ...,
respectiv situația neplății datoriilor curente. A mai arătat judecătorul-sindic că neplata datoriilor
curente nu este o noțiune ce poate fi asimilată celei de pierderi aduse averii debitorului.
A reţinut judecătorul-sindic că nici înscrisurile depuse de creditor în susținerea cererii sale nu
fac dovada pierderilor din averea debitoarei, fiind exclusiv declarații ale debitoarei privind obligațiile
de plată şi deconturi de TVA, respectiv înscrisuri constatatoare ale unor creanțe pentru neplata cărora
legea specială prevede alte modalități procedurale de recuperare.
Judecătorul-sindic a apreciat cererea creditorului ... ca nemotivată în fapt şi nesusținută prin
probele administrate, astfel încât a respins-o ca nefondată.
Referitor la cererea creditorului ... de înlocuire a administratorului judiciar, instanţa de fond a
apreciat-o şi pe aceasta ca neîntemeiată.
A reţinut aceasta că principala critică adusă activității administratorului judiciar constă în
neglijența manifestată în analizarea declarației de creanţă a creditorului ...
Cu privire la acest aspect, instanţa a constatat că această creanţă a făcut obiectul contestației
la tabelul preliminar, fiind contestată formal de către creditoarea ..., de la care ... a preluat creanţa.
Cum creditoarea inițială nu şi-a motivat contestația şi nici nu a administrat probe, contestația a fost
respinsă ca nefondată, iar creanţa ... a rămas înscrisă în tabel astfel cum a fost verificată inițial.
A arătat judecătorul-sindic că Legea insolvenței prevede modalități specifice de contestare a
creanțelor, posibilitățile de contestare fiind în strânsă legătură şi cu anumite faze procedurale ale
procedurii. Prin urmare, instanţa a apreciat că un creditor nemulțumit de modalitatea de înscriere a
unei alte creanțe şi care nu mai are posibilitatea de a o contesta, nu se poate prevala de aceasta situație
pentru a obține înlocuirea administratorului judiciar, de vreme ce în sarcina acestuia nu se pot reține
nereguli legate de administrarea procedurii.
A mai arătat judecătorul-sindic că aceleași considerente rămân valabile şi pentru rapoartele de
evaluare, pentru care art.17 al.6 din Legea nr.85/2006 prevede o modalitate specifică de contestare,
la îndemâna oricărui creditor.
A concluzionat instanţa de fond că, nefiind indicate motive temeinice care să poată duce la
înlocuire şi întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.22 al.2 din lege, care impune şi
condiția procedurală ca cererea de înlocuire să fie formulată de comitetul creditorilor, cererea este
neîntemeiată.
3. Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, a declarat apel ..., solicitând, în
temeiul art. 466 și următoarele Noul Cod procedură civilă, raportat la art. 8, 12 din Legea nr. 85/2006,
admiterea apelului şi modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii cererii de deschidere
a procedurii falimentului debitoarei ...
Prin motivele de apel, ..., a arătat că sentința civilă intermediară nr.268/12.12.2019, pronunțată
în dosarul nr. 8900/121/2013 este nelegală, având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea nr. 3450/19.09.2019, ... a solicitat deschiderea procedurii debitoarei ... având în
vedere faptul că această societate nu a respectat planul de reorganizare.
Astfel, obligațiile curente neachitate, ce reprezintă creanțe născute în perioada 07.01.2014 -
25.06.2019 din declarațiile cod 112 și cod 300, în cuantum total de 1.384.165 de lei, aveau termene
de plată conform documentelor transmise de societate.
Conform disp. art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, se impune ca aceste creanțe născute
după data deschiderii procedurii insolvenței să fie plătite conform documentelor din care rezultă.

166
 Or, instanța de fond nu a ținut cont de documentele și datele comunicate prin adresa nr.
3450/11.09.2019 întocmită de ... - ..., care a fost anexată cererii, din care rezultă faptul că debitoarea
nu a achitat sumele declarate in timpul procedurii.
Prin urmare, a susținut că este îndreptățit să formuleze cererea de deschidere a procedurii
falimentului, în temeiul art. 105 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, contrar
celor afirmate de instanța de fond.
Prin întâmpinarea depusă la dosar ..., prin administrator special ..., a solicitat respingerea, ca
nefondat a apelului formulat de creditorul ... împotriva sentinței civile intermediare nr. 268/
12.12.2019 pronunțata de Tribunalul Galați.
Sub prim aspect, s-a arătat că, în mod greșit apelantul a solicitat modificarea în totalitate a
sentinței apelate aceasta deoarece, prin aceeași sentință s-a soluționat, prin respingere, şi o cerere a
creditorului ... şi această soluție excede apelului formulat de ...
Sub un al doilea aspect, s-a susținut că motivele invocate de apelant sunt total străine de
considerentele avute în vedere de instanța de fond şi de disp. art. 105 alin. l din Legea 85/2006.
Imprejurarea invocată de apelant că nu a achitat obligațiile fiscale curente declarate ulterior
deschiderii procedurii, nu constituie, în aprecierea intimatei un motiv sancționat de Legea nr. 85/2006
cu deschiderea procedurii falimentului, întrucât în această lege nu există prevăzut un termen de plată
a datoriilor curente.
A mai arătat aceasta că art. 105 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, se referă la ipotezele în care
debitorul nu se conformează planului sau desfășurarea activității aduce pierderi averii sale, în aceste
situații cei menționați în acest text pot solicita judecătorului-sindic să aprobe intrarea în faliment în
condițiile art. 107 şi următoarele din Legea nr. 85/2006.
A susținut că, în mod legal si temeinic, judecătorul-sindic a reţinut că Legea nr. 85/2006 (art.
105) prevede două ipostaze distincte în care se poate cere deschiderea falimentului unei societăți
aflate în reorganizare (dacă debitorul nu se conformează planului sau desfășurarea activității sale
aduce pierderi averii sale) şi printre acestea nu se regăsește situația invocată extrem de succint de
creditorul ..., aceea a neplății datoriilor curente.
In consecință, a solicitat menținerea hotărârii pronunţată de instanţa de fond ca fiind legală şi
temeinică şi respingerea apelului ca nefondat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de ..., reprezentată de practician în insolvență coordonator
..., în calitate de administrator judiciar a societății ..., s-a solicitat respingerea apelului, ca nefondat și
menținerea sentinței civile intermediare nr.268/12.12.2019, ca fiind temeinică și legală.
A susținut că singura critică adusă de către apelantă sentinței apelate constă în faptul că
instanța de fond nu a ținut cont de cererea de intrare în faliment, motivată în sensul că ... nu a respectat
planul de reorganizare și că debitoarea nu a achitat sumele declarate în timpul procedurii, sume
reprezentând debite curente. Cererea de intrare în faliment a fost întemeiată pe prevederile art.105
alin.(l) din Legea nr. 85/2006.
A invocat intimata că neachitarea creanțelor care vizează datoriile curente către stat, neincluse
în plan, nu constituie un motiv de încetare a reorganizării. În ceea ce privește pierderile din averea
debitoarei, s-a susținut că ... nu a dovedit în niciun fel aceste pierderi.
Așa fiind, întrucât dispozițiile Legii nr. 85/2006 stabilesc că intrarea în procedura falimentului
din procedura reorganizării judiciare este condiționată de nerespectarea obligațiilor de plată și a
celorlalte sarcini asumate de debitoare prin planul de reorganizare sau desfășurarea activității în
procedura reorganizării aduce pierderi averii debitoarei, iar debitoarea nu se afla în nici una dintre
aceste situații, a susținut că în mod corect a respins judecătorul-sindic cererea ..., ca nefondată.

167
 Pentru aceste motive, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Prin decizia civilă nr. 78/11.03.2020 Curtea de Apel Galați a admis apelul formulat de ...
împotriva sentinței civile nr.268/12.12.2020 pronunțată de Tribunalul Galați, a anulat sentinţa apelată
şi a dispus trimiterea cauzei pentru cercetarea fondului la judecătorul-sindic.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Galați a reținut următoarele:
Potrivit art. 476 din Codul de procedură civilă, apelul provoacă o nouă judecată asupra
fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept.
Potrivit art. 477 C.proc.civ., instanţa de apel a procedat la rejudecarea fondului în limitele
stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluțiile care sunt dependente
de partea din hotărâre care a fost atacată.
Din această perspectivă, Curtea a reținut că apelul formulat de ... se referă doar la soluția
instanţei de fond privitoare la cererea de trecere în faliment a societăţii debitoare, nu şi la soluția
referitoare la cererea formulată de creditoarea ...
Doar în aceste limite instanţa de apel este învestită, astfel că soluția instanţei de fond faţă de
cererea creditoarei ... de înlocuire a administratorului judiciar al debitoarei ..., a intrat în puterea de
lucru judecat, nefiind atacată cu apel în termenul legal.
În aceste limite de învestire, Curtea a constatat următoarele:
Principalul argument reţinut de instanţa de fond pe care s-a fundamentat respingerea cererii
de trecere în faliment a societăţii debitoare, constă în aceea că ”legea prevede doar două ipoteze
distincte în care se poate cere deschiderea procedurii falimentului unei societăți aflate în reorganizare
şi că, printre acestea nu se regăsește situația invocată, extrem de succint, de creditorul ..., respectiv
situația neplății datoriilor curente. A mai arătat judecătorul-sindic că neplata datoriilor curente nu este
o noțiune ce poate fi asimilată celei de pierderi aduse averii debitorului.”
Curtea a constatat că raționamentul instanţei de fond este greșit.
Astfel, potrivit art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006: ”Creanțele născute după data deschiderii
procedurii, în perioada de observație sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform
documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală.”
În cauza de faţă, creditorul-apelant din prezenta cauză a invocat existența unor creanțe curente,
care nu au fost plătite de debitor din anul 2014, în condițiile în care cererea de trecere în faliment a
debitoarei a fost formulată în anul 2019. Apelantul a menționat în cererea de apel că suma creanțelor
curente este de 1.384.165 de lei, ele fiind născute în perioada 07.01.2014-25.06.2019, din declarații -
formular 112 şi 300.
Cu titlu general, Curtea a reținut că în cursul perioadei de observație, exploatarea întreprinderii
debitorului trebuie să continue în condiții cât mai apropiate posibil de cele existente în cursul
exploatării normale, în caz contrar, șansele redresării devenind nule. În perioada de reorganizare
debitorul continuă activitatea, fiind firesc să genereze obligații curente, însă pentru a putea fi
considerată sustenabilă, activitatea debitorului trebuie să asigure achitarea creanțelor curente.
În foarte multe cazuri, activitatea curentă (de exploatare) continuă şi după deschiderea
procedurii, provocând pierderi. Dar, în orice caz, cu sau fără pierderi aduse averii debitorului, adică
diminuări ale masei active supuse eventualei lichidări prin faliment, masa credală trebuie să suporte
şi creanțele care rezultă din activitatea curentă, creanțe care sunt plătite pe măsura scadenței lor.
Curtea a reținut că creditorii anteriori deschiderii procedurii trebuie să decidă asupra
continuării activității debitoarei, deoarece ei suportă riscul acumulării de noi pierderi şi de noi datorii.

168
O eventuală hotărâre a adunării creditorilor de aprobare a continuării exploatării trebuie să reușească
să creeze un compromis acceptabil între interesele divergente ale diferitelor categorii de creditori.
În orice caz, continuarea activității de către debitor nu se poate întinde dincolo de momentul
în care apar pierderi însemnate în averea sa sau dincolo de momentul în care devine evident că nu
există șanse rezonabile de reorganizare.
Curtea a mai reținut şi faptul că între creanțele anterioare deschiderii procedurii şi cele
ulterioare deschiderii procedurii există distincții importante. Astfel, creanțele anterioare se înscriu în
tabelul de creanțe şi trebuie să suporte toate restricțiile impuse de efectele procedurii, în timp ce
creanțele ulterioare nu suferă aceste restricții, ele fiind plătite în perioada de observație pe măsură ce
devin scadente, iar în caz de trecere în faliment, ele beneficiază de privilegiul creanțelor născute din
continuarea procedurii. Creditorii titulari ai creanțelor curente (cu excepția cazului în care au şi
calitate de creditori ai unei creanțe anterioare deschiderii procedurii) nu fac parte din adunarea
creditorilor şi nici din comitetul creditorilor, nu participă la adunările sau comitetele creditorilor şi nu
votează planul de reorganizare, deci nu au la îndemână mijloace efective şi eficiente de recuperare a
creanțelor în cadrul procedurii insolvenței, ceea ce constituie o justificare în plus pentru protecția
specifică acordată de legiuitor.
În consecință, creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație
sau în procedura reorganizării judiciare, vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind
necesară înscrierea la masa credală.
Prin urmare, titularii acestui tip de creanțe au prioritate la plată şi nu intră în concurs cu
creditorii îndreptățiți să participe la procedură (titularii creanțelor anterioare deschiderii procedurii
contra debitorilor, înscriși în tabelele de creanțe), principiul plății imediate şi integrale fiind
consacrat de art. 64 alin. (6) din Legea insolvenței nr. 85/2006.
Regimul juridic privilegiat aplicabil creanței curente, care derogă de la principiile
fundamentale ale procedurii insolvenței (procedură colectivă, concursuală şi egalitară), se justifică
prin imperativul continuării activității debitorului după data deschiderii procedurii insolvenței, pentru
evitarea intrării debitorului în faliment.
În cauza de faţă însă, apelanta-creditoarea a susținut că deține creanțe curente scadente din
anul 204 şi neachitate. Or, în condițiile în care debitoarea îşi desfășoară activitatea în condiții cât mai
apropiate de exploatarea normală a întreprinderii, amânarea la plată a unor creanțe curente pe
parcursul a peste 5 ani de activitate sugerează că debitoarea nu produce lichiditățile necesare pentru
continuarea activității sale.
În acest context, neplata unor creanțe curente pe parcursul a peste 5 ani de zile poate denota
existența unor pierderi însemnate în averea debitorului.
Însă, judecătorul-sindic nu a analizat care este cauza pentru care nu s-a făcut plata acestor
creanțe curente, dacă această neplată are sau nu o justificare legală, cum ar fi existența unor litigii
referitoare la aceste creanțe sau neurmarea de către creditor a procedurii de punere în plată a creanțelor
curente sau eventual caracterul necert al lor.
Curtea a constatat că debitoarea, prin administrator special, a invocat în întâmpinare că au
existat mai multe litigii cu privire la creanțele curente pretinse de creditoare, astfel că, cuantumul lor
este mai mic decât cel menționat de creditoare, însă nici debitoarea, dar nici judecătorul-sindic nu au
arătat care este cuantumul cert al acestor creanțe și de când sunt scadente.
Mai mult, Curtea a constatat că din anexa la raportul de activitate al administratorului judiciar
din data de 07.10.2019, depus la dosarul de fond, rezultă că debitoarea are încasări modice în perioada
aprilie-iunie 2019 şi că a făcut plăți în sume foarte mici către anumiți furnizori. Judecătorul-sindic nu

169
a analizat ce plăți au fost făcute şi de ce s-au făcut aceste plăți doar către anumiți furnizori şi nu şi
către creditorul curent din prezenta cauză. Nu s-a menționat cum s-a stabilit prioritatea la plată a
acestor plăți curente.
Curtea a constatat că, faţă de sumele modice din anexa la raport ar părea să rezulte că
activitatea societății debitoare nu poate genera suficiente fonduri care să justifice continuarea
activității sale, însă nici acest aspect nu a fost analizat de judecătorul-sindic.
Or, dată fiind situația concretă a acestei debitoare, care nu și-a plătit creanțele curente, într-
un cuantum foarte mare, respectiv de 1.384.165 de lei, creanțe scadente de mai bine de 5 ani, se
impunea, în acest context, să se analizeze dacă neplata acestora este cauzată chiar de acumularea
unor pierderi însemnate în averea debitoarei, pierderi care să se întindă pe o perioadă de timp mai
îndelungată și care să împiedice efectuarea plății creanțelor curente scadente.
Curtea a reținut și faptul că societatea debitoare a efectuat demersurile pentru vinderea la
licitație a două bunuri imobile importante din averea sa, în condițiile în care debitoarea abia a intrat
în procedura de reorganizare. Or, vinderea unor bunuri poate justifica prezumția lipsei lichidităților
sau pur și simplu lipsa unor șanse rezonabile de redresare a societății debitoare.
Însă judecătorul-sindic a reținut doar că neplata unor creanțe curente nu se poate asimila cu
existența unor pierderi însemnate din averea debitoarei și nu a analizat deloc situația economică
concretă a debitoarei. Altfel spus, deși a respins cererea de deschidere a procedurii falimentului,
apreciind-o ca fiind neîntemeiată, în fapt judecătorul-sindic nu a analizat cererea pe fondul ei,
considerând-o ca fiind, în fapt, inadmisibilă, întrucât nu s-ar încadra în situația prevăzută de art. 105
alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Curtea a reținut că plata creanțelor anterioare deschiderii procedurii insolvenței, la termenele
și în cuantumurile prevăzute în planul de reorganizare nu este un argument pe care să se fundamenteze
cererea de respingere a trecerii debitorului în faliment.
Așa cum s-a arătat deja mai sus, creanțele care se plătesc cu prioritate sunt creanțele curente
și nu creanțele istorice. Se pare că debitorul din prezenta cauză a inversat prioritatea de achitare a
creanțelor, contrar art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, plătind mai întâi creanțele istorice, înscrise
în plan și neplătind deloc, sau doar foarte puțin, creanțele curente, dorind să se pună astfel la adăpost
de invocarea de către creditorii istorici a incidenței art. 105 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Întrucât judecătorul-sindic nu a analizat deloc pe fondul cauzei cererea de trecere în faliment
formulată de creditorul-apelant, respingând-o ca și când ar fi fost inadmisibilă, Curtea, văzând și
caracterul special al procedurii de insolvență, care presupune constituirea unui număr mare de dosare
asociate, dar și existența unui număr mare de volume cu documente justificative, având în vedere și
faptul că la dosarul cauzei nu au fost atașate rapoartele de activitate ale administratorului judiciar
referitoare la creanțele curente în discuție și nici probe din care să rezulte situație economică concretă
a debitoarei, și nici probe din care să rezulte cuantumul creanței curente deținute de creditoarea-
apelantă, scadența acestora și eventuale cereri de punere în plată, cereri care să fi fost analizate de
administratorul special, de administratorul judiciar și de judecătorul-sindic, a constatat că o analiză
pe fondul cauzei nu se poate realiza direct în apel de către instanța de apel, dat fiind specificul acestei
proceduri de insolvenţă.
În consecință, Curtea a constatat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare judecătorului-
sindic pentru a analiza pe fond cererea de trecere în faliment a debitorului, în sensul de a stabili dacă
neplata creanțelor curente scadente de peste 5 ani de zile este sau nu cauzată de existența unor pierderi
însemnate din averea debitorului, sau de alte cauze care nu ar avea legătură cu situația economică a
debitorului.

170
 În rejudecare, judecătorul-sindic va ține seama de toate cele expuse mai sus de instanța de
apel.
Față de toate aceste considerente, văzând și dispoziţiile art. 480 alin. 3 C.proc.civ., Curtea a
admis apelul formulat de ..., împotriva sentinţei civile nr.268/12.12.2020 pronunţată de Tribunalul
Galaţi, numai în ceea ce privește soluția dată cererii de trecere în faliment formulată de creditorul ...,
a anulat sentinţa apelată în aceste limite şi a trimis cauza pentru cercetarea fondului la judecătorul-
sindic, în limitele stabilite mai sus.
4. Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel Galați, debitoarea ... prin administrator
special ... a formulat cerere de revizuire solicitând a se constata că, potrivit art.513 Cod procedură
civilă, este admisibilă, schimbarea în tot a deciziei nr. 78/ 11.03.2020 și în rejudecare respingerea
apelului declarat de către creditoarea ... împotriva sentinței civile intermediare nr. 268/12.12.2019
pronunțată de Tribunalul Galați, dosar nr. 8900/121/2013/a22, ca nefondat.
În susținerea cererii de revizuire, s-au arătat următoarele:
În baza art. 509 (1) pct. 1 NCPC, prin decizia a cărei revizuire se solicită, instanța de apel s-
a pronunțat asupra unor lucruri, care nu s-au cerut și de asemenea, s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Astfel, cu privire la prima situație a textului de lege invocat, arată că prin sentința intermediară
nr. 268/12.12.2019 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr. 8900/121/2013/a22, judecătorul
sindic a soluționat două cereri distincte: a respins ca nefondată cererea de deschidere procedura
faliment a debitoarei ... formulată de creditoarea ... şi distinct de aceasta, a respins cererea creditoarei
... de înlocuire a administratorului judiciar al debitoarei ... Împotriva acestei sentințe a formulat apel
numai creditoarea ... Cu toate acestea, instanța de apel, așa cum rezultă din dispozitivul deciziei
pronunțate, a admis apelul ... și a anulat integral sentința apelată, dispunând trimiterea cauzei pentru
cercetare fondului la judecătorul sindic.
Referitor la împrejurarea în care s-a acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv s-a acordat
ceea ce nu s-a cerut, instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, schimbând fundamental
conținutul obiectului cererii formulate de către ... de deschidere a procedurii falimentului debitoarei
... cât și cuprinsul cererii de apel, încălcând principiul caracterului devolutiv al apelului.
Astfel, creditoarea ... a formulat cerere de deschidere a procedurii falimentului debitoarei ...
Cererea a fost înregistrată și soluționată în dosarul de fond nr. 8900/121/2013 la Tribunalul Galați,
iar judecătorul sindic, la primul termen, și-a exercitat rolul activ și a solicitat creditoarei ... să își
dezvolte/completeze cererea și să își expună motivele cererii. Având în vedere că ... nu a înțeles să
mai aducă completări/dezvoltări ale cererii sale inițiale, respectând principiul disponibilității,
judecătorul sindic a soluționat cererea astfel cum aceasta a fost formulată de creditoarea ..., care a
fixat astfel cadrul procesual.
Raportat la obiectul cererii formulate, judecătorul sindic a reținut și raportat la disp. art. 105
alin.l și art. 107 din Leg. nr. 85/ 2006, că legea prevede doar două ipoteze distincte în care se poate
cere deschiderea procedurii falimentului unei societăți aflate în reorganizare și că printre acestea nu
se regăsește situația invocată extrem de succint de creditorul ..., respectiv situația neplății datoriilor
curente.
A mai reținut judecătorul sindic că neplata datoriilor curente nu este o noțiune ce poate fi
asimilată celei de pierderi aduse averii debitorului, și nici înscrisurile depuse de creditoare în
susținerea cererii sale nu fac dovada pierderilor din averea debitoarei, fiind exclusiv declarații ale
debitoarei constatatoare ale unor creanțe pentru neplata cărora legea specială prevede alte modalități
procedurale de recuperare.

171
 Prin urmare, considerentele avute în vedere de judecătorul sindic sunt de fond și raportate la
obiectul cererii creditoarei ... cu care a fost investit să o soluționeze.
Mai mult, apelanta creditoare ... nu a arătat față de disp. art. 105 alin.l si art. 107 din Leg.
85/2006 dacă legea prevede posibilitatea legală de declarare faliment pe motivul invocat de aceasta.
Instanța de apel, Curtea de Apel Galați, a soluționat apelul, cu încălcarea principiului
disponibilității cât și a principiului care consacră caracterul devolutiv al apelului și a ignorat total
motivele de apel, arătând că, în fapt, judecătorul sindic nu a analizat deloc pe fondul cauzei cererea
de trecere în faliment a creditorului apelant, respingând-o ca şi când ar fi fost inadmisibilă. Instanța
de apel, a calificat (prin schimbare) soluția judecătorului sindic din a respinge ca nefondată cererea
creditoarei ..., în respingere ca inadmisibilă, aceasta pentru a-şi justifica soluția de trimitere în
rejudecare, deși părțile nu au solicitat acest lucru.
Astfel cu încălcarea legii, instanța de apel a acordat și în acest caz ce nu i s-a cerut.
Nici unul dintre aceste aspecte esențiale nu a fost pus în discuția părților și considerentele
expuse dovedesc că s-au încălcat flagrant disp. art. 476 și art. 477, art. 478 NCPC, privind efectul
devolutiv al apelului, limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat și limitele efectului
devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță.
Pentru cele expuse a solicitat admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.
Potrivit art. 513 C.pr.civ., cererea de revizuire se soluționează potrivit dispoziţiilor
procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată, iar dezbaterile sunt limitate la
admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.
Din această perspectivă, Curtea reţine, în ceea ce priveşte contradicția între considerentele şi
dispozitivul deciziei nr. 78 din 11.03.2020 a Curţii de Apel Galaţi – Secţia a II-a civilă, sub aspectul
limitelor învestirii instanţei de apel, că în decizia criticată se arată că obiectul apelului este limitat la
criticile aduse de apelanta … soluției privind cererea de trecere în faliment a debitoarei ... Această
precizare vine în contextul în care prin sentinţa apelată (sentinţa civilă intermediară nr. 268 din
12.12.2019 a Tribunalului Galaţi – Secţia a II-a civilă) au fost soluționate două capete de cerere:
- primul, formulat de …, prin care s-a cerut deschiderea falimentului debitoarei; şi
- al doilea, formulat de …, prin care s-a cerut înlocuirea administratorului judiciar al debitoarei
…
Aşadar, … fiind singurul apelant, iar apelul său privind numai soluţia referitoare la primul
capăt de cerere, instanţa de apel a fost învestită numai cu acesta, neputând analiza şi soluţia referitoare
la al doilea capăt de cerere. Concluzia este întemeiată pe dispozițiile art. 477 C.pr.civ., care stabilesc
că instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către
apelant. Prin excepție, limitele pot fi extinse la acele soluţii care sunt dependente de partea din
hotărâre care a fost atacată şi chiar la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite
soluţii din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este
indivizibil. Or, în speţă, situațiile de excepție nu sunt întâlnite, deci devoluția este limitată.
Cu toate acestea, în dispozitivul deciziei nr. 78/2020 se menționează anularea în întregime a
sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare. Aşadar, cum corect subliniază şi revizuenta,
soluţia pronunţată se extinde peste ceea ce a fost supus judecății şi, totodată, apare o contradicție în
raport cu motivarea.
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului
sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut. Or,
acesta este cazul în speţă, apelanta … solicitând numai rejudecarea capătului de cerere privind intrarea

172
debitoarei în faliment, iar instanţa de apel pronunțând o soluție şi cu privire la al doilea capăt de
cerere, deci revizuirea este admisibilă.
Conform art. 513 alin. (4) C.pr.civ., dacă instanţa încuviințează cererea de revizuire, ea va
schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, ceea ce înseamnă că, în speţă, Curtea trebuie să schimbe
decizia nr. 78/2020 sub aspectul neconform, adică al soluționării şi a celui de-al doilea capăt de cerere.
În ceea ce priveşte trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanţa de apel, debitoarea-
revizuentă arată că judecătorul-sindic soluționase cauza pe fond, iar niciuna dintre părţi – apelanta …
şi intimații – nu solicitase trimiterea cauzei spre rejudecare. Or, prin recalificarea soluției
judecătorului-sindic din nefondat în inadmisibil şi prin trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa de
apel a încălcat regulile referitoare la efectul devolutiv al apelului şi s-a pronunțat, astfel, asupra unui
lucru care nu s-a cerut (extra petita).
Curtea reamintește că noţiunea de „lucruri” are în vedere aspecte care îşi au locul în
dispozitivul hotărârii (capete de cerere, pretenții), cum ar fi obligarea la plata unei sume de bani, la
restituirea unui bun corporal, acordarea unui termen de grație, acordarea cheltuielilor de judecată etc.
Însă, nu reprezintă extra petita judecarea unei cereri formulate peste termen, schimbarea cauzei cererii
de chemare în judecată, punerea în discuţie a unor temeiuri noi, invocarea din oficiu a unei excepții
relative etc. Astfel de cazuri ar putea reprezenta, în funcție de circumstanțe, greșeli de judecată, dar
nu se în cadrează în textul de lege.
Or, exact aceasta este situația în speţă: revizuenta pretinde că, deși nicio parte nu solicitase
trimiterea cauzei spre rejudecare, totuși instanţa de apel a făcut-o. Curtea constată că astfel ar putea
fi încălcată regula impusă de art. 480 C.pr.civ., dar fiind o regulă de procedură, iar nu un capăt de
cerere (pretenție), pretinsa încălcare nu este un caz de revizuire. Aşadar, acest motiv nu este întemeiat.
În consecinţă, Curtea urmează a admite cererea de revizuire formulată de către debitoarea …
prin administrator special … şi a schimba în parte decizia nr. 78 din 11.03.2020 a Curţii de Apel
Galaţi – Secţia a II-a civilă, pronunţată în dosarul nr. 8900/121/2013/a22, în sensul că va dispune
anularea numai în parte a sentinţei civile nr. 268 din 12.12.2019 a Tribunalului Galaţi şi trimiterea
cauzei pentru cercetarea fondului numai în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la trecerea în
faliment a debitoarei.

9. Titlu: Restituirea diferenței dintre dobânda încasată în temeiul unei clauze abuzive și cea fixă,
stabilită initial de părțile contractante
Cuprins pe materii: Clauze abuzive
Indice alfabetic: - restitutio in integrum
- comision de risc
- comision de administrare
- dobândă variabilă abuzivă
Legislaţie relevantă: Legea nr. 193/2000, Cauza C-621/17 Gyula Kiss, CIB Bank Zrt. împotriva
Emil Kiss, Gyuláné Kiss din 3 octombrie 2019
Rezumat: Singura soluție legală, în concordanță cu efectul disuasiv în vederea realizării obiectivului
pe termen lung urmărit prin articolul 7 din Directiva 93/13 și cu statuările Curții de Justiție a Uniunii

173
Europene, era cea de corectă identificare de către instanța de apel a dispozițiilor contractuale
privind dobânda asupra cărora părțile au convenit în mod valabil.
Curtea, reținând că recurenta nu era obligată să detalieze în contractul respectiv natura
tuturor serviciilor furnizate în schimbul costurilor, constată că în cauză, natura serviciilor furnizate
efectiv în schimbul comisionului de administrare, respectiv a celui de urmărire riscuri, nu ar putea
fi în mod rezonabil înțeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său, nefiind
întrunită nici cerința ca reclamantul – intimat ... să fie în măsură să verifice dacă nu există o
suprapunere între diferitele costuri sau între serviciile pe care acestea din urmă le remunerează.

Decizia civilă nr. 188/09.09.2020 a Curții de Apel Galați

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 11.08.2016 sub nr.
17050/233/2016, reclamantul … a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta … și … să se constate
caracterul abuziv al clauzelor inserate la art. 1 linia a II-a, art. 5, art. 9 litera b, c, f din Contractul de
credit nr. 2007187901/12.12.2007. A solicitat restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de
administrare, comision de risc, diferența dintre dobânda contractuală de 12,55%/an și cea percepută
după încheierea contractului și până la momentul intervenirii cesiunii de creanță, diferența dintre
dobânda legală/an și cea percepută după încheierea contractului de cesiune de creanță, comisionul de
acordare credit în valoare de 1.275 Lei. A mai solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de
judecată.
Prin sentinţa nr. 6686/03.12.2018, Judecătoria Galaţi a respins excepția invocată de pârâta … a
inadmisibilității formulării acţiunii, ca fiind neîntemeiată; a respins excepția invocată de pârâta … a
prescripției dreptului material la acțiune ca fiind neîntemeiată; a admis în parte cererea, a constatat
caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art.5 fraza întâi şi art.5 fraza a doua, referitoare la marja
dobânzii revizuibile, din contractul nr.2007187901/12.12.2007, şi al clauzei prevăzute de art.2.10.d
din condiţiile generale de creditare; a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art.9 litera c
și f din contractul nr.2007187901/12.12.2007; a obligat pârâta … la plata către reclamant a sumei
reprezentând diferenţa dintre dobânda efectiv percepută şi cea reprezentând cele 2,05 procente, sume
ce vor fi calculate până la data cesiunii de creanță; a obligat pârâta … la plata către reclamant a sumei
reprezentând diferenţa dintre dobânda efectiv percepută şi cea reprezentând cele 2,05 procente de la
data cesiunii de creanță și până la data pronunțării hotărârii; a obligat pârâta … la plata către reclamant
a sumei de 1496 lei reprezentând comision de risc și a sumei de 321,36 lei reprezentând comision de
administrare; a obligat pârâta … la plata către reclamant a sumei de 1.067,62 lei reprezentând
comision încasat ulterior cesiunii de creanță; a obligat pârâtele să plătească reclamantului dobânda
legală aferentă acestor sume, calculată de la data introducerii acţiunii, 11.08.2016 şi până la data
restituirii efective şi a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli
de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, la data de 13.12.2018, prin corespondenţă scrisă,
pârâta …, solicitând schimbarea în parte a sentinţei pronunţate, în sensul respingerii acţiunii, integral,
ca nefondată, precum şi pârâta …, la data de 14.01.2019, prin corespondenţă scrisă, solicitând
schimbarea în parte a sentinţei pronunţate în sensul respingerii acţiunii, integral, ca nefondată.
Prin decizia nr. 49/0.02.2020 Tribunalul Galați a respins, ca nefondate, apelurile formulate de
apelantele-pârâte ... şi …, şi le-a obligat pe apelantele-pârâte să plătească intimatului-reclamant …
suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

174
 Împotriva deciziei Tribunalului Galaţi, la data de 09.03.2020 a declarat recurs pârâta …,
considerând-o nelegală, fiind pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a legii, rațiune pentru care
se impune admiterea prezentului recurs și casarea deciziei atacate.
A precizat recurenta că exercită prezenta cale de atac numai cu privire la soluția de respingere
a cererii de apel pe care a formulat-o și de menținere a soluției primei instanțe de constatare a
caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzelor contractuale reglementate de art. 5, fraza I și
fraza a II-a, art. 9, lit. (c) și lit. (f) din Contractul de credit nr. 2007187901/12.12.2007 și al art. 2,10.
lit. (d) din Condițiile generale de creditare, parte integrantă din Contractul de credit menționat
anterior.
Înțelege să exercite prezenta cale de atac și cu privire la soluția instanței de apel de obligare a
… la restituirea către intimat a sumelor percepute cu titlu de dobândă, comision de administrare și
comision de urmărire riscuri, actualizate cu dobânda legală, calculată de la data fiecărei plăți efectuate
și până la data restituirii efective e, precum și cu privire la soluția de obligare a sa la plata cheltuielilor
de judecată.
A arătat că hotărârea recurată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită
a normelor de drept material (împrejurare care caracterizează motivul de recurs reglementat de art.
488, alin. 1, pct. 8 C.proc.civ.), şi a solicitat admiterea recursului.
În ceea ce priveşte temeinicia recursului declarat, s-au încălcat dispozițiile art. 969, alin. 1 C.civ.
anterior, aplicabil în speță raportat la momentul încheierii contractului de credit din care fac parte
clauzele declarate abuzive (A), a art. 4 din Legea nr. 193/2000 (B), precum și a art. 13 din Legea nr.
193/2000.
Prin decizia recurată, s-a validat soluția de fond de obligare a … la restituirea către intimat a
diferenței de dobândă calculată suplimentar după înlăturarea clauzelor privitoare la dobândă,
declarate ca fiind abuzive (art. 5, fraza I și fraza a II-a din Contractul de credit nr.
2007187901/12.12.2007 și al art. 2.10. lit. (d) din Condițiile generale de creditare).
Soluția de obligare a Băncii la calcularea diferenței de dobândă supusă restituirii prin raportare
la sumele care ar fi fost datorate de intimat cu acest titlu dacă dobânda ar fi fost stabilită la nivelul de
2,5%/an constituie o încălcare a art. 969, alin. 1 C.civ. anterior, aplicabil în speță, raportat la
momentul încheierii Contractului de credit nr. 2007187901/12.12.2007, soluţie nelegală, întrucât
instanța judecătorească nu poate interveni în contract și nu poate stabili o dobândă care nu a fost
agreată de părți.
În virtutea principiului civil pacta sunt servanda, contractul încheiat are putere de lege între
părțile contractante, nu poate fi desființat sau modificat doar printr-o manifestare de voință
unilaterală, care să emane de la o singură parte contractantă, ci doar prin acordul ambelor părți, iar
forța obligatorie a contractului se impune și în relația cu instanța de judecată, aceasta neputându-
se substitui voinței părților. A invocat şi principiul libertății contractuale în materie civilă, libertatea
părților de a încheia sau nu acte juridice, de a stabili conținutul acestora, conform voinței lor
concordante, invocând şi dispoziţiile art. 969 din Codul civil de Ia 1864, precum şi Hotărârea din 14
iunie 2012, pronunțată în cauza C-618/10 a Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru a fi avute în
vedere. Nu este permisă intervenția instanței de judecată în determinarea prețului contractului a
statuat, sens în care Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Comercială, a statuat prin Decizia nr.
1293/27 martie 2013.
Părțile sunt libere să încheie o convenție juridică și să o modifice, în funcție de propria lor
voință concordantă, realizarea acordului părților fiind un element esențial pentru încheierea unui act
juridic bilateral, care - odată încheiat - are efect obligatoriu. Acest aspect coroborat cu împrejurarea

175
potrivit căreia, în legislația actuală nu există vreo excepție de la principiul libertății contractuale, care
să autorizeze instanța de judecată să modifice conținutul contractului, intervenția instanție de apel,
sub forma stabilirii ca rată a dobânzii aplicabilă în raporturile dintre părți a ratei de 2,5%/an, este
vădit nelegală, având în vedere şi practica recentă a instanței supreme - Decizia nr. 3234/2014 a ICCJ
şi Decizia nr. 76 din data de 25.01.2017. Urmare a constatării caracterului abuziv al clauzei
contractuale, instanța va pronunța o soluție prin care clauza va înceta să mai producă efecte juridice
pentru viitor. Părțile, în concretizarea acordului de voință inițial și ca urmare a înlăturării clauzei
inițiale din contract ca abuzivă, au obligația de a negocia modalitatea de calcul a dobânzii variabile,
în caz contrar, contractul neputând continua.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea art.
4, alin. 1 si 2 din Legea nr. 193/2000.
În ceea ce privește strict situația clauzelor contractuale declarate abuzive prin hotărârea primei
instanțe (art. 5, fraza I și fraza a II-a, art. 9, lit. (c) și lit. (f) din Contractul de credit nr.
2007187901/12.12.2007 și al art. 2.10, lit. (d) din Condițiile generale de creditare, parte integrantă
din Contractul de credit menționat anterior) și al căror caracter abuziv a fost confirmat prin decizia
instanței de apel, acestea nu sunt abuzive din perspectiva art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, în
realitate, soluția de apel se întemeiază pe interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor articolului 4
din Legea nr. 193/2000.
A invocat dispoziţiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 şi a arătat că pentru ca o clauză
contractuală să fie considerată abuzivă din această perspectivă, trebuie întrunite, cumulativ, toate
condițiile enunțate de lege, și anume: (i) clauza să nu fi avut caracter negociabil; (ii) clauza să creeze
un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Niciuna dintre aceste cerințe nu este îndeplinită în prezenta cauză.
Condiția privind lipsa caracterului negociabil nu este îndeplinită, aceasta trebuie analizată din
perspectiva dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000. Din cuprinsul acestor dispoziții legale
rezultă că lipsa caracterului negociat al unei clauze contractuale nu presupune ca aceasta nu a fost
negociată în concret, ci presupune că nu a existat, obiectiv vorbind, posibilitatea unei astfel de
negocieri, având în vedere specificul pe care negocierea îl presupune, prin ipoteză, în cazul
contractelor preformulate.
Legiuitorul nu a considerat ca fiind abuzivă orice clauză contractuală inserată într-un contract
de adeziune. Pentru o astfel de deducție ar însemna să se califice ca abuziv orice contract preformulat,
ceea ce contravine rațiunii legii. Caracterul abuziv și, implicit, nelegalitatea unei astfel de clauze
contractuale nu pot fi constatate decât în cazul în care profesionistul nu oferă posibilitatea
consumatorului de a negocia acea clauză. Dacă însă profesionistul oferă o astfel de posibilitate, dar
fie consumatorul nu uzează de aceasta, se ajunge la concluzia că oferta băncii este cea mai avantajoasă
pentru ambele părți, nu se poate constata caracterul abuziv al contractului pe motivul lipsei negocierii.
În speță, … a oferit intimatului posibilitatea de negociere, aspect ce rezultă din mecanismul de
încheiere a contractului, care a presupus parcurgerea următoarelor etape: analiza ofertei complete de
creditare, completarea cererii de creditare, în cuprinsul acestora intimatul optând pentru unul dintre
produsele de creditare care, potrivit analizei proprii, corespundea intereselor și disponibilităților sale
financiare, analizarea Condițiilor Generale aplicabile contractului de credit, în cuprinsul acestora
fiind detaliat descrise termenii și condițiile specifice convenției de credit şi particularizarea condițiilor
de creditare selectate de intimat în cadrul Condițiilor Particulare. Această etapă finală presupunea
semnarea Contractului de credit, cu indicarea exactă a condițiilor de creditare compatibile cu situația
financiară și opțiunile exprimate de intimat. Existența unei oferte de creditare, urmată de consultarea

176
de către intimat a ofertei și acceptarea ei, este de natură să caracterizeze și să probeze pe deplin
derularea unei negocieri.
Intimatul a fost de acord cu toate condițiile de creditare, a solicitat Băncii acordarea creditului
pe baza tuturor informațiilor și a documentelor primite din partea …, a avut posibilitatea de a cunoaște
condițiile de creditare, putând solicita clarificări, putând solicita, negocierea clauzelor contractuale.
A arătat recurenta că în considerentele din pag. 25 ale hotărârii recurate, instanța de apel reține
că, în speță, nu este îndeplinită condiția negocierii clauzelor contractuale declarate ca fiind abuzive,
deoarece „contractul de împrumut bancar încheiat, ce face obiectul cauzei, este un contract de
adeziune cu clauze standardizate, intimatul-reclamant neavând posibilitatea de a negocia, în mod real,
cu banca, clauzele contractuale, indiferent de gradul de pregătire.” Astfel, instanța de apel a interpretat
în mod restrictiv dispozițiile art. 4, alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 193/2000, plasând asupra Băncii
obligația declanșării unei proceduri de negociere în interesul consumatorului, în condițiile în care
consumatorul însuși nu manifestă o astfel de inițiativă. Câtă vreme Banca a formulat o ofertă de credit,
iar intimatul a acceptat-o, considerând-o conformă nevoilor sale, fără a dovedi că a solicitat
negocierea acesteia ori că a formulat propuneri de modificare a clauzelor contractuale sau obiecțiuni
cu privire la acestea, nu poate fi primită soluția de constatare a caracterului abuziv al acestor clauze,
motivată de împrejurarea că aceste clauze nu au caracter negociabil.
A invocat disp. articolului 4 din Legea nr. 193/2000 şi a arătat că intimatul a avut posibilitatea
permanentă de a negocia cu … clauzele contractuale, dar a preferat să rămână în pasivitate, şi nu se
poate imputa Băncii faptul că acesta nu a negociat clauzele atacate și că acestea au, din acest motiv,
caracter abuziv.
În ceea ce priveşte condiția privind producerea unui dezechilibru semnificativ între drepturile
si obligațiile părților, contrar cerinței bunei credințe, aceasta nu este îndeplinită, şi pentru a fi
îndeplinită, este necesar să se identifice un dezechilibru semnificativ între dreptul Băncii de a percepe
dobânda și comisioanele declarate abuzive, în condițiile stipulate în Contract, și obligația corelativă
a intimatului de a plăti aceste sume. Dezechilibrul semnificativ nu este și nu poate fi apreciat exclusiv
din perspectiva cuantumului dobânzii ori a comisioanelor atacate, acestea făcând parte din prețul
contractului, nesupus cenzurii vreunui terț, fie el și instanță de judecată.
Aprecierea existenței unui dezechilibru depinde de constatarea caracterului justificat sau
nejustificat al perceperii dobânzii variabile sau a comisioanelor declarate abuzive. Perceperea unor
sume de bani, cu titlu de dobândă sau comisioane, nu este abuzivă, câtă vreme există o justificare a
acestei perceperi. Or, în speță perceperea comisioanelor atacate ori a dobânzii variabile nu este de
natură a genera un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor
bunei-credințe.
A arătat recurenta că în speţă, clauzele privitoare la dobânda variabilă (art. 5. fraza I si fraza II-
a din Contractul de credit si art. 2,10, lit. (d) din Condițiile generale de creditare) nu au caracter
abuziv.
Pentru justificarea caracterului abuziv al acestor clauze, instanța de apel a reţinut că acestea
permit Băncii să modifice cuantumul dobânzii contractuale în mod discreționar, în absența unui
criteriu obiectiv, care să confere previzibilitate cu privire la costurile convenției de credit. Dobânda
de referință reprezintă o dobândă standardizată, reprezentând suma unor costuri pe care Banca le are
de suportat ca urmare a acordării acestor credite. Ceea ce diferă este marja fixă. Structural, dobânda
de referință apare ca fiind o reflecție a costului resurselor de creditare pe care Banca este nevoită a-1
plăti în scopul obținerii lichidităților necesare în vederea acordării de credite, toate aceste costuri
stabilindu-se și având la bază Reglementări ale BNR. Dobânda de referință a Băncii nu depinde de

177
factori subiectivi, care privesc de aprecierea subiectivă și pur arbitrară a Băncii, ci este influențată de
costul resurselor de creditare, așadar de un indicator obiectiv, verificabil din punct de vedere
economic şi art. 2.10.a din Condițiile generale de creditare realizează în mod expres legătura între
dobânda de referință administrată a … și costul resurselor de creditare.
Prin urmare, nu este vorba despre clauze care dau dreptul Băncii să modifice în mod arbitrar
cuantumul dobânzii, astfel cum eronat a reținut instanța de apel, o astfel de modificare fiind impusă
de fluctuațiile costului resurselor de creditare ale Băncii.
La rândul său, costul resurselor de creditare, ca element de variație, a avut la bază : Evoluția
dobânzilor indicative de pe piețele internaționale; Primele de lichiditate asociate costurilor de
creditare; Costul datorat riscului de țară; Costurile asociate rezervelor minime obligatorii pentru
sursele în valută atrase; Costul generat de contribuția la fondul de garantare a depozitelor.
Costul resurselor de creditare ale Băncii, ca element de variație, avea la bază următoarele
elemente cumulative: indicele de referință EURIBOR/LIBOR/ROBOR influențat de gradul de
lichiditate de pe piața interbancară și este în strânsă legătură cu dobânda de politică monetară
implementată de BNR; costul cu rezerva minimă obligatorie - este calculat ca procent din pasivele
băncii și constituie un cost al băncii. Rezerva minimă obligatorie este ținută în conturi deschise în
evidențele BNR cu o rată de dobândă foarte mică, sub nivelul ratelor de piață; costurile de lichiditate
- element menit să acopere diferența de scadență între creditele pe termen lung acordate clienților și
scadența pe termen scurt a surselor de finanțare corespondente.
Nu se poate reține existența vreunui dezechilibru, între dreptul Băncii de a modifica rata
dobânzii și obligația consumatorilor de a se conforma acestor modificări şi instanța de apel a făcut o
interpretare și o aplicare eronată a condiției dezechilibrului semnificativ, reglementată de art. 4 din
Legea nr. 193/2000.
În ce priveşte Clauza privind comisionul de administrare credit (art. 9 lit. (c) din Contractul de
credit), aceasta nu are caracter abuziv şi pentru a reține caracterul abuziv al acestui comision, instanța
de apel a reţinut că nicăieri în cuprinsul contractului de credit nu există explicații cu privire la rațiunea
perceperii acestui comision contractual. Perceperea comisionului de administrare a fost legală. Nicio
dispoziție legală nu interzicea perceperea comisionului de administrare şi câtă vreme acesta era
stabilit contractual, acceptat de intimat, perceperea lui era perfect legală, nivelul fiind același pe toată
durata Contractului de credit.
În ceea ce privește legalitatea perceperii unui comision de administrare, OUG nr. 50/2010
perceperea comisionului de administrare la o valoare fixă. Perceperea acestui comision este destinată
unor costuri reale, determinate de: întreținerea aplicațiilor informatice de gestiune a creditelor,
informări client cu privire la modificările costurilor creditului atât la inițiativa băncii, cât și impuse
de legislația românească. Pe cale de consecință, clauza analizată este perfect legală.
Referitor la Clauza privind comisionul de urmărire riscuri (art. 9 lit. (f) din Contractul de credit)
nu are caracter abuziv.
Cu titlu prealabil, a arătat recurenta că, în raport cu data încheierii convenției de credit supuse
analizei (12.12.2007), perceperea unui asemenea comision nu era interzisă de lege. Semnând
Contractul de credit, intimatul a acceptat expres perceperea comisionului de urmărire riscuri.
Necesitatea introducerii acestui comision a fost impusă de condiții obiective având în vedere
faptul că, anterior, practicile comune din sectorul financiar bancar în anii 2005-2007 permiteau …
să-și asigure riscul pentru neplata portofoliului de credite fără garanții la societăți specializate, ulterior
costul acestor operațiuni reflectându-se în prețul creditelor. Ca urmare a faptului că pe piața
asigurărilor s-a renunțat la acest tip de produse, … a fost nevoită să-și internalizeze riscul de neplată

178
aferent portofoliului de credite, costul cu acest risc fiind în continuare reflectat în prețul creditului, de
această dată sub forma acestui comision. Costul acestui risc este estimat de către bancă la nivel global,
pentru întregul portofoliul de credite existente anterior acordării creditului de față. Pentru a realiza o
așezare justă a acestui cost, alocarea se face proporțional cu valoarea creditului acordat.
Comisionul de urmărire a riscului a oglindit costuri certe ale unor activități pe care … le-a
desfășurat pe perioada creditului, a avut un cuantum cert, clar exprimat și inteligibil de la momentul
încheierii contractului, într-un cuantum rezonabil ca urmare a stabilirii sale proporționale cu valoarea
creditului, nefiind vorba despre crearea unui dezechilibru între părțile contractante.
Particularitatea acestui comision consta în faptul că acesta se percepe exclusiv în ipoteza
acordării creditelor fără garanții reale ori personale, în condițiile existenței unui risc de credit.
Opinia în sensul confirmării legalității perceperii comisionului de urmărire riscuri este întâlnită
inclusiv la nivelul Curții Justiție a Uniunii Europene, sens în care invocă Decizia pronunțată în cauza
C-143/13.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că decizia apelată a fost pronunțată cu încălcarea art. 13
din Legea nr. 193/2000
Instanța de apel a validat soluția de obligare a … la restituirea către intimat a sumelor percepute
în temeiul clauzelor considerate abuzive, actualizate cu dobânda legală, calculată până la data
restituirii efective, mod în care instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 13 alin. 1 din Legea nr.
193/2000.
Constatând caracterul abuziv al unei clauze, instanța de judecată poate dispune, în temeiul art.
13 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, numai înlăturarea acesteia din câmpul contractual, pentru viitor,
fără a putea dispune măsuri de restituire a prestațiilor executate în temeiul clauzei abuzive, această
interpretare fiind confirmată recent de practica ICCJ - decizia nr. 76/25 ianuarie 2017.
În subsidiar, în ipoteza în care instanța va considera clauzele atacate ca având caracter abuziv
și va dispune obligarea … la restituirea sumelor de bani percepute în temeiul acestora, solicită
limitarea pretenției intimatului de obligare a băncii la plata dobânzii legale aferente sumelor percepute
exclusiv la perioada ulterioară formulării prezentei acțiuni. Sub acest aspect, banca nu poate fi
obligată la plata dobânzii legale decât de la data punerii sale în întârziere, care se realizează în temeiul
art. 1522 C.civ. Punerea în întârziere a … a operat prin introducerea cererii de chemare în judecată;
prin urmare, numai de la această dată … este în întârziere și datorează dobânzi, conform art. 1489
C.civ.
Ca efect al eventualei admiteri a recursului, se impune și desființarea soluției de obligare a …
la restituirea către intimat a sumei percepută cu titlu de dobândă, comision de administrare și comision
de urmărire riscuri. Ca urmare a admiterii cererii de recurs și a casării hotărârii recurate, cu consecința
respingerii cererii de chemare în judecată, se impune desființarea soluției privind obligarea băncii la
plata cheltuielilor de judecată.
A solicitat admiterea recursului, cu consecința casării în totalitate a Deciziei civile nr.
49/06.02.2020 a Tribunalului Galați, urmând ca, în rejudecare, să se dispună admiterea cererii de apel
formulate în prezentul dosar de … și respingerea în întregime a cererii de chemare în judecată, cu
obligarea intimatului la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea recursului
declarat în prezentul litigiu.
În drept, a invocat dispoziţiile Codului de procedură civilă, Legea nr. 193/2000, OUG nr.
50/2010, orice altă dispoziție legala incidență.
Prin întâmpinarea formulată, la recursul formulat de …, intimata …, prin ... solicită admiterea
acestuia astfel cum a fost formulat, pentru următoarele motive:

179
 A arătat că la data de 12.12.2007, a fost încheiat contractul de credit prin care … i-a acordat un
credit debitorului … şi întrucât acesta a încetat să mai achite ratele, … a declarat sumele datorate
scadente anticipat si ulterior, a cesionat întreaga creanța către …, iar la data de 07.12.2017, … a
cesionat creanța către ... şi au fost efectuate formalitățile de înscriere a Contractului de cesiune
creanțe.
Încercările sale de a oferi consiliere şi posibilitatea rambursării creanței în mai multe rate
avantajoase au fost ignorate de reclamant, motiv pentru care in anul 2017 s-au început formalitățile
de executare silita prin intermediul BEJ ...
In data de 11.08.2016, reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată având ca obiect
acțiune în constatare clauze abuzive, iar prin sentința pronunțată, Judecătoria Galați a admis în parte
cererea, constatând anumite clauze ca fiind abuzive.
Împotriva acestei sentințe, intimata a arătat că a declarat apel, precum şi …, apel ce a fost
respins de către Tribunalul Galați. Cererea de recurs formulată de … este fondată, motiv pentru care
solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
In drept, şi-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 205 NCPC, precum şi pe orice alte dispoziții
legale menționate în cadrul întâmpinării.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea de
Apel apreciază că recursul formulat de pârâta ... este întemeiat și urmează a fi respins, pentru
următoarele considerente:
Curtea constată că recurenta-pârâtă a invocat, ca prim motiv de recurs, aplicarea greşită a
normelor de drept substanţial, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ.,
susținând interpretarea greșită a legii prin raportare la clauzele prevăzute de art. 5 fraza I și fraza a II-
a, respectiv de art. 9 lit. c) și lit. f) din Contractul de credit nr. 2007187901 din data de 12.12.2007 și
de art. 2. 10. lit. d) din Condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit anterior menționat,
privitoare la caracterul variabil al dobânzii, respectiv la comisioanele de risc și de administrare.
Instanţa va proceda la analiza acestora în raport de fiecare dintre criticile dezvoltate prin
raportare la dispoziţiile contractuale avute în vedere.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, pârâta ... a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art.
969 alin. (1) C civ., prin obligarea acesteia la restituirea către intimatul-reclamant a diferenței dintre
sumele percepute în temeiul art. 5 din Contractul de credit și dobânda recalculată cu procentul fix de
2,5% /an. În privința acestui aspect, Curtea apreciază că este întemeiată această critică de recurs
invocată de pârâta creditoare, fiind încălcat principiul civil pacta sunt servanda.
În concordanță cu cele susținute de către recurentă, instanța de recurs constată că, potrivit
jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, atunci când instanța națională constată nulitatea
unei clauze abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un profesionist și un consumator, articolul
6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune unei norme de drept
național care permite instanței naționale să completeze acest contract modificând conținutul acestei
clauze (Hotărârea din 26 martie 2019, Abanca Corporación Bancaria și Bankia, C-70/17 și C-179/17,
EU:C:2019:250, punctul 53, precum și jurisprudența citată, respectiv Hotărârea din 14 iunie 2012,
Banco Español de Crédito, C-618/10, EU:C:2012:349, punctul 73, și Hotărârea din 30 aprilie 2014,
Kásler și Káslerné Rábai, C-26/13, EU:C:2014:282, punctul 77). Astfel, CJUE a reținut că în cazul
în care instanța națională ar avea posibilitatea să modifice conținutul clauzelor abuzive care figurează
într-un astfel de contract, o asemenea posibilitate ar putea aduce atingere realizării obiectivului pe
termen lung urmărit prin articolul 7 din Directiva 93/13. Astfel, această posibilitate ar contribui la
eliminarea efectului descurajator pe care îl are asupra profesioniștilor faptul că asemenea clauze

180
abuzive pur și simplu nu sunt aplicate față de consumator, în măsura în care aceștia ar fi în continuare
tentați să utilizeze clauzele menționate, știind că, chiar dacă acestea ar fi invalidate, contractul va
putea fi totuși completat de instanța națională în măsura în care este necesar, garantând astfel interesul
respectivilor profesioniști (Hotărârea din 26 martie 2019, Abanca Corporación Bancaria și Bankia,
C-70/17 și C-179/17, EU:C:2019:250, punctul 54, precum și jurisprudența citată).
Curtea apreciază că singura soluție legală, în concordanță cu efectul disuasiv în vederea
realizării obiectivului pe termen lung urmărit prin articolul 7 din Directiva 93/13 și cu statuările Curții
de Justiție a Uniunii Europene, era cea de corectă identificare de către instanța de apel a dispozițiilor
contractuale privind dobânda asupra cărora părțile au convenit în mod valabil.
Astfel, conform art. 5 teza I a contractului dintre părți, la data încheierii contractului, dobânda
curentă era de 12,55% pe an și era administrată. În respectarea principiului disponibilității, instanța
de apel era datoare să constate că Judecătoria Galați a fost învestită cu constatarea caracterului abuziv
al tezei finale din cuprinsul art. 5 din Contractul de credit nr. 2007187901 din data de 12.12.2007,
reclamantul solicitând înlăturarea mențiunii privind caracterul administrat al acesteia, acestea fiind și
limitele în care prima instanță s-a pronunțat, analizând caracterul abuziv al frazei „Dobânda curentă
este formată din dobânda de referință administrată, care se afișează la sediile …, la care se adaugă
2,05 p.p.”
Prin urmare, astfel cum de altfel a solicitat și reclamantul, urmare a constatării caracterului
abuziv în privința caracterului administrat al acesteia, singura parte valabilă și necontestată din
convenția părților referitoare la cuantumul dobânzii curente era cea cuprinsă în teza inițială a art. 5,
privind cuantumul de la data încheierii contractului, respectiv de 12,55% /an, în privința căreia
instanțele de fond nu au fost învestite cu constatarea caracterului abuziv și nici nu au apreciat în acest
sens.
Curtea reține că în respectarea principiului libertății contractuale, instanța de apel era ținută a
constata că voința concordantă valabilă a părților a fost de a stabili o dobândă inițială de 12,55 %, în
raport de care se impunea acordarea lipsirii de efecte a părții din contract apreciate ca fiind abuzive,
respectiv a celei privind dobânda administrată și variația acesteia, cuprinsă în art. 5 teza finală și art.
2 10. lit. d) din Condițiile generale de creditare, urmată de consecința stabilirii obligației de restituire
a diferenței dintre dobânda încasată efectiv de către recurenta ..., până la momentul cesiunii, și cea de
12,55 %/an.
Sub un al doilea motiv de recurs, pârâta ... a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin.
(1) din Legea nr. 193/2000 și a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000. Sub un prim aspect
recurenta a susținut că în mod contrar celor reținute de către instanța de apel, clauzele contractuale
apreciate ca fiind abuzive nu întrunesc condiția lipsei caracterului negociabil.
Cu privire la acest aspect, Curtea reamintește că recursul este o cale extraordinară de atac, cu
un scop precis, anume să supună instanței de control judiciar examinarea, în condițiile legii, a
conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, deci analiza sa este limitată de situația
de fapt stabilită de instanțele de fond [pe care nu o poate modifica, potrivit efectului cumulat al art.
483 alin. (3) şi art. 488 C. proc. civ.].
Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, Curtea apreciază
că, deși interpretarea acestei norme legale este corect redată de către partea pârâtă, aceasta nu a
dezvoltat veritabile critici de nelegalitate în această privință, ci de netemeinicie. Altfel spus, fără a
contrazice împrejurarea că prin dispoziția art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 este instituită o
prezumție relativă a lipsei caracterului negociabil în privința contractelor preformulate, recurenta a
dezvoltat critici prin care a dorit să înlăture această prezumție.

181
 Instanţa de recurs nu poate reţine că din etapele precedente contractării creditului – clauzele
referitoare la variabilitatea dobânzii, respectiv la natura și cuantumul comisioanelor – ar fi fost
negociate, în contra celor reținute de prima instanță şi de cea de apel. Aşadar, Curtea nu poate face
interpretarea probelor în scopul pretins de recurentă, ci doar să verifice dacă, la situația de fapt deja
stabilită de instanțele de fond (că nu este o clauză negociată), a fost corect aplicată legea. Or, acest
argument nu privește o eroare de interpretare şi aplicare a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, ci o
pretins eronată interpretare a probelor administrate, prin neînlăturarea prezumției de nenegociere,
astfel că argumentul din recurs este vădit neîntemeiat.
În plus, în ceea ce priveşte dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor pe
care clauza nenegociată trebuie să-l creeze pentru a fi considerată abuzivă, instanţa de recurs reţine
că dreptul potestativ al băncii de modificare a dobânzii, fără posibilitatea efectivă de verificare a
necesităţii şi modalităţii de stabilire a majorării, este de natură a crea un dezechilibru major între părţi.
Recurenta a criticat exact caracterul potestativ al acestei modificări, susținând în esență că
indiferent dacă împrumutatul cunoaște sau nu toate costurile care se află dincolo de formularea
„costul resurselor de creditare”, dacă această noțiune este fundamentată, bazată pe indicatori
verificabili, care generează costuri concrete în sarcina băncii, clauza nu are caracter abuziv.
Curtea constată că recurenta a indicat abia în cuprinsul întâmpinării la cererea de chemare în
judecată, în ce ar consta în concret motivația întemeiată, în sensul dispozițiilor lit. a) din anexa 1 a
Legii nr. 193/2000, respectiv că aceasta poate fi verificată în raport de indici clar exprimați și care să
depindă de variabile obiective, aducând în sprijinul clarității argumentul existenței unei multitudini
de indici, pe care i-a nominalizat, care ar determina lipsa de control a băncii asupra noțiunii de „costul
resurselor de creditare”. Cu toate acestea, recurenta nu a indicat de ce decizia recurată este dată cu
aplicarea greșită a acestui text normativ, în contextul în care Tribunalul Galați a reținut ca argument
principal tocmai faptul că aceasta are un caracter neclar și lipsit de previzibilitate, aspect care nu a
fost contestat de către pârâta-recurentă.
Prin urmare, în lipsa indicării aspectelor care determină incidența prezumată a lipsei
caracterului abuziv a unei clauze care să respecte cerințele conținute în teza a II -a lit. a) din anexa 1
a Legii nr. 193/2000, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată susținerea recurentei în sensul că,
clauzele referitoare la caracterul variabil al dobânzii contractuale nu pot fi considerate abuzive.
În plus, în privința cerinței ca o clauză contractuală să fie exprimată într-un limbaj ușor și
inteligibil, Curtea constată că în jurisprudenţa C.J.U.E., ca de ex. în cauza C 26/13 Árpád Kásler (pct.
71 – 73), s-a reţinut că „Cerința privind transparența clauzelor contractuale prevăzută de Directiva
93/13 nu poate fi redusă, așadar, numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și
gramatical. Dimpotrivă, (…), această cerință privind transparența trebuie înțeleasă în mod extensiv.73
În ceea ce privește o clauză contractuală, (…), rezultă din articolele 3 și 5 din Directiva 93/13, precum
și din cuprinsul punctului 1 literele (j) și (l) și din cuprinsul punctului 2 literele (b) și (d) din anexa la
această directivă, că prezintă o importanță esențială pentru respectarea cerinței privind transparența
aspectul dacă în contractul de împrumut se indică în mod transparent motivul și particularitățile
mecanismului de schimb al monedei străine, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut
prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât consumatorul să poată să prevadă,
pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl
privește (a se vedea prin analogie Hotărârea RWE Vertrieb, EU:C:2013:180, punctul 49).”
Având în vedere faptul că dobânda este variabilă, în contractul analizat aceasta nu este
prezentată ca o dobândă ce poate fi calculată în funcţie de o formulă de recurenţă, valoarea acestei
dobânzi poate fi modificată în orice condiţii, conform voinţei băncii, iar consumatorul nu poate să se

182
protejeze împotriva unor majorări nejustificate ale dobânzii, întrucât dobânda ar fi trebuit să fie
stabilită în baza unei formule care să conţină criterii verificabile, independente de voinţa operatorului
economic.
Prin necircumstanţierea în niciun mod a elementelor ce-i permit băncii modificarea unilaterală
a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea vreunui criteriu clar care să-i dea băncii acest drept,
lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, clauza contractuală încalcă prevederile legale
incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator.
Aceste clauze care dau dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda nu sunt
raportate la un indicator precis, individualizat, fiind menţionat doar că banca poate modifica dobânda
de referință administrată în funcție de evoluția pieței. Această modalitate de exprimare face ca
respectivele clauze să fie interpretate doar în favoarea împrumutătorului, astfel cum a reținut și
Tribunalul Galați, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a
verifica dacă majorarea este judicios dispusă şi dacă este necesară şi proporţională scopului urmărit.
Prin urmare, nu s-ar putea reține că prevederile conținute de art. 5, din Contractul de credit nr.
2007187901 din data de 12.12.2007 și de art. 2. 10. lit. d) din Condițiile generale de creditare anexă
la contractul de credit anterior menționat, privitoare la caracterul variabil al dobânzii, sunt exprimate
într-un limbaj clar și inteligibil, sau că prin această manieră neclară și nepredictibilă de a fi redate nu
creează un dezechilibru major pentru consumator.
În privința comisionului de administrare, a susținut recurenta că acest tip de comision era
permis de legislația privind protecția consumatorilor de la momentul contractării.
Simplul fapt că legiuitorul a permis perceperea comisionului de administrare, conform
dispozițiilor art. 93 lit. D teza I din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, nu înseamnă
că maniera în care este inserată clauza privind comisionul de administrare nu trebuie să respecte
cerința de a fi redată într-un mod clar și inteligibil, pentru un consumator mediu informat și avizat.
De altfel, instanțele de fond nu au reținut că acest comision nu era permis de legislația de la momentul
contractării, respectiv de la cel al încheierii actului adițional, ci că acesta trebuia să fie definit într-o
manieră clară și inteligibilă, fapt ce nu a fost respectat de către pârâtă.
În privința gradului de precizie în definirea comisionului de administrare pentru a fi conform
noțiunii de limbaj clar și inteligibil, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat prin Cauza
C-621/17 Gyula Kiss, CIB Bank Zrt. împotriva Emil Kiss, Gyuláné Kiss din 3 octombrie 2019,
stabilind, în paragr. 43 că ”Desigur, din jurisprudența menționată la punctul 37 din prezenta hotărâre
nu rezultă că creditorul este obligat să detalieze în contractul respectiv natura tuturor serviciilor
furnizate în schimbul costurilor prevăzute de una sau de mai multe clauze contractuale. Cu toate
acestea, având în vedere protecția pe care Directiva 93/13 urmărește să o acorde consumatorului ca
urmare a faptului că se află într o situație de inferioritate față de un profesionist în ceea ce privește
atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, este necesar ca natura serviciilor furnizate
efectiv să poată fi în mod rezonabil înțeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul
său. În plus, consumatorul trebuie să fie în măsură să verifice dacă nu există o suprapunere între
diferitele costuri sau între serviciile pe care acestea din urmă le remunerează.”
Prin urmare, în cauză, Curtea, reținând că recurenta nu era obligată să detalieze în contractul
respectiv natura tuturor serviciilor furnizate în schimbul costurilor, constată că în cauză, natura
serviciilor furnizate efectiv în schimbul comisionului de administrare, respectiv a celui de urmărire
riscuri, nu ar putea fi în mod rezonabil înțeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul
său, nefiind întrunită nici cerința ca reclamantul-intimat … să fie în măsură să verifice dacă nu există
o suprapunere între diferitele costuri sau între serviciile pe care acestea din urmă le remunerează.

183
Această concluzie derivă din împrejurarea că nu poate fi determinat care dintre operațiunile de
administrare sunt acoperite prin plata comisionului de 0,05%, odată ce chiar banca a înțeles să
adiționeze acestui comision și un comision de urmărire riscuri, în cuantum de 0,23% din valoarea
creditului, care, aparent, ține tot de operațiunea administrării creditului. Prin urmare, în mod judicios
a apreciat Tribunalul Galați că nu este întrunită cerința ca reclamantul-intimat să fie în măsură să
verifice dacă nu există o suprapunere între diferitele costuri sau între serviciile pe care acestea din
urmă le remunerează odată ce atât comisionul de administrare, cât și comisionul de urmărire riscuri
sunt aplicabile pentru perioada ulterioară tragerii creditului, putând exista situația ca, în lipsa
predefinirii comisionului de administrare într-o normă de drept general la momentul contractării, să
nu se poate identifica clar care este serviciul ce se prestează efectiv în temeiul comisionului de
administrare și care este cel pentru care se datorează comisionul de urmărire riscuri.
Astfel, Curtea reține că deși atât comisionul de administrare, cât și cel de urmărire riscuri sunt
determinate matematic în expresie procentuală, și prin indicarea unui cuantum fix, acest fapt nu este
suficient pentru a fi apreciate ca fiind exprimate într-un limbaj clar și inteligibil.
Un ultim aspect de nelegalitate invocat de către recurenta-pârâtă ... a constat în critica privind
soluția de restituire a sumelor încasate cu titlu de comision de risc.
Referitor la restituirea sumelor încasate în baza clauzei anulate, Curtea reamintește, sub un
prim aspect, că jurisprudenţa altor instanțe – chiar şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atunci când
acționează ca instanță de drept comun – nu are rol de izvor de drept, deci soluțiile pronunțate de
acestea în alte cauze nu sunt obligatorii pentru prezenta instanță.
Iar, sub un al doilea aspect, chiar normele invocate de recurentă – cuprinse în art. 13 din Legea
nr. 193/2000 – prevăd lipsirea de efecte, în raport cu consumatorul, a clauzelor abuzive. Or, a reţine
că o clauză este abuzivă, dar, în același timp, a permite existenţa efectelor acelei clauze (banca să
păstreze sumele încasate în baza ei) reprezintă o contradicție în termeni.
Nu în ultimul rând, sumele de bani pot fi oricând restituite, nefiind incident vreun caz de
excepție de la principiul repunerii în situația anterioară, principiu subsecvent aplicării sancțiunii
nulității. Aşadar, argumentul recurentei – că nu se poate restitui suma încasată cu titlul de dobândă
peste cea valabil convenită, respectiv comision de administrare și de urmărire riscuri – nu este
întemeiat.
Curtea nu poate aprecia ca fiind întemeiat motivul de nelegalitate privitor la art. 1522 C. civ.,
respectiv la lipsa punerii în întârziere prealabile formulării cererii de chemare în judecată, întrucât
prin sentința civilă nr. 6686 din 03.12.2018 a Judecătoriei Galați a fost obligată la plata dobânzii
legale, aferentă sumelor principale, de la data introducerii acțiunii – 11.08.2016, exact în sensul
susținerilor recurentei, iar decizia din apel nu a modificat acest aspect.
Având în vedere aceste considerente, precum și faptul că doar pârâta ... a promovat calea de
atac a recursului, aspectele privind pârâta … intrând în autoritatea definitivă de lucru judecat, prin
raportare la dispozițiile art. 494 C. proc. civ. coroborat cu art. 477 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca
instanța de recurs să admită recursul și să dispună casarea doar în parte a deciziei recurate, iar, în
rejudecare, să admită apelul declarat de … împotriva sentinței nr. 6686/3.12.2018 a Judecătoriei
Galați, pe care o va schimba în parte, în sensul că va obliga pârâta … la plata către reclamant a sumei
reprezentând diferenţa dintre dobânda efectiv percepută şi cea reprezentând 12,55 % pe an, sumă ce
va fi calculată până la data cesiunii de creanţă. Totodată, va menține celelalte dispoziții ale sentinței
apelate.

184
 Totodată, în privința cheltuielilor de judecată, reţine că potrivit art. 453 (1) C. proc. civ.
„Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia
cheltuieli de judecată.”
Având în vedere aceste dispoziții, constată că recurenta a făcut dovada efectuării cheltuielilor
de judecată, constând în taxa judiciară de timbru, în cuantum de 355,6 lei, conform ordinelor de plată
aflate la dosar.
Prin urmare, va dispune obligarea intimatului – reclamant … la plata către aceasta a sumei de
355,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

10. Titlu: Recurs în interesul legii. Stabilirea competenței materiale. Efect asupra cauzelor civile în
curs de judecată
Cuprins pe materii: Drept procesual civil
Indice alfabetic: - Drept procesual civil
- Competența materială
- Recurs în interesul legii
Legislaţie relevantă: art. 25 şi art. 130-131 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
Decizia nr. 13/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație şi Justiție – Completul pentru dezlegarea
recursului în interesul legii
Rezumat: Pronunțarea unei decizii de către Înalta Curte de Casație şi Justiție – Completul pentru
dezlegarea recursului în interesul legii, decizie prin care se stabilește competența (materială
procesuală) a secțiilor unei instanțe, produce un efect echivalent cu o nouă regulă (lege) de
procedură (privind competența). Or, regimul modificării unei astfel de reguli este stabilit de art. 25
alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia procesele în curs de judecată la data
schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe,
potrivit legii sub care au început. Mai mult chiar, în caz de trimitere spre rejudecare, dispozițiile
legale privitoare la competență, în vigoare la data când a început procesul, rămân aplicabile şi doar
în cazul în care instanța învestită este desființată, dosarele se vor trimite instanței competente potrivit
legii noi.

Sentința nr. 23/25.11.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila - Secţia a II-a Civilă, de Contencios

Administrativ şi Fiscal sub nr. 925/113/2019*, reclamantul ... a solicitat în contradictoriu cu pârâtele
... şi ..., obligarea asiguratorului la plata sumei de 50.000 euro (echivalent în lei la cursul valutar BNR
de la data plăţii) cu titlu de daune morale, rezultate în urma producerii incidentului rutier şi obligarea
asiguratorului la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% din cuantumul despăgubirilor,

185
pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data avizării daunei, respectiv 11.04.2018 şi până la
plata efectivă, pentru diminuarea nejustificată a despăgubirilor, precum şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că urmare a accidentului cauzat de intervenienta ...
la data de 14.02.2018, a suferit leziuni de natură a-i pune în primejdie viaţa, sens în care a solicitat
obligarea asiguratorului ... la plata sumei de 50.000 euro titlu de daune morale şi a penalităţilor de
întârziere aferente, în temeiul art.192 cod procedură civilă, art.27 Cod procedură penală, art.1349,
art.1381, art.1385 alin.1 şi 2, art.1387 alin.1 şi 2, art.1388 alin.1 teza I Cod civil, Norma ASF
nr.20/2017 şi Legea nr. 132/2017.
Prin încheierea pronunţată la data de 07.10.2020 de Tribunalul Brăila - Secţia I Civilă în
dosarul nr.925/113/2019, s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei civile formulată de reclamantul ...,
în contradictoriu cu pârâtele ... şi ... şi înaintarea dosarului Secţiei a II-a Civilă, de Contencios
Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului Brăila spre competentă soluţionare.
În acest sens, instanţa a reţinut că în raport de obiectul cauzei - acţiune în răspundere civilă
delictuală având ca obiect plata de despăgubiri materiale formulată de o terță persoană păgubită prin
producerea unui accident de circulație, calitate procesuală pasivă în faţa primei instanţe având
asigurătorul RCA, pârâta ... şi persoana vinovată de producerea accidentului, pârâta ...
Având în vedere şi decizia RIL a ÎCCJ nr. 13/2020, în temeiul art.200 al.2 Cod procedură
civilă, instanţa a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi înaintarea dosarului Secţiei a II-a Civilă, de
Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului Brăila spre competentă soluţionare.
La termenul din 11 noiembrie 2020 instanţa a invocat, din oficiu, excepţia de necompetenţă
materială procesuală a Secţiei a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului
Brăila.
Prin încheierea de ședință din 11.11.2020 pronunțată de Tribunalul Brăila – Secția a II-a
civilă şi de contencios administrativ şi fiscal s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în
favoarea Secţiei I civilă a Tribunalului Brăila.
S-a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi s-a dispus suspendarea judecării cauzei
până la soluţionarea conflictului.
S-a dispus înaintarea dosarului Curţii de Apel Galaţi, în vederea soluţionării conflictului de
competenţă.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut că în cadrul dosarului nr.
925/113/2019 înregistrat la Secţia I Civilă a Tribunalului Brăila, excepția de necompetență nu a
invocată în termenul prevăzut de art. 131 alin.1 Cod procedură civilă, primul termen de judecată la
care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe și puteau pune concluzii fiind stabilit la data de
09.10.2019. Cauza a fost amânată pentru ca reclamantul să facă dovada clasării clauzei penale, la
termenul din 11 decembrie 2019, când instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul
art.413 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 07.10.2020, la cererea reclamantului, instanţa invocând
din oficiu la acest termen excepţia de necompetența materială procesuală a Secţiei I Civile a
Tribunalului Brăila.
Având în vedere decizia RIL nr.31/2019 a ÎCCJ, tribunalul a reţinut că instanţa iniţial
sesizată, respectiv Secţia I Civilă a devenit competentă să soluţioneze prezenta cauză prin neinvocarea
excepţiei de necompetența materială procesuală în termenul legal prevăzut de art. 131 alin.1 Cod
procedură civilă.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. 1) Cod procedură civilă, în referire la art.
132 alin.1) Cod procedură civilă, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea

186
Secţiei I Civile a Tribunalului Brăila, iar potrivit art. 133 pct.2, art. 134 şi art.136 alin.2 Cod procedură
civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Secţia a II-a Civilă, de Contencios
Administrativ şi Fiscal şi Secţia I Civilă din cadrul Tribunalului Brăila, a suspendat judecarea cauzei
până la soluţionarea conflictului de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel
Galaţi pentru soluţionarea acestuia.
La Curtea de Apel Galați, cauza a fost înregistrată sub nr. 925/113/2019* la data de
18.11.2020.
Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:
În fapt, cauza ce formează obiectul prezentului dosar a fost înregistrată pe rolul Tribunalului
Brăila – Secția I civilă la data de 06.05.2019. Primul termen a fost stabilit în cauză la data de
09.10.2019, părțile fiind legal citate, dar la acest termen nici părțile și nici instanța din oficiu nu au
invocat necompetența materială a secției (urmată de declinarea în favoarea Secției a II-a civilă).
Excepția necompetenței a fost invocată abia la al treilea termen de judecată, cel din
07.10.2020, când a şi fost admisă, iar competența a fost declinată în favoarea Secției a II-a civile.
Această din urmă secție şi-a declinat, la rândul său, competența în favoarea Secției I civile,
ivindu-se astfel conflictul negativ.
În drept, Secția a II-a civilă a tribunalului poate invoca necompetența materială procesuală
dacă instanța care şi-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în
termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin
încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din Codul de procedură
civilă. Soluția reiese din dispozitivul Deciziei nr. 31/2019 a Înaltei Curți de Casație şi Justiție –
Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii; deci, sesizarea Curții de Apel cu prezentul
conflict de competență este legală.
Potrivit art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă, necompetența materială trebuie
invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în
fața primei instanțe şi pot pune concluzii. În speță, la primul termen de judecată din cauză nu a fost
invocată excepția necompetenței, nici ce părți şi nici de instanță, deci invocarea excepției, ulterior
acestui moment, nu mai este posibilă.
Concluzia nu este contrazisă de pronunțarea Deciziei nr. 13/2020 de către Înalta Curte de
Casație şi Justiție – Completul pentru dezlegarea recursului în interesul legii, potrivit căreia, în litigiile
având ca obiect plata de despăgubiri materiale şi morale formulate de terțele persoane păgubite prin
producerea accidentelor de circulație, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar
persoana vinovată are calitatea de intervenient forţat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, cât şi
în litigiile privind acțiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de
producerea accidentului, competența materială procesuală revine secţiilor specializate.
Această decizie produce, cel mult, efectul unei noi reguli (legi) de procedură (privind
competența), dacă nu este luat în considerare faptul că este dată în interpretarea unor reguli
preexistente. Însă, chiar dacă este echivalată cu o normă juridică nouă, regimul modificării unei astfel
de reguli este stabilit de art. 25 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia procesele în
curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate
de acele instanțe, potrivit legii sub care au început. Mai mult chiar, în caz de trimitere spre rejudecare,
dispozițiile legale privitoare la competență, în vigoare la data când a început procesul, rămân
aplicabile şi doar în cazul în care instanța învestită este desființată, dosarele se vor trimite instanței
competente potrivit legii noi.

187
 Așadar, nu există niciun argument în favoarea declinării competenței materiale cu încălcarea
art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
În consecință, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului
Brăila – Secția I civilă.

11. Titlu: Greșita judecare în apel a unei cauze în care este incidentă numai calea de atac a
recursului
Cuprins pe materii: Drept procesual civil
Indice alfabetic: - Drept procesual civil
- Cale de atac
- Recurs
Legislaţie relevantă: art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ
art. 457 şi art. 488 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
Rezumat: În raport cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,
instanța competentă să soluționeze pricina, în primă instanță, este secția de contencios administrativ
şi fiscal a tribunalului. În cauză nu a fost invocată excepția necompetenței materiale a judecătoriei,
astfel că, în acord cu art. 130 alin. (2) C.pr.civ., competența rămâne câștigată acestei instanțe.
Însă, regimul special al invocării necompetenței materiale nu duce la schimbarea naturii
juridice a cauzei, aceasta rămânând o pricină de contencios administrativ şi fiscal; altfel spus, prin
faptul că a început a se judeca la judecătorie, cauza nu a devenit una în pretenții de drept comun.
Or, potrivit aceluiași art. 10 din Legea nr. 554/2004, hotărârile de primă instanță pronunțate în
contencios administrativ şi fiscal sunt supuse numai căii de atac a recursului, iar nu apelului urmat
de recurs.

Decizia nr. 280/R/17.11.2020 a Curţii de Apel Galaţi

1. Prin cererea înregistrată sub nr. 15693/231/2018 pe rolul Judecătoriei Focșani, reclamantul
... a chemat în judecată pe pârâta ..., pentru pretenții în cuantum de 8009,31 lei.
2. Sentința instanței de fond. Prin sentinţa civilă nr.7918/26.11.2019 Judecătoria Focșani a
respins ca fiind neîntemeiată excepția prescrierii dreptului material la acțiune, excepție invocata
de pârâta ..., iar pe fond a admis acțiunea promovată de ... şi a obligat pe pârâta ... să plătească
reclamantei suma de 500,58 lei cu titlu de cota de 0,1% din valoarea lucrărilor de construcții,
conform art.30 din Legea nr.50/1991; 500,98 lei reprezentând penalități de întârziere la suma
datorata cu titlu de 0,1% prevăzută de art. 30 din Legea nr. 50/1991; suma de 3504,07 lei
reprezentând cota de 0,7% din valoarea lucrărilor de construcții, cota instituită prin art. 40 din
Legea nr.10/1995 şi 3.504,07 lei reprezentând penalități de întârziere la această sumă.
3. Apelul. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel pârâta ...
Apelanta a arătat că sentința nu este legală și temeinică în condițiile în care, așa cum a
arătat şi prin întâmpinarea depusă la dosar, construcțiile au fost finalizate în luna noiembrie 2009,

188
iar apoi înregistrate în evidenţele fiscale ale Primăriei orașului ... începând cu 28.01.2010. S-a arătat
că de la acest moment societatea a început sa achite impozitul aferent dreptului de proprietate,
valoarea de impozitare fiind actualizată periodic chiar dacă nu a fost încheiat un proces verbal final
de recepție.
A solicitat admiterea apelului şi în rejudecare, admiterea excepției prescripției şi respingerea
acțiunii ca fiind prescrisă.
In drept, apelul a fost întemeiat pe dispozitiile art.466 şi următoarele din C.pr. civilă.
In dovedirea susținerilor sale, apelanta nu a solicitat probe noi faţă de cele administrate în
faţa primei instanțe.
Intimata ..., prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea apelului ca fiind
nefondat.
4. Decizia instanței de apel. Prin decizia civilă nr. 205/04.08.2020 Tribunalul Vrancea a
admis apelul formulat de apelanta-pârâtă ... împotriva sentinţei civile nr. 7918 din 16.11.2019
pronunţată de Judecătoria Focşani în dosarul nr. 17184/231/2018 în contradictoriu cu intimatul-
reclamant ..., având ca obiect pretenţii; a fost schimbată sentința și în rejudecare a admis excepţia
invocată de pârâta ... şi în consecinţă a respins acţiunea ca fiind prescrisă; a fost obligată intimata-
reclamantă ... să plătească apelantei-pârâte ... suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
5. Recursul. Împotriva acestei decizii a declarat recurs ... solicitând casarea în tot a hotărârii
recurate și menținerea sentinței civile nr. 7918/26.11.2019 pronunțate de Judecătoria Focșani, pentru
următoarele considerente:
Hotărârea este nelegală fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct.
6 Cod procedură civilă. Astfel, din analiza considerentelor deciziei recurate rezultă că instanța de
apel nu a motivat soluția pronunțată, rezumându-se la afirmația că în speță lucrările ar fi fost finalizate
în fapt în anul 2009 și concluzionând că urmează a se admite apelul; soluția nu conține argumentele
care să o sprijine și nu cuprinde raționamentul care a stat la baza sa. Nu s-a precizat care este temeiul
de drept pentru care termenul de prescripție poate fi considerat ca începând să curgă prin raportare la
o presupusă încetare a lucrărilor, nedovedită prin încheierea procesului verbal de recepție la
terminarea acestora și textul de lege care impunea aceasta.
Decizia recurată este nelegală fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.
1 pct. 8 Cod procedură civilă. Astfel, soluția instanței de apel s-a fundamentat pe aplicarea greșită
a prevederilor legale referitoare la recepția la terminarea lucrărilor de construcții și a prevederilor
referitoare la începutul prescripției extinctive.
Sub un prim aspect, recepția la terminarea lucrărilor de construcții nu se prezumă. Conform
art. 37 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, persoanele
fizice și juridice care realizează lucrări de construcții în condițiile prezentei legi au obligația de a
executa integral lucrările până la termenul prevăzut în autorizație. Potrivit art. 37 alin. 2 din Legea
nr. 50/1991 lucrările de construcții autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate
elementele prevăzute în autorizație și dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor.
Așadar considerarea ca finalizate a unor lucrări în privința cărora nu s-a întocmit proces-verbal
de recepție la terminarea acestora contravine prevederilor legale. Cu atât mai mult, în lipsa procesului
verbal de recepție la terminarea lucrărilor de construcții, nu putea începe curgerea termenului de
prescripție pentru obligații a căror existență și întindere se calculează prin raportare la valoarea
lucrărilor determinată prin procesul verbal de recepție. Sub un al doilea aspect, în privința intervenirii
prescripției extinctive, soluția instanței de apel s-a fundamentat pe aplicarea greșită a prevederilor
legale referitoare la începutul prescripției extinctive. Recurentul a luat cunoștință despre valoarea

189
finala a lucrărilor de construcții odată cu transmiterea de către Primăria Municipiului ... a declarației
privind valoarea reală a lucrărilor de construcții nr. 913/05.02.2013, moment la care a început să curgă
termenul de prescripție a obligațiilor de plată ale pârâtei, astfel că, potrivit art. 91 Cod procedura
fiscală (în vigoare la momentul recepției ta terminarea lucrărilor) termenul de prescripție s-ar fi
împlinit la 1 ianuarie 2019, dată față de care acțiunea a fost promovată înăuntrul termenului de
prescripție.
Pentru motivele arătate a solicitat casarea hotărârii recurate, menținerea sentinței civile nr.
7918/26.11.2019 pronunțate de Judecătoria Focșani și obligarea intimatei pârâte la plata sumei de
8.009,31 lei.
Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:
Potrivit art. 483 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul urmărește să supună instanţei
competente examinarea, în condiţiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept
aplicabile.
Conform art. 499 C.pr.civ., hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai
motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au
respins. Totodată, conform art. 489 alin. (3) C.pr.civ., motivele de casare care sunt de ordine publică
pot fi ridicate din oficiu de către instanță.
Din această perspectivă, Curtea constată că ambele instanțe de fond au reținut, în mod corect,
că obiectul prezentului litigiu este o obligație fiscală a societății ... către ... Această calificare este în
acord cu motivarea Deciziei nr. 8/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul
pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Așadar, în raport cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,
instanța competentă să soluționeze pricina, în primă instanță, era secția de contencios administrativ
şi fiscal a tribunalului. Totuși, în cauză, nu a fost invocată excepția necompetenței materiale a
Judecătoriei Focșani, astfel că, în acord cu art. 130 alin. (2) C.pr.civ., competența rămâne câștigată
acestei instanțe.
Însă, regimul special al invocării necompetenței materiale nu duce la schimbarea naturii
juridice a cauzei, aceasta rămânând o pricină de contencios administrativ şi fiscal; altfel spus, prin
faptul că a început a se judeca la judecătorie, cauza nu a devenit una în pretenții de drept comun. Or,
potrivit aceluiași art. 10 din Legea nr. 554/2004, hotărârile de primă instanță pronunțate în contencios
administrativ şi fiscal sunt supuse numai căii de atac a recursului, iar nu apelului urmat de recurs.
Așadar, Tribunalul Vrancea trebuia să judece calea de atac, declarată în cauză de ..., ca recurs
(cu întregul regim juridic aferent – termen de declarare, conținut al cererii, componență a instanței
etc.), iar nu ca apel. Or, judecând astfel, tribunalul a pronunțat o hotărâre casabilă potrivit art. 488
alin. (1) pct. 5 C.pr.civ., în sensul că a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage
sancțiunea nulității.
Este indiferent faptul că partea a declarat apel, întrucât, conform art. 457 C.pr.civ., hotărârea
judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite
de aceasta, și aceasta indiferent de mențiunile din dispozitivul ei şi de calea de atac declarată de parte.
În consecință, constatând nelegalitatea deciziei recurate, Curtea va admite recursul declarat de
... împotriva deciziei civile nr. 205 din 04.08.2020 a Tribunalului Vrancea, va casa în tot hotărârea şi
va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

190
12. Titlu: Termenul legal de contestare a deciziilor luate de comitetul creditorilor este același,
indiferent de motivul invocat (de ordine publică, atrăgând nulitatea absolută, sau de ordine privată,
impunând nulitatea relativă)
Cuprins pe materii: Insolvenţă
Indice alfabetic: - Insolvenţă
- Comitetul creditorilor
- Termen de contestare
Legislaţie relevantă: art. 51 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 a insolvenței
Rezumat: Potrivit art. 51 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 a insolvenței, împotriva acțiunilor,
măsurilor și deciziilor luate de comitetul creditorilor, orice creditor poate formula contestație la
judecătorul-sindic, în termen de 5 zile de la publicarea procesului-verbal al comitetului creditorilor
în BPI. Așadar, legea nu distinge între motivele invocate împotriva acțiunilor, măsurilor și deciziilor
luate de comitetul creditorilor; pentru orice motiv, fie că este de ordine publică (şi atrage nulitatea
absolută), fie că este de ordine privată (şi atrage nulitatea relativă), contestația trebuie formulată în
termenul de 5 zile de la publicarea actului. Așadar, este indiferent motivul invocat de contestatoare,
iar în condițiile în care nu a respectat termenul, cererea sa este tardivă.

Decizia nr. 260/A/04.11.2020 a Curţii de Apel Galaţi

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea, sub nr. 81/91/2016/a15, creditoarea ... a
formulat în contradictoriu cu debitoarea ... şi Comitetul Creditorilor acesteia acţiune în constatarea
nulităţii absolute a Hotărârilor Comitetului Creditorilor din 08.11 şi 12.11.2019 şi 17.02.2020.
În motivarea acţiunii creditoarea prin administratorul judiciar ... a arătat că hotărârile din 08.11
şi 12.11.2019 şi 17.02.2020 au fost aprobate fără ştiinţa administratorului judiciar înlocuit de Curtea
de Apel Galaţi la 18.09.2019.
Fostul administrator judiciar ... a îngreunat activităţile de preluare a atribuţiilor de către ...,
condiţii în care nu a avut cunoştinţă de convocările Comitetului Creditorilor şi nu şi-a putut exprima
punctul de vedere.
Potrivit proceselor verbale încheiate la adunările comitetului creditorilor, comitetul a aprobat
rapoarte ale administratorului judiciar privind derularea planului de reorganizare conţinând concluzii
care contrazic situaţia financiară reală a societăţii.
Din acest motiv a solicitat să se constate nulitatea absolută a proceselor verbale.
Administratorul judiciar al ..., a invocat excepţia tardivităţii întrucât hotărârea comitetului
creditorilor trebuia atacată în 5 zile de la publicarea în BPI.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr.91 din 23 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Vrancea, Secţia a II-a
civilă şi de contencios administrativ fiscal, a fost respinsă, ca tardivă contestaţia formulată de ...
pentru debitoarea ..., cu sediul în ..., bd ...., bl...., ap...., sector ... pentru constatarea nulităţii
absolute a Proceselor verbale ale Adunării Comitetului Creditor al debitoarei ... nr. 669/8.11.2019;
674/12.11.2019 şi 67/17.02.2020.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
... este creditoarea debitoarei ... cu o creanţă reprezentând 89,33% din total creanţe.
Cele două societăţi sunt în reorganizare judiciară.
Administratorul judiciar desemnat iniţial pentru ... a fost ...

191
 La 18.09.2019 ... a fost înlocuit cu ... care a fost confirmat de Adunarea Creditorilor la
25.02.2020.
La 4.03.2020 ... a solicitat constatarea nulităţii absolute a hotărârilor Comitetului Creditorilor
din 08.11.2019, 12.11.2019 şi 17.02.2020.
Practicianul a invocat nulitatea absolută a hotărârilor însă, din motivele de fapt ale acţiunii
nu se identifică elemente care ţin de nulitatea absolută, criteriile vizând oportunitatea.
Ca urmare, în cauză nu poate opera caracterul imprescriptibil specific instituţiei nulităţii
absolute.
Prin raportare la disp. art. 51 alin. 6 din Legea nr. 85/2014 se constată următoarele:
Procesele-verbale cuprinzând hotărârile a căror anulare se cere au fost publicate în BPI la
11.11.2019, 13.11.2019 şi 18.02.2020, iar acţiunea este formulată la 04.30.2020, peste termenul
prevăzut de art. 51 alin.6 din Legea 85/2014.
Creditoarea ... a fost convocată prin administratorul special şi nu a formulat contestaţia în
termen, iar rapoartele aprobate de Comitetul Creditorilor reflectă opinia practicianului, starea de
reorganizare putând înceta la iniţiativa creditorilor.
Aşa fiind, a fost respingă contestaţia ca tardiv formulată.
3. Apelul
Impotriva acestei hotărâri a declarat apel, apelanta ..., prin administrator judiciar ..., prin care
a solicitat admiterea apelului şi în temeiul prevederilor art.480, alin.3 C.pr.civ., anularea hotărârii
criticate şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absolută a actelor întocmite de
comitetul adunării creditorilor, respectiv: procesul verbal nr. 669/08.11.2019, publicat in BPI nr.
21318/11.11.2019 prin care a fost desemnat ca evaluator inginerul ...; procesul verbal al comitetului
adunării creditorilor nr. 674/12313619, publicat in BPI nr.21595/13.11.2019, prin care a fost aprobat
raportul trimestrial privind situațiile financiare ale debitorului ... aferent trimestrului II, anul 1 de
reorganizare judiciară şi procesul verbal al comitetului adunării creditorilor nr. 67/27.02.2020,
publicat in BPI nr. 3280/18.02.2020, prin care a fost aprobat raportul - trimestrial privind situaţiile
financiare ale debitorului ... aferent trimestrului III, anul l de reorganizare judiciară.
Solicită ca în temeiul prevederilor art. 476 din C.pr.civ, a se analiza cauza sub toate aspectele,
analizând atât în fapt cât şi în drept sentinţa criticată.
In al doilea rând, a solicitat a se constata că judecătorul fondului a considerat contestaţia o
acţiune care tinde să demonstreze nulitatea absolută a unor decizii ale comitetului creditorilor,
adoptate în condiţii nelegale, cu încălcarea prevederilor art. 84 şi 87 din Legea nr.85/2014.
A susţinut faptul că prin acţiunea formulată, a solicitat a se constata că cele trei procese verbale
ale adunării creditorilor debitoarei ..., menţinute sunt nule absolut, întrucât au fost adoptate cu puncte
de vedere exprimate, din partea ..., doar de către administratorul special ..., fără avertizarea
administratorului judiciar nou desemnat in cauză, respectiv ...
A susţinut a se reţine că cele două debitoare au ca acţionari şi administratori, membrii aceleiaşi
familii ..., administratorul special ... a fost de acord cu planul de reorganizare al ..., prin care aproape
a fost anulată o creanță chirografară de peste 11,6 milioane lei a ... faţă de ...
Prin respingerea contestaţiei ca tardiv formulată, a susţinut că instanţa de fond a ignorat
normele de drept imperative, de ordine publică, ce au atras, în opinia sa, nulitatea absolută, deci
imprescriptibilă, a deciziilor adoptate de către adunările comitetului creditorilor.
A precizat că prin decizia nr.242 din 18.09.2019 a Curţii de Apel Galaţi, s-a procedat la
înlocuirea fostului administrator judiciar ... cu un alt administrator judiciar.

192
 Aceasta înseamnă ca, de la data pronunțării deciziei Curții de Apel Galați în conformitate cu
prevederile art 84, alin.1 din Legea nr.85/2014, „în afară de cazurile prevăzute la art. 87, de cele
autorizate de judecătorul sindic sau avizate de către administratorul judiciar, toate actele operațiunile
şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii, sunt nule de drept”, dacă nu sunt avizate
de către noul administrator judiciar.
A susţinut că aceste prevederi trebuie coroborate cu cele ale art.87, alin.1 lit.a din Legea
nr.85/2014, care prevăd ca, în perioada de observaţie, debitorul va putea continua activitatea curentă,
dar sub supravegherea administratorului judiciar dacă, astfel cum este cazul în speţă, a formulat
cerere de reorganizare şi nu i-a fost ridicat dreptul de administrare.
In cauza ce formează obiectul dosarului nr. 81/91/2016 al Tribunalului Vrancea, pentru
adoptarea deciziilor criticate, au fost avute în vedere punctele de vedere exprimate exclusiv de către
administratorul special ..., cu ignorarea completă a apelantei în calitate de administrator judiciar şi cu
încălcarea gravă a intereselor ... şi a creditorilor săi, dar şi cu încălcarea gravă a normelor imperative
cuprinse in legea specială, ceea ce atrage nulitatea absolută a punctelor de vedere exprimate şi, pe
cale de consecinţă a deciziilor comitetului creditorilor.
A susţinut că nu este vorba de afectarea unui interes doar al debitoarei ..., care să atragă o
nulitate relativă,ce poate fi invocată doar in termenul de contestare, ci este vorba de o nulitate
absolută, ce priveşte ignorarea normelor de ordine publică în conformitate cu care trebuie să se
desfăşoare toate procedurile de insolvenţă, legiuitorul stabilind regula imperativă ca debitoarea căreia
nu i s-a ridicat dreptul de administrare are dreptul să continue activitatea, dar cu avizarea tuturor
operaţiunilor sale, de către administratorul judiciar.
A solicitat a se constata faptul că administratorul special ... a acţionat in mod abuziv şi a
refuzat constant să ofere orice date în legătură cu procedura de insolvenţă a ... noului administrator
judiciar, care nu a avut cunoştinţă de calitatea de creditor majoritar al societăţii în procedura de
insolventă a ...
Pentru aceste motive a solicitat admiterea apelului aşa cum a fost formulat.
In drept, a invocat art.466 şi 476 din C.pr.civ. şi prevederile art. 84 şi 87 din Legea nr.85/2014.
4. Analizând probele administrate în cauză, reţine următoarele:
Potrivit art. 476 din Codul de procedură civilă, apelul provoacă o nouă judecată asupra
fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. Totuși, instanța nu poate depăși limitele
a ceea ce părțile doresc să supună judecății, potrivit principiului disponibilității reglementat în apel
de art. 477 din Codul de procedură civilă.
Din această perspectivă, Curtea reține, în fapt, că soluția primei instanțe a fost de respingere
ca tardivă a contestației declarate de creditoarea ... prin administrator judiciar ... Prin cererea de apel,
contestatoarea a invocat faptul că actele atacate (procese-verbale ale comitetului creditorilor) sunt
afectate de nulitate absolută, ceea ce exclude incidența tardivității.
În drept, potrivit art. 51 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 a insolvenței, împotriva acțiunilor,
măsurilor și deciziilor luate de comitetul creditorilor, orice creditor poate formula contestație la
judecătorul-sindic, în termen de 5 zile de la publicarea procesului-verbal al comitetului creditorilor
în BPI. Așadar, legea nu distinge între motivele invocate împotriva acțiunilor, măsurilor și deciziilor
luate de comitetul creditorilor; pentru orice motiv, fie că este de ordine publică (şi atrage nulitatea
absolută), fie că este de ordine privată (şi atrage nulitatea relativă), contestația trebuie formulată în
termenul de 5 zile de la publicarea actului. Așadar, este indiferent motivul invocat de contestatoare,
iar în condițiile în care nu a respectat termenul, cererea sa este tardivă, iar, așa cum corect arată

193
judecătorul-sindic, acest termen a fost încălcat cu privire la toate hotărârile comitetului creditorilor
care au fost criticate.
În consecință, reținând netemeinicia argumentelor invocate, Curtea va respinge ca
neîntemeiat apelul declarat de ... prin administrator judiciar ... împotriva sentinței civilă nr. 91 din
23.06.2020 a Tribunalului Vrancea.

13. Titlu: Momentul de început al termenului de contestare a tabelului definitiv de creanțe. Moment
subiectiv (când partea contestatoare a cunoscut situația de fapt) şi moment obiectiv (când partea ar
fi trebuit să cunoască situația)
Cuprins pe materii: Insolvență
Indice alfabetic: - Insolvență
- Contestarea tabelului definitiv de creanțe
- Termen de contestare
Legislaţie relevantă: art. 113 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 a insolvenței
Rezumat: Potrivit art. 113 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, contestația se depune în termen de 15
zile de la data la care partea a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască situația ce determină
promovarea contestației. Așadar, procedura este condiționată de respectarea unui termen de 15 zile
care începe să curgă ori de la un moment subiectiv (când partea a cunoscut situația), ori de la un
moment obiectiv (partea ar fi trebuit să cunoască situația).
Partea nu are alegerea între aceste două momente, ci contează care dintre ele se ivește
primul. De asemenea, legea nu stabilește că partea poate primi un alt termen, rezonabil, în care să
consulte un expert şi să-şi exercite dreptul la apărare. Așadar, partea trebuie să se încadreze în
termenul de 15 zile (care este unul mare, dacă îl raportăm la termenele uzuale din procedura
insolvenței, termene ce variază între 3 şi 10 zile), termen ce începe a curge fie de la momentul
subiectiv, fie de la cel obiectiv.
În speță, momentul subiectiv este cel al publicării tabelului definitiv al creditorilor debitoarei,
însă informația cuprinsă în acest tabel nu era una nouă, ci reprezenta reluarea celei deja publicate
în tabelele de creanță anterioare. Așadar, momentul obiectiv a fost cel al publicării, pentru prima
dată, a creanțelor celor doi creditori contestați, respectiv 13.11.2019, pentru că atunci ar fi trebuit
contestatoarea să cunoască existența şi regimul juridic al creanțelor contestate.

Decizia nr. 263/A/04.11.2020 a Curții de Apel Galaţi

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ
şi fiscal, la data de 25.02.2020 sub nr. 1790/113/2019/a1, contestatoarea ... a formulat contestaţie
împotriva înscrierii în tabelul creditorilor al debitoarei a creanțelor numiților ... şi ... ca fiind cauzate
de dol din partea creditorilor și erori esenţiale în aprecierea acestora din partea lichidatorului judiciar.

194
 Astfel, urmare a identificării unor grave carenţe de interpretare a documentelor juridice
contabile de către lichidatorul judiciar, ce au dus la calificarea greșită a unor chestiuni de drept fiscal
şi financiare care au condus la înscrierea drepturilor de creanţă a asociatului și a fostului asociat al
debitoarei, mamă și fiu, care prin premeditarea aducerii societăţii debitoare în etapa unei insolvențe
fără bunuri au emis act juridice cu debitoarea sau între aceștia, prin care au sustras bunuri din societate
pentru a evita urmărirea acestora de către creditori și în această procedură.
În fapt, contestatoarea a verificat în 21.02.2020 documentele depuse la dosarul cauzei (cele
2 volume) și a constatat că:
Asociatul ..., (creditor cu 20,22% din masa credală) a redus capitalul debitoarei pe care l-a
constituit ca împrumut asociat în mod nelegal, micșorând gajul general al creditorilor societății —
acesta însușindu-și suma respectivă cu titlu de creanţă proprie (ca urmare a dobândirii calităţii de
creditor) căpătând o cotă procentuală mare în masa credală asigurându-și alături de mama sa (fostul
asociat - ...) un procentaj de votare care asigură extragerea din fața răspunderii pentru aducerea
debitoarei în insolvenţă și neantizarea creanțelor creditorilor.
Aşa cum rezultă din opinia expertiza anexată - creanţa numitului ..., deşi este prezentată ca
provenind dintr-un împrumut acordat societăţii aşa cum reiese din contractul de împrumut nr. 002 din
data de 30.06.2019 pentru suma de 125.515,78 lei, pe un termen de 5 ani, acordat conform punctului
3 din contract ”prin casa/banca”, aceasta valoare provine de fapt din diminuarea capitalului social aşa
cum rezulta din fişa contului 4551.ST (în data de 06.05.2019 s-a transferat din creditul contului 456
in creditul contului 4551.ST suma de 100.072,03 lei).
Operaţia nu este permisă nici de reglementările contabile în vigoare, conform ordin
1802/2014, datoria faţă de asociaţi ca urmare a diminuării capitalului rămâne evidenţiată în creditul
contului 456 nefiind permisă înregistrarea în corespondenţă cu contul 4551. A apreciat că această
operaţie a fost făcută cu intenţia de a se ascunde provenienţa creanţei.
Fostul asociat ..., (creditor cu 25,26 % din masa credală) a formulat o cerere de creanță
întemeiată pe contract de împrumut a cărui dată certă nu poate fi stabilită, fiind sub semnătură privată,
adăugând la cererea sa un contract de împrumut datat în 30.06.2015 și fișă de cont ce atestă
înregistrarea în societate a sumei declarate ca împrumutate la 16 luni mai târziu. În susţinerea
recunoașterii împrumutului s-au adăugat și 3 extrase cont anuale (care de fapt sunt formulare de
confirmare de sold) ce apar datate 3-2-1 ani în urmă, deşi configurația acestora este vădit cu specific
de preconstituire în scopul susţinerii unei forme juridice neconforme adevărului factual.
Asa cum susţine expertul ... în opinia anexată, „Creanţa numitei ... provine dintr-un
împrumut acordat societăţii conform contract nr.001 din data de 30.06.2015 în sumă de 96858,21 lei
pe termen de 5 ani, scadenţa fiind la 30.06.2020, dar care este evidenţiat conform fişei contului 4551.
... împrumut asociat ... în data de 30.11.2016 în corespondenţă cu contul 891, cont în afara bilanţului
şi nu cu contul de casă sau cont curent aşa cum se stipulează prin punctul 3 din contractul de
împrumut.
In opinia expertului, trebuie analizate datele informative din bilanţurile din 2015-2018
pentru a se verifica dacă aceste sume au fost recunoscute ca fiind datorii pe termen lung, şi dacă
contractul acesta de împrumut nu a fost redactat ulterior, înainte de iniţierea procedurii de faliment
având forma identică cu cea a contractului nr. 002 încheiat de societate cu numitul ... în 30.06.2019.”
Aceeași creditoare - în completarea sumelor de mai sus a solicitat cu documente pro-causa
concepute - împreună cu actualul asociat şi aflat în relaţie de filiaţie, au perfectat un contract de
închiriere in data de 03.01.2019 (chiar în perioada în care negocia o nouă eşalonare de datorii cu
contestatoarea creditoare) prin care era pus la dispoziţia debitoarei un spațiu de 20 mp la o valoare a

195
chiriei de 4 ori mai mare decât un birou de aceeași suprafaţă aflat la etajul 25 dintr-un imobil de
birouri cu armură de sticlă din centrul financiar al ... la 100 de metri de ... Este vădită intenţia părţilor
de a încărca patrimoniul societății debitoare cu datorii care să micșoreze accesul la distribuiri
eventuale către creditorii societăţii şi de a amplifica poziția de creditori ai celor 2 creditori ... Imobilul
respectiv este domiciliul celor 2 creditori.
Deși acestea sunt constatări minimale, detaliate sub aspect financiar contabil de opinia
extrajudiciară anexată, a solicitat admiterea contestației cu consecinţa înlăturării creanţelor contestate
ale celor 2 ... de la masa credală. Solicită să se dispună ca respectivele creanţe să fie admise provizoriu
la masa credală în conformitate cu prevederile art.113 alin.(4) Legea nr. 85/2014.
În susţinere, a anexat înscrisuri.
În drept, a indicat cele invocate în cuprinsul contestației.
La data de 12.03.2020, intimații ... si ... au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în
principal, admiterea excepţiei și respingerea acţiunii ca tardiv introdusă iar, în subsidiar, respingerea
contestaţiei ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția tardivității, a arătat că în Buletinul Procedurilor de Insolventă
nr. 21541/13.11.2019 a fost publicat tabelul preliminar al creanțelor debitoarei ..., conform căruia
creditorii ... și ... au fost înscriși la masa credală cu suma de 125.516 lei si respectiv 156.858 lei.
În data de 29.112019, urmare înregistrării declaraţiei de creanță a creditoarei ..., tabelul
preliminar a fost completat, un exemplar fiind depus la dosarul cauzei publicat în BPI
nr.22780/29.11.2019, fără ca tabelul preliminar completat să fi adus modificări cu privire la
cuantumul creanţelor celor doi creditori.
Conform dispoziţiilor art. 111 alin.1 şi următoarele din Legea 85/2014, „debitoarea,
creditorii și orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestaţii faţă de tabelul de creanţe, cu
privire la creanțele și drepturile trecute sau după caz netrecute de către administratorul
judiciar/lichidatorul judiciar în tabel, în termen de 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului
preliminar”.
În prezenta cauză, contestaţia formulată de către creditoarea ... este depusă în data de
24.02.2020 cu depășirea evidentă a termenului în care aceasta putea fi înregistrată.
Este foarte adevărat faptul că prevederile art. 113, alin.1 dau posibilitatea ca „după expirarea
termenului de depunere a contestaţiilor prevăzut de art. III alin. 2 și până la închiderea procedurii
orice parte interesată poate face contestație împotriva înscrierii unei creanțe sau unui drept de
preferință în tabelul definitiv ori în tabelele actualizate, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol
sau eroare esenţială”. Dar conform prevederilor aceluiași articol, alin. 2 „contestația se depune în
termen de 15 zile de la data la care partea a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască situaţia ce determină
promovarea contestaţiei.
Or, deși contestatoarea știa sau ar fi trebuit să cunoască, în calitatea sa de creditor înscris la
masa credală, modalitatea în care au fost înscriși creditorii ... și ..., încă din data de 13.11.2019
respectiv 29.11.2019 când au fost publicate tabelele de creanţă, aceasta nu a înţeles să formuleze
contestaţie în interiorul termenelor legale.
Cererile de creanţe depuse de creditorii ... și ... au fost însoţite de înscrisurile din care rezultă
creanţele acestor, prin urmare creditoarea ... trebuia să manifeste diligenţa şi să cunoască toate
aspectele juridice şi economice pe care le invoca prin prezenta contestaţie.
De asemenea, a susţinut că nu există nicio modificare între tabelul preliminar și cel definitiv
în ceea ce priveşte înscrierea creanţei celor doi creditori, iar contestatoarea nici nu a făcut dovada
apariţiei vreunui motiv care să se încadreze în cele expres limitativ prevăzute de art. 113 din Legea

196
nr. 85/2014, astfel încât contestația să poată fi reținută ca fiind formulată în interiorul termenelor
legale.
După cum se poate observa, în temeiul art. 113 alin.l din Legea nr. 85/2014 se poate face
contestație împotriva tabelului definitiv numai în anumite condiţii, adică împotriva înscrierii unei
creanţe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanţe, în cazul descoperirii existentei
unui fals, dol sau unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de
preferință, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare până atunci necunoscute.
In cazul său, contestatoarea nu poate invoca necunoașterea situaţiei care a determinat
promovarea prezentei contestații, deoarece actele pe care aceasta înţelege să le conteste în prezenta
cauză, conform propriilor susțineri erau depuse la dosarul de fond putând fi astfel analizate, iar
contestaţia putea fi promovată în interiorul termenelor legale.
..., ca parte în procedura de insolvenţă a cunoscut sau trebuia să cunoască toate înscrisurile
depuse de creditorii ... și ... în susţinerea cererilor lor de creanţe, pe cale de consecinţă nu mai poate
invoca dolul cu eludarea termenelor legale imperative.
A apreciat că invocarea existenţei unui fals, dol sau eroare esenţială este pur formală având
în vedere că este terţ faţă de contractele/actele invocate, contestatoarea fiind în culpă procesuală
pentru neexercitarea dreptului în termenul legal.
Contestatorul a cunoscut cauza sub toate aspectele încă de la momentul înscrierii
creanţelor în tabelul preliminar sau ar fi trebuit să o cunoască, pe cale de consecinţă invocarea acestor
situaţii în cadrul unei contestaţii întemeiată pe dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 85/2014 trebuie
sancţionată cu respingerea acțiunii ca fiind tardiv introdusă.
Conform art. 1214 pct. 4 din NCPC, dolul nu se presupune or în cazul de faţă motivele
invocate în susţinerea contestaţiei de către ... sunt pur speculative, fără a fi dovedite în concret.
Pe cale de consecinţă, având în vedere cele prezentate mai sus, a invocat excepția tardivităţii
si a solicitat respingerea acţiunii contestatoarei ca fiind tardiv introdusă.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
In drept, a invocat art. 111 pct. din Legea nr. 85/2014.
La data de 12.03.2020, a depus întâmpinare .... reprezentată de Cabinet Individual de
Insolvență ..., în calitate de lichidator judiciar, care a formulat întâmpinare la contestația formulată de
către creditoarea ..., împotriva tabelului de creanțe al debitoarei ... cu privire la înscrierea creanțelor
creditorilor ... şi ... prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei tardivităţii şi respingerea
acţiunii ca tardiv introdusă și, în subsidiar, respingerea contestației ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția tardivității a arătat că creanţele contestate ale creditorilor ... și ...
figurează în Tabelul preliminar al creanțelor debitoarei ..., tabel publicat în Buletinul Procedurilor de
Insolvență nr. 21541 din data de 13.11.2019. Cuantumul creanțelor celor doi creditori figurează fără
niciun fel de modificare si în tabelul preliminar completat publicat în BPI nr.22780 din data de
29.11.2019. Contestația promovată de către creditoarea ..., contestaţie ce vizează - creanţele celor doi
creditori, este depusă în data de 24.02.2020 cu depăşirea evidentă a termenului în care aceasta putea
fi formulată.
În acest sens a indicat dispozițiile art. 111, alin.1 și următoarele și ale art. 113, alin. 1 din
Legea nr. 85/2014.
Având în vedere cele expuse anterior, a apreciat că atitudinea creditoarei a fost una pasivă,
acesta neînţelegând să formuleze contestaţie în interiorul termenelor legale, deși cunoștea sau ar fi
trebuit să cunoască aspectele invocate, atât timp cât ea însăşi este înscrisă la masa credală având acces

197
la dosar, iar erau documentele pe care le contestă sunt depuse la dosarul de fond putând fi astfel
analizate.
Nu există nicio modificare între tabelul preliminar şi cel definitiv în ceea ce privește
înscrierea creanței celor doi creditori.
Invocarea art. 113 din Legea nr. 85/2014 în baza căruia contestatoarea ... şi-a întemeiat
prezenta acţiune este pur si simplu făcută pentru a induce în eroare instanța cu privire la admiterea
acțiunii ca fiind făcută în interiorul termenului legal de formulare a acesteia.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
La data de 26.05.2020, contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare, arătând, în ceea ce
privește excepția tardivității, că termenul de 7 zile pus la dispoziție de către legiuitor prin art.111
alin.(l) si (2) Legea nr. 85/2014 este un termen raportat la publicarea tabelului de creanțe în BPI,
legiuitorul având in vedere contestarea calităţii de creditori și mai puţin contestarea detaliilor legate
de creanţe care sunt rezultatul unor acte juridice ce trebuie analizate în detaliu. Apoi, termenul de 7
zile fiind raportat la publicarea in BPI, este o dovadă fermă a faptului că legiuitorul a avut în vedere
tabelul de creanţe si nu falsul, dolul sau eroarea esenţială a înscrisurilor care stau la baza unei creanţe,
aspecte care nu fac obiectul comunicării prin BPI. Apreciază că art. 113 al Legii nr. 85/2014 a fost
edictat de legiuitor tocmai pentru ivirea situațiilor în care verificările realizate de către practicianul în
insolvență nu sunt aprofundate şi descoperirea vreuneia dintre ipotezele semnalate sunt constatate în
cadrul derulării insolvenței. Apoi, înscrisurile obținute de la dosar (21.02.2020) spre analiză și
emiterea unei opinii de specialitate - unui expert/consultant fiscal care a emis aprecieri legate de
documentele contabile si justificativ financiare care au fost anexate cererilor de creanţă.
Pe cale de consecință, contestatoarea nu avea cum să emită pretenții cu privire la creanţele
celor 2 creditori intimați, atâta timp cât era necesară o verificare din care a rezultat constatarea unor
grave carenţe de interpretare a documentelor juridice și contabile, ce au dus la calificarea greşită a
unor chestiuni de drept şi fiscal financiare care au condus la înscrierea drepturilor de creanţă a
asociatului şi a fostului asociat al debitoarei, mamă si fiu, care prin premeditarea aducerii societăţii
debitoare în etapa unei insolvenţe fără bunuri - au emis acte juridice cu debitoarea sau între aceștia,
prin care au sustras bunuri din societate pentru a evita urmărirea acestora de către creditori și în
această procedură.
Motivarea contestaţiei este clară în care ce priveşte aprecierea dolului, dar şi indicarea
elementelor care se constituie în dovezi ale dolului celor 2 intimaţi creditori. Dolul este prezent în
raporturile juridice realizate de respectivi creditori care afectează masa credală și prin cererile de
creanță formulate, favorizat de eventuala închidere a procedurii insolvenţei fără analiza temeinică a
actelor referite. În conformitate cu prevederile art. 1214 alin.(4) Cod Civil — „dolul nu se presupune”,
ci evident trebuie dovedit, ori dovada dolului se realizează prin documentele emise chiar de către
intimaţii creditori. Dolul sau erorile esenţiale nu se pot aprecia în 7 zile sau prin presupuneri rezultate
din lecturarea tabelului publicat în BPI, ci după analize comparative realizate asupra documentelor,
dar şi prin apariţia intenţiei de a se închide procedura insolventei printr-un raport depus la câteva 4
luni de la deschiderea procedurii.
Sub aspectul erorii esenţiale, apreciază că această ipoteză înglobează actul în sine de a fi
acceptată o creanţă la masa credală, deşi din înscrisurile justificative ar fi rezultat elemente care ar fi
afectat decizia de admitere a practicianului în insolvenţă sau de naștere a suspiciunii oricărei părți
interesate cu privire la legalitatea înscrierii creanţei.
Firește că, operează o prezumţie de legalitate a creanțelor înscrise în tabelul creditorilor, însă
art. 113 din lege asigură posibilitatea verificărilor rezultate din descoperirea vreuneia dintre ipoteze

198
ce obligă practic Judecătorul Sindic să realizeze o cenzură judiciară în condiţii de contradictorialitate
și cu administrarea de probe, dacă este investit cu contestaţie.
Pentru aceste motive, în opinia sa excepţia tardivităţii trebuie respinsă ca fiind împotriva
scopului avut în vedere de legiuitor prin edictarea art.113 alin.(l) Legea 85/2014, fiind netemeinică.
Contestatoarea a răspuns de asemenea și în ceea ce privește apărările intimaților, pe fondul
cauzei.
La termenul de judecată din data de 24.06.2020, instanța a pus în discuția părților excepția
tardivității și a rămas în pronunțare pe aceasta.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr.170 din 26 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Brăila,Secţia a II-a
civilă de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii invocată de intimații ... şi ...
şi de ... reprezentată de Cabinet Individual de Insolvență ..., în calitate de lichidator judiciar.
A fost respinsă ca tardiv formulată contestaţia formulată de contestatoarea ... în
contradictoriu cu intimații ..., ... şi ... reprezentată de Cabinet Individual de Insolvență ..., în calitate
de lichidator judiciar.
A fost obligată contestatoarea la plata către intimatul ... a cheltuielilor de judecată constând
în onorariu avocat în cuantum de 3.570 de lei
A fost obligată contestatoarea la plata către intimata ... a cheltuielilor de judecată constând
în onorariu avocat în cuantum de respectiv 2.142 de lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Cele două creanțe contestate au fost cuprinse în tabelul preliminar al creanțelor debitoarei
..., tabelul fiind publicat în BPI nr. 21541/13.11.2019. De asemenea, acestea au fost cuprinse în tabelul
preliminar completat care a fost publicat în BPI nr. 22780/29.11.2019. Acestea se regăsesc şi în
tabelul definitiv publicat în BPI nr. 23657/11.12.2019.
Potrivit dispoziţiilor art. 111 din Legea 85/2014, creditorii pot face contestaţie faţă de tabelul
de creanţe, cu privire la creanţe şi drepturile trecute sau netrecute în tabel în termen de 7 zile de la
publicarea în BPI a tabelului preliminar, contestaţia urmând să fie depusă la Tribunal.
Contestaţia din prezenta cauză a fost formulată la data de 25.02.2020, cu nerespectarea
termenului legal menţionat.
Textul art. 113 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, invocat de contestatoare, conferă oricărei
persoane interesate posibilitatea de a face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept
de preferinţă în tabelul definitiv de creanţe, după expirarea termenului de depunere a contestaţiilor
împotriva creanţelor şi drepturilor de preferinţă înscrise în tabelul preliminar de creanţe şi până la
închiderea procedurii, dacă sunt îndeplinite condiţiile textului.
Redactarea textului impune ca o condiţie pentru a uza de calea contestaţiei prevăzute de art.
113 necunoaşterea existenţei cauzelor arătate care, dacă ar fi fost cunoscute la data judecării
contestaţiilor la tabelul preliminar de creanţe, ar fi determinat o altă înscriere în tabelul definitiv de
creanţe.
În contextul în care aspectele nou descoperite erau cunoscute şi puteau fi invocate pe calea
contestaţiei la tabelul preliminar în temeiul art. 111 din Legea nr. 85/2014 nu se poate susţine
„descoperirea (…)” şi, ca urmare nu se poate uza de calea contestaţiei prevăzute de art. 113 din Legea
nr. 85/2014.
În cauză contestatoarea invocă dolul din partea creditorilor şi erori esenţiale în aprecierea
documentelor juridice şi contabile de către lichidator. Intenţia de a se ascunde provenienţa creanţei
intimatului ... rezultă, în opinia acesteia, din înregistrarea creanţei într-un cont diferit. S-a invocat, de

199
asemenea, existenţa unei suspiciuni în sensul datei întocmirii contractului de împrumut din care
derivă creanţa intimatei ... În acelaşi sens, rezultă, conform susţinerilor contestatoarei, intenţia de a
încărca patrimoniul debitoarei cu datorii din încheierea unui contract de închiriere la o valoare a
chiriei foarte ridicată.
Toate aceste elemente învederate de contestatoare au fost cunoscute sau puteau fi cunoscute
la momentul înscrierii creanţelor. Astfel că descoperirea existenţei elementelor învederate cu
întârziere are drept cauză unică lipsa de diligenţă din partea contestatoarei.
În raport cu aceste considerente, instanţa va admite excepţia tardivităţii invocată de intimații
... şi ... şi de ... reprezentată de ..., în calitate de lichidator judiciar şi va respinge ca tardiv formulată
contestaţia.
În temeiul art. 451 C. proc. civ., instanţa a obligat contestatoarea la plata către intimaţii ... şi
... a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat în cuantum de 3.570 de lei, respectiv 2.142
de lei.
3. Apelul
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatoarea ..., prin care a invocat netemeinicia şi
nelegalitatea acesteia, solicitând anularea în conformitate cu prevederile tezei 1 a alin.(3) art.480
CPC. pentru următoarele:
In fapt, a apreciat că în mod greșit instanța fondului a admis excepția tardivității formulării
contestației de către subscrisa, invocată de către intimați, deși excepția este netemeinică și trebuia
respinsă, pentru că termenul de 7 zile pus la dispoziție de către legiuitor prin art.111 alin.(l) și (2)
Legea nr. 85/2014 este un termen raportat la publicarea tabelului de creanțe în BPI, legiuitorul având
în vedere contestarea calității de creditori și mai puțin contestarea detaliilor legate de creanțe care
sunt rezultatul unor acte juridice ce trebuie analizate în detaliu; apoi, termenul de 7 zile fiind raportat
la publicarea în BPI, este o dovadă fermă a faptului că legiuitorul a avut în vedere tabelul de creanțe
și nu falsul, dolul sau eroarea esențială a înscrisurilor care stau (a baza unei creanțe, aspecte care nu
fac obiectul comunicării prin BPI. Așa cum se poate observa, verificările documentelor depuse au
inclus inclusiv aspectele ce vor fi expuse mai jos în secțiunea răspunsului la apărările de fond.
Față de aceste considerente, a apreciat că art. 113 al Legii nr. 85/2014 a fost edictat de legiuitor
tocmai pentru ivirea situațiilor în care verificările realizate de către practicianul în insolvență nu sunt
aprofundate și descoperirea vreuneia dintre ipotezele semnalate sunt constatate în cadrul derulării
insolvenței.
A solicitat a se constata că apelanta că a remis înscrisurile obținute de la dosar (21.02.2020)
spre analiză și emiterea unei opinii de specialitate - unui expert/consultant fiscal care a emis aprecieri
legate de documentele contabile și justificativ financiare care au fost anexate cererilor de creanță.
De asemenea, a solicitat a se constata că nu avea cum să emită pretenții cu privire la creanțele
celor 2 creditori intimați, atâta timp cât era necesară o verificare din care în aprecierea subscrisei, a
rezultat constatarea unor grave carențe de interpretare a documentelor juridice și contabile, ce au dus
la calificarea greșită a unor chestiuni de drept și fiscal financiare care au condus la înscrierea
drepturilor de creanță a asociatului și a fostului asociat al debitoarei, mamă și fiu, care prin
premeditarea aducerii societății debitoare în etapa unei insolvențe fără bunuri - au emis acte juridice
cu debitoarea sau între aceștia, prin care au sustras bunuri din societate pentru a evita urmărirea
acestora de către creditori și în această procedură.
Motivarea contestației este clară în ce privește aprecierea dolului, dar și indicarea elementelor
care se constituie în dovezi ale dolului celor 2 intimați creditori.

200
 Dolul este prezent în raporturile juridice realizate de respectivi creditori care afectează masa
credală și prin cererile de creanță formulate, favorizat de eventuala închidere a procedurii insolvenței
fără analiza temeinică a actelor referite.
A susţinut că a fost de acord cu afirmația apărătorului părților adverse, conform căreia în
conformitate cu prevederile art. 1214 alin.(4) Cod Civil – „dolul nu se presupune”, ci evident trebuie
dovedit, ori dovada dolului se realizează prin documentele emise chiar de către intimații creditori,
asupra cărora am făcut aprecieri, completate și mai jos.
Dolul sau erorile esențiale nu se pot aprecia în 7 zile sau prin presupuneri rezultate din
lecturarea tabelului publicat în BPI, ci după analize comparative realizate asupra documentelor, dar
și prin apariția intenției de a se închide procedura insolvenței printr-un raport depus la câteva 4 luni
de la deschiderea procedurii.
Sub aspectul erorii esențiale, a apreciat că această ipoteză înglobează actul în sine de a fi
acceptată o creanță la masa credală, deși din înscrisurile justificative ar fi rezultat elemente care ar fi
afectat decizia de admitere a practicianului în insolvență sau de naștere a suspiciunii subscrisei sau
orice altă parte interesată, cu privire la legalitatea înscrierii creanței.
Apoi, alin.(2) al art.113 din Legea nr. 85/2014 - stipulează un termen de 15 zile pentru
formularea Contestației calculat de la momentul de la care partea a cunoscut sau ar fi trebuit să
cunoască - deci nu un termen minimalist de 7 zile. Ci un termen rezonabil în interiorul căruia partea
interesată poate să consulte un expert (așa cum am făcut noi) și poate să înțeleagă ce solicită – adică
să îşi exercite într-un termen rezonabil dreptul la apărare.
A susţinut că, în BPI s-au publicat numai rapoartele și tabelele și nicidecum actele de susținere
AMPLE ale creanțelor aici contestate, subscrisa luând la cunoștință de actele probatorii de la dosarul
instanței în data de 21.02.2020.
A învederat faptul că a fost în măsură să ia cunoştinţă de conținutul altor documente numai
după ce a consultat dosarul instanței, deși art.150 CPC este aplicabil și apelanta nu este considerată
în cunoașterea tuturor actelor de la dosar chiar în virtutea dispozițiilor derogatorii și excepționale ale
art.42 din Legea 85/2014.
Pentru aceste motive, în opinia sa a apreciat că excepția tardivității trebuia respinsă, ca fiind
împotriva scopului avut în vedere de legiuitor prin edictarea art.113 alin.(l) Legea nr. 85/2014, fiind
netemeinică și pe cale de consecință acest motiv de apel trebuie admis ca fondat.
A susţinut că în mod greșit au fost asumate de către instanță prin acordarea cuantumului
cheltuielilor de judecată solicitate cu titlu de onorariu de către intimații ... din cel puțin 2 motive
substanțiale: sumele pretinse sunt excesiv de mari reprezentând aproximativ 1.200 EUR (la cursul
BNR mediu din această perioadă), în condițiile în care probabil sumele au fost pretinse că au fost
plătite pentru întreg procesul și nu numai pentru invocarea și susținerea tardivității. Nu are cunoştinţă
despre documentele justificative depuse (dacă se referă la toate etapele procesuale sau nu), dar a
apreciat că instanța fondului trebuia să acorde cheltuielile de judecată proporționale cu munca prestată
de avocat - adică în limitele tardivității - pentru că efectul de cascadă va veni în cazul anulării cu
trimitere din ape), unde se vor solicita din nou sume cu titlu de onorariu - care oricum sunt mari față
de complexitatea cauzei.
A precizat faptul că, sumele pretinse cu titlu de cheltuieli de judecată ca onorariu trebuiau
cenzurate potrivit art.451 alin.(2) CPC, dat fiind faptul că munca avocatului a fost probabil
comensurată și facturată în raport cu întreaga derulare a cauzei cu fondul complet - administrarea de
probe, dezbateri, obiecțiuni, etc. Însă, a susţinut că instanța de fond a apreciat că poate respinge
contestația pe tardivitate fără să intre pe fond, astfel că era învestită să aprecieze. Nu în ultimul rând,

201
s-a constatat că s-au cheltuit cu titlu de onorariu sume diferite de la cei 2 creditori (mamă și fiu), deși
întâmpinarea a fost una singură.
Concluzionând pe acest capăt de cerere de apel, a apreciat că este fondat.
Față de aceste argumente, a solicitat admiterea apelului şi în principal, anularea sentinței
apelate în temeiul art. 480 alin.(3) teză primă CPC și trimiterea cauzei la prima instanță pentru
judecarea fondului.
In subsidiar față de capătul 1 ale cererii de apel, a solicitat admiterea capătului 2 al apelului
urmând a dispune cenzurarea cheltuielilor pretinse de intimați, făcând aplicarea art.451 alin.(2) CPC
prin raportare la art. 480 alin.(2) CPC. A solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
In drept, art.480 alin.(3) și (2) CPC și celelalte norme invocate.
4. Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimata ... prin ..., s-a solicitat respingerea
apelului ca neîntemeiat.
S-a susţinut faptul că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală raportat la situația de
fapt existentă în dosar și în coroborare cu temeiurile de drept aplicabile în cauză.
A solicitat a se observa că, creanțele contestate de către apelantă, creanțe deținute de către
creditorii ... și respectiv ... figurează în Tabelul preliminar al creanțelor debitoarei ..., tabel publicat
în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 21541 din data de 13.11.2019. De asemenea, cuantumul
creanțelor celor doi creditori figurează fără niciun fel de modificare și în tabelul preliminar completat
publicat în BPI nr.22780 din data de 29.11.2019. Documentele care au însoțit declarațiile de creanță
sunt la dosarul cauzei încă din luna Oct 2019.
Conform dispozițiilor art.111 alin.1 și următoarele din Legea nr. 85/2014, „debitoarea,
creditorii și orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestații față de tabelul de creanțe, cu
privire la creanțele și drepturile trecute sau după caz netrecute de către administratorul
judiciar/lichidatorul judiciar în tabel în termen de 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului
preliminar.”
Contestația promovată de către creditoarea ..., contestație ce vizează creanțele celor doi
creditori, a fost depusă în data de 24.02.2020 cu depășirea evidentă a termenului în care aceasta putea
fi formulată (după mai bine de 3 luni de la publicarea tabelelor de creanță).
Cu privire la prevederile art.113 alin.1 din Legea nr. 85/2014 care dă posibilitatea ca orice
parte interesată să poată face contestație împotriva înscrierii unei creanțe sau unui drept de preferință
în tabelul definitiv ori in tabelele actualizate menționăm că și în acest caz legiuitorul prevede condiții
expres și limitative. Astfel, această contestație va putea fi promovată doar în cazul descoperirii
existentei unui fals, dol sau eroare esențială” și de asemenea contestația se va depune în termen de 15
zile de la data la care partea a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască situația ce determină promovarea
contestației.
Având în vedere cele expuse anterior, a solicitat a se constata că atitudinea creditoarei a fost
una pasivă, acesta neînţelegând să formuleze contestație în interiorul termenelor legale, deși cunoștea
sau ar fi trebuit să cunoască aspectele invocate, atât timp cât ea însăși este înscrisă la masa credală
având acces la dosar, iar documentele pe care le contestă sunt depuse la dosarul de fond din oct. –
nov. 2019, putând fi astfel analizate.
A învederat instanței faptul că nu există nicio modificare între tabelul preliminar și cel
definitiv în ceea ce privește înscrierea creanței celor doi creditori.
A apreciat că invocarea art 113 din Legea nr. 85/2014 în bază căruia contestatoarea ... și-a
întemeiat acțiunea este pur și simplu făcută pentru a induce în eroare instanța cu privire la admiterea
acțiunii ca fiind făcută în interiorul termenului legal de formulare a acesteia.

202
 Textul invocat de către apelantă impune două condiții pentru admisibilitatea unei astfel de
contestații, respectiv descoperirea împrejurării esențiale să fie ulterioară datei definitivării tabelului
de creanțe și lipsa oricărei culpe pentru identificarea cu întârziere a acestei împrejurări din partea
celui care o invocă.
Ori, lipsa de diligență a apelantei pentru descoperirea așa zisului doi pe care îl invocă abia
prin contestația la Tabelul definitiv, nu poate fi imputabilă decât apelantei însăși, și de asemenea a
arătat că nu sunt acte depuse ulterior, astfel încât să invoce descoperirea lor.
Pentru aceste motive a solicitat a se constata că excepția tardivității a fost corect admisă de
instanță de fond şi pe cale de consecință a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.
Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, respectiv suma de 2.142 R0N lei (cu TVA)
pentru ... și suma de 3.570 R0N (cu TVA) pentru ..., a apreciat că instanța de fond în mod legal și
justificat a acordat aceste cheltuieli de judecată, raportat la complexitatea cazului.
Potrivit art. 451 pct. 1 din NCPC cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru
și timbrul judiciar, onorariile avocaților ... Ori, în cauză, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la
dosar, munca reprezentantului convențional a fost reală, efectiv prestată și în opinia noastră presupune
ore/zile întregi de studiu în domenii vaste și diferite, prin urmare o complexitate mare a activității
prestate de avocat. A enumerat cu titlu de exemplu, studiul cu privire la domeniul fiscalității, legea
societăților comerciale, legea specială etc.
Având în vedere cele expuse anterior, în opinia sa nu pot fi primite susținerile apelantei
conform cărora, sumele la care a fost obligat la plată sunt excesiv de mari, dacă avem în vedere
valoarea la care ne raportăm, respectiv valoarea procesului de 125.516 lei pentru ... şi 156.858 lei
pentru ...
In concluzie, a solicitat respingerea acestui capăt al apelului formulat de apelanta ... ca
nefondat și menţinerea hotărârii instanței de fond cu privire la cheltuielile de judecată acordate,
intimații având dreptul legal de a primi integral cheltuielile de judecată efectuate în cauză.
5. Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimaţii ... şi ..., s-a solicitat respingerea
apelului ca neîntemeiat.
Cu privire la excepția tardivității, a solicitat a se observa că hotărârea instanței de fond este
temeinică şi legală raportat la temeiurile de drept aplicabile în cauza şi la situația de fapt din dosar.
Astfel, în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 21541/13.11.2019 a fost publicat tabelul
preliminar al creanțelor debitoarei ..., conform căruia creditorii ... și ..., au fost înscriși la masa credală
cu suma de 125.516 lei și respectiv 156.858 lei; că cererile de creanțe au fost însoţite încă de la
depunere de toate înscrisurile necesare din care au rezultat cele doua creanțe, înscrisuri pe care le
contesta apelanta.
Pe cale de consecință, toţi participanţii la procedură, inclusiv apelanta, au avut posibilitatea
reală şi efectivă să cunoască înscrisurile depuse de intimați, încă din data de 13.11.2019. Condiția
minimă era să manifeste diligenţă şi să studieze dosarul cauzei.
In data de 29.11.2019, urmare înregistrării declarației de creanță a creditoarei ..., tabelul
preliminar a fost completat, un exemplar fiind depus la dosarul cauzei și publicat în BPI
nr.22780/29.11.2019. A precizat că tabelul preliminar completat nu a adus modificări cu privire la
cuantumul creanțelor celor doi creditori.
La aceasta dată, de 29.11.2019, apelanta, prin apărător ales, a avut posibilitatea să verifice
tabelul de creanțe, să verifice toate cererile de creanță şi actele anexate acestora, deci inclusiv cele ale
intimaţilor, însă din neglijenţă sau pasivitate nu a uzat de dreptul său.

203
 In opinia sa, deoarece dolul se constată doar de către instanțele de judecată, apelanta trebuia
să fie diligentă, să verifice dosarul cauzei şi cererile de creanțe depuse imediat după întocmirea
tabelului de creanțe si apoi, în termenul prevăzut de lege să depună contestația.
Pentru aceste motive, a susţinut că argumentul invocat de apelanta “cum că ar fi trebuit să
verifice dolul prin persoane de specialitate” este unul nelegal şi a solicitat să fie respins.
A susţinut că potrivit dispozițiilor art.111 alin. l și următoarele din Legea nr. 85/2014,
„debitoarea, creditorii și orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestații față de tabelul
de creanțe, cu privire la creanțele și drepturile trecute sau după caz netrecute de către administratorul
judiciar/lichidatorul judiciar în tabel, în termen de 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului
preliminar.”
A susţinut că în prezenta cauză, contestația formulată de către creditoarea ... a fost depusă în
data de 24.02.2020, cu depășirea evidentă a termenului în care aceasta putea fi înregistrată.
A confirmat faptul că prevederile art. 113 alin.1 acordă posibilitatea ca „după expirarea
termenului de depunere a contestațiilor prevăzut de art. 111 alin. 2 și până la închiderea procedurii
orice parte interesată poate face contestație împotriva înscrierii unei creanțe sau unui drept de
preferință în tabelul definitiv ori in tabelele actualizate, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol
sau eroare esențială”. Dar conform prevederilor aceluiași articol, alin. 2 „contestația se depune în
termen de 15 zile de la data la care partea a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască situația ce determină
promovarea contestației.
Textul invocat impune două condiții pentru admisibilitatea unei astfel de contestații, respectiv
descoperirea împrejurării esențiale să fie ulterioară datei definitivării tabelului de creanțe şi lipsa
oricărei culpe pentru identificarea cu întârziere a acestei împrejurări din partea celui care o invocă.
Dacă creditorii sau debitorul cunoșteau împrejurarea respectivă înainte de definitivarea tabelului de
creanțe, aveau deschisă calea contestației la tabelul preliminar.
De asemenea, nici cea de-a doua condiție pentru formularea contestației nu este îndeplinită și
anume, apelanta se află în culpă pentru neformularea unei contestații la tabelul preliminar, lipsa de
diligenţă a apelantei pentru descoperirea așa zisului doi pe care îl invoca abia prin contestația la
Tabelul definitiv, nefiind imputabilă decât ei însăși.
Or, solicită a se constata că, deși contestatoarea știa sau ar fi trebuit să cunoască, în calitatea
sa de creditor înscris la masa credală, modalitatea în care au fost înscriși creditorii ... și ..., încă din
data de 13.11.2019 sau cel mai târziu in data de 29.11.2019 când au fost publicate tabelele de creanță
modificate, aceasta nu a înțeles să formuleze contestație în interiorul termenelor legale.
Cererile de creanțe depuse de creditorii ... și ... au fost însoţite de înscrisurile din care rezultă
creanțele acestor, prin urmare creditoarea ... trebuia să manifeste diligenţa şi să cunoască toate
aspectele juridice şi economice pe care le invocă prin prezenta contestație.
A susţinut că legiuitorul se referă în art. 113, alin.1 din Legea nr. 85/2014 la situația
excepționala când pe parcursul procedurii se descoperă existenţa unui fals, dol sau eroare esențială,
caz care este posibil doar daca înscrisurile sunt depuse ulterior sau intervine situația existentei unei
hotărâri judecătorești definitive care constată aceste împrejurări.
Invocarea de către apelanta a dispozițiilor art. 113 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 nu este în
favoarea sa, în condițiile în care dispoziția legală prevede că “contestația se depune în termen de 15
zile de la data la care partea a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască situația ce determină promovarea
contestației”, iar acesta afirmă că a luat la cunoștința de actele depuse de creditorii intimați abia în
data de 21.02.2020, în condițiile în care instanța de judecată a avut un program normal de activitate
în toată această perioadă de timp.

204
 In opinia sa, invocarea art. 42 din Legea nr. 85/2014 este pur speculativă în condițiile în care
art. 113 alin.2 din Legea nr. 85/2014 este cel aplicabil în speță, dorindu-se prin aceasta să existe o
scuză a faptului că nu s-a studiat dosarul cauzei. Mai mult decât atât se arată că au cunoscut actele
atașate cererilor de creanță numai după studiul dosarului cauzei în data de 21.02.2020.
Or legea prevede că este admisibilă doar o contestație în cazul apariției unui înscris nou şi
necunoscut părţilor, dar în această cauză înscrisurile se aflau la dosarul cauzei încă din data de
13.11.2019 , deci nu sunt noi şi necunoscute părtilor.
De asemenea, a învederat faptul că nu există nicio modificare între tabelul preliminar și cel
definitiv în ceea ce privește înscrierea creanței celor doi creditori, iar apelanta nici nu a făcut dovada
apariției vreunui motiv care să se încadreze în cele expres și limitativ prevăzute de art. 113 din Legea
nr. 85/2014, astfel încât contestația să poată fi reținută ca fiind formulată în interiorul termenelor
legale.
In temeiul art. 113 alin.1 din Legea nr. 85/2014 se poate face contestație împotriva tabelului
definitiv numai în anumite condiții, adică împotriva înscrierii unei creanțe sau a unui drept de
preferință în tabelul definitiv de creanțe, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori
esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul
descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute.
In cauză, apelanta nu poate invoca necunoașterea situației care a determinat promovarea
prezentei contestații, deoarece actele pe care aceasta înțelege să le conteste în prezenta cauză, conform
propriilor susțineri erau depuse la dosarul de fond putând fi astfel analizate, iar în caz de confirmare
sau suspiciune de dol, contestația putea fi promovată în interiorul termenelor legale.
Apelanta ... ca parte în procedura de insolvenţă a cunoscut sau trebuia să cunoască toate
înscrisurile depuse de creditorii ... și ... în susținerea cererilor lor de creanțe, pe cale de consecință nu
mai poate invoca dolul cu eludarea termenelor legale imperative.
A apreciat că invocarea existenţei unui fals, dol sau eroare esențială este pur formală având în
vedere că este terţ faţă de contractele/actele invocate, apelanta fiind în culpa procesuală pentru
neexercitarea dreptului în termenul legal.
Pentru toate aceste motive a solicitat a se constata că excepția tardivităţii a fost corect admisă
de instanța de fond şi pe cale de consecință a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.
Cu privire la cheltuielile de judecată, a solicitat a se observa că şi în cazul prevăzut de art.
451 pct. 1 din NCPC, cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar,
onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele
cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces,
cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru
buna desfășurare a procesului.
Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, respectiv suma de 2.142 RON lei (cu TVA)
pentru ... şi suma de 3.570 RON (cu TVA) pentru ... urmează a se constata că instanța de fond a
procedat legal si justificat, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (factură fiscală
şi dovada încasării onorariului conform dovezilor depuse în original). A susţinut că munca avocatului
în această speță, a constat în cunoașterea impecabilă a legislației din domeniul dreptului civil, de
afaceri, a legislației privind insolvenţa şi a cunoştinţelor de fiscalitate şi contabilitate aplicată (pentru
înţelegerea fenomenului şi formularea obiectivelor la expertiză).
De asemenea, trebuie avut în vedere şi faptul că avocatul a depus un efort însemnat pentru
studiul cauzei în vederea efectuării întâmpinării într-un timp foarte scurt, activitate care justifică pe
deplin suma acordată de instanţa de fond, respectiv suma de 2.142 RON lei (cu TVA) pentru ... şi

205
suma de 3.570 RON (cu TVA) pentru ..., deoarece au fost onorarii diferite pentru fiecare creditor în
parte.
In concluzie, s-a solicitat respingerea apelului şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
In drept, a invocat art. 111 şi urm. din Legea nr. 85/2014, art. 205 din NCPC.
Analizând probele administrate în cauză, reţine următoarele:
Potrivit art. 476 din Codul de procedură civilă, apelul provoacă o nouă judecată asupra
fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. Totuși, instanța nu poate depăși limitele
a ceea ce părțile doresc să supună judecății, potrivit principiului disponibilității reglementat în apel
de art. 477 din Codul de procedură civilă.
Din această perspectivă, Curtea reține, în fapt, că societatea ... a contestat, la 25.02.2020,
înscrierea în tabelul creditorilor a intimaților ... și ... Contestatoarea nu a indicat expres despre care
tabel este vorba, dar a invocat art. 113 din Legea nr. 85/2014 a insolvenței, potrivit căruia se poate
contesta înscrierea unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanțe ori în
tabelele actualizate. În cauză, ultimul tabel (actualizat) este cel definitiv al creditorilor debitoarei ...,
publicat în BPI nr. 23657 din 11.12.2019.
În acest tabel, cei doi creditori sunt menționați cu sumele de 156.858 lei (...) și 125.516 lei
(...), reprezentând creanțe chirografare cu ordinea de preferință stabilită de art. 161 pct. 9 din Legea
nr. 85/2014.
Anterior, aceleași creanțe (titular, cuantum și ordine de preferință) au fost înscrise în tabelul
preliminar completat, publicat în BPI nr. 22780 din 29.11.2019 și, respectiv, în tabelul preliminar
publicat în BPI nr. 21541 din 13.11.2019.
În drept, potrivit art. 113 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, contestația se depune în termen de
15 zile de la data la care partea a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască situația ce determină
promovarea contestației. Așadar, procedura este condiționată de respectarea unui termen de 15 zile
care începe să curgă ori de la un moment subiectiv (când partea a cunoscut situația), ori de la un
moment obiectiv (partea ar fi trebuit să cunoască situația).
Partea nu are alegerea între aceste două momente, ci contează care dintre ele se ivește primul.
De asemenea, legea nu stabilește că partea poate primi un alt termen, rezonabil, în care să consulte
un expert şi să-şi exercite dreptul la apărare. Așadar, partea trebuie să se încadreze în termenul de 15
zile (care este unul mare, dacă îl raportăm la termenele uzuale din procedura insolvenței, termene ce
variază între 3 şi 10 zile), termen ce începe a curge fie de la momentul subiectiv, fie de la cel obiectiv.
În speță, momentul subiectiv este cel al publicării tabelului definitiv al creditorilor debitoarei
... (deci, 11.12.2019). Însă, informația cuprinsă în acest tabel nu era una nouă, ci reprezenta reluarea
celei deja publicate în tabelele de creanță anterioare. Așadar, momentul obiectiv a fost cel al
publicării, pentru prima dată, a creanțelor celor doi creditori contestați, respectiv 13.11.2019, pentru
că atunci ar fi trebuit contestatoarea să cunoască existența şi regimul juridic al creanțelor contestate.
În speță, fie că ne raportăm la momentul subiectiv, fie la cel obiectiv, depunerea contestației
pe 25.02.2020 este făcută după curgerea termenului legal de 15 zile. Însă, trebuie subliniat că
raportarea corectă se face la momentul obiectiv, pentru că el s-a ivit primul; deci, de la 13.11.2020 şi
până la 25.02.2020 sunt mai mult de 15 zile, astfel că, în mod corect, judecătorul-sindic a reținut că
este tardivă contestația.
În consecință, stabilind netemeinicia argumentelor invocate, Curtea va respinge ca nefondat
apelul declarat de ... împotriva sentinței nr. 170 din 26.06.2020 a Tribunalului Brăila.

206
SECŢIA PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ
ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

1. Titlu: Dreptul muncii

Cuprins pe materii: Drepturi băneşti. Spor pentru condiţii deosebite
Legislaţie relevantă: H.G. nr. 589/2018
H.G. nr. 153/2018
Legea nr. 153/2017
Rezumat: Art. 7 din H.G. nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea
locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de
muncă prevăzut în anexa nr. II Legea nr. 153/2017 pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare
„sănătate şi asistenţă socială”, în raport cu condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea, pot fi
acordate, pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare
şi unităţile medico-sociale, cu respectarea prevederilor legale, mai multe categorii de sporuri.
Legiuitorul foloseşte sintagma „pot fi acordate”, rezultă că nu e obligatorie acordarea.
Sporurile prevăzute în anexe se acordă cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli
de personal aprobate.
Mărimea sporului nu este fixă, ci este de la 12% până la 15% din salariul de bază, fiind
stabilită pe baza negocierilor cu sindicatul şi cu condiţia încadrării în buget.
Nu există temei legal pentru a putea fi obligat angajatorul să acorde salariaţilor sporul pentru
condiţii deosebite în procentul maxim, începând cu luna august 2018, odată cu intrarea în vigoare a
HG nr. 589/2018.

Decizia civilă nr. 87/13.02.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr.919/13.09.2019 pronunţată de Tribunalul Galaţi s-a luat act de
renunţarea membrilor de sindicat … la judecarea cererii de chemare în judecată.
A fost admisă în parte acţiunea astfel cum a fost modificată, formulată de reprezentantul …
pentru reclamanţii: …, în contradictoriu cu pârâta ..., având ca obiect „drepturi băneşti”.
A fost obligată pârâta să plătească membrilor de sindicat … sporul pentru condiţii deosebite
de muncă în procent de 15%, începând cu luna august 2018, sume actualizate cu indicele de inflaţie
la data plăţii, precum şi dobânda legală aferentă acestor sume de la data scadenţei până la data plăţii.
A fost obligată pârâta să expertizeze locul de muncă pentru funcţia de bucătar din cadrul …
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de
judecată.
Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, astfel cum a fost modificată,
reclamantul … în numele membrilor de sindicat menţionaţi, în contradictoriu cu pârâta ... prin ..., a
solicitat:
- plata sporului pentru condiţii de muncă deosebite muncă, membrilor din sindicat - personal
auxiliar - începând cu luna august 2018 şi pentru viitor, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii
şi dobânda legală aferentă acestor sume, de la data la care se datorau şi până la data plăţii efective a
sumelor datorate de către unitate.

207
 - expertizarea locului de muncă pentru bucătarii care-şi desfăşoară activitatea în creşele
municipiului şi acordarea sporului aferent acestui loc de muncă, începând cu data buletinului de
expertizare a locului de muncă.
- plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-şi în fapt acţiunea, au arătat că membrii de sindicat au calitatea de salariaţi
(infirmiere, spălătoreasă) ai Creşei nr. ..., Creşei nr. ..., Creşei nr. ... şi Creşei nr. ... din municipiul …
şi că potrivit Anexei nr. 8 lit. A pct. 3 din HG nr. 153/2018 (Regulamentul-cadru/2018 privind
stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii
de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit
din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de
funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, municipiul …, în calitatea sa de angajator, începând
cu luna aprilie 2018, a acordat sporul de 15% pentru condiţii deosebite, personalului de specialitate
medico-sanitar din cabinetele organizate în creşe, grădiniţe, şcoli şi unităţile de învăţământ superior,
aşa cum reiese din Procesul-verbal nr. 12094/20.04.2018 privind stabilirea procentului în vederea
acordării sporului pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii de stres sau risc.
A susţinut că la momentul promovării acţiunii era posibilă acordarea acestui spor doar
asistentelor medicale şi medicilor.
Prin HG nr. 589/2018 s-a modificat HG nr. 153/2018 şi s-a introdus în Anexa nr. 8, pct. 3 prin
care se menţionează în mod expres acordarea sporului de 15% pentru condiţii deosebite şi
personalului auxiliar din creşe, aşa cum reiese expres din conţinutul completării de la pct. 3:
„personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar din creşe”.
Având în vedere aceste modificări, prin adresele nr.579/09.08.2018 şi 580/09.08.2018,
sindicatul a solicitat angajatorului acordarea sporului pentru condiţii deosebite în procent de 15%
pentru personalul auxiliar (infirmiere, îngrijitoare şi spălătoreasă) care-şi desfăşoară activitatea în
aceleaşi condiţii de stres sau risc precum personalul medico-sanitar (asistente medicale şi medici) şi
care, încă din luna aprilie 2018 primesc acest spor.
A apreciat reclamantul că prin aplicarea neunitară a prevederilor legale - de acordare a
sporului pentru condiţii de muncă doar unor categorii profesionale, celelalte fiind excluse de la
acordarea acestuia - le-a determinat ca prin adresele nr. 669/25.09.2018, 702/17.10.2018 şi
703/17.10.2018 să solicite angajatorului să respecte prevederile legale şi să le acorde sporul de 15%
şi personalului auxiliar, înlăturând astfel discriminarea la care sunt supuse aceste categorii
profesionale.
Însă angajatorul refuză în continuare aplicarea prevederilor legale tuturor categoriilor
profesionale menţionate în HG nr. 153/2017.
Cu privire la capătul de cerere prin care se solicită obligarea angajatorului de a efectua
expertizarea locului de muncă pentru funcţia de bucătar din creşe (post ocupat de către reclamanta
…) şi acordarea sporului aferent acestui loc de muncă, a arătat că: Potrivit Legii nr. 153/2017 Anexa
VIII cap. II lit. I art. 1:
(1) Personalul contractual salarizat potrivit prezentei anexe la cap. II lit. A - lit. „E” poate
beneficia de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază,
corespunzător timpului lucrat.
(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi
condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea
sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, în limita prevederilor din regulamentul

208
elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare
emise de către autorităţile abilitate în acest sens.
Întrucât funcţia de bucătar face parte din categoria funcţiilor prevăzute în Legea nr. 153/2017
Anexa VIII cap. II lit. C (alte funcţii comune din sectorul bugetar) pct. b), angajatorului îi revenea
obligaţia legală de a efectua expertizarea locului de muncă în conformitate cu prevederile mai sus
menţionate ale Legii nr. 153/2017, dar şi în conformitate cu prevederile art. 1 din HG nr. 569/2017
pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea locurilor de munca, a categoriilor de personal,
mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia
pentru familia ocupațională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică locală, care
menţionează expres: Prezentul regulament stabileşte locurile de muncă, categoriile de personal şi
mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă respectiv, a sporului pentru condiţii periculoase
sau vătămătoare de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională
de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică locală, categorie din care face parte şi
funcţia de bucătar.
De asemenea, au precizat că prin adresele nr. …2018, nr. …2018, nr. …2018 şi …09.2018,
au solicitat expertizarea locurilor de muncă şi acordarea sporului aferent, în conformitate cu
prevederile HG nr. 569/2017, însă angajatorul a refuzat respectarea prevederilor legale privind
expertizarea locului de muncă.
În drept, a invocat dispoziţiile Legii nr. 153/2017 cu modificări şi completări, HG nr. 569/2017
şi HG nr. 153/2018, NCPC.
Pârâta ... a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată,
având în vedere că, în urma consultărilor/negocierilor care au avut loc în data de 05.02.2019 între ...
şi …, a fost stabilit procentul în vederea acordării sporului pentru personalul care îşi desfăşoară
activitatea în condiţii deosebite cum ar fi stres sau risc, acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1),
lit. h) de la cap. II din anexa II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare,
a prevederilor art. 12 alin. (1), precum şi a anexei nr. 8, lit. A, pct. 3A1 din H.G. 153/2018.
A susţinut că părţile au convenit acordarea sporului de 15% pentru personalul auxiliar sanitar
- infirmieră, spălătoreasă, îngrijitoare, bucătăreasă, din creşele municipiului …., urmând ca începând
cu data de 01.01.2019 să se încheie acte adiţionale la contractele individuale de muncă privind
acordarea sporului de 15%.
În acest sens, a fost emisă Dispoziţia nr. 164 din 07.02.2019 a Primarului municipiului ...,
privind acordarea sporului pentru condiţii deosebite de muncă, având în vedere salariul de bază,
proporţional cu timpul efectiv lucrat, pentru personalul auxiliar sanitar din cadrul creşelor din
municipiul ….., prevăzut în Anexa care face parte integrantă din dispoziţie.
Cu privire la expertizarea locurilor de muncă şi acordarea sporului aferent, conform H.G. nr.
569/2017, a precizat că prin adresa nr. … din 21.01.2019, Primăria Municipiului … a solicitat
Direcţiei de Sănătate Publică eliberarea buletinelor de determinare prin expertizare pentru stabilirea
mărimii concrete a sporului, a condiţiilor de muncă conform H.G.nr. 153/29.03.2018 pentru familia
de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” pentru personalul de specialitate medico-sanitar din
cabinetele medicale organizate în şcoli şi grădiniţe, precum şi pentru personalul de specialitate
medico-sanitar şi auxiliar sanitar din creşe.
Direcţia de Sănătate Publică, prin răspunsul formulat a arătat că pentru acordarea sporului de
stres sau risc nu este necesar un buletin de determinare/expertizare, întrucât acesta nu intră sub
incidenţa art. 5 alin) din H.G. nr. 153/2018, ci doar sporul pentru condiţii deosebit de periculoase,
condiţii periculoase şi vătămătoare necesită buletine de expertizare.

209
 În combaterea susţinerilor reclamantelor s-a folosit de proba cu înscrisuri şi ataşat în copie
procesul verbal nr. …, dispoziţia nr. … răspunsul DSP nr. …
La termenul din 02.09.2019, reclamantele … au solicitat să se ia act de renunțarea lor la
cererea de chemare în judecată.
Analizând cererea prin prisma susținerilor părţilor, a probatoriului administrat şi a dispoziţiilor
legale incidente în cauza, instanța a reținut următoarele:
În fapt, reclamantele … sunt angajatele pârâtei în calitate de personal auxiliar (infirmieri,
spălătoreasă) şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul Creşei nr. ..., Creşei nr. ..., Creşei nr. ... şi Creşei
nr. ... din municipiul …
În M. Of. nr. 693 din 8 august 2018, s-a publicat H.G. nr. 589/2018 privind modificarea și
completarea H.G. nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de
muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în
anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,
precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare
„Sănătate și asistență socială”.
În vechea reglementare, la anexa nr. 8 lit. A, pct. 3 se prevedea acordarea sporului de la 12%
până la 15% din salariul de bază, personalului de specialitate medico-sanitar din cabinetele medicale
organizate în creșe, grădinițe, școli și unitățile de învățământ superior”.
Potrivit noii reglementări, la anexa nr. 8 lit. A, după pct. 3 se introduce un nou punct, pct. 3^1,
cu următorul cuprins: „personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din creșe”.
Astfel, H.G. nr. 589/2018 modifică, dar și completează anexa nr. 8 la Regulamentul-cadru
privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru
condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia
ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială” (M. Of. nr. 284 din 30 martie 2018),
în sensul că personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar din creşe, beneficiază de spor de 15%
pentru condiţii deosebite.
Instanţa a reţinut că prin adresele nr. …2018 şi nr. …2018 … a solicitat angajatorului
acordarea acestui spor însă, până la momentul promovării acţiunii nu s-a primit nici un răspuns.
De asemenea, s-a mai reţinut că prin procesul-verbal privind stabilirea procentului în vederea
acordării sporului pentru personalului care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite cum ar fi
stres sau risc, acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1), lit. h) de la cap. II din Anexa II la Legea
cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare a prevederilor art. 12 (1) precum şi a
Anexei nr. 8, lit. A pct. 3 din HG nr. 153/2018 ,,părţile au căzut de comun acord cu următoarele
aspecte: se acordă un spor de 15% pentru personalul de specialitate medico-sanitar – medici și
asistenți medicali din cabinetele medicale organizate în creșe, grădinițe și școli din municipiul … Se
vor încheia acte adiționale la contractele individuale de muncă privind acordarea sporului de 15%
pentru personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebite cum ar fi stres sau risc, acordat
în baza prevederilor art. 7 alin. 1, lit. h de la cap.II din Anexa II la Legea cadrul 153/2017, cu
modificările și completările ulterioare, a prevederilor art. 12(1), precum și a Anexei nr. 8, lit. A, pct.3
din HG nr. 153/2018, începând cu 01.03.2018”.
Față de cele arătate, instanța a constatat că cererea reclamantelor este întemeiată, sens în care,
pârâta a fost obligată să le plătească sporul pentru condiții deosebite de muncă în procent de 15%
începând cu luna august 2018.

210
 În ceea ce priveşte problema actualizării cu indicele de inflaţie, potrivit dispoziţiilor art. 166
alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia, poate
determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs
salariatului.
Membrii … nu au beneficiat de suma datorată la data scadenţei sale, ceea ce le-a creat un
prejudiciu rezultat din rata de inflaţie pentru perioada trecută de la data scadenţei până la data plăţii
efective. Acest prejudiciu, este cert şi dovedit prin indicii de inflaţie.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o fie instanţei, fie
executorului judecătoresc, şi a probat întârzierea executării obligaţiei băneşti independent de
dovedirea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile.
Soluţia actualizării cu indicele de inflaţie are în vedere şi principiul reparării integrale a
prejudiciului, consacrat de art. 1531 Cod civil, motiv pentru care, pârâta trebuie să-i plătească
reclamantei suma actualizată.
În ceea ce priveşte plata dobânzii legale aferentă sumei solicitate, instanţa a apreciat că aceasta
reprezintă preţul lipsei de folosinţă şi are ca temei art. 1535 C.civ., spre deosebire de actualizare care
reprezintă păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti şi are ca temei principiul reparării integrale a
pagubei consacrat de art. 1531 C.civ. În aceste condiţii este posibilă cumularea acestora.
Instanţa a reţinut că potrivit art. 1 alin. 3 din OG nr. 13/2011 dobânda datorată de debitorul
obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă
penalizatoare, iar potrivit art. 2 în cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor
contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în
absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legală aferentă
fiecăreia dintre acestea.
S-a reţinut în cauză că pârâta a fost notificată la data în luna august 2018 să le acorde sporul
de 15% pentru condiții deosebite, astfel că, sunt incidente dispoziţiile art. 1535 C.civ. şi prin urmare
a fost obligată pârâta să le plătească membrilor de sindicat şi dobânda legală, începând cu data
scadenței până la data plății.
Cu privire la capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea angajatorului de a
efectua expertizarea locului de muncă pentru funcţia de bucătar, din creşe și acordarea sporului
aferent acestui loc de muncă, instanța reține că potrivit Legii nr. 153/2017 Anexa VIII cap. II lit. I art.
1:
(1) Personalul contractual salarizat potrivit prezentei anexe la cap. II lit. A - lit. „E” poate
beneficia de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază,
corespunzător timpului lucrat.
(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi
condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea
sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, în limita prevederilor din regulamentul
elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare
emise de către autorităţile abilitate în acest sens.
Întrucât funcţia de bucătar face parte din categoria funcţiilor prevăzute în Legea nr. 153/2017
Anexa VIII cap. II lit. C (alte funcţii comune din sectorul bugetar) pct. b), angajatorului îi revenea
obligaţia legală de a efectua expertizarea locului de muncă în conformitate cu prevederile mai sus
menţionate ale Legii nr. 153/2017, dar şi în conformitate cu prevederile art. 1 din HG nr. 569/2017
pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea locurilor de munca, a categoriilor de personal,
mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia

211
pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică locală, care
menţionează expres: Prezentul regulament stabileşte locurile de muncă, categoriile de personal şi
mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă respectiv, a sporului pentru condiţii periculoase
sau vătămătoare de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională
de funcţii bugetare „Administraţie”.
Având în vedere că doar membrul de sindicat ..., în calitate de bucătar în cadrul Creșei nr. ...,
și-a exprimat consimțământul formulării acestui capăt de cerere, instanța a obligat-o pe pârâtă să
expertizeze locul de muncă pentru funcția de bucătar din cadrul Creșei nr. ...
Faţă de disp. art.453 C.p.c, instanţa a obligat-o pe pârâtă către reclamant la plata sumei de
2000 lei, cu titlu de onorariu avocat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta ... a municipiului ….., considerând-o nelegală
şi netemeinică.
În motivare, a arătat că în urma negocierilor/consultărilor ce au avut loc între municipiul …
şi ... a fost stabilit procentul în vederea acordării sporului pentru personalul care îşi desfăşoară
activitatea în condiţii deosebite cum ar fi stres sau risc. Instanţa a reţinut în mod eronat că prin
procesul verbal din 05.02.2019 s-a convenit acordarea sporului pentru personalul medical de
specialitate, în realitate, procesul verbal se referea la personalul auxiliar sanitar-infirmieră,
spălătoreasă, îngrijitoare, bucătăreasă din creşele din municipiu. Referitor la faptul că angajatorul a
fost notificat din august 2018 pentru acordarea sporului, din acel moment au fost declanşate
consultările şi negocierile cu sindicatele, finalizate cu acordarea sporului maxim, pentru tot personalul
auxiliar, inclusiv pentru bucătar. În luna august 2018 nu erau prevăzute sume în buget pentru
acordarea acestui spor.
A invocat anexa VII cap. II lit. I art. 1 din Legea nr. 153/2017 şi a solicitat admiterea apelului,
schimbarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii.
În drept, a invocat art. 466 Cod de procedură civilă.
Intimaţii, prin sindicat, au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca
nefondat, arătând că nu sunt aduse critici noi, motivele de apel fiind cele care au fost susţinute prin
întâmpinarea de la fond. Sporul trebuia să fie încasat de la data intrării în vigoare a HG 589/2018,
fără a fi necesară intervenţia sindicatului, apelanta nu a făcut dovada că nu avea bani în buget pentru
a face plata.
În drept, a invocat art. 205 Cod de procedură civilă.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate prin prisma motivelor de apel invocate şi
a dispoziţiilor legale incidente, Curtea constată că apelul este întemeiat.
Hotărârea primei instanţe s-a bazat numai pe dispoziţiile HG nr. 589/2018 privind modificarea
şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind
stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii
de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit
din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de
funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, fără a se avea în vedere ansamblul reglementării
referitoare la sporurile de care beneficiază personalul bugetar.
HG nr. 589/2018 a completat hotărârea anterioară, fiind inclus şi personalul auxiliar din creşe
în categoria personalului care poate beneficia de sporul pentru condiţii deosebite, însă reglementarea
generală referitoare la mărimea sporului, condiţiile de acordare au rămas cele prevăzute de HG nr.
153/2018.

212
 Potrivit art. 7 din HG nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea
locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă
prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri
publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare
„Sănătate şi asistenţă socială”, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate,
pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare şi unităţile
medico-sociale, cu respectarea prevederilor legale, mai multe categorii de sporuri.
Legiuitorul foloseşte termenii de „pot fi acordate”, rezultă că nu e obligatorie acordarea
acestor sporuri. Ulterior, se menţionează în textul hotărârii, că sporurile prevăzute în anexele la
prezentul regulament-cadru se acordă cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal
aprobate prin bugetul anual de venituri şi cheltuieli, cu avizul sindicatelor reprezentative la nivel de
unitate/sindicatelor afiliate la o federaţie reprezentativă pe grup de unităţi/sector sau, după caz, a
reprezentanţilor salariaţilor.
De asemenea, mărimea sporului nu este fixă, ci este de la 12% până la 15% din salariul de
bază, mărimea concretă fiind stabilită tot pe baza negocierilor cu sindicatul şi sub condiţia încadrării
în buget.
Din toate aceste prevederi rezultă că nu există nici un temei legal care să oblige angajatorul
să acorde reclamanţilor sporul pentru condiţii deosebite în procentul maxim, începând cu luna august
2018, odată cu intrarea în vigoare a HG 589/2018, aşa cum a dispus prima instanţă.
Aşa cum în mod corect s-a invocat prin motivele de apel, în urma consultărilor cu sindicatul,
s-a întocmit procesul verbal nr. 14230/05.02.2019 prin care s-a stabilit acordarea sporului de 15%
pentru personalul auxiliar sanitar infirmieră, spălătoreasă, îngrijitoare, bucătăreasă din creşe începând
cu data de 01.01.2019. Prin urmare, toţi reclamanţii, inclusiv reclamanta care îndeplineşte funcţia de
bucătăreasă, au beneficiat de sporul solicitat prin acţiune începând cu data de 1 ianuarie 2019, aspect
recunoscut de reclamanţi, astfel încât nu mai era necesară intervenţia instanţei pentru a obliga
angajatorul să acorde sporul, cu atât mai mult să expertizeze locul de muncă al bucătarului.
Având în vedere că întreaga legislaţie în materia salarizării personalului bugetar are la bază
principiul sustenabilităţii financiare, intervalul de timp de la data intrării în vigoare a regulamentului
care permitea acordarea sporului pentru condiţii deosebite reclamanţilor, 8 august 2018, până la data
acordării acestuia, 1 ianuarie 2019, când a intrat în vigoare un nou buget, este unul rezonabil.
Demersurile efectuate de sindicat pentru acordarea acestui spor se înscriu în limitele colaborării
instituţionale între partenerii sociali.
În consecinţă, în baza art. 480 alin. 2 cod de procedură civilă, curtea va admite apelul, va
schimba în tot sentinţa, în sensul respingerii acţiunii ca nefondate.

213
2. Titlu: Dreptul muncii
Cuprins pe materii: Daune morale suferite ca urmare a emiterii deciziei nelegale de sancţionare de
către angajator
Legislaţie relevantă: art. 253 Codul muncii
Rezumat: Prejudiciul produs prin afectarea imaginii contestatoarei poate fi reparat prin admiterea
contestaţiei şi anularea deciziei. În cadrul colectivului apelanta va avea confirmarea şi satisfacţia
morală că şi-a îndeplinit în mod corect atribuţiile.
Acordarea daunelor morale nu se justifică nici prin raportare la sancţiunea aplicată.
Sancţiunea aplicată nu a fost foarte aspră şi a fost determinată de o situaţie de fapt
controversată. Daunele morale trebuie să asigure repararea suferinţei morale şi nu restabilirea
echilibrului de forţe în cadrul instituţiei sau să fie întreţinută o dorinţă de răzbunare.

Decizia civilă nr. 66/13.02.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. 422/30.09.2019 pronunţată de Tribunalul Vrancea a fost admisă în parte
cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta …, în contradictoriu cu pârâtul …, având ca
obiect contestaţie decizie de sancţionare.
A fost anulată decizia de sancționare nr. …/.2019.
A fost obligat pârâtul să restituie reclamantei drepturile băneşti salariale reținute în baza
deciziei de sancționare nr. …./.2019.
A fost respins ca nefondat capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata
de daune morale în cuantum de 10.000 lei.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de
judecată.
Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea secţia I Civilă, reclamanta … a
formulat în contradictoriu cu pârâtul … contestație împotriva deciziei de sancționare nr. …./2019
solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să se dispună:
- anularea deciziei de sancționare nr. …./2019;
- repunerea în situația anterioară în sensul obligării pârâtului la plata drepturilor salariale
reținute pe lunile aprilie, mai și iunie 2019;
- obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei cu titlul de daune morale;
- obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației, reclamanta a arătat că exercită funcția de asistent medical principal
în secția UPU a … Reclamanta a susținut că decizia de sancționare este nelegală, pentru următoarele
motive:
a) nu s-au respectat prevederile art. 251 din Codul muncii referitoare la procedura cercetării
disciplinare prealabile, deoarece în convocarea la cercetare nu se precizează, în concret, obiectul
acesteia, îngrădindu-se astfel dreptul reclamantei de a pregăti apărări; cercetarea disciplinară a fost
realizată în mod superficial, referatul de sesizare a pretinsei abateri disciplinare fiind plin de
inexactități și neadevăruri;
b) nu sunt îndeplinite condițiile de atragere a răspunderii disciplinare pentru fapta imputată în
decizia de sancționare, atât timp cât pacientul nu a dorit să fie investigat în Secția UPU, ci doar a
solicitat să fie ajutat să ajungă la Secția Psihiatrie; înregistrarea unei persoane în registrul de pacienți

214
și întocmirea fișei UPU fără acordul pacientului constituie o încălcare a normelor din Legea nr.
190/2018 privind protecția datelor cu caracter personal.
Ordinul 1706/2007 prevede că UPU și CPU sunt deschise tuturor pacienților care solicită
acordarea asistenței medicale de urgență; or, în cazul de față, pacientul nu a dorit acordarea de
asistență medicală în UPU. De asemenea, același Ordin prevede la art.70 că reținerea unui pacient
sub observație în UPU se face cu acordul acestuia sau, după caz, cu acordul aparținătorilor acestuia.
Prevederile Ordinului MS nr. 48/2009 se referă la persoanele care se adresează serviciului UPU
pentru a fi consultate în acest serviciu, iar nu persoanelor care intră în recepția UPU pentru a cere o
informație sau un anumit ajutor.
c) nu s-au aplicat criteriile prevăzute la art. 250 din Codul muncii, în condițiile în care
pacientul sau instituția nu au suferit nici un prejudiciu, reclamanta acționând cu bună-credință, cu
intenția de a ajuta pacientul, iar nu de a deranja medicul de gardă de la Secția …
Pârâtul … a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației.
În esență, pârâtul a învederat că s-au respectat dispozițiile legale privitoare la cercetarea
disciplinară prealabilă, iar pe fond a învederat că sunt întrunite condițiile răspunderii disciplinare, în
condițiile în care reclamanta a încălcat obligația de a întocmi fișa individuală de urgență pentru
pacient, trimițându-l direct la Secția … cu mașina UPU, deși acest mijloc de transport se folosește
doar pentru pacienții care au întocmită fișa individuală de urgență.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare.
Analizând contestaţia, Tribunalul a reţinut următoarele:
Din examinarea deciziei de sancționare nr. …2019 a rezultat că s-a imputat reclamantei că în
data de …, în calitate de asistent medical de triaj din UPU, a trimis în secția …, cu mașina spitalului,
pe pacientul …, fără ca în prealabil să îl înregistreze cu fișa UPU și fără a fi consultat de medicul de
gardă din UPU.
Tribunalul a constatat că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a înțeles să invoce
ca motive de nelegalitate a deciziei de sancționare, și anume:
a) încălcarea prevederilor art. 251 alin. 2) din Codul muncii;
b) fapta nu constituie abatere disciplinară întrucât nu sunt îndeplinite condițiile specifice
cumulative pentru ca fapta să constituie încălcarea unei obligații contractuale sau stipulată în
regulamentul intern ori alt act normativ;
c) fapta nu constituie abatere disciplinară întrucât nu a fost săvârșită cu vinovăția cerută de
lege pentru a constitui abatere disciplinară;
d) sancțiunea aplicată este disproporționată.
Primul motiv de nulitate este nefondat. Astfel, potrivit art. 251 alin. 10 și 2) din Codul muncii:
Sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. (1)
lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de
persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi
locul întrevederii.
Reclamanta a susținut că adresa de convocare la cercetare disciplinară nu cuprindea obiectul
concret al convocării, ci făcea trimitere generală la pretinse încălcări a unor obligații de serviciu.
Tribunalul a constatat că, într-adevăr, în cuprinsul adresei de convocare la cercetare
disciplinară prealabilă, nu s-a menționat în mod concret față de ce persoană sau persoane reclamanta
nu și-a îndeplinit atribuțiile de efectuare a triajului primar la sosirea în UPU, de înregistrare a

215
acesteia/acestora în foaia de triaj și de neinformare a medicului de gardă asupra stării de sănătate a
acestora, în timpul efectuării gărzii în ziua de …
Or, dacă nu s-a făcut nicio precizare concretă cu privire la vreo anumită persoană rezultă că
termenii în care s-a redactat adresa de convocare erau de natură a fi interpretați conform înțelesului
comun al acestora, și anume, în sensul că reclamanta nu a efectuat triajul primar, nu a înregistrat și
nici nu a informat medicul de gardă asupra stării de sănătate cu privire la nicio persoană care a sosit
la UPU.
Într-un astfel de înțeles convocarea are un obiect suficient de determinat pentru ca reclamanta
să-și fi putut formula apărări, aceasta putându-se astfel aștepta ca în cadrul cercetării disciplinare
prealabile să fie întrebată despre orice pacient care „a sosit” în UPU în timpul gărzii din …
Faptul că cercetarea concretă a avut în vedere doar o persoană, iar nu toate sau mai multe
persoane „sosite” în UPU nu este de natură să producă vreo vătămare din perspectiva realizării
dreptului la apărare în condițiile în care, prin raportare la înțelesul ce rezulta din termenii în care a
fost redactată convocarea, reclamanta trebuia să se aștepte că va fi cercetată cu privire la orice
persoană „sosită” în UPU în garda din …
Susținerea reclamantei că prin modul de redactare a obiectului convocării i s-a îngrădit dreptul
la apărare este nefondată în condițiile în care nu rezultă din nici un element probator că la momentul
prezentării la cercetare disciplinară reclamanta ar fi invocat vreo obiecție cu privire la obiectul
convocării ori ar fi solicitat acordarea unui termen pentru a-și pregăti apărarea ori pentru a-și angaja
apărător.
Susținerea reclamantei că cercetarea disciplinară a fost superficială este lipsită de concludență
din perspectiva încălcării prevederilor art. 251 din Codul muncii.
În acest sens, textul în discuție menționează obligativitatea efectuării cercetării disciplinare
prealabile, angajatorul fiind liber să decidă ce întrebări va adresa angajatului sau ce probe înțelege să
ia în considerare pentru stabilirea faptei săvârșite.
Nici în ipoteza în care angajatul solicită administrarea de probe sau formulează apărări
angajatorul nu este obligat să le examineze, singura sa obligație fiind aceea de a menționa în decizie
motivele pentru care a înlăturat apărările formulate de angajat în cadrul cercetării disciplinare
prealabile.
Dacă angajatorul nu examinează cu atenție probele relevante și stabilește o situație de fapt
eronată sau impută angajatului o faptă pe care nu a săvârșit-o ori consideră în mod eronat că fapta
constituie abatere disciplinară, atunci el suportă riscul anulării deciziei de sancționare în instanță, dar
motivul de nulitate nu va fi cel referitor la realizarea în mod „superficial” a cercetării disciplinare, ci
se va referi la alte cerințe de legalitate a deciziei.
În cazul de față, nu se poate reține „inexistența” cercetării în raport de conținutul concret al
Notei explicative realizată cu ocazia convocării reclamantei în data de 02.04.2019.
Cel de-al doilea motiv de nulitate este întemeiat.
Art. 252 alin. 2) lit. b) din Codul muncii stipulează obligativitatea ca decizia de sancționare
să cuprindă „precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul
individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat.”
„A preciza” prevederile încălcate de salariat înseamnă, fie a reproduce conținutul normativ al
prevederii încălcate, fie a face posibilă identificarea acesteia prin menționarea elementelor de
identificare, cum ar fi indicarea numărului articolului, a paragrafului, paginii, punctului,
subpunctului, literei, alineatului, etc.

216
 În cazul de față, decizia de sancționare nu cuprinde „precizarea” prevederilor concrete pretins
încălcate de reclamantă prin fapta imputată, pârâta înțelegând să facă referire doar în mod generic în
ultimul paragraf al paginii întâi a deciziei de sancționare la încălcarea prevederilor Ordinului MS nr.
48/2009 privind aprobarea protocolului național de triaj al pacienților și structurile pentru primirea
urgențelor, fără a indica, în concret, ce prevedere din acest act normativ ar fi fost încălcată ori fără a
reproduce conținutul unei astfel de prevederi.
De asemenea, în același paragraf pârâta indică, tot în mod generic, că fapta săvârșită ar
constitui o încălcare a obligațiilor prevăzute în fișa postului, fără a reproduce conținutul concret al
unei astfel de obligații sau a face posibilă identificarea ei prin menționarea unor elemente de
identificare.
Cât privește celelalte norme menționate pe pagina a doua a deciziei de sancționare, Tribunalul
a reținut că acestea nu reprezintă „prevederile” încălcate prin fapta imputată reclamantei.
Astfel, art. 39 lit. b) din Regulamentul intern stipulează obligația cu caracter general a
salariaților de a-și îndeplini sarcinile de serviciu ce le revin conform contractelor sau altor acte
normative, iar art. 44 alin. 1) lit. a) stipulează că încălcarea oricărei obligații prevăzută la art. 39
constituie abatere disciplinară (Regulamentul intern este accesibil pe pagina de internet a pârâtului).
Or, art. 39 din Regulamentul intern constituie o normă de trimitere, textul nereglementând, în concret,
ce obligație avea reclamanta în legătură cu triajul pacienților în UPU, cu întocmirea fișei sau în ceea
ce privește relația de informare a medicului de gardă.
Așadar, niciuna din mențiunile de pe pagina 2 a deciziei de sancționare nu constituie indicarea
prevederii pretins încălcate de către reclamantă prin fapta imputată.
Luând în considerare că nici pagina întâi nu cuprinde informații despre pretinsa prevedere
încălcată de către reclamantă Tribunalul a reţinut că decizia de sancționare nu cuprinde mențiunea
obligatorie stipulată la art. 252 alin. 2) lit. b) din Codul muncii.
Împrejurarea că decizia de sancționare nu cuprinde una dintre mențiunile esențiale și
obligatorii, și anume, cea reglementată la art. 252 alin. 2) lit. b) din Codul muncii, nu este însă de
natură a conduce la soluția anulării acesteia pentru acest motiv de sine stătător. În condițiile în care
reclamanta nu a înțeles să invoce drept motiv de nulitate faptul că decizia de sancționare nu cuprinde
mențiunile obligatorii prevăzute la art. 252 alin. 2) lit. b) din Codul muncii, Tribunalul nu a fost
învestit cu cercetarea unui astfel de motiv și nu ar putea dispune soluția de anulare a deciziei pentru
acest motiv distinct deoarece ar depăși limitele învestirii.
Examinând conținutul Ordinului MS nr. 48/2009, Tribunalul a constatat că nu se identifică
prevederi relevante în care să poată fi încadrată fapta imputată reclamantei. Prin Ordinul în discuție
s-a aprobat un Protocol național de triaj al pacienților din structurile pentru primirea urgențelor, iar
dispozițiile protocolului se referă definirea conceptului de „triaj”, la locul realizării acestuia, la timpul
când este necesar triajul, la personalul care realizează triajul și competențele specifice de care trebuie
să dea dovadă, respectiv la algoritmii de triaj în funcție de patologia pacienților și resursele materiale
și umane.
„Obligația de efectuare a triajului primar” nu presupune în mod obligatoriu întocmirea unei
fișe UPU, întrucât ar fi absurd să se considere că salvarea unei vieți nu ar putea fi realizată din cauza
unei obligații de natură administrativă.
Concluzia de mai sus este întărită de prevederile art. 51 alin. 2) din Ordinul nr. 1706/2007
care prevede: „Întocmirea fişei va începe la punctul de triaj şi va continua concomitent cu
investigarea, consultarea şi tratamentul pacientului până la externarea acestuia din UPU/CPU în
vederea internării în spital, transferului către o altă unitate sanitară sau plecării la domiciliu.”

217
 Prin decizia de sancționare, reclamantei i s-a imputat că nu a înregistrat un pacient cu fișă
UPU și l-ar fi trimis la secția de … fără a fi consultat de medicul de gardă, fapte care nu se înscriu în
conținutul obligației de efectuare a triajului.
Ordinul 48/2009 nu reglementează organizarea compartimentelor și unităților de primire a
urgențelor, cu toate obligațiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească personalul medical atunci
când o persoană se adresează serviciului UPU pentru asistență medicală de urgență, ci există un alt
act normativ ce cuprinde astfel de reglementări, și anume, Ordinul MSP nr. 1706/2007.
În condițiile în care Ordinul 48/2009 nu cuprinde prevederi în care să se încadreze fapta
imputată reclamantei și care să constituie o încălcare a acestora rezultă astfel că nu se poate reține că
ar fi îndeplinite condițiile cumulative specifice ale încălcării unei astfel de prevederi și, prin urmare,
nu se poate reține că fapta ar constitui abatere disciplinară.
Cât privește „obligațiile asistentului de triaj prevăzute în fișa postului”, Tribunalul a constatat
că pârâtul nu a indicat conținutul concret al obligației sau obligațiilor avute în vedere.
Prin urmare, în lipsa indicării prevederii/obligației din fișa postului pretins încălcate nu s-
a putut reține că ar fi îndeplinite condițiile cumulative specifice ale încălcării unei astfel de prevederi.
Tribunalul a constatat că, în cadrul probatoriului administrat la dosar, pârâtul a depus fișa
postului reclamantei, identificând printr-o subliniere conținutul unei obligații, ceea ce înseamnă că
pentru prima dată, în cadrul procesului, pârâtul a înțeles să indice conținutul normativ al obligației
pretins încălcate.
Această obligație are următorul conținut: „asigură efectuarea triajului primar al pacienților
sosiți”.
Potrivit art. 79 din Codul muncii, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în
faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
În raport de această prevedere, elementele obligatorii ale deciziei de sancționare nu pot fi
completate în timpul procesului și, prin urmare, indicarea obligației din fișa postului pretins încălcată
este lipsită de eficacitate juridică.
Chiar dacă s-ar accepta că această precizare produce consecințe juridice, Tribunalul a constatat
că obligația pretins încălcată nu are legătură cu fapta imputată.
Tribunalul a notat că nici în cea mai largă interpretare pe care ar da-o conținutului ultimului
paragraf al paginii întâi a deciziei de sancționare nu se poate reține dovedirea faptului că fapta
săvârșită constituie abatere disciplinară.
Astfel, dacă se consideră că prin sintagma „obligațiile asistentului de triaj prevăzute în fișa
postului” se are în vedere în realitate obligațiile specifice reglementate în Ordinul 1706/2007 atunci
„prevederile” pretins încălcate ar trebui să fie unele reglementate în acest act normativ.
Cercetând conținutul acestui act normativ, Tribunalul a identificat drept prevederi pretins
încălcate și în care s-ar încadra fapta imputată reclamantei dispozițiile art. 51 alin. 1) și alin. 2),
precum și dispozițiile art. 55 și art. 64. Astfel, conform acestor prevederi, pacientului care se prezintă
la UPU trebuie să i se întocmească o fișă individuală de urgență, să fie examinat de medicul de gardă
din UPU, iar ulterior, dacă acesta apreciază că se impune internarea într-o anumită secție, să fie trimis
la secția respectivă.
Or, prin decizia de sancționare reclamantei i s-a imputat faptul că nu a înregistrat pacientul …
cu fișă UPU, ceea ce ar însemna o încălcare a prevederilor art. 51 alin. 1) și alin. 2) din Ordinul
1706/2007, și că a trimis pacientul la secția de psihiatrie fără consult prealabil din partea medicului
de gardă, ceea ce ar însemna o încălcare a competențelor ce revin medicului de gardă, astfel cum
rezultă din art. 55 și art. 64 din același act normativ.

218
 Încadrarea faptei imputate reclamantei în cele 3 dispoziții normative menționate mai sus este
însă condiționată de îndeplinirea unei situații premisă, esențială, și anume, să fie vorba despre un
pacient, o persoană, care se adresează UPU pentru a beneficia de asistență medicală din partea acestei
structuri a unității medicale.
Această condiție rezultă în mod lipsit de echivoc din cuprinsul art. 42 și 43 din Ordinul
1706/2007, texte ce au următorul conținut:
Art. 42
UPU şi CPU sunt deschise tuturor pacienţilor care solicită acordarea asistenţei medicale de
urgenţă în urma apariţiei unor acuze acute noi sau pe fondul unor afecţiuni cronice.
Art. 43
Este interzis refuzul acordării asistenţei medicale de urgenţă unui pacient care solicită acest
lucru fără evaluarea stării acestuia de către un medic din cadrul UPU sau CPU şi stabilirea lipsei
unei afecţiuni care necesită îngrijiri medicale în cadrul UPU/CPU şi eventuala internare a
pacientului.
După cum se observă, întreaga organizare a structurilor UPU și CPU, precum și
reglementarea obligațiilor specifice pentru personalul medical ce lucrează în aceste structuri are ca
rațiune și scop acordarea asistenței medicale pentru persoanele care se prezintă la UPU și solicită
asistență medicală în cadrul unei asemenea structuri. Aceasta este rațiunea care justifică obligația de
întocmire a fișei UPU, consultul de către medicul de gardă din UPU și eventuala internare ulterioară
a acestuia.
Per a contrario, dacă o persoană se prezintă în sediul UPU, dar nu în scopul solicitării asistenței
medicale de urgență în cadrul acestei structuri, ci în oricare alt scop, atunci personalul medical nu
trebuie să îndeplinească obligațiile specifice reglementate în Ordinul 1706/2007.
În cazul de față, pârâtul nu a prezentat dovezi, nici în cadrul cercetării disciplinare și nici în
fața instanței, din care să rezulte că numitul ... s-a adresat în seara zilei de 19.03.2019 serviciului UPU
pentru a solicita asistență medicală de urgență în cadrul acestei structuri.
Or, dacă nu este îndeplinită această cerință premisă esențială, nu se poate reține că fapta
imputată reclamantei în decizia de sancționare constituie o încălcare a prevederilor art. 51 alin. 1) și
alin. 2), precum și dispozițiile art. 55 și art. 64 din ordinul 1706/2007.
Referatul 4509/30.03.2019 întocmit de medicul de gardă din Secția Psihiatrie nu poate
constitui o dovadă suficientă sau elocventă în ceea ce privește conduita manifestată de numitul … la
momentul la care s-a prezentat la UPU, atât timp cât nu rezultă din cuprinsul acestuia că persoana
care l-a întocmit a fost de față la momentul la care pacientul s-a prezentat în UPU. Or, pentru stabilirea
conduitei manifestată de … la momentul prezentării în UPU, respectiv dacă a solicitat asistență
medicală acestei structuri sau a avut altă solicitare, pârâtul avea posibilitate să solicite informații de
la ceilalți angajați din cadrul UPU, prezenți la serviciu în seara zilei de 19.03.2019. În plus, în
acest referat se face referire la contactarea medicului de gardă din UPU …, însă reclamanta a susținut
prin acțiune că o altă persoană efectua serviciul de gardă, pârâtul neînțelegând să conteste în vreun
fel această susținere și nici nu a solicitat informații sau lămuriri de la medicul de gardă din UPU în
cadrul procedurii cercetării disciplinare prealabile.
În același sens, mențiunile din foaia de observație clinică generală nu pot fi considerate o
probă suficientă în condițiile în care ele descriu relatarea făcută de pacient medicului de gardă din
secția de psihiatrie, pârâtul neînțelegând să administreze în cadrul cercetării disciplinare prealabile și
alte probe relevante, în special, solicitarea de informații de la medicul de gardă din UPU și de la alți
angajați care ar fi putut asista la dialogul dintre pacient și reclamantă, demers absolut necesar pentru

219
stabilirea corectă a situației de fapt atât timp cât în cadrul declarației făcută în cadrul cercetării
disciplinare reclamanta a afirmat că l-a informat pe medicul de gardă din UPU despre situația
pacientului, iar acesta a aprobat să i se ofere ajutor pentru deplasarea la secția de psihiatrie.
În raport de temeinicia celui de-al doilea motiv de nulitate, Tribunalul a constatat că este lipsit de
utilitate să mai examineze celelalte două motive de nulitate invocate de reclamantă, temeinicia unuia
dintre motive fiind suficientă pentru a dispune soluția de anulare a dispoziției de sancționare.
Capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumelor reținute în
temeiul deciziei de sancționare este întemeiat, nulitatea deciziei de sancționare producând efecte
retroactive și având drept consecință repunerea părților în situația juridică anterioară, cu obligația de
acordare a despăgubirilor, astfel cum rezultă din art. 1254 coroborat cu art. 1516 și 1530 Cod civil.
Tribunalul a notat că prin însăşi emiterea deciziei de sancționare fără respectarea prevederilor
legale se poate reţine producerea unui prejudiciu de natură morală reclamantei, prejudiciu caracterizat
prin indignarea şi suferinţa provocată de suportarea aplicării unei sancțiuni fără respectarea
prevederilor legale.
Aşadar, pentru producerea unui astfel de prejudiciu firesc nu este necesară administrarea unei
probe suplimentare, fiind o chestiune notorie, evidentă, indignarea sau suferinţa resimţită în cazul în
care unei persoane fizice i se încalcă anumite drepturi subiective, legale sau contractuale.
În ceea ce priveşte intensitatea prejudiciului moral resimţit de reclamantă, Tribunalul a
constatat că reclamanta nu a înțeles să prezinte instanței vreo informație relevantă în acest sens ori să
administreze vreo probă din care să rezulte această intensitate.
În aceste condiții, Tribunalul a prezumat că a fost vorba despre o intensitate scăzută sau cel
mult medie, specifică unei indignări firești.
Tribunalul a notat că participarea persoanei fizice la viaţa socială este indisolubil legată şi de
implicarea acesteia în evenimente în care au loc diverse forme de încălcări ale unor obligaţii/drepturi,
fie din partea acesteia, fie din partea altor persoane, încălcări ce generează prejudicii morale de
diverse intensităţi.
Acordarea de despăgubiri băneşti pentru prejudiciile morale nu poate fi acceptată decât în
acele cazuri în care suferinţa este deosebit de puternică, iar intensitatea acesteia este dată nu doar de
percepţia, senzaţia subiectivă ori imaginaţia persoanei prejudiciate, ci şi de valoarea dreptului afectat,
împrejurările în care s-a produs încălcarea, consecinţele produse prin încălcare.
În cazul de faţă, Tribunalul a reţinut că suferinţa morală a reclamantei generată de fapta
pârâtului de aplicare a sancțiunii reducerii salariului de bază cu 5% pe 3 luni de zile, fără îndeplinirea
cerințelor legale, nu a fost una deosebit de intensă pentru a justifica acordarea de despăgubiri băneşti
pentru prejudiciul moral, recunoaşterea prin prezenta hotărâre a încălcării drepturilor invocate
constituind în sine o satisfacţie suficientă pentru repararea prejudiciului moral.
În temeiul art. 453 alin. 1) și 2) coroborat cu art. 451 C. proc. civ., Tribunalul l-a obligat pe
pârât la plata unei părți din cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă, și anume, suma de 1.200
lei reprezentând o parte din onorariul de avocat suportat de reclamantă.
Astfel, suma totală plătită cu titlul de onorariu de avocat a fost de 2.000 lei, prezumându-
se că acest cuantum a fost stabilit în considerarea tuturor pretențiilor formulate, deci și în considerarea
capătului de cerere prin care s-a solicitat acordarea de daune morale în cuantum de 10.000 lei.
Dat fiind că pretenția de acordare a daunelor morale a fost considerată nefondată, acțiunea
fiind admisă în parte, cheltuielile de judecată au fost acordate în măsura capetelor de cerere admise,
astfel cum prevede art. 453 alin. 2) C. proc. civ.

220
 Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatoarea, solicitând admiterea apelului,
modificarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii capătului de cerere privind obligarea la plata
daunelor morale în cuantum de 10 000 lei şi a cheltuielilor de judecată în totalitate.
În motivare, a arătat că intensitatea suferinţei, împrejurările în care s-a produs încălcarea
rezultă din prezentarea faptelor şi din implicarea şefei secţiei UPU doctor … A precizat că doctorul
... obişnuieşte să încalce dreptul la demnitate, sănătate şi securitate în muncă, prin hărţuirea pe care o
exercită asupra unor salariaţi din subordine despăgubirile morale solicitate au o valoare modestă.
Nu a fost un stres oarecare, ci o traumă psihică, o ameninţare a siguranţei locului de muncă,
teamă, frică, teroare, un amalgam de reacţii emoţionale negative cu ecou în sănătatea fizică şi psihică.
Decizia de sancţionare nu este o greşeală întâmplătoare, ci o faptă ilegală, comisă cu rea intenţie, o
ameninţare clară, o faptă discriminatorie şi abuzivă. A precizat că i-au fost încălcate drepturi, printre
care cel referitoare la egalitatea în drepturi. Pârâtul îşi poate recupera suma reprezentând prejudiciul
moral de la angajaţii vinovaţi de nedreptatea comisă.
În drept, a invocat art. 466 şi urm. Cod de procedură civilă.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând
că se invocă motive străine de speţă, referitoare la conflictul cu un medic, despre care nu s-a făcut
vorbire în faţa primei instanţe şi care nu are relevanţă în privinţa prejudiciului produs ca urmare a
deciziei de sancţionare. Nu pot fi primite în apel aspecte noi, care nu au făcut obiectul analizei în faţa
primei instanţe.
În drept, a invocat art. 205 Cod de procedură civilă.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate prin prisma motivelor de apel invocate,
Curtea constată că apelul este neîntemeiat.
Fiind un capăt de cerere accesoriu, instanţa trebuie să stabilească prejudiciul moral produs ca
urmare a emiterii deciziei de sancţionare. Prin urmare, în cauză se analizează consecinţele de ordin
moral pe care le-a produs decizia contestată, şi nu cele determinate de situaţia de fapt existentă la
locul de muncă anterior acestei decizii (atmosfera din cadrul secţiei, conduita medicului, raporturile
acestuia cu personalul din subordine).
Pe de altă parte, faţă de limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a
supus judecăţii la prima instanţă, consacrat de art. 478 Cod de procedură civilă, în apel nu se pot
invoca alte motive care nu au făcut obiectul judecăţii la prima instanţă. Din acest punct de vedere,
Curtea constată că intimatul a invocat, în mod corect, că prin cererea de chemare în judecată,
contestatoarea a indicat că prejudiciul moral a constat în discriminarea şi afectarea imaginii sale prin
emiterea deciziei de sancţionare, iar prin cererea de apel au fost precizate motive noi, în principal
referitoare la conduita neprofesională a medicului.
Prin emiterea deciziei de concediere fără respectarea prevederilor legale, instanţa a reţinut
producerea unui prejudiciu de natură morală. Însă, scopul acordării daunelor morale constă în
realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii morale pentru suferinţe de acelaşi ordin, iar nu a unei
satisfacţii patrimoniale. Existenţa unui prejudiciu moral nu impune, în mod necesar, acordarea unei
sume de bani, dar nici nu o exclude. Prejudiciul produs prin afectarea imaginii contestatoarei poate fi
reparat prin admiterea contestaţiei şi anularea deciziei. În cadrul colectivului, apelanta va avea
confirmarea şi satisfacţia morală că şi-a îndeplinit în mod corect atribuţiile de serviciu.
Modificarea comportamentului unor colegi ai contestatoarei, confirmată prin depoziţia
martorului audiat în instanţa de apel, are legătură cu poziţionarea acestor persoane în conflictul dintre
apelantă şi medic, şi nu ca efect al sancţionării apelantei.

221
 Referitor la discriminare, nu s-a invocat niciun argument din care să rezulte că sancţiunea a
avut ca temei unul din criteriile prevăzute de O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi combaterea
discriminării. Potrivit art. 2 din O.G. nr. 137/2000 prin discriminare se înţelege orice deosebire,
excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie
socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare
HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect
restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic,
economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
Apelanta a invocat şi încălcarea principiului egalităţii, însă faptul că în cursul cercetării
disciplinare s-au solicitat punctele de vedere ale mai multor salariaţi, cu funcţii diferite, iar angajatorul
a dispus sancţionarea contestatoarei pe baza susţinerilor unui medic, nu înseamnă tratarea diferenţiată
a salariaţilor, câtă vreme apelanta a avut posibilitatea să îşi exprime punctul de vedere. Nu există
niciun argument care să conducă la concluzia că decizia de sancţionare s-ar fi emis din alte motive
decât modul de interpretare a dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte situaţia de fapt prezentată.
Acordarea daunelor morale nu se justifică nici prin raportare la sancţiunea aplicată. Curtea
constată că aceasta nu a fost foarte aspră şi a fost determinată de o situaţie de fapt controversată.
Prin intermediul daunelor morale trebuie să se asigure repararea suferinţei morale şi nu
restabilirea echilibrului de forţe în cadrul instituţiei sau să fie întreţinută o dorinţă de răzbunare.
Temerile apelantei cu privire la nesiguranţa locului de muncă sunt nejustificate, în condiţiile
în care cunoştea sancţiunea aplicată, aceea de reducere a salariului. Demararea unei sancţiuni
disciplinare nu poate fi considerată o faptă ilicită a angajatorului, întrucât el are obligaţia de a verifica
modul în care salariaţii îşi îndeplinesc atribuţiile, iar la sfârşitul cercetării ar putea să constate că ni
se impune aplicarea unei sancţiuni disciplinare.
Sentinţa fiind legală şi temeinică, în baza art. 480 alin. 1 Cod de procedură civilă, Curtea va
respinge apelul ca nefondat.

222
3. Titlu: Dreptul muncii
Cuprins pe materii: Fişa postului. Discriminarea salariatului
Legislaţie relevantă: art. 5, art. 10, aer. 37 din Codul muncii
Rezumat: Stabilirea obligaţiei generale, din fişa postului, potrivit căreia salariatul execută orice
alte servicii primite în legătură cu activitatea sa, încredinţate de superiorul ierarhic, nu contravine
Codului muncii şi nu atrage nevalabilitatea acestei obligaţii. De altfel, salariatul nu a reclamant
faptul că sarcinile primite au fost în afara sferei muncii sale sau în afara dispoziţiilor legale.
Salariatul nu a beneficiat de creșterile salariale care erau acordate în funcţie de îndeplinirea
unor obiective stabilite de angajator pentru că a refuzat să semneze îndeplinirea acestor indicatori.
Nu există o prevedere legală sau în contractul individual/colectiv de muncă care să acorde aceste
majorări salariale. Prin urmare, angajatorul a respectat dispoziţiile din Codul muncii şi legislaţia
muncii.

Decizia civilă nr. 69/11.02.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. 414/20.09.2019 Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiate primele
patru capete de cerere ale acţiunii civile formulată de reclamantul ..., în contradictoriu cu pârâta …
A respins ca inadmisibil ultimul capăt de cerere.
A obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 7000 lei, reprezentând cheltuieli de
judecată, stabilite cu aplicarea art. 451 alin.2 Cod procedură civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea reclamantul … a chemat în judecată
pârâta … solicitând: 1) stabilirea drepturilor salariale conform prevederilor CCM/CIM 2018-2020 în
baza evaluării sale profesionale/trimestriale/semestriale/anuale (2013-2018) așa cum prevede
procedura internă PDS și așa cum au fost evaluați toți colegii săi declarați eligibili, adică indexarea
cu 10% a salariului de bază începând cu 01.03.2018 și până în prezent; 2) corectarea bonusului aferent
anului 2018, care s-a calculat la 75% din salariul brut/2018; 3) obligația pârâtei să plătească
diferențele dintre salariile astfel stabilite și cele efectiv încasate în perioada menționată, iar pentru
faptul că a fost discriminat în perioada 2013-2018 conform CCM 2019 – art. 67 alin. 2, (limitat
accesul la interviu sau concurs pentru ocuparea altui post intern neavând nici un calificativ), solicită
daune morale de 100000 lei; 4) să oblige pârâta la actualizarea fișei sale de post în acord cu legislația
muncii, adică să cuprindă sarcini, responsabilități și competențe specifice postului ocupat; 5)
sancționarea celor vinovați conform prevederilor CCM 2018-2020.
În motivare, reclamantul a arătat că în calitate de angajat în cadrul … învestește instanța cu
soluționarea unui litigiu care a izvorât din nesoluționarea și încălcarea prevederilor legale în domeniul
legislației muncii prin nerespectarea prevederilor CCM/CIM 2018-2020 și a procedurii interne PDS
privind evaluarea performanței 2013-2018/Performance evaluation 2013-2018 pe motivul că nu a
acceptat obiectivele … Reclamantul a învederat că în perioada 2013-2018 i s-a refuzat evaluarea pe
motiv că nu a acceptat obiectivele/indicatorii/țintele ... stabilite prin procedura +aplicația PDS.
Reclamantul a menționat că dacă prin absurd ar fi refuzat vreun obiectiv/indicativ/țintă,
aplicația PDS prevede că într-o astfel de situație angajatul discută cu managerul său și încearcă să
ajungă la un acord; în caz contrar situația se escaladează către managerul ierarhic superior care are
rolul de mediator în cadrul discuției, decizia finală privind obiectivele/evaluarea finală aparținând
acestuia.

223
 Reclamantul a arătat că a sesizat în repetate rânduri, în fiecare an, de circa 10 ani, că în fișa
postului nu are sarcini și atribuții corespunzătoare postului pe care îl ocupă, a semnat fișa postului cu
,,divergență și listă de obiecțiuni”, fără nici un răspuns până în ziua de azi. Sarcinile și atribuțiile
specifice postului sunt subliniate în mod explicit în toate reglementările interne, normele, procedurile
... etc, inclusiv în Codul muncii. Reclamantul a învederat că a sesizat, fără a refuza să-și facă datoria,
că în fișa postului sunt prevederi contrare Codului muncii, menționând că la punctul 33 se confundă
sarcinile de serviciu cu dispozițiile. De asemenea, reclamantul a arătat că lipsa sarcinilor din fișa
postului fac imposibil de stabilit obiectivele individuale.
În drept reclamantul a indicat art. 67 din CCM la nivel de sistem bancar românesc, art. 3 din
CCM (..) 2018-2020, art. 1 din Protocolul European la Convenția Drepturilor Omului, art. 13 și 15
din Regulamentul Intern, art. 40 alin. 1 lit. c și d din Codul muncii.
În dovedire reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Pârâta … a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de
reclamant, expunând argumente pentru fiecare capăt de cerere.
În ce privește primul capăt de cerere, pârâta a arătat că reclamantul nu este îndreptățit să
primească indexarea cu 10% a salariului de bază începând cu data de 01.03.2018, întrucât acesta nu
a îndeplinit una din condițiile cumulative stabilite în cadrul negocierilor CCM ... 2018, când s-a
convenit majorarea salariilor pentru anumite categorii de salariați începând cu salariul aferent lunii
aprilie 2018 (nu cu luna martie 2018 cum susține reclamantul), respectiv nu a îndeplinit criteriul v)
privind înregistrarea în PDS pentru anul 2016 a unei performanțe conform așteptărilor, nefiind astfel
eligibil pentru majorare. Pârâta a menționat că salariatul nu a fost evaluat deloc pentru anul 2016 din
cauza propriei culpe, salariatul contestând atât Fișa de post pentru postul ocupat, cât și obiectivele de
performanță propuse de angajator.
Pârâta a arătat că pentru anul 2018 nu a acordat bonus, ci o sumă suplimentară în cuantum de
75% din salariul de bază brut lunar, tuturor angajaților care la data de 31 decembrie a anului
îndeplineau condiția să fi fost angajat de minim 12 luni neîntrerupte la ..., iar dacă reclamantul ar fi
fost eligibil pentru majorarea salarială începând cu luna aprilie 2018, procentul de 75% pentru salariul
suplimentar s-ar fi aplicat la salariul majorat.
În ce privește cel de-al treilea capăt de cerere, pârâta a învederat că nu a existat o faptă a
angajatorului de natură a crea reclamantului neplăceri care să justifice acordarea unor daune morale,
reclamantul nu a suferit din cauza angajatorului un prejudiciu moral de natură să îl îndreptățească să
solicite astfel de daune; invocarea discriminării și defavorizării și solicitarea de daune morale în
condițiile în care reclamantul nu a aplicat în perioada 2013-2018 pentru nicio altă poziție din ... este
vădit nejustificată.
Referitor la solicitarea vizând fișa postului, pârâta a arătat că însuși reclamantul a atașat
acțiunii atât fișa de post semnată cu obiecțiuni în anul 2010, cât și fișa de post pentru funcția de
account manager pe care nu a semnat-o, ce conțin responsabilități specifice postului deținut, iar fișele
de post propuse de angajator corespund prevederilor, acestea cuprinzând, conform art. 17 alin. 3 lit.
d activitățile aferente postului, legea neprevăzând forma pe care trebuie să o aibă fișa de post și nici
modul concret în care activitățile sunt prezentate în acest document.
Pârâta a invocat inadmisibilitatea ultimului capăt de cerere, privind sancționarea celor vinovați
conform CCM 2018, arătând că sancționarea disciplinară a unui angajat … este o prerogativă a
angajatorului, nu a instanței, conform art. 247 alin. 1 Codul muncii, iar atragerea unei alte forme de
răspundere (contravențională/penală) constituie atributul unor organe specializate, nu a instanțelor de
dreptul muncii.

224
 În dovedire pârâta a depus înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reţinut următoarele:
Prin prezenta acțiune reclamantul … a solicitat, în contradictoriu cu angajatoarea sa, …,
diferențe de drepturi salariale, daune morale, actualizarea fișei sale de post și sancționarea celor găsiți
vinovați conform prevederilor CCM 2018-2020, pretențiile reclamantului fiind structurate în cinci
capete de cerere indicate punctual în cererea de chemare în judecată.
Instanța a considerat că se impune a se analiza mai întâi capătul de cerere privind actualizarea
fișei reclamantului (al 4-lea capăt de cerere), întrucât soluția și considerentele pentru această solicitare
prezintă relevanță și pentru primele trei capete de cerere.
Potrivit înscrisurilor de la dosar reclamantul este angajat al pârâtei, având funcția de account
manager la … Pe data de 13.08.2010 reclamantul a semnat, cu mențiunea „Cu divergență și notă de
obiecțiuni”, fișa postului întocmită de pârâtă pentru postul Asistent Relații Corporate IMM. Deși în
luna martie 2013 pârâta a întocmit o nouă fișă de post pentru reclamant, pentru postul de Account
manager, reclamantul a refuzat să o semneze. Reclamantul a menționat în cererea de chemare în
judecată că a sesizat în fișa postului din anul 2013 prevederi contrare Codului muncii, respectiv la
punctul 33 se stabilește ,,Execută orice alte sarcini primite în legătură cu activitatea sa, încredințate
de superiorul ierarhic și care nu contravin prevederilor legale în vigoare”, învederând că probabil se
confundă sarcinile de serviciu cu dispozițiile.
Așadar, reclamantul critică terminologia folosită de angajator, dar raportat la conținutul său,
punctul 33 din fișa de post nu este contrar Codului muncii, întrucât prin acesta se stabilește doar
executarea de către angajat, ca urmare a unor dispoziții a superiorului ierarhic superior, a unor sarcini
în legătură cu activitatea sa, cu respectarea legii.
În precizările din dosar, la punctul 6) reclamantul citează, de pe Legislatie.ro, aprecieri și
recomandări ale unei/unor persoane necunoscute, reclamantul folosind litere îngroșate pentru a indica
instanței ce aspecte prezintă relevanță în ce privește solicitarea sa referitoare la fișa de post.
Ceea ce este menționat în paragraful final de la punctul 6), respectiv că nu este legal să se
înscrie în fișa postului doar o formulă generală, de genul Răspunde de întocmirea corectă a tuturor
dispozițiilor primite de la superiorii ierarhici, fiind obligatorie detalierea atribuțiilor, a sarcinilor și a
responsabilităților postului, nu corespunde situației din prezenta cauză, întrucât în fișa de post a
reclamantului, întocmită de angajator în anul 2013, nu există doar prevederea de la pct. 33, stabilindu-
se la cap. VII responsabilități specifice și responsabilități generale (termenul atribuție înseamnă
responsabilități care sunt de resortul unei funcții sau sarcină dată cuiva spre îndeplinire).
După cum o arată și denumirea sa, fișa de post stabilește atribuțiile de serviciu pentru un
anumit post, sarcinile fiind, de obicei, aceleași în cadrul unității angajatoare pentru toate persoanele
care ocupă acel post, excepții fiind acele situații în care, raportat la circumstanțele concrete de la locul
de muncă angajatul acceptă și atribuții suplimentare. Astfel cum a remarcat și pârâta, legea nu
stabilește o anumită formă pe care trebuie să o aibă fișa de post și nici modalitatea concretă de
prezentare a responsabilităților pentru fiecare post, nefiind prevăzută pentru angajator obligația de a
cuprinde în fișa de post, detaliat, toate operațiunile pe care le efectuează zilnic angajatul.
Reclamantul a arătat că lipsa din fișa postului a competențelor specifice activității zilnice este
incorectă din punct de vedere legal, respectiv s-a încălcat Codul muncii, menționând prevederile art.
40 alin. 1 lit. c din acest act normativ, care stabilesc că în completarea sarcinilor trasate prin fișa
postului angajatorul are dreptul să dea salariaților dispoziții cu caracter obligatoriu, sub rezerva
legalității. În contextul în care fișa postului din 2013, criticată de reclamant, cuprinde în cap. VII,
după cum s-a arătat anterior, responsabilitățile reclamantului, nu se poate reține că pârâta nu a trasat

225
sarcini reclamantului prin fișa de post și, prin urmare, nu se poate identifica în ce mod a încălcat
angajatorul prevederile menționate de reclamant.
Având în vedere că sunt neîntemeiate criticile reclamantului cu privire la fișa de post întocmită de
angajator în anul 2013, refuzul său de a o semna este nejustificat și, prin urmare, faptul că în prezent
reclamantul nu are o fișă a postului actualizată este imputabilă acestuia, nu angajatorului.
Potrivit art. 40 alin. 1 din Codul muncii lit. a și b angajatorul are dreptul de a stabili organizarea
și funcționarea unității, precum și pe acela de a stabili atribuțiile corespunzătoare fiecărui salariat în
condițiile legii. Raportat la prevederile art. 17 din Codul muncii fișa postului este o anexă a
contractului individual de muncă și face parte integrantă din acesta, cuprinzând responsabilitățile
postului, calificările persoanei respective și alte informații utile cu privire la desfășurarea activității.
Având în vedere natura juridică a fișei postului, aceasta presupune exercitarea de către
angajator a dreptului prevăzut de art. 40 alin. 1 lit. b din Codul muncii și acceptarea de către angajat
a atribuțiilor stabilite de angajator, fiind rezultatul acordului părților, aplicarea principiului libertății
contractuale neputând fi îngrădită de instanță, care poate doar constata și înlătura acele prevederi ale
fișei postului care sunt contrare dispozițiilor legale, dar o astfel de situație nu se regăsește în cauză.
Mai mult decât atât reclamantul nici nu a indicat cum ar trebui actualizată fișa postului, respectiv ce
alte atribuții ar trebui menționate sau ce sarcini nu mai sunt îndeplinite de acesta, astfel încât să fie
eliminate din fișă.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea
reclamantului de obligare a pârâtei la actualizarea fișei de post.
Prin primul capăt de cerere reclamantul a solicitat stabilirea drepturilor sale salariale conform
prevederilor CCM/CIM 2018-2020, în baza evaluării sale profesionale așa cum prevede procedura
internă PDS, așa cum au fost evaluați colegii săi declarați eligibili, adică indexarea cu 10% a salariului
începând cu 01.03.2018 până în prezent.
Instanța a constatat că nu există o prevedere în CCM 2018-2020 la nivelul … care să
stabilească indexarea salariilor angajaților cu 10%, ci în urma negocierilor purtate cu Comisia de
Negociere FSAB, angajatoarea a acordat mai multe drepturi patrimoniale angajaților săi, menționate
în adresa care se află în copie la dosar, la punctul 1 menționându-se că se vor majora salariile pentru
anumite categorii de salariați începând cu salariul aferent lunii martie 2018, stabilindu-se acordarea
unor creșteri salariale cu un procent între 5% și 17,5% aplicat la salariul lunii martie 2018 pentru
fiecare angajat care îndeplinește cumulativ următoarele criterii:
- erau angajați cu contract de muncă la 31.03.2016 și au o vechime neîntreruptă în … până la
data majorării;
- nu au beneficiat de nicio majorare salarială mai mare de 5% în perioada 01.04.2016-
31.03.2018; prin excepție salariații al căror salariu brut lunar se situează sub sau la nivelul minim al
grilei indiferent de cuantumul majorării salariale care a avut loc în perioada 01.04.2016-31.03.2018,
vor primi o majorare fixă de 5%;
- nu au avut aplicate sancțiuni disciplinare în perioada 01.04.2016-31.03.2018 cu excepția
avertismentului scris; nu se exercită împotriva lor o acțiune judiciară sau nu sunt trimiși în judecată
pentru fapte în legătură cu serviciul și care contravin intereselor Băncii;
- salariul brut lunar se situează sub nivelul maxim al grilei postului:
- performanța minimă înregistrată în PDS pentru anul 2016 este ,,conform așteptărilor”; prin
excepție, personalul care face parte din Rețeaua Retail și intră sun incidența Schemei de motivare va
fi exigibil dacă se situează în top 40% aferent fiecărui tip de post, conform rezultatelor anuale pentru
2016.

226
 Pârâta a învederat că nu a acordat reclamantului această majorare salarială întrucât
reclamantul nu îndeplinea una dintre condiții, respectiv cea privind evaluarea sa, performanța minimă
înregistrată în PDS pentru anul 2016.
Instanța a constatat că la nivelul … a fost stabilită o procedură internă de evaluare care
cuprindea trei etape: crearea formularului de obiective; acceptarea obiectivelor propuse; evaluarea de
sfârșit de an, procesul de evaluare realizându-se prin Aplicația PDS. Potrivit precizărilor pârâtei
formularul de obiective este conceput de către Direcția Rețea Corporate, care coordonează centrele
de afaceri corporate/centrele zonale corporate și stabilește indicatorii de performanță, formularul de
obiective fiind creat la nivel de funcție: director, manager de relații și account manager. S-a menționat
că după stabilirea formularului de obiective (agreat de Directorul Executiv Rețea Corporate), acesta
este transmis către directorii zonali pentru a fi adus la cunoștința directorilor, managerilor de relații
și account managerilor, structura indicatorilor fiind încărcată în PDS. Așadar, formularul de
obiective este stabilit la nivel de funcție, în cazul de față account manager, iar nu în raport de fiecare
persoană.
Din analiza înscrisurilor din dosar rezultă că reclamantul nu a acceptat Formularele de
obiective pentru anii 2013-2017 care i-au fost comunicate de angajator, drept pentru care evaluarea
acestuia nu a fost efectuată pentru această perioadă. În schimb, pentru anul 2018 s-a realizat evaluarea
reclamantului, în aplicația PDS figurând că acesta a acceptat obiectivele din formularul pentru
perioada 01.01.2018-31.12.2018.
Conform art. 40 alin. 1 lit. f din Codul muncii angajatorul are dreptul să stabilească obiectivele
de performanță individuală, precum și criteriile de evaluare a realizării acestora. Art. 10 lit. l din
Regulamentul intern al ... prevede că angajatorul are dreptul să evalueze periodic personalul Băncii
conform reglementărilor interne aprobate, aceeași prevedere regăsindu-se și în CCM 2018-2020 al
BCR la art. 8 lit. l. De asemenea, potrivit art. 13 lit. a din Regulamentul Intern al BCR, reclamantul,
în calitate de angajat, trebuia să-și însușească și să respecte toate regulile, regulamentele și
instrucțiunile ... în vigoare, care sunt aduse la cunoștința lor.
Prin urmare, pentru a fi evaluat, reclamantul trebuia să respecte procedura internă stabilită de
angajator, acceptarea obiectivelor stabilite de angajator fiind o etapă din această procedură. În schimb,
reclamantul a respins obiective din formularele pentru anii 2013-2017, invocând în principal fie că
obiectivele nu au fost discutate, nici măcar explicate/nu a avut loc vreo întâlnire pe tema stabilirii
acestor obiective, fie că nu are nicio sarcină de serviciu și nici fișa postului actualizată (ceea ce, după
cum s-a constatat anterior, era din vina reclamantului).
Reclamantul a arătat că prin acceptul său cu privire la obiective și-ar fi anulat orice drept de a
contesta o eventuală evaluare incorectă. Instanța constă că în urma refuzului reclamantului de a
accepta obiectivele nu s-a mai efectuat evaluarea reclamantului și în acest context reclamantul nu a
mai avut ce contesta, dar dacă ar fi acceptat obiectivele evaluarea sa ar fi fost realizată și, în cazul în
care ar fi fost incorectă, acesta ar fi putut contesta calificativul obținut potrivit prevederilor art. 76 din
CCM 2018-2020 pe care însuși reclamantul îl menționează în precizările din dosar. Pe de altă parte
nu se cunosc motivele pentru care reclamantul prezumă că dacă ar fi fost evaluat raportat la
obiectivele formulate de angajator evaluarea ar fi fost incorectă, reclamantul neindicând nici prin
cerere și nici prin precizările sale din cadrul prezentului proces nici un element concret raportat la
fiecare obiectiv refuzat de acesta, care să justifice nemulțumirea sa. De altfel, reclamantul a fost
evaluat pentru anul 2018 raportat la obiectivele stabilite de angajator și a obținut calificativul Fully
Achieved.

227
 Reclamantul a invocat că, potrivit procedurii interne, atunci când angajatul nu este de acord
cu obiectivele, trebuie să discute cu managerul și să se ajungă la un acord, în caz contrar situația se
escaladează către managerul ierarhic superior, care va avea rolul de mediator în cadrul discuției,
decizia finală privind obiectivele/evaluarea finală aparținând acestuia. Așadar, reclamantul arată că
ar fi trebuit să fie evaluat chiar dacă a refuzat să accepte obiectivele propuse de angajator, obiectivele
fiind stabilite în această situație, potrivit procedurii interne, de către managerul ierarhic superior.
Instanța a constatat că angajatorul nu putea să stabilească astfel obiectivele, întrucât acestea
sunt determinate raportat la sarcinile angajatului. Or, reclamantul a refuzat să semneze fișa de post
întocmită în anul 2013 pentru postul său de account manager în care erau menționate sarcinile de
serviciu, astfel că era necesar ca reclamantul să accepte obiectivele stabilite de angajator, în acest
mod reclamantul manifestându-și acordul și cu privire la sarcinile de serviciu raportat la care s-au
stabilit obiectivele pentru evaluare.
În acest context, neevaluarea reclamantului pentru perioada 2013-2017 nu este imputabilă
angajatorului, ci a fost determinată de comportamentului pârâtului, care nu a vrut să semneze fișa de
post pentru postul ocupat de acesta, de account manager și, fără o justificare temeinică, a refuzat să
accepte formularele de obiective întocmite de angajator în cadrul procedurii de evaluare.
Având în vedere că, potrivit motivelor expuse, reclamantul nu a fost evaluat în anul 2016,
acesta nu se încadrează în categoria persoanelor pentru care pârâta a stabilit majorări de salariu în
procent între 5% și 17,5%, nefiind îndeplinită una din condițiile cumulative stabilite de angajator,
respectiv ca performanța minimă înregistrată de angajat în PDS pentru anul 2016 să fie ,,Conform
așteptărilor” și, prin urmare, primul capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.
Instanța a respins ca neîntemeiat și cel de-al doilea capăt de cerere, întrucât acesta este
accesoriu, depinzând de soluția pentru primul capăt de cerere, respectiv corectarea sumei
suplimentare în cuantum de 75% din salariul de bază brut lunar (sumă prevăzută la punctul 2 al adresei
angajatorului din dosar cu denumirea salariul suplimentar) nu se putea dispune decât dacă instanța
admitea primul capăt de cerere și stabilea că reclamantul era îndreptățit să primească majorarea de
salariu menționată în cerere ca indexare cu 10% a salariului de bază (fiind majorat salariul de bază
brut lunar, se mărea și suma suplimentară care era calculată raportat la aceasta). Contrar
susținerilor reclamantului, instanța a constatat că pentru acordarea sumei suplimentare angajaților săi
pârâta nu a stabilit nicio condiție cu privire la îndeplinirea obiectivelor, ci doar condiții referitoare la
vechimea în muncă, funcția deținută, fiind excluse persoanele care au fost sancționate disciplinar, li
s-a suspendat contractul de muncă din motive imputabile, împotriva cărora se exercită o acțiune
judiciară sau sunt trimiși în judecată pentru fapte în legătură cu serviciul și care contravin intereselor
Băncii.
În consecință, instanța a respins ca neîntemeiată solicitarea reclamantului de a obliga pârâta
să-i plătească diferențele de drepturi salariale ce i s-ar fi cuvenit dacă ar fi fost admise primele două
capete de cerere.
Reclamantul a învederat că a fost discriminat în perioada 2013-2018 conform CCM 2019 –
art. 67 alin. 2, fiindu-i limitat accesul la interviu sau concurs pentru ocuparea altui post intern neavând
niciun calificativ și a solicitat daune morale de 100000 lei. Reclamantul a prezentat în cerere
prevederile la care face referire, art. 67 alin. 2 din CCM la nivel de sistem bancar românesc stabilind
că procesul de evaluare este întemeiat pe principiile nediscriminării, obiectivității și transparenței și
se desfășoară potrivit politicilor/reglementărilor interne.

228
 Raportat la situația de fapt reținută, instanța a constatat că nu există elemente de fapt din care
să rezulte plasarea reclamantului într-o situație de discriminare în raport cu alte persoane aflate în
situație juridică identică sau similară.
Astfel cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Driha contra României,
în lumina art. 14 din Convenție discriminarea constă în a trata în mod diferit, cu excepția justificării
obiective și raționale, persoane aflate în situații comparabile.
Faptul că pârâta nu l-a evaluat pe reclamant pentru activitatea din 2013-2017 nu reprezintă un
tratament discriminatoriu față de reclamant în raport cu ceilalți angajați, ci are o justificare obiectivă
și rațională, după cum s-a reținut anterior, întrucât reclamantul a refuzat să semneze fișa de post
întocmită în anul 2013 pentru postul pe care îl ocupă – account manager, prin care se stabileau
responsabilitățile sale și nu a acceptat formularele de obiective întocmite de angajator, în contextul în
care procedura internă pentru evaluarea angajaților din cadrul … prevedea ca etapă în procesul de
evaluare, anterior evaluării propriu-zise, acceptarea de către angajat a obiectivelor stabilite de
angajator raportat la sarcinile de serviciu pe care le are de îndeplinit. Pentru anul 2018 pârâta a
efectuat evaluarea reclamantului, iar din cererea reclamantului și înscrisurile de la dosar nu rezultă în
ce ar fi constat discriminarea la care ar fi fost supus reclamantul cu ocazia efectuării procesului de
evaluare pentru acest an.
În ceea ce privește daunele morale solicitate de reclamant, instanța a reţinut că, potrivit art.
253 Codul muncii, în cadrul litigiilor de dreptul muncii pot fi acordate daune morale pentru
prejudiciul adus salariatului de către angajator, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile
contractuale. Raportat la prevederile legale menționate, pentru a se acorda astfel de daune este necesar
ca prejudiciul moral să fi fost produs din culpa angajatorului. Or, raportat la motivele invocate de
reclamant, instanța nu poate obliga angajatorul la plata de daune morale, întrucât, după cum s-a reținut
anterior, neevaluarea reclamantului, care a dus la limitarea accesului său la interviu sau concurs
pentru ocuparea altui post și la neacordarea unor majorări salariale, nu a fost imputabilă angajatorului.
Prin urmare, instanța a respins ca neîntemeiată solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata
de daune morale.
La solicitarea instanței, reclamantul a precizat că prin al cincilea capăt de cerere solicită
sancționarea celor doi decidenți, … și …, pentru încălcarea sistematică în anii 2013-2018 a procedurii
PDS - … și a celorlalte norme și proceduri interne (CCM și CIM), precum și a Codului muncii,
conform dispozițiilor finale din CCM – … 2018-2020, care prevăd că nerespectarea de către părțile
contractante a obligațiilor asumate prin prezentul contract, precum și a celor care derivă din
regulamentul intern și alte prevederi aferente reglementărilor interne atrag răspunderea disciplinară,
patrimonială, contravențională, penală după caz.
Instanța a constatat că reclamantul nu a făcut nicio mențiune în sensul că solicită obligarea
celor două persoane la plata unei sume de bani, nici nu a invocat că aceștia ar fi săvârșit vreo faptă
care poate fi sancționată contravențional potrivit Codului muncii sau că ar fi comis o faptă penală,
astfel că, ținând seama și de faptul că … și … nu sunt părți în proces, solicitarea sa nu a putut fi
interpretată decât în sensul că solicită sancționarea disciplinară a acestora de către pârâtă.
După cum a învederat și pârâta, potrivit art. 247 din Codul muncii angajatorul este cel care
dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare
salariaților săi, astfel că, raportat la prevederile Capitolului II din Titlul XI al Codului muncii, instanța
nu poate obliga angajatorul să sancționeze angajați ai săi și nici să aplice direct sancțiuni disciplinare
acestora, singurele atribuții pe care le are instanța în domeniul răspunderii disciplinare constând în

229
soluționarea contestațiilor formulate de angajați împotriva deciziilor angajatorului de sancționare
disciplinară.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, Tribunalul a respins ca inadmisibil acest capăt de
cerere.
Având în vedere soluția dată în cauză, raportat la prevederile art. 453 Cod procedură civilă,
instanța a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 7000 lei, reprezentând cheltuieli de
judecată, stabilite cu aplicarea art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă. Astfel, pârâta a depus la dosar
înscrisuri din care rezultă că a plătit suma totală de 14120,72 lei pentru servicii avocațiale în acest
proces, însă, având în vedere că onorariul plătit este vădit disproporționat în raport cu complexitatea
cauzei și activitatea desfășurată efectiv de avocat (redactare întâmpinare, reprezentarea pârâtei la cele
trei termene de judecată care au fost acordate în cauză și formularea de concluzii scrise), instanța l-a
redus la suma de 7000 lei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul …, criticând soluția pronunțată de prima
instanță sunt următoarele aspecte:
A arătat apelantul-reclamant că în perioada 2013 - 2018 i s-a refuzat evaluarea pe motiv că nu
a acceptat obiectivele și indicatorii angajatorului stabilite prin procedura și aplicația PDS.
Consideră că a fost singurul angajat discriminat și defavorizat, ceea ce a dus la afectarea
veniturilor sale. Chiar și în această situaţie, consideră că a îndeplinit obiectivele angajatorului în
procent de 99,9%.
Apelantul a reiterat situația de fapt descrisă și la instanța de fond, a arătat sarcinile sale,
competențele postului, obiectivele angajatorului, dispozițiile din regulamentul intern, dispoziţiile
legale aplicabile.
Față de aceste argumente a arătat că cererea de apel este întemeiată, motiv pentru care se
impune modificarea soluției pronunțate de instanța de fond. Consideră că pârâta ... trebuie să îl
evalueze, prin orice metodă, să aprecieze dacă este eligibil și instanța să corecteze veniturile sale prin
indexarea salariului cu minim 5% (procent garantat, în realitate acesta se pare că a fost 10-12%) și
acordarea diferențelor de bonus începând cu 1 martie 2013.
În drept a invocat dispozițiile art. 40 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, Protocolul 1 la Convenția
Europeană a Drepturilor Omului și Regulamentul intern al ...
Prin întâmpinare, ... a solicitat, pe cale de excepție, anularea apelului, ca fiind formulat cu
încălcarea art. 470 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă, iar pe fond, respingerea apelului ca
nefondat, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata a reintrat apărările invocate și la instanța de fond.
Apelantul nu este eligibil pentru majorarea salarială întrucât nu îndeplinea ultima condiție
referitoare la performanța minimă înregistrată în PDS pentru anul 2016. În concret, apelantul a refuzat
să accepte obiectivele de performanță comunicate pentru anul 2016, motiv pentru care … s-a aflat în
imposibilitate de a verifica performanța acestuia.
Construcția juridică a apelantului echivalează cu invoarea propriei culpe, întrucât nu există
nicio reglementare legală sau internă care să prevadă pentru … obligația evaluării salariaților săi în
contextul refuzului expres al acestora. Apelantul a refuzat timp de 5 ani consecutivi 2013 - 2017 de a
fi evaluat.
Cu privire la anularea apelului în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 470 alin. 1 lit. b) din
Codul de procedură civilă, nulitatea este una expresă, iar vătămarea este prezumată. Cererea de apel
a apelantului-reclamant nu reprezintă nimic decât o copie fidelă a cererii de chemare în judecată.

230
 Sub aspectul daunelor morale solicitate de către reclamant, consideră că în cauză nu există o
fapta ilicită a angajatorului care să antreneze răspunderea civilă a acestuia.
Nu este întemeiată nici pretenția reclamantului prin care se solicita obligarea … la actualizarea
fișei de post. Fişa de post a fost redactată în condițiile dictate de art. 17 alin. 3 lit. d) și nu este afectată
de vicii de legalitate. Apelantul nu a indicat care sunt acele atribuții cu care ar trebui completată fișa
de post sau ce atribuții din cele existente deja nu au corespondent în realitate.
Nu este întemeiată nici pretenția reclamantului prin care se solicită sancționarea juridică a
persoanelor vinovate pentru neevaluarea apelantului. Exercitarea acțiunii disciplinare reprezintă o
prerogativă exclusivă a angajatorului.
Față de aceste aspecte a solicitat intimata anularea apelului, iar în subsidiar, respingerea
apelului ca nefondat, cu consecința obligării la plata cheltuielilor de judecată.
În drept a invocat dispozițiile art. 470 - 471 indice 1 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa apelată, prin prisma motivelor de apel
invocate, potrivit art. 477 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:
Cu privire la excepţia nulităţii apelului pentru neindicarea numărului de sentinţă care este
atacată, Curtea constată că în cererea de apel a indicat numărul de dosar în care formulează apel, drept
pentru care excepţia este nefondată.
De asemenea, apelul chiar dacă nu aduce critici sentinţei pronunţată de instanţa de fond nu se
poate considera că este nemotivat. Potrivit art. 476 alin.2 Cod procedură civilă dacă apelul este
nemotivat instanţa de apel se va pronunţa numai pe baza celor invocate la prima instanţă.
Apelantul-reclamant, chiar dacă a motivat pe larg apelul declarat, nu a formulat critici concrete
cu privire la soluţia şi considerentele primei instanţe.
Reclamantul prin cererea de chemare în judecată a pretins că a fost discriminat în anii 2013 –
2018, motiv pentru care drepturile sale salariale au fost diminuate. A solicitat stabilirea drepturilor
salariale în baza evaluării profesionale, așa cum prevede procedura PDS și așa cum au beneficiat toți
colegii săi, indexarea de 10%, a solicitat acordarea bonusului aferent anului 2018, obligarea pârâtei
să plătească diferențele salariale între cele efectiv încasate și drepturile salariale care i s-ar fi cuvenit
dacă ar fi beneficiat de o evaluare la fel ca toți colegii săi. A mai solicitat reclamantul actualizarea
fișei sale de post și sancționarea celor vinovați pentru situația de fapt în care se află, precum și daune
morale pentru perioada în care a fost discriminat.
Cu privire la actualizarea fișei de post, instanța de fond a explicat reclamantului, în
considerentele hotărârii, că punctul 33 din fișă, care stabilește că salariatul executa orice alte sarcini
primite în legătură cu activitatea sa, încredințate de superiorul ierarhic și care nu contravin
prevederilor legale în vigoare” nu sunt contrare Codului muncii, întrucât prin aceasta se stabilește
doar executarea de către angajat a ordinelor superiorului.
De altfel, această noțiune generală este folosită deseori de către angajatori, iar într-o situație
concretă de conflict între salariat și angajator instanța de judecată ar aprecia în concret cu privire la o
astfel de dispoziție din fișa postului.
Pe de altă parte, în conținutul fișei postului, pe lângă prevederea de la punctul 33, sunt stabilite
și alte sarcini pentru salariat în concret. Faptul că o dispoziție este generală nu înseamnă neapărat că
ea contravine Codului muncii, atât timp cât celelalte mențiuni din fișa postului sunt arătate cu
suficientă claritate.
Instanța de apel consideră corect raționamentul primei instanțe și reține aceeași situație,
respectiv faptul că fișa postului este corect întocmită de către angajator, iar dispoziția generală din
cuprinsul ei nu aduce atingere valabilității și nici nu justifică refuzul salariatului de a semna această

231
fișă. Prin urmare, concluzia instanței că cererea reclamantului de actualizare a fișei postului este
neîntemeiată este una corectă.
De altfel, în cererea de apel apelantul-reclamant a invocat aspecte generale cu privire la refuzul
său de a semna fișa postului invocând tot în termeni generali, discriminarea și abuzul angajatorului,
fără a explica în concret de ce anume a înțeles să nu accepte obiectivele și sarcinile angajatorului.
Apelantul-reclamant consideră că este singurul salariat care a fost discriminat în perioada 2013 - 2018
întrucât i s-a refuzat evaluarea. Apelantul-reclamant consideră că angajatorul ... nu cunoaște
dispozițiile legislației muncii și este, de asemenea, de rea-credință. Aceste critici reprezintă doar
susțineri cu caracter general şi, în concret, salariatul nu spune nimic în legătură cu ceea ce reproșează
angajatorului său. Faptul că el a înțeles să nu semneze fișa de post aceasta nu înseamnă că salariatul
nu are atribuții pe care trebuie să le îndeplinească la locul de muncă.
Aspectul că în anul 2018 apelantul-reclamant a vorbit direct cu un coleg al său de la
departamentul IT, care a verificat modul de îndeplinire a obiectivelor ale reclamantului, iar rezultatul
este de 99,9% realizat, aceasta nu înseamnă absolut nimic pentru că angajatorul este cel care face
evaluarea salariaților.
În contextul în care consideră reclamantul că angajatorul său îi trasează atribuții și sarcini în
afara dispozițiilor legale putea refuza îndeplinirea lor, însă, până la urmă, nici măcar în cadrul acestui
dosar reclamantul nu a susținut că angajatorul i-a pretins să îndeplinească obiective ilegale sau
imorale sau în afara dispozițiilor legale.
Cu privire la indexarea salariilor cu 10%, instanța de fond a menționat că nu există o prevedere
în contractul colectiv de muncă pe anii 2018 - 2020 la nivelul ... care să stabilească un asemenea
drept.
Faptul că unii salariaţi au beneficiat de aceste creşteri salariale, iar reclamantul nu a beneficiat,
nu duce automat la acordarea indexărilor şi pentru reclamant, în contextul în care angajatorul a stabilit
criterii obiective, clare şi verificabile pentru acordarea acestor indexări.
Pârâta a stabilit obiective la nivel de funcţie, iar reclamantul nu a acceptat formularul de
obiective pe anii 2013-2017, formulare comunicate de către ...
Pentru anul 2018 s-a realizat evaluarea reclamantului.
Instanța de fond a reținut că art. 40 alin. 1 lit. f) din Codul muncii permite angajatorului să
stabilească obiective de performanță individuală. De asemenea, potrivit art. 13 lit. a) din
Regulamentul Intern al ... a mai reținut instanța că reclamantul în calitate de angajat trebuia să își
însușească și să respecte toate regulile angajatorului.
Apelantul-reclamant nu răspunde cu privire la acest raționament al instanței și nu critică cu
nimic în motivele de apel aceste considerente. În condițiile în care angajatorul ar fi decis acordarea
de indexări tuturor salariaților fără a stabili criterii obiective pentru acordarea acestor indexări,
reclamantul ar fi fost, poate, pe poziția să critice faptul că el nu a beneficiat de aceste indexări, dar în
situația concretă din dosar, pe lângă faptul că apelantul reclamant nu critică considerentele instanței
de fond, nici nu se află pe poziția de a critica criteriile pentru acordarea indexărilor.
Aspectele invocate în motivele de apel nu au legătură cu dezlegarea pricinii, respectiv faptul
de a enumera și înșirui procedurile de la nivelul angajatorului, cum ar fi, obiectivele postului,
obligațiile privind securitatea și sănătatea muncii, obligațiile privind protecția datelor cu caracter
personal, obligațiile privind regulamentele și procedurile de lucru, nu au relevanţă pentru dezlegarea
pricinii. De asemenea, enumerarea și arătarea condițiilor de lucru ale postului, gradul de autonomie,
indicatorii de performanță, specificațiile postului etc., la fel nu au legătură cu cauza.

232
 Limitându-ne la a analiza cauza din prisma motivelor de apel invocate, constatăm că apelantul
s-a rezumat doar la a indica dispoziţii cu caracter general, care, în fapt, nu reprezintă critici referitoare
la soluția pronunțată de prima instanță.
De asemenea, constatăm că apelantul reclamant nu a putut indica exact care sunt dispozițiile
din fișa postului care ar trebui a fi completate și pentru care a formulat o cerere de chemare în judecată
în acest sens.
Instanța de fond a explicat în detaliu cum funcționează atributul angajatorului de a acorda
majorări și bonusuri, conform procedurilor stabilite la nivelul angajatorului, iar reclamantul nu a
menționat niciun contraargument în motivele sale de apel referitor la raționamentul instanței și nici
nu a indicat o dispoziție legală care să contrazică acest raționament.
Cu privire la situația de discriminare în care se consideră reclamantul, Curtea constată că
tratamentul diferit la care a fost supus salariatul este justificat prin faptul că a refuzat să semneze fișa
de post. Pe de altă parte, nu rezultă în ce constă discriminarea în raport cu persoanele aflate în aceeași
situație ca reclamantul.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că toate motivele de apel invocate de
către apelant sunt nefondate, motiv pentru care în raport de art. 480 din Codul de procedură civilă
urmează a fi respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul …

4. Titlu: Dreptul asigurărilor sociale

Cuprins pe materii: Acord global. Spor de toxicitate. Aplicarea deciziilor nr. 19/2011 Î.C.C.J. şi
19/2012 a Î.C.C.J.
Legislaţie relevantă: art. 12 alin.1 lit. a) din Legea nr. 57/1974
art.78, art. 164 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 19/2000
Rezumat: Valorificarea veniturilor din adeverinţă la calculul pensiei este posibilă doar dacă sunt
îndeplinite condiţiile expuse în considerentele şi dispozitivul deciziei: angajatorul să fi plătit
contribuţia de asigurări sociale la sistemul public.
De asemenea, sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001
vor fi luate în considerare la stabilirea/recalcularea pensiilor dacă au fost incluse în baza de calcul
conform legislaţiei anterioare şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale.
În condiţiile în care nu se face dovada faptului că exact pentru aceste sume au fost plătite
contribuţiile de asigurări sociale, nu se vor valorifica aceste venituri.

Decizia civilă nr. 92/17.02.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. 683/07.10.2019 Tribunalul Brăila a admis în parte ca fondată
contestaţia precizată formulată de reclamantul …, în contradictoriu cu pârâta …
A anulat Decizia nr. 221633/25.05.2018 emisă de ...
A obligat pe intimata … să emită decizie prin care să stabilească drepturile de pensie pentru
contestatorul … luând în considerare salariul acord şi spor acord din adeverinţa nr. 122/28.06.2017
emisă de …, precum şi sporurile confirmate prin adeverinţa A647/23.03.2018 emisă de …

233
 A obligat pe intimată să plătească contestatorului suma de 800 lei reprezentând cheltuieli de
judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanţă, sub nr …, aşa cum a fost precizată la data de …,
contestatorul … a chemat în judecată pe intimata …, formulând contestaţie împotriva deciziei nr.
…/25.05.2018, solicitând anularea deciziei de pensie, recalcularea pensiei şi emiterea unei decizii în
care să se valorifice veniturile evidenţiate în adeverinţele emise de …, …, …, …
În motivarea contestaţiei, contestatorul a arătat că, începând cu luna octombrie 2017 s-a
pensionat, iar ulterior deciziei de pensionare din 23.10.2017, a obţinut adeverinţe de la angajatorii la
care a lucrat în care sunt prevăzute venituri mai mari faţă de cele menţionate în carnetul de munca,
avute în vedere la stabilirea pensiei.
Pentru aceste sume a contribuit la bugetul de asigurări sociale, astfel că trebuiau avute în vedere ca
bază de calcul. In perioada iul. 1970-oct. 1970, a lucrat la …, (fost ...) şi a realizat venituri mai mari
decât salariul de bază şi sporurile înscrise în carnetul de muncă, deoarece a beneficiat de spor
permanent de toxicitate, care nu a fost trecut în carnetul de muncă, pentru toate aceste sume
angajatorul plătind contribuţia de asigurări sociale.
Această situaţie o atestă şi adeverinţa nr. C932/12.04.2017, care a stat la baza cererii de
recalculare, emisa de … în baza statelor de plată, documente existente în arhiva societăţii. Această
adeverinţă atestă că, atât contribuţiile pentru asigurări sociale, cât şi pentru pensie suplimentară au
fost achitate la nivelul veniturilor realizate şi nu la nivelul salariului înscris în carnetul de muncă.
Pentru perioada 11.11.1970-19.10.1972 şi 16.10.1974-17.09.1980, a obţinut de la …
adeverinţa 122/28.06.2017 care atesta faptul că în aceste perioade a obţinut venituri mai mari faţă de
cele menţionate în carnetul de muncă, întrucât a avut ore lucrate în acord, în regie.
Pentru aceste sume s-au calculat şi virat de angajator cotele de asigurări sociale. Adeverinţa
A1672/31.08.2017 emisă de … atestă că a obţinut venituri mai mari pentru care s-au virat
contribuţiile.
Contestatorul a solicitat recalcularea pensiei valorificând veniturile din adeverinţele depuse şi
a fost emisă Decizia nr ... 25.05.2018, în care nu au fost valorificate veniturile. A contestat Decizia
în data de 12.06.2018 şi până în prezent nu a primit nici un răspuns.
S-au invocat cele statuate prin Decizia nr.19/17.10.2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie, decizie dată în interesul legii, în interpretarea disp.art.2 lit. e şi art.164 alin.1 şi 2 din Legea
nr.19/2000 şi ale art. 1 si 2 din OUG 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public,
provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.
S-a arătat că art.127 din HG 257/2011 este emis în vederea aplicării art.165 din Legea
nr.263/2010, iar art.165 din Legea nr.263/20T0 este identic cu art.164 din Legea nr.19/2000, abrogată
de Legea nr.263/2010.
Astfel, decizia dată în interesul legii îşi păstrează considerentele şi valabilitatea
raţionamentelor şi pentru corecta interpretare a textului preluat cu conţinut identic de Legea
nr.263/2010.
Legea nr.263/2010 are la bază, la fel ca şi Legea nr.19/2000 aceleaşi principii dintre care şi
principiul contributivităţii (art.2 lit.c), principiu conform căruia fondurile de asigurări sociale se
constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public
de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale
plătite. In drept, Legea nr.263/2010 actualizată, Decizia nr.19/2011 a ICCJ (recurs în interesul legii)
şi celelalte dispoziţii legale invocate în cuprinsul prezentei cereri.

234
 Intimata … a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată. In fapt,
s-a arătat că prin cererea înregistrata sub nr. .../27.03.2018 reclamantul a solicitat recalcularea
drepturilor de pensie conform dispoziţiilor Legii nr.263/2010, anexând la cerere şi adeverinţele:
adeverinţa nr. A 647/23.03.2018 eliberată de …; adeverinţa nr.A 1672/31.08.2017 eliberată de …;
adeverinţa nr.C 921/872 (932/12.04.2017) eliberată de …; adeverinţa nr. 122/28.06.2017 eliberată de
…
Cererea a fost soluţionată prin emiterea deciziei nr. .../25.05.2018 prin care s-au recalculat
drepturile de pensie prin valorificarea anumitor sporuri înscrise in adeverinţele arătate. Prin aceeaşi
decizie s-a adus la cunoştinţa reclamantului faptul că o parte dintre sporurile înscrise în adeverinţe nu
au putut fi valorificare motivându-se nevalorificarea lor.
Pârâta a solicitat să se constate legalitatea si temeinicia deciziei nr. .../25.05.2018. S-au invocat
prevederile art. 165 alin. 1 şi 2 din Legea nr.263/2010 şi s-a arătat că din acest text de lege rezulta că
la determinarea punctajului mediu anual se are în vedere salariul de încadrare brut sau net, aşa cum a
fost acesta înscris in carnetul de muncă.
S-a precizat că pentru perioada anterioară datei de 01.04.2001 la determinarea punctajelor
medii anuale s-a avut în vedere printre alte elemente şi salariile înscrise în carnetul de muncă al
reclamantului. Conform alin. 2 al art. 165 din Legea nr.263/2010, la determinarea punctajului mediu
anual, pe lângă salarii se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 01.04.1992
au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în
carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare.
Din acest text de lege rezultă că nu toate sporurile salariale sunt avute în vedere la
determinarea cuantumului pensiei, ci doar acele sporuri care au avut caracter permanent şi care, după
data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare. S-
a invocat şi art. 127 alin. 1 din HG 257/2011 conform căruia „Sporurile cu caracter permanent care
se pot valorifica la stabilirea şi/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art.165
alin.(2) din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr. 15”.
Din textul de lege rezultă că legiuitorul, prin anexa nr.15 la HG 257/2011, a făcut o enumerare
strictă şi limitativă a sporurilor ce pot fi valorificate la stabilirea/recalcularea drepturilor de pensie.
Având în vedere textele de lege arătate s-a solicitat să se constate că la stabilirea/recalcularea
drepturilor de pensie nu pot fi avute în vedere veniturile (salariile brute) obţinute deoarece legea
prevede valorificarea doar a salariului de încadrare şi a sporurilor cu caracter permanent aşa cum au
fost strict şi limitativ enumerate în anexa nr. 15 la HG nr.257/2011.
Totodată, pentru sporurile certificate de unitatea angajatoare trebuie să se menţioneze
denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată, perioada în care a fost primit sporul, temeiul legal
în baza căruia s-au acordat acestea, pentru a se putea stabili dacă pot fi avute în vedere la determinarea
drepturilor de pensie.
Acest lucru rezultă din dispoziţiilor art. 124 din HG 257/2011.
Având în vedere dispoziţiile legale arătate, în urma analizării sporurilor certificate prin
adeverinţele anexate la cererea de recalculare nr .../27.03.2018 s-a constatat că o parte dintre acestea
nu îndeplinesc condiţiile legale pentru valorificare la stabilirea/recalcularea drepturilor de pensie.
O parte dintre sporuri au fost avute în vedere la emiterea deciziei nr. .../25.05.2018, iar o parte
din sporurile înscrise în adeverinţe au fost avute în vedere încă de la emiterea deciziei nr.
.../23.10.2017.
S-a precizat că la emiterea acestei decizii au fost avute în vedere atât înscrisurile din carnetul
de muncă al reclamantului cât şi înscrisurile din adeverinţa nr. A 1661/04.09.2017 eliberată de …

235
 Cu privire la adeverinţa nr. C 921/872 (932/12.04.2017) eliberată de … s-a solicitat să se
constate că prin aceasta sunt certificate câştiguri brute realizate de către reclamant.
Cu privire la aceste câştiguri s-a considerat că în mod corect nu au fost luate în calcul la
recalcularea drepturilor de pensie având în vedere dispoziţiile art. 165 din Legea nr.263/2010.
Pârâta nu poate valorifica sumele mai sus arătate la recalcularea drepturilor de pensie atât timp
cât acestea nu sunt defalcate pe elemente componente, astfel încât să se poată stabili cu exactitate
dacă sporurile incluse în acestea nu sunt excluse de la calculul punctajului mediu anual conform
anexei nr.15 de la HG 257/2011.2.
Cu privire la adeverinţa nr. 122/28.06.2017 eliberată de … s-a solicitat să se reţină că datele
înscrise în aceasta nu au putut fi valorificate la recalcularea drepturilor de pensie.
Veniturile brute certificate prin această adeverinţă nu au putut fi valorificate pentru motivele
mai sus arătate.
Sumele certificate sub denumirea de «ore acord» şi «ore regie», «salariu acord» şi «spor
acord» nu au putut fi valorificate la recalcularea drepturilor de pensie pe motiv că nu fac parte din
baza de calcul a pensiilor potrivit anexei nr. 15 din HG 257/2011.
In ceea ce priveşte decizia nr. 19/17.10.2011 a ICCJ invocată de către reclamant, s-a solicitat
să se constate că nu are aplicabilitate în speţă întrucât a fost dată în interpretarea dispoziţiilor art. 2
lit. e), art. 78 şi art.164 alin. (1) si (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte
drepturi de asigurări sociale şi ale art. 1 şi 2 din OUG nr. 4/2005, iar reclamantul a solicitat
recalcularea drepturilor de pensie în baza unor adeverinţe conform Legii nr. 263/2010 în vigoare atât
la data eliberării adeverinţelor, cât şi la data depunerii acestora la dosarul de pensie.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 (01.01.2011) au fost abrogate atât dispoziţiile
Legii nr.19/2000, cât şi ale OUG 4/2005 conform art. 196 alin. 1 lit. a şi n din Legea nr. 263/2010.
Conform art. 518 din Codul de procedura civila „decizia în interesul legii îşi încetează
aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale
care a făcut obiectul interpretării”.
Având în vedere dispoziţiile legale arătate s-a considerat că începând cu data de 1.01.2011,
decizia ICCJ nr.19/2011 şi-a încetat aplicabilitatea.
Prin noua legislaţie (anexa nr. 15 la HG 257/2011 şi Legea nr.263/2010) s-a prevăzut în mod
clar faptul că sumele primite sub forma de «ore acord» şi «ore regie», «salariu acord» şi «spor acord»
nu pot fi valorificate la determinarea drepturilor de pensie.
Aceste sume nu se regăsesc printre sporurile, enumerate de anexa 15 ca fiind valorificate la
stabilirea drepturilor de pensie.
În anexa nr.15 la HG 257/2011 sunt prevăzute şi sporurile care nu sunt luate în calcul la
stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform
legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, printre acestea numărându-se şi formele de retribuire în
acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.
Din art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 rezultă că legiuitorul se referă doar la sporuri cu
caracter permanent, numai acestea putând fi luate în calcul la determinarea punctajului mediu anual.
Acest lucru este confirmat şi în Normele de aplicare ale Legii nr.263/2010, anexa 15, deoarece aceste
sporuri nu se regăsesc în anexă.
Cu privire la sumele certificate prin adeverinţa nr. A 647/23.03.2018 eliberată de … s-a
precizat că la dosar se mai regăseşte o adeverinţa eliberată de aceeaşi unitate, respectiv adeverinţa nr.
A 1661/04.09.2017 eliberata de … Aceasta adeverinţă a fost avută în vedere, conform dispoziţiilor
legale în vigoare la emiterea deciziei nr. .../23.10.2017.

236
 Adeverinţa nr. A 647/23.03.2018 eliberata de … nu poate fi avută în vedere la recalcularea
drepturilor de pensie deoarece nu întruneşte condiţiile prevăzute de-art. 124 din HG 257/2011 în
sensul că nu este menţionat temeiul legal în baza cărora au fost acordate sporurile pe care le certifică,
instituţia neputând stabili dacă acestea fac parte dintre sporurile enumerate de anexa nr.15 la HG
257/2011 ca fiind valorificate la stabilirea drepturilor de pensie.
Cu privire la sporurile certificate prin adeverinţa nr. A 1672/31.08.2017 eliberata de … s-a
precizat că sumele certificate sub denumirea de „Indexare” nu au putut fi valorificate deoarece prin
adeverinţa nu se menţionează temeiul legal de acordare, element prevăzut expres de art. 124 din HG
257/2011. Sumele certificate sub denumirea de „Majorare retribuţie”, „Recompensa /P.A.” şi
„C.M/ASS/CO” nu au putut fi valorificate deoarece acestea nu se regăsesc printre sporurile enumerate
de anexa nr.15 la HG 257/2011 ca fiind valorificate la stabilirea drepturilor de pensie. În unele
cazuri instituţia ce a eliberat adeverinţa nu a menţionat în mod clar nici măcar denumirea acestora
(element prevăzut în mod expres de art. 124 din HG 257/2011, limitându-se la a menţiona nişte
abrevieri (P.A, C.M., ASS, CO). In drept s-au întemeiat susţinerile pe dispoziţiile Legii nr. 263/2010
şi a HG nr. 257/2011.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat în fapt următoarele:
Contestatorul … a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă prin decizia nr. .../23.10.2017.
Prin cererea înregistrată la …, sub nr. …27.03.2018 contestatorul a solicitat recalcularea
drepturilor de pensie în adeverinţelor nr. C921/872/932/12.04.2017 eliberată de …, nr.
122/28.06.2017 eliberata de …, nr. A 647/23.03.2018 eliberată de …; adeverinţa nr. A
1672/31.08.2017 eliberata de …
Prin decizia nr. .../25.05.2018 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, urmare a
examinării actelor din dosarul de pensionare nr. .../27.03.2018, în baza Legii nr. 263/2010 s-a admis
cererea de pensionare a contestatorului …, stabilindu-se o pensie de asigurări sociale de 1774 lei,
plata drepturilor făcându-se începând cu data de 1.04.2018. S-a motivat că sumele din adeverinţele
nr. C921/872/932/12.04.2017 şi nr. 122/28.06.2017 nu au putut fi valorificate la stabilirea punctajului
mediu anual deoarece în conformitate cu art.165 din Legea nr.263/2010 la determinarea punctajelor
lunare pentru perioadele anterioare datei de 1.04.2001 se utilizează salariile brute sau nete după caz,
în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, iar pe lângă aceste salarii se
au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care după data de 1.04.1992 au făcut parte din baza
de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt
dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi conform legislaţiei în vigoare; sporurile din adeverinţa A
647/23.03.2018 eliberată de … nu au fost valorificate deoarece nu sunt menţionate temeiurile legale
în baza cărora au fost acordate; sumele înscrise în coloana „Indexare” din adeverinţa A
1672/31.08.2017 eliberată de … nu au fost valorificate deoarece nu este menţionat temeiul legal în
baza cărora au fost acordate; sporurile înscrise în coloanele „Majorare retribuţie”, „Recompensa
/P.A.” şi „C.M/ASS/CO” nu au fost valorificate deoarece nu fac parte din baza de calcul a pensiilor
potrivit anexei nr.15 la HG 257/2011.
Contestatorul … a contestat decizia de pensie la Comisia Centrală de Contestaţii, dar până la
data promovării prezentei acţiuni nu s-a emis o hotărâre de către Comisiei.
Tribunalul a reţinut că în adeverinţa nr. C921/872/932/12.04.2017 eliberată de … sunt
menţionate câştigurile brute realizate de contestator în perioada iulie 1970-octombrie 1970.
Prin adeverinţa nr. 122/28.06.2017 emisă de …, s-a confirmat că contestatorul a lucrat la
societate în perioada 11.11.1970-19.10.1972 şi 16.10.1974-17.09.1980 şi a beneficiat de venituri care
nu au fost înscrise în carnetul de muncă, fiind indicate veniturile realizate la rubricile „salariu acord”

237
şi „spor acord”. S-a menţionat că pe perioada lucrată societatea a calculat şi reţinut cotele CAS şi
pensie suplimentară în conformitate cu prevederile legale.
Potrivit adeverinţei nr. A 1672/31.08.2017 eliberată de …, contestatorul şi-a desfăşurat
activitatea la …, în perioada 1.04.1985-1.11.1993 beneficiind de venituri şi sporuri, în adeverinţă
fiind înscrise sume şi la rubricile „Indexare”, „Majorare retribuţie”, „Recompensa /P.A.” şi
„C.M/ASS/CO”.
În adeverinţa nr.A 647/23.03.2018 eliberată de … sunt indicate veniturile realizate de
contestator în perioadele 1.09.1980-1.04.1985, 1.11.1993-1.04.2001, fiind menţionate şi sporuri,
respectiv spor MAPN, spor vechime, spor încordare psihică, condiţii grele. S-a menţionat că pentru
drepturile salariale înscrise în adeverinţă s-au calculat şi virat contribuţii de asigurări sociale şi pensie
suplimentară.
În drept, potrivit art. 165 din Legea nr. 263/2010 „(1) La determinarea punctajelor lunare,
pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în
conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la
data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c)
salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991; (2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile
prevăzute la alin. (1) se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie
1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise
în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în
vigoare.”
Referitor la adeverinţa nr.C921/872/932/12.04.2017 eliberată de …, s-a observat că
angajatorul a indicat doar valoarea câştigurilor brute realizate de reclamant în perioada iulie 1970-
octombrie 1970, nu şi din ce anume sunt compuse, respectiv dacă reprezintă doar salariul de încadrare
sau includ şi sporuri, prime etc.
Atât timp cât această adeverinţă nu face dovada că veniturile menţionate includ sporuri, iar
pentru perioadele certificate de adeverinţă s-au valorificat salariile aşa cum sunt menţionate în
carnetul de muncă, tribunalul apreciază că în mod legal adeverinţa nr.C921/872/932/12.04.2017
eliberată de … nu a fost luată în considerare la recalcularea pensiei contestatorului.
Tribunalul a apreciat că nici sumele înscrise la rubricile „Indexare”, „Majorare retribuţie”,
„Recompensa/P.A.” şi „C.M/ASS/CO” din adeverinţa nr. nr. A 1672/31.08.2017 eliberată de … nu
pot fi calificate ca fiind sporuri de natura celor care trebuie luate în considerare la recalcularea
drepturilor de pensie ale contestatorului. Se observă că aceste sume au fost încasate în mod sporadic
şi faţă de caracterul lor este evident că au fost incluse în salariile brute încasate de reclamant în acele
perioade, salarii cu privire la care contestatorul nu a făcut dovada că nu ar fi fost valorificate la
stabilirea drepturilor de pensie.
Prin urmare, s-a constatat că în mod legal intimata nu a luat în considerare la stabilirea
drepturilor de pensie ale reclamantului sumele înscrise la rubricile „Indexare”, „Majorare retribuţie”,
„Recompensa/P.A.” şi „C.M/ASS/CO” din adeverinţa nr. A 1672/31.08.2017 eliberată de …
În ceea ce priveşte adeverinţa nr. 122/28.06.2017 emisă de …, s-a constatat că aceasta
confirmă încasarea de venituri realizate în acord.
Tribunalul a apreciat că prin dispoziţiile art.165 mai sus-menţionate nu sunt înlăturate de la
determinarea punctajelor anuale acele venituri suplimentare realizate în acord global sau sporul în
acord având în vedere atât caracterul permanent al acestora, cât şi faptul că au intrat în baza de calcul
a contribuţiei asigurărilor sociale.

238
 Aceeaşi interpretare este impusă şi de dispoziţiile art. 96 alin. 2 din Legea nr. 263/2010
conform cărora punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut/solda brută sau,
după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale,
la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă.
Întrucât conform art.1 din Decretul 389/1972 angajatorii au fost obligaţi să verse la bugetul
asigurărilor sociale de stat o contribuţie de 15% asupra câştigului brut realizat de personalul lor
salariat indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri, tribunalul a considerat că în această
situaţie nu sunt aplicabile menţiunile de la punctul VI din anexa 15 la HG nr.257/2011 potrivit cărora
formele de retribuire în acord nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu
au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001.
Având în vedere că veniturile constând în „salariu acord” şi „spor acord” realizate de
contestator menţionate în adeverinţă s-au avut în vedere când s-a calculat şi s-a plătit contribuţia de
asigurări sociale, tribunalul constată că acestea trebuie luate în calcul la stabilirea drepturilor de
pensie, în caz contrar încălcându-se principiul contributivităţii reglementat de art.2 lit. c din Legea
nr. 263/2010 conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuţiilor sociale
plătite.
Atât timp cât aceste sume au constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, faptul
de a nu fi luate în considerare la determinarea cuantumului pensiei ar aduce atingere drepturilor
contestatorului de a avea o pensie corespunzătoare în raport cu contribuţia de asigurări socială
calculată şi virată.
Totodată, s-a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat decizia nr.19/17.11.2011,
publicată în M. Of. nr. 824/22.11.2011, prin care a soluţionat recursul în interesul legii stabilind că
formele de retribuire în acord global prevăzute de art.12 alin.1 lit.a din Legea retribuirii după
cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974 vor fi luate în calcul la stabilirea şi recalcularea pensiilor din
sistemul public dacă au fost incluse în salariul brut şi pentru aceasta s-a plătit contribuţia de asigurări
sociale la sistemul public de pensii.
S-a observat că această decizie a stabilit că la recalcularea pensiilor trebuie avute în vedere
formele de retribuire în acord global, indiferent de legea pensiei aplicabilă, astfel că nu poate fi
reţinută interpretarea pârâtei că decizia ar privi doar drepturile de pensie stabilite conform Legii
nr.19/2000.
Conform art.517 alin.4 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate
de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru
instanţe de la data publicării în Monitorul Oficial.
Faţă de cele expuse, Tribunalul a apreciat că în mod nelegal la stabilirea drepturilor de pensie
ale contestatorului nu au fost luate în considerare salariul acord şi spor acord din adeverinţa nr.
122/28.06.2017 emisă de …
Referitor la adeverinţa nr.A 647/23.03.2018 eliberată de … s-a constatat că aceasta confirmă
încasarea unor sporuri în perioadele 1.09.1980-1.04.1985, 1.11.1993-1.04.2001.
Tribunalul a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat decizia nr.19/10.12.2012,
prin care a statuat că în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) şi art. 164 alin. (2) şi (3) din
Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi pct. V din
anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul
public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile şi alte venituri suplimentare
realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor
din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislaţiei anterioare, sunt

239
înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverinţele eliberate de unităţi, conform legislaţiei în
vigoare, şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că „neluarea în considerare a unor sume pentru
care s-au plătit contribuţiile de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului
contributivităţii, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor. ... În
concluzie, principalul element obiectiv apt să conducă la o justă şi legală stabilire şi reactualizare a
pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuţiile de asigurări
sociale plătite, astfel că la stabilirea şi reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate
sporurile şi alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuţia pentru
asigurările sociale de stat. Evident, acest mod de interpretare a normelor legale în materie nu va fi de
natură să înlăture beneficiul prevederilor art. 164 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 19/2000, în sensul că se
prezumă că s-au plătit aceste contribuţii pentru sporurile care au făcut parte din baza de calcul al
pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înregistrate în carnetul de muncă…”
Tribunalul a apreciat că, deşi în considerentele deciziei instanţei supreme s-a făcut referire la
Legea nr. 19/2000 care în prezent este abrogată, raţionamentul care a condus la pronunţarea deciziei
este aplicabil şi în prezenta cauză, întrucât textul de lege care a fost interpretat de Înalta Curte a fost
preluat în aceeaşi formă şi în Legea nr. 263/2010.
În plus, Legea nr. 263/2010 are la bază aceleaşi principii ca şi Legea nr. 19/2000, printre care
şi cel al contributivităţii, prevăzut la art. 2 lit. c, conform căruia fondurile de asigurări sociale se
constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public
de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale
plătite.
Prin raportare la argumentele avute în vedere de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tribunalul
a considerat că, în aplicarea dispoziţiilor art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 şi ale HG nr.
257/2011, la determinarea punctajelor lunare trebuie să se ţină seama de sporurile şi alte venituri
suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 dacă acestea au fost incluse în baza de calcul
conform legislaţiei anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverinţele eliberate de
unităţi, conform legislaţiei în vigoare, şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale.
În speţă s-a reţinut că pentru sporurile confirmate de adeverinţa nr.A 647/23.03.2018 eliberată
de … (spor MAPN, spor vechime, spor încordare psihică, condiţii grele), s-au plătit contribuţiile de
asigurări sociale conform legislaţiei. Prin urmare, s-a constatat că aceste sporuri trebuie luate în calcul
la stabilirea drepturilor de pensie ale contestatorului.
Nu au putut fi reţinute susţinerile intimatei referitor la adeverinţa nr.1661/4.09.2017 care a
fost valorificată la emiterea deciziei nr .../23.10.2017, întrucât se observă că aceasta nu vizează
aceleaşi perioade şi nici aceleaşi sporuri din adeverinţa nr. 647/23.03.2018, astfel că nu se justifică
atitudinea pârâtei de nevalorificare în întregime a sporurilor confirmate de această din urmă
adeverinţă.
Prin urmare, Tribunalul a apreciat că se impune a fi valorificate sporurile din adeverinţa nr.A
647/23.03.2018 eliberată de …, sporuri care nu sunt confirmate sau care exced perioadei cuprinse în
adeverinţa emisă în 2017.
Pentru considerentele mai sus reţinute, Tribunalul a constatat ca fondată în parte contestaţia
aşa cum a fost precizată, astfel că a admis-o ca atare şi a anulat Decizia nr. .../25.05.2018.
Tribunalul a obligat pe intimata … să emită decizie prin care să stabilească drepturile de pensie
pentru contestatorul … luând în considerare salariul acord şi spor acord din adeverinţa

240
nr.122/28.06.2017 emisă de …, precum şi sporurile confirmate prin adeverinţa A647/23.03.2018
emisă de …
În baza art.453 Cod procedură civilă, Tribunalul a obligat pe intimată să plătească
contestatorului cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat (800 lei).
Asistenţii judiciari, cu vot consultativ, au fost de acord cu soluţia instanţei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel contestatorul ... şi intimata …
Contestatorul … a solicitat admiterea apelului sau/şi schimbarea în parte a sentinței, iar în
rejudecare, obligarea … să valorifice şi veniturile evidențiate în adeverința emisă de … şi
indemnizația de ambarcare şi spor M.Ap.N. ce se regăsesc în ambele adeverințe emise de unităţi
militare.
Cu privire la adeverința A1672/31.08.2017 emisă de …, care atestă că …, în perioada
01.04.1985-01.11.1993, a beneficiat de sporuri pentru condiții grele, spor de ambarcare marș, spor
M.Ap.N, spor dispozitiv, pentru care au fost achitate contribuțiile de asigurări sociale, instanța a
reținut doar că sumele înscrise la rubricile Indexare, Majorare retribuție, Recompensă şi CM/ASS/CO
nu pot fi calificate ca fiind sporuri ce se pot lua în calcul la stabilirea pensiei. Nu a analizat şi sporurile
ce trebuiau avute în vedere ca făcând parte din baza de calcul pentru stabilirea pensiei. De altfel,
adeverința emisă de … conține sporuri comune cu adeverința emisă de …, pe care instanța a decis că
pârâta trebuie să o valorifice la stabilirea pensiei.
Cu privire indemnizația de ambarcare, în marș sau staționare şi spor MApN, prevăzute de
ambele adeverințe, a menționat că este un venit cu caracter permanent, acordat în unitățile militare,
pentru care, de asemeni, așa cum este înscris şi în adeverințe, au fost achitate contribuțiile de asigurări
sociale şi, în consecință, trebuiau incluse în baza de calcul al pensiei.
Astfel, în condițiile în care angajatorul a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul
public, aceste drepturi salariate suplimentare fiind incluse în salariul de bază, bugetul asigurărilor
sociale a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă
veniturilor salariate totale obținute de salariat, este firesc ca o parte din această contribuție să revină
foștilor salariaţi, în prezent pensionați şi să fie avută în vedere la recalcularea drepturilor de pensie.
Art.127 din HG 257/2011 este emis în vederea aplicării art.165 din Legea nr.263/2010, iar
art.165 din Legea nr.263/2010 este identic cu art.164 din Legea nr.19/2000, abrogată de Legea
nr.263/2010.
Astfel, decizia dată în interesul legii îşi păstrează considerentele şi valabilitatea
raționamentelor şi pentru corecta interpretare a textului preluat cu conținut identic de Legea
nr.263/2010. Chiar dacă Înalta Curte de Casație si Justiție a dat o interpretare corectă unui text de
lege care a fost modificat, textul fiind preluat în aceeași formă, se impune a avea aceeași interpretare.
Legea nr. 263/2010 are la bază, la fel ca şi Legea nr.19/2000 aceleași principii dintre care şi
principiul contributivitatii (art.2 lit.c) “principiul contributivității, conform căruia fondurile de
asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice
participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul
contribuțiilor de asigurări sociale plătite”, schimbarea în parte a sentinței apelate, şi în rejudecare, să
fie obligată intimata-apelantă ca, la recalcularea pensiei să valorifice şi veniturile evidenţiate în
adeverinţa emisă de ... şi indemnizaţia de ambarcare şi spor MApN ce se regăsesc în ambele
adeverinţe emise de unităţile militare şi obligarea la cheltuieli de judecată.
În dovedirea susținerilor făcute s-a folosit de proba cu înscrisuri.

241
 Intimata … în apelul declarat împotriva sentinței civile nr.683/07.1 0.2019 pronunțată de
Tribunalul Brăila a susținut că în mod eronat s-a pronunțat pentru următoarele motive de fapt şi de
drept:
Cu privire la adeverința nr. 122/28.06.2017 emisă de … a solicitat instanței să constate faptul
că în mod eronat instanța de fond a dispus valorificarea sumelor certificate sub denumirea de «salariul
acord» şi «spor acord». Din dispozițiile art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 rezultă faptul că la
determinarea punctajului mediu anual se are în vedere salariul de încadrare brut sau net, așa cum a
fost acesta înscris în carnetul de muncă, precum şi sporurile cu caracter permanent care, după data de
01.04.1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt
înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației
în vigoare.
Având în vedere textul de lege mai sus arătat, a solicitat instanței de apel să constate faptul că
nu toate sporurile salariale sunt avute în vedere la determinarea cuantumului pensiei, ci doar acele
sporuri care au avut caracter permanent şi care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza
de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.
Mai mult decât atât, în ceea ce privește sporurile salariale ce se pot valorifica la
stabilirea/recalcularea drepturilor de pensie art. 127 alin. 1 din HG 257/2011 dispune în mod clar şi
fără echivoc faptul că «Sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea şi/sau
recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art.165 alin. (2) din lege, sunt cele prevăzute
în anexa nr. 15».
Din textul de lege mai sus arătat rezultă în mod clar faptul ca legiuitorul, prin anexa nr.15 la
HG nr. 257/2011, a făcut o enumerare strictă şi limitativă a sporurilor ce pot fi valorificate la
stabilirea/recalcularea drepturilor de pensie.
Tot în anexa nr.15 la HG nr. 257/2011 sunt prevăzute şi sporurile care nu sunt luate în calcul
la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform
legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001.
Printre aceste sporuri care nu sunt luate în calcul la determinarea punctajului mediu anual se
numără şi formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau
cote procentuale.
Având în vedere cele mai sus arătate a solicitat instanței de apel să constate faptul că prin
noua legislație în domeniul pensiilor reprezentată de Legea nr. 263/2010 şi HG nr. 257/2011
legiuitorul a prevăzut în mod expres faptul că sumele primite sub formă de acord nu pot fi valorificate
la determinarea punctajului mediu anual.
De asemenea, în mod eronat instanța de fond a reținut faptul că decizia ÎCCJ nr. 19/17.11.2011
nu are aplicabilitate în speța de faţă.
Decizia mai sus arătată se referă la acte normative abrogate (Legea nr. 19/2000 şi OUG nr.
4/2005) astfel încât în ceea ce o privește consideră că sunt aplicabile dispozițiile art. 518 din Codul
de procedură civilă, conform cărora “decizia în interesul legii îşi încetează aplicabilitatea la data
modificării, abrogării sau constatării neconstituționalității dispozițiilor legale care a făcut obiectul
interpretării”.
În mod eronat instanța de fond a reținut faptul că «Atât timp cât aceste sume au constituit baza
de calcul a contribuției de asigurări sociale, faptul de a nu fi luate în considerare la determinarea
cuantumului pensiei ar aduce atingere drepturilor contestatorului de a avea o pensie corespunzătoare
în raport cu contribuția de asigurări sociale calculată şi virată».

242
 Totodată, a solicitat instanței de apel să constate faptul că pentru o parte din sumele mai sus
arătate unitatea angajatoare nu a precizat nici măcar denumirea integrală a acestora, limitându-se la a
indica niște prescurtări (P.A., C.M/A.A., S./C.O.).
Tot în sensul nevalorificării sumelor mai sus arătate, a solicitat instanței de apel să reţină
dispozițiile art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 din care rezultă faptul că doar sporurile cu caracter
permanent pot fi utilizate la stabilirea drepturilor de pensie.
Cu privire la sumele certificate sub denumirea de «Regularizare», «Recompensa/P.A»,
«C.M./A.A S./C.O.» solicită instanței să constate faptul că acestea nu au avut sub nicio formă
caracter de regularitate, din adeverință rezultând în mod clar că ele au avut un caracter sporadic.
În concluzie, a solicitat să se constate faptul că nu există temei legal de valorificare a sumelor
certificate prin adeverința nr. 122/28.06.2017 eliberată de … sub denumirea de acord şi spor acord şi
prin adeverința nr. A 647/23./03.2018 emisă de UM 02043 așa cum a dispus instanța de fond.
Având în vedere cele mai sus arătate a solicitat admiterea apelului așa cum a fost acesta
formulat.
În drept, a întemeiat apelul pe art.466, 470- 471 din Codul de procedură civilă.
Curtea analizând motivele de apel invocate de către ambele părţi constată următoarele:
Apelul declarat de intimata … este întemeiat, iar apelul declarat de contestator este
neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Este adevărat că, prin decizia nr. 19/2011 ÎCCJ s-a pronunțat asupra interpretării dispozițiilor
art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii
și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor
sociale de stat, si a stabilit ca formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin.
1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare
la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru
acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii. De asemenea, este
adevărat că potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă această decizie este obligatorie
pentru instanțe şi se aplică şi situațiilor intervenite după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010.
Însă valorificarea veniturilor obținute în acord global, este posibilă doar dacă sunt îndeplinite
condițiile expuse în considerentele şi în dispozitivul acestei decizii, şi anume: să rezulte că angajatorul
a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii şi pentru aceste venituri şi că aceste
drepturi salariale au fost incluse în salariul de bază brut.
Or, din adeverința nr. 122/28.06.2017 eliberată de … nu rezultă că pentru sumele salariale
constând în venituri pentru munca în acord, angajatorul a plătit contribuția de asigurări la sistemul
public de pensii, că aceste drepturi suplimentare au fost incluse în salariul brut şi că bugetul
asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătită de angajator aferentă
veniturilor salariale suplimentare obținute de către salariați, ci doar s-a menționat în mod generic că
s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Curtea constată că situația este similară şi cu adeverința nr. 647/23.03.2018 eliberată de …
Prima instanță a obligat intimata la valorificarea acestei adeverințe în baza deciziei ÎCCJ nr. 19/2012.
Potrivit acestei decizii, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) și art. 164 alin.
(2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale
și pct. V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor
din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, instanța supremă a
statuat că, sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate

243
în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de
calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele
eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări
sociale.
Prin adeverința nr. A647/23.03.2018 emitenta … a adeverit că în perioadele 01.09.1980-
01.04.1985 şi 01.11.1993-01.04.2001 contestatorul a realizat următoarele venituri: salariu de
încadrare, salariu realizat, spor MAp.N, spor vechime, salariu de merit, compensație, regularizare,
dispozitiv, ambarcare staționare, spor încordare psihică, condiţii grele, recompensă/P.A, C.M./A.A.,
ACO şi salariul brut.
Această adeverința mai menționează că drepturile salariale au fost acordate în conformitate
cu prevederile legale privind salarizarea personalului militar şi civil din M.Ap.N. aferente perioadelor
de aplicare şi că în baza reglementarilor în vigoare pentru drepturile salariale înscrise în adeverință
s-au calculat şi virat contribuția de asigurări sociale şi pensie suplimentară.
Curtea constată însă că nici din această adeverinţă nu rezultă că sunt îndeplinite condițiile
prevăzute în decizia ÎCCJ nr. 19/2012 pentru a putea fi obligată intimata să o valorifice la recalcularea
pensiei contestatorului, respectiv nu rezultă dacă angajatorul a achitat contribuțiile de asigurări
sociale inclusiv şi pentru veniturile suplimentare menționate în adeverinţă.
Așadar, în baza art. 480 alin. 2 C.pr.civilă se impune admiterea apelului intimatei şi
schimbarea în parte a sentinței în sensul respingerii cererii de valorificare a adeverinței nr. 122/
2017 emisă de …, precum şi adeverința nr. A 647/2018 emisă de …
În ceea ce privește apelul contestatorului, acesta este nemulțumit de faptul că prima instanţă
nu a obligat intimata să valorifice veniturile menționate în adeverințele nr. 921/872/2017 eliberată
de … şi nr. A1672/31.08.2017 eliberată de …
Curtea apreciază însă că soluția primei instanțe în ceea ce privește aceste adeverințe este
legală şi temeinică.
Se constată că la dosarul de fond au fost depuse mai multe adeverințe cu nr. C921eliberate
în aceeași dată 13.04.2017 de către …
Astfel, prin adeverința nr. C 921/873 s-a adeverit că în perioada 02.07.1970—03.11.1970
contestatorul, fiind lăcătuș constructor naval în cadrul secției Corp Nave, a fost încadrată în grupa I-
a de muncă în procent de 100%, conform nominalizării prin Hotărârea Consiliului de Administrație
nr. 11/18.04.1990.
Prin adeverința nr. C921/872/13.04.2007 angajatorul a menționat veniturile brute realizate în
perioada iulie-octombrie 1970, iar prin adeverința nr. C 921/871/13.04.2007 același angajator a
precizat sporul pentru toxicitate de care a beneficiat contestatorul în baza HCM nr. 914/1968 în
perioada iulie-octombrie 1970.
Prin cererea de chemare în judecată contestatorul a arătat că solicită valorificarea sporului de
toxicitate. Adeverința emisă de angajator cu privire la sporul de toxicitate (C921/871/13.04.2007) nu
conține absolut nicio mențiune cu privire la faptul că angajatorul a inclus sau nu acest spor în salariul
brut al contestatorului şi dacă şi pentru acest spor a plătit contribuția de asigurări sociale.
Curtea mai constată că şi în adeverința nr.A1672/31.08.2017 emisă de … angajatorul a omis
să precizeze în mod clar dacă şi pentru veniturile suplimentare evidențiate în cuprinsul acesteia a
plătit contribuţia de asigurări sociale pentru a se face aplicabilitatea deciziei ÎCCJ nr. 19/2012.
În consecinţă, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul declarat
de contestator ca nefondat.

244
5. Titlu: Dreptul asigurărilor sociale
Cuprins pe materii: reactualizarea pensiei militare raportat la salariul minim garantat în plată
Legislaţie relevantă: art. 59-60 din Legea nr. 223/2015
Rezumat: Singura actualizare a pensiei militare pe care o face Casa de pensie în art.59 – 60 din
Legea nr. 223/2015 se face în funcţie de ultima rată medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv
cunoscut la începutul anului în curs, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de
grad sau salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariilor de funcţie al militarilor,
poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special, în procentele stabilite la art. 29, 30, 108, în
funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie.
Reclamantul a solicitat reactualizarea pensiei militare având în vedere că salariul minim
garantat în plată a fost majorat faţă de nivelul anului la care a fost calculată pensia. Nu există text
de lege care să susţină o astfel de operaţiune.

Decizia civilă nr. 100/20.02.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. 679/03.10.2019 pronunţată de Tribunalul Brăila, a respins acţiunea
privind pe reclamantul …, şi pe pârâta ..., ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost avute în vedere următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la această instanţă reclamantul … a chemat în judecată pe pârâta …
pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată la efectuarea operaţiunii administrative de
actualizare a pensie militare de serviciu începând cu data de 01.02.2017 avându-se în vedere suma
de 877 lei, reprezentând majorarea salariului de funcţie de care a beneficiat la data deschiderii
dreptului la pensie şi plata drepturilor de pensie actualizate, la care se adaugă daunele compensatorii
sub forma ratei inflaţiei la data plăţii efective, precum şi daunele moratorii sub forma dobânzii legale
penalizatoare conform dispoziţiilor art. 1-3 din OG nr. 13/2011, începând cu data de 01.02.2017 şi
până la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, în baza dispoziţiei şefului … nr. … s-a constatat
încetarea raporturilor de serviciu începând cu data de 30.06.2016, cu drept de pensie de serviciu,
având o vechime în structurile militare şi de poliţie de 30 ani, 01 luni şi 20 zile şi vechime efectivă
de 32 ani, 10 luni şi 13 zile. Conform deciziei de pensie nr. 186571/26.10.2016, emisă de ...,
beneficiază de pensie militară de serviciu, începând cu data de 30.06.2016. Deschiderea dreptului de
pensie militară de serviciu şi emiterea deciziilor de pensie s-a făcut în baza dispoziţiilor Legii nr.
223/2015 privind pensiile militare de stat, modificată prin OUG nr. 57/2015, privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri
fiscale bugetare.
Conform dispoziţiilor statuate în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile
militare de stat, modificată prin OUG nr. 57/2015, ce au produs efecte juridice în perioada
01.01.2016-07.08.2017, cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se
majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al
militarilor poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special, în procentele stabilite la art. 29, 30 şi
108 şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie. Potrivit gradului
militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor
de funcţie/salariilor de funcţie îndeplinite în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, la
cererea persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost deschise înainte de intrarea în vigoare a legii,

245
iar în funcţie de gradul militar/profesional deţinut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de
serviciu şi media soldelor de funcţie/salariilor de funcţie deţinute în cele 6 luni alese, conform
prevederilor art. 28 pentru drepturile de pensie deschise în baza legii. Această prevedere legală a fost
detaliată în cadrul legislaţiei emise în domeniul actualizării şi recalculării pensiilor militare de stat,
respectiv ordinul comun 31/25/999/8148/237/259/221/2016 pentru aprobarea procedurilor de
recalculare şi de actualizare a pensiilor militare de stat. Din anexa deciziilor de pensie emise ... a mai
rezultat că i s-a calculat un coeficient de ierarhizare ci=2,9, valoare care a fost înmulţită cu valoarea
de referinţă sectorială stabilită prin HG 8/2008 în cuantum de 197,338 lei, obţinându-se astfel
valoarea de 553 lei, reprezentând salariul de funcţie, sub limita obligatorie garantată în plată, de 1450
lei, stabilită general obligatoriu, prin HG nr. 1/2017, de la 01.02.2017. Mai mult, Legea cadru nr.
153/2017 privind salarizarea personalului plătit, aplicabil şi poliţiştilor, în vigoare de la 01.07.2017
a definit termenii ca solda de funcţie/salariul de funcţie reprezintă suma de bani la care are dreptul
lunar personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei
penitenciare, corespunzător funcţiei îndeplinite, stabilită/stabilit conform anexelor I-IX, care nu poate
fi mai mică/mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. În perioada când
a produs efecte juridice art. 60 alin. (1), din Legea nr. 223/2015, privind pensiile militare de stat,
modificată prin OUG nr. 57/2015, pentru perioada 01.02.2017-07.08.2017, salariului de bază minim
brut pe ţară garantat în plată a fost de 1450 lei.
Reclamantul a precizat că modificarea art. 60 din Legea 223/2015, prin OUG 59/2017, nu
stinge obligaţia de actualizare născută în sarcina ..., anterior modificării. În cazul categoriei
profesionale a poliţiştilor, salariul de funcţie, ca sinonim al salariului de bază nu trebuie să cuprindă
niciun fel de spor, adaos sau sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu.
Referitor la salarizarea personalului din apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a arătat
că dreptul salarial cunoscut sub denumirea de salariu de bază este uzitat în cadrul stabilirii drepturilor
salariale pentru personalul civil, contractual civil, contractual din sistem şi este echivalent cu dreptul
salarial cunoscut sub denumirea de salariu de funcţie, care este uzitat în cadrul stabilirii drepturilor
salariale pentru personalul reprezentat de funcţionarii publici cu statut special şi cu dreptul salarial
cunoscut sub denumirea de soldă de funcţie, care este uzitat în cadrul stabilirii drepturilor salariale
pentru personalul militar. Beneficiarii de drepturi salariale, din cadrul M.A.I, provin deci din rândul
personalului civil contractual, din rândul funcţionarilor publici cu statut special, poliţiştii, sau din
rândul militarilor - jandarmii, pompierii, iar pentru a fi incluşi într-un sistem unic de salarizare,
într-o lege cadru privind salarizarea unitară a personalului bugetar, legiuitorul a fost nevoit să recurgă
la acesta tehnică legislativă. Din cuprinsul îndrumărilor primite de la Direcţia Financiară a ... şi de la
... rezultă că, în cazul poliţiştilor, echivalenţa salariului minim brut pe ţară de 1450 lei avut în vedere
de HG 1/2017 se face prin analiza comparativă cu salariul de funcţie al fiecărui lucrător, iar noţiunea
de salariu de funcţie este cel stabilit de legiuitor în accepţiunea prevederilor, 38/2003, coroborate cu
cele ale Legii-cadru nr. 284/2010. În practică, ... şi unităţile subordonate, au introdus compensaţii şi
sporuri în formula de calcul a salariului de funcţie cu consecinţa denaturării acestuia. Dispoziţiile
legale care au inclus sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, adaosurile în salariul de funcţie,
sunt art. 30 alin 6 din Legea-cadru 330/2009, art. 6 alin. (1) din OUG nr. 1 /2010, art. 1 alin. (5) din
Legea nr. 285/2010.
Din analiza textelor normative rezultă ca legiuitorul a abrogat acordarea de sporuri, dar în
anii următori, inclusiv în anii 2017 şi 2018, a constatat că nu a fost în prezenţa unei abrogări veritabile
şi efective deoarece actul normativ prevede că sumele corespunzătoare acestor sporuri, adică acele
abrogate, vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.

246
În consecinţă, ca urmare a includerii acestor adaosuri, sume compensatorii cu caracter tranzitoriu, în
salariul de funcţie s-a ajuns în situaţia în care angajaţii ..., care au avut la data de 01.02.2017 salariul
de funcţie calculat la salariul minim pe economie de 1450 lei, ridicat artificial prin programul de
salarizare M.A.I.S.A.L, în momentul în care s-a mărit salariul de funcţie de 10% prin OG 9/2017, a
ajuns în situaţia să primească efectiv sume între 7 lei şi 15 lei, majorare la salariul de funcţie. Astfel,
s-a ajuns la o situaţie absurdă în care un poliţist debutant, încadrat la 01.02.2017 să beneficieze de un
salariu de funcţie de 1450 lei, aşa cum spune HG 1/2017, fără sporuri şi adaosuri, în vreme ce un
poliţist cu o vechime de 10 ani -11 ani are acelaşi salariu de funcţie de 1450 lei, pentru că angajatorul
cuprinde în salariul de funcţie a acestuia şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu. În acest sens,
programul de salarizare M.A.I.S.A.L. a fost modificat să urce până la 1450 lei, cu ajutorul ,,sumelor
compensatorii cu caracter tranzitoriu” pe care HG nr. 1/2017 interzice să fie luate în considerare la
stabilirea diferenţei între salariul de funcţie stabilită conform actelor normative în vigoare şi salariul
de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Prevederea legală din cuprinsul art. 60 alin. (1) din Legea
223/2015, modificată prin OUG nr. 57/2015, în sensul actualizării drepturilor de pensie, ori de câte
ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie /salariul de funcţie
al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special, în procentele stabilite la art. 29, 30
şi 108 şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie, este obligatorie şi nu
facultativă, voinţa legiuitorului fiind de a se garanta şi aplica drepturile civile concrete şi efective.
Având în vedere aceste aspecte, rezultă că salariul de funcţie, de care a beneficiat la data
deschiderii dreptului la pensie, s-a majorat în sensul dispoziţiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr.
223/2015 privind pensiile militare de stat, modificată prin OUG nr. 57/2015, ce au produs efecte
juridice depline în perioada 01.01.2016-07.08.2017, în baza dispoziţiilor art. 1 din HG 1/2017, cu
suma de 897 lei suma rezultată din diferenţa dintre valorile salariilor de funcţie 1450-553, începând
cu data de 01.02.2017.
În drept, reclamantul îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art. 192, art. 193 şi 194 din Codul
de Procedură Civilă, Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, HG nr. 1/2017.
Pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, Ordinul comun nr.
31/25/999/8148/237/259/221/2016 pentru aprobarea procedurilor de recalculare şi de actualizare a
pensiilor militare de stat, Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,
Legea 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
A arătat că, având în vedere aspectele prezentate la pct. 7 din fişa de pensie a reclamantului,
atât salariul de funcţie cât şi salariul funcţiei de bază depăşesc suma de 1450 lei. Potrivit art. 1 din
HG nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, începând cu
data de 1 februarie 2017, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, suma stabilită în bani
care nu include sporuri şi alte adaosuri, se stabileşte de la 1450 lei lunar, pentru un program complet
de lucru de 166 ore, în medie, pe lună, în anul 2017 reprezentând 8,735 lei pe oră. Având în vedere
cele prezentate, nu se consideră că nu se poate admite ca salariul de bază minim brut pe ţară garantat
în plată reprezintă salariul de funcţie/salariul funcţiei de bază. Prin urmare nu a fost majorat salariul
de grad/funcţie, pentru a se putea pune în discuţie actualizarea solicitată de reclamant în baza art. 60
din Legea nr. 223/2015, şi a fost majorat salariul de bază minim brut astfel, apreciază ca fiind eronată
interpretarea reclamantului în sensul că salariul de bază este echivalent salariului de funcţie. Pe lângă
salariul de bază/solda lunară, atât poliţiştii, cât şi cadrele militare, beneficiau şi de indemnizaţii,
sporuri, premii, prime şi alte drepturi salariale, care se calculau în funcţie de salariul de bază prevăzut
la art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, pentru poliţişti, respectiv în funcţie de solda lunară

247
prevăzută la art. 3 din Legea 138/1999 pentru militari. La data de 31.12.2009, valoarea salariului
pentru funcţia îndeplinită se determină pe baza coeficienţilor de ierarhizare şi a unei valori de referinţă
sectorială, conform OG nr. 38/2003. La acel moment, valoarea salariului de bază, respectiv solda
lunară erau acelea care se comparau cu nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plata
de 600 lei stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 1051/2008.
A mai precizat că, începând cu data de 01.01.2010, ţinând cont de prevederile art. 4 alin 2 şi
3 din anexa IV şi pct. I din nota la anexa nr. IV/1 a la Legea cadru 330/2009. Legiuitorul a schimbat
în mod semnificativ principalul element al câştigului salarial, care va fi reprezentată de salariul/solda
funcţiei de bază, diferit atât ca noţiune faţă de salariul de bază, cât şi ca modalitate de stabilire a
acestuia, prin preluarea valorilor elementelor abrogate de Legea cadru nr. 330/2009.
A mai arătat că valoarea salariului/soldei funcţiei de bază determinată potrivit prevederilor
Legii-cadru nr. 330/2009 şi ale OG nr. 1/2010 era cea care se compară cu nivelul salariului de bază
mini brut pe ţară garantat în plată. Începând cu data de 01.01.2011, în conformitate cu prevederile art.
4 din anexa nr. VII la Legea cadru nr. 284/2010, principalul element al câştigului salarial, se schimbă
ca terminologie din ,,salariul funcţiei de bază” în ,,salariul de funcţie”, care potrivit legii cadru
,,sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, soldele/salariile de funcţie şi indemnizaţiile lunare
de încadrare, sporurile, premiile şi stimulentele şi alte drepturi în bani şi în natură, corespunzătoare
fiecărei categorii de personal bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în
domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale guvernului
necuprinse în Legea cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul
2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se
introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de
funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de lege.
Pârâta a reiterat că în cazul poliţiştilor, respectiv a personalului din cadrul sistemului de
apărare, ordine publică şi securitate naţională, începând cu 01.01.2010 contravaloarea/cuantumul
noilor elemente salariale instituite de legiuitor reprezintă o valoare absolută rezultată din însumarea
unor valori/cuantumuri salariale reglementate de legiuitor ca fiind preluate din legislaţia anterioară
anului 2010, mai ales în ceea ce priveşte drepturile abrogate prin legislaţia cadru, care nu mai au
valoare juridică de sporuri sau adaosuri. Ţinând cont de punctele de vedere ale Ministerului Muncii,
Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice referitoare la modalitatea de aplicare a legislaţiei
privind salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, emise în perioada februarie–iunie 2015,
la nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-au dispus măsuri pentru aplicarea corespunzătoare a
prevederilor HG nr. 1091/2014 şi ale HG nr. 107/2015, care s-a realizat ca urmare a analizei
comparative a nivelului de bază minim pe ţară garantat în plată faţă de cuantumul soldei de funcţie
a personalului militar, respectiv faţă de cuantumul soldei de funcţie a personalului militar, respectiv
faţă de cuantumul salariului de funcţie al poliţiştilor. Începând cu drepturile salariale aferente
lunii februarie 2017, s-a asigurat nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit
la 1450 lei, atât pentru personalul civil, cât şi pentru personalul militar din cadrul Ministerului
Afacerilor Interne.
Concluzionând, a considerat că nu există posibilitatea legală de a exclude din salariul de
funcţie, sumele compensatorii tranzitorii aferente sporurilor care nu se mai regăsesc în actuala
reglementare, dar care au fost păstrate virtual, fiind considerate drepturi câştigate, care încă nu şi-
au pierdut natura juridică de sporuri.
Privitor la plata drepturilor de pensie actualizate, la care se adaugă daunele compensatorii sub
forma ratei inflaţiei şi daunele moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare, pârâta a arătat că

248
instanţa de judecată nu se poate raporta la dispoziţiile generale fără a avea în vedere dispoziţiile legii
speciale, dispoziţii care nu prevăd plata dobânzii actualizate cu indicele de inflaţie în situaţia în care
se constată diferenţe de plată sau de restituit. Potrivit actualelor reglementări, dobânda este legală
când se plăteşte în temeiul legii şi este convenţională când se datorează în baza unor clauze
contractuale exprese. Or, în cauza dedusă judecăţii, nu numai că nu s-a stabilit printr-o convenţie
dobânda legală, dar nici nu poate fi pusă în întârziere, deoarece angajarea cheltuielilor din bugetul
aprobat instituţiei nu se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, consideră că nu există temei
legal care să permită achitarea dobânzii legale pentru pretinsele drepturi de pensie neacordate,
deoarece, în raport de dispoziţiile art. 11, art. 1235 şi urm. Cod civil, contravine prevederilor legale.
În cauză a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanţa a constatat că acţiunea de faţă este nefondată, pentru
următoarele considerente :
Reclamantul … a fost trecut în rezervă la data de 30.06.2016, conform dispoziţiei …, iar prin
Decizia nr… din 26.10.2016 a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă.
Baza de calcul pentru stabilirea pensiei reclamantului a fost determinată potrivit art. 28 din
Legea 223/2015, ţinându-se seama de veniturile obţinute în perioada aleasă de acesta, respectiv –
decembrie 2015-mai 2016.
Prin prezenta acţiune, reclamantul a solicitat actualizarea pensiei de serviciu de care
beneficiază în sensul ca la stabilirea drepturilor de pensie să se aibă în vedere o majorare a salariului
de funcţie de la suma de 553 lei la suma de 1450 lei, echivalentul salariului minim brut pe ţară
conform HG 1/2017.
O astfel de solicitare a reclamantului este vădit nefondată, întrucât ... nu poate proceda la
actualizarea bazei de calcul, respectiv a veniturilor obţinute de reclamant în perioada de referinţă,
comunicate de fosta unitate angajatoare în adeverinţa pe baza căreia s-a întocmit buletinul de calcul,
ci determină drepturile de pensie în raport de aceste venituri, astfel cum au fost ele înscrise în
respectiva adeverinţă. De altfel, potrivit art. 62 alin. 1 „În vederea stabilirii pensiei militare de stat,
organele prevăzute la art. 61 alin. (3) sunt obligate să întocmească dosarul de pensionare, acestea
purtând întreaga răspundere pentru respectarea termenelor de depunere şi exactitatea datelor
înscrise.”
Ulterior, singura actualizare a cuantumului pensiei pe care o poate face ... este cea prevăzută
de art. 59 - 60 din Legea 223/2015, în funcţie de ultima rată medie anuală a inflaţiei, indicator
definitiv, cunoscut la data de 01 ianuarie a anului în curs şi comunicat de Institutul Naţional de
Statistică.
De asemenea, art. 65 din Legea 223/2015 prevede că „În situaţia în care, ulterior stabilirii
şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal
cuvenite, casa de pensii sectorială operează, din oficiu ori la cererea persoanelor îndreptăţite,
modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.”
Or, pentru a fi incidente aceste din urmă dispoziţii, reclamantul trebuie să prezinte Casei
Sectoriale de Pensii documente doveditoare, în speţă o nouă adeverinţă emisă de fosta unitate
angajatoare din care să reiasă un alt cuantum (majorat) al veniturilor pentru perioada de referinţă.
În raport de aceste considerente, instanţa a respins acţiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul (…) criticând soluția pronunțată de
Tribunalul Brăila ca fiind netemeinică și nelegală.
A solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și admiterea cererii de
chemare în judecată, obligarea … la efectuarea operațiunii de actualizare a pensiei militare de serviciu

249
începând cu data de 1 februarie 2017 avându-se în vedere valoarea de 897 lei, reprezentând majorarea
salariului de funcție, majorare de la suma de 553 lei de care a beneficiat la data deschiderii dreptului
la pensie, la suma de 1450 lei, echivalentul salariului minim brut pe țară, conform Hotărârii de Guvern
nr.1/2017. De asemenea a solicitat obligarea casei la plata de drepturi actualizate și la plata de daune
compensatorii sub forma ratei inflației, calculate până la data plății efective precum și la daune
moratorii sub forma dobânzilor legale penalizatoare, calculate potrivit Ordonanței de Guvern
nr.13/2011, începând cu data de 1 februarie 2017 și până la data plății efective. A solicitat apelantul
și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului a arătat apelantul reclamant că începând cu 1 februarie 2017 salariul de
bază minim brut pe țară garantat în plată a fost modificat, conform art. 1din Hotărârea de Guvern nr.
1/2017, iar suma stabilită în bani nu include sporuri și alte adaosuri se stabilește la 1450 lei lunar.
În drept a invocat apelantul-reclamant Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat,
forma în vigoare la data de 1 ianuarie 2017, art. 18 alin. 1, art. 60 alin.1, lit. b, art. 60 alin. 4. De
asemenea, a invocat Ordinul MAI nr. 31/M25/999/8148/237/259/2016 pentru aprobarea procedurii
lor de recalculare și de actualizare a pensiilor militare de stat. Potrivit ar. 1 actualizarea pensiilor
militare de stat prevăzută la art. 60 alin. 1 din Legea nr. 223/2015 se realizate de către casele de pensii
sectoriale, de regulă din oficiu, pe baza informațiilor din bazele de date proprii, fără a fi emise decizii
în acest sens.
A invocat apelantul-reclamant și Legea nr. 284/28 decembrie 2010, art. 6 alin. 4, art. 9 alin.2
și alin. 3, art. 12, art. 4 alin. 2 și 3, Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice articolul 7 lit. a, b, e, f, m.
Față de aceste dispoziții legale a arătat apelantul că acțiunea sa este fondată contrar celor
susținute de către instanță și de către casele de pensii sectoriale. Legea spune explicit că are dreptul
la actualizare din oficiu sau la cererea în baza informațiilor din bazele proprii ale caselor, iar nu în
baza vreunei adeverințe.
Prin întâmpinare … a solicitat respingerea apelului ca nefondat. Casa de pensii sectorială a
reiterat toate aspectele invocate și prin întâmpinarea formulată la instanța de fond.
Potrivit art. 2 din Ordinul MAI nr. 31/2016 privind recalcularea pensiilor militare, aceasta se
realizează de către casa de pensii sectoriale pe baza datelor şi documentelor existențe în bazele de
date arhivele proprii, precum și a datelor documentelor transmise de structurile din cadrul instituțiilor
publice de apărare națională, ordine publică și securitate națională sau de beneficiar pensiilor militare.
Potrivit aceluiași Ordin art. 13 în vederea actualizării soldelor de grad/salariilor gradelor
profesionale deținute se utilizează suma/clasa de salarizare/ coeficientul de ierarhizare, după caz avut
în cele șase luni consecutive identificate în documentele de plată ale acestora care se transpun la
nivelul soldei de grad/salariului gradului profesional aflat în plată, conform legislației aplicabile la
data de 1 ianuarie 2016, potrivit gradului militar profesional corespondent echivalent.
Nu este vorba despre actualizarea pensiei ca urmare a majorării salariului minim brut pe țară
garantat la suma de 1450 lei prin Hotărârea Guvernului nr./2017 neputând fi încadrată în această
categorie.
În drept a invocat dispozițiile Ordinului nr. 31/2016, Legea nr. 153/2017, HG nr. 1/2017.
Examinând actele și lucrările dosarului, sentința apelată prin prisma motivelor invocate și cu
aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită reactualizarea pensiei militare având
în vedere că salariul minim garantat în plată a fost majorat față de nivelul anului la care a fost calculată

250
pensa, considerând că actualizarea pensiei intervine în baza textelor de lege menționate ca urmare a
majorării salariului minim garantat în plată.
Instanța de apel reține că reclamantul, în motivele de apel, nu a formulat critici concrete
referitoare la argumentele și raționamentul expus de instanța de fond în considerentele hotărârii.
Prin motivele de apel reclamantul a expus în totalitate cerere de chemare în judecată, a arătat
textele de lege în baza cărora el consideră că acțiunea sa este întemeiată.
În toate aceste de texte de lege enumerate, reclamantul nu a indicat vreo dispoziție care să
indice operațiunea de actualizare sau recalculare a pensiei militare în ipoteza în care intervine
majorarea salariului minim pe economie.
Instanţa de fond a indicat faptul că niciun text de lege indicat de către reclamant nu arată faptul
că pensia militară de serviciu se recalculează odată cu majorarea cuantumului salariului minim
garantat aflat în plată. Față de acest argument apelantul nu a răspuns prin motivele de apel și nu a
indicat un text de lege care să susțină ipoteza contrară decât cea reţinută de instanţă.
Singura actualizare a cuantumului pensiei o face Casa de Pensii în baza art. 59 – 60 din Legea
nr. 223 în funcție de ultima rată medie anuală a inflației, indicator definitiv cunoscut la începutul
anului în curs comunicat de Institutul Național de Statistică.
Potrivit art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, forma în vigoare la
data de 1 februarie 2017, cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se
majorează solda de grad sau salariu gradului profesional și/sau solda de funcție/salariilor de funcție
al militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special, în procentele stabilite la articolul
29, 30 și 108, în funcție de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensii. Prin Hotărârea
Guvernului nr. 1/2017, art. 1 s-a stabilit salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată la suma
de 1450 lei unar. Prin urmare, nu a fost majorat salariul de grad sau de funcție pentru ca intimata să
procedeze la actualizarea pensiei militare, potrivit art. 60 din Legea nr.223/2015, a fost majorat
salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată. Interpretarea reclamantului că salariul minim
brut pe țară garantat în plată duce automat la actualizarea pensiei militare este eronată. De altfel, nu
există un text de lege care să susțină această operațiune de actualizare.
Față de aceste considerente instanța de apel apreciază că soluția pronunțată de prima instanță
este legală și temeinică, iar motivele invocate de către apelantul-reclamant sunt nefondate.
Chiar dacă acesta a arătat pe larg toate textele de lege pe care el le consideră aplicabile în
cauza de față, Curtea constată că aceste de texte nu au aplicabilitate în prezenta cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 480 Cod procedură civilă urmează a fi respins ca nefondat apelul
declarat de reclamantul … împotriva sentinței civile 679 din 3 octombrie 2019 pronunțată de
Tribunalul Brăila.

251
6. Titlu: Asigurări sociale
Cuprins pe materii: Erori materiale strecurate în adeverinţele depuse de pensionari la casele judeţene
de pensii
Legislaţie relevantă: Legea nr. 263/2010
Rezumat: Existenţa unei erori materiale în actele emise de instituţia angajatoare sau instituţia
emitentă a unor adeverinţe eliberate în scopul de a fi folosite la dosarul de pensionare nu poate să-
l priveze pe asigurat de dreptul său de a beneficia de pensie, dacă toate celelalte condiţii sunt
îndeplinite. Casa judeţeană de pensii ar fi putut solicita relaţii suplimentare de la asigurat sau de la
emitentul actului.

Decizia civilă nr. 225/28.05.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea formulată și înregistrată sub nr. .../324/2019 pe rolul Tribunalului Galați,
contestatorul … a solicitat în contradictoriu cu intimata … anularea deciziei nr. 2799/10.07.2019 şi
obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de pensionare pensiei pentru limita de vârstă.
În fapt a arătat că prin decizia nr. 2799/10.07.2019 a fost respinsă cererea sa privind încasarea
pensiei pentru limita de vârstă cu motivarea că nu a fost valorificată adeverința nr. 9566 din 4.09.2017
eliberată de Primăria com. …, deoarece în TU … la poziția 43 lit. S nu coincide data nașterii.
Din certificatul de naștere și actul de identitate rezultă că numele sau este …â… și este născut
la 24 mai 1954, iar în actul intitulat situația timpului util la pensie la poziția 43 lit. S satul … este
menționat numele …î…, născut la 26.05.1954.
Urmare a comunicării deciziei, a solicitat Primăriei com. …, prin reprezentantul legal, să
îndrepte eroarea mai sus menționată.
In acest sens a fost eliberată adresa 5628 din 17.07.2019 din care rezultă că …â..., născut la
24 mai 1954, fiul lui ... și …, a lucrat în cadrul fostului CAP …, în perioada 1969-1990 și că din
eroare în tabelul Timpului Util la pensie, la poziția 43 lit. S a fost trecut numele de familie cu „î” din
„i” și nu „î” din „a” și de asemenea eronat s-a consemnat data nașterii 26.05.1954 în loc de
24.05.1954.
Având în vedere îndreptarea acestei erori, consideră că este în legalitate în ce privește cererea
de încasare a pensiei pentru limita de vârstă.
Solicită, în temeiul actelor depuse, admiterea contestației cu consecința obligării pârâtei de a
emite o nouă decizie de admitere a pensiei pentru limita de vârstă.
În susţinerea contestaţiei s-a folosit de proba cu înscrisuri.
În drept, a invocat prevederile art. 149 din Legea 263/2010.
Prin sentinţa civilă nr. 1321/26.11.2019 pronunţată de Tribunalul Galaţi a fost admisă cererea
de chemare în judecată, formulată de către contestatorul …, în contradictoriu cu intimata …
S-a dispus anularea deciziei nr. 2799/10.07.2019 emisă de pârâtă.
A fost obligată pârâta să emită reclamantului o nouă decizie de pensionare.
În motivare, instanța a reținut următoarele:
Potrivit deciziei nr. 2799/10.07.2019, contestatorului … i s-a respins cererea de pensionare
pentru munca depusă şi limită de vârstă, cu motivarea că nu a fost valorificată adeverința nr. 9566 din
4.09.2017 eliberată de Primăria com. …, deoarece în TU … la poziția 43 lit. S nu coincide data
nașterii.
Prin adeverința nr. 5628 din 17.07.2019 din care rezultă că …, născut la 24 mai 1954, fiul lui
… și … a lucrat în cadrul fostului CAP …, în perioada 1969-1990 și că din eroare în tabelul Timpului

252
Util la pensie, la poziția 43 lit. S a fost trecut numele de familie cu „î” din „i” și nu „î” din „a” și de
asemenea eronat s-a consemnat data nașterii 26.05.1954, în loc de 24.05.1954.
Fiind în situaţia unei erori, instanța a considerat că cererea sa este întemeiată în vederea
deschiderii dreptului său la pensie pentru limită de vârstă.
Faţă de aceste considerente, instanţa a admis cererea de chemare în judecată formulată de
contestator a anulat decizia nr. 2799/10.07.2019, şi a obligat pârâta să emită o nouă decizie de
pensionare pentru limită de vârstă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta …, solicitând schimbarea în totalitate a ei şi
respingerea contestaţiei ca nefondată.
În motivare a arătat că instituţia nu a valorificat la drepturile de pensie ale contestatorului
adeverinţa nr. 9566/04.09.2017 eliberată de Primăria …, care, deşi are ataşate extrasele din registrele
de evidenţă deţinute de primărie, numele şi data naşterii contestatorului nu corespund cu datele din
buletin.
Instanța de fond nu a avut în vedere că Decizia nr. 2799 emisă de … la data de 10.07.2019 a
fost primită de contestator la data de 22.07.2019, iar adeverința nr. 5628 emisă de Primăria ... a fost
eliberată în data de 17.07.2019, adică după data emiterii deciziei de pensionare.
Consideră că instituția apelantă are obligaţia să nu valorifice înscrisurile care nu îndeplinesc
condiţiile de formă şi de fond cerute de legislaţia în vigoare. Precizează că adeverința nr. 5628 emisă
de Primăria … nu a fost depusă la sediul Casei de Pensii, iar din acest motiv nu a fost valorificată.
În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 466 și urm. Cod de procedură civilă.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat,
apreciind că hotărârea Tribunalului Galaţi este legală şi temeinică.
Examinând apelul declarat prin prisma motivelor invocate de apelantă, Curtea apreciază că
acesta este nefondat faţă de următoarele considerente:
În mod corect a reținut instanța de fond că prin adeverința nr. 5628 din 17.07.2019 s-a făcut
dovada că …, născut la 24 mai 1954, fiul lui … și …, a lucrat în cadrul fostului CAP …, în perioada
1969-1990 și că din eroare în tabelul Timpului Util la pensie, la poziția 43 lit. S a fost trecut numele
de familie cu „î” (din „i”) și nu „â” (din „a”), sunete care se pronunţă identic și de asemenea eronat
s-a consemnat data nașterii 26.05.1954 în loc de 24.05.1954.
Curtea consideră că existenţa unei erori materiale în actele emise de instituţia angajatoare, sau
instituţia emitentă a unor adeverinţe eliberate în scopul de a fi folosite la dosarul de pensionare, nu
poate să îl priveze pe asigurat de dreptul său de a beneficia de pensie, dacă toate celelalte condiţii
sunt îndeplinite.
Este adevărat că la stabilirea drepturilor de pensie, casele de pensie au obligația să verifice
documentele depuse de asiguraţi, însă acest lucru nu presupune automat neluarea în seamă a unor
înscrisuri pentru inadvertențe care puteau fi uşor corectate, dacă instituţia ar fi colaborat fie cu
emitentul adeverinței, fie cu asiguratul şi ar fi solicitat documente suplimentare înainte de a emite o
decizie de respingere a cererii de pensionare.
De altfel, potrivit art. 107 din Legea nr. 263/2010 (1), în situaţia în care, ulterior stabilirii
şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal
cuvenite, casa teritorială de pensii operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările
ce se impun, prin decizie de revizuire.
Chiar dacă adeverința nr. 5628 emisă de Primăria …, care a confirmat existenţa erorii
materiale, a fost eliberată în data de 17.07.2019, adică după data emiterii deciziei de pensionare,
decizia nr. 2799 din 10.07.2019 nu era definitivă, putând fi contestată. Mai mult, Casa de Pensii, din

253
oficiu, putea emite o decizie de revizuire, prin care să corecteze eroarea strecurată, fără a mai fi
necesară intervenția instanței de judecată.
Întrucât asiguratul nu trebuie să fie lipsit de drepturile sale, din culpa autorităților statului, sau
datorită unor simple erori materiale, care nici nu îi aparțin, în baza art. 480 N. Cod de procedură
civilă, instanţa va respinge apelul ca nefondat.
În baza art. 453 N. Cod de procedură civilă, apelanta va fi obligată la plata cheltuielilor de
judecată făcute de intimat.

7. Titlu: Dreptul muncii

Cuprins pe materii: Menţiuni obligatorii ale deciziei de comunicare. Preavizul.
Legislaţie relevantă: art. 76, art. 65 Codul muncii
Decizia nr.8/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - RIL
Rezumat: Omiterea indicării menţiunii privind preavizul acordat salariatului, în decizia de
concediere, nu afectează legalitatea măsurii de concediere dacă angajatorul dovedeşte că a acordat
acest preaviz.

Decizia civilă nr. 233/28.05.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin contestaţia înregistrată sub nr. …/121/2019 pe rolul Tribunalului Galați, contestatoarea
… a solicitat în contradictoriu cu intimata U.A.T. …, judeţul ... anularea deciziei nr.50/02.05.2019
prin care s-a dispus concedierea contestatoarei ca urmare a reorganizării activității si desființării
postului, reîncadrarea în postul deținut anterior, precum şi obligarea intimatei la plata drepturilor
salariale cuvenite pe perioada desfacerii nelegale, precum şi plata cheltuielilor de judecată.
A arătat faptul că a fost salariata intimatei în funcția de asistent medical din cadrul aparatului
de specialitate a primarului comunei …, județul ... până la data de 02.05.2019, când i s-a desfăcut
contractul individual de muncă prin dispoziția nr. 50/2019, în baza art. 65-67 din Codul muncii.
Motivul invocat în cuprinsul referatului ce a însoțit dispoziția de desființare a contractului de
muncă a fost, în esență, noua organigramă și statul de funcții și numărul de personal din cadrul
aparatului de specialitate al primarului comunei ..., județul ..., aprobata prin H.C.L. ... nr.
9/27.02.2019.
A invocat nulitatea absolută a dispoziției contestate, deoarece concedierea a fost dispusă cu
nerespectarea procedurii prevăzută de lege.
Considera dispoziția de concediere emisă nu îndeplinește condițiile cerute de lege. Astfel,
potrivit art. 74(1) Codul Muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să
conțină în mod obligatoriu, motivele care determină concedierea, durata preavizului, lista tuturor
locurilor de muncă disponibile în unitate, şi termenul în care salariații trebuie să opteze pentru a ocupa
un loc de muncă vacant. Din cuprinsul dispoziției contestate, rezulta că pârâta nu a menționat motivele
care determină concedierea şi nici nu a întocmit lista tuturor locurilor de muncă disponibile, or să fie
adus la cunoștința contestatoarei că nu există asemenea locuri de muncă în cadrul primăriei.

254
 A apreciat că disponibilizarea s-a făcut fără o analiză obiectivă și fără o justificare tehnico-
economică a necesității disponibilizărilor, concretizată într-un referat care să se refere inclusiv la
posibilitățile de redistribuire a personalului.
Contractul individual de muncă al contestatorului a fost suspendat pentru o perioadă de 2 ani,
începând cu data de 22.08.2016 și până la 22.08.2018, interval de timp în care s-a aflat în concediu
de creștere copil.
A arătat că pe perioada în care contractul meu de muncă a fost suspendat, pârâta a angajat o
altă persoană pe postul său, pentru o perioadă determinată.
La momentul la care a revenit în activitate, a constatat că, în perioada în care contractul a fost
suspendat, pârâta i-a modificat unilateral funcția pe care o deținea până atunci, în sensul în care, deși
a fost angajată pe funcția de asistent medical generalist, fără să i se aducă la cunoștință, a fost
retrogradată la funcția de sora medicală.
A arătat că, deși salariul nu a suferit modificări, prezintă importanţă această modificare a
contractului de muncă care s-a făcut fără acordul său întrucât va cântări la momentul la care va dori
să ocupe un post pentru o funcție similară.
A învederat că despre această situație a aflat când i-a fost comunicată decizia de desfacere a
contractului de muncă, însoțită de un „raport per salariat" emis la data de 2.05.2019.
A menţionat faptul că, în cadrul UAT ..., nu i s-a oferit nici un alt loc de muncă. Cu toate
acestea, consideră că desființarea postului a fost formală, urmărindu-se angajarea persoanei care a
ocupat postul sau cât timp s-a aflat în concediu de creștere copil.
Conform art. 65 alin. 1 Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana
salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului
de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, iar la
alin. 2 se prevede că desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și
serioasă.
În ce privește caracterul efectiv al locului de muncă, acesta trebuie să se întemeieze pe o
realitate concretă, iar cauza reală și serioasă trebuie să fie obiectivă, precisă, în sensul să constituie
veritabilul motiv al concedierii, adică să nu disimuleze un alt temei, respectiv intenția de a-l concedia
cu orice chip pe un salariat și serioasă, adică reorganizarea activității să aibă o numită gravitate care
să impună cu adevărat reducerea unui loc de muncă.
Intimata, în termen legal a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei
ca nefondată motivat de faptul că reorganizarea dispusă, respectiv restructurarea unităţii în vederea
rentabilizării activității, este reală şi efectivă.
A apreciat că măsura concedierii este legală şi temeinică şi are la bază un Program de
restructurare aprobat de Consiliul intimatei prin Hotărârea nr. 9/2019.
A depus la dosar în susținere o serie de acte si înscrisuri.
Prin sentinţa civilă nr.1303/25.11.2019 pronunţată de Tribunalul Galaţi a fost admisă
contestația şi a fost anulată dispoziția nr. 50/02.05.2019, emisă de intimată.
S-a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de concediere, prin
reîncadrarea contestatoarei în postul ocupat anterior concedierii.
A fost obligată intimata să-i plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate,
majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, de la data
încetării raporturilor de muncă şi până la reintegrarea efectivă.
În motivare, instanța a reținut următoarele:

255
 Prin dispoziția nr. 50/02.05.2019 emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului individual
de muncă al contestatoarei conform art.65 din Codul Muncii ca urmare a desființării postului de
asistent medical ocupat de contestatoare.
Decizia a fost emisă cu nerespectarea condițiilor de formă si fond prevăzute de art.76 din
Codul muncii care prevăd obligativitatea mențiunilor cu privire la motivele concedierii, durata
preavizului si locurile vacante.
Astfel potrivit art. 78 din Codul muncii concedierea care nu respectă procedura prevăzută de
lege este lovită de nulitate absolută.
Faţă de aceste considerente, instanţa a admis contestația împotriva dispoziției nr.
50/02.05.2019, emisă de intimată, a anulat dispoziția nr.50/02.05.2019, emisă de intimată şi a dispus
repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de concediere, prin reîncadrarea
contestatoarei în postul ocupat anterior concedierii.
A obligat pe intimată să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate,
majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, de la data
încetării raporturilor de muncă şi până la reintegrarea efectivă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta U.A.T. comuna …, solicitând schimbarea în
totalitate a ei şi respingerea acţiunii ca nefondată.
În motivare a arătat că Dispoziția nr. 50/2019, privind încetarea contractului de munca al
reclamantei a fost consecința reorganizării activității prin H.C.L. … nr. 9/27.02.2019, prin care s-
a aprobat noua organigramă, statul de funcții și numărul de personal din cadrul aparatului de
specialitate al primarului comunei …, județul ..., fiind desființat compartimentul „Asistent medical
comunitar”.
Susține că postul a fost înființat în anul 2008 la cererea locuitorilor comunei, ca urmare a
activității defectuoase a cabinetului medicului de familie din acel moment, nefiind încă înființat
Centrul de Permanenţă.
În anul 2019 s-a constatat că activitatea asistentului medical comunitar nu se mai justifică din
punct de vedere economic, întrucât asistența medicală a locuitorilor este asigurată atât de medicul de
familie, cât și de Centrul de permanență, acestea nefiind finanțate din bugetul local al comunei. Prin
desființarea compartimentului „Asistent medical comunitar” se realizează o economie la fondul de
salarii de 49.570 lei/an, iar asistența medicală a locuitorilor comunei nu este periclitată datorită celor
două alternative existente.
Consideră că s-a respectat procedura prevăzută de lege pentru concediere. Motivul care a
determinat concedierea a fost reorganizarea activității prin H.C.L. … nr. 9/27.02.2019, durata
preavizului a fost indicată în adresa de înștiințare nr. 724/01.04.2019, iar lista locurilor vacante nu a
fost prezentată întrucât nu există locuri de muncă vacante compatibile cu pregătirea profesională a
contestatoarei.
Desființarea compartimentului a fost efectivă, iar cauza reală și serioasă.
În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 466 și urm. Cod de procedură civilă.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat,
apreciind că hotărârea Tribunalului Galaţi este legală şi temeinică.
Susține că desființarea postului său a fost formală, urmărindu-se angajarea persoanei care i-a
ținut locul în perioada în care s-a aflat în concediu pentru creșterea copilului.
Examinând apelul declarat prin prisma motivelor invocate de apelantă, Curtea apreciază că
acesta este fondat faţă de următoarele considerente:

256
 Potrivit art. 76 din Codul muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi
trebuie să conţină în mod obligatoriu:
a) motivele care determină concedierea;
b) durata preavizului;
c) criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul
concedierilor colective;
d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să
opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64.
În mod greșit a reținut instanța de fond că Dispoziția nr. 50/2019 emisă de primarul comunei
... nu cuprinde motivele concedierii, durata preavizului și lista locurilor vacante.
Astfel din conținutul dispoziției rezultă că s-a dispus concedierea contestatoarei în temeiul art.
65 din Codul muncii, având în vedere prevederile H.C.L. … nr. 9/27.02.2019, prin care s-a modificat
organigrama, statul de funcții și numărul de personal din cadrul aparatului de specialitate al primarului
comunei ...
Din referatul nr. 972/02.05.2019 întocmit de secretar …, la care se face trimitere în preambulul
dispoziției, se menționează că termenul de preaviz a expirat în data de 01.05.2019.
Prin Decizia nr. 8/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent
să judece recursul în interesul legii, s-a reținut că ”în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 76
lit. b) din Codul muncii, raportat la dispoziţiile art. 78 din acelaşi cod, lipsa din cuprinsul deciziei
de concediere a menţiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sancţionată cu
nulitatea deciziei şi a măsurii concedierii atunci când angajatorul face dovada că i-a acordat
salariatului preavizul cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii sau cu
durata prevăzută în contractele colective sau individuale de muncă, în ipoteza în care aceasta este
mai favorabilă angajatului.”
Astfel, omiterea indicării acestui element în cadrul deciziei de concediere nu afectează
legalitatea măsurii de concediere însăși, dacă angajatorul dovedește că a respectat condiția acordării
preavizului.
Doar neacordarea efectivă a preavizului se sancţionează cu nulitatea absolută, potrivit art. 78
din Codul muncii, republicat, care nu vizează şi conţinutul propriu-zis al actului, sub aspect formal.
De altfel, în contestația sa reclamanta nici nu a invocat faptul că nu ar fi beneficiat de preavizul
prevăzut de lege.
În ceea ce privește lista locurilor vacante, aceasta era necesară doar în condițiile art. 64 din
Codul Muncii, respectiv numai în cazul concedierilor întemeiate pe dispozițiile art. 61 lit. c) şi d) şi
art. 56 lit. f), iar nu şi în situaţia în care concedierea s-a dispus în temeiul art. 65 din Codul muncii.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece
recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 6 din 9 mai 2011.
Potrivit art. 65 din Codul muncii:
(1) Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea
contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din
unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
(2) Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
În speță, desființarea locului de muncă al contestatoarei a fost efectivă, postul său
nemaiapărând în organigramă, iar cauza ei a fost reală și serioasă, fiind determinată de faptul că nu
se mai impunea acordarea de asistență medicală de către primărie, având în vedere că asistența

257
medicală a locuitorilor U.A.T. … este asigurată atât de medicul de familie, cât și de Centrul de
permanență, acestea nefiind finanțate din bugetul local al comunei.
Prin desființarea compartimentului „Asistent medical comunitar” s-a realizat o economie la
fondul de salarii de 49.570 lei/an. Astfel, motivele economice pot constitui o cauză reală şi serioasă
care să impună desfiinţarea unui loc de muncă, iar unitatea angajatoare are dreptul să ia măsurile pe
care le consideră necesare pentru desfăşurarea unei activităţi eficiente, cu atât mai mult cu cât este
vorba de venituri publice.
În consecinţă, în baza art. 480 N. Cod de procedură civilă, instanţa va admite apelul, va
schimba în tot sentinţa apelată, iar în rejudecare va respinge ca nefondată contestația formulată de
contestatoarea …

8. Titlu: procedură civilă

Cuprins pe materii: dreptul la apărare
Legislaţie relevantă: art. 222, art. 477 alin.1 Cod procedură civilă
Rezumat: Prin motivele de apel partea critică doar un aspect procedural, încălcarea dreptului la
apărare, nu şi soluţia instanţei de fond. Conform art.477 al.1 Cod procedură civilă instanţa a
procedat la judecarea cauzei doar în limitele stabilite expres de apelant.
Respingerea cererii de amânare la prima instanţă nu echivalează cu o încălcare a dreptului
la apărare. Împrejurarea că este primul termen de judecată în cauză nu conduce la obligativitatea
acordării unui alt termen.

Decizia civilă nr. 231/28.05.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. 1295/21.11.2019 pronunţată de Tribunalul Galaţi a fost respinsă ca
nefondată excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtă.
A fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul … în contradictoriu cu pârâta
…
Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, în data de ... 2019, sub nr. …/121/2019,
reclamantul … a solicitat, în contradictoriu cu pârâta …, recalcularea pensiei stabilite prin decizia nr.
170430/6 aprilie 2017, în suma totala de 3479 lei, în temeiul art. 97 alin. 1 din Legea nr. 223/2015.
În motivare, reclamantul a invocat că nu s-a calculat corect cuantumul pensiei. Astfel, s-a
reținut că la recalcularea pensiei militare i-a fost valorificată vechimea cumulată de 48 ani 4 luni şi
19 zile, fapt care a generat, conform art. 29 din Lege, procentul de 88% care este compus din procentul
de vechime conform art. 29 din lege de 79% şi procentul contribuție pensie suplimentară de 9%,
superior plafonului de 85% din baza de calcul a pensiei, instituit de art. 30 din lege, prevedere legală
imperativă.
Aplicarea plafonării la 85% din baza de calcul se realizează după compararea procentului total
obținut prin aplicarea tuturor majorărilor şi sporurilor prevăzute de Legea nr. 223/2015, astfel că

258
niciunul din elementele prin care a fost majorat procentul din baza de calcul a pensiei nu sunt
înlăturate de plafonare, ci doar se stabilește nivelul maxim al pensiei, acela plafonat. Conform art. 30
din lege, pensia stabilită, recalculată şi actualizată, în condițiile legii, nu poate fi mai mare de 85%
din baza de calcul prevăzută de art. 28.
Reclamantul a învederat modalitatea de recalculare a pensiei este contestabilă, deoarece nu s-
a ținut cont şi nu s-au luat în calcul grupele de munc şi nu a fost acordată indexarea începând cu anul
2016. Totodată, nu au fost luați în calcul toți anii lucrați, iar recalcularea trebuia făcută la nivelul lunii
decembrie 2009, în loc de ianuarie 2016.
A solicitat să-i fie recalculată pensia, în baza fiecărui element actual de care beneficiază un
subofițer care are același grad militar şi care îndeplinește aceeași funcție, calcularea pensiei
suplimentare separat de pensia militară, recalculată în baza Legii nr. 223/2015, prin reintroducerea
acesteia în procentul bazei de calcul, precum şi acordarea cuantumului pensiei suplimentare ca drept
individual şi legal dobândit pe baza contribuției, să fie recalculat şi dreptul de 9% care a fost aplicat
greșit inclus în baza de calcul a pensiei militare de stat.
A învederat că, în mod eronat, s-a adunat procentul de 9% cu cel prevăzut in art. 29 alin. 1 lit.
a, b, c si că, practic, nu a beneficiat la calcularea pensiei de aportul de 9% prevăzut de art. 108 lit. c
din Legea nr. 223/2015.
Reclamantul a precizat că potrivit art. 28 din lege, baza de calcul folosită pentru stabilirea
pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de baza în 6 luni
consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de polițist cu statut special, actualizate la data
deschiderii drepturilor de pensie, la alegere. Potrivit art. 29 din lege, pentru o vechime cumulată de
cel puțin 25 de ani, cuantumul pensiei este de 65% din baza de calcul determinată conform art. 28,
pentru fiecare an ce depășește vechimea în funcție de 25 % se adaugă câte 1% din baza de calcul. Art.
30 din Legea nr. 223/2015 limitează însă pensia stabilită în conformitate cu dispozițiile anterior
enunțate la maxim 85% din baza de calcul prevăzută în art. 28.
În consecință, pentru vechimea în serviciu, aplicând plafonul procentual de 85% în baza de
calcul de 1.936 lei, rezultă o pensie de serviciu în cuantum de 1.646 lei, la care se adaugă suma
corespunzătoare ordinului, plus indexarea de 5% în baza OUG nr. 57/2015, în total 2.074 lei.
Reclamantul a mai arătat că este îndreptățit să beneficieze şi de un spor de 9%, în temeiul art.
108 din lege, care prevede că militarii/polițiștii care au achitat contribuții la fondul pentru pensia
suplimentară sau contribuția individuală la buget, la recalculare au dreptul la un spor de 3-6-9%, în
funcție de vechime. A arătat că prin calculul făcut de Casa de pensii, în sensul adăugării procentului
de 9% pentru pensia suplimentară la procentul stabilit pentru vechimea realizată, prin aplicarea apoi,
a plafonului de 85% , se golește de fapt de conținut dreptul recunoscut prin art. 108.
A apreciat că aceeași concluzie rezultă şi din succesiunea normelor din cuprinsul legii, sporul
pentru pensia suplimentară fiind reglementat doar în partea finală. Dacă intenția legiuitorului era să
includă şi acest spor în plafonul maxim de 85%, în mod cert reglementarea se regăsea anterior
plafonului instituit prin art. 30, în dispozițiile privitoare la modalitatea de calcul a pensiei, şi nu în
mod distinct, într-un alt capitol final, sub forma unui spor procentual suplimentar care se aplică la
pensia stabilită.
Mai mult, în timp ce art. 28-30 au în vedere baza de calcul şi stabilirea cuantumului pensiei
în raport de vechimea în serviciu realizată, art. 108 reglementează un spor procentual la cuantumul
pensiei stabilite pentru persoanele care au înțeles să achite contribuții la pensia suplimentară. Sporul
prevăzut de art. 108 este o contraprestație a plătii contribuției la fondul pentru pensia suplimentară şi
nu se confundă cu pensia de serviciu. Prin urmare, numai cei care au contribuit la acest fond au dreptul

259
de a beneficia de contravaloarea acestei contribuții, deoarece corelativ obligația de plată a contribuției
la fondul pentru pensia suplimentară s-a născut dreptul celui ce a plătit această contribuție de a
beneficia de acest spor.
Pârâta … a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii, raportat la
prevederile art. 97 alin.1 şi 2, art. 98 alin.3 şi art. 99 din Legea nr. 223/2015, precum şi ale art. 247,
art. 248 şi art. 193 alin.1 C.pr.civ.
A apreciat că reclamantul a formulat acţiunea în instanţă fără a parcurge procedura prealabilă
obligatorie prevăzută de lege.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că reclamantului i s-a deschis dreptul la pensie în data de
11.11.2013, prin decizia nr. 170430 în temeiul Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii
publice, iar prin art. 109 alin.1 din Legea nr. 223/2015 s-a stabilit că pensiile aflate în plată se
recalculează. A mai invocat prevederile art. 109 alin.1 şi art. 110 alin.1 din Legea nr. 223/2015 şi a
enumerat elementele pe baza cărora se recalculează pensia, învederat că pensia militară de stat a
reclamantului a fost recalculată pe baza situaţiei întocmite de …, în temeiul art. 4 alin. 6 din Ordinul
nr. 31/2016.
Referitor la aplicarea art. 108 din Legea nr. 223/2015, pârâta a învederat că acelaşi drept nu
poate fi acordat atât în algoritmul de calcul al pensiei militare prin introducerea în plafonul de 88%,
cât şi după aplicarea plafonării, iar interdicţia stabilită de art. 30 din actul normativ are caracter
general, aplicându-se tuturor situaţiilor în care procentul obţinut după acordarea majorărilor ar
conduce la stabilirea unei pensii superioare nivelului de 85% din baza de calcul.
În privinţa pensiei suplimentare, pârâta a precizat că aceasta a fost inclusă în pensia de bază
încă din 1998, în temeiul art. 4 alin. 2 din OUG nr. 31/1998, pensia reclamantului fiind corect
recalculată, astfel încât a solicitat respingerea acţiunii.
Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii acţiunii, după cum impun prevederile art.
248 alin.1 C.pr.civ., instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 97 alin.1 din Legea nr. 223/ 2015,
potrivit cărora deciziile de pensie emise de casele de pensie sectoriale pot fi contestate, în termen de
30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului
Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii, procedura de
examinare a deciziilor supuse contestării reprezentând procedură administrativă prealabilă,
obligatorie, fără caracter jurisdicţional, conform alineatului al doilea al aceluiaşi articol.
Astfel, în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei deciziilor de pensionare emise de casele
de pensie sectoriale, legea instituie o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării
instanţei de judecată. Procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiţie de exercitare
a dreptului la acţiune, fără ca în această modalitate să fie încălcat accesul la justiţie al beneficiarului
pensiei, întrucât după parcurgerea fazei prealabile, persoana nemulţumită de hotărârea prin care a fost
finalizată, o poate ataca în justiţie, beneficiind de dreptul de a exercita căile de atac.
Or, în speţă, reclamantul nu a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 170430/ 23.05.2017,
emisă de pârâtă, prin care i s-a recalculat pensia militară de stat, ci a solicitat recalcularea pensiei,
astfel încât nu sunt aplicabile prevederile citate de pârâtă şi a căror nerespectare se sancţionează cu
respingerea acţiunii ca inadmisibilă. Pe cale de consecinţă, excepţia inadmisibilităţii a fost respinsă
ca nefondată.
Pe fondul cauzei, instanţa a constatat că, potrivit Deciziei nr. 170430/23.05.2017, reclamantul
… este beneficiarul unei pensii militare de stat, drepturile de pensie fiind stabilite potrivit art. 64 din
Legea nr. 223/2015, începând cu data de 01.01.2016.

260
 Prin cererea formulată, deşi reclamantul solicită recalcularea pensiei, în fapt nu a invocat noi
venituri sau stagii de cotizare care să fie avute în vedere cu ocazia recalculării, ci a invocat faptul că
nu a fost calculat în mod corect cuantumul pensiei prin decizia emisă, ci printr-o aplicare şi
interpretare eronată a legii, fiind astfel nemulţumit de modalitatea în care s-a stabilit pensia militară
de stat prin decizia a cărei recalculare se solicită.
Or, conform art. 97 alin.1 din Legea nr. 223/2015, deciziile de pensie necontestate în termenul
prevăzut la alin. (1) sunt definitive. Din această prevedere legală rezultă că pensia sau sumele rezultate
în urma recalculării pensiei se stabilesc la cerere şi că există o procedură imperativă care trebuie
urmată, în cadrul acesteia ambele părţi având drepturi şi obligaţii.
Instanţa a constatat că, deşi avea posibilitatea să conteste, iniţial în faţa comisiei de contestaţii
care funcţionează în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, iar ulterior, dacă era nemulţumit de
hotărârea acesteia, în faţa instanţelor judecătoreşti, Decizia nr.170430/23.05.2017 prin care i s-a
recalculat pensia militară de stat, cu păstrarea cuantumului mai avantajos, reclamantul nu a urmat
procedura stabilită de lege.
Astfel, instanţa a constatat că reclamantul a formulat o nouă cerere de recalculare a pensiei,
întemeiată pe motivele care puteau şi trebuiau să fie invocate pe calea unei contestaţii, în procedura
anterioară, încheiată prin emiterea deciziei definitive. Prin urmare, s-a reţinut faptul că decizia a cărei
recalculare se solicită a rămas definitivă, astfel că nu mai pot fi analizate aspecte de nelegalitate sau
care privesc modalitatea de calcul a drepturilor de pensie, astfel cum au fost stabilite, în condiţiile în
care reclamantul nu s-a adresat comisiei de contestaţii potrivit dispoziţiilor art. 97 din Legea nr.
223/2015, cererea sa de recalculare fiind respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs (recalificat apel) reclamantul, considerând-o
netemeinică şi nelegală. În motivare, a arătat că a fost încălcat dreptul la apărare. Cererea de amânare
a fost din motive medicale, cu dovada medicală, a fost solicitat prin cererea de amânare un termen
pentru formularea de precizări, nu a fost solicitată judecata în lipsă, iar dosarul era la primul termen,
deci nu era motiv de tergiversare.
A solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, având
în vedere că decizia de recalculare a rămas definitivă, nu este incident nici un motiv de nelegalitate.
În drept, a invocat art. 471 alin. 5 Cod de procedură civilă.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate prin prisma motivelor de apel invocate,
Curtea constată că apelul este neîntemeiat.
Faţă de prevederile art. 477 alin. 1 Cod de procedură civilă, care consacră limitele efectului
devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a apelat, în sensul că instanţa de apel va proceda la
rejudecarea fondului în limitele stabilite expres sau implicit de apelant, Curtea constată că prin
motivele de apel s-a criticat, în fapt numai respectarea dreptului la apărare, şi nu soluţia de fond a
instanţei. Din acest motiv, Curtea nu va analiza aspectele de fond, susţinute în cadrul dezbaterilor
orale, cu atât mai mult cu cât, ele nu au fost analizate nici de prima instanţă. În considerentele sentinţei
au fost reţinute aspecte de procedură, referitoare la caracterul definitiv al deciziei de pensionare şi la
condiţiile în care se poate formula o cerere de recalculare.
În ceea ce priveşte motivele de apel invocate, este adevărat că anterior termenului de judecată,
în faţa Tribunalului Galaţi, avocatul ales al reclamantului a solicitat amânarea judecăţii din motive
medicale şi pentru a depune precizări la acţiune. Cererea a fost respinsă, motivat, prin încheierea din
08.11.2019. Respingerea unei cereri de amânare a judecăţii cauzei nu echivalează cu o încălcare a

261
dreptului la apărare. Potrivit art. 222 Cod de procedură civilă, amânarea judecăţii pentru lipsă de
apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive
temeinice care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei. Instanţa a reţinut, în mod corect că
acea cerere s-a formulat de către avocat, cu o zi înaintea termenului de judecată şi că partea a avut
suficient timp pentru a-şi pregăti apărarea şi a formula precizări. De asemenea, instanţa a dispus
amânarea pronunţării, pentru a da posibilitatea părţii să îşi exercite dreptul la apărare, fără ca
reclamantul să depună în termenul stabilit concluzii sau precizări.
În cauză, chiar dacă reclamantul nu a solicitat judecarea cauzei, în lipsă, o solicitase intimata
prin întâmpinare.
Împrejurarea că era primul termen de judecată stabilit în cauză nu conduce la obligativitatea
acordării unui alt termen, având în vedere dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la
parcurgerea unei etape scrise în vederea soluţionării într-un termen cât mai scurt a cauzei. Trebuie
subliniat şi că, în cauză, reglementările legale în materia pensiilor prevăd o procedură strictă în
privinţa contestării unei decizii, formulării unei cereri de recalculare/revizuire a pensiei.
Considerând că instanţa a acordat toate garanţiile pentru respectarea dreptului la apărare şi că
motivele de apel nu sunt întemeiate, în baza art. 480 cod de procedură civilă, Curtea va respinge
apelul ca nefondat.

9. Titlu: Litigiu de muncă

Cuprins pe materii: Contestaţie decizie concediere
Legislaţie relevantă: art.78, 79, 65 Codul muncii
Rezumat: Angajatorul are dreptul exclusiv de a-şi organiza activitatea, dar acest drept nu este
absolut. El are ca şi limite drepturile salariaţilor de a fi protejaţi împotriva concedierilor nelegale,
iar instanţei de judecată trebuie să i se recunoască dreptul de a verifica dacă sunt întrunite condiţiile
legale ale concedierii, adică dacă desfiinţarea postului are o cauză reală şi serioasă sau dacă este
vorba de o disimulare a cauzei.
Instanţa nu poate analiza oportunitatea reorganizării activităţii societăţii, însă poate şi
trebuie să analizeze caracterul real, serios şi obiectiv al cauzei desfiinţării postului, faptul că
măsurile, datele, strategiile invocate ca vizând „reorganizarea” există şi sunt temeinice.

Decizia civilă nr. 466/23.07.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la data de … 2019 sub nr. …/91/2019
reclamantul … a chemat în judecată pe pârâta … solicitând anularea Deciziei de concediere nr.
227/19.06.2019 prin care s-a dispus concedierea reclamantului în temeiul art. 65 alin.1 din Codul
muncii; reintegrarea reclamantului pe postul şi funcţia deţinute anterior concedierii, respectiv cea de
director tehnic; obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi
reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul dacă nu ar fi fost concediat,
calculat de la momentul emiterii deciziei de concediere şi până la momentul emiterii deciziei de
concediere şi până la momentul reintegrării efective, precum şi a dobânzii legale aferente sumei ce ar

262
fi trebuit să fie plătită reclamantului cu titlu de drepturi salariale, calculată începând cu data la care s-
ar fi achitat reclamantului lunar drepturile salariale (dacă nu s-ar fi emis Decizia de concediere nr.
227/19.06.2019) şi până la efectiva achitare; obligarea pârâtei la plata sumei de 150000 euro cu titlu
de daune morale; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a expus situaţia de fapt în ce priveşte derularea raporturilor de muncă
cu pârâta până la momentul emiterii deciziei de concediere şi a invocat nelegalitatea şi netemeinicia
acestei decizii.
Reclamantul a arătat că decizia de concediere nu respectă condiţiile de formă prevăzute de
lege, respectiv nu este motivată în fapt, fiind încălcate dispoziţiile art. 62 alin. 3 şi art. 76 alin. 1 din
Codul muncii, reclamantul considerând că situaţia de fapt care a generat reorganizarea şi desfiinţarea
postului ocupat de acesta trebuia indicată în materialitatea ei, iar nu sub forma unor generalităţi sau
afirmaţii vagi, neverificabile.
Reclamantul a mai invocat ca motiv de nelegalitate a deciziei de concediere faptul că a fost
semnată de o persoană ce nu are calitate de reprezentant al societăţii, … neavând putere de
administrare/reprezentare a societăţii în conformitate cu art. 19 din Legea nr. 26/1990. În acest sens,
reclamantul a făcut referire la art. 209 din Codul civil şi a învederat că semnarea deciziei de
concediere în cazul angajatorului persoană juridică se efectuează de către conducătorul acestuia, care
semnează şi contractul individual de muncă, pentru societăţile comerciale dovada calităţii de organ
de administrare se face prin prezentarea unui certificat actual emis de Oficiul Registrului Comerţului.
Prin urmare, în condiţiile în care capacitatea juridică a societăţii poate fi pusă în valoare numai prin
acte încheiate pe seama lor de persoane fizice ce au calitatea de organe de administrare, reclamantul
apreciază că Decizia de concediere a fost emisă şi semnată de către o persoană ce nu are calitate de
reprezentant al societăţii.
În ceea ce priveşte netemeinicia deciziei de concediere reclamantul a arătat că nu sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 65 din Codul muncii, întrucât desfiinţarea locului de muncă a
fost determinată de motive ce ţin de persoana salariatului, nu este efectivă şi nu are o cauză reală şi
serioasă.
Reclamantul a învederat că, după cum rezultă din corespondenţa purtată între părţi în perioada
februarie-aprilie 2019 decizia de înlăturare a sa din societate a fost adoptată ca urmare a schimbărilor
intervenite la nivelul conducerii societăţii dorindu-se înlocuirea personalului în vârstă cu unul mai
tânăr, concedierea fiind dispusă pentru motive ce ţin de persoana salariatului, respectiv de persoana
salariatului, respectiv de vârsta acestuia.
Reclamantul a arătat că desfiinţarea locului său de muncă nu este efectivă, având în vedere că
postul de director tehnic de la nivelul pârâtei nu a fost desfiinţat în mod real, fiind în prezent ocupat
de ...
Reclamantul consideră că motivele precizate în Decizia de concediere nu sunt apte să
dovedească caracterul real şi serios al concedierii, având valoarea unor simple previziuni care nu au
nicio legătură cu postul ocupat de către salariat; presupusele dificultăţi economice au fost prezentate
în mod probabilistic, întrucât la momentul emiterii Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor din
31.01.2019 societatea înregistra un profit spectaculos, astfel cum reiese din certificatul constatator al
societăţii şi din extrasele financiare publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. Astfel,
comparativ cu anul 2017, în anul 2018 societatea nu numai că a înregistrat un profit de peste 4
milioane lei, dar a şi angajat mai mult de 200 de salariaţi în perioada de referinţă; invocarea unor
presupuse constrângeri financiare ce impun reducerea cheltuielilor cu personalul nu are corespondent
faptic în cauza analizată.

263
 Referitor la capetele de cerere 2 şi 3, s-a arătat că sunt formulate în baza dispoziţiilor art. 80
din Codul muncii, acestea reprezentând un corolar al primului capăt de cerere care vizează anularea
deciziei de concediere. Reclamantul a precizat că în calculul despăgubirii cuvenite reclamantului
trebuie inclus şi echivalentul bănesc pentru lipsa de folosinţă a locuinţei de serviciu de care
reclamantul a beneficiat pe toată durata raportului de muncă.
În privinţa dobânzii legale reclamantul a arătat că este îndreptăţit să o primească raportat la
dispoziţiile art. 1531 şi art. 1535 alin. 1 Cod Civil, art. 253 alin. 1 Codul muncii coroborate cu cele
ale art. 3 din O.G. nr. 13/2011.
Reclamantul a solicitat daune morale în cuantum de 150000 euro pentru repararea daunelor
morale ce i-au fost produse prin discriminarea pe criterii de vârstă şi hărţuirea la locul de muncă,
exercitată prin presiuni continue şi mediul apăsător de lucru creat şi întreţinut exclusiv de către
angajator, izolarea sa de restul colectivului, restricţionarea accesului la mijloacele logistice necesare
desfăşurării activităţii, culminând cu concedierea sa.
Reclamantul a învederat că începând cu luna februarie 2019 şi până la emiterea Deciziei de
concediere reclamantul a fost supus unor repetate presiuni în vederea încetării raportului de muncă,
atât prin constrângerea sa să semneze un acord de încetare, cât şi diminuarea atribuţiilor şi izolarea
sa de restul colectivului, starea de depresie a reclamantului accentuându-se şi mai mult odată cu
dispunerea măsurii de concediere vădit discriminatorie şi abuzivă, fiind nevoit să asiste la înlocuirea
sa cu o persoană mai tânără. Reclamantul consideră că i s-a creat un prejudiciu moral fiind hărţuit
psihologic şi discriminat la muncă pe criteriul vârstei, menţionând că la frustrarea generată de
modalitatea în care a acţionat pârâta, destrămarea iluziilor privind continuarea raporturilor de muncă
cu aceasta şi obţinerea veniturilor necesare traiului s-a adăugat şi supărarea de a pierde locuinţa în
care reclamantul a locuit 9 ani de zile şi unde acesta avea stabilită reşedinţa în România.
Reclamantul a făcut referire la prevederile art. 27 din O.G. nr. 137/2000, a arătat că a fost
supus unei discriminări în sensul art. 2 din OG nr. 137/200 şi art. 5 din Codul muncii, fiind îndeplinite
cumulativ condiţiile legale, odată dovedită situaţia de discriminare impunându-se sancţionarea
comportamentului angajatorului în conformitate cu prevederile legale.
În drept reclamantul a indicat dispoziţiile art. 192 şi următoarele din Codul de procedură civilă
cu luarea în considerare a tuturor normelor legale invocate în cuprinsul său.
În dovedire reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi a probei testimoniale
constând în audierea martorului …
Pârâta … a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de
chemare în judecată, menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei de concediere nr. 227/19.06.2019,
obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei.
În motivare pârâta a expus situaţia de fapt în ce priveşte raporturile de muncă ale reclamantului
cu aceasta, învederând că decizia de concediere a fost emisă fără încălcarea unei promisiuni sau
garanţii cu privire la durata angajării reclamantului, dimpotrivă după cum rezultă din Hotărârea AGA
luată la data de 31.01.2019, decizia s-a bazat pe două motive obiective importante: situaţia economică
dificilă a societăţii şi necesitatea reorganizării managementului de calitate. Pârâta a subliniat că
motivele economice au fost cele care au determinat concedierea, nu vârsta reclamantului, astfel cum
se arată, de altfel şi în corespondenţa dintre reclamant şi … din anexa 6, la care face referire şi
reclamantul.
Pârâta a arătat că nu s-au făcut presiuni asupra reclamantului pentru încetarea contractului de
muncă prin acordul părţilor, încercarea sa de încetare a raporturilor de muncă în această formă înainte
de aplicarea măsurii concedierii efectuându-se în virtutea relaţiei profesionale bune dintre părţi, având

264
în vedere că, în practică, pentru o bună reputaţie profesională persoanele care ocupă funcţii de
conducere preferă să înceteze raportul de muncă prin acordul părţilor. Pârâta a invocat că susţinerea
reclamantului cu privire la faptul că dl … a făcut mai multe vizite în cadrul neoficial pentru a-l înlocui
pe reclamant în funcţia de director de producţie nu este susţinută de nici un fel de probe, neexistând
un contract de muncă semnat între pârâtă şi dl ...
Pârâta a prezentat contraargumente în ce priveşte criticile reclamantului exprimate referitor la
motivele de fapt menţionate în decizia de concediere, solicitând instanţei să constate că au existat
motive temeinice, invocate ca atare de societate în justificarea concedierii, motive care sunt susţinute
şi dovedite fie prin analizele de buget pe care le-a depus la dosar, fie confirmate prin acte normative
adoptate anterior aplicării măsurii concedierii.
În ceea ce priveşte faptul că decizia de concediere ar fi nelegală întrucât a fost semnată de o
persoană ce nu are calitatea de reprezentant al societăţii, pârâta a arătat că acest argument este
nefondat, având în vedere că dl … are dreptul de a semna decizia de concediere pe baza împuternicirii
acordate la data de 26.03.2018, în care se menţionează expres dreptul acestei persoane de a semna
decizii privind raporturile de muncă ale salariaţilor din societate.
Pârâta a învederat că desfiinţarea locului de muncă al reclamantului a fost efectivă, postul
deţinut de reclamant fiind de director de producţie, nu de director tehnic; exista un singur post de
director producţie în societate şi acesta a fost ocupat doar de către reclamant, motiv pentru care nu se
impunea aplicarea criteriilor prevăzute de art. 55 din CCM unitate. Pârâta a subliniat că dl ... este
salariat al societăţii-mamă … AG, fiind detaşat în România fără a înlocui un salariat anterior al
pârâtei, iar dna … nu a fost promovată în funcţia de director tehnic ulterior concedierii reclamantului.
În ceea ce priveşte cauza reală şi serioasă a desfiinţării locului de muncă, pârâta a arătat că
motivele invocate de reclamant nu sunt reale, numărul efectiv de salariaţi în anii 2017 şi 2018 fiind
relativ egal, de aproximativ 1200 de salariaţi pe an, impunându-se a se lua în considerare gradul mic
de retenţie al salariaţilor şi rotaţia acestora în cadrul societăţii, aspecte demonstrate prin înscrisurile
depuse. A existat o redresare a societăţii în anul 2018 faţă de anul 2017 în ceea ce priveşte profitul,
însă aceasta s-a datorat eforturilor depuse în acest sens de către societatea-mamă, care a asigurat
comenzile necesare realizării acestui profit, iar noua situaţie previzionată pentru anul 2019, pe baza
comenzilor înregistrate reflecta o scădere şi presupunea un nou efort financiar din partea societăţii
mamă, dată fiind scăderea încasărilor, ceea ce nu mai putea fi susţinut fără existenţa unei reorganizări
a societăţii.
Pârâta a făcut referire la prevederile art. 40 alin. 1 lit. a din Codul muncii şi a arătat că prin
Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor din data de 31.01.2019 nu a fost decisă doar concedierea
contestatorului, ci şi desfiinţarea a 7 alte posturi în afara celui ocupat de contestator, tot prin
concediere, pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului.
Cu privire la solicitarea de repunere în situaţia anterioară, pârâta a solicitat respingerea de
plano ca nefondată a cererii de a se plăti echivalentul pentru lipsa folosinţei locuinţei de serviciu a
reclamantului, estimată la 4500 lei, întrucât, pe de o parte, nu rezultă modalitatea în care s-a făcut
această evaluare şi, pe de altă parte, folosinţa este un drept cu executare în natură, iar nu prin
echivalent, nefiind alocată de către societate reclamantului o sumă lunară în acest scop.
Pârâta a solicitat respingerea cererii de daune morale, întrucât nu există nici un fel de motive
sau documente care să demonstreze veridicitatea afirmaţiilor reclamantului privind hărţuirea şi
discriminarea pe criterii de vârstă, din acţiunile societăţii pârâte rezultând tocmai contrariul;
reclamantul nu a depus la dosar nici un document din care să rezulte aceste prejudicii morale, care să
justifice acordarea daunelor morale într-un cuantum atât de mare, de 150000 euro. Pârâta a

265
învederat că în practica instanţelor şi în doctrină este larg acceptat faptul că despăgubirile primite de
salariat conform art. 80 Codul muncii, în cazul în care se dovedeşte caracterul nelegal al concedierii,
acoperă toate prejudiciile pe care un salariat le resimte ca urmare a unei concedieri nelegale, nefiind
justificată acordarea unor daune morale separat.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantului că i s-a creat un prejudiciu moral având în vedere
stresul cauzat de faptul că a rămas fără un loc de muncă şi fără perspectiva obţinerii unuia în viitor,
pârâta a învederat că reprezentantul împuternicit al acesteia, dl … a iniţiat organizarea unei întâlniri
cu reprezentanţii unui concurent major al acesteia, societatea …, ocazie cu care a sesizat că e-mail-ul
de răspuns al dnei … prin care confirma întâlnirea a fost trimis în copie către adresa de e-mail …,
iar la întâlnirea programată reclamantul era prezent la sediul societăţii …
În dovedire pârâta a solicitat proba cu înscrisuri.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepţiei lipsei
dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului întâmpinării şi, pe cale de consecinţă, să se constate
nulitatea întâmpinării; să se constate nulitatea Hotărârii AGA din 31.01.2019 pentru motive de
nelegalitate; admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, expunând
argumente în sensul celor solicitate.
La primul termen de judecată reclamantul, prin apărător, a renunţat la excepţia lipsei dovezii
calităţii de reprezentant a semnatarei întâmpinării, d-na avocat …, iar instanţa a luat act de această
manifestare de voinţă. De asemenea, instanţa a dispus disjungerea din cadrul prezentului dosar a
cererii reclamantului de constatare a nulităţii Hotărârii AGA din 31.01.2019 formulată prin răspunsul
la întâmpinare, formându-se un nou dosar având ca obiect anulare Hotărâre AGA, părţi fiind
reclamant …, iar pârâtă …
În cauză s-au administrat proba cu înscrisuri şi proba testimonială, fiind audiată martora …,
propusă de reclamant.
Prin sentinţa civilă nr. 96/10.03.2020 s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de formulată
de reclamantul …, în contradictoriu cu pârâta …, cu citarea CNCD ...
A anulat Decizia de concediere nr. 227 din 19.06.2019 emisă de pârâtă.
A dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior concedierii.
A obligat pârâta să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate
şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul dacă nu ar fi fost concediat
(acestea neincluzând echivalentul bănesc pentru lipsa de folosinţă a locuinţei de serviciu), cu începere
de la 20.06.2019 şi până la efectiva reintegrare, precum şi dobânda legală aferentă acestor
despăgubiri, ce urmează să fie calculată de la data pronunţării hotărârii şi până la data achitării
efective a acestora.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1000 euro cu titlu de daune morale.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 14000 lei, reprezentând cheltuieli de
judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Între reclamantul … şi pârâta … a fost încheiat contractul individual de muncă nr. 52188 din
07.09.2010, reclamantul fiind angajat ca director tehnic începând cu data de 08.09.2010. Având în
vedere că acest contract de muncă a încetat de drept în baza art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii ca
urmare a îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru
pensionare, între părţi a fost încheiat un nou contract de muncă, înregistrat sub nr. 56261 din
18.08.2017 în registrul general de evidenţă a salariaţilor, în fapt, reclamantul continuându-şi
activitatea ca director tehnic la pârâtă.

266
 Prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor Societăţii …. din 31.01.2019 s-a dispus
reorganizarea activităţii societăţii prin eliminarea mai multor posturi fără înlocuire în perioada
20.06.2019-31.12.2019, printre care se afla şi postul de director tehnic deţinut de reclamant şi
introducerea unui nou sistem de management al calităţii bazat pe AQL, care va fi coordonat de
Directorul General … cu suport specializat de la experţi externi.
Prin preavizul nr. 1 din 21.05.2019 pârâta i-a adus la cunoştinţă reclamantului că începând cu
data comunicării notificării se află în perioada de preaviz de concediere de 20 de zile lucrătoare,
conform art. 75 alin. 1 din Codul muncii, la încetarea termenului de preaviz de 20 de zile lucrătoare
contractul individual de muncă încheiat între reclamant şi pârâtă urmând a înceta conform art. 65 din
Legea nr. 53/2003.
Prin Decizia de concediere nr. 227 din 19.06.2019 pârâta a dispus desfacerea contractului
individual de muncă încheiat între aceasta şi reclamant în baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii,
începând cu data de 20.06.2019.
În motivarea deciziei s-a arătat că această concediere a fost determinată de: existenţa unei
scăderi semnificate a comenzilor primite de la clienţi în anul în curs, cifra de afaceri a societăţii în
conformitate cu bugetul estimat pentru anul 2019 va fi redusă cu 858600 euro în comparaţie cu cea a
anului 2018; societatea a constatat creşteri semnificative ale costurilor cu salariile angajaţilor din
cauza creşterii salariului minim pe economie; societatea a luat în considerare creşterile de preţ ale
factorilor indirecţi de producţie ce se vor reflecta direct în buget; se impune externalizarea unor părţi
ale activităţii datorită lipsei forţei de muncă de pe piaţa din România; calitatea produselor …
confecţionate de Societate nu a atins standardul de calitate stabilit la nivelul societăţilor din grup,
ducând la reduceri semnificative a vânzărilor, societatea fiind nevoită să reorganizeze managementul
calităţii desfăşurat intern.
Reclamantul a invocat că Decizia de concediere nr. 227 din 19.06.2019 este nelegală întrucât:
1. nu respectă condiţiile de formă prevăzute de lege, respectiv nu este motivată în fapt, fiind încălcate
dispoziţiile art. 62 alin. 3 şi art. 76 alin. 1 din Codul muncii; 2. a fost emisă şi semnată de către o
persoană ce nu are calitate de reprezentant al societăţii.
Prevederile art. 62 alin. 3 din Codul muncii nu sunt incidente în cauză, întrucât acestea fac
parte din Secţiunea a 3-a a Capitolului V din Codul muncii, secţiune ce reglementează concedierea
pentru motive care ţin de persoana salariatului, iar decizia contestată este întemeiată pe prevederile
art. 65 din Codul muncii, concedierea fiind dispusă pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.
Potrivit art. 76 lit. a din Codul muncii decizia de concediere trebuie să conţină în mod
obligatoriu motivele care determină concedierea, iar reclamantul consideră că aceste prevederi legale
au fost încălcate întrucât pârâta nu a precizat în concret în ce au constat dificultăţile care au făcut
necesară reorganizarea activităţii şi desfiinţarea tocmai a locului de muncă ocupat de reclamant.
Instanţa a constatat că această critică este neîntemeiată, întrucât pârâta nu s-a limitat la
formulări cu caracter general, respectiv nu a menţionat formal că postul reclamantului a fost desfiinţat
ca urmare a unor dificultăţi economice sau pentru că s-a dispus reorganizarea societăţii, ci a indicat
elemente concrete ce au fost avute în vedere şi au determinat concedierea reclamantului, acestea fiind
expuse la punctele II (cu 6 subpuncte) şi III din decizie.
Reclamantul critică motivele expuse în decizie, considerând că nu ar fi putut justifica
desfiinţarea postului său, ceea ce înseamnă că motivarea în fapt a deciziei există, iar criticile
reclamantului nu vizează lipsa motivelor, ci netemeinicia acestora şi, implicit, a concedierii.
Reclamantul a mai invocat că decizia de concediere a fost emisă şi semnată de către domnul
…, în calitate de director general al pârâtei, deşi nu are calitatea de reprezentant al acesteia.

267
 Instanţa a constatat că din informaţiile de la ONRC rezultă că reprezentanţi ai pârâtei, în
calitate de administratori, sunt …, … şi …, iar cei doi asociaţi care deţin părţi sociale la … sunt: …
(99,99% părţi sociale) şi … (0,01% părţi sociale). Faptul că în registrul comerţului figurează trei
administratori cu drept de reprezentare a societăţii pârâte nu reprezintă un impediment pentru cei doi
asociaţi să împuternicească şi alte persoane să semneze în numele lor acte ale societăţii.
Astfel, prin procura specială din 26.03.2018 … şi …, în calitate de asociaţi ai …, l-au numit
şi împuternicit în calitatea de director general al societăţii pe dl … să reprezinte compania în relaţiile
cu terţii, cu toate autorităţile şi instituţiile statului, să decidă în numele lor, să semneze cu semnătură
comună în numele lor oriunde va fi nevoie şi trebuinţa o va cere, în vederea susţinerii, apărării şi
efectuării de acte de dispoziţie ce ar rezulta din calitatea lor de asociaţi ai acestei societăţi, cu excepţia
cesiunii părţilor sociale şi dizolvării/radierii societăţii menţionate, semnând în acest sens cu semnătură
comună hotărâri, acte adiţionale modificatoare ale actului constitutiv al societăţii, actul constitutiv
actualizat, contracte, declaraţii, precum şi alte documente pe care trebuinţa le va cerere în vederea
îndeplinirii mandatului. În procură se menţionează că mandatul este gratuit şi netransmisibil, fiind
valabil pe o perioadă de 3 ani sau până la revocarea sa expresă, începând cu 01.04.2018.
Prin Decizia din 25.03.2018 a Adunării Asociaţilor … a fost numit în funcţia de director
general al … domnul …, stabilindu-se că acesta va reprezenta compania în relaţiile … cu banca, cu
terţii şi cu autorităţile din România cu semnătură comună.
Raportat la aceste înscrisuri, la data emiterii deciziei de concediere, 19.06.2019, domnul …
avea calitatea de reprezentant al pârâtei, fiind împuternicit în acest sens de către asociaţii care deţin
părţile sociale ale … şi deţinea funcţia de director general al pârâtei, astfel că putea să semneze decizia
de concediere a reclamantului, acest act fiind efectuat în limitele mandatului ce i-a fost dat.
Contrar susţinerilor reclamantului, sintagma ,,semnătură comună” nu poate fi interpretată în
sensul că actele trebuiau să fie semnate şi de asociaţii care deţin părţile sociale ale … sau de alte
persoane, o interpretare logică, gramaticală şi teleologică a prevederilor din procură neputând duce
decât la concluzia că ,,semnătură comună” înseamnă că împuternicitul va semna actele o singură dată
pentru ambii asociaţi – ... şi ..., nu va efectua câte o semnătură pentru fiecare asociat pe care îl
reprezintă, în numele căruia semnează. Astfel, se menţionează foarte clar că împuternicitul decide în
numele ambilor asociaţi şi „semnează cu semnătură comună în numele nostru”, nu alături de cei doi
asociaţi. În măsura în care ar fi fost stabilită condiţia să mai semneze cineva respectivele acte, s-ar fi
menţionat într-o manieră lipsită de echivoc şi persoanele care ar fi trebuit să semneze alături de ... Pe
de altă parte, numirea unui director general care să acţioneze în numele asociaţilor presupune ca acesta
să ia, cu celeritatea specifică desfăşurării activităţii unei societăţi precum pârâta, cu sute de angajaţi,
cu mulţi clienţi, măsurile care se impun pentru asigurarea unui management eficient, iar semnarea
actelor emise de directorul general şi de alte persoane ar îngreuna semnificativ acest proces, lipsind
de eficienţă actele manageriale.
Nu prezintă relevanţă modul cum este folosită sintagma semnătură individuală în alte acte, de
natură diferită, întrucât prevederile unui act juridic trebuie interpretate în principal prin prisma
conţinutului său şi al terminologiei folosite în acel act, fiind evident că manifestarea de voinţă a celor
doi asociaţi ai … a fost în sensul ca domnul … să semneze acte ale pârâtei, în calitate de director
general, în numele ambilor asociaţi, nu alături de aceştia. În acest context nu prezintă importanţă dacă
acest împuternicit al pârâtei avea sau nu încheiat contract individual de muncă cu pârâta, el acţionând
în baza mandatului ce i-a fost dat de asociaţii pârâtei.

268
 În ce priveşte temeinicia deciziei de concediere instanţa a trebuit să analizeze dacă erau
întrunite condiţiile prevăzute de art. 65 din Codul muncii, astfel încât să se poată dispune concedierea
reclamantului de către pârâtă.
Potrivit art. 65 din Codul muncii concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului
reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă
ocupat de salariat, de unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea
locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
Instanţa a constatat că reclamantul a fost concediat ca urmare a desfiinţării postului său,
respectiv a funcţiei de director tehnic, care nu mai apare în organigrama actuală a societăţii pârâte.
Contrar susţinerilor reclamantului, din înscrisurile de la dosar rezultă că la nivelul pârâtei nu
au existat mai multe posturi de director tehnic, precum cel ocupat de acesta, iar d-na … nu a fost
promovată în funcţia de director tehnic, ci doar a preluat o parte din atribuţiile reclamantului, fiindu-
i majorat corespunzător salariul (începând cu 25.06.2019 salariul acestei angajate a fost mărit de la
10.500 lei la 16.411 lei).
Pârâta a depus, la solicitarea instanţei, precizări cu privire la persoanele care au preluat
atribuţiile pe care le avea reclamantul, menţionând că o parte din atribuţiile acestuia au fost
redistribuite către salariaţii societăţii existenţi deja în schema de personal la data concedierii acestuia,
fără a li se mări salariile (această susţinere este contrazisă în ceea ce o priveşte pe angajata … de
înscrisuri de la dosar, după cum s-a arătat anterior, aceasta beneficiind de majorarea salariului
începând cu 25.06.2019, pe de o parte şi pe de altă parte atribuţiile sale au fost externalizate către
domnul …, expert extern, angajat al societăţii … şi nu angajat al societăţii pârâte …
Din cuprinsul deciziei de concediere contestate rezultă că pârâta şi-a justificat această măsură
raportat la două motive principale: 1. necesitatea reducerii costurilor, având în vedere scăderea
semnificativă a comenzilor, estimarea efectuată în sensul că cifra de afaceri a societăţii va fi redusă
semnificativ în anul 2019, există creşteri semnificative ale costurilor cu salariile angajaţilor din cauza
creşterii salariului minim pe economie, creşterile de preţ ale factorilor indirecţi de producţie,
externalizarea unor părţi ale activităţii datorită lipsei forţei de muncă de pe piaţa din România şi. 2.
necesitatea reorganizării managementului calităţii desfăşurat intern.
În ceea ce priveşte problemele economice cu care s-ar confrunta pârâta instanţa a constatat că
pârâta a reiterat în decizie motive menţionate în Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor Societăţii
… din 31.01.2019, care se bazau pe previziuni efectuate la începutul anului, fără a indica, în concret,
la momentul concedierii reclamantului care era situaţia economică a pârâtei atunci şi de ce redresarea
din acest punct de vedere al societăţii pârâte s-ar fi putut realiza doar prin desfiinţarea postului
reclamantului, alături de alte 7 posturi, în contextul în care societatea pârâtă are sute de angajaţi
(numărul mediu de salariaţi fiind 1159). Salariul minim garantat în plată se majorează în fiecare an,
iar creşterile de preţ ale factorilor indirecţi de producţie sunt periodice şi oarecum previzibile, neavând
caracter extraordinar.
Pe de altă parte, în ciuda previziunilor de la începutul anului, la momentul concedierii
reclamantului pârâta nu întâmpina dificultăţi economice, aspect probat de bilanţul pentru perioada
01.01.2019-30.06.2019, depus în copie la dosar, cifra de afaceri fiind mai mare decât cea aferentă
perioadei similare din anul 2018, chiar dacă au crescut cheltuielile cu personalul şi, spre deosebire de
perioada 01.01.2018-30.06.2018, când societatea a înregistrat o pierdere 2411823 lei, societatea
pârâtă a înregistrat profit net de 685320 lei.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv, respectiv necesitatea reorganizării managementului
calităţii desfăşurat intern, pârâta a argumentat că această reorganizare se impunea întrucât calitatea

269
produselor … confecţionate de societate nu a atins standardul de calitate stabilit la nivelul societăţilor
din grup, ducând la reduceri semnificative a vânzărilor, astfel că s-au adoptat următoarele măsuri:
responsabilitatea pentru calitate va fi separată de cea pentru timpii de livrare, în scopul de a evita
orice conflict de interese, iar verificarea în mod aleatoriu a mărfii prin auditurile de calitate se va
înlocui cu un nou sistem de management al calităţii bazat pe AQL, care asigură un standard de calitate
mai înalt şi întăreşte relaţiile cu clienţii.
Pârâta a depus la dosar înscrisuri din care rezultă că au existat mai multe plângeri cu privire
la calitatea produselor sale, ceea ce justifică luarea de măsuri pentru a fi eliminate aceste probleme,
însă pârâta nu a motivat în nici un fel de ce în acest proces de reorganizare a managementului calităţii
se impunea desfiinţarea postului reclamantului, care sunt motivele pentru care reclamantul nu poate
fi păstrat în funcţie, în contextul în care acesta avea atribuţii cu relevanţă în ce priveşte calitatea
produselor, astfel cum rezultă din Anexa 1 – redistribuirea activităţilor, precum: verificarea prin
sondaj a producţiei, planificarea şi controlul producţiei, control final pentru fiecare linie de producţie,
atribuţii ce au fost preluate de ... Dacă pârâta a dispus concedierea reclamantului întrucât îl consideră
responsabil pentru această situaţie, respectiv pentru că nu a luat măsurile necesare astfel încât calitatea
produselor ... confecţionate de societate să atingă standardul de calitate stabilit la nivelul societăţilor
din grup, atunci decizia de concediere este netemeinică, fiind emisă nu potrivit temeiului menţionat
în aceasta, art. 65 din Codul muncii, ci pentru motive care ţin de persoana salariatului.
Pârâta a mai menţionat în decizia de concediere că a decis desfiinţarea postului reclamantului
întrucât nu este o funcţie direct productivă, iar personalul direct productiv este factorul de resursă
umană esenţial în procesul de producţie al societăţii. Argumentul prezentat nu reprezintă un motiv
temeinic de desfiinţare a postului reclamantului, având în vedere tocmai faptul că personalul direct
productiv era numeros şi era necesară existenţa unui număr suficient de persoane care să asigure
conducerea şi coordonarea activităţii, din organigrama societăţii nerezultând că ar fi existat alte
persoane cu funcţii de conducere cu atribuţii similare reclamantului, iar din faptul că atribuţiile
reclamantului au fost preluate de mai multe persoane rezultă că funcţia de director tehnic îndeplinită
de reclamant nu a dispărut ca necesitate funcţională.
Astfel cum a arătat Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 420/2013 (la care a
făcut referire şi reclamantul), sintagma “cauză reală şi serioasă” din cuprinsul art. 65 alin. 2 Codul
muncii „evocă fapte, ipoteze determinabile care să excludă abordările subiective. Cauza este reală
când prezintă un caracter obiectiv, fiind impusă de nevoia surmontării unor dificultăţi tehnice,
economice, de imperativul economic al creşterii productivităţii muncii, al adaptării la evoluţiile noilor
tehnologii. Cauza este serioasă atunci când situaţia unităţii angajatorului este una gravă, ameninţând
evoluţia sau chiar viabilitatea ei.”
Pentru a se constata existenţa unei cauze serioase pentru desfiinţarea locului de muncă trebuie
să se probeze de către angajator (căruia îi incumbă această obligaţie conform art. 272 din Codul
muncii) că, odată apărută o cauză obiectivă (economică, structurală), era necesară desfiinţarea
concretă a acelui post care era ocupat de salariatul concediat în temeiul art. 65 din Codul muncii şi
concedierea angajatului se impunea pentru a nu se produce daune angajatorului. Pârâta nu a dovedit
aceste aspecte.
Angajatorul are dreptul să îşi organizeze activitatea în modul apreciat adecvat scopului
urmărit, conform art. 40 alin. 1 lit. a din Codul muncii, însă, totodată, are obligaţia să dispună măsura
concedierii cu respectarea art. 65 din Codul muncii. Astfel, desfiinţarea locului de muncă trebuie să
fie determinată de o cauză de o reală gravitate care face imposibilă, fără a produce daune

270
angajatorului, continuarea raporturilor de muncă, trebuie să existe proporţionalitate între cauză şi
efect.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, considerând că nu s-a probat de către pârâtă
îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 65 din Codul muncii în ce priveşte concedierea
reclamantului, instanţa a anulat Decizia de concediere nr. 227 din 19.06.2019 emisă de pârâtă.
Cu privire la pretenţiile accesorii ale reclamantului, de reintegrare în funcţia deținută anterior,
de obligare a pârâtei la plata drepturilor băneşti cuvenite pentru perioada cuprinsă între data emiterii
deciziei şi până la reintegrarea efectivă, tribunalul a reţinut că potrivit art. 80 din Codul muncii:
„(1) În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va
dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate,
majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
(2) La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în
situaţia anterioară emiterii actului de concediere.
(3) În cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de
concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive şi
irevocabile a hotărârii judecătoreşti.”
Din aceste prevederi rezultă că despăgubirile pentru concedierea nelegală sau netemeinică
trebuie acordate pentru perioada în care, ca urmare a emiterii deciziei de concediere, angajatul nu a
putut presta munca și primi salariul de la angajator, respectiv de la data la care și-a produs efectele
decizia de concediere și până la reintegrarea pe post, potrivit art. 80 alin. 2 din Codul muncii sau până
la data încetării contractului individual de muncă potrivit art. 80 alin. 3 din Codul muncii.
Având în vedere că reclamantul a solicitat reintegrarea în funcţie, în baza art. 80 alin. 1 şi 2
din Codul muncii, instanţa a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior concedierii
şi a obligat pârâta să plătească acestuia despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi
reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul dacă nu ar fi fost concediat,
cu începere de la 20.06.2019 (data de la care a produs efecte decizia de concediere) şi până la efectiva
reintegrare.
Instanţa a reţinut că este neîntemeiată solicitarea reclamantului ca pârâta să-i plătească cu titlu
de despăgubire echivalentul bănesc pentru lipsa de folosinţă a locuinţei de serviciu, întrucât din
interpretarea logică şi teleologică a prevederilor art. 80 alin. 1 din Codul muncii nu reiese că
legiuitorul cuprinde în sfera despăgubirilor astfel de drepturi, ci salariile şi drepturi de natură salarială
(precum prime, indemnizaţii), respectiv drepturi băneşti reprezentând contraprestaţia angajatorului
corespunzătoare prestării muncii de către angajat. Faptul că angajatorul îi pune la dispoziţie
angajatului locuinţă de serviciu, maşină de serviciu, telefon de serviciu, calculator, etc. nu reprezintă
o contraprestaţie a acestuia pentru munca efectuată de angajat, ci reprezintă demersuri, cheltuieli
efectuate de angajator pentru a asigura îndeplinirea în bune condiţii a atribuţiilor de serviciu de către
angajat, fiind indisolubil legate de exercitarea activităţii pentru angajator.
În ceea ce priveşte dobânda legală solicitată cu privire la despăgubiri, instanţa a constatat că
aceasta nu este datorată de la data la care s-ar fi achitat reclamantului lunar drepturile salariale,
reclamantul interpretând greşit dispoziţiile art. 80 alin. 1 din Codul muncii. Astfel, aceste prevederi
stabilesc că instanţa a obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate,
majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, iar nu la plata
retroactivă a drepturilor salariale.
Prin urmare, ţinând seama de prevederile art. 1531 Cod civil, precum şi de faptul că obligaţia
de plată a despăgubirilor este executorie de la data pronunţării hotărârii, conform art. 274 din Codul

271
muncii și art. 448 alin. 1 pct. 2 Cod Procedură Civilă, instanţa a obligat pârâta să plătească
reclamantului şi dobânda legală (această pretenție accesorie având natura juridică a beneficiului
nerealizat) aferentă despăgubirilor stabilite potrivit art. 80 alin. 1 din Codul muncii, ce urmează să fie
calculată de la data pronunţării hotărârii şi până la data achitării efective a acestora.
Reclamantul a mai solicitat daune morale în cuantum de 150000 euro pentru repararea
daunelor morale ce i-au fost produse prin discriminarea pe criterii de vârstă şi hărţuirea la locul de
muncă, exercitată prin presiuni continue şi mediul apăsător de lucru creat şi întreţinut exclusiv de
către angajator, izolarea sa de restul colectivului, restricţionarea accesului la mijloacele logistice
necesare desfăşurării activităţii, culminând cu concedierea sa.
Potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, „prin discriminare se înţelege orice deosebire,
excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie
socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare
HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect
restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic,
economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.”
Astfel cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Driha contra României,
în lumina art. 14 din Convenție o discriminare constă în a trata în mod diferit, cu excepția justificării
obiective și raționale, persoane aflate în situații comparabile.
Conform art. 253 Codul muncii, în cadrul litigiilor de dreptul muncii pot fi acordate daune
morale pentru prejudiciul adus salariatului de către angajator, în temeiul normelor și principiilor
răspunderii civile contractuale. Așadar, în această situație există o derogare de la regula generală
instituită în dreptul muncii în sensul că în cazul daunelor morale sarcina probei prejudiciului moral
suferit de salariat nu mai revine angajatorului, ci salariatului reclamant. Cel care pretinde daune
morale trebuie să aducă un minim de argumente, indicii și dovezi din care să rezulte în ce măsură
drepturile personale nepatrimoniale ocrotite prin Constituție i-au fost afectate, simpla afirmație a
reclamantului că a suferit un prejudiciu moral neconstituind un argument juridic pentru acordarea de
daune morale.
Din probele administrate în cauză nu rezultă faptul că reclamantul ar fi fost discriminat pe
criterii de vârstă, că angajatorul l-a tratat în mod diferit faţă de ceilalţi angajaţi, l-ar fi hărţuit, pe
motivul că acesta are o vârstă mai mare de 65 de ani.
Astfel, atunci când contractul individual de muncă al reclamantului a încetat ca urmare a
întrunirii condiţiilor prevăzute de art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii, în 2017, pârâta a încheiat un
nou contract de muncă cu reclamantul, cunoscând că acesta împlinise vârsta de 65 de ani.
Din corespondenţa purtată între reclamant şi … – asociat ce deţine părţi sociale şi este şi
administrator la societatea pârâtă nu reiese că acesta a dispus măsuri împotriva acestuia pe motiv că
ar fi o persoană în vârstă, fraza subliniată de reclamant „acest lucru are loc în cadrul prevederilor prin
atingerea vârstei de pensionare, ceea ce vedem ca şi obligaţia noastră în răspunderea societăţii” fiind
prea ambiguă pentru a fi interpretată în acest sens. Nu poate fi ignorat faptul că la momentul în care
pârâta a încheiat noul contract cu reclamantul, după ce împlinise vârsta de 65 de ani, în anul 2017, …
avea aceeaşi poziţie în cadrul societăţii – asociat şi administrator şi într-un e-mail anterior, din
20.02.2019, a menţionat foarte clar că în ce priveşte situaţia reclamantului nu este vorba de vârstă,
la care reclamantul face apel în mod explicit şi doreşte să respingă exclusiv acest argument şi această
motivare, arătând că sunt motive în calitatea, respectiv în utilizarea muncii reclamantului care l-au
dus la acest pas.

272
 Nu a putut fi considerată o presiune faţă de reclamant din partea angajatorului faptul că acesta
a încercat să ajungă la un acord în ce priveşte încetarea raporturilor de muncă, întrucât reclamantul a
avut libertatea de a decide dacă acceptă această propunere, nefiind constrâns în nici un fel.
De asemenea, faptul că s-au luat de către pârâtă măsurile prevăzute în Hotărârea Adunării
Generale a Asociaţilor Societăţii … din 31.01.2019 pentru reorganizarea managementului calităţii în
societate a avut o justificare obiectivă, respectiv punerea în aplicare a hotărârii menţionate şi nu a
avut caracter şicanator, de hărţuire pe motiv de vârstă, astfel cum susţine reclamantul.
Aşadar, din probele administrate nu rezultă că pârâta, prin reprezentanţii săi, au avut un
comportament discriminator faţă de reclamant, l-a hărţuit la locul de muncă pe criterii de vârstă şi
nici că s-a dispus concedierea acestuia cu acest motiv.
De altfel, chiar martora propusă de reclamant, … a declarat că nu vârsta reprezintă motivul
real al concedierii reclamantului, din discuţiile cu reclamantul aflând că, de fapt, reclamantul a devenit
indezirabil în companie întrucât a fost martorul incomod al unor nereguli financiare mari şi a mai
apărut un substrat locativ, locuinţa de serviciu ocupată de reclamant devenind interesantă pentru CEO
– dl ...
În acest context, singurul prejudiciu moral suferit de reclamant pe care l-a putut reţine instanţa
este cel determinat de concedierea netemeinică a acestuia.
În cauză sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii pârâtei pentru acest prejudiciu moral
suferit de reclamant, întrucât pârâta a emis față de reclamant o decizie de concediere al cărei caracter
netemeinic a fost constatat de către instanță, această faptă a angajatorului a produs prejudicii morale
reclamantului, afectându-l psihic, creându-i o stare de supărare, depresie, astfel cum a declarat
martora …, există legătură de cauzalitate între fapta pârâtei și prejudiciul produs reclamantului.
În acelaşi timp nu s-a putut ignora că, în ciuda suferinţei determinate de concedierea sa de
către pârâtă şi a dorinţei de a continua activitatea la aceasta, reclamantul s-a angajat imediat după
concediere la o societate concurentă, …, iar după ce pârâta a solicitat informaţii cu privire la
raporturile de muncă ale reclamantului cu acea societate, aceste raporturi au încetat, reclamantul
continuând totuşi colaborarea cu acea societate în baza unui contract de prestări servicii.
Prejudiciul moral nu se repară în mod exclusiv prin acordarea unei sume de bani, ci și prin
alte modalități care să asigure o satisfacție echitabilă părții prejudiciate, concluzie ce rezultă și din
jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a reținut în anumite cazuri
că simpla recunoaștere a încălcării unor drepturi fundamentale constituie o satisfacție suficientă
pentru repararea prejudiciului moral.
Tribunalul consideră că prin anularea deciziei de concediere, prin constatarea caracterului
netemeinic al concedierii s-a realizat o anumită satisfacție de natură a compensa prejudiciul moral
suferit de către reclamant, insuficientă însă pentru repararea adecvată, integrală, a acestui tip de
prejudiciu în raport de circumstanțele particulare ale cauzei, impunându-se și acordarea unei sume de
bani.
Evaluând în echitate circumstanțele cauzei, Tribunalul a considerat că suma de 1000 euro este
suficientă pentru a acoperi prejudiciul moral suferit de reclamant alături de satisfacția obținută de
către aceasta prin constatarea de către instanță a caracterului netemeinic al concedierii și anularea
deciziei de concediere și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1000 de euro
reprezentând daune morale.
Având în vedere soluția pronunțată în cauză, de admitere în parte a acțiunii, în baza art. 453
CPC, tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 14000 lei, reprezentând cheltuieli

273
de judecată, respectiv onorariu avocat şi cheltuieli de deplasare, conform înscrisurilor de la dosar,
cheltuieli stabilite proporțional cu măsura în care reclamantul a câștigat procesul.
Împotriva sentinţei civile a declarat apel intimata …, criticând-o pentru următoarele motive:
Instanța de fond, în urma unei analize economice superficiale (invalidă la o analiză corelată a
indicatorilor financiari de referință) a activității subscrisei, precum și în urma efectuării unei analize
nepermise de oportunitate asupra deciziei de desființare a postului, aspecte pe care le va combate în
continuare, a admis cererea de chemare în judecată.
Toate argumentele pentru care instanța a admis acțiunea reprezintă, în fapt, o depășire a
atribuțiilor instanței de judecată, o ingerință în modul de organizare a activității și a schemei de
personal și o interferență nepermisă în deciziile de oportunitate pe care doar angajatorul le poate
aprecia eficiente sau nu, instanța neputând decide, peste voința angajatorului, dacă o funcție este sau
nu necesară societății.
În doctrină s-a reținut faptul ca, prin reorganizarea societății în baza art. 65 Codul Muncii, se
înțelege „modificarea structurii interne și orice măsură de ordin organizatoric vizând creșterea
performanțelor în activitate, singurul în măsură să decidă în acest sens fiind angajatorul. Interesul lui
legitim pentru concediere este dictat de nevoia eficientizării activității.”
Literatura de specialitate reține faptul că: „Angajatorul are prerogativa de a stabili organizarea
și funcționarea societății, respectiv organizarea eficientă a structurii interne și selecția acelor posturi
pe care urmează să le desființeze, în măsura în care apreciază că măsura duce la eficientizarea
activității. Aprecierea cu privire la utilitatea unui loc de muncă în organigrama societății, precum și
răspunderea pentru starea financiară și perspectivele de dezvoltare a acesteia revin factorilor de
decizie din unitate, care își asumă riscul pentru investiție, iar nu instanței de judecată, care nu se poate
substitui organelor de conducere pentru a decide menținerea anumitor posture”.
Prin urmare, modul în care persoana juridică alege să-și reducă costurile este strict decizia
acesteia, atât timp cât nu se încalcă legea. Astfel, a dezbate și a decide dacă o decizie de reducere a
costurilor este sau nu eficientă, este sau nu utilă, reprezintă elemente care nu pot face obiectul unui
litigiu de muncă, instanța neputând cenzura, în final, planul de afaceri al societății comerciale.
Nefiind în prezența unei concedieri care să fie determinată de persoana salariatului, astfel cum
în mod corect a reținut instanța de fond, un prim aspect pe care aceasta din urmă ar fi trebuit să-l
analizeze în prezenta cauză este efectivitatea desființării locului de muncă, în concret, desființarea
locului de munca este efectivă atunci când postul respectiv este suprimat din structura angajatorului,
astfel că nu se mai regăsește în organigrama societății ori în statul de funcții ulterioare concedierii.
În prezenta cauză, din compararea celor două organigrame, se poate facil observa faptul că
această poziție - director de producție (director tehnic) - lipsește din organigrama de după
reorganizare, atribuțiile fiind efectiv preluate de alţii angajaţi.
Instanța de fond în mod greșit intervine în dreptul angajatorului de a organiza activitatea
societății stabilind faptul că postul reclamantului, chiar dacă nu este o funcție direct productivă, este
o funcție necesară funcționării societății. O astfel de decizie (de oportunitate) nu o poate lua decât
angajatorul, iar nu instanța.
Or, legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului să facă selecția posturilor ce urmează a fi
desființate și deci a personalului ce va fi disponibilizat, dacă apreciază că această măsură va conduce
la eficientizarea activității.
Cu privire la aspectele obiective ce pot fi analizate de către o instanță de judecată, o astfel de
analiză nu poate reprezenta o modalitate prin care instanța să suprime dreptul angajatorului de a

274
interveni asupra organizării activității, din perspectiva necesității adaptării acesteia la piața
economică, pentru prevenirea unor disfuncționalități ce ar putea apărea.
Practica instanțelor de judecată este unanimă în privința acestui aspect: „Codul muncii permite
instanței de judecată să verifice legalitatea și temeinicia concedierii numai prin prisma cerințelor
prevăzute de lege, fără a putea aprecia asupra aspectelor de oportunitate, care rămân la latitudinea
societății.
În acest sens, instanța nu poate cenzura hotărârea de eficientizare a activității, sub aspectul
utilității acesteia pe aspect organizatoric. Angajatorul are prerogativa de a stabili organizarea și
funcționarea societății, respectiv de organizare eficientă a structurii interne, conform art. 40 C.
Muncii, și de selecție a acelor posturi pe care urmează să le desființeze, în cazul în care apreciază că
această măsură duce la eficientizarea activității”.
Aprecierea instanței privind necesitatea postului reclamantului în cadrul subscrisei reprezintă
o ingerință nepermisă de legiuitor în modul de organizare al societății.
Desființarea postului reclamantului și al altor angajați (niciun alt angajat concediat nu a
contestat măsura) a fost motivată de reducerea comenzilor, creșterea unor costuri, necesitatea de
reducere a costurilor, într-un cuvânt, pe baza unor prognoze financiare de îmbunătățire și eficientizare
a activității.
Aceste prognoze și aprecieri ale societății nu pot face obiectul unei dezbateri judiciare în
sensul în care instanța ar putea analiza și considera că există fonduri suficiente și că nu era utilă sau
oportună desființarea postului.
Dacă s-ar admite o astfel de teză, s-ar ajunge în situația nepermisă de legiuitor în care instanța
s-ar transpune în locul managementului societății.
Măsura reorganizării postului, respectiv decizia de eficientizare a activității angajatorului este
lăsată la latitudinea acestuia, singurul în măsură a aprecia obiectiv cu privire la adoptarea sa, într-o
piață liberă, concurențială.
Pentru ca decizia de concediere să aibă cauză reală, aceasta trebuie să fie obiectivă, în sensul
de a respecta dispozițiile art. 65 alin. (1), fără a exista motive care să țină de persoana salariatului.
Legislația muncii nu oferă o definiție a noțiunii de cauză reală, nici nu prevede în mod expres care
sunt cauzele reale care pot determina desființarea locului de muncă.
Rezultă astfel că decizia de desființare a postului ocupat de intimatul-reclamant s-a dovedit a
fi o măsura eficientă şi totodată necesară, neexistând niciun argument pentru care subscrisa să mențină
un post care nu oferea eficienţa dorită la nivel global, însă nu ca urmare a calităților intrinseci
salariatului, ci în mod exclusiv urmare a caracteristicilor obiectivate ale acestui post.
Nu este de omis faptul că salariul net lunar al contestatorului era de 6.500 Euro/lună,
suplimentar asigurând-se cheltuieli cu cazarea pe care chiar acesta le evaluează la 1.000 Euro/lună,
dar și cheltuieli cu deplasarea, o dată la două săptămâni, în ...
În concluzie, cheltuielile pe care societatea le-a economisit prin desființarea acestui post (ale
cărui atribuții au putut fi preluate de alți angajați) a fost de 54.245 lei/lună, respectiv 650.940 lei/an.
Per total, valoarea cheltuielilor pe care subscrisa le avea cu posturile restructurate era de
1.053.216 lei/an (aprox. 220.000 Euro/an). Nu apreciază o astfel de valoare ca fiind una de ignorat și
nici nu poate fi considerată o măsură pur formală.
În mod unanim, instanțele de judecată au admis faptul că preluarea atribuțiilor postului
desființat de către un alt departament nu poate constitui motiv de nulitate a deciziei de concediere.
Având în vedere faptul că preluarea de alți angajați a sarcinilor aferente postului desființat
este o măsură legală, raționamentul instanței, conform căruia o astfel de preluare determină în fapt

275
necesitatea postului în organigramă, reprezintă o concluzie pe care instanța nu se poate baza în analiza
de legalitate la care trebuie să se rezume.
Instanța de fond nu poate concluziona asupra oportunității preluării de alți angajați a sarcinilor
persoanelor concediate prin desființarea posturilor, având în vedere că acesta este atributul exclusiv
al angajatorului.
Deși instanța de fond citează Decizia nr. 420/2013 a Curții Constituționale, omite un aspect
extrem de important reținut în cuprinsul acesteia, în paragraful final: „Instanța de judecată nu
analizează oportunitatea deciziei de restructurare internă a angajatorului și nici nu cenzurează
măsurile luate în acest scop, ci efectuează, potrivit competenței sale, controlul de legalitate prin care
se asigură că această măsură corespunde unei nevoi obiective, reale și serioase a societății și nu
ascunde o concediere abuzivă”.
De asemenea, în același sens este și Decizia nr. 23/2013 a CCR, care conchide în sensul că
textul de lege criticat nu urmărește limitarea libertății angajatorului de a dispune cu privire la modul
de administrare a activității economice, ci, din contră, asigură posibilitatea manifestării acesteia în
funcție de factorii obiectivi care o influențează, excluzând doar o eventuală atitudine abuzivă a
angajatorului față de salariat
Or, în prezenta cauză, instanța de fond nu a reținut existența unui abuz, ci a conchis în sensul
în care decizia nu ar fi una de oportunitate.
Nu în ultimul rând, „preluarea de către o altă persoană a atribuțiilor unui post desființat nu
echivalează cu menținerea vechiului loc de muncă, ci reprezintă un mecanism de eficientizare a
muncii, care este atributul exclusiv ai angajatorului în cadrul politicii de stabilire a necesarului de
personal, în sensul reducerii cheltuielilor cu salariații”.
Astfel, instanța nu se poate substitui unui analist financiar/managementului companiei, în
sensul de a stabili dacă măsurile adoptate de angajator au determinat sau nu o eficientizare a
costurilor, acesta fiind atributul exclusiv al angajatorului.
În susținerea principiului independenței angajatorului în adoptarea măsurilor anti-criză pe care
le consideră adecvate, „instanța nu se poate substitui angajatorului pentru a decide că, față de nivelul
profitului realizat ori a cheltuielilor scutite se impune reînființarea unui post desființat, de vreme ce
eficiența economică presupune nu numai diminuarea propriu-zisă a cheltuielilor, ci și maximizarea
rezultatelor prin raportare la costuri, după cum implică și o apreciere de perspectivă cu privire la
evoluția comerțului respectivei societăți.
Dificultățile economice nu trebuie privite doar din prisma unei comparații referitoare la
profitul înregistrat, ci și prin prisma dificultăților desfășurării însăși a activității "
Cauza concedierii este serioasă când măsura angajatorului urmărește exclusiv îmbunătățirea
activității și concedierea unui salariat.
Deși a arătat pe larg și detaliat faptul că instanța nu are căderea de a intra în această analiză,
nefiind în competența acesteia, va demonstra în continuare faptul că decizia de eficientizare a
activității este una reală și oportună.
Mai mult decât atât, este greșită analiza instanței privind existența unei creșteri a cifrei de
afaceri prin raportare doar la primele 6 luni ale anului, în condițiile în care un management eficient
și responsabil analizează mult mai mulți indicatori și este interesat mai mult de existența profitului,
decât de nivelul de creșterea al cifrei de afaceri, o societate având drept scop obținerea de profit, iar
nu exclusiv obținerea unei cifre de afaceri mai mari.
Mai mult decât atât, rezultatele financiare se analizează per an, iar nu per segmente de an,
orice decizie de business luând în considerare atât situația din trecut, dar și prognozele viitoare.

276
 Prin urmare, este nelegal a cuantifica existența unui rezultat favorabil care se bazează însă
exact pe precedenta adoptare a unor măsuri de eficientizare a costurilor. Fiind o societate care își
bazează activitatea pe realizarea de confecții, în mod evident, cel mai important și numeros segment
de personal este cel direct productiv, extrem de important în realizarea activității.
Or, salariul mediu al unui lucrător în fabrică este de 3.000 lei brut/lună, pe când salariul
intimatului-reclamant era de 44.454 lei (brut), fără a lua în considerare costurile adiacente ale
societății cu acest angajat de aproximativ 1.500 Euro/lună (cazare + transport).
Prin urmare, numai prin eliminarea acestui post non productiv s-a realizat o economie de
102.000 Euro/an.
De asemenea, însumând celelalte salarii aferente posturilor desființate, ajungem la suma de
1.053.216 lei/an.
Creșterea costurilor indirecte, chiar dacă este previzibilă, nu determină o imposibilitate de
adoptare a unor măsuri de eficientizare, ci din contră o confirmă.
Nu în ultimul rând, concluzia instanței, conform căreia erau previzibile creșterile salariilor
minime și ale factorilor indirecți, nu face decât să confirme necesitarea adoptării unor măsuri de
reducere a altor costuri/eficientizarea activității. Este de neînțeles raționamentul instanței de fond,
întrucât valorizează, din păcate, exact punctele considerate critice (“așa nu”) ale standardelor de
management precaut al afacerii.
Astfel, la finalul anului 2018, a fost anunțat noul salariul minim brut pe economie, acesta
înregistrând o creștere cu 9% față de anul anterior. De asemenea, adoptarea de către Guvernul
României a OUG nr. 114/2018 a lansat o serie de nemulțumiri în sectorului economic, prețul energiei,
al gazelor înregistrând o creștere care nu ar fi existat fără acest act normativ.
Toate aceste cauze obiective, justifică pe deplin și chiar obligă societățile să adopte măsuri
economice corespunzătoare.
Chiar dacă anul 2018 a fost încheiat pe profit, aceasta nu echivalează cu obligația societății
de a adopta măsuri economice doar când înregistrează pierdere (altfel spus, nu trebuie ca
managementul să înregistreze pierdere pentru a adopta măsuri de reducere a costurilor).
Nu în ultimul rând, în Anexa nr. 1 a arătat impactul pe care l-a avut decizia de reducere a
costurilor. Nu doar că a fost o decizie legală, dar a fost și una eficientă, profitul obținut la finalul
anului fiind datorat în special modului de implementare a acestei decizii.
Instanța de fond realizează din nou o depășire a atribuțiilor și a limitelor învestirii: daunele
morale solicitate de către reclamant, aveau în vedere susținerea unei pretinse discriminări. Cu toate
acestea, o astfel de discriminare nu a fost demonstrată și, pe cale de consecință, nici reținută în
prezenta cauză, prin urmare, instanța ar fi trebuit să le respingă în totalitate.
De altfel, daunele morale acordate pentru simpla reparare a prejudiciului cauzat pentru o
pretinsă nelegală concediere sunt prevăzute de dispozițiile art. 80 din Codul Muncii și limitate:
instanța „va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și
reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul”.
Astfel, „nu se cuvin salariatului daune morale ca urmare a concedierii sale nelegale, având în
vedere, pe de o parte, faptul că el nu a dovedit producerea acestora, iar pe de altă parte, faptul că
repunerea părților în situația anterioară, cu obligarea angajatorului la plata despăgubirilor, conform
art. 80 Codul muncii, constituie o reparație suficientă și echitabilă. Este adevărat că prin concediere
se generează, în mod inerent, o stare de tensiune, de disconfort material și psihic, însă aceasta pot fi
reparată prin restabilirea legalității”.

277
 Dacă s-ar admite teza propusă de instanță, conform căreia daunele morale se acordă pentru
supărări cauzate în mod evident de concediere (de altfel nesusținute de niciun mijloc de probă), ar
însemna că daunele morale ar trebui să se acorde în toate și oricare litigiile în care instanța admite
cererea de chemare în judecată (orice salariat concediat fiind supărat), ceea ce nu poate fi permis.
Astfel, contestatorul nu a probat existența și întinderea prejudiciului moral, a existenței și
întinderii vătămării, nefiind suficientă simpla susținere în sensul lezării onoarei și demnității prin
măsura luată de angajator, chiar dacă această măsură s-a dovedit a fi nelegală.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a obligat subscrisa la plata sumei de 14.000
lei, valoarea fiind nejustificat de mare.
Intimatul-pârât … a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat şi
menţinerea hotărârii ca fiind legală şi temeinică.
Primul motiv de apel - instanța de fond ar fi depășit limitele legale ale controlului judiciar
În primul rând, apelanta-pârâtă face o gravă confuzie între conceptele de nelegalitate și
netemeinice, iar, astfel cum s-a stabilit în jurisprudență, sintagma „depășirea atribuțiilor” presupune
că instanța judecătorească a săvârșit acte care intră în atribuțiile altor organe.
Or, nu i se poate reproșa instanței de judecată interpretarea unui text de lege în alt sens decât
cel pretins de către apelanta-pârâtă, în condițiile în care operațiunile de interpretare și aplicare a
dispozițiilor legale sunt atributul exclusiv al instanțelor de judecată și sunt inerente procesului
decizional.
În al doilea rând, este adevărat că referitor la relația dintre legalitatea, temeinicia și
oportunitatea măsurii desființării locului de muncă, în practica instanțelor se evocă deseori
considerentul că numai angajatorul poate decide asupra modalităților concrete de eficientizare a
activității sale, prin desființarea unor activități și departamente, aceste măsuri intrând în sfera
prerogativei organizatorice a oricărui angajator, instanța fiind chemată să le cenzureze doar din
perspectiva respectării cerințelor de legalitate și temeinicie, neavând drept de apreciere asupra
oportunității adoptării unor astfel de măsuri.
Însă, angajatorul are dreptul să își organizeze activitatea în modul apreciat adecvat scopului
urmărit (pag. 8 para. 4), totodată, are obligația să dispună măsura concedierii cu respectarea art. 65
din Codul muncii.
Obligația instanței de a-și forma convingerea că o astfel de cauză a existat, împinge obiectiv
spre zona limitrofă dintre legalitate și oportunitate. Și aceasta cu atât mai mult, cu cât analiza
existenței cauzei efective, reale și serioase nu trebuie să se facă la modul general ci, dimpotrivă, într-
un fel, in personam, respectiv cu referire directă la cel concediat.
Așadar, sub aspectul unei astfel de cauze, instanța nu trebuie să analizeze numai dacă, odată
apărută, era posibilă, într-adevăr, desființarea unui post, ci dacă acea cauză a impus desființarea
concretă a acelui post care era ocupat de salariatul concediat.
De altfel, prin Decizia nr. 420/2013 referitoare la respingerea excepției de
neconstituționalitate a prevederilor art. 65 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, Curtea
Constituțională a statuat că:
Sintagma ,,cauză reală și serioasă” evocă fapte, ipoteze determinabile care să excludă
abordările subiective. Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, fiind impusă de nevoia
surmontării unor dificultăți tehnice, economice, de imperativul economic al creșterii productivității
muncii, al adaptării la evoluțiile noilor tehnologii. Cauza este serioasă atunci când situația unității
angajatorului este una gravă, amenințând evoluția sau chiar viabilitatea ei.

278
 Toate aceste garanții ar rămâne lipsite de efect dacă nu ar putea fi supuse controlului
instanțelor de judecată, care pot cere administrarea de probe în vederea evidențierii existenței cauzei
reale și serioase ce a determinat desființarea locului de muncă.
Curtea apreciază, așadar, că textul de lege criticat nu urmărește limitarea libertății
angajatorului de a dispune cu privire la modul de administrare a activității economice, ci, din contră,
asigură posibilitatea manifestării acesteia în funcție de factorii obiectivi care o influențează,
excluzând doar o eventuală atitudine abuzivă a angajatorului față de salariat.
Astfel, departe de a reprezenta o încălcare a dispozițiilor constituționale referitoare la
libertatea economică și inviolabilitatea proprietății private, prevederile de lege criticate reprezintă, în
realitate, o expresie a dispozițiilor art. 57 din Constituție, potrivit cărora “Cetățenii români, cetățenii
străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără
să încalce drepturile și libertățile celorlalți.”
Curtea mai reține că încetarea contractului individual de muncă nu este permisă prin voința
unilaterală a angajatorului, pentru motive invocate arbitrar, astfel încât prin asemenea măsuri să fie
îngrădit dreptul la muncă.
În consecință, este real că instanța nu poate analiza oportunitatea “reorganizării societății” din
punct de vedere managerial, însă, poate și trebuie să analizeze caracterul real, serios și obiectiv al
cauzei desființării postului, respectiv că motivele, datele și strategiile invocate ca vizând
eficientizarea activității există și sunt temeinice și că nu disimulează realitatea.
Apelanta-pârâtă nu a precizat în Decizia de concediere care sunt funcțiile productive și
funcțiile neproductive, desființând în mod arbitrar posturile ocupate de anumiți salariați (mulți dintre
ei având oricum alt temei de încetare a raporturilor de muncă - pensionare, demisie etc).
În mod judicios a reținut și instanța de fond, dacă postul ocupat de către intimatul-reclamant
nu mai era necesar în activitatea societății, aceasta din urmă nu ar fi redistribuit toate atribuțiile acestui
post către alți salariați, majorându-le acestora în mod semnificativ salariul.
În plus, postul ocupat de către intimatul-reclamant, de director tehnic producție, a fost ocupat
de către dl. …, conform Contractului de angajare depus de către apelanta-pârâtă pentru termenul de
judecată din 21.01.2020.
Astfel, cu o zi înainte de concedierea intimatului - reclamant dl. … a fost detașat de …
(asociatul majoritar) în cadrul Societății, urmând a ocupa funcția de director tehnic al producției.
Contrar afirmațiilor apelantei-pârâte, faptul că dl. … a fost detașat de dl. … de la …la … și
nu încadrat ca salariat al … nu este de natură să înlăture faptul că postul intimatului-reclamant, de
director tehnic producție, nu a fost desființat efectiv. Or, … și dl. … dețin societatea … (sunt asociații
săi), iar în verificarea concedierii individuale, trebuie analizată efectivitatea desființării postului și nu
operațiunea prin care acest post este ocupat ulterior.
Precizează că și intimatul-reclamant, la fel ca dl. …, a avut contract de muncă încheiat cu …
pe întreaga perioadă în care s-a aflat în România pentru a presta activități pentru …, având în vedere
că activitatea de director tehnic este una complexă, ce implică o conlucrare strictă cu societatea-mamă
(inclusiv deplasări și întâlniri frecvente cu dl. …, director …
Din simpla lecturare a termenilor contractuali existenți în contractele de muncă a celor doi
salariați, se poate observa cu ușurință că dl. … a preluat nu numai postul intimatului-reclamant, dar
și beneficiile salariale ale acestuia (salariu, mașină, locuință, deplasări etc.).
La fel, dl. …, director general al …, la momentul concedierii intimatului-reclamant nu mai
era salariat al …, ci doar al societății-mame, …

279
 Apelanta-pârâtă a refuzat să depună la dosar contractul acestuia, refuz din care înțelegem că
și acesta a fost detașat conform art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 16/2017 privind detașarea salariaților
în cadrul prestării de servicii transnaționale.
În consecință, independent de faptul că dl. … are încheiat contract de muncă cu … sau cu
societatea-mamă …, cert este că activitatea sa se desfășoară în cadrul …, ocupând același post pe care
îl ocupa intimatul-reclamant (și care era menționat în Decizia de concediere că ar fi neproductiv), cu
aceleași beneficii salariale.
Mai mult decât atât, trebuie precizat că, la momentul concedierii, în cadrul societății mai exista
un post de director producție (denumire internă), astfel cum rezultă din statul de funcții depus la
termenul de judecată din 12.11.2019 (înscris pe care apelanta-pârâta a refuzat să-l depună, afirmând
că nu există, deși în art. 65 din Regulamentul Intern se prevedea clar că există state de funcții).
În Hotărârea Adunării Generale a Asociaților din 31.01.2019 - Anexa 1, se menționează că
atribuțiile intimatului-reclamant de Management operativ linii de producție A1 se redistribuie
salariatei … (ce ocupă funcția de Coordonator producție A1).
Chiar dacă s-ar raporta la înscrisurile depuse de către apelanta-pârâtă (cu mențiunea că, astfel
cum rezultă din probe și precizările sale, contractele și fișele de post nu sunt actualizate), atât
intimatul-reclamant, cât și cele două salariate ocupau funcții de conducere (director - coordonatori
linii de producție), având atribuții similare.
În acest context, Societatea trebuia să menționeze care sunt criteriile în baza cărora a fost
desființat tocmai postul ocupat de către intimatul-reclamant și nu al celorlalți salariați care ocupau un
post identic/similar. Selecția salariatului afectat de concediere se impunea cu atât mai mult cu cât art.
55 din Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul Societății impune o astfel de procedură
prealabilă în cazul reducerii de personal.
Astfel, încetarea raporturilor de muncă, în sensul art. 65 din Codul Muncii nu se poate
întemeia pe criterii subiective sau autocrate ale angajatorului, ci pe criterii obiective şi general
aplicabile angajaților.
Cum în mod judicios s-a statuat și în jurisprudență, deși legea nu prevede expres, totuși
caracterul obiectiv al concedierii individuale, întemeiată pe art. 65 din Codul Muncii nu poate fi
salvgardat decât prin stabilirea unor criterii transparente publice și imparțiale de distincție între
posturile afectate de măsura reorganizării, care să fie de natură a se subsuma cauzei reale și serioase,
impuse de art. 65 din Codul Muncii. Mai mult, angajatorul trebuie să prezinte toată documentația care
să reflecte exact și obiectiv întreg procesul organizațional și care să permită instanței să verifice în
concret și punctual toate permutările de posturi și corelativ de salariați și temeiurile reale si obiective
ale acestor măsuri. Din punct de vedere legal simpla restructurare a unităților operaționale ale
angajatorului nu echivalează cu desființarea efectivă a locurilor de munca, după cum nici redenumirea
acestora nu poate valora juridic cauza reală și serioasă a încetării contractelor de muncă sau de
schimbare a anumitor lucrători în derularea raporturilor de muncă.
Apelanta-pârâtă face o amplă analiză exclusiv asupra costurilor reduse prin concedierea
reclamantului, fără a arăta în concret în ce au constat dificultățile economice ale Societății invocate
în Decizia de concediere, dar și în cuprinsul cererii de apel.
Este adevărat că prin concedierea unuia sau a mai multor salariați se ajunge la o reducere de
costuri salariale, dar acest motiv nu poate justifica concedierea acestora, apelanta-pârâtă făcând o
gravă confuzie între cauza si efectele concedierii.

280
 Motivele precizate în Decizia de concediere nu sunt apte să dovedească caracterul real și serios
al concedierii, având valoarea unor simple situații ipotetice (previziuni) care nu au nicio legătură cu
postul ocupat de către salariat.
Caracterul nereal al motivelor prezentate în Decizia de concediere transpare fără putință de
tăgadă, susținându-se că prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților din 31.01.2019 s-au
identificat diverse dificultăți economice ce vor fi întâmpinate de Societate în cursul anului 2019.
Presupusele dificultăți economice au fost prezentate în mod probabilistic, întrucât la
momentul emiterii Hotărârii Adunării Generale a Asociaților din 31.01.2019, Societatea înregistra un
profit spectaculos comparativ cu anii trecuți, astfel cum reiese din certificatul constatator al Societății
și din extrasele financiare publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice:
Perioadă de raportare Pierdere/Profit Salariați 2016 - 2.228.905 ron 1343, 2017 - 1.890.742 ron
1005 şi 2018+ 3.187.206 ron 1215.
Astfel, comparativ cu anul 2017, în anul 2018, societatea nu numai că a înregistrat un profit
de peste 4 milioane de lei, dar a și angajat mai mult de 200 de salariați în perioada de referință. Prin
urmare, se poate constata că invocarea unor presupuse constrângeri financiare, ce impun reducerea
cheltuielilor cu personalul, nu are corespondent faptic în cauza analizată.
Mai mult decât atât, astfel cum rezultă din raportările contabile din 2019, la momentul
concedierii salariatului, apelanta-pârâtă avea certitudinea că situația financiară și producția vândută a
societății era una foarte bună, aceasta înregistrând o cifră de afaceri și un profit mai mare chiar și
comparativ cu anul 2018 - trimestrul I:
Perioadă de raportare Cifra de afaceri (producția vândută) Profit/Pierdere
01.01.2018-30.06.2018 54.492.289 RON -2.411.823 RON
01.01.2019-30.06.2019 55.894.744 RON 685.320 RON
În plus, presupusa economie realizată cu concedierea intimatului-reclamant nu există, întrucât,
imediat după concedierea acestuia, respectiv pe 24.06.2019, Societatea a majorat salariile mai multor
salariați alocați Departamentelor de Producție A1 și A2-4 (toți fiind înregistrați în REVISAL ca
ocupând funcția de Inginer Tricotaje, confecții), astfel cum rezultă din extrasele din REVISAL.
Total majorări salariale după concediere 56.367.
Astfel, deși prin Hotărârea AGA din 31.01.2019 s-a susținut că se desființează postul
intimatului-reclamant pentru a se face economie în privința costurilor cu personalul, din extrasele
REVISAL rezultă că Societatea, imediat după concedierea acestuia, a majorat salariile celorlalți
salariați, costurile dublându-se practic.
Astfel cum a reținut în mod judicios și instanța de fond, având în vedere faptul că Societatea,
la momentul concedierii intimatului-reclamant, avea un număr de aprox. 1200 salariați, era firesc să
menționeze în Decizia de concediere în mod concret de ce nu mai era nevoie exact de postul
salariatului.
În justificarea daunelor morale nu am invocat doar discriminarea, ci și stresul cauzat
intimatului-reclamant cauzat de pierderea locului de muncă, la o vârstă destul de înaintată. În plus,
astfel cum a relatat și martora audiată în cauză stresul cauzat de iminența pierderii locului de muncă
i-a afectat și căsnicia intimatului-reclamantului, iar la frustrarea generată de modalitatea în care a
acționat apelanta-pârâtă, destrămarea iluziilor privind continuarea raporturilor de muncă cu aceasta
și obținerea veniturilor necesare traiului, s-a adăugat și supărarea de a pierde locuința în care
intimatul-reclamant a locuit 9 ani de zile și unde acesta avea stabilită reședința în România.

281
 În cauza dedusă judecății, reținând culpa procesuală a apelantei-pârâte în declanșarea
prezentului litigiu, în mod corect instanța de fond a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor de
judecată.
Cu privire la valoarea cheltuielilor de judecată: onorariul avocațial acordat de instanța de fond
a fost de 12.800 RON (întrucât aprox. 1200 RON au fost cheltuielile de deplasare - la care ar trebui
să se adauge și cele de la ultimul termen, care nu au putut fi valorificate), adică aproximativ 2% din
valoarea.
Cu privire la complexitatea cauzei: complexitatea cauzei rezultă din petitele cererii de
chemare în judecată și specificul speței, care a generat două dosare în domenii de expertiză distincte;
Cu privire la munca prestată: a formulat cerere de chemare în judecată, răspuns la întâmpinare,
precizări, note scrise și concluzii scrise (toate actele procesuale prevăzute de lege); a participat la
toate cele 5 termene de judecată; a formulat diverse note scrise și a asigurat reprezentarea juridică a
clientului și în dosarul disjuns din acest dosar.
În plus, precizează că onorariul avocațial a fost perceput în mod global, vizând orice acte
conexe contestației formulate împotriva deciziei de concediere (inclusiv căile de atac și dosarul
disjuns).
Prin răspunsul la întâmpinare, apelanta a solicitat respingerea apărărilor intimatului ca
neîntemeiate şi admiterea apelului aşa cum a fost formulat.
Examinând sentinţa civilă apelată, potrivit motivelor invocate cât şi dispoziţiilor legale
incidente în materie, în conformitate cu prevederile art. 479 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă
Curtea reține următoarele:
Instanța de apel va avea în vedere prevederile art. 477 alin. 1 Cod procedură civilă privind
limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a apelat, respectiv faptul că în cauză
a declarat apel numai pârâta care a criticat hotărârea Tribunalului cu privire la soluția de admitere în
parte a cererii de chemare în judecată și de anulare a deciziei de concediere nr. 127/06.12.2017, cu
consecința reintegrării reclamantului şi plății de despăgubiri în favoarea salariatului pe perioada de la
data concedierii până la data reintegrării efective, acordarea unor daune morale şi plata cheltuielilor
de judecată.
Deși apelul are efect devolutiv, provocând o nouă judecată asupra fondului, atât în fapt, cât
și în drept, nu poate fi ignorat faptul că acesta este o cale de atac îndreptată împotriva hotărârii
pronunțate în primă instanță, prin care se asigură controlul judiciar de către o instanță de grad superior,
în limitele stabilite de partea care a declarat apel în situația motivării apelului, cum este cazul în speță,
dar în egală măsură de ceea ce s-a supus judecății în primă instanță.
Prin urmare, reținând aceste limite ale efectului devolutiv, determinate de ceea ce s-a apelat,
celelalte dispoziții ale hotărârii primei instanțe ce nu fac obiectul apelului declarat au dobândit de la
pronunțarea sentinței autoritate de lucru judecat.
Cu aceste considerații prealabile, Curtea constată că apelul este nefondat pentru argumentele
ce se succed.
Sub un prim aspect, Curtea reține că ipoteza art. 65 alin.2 din Codul muncii consacră un caz
de concediere pentru motive neimputabile salariatului, fiind îndeplinită ori de câte ori desființarea
postului este efectivă, urmare a voinței exprimate neechivoc în acest sens de organul deliberativ al
societății și nu disimulează realitatea.
De asemenea, conform art. 78 din Codul muncii concedierea dispusă cu nerespectarea
procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută, iar art. 79 din Codul muncii prevede că
în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de

282
drept decât cele precizate în decizia de concediere, iar art. 272 din Codul muncii prevede că sarcina
probei în litigiile de muncă revine angajatorului.
Din coroborarea acestor dispoziții legale reiese că angajatorul are obligația de a face proba
cauzei reale și serioase a desființării locului de muncă al salariatului, respectiv că nu se pot invoca în
fața instanței alte motive de fapt și de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Sub acest aspect, Curtea reține că, deși, angajatorul are dreptul exclusiv de a-şi organiza
activitatea, acest drept nu este absolut. El are ca și limite drepturile salariaților de a fi protejați
împotriva concedierilor nelegale, iar instanței de judecată trebuie să i se recunoască dreptul de a
verifica dacă sunt întrunite condițiile legale ale concedierii, adică dacă desființarea postului are o
cauza reală și serioasă sau daca este vorba de o disimulare a cauzei.
Este adevărat că instanța nu poate analiza oportunitatea reorganizării activității societății, însă,
poate și trebuie să analizeze caracterul real, serios și obiectiv al cauzei desființării postului, faptul că
măsurile, datele, strategiile invocate ca vizând „reorganizarea” există și sunt temeinice.
În caz contrar, lipsa posibilității instanței de a analiza aceste aspecte ar echivala, practic, cu
încălcarea accesului la justiție, așa cum acesta este garantat de art. 6 alin. 1 din CEDO.
Și în jurisprudența în materie a Curții Constituționale s-a constatat că prevederile art. 65 alin.
2 din Codul muncii ,,stabilesc condițiile în care angajatorul poate dispune concedierea salariatului din
motive ce nu îi sunt imputabile acestuia. Aceste condiții urmăresc să stabilească un echilibru între
cele două părți ale contractului de muncă, respectiv între necesitatea de a asigura angajatorului
libertatea de a dispune cu privire la desființarea unor locuri de muncă atunci când considerente
obiective o impun - dificultăți economice, transformări tehnologice, reorganizarea activității, etc. - ,
pe de o parte, și nevoia de a proteja salariatul de o eventuală atitudine abuzivă a angajatorului, de
cealaltă parte.
Pentru aceste rațiuni, legea prevede nu doar cerința ca desființarea locului de muncă să fie
efectivă, ci și pe aceea de a fi justificată de o cauză reală și serioasă sau, altfel spus, de a fi determinată
de o cauză obiectivă, de o anumită gravitate care să impună, cu adevărat, această măsură ” (Decizia
nr. 420/15.10.2013, Decizia nr. 23/24.01.2013).
Reorganizarea activității este fără îndoială în aprecierea exclusivă a angajatorului, dar nu este
suficient să se opună doar o restructurare a activității pentru a conferi temeinicie deciziei de
concediere, ci trebuie să se dovedească că reorganizarea a impus, în mod obiectiv și necesar,
desființarea unui anumit post, adică o legătură de tip cauză și efect, între reorganizarea societății și
desființarea postului, pentru a imprima un caracter real desființării postului și a dovedi că măsura nu
a putut fi evitată în procesul de reorganizare a societății.
Problema care se pune în speța de față, este aceea a analizei caracterului real, efectiv și serios
al măsurii concedierii, care l-a afectat pe intimatul din prezenta cauză.
Concedierea ce face obiectul prezentei discuții nu a fost una reală și serioasă, contrar
susținerilor din cuprinsul cererii de apel.
Tribunalul a făcut o aplicare corectă a legii, considerentele de fapt și de drept ce au stat la baza
soluției pronunțate fiind pertinente, astfel că în cele ce urmează vor fi făcute numai anumite precizări,
Curtea însușindu-și în totalitate constatările instanței de fond.
La analiza condițiilor de fond ale concedierii, Curtea de apel va avea în vedere dispozițiile art.
65 alin. (2) din Codul muncii, republicat, potrivit cărora desființarea locului de muncă trebuie să fie
efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Desființarea postului nu trebuie să fie abuzivă, dar nici arbitrară. Așa fiind, cauza reală și
serioasă nu este suficient să fie doar declarată, afirmată, ea trebuie să aibă suport probator.

283
Verificarea acestor cerințe nu poate fi făcută fără a se ține seama de contextul în care au fost adoptate
măsurile de reorganizare ale societății prin hotărârea consiliului de administrație din data de
31.01.2019.
În speţă, prin Decizia de concediere nr. 227 din 19.06.2019 intimata a dispus desfacerea
contractului individual de muncă încheiat între aceasta şi contestator în baza art. 65 alin. 1 din Codul
muncii, începând cu data de 20.06.2019.
În cuprinsul deciziei contestate, Curtea reține că măsura concedierii și desființarea postului se
circumscriu următoarelor motive de fapt: existenţa unei scăderi semnificate a comenzilor primite de
la clienţi în anul în curs, cifra de afaceri a societăţii în conformitate cu bugetul estimat pentru anul
2019 va fi redusă cu 858.600 euro în comparaţie cu cea a anului 2018; societatea a constatat creşteri
semnificative ale costurilor cu salariile angajaţilor din cauza creşterii salariului minim pe economie;
societatea a luat în considerare creşterile de preţ ale factorilor indirecţi de producţie ce se vor reflecta
direct în buget; se impune externalizarea unor părţi ale activităţii datorită lipsei forţei de muncă de pe
piaţa din România; calitatea produselor … confecţionate de Societate nu a atins standardul de calitate
stabilit la nivelul societăţilor din grup, ducând la reduceri semnificative a vânzărilor, societatea fiind
nevoită să reorganizeze managementul calităţii desfăşurat intern.
De fapt, apelanta a reiterat în decizie motive menţionate în Hotărârea Adunării Generale a
Asociaţilor Societăţii … din 31.01.2019, care se bazau pe previziuni efectuate la începutul anului,
fără a indica, în concret, la momentul concedierii intimatului contestator care era situaţia economică
a intimatei apelante atunci şi de ce redresarea din acest punct de vedere al societăţii apelante s-ar fi
putut realiza doar prin desfiinţarea postului contestatorului , alături de alte 7 posturi, în contextul în
care societatea intimată are sute de angajaţi (numărul mediu de salariaţi fiind 1159). Salariul minim
garantat în plată se majorează în fiecare an, iar creşterile de preţ ale factorilor indirecţi de producţie
sunt periodice şi oarecum previzibile, neavând caracter extraordinar.
Astfel, instanța de apel constată că actul decizional premergător actului concedierii nu
cuprinde și nu are atașată o notă de fundamentare, studiu, date statistice, financiare, etc. care să
constea într-o analiză a activității, a organigramei, a structurii de personal sau a altor indicatori care
să lămurească motivele desființării postului de director tehnic și cu atât mai puțin, legătura dintre
aceste date, indicatori, cifre, analize, etc. și postul ocupat de salariatul concediat.
Or, desființarea postului contestatorului și al altor angajați a fost motivată de reducerea
comenzilor, creșterea unor costuri, necesitatea de reducere a costurilor, într-un cuvânt, pe baza unor
prognoze financiare de îmbunătățire și eficientizare a activității.
Cu alte cuvinte, nu sunt indicate elementele care au condus la desființarea, în concret, a
anumitor posturi considerate nelucrative și nici nu a fost întocmită o analiză a resurselor de personal,
care să explice cel puțin pentru postul ocupat de intimat, de ce angajatorul a considerat în concret că
postul salariatului concediat este excedentar și nu se mai justifică a fi menținut în organigrama de
personal.
Totodată, în pofida susținerii apelantei care arată că „alegerea personalului supus
disponibilizării este un atribut exclusiv al angajatorului ce nu poate fi cenzurat de către instanță”, în
realitate legiuitorul impune ca și cauză a concedierii desființarea a chiar locului de muncă ocupat de
salariatul concediat, desființare care în toate cazurile nu poate avea nici o legătură cu persoana
salariatului, ci este justificată exclusiv de necesitatea desființării unui anumit loc de muncă, cât și de
precizarea și dovedirea de către angajator a existenței unor motive reale și serioase pentru desființarea
locului de muncă ocupat de salariatul concediat.

284
 Susținerea apelantei, anterior menționată, contravine fundamental tocmai esenței acestui tip
de concediere care exclude orice culpă a salariatului concediat și orice legătură cu persoana acesteia
sau a unor criterii în funcție de care să fie „desemnat” salariatul concediat, întrucât, potrivit art. 65
din Codul muncii, nu poate fi concediat decât salariatul al cărui post a fost desființat.
Reținând efectivitatea desființării postului, prin suprimarea din organigramă, așa cum susţine
apelanta pe baza organigramelor depuse la dosar, înainte și după desființarea postului, Curtea are în
vedere că simpla desființare a locului de muncă nu este suficientă pentru a conferi temeinicie măsurii
concedierii întemeiate pe art. 65 din Codul muncii, ci este necesar ca aceasta să aibă o cauză reală și
serioasă, ceea ce înseamnă că trebuie analizate premisele desființării postului, a faptului că
angajatorul a avut în vedere unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana salariatului. Se
impune, așadar, să se verifice dacă aceste motive există și sunt justificate obiectiv, dacă măsura
desființării postului a fost necesară și a fost luată în scopul prevăzut de lege.
Aşa cum a reţinut instanţa de fond, în ciuda previziunilor de la începutul anului, la momentul
concedierii contestatorului intimata nu întâmpina dificultăţi economice, aspect probat de bilanţul
pentru perioada 01.01.2019-30.06.2019, depus în copie la dosar, cifra de afaceri fiind mai mare decât
cea aferentă perioadei similare din anul 2018, chiar dacă au crescut cheltuielile cu personalul şi, spre
deosebire de perioada 01.01.2018-30.06.2018, când societatea a înregistrat o pierdere 2.411.823 lei,
societatea intimată a înregistrat profit net de 685.320 lei.
Din perspectiva motivației reducerii costurilor invocate de angajator, instanța de apel are în
vedere că orice desființare de post conduce la o reducere a cheltuielilor salariale și, astfel, a costurilor
în general, dar nu sunt arătate criteriile pentru care se renunță la un anumit post/anumite posturi în
detrimentul altora.
Or, o asemenea dovadă trebuie făcută de angajator din punctul de vedere al caracterului real
și serios al măsurii, prevăzut de art. 65 alin. 2 din Codul muncii, dovadă care odată făcută exclude și
caracterul arbitrar al măsurii.
De asemenea, motivele care au determinat măsura trebuie să prezinte o anumită gravitate,
adică să existe o proporționalitate cu importanța măsurii adoptate.
Însă, susţinerile apelantei privind cheltuielile pe care societatea le-a economisit prin
desființarea postului ocupat de către intimat (ale cărui atribuții au putut fi preluate de alți angajați) a
fost de 54.245 lei/lună, respectiv 650.940 lei/an sunt contrazise de situaţia contului de profit şi
pierdere la data de 31.12.2019, care atestă faptul că, costurile salariale au crescut în 2019 comparativ
cu anul 2018 cu suma de 4.858.738 lei.
De asemenea, din extrasul financiar pe anul 2019 depus la dosar de către intimat rezultă că
cifra de afaceri netă este în sumă de 161.950.220 şi profit în valoare de 3.290.497 lei, astfel că cifra
de afaceri şi profitul societăţii nu au scăzut contrar previziunilor făcute la 1 ianuarie 2019.
Curtea reţine că societatea nu se confrunta cu dificultăți financiare, aceasta înregistrând un
profit mare atât la data emiterii deciziei de reorganizare, cât și ulterior, la momentul concedierii
salariatului; creșterea salariului minim pe economie și a factorilor de producție se realizează anual și
a fost insignifiantă în anul 2019 comparativ cu anii anteriori.
Susţinerea apelantei că a decis desfiinţarea postului contestatorului întrucât nu este o funcţie
direct productivă, iar personalul direct productiv este factorul de resursă umană esenţial în procesul
de producţie al societăţii nu poate fi reţinută.
Corect a reţinut prima instanţă că, argumentul prezentat nu reprezintă un motiv temeinic de
desfiinţare a postului intimatului, având în vedere tocmai faptul că personalul direct productiv era
numeros şi era necesară existenţa unui număr suficient de persoane care să asigure conducerea şi

285
coordonarea activităţii, din organigrama societăţii nerezultând că ar fi existat alte persoane cu funcţii
de conducere cu atribuţii similare contestatorului, iar din faptul că atribuţiile acestuia au fost preluate
de mai multe persoane rezultă că funcţia de director tehnic îndeplinită de contestator nu a dispărut ca
necesitate funcţională.
Deşi apelanta a depus la dosar înscrisuri din care rezultă că au existat mai multe plângeri cu
privire la calitatea produselor sale, ceea ce justifică luarea de măsuri pentru a fi eliminate aceste
probleme, însă aceasta nu a motivat în nici un fel de ce în acest proces de reorganizare a
managementului calităţii se impunea desfiinţarea postului contestatorului, care sunt motivele pentru
care acesta nu poate fi păstrat în funcţie, în contextul în care acesta avea atribuţii cu relevanţă în ce
priveşte calitatea produselor, astfel cum rezultă din Anexa 1 - redistribuirea activităţilor, precum:
verificarea prin sondaj a producţiei, planificarea şi controlul producţiei, control final pentru fiecare
linie de producţie, atribuţii ce au fost preluate de ...
În situaţia în care apelanta ar fi considerat că vinovat de neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu
este intimatul prin neluarea măsurilor necesare astfel încât calitatea produselor … confecţionate de
societate să atingă standardul de calitate stabilit la nivelul societăţilor din grup, atunci decizia de
concediere trebuia emisă pentru motive care ţin de persoana salariatului.
Deși este adevărat că instanța nu este competentă a aprecia asupra utilității sau oportunității
menținerii locului de muncă, acestea fiind atributele angajatorului, nu este mai puțin adevărat că
instanța este chemată a verifica legalitatea și temeinicia concedierii prin prisma cerințelor prevăzute
de lege, mai sus redate, în aceste condiții, deși instanța nu poate cenzura hotărârea de eficientizare a
activității, sub aspectul utilității acesteia pe aspect organizatoric, este obligată să verifice dacă măsura
luată nu este disimulată.
Concedierea este legală numai în măsura în care angajatorul a dovedit prin probatoriul
administrat că măsură nu disimulează realitatea, ci concretizează o strategie a acesteia de îmbunătățire
a activității, sub diferite aspecte (nu întotdeauna de ordin economic, unele fiind de ordin pur
organizatoric).
Or, așa cum și anterior s-a arătat, în cauză nu a fost făcută nici o probă sub aceste aspecte.
Angajatorul nu a dovedit că reorganizarea și restructurarea activității a fost impusă de nevoile
unității, la dosar nefiind depuse studii sau prospecțiuni privind îmbunătățirea activității.
Pentru a justifica desființarea postului, a invocat aspectele economice ale societății, iar
dificultățile financiare nu au fost dovedite, astfel cum anterior s-a arătat.
Toate aceste aspecte de fapt conduc la ideea că nu a existat o cauză reală și serioasă a
desființării postului intimatului câtă vreme apelanta s-a bazat la luarea acestei măsuri pe situații
ipotetice (pe previziuni), iar nu pe elemente concrete de fapt.
Or, conform jurisprudenței, nu se poate vorbi despre realitatea și seriozitatea cauzei
desființării postului, în condițiile descrise mai sus, în care această măsură a avut la bază, în principal,
ipoteze și abstracțiuni ale conducerii societății.
Nu se poate reține în cauză nicio depășire a atribuțiilor de către prima instanță, care ar fi
analizat oportunitatea și nu legalitatea măsurii de concediere, întrucât motivele pe care Tribunalul și-
a întemeiat soluția cu privire la legalitatea deciziei de concediere se referă la faptul că intimata nu a
probat îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art.65 din Codul Muncii.
Cu privire la admiterea cererii de acordare a daunelor morale în cuantum de 1000 euro, Curtea
reține dispozițiile art. 253 din Codul muncii potrivit cărora angajatorul este obligat, în temeiul
normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în

286
care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii
obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Prin urmare, pentru a se stabili obligația angajatorului de plată a daunelor morale, este necesar
să se dovedească o faptă ilicită săvârșită de acesta, un prejudiciu cauzat angajatului și legătura de
cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Fapta ilicită este reprezentată de concedierea nelegală a angajatului.
Daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenței fizice a persoanei,
integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional, iar pentru
acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei angajatorului, ci trebuie dovedite daunele
morale suferite.
Pentru acordarea daunelor morale, este nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate
care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere
a instanței.
În speță, încetarea nelegală, din inițiativa angajatorului, a contractului individual de muncă,
este în măsură să determine sentimente de nedreptate și de angoasă determinate de pierderea locului
de muncă, această faptă a angajatorului a produs prejudicii morale contestatorului, afectându-l psihic,
creându-i o stare de supărare, depresie, astfel cum a declarat martora …, există legătură de cauzalitate
între fapta apelantei și prejudiciul produs intimatului.
Prejudiciul moral nu se repară în mod exclusiv prin acordarea unei sume de bani, ci și prin
alte modalități care să asigure o satisfacție echitabilă părții prejudiciate, concluzie ce rezultă și din
jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a reținut în anumite cazuri
că simpla recunoaștere a încălcării unor drepturi fundamentale constituie o satisfacție suficientă
pentru repararea prejudiciului moral.
În concluzie, prin constatarea caracterului netemeinic al concedierii s-a realizat o anumită
satisfacție de natură a compensa prejudiciul moral suferit de către intimat , insuficientă însă pentru
repararea adecvată, integrală, a acestui tip de prejudiciu în raport de circumstanțele particulare ale
cauzei, impunându-se și acordarea unei sume de bani.
Cu privire la cuantificarea în bani a prejudiciului moral, având în vedere perioada dintre data
concedierii și data pronunțării hotărârii primei instanțe (iunie 2019 - martie 2020), Curtea constată că
suma de 1000 euro, stabilită de prima instanță, este în măsură să acopere prejudiciul moral suferit de
intimatul.
În ce privește cenzurarea cheltuielilor acordate în fond, Curtea constată că apelanta a fost
obligată la plata a 14.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat conform
înscrisurilor de la dosar fond.
Nu vor fi reținute apărările apelantei-intimate vizând reducerea cuantumului acestora, în
raport de complexitatea cauzei şi de munca apărătorului contestatorului, constând în formularea
cererii de chemare în judecată, a răspunsului la întâmpinare,note scrise și asistența juridică acordată
la cele cinci termene de judecată în fața primei instanțe şi la un termen în apel, onorariul avocațial a
fost perceput în mod global, vizând orice acte conexe contestației formulate împotriva deciziei de
concediere (inclusiv căile de atac și dosarul disjuns) valoarea cheltuielilor de judecată are un caracter
justificat, fiind apreciată ca rezonabilă și suficientă.
Practica judiciară invocată de apelanta-intimată nu constituie izvor de drept, instanţa trebuind
să se bazeze în pronunţarea unei soluţii pe temeiuri de fapt și de drept aplicabile speţei dedusă
judecăţii, corespunzător obiectului acţiunii şi circumstanţelor particulare ale cauzei, şi pe propria
convingere rezultând din analiza situaţiei de fapt raportată la probele administrate în cauză.

287
 În consecință, în conformitate cu dispoziţiile art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă
va fi respins ca nefondat apelul declarat de intimată.
Ca parte care a pierdut procesul în sensul prevederilor art. 453 alin. 1 din noul Cod de
procedură civilă, va fi obligată apelanta-intimată să plătească intimatului-contestator suma de 476 lei
reprezentând cheltuieli de transport, dovedite ca efectuate potrivit facturii fiscale nr.
0130/13.07.2020.

10. Titlu: Asigurări sociale

Cuprins pe materii: Pensie. Adeverinţă pentru recalcularea pensiei ce cuprinde veniturile brute.
Principiul contributivităţii
Legislaţie relevantă: art. 2 lit. e) Legea nr. 19/2000
Rezumat: Veniturile din adeverinţă trebuie arătate din ce sunt ele compuse pentru a putea verifica
atât instanţa, cât şi Casa de Pensii care sunt veniturile deja avute în vedere şi care sunt cele ce nu
au fost luate în calcul. Menţiunea generală a angajatorului, că au fost plătite contribuţiile conform
dispoziţiilor legale în vigoare, nu confirmă că au fost plătite contribuţiile exact pentru aceste sume
de adeverinţă.

Decizia civilă nr. 563/29.09.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin acțiunea reclamantului … a contestat decizia de pensie nr. 211626/31.10.2019 a Casei

de Pensii, a solicitat anularea acestei decizii și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, cu luarea
în considerare a veniturilor din adeverința nr. 9120/237/19.08.2019. A solicitat și obligarea pârâtei
la plata de daune pentru diferența de pensie de la data cerere de recalculare.
În fapt, reclamantul a fost pensionat în anul baza Legii nr. 19/2000 pentru vârstă standard și
stagiul complet de cotizare. Din verificările efectuate de reclamant, acesta susține că punctajul mediu
anual calculat de către pârâta Casa de Pensii nu corespunde situației reale, întrucât nu au fost avute la
calcul toate veniturile realizate de reclamant, ci numai pe cele înscrise în carnetul de muncă.
A mai arătat reclamantul în acțiunea sa că s-a adresat pârâtei în anul 2008, în baza art.107 din
Legea nr. 263/2010, pentru luarea în calcul a tuturor veniturilor realizate, pentru perioada angajări și
până la 1.04.2001. Prin adeverința nr. 9120/237/19.08.2019 se face dovada că a realizat venituri mai
mari decât cele înscrise în carnetul de muncă. În carnetul de muncă au fost înregistrate salariile de
încadrare corespunzătoare categoriei de calificare, funcției, gradului.
În realitate, reclamantul susține, că a avut venituri mult mai mari. În afară de acestea a realizat
și venituri din ore suplimentare și muncă peste programul normal de lucru. A invocat reclamantul
principiul contributivității întrucât pentru fiecare drept salarial încasat au fost plătite contribuțiile de
către angajator.

288
 În drept a invocat Legea nr. 19/2000, Decizia ÎCCJ nr. 19/ 2011, OUG nr. 4/2005, HG nr.
1554/2004, OUG nr. 1000/2008, OUG nr. 209/2008, Legea nr. 263/2010.
Prin întâmplare Casa de Pensii a solicitat respingerea contestației ca nefondată.
Veniturile brute din adeverința nr. 9120/237/19.08.2019, eliberată de …, nu a putut fi
valorificată la determinarea drepturilor de pensie, potrivit art. 165 alineatul 1 și 2 din Legea nr.
263/2010. Nu toate sporurile salariale sunt avute în vedere la determinarea cuantumului pensiei, ci
doar acele sporuri care au avut caracter permanent și care, după 1.04.1992 au făcut parte din baza de
calcul a pensiilor, conform legislației anterioare.
În drept, intimata a invocat dispozițiile Legii nr. 263/2010, Hotărârea Guvernului nr.257/2011.
Prin sentința civilă nr.267/1.07.2020 Tribunalul Brăila a respins ca nefondată contestația
formulată de contestatorul … în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că din adeverința nr. 9120/237/19.08.2019
rezultă doar salariile brute realizate de contestator, în perioada 4.10.1972-18.08.1973, 15.05.1976-
1.04.2000 și nu rezultă din ce anume sunt compuse veniturile brute, dacă reprezintă doar salariul de
încadrare sau include și sporuri, prime etc, în acest din urmă caz, fiind necesar să se precizeze și
temeiul legal în baza căruia au fost plătite sumele ce exced salariului de încadrare.
Referitor la veniturile lunare brute realizate menționate în adeverința 9120/237/19.08.2019,
Tribunalul a apreciat că în mod legal nu au fost reținute la valorificarea drepturilor de pensie, întrucât
la determinarea punctajului mediu anual s-au utilizat salariile brute sau nete, așa cum au fost înscrise
în carnetul de muncă al contestatorului, cu respectarea prevederilor art. 165 alineatul 1 din Legea nr.
263/2010.
Plata contribuțiilor la asigurările sociale de stat pentru veniturile încasate nu constituie o
condiție suficientă pentru luarea în considerare la recalcularea pensiei deoarece veniturile trebuie să
aibă și caracter permanent, iar după 1 aprilie 1992 acestea trebuie să fi făcut parte din baza de calcul
a pensiilor, conform legislației anterioare.
În ceea ce privește celelalte două adeverințe 9110/6809/20.07.2019 și 9110/6810/26.07.2019,
din buletinul de calcul al Casei de Pensii rezultă că aceste adeverințe au fost valorificate de către
intimată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul … criticând soluția pronunțată de prima
instanță sub următoarele aspecte:
În speță trebuie aplicat principiul contributivității, dar care intră în contradicție cu aplicarea
dispozițiilor art. 96 alineatul 2 din Legea nr. 263/2010. Practica angajatorilor de a elibera adeverințe
neconforme care nu menționează salariaților temeiul legal al acordării acestora și dacă au constituit
baza de calcul al fondului de contribuții la asigurările sociale este incorectă.
Greșit instanța de fond a reținut că adeverința nu conține mențiuni cu privire la faptul că pentru
veniturile evidențiate nu s-a achitat contribuția de asigurări sociale, în realitate adeverința conține
asemenea mențiuni, cu privire la faptul că pentru toate veniturile au fost calculate, reținute și achitate
contribuțiile la asigurările sociale, conform legislației incidente la momentul respectiv.
Pe de altă parte, hotărârea instanței de fond este contrară Deciziei nr. 19/2011.
În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 3/1977, Legea 19/2000, Legea nr. 263/2010. A
solicitat apelantul admiterea apelului și admiterea contestației în totalitate.
Prin întâmpinare Casa de Pensii a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Intimata a reiterat apărările formulate și la instanța de fond, invocând dispozițiile art.165
alineatul 1 și 2 din Legea nr. 263/2010. În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 263/2010 și Hotărârea
Guvernului nr. 257/2011.

289
 Examinând actele și lucrările dosarului, sentința apelată, prin prisma motivelor de apel
invocate și cu aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin adeverința nr. 9120/237/19.08. 2009, eliberată de …, sunt evidențiate veniturile brute
realizate de către contestator în perioada 4.10.1972-11.08.1973, respectiv 15.05.1977-1.04.2001. La
sfârșitul adeverinței este menționat de către angajator faptul că contribuția pentru asigurările sociale
de stat a fost plătită potrivit Decretului nr. 389/1972.
Este adevărat că neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul al
contribuției de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept
finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform
contribuției de asigurări sociale) și crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de
cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, Ordonanța de urgență a Guvernului
nr. 4/2005 fiind emisă în considerarea atingerii scopului fundamental al înlăturării inechităților dintre
persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, în raport cu cele pensionate sub imperiul legii
noi, Legea nr. 19/2000, în ceea ce privește cuantumul acestor drepturi.
Astfel, în condițiile în care se constată de către instanțele învestite cu cereri de recalculare a
pensiilor că pentru sumele salariale, reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord,
angajatorul a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii, că aceste drepturi
salariale suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost
alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă veniturilor salariale
suplimentare obținute de către salariați, este firesc ca o parte din această contribuție să revină foștilor
salariați, în prezent pensionați, și să fie avută în vedere la recalcularea drepturilor de pensie, conform
Legii nr. 19/2000 și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005.
În speță însă, adeverința nu confirmă aceste lucruri. Mențiunea finală din adeverință, că au
fost plătite contribuțiile conform Decretului 389/1972 nu confirmă îndeplinirea tuturor condițiilor de
mai sus.
Pe de altă parte, veniturile în adeverință trebuie arătate din ce sunt ele compuse, pentru a putea
verifica, atât instanța, dar și Casa de Pensii, care sunt deja veniturile avute în vedere și care sunt cele
ce nu au fost luate în calcul. Fără o astfel de detaliere nu poate fi făcut un calcul exact.
De asemenea, mențiunea generală a angajatorului, că au fost plătite contribuțiile, conform
dispozițiilor legale în vigoare, nu confirmă că au fost plătite contribuțiile exact pentru aceste sume
din adeverință și exact pentru toate.
Legea nr. 19/2000 a instituit prin art. 2 lit. e), ca principiu fundamental al sistemului de
asigurări sociale român, principiul contributivității, nominalizat expres și în preambulul legii.
Acest principiu era prevăzut, chiar dacă nu era menționat în mod expres, și în legea anterioară,
respectiv Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, stipulându-
se că dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care au desfășurat o activitate permanentă pe
baza unui contract de muncă pentru care angajatorii au plătit contribuția de asigurări sociale prevăzută
de lege.
În speță însă, reclamantul nu a făcut dovada veniturilor ce nu au fost avute în vedere, care sunt
acestea și a faptului că exact pentru aceste venituri au fost plătite contribuțiile de asigurări sociale,
pentru a putea fi aplicat principiul contributivității.
Față de aceste considerente, conform art. 480 Cod procedură civilă urmează a fi respins ca
nefondat apelul declarat de reclamantul … împotriva sentinţei civile nr.267/01.07.2020 pronunţată
de Tribunalul Brăila.

290
11. Titlu: Asigurări sociale
Cuprins pe materii: Pensie de urmaş
Legislaţie relevantă: art. 53, art.60 Legea nr. 223/2015,
Rezumat: Cuantumul pensiei nete stabilite nu poate fi mai mare decât media soldelor lunare nete
corespunzătoare soldelor lunare cuprinse în baza de calcul al pensiei.
O.U.G. nr. 59/2017 art.VII pct.3 prevede această reglementare, astfel că la data cererii
reclamantei dispoziţia privind această plafonare era deja în vigoare şi aplicabilă.
Nu se poate reţine că plafonarea nu este valabilă pentru cazul reclamantei pentru că nu este
vorba de stabilirea pensiei. Art. 30 se referă la toate pensiile, inclusiv la cele deja stabilite.

Decizia civilă nr. 496/09.09.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea de chemare în judecată formulată reclamanta … a solicitat în contradictoriu cu

intimatele CPS a … și Comisia de contestații din cadrul … anularea Hotărârii nr…/28 februarie 2019,
hotărâre emisă de Comisia de contestații din cadrul … și împotriva deciziei nr. …/1/27 august 2018
emisă de CPS a …
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că are pensie de urmaș de pe urma soțului său, …,
decedat la 8.03.2005, pensionat la 28.07.2001. Pentru că a îndeplinit condițiile legale abia în mai
2018, s-a adresat cu cerere de a beneficia de pensie de urmaș de pe urma soțului său în iunie 2018.
Prin decizia nr. …/27 august 2018 i s-a comunicat faptul că pensia de urmaș stabilită este de 710 lei,
reprezentând 50% din cuantumul pensiei susținătorului decedat, care ar fi fost de 1420 lei.
Așa cum rezultă din anexa 1 la decizia de pensionare, pensia acestuia brută ar fi fost de 2.310
lei, iar netul de 2.279 lei. În aceste condiții, potrivit art.53 alin.1 litera a din Legea nr. 223/2015,
pensia de urmaș este în procent de 50% din pensia pe care ar fi avut-o soțul său. Nu înțelege de ce
pensia sa a fost calculată prin raportare la suma de 1420 lei și nu la suma de 2.279 lei. A formulat
contestație împotriva acestei decizii care a fost respinsă prin hotărârea contestată prin prezenta
acțiune.
În motivarea hotărârii contestate se invocă art.60 din Legea nr. 223/2015, prevederi care însă
nu contravin stabilirii unei pensii de urmaș în funcție de nivelul pensiei nete de 2.279 lei. În drept a
invocat reclamanta dispozițiile Legii nr. 223/2015, art.53 și 60.
Prin întâmpinare CPS a … a solicitat respingerea contestației formulate ca neîntemeiată.
Dispozițiilor art.60 din Legea nr. 223/2015, în forma în vigoare până la data de 15.09.2017, pensia
de urmaș a fost acordată în urma aplicării procentului la cuantumul pensiei de serviciu la care ar fi
avut dreptul susținătorul decedat, respectiv suma de 1420 lei, cuantumul pensiei net de 2.279 lei este
mai mare decât media soldelor net 1420 lei cuprinse în baza de calcul a pensiei, așa cum rezultă în
anexa 1 la decizie. În drept a invocat intimata dispozițiile art. 60 din Legea nr. 223/2015.
Prin sentința civilă nr.139/11.03.2020 Tribunalul Brăila a respins ca nefondată contestația
formulată de contestatoarea … în contradictoriu cu intimatele CPS a … și Comisia de Contestații din
cadrul …
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile
art. 30 din Legea nr. 223/2015, așa cum a fost modificat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2015 ”pensia stabilită, recalculată și actualizată în condițiile prezentei legi nu poate fi mai mare
decât 85% din baza de calcul prevăzută de art.28.” De asemenea, art.60 din Legea nr. 223/2015, așa
cum a fost modificat articolul VII punctul 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 59/ 2017 ” la

291
stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor salariilor
nete lunare corespunzătoare soldelor salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei”.
Prevederile art.VII punctul 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.59/2017 au intrat în
vigoare la 15.09.2017. La stabilirea pensiei prin decizia 1632131/27 august 2018 s-a avut în vedere
situația soldelor salariilor lunare brute realizate la funcția de bază, actualizate, din care se constituie
baza prevăzută de art.28 din Legea nr. 223/2015 din perioada 1.01. 2001- 31.06.2001, perioada de 6
luni aleasă de către contestatoare, întocmită de …, în care s-a consemnat că media actualizată a
soldelor nete este în sumă de 1420 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea … criticând soluția pronunțată de
prima instanță ca fiind temeinică și nelegală.
A precizat apelanta că Tribunalul Brăila a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor art. 60
din Legea nr. 223/2015, în vigoare la data formulării cererii sale de stabilire a pensiei de urmaș.
Începând cu 7.08. 2007 și, respectiv, 15.09.2017, atât art. 59, cât și art. 60 din Legea nr.
223/2015 au fost modificate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 59/2017, modificare care a
fost în vigoare până la apariția Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 114/2018, respectiv până la
29.12.2018.
În aceste condiții cererea sa de stabilirea pensiei de urmaș formulată în iunie 2018 era
reglementată de prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 59/2017. Potrivit acestor
prevederi stabilirea pensiei se face doar plafonat la cuantumul salariilor personalului aflat în activitate
și nu doar în raport de rata medie anuală a inflației, așa cum fusese situația reglementată de Legea nr.
223 în forma anterioară Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 59/2017.
Interpretând aceste prevederi legale, instanța a apreciat că, deși pensia netă la care ar fi avut
dreptul susținătorul legal ar fi fost de 2.279 lei, stabilită în urma indexărilor anuale cu rata inflației,
pensia de urmaș trebuie să se plafoneze la media soldelor salariilor lunare nete care au stat la nivelul
anului 2011 la baza de calcul a pensiei defunctului, aceasta fiind de 1420 lei.
În primul rând, plafonarea despre care se vorbește la art. 60 are în vedere strict și limitativ
momentul stabilirii pensiei militare de stat care nu poate depăși media soldelor lunare cuprinse în
baza de calcul. În cauza de față nu se pune problema stabilirii pensiei militare.
În al doilea rând, art. 59 stipulează că cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează din
oficiu în fiecare an cu rata medie anuală a inflației. Prin urmare, nu se poate susține argumentul
potrivit căruia atunci când trebuie calculată pensia defunctului ar trebui să ne raportăm la media
soldelor avute în vedere la stabilirea pensiei, în loc de a actualiza pur și simplu pensia cu rata medie
a inflației.
Ulterior modificărilor art.60, în urma OUG nr.114/2018, au fost introduse două alineate, prin
care era prevăzut expres faptul că în situația în care în urma indexării pensiei militare cu rata inflației
rezultă un cuantum al pensiei mai mare decât media soldelor lunare cuprinse în baza de calcul a
pensiei se acordă acel cuantum actualizat care însă nu poate depăși suma rezultată din aplicarea ratei
medii a inflației asupra mediilor lunare în cauză. Astfel, la momentul stabilirii pensiei militare se are
în vedere media soldelor lunare cuprinse în baza de calcul care reprezintă un plafon maxim pentru
pensii.
În același timp, aplicând indexările anuale cu rata inflației asupra pensiei deja stabilite,
plafonarea va avea în vedere media soldelor lunare avute în vedere la stabilirea pensiei însăși, acestea
în sumă actualizată cu rata inflației.

292
 Clarificarea făcută odată cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 114/2018 este logică, de
vreme ce nu s-ar plafona în anul 2018 indexarea unei pensii stabilite în urmă cu mulți ani, anul 2001,
în funcție de veniturile avute în vedere la data stabilirii ei.
Deși art. 60 din Legea nr. 223/2015, în forma în vigoare la data formulării cererii apelantei,
nu cuprindea aceste explicații în mod expres, nici nu conținea dispoziții contrare acestei interpretări
și nici nu ar putea fi interpretat altfel decât conform logicii juridice simple. În baza unei astfel de
logici nu se poate echivala noțiunea de ”pensie la care ar fi avut dreptul susținătorul decedat” care se
calculează printre o operațiune de indexare cu rata inflației a pensii stabilite la momentul acordării
drepturilor de pensie cu cea de ”stabilire a pensiei militare de stat” care are în vedere media soldelor
cuprinse în baza de calcul.
Pentru aceste motive, a solicitat apelanta admiterea apelului, modificarea în întregime a
hotărârii apelate și, în rejudecare, admiterea contestației, anularea Hotărârii nr. 38664/28 februarie
2019 a Comisiei de Contestații din cadrul … și a Deciziei nr. 163213/1/27.08.2018 emisă de CPS a
… și obligarea intimatelor la stabilirea pensiei sale de urmaș, în funcție de cuantumul actualizat al
pensiei susținătorului decedat, acela de 2.279 lei. În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 223/2015.
Prin întâmpinare … - Comisia de Contestații și CPS a … au solicitat respingerea apelului ca
neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond. În apărare au invocat
exact aceleași susțineri ca cele invocate în întâmpinarea de la instanța de fond, dar și aceleași texte
de lege.
Examinând actele și lucrările dosarului, sentința apelată, prin prisma motivelor de apel
invocate și cu aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin Decizia nr .../1/27.08.2018 s-au stabilit drepturile de urmaș ale reclamantei, începând cu
data de 1.07.2018, potrivit Legii nr. 223/2015.
Potrivit art.53 din Legea nr. 223/2015
“Art. 53. (1) Pensia de urmaș se stabilește, după caz, din:
a) pensia de serviciu pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în
condițiile legii, susținătorul decedat;
b) pensia de invaliditate de gradul I, în cazul în care decesul susținătorului a survenit înaintea
îndeplinirii condițiilor pentru obținerea pensiei de serviciu pentru limită de vârstă.
(2) Cuantumul pensiei de urmaș se stabilește procentual din pensia susținătorului prevăzută la
alin. (1), în funcție de numărul urmașilor îndreptățiți, astfel:
a) 50% - pentru un singur urmaș;
b) 75% - pentru 2 urmași;
c) 100% - pentru 3 sau mai mulți urmași.”
Potrivit art.60 din Legea nr. 223/2015, în forma în vigoare la data cererii reclamantei, iunie
2018, ”La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media
soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de
calcul al pensiei.”
Potrivit art.30 din aceeași lege ”Pensia stabilită, recalculată și actualizată în condițiile
prezentei legi nu poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28”, iar potrivit art.
28 ”Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor
lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate
de militar/polițist/funcționar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de
pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a) -c)”.

293
 În cauza de față, media soldelor avute în vedere, conform ”elementelor de calcul pentru
susținătorul decedat” este de 1420 lei. Constatăm așadar că cuantumul pensiei nete de 2279 lei este
mai mare decât media soldelor nete de 1420 lei. Potrivit art.60 alin.3 din Legea nr.223/2015
“ (3) În cazul indexărilor succesive, cuantumul acordat nu poate depăși suma rezultată din
aplicarea ratei medii anuale a inflației, în condițiile art. 59 alin. (1), asupra mediei soldelor/salariilor
lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei la
care se adaugă suma reprezentând intervenția ratei medii anuale a inflației, în aceleași condiții, din
operațiunile de indexare anterioare.”
Față de aceste texte de lege, Curtea reține că textul de lege este clar și cuantumul pensiei nete
stabilite nu poate fi mai mare decât media soldelor lunare nete corespunzătoare soldelor lunare
cuprinse în baza de calcul al pensiei. Această dispoziție a apărut prin OUG nr.59/2017 art. VII pct.3,
astfel că la data cererii reclamantei, dispoziția privind aceasta plafonare era deja în vigoare și
aplicabilă.
Nu se poate reține că plafonarea nu este valabilă în cazul reclamantei pentru că nu este vorba
de stabilirea pensiei, așa cum prevede textul de lege. Art. 30 se referă la toate pensiile, inclusiv cele
deja stabilite. Pentru a putea fi stabilită pensia de urmaș a reclamantei s-a făcut procesul de stabilire
a pensiei susținătorului decedat.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că susținerile apelantei-reclamante din cererea
de apel sunt nefondate și instanța de fond a făcut o corectă interpretare a textelor de lege aplicabile în
speță.
Potrivit art.480 din Codul de procedură civilă și Legea nr.223/2015 urmează a respinge ca
nefondat apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinţei civile nr. 139/11.03.2020 pronunţată de
Tribunalul Brăila.

294
SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

1. Titlu: Anulare act fiscal

Cuprins pe materii: Drept fiscal
Legislaţie relevantă: Legea nr. 571/2004, H.G. nr. 44/2004
Rezumat: Activitatea de achiziţionare şi revânzare a unui număr de 15 autoturisme în interval de 2
ani, are caracter de continuitate, în vederea obţinerii de venituri, conform art.127 alin.2 din Legea
nr. 571/2003.

Decizia nr. 19/14.01.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr … reclamantul a solicitat în contradictoriu

cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice ... - Administraţia Judeţeană a Finanţelor
Publice … - Serviciu de Inspecţie Fiscală Persoane Fizice anularea Deciziei … a Raportului de
Inspecţie Fiscală nr…, a Deciziei de Impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente
diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiilor fiscale la persoane fizice nr …, pentru
suma de 310 819 lei, reprezentând TVA stabilit suplimentar, a Deciziei de impunere privind impozitul
pe venit şi contribuţiile sociale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul
inspecţiilor fiscale la persoane fizice nr. .../09.03.2019 pentru suma de 974 lei şi a Deciziei privind
modificarea bazei de impozitare nr. .../09.03.2017.
Prin sentinţa civilă nr. …, Tribunalul Brăila a admis cererea formulată de reclamantul …, în
contradictoriu cu pârâta DGRFP … - Administraţia Judeţeană a Finanțelor Publice … - Serviciul
Inspecție Persoane Fizice, ca fondată.
A dispus anularea Deciziei nr …, a Raportului de Inspecţie Fiscală nr …, a Deciziei de
Impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în
cadrul inspecţiilor fiscale la persoane fizice nr …, pentru suma de … lei, reprezentând TVA stabilit
suplimentar, a Deciziei de impunere privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale aferente
diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiilor fiscale la persoane fizice nr … pentru
suma de 974 lei şi a Deciziei privind modificarea bazei de impozitare nr …
A obligat reclamantul … către expert … la plata sumei de 1157 lei cheltuieli de judecată,
reprezentând majorare onorariu provizoriu.
Instanța de fond a reținut că „prin Decizia nr … pârâta a respins ca neîntemeiată contestaţia
reclamantului vizând Deciziei de Impunere nr…, pentru suma de 310.819 lei, reprezentând TVA
stabilit suplimentar, Decizia de impunere nr … pentru suma de 974 lei reprezentând contribuţii de
asigurări sociale de sănătate stabilite suplimentar de plată şi Decizia privind modificarea bazei de
impozitare nr …
Prin Decizia de impunere nr. … şi Decizia de impunere nr …, organul de inspecţie fiscală a
stabilit în sarcina reclamantului obligaţii fiscale suplimentare în sumă totală de 311.793 lei
reprezentând TVA şi contribuţie de asigurări sociale de sănătate stabilite suplimentare de plată,
motivând în fapt că suma a fost stabilită pentru perioada 01.01.2012-31.12.2013, urmare a
desfăşurării de către petent de activităţi economice în scopul de venituri cu caracter de continuitate,
neînregistrării ca plătitor de TVA după depăşirea plafonului de scutire, în termenul legal stabilit şi
implicit nedeclararea la organul fiscal teritorial, respectiv AJFP … a anexei pe valoare adăugată de
plată, rezultată din desfăşurarea unei activităţi de comerţ cu mijloace de transport folosite, în mod

295
independent, precum şi că persoana fizică nu a calculat declarat şi plătit contribuţia de asigurări
sociale de sănătate pentru activitatea economică desfăşurată în perioada verificată.
Prin Decizia nr. … privind modificarea bazei de impunere ca urmare a inspecţiei fiscale, s-a
procedat la modificarea bazei de impunere a impozitului pe venit pentru reclamantul …, după cum
urmează; pentru anul 2012, o diferenţă de bază impozabilă stabilită suplimentare de – 1.946.023 lei
şi pentru anul 2013, o diferenţă de bază impozabilă stabilită suplimentar de – 930.514 lei, ca urmare
a faptului că operatorul economic a realizat venituri nedeclarate rezultate din desfăşurarea unei
activităţi independente.
Anterior a fost întocmit Raportul de inspecţie fiscală nr …
Din actele depuse rezultă că reclamantul a comercializat în anul 2012 un nr. de 7 mijloace de
transport folosite la valoarea de 1000922 lei , iar în anul 2013 un nr. de 8 mijloace de transport folosite
la valoarea de 889537 lei.
Cu privire la locul de comunicare a avizului de inspecţie fiscală instanţa reţine că nu s-au făcut
dovezi în sensul domiciliului actual al reclamantului în comuna … Chiar şi aşa instanţa reţine că
deciziile atacate şi Raportul de inspecţie fiscală au fost comunicate …, iar confirmarea de primire a
fost semnată demonstrând faptul că locuieşte efectiv în acel loc, potrivit art. 31 al 1 lit. a din C pr.
fiscală în vigoare.
Nu s-a depus de reclamantă la dosar dovada menţionată în sensul existenţei unei alte verificări
fiscale în curs de desfăşurare respectiv Avizul de verificare nr 160/18.07.2016.
Nu vor fi reţinute susţinerile referitoare la aplicarea OG 92/2003 prin raportare la perioada
vizată 2004-2003, deoarece aplicabile sunt normele de procedură în vigoare la data efectuării
inspecţiei fiscale. Din această perspectivă nu vor fi reţinute nici apărările întemeiate pe OG nr.
92/2003 referitoare la perioada supusă verificării.
Potrivit art. 42 al 1 lit. g din C. fiscal:
În înţelesul impozitului pe venit, următoarele venituri nu sunt impozabile:
g) veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile
şi mobile din patrimoniul personal, altele decât câştigurile din transferul titlurilor de valoare, precum
şi altele decât cele definite la cap. VIII1. Sunt considerate bunuri mobile la momentul înstrăinării şi
bunurile valorificate prin centrele de colectare, în vederea dezmembrării, care fac obiectul
Programelor naţionale finanţate din bugetul de stat sau din alte fonduri publice.
Potrivit art.127 al 1 şi 2 C fiscal Persoane impozabile şi activitatea economică
(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră
independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare
ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.
(2) În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor
comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile
profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea
bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.
Din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză rezultă că din numărul total de
autovehicule vândute în perioada de referinţă, respectiv 15, un nr. 7 autoturisme …, au fost vândute
fără ca reclamantul să realizeze venituri, penultimul chiar la o sumă modică faţă de valoarea de
achiziţie. Această împrejurare se reflectă în situaţia finală, din care rezultă că veniturile au valoare
negativă de -15755,79 lei.
Din cele arătate rezultă că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile activităţii economice
prevăzută de art. 127 al 2 C fiscal, continuitate şi scopul obţinerii unor venituri, lipsind ultima cerinţă.

296
 Prin urmare, reclamantul care a desfăşurat o astfel de activitate nu poate deveni persoană
impozabilă.
Faţă de aceste considerente instanţa va admite cererea ca fondată, va dispune anularea
Deciziei nr …, a Raportului de Inspecţie Fiscală nr …, a Deciziei de Impunere privind obligaţiile
fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiilor fiscale la
persoane fizice nr …, pentru suma de 310.819 lei, reprezentând TVA stabilit suplimentar, a Deciziei
de impunere privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale aferente diferenţelor bazelor de
impozitare stabilite în cadrul inspecţiilor fiscale la persoane fizice nr … pentru suma de 974 lei şi a
Deciziei privind modificarea bazei de impozitare nr …
Deoarece expertul a solicitat majorarea onorariului provizoriu va obliga reclamantul către
expert … la plata sumei de 1157 lei cheltuieli de judecată, reprezentând majorare onorariu
provizoriu.”
Împotriva sentinței civile nr … pronunțată de Tribunalul Brăila a declarat recurs Direcția
Generală Regională a Finanțelor Publice … prin Administrația Județeană a Finanțelor …, în baza
dispozițiilor art. 483-502 NCPC.
Prin sentința pronunțată, instanța de fond a admis contestația formulată de reclamant şi a
dispus anularea Deciziei nr. … privind soluționarea contestației administrative, emise de D.G.R.F.P.
..., a Raportului de inspecție fiscală nr…, întocmit de D.G.R.F.P. … - A.J.F.P. … a Deciziei de
impunere nr…, emisă de D.G.R.F.P. ... - A.J.F. … pentru TVA de plata în suma de 310.819 lei, a
Deciziei de impunere nr…, emisa de D.G.R.F.P. … - A.J.F.P. … pentru CASS de plata în suma de
974 lei şi a Deciziei privind modificarea bazei de impozitare nr. …
Recurenta a precizat că hotărârea astfel pronunțată este nelegală întrucât hotărârea pronunțată
nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greșită a normelor de
drept material - motive prevăzute la art. 488 alin.1 pct. 6) şi pct. 8) NCPC.
1. Prima instanță a încălcat dispozițiile art. 425 alin. l lit. b şi art.22 NCPC, făcând o aplicare
greșită a legii în raport de situația de fapt rezultată din actele dosarului şi dispozițiile legale aplicabile
în materie.
În considerentele sentinței recurate nu au fost precizate motivele de fapt şi de drept care au
format convingerea instanței şi pe care se întemeiază soluția pronunțată, precum şi motivele pentru
care s-au admis sau au fost respinse apărările părților, astfel că au fost încălcate prevederile art. 425
alin.1 lit. b) NCPC.
Sentința civilă apare astfel ca nemotivată, fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 22
NCPC în sensul că instanța nu a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală
privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul
pronunțării unei soluții temeinice și legale.
Astfel, aceasta nu a arătat motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, funcție
de probele ce au fost administrate în cauză, privind pronunțarea soluției de admitere a acțiunii
reclamantului.
În speță, instanța de fond s-a limitat în a arăta că:
“Din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză rezultă că din numărul total de
autovehicule vândute în perioada de referință, respectiv 15, un nr. de 7 autoturisme ... au fost vândute
fără ca reclamantul să realizeze venituri, penultimul chiar la o sumă modică față de valoarea de
achiziție ... Din cele arătate rezultă că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile activității economice
prevăzută de art. 127 al. 2 C. fiscal, continuitate şi scopul obținerii unor venituri, lipsind ultima

297
cerință”, aceasta constituind şi principala motivare a soluției pronunțate, ceea ce nu poate constitui o
motivare temeinică şi legală în sensul dispozițiilor Noului Cod de procedură civilă.
Nu numai că instanța de fond face o gravă confuzie între înțelesul termenului „venituri” şi al
termenului “profit”, dar nici nu a indicat care sunt concluziile expertizei punctual faţă de actele de
impunere întocmite de organul fiscal şi dacă acestea sunt în acord cu dispozițiile legale incidente şi
nici nu a arătat care sunt motivele pentru care au respinse obiecțiunile şi pentru care deciziile
contestate au fost apreciate ca nelegale, ceea ce contravine prevederilor art. 425 alin. 1 lit. b) NCPC.
Aspectul reținut de instanța de fond, preluat mot-a-mot din cuprinsul expertizei, privind faptul
că organul fiscal nu a avut temei legal în stabilirea de obligații fiscale suplimentare, nu poate constitui
un veritabil motiv de nelegalitate a deciziilor contestate, organul de soluționare a contestațiilor fiind
în drept să aprecieze şi să dispună raportat la situația de fapt şi actele existente la momentul efectuării
inspecției fiscale.
Sentința civilă nu conține răspunsuri precise la apărările formulate, pe baza probelor
administrate în cauză, a argumentelor și raționamentelor juridice, ci reia eventual concluziile
expertizei la care expertului contabil a ajuns aflându-se într-o eroare esențiala cu privire la situația de
fapt atestata de actele din dosar.
De asemenea, considerentele sentinței nu sunt precise, necontradictorii și în concordanță cu
faptele stabilite, nerespectarea acestor cerințe echivalând cu o nemotivare, ceea ce a condus la
pronunțarea unei soluții netemeinice, susceptibilă de casare.
Instanța de fond a procedat cu încălcarea rolului său activ atunci când a pronunțat o soluție pe
baza unei confuzii de termeni şi interpretări personale date unui text de lege, pe baza unor simple
concluzii ipotetice ale expertului contabil şi folosind motivări lipsite de certitudine.
Prin soluția de admitere a acțiunii, instanța de fond a făcut o aplicare greșită a normelor de
drept material în raport de situația de fapt rezultată din actele dosarului şi dispozițiile legale aplicabile
în materie, respectiv art. 126(1), art. 127(1) și (2), art. 128, art. 137 alin. (1) lit. a) și art. 140 (1),
art.152 alin. (1) lit. b) și alin. (6), art.153, art. 152 A2 alin. (13), art. 156 A1 și 156 A2 lit. b) din Legea
nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cât şi cu cele ale art. 257
alin. (2) lit. c) si urm. din Legea nr. 5/2006 privind Reforma în domeniul sănătății, cu modificările și
completările ulterioare.
Considerentele instanței de fond bazate pe preluarea fidelă a concluziilor raportului de
expertiză fiscală judiciară, concluzii subiectiv elaborate, de natură a induce în eroare instanța, sunt
netemeinice și în contradicție flagrantă cu prevederile legale în vigoare.
Pe fond, prima instanță a apreciat în mod neîntemeiat ca reclamantul nu datorează bugetului general
consolidat obligațiile fiscale stabilite suplimentar de inspecția fiscală.
În ceea ce privește nelegalitatea inspecției fiscale raportat la legea aplicabilă perioadei ce a
fost supusă controlului, organele de inspecție fiscală au trimis avizul de inspecție fiscală nr. …, cu
confirmare de primire semnată de destinatar în data de 29.12.2016, conform anexei nr. 1 la RIF nr.
… la adresa din municipiul …, adresă unde au fost primite cu confirmare de primire … și Deciziile
de impunere nr …, Decizia de modificare a bazei de impunere nr …, în data de 14.03.2017.
În conformitate cu prevederile art. 347 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură
fiscala, termenele în curs la data intrării în vigoare a prezentului cod (1 ianuarie 2016) se calculează
după normele legale în vigoare la data când au început să curgă. Ca urmare, în speța de față se aplică
prevederile art. 91 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu
modificările și completările ulterioare. După cum precizează alin.(2) al acestui articol, termenul de
prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale (de 5 ani) începe să curgă de la

298
data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art.23, iar art. 23
arată că dreptul de creanță fiscală și obligația corelativă se nasc în momentul în care potrivit legii, se
constituie baza de impunere care le generează.
Deoarece reclamantul … a realizat în cursul lunii martie …, prin livrările efectuate, o cifră de
afaceri de 284.562 lei, acesta trebuia să devină plătitor de T.V.A., în conformitate cu prevederile art.
152 alin.(6) și art.153 alin.(1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, începând cu data de
01.05.2012. Pentru perioada 01.05.2012-31.12.2012 contribuabilul avea obligația depunerii
decontului de T.V.A. până la data de 25.01.2013, moment în care a luat naștere obligația fiscală şi s-
a constituit baza de impunere pentru T.V.A.-ul aferent acestei perioade. Ca urmare, termenul de
prescripție în acest caz începe să curgă de la 1 ianuarie 2013 (anul următor celui în care s-a născut
creanța fiscală) și se termină la data de …
A menţionat totodată şi faptul că, după momentul în care contribuabilul a devenit plătitor de
T.V.A, prin efectul legii de la data de…., livrările de mijloace de transport folosite au fost efectuate
începând cu trimestrul II 2012 şi până la sfârșitul trimestrului IV 2013, perioadă care este în cadrul
termenului de prescripție.
Conform prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 98 alin. (3),
în vigoare la acel moment inspecția fiscală se poate extinde pe perioada de prescripție a dreptului de
a stabili obligații fiscale, dacă este identificată cel puțin una dintre următoarele situații: a) există
indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general
consolidat; b) nu au fost depuse declarații fiscale în interiorul termenului de prescripție; c) nu au fost
îndeplinite obligațiile de plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului
general consolidat.
Aceste prevederi legale au fost încălcate de contribuabil, fapt pentru care s-a trecut la
verificarea perioadei respective.
Deoarece contribuabilul nu s-a înregistrat și nu a depus declarații fiscale privind activitatea s-
a procedat, în mod corect, la verificarea obligațiilor fiscale aferente activității nedeclarate, în cadrul
termenului de prescripție.
Nu este corectă afirmația făcută că „avizul de inspecție ar fi trebuit să vizeze anii 2014, 2015
și 2016 (ultimii trei ani fiscali), și numai dacă, pe parcursul derulării inspecției fiscale pentru această
perioadă, organul de control ar fi constatat că este îndeplinită vreuna din condițiile prevăzute de art.
98 alin. 3 teza finală din OG 92/2003, ar fi putut extinde perioada supusă inspecției fiscale pe perioada
de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, cu obligația emiterii unui nou aviz de inspecție
fiscală care să vizeze perioada 2012-2013, așa cum în mod imperios prevede art.102 alin.3 pct. c din
OG 92/2003”.
Această afirmație cuprinde o interpretare eronată și tendențioasa a celor două articole din
Codul de procedură fiscală, deoarece, art. 98 permite extinderea perioadei supuse inspecției fiscale
încă de la emiterea avizului fiscal. Prevederile invocate de la art.102 alin.(3) lit. c) sunt valabile doar
în cazul în care are loc extinderea inspecției fiscale la perioade, impozite, taxe și contribuții, altele
decât cele cuprinse în avizul de inspecție fiscală inițial și doar în această situație este necesară
emiterea unui nou aviz de inspecție.
Nu există în normele legale invocate nicio prevedere care să interzică emiterea avizului de
inspecție pe o perioadă extinsă, așa cum consideră contribuabilul.
Reclamantul … a realizat în perioada 01.01.2011 - 31.12.2013 venituri nedeclarate, rezultate
din desfășurarea unei activități independente (comercializare mijloace de transport folosite) cu
caracter de continuitate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu

299
modificările și completările ulterioare, art. 7 alin. (1) pct. 4 „în înțelesul prezentului cod, cu excepția
titlului VI, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
1. activitate - orice activitate desfășurată de către o persoană în scopul obținerii de venit;
2. activitate dependentă - orice activitate desfășurată de o persoană fizică într-o relație de
angajare;
4. activitate independentă - orice activitate desfășurată cu regularitate de către o persoană
fizică, alta decât o activitate dependentă”.
Veniturile nedeclarate, rezultă din desfășurarea unei activități independente, din comerț cu
bunuri second hand, în anul 2012, fiind vândute un număr de șapte (7) mijloace de transport second
hand, în cuantum de 1 000.922 lei, iar în anul 2013, fiind vândute un număr de opt (8) mijloace de
transport second hand, în cuantum de 889,537 lei, care nu puteau fi utilizate doar în scop personal o
perioadă, după care erau înstrăinate, dat fiind numărul acestor tranzacții. În medie, reclamantul … a
vândut o mașină, odată la o lună, maxim un an de zile, ceea ce arată că nu avem o utilizare normală
a acestor bunuri, ci realizarea unei activități comerciale cu acestea. Raportul de expertiză nu
demonstrează că aceste bunuri au fost utilizate în scop personal, ci doar afirmă că veniturile obținute
din vânzarea lor nu sunt impozabile pentru că ele au făcut parte din patrimoniul personal al
reclamantului. Or, acest lucru s-a întâmplat tocmai pentru că persoana nu a respectat prevederile art.
7 din OUG nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare și nu s-a înregistrat la O.R.C. ca
P.F.A. sau î.l. Pentru efectuarea acestor fapte de comerț reclamantul … nu poate invoca în favoarea
sa propria culpă, aceea de a nu se înregistra conform legii pentru actele de comerț efectuate ca
persoană fizică și de a nu își desemna un patrimoniu de afectațiune în acest scop.
Intimatul … a realizat în perioada 01.01.2012-31.12.2013, venituri nedeclarate, rezultate din
desfășurarea unei activități independente cu caracter de continuitate, iar conform prevederilor art. 127
alin. (1) „Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră
independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare
ar fi scopul sau rezultatul acestei activități” și alin. (2) „în sensul prezentului titlu, activitățile
economice cuprind activitățile producătorilor comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv
activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora.
De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale
în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate”, precum și a punctului (3), dat în aplicarea
art. 127 Cod fiscal, din H.G. 44/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 „Persoana fizică, care nu a devenit
deja persoană impozabilă pentru alte activități, se consideră că realizează o activitate economică din
exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, dacă acționează ca atare, de o manieră independentă,
și activitatea respectivă este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, în
sensul art. 127 alin.(2), din Codul fiscal” și, conform prevederilor art. 126 alin.(1) din Legea nr.
571/2003, cu modificările și completările ulterioare, este considerată persoană impozabilă, care
realizează operațiuni supuse taxei pe valoarea adăugată, începând cu 01.05.2012, prin depășirea
plafonului de scutire pentru întreprinderile mici, prevăzut la art. 152 alin. (1) din același act normativ,
în cursul lunii martie 2012.
Reclamantul … este o persoană fizică impozabilă din punct de vedere al T.V.A. în sensul art.
125 A1 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, fapt ce
reiese din comercializarea, în anul 2012, a unui număr de șapte (7) mijloace de transport second hand,
în cuantum de 1.000.922 lei, care nu puteau fi utilizate doar în scop personal o perioadă după care
erau înstrăinate, dat fiind numărul acestor tranzacții.

300
 Actul normativ care stabilea în ce condiții o persoană fizică devenea persoană impozabilă,
este Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, art. 152 alin.
(2) care precizează că “cifra de afaceri care servește drept referință pentru aplicarea alin. (1) al
aceluiași articol este constituită din valoarea totală, exclusiv taxa în situația prevăzută la alin. (7) și
(7A1), a livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfășurate de
o mică întreprindere, efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic.
Actul normativ mai sus menționat clarifică situația în care persoana fizică devine persoană
impozabilă obligată să se înregistreze ca plătitor de T.V.A, adică cifra de afaceri realizată, din
desfășurarea unei activități în mod independent, în cazul de față vânzări de mijloace de transport
second hand, nu de numărul lor, cifra de afaceri putând fi depășită chiar din vânzarea unui autoturism.
Potrivit art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, care prevede: „constituie activitate economică
exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de
continuitate”; reclamantul … a achiziționat autoturisme second-hand, în scopul obținerii de venituri
cu caracter de continuitate din vânzarea unui număr de 33 de mijloace de transport second hand în
perioada 2012-2016, din care șapte (7) mijloace de transport au fost vândute în anul 2012, opt (8)
mijloace de transport fiind vândute în anul 2013, iar celelalte au fost înstrăinate în perioada 2014-
2016.
Faptul că depășirea plafonului de scutire s-a realizat prin vânzarea unei singure mașini nu are
nicio relevanță în încadrarea activității, deoarece aplicarea taxei s-a făcut pentru celelalte mașini care
au fost vândute ulterior depășirii plafonului, fiind în mod clar vorba de obținerea unor venituri cu
caracter de continuitate de către contribuabil
În plus activitatea de tranzacționare a autoturismelor în scopul obținerii de venituri cu caracter
de continuitate este o activitate impozabilă din punct de vedere al impozitului pe venit dar, în cazul
de față, venitul net înregistrat a fost negativ, dar asta nu înseamnă sub nici o formă că, aceasta
activitate nu intră în sfera de aplicare a T.V.A.
Reclamantul … a achiziționat și vândut numai autoturisme folosite încadrate în categoria de
bunuri second-hand așa cum sunt ele definite de art. 152 A2 alin. (1) lit. d), dar pentru a beneficia de
regimul special trebuia să fie înregistrat în scopuri de TVA și îndeplinite condițiile art. 152 A2 alin.
(13) lit. a) „să stabilească taxa colectată în cadrul regimului special pentru fiecare perioadă fiscală în
care trebuie să depună decontul de taxă, conform art. 156A1 și 156A2 lit. b) „să țină evidența
operațiunilor pentru care se aplică regimul special”, obligații care nu au fost îndeplinite fapt pentru
care contribuabilul nu putea beneficia de regimul special pentru bunuri second hand. în acest sens a
fost emisă, de către înalta Curte de Casație și Justiție a României, Decizia nr. ...
Referitor la faptul că T.V.A. se aplică la marja de profit precum și deductibilitatea T.V.A.,
facem precizarea că trebuiau respectate dispozițiile art. 1522 din Codul Fiscal, cu modificările și
completările ulterioare, alin. (13), precum și prevederile pct. 62, alin. (7) - „pentru ajustarea taxei
prevăzute la alin. (5) șl (6), persoana impozabilă trebuie să îndeplinească condițiile și formalitățile
prevăzute la art. 145 - 149 din Codul fiscal.
Prin excepție de la prevederile art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, factura pentru achiziții de
bunuri/servicii efectuate înainte de înregistrarea în scopuri de TVA a persoanei impozabile nu trebuie
să conțină mențiunea referitoare la codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit persoanei
impozabile conform art. 153 din Codul fiscal”, al titlului VI - taxă pe valoarea adăugată, din H.G.
44/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dat în aplicarea art. 152 A2 din Codul
fiscal, cu modificările și completările ulterioare, alin. (13), adică, a) să stabilească taxa colectată în
cadrul regimului special pentru fiecare perioadă fiscală în care trebuie să depună decontul de taxă,

301
conform art. 156 A1 și 156 A2, b) să țină evidența operațiunilor pentru care se aplică regimul special,
obligații care nu au fost îndeplinite fapt pentru care contribuabilul nu putea beneficia de regimul
special pentru bunuri second hand. În acest sens a fost emisă, de către Înalta Curte de Casație și
Justiție a României, Decizia nr ….
Intervalul de timp pentru care s-a făcut calculul TVA de plată nu a fost corect stabilit, deoarece
reclamantul … a devenit plătitor de TVA începând cu data de 01,05.2012, intervalul pentru care s-a
determinat TVA de piață de organele de inspecție fiscală fiind 01.05.2012 - 31.12.2013, în timp ce în
cadrul expertizei a fost efectuat calculul TVA de plată pentru intervalul 29.03 2012 - 31.12.2013,
existând o diferență de cca două luni, perioadă în care organul de inspecție fiscală nu a calculat TVA
în conformitate cu Capitolul III „persoane impozabile și activitatea economică” al Titlului VI - Taxa
pe valoarea adăugată, art. 127 - „alin. (1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care
desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor
prevăzute la alin (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități, alin. (2) - în sensul prezentului
titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor comercianților sau prestatorilor de
servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora.
De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în
scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate”, fiecare persoană care efectuează activități
economice, este considerată persoană impozabilă din punct de vedere al TVA, așa cum prevede și
pct. 3, alin. (1), al Titlului VI - Taxa pe valoarea adăugată, din H.G. 44/2004, republicată, cu
modificările și completările ulterioare pentru aprobarea Normelor metodologice _de aplicare a Legii
nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare „în sensul art. 127 alin.
(2) din Codul fiscal, exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în concordanță cu principiul de
bază al sistemului de TVA potrivit căruia taxa trebuie să fie neutră, se referă la orice tip de tranzacții,
indiferent de forma lor juridică, astfel cum se menționează în constatările Curții Europene de Justiție
în cazurile C-186/89 Van Tiem, C-306/94 Regie dauphinoise, C-77/01 Empresa de Desenvolvimento
Mineiro SA (EDM)”.
Este falsă afirmația petentului că s-a ajuns la o dublă impunere în ceea ce privește TVA, în
conformitate cu dispozițiile art. 145 și 146 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările
ulterioare și prevederile Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauză C- 183/2014 Salomie
și Oltean, contribuabilul are dreptul de deducere pentru achiziții realizate în folosul operațiunilor
taxabile. Prin invitația nr. …, au fost solicitate contribuabilului documente privind evidența
operațiunilor economice, precum și alte documente privind cheltuielile efectuate în scopul obținerii
de venituri în cadrul activității economice desfășurate în perioada 01.01.2012 - 31.12.2013,
documente care să ateste dreptul de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor
efectuate pentru realizarea de operațiuni taxabile;
Până la data încheierii raportului de inspecție fiscală (09.03.2017), contribuabilul nu a
prezentat astfel de documente. Eronat precizează petentul că nu a fost acordat dreptul de deducere pe
motiv că nu a fost înregistrat în scopuri de TVA în urma verificării documentelor transmise de
D.G.R.F.P … - Direcția Inspecție Fiscală, cu adresa nr. GLR_REG …, înregistrată la A.J.F.P … - I.F.
sub nr. BRG –AIF …, echipa de inspecție fiscală nu a avut la dispoziție documente care să ateste
cheltuielile efectuate ca fiind deductibile din punct de vedere fiscal - anexa nr. 6 la RIF.
În plus, în contextul aspectelor consemnate în cadrul deciziei și potrivit cadrului legal invocat
nu pot fi reținute în soluționarea favorabilă a cauzei nici celelalte motive expuse în sentința criticată,
pe considerentul că nu au fundamentare în drept.

302
 Examinând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, întrucât hotărârea
pronunțată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea
greșită a normelor de drept material - motive prevăzute la art. 488 alin.1 pct. 6) și pct. 8) NCPC
va reţine următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. … şi Decizia de impunere nr. …, organul de inspecţie fiscală a
stabilit în sarcina intimatului … obligaţii fiscale suplimentare în sumă totală de 311.793 lei
reprezentând TVA şi contribuţie de asigurări sociale de sănătate stabilite suplimentare de plată,
motivând în fapt că suma a fost stabilită pentru perioada 01.01. 2012-31.12.2013 urmare a desfăşurării
de către acesta de activităţi economice în scopul de venituri cu caracter de continuitate, neînregistrării
ca plătitor de TVA după depăşirea plafonului de scutire, în termenul legal stabilit şi implicit
nedeclararea la organul fiscal teritorial, respectiv AJFP … a taxei pe valoare adăugată de plată,
rezultată din desfăşurarea unei activităţi de comerţ cu mijloace de transport folosite, în mod
independent, precum şi că persoana fizică nu a calculat declarat şi plătit contribuţia de asigurări
sociale de sănătate pentru activitatea economică desfăşurată în perioada verificată.
Prin Decizia nr. … recurenta pârâta a respins ca neîntemeiată contestaţia intimatului reclamant
vizând Decizia de Impunere nr …, pentru suma de 310 819 lei, reprezentând TVA stabilit
suplimentar, Decizia de impunere nr … pentru suma de 974 lei reprezentând contribuţii de asigurări
sociale de sănătate stabilite suplimentar de plată şi Decizia privind modificarea bazei de impozitare
nr …
Criticile recurentei vizează faptul că instanța de fond a preluat doar concluziile raportului de
expertiza contabilă, respectiv din numărul total de autovehicule vândute în perioada de referință,
respectiv 15, un nr. de 7 autoturisme ... au fost vândute fără ca reclamantul să realizeze venituri,
penultimul chiar la o sumă modică faţă de valoarea de achiziție. ... şi astfel, nu ar fi îndeplinite
cumulativ condițiile activității economice prevăzută de art127 al. 2 C. fiscal, continuitate şi scopul
obținerii unor venituri, lipsind ultima cerință, nefiind analizate susținerile acesteia, obiecțiunile
formulate la raportul de expertiză.
Cu privire la aceste critici, va retine că sunt fondate, având-se în vedere următoarele;
Potrivit art. 127 din Legea nr 571/2003 - Persoane impozabile şi activitatea economică
(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră
independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare
ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.
(2) În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor
comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile
profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea
bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.
Norme metodologice de aplicare a Codul fiscal prevăd următoarele:
„ 3. (1) În sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, exploatarea bunurilor corporale sau
necorporale, în concordanţă cu principiul de bază al sistemului de TVA potrivit căruia taxa trebuie să
fie neutră, se referă la orice tip de tranzacţii, indiferent de forma lor juridică, astfel cum se
menţionează în constatările Curţii Europene de Justiţie în cazurile C-186/89 Van Tiem, C-306/94
Regie dauphinoise, C-77/01 Empresa de Desenvolvimento Mineiro SA (EDM).
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1), persoanele fizice nu se consideră că realizează o
activitate economică în sfera de aplicare a taxei atunci când obţin venituri din vânzarea locuinţelor
proprietate personală sau a altor bunuri care au fost folosite de către acestea pentru scopuri personale.
În categoria bunurilor utilizate în scopuri personale se includ construcţiile şi, după caz, terenul aferent

303
acestora, proprietate personală a persoanelor fizice care au fost utilizate în scop de locuinţă, inclusiv
casele de vacanţă, orice alte bunuri utilizate în scop personal de persoana fizică, precum şi bunurile
de orice natură moştenite legal sau dobândite ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile
privind reconstituirea dreptului de proprietate.
(3) Persoana fizică, care nu a devenit deja persoană impozabilă pentru alte activităţi, se
consideră că realizează o activitate economică din exploatarea bunurilor corporale sau necorporale,
dacă acţionează ca atare, de o manieră independentă, şi activitatea respectivă este desfăşurată în
scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal.”
Așa cum prevede norma juridică, este considerată persoană impozabilă, orice persoană care
desfăşoară activităţi economice, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi economice şi
activitatea respectivă este desfăşurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, iar în
cauză susținerile recurentei că instanța de fond face o gravă confuzie între înțelesul termenului
„venituri” şi al termenului “profit” este întemeiată.
În cauză, intimatul reclamant …, în perioada anului 2012 a vândut un număr de 7 autoturisme
second hand pentru care a obţinut venituri de 1000922,44 lei, după cum urmează: ...
De asemenea, în anul 2013, intimatul reclamant … a vândut un număr de 8 autoturisme second
hand pentru care a obţinut venituri de 889.536,62 lei, după cum urmează: ...
Astfel, la vânzarea autoturismului Nissan GT–R către persoana fizică …, în valoare de
284.562 lei s-a depășit plafonul de scutire de 35.000 euro, în luna martie 2012, conform disp. art. 152
alin. 2 şi astfel, intimatul trebuia să devină plătitor de TVA, începând cu data de 01.05.2012.
Reţinerea de către instanţa de fond a faptului că din cele 15 autoturisme vândute pentru un
număr de 7 autoturisme, intimatul … a obţinut venituri mai mici decât valoarea de achiziţie a acestora
şi astfel, nu ar fi îndeplinite condiţiile art. 127 alin. 2 Cod fiscal, este eronată.
Astfel, operaţiunile de cumpărare şi vânzare desfăşurate de intimatul … pe parcursul celor 2
ani, a celor 15 autoturisme second hand, nu poate fi apreciată că s-ar încadra în disp. art. 42 alin. 1
lit. g din Legea nr. 571/2003, aşa cum susține intimatul, cât timp autoturismele vândute nu au fost
valorificate prin centrele de colectare, în vederea dezmembrării, nu se poate reţine că autoturismele
au fost folosite în scopuri personale, conform art. 127 alin. 7 din Legea nr. 571/2015, având în vedere
numărul mare de tranzacţii.
De asemenea, susţinerile intimatului … că în speţă ar fi aplicabile disp. art. 1522 din Legea nr.
571/2003 privind aplicarea regimului special de scutire pentru livrările de bunuri second hand, cât
timp, potrivit art. 152 alin. 6 Cod fiscal, prevede că pentru persoana impozabilă care aplică regimul
special de scutire şi a cărei cifră de afaceri depăşeşte plafonul de scutire TVA, trebuie să solicite
înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153, în termen de 10 zile de la data depăşirii plafonului.
În consecinţă, intimatul … trebuia să se înregistreze în scopuri de TVA, chiar şi în cazul în
care ar fi beneficiat de aplicarea regimului special de scutire, ca urmare a depăşirii plafonului de
scutire, prin efectuarea tranzacției din luna martie 2012, în valoare de 284.562 lei.
Având în vedere că în intervalul de 2 ani, intimatul … a achiziționat şi a revândut un număr
de 15 autoturisme, va aprecia că această activitate are un caracter de continuitate, în scopul obţinerii
de venituri, fiind astfel îndeplinite condiţiile prev. de art. 127 din Legea nr. 571/2003 şi pe cale de
consecinţă, în mod legal a fost obligat la plata de TVA de 310.819 lei şi contribuţii CASS în sumă de
974 lei, conform art. 257 alin. 2 lit. c din Legea nr. 95/2006.
Faţă de cele mai sus arătate, va reţine că actele fiscale contestate, decizia nr. … deciziile de
impunere nr. … sunt legale.

304
 În consecință, în baza art. 496 alin. 2 Cod procedură civilă va admite recursul, va casa sentinţa
recurată şi în rejudecare va respinge acțiunea ca nefondată.

2. Titlu: Funcţionar public. Indemnizaţia de concediu include sporul de condiţii periculoase sau
vătămătoare şi a sporului pentru condiţii grele de muncă.
Cuprins pe materii: Legea nr. 188/1999, Codul muncii
Legislaţie relevantă: Legea nr. 188/1999, Legea nr. 53/2003, Legea nr. 293/2004 privind Statutul
funcţionarului public cu statut special din A.N.P.
Rezumat: Pe perioada concediului de odihnă, funcţionarul public trebuie să beneficieze de sporul
pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi a sporului pentru condiţii grele de muncă inclusiv în
indemnizaţia de concediu.

Decizia nr. 98/18.02.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr … Tribunalul Brăila a admis acţiunea formulată de reclamantul … în

contradictoriu cu pârâtul …, a obligat pârâtul să recalculeze indemnizaţiile (drepturile salariale) de
concediu de odihnă pentru anii 2016, 2017 şi 2018 şi pe viitor pe perioada raporturilor de muncă, prin
includerea în indemnizaţia de concediu a cuantumului sporului pentru condiţii periculoase sau
vătămătoare şi a sporului pentru condiţii grele de muncă, şi a obligat pârâtul să calculeze şi să
plătească reclamantului diferenţele salariale dintre indemnizaţia de concediu plătită şi cea cuvenită
potrivit prezentei hotărâri, sume ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei de la data scadentă fiecărei
indemnizaţii până la data efectuării plăţii.
În motivarea sentinţei, ... a reţinut următoarele: „Prin cererea înregistrată la această instanţă sub
nr. … reclamantul … şi cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură …, a
chemat în judecată pe pârâtul …, spre a fi obligată la:
1 - Recalcularea indemnizaţiilor (drepturilor salariate) de concediu de odihnă pentru anii 2016,
2017, 2018 şi în continuare, pe toată perioada raporturilor de muncă în sensul includerii în
indemnizaţia de concediu a cuantumului sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi a
cuantumului sporului pentru condiţii grele de muncă;
2 - Calcularea şi plata diferenţelor salariate dintre indemnizaţia de concediu plătită în perioada
efectuării concediului şi cea cuvenită în mod legal, ca urmare a recalculării indemnizaţiei de concediu
(drepturilor salariale pentru perioada concediului);
3 - Obligarea pârâtei la actualizarea sumelor datorate potrivit petitelor 1 şi 2 cu rata inflaţiei
de la data scadenţei fiecăreia până la data efectuării plăţii:
În motivarea cererii reclamantul a arătat că în fapt este încadrat la … din anul 2007 şi începând
cu data de 01.11.2007 este în funcţie de şef secţie deţinere interioară.
La data de 07.12.2018 prin adresa nr. G 252070/PBBR/07.12.2018 s-a adresat, în conformitate
cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, pârâtei … solicitând recalcularea indemnizaţiilor de
concediu pentru anii 2015, 2016, 2017, 2018 şi în continuare, pe toată perioada raporturilor de muncă,

305
precum şi calcularea şi plata diferenţelor salariale dintre indemnizaţia de concediu plătită în perioada
efectuării concediului şi cea cuvenită în mod legal, ca urmare a recalculării indemnizaţiei.
Prin adresa nr …, Penitenciarul … a apreciat că cererea nu poate fi soluţionată favorabil, în
esenţă arătând că sporurile pentru condiţii de muncă sunt în strânsă legătură cu locurile de muncă în
care se desfăşoară activitatea profesională, iar riscul de îmbolnăvire sau accidentare nu poate subzista
şi exista în perioada concediului de odihnă sau incapacitate temporară de muncă.
Reclamantul a invocat dispoziţiile art. 12 alin. 2 din Anexa VII a Legii nr. 284/2010 în vigoare
până la data dec 30.06.2017 privind sporurile de care beneficiază funcţionarii publici cu statut special
din administraţia penitenciarelor şi a precizat că aceste dispoziţii au fost preluate prin Legea nr.
153/2017 la act. 12 alin. 2 din Anexa VI.
Potrivit art. 36 din Legea nr. 293/2004 funcţionarul public cu statut special beneficiază de
salariul lunar şi concediu de odihnă.
HG nr. 1946/2004 reglementează concediul de odihnă plătit şi concediul de odihnă suplimentar
ce se acordă pentru desfăşurarea activităţii în condiţii deosebite, vătămătoare, grele sau periculoase,
ori în locuri de muncă în care există astfel de condiţii.
A precizat reclamantul că potrivit art. 38 alin. 1 din OG nr. 64/2006 ”Funcţionarii publici cu
statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pe timpul cât se află în delegare, detaşare,
incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate, alte concedii plătite,
precum şi învoiri plătite care se acordă în baza dispoziţiilor legale în vigoare, primesc salariile de
bază şi celelalte drepturi băneşti avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii.
A arătat reclamantul că în perioadele în care a efectuat concediul de odihnă, la stabilirea
indemnizaţiilor de concediu nu au fost avute în vedere toate elementele componente ale acesteia,
astfel cum sunt definite şi determinate de art. 150 Codul muncii (Pentru perioada concediului de
odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul
de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă,
prevăzute în contractul individual de muncă), situaţie ce i-a creat un prejudiciu patrimonial
reprezentat de neacordarea în cuantumul legal a drepturilor băneşti aferente anilor 2016, 2017 şi 2018.
Acest prejudiciu a fost cauzat de interpretarea greşită dată de pârâtă a dispoziţiilor legale
indicate mai sus, aceasta analizând, prin opoziţie, sporurile permanente, respectiv sporurile variabile,
deoarece opusul sporului permanent este sporul temporar, în timp ce caracterul variabil al unui spor
nu se poate referi decât la cuantumul său, opusul sporului în cuantum variabil fiind sporul în cuantum
fix şi nicidecum sporul permanent.
Prin urmare, pentru a nu fi incluse în indemnizaţia de concediu, sporurile ar trebui să aibă
caracter temporar, ceea ce nu este cazul sporurilor indicate, aceste sporuri având caracter permanent,
şi nu temporar, chiar dacă sunt stabilite în considerarea unor condiţii specifice de muncă, având la
bază buletine de determinare sau, după caz, de expertizare emise de autorităţile abilitate în acest sens.
A precizat reclamantul că acest mod de interpretare se regăseşte inclusiv la nivelul Ministerului
Justiţiei, ordonator principal de credite al Penitenciarului …, care prin adresa nr …, în aplicarea
normelor legale sus arătate, a precizat modul de calcul al indemnizaţiei pentru perioada concediului
de odihnă acordat funcţionarilor publici cu statut special din cadrul ministerului, elementele
componente ale acestuia fiind:
- cuantumul brut al salariului funcţiei de bază;
- cuantumul brut al sporului pentru activităţi de culegere, prelucrare, verificare şi valorificare a
informaţiilor, investigaţii, acţiuni şi intervenţie cu grad ridicat de risc sau în condiţii de pericol
deosebit;

306
 - cuantumul brut al sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare;
- valoarea brută stabilită conform art. 5 alin. 1 Legea nr. 285/2010.
Toate aceste elemente formează salariul brut, iar indemnizaţia de concediu zilnică se determină
prin raportarea salariului brut la numărul de zile lucrătoare din luna în care se efectuează concediul
de odihnă, înmulţit cu numărul zilelor de concediu de odihnă solicitate a fi efectuate, din care se scad
contribuţiile obligatorii la fondurile de asigurări sociale şi impozitul corespunzător, care se virează la
bugetul de stat.
De asemenea, reclamantul a apreciat că o astfel de interpretare, ca cea de mai sus, este în deplină
concordanţă şi cu principiile dreptului naţional şi ale dreptului Uniunii Europene.
Astfel, statuând în interpretarea Directivei 2003/88/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 4 Noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru. Curtea
de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut în Hotărârea din data de 15 Septembrie 2011 (cauza Williams
ş.a., C-155/10) că trebuie constatat că, deşi structura remuneraţiei obişnuite a unui lucrător, ca atare,
intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor şi practicilor reglementate de dreptul statelor membre, aceasta
nu poate avea un impact asupra dreptului lucrătorului de a se bucura, pe perioada de repaus şi de
relaxare, de condiţii economice comparabile cu cele privind perioada în care îşi exercită activitatea.
Faţa de cele mai sus arătate, reclamantul a solicitat admiterea acţiunii şi să fie obligată pârâta
la recalcularea indemnizaţiilor de concediu pentru anii 2016, 2017, 2018 şi în continuare, pe toată
perioada raporturilor de muncă, calcularea şi plata diferenţelor salariale dintre indemnizaţia de
concediu plătită în perioada efectuării concediului şi cea cuvenită în mod legal ca urmare a recalculării
indemnizaţiei de concediu, precum şi obligarea pârâtei la actualizarea sumelor cu rata inflaţiei de la
data scadenţei fiecăreia până la data plăţii efective.
În drept, şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 293/2004, republicată, OG nr. 64/2006,
HG nr. 1294/2001, HG nr. 1946/2004, Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, Legea nr. 134/2010
privind Codul de procedură civilă, art. 1535 Cod civil.
În probaţiune, reclamantul a depus înscrisuri anexate prezente.
Prin întâmpinare pârâtul …, reprezentat prin …, a solicitat respingerea acţiunii reclamantului
ca nefondată.
Pârâtul a arătat că, faţă de salariaţii contractuali cărora li se aplică prevederile art.7 alin 1 din
H.G., nr. 250/1991, funcţionarii publici cu statut special beneficiază şi de un concediu de odihnă
suplimentar în temeiul art.13 alin.1 din H.G. nr. 1946/2004, modificată şi completată prin HG nr.
1362/2009, care prevede că: „în afara concediului de odihnă prevăzut la art. 1, funcţionarii publici
din sistemul administraţiei penitenciare, care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite -
vătămătoare, grele sau periculoase – ori în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, stabilite
potrivit legii, au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar cu o durată
cuprinsă intre 3 şi 14 zile calendaristice”.
În baza şi pentru punerea în executare a HG nr. 1946/2004, a fost emis Ordinul ministrului
justiţiei nr. 405/C/2006 privind durata concediului de odihnă suplimentar pentru funcţionarii publici
cu statut special din Ministerul Justiţiei şi sistemul administraţiei penitenciare. Prin acest ordin, s-a
stabilit că funcţionarii publici cu statut special din sistem administraţiei penitenciare care îşi
desfăşoară activitatea în locuri de muncă cu condiţii deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase,
au dreptul în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă suplimentar de 7 zile calendaristice.
Durata concediului de odihnă suplimentar de care poate beneficia personalul se stabileşte,
conform art. 3 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 405/C/2006, proporţional cu timpul efectiv lucrat
în astfel de condiţii (vătămătoare, grele sau periculoase) de angajat în cursul fiecărui an calendaristic.

307
 De asemenea, pârâtul a precizat că potrivit art. 16 alin. (2) din HG nr. 19462004, concediul de
odihnă suplimentar nu poate fi reeşalonat în anul următor.
Existenţa condiţiilor deosebite de muncă, vătămătoare, grele sau periculoase se stabileşte
conform prevederilor legale. Prin ordin al ministrului justiţiei se stabilesc categoriile de funcţionari
publici din sistemul administraţiei penitenciare care îşi desfăşoară efectiv activitatea în locuri de
muncă cu condiţii deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase - precum şi durata concediului de
odihnă suplimentar de care acestea beneficiază în fiecare an calendaristic. (art. 14 alin.1^2 din H.G.
1946/2004).
Prin urmare, pârâta a apreciat că pentru perioada concediului de odihnă nu se poate acorda o
dublă compensaţie a condiţiilor speciale de muncă, acestea fiind compensate prin acordarea de zile
de concediu suplimentar, iar nu prin plata sporurilor pentru condiţii de muncă.
Modalitatea de plată a perioadei în care funcţionarii publică cu statut special se află în concediu
de odihnă, este reglementată de prevederile O.G. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale
funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.
Art. 38 alin. 1 (1) din actul normativ invocat prevede că „Funcţionarii publici cu statut special
din sistemul administraţiei penitenciare, pe timpul cât se află în delegare, detaşare, incapacitate
temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate, alte concedii plătite, precum şi
învoiri plătite care se acordă în baza dispoziţiilor legale în vigoare, primesc salariile de bază şi
celelalte drepturi băneşti avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii.”
Potrivit definiţiei date de Normele de aplicare ale O.G. 64/2006, respectiv, O.M.J. 399/C/2007-
Pct.26.1 „prin drepturi băneşti avute se înţeleg indemnizaţiile şi sporurile care nu se plătesc în raport
de timpul efectiv lucrat pe baza unor pontaje întocmite în acest sens, cu excepţia situaţiei în care
persoanele respective se află în delegare şi sunt detaşate şi (desfăşoară activităţi în locuri pentru care
se află astfel de sporuri şi indemnizaţii”.
Prin Anexa nr. 5 la O.M.J. 399/C/2007, respectiv, pct. 15.(1), se stipulează că sporul pentru
muncă în condiţii deosebit de periculoase, condiţii periculoase sau condiţii vătămătoare se acordă
proporţional cu timpul lucrat în astfel de condiţii, la locurile de muncă, fără a depăşi 170 ore în medie,
lunar, în program normal de lucru.
Ţinând cont de prevederile legale mai sus invocate şi de faptul că în perioada concediului de
odihnă salariatul nu se mai află la locul de muncă expertizat din punct de vedere al condiţiilor
deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase, pârâta a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile
pentru a putea beneficia de aceste sporuri.
Mai mult decât atât, pentru munca prestată în condiţii speciale, sunt acordate zile de concediu
suplimentar, astfel încât, acordându-se aceste sporuri şi în perioada concediului ele odihnă ar putea fi
asimilată unei duble compensări a condiţiilor speciale de muncă.
În ceea ce priveşte invocarea reclamantului a prevederilor art. 5 din HG nr. 1294/2001 privind
stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii de muncă deosebite, condiţii speciale şi alte
condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate, facem precizarea că aceste dispoziţii legale,
aşa cum rezultă din însăşi titulatura actului normativ suscitat, se referă la locurile de muncă şi
activităţile în care au lucrat cadrele militare/funcţionari publici cu statut special şi încadrarea acestora
în condiţii deosebite sau condiţii speciale, adică grupele de muncă I sau II.
Prin urmare, potrivit art. 5 din HG 1294/2001, „perioada în care un cadru militar în activitate,
care lucrează în locuri de muncă sau activităţi cu condiţii deosebite, special sau alte condiţii specific,
a fost în concediu de odihnă sau în incapacitate temporară de muncă, se consider timp în care

308
activitatea s-a desfăşurat în condiţiile locului de muncă în care a lucrat la data ivirii situaţiilor
respective.”
Raportat la aceste prevederi legale, pârâtul a învederat că încadrarea perioadei de muncă a
cadrelor militare în activitate în condiţii deosebite, speciale ori alte condiţii, se face în vederea
stabilirii drepturilor la pensie, iar nu în vederea stabilirii ori remunerării suplimentare a funcţionarilor
publici cu statut special.
Pârâtul a menţionat că reclamantul a invocat în susţinerea cererii o adresă a Ministerului Justiţiei
înregistrată sub numărul 70479/09.09.2015. Acesta constituie o informare pe care Serviciul
comunicare şi informaţii publice din cadrul M.J. a crezut de cuviinţă să o transmită organizaţiei
sindicale, fără ca acest document să fie asumat de ordonatorul principal de credite.
Procedând la examinarea cererii reclamantului prin prisma susţinerilor părţilor şi în lumina
întregului material probatoriu administrat în cauză şi a dispoziţiilor legale incidente, instanţa constată
următoarele:
Reclamantul ... este încadrat la Penitenciarul ... în funcţia de şef de secţie deţinere interioară de
la data de 01.11.2007, fiind funcţionar public cu statut special potrivit Legii nr. 293/2004 republicată
privind Statutul Funcţionarilor Publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Deşi cu adresa nr. … reclamantul a solicitat pârâtului să-i recalculeze indemnizaţiile de
concediu de odihnă pentru anii 2016, 2017, 2018 şi în continuare prin includerea în indemnizaţia de
concediu a cuantumului sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi a sporului pentru
condiţii grele de muncă, pârâtul a refuzat, apreciind că aceste sporuri nu trebuie incluse.
În drept, instanţa reţine că în cauză sunt incidente următoarele dispoziţii legale, aşa cum au fost
invocate de ambele părţi:
Potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 293/2004 republicată, privind Statutul funcţionarilor publici
cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Administraţia Naţională a
Penitenciarelor şi unităţile subordonate fac parte din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi
siguranţă naţională ale statului şi constituie, în sensul prezentei legi, sistemul administraţiei
penitenciare, potrivit art. 87 din legea amintită, Funcţionarii publici cu statut special din sistemul
administraţiei penitenciare beneficiază în continuare de drepturile dobândite anterior, precum şi de
cele care vor fi stabilite pentru personalul din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională, iar potrivit art. 89 Dispoziţiile prezentei legi se completează, după caz, cu prevederile
cuprinse în legislaţia muncii.
Potrivit art. 36 din acelaşi act normativ, funcţionarul public cu statut special din sistemul
administraţiei penitenciare are dreptul la: a) salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizaţii,
sporuri, precum şi premii şi prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Salariul de bază
cuprinde salariul corespunzător funcţiei îndeplinite, gradului profesional deţinut, gradaţiile, sporurile
pentru misiune permanentă şi, după caz, indemnizaţia de conducere şi salariul de merit; (...) e)
concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite şi concedii fără plată, în condiţii stabilite prin
hotărâre a Guvernului.
Potrivit art. 150 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, privind Codul muncii, Pentru perioada
concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică
decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada
respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
Potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Anexa VII a Legii nr. 284/2010, în vigoare până la data
de 30.06.2017, Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii public cu statut special din sistemul
administraţiei penitenciare şi personalul civil beneficiază de următoarele sporuri, în funcţie de

309
condiţiile de muncă: a) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din solda
de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă
respective; b) pentru condiţii grele de muncă, un spor de până la 15% din solda de funcţie/salariul de
funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, aceste
dispoziţii fiind preluate în integralitate în cuprinsul art. 12 alin. (2) din Anexa VI a Legii nr. 153/2017,
Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei
penitenciare şi personalul civil beneficiază de următoarele sporuri, în funcţie de condiţiile de muncă:
a) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din solda de funcţie/salariul
de funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; b) pentru
condiţii grele de muncă, un spor de până la 15%) din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de
bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.
Prin HG nr. 1946/2004, privind condiţiile în baza cărora funcţionarul public cu statut special
din sistemul administraţiei penitenciare are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri
plătite şi concedii fără plată, bilete de odihnă, tratament şi recuperare, a fost reglementat modul de
acordare a concediului de odihnă plătit precum şi concediul de odihnă suplimentar ce se acordă pentru
desfăşurarea activităţii în condiţii deosebite-vătămătoare, grele sau periculoase, ori în locuri de muncă
în care există astfel de condiţii.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 din HG 1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi
activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în
activitate. Perioada în care un cadru militar în activitate, care lucrează în locuri de muncă sau activităţi
cu condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii specifice, a fost în concediu de odihnă sau în
incapacitate temporară de muncă se consideră timp în care activitatea s-a desfăşurat în condiţiile
locului de muncă în care a lucrat la data ivirii situaţiilor respective.
În acelaşi sens sunt dispoziţiile art. 4 al. 1 din Ordinul MApN nr. M123/23.12.2015 care
stabileşte că Perioadele în care personalul militar se află în incapacitate temporară de muncă, concediu
de odihnă anual, concediu de odihnă suplimentar, se consideră ca fiind lucrate în condiţiile locului de
muncă în care cei în cauză şi-au desfăşurat activitatea la data ivirii acestor situaţii.
De asemenea, art. 38 alin. (1) din OG 64/2006 stabileşte că Funcţionarii publici cu statut special
din sistemul administraţiei penitenciare, pe timpul cât se află în delegare, detaşare, incapacitate
temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate, alte concedii plătite, precum şi
învoiri plătite care se acordă în baza dispoziţiilor legale în vigoare, primesc salariile de bază şi
celelalte drepturi băneşti avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii.
Referitor la dispoziţiile băneşti pe perioada concediului de odihnă, art. 38 alin. 1 din OG nr.
64/2006 stabileşte că „Funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare,
pe timpul cât se află în delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă,
concediu de maternitate, alte concedii plătite, precum şi învoiri plătite care se acordă în baza
dispoziţiilor legale în vigoare, primesc salariile de bază şi celelalte drepturi băneşti avute, inclusiv
sporurile de care beneficiază, potrivit legii”.
Pârâtul nu a contestat că reclamantul beneficiază de sporurile prevăzute de lege, respectiv sporul
pentru condiţii periculoase şi vătămătoare şi sporul pentru condiţii grele de muncă, dar a apreciat că
acestea nu se includ în indemnizaţia de concediu aşa cum prevede art. 38 alin. 1 din OG nr. 64/2006
pe motiv că reclamantul beneficiază, pentru că îşi desfăşoară activitatea în condiţii periculoase şi
vătămătoare şi în condiţii grele de muncă, de un concediu suplimentar conform art. 13 al.1 din HG
nr. 1946/2004 modificată şi completată prin HG nr. 1362/2009 care prevede că „În afara
concediului de odihnă prevăzut la art. 1, funcţionarii publici din sistemul administraţiei penitenciare,

310
care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase – ori în locuri
de muncă în care există astfel de condiţii, stabilite potrivit legii, au dreptul în fiecare an calendaristic
la un concediu de odihnă suplimentar cu o durată cuprinsă între 3 şi 14 zile calendaristice.”
Sub acest aspect instanţa constată că dreptul la concediu de odihnă suplimentar este prevăzut
de dispoziţiile art. 13 al. 1 din HG nr. 1946/2004 şi respectiv HG nr. 1362/2009, iar includerea
sporurilor de care beneficiază funcţionarul public în drepturile băneşti cuvenite pe perioada
concediului de odihnă şi dispoziţiile legale menţionate nu se exclud unele pe altele.
De altfel şi domeniul de reglementare este diferit, respectiv durata concediului de odihnă plătit
la care se adaugă un concediu suplimentar pe de o parte şi pe de altă parte drepturile băneşti cuvenite
pe durata concediului de odihnă plătit inclusiv cel suplimentar.
În acest sens sunt şi dispoziţiile HG nr. 1946/2004 în baza cărora a fost emis Ordinul ministrului
justiţiei 399/C/2007- Pct.26.1 „prin drepturi băneşti avute se înţeleg indemnizaţiile şi sporurile care
nu se plătesc în raport de timpul efectiv lucrat pe baza unor pontaje întocmite în acest sens, cu excepţia
situaţiei în care persoanele respective se află în delegare şi sunt detaşate şi (desfăşoară activităţi în
locuri pentru care se află astfel de sporuri şi indemnizaţii)”.
Este adevărat că prin Anexa 5 la O.M.J. 399/C/2007, respectiv, pct. 15. (1), se stipulează că
sporul pentru munca în condiţii deosebit de periculoase, condiţii periculoase sau condiţii vătămătoare
se acordă proporţional cu timpul lucrat în astfel de condiţii, la locurile de muncă, fără a depăşi 170
ore în medie, lunar, în program normal de lucru.
Faptul că sporul se acordă proporţional cu timpul lucrat în astfel de condiţii, nu înseamnă că
sporul astfel acordat reclamantului nu poate fi inclus în drepturile băneşti cuvenite pe perioada
concediului de odihnă potrivit art. 38 al. 1 din OG nr. 64/2006 care prevede că funcţionarii publici cu
statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor primesc pe timpul concediului de odihnă
salariile de bază şi celelalte drepturile băneşti avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit
legii.
Ori cele două sporuri pretinse de reclamant sunt dintre cele care beneficiază potrivit legii.
Normele de aplicare ale OG nr. 64/2006 respectiv O.M.J. nr. 399/C/2007-Pct. 26.1, defineşte
sintagma „drepturile băneşti avute” şi nu sintagma ”sporuri de care beneficiază”, deci nu se referă la
cele două sporuri menţionate de reclamant.
Astfel, potrivit Pct. 26.1 din O.M.J. nr. 399/C/2007 ”prin drepturi băneşti avute se înţeleg
indemnizaţiile şi sporurile care nu se plătesc în raport de timpul efectiv lucrat pe baza unor pontaje
întocmite în acest sens, cu excepţia situaţiei în care persoanele respective se află în delegare şi sunt
detaşate şi desfăşoară activităţi în locuri pentru care se află astfel de sporuri şi indemnizaţii”.
Atât timp cât există reglementări legale distincte, nu se poate susţine ideea unei duble
compensări a condiţiilor speciale de muncă, aşa cum eronat a considerat pârâtul.
De asemenea, eronată este şi aprecierea pârâtului potrivit cu care prevederile art. 5 din HG nr.
1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii de muncă deosebite,
condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate, se referă la grupele de
muncă I şi II, instanţa constată că această apreciere excede obiectului dedus judecăţii, în cauză
pretenţiile reclamantului fiind reglementate de art. 38 al. 1 din OG nr. 64/2006 privind salarizarea şi
alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor,
care este lege specială.
În cauză, instanţa va avea în vedere şi jurisprudenţa CJUE invocată de reclamant, respectiv
cauza C-155/10, Williams şi alţii versus British Airways plc, în context existând practică judiciară
extinsă precum cauza C-471/08 Parviainen şi cauza C-194/08 Gassmayr. Aceste cauze au dus, de

311
altfel, şi la modificarea Codului muncii faţă de forma iniţială, respectiv actualul articolul 150, cu
incidenţă pe indemnizaţia şi sporurile ce se iau în considerare la acordarea concediului de odihnă.
Astfel, expresia „concediu anual plătit”, în accepţiunea Curţii, semnifică faptul că „pe durata
concediului anual, în sensul acestei directive, remuneraţia trebuie menţinută şi că, altfel spus,
lucrătorul trebuie sa primească remuneraţia obişnuită pentru această perioadă de repaus (pct. 19).
Astfel, obiectivul cerinţei de a plăti acest concediu este acela de a pune lucrătorul, în timpul
concediului menţionat, într-o situaţie care este, în ceea ce priveşte salariul, comparabilă cu perioadele
de muncă (pct. 20). (...) rezultă din cele ce precedă ca remuneraţia plătită pentru concediul anual
trebuie calculată, în principiu, astfel încât să corespundă remuneraţiei obişnuite primite de lucrător.
Rezultă de asemenea că o indemnizaţie a cărei valoare permite numai excluderea oricărui risc
apreciabil ca lucrătorul să nu îşi efectueze concediul nu este suficientă pentru a satisface cerinţele
dreptului Uniunii (pat. 20).
În consecinţă, pentru considerentele mai sus expuse, instanţa va admite ca fondată acţiunea
formulată de reclamantul … împotriva … şi va dispune obligarea pârâtului să recalculeze
indemnizaţiile (drepturile salariale) de concediu de odihnă pentru anii 2016, 2017 şi 2018 şi pe viitor
pe perioada raporturilor de muncă, prin includerea în indemnizaţia de concediu a cuantumului
sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi a sporului pentru condiţii grele de muncă.
Totodată va obliga pe pârât să calculeze şi să plătească reclamantului diferenţele salariale dintre
indemnizaţia de concediu plătită şi cea cuvenită potrivit prezentei hotărâri, sume ce vor fi actualizate
cu rata inflaţiei de la data scadentă fiecărei indemnizaţii până la data efectuării plăţii.”
2. Împotriva sentinţei civile …, pronunţată de Tribunalul … a formulat recurs …, încadrat în
motivele prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, prin care a solicitat casarea
hotărârii şi, în rejudecare, respingerea ca nefondată a acțiunii.
A apreciat că sentința este nelegală şi a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material
respectiv a prevederilor art. 38 din Legea nr. 293/2004, art. 150 Codul muncii, art. 23 din OUG nr.
64/2006, OMJ nr. 339/C/2006 şi art. 8 lit. a şi c din HG nr. 281/2003.
A arătat că reclamantul şi-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile HG nr. 1294/2001 privind
stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, condiții speciale și alte condiții,
specifice pentru cadrele militare în activitate. Potrivit acestui text de lege în funcție riscul generat de
specificul activităţii militare, locurile de munca sunt clasificate astfel: locurile de muncă și activitățile
cu condiții deosebite sunt cele care implică existența unor factori de risc generați de specificul
activității militare, cu repercusiuni asupra sănătății și/sau capacității de acțiune a cadrelor militare;
locurile de muncă și activitățile cu condiții speciale sunt cele care implică existența unor factori de
risc ridicat, generați de specificul activității militare, cu repercusiuni grave și ireversibile asupra
sănătății și/sau capacității de acțiune a cadrelor militare; locurile de muncă și activitățile cu alte
condiții sunt cele care implică pericol permanent de vătămare corporală gravă, invaliditate, mutilare,
suprimare a vieții ori de pierdere a libertății - captivitate, terorism, răpiri, luări ca ostateci ori alte
asemenea situații și pentru care nu se pot lua măsuri de prevenire sau de protecție.
A susţinut că împărţirea locurilor de muncă în aceste trei categorii este generată de riscul
activității militare, iar legea dispune că pentru munca desfăşurată în astfel de condiții salariatul
beneficiază de reducerea vârstei de pensionare, fiind echivalentul grupelor de muncă din legislația
anterioară anului 2001.
A precizat că sporurile despre care face vorbire reclamantul potrivit art. 23 din OUG nr.
64/2006, OMJ nr. 339/C/2006 şi art. 8 lit. a şi c din HG nr. 281/2003, sunt sporuri ce se acordă
salariaţilor astfel:

312
 1. art. 8 lit. a HG nr. 281/2003 şi pct. 2 al notei la Anexa 9 din hotărâre pentru activitatea
desfăşurată în: condiții deosebit de periculoase (secții şi laboratoare HIV SIDA, pneumofitiziologie,
necropsie, epidemii deosebit de grave - pesta, poliomielita, holera, variola); condiții periculoase
(activitatea cu surse de radiații, activitatea din laboratoarele şi compartimentele de analize medicale
bacteriologice, parazitologice, infecto-contagioase); condiții vătămătoare (câmpuri electromagnetice
de radiofrecvenţă, laboratoare chimice, foto-chimice, carburanţi, pulberi rezultate din polizare,
ascuțire, șlefuire). Sporul de 10% (antena) face parte din categoria sporurilor pentru condiții
vătămătoare de muncă.
2. art. 8 lit. c) din HG nr. 281/1993 pentru activitatea desfăşurată în condiții grele de muncă
(mediu cu grad ridicat de poluare interioară - aero-microfloră,drojdii, mucegaiuri). Sporul de 15%
(praf - aero - microflora) face parte din categoria sporurilor pentru condiții grele de muncă.
A motivat că în art. 8 din HG nr. 281/1993 se stabilește faptul că locurile de muncă, mărimea
concretă a sporilor și condițiile de acordare se stabilesc de ministere, celelalte instituții centrale și
locale ale administrației publice, cu consultarea sindicatelor și avizul Ministerului Muncii și Protecției
Sociale și al Ministerului Finanțelor. Potrivit art. 23 OG nr. 64/2006 dispozițiile legale prin care sunt
stabilite sporuri pentru condiții periculoase sau vătămătoare, pentru activități care solicită o încordare
psihică foarte ridicată ori care se desfășoară în condiții deosebite de muncă, pentru condiții grele de
muncă, pentru activitatea desfășurată în schimb de noapte, precum și alte reglementări se aplică și
funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare
A precizat că pentru aplicarea dispozițiilor OG nr. 64/2006 şi ale HG nr. 291/1993, la nivelul
Administrației Naționale a Penitenciarelor a fost emis O.M.J. nr. 399/C/2007 pentru aprobarea
normelor metodologice de aplicare a OG nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale
funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare. Prin Anexa nr.5 la
O.M.J. nr. 399/C/2007, respectiv, pct. 15.(1), se stipulează că aceste sporuri se acordă proporțional
cu timpul lucrat în astfel de condiții, la locurile de muncă, fără a depăși 170 ore în medie, lunar, în
program normai de lucru, existența condițiilor deosebite de muncă, vătămătoare, grele sau periculoase
se stabilește anual în baza buletinelor de determinare iar alocarea se face prin decizie zilnica pe
unitate.
A apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a putea beneficia de aceste sporuri, ținând
cont de prevederile legale și de faptul că în perioada concediului de odihnă salariatul nu se mai află
la locul de muncă expertizat din punct de vedere al condițiilor deosebite - vătămătoare, grele sau
periculoase.
A considerat că instanța a omis faptul că în speța sunt aplicabile dispozițiile HG nr. 281/1993
şi OMJ nr. 339/2007, deși în întâmpinare în mod expres s-a arătat faptul că plata sporurilor ce fac
obiectul prezentei acțiuni se face proporțional cu timpul lucrat în astfel de condiții, la locurile de
muncă, fără a depăși 170 ore în medie, lunar, în program normal de lucru.
A arătat faptul că HG nr. 1294/2001 se referă la locurile de muncă și activitățile în care au lucrat
cadrele militare/funcționari publici cu statut special și încadrarea acestora în condiții deosebite sau
condiții speciale, adică grupele de muncă I sau II, încadrare generată de riscul generat de activitatea
militară, în timp ce sporurile solicitate de reclamant au alt temei legal, şi sunt sporuri care sunt
acordate pentru anumite condiții de muncă, condiții care se pot regăsi atât în sistemul de ordine
publică şi apărare națională, dar şi în alte unități bugetare sau private. Chiar dacă art. 38 din Legea
nr. 293/2004 stipulează faptul că „funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației
penitenciare, pe timpul cât se află în concediu de odihnă, concediu de maternitate, alte concedii
plătite, precum și învoiri plătite care se acordă în baza dispozițiilor legale în vigoare, primesc salariile

313
de bază și celelalte drepturi bănești avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii” nu pot
fi ignorate şi celelalte dispoziții legale aplicabile în cauză (OG nr. 64/2006, HG nr. 281/1993 şi OMJ
nr. 339/2007) şi anume că aceste sporuri se acordă proporțional cu timpul lucrat în astfel de condiții,
la locurile de muncă, fără a depăși 170 ore în medie, lunar, în program normal de lucru.
3. Intimatul … a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat
și menținerea sentinței civile nr. … pronunțată de Tribunalul … în dosarul nr …
A motivat că în fapt, recurentul reiterează motivele prezentate în fața instanței de fond, care au
fost deja tranșate de prima instanță, iar alegațiile din cererea de recurs sunt formale și gratuite.
A susținut că principalul element în susținerea recursului îl constituie invocarea dispozițiilor
OG nr. 64/2006 (art. 23 - abrogat), HG nr. 281/1993 (art. 1, 2 și 8 - abrogate) și în special a
dispozițiilor OMJ nr. 399/2007.
A precizat că dispozițiile OMJ nr. 399/2007 trebuie analizate în funcție de actele normative cu
forță juridică superioară în baza căruia au fost emise, în raport cu principiul ierarhiei și forței juridice
a actelor normative, principiu consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea
nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislative pentru elaborarea actelor normative, mai exact față
de dispozițiile art. 38 alin. (1) din OG nr. 64/2000 - în vigoare - (Funcționarii publici cu statut special
din sistemul administrației penitenciare, pe timpul cât se află în delegare, detașare, incapacitate
temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate, alte concedii plătite, precum și
învoiri plătite care se acordă în baza dispozițiilor legale în vigoare, primesc salariile de bază și
celelalte drepturi bănești avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii), dispoziții care
stabilesc dreptul funcționarilor publici cu statut special de a primi pe perioada concediilor o
indemnizație compusă din salariul de bază și celelalte drepturi bănești, inclusiv sporuri.
A invocat că recurentul, cu rea credință, pare a nu înțelege problema juridică ce se pune în
cauză, și anume dacă funcționarii publici cu statut special au dreptul la o indemnizație de concediu
care să includă respectivele sporuri.
A învederat că recurentul a încercat, atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de recurs,
de a induce ideea că a solicitat plata sporurilor pe perioada concediilor și nu indemnizația de concediu
care să cuprindă respectivele sporuri, raportarea la acestea fiind doar o modalitate de cuantificare a
indemnizației de concediu, făcând în mod voit confuzie între salariul cuvenit ca urmare a muncii
prestate și indemnizația acordată pe timpul concediilor.
A considerat că motivarea primei instanțe întrunește toate exigențele legale pentru ca
raționamentul juridic adoptat în pronunțarea soluției atacate să fie pe deplin lămuritor, iar judecătorul
fondului a arătat în detaliu de ce a înlăturat apărările formulate de recurent, iar motivarea Tribunalului
Brăila răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care
obligă instanțele să-și motiveze deciziile.
4. Pentru soluţionarea cauzei, Curtea a solicitat Penitenciarului Brăila să precizeze perioadele
(rezultate din salariile încasate lunar) din anii 2016 - 2018 pentru care reclamantul ... a beneficiat de
acordarea celor 2 sporuri cât timp s-a aflat la serviciu, respectiv sporul pentru condiții periculoase sau
vătămătoare şi sporul pentru condiții grele de muncă, şi modalitatea de plată şi evidențiere a acestor
sporuri.
De asemenea s-au solicitat de la Ministerul Justiției: ordinele emise în baza art. 12 alin. (3)
Anexa VII din Legea nr. 284/2010 şi art. 12 alin. (3) Anexa VI din Legea nr. 153/2017 privind
locurile, condițiile de muncă şi operațiunile, precum şi procentele de acordare a sporurilor pentru
condiții periculoase sau vătămătoare şi pentru condiții grele de muncă; dacă Ordinul ministrului
justiției nr. 399/C/2007 mai este în vigoare, ce prevederi au fost abrogate, prin care ordine; dacă a

314
fost emis un alt Ordin referitor la aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. 1 din Ordonanța nr. 64 din 30
august 2006, privind salarizarea şi alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul
administrației penitenciare.
Prin adresa nr. …, Ministerul Justiției a comunicat că Ordinul ministrului justiției nr.
399/C/2007 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr.
64/2006 (nepublicat în Monitorul Oficial al României, Partea I) a fost emis în temeiul art. 54 din
Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu
statut special din sistemul administrației penitenciare, aprobată prin Legea nr. 462/2006 cu
modificările și completările ulterioare. Acest ordin a fost însă în vigoare până în anul 2010, când a
fost abrogată expres Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 (inclusiv art. 54 al acestei ordonanțe, care
constituia temeiul legal al emiterii normelor metodologice).
A precizat că în urma abrogării actului normativ primar (Ordonanța Guvernului nr. 64/2006),
normele subsecvente emise în temeiul acestei ordonanțe au fost abrogate, inclusiv Ordinul ministrului
justiției nr. 399/C/2007.
A susţinut că Ordinul ministrului justiției nr. 399/C/2007 a fost în continuare aplicat, producând
efecte numai în temeiul unor dispoziții speciale din lege care prevăd expres ultraactivitatea lor pentru
o perioadă limitată de timp (exemplu: perioada tranzitorie de aplicare a legilor anuale de salarizare).
Referitor la regulamentul-cadru, menționat de dispozițiile art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017,
a arătat că acest regulament-cadru nu a fost adoptat încă.
5. Examinând hotărârea criticată în raport de criticile formulate de recurentul-pârât, de apărările
intimatului şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Curtea apreciază că recursul este fondat însă
numai sub aspectul duratei includerii în indemnizaţia de concediu a cuantumului sporului pentru
condiţii periculoase sau vătămătoare şi a sporului pentru condiţii grele de muncă.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, art. 38 alin. 1 din OG 64/2006 privind salarizarea şi alte
drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, stabileşte
că funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pe timpul cât se află
în delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate,
alte concedii plătite, precum şi învoiri plătite care se acordă în baza dispoziţiilor legale în vigoare,
primesc salariile de bază şi celelalte drepturi băneşti avute, inclusiv sporurile de care beneficiază,
potrivit legii.
Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de
aplicare a O.G. nr. 64/2006, privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut
special din sistemul administraţiei penitenciarelor, aprobată prin Legea nr. 462/2006, invocat de către
recurent, a fost abrogat odată cu abrogarea expresă a art. 54 din O.G. nr. 64/2006 prin Lege-cadru nr.
330 din 5 noiembrie 2009, în vigoare din 01.01.2010 şi prin urmare susţinerile recurentului bazate pe
dispoziţiile acestui act normativ nu pot fi avute în vedere.
Referitor la cererea reclamatului, Curtea reţine faptul că în anul 2016 era în vigoare art. 12 alin.
2 din Anexa VII la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri
publice, potrivit căruia: „Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din
sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil beneficiază de următoarele sporuri, în funcţie
de condiţiile de muncă:
a) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din solda de
funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă
respective;

315
 b) pentru condiţii grele de muncă, un spor de până la 15% din solda de funcţie/salariul de
funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
c) pentru activităţile care solicită o încordare psihică foarte ridicată, un spor de până la 15%
din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de
muncă respective.
(3) Locurile, condiţiile de muncă şi operaţiunile, precum şi procentele de acordare se stabilesc
prin ordin al ordonatorului principal de credite, în limita prevederilor din regulamentul elaborat
potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de
către autorităţile abilitate în acest sens.”
Ulterior, prin art. 12 alin. 2 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice, s-a prevăzut că: „(2) Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu
statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil beneficiază de următoarele
sporuri, în funcţie de condiţiile de muncă:
a) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din solda de
funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă
respective;
b) pentru condiţii grele de muncă, un spor de până la 15% din solda de funcţie/salariul de
funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
c) pentru activităţile care solicită o încordare psihică foarte ridicată, un spor de până la 15%
din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de
muncă respective.
(3) Locurile, condiţiile de muncă şi operaţiunile, precum şi procentele de acordare se stabilesc
prin ordin al ordonatorului principal de credite, în limita prevederilor din Regulamentul elaborat
potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de
către autorităţile abilitate în acest sens.”
În concluzie, personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul
administraţiei penitenciare şi personalul civil erau îndreptăţiţi să beneficieze de acordarea sporului
pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi a sporului pentru condiţii grele de muncă, în condiţiile
şi în limitele prevederilor din Regulamentul-cadru elaborat de către ministerul coordonator.
Obiectul acţiunii nu îl reprezintă acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare
şi a sporului pentru condiţii grele de muncă, ci recunoaşterea acestor sporuri şi în perioada de
concediu, prin includerea acestor sporuri în indemnizaţia de concediu.
Aşa cum rezultă din centralizatorul, întocmit de către pârât, cu valoarea sporurilor de care a
beneficiat reclamantul în perioada 2016-2018, în toată această perioadă, reclamantul a beneficiat de
10% pentru condiţii vătămătoare de muncă şi 15% pentru condiţii grele de muncă, ceea ce conduce
la concluzia că aceste sporuri au avut un caracter permanent, ca şi componentă a drepturilor salariale.
Caracter permanent al unui spor se analizează şi se stabileşte în raport de perioada de timp în
care salariatul/funcţionarul prestează munca în condiţiile pentru care se acordă sporul.
Atât art. 89 din Legea nr. 293 din 28 iunie 2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut
special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor cât şi art. 200 din Legea nr. 145 din 22 iulie
2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, prevăd în mod expres faptul că dispoziţiile legii se
completează, după caz, cu prevederile cuprinse în legislaţia muncii.
Articolul 150 din Codul Muncii prevede expres faptul că „(1) Pentru perioada concediului de
odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul

316
de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă,
prevăzute în contractul individual de muncă.
(2) Indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale
prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată
cu numărul de zile de concediu.”
Prevederile HG nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unităţile bugetare,
invocate de recurent, nu sunt incidente în cauză având în vedere faptul că atât prevederile referitoare
la salariile de bază şi sporuri la salariul de bază cât şi Anexele nr. 1 - 13 au fost abrogate prin Legea
nr. 330/2009.
Prin urmare, reclamantul trebuie să beneficieze pentru perioada concediului de odihnă de o
indemnizaţie de concediu care să includă cuantumul sporului pentru condiţii periculoase sau
vătămătoare şi a sporului pentru condiţii grele de muncă.
Sub aspectul duratei includerii pe viitor, în indemnizaţia de concediu, a cuantumului sporului
pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi a sporului pentru condiţii grele de muncă, Curtea
constată că această măsură nu poate fi dispusă decât până la schimbarea situaţiei de fapt şi/sau a
dispoziţiilor legale incidente, şi nu pe perioada raporturilor de muncă, aşa cum a dispus instanţa de
fond.
Acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi a sporului pentru condiţii
grele de muncă nu se poate face decât pentru perioada în care dispoziţiile legale prevăd acordarea
acestor sporuri şi cât timp angajatul îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a beneficia de
ele.
Pentru aceste considerente, în baza art. 496 alin. 2 C.proc.civ., va admite recursul, va casa în
parte sentinţa recurată şi în rejudecare, va obliga … să recalculeze indemnizaţiile (drepturile salariale)
de concediu de odihnă pentru anii 2016, 2017 şi 2018 şi pe viitor pe toată durata raporturilor de
serviciu, până la schimbarea situaţiei de fapt şi/sau a dispoziţiilor legale incidente, prin includerea în
indemnizaţia de concediu a cuantumului sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi a
sporului pentru condiţii grele de muncă. Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

3. Titlu: Colectare T.V.A.

Cuprins pe materii: Drept fiscal
Legislaţie relevantă: Legea nr. 227/2015
Rezumat: Societate care are ca obiect colectare şi valorificare deşeuri metalice, având anulată
înregistrarea în scopuri de TVA, a depăşit plafonul prevăzut de art. 310 din Legea nr. 227/2015.
Astfel nu a solicitat înregistrarea ca plătitor de TVA şi nu a colectat TVA aferent livrărilor de bunuri,
invocând faptul că sunt aplicabile disp.art.331 din Legea nr. 227/2015 privind aplicarea taxei
inverse, apreciind că nu se impunea colectarea de TVA.

Decizia nr. 340/11.06.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată la Tribunalul … iniţial sub nr. 1353/113/2018, reclamantul … a

solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 46 din 28.02.20218 şi a Raportului de inspecţie fiscală.

317
 Prin sentinţa nr. 410/19.09.2018 a Tribunalului … a fost admisă excepţia lipsei calităţii
procesual active invocate de pârâta DRFP … prin AJFP … şi, respinsă cererea formulată de
contestatorul …, în calitate de asociat al …, în contradictoriu cu pârâta DGRFP … - prin A.J.F.P. …,
şi pârâta AJFP … - DGRFP …, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesual activă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs …, în calitate de asociat al ….
Prin decizia nr. 109 din 07.02.2019 a Curţii de Apel … s-a admis recursul, s-a casat sentinţa
recurată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-a reţinut că „recurentul-reclamant, asociat şi fost administrator al societăţii, are un interes
legitim privat în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, derivând din posibilitatea
de a-i fi atrasă răspunderea personală pentru creanţele societăţii în situaţia în care societatea ar intra
în insolvenţă, iar pe de altă parte interesul reclamantului în contestarea respectivelor acte
administrative fiscale rezidă şi în împrejurarea că organele de inspecţie fiscală au verificat inclusiv
calcularea, evidenţierea şi declararea impozitului pe veniturile din dividende distribuite persoanelor
fizice.
De asemenea, interesul acţionarilor/asociaţilor de a contesta actele prin care se micşorează
patrimoniul societăţii rezultă şi din prevederile art. 260 alin. 11 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora
după lichidarea şi radierea societăţii „Bunurile rămase din patrimoniul societăţii radiate din registrul
comerţului, în condiţiile prezentului articol, revin acţionarilor/asociaţilor, în condiţiile legii.”
Prin urmare, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, asociatul societăţii ... este o
persoana vătămată într-un interes legitim privat cu privire la emiterea unei Decizii de impunere prin
care se tinde la micşorarea patrimoniului societăţii.”
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 1353/113/2018*.
La dosarul cauzei s-au depus acte, facturi fiscale.
Prin sentinţa nr. 429 din 04.11.2019 Tribunalul … a respins excepţia lipsei calităţii de
reprezentant invocată de pârâtă DGRFP … - prin AJFP …, a admis în parte cererea formulată de
contestatorul …, în calitate de asociat al ..., în contradictoriu cu pârâta DGRFP … - prin AJFP … şi
pârâta AJFP … - DGRFP …, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal, a anulat Decizia nr.
655/13 07 2018 emisă de pârâta DGRFP … şi, a anulat în parte Decizia de impunere ... 46/28.
02.2018 emisă de pârâta DGRFP … - AJFP …, în ceea ce priveşte suma de 22942 lei reprezentând
TVA aferent anului 2017.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
„Faţă de excepţia lipsei calităţii de reprezentant instanţa urmează să o respingă având în vedere
Decizia de casare nr. 109/07 02 2019 a Curţii de Apel … pronunţată în dosarul nr. 1353/113/2018
prin care a reţinut calitatea procesual activă a reclamantului în temeiul art. 1 al. 2 şi art. 2 al. 1 lit. p
din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei se reţine că prin Decizia de impunere ... 46/28.02.2018 emisă de pârâtă s-au
stabilit în sarcina reclamantului obligaţii fiscale astfel:
- 1402 cu titlu de TVA,
- 202 492 cu titlu de TVA,
- 6194 cu titlu de impozit pe venituri din dividende PF f 207.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie reclamantul, care a fost respinsă prin Decizia
nr. 655/13 07 2018, ca fiind formulată de o persoană fără calitatea de a contesta.
Din Raportul de inspecţia fiscală nr. ... 45/28 02 2018 rezultă că în luna ianuarie 2013,
agentului economic ... i-a fost anulată înregistrarea în scopuri TVA potrivit art. 316 al. 11 lit. h C

318
fiscal, ca urmare a înregistrării în registrul comerţului a stării de inactivitate (suspendarea activităţii
din 09.01.2013).
În luna februarie 2016 agentul economic îşi reia activitatea şi solicită înregistrarea în scopuri
TVA prin patru cereri, care au fost respinse.
În perioada ulterioară, când societatea a avut anulat codul de înregistrarea în scopuri TVA a
realizat venituri astfel:
În perioada 06.02.2016 – 25.04.2017 suma de 914498 lei compusă din livrarea deşeurilor
metalice şi venituri din vânzări mijloace fixe (autoturisme).
În perioada 26.04.2017-30.06.2017 suma de 116856 lei compuse din livrarea deşeurilor
metalice şi venituri din vânzări mijloace fixe (autoturisme).
Din dispoziţiile art. 11 al 6 şi 8 C fiscal rezultă că ... nu beneficia, în perioada anulării
înregistrării în scopuri TVA, de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor
efectuate, dar era supusă obligaţiei de plată a TVA colectate, în conformitate cu prevederile titlului
VII, aferentă operaţiunilor taxabile desfăşurate. Acest lucru rezultă şi din dispoziţiile art. 324 al. 10
lit. a C fiscal.
Nu se pot reţine motivele referitoare la măsura de simplificare în domeniu TVA - taxarea
inversă deoarece dispoziţiile legale invocate – art. 331 C. fiscal - Măsuri de simplificare se adresează
furnizorului şi beneficiarul înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 316 Cod Fiscal ori agentul
economic nu face parte din această categorie.
Instanţa mai reţine că veniturile obţinute de ... în perioada 06.02.2016 – 25.04.2017 respectiv
suma de 914498 lei depăşesc plafonul de scutire prevăzut de art. 310 C. fiscal de 220000 lei aferent
anilor 2016, 2017.
În schimb veniturile obţinute de ... în 26.04.2017 – 30.06.2017 respectiv suma de 116856 lei
nu depăşeşte acest plafon, fapt pentru care agentul economic beneficiază de regimul special de scutire
prevăzut de art. 310 C. fiscal.
Se constată că suma de 116856 lei reprezintă un procent de 11% din baza impozabilă TVA
stabilită suplimentar de 1031356 lei. Aplicând acest procent la suma de plată cu titlu de TVA de
202492 lei se constată că a fost stabilită în plus cu titlu de obligaţie fiscală reprezentând TVA de plată
suma de 22942 lei aferent anului 2017.
Se mai reţine că pentru suma de 6194 lei vizând impozitul pe profit nu s-au formulat critici.
De asemenea, pentru suma de 1402 lei reprezentând TVA datorată anterior anulării
înregistrării în scopuri TVA – 01.09.2012 – 09.01.2013 nu au fost depuse documentele justificative
în dovedirea realităţii tranzacţiilor efectuate.
Din precizările depuse la dosar rezultă că reclamantul nu mai solicită anularea Raportului de
Inspecţie fiscală. Se mai reţine că totodată că, clarificarea situaţiei fiscale, respectiv verificarea
legalităţii sumelor impuse şi repararea pagubei, deşi sunt prezentate ca petite ale cererii sunt în fapt
efecte ale analizei Deciziei de impunere sub aspectul legalităţii.
Faţă de aceste considerente se va admite în parte cererea, şi în consecinţă se va anula Decizia
nr. 655/13.07.2018 şi se va anula în parte Decizia de impunere ... 46/28.02.2018, în ceea ce priveşte
suma de 22942 lei reprezentând TVA aferent anului 2017.”
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, atât reclamantul ... asociat în
cadrul ... cât şi pârâta DGRFP … prin AJFP …, ambii apreciind-o ca fiind nelegală şi netemeinică
pentru următoarele motive:

319
 În esenţă, recurentul reclamant … a arătat că în mod eronat au fost aplicate dispoziţiile art.
331 C.fiscal, având în vedere că operaţiunea de vânzare a deşeurilor metalice este supusă măsurii de
taxare inversă, şi nu reglementează ca persoanele juridice să fie plătitoare de TVA sau nu.
Principala critică a recurentului vizează faptul că prin sentinţa recurată se menţine în sarcina
..., obligaţia de plată a TVA aferent anului 2016, în sumă de 170.000 lei, ceea ce duce la micşorarea
patrimoniului societăţii, cât timp sunt incidente măsurile simplificate prev. de art. 331 C.fiscal, atât
în anul 2016 cât şi în anul 2017.
Recurentul … a mai precizat că societatea execută numai operaţiuni de vânzare a deşeurilor
colectate de la populaţie şi astfel nu era obligată la emiterea facturilor cu TVA şi la plata TVA, ci
numai beneficiarul conform art. 331 C.fiscal.
Prin vânzarea mijloacelor fixe, a două autoturisme folosite, recurentul a precizat că ... nu a
colectat TVA la vânzarea acestora.
Pentru lucrările pe teritoriul României, o persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA
va emite factura cu TVA colectată, dacă livrarea se efectuează către o persoană neînregistrată în
scopuri de TVA, iar pentru livrarea către persoane înregistrate în scopuri de TVA va emite factura în
regim de taxare inversă. Taxarea inversă reprezintă o modalitate de simplificare a plăţii taxei. Prin
aceasta nu se efectuează nicio plată de TVA între furnizorul şi beneficiarul livrării, acesta din urmă
datorând, pentru operațiunile efectuate, taxa aferentă intrărilor şi având posibilitatea, în principiu, să
deducă taxa TVA.
Or, ... nu a cumpărat deșeuri din fier vechi de la persoane impozabile înregistrate în scopuri
de TVA în anul 2016 şi anul 2017 când a avut înregistrarea în scopuri de TVA anulată, respectiv
perioada când a fost neînregistrată în scopuri de TVA astfel să fie emise facturi cu TVA colectată
către ... ci, dimpotrivă, a cumpărat deșeuri metalice feroase şi neferoase numai de la populație care
nu emite facturi cu TVA colectată şi nici forma cerută de către legiuitor pentru borderoul de achiziție
emis pentru colectare de la populație nu este cu TVA colectată, cât timp populația nu este persoana
impozabilă înregistrată în scopuri de TVA în Romania.
Prin urmare, ... în calitate de vânzător de deșeuri metalice colectate de la populație cu
borderouri de achiziție şi neînregistrat în scopuri de TVA ori cu înregistrarea în scopuri de TVA
anulată în anul 2016 şi anul 2017, nu are o asemenea obligație impusă de către legiuitor cf.art.331 din
Codul fiscal de a emite factura cu TVA necolectată pentru vânzarea deșeurilor metalice în anul 2016,
iar în anul 2017 o obligație diferită, respectiv de a emite factura fără TVA pe motiv că depășește ori
nu depășește un anume plafon impus pentru scutire de la TVA la vânzarea de bunuri şi servicii,
deoarece legiuitorul prin textul de lege incident art.331 din Codul fiscal în vigoare în anul 2016 şi
anul 2017 nu impune ca obligație legală emiterea facturilor cu TVA necolectată pentru vânzarea de
deșeuri metalice pentru persoanele juridice care vând deșeuri feroase şi neferoase care nu sunt
înregistrate în scopuri de TVA ci aceasta obligație este impusă de către legiuitor numai persoanelor
impozabile care vând bunuri şi servicii şi au înregistrarea în scopuri de TVA anulată.
Or, ... are înregistrarea în scopuri de TVA anulată în anul 2016 şi anul 2017 tocmai de către
pârâte, cum arată pârâtele prin întâmpinare care refuză nelegal să reînregistreze pe ... în scopuri de
TVA pentru înlăturarea situației care a dus la anularea - suspendarea temporară a activității la registrul
comerțului, deşi ... a depus 4 cereri prin care a arătat că a fost înlăturată suspendarea activităţii la
registrul comerțului - cauza pentru care a fost anulată înregistrarea în scopuri de TVA.
Recurentul a mai precizat că este discriminat, în condiţiile în care în anul 2012 este înregistrat
în scopuri de TVA, beneficiarul deşeului este obligat la plata de TVA, iar în anul 2016 şi 2017, având
înregistrarea în scopuri de TVA anulată respectă obligaţia de a factura deşeuri feroase şi neferoase

320
fără TVA, folosind forma facturilor fără rubrica TVA, împreună cu persoanele juridice exceptate de
la plata TVA, iar pentru anul 2017 instanţa aplică disp. art. 331 C.fiscal şi pentru anul 2016 nu mai
are în vedere aceste prevederi.
Astfel, în opinia recurentului, .... nu este beneficiar, ci vânzător de deşeuri feroase şi neferoase,
nu are obligaţia legală de a plăti TVA ca vânzător de deşeuri, cu înregistrarea în scopuri de TVA
anulată.
De asemenea, în mod eronat s-a reţinut de instanţa de fond că nu a solicitat şi anularea
raportului de inspecţie fiscală.
Recurentul … a arătat că în calitate de vânzător al deşeurilor colectate de la populaţie, nu are
obligaţia plăţii TVA-ului, întrucât, conform art. 331 alin. 1 C.fiscal, legiuitorul a instituit obligaţia
plăţii TVA-ului numai în sarcina beneficiarului, motiv pentru care hotărârea recurată este lipsită de
temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, conform art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ.
Pârâta DGRFP ..., prin AJFP ... a declarat recurs, precizând că hotărârea recurată a fost
pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor
art.11 alin.(6) și alin.(8), art. 310, art. 324, alin. 10 lit. a din Legea nr. 227/2015, motiv de recurs
prevăzut la art. 488 pct. 8 N.C.P.C.
Instanța de fond nu a precizat faptul că ... a încălcat prevederile art.11 alin. (6) și alin. (8)
respectiv, art. 324 alin. 10 lit.a) din Legea nr. 227/2015, în sensul că, acesta avea obligația declarării
taxei pe valoarea adăugată colectată aferentă livrărilor/prestărilor de servicii efectuate, în perioada
16.02.2016 - 30.06.2017, prin depunerea D311 - declarație privind TVA colectată datorată de către
persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost
anulat.
Astfel ..., în mod deliberat, nu și-a îndeplinit obligațiile declarative respectiv, nu a depus la
organul fiscal teritorial, declarațiile privind TVA colectată datorată de către persoana impozabilă al
cărui cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat pentru perioada februarie 2016 - iunie 2017,
formular cod D311.
Instanța de fond în mod eronat a reținut faptul că potrivit dispozițiilor art. 310 Cod fiscal
„...agentul economic: beneficiază de regimul special de scutire prevăzut de art. 310 Cod fiscal”.
De asemenea, instanța de fond în mod greșit a considerat faptul că “suma de 116.856 lei
reprezintă un procent de 11% din baza impozabila TVA stabilită suplimentar de 1.031 356 lei.
Aplicând acest procent la suma de plată cu titlul de TVA se constată că a fost stabilită în plus cu titlul
de obligație fiscal reprezentând TVA de plată suma de 22 942 lei aferenta anului 2017”.
Potrivit dispozițiilor art. 310 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și
completările ulterioare, - Regimul special de scutire pentru întreprinderile mici, prevede:
“.... (6) Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire și a cărei cifră de afaceri
prevăzută la alin. (2), este mai mare sau egală cu plafonul de scutire prevăzut la alin. (1) trebuie să
solicite înregistrarea în scopuri de TVA,, conform art. 316, în termen de 10 zile de la data atingerii
ori depășirii plafonului. Data atingerii sau depășirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii
calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins ori depășit. Regimul special de scutire se
aplică până la data înregistrării in scopuri de TVA. conform art. 316.
Dacă persoana impozabilă respectivă nu solicită sau solicită înregistrarea cu întârziere,
organele fiscale competente procedează după cum urmează.
a) stabilesc obligații privind taxa de plată, constând în diferența dintre taxa pe care persoana
impozabilă ar fi trebuit să o colecteze și taxa pe care ar fi avut dreptul să o deducă, de la data la care
persoana impozabilă respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de TVA conform art. 316 dacă ar fi

321
solicitat înregistrarea în termenul prevăzut de lege, dacă taxa colectată este mai mare decât taxa
deductibila, precum și accesoriile aferente, sau după caz;
b) determină suma negativă a taxei, respectiv diferența dintre taxa pe care ar fi avut dreptul să
o deducă, de la data la care persoana impozabilă respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de TVA
conform art. 316 dacă ar fi solicitat înregistrarea în termenul prevăzut de lege, și taxa pe care persoana
impozabilă ar fi trebuit să o colecteze de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrată în scopuri de
taxă conform art. 316, dacă taxa deductibilă este mai mare decât taxa colectată ".
Având în vedere, prevederile textului de lege prezentat anterior, precum și obligativitatea ...
de a declara la organul fiscal teritorial, veniturile înregistrate în evidența contabilă, rezultă că în
momentul depășirii pragului de venituri de 220 000 lei aferent anilor 2016, 2017, societatea are
obligația să se înregistreze că plătitor de TVA în termen de zece zile de la sfârșitul lunii în care a atins
sau a depășit acest plafon. Înregistrarea se face prin depunerea declarației 010.
Organul fiscal nu a avut cunoștință că aceasta realizează venituri, motiv pentru care a fost în
imposibilitatea punerii în aplicare a prevederilor art. 310 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal
cu modificările și completările ulterioare.
Organele de inspecție nu au cunoscut că ... a desfășurat activitate economică, în perioada 16.02
2016 - 30.06.2017, obținând venituri la nivelul sumei de 1.031.356 lei, până la momentul desfășurării
controlului inopinat, efectuat anterior inspecției fiscale și finalizat cu procesul verbal nr. 21234 din
16.11.2017.
În consecință, organele de inspecție fiscală au procedat corect și conform legislației în vigoare
la stabilirea în sarcina societății a debitului constând în TVA colectată de plată în sumă de 202.492
lei.
În luna mai 2016, conform balanței de verificare, agentul economic verificat a repartizat
profitul aferent anului 2012 (soldul creditor cont contul 117 „Rezultatul reportat” reprezentând
profituri nerepartizate aferente perioadei precedente = 130.073,57 lei) integral, în contul dividendelor
cuvenite asociaților, suma fiind evidențiată în contul 457 'Dividende de plată.
Rezultă că ... avea obligația de a calcula, evidenția și declara la organul fiscal teritorial
impozitul pe dividende în sumă de 6.194 lei (aferent dividendelor în sumă de 130.073,57 lei,
repartizate conform procentelor de participare la contul de profit și pierdere) în condițiile în care suma
repartizată în contul dividendelor a și fost distribuită efectiv asociaților, astfel:
S-a acoperit un debit pe care asociații îl aveau la societate, respectiv prin creditul contului 461
„Debitori diverși” la nivelul sumei de 110.000 lei:
- diferența de 20.073,57 lei a fost achitată în numerar din casieria societății (cont 5311” Cașa").

În conformitate cu prevederile Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal cu modificările şi

completările ulterioare, art. 7 alin (1). pct. 11 reprezintă dividend: „o distribuție în bani sau în natură,
efectuată de o persoană juridică unui participant, drept consecință a deținerii unor titluri de participare
la acea persoană juridică„.
Având în vedere prevederile acestui text coroborate cu prevederile art.97 alin.(7) din Legea
nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare, echipa de inspecție fiscală
a considerat suma totală de 130.073,57 lei ca dividend plătit asociaților pentru care a stabilit un
impozit pe dividende în sumă de 6.194 lei.
Potrivit prevederilor legale anterior citate, dividendul este definit ca fiind orice distribuire
făcută în favoarea asociaților, deci orice plăţi - în bani sau în natură - efectuate de societate în
beneficiul asociaților, pentru care nu justifică utilizarea lor în scopul activității economice a societății.

322
Astfel, sumele respective, ridicate de asociat pentru care nu se demonstrează că au fost utilizate în
beneficiul activității economice a societății, - sunt asimilate dividendelor la data plății acestor sume.
În același sens, precizăm că legiuitorul permite administratorului societății să ridice sume de
bani din casierie în vederea achizițiilor pentru realizarea de operațiuni impozabile, însă prevede că,
în situația în care nu se justifică utilizarea sumelor respective în beneficiul activității economice a
societății, sumele respective reprezintă dividend și sunt tratate ca atare.
Conform prevederilor legale citate mai sus, se reține că, sumele plătite în favoarea asociaților,
pentru care nu se justifică utilizarea în beneficiul operațiunilor economice ale unității, fiind asimilate
dividendelor, urmează regimul fiscal aplicabil dividendelor, prevăzut la art. 97 alin 7) din Codul
fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
În consecință, sunt supuse impozitului pe veniturile din dividende în cotă de 5% din suma
acestora obligația calculăm și reținem acestui impozit revenind persoanei juridice, la data plății
sumelor respective către asociați, iar scadența de plată a impozitului este data de 25 inclusiv a lunii
următoare celei în care se face plata veniturilor.
În baza prevederilor legale menționate anterior, pentru sumele încasate din societate de
asociat/asociați, organul de inspecție fiscală a procedat în mod corect la calcularea impozitului pe
veniturile din dividende în sumă de 6.194 lei.
Examinând recursurile declarate prin prisma disp. art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod proc. civ. va
reţine că recursurile sunt nefondate, avându-se în vedere următoarele:
Activitatea ... a făcut obiectul unei inspecții fiscale parțiale desfășurată în perioada 23.01. 2018
– 07.02.2018, în urma căreia a fost emisă Decizia de impunere nr ... 46/28.02.2018, act administrativ
fiscal emis în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. ... 45/28.02.2018, întocmit la finalizarea acțiunii
de control.
În actul administrativ emis au fost stabilite creanțele fiscale în sumă totală de 210.088 lei,
constând în 203.894 lei - taxă pe valoarea adăugată și 6.194 lei - impozit pe veniturile din dividende
distribuite persoanelor fizice.
S-a reținut că în perioada 16.02 2016 - 30.06.2017, societatea a obținut venituri la nivelul
sumei de 1.031.356 lei, pentru care trebuia să se colecteze TVA de plată în sumă de 202.492 lei și
reprezintă consecința unor aspecte deficiente, astfel
- nedeclararea TVA colectată de plata în sumă de - 202 492 lei aferentă veniturilor în sumă de
1.031.356 lei realizate și înregistrate în perioada 16.02 2016 - 30.10 2017, în care operatorul economic
a avut anulată înregistrarea în scopuri de TVA în conformitate cu prevederile art. 316 alin. (11) lit. h)
din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare;
- neîndeplinirea obligațiilor declarative de către contribuabilul verificat, în speță, nedepunerea
la organul fiscal teritorial a Declarației formular cod D311 – „Declarație privind taxa pe valoarea
adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de
taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a)-e), lit. g) sau lit. h) din Legea
nr. 227/2015 privind Codul fiscal”;
De asemenea s-a reținut că, impozitul pe veniturile din dividende pentru perioada 16.02.2016
- 31.10.2017, s-a stabilit la nivelul sumei de 6.194 lei, aferent unei baze de impozitare în sumă de 123
880 lei, iar societatea a repartizat profitul aferent anului 2015 (soldul creditor cont contul 117
„Rezultatul reportat” reprezentând profituri nerepartizate aferente perioadei precedente = 130.073,57
lei integral, în contul dividendelor cuvenite asociaților, contul 457 „Dividende de plata”, fără a
calcula, evidenția și declara la bugetul de stat impozitul aferent în sumă de 6.194 lei.

323
 În luna ianuarie 2013, în conformitate cu art. 153 alin.(9) lit.b) din Legea nr. 571/2003 privind
Codul fiscal, republicat, cu modificările și completările ulterioare (act normativ în vigoare până la
data de 31.12.2015), ... i-a fost anulată înregistrarea în scopuri de TVA ca urmare a înscrierii în
registrul comerțului a stării de inactivitate (suspendarea activității începând cu data de 09.01.2013).
În luna februarie 2016, ... își reia activitatea și solicită înregistrarea în scopuri de TVA, prin
depunerea a patru cereri - formular cod 099, cereri care au fost respinse, în conformitate cu prevederile
art. 316 alin. (11) lit.h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările
ulterioare, motivat de faptul că nu întrunea condițiile de a fi înregistrat în scopuri de TVA.
În perioadele în care ... a avut anulat codul de înregistrare în scopuri de TVA s-au înregistrat
venituri în valoare totală de 1.031 356 lei, după cum urmează:
a) 16.02.2016 – 25.04.2017, venituri totale în suma 914 498 lei, compuse din venituri din
livrarea deșeurilor metalice, precum și venituri din vânzări mijloace fixe (autoturisme);
b) 26.04.2017 – 30.06.2017 venituri totale în sumă de 116.856 lei compuse din venituri din
livrarea deşeurilor metalice și venituri din vânzări mijloace fixe (autoturisme).
Principalele critici ale recurentului … vizează faptul că în calitate de vânzător de deșeuri
colectate de la populație, societatea nu avea obligația plății TVA-ului întrucât potrivit art. 331 Cod
fiscal, legiuitorul a stabilit obligația plății de TVA numai în sarcina beneficiarului.
Potrivit art. 331 din Legea nr. 227/2015 „Măsuri de simplificare (1) Prin excepţie de la
prevederile art. 307 alin. (1), în cazul operaţiunilor taxabile, persoana obligată la plata taxei este
beneficiarul pentru operaţiunile prevăzute la alin. (2). Condiţia obligatorie pentru aplicarea taxării
inverse este că atât furnizorul, cât şi beneficiarul să fie înregistraţi în scopuri de TVA conform art.
316. (2) Operaţiunile pentru care se aplică taxarea inversă sunt:
a) livrarea următoarelor categorii de bunuri:
1. deşeuri feroase şi neferoase, de rebuturi feroase şi neferoase, inclusiv produse semifinite
rezultate din prelucrarea, fabricarea sau topirea acestora;”
Cu privire la aceste critici va reţine că disp. art. 331 din Legea nr. 227/2015 precizează în mod
expres că măsurile de simplificare pentru aplicarea taxării inverse este ca atât furnizorul, cât şi
beneficiarul să fie înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, ca şi
condiție obligatorie.
Cum în speță, ... în calitate de vânzător de deșeuri colectate de la populație nu era înregistrată
în scopuri de TVA, conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, disp. art. 331 din Legea nr. 227/2015
privind aplicarea taxării inverse, nu sunt aplicabile, motiv pentru care nu vor fi reținute criticile
recurentului ... sub acest aspect.
Potrivit art. 310 din Legea nr. 227/2015 „Regimul special de scutire pentru întreprinderile
mici
(1) Persoana impozabilă stabilită în România conform art. 266 alin. (2) lit. a), a cărei cifră
de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 88.500 euro, al cărui echivalent
în lei se stabileşte la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data aderării şi
se rotunjeşte la următoarea mie, respectiv 300.000 lei, poate aplica scutirea de taxă, denumită în
continuare regim special de scutire, pentru operaţiunile prevăzute la art. 268 alin. (1), cu excepţia
livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 294 alin. (2) lit. b).
(2) Cifra de afaceri care serveşte drept referinţă pentru aplicarea alin. (1) este constituită
din valoarea totală, exclusiv taxa în situaţia persoanelor impozabile care solicită scoaterea din
evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii
efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic, taxabile sau, după caz, care ar fi

324
taxabile dacă nu ar fi desfăşurate de o mică întreprindere, a operaţiunilor rezultate din activităţi
economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi
deductibilă, în cazul în care aceste operaţiuni ar fi fost realizate în România conform art. 297 alin. (4)
lit. b), a operaţiunilor scutite cu drept de deducere şi, dacă nu sunt accesorii activităţii principale, a
operaţiunilor scutite fără drept de deducere prevăzute la art. 292 alin. (2) lit. a), b), e) şi f). Prin
excepţie, nu se cuprind în cifra de afaceri prevăzută la alin. (1), dacă sunt accesorii activităţii
principale, livrările de active fixe corporale, astfel cum sunt definite la art. 266 alin. (1) pct. 3, şi
livrările de active necorporale, efectuate de persoana impozabilă.”
În perioadele în care ... a avut anulat codul de înregistrare în scopuri de TVA, 16.02.2016 -
30.06.2017, s-au înregistrat venituri din valorificarea deșeurilor provenite de la populație şi din
vânzarea unor autoturisme în valoare totală de 1.031 356 lei, cu depășirea plafonului prevăzut de art.
310 alin 1 din Legea nr. 227/2015, fără ca societatea să solicite înregistrarea ca plătitor de TVA.
În conformitate cu prevederile art. II alin.(6) șt alin. (8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul
fiscal cu modificările și completările ulterioare respectiv alin. (6) „Persoanele impozabile stabilite în
România, declaraţi inactivi conform Codului de procedură fiscală care desfășoară activități
economice în perioada de inactivitate sunt supuși obligațiilor privind plata impozitelor taxelor și
contribuțiilor sociale obligatorii, dar în perioada respectivă nu beneficiază de dreptul de deducere a
cheltuielilor și a TVA aferentă achizițiilor efectuate ...” alin. (8) „Persoanele impozabile stabilite în
România, cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA conform prevederilor art.316 alin. (11)
lit. b), e) și h din Legea nr. 227/2015 nu beneficiază în perioada respectivă de dreptul de deducere a
taxei pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor efectuate, dar sunt supuse obligației de plată a taxei
pe valoarea adăugată colectată, în conformitate cu titlul VII aferentă operațiunilor taxabile desfășurate
în perioada respectivă”.
Totodată, O.P.A.N.A.F. nr. 795 din 19 februarie 2016 (valabil în perioada analizată, până la
data de 08.02.2018) pentru aprobarea modelului și conținutului formularului (311) „Declarație
privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de
înregistrare în scopuri de taxa pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) -
e), lit. g) sau lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal” stabilește imperativ categoriile de
persoane impozabile care au obligația depunerii D311 și situațiile care implică depunerea acesteia,
astfel: „ ... persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat, din
oficiu, conform prevederilor art. 316 elin. (11) lit. a) - e) sau h) din Codul fiscal și care efectuează,
după anularea înregistrării în scopuri de TVA livrări de bunuri/prestări de servicii și/sau achiziții de
bunuri și/sau de servicii pentru care sunt obligate la plata taxei, pentru care există obligația plății taxei
colectate în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (6) și (8) din Codul fiscal”.
Conform art. 324 alin. 10 lit. a) din Legea nr. 227/2015, „Persoanele impozabile al căror cod
de înregistrare a fost anulat potrivit prevederilor art. 316 alin. (11) lit. a) - e) si h) trebuie să depună o
declarație privind taxa colectată care trebuie plătită, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei
în care a intervenit exigibilitatea taxei pentru livrări de bunuri/prestări de servicii efectuate, și/sau
pentru achiziții de bunuri/ori servicii pentru care sunt persoane obligate la plata taxei, a căror
exigibilitate de taxă intervine în perioada în care persoana impozabilă nu are un cod valabil de T.V.A,
respectiv: a) taxa colectată care trebuie plătită în conformitate cu prevederile art. 11 alin (8) din Legea
nr. 227/2015 pentru livrările de bunuri/sau prestările de servicii efectuate în perioada în care persoana
impozabilă nu are un cod valabil de TVA.“.
Astfel, criticile recurentei DGRFP … care a precizat că ... avea obligația declarării taxei pe
valoarea adăugată colectată aferentă livrărilor/prestărilor de servicii efectuate, în perioada 16.02.2016

325
- 30.06.2017, prin depunerea D311 - declarație privind TVA colectată datorată de către persoanele
impozabile al cărui cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat, sunt
întemeiate.
De asemenea critica recurentei DGRFP … privind aplicarea eronată a disp. art. 310 din Legea
nr. 227/2015 privind Codul fiscal, de către instanța de fond cu privire la perioada 26.04.2017 –
30.06.2017, când societatea a obținut venituri totale în sumă de 116.856 lei, este întemeiată, cât timp
anterior, respectiv 16.02.2016 – 25.04.2017, societatea depășise plafonul de scutire şi avea obligația
înregistrării ca plătitor de TVA.
Critica recurentului …că este discriminat, întrucât pentru anul 2017 instanța de fond are în
vedere disp. art. 331 Cod fiscal şi îl exonerează de plata TVA de 22942 lei, iar pentru anul 2016 nu
mai are în vedere aceste prevederi, nu pot fi primite întrucât pe de o parte instanța de fond a avut în
vedere la exonerarea TVA de 22942 lei pentru anul 2017, disp. art. 310 Cod fiscal şi nu disp. art. 331
Cod fiscal, iar pe de altă parte s-a reținut că instanța de fond a aplicat greșit aceste prevederi, așa cum
s-a arătat mai sus.
Critica recurentei DGRFP … că ... avea obligația de a calcula, evidenția și declara la organul
fiscal teritorial impozitul pe dividende în sumă de 6.194 lei (aferent dividendelor în sumă de
130.073,57 lei, repartizate conform procentelor de participare la contul de profit și pierdere) nu va fi
analizată, cât timp instanța de fond a reținut că nu s-au formulat critici. Va constata că nici la fond şi
nici în recurs, recurentul ... nu a formulat critici punctuale cu privire la impozitul pe dividende în
sumă de 6.194 lei aferent dividendelor în sumă de 130.073,57 lei.
Totodată va reţine că instanța de fond a soluționat corect excepția lipsei calităţii de
reprezentant, excepție invocată de DGRFP … prin A.J.F.M.P. …, având în vedere indicațiile date în
decizia de casare nr. 109/7.02.2019 a Curţii de Apel …, conform art. 501 Cod proc. civ.
Faţă de cele mai sus arătate, în baza art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod proc. civ. şi art. 496 alin. 1, 2
Cod proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul ...
Va admite recursul declarat de recurenta pârâtă D.G.R.F.P. …, va casa în parte sentinţa nr.
429 din 04.11.2019 a Tribunalului … şi în rejudecare, va respinge cererea ca nefondată şi, va menţine
dispoziţia privind soluţionarea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant invocată de pârâta D.G.R.F.P.
...

326
4. Titlu: Anulare act administrativ
Cuprins pe materii: Drept administrativ
Legislaţie relevantă: Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1468/2015; O.U.G. nr.
3/2015, O.U.G. nr. 66/2011.
Rezumat: S-a solicitat anularea procesului verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a
creanţelor bugetare, conform O.U.G. nr. 66/2016. S-a reţinut că petentul nu a respectat
angajamentele asumate prin cererea de plată pentru pachetul agro-mediu măsura 214, P4 (culturi
verzi) pentru o perioadă de 5 ani de la data semnării acestuia.

Decizia nr. 332/9.06.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr.766/6.12.2019, Tribunalul … a respins acţiunea formulată de

reclamanta …, societate în faliment, cu sediul în municipiul ..., prin lichidator judiciar …, ca fiind
nefondată.
În fapt s-a reținut că ”prin procesul-verbal de constatare şi de stabilire a creanțelor bugetare
nr. 20874/18.12.2017 privind cererea de plată nr. ... - 26867/14.05.2013, cerere în baza căreia s-
au emis deciziile de plată nr. 1049723/17.10.2013, 832222/13.09.2013, 3214530/19.02.2014,
3220638/12.06.2014 şi 3239571/30.05.2017, s-a constatat primirea de către reclamantă a unei sume
necuvenite, în cuantum de 291.937,43 lei pe campania 2013, pentru pachetul agromediu, măsura 214,
P4 (culturi verzi) din care 239388,68 lei aferent bugetului UE, iar 52548,75 lei aferent bugetului de
stat, întrucât nu a fost înfiinţată suprafaţa contractată.
Prin declarația înregistrată sub nr. 6694/27.05.2015, reclamanta a luat la cunoștință de faptul
că angajamentul pe pachetul P4 continuă cu respectarea cerințelor din cadrul juridic aferent noii
perioade de programare 2014-2020, pe perioada rămasă până la finalizarea celor 5 ani de la semnarea
angajamentului anterior.
Dar, ulterior, prin cererea nr. 106/11.09.2015, înregistrată la A.P.I.A. sub nr.../11.09.2015,
reclamanta solicită aplicarea clauzei de revizuire, fără aplicarea de penalități, motivat de faptul că nu
este de acord cu prevederile şi cerințele din noul cadru juridic a Măsurii 214-PNDR 2014-2020,
comunicând, totodată, că nu va mai înființa în toamna 2015 culturi conform pachetului P4-culturi
verzi pentru suprafața de 505,27 ha.
Prin răspunsul nr.14136/21.09.2015 i se comunică faptul că cererea de aplicare a clauzei de
revizuire este tardivă.
Prin raportul de control 000257, control notificat şi efectuat în 13.11.2015, reclamanta declară
că nu a înfiinţat culturile pentru că a făcut cerere de retragere, neînființare care se constată şi cu
ocazia vizitei din data de 07.12.2015.
Nu rezultă, într-adevăr, faptul notificării tuturor controalelor, însă tribunalul reţine că, practic,
acestea au fost efectuate pentru verificarea materializării intenției declarate a reclamantei de
neînființare a culturilor, având în vedere răspunsul prin care a fost înștiințată că cererea de aplicare a
clauzei de revizuire este tardivă, astfel că nu sunt de natură a aduce reclamantei o vătămare care nu
poate fi înlăturată decât prin desființarea actului.
În sensul celor de mai sus, tribunalul reţine că procesul-verbal de constatare a
neconformităţilor constituie un act de procedură care este guvernat, în ceea ce priveşte sancţiunea
aplicabilă în cazul încălcării cerinţelor de fond sau de formă instituite pentru validitatea sa, de
dispoziţiile art. 174- 175 Cod procedură civilă.

327
 Aceasta, întrucât prevederile art. 21 alin. 19 din O.U.G. nr. 66/2011 statuează că:
„Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare este act administrativ
în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare”,
în timp ce dispoziţiile art. 28 din acest din urmă act normativ, stabilesc că „Dispozițiile prezentei legi
se completează cu prevederile Codului de procedura civila, în măsura în care nu sunt incompatibile
cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate
în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, precum şi cu procedura reglementată de
prezenta lege. Compatibilitatea aplicării unor norme ale Codului de procedură civilă se stabilește de
instanță, cu prilejul soluționării excepțiilor”.
Or, potrivit art. 175 alin.1 Cod procedură civilă, „Actul de procedură este lovit de nulitate,
dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin
desființarea acestuia”; de altfel, vătămarea constituie o condiție sine qua non pentru admisibilitatea
oricărei acțiuni în contencios administrativ, astfel cum rezultă, fără echivoc, din cuprinsul art. 1, art.
2 alin.1 lit. a) și art. 8 alin.1 din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, însă, potrivit art.51 alin.2 din OUG nr. 66/2011, ceea ce se atacă este Decizia
de respingere a contestaţiei, iar contestația formulată de către reclamantă a avut ca obiect doar pretinsa
nerespectare a dispoziţiilor art.15 din Regulamentul Delegat (UE) nr.640/2014 al Comisiei, astfel
încât pârâta nu a analizat în decizia de soluționare celelalte susţineri făcute ulterior, în cuprinsul
cererii de chemare în judecată; în consecință, aceste susțineri nu pot face nici obiectul analizei
instanței.
În ceea ce priveşte pretinsa nerespectare a dispozițiilor art.15 din Regulamentul Delegat (UE)
nr.640/2014 intitulat ,,Excepții de la aplicarea de sancțiuni administrative” şi conform căruia:
(1) Sancțiunile administrative prevăzute în prezentul capitol nu se aplică în ceea ce privește
partea cererii de ajutor sau a cererii de plată în legătură cu care beneficiarul informează în scris
autoritatea competentă că cererea de ajutor sau cererea de plată este incorectă sau că a devenit
incorectă după depunere, cu condiția ca beneficiarul să nu fi fost informat cu privire la intenția
autorității competente de a efectua un control la fața locului și ca autoritatea să nu fi informat deja
beneficiarul în legătură cu eventualele neconformități din cererea de ajutor sau din cererea de plată.
(1) Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie
2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a
Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale
Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 671). 20.6.2014 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L
181/61;
(2) Pe baza informațiilor furnizate de beneficiar astfel cum se menționează la alineatul (1),
cererea de ajutor sau cererea de plată este modificată astfel încât să reflecte situația reală”, instanţa
constată că textul se referă la modificarea parțială a cererii în caz de neconcordanțe, iar nu la situaţia
de închidere a angajamentelor prevăzută de art. 7 din Ordinul nr.620/2015, conform căruia:
Art. 7 - (1) În baza prevederilor art. 46 din Regulamentul (CE) nr. 1.974/2006 de stabilire a
normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru
dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), cu
modificările şi completările ulterioare, fermierii care au angajamente în desfăşurare în cadrul măsurii
214 din PNDR 2007 - 2013 pot accesa în anul 2015 clauza de revizuire, în scopul adaptării acestor
angajamente la noul cadru juridic, până la termenul-limită de depunere a cererilor unice de plată. În
acest sens, în anul 2015, fermierii semnează un document adiţional la angajamentul iniţial (Declaraţie
privind adaptarea/neadaptarea angajamentelor) prin care:

328
 a) închid angajamentele în cazul neacceptării cerinţelor din noul cadru juridic;
b) acceptă să continue angajamentele cu respectarea cerinţelor din cadrul juridic aferent noii
perioade de programare 2014 - 2020 pe perioada rămasă până la finalizarea celor 5 ani din
angajamentul anterior.
(2) În situaţia în care beneficiarii măsurii 214 din PNDR 2007 - 2013 nu acceptă adaptarea
angajamentelor unui sau unor pachet/pachete la noul cadru juridic, vor putea închide angajamentele
aflate în derulare aferente acestuia/acestora fără a fi necesară restituirea sumelor plătite în perioada
de desfăşurare a angajamentelor respective. În situaţia închiderii angajamentelor, fermierii nu vor
putea semna noi angajamente în cadrul măsurilor, submăsurilor, pachetelor sau variantelor prevăzute
de PNDR 2014 - 2020, ale căror condiţii modificate au constituit motivul accesării clauzei de
revizuire, astfel …
Se reţine, în acest context, faptul că reclamanta a semnat Declaraţia prevăzută în textul anterior
menţionat, prin care şi-a exprimat acordul cu aplicarea cerinţelor din noul cadru juridic, aferent noii
perioade de programare PNDR 2014-2020 şi a luat la cunoştinţă despre faptul că angajamentul deja
existent continuă pe perioada rămasă până la finalizarea celor cinci ani de la semnarea acestuia, astfel
că solicitarea de accesare a clauzei de revizuire depusă ulterior a fost corect respinsă ca fiind tardivă,
în condiţiile în care închiderea angajamentelor se putea face până cel târziu la termenul-limită de
depunere a cererilor unice de plată, termen care potrivit art.13 din Ordinul nr. 619/2015, în forma de
la data semnării Declaraţiei, era 31 mai.
Faţă de cele anterior reţinute, cererea reclamantei apare ca fiind nefondată.„
Împotriva sentinței civile nr. 766/06.12.2019 pronunțată de Tribunalul …, Secția de
Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 2917/121/2018, recurenta reclamantă ..., societate
în faliment a declarat recurs, în conformitate cu disp. art.20 din Legea nr. 554/2005 coroborat cu
art.488 alin.(l) pct.8 Cod proc. civ. solicitând casarea sentinței atacate și în rejudecare admiterea
acțiunii, desființarea deciziei nr.4/P/27.02.2018 cu consecința anularii Procesului verbal de constatare
a neregulilor şi de stabilire a creanțelor bugetare nr. 20874/18.12.2017 emis de A.P.I.A. Consiliul
Judeţean ...
În fapt, la data de 18.12.2017 A.P.I.A. Consiliul Judeţean … prin adresa nr. 20866/18.12.2017
a emis către societatea … Procesul verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanțelor
bugetare nr. 20874/18.12.2017 privind cererea de plată nr. ...-8210/27.03.2014, proces verbal prin
care s-a stabilit un debit în valoare de 291.937,43 lei pe baza unui Raport de control ce nu a fost
comunicat societății.
În conformitate dispozițiile art. l şi art. 7 din Legea nr. 554/2005 societatea … - prin lichidator
judiciar ..., a contestat Procesul verbal de constatare şi de stabilire a creanțelor bugetare nr.
20874/18.12.2017, formulând plângerea prealabilă nr. 104/31.01.2018 înregistrată la APIA Consiliul
Judeţean … sub nr. 4/P/02.02.2018.
Plângerea prealabilă a fost respinsă de către A.P.I.A. Consiliul Judeţean ... prin Decizia
nr.4/P/27.02.2018 comunicată prin poşta cu confirmare de primire la data de 01.03.2018.
Împotriva Deciziei nr. 5/P/27.02.2018 prin care APIA Consiliul Judeţean … a respins
contestația nr.104/31.01.2018 (înregistrata la Agenție sub nr.4/P/02.02.2018), am formulat cerere,
care a format obiectul dosarului nr.2917/121/2018 - Tribunalul …, Secția Contencios Administrativ
și Fiscal, prin care a solicitat desființarea Deciziei nr.4/P/27.02.2018 cu consecința anularii Procesului
verbal de constatare a neregulilor şi de stabiliră a creanțelor bugetare nr.20874/18.12.2017 emis de
A.P.I.A. Consiliul Judeţean …

329
 Prin sentința civilă nr.766/06.12.2019 pronunțată în dosarul menționat, instanța a respins
acțiunea ca nefondată.
Soluția judecătorului sindic este netemeinică şi nelegală, hotărârea recurată fiind dată cu
încălcarea şi aplicarea greșită a următoarelor dispoziții legale:
1. În motivare, instanța de fond reţine doar faptul că societatea ... nu a fost notificată cu privire
la toate controalele efectuate, dar ca prin procesul verbal de constatare a neregulilor și stabilire a
creanțelor bugetare nr. 20874/18.12.2017, aceasta nu a fost vătămată.
Dispozițiile capitolului 5.1 din Ghidul pentru inspectori care realizează controlul pe teren,
precum şi Schemei procesului de realizare a controlului (punctul 6) şi capitolul 14.7 din cadrul
Manualului de proceduri privind controlul clasic pe teren, campania 2015, care prevăd obligativitatea
notificării controalelor, nu au fost analizate de către instanța, în condițiile în care societatea a fost
privată de dreptul de a contesta acte primare (rapoarte de control) care au stat la baza emiterii
procesului verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr.20874/18.12.2017.
2. Art.7 alin. (l) şi art.8 alin.(l) din Legea nr. 554/2004:
Instanța de fond a reținut în motivare că cererea de chemare în judecată cuprinde susțineri noi,
care nu se găsesc în contestație, astfel încât intimata pârâtă nu a analizat în decizia de soluționare şi
aceste susțineri cu ocazia soluționării plângerii prealabile.
Prin plângerea prealabilă şi acțiunea introdusă la instanța a solicitat același lucru, respectiv
anularea procesului verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanțelor bugetare
nr.20874/18.12.2017 emis de A.P.I.A. Consiliul Judeţean …
Extinderea motivelor arătate prin acțiunea de anulare a procesului verbal de constatare a
neregulilor şi de stabilire a creanțelor bugetare nr.20874/18.12.2017, este permisă de dispozițiile art.8
alin.(l) din Legea nr.554/2004, iar susținerile făcute ulterior în cadrul acesteia nu reprezintă un capăt
de cerere diferit de plângerea prealabilă.
Astfel, în mod nelegal instanța s-a rezumat la a analiza doar incidența dispozițiilor art.15 din
Regulamentul Delegat UE nr.640/2014, celelalte dispoziții legale invocate, respectiv: art.72 alin.(3)
din Regulamentul (CE) 809/2014, art.72 (3), art. 41 din Regulamentul (UE) 809/2014 de stabilire a
normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al
Consiliului, art. 25 din Regulamentul (CE) 809/2014 şi „Procedura operațională privind controlul
clasic în cadrul schemelor de plăți şi măsurilor de sprijin” , art.21 alin.1 (15) din O.U.G. nr.66/2011,
art.21 alin.(2l) din O.U.G. nr.66/2011, fiind ignorate complet.
Prin întimpinarea formulata de intimata A.P.I.A. Consiliul Judeţean … a solicitat respingerea
recursului ca nefondat.
Fermierul a fost notificat, în data de 13.11.2015, de către inspectorul responsabil de dosar.
Pentru operativitate şi pentru respectarea perioadelor de realizare a controalelor, metoda de
notificarea aleasă fost notificarea telefonică (adresa nr. 8583/03.06.2019 emisă de Serviciul control
pe teren. Fermierul verificat la care se constată nereguli este notificat în termen de maximum trei luni
de la constatarea neconformităților.
În cadrul verificărilor la aceasta fermă, singura neregulă constatată a fost nerespectarea
cerințelor specifice pachetului 4 de agro-mediu, Măsură 214.
Aceste neconformităţi au fost aduse la cunoștința de însuşi administratorul societății, care a
notificat A.P.I.A.- Consiliul Judeţean …, prin adresa nr. 13869/11.09.2019, cu privirea la intenția de
a nu înființa culturi verzi pentru îndeplinirea cerințelor specifice pachetului de agro-mediu, Măsură
214, precum şi faptul că nu mai este de acord cu asumarea angajamentelor din noul cadrul juridic
2014-2020.

330
 În fapt, în campania 2013 ... a deschis un angajament multianual, pentru perioada de cinci ani,
pentru Măsura 214, pachetul P4 (culturi verzi), pentru care a înființat o suprafață de 505,27 ha.
În conformitate cu Programul National de Dezvoltare Rurală 2007-2013, “plățile de agro-
mediu pot fi acordate ca parte a măsurilor, dacă beneficiarul se angajează să mențină angajamentul
de agro-mediu pentru o perioadă de 5 ani, de la data semnării acestuia ”.
La depunerea cererii unice de plată 2015, ... a semnat şi ștampilat documentul Declarație
privind adaptarea/neadaptarea la cerințele din noul cadru juridic aferent perioadei de programare
PNDR 2014-2020 a angajamentelor asumate în cadrul Măsurii 214 - PNDR 2007 - 2013 și aflate în
desfășurare în campania 2015, nr. 6694/27.05.2015, document prin care este de acord cu aplicarea
cerințelor din noul cadru juridic, aferent noii perioade de programare PNDR 2014-2020 și ia la
cunoștință că angajamentul deja existent continuă pe perioada rămasă până la finalizarea celor cinci
ani de la semnarea angajamentului.
... prin adresa nr. 106/11.09.2015, ... a solicitat aplicarea clauzei de revizuire pentru campania
2015 fără aplicarea de penalități/sancțiuni și fără restituirea sumelor încasate pe Măsura 214 —
Pachetul P4 - culturi verzi.
Răspunsul formulat prin adresa nr. 14136/21.09.2015 de către A.P.I.A. Consiliul Judeţean ...,
a arătat că, în temeiul legislației în vigoare, respectiv Ordinul nr. 620 din 6 aprilie 2015 privind
aprobarea formularului-tip al cererii unice de plată pentru anul 2015 și a modului de aplicare a
anumitor cerințe ale măsurilor compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile în anul 2015 pe terenurile
agricole prevăzute la art. 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea
schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015 - 2020 și pentru modificarea art. 2
din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, pentru anul
2015, art. 7 alin. (1) „în baza prevederilor art. 46 din Regulamentul (CE) nr. 1.974/2006 de stabilire
a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru
dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), cu
modificările și completările ulterioare, fermierii care au angajamente în desfășurare în cadrul măsurii
214 din PNDR 2007 - 2013 pot accesa în anul 2015 clauza de revizuire, în scopul adaptării acestor
angajamente la noul cadru juridic, până la termenul-limită de depunere a cererilor unice de plată.
În acest sens, în anul 2015, fermierii semnează un document adițional la angajamentul inițial
(Declarație privind adaptarea/neadaptarea angajamentelor) prin care:
a) închid angajamentele în cazul neacceptării cerințelor din noul cadru juridic;
b) acceptă să continue angajamentele cu respectarea cerințelor din cadrul juridic aferent noii
perioade de programare 2014 - 2020 pe perioada rămasă până la finalizarea celor 5 ani din
angajamentul anterior.”
În condițiile prevederilor Ordinului nr. 1468/2015 privind modificarea şi completarea
Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de
eligibilitate, condițiilor specific şi a modului de implementare a schemelor de plăţi prevăzute la art. 1
alin. (2) si (3) din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți
care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991
privind societățile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, precum şi a condițiilor specifice
de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole,
prevăzute în Programul National de Dezvoltare Rurală 2014-2020, la articolul 13, după alineatul (2)
se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
(3) Prin derogare de la art. 2 Ut. I) și de la alin. (1) și (2), în anul 2015:

331
 a) cererile unice de plată se depun până la data-limită de 15 iunie la centrele A.P.I.A. Cererile
unice de plată pot fi depuse și după data de 15 iunie, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o
reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea
unică de plată ar fi fost depusă până la data de 15 iunie, potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) din
Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014. Solicitările depuse după această dată sunt inadmisibile, iar
beneficiarului nu i se acordă niciun fel de plată sau de sprijin;
b) modificările la cererile unice de plată se depun până la data-limită de 15 iunie la centrele
APIA, fără penalizări, conform art. 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 2015/747 al
Comisiei din 11 mai 2015 de derogare de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014
în ceea ce privește data finală pentru depunerea cererii unice, a cererilor de ajutor sau a cererilor de
plată, data finală pentru notificarea modificărilor cererii unice sau ale cererii de plată și data finală
pentru cererile de alocare a drepturilor la plată sau de creștere a valorii drepturilor la plată în cadrul
schemei de plată de bază pentru anul 2015.”
Astfel, campania 2015 fermierul a fost selectat la control pe teren. În urma controlului au
rezultat neregularități referitoare la condițiile specifice la pachetul P4. În conformitate cu Ordinul
MADR nr. 174/2013, sistemul de sancțiuni pentru măsura 214..., nerespectarea condițiilor specifice
se penalizează astfel:
- nivel de sancționare 1 = 10% din valoarea plăților
- nivel de sancționare 2 = 25 % din valoarea plăților
- nivel de sancționare 3 = 50 % din valoarea plăților
- nivel de sancționare 4 = 75 % din valoarea plăților
- nivel de sancționare 5 = 100 % din valoarea plăților.
În cauza de faţă, fermierul nu a înfiinţat suprafața contractată pe P4, rezultând erorile:
- Condiția specifică „Semănarea culturilor verzi trebuie realizată până la sfârșitul lunii
septembrie. Plantele ce pot fi utilizate ca și culturi verzi sunt: mazărea, măzărichea, răpită, muștarul,
lupinul, sulfina", privind P4 nu a fost respectată și se încadrează la sancțiune de nivel 5. Procentul
suprafeței parcelelor neconforme este 100.00%.
- Condiția specifică „Biomasa formată trebuie să fie incorporata în sol cel târziu până la finalul
lunii martie. Lucrările agricole necesare pentru următoarea cultură pot începe doar după ce s-a realizat
această acțiune”, privind P4 nu a fost respectată și se încadrează la sancțiune de nivel 4. Procentul
suprafeței parcelelor neconforme este 100.00%.
Ca urmare nivelul de sancționare pentru nerespectarea condițiilor specifice este 5. Valoarea
plăților pentru măsura 214, pachetul P4 (culturi verzi), a fost redusă cu un procent de 100.00 %.
În consecință, sumele primite ca subvenție pe campania 2014 pentru pachetul agro-mediu,
măsura 214, P4 (culturi verzi) nu sunt cuvenite, s-au constituit ca debit. Fermierul nu a înființat P4
— M214, conform angajamentului de agro-mediu asumat, refuzând controlul şi prezentarea actelor
in acest sens (constatările au fost reținute în cadrul Raportului de control nr. RQ/15/GL/000257).
Urmare a celor prezentate mai sus a fost întocmirea procesul verbal de constatare a neregulilor
și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 20874/18.12.2017 pe campania 2014.
Examinând recursul declarat de recurenta reclamantă ..., societate în faliment, prin prisma
disp.art.488 alin 1 pct 8 Cod proc. Civ. va reţine că este nefondat avându-se în vedere următoarele:
Principalele critici ale recurentei ……………. SRL vizează faptul că nu a fost notificata de
către intimata cu privire la toate controalele efectuate, conform Dispozițiile capitolului 5.1 din Ghidul
pentru inspectori care realizează controlul pe teren, precum şi Schemei procesului de realizare a
controlului (punctul 6) şi capitolul 14.7 din cadrul Manualului de proceduri privind controlul clasic

332
pe teren, campania 2015 şi prin procesul verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor
bugetare nr.20874/18.12.2017, s-a reținut eronat de către instanța de fond că aceasta nu a fost
vătămată.
Cu privire la aceste critici va reţine că aceste controale prealabile sunt operațiuni
administrative anterioare încheierii actului administrativ contestat decizia nr 4/27.02.2018 prin care
s-a respins contestația formulată împotriva procesului-verbal de constatare şi de stabilire a creanțelor
bugetare nr.20874/18.12.2017, care face obiectul cererii de chemare in judecată, şi chiar şi lipsa
acestor notificări, așa cum susține recurenta nu poate constitui o cauză de nulitate a actului
administrativ cât timp prezumția de legalitate a actului administrativ nu este răsturnată.
Astfel, prin procesul-verbal de constatare şi de stabilire a creanțelor bugetare
nr.20874/18.12.2017 s-a reținut că recurenta nu a respectat angajamentul asumat în cererea de plată
nr. ...-26867/14.05.2013, pentru pachetul agro-mediu, măsura 214, P4 (culturi verzi) întrucât nu a fost
înfiinţată suprafaţa contractată, în conformitate cu Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-
2013, “plățile de agro-mediu pot fi acordate ca parte a măsurilor, dacă beneficiarul se angajează să
mențină angajamentul de agro-mediu pentru o perioadă de 5 ani, de la data semnării acestuia.
Faptul că ulterior recurenta ... prin adresa nr. 106/11.09.2015, a solicitat aplicarea clauzei de
revizuire pentru campania 2015 fără plata de penalități/sancțiuni și fără restituirea sumelor încasate
pe Măsura 214 — Pachetul P4 - culturi verzi, nu o poate exonera de obligația respectării angajamentul
de agro-mediu, cât timp s-a făcut cu depășirea termenul-limită, iar prin răspunsul
nr.14136/21.09.2015 intimata îi comunică faptul că cererea de aplicare a clauzei de revizuire este
tardivă.
Totodată va reţine că recurenta prin aplicarea sancțiunilor de restituirea sumelor încasate pe
Măsura 214 — Pachetul P4 - culturi verzi suferă o pagubă, dar aceasta este consecința modului cum
recurenta a înțeles să-şi respecte angajamentul de agro-mediu.
Faţă de cele mai sus arătate, va reţine că instanța de fond a reținut corect situația de fapt şi a
aplicat norma legală, motiv pentru care hotărârea recurată este legală şi temeinică şi în baza art. 496
alin. 1 Cod proc. Civ. va respinge recursul ca nefondat.

5. Titlu: Anulare act fiscal

Cuprins pe materii: Drept fiscal
Legislaţie relevantă: Legea nr. 207/2015, O.U.G. nr.54/2006.
Rezumat: S-a reţinut că s-a emis în mod nelegal decizia de impunere, întrucât redevenţa obţinută
prin concesionarea unor bunuri, conform art. 4 din O.U.G.nr.54/2006, nu are natura unei creanţe
fiscale, ci are natură civilă faţă de prevederile art. 1 alin. 4 din Legea nr.207/2015.

Decizia nr. 320/9.06.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Asupra cauzei de față, deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr.
720/22.11.2019 pronunțată de Tribunalul … în dosarul nr. 4235/121/2018, constată următoarele:
1. Prin sentința civilă nr. 720/22.11.2019, Tribunalul … a respins ca neîntemeiată excepția
lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtă, a admis cererea formulată de reclamantul … în

333
contradictoriu cu pârâta UAT comuna …, a dispus anularea Deciziei de impunere privind creanțele
datorate bugetului local nr. 9/05.01.2018 emisă de UAT com. … și a obligat pârâta la plata sumei de
50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței, Tribunalul … a reținut următoarele: „Prin cererea de chemare în
judecată înregistrată pe rolul Tribunalului … - Secția contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr.
4235/121/2018, reclamantul …, în contradictoriu cu pârâta UAT comuna … prin Primar, a solicitat
anularea Deciziei de impunere nr. 9/05.01.2018 emisă de către pârâtă. Ulterior, a solicitat și cheltuieli
de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că prin Decizia de impunere nr.
9/05.01.2018 i s-a stabilit în sarcină plata sumei totale de 42.826 lei din care 20.754 lei rămășiță chirie
pășune și 22.072 lei majorări.
Precizează că a formulat contestație prealabilă împotriva acestei decizii, dar nu a primit niciun
răspuns.
Arată că a încheiat cu pârâta un contract de concesiune pentru suprafața de 50 ha pajiște aflate
în proprietatea domeniului public al comunei …, prețul contractului fiind de 403 lei/ha/an.
A menționat că, în baza art. 5 din Hotărârea Consiliului Local al comunei … nr. 2/30.01.2009,
i s-a aprobat cererea de scutire de la plata chiriei pentru anul 2014, constatându-se stare de calamitate.
Apreciază reclamantul că decizia de impunere este nelegală și netemeinică întrucât sumele
înscrise în acest act nu sunt individualizate concret. De asemenea, nu este indicată natura creanței și
nici un termen de plată așa cum prevăd dispozițiile art. 41 și 43 din Vechiul Cod de procedură fiscală.
Apreciază că nici temeiul legal pentru calcularea penalităților nu subzistă întrucât subiectul
obligației de plată nu a refuzat plata obligației fiscale, respectiv stingerea acesteia prin plată. Mai
mult, până la data de 10.08.2018, organul fiscal nu a făcut cunoscut contribuabilului că are restanțe
la bugetul local.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2 și 11 din Legea nr. 554/2004 și art. 95 – 97, 173 –
176 din Vechiul Cod de procedură fiscală.
În susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Ulterior, la termenul din data de 25.10.2018, reclamantul a invocat excepția nulității absolute
a deciziei de impunere, motivat de faptul că redevența născută dintr-un contract de concesiune are
natura juridică a unei chirii, nefiind vorba de o creanță fiscală. Instanța a calificat excepția astfel
invocată ca fiind apărare de fond.
Pârâta UAT comuna … prin Primar a fost reprezentată în fața instanței, dar nu a formulat
întâmpinare.
La termenul din data de 25.10.2019, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive
întrucât nu este emitentul actului contestat. A invocat dispozițiile art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004.
Pârâta a depus la dosar documentația ce a stat la baza emiterii deciziei contestate.
Tribunalul a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile anterior menționate.
Analizând actele și lucrările cauzei prin prisma probelor administrate și a dispozițiilor legale
incidente, instanța reține următoarele:
În fapt, între reclamantul …, în calitate de concesionar și pârâta comuna … prin primar, în
calitate de concedent, s-a încheiat Contractul de concesiune nr. 722/5/17.03.2014 având ca obiect
concesionarea pajiștii aflate în domeniul public al comunei … în suprafață de 50 ha, pentru pășunatul
unui număr de 325 animale, prețul contractului fiind de 403 lei/ha/an și durata contractului de 5 ani.

334
 Prin Hotărârea Consiliului Local … nr. 2/30.01.2009, s-a aprobat scutirea/reducerea de la
plata chiriei pășunii pentru chiriașii care sunt afectați de calamități naturale, în situația calamitată
aflându-se și reclamantul conform procesului verbal nr. 1910/30.08.2014.
Prin Decizia nr. 18/16.06.2016 emisă de Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi
… a stabilit caracterul nelicit al scutirilor acordate de comuna … la plata redevenței aferente perioadei
2014-2015 și a stabilit obligația, în sarcina pârâtei, de a recalcula, evidenția, urmări și încasa
redevențele datorate de concesionari care au fost diminuate nelegal ca urmare a scutirilor acordate de
entitate, deși acestea nu reprezentau creanțe fiscale, la care se vor adăuga penalitățile de întârziere
prevăzute în contractele de concesiune încheiate.
Prin decizia de impunere privind creanțele datorate bugetului local nr. 9/05.01.2018 a fost
stabilită în sarcina reclamantului o creanță în sumă totală de 42.826 lei din care 20.754 lei
reprezentând rămășiță taxă pășune și majorări de 22.072 lei.
Reclamantul a formulat contestație administrativă împotriva acestei decizii, contestație față
de care pârâta nu a formulat niciun răspuns.
Instanța va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de
pârâtă, având în vedere faptul că, în mod evident, intenția reclamantului este de a obține anularea
Deciziei de impunere nr. 9/05.01.2018 și, deci de a se judeca cu emitentul acestui act. În acest context
este de remarcat faptul că, potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 215/2001 (aplicabilă speței
raportat la data introducerii prezentei acțiuni), „unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane
juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte
juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile
teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare
ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin
domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice
sau juridice, în condițiile legii.
(2) În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de
președintele consiliului județean”.
Pe fond, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 2 lit. b și alin. 4 din Legea nr. 207/2015
privind Codul de procedură fiscală (în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate), „în
măsura în care prin lege specială nu se prevede altfel, prezentul cod se aplică și pentru:
b) administrarea redevențelor miniere, a redevențelor petroliere și a redevențelor rezultate din
contracte de concesiune, arendă și alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinație
agricolă, încheiate de Agenția Domeniilor Statului;
....................................................................................................................
(4) Prezentul cod nu se aplică pentru administrarea creanțelor bugetare rezultate din
raporturile juridice contractuale, cu excepția celor prevăzute la alin. (2) lit. b)”.
În cauză, creanța bugetară în litigiu provine dintr-un raport juridic contractual, respectiv din
contractul de concesiune nr. 722/5/17.03.2014 încheiat de reclamant cu UAT com. …, o altă persoană
publică diferită de Agenția Domeniilor Statului.
Este adevărat că, potrivit prevederilor art. 4 alin. 1 din OUG nr. 54/2006 privind regimul
contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, redevența obținută prin concesionare se face
venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz, însă această prevedere nu conferă redevenței
caracter de creanță fiscală.
Instanța reține totodată că, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât (Decizia nr. 390/01.02.
2012 pronunțată în recurs de Secția a II-a civilă) că ”redevența născută dintr-un contract de

335
concesiune încheiat cu o autoritate publică locală are natura juridică a unei chirii, nefiind o creanță
fiscală, întrucât nu provine din raporturi fiscale existente între părți, ci își are izvorul în convenția
părților, căreia i se aplică normele de drept privat”.
Pe de altă parte, conform prevederilor art. 93 alin. 2 lit. b din Legea nr. 207/2015, creanțele
fiscale se stabilesc prin decizie de impunere emisă de organul fiscal.
Or, în condițiile în care creanța din prezenta cauză nu este o creanță fiscală, ci o creanță civilă,
față de prevederile legale menționate, instanța constată că în mod nelegal pârâta a emis decizia de
impunere contestată.
Față de toate considerentele expuse, instanța va admite acțiunea formulată cu consecința
anulării Deciziei de impunere privind creanțele datorate bugetului local nr. 9/05.01.2018.
Văzând și dispozițiile art. 453 alin. 1 din Noul C.p.c., Tribunalul va obliga pârâta, ca parte
căzută în pretenții, la plata sumei de 50 cu titlu de cheltuieli de judecată.
2. Împotriva sentinței civile nr. 720/22.11.2019 a formulat recurs pârâta UAT comuna …, prin
care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și în rejudecare, respingerea acțiunii ca fiind
introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, respingerea acțiunii ca fiind
prematur introdusă, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În susținerea recursului a arătat că în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității
procesuale pasive a UAT … și a admis acțiunea în contradictoriu cu aceasta entitate, care nu are
calitate procesuală pasivă în cauză.
A invocat dispozițiile art. 21, art. 22 și art. 62 din Legea nr. 215/2001 și art. 281 C.pr. fiscală
motivând că aceste prevederi infirmă teza reclamantului din cuprinsul acțiunii, conform căreia UAT
comuna …, în calitate de persoană juridică de drept public, ar fi emis actul administrativ atacat și ar
fi partea împotriva căreia trebuie să-și îndrepte acțiunea.
A arătat că Decizia de impunere este semnată de Primarul comunei, în calitate de conducător
al organului fiscal, compartimentul impozite și taxe locale fiind un serviciu subordonat Instituției
Primarului și care face parte din autoritatea executivă a administrației publice locale, astfel încât
acțiunea trebuia formulată în contradictoriu cu Primarul comunei ..., nu cu UAT comuna … ori cu
Primăria comunei …
A precizat că Primarul este autoritatea publică care a emis actul și care are legitimare
procesuală pasivă potrivit prevederilor art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004 în referire la art. 281 Cod
proc. fiscală și astfel autoritățile publice au în principiu calitatea de pârât în litigiul de contencios
administrativ în calitate de emitent al actului administrativ, iar persoana juridică de drept public este
chemată în judecată alături de autoritatea publică doar atunci când se solicită și despăgubiri - ceea ce
nu este cazul în cerere.
A apreciat că în mod nelegal instanța nu s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției lipsei
calității procesuale pasive a UAT …, prevederile art. 7, 12 și 13 din Legea nr. 554/2004 determinând
cadrul procesual al acțiunii în contencios administrativ fiscal.
A mai invocat dispozițiile art. 268 și 281 alin. 5. Cod de proc. fiscală, susținând că doar în
situația în care termenul de 6 luni nu a fost respectat, contestatarul are deschisă calea acțiunii în
contencios, iar instanța de fond trebuia să dispună respingerea acțiunii ca fiind prematur introdusă,
văzând că acțiunea formulată de reclamant a fost introdusă la mai puțin de o lună de la data
comunicării Deciziei de impunere, fără a mai aștepta soluționarea contestației administrative.
A arătat că între părți a fost încheiat un contract de concesiune, în baza căruia a concesionat
o suprafață de pajiște aflată în proprietatea publică a comunei, în vederea pășunării acesteia de
animale, contractul fiind încheiat pe o durată de 5 ani. Redevența datorată pentru concesiune a fost

336
stabilită la 403 lei/ha/an, ce urma a fi achitată prin ordin de plată în contul comunei deschis la
Trezoreria … sau la casieria UAT …, în caz de întârziere a plății, fiind datorate penalități de întârziere.
Ulterior, în cursul anului 2016, a fost supusă unui control al Curții de Conturi - Camera de Conturi
…, finalizat prin emiterea Deciziei nr. 18/16.06.2016, în cuprinsul căreia s-a reținut ca și abatere, la
pct. 3 din decizie, faptul că: „3. Contrar dispozițiilor art. 56 alin. 1 din OUG nr. 54/2006 privind
regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, cu modificările și completările
ulterioare ..., ale art. 20 alin. 2 lit. b) și e) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu
modificările și completările ulterioare, ... în perioada 2014-2015, entitatea nu a urmărit încasarea
integrală veniturilor proprii în concesionarea sau închirierea bunurilor din domeniul public sau privat
al comunei …, precum și respectarea de către concesionari/locatari au obligațiilor legale și
contractuale asumate, inclusiv prin aplicarea clauzelor sancționatorii din contractele încheiate
(penalități, reziliere, etc) ...”
A precizat că în baza deciziei, Curtea de Conturi a României a dispus luarea măsurilor
necesare, în vederea recuperării prejudiciilor produse, sens în care a procedat la calcularea redevenței,
precum și a penalităților datorate, fiind astfel emise Decizia de impunere nr. 9 din 5.01.2018 și Titlul
executoriu nr. 8 din 5.01.2018.
A considerat că contractul de concesiune încheiat între părți are natura unui contract
administrativ, fiind încheiat în baza OUG nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de
bunuri proprietate publică.
A susținut că potrivit art. 4 din OUG nr. 54/2006, redevența obținută prin concesionare se face
venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz, și are natura unei creanțe fiscale, la fel ca și
impozitul pe terenul obiect al contractului.
A motivat că instanța de fond a reținut dispozițiile art. 2 alin. 2 lit. b Cod proc. fiscală și în
mod greșit a interpretat aceste dispoziții legale, apreciind în mod greșit că redevențele rezultate din
contracte de concesiune nu sunt creanțe fiscale.
A considerat că legiuitorul a enumerat tipurile de contracte pentru care se aplică dispozițiile
Codului de proc. fiscală, în mod implicit și cele care se referă la administrarea creanțelor datorate
bugetului de stat ori bugetelor locale.
A mai arătat că Decizia ICCJ nr. 390/10.02.2012, invocată de instanța de fond, este anterioară
Legii nr. 207/2015 privind Codul de proc. fiscală, act normativ prin care legiuitorul a stabilit în mod
explicit natura unor creanțe bugetare, precum cele provenind din redevențe, rezultând astfel că
intenția de a reconsidera natura acestora este lipsită de orice dubiu.
3. Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca
nefondat și menținerea dispozițiilor sentinței civile nr. 720/22.11.2019 pronunțată de Tribunalul …,
ca fiind temeinice și legale.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a UAT …, invocată de recurentă, a
arătat că raportat la Decizia nr. 1956/05.04.2012 pronunțată în recurs de Secția a II-a civilă a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, recurenta se află în eroare invocând faptul că Primăria ... ar avea calitate
procesuală și că ar fi trebuit chemată în judecată fie Primăria ..., fie Primarul com. … ca fiind
presupuși emitenți ai Deciziei de impunere nr. 9/05.01.2018.
A menționat că UAT … are calitate procesuală pasivă având personalitate juridică, fiind o
entitate reprezentată de primar, conform art. 21 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale.
A concluzionat că Primăria …/Consiliul Local nu sunt entități cu personalitate juridică, ci
organe deliberative, respectiv structuri executive ale UAT …, nu au capacitate de folosință a
drepturilor civile pentru a fi părți în judecată, acestea fiind reprezentate de Primar în fața instanței.

337
 A subliniat că chiar dacă în contractele încheiate/deciziile de impunere este indicat în mod
formal faptul că primarul reprezintă Primăria ..., în realitate acesta semnează în numele UAT …,
deoarece conform art. 21 alin. (2) și art. 62 alin. (l) din Legea nr. 215/2001, primarul reprezintă UAT
în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice romane ori străine, precum și în
justiție.
Cu privire la cel de-al doilea motiv al recursului a precizat că la data de 10.08.2018 a primit
Decizia de impunere nr. 9/05.012018, iar la data de 21.09.2018 a formulat contestație prealabilă
împotriva deciziei, adresată unității emitente (UAT …).
A arătat că pârâta nu a soluționat contestația, din motive necunoscute, deși avea obligația să
emită o decizie de soluționare a plângerii împotriva deciziei de impunere și să comunice rezultatul în
baza disp. art. 273 C.proc.fisc. cu raportare la disp. art. 276 din același act normativ.
A precizat că UAT … nu a înțeles să-și îndeplinească atribuțiile rezultate din lege și nu a emis
nicio decizie de soluționare, drept pentru care s-a adresat instanței de contencios administrativ și fiscal
prin contestație în dosarul nr. 4235/121/2018 înregistrat pe rolul Tribunalului Galați la data de
17.12.2018.
A apreciat că recurenta se află în eroare sub aspectul respectării dispozițiilor Legii nr.
215/2001 și Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar acțiunea introdusă nu a fost
prematură, fiind elaborată în condiții de temeinicie și legalitate deplină.
Privind cel de-al treilea motiv al recursului UAT …, a considerat că recurenta încearcă prin
diverse mijloace să inducă în eroare instanța de recurs cu privire la caracterul creanțelor rezultate din
contractul de concesiune încheiat între părți.
A arătat că Decizia de impunere face parte din actele dosarului execuțional nr. 9/2018 al
Primăriei …, fiind emisă la data de 05.01.2018 concomitent cu somația nr. 19/05.01.2018 și Titlul
executoriu nr. 20/05.01.2018, primite prin serviciul poștal la data de 10.08.2018. Debitul s-a născut
urmare a încheierii Contractului de concesiune nr. 722/5/17.03.2014 între comuna … reprezentată de
Primar (în calitate de concedent) prin care s-a stabilit în sarcina concedentei comuna … să pună la
dispoziție o suprafață de 50 ha pășune pentru pășunatul animalelor (oi), în schimbul obligației de a
plăti redevența în suma de 403 lei/ha/an, calculându-se valoarea totală de 20.150 lei/an. Din contractul
de concesiune rezultă drepturile și obligațiile ambelor părți, respectiv modalitatea plății redevenței în
două tranșe, respectiv 30% până la 30.06 a anului în curs și 70% până la data de 15.11 a anului în
curs. În cazul neîndeplinirii obligației achitării la timp a redevenței, respectiv până la încheierea
anului calendaristic (2014 în speță), UAT avea obligația să dispună rezilierea contractului cu aplicarea
de penalități de 0,1% din calculul redevenței.
A precizat că până la data de 30.06 a anului în curs a achitat 30% din totalul redevenței, iar
diferența de 70% nu a mai fost plătită urmare a solicitării sale datorită stării de calamitate, respectiv
secetă prelungită așa cum este prevăzut în contractul de concesiune la Cap. X (Forța majoră), pct. 1-
B.
A menționat că din Adresa nr. 1788/22.08.2018 emisă de UAT … prin primar, rezultă că în
anul 2014 nu a înregistrat niciun debit; în anul 2015 a fost înregistrat un debit de 12.385 lei din care:
debite 11.404 lei, accesorii 981 lei, sume ce au fost achitate în anul 2016; în anul 2016 nu a înregistrat
niciun debit; în anul 2017 a fost înregistrat cu un debit fictiv în cuantum de 28.267 lei din care debit
20.754 lei, accesorii 7.513 lei.
A motivat că la o comparare a deciziei de impunere cu Adeverința nr. 1788/22.08.2018 emisă
de UAT … prin primar, se constată că suma înscrisă în decizia de impunere (42.826 lei) nu se
regăsește în calculele reprezentând debit principal și accesorii.

338
 A precizat faptul că și după controlul efectuat de Curtea de Conturi, UAT … prin primar nu
s-a conformat dispozițiilor entității cu referire la aplicarea Codului de procedură civilă care privește
încheierea de convenții între părți, acționarea în judecată pentru neîndeplinirea obligațiilor
contractuale etc.
A susținut că însăși Curtea de Conturi, prin Decizia nr. 18/16.06.2016, a constatat caracterul
nonfiscal al creanței rezultate din contractele de concesiune, ci una născută din obligații contractuale,
care a fost determinată de o condiție de forță majoră, stipulată și prin contractul de concesiune.
A mai arătat că înscrisurile anexate la fond atestă faptul că scutirea de la plata redevenței
rezultate din contractele de concesiune s-a făcut în baza unei hotărâri a Consiliului local la propunerea
Comisiei și cu aprobarea primarului.
A invocat Decizia nr. 390/01.02.2012 pronunțată de ÎCCJ – Secția a II-a civilă în recurs,
motivând că atât timp cât presupusa creanță rezultă dintr-un raport contractual, respectiv Contractul
de concesiune nr. 722/5/17.03.2014, rezultă neîndoielnic caracterul non-fiscal al acesteia.
4. Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că
recursul este neîntemeiat și se impune a fi respins.
Printr-o corectă apreciere a materialului probator administrat în cauză și a dispozițiilor legale
incidente, instanța de fond a stabilit că Deciziei de impunere privind creanțele datorate bugetului local
nr. 9/05.01.2018 a fost emisă în mod nelegal de UAT com. … prin primar.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a UAT …, în mod corect a reținut
instanța fond că intenția reclamantului este de a obține anularea Deciziei de impunere nr.
9/05.01.2018 și, deci, de a se judeca cu emitentul acestui act.
Astfel, reclamantul a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 9/05.01.2018 emisă de către
UAT … prin primar, în contradictoriu cu UAT … prin primar …
Potrivit art. 36 Cod procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și
subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, reclamantului revenindu-
i obligația de a justifica atât calitatea procesuală activă, cât și pasivă. Ca definiție doctrinară, calitatea
procesuală pasivă presupune identitatea între persoana care figurează ca pârât în cererea de chemare
în judecată și persoana pretins obligată în raportul juridic de drept substanțial dedus judecății.
În contencios administrativ, calitatea procesuală pasivă atât în acțiunea în anularea actului
administrativ, cât și în cererea de suspendare a executării acestuia revine emitentului actului, în raport
de prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În domeniul fiscal, actul administrativ fiscal care constituie titlul de creanță susceptibil de a
fi adus la îndeplinire prin executare silită este reprezentat de decizia de impunere.
Pentru a avea calitate procesuală pasivă este necesar ca pârâtul chemat în judecată să fie parte
în raportul juridic de drept administrativ, conform art. 36 Cod de procedură civilă.
În cauză, Decizia de impunere privind creanțele datorate bugetului local nr. 9/05.01.2018 are
în antet mențiunea ”Comuna ...” și este semnată de conducătorul organului fiscal …
Conform dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 (în forma de la data emiterii
Deciziei), „Comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ-teritoriale în care se
exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației
publice locale.”
Potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) și art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, primarul
îndeplinește o funcție de autoritate publică și reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile
cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție.

339
 Dispozițiile art. 17 alin. (1) și alin. (3) C.proc.fisc. prevăd că „(1) Subiecte ale raportului
juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile
administrativ-teritoriale ale municipiilor, contribuabilul/plătitorul, precum și alte persoane care
dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.
(3) Unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale
ale municipiilor, sunt reprezentate de autoritățile administrației publice locale, precum și de
compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuțiilor delegate de către autoritățile
respective.„
Din analiza acestor dispoziții legale, se reține faptul că unitatea administrativ-teritorială
reprezentată de primar are calitate procesuală în raportul juridic de drept fiscal, ca specie a raportului
juridic administrativ, indiferent dacă se solicită despăgubiri.
Chiar dacă Decizia de impunere este semnată de Primarul comunei, în calitate de conducător
al organului fiscal (conform art. 61 alin. 5 din Legea nr. 215/2001), acest fapt nu îi conferă primarului
comunei calitate procesuală pasivă, autoritățile administrației publice locale fiind organizate și
funcționând în cadrul unității administrativ-teritoriale reprezentată de primar.
Cu privire la prematuritatea acțiunii, invocată pentru prima dată în recurs, Curtea constată că
susținerile recurentei sunt nefondate, având în vedere faptul că potrivit art. 276 alin. 7 raportat la art.
77 Cod de proc. fiscală, contestațiile formulate se soluționează în termen de 45 de zile de la
înregistrare.
În cauză, reclamantul a arătat că a primit Decizia de impunere la data de 10.08.2018 (dată
necontestată de recurentă), a formulat la data de 21.09.2018 (data poștei) contestație împotriva
Deciziei de impunere privind creanțele datorate bugetului local nr. 9/05.01.2018, iar la data de
17.12.2018 a fost înregistrată cauza pe rolul Tribunalului …
Deși termenul de 45 de zile prevăzut de art. 276 alin. 7 raportat la art. 77 C.proc.fisc. pentru
soluționarea contestației se împlinise înainte de data sesizării instanței, nici până la momentul
pronunțării asupra recursului recurenta nu a depus dovada soluționării acestei contestații.
În aceste condiții, având în vedere faptul că anterior invocării prematurității acțiunii termenul
de 6 luni prevăzut de art. 281 alin. 5. Cod de proc. fiscală s-a împlinit, ar fi excesiv de formal ca
acțiunea în contencios administrativ formulată de contribuabil/plătitor să fie respinsă ca prematură
din moment ce dreptul a devenit actual.
În doctrina de drept procesual civil s-a subliniat că, dacă la punerea în mișcare a acțiunii,
obligația nu a devenit exigibilă, pârâtul poate invoca prematuritatea cererii și poate solicita
respingerea ei, chiar dacă termenul ar fi foarte apropiat sau condiția ar fi pe punctul de a se împlini.
Dar dacă, în momentul în care se pune problema prematurității, obligația a devenit exigibilă, cererea
reclamantului nu ar mai putea fi respinsă ca prematură.
Pe de altă parte, excepția prematurității acțiunii face parte din categoria excepțiilor relative ce
pot fi invocate, de partea care justifică un interes, cel mai târziu la primul termen de judecată după
săvârșirea neregularității procedurale, în etapa cercetării procesului și înainte de a se pune concluzii
în fond, potrivit art. 247 alin. 2 C.proc.civ.
Referitor la natura creanței, Curtea constată că instanța de fond a dat o interpretare corectă
dispozițiilor art. 2 C.pr.fiscală, iar referirile recurentei la administrarea redevențelor rezultate din
contracte de concesiune se aplică numai în cazul în contractelor încheiate de Agenția Domeniilor
Statului.
De asemenea, contrar susținerilor recurentei, art. 4 din OUG nr. 54/2006 privind regimul
contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică (în vigoare la data emiterii deciziei), nu

340
prevede că redevența obținută prin concesionare are natura unei creanțe fiscale, ci numai faptul că
această redevență se face venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz.
Prin urmare, creanța reprezentată de redevență nu are natura unei creanțe fiscale, ci are natură
civilă astfel încât, față de prevederile art. 2 alin. 4 din Legea nr. 207/2015 și având în vedere că acest
contract de concesiune nu este încheiat cu Agenția Domeniilor Statului, în mod nelegal pârâta a emis
decizia de impunere pentru suma de 42.826 lei reprezentând taxă chirie pășune.
Chiar dacă Decizia ICCJ nr. 390/10.02.2012, invocată de instanța de fond, este anterioară
Legii nr. 207/2015 privind Codul de proc. fiscală, prevederile art. 2 alin. 4 din Legea nr. 207/2015
confirmă considerentele reținute în sensul că procedura fiscală nu se aplică pentru administrarea
creanțelor bugetare rezultate din raporturile juridice contractuale cu excepția anumitor contract de
exploatare încheiate de Agenția Domeniilor Statului.
Faţă de cele arătate mai sus, văzând şi art. 496 Noul Cod procedură civilă, urmează a respinge
recursul de faţă cu consecința menținerii sentinței recurată.

6. Titlu: Anulare act administrativ

Cuprins pe materii: Drept administrativ
Legislaţie relevantă: Regulamentul de ordine interioară a instanţelor de judecată
Rezumat: S-a solicitat anularea unei Hotărâri emise de Colegiul de Conducere a Curţii de Apel ...
pe motiv de incompatibilitate a unui membru din Colegiul de Conducere al Curţii de Apel ..., conform
art. 5 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, precum şi nemotivarea acestei hotărâri.

Decizia nr. 313/5.06.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului … sub nr. 2049/113/2019, reclamanţii …, în

contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel … şi Colegiul de Conducere al Curţii de Apel …, au solicitat
anularea în parte şi suspendarea Hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel ...
nr.12/29.05.2019 , respectiv a pct.7.1 şi 7.2 referitoare la desființarea completurilor C6 apel minori şi
C 6 apel din cadrul Secţiei penale şi pentru cauze penale cu minori, de familie a Curţii de Apel ...
Prin sentinţa nr. 501/10.12.2019 Tribunalul … a respins ca nefondate atât cererea de
suspendare, cât şi cea privind anularea Hotărârii nr.12/29.05.2019 a Colegiului de Conducere al Curţii
de Apel …
Împotriva sentinței nr. 501/10.12.2019 pronunţată de Tribunalul …, în termen legal au
promovat recurs reclamanţii, recurs înregistrat pe rolul Curţii de Apel … sub nr. 2049/113/2019,
solicitând casarea hotărârii.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenții critică sentinţa, arătând că prima instanţă, deşi a
reţinut că Hotărârea de colegiu contestată a fost adoptată cu participarea persoanei direct interesată
în desfiinţarea completelor în cauză, a stabilit că hotărârea aparţine unui organ colegial, voinţa
colegiului fiind distinctă de voinţa fiecărui membru în parte.

341
 Recurenții critică şi faptul că prima instanţă a apreciat că motivele care au determinat
adoptarea hotărârii de colegiu erau cunoscute – respectiv reorganizarea completurilor de judecată la
nivelul secţiei penale a Curții de Apel … fiind determinată de eliberarea din funcţie prin pensionare
a unui judecător şi eventuala degrevare a preşedintelui instanţei, motiv adus la cunoştinţa
reclamanţilor prin minuta secţiei penale din 21.05.2019. Aceştia arată că această minută nu le-a fost
comunicată, iar din cuprinsul ei nu rezultă necesitatea desfiinţării celor două completuri de judecată.
Susţin totodată că motivarea Hotărârii de colegiu nu putea fi suplinită prin acte juridice distincte,
precum minuta Secţiei penale din 21.05.2019.
În continuare recurenții susţin că motivarea actului administrativ legată de degrevarea
președintelui Curţii de Apel … este contrazisă de situaţia de fapt ulterioară, întrucât cele două
completuri desfiinţate au fost reînfiinţate în luna septembrie 2019, din compunerea cărora face parte
şi preşedintele instanței, aşadar actul administrativ nu este motivat.
Recurenţii arată şi faptul că situaţia litigioasă generată de desfiinţarea celor două completuri
nu s-a rezolvat prin trimiterea cauzelor care i-au aparţinut iniţial şi care fuseseră repartizate ciclic
altor completuri, întrucât doar într-o singură situaţie s-a procedat în această manieră, restul cauzelor
nefiind restituite în penal celor două completuri. În plus, susțin că în baza Deciziei nr.268 din
9.10.2019 a Vicepreşedintelui Curţii de Apel …, toate dosarele repartizate ciclic către toate
completurile de judecată de la un complet desfiinţat prin Hotărâre a Colegiului de Conducere, rămân
spre soluţionare la completurile investite prin repartizarea ciclică.
Recurenţii opinează că Hotărârea de Colegiu contestată este nelegală, întrucât cele două
completuri au fost desfiinţate urmare a eliberării din funcţie prin pensionare a unui judecător, în
condiţiile în care celălalt membru din completurile desfiinţate a continuat să funcţioneze în cadrul
Secției penale şi în hotărâre nu s-a făcut nicio menţiune privind degrevarea sa.
Recurenţii consideră că în această situație cele două completuri ar fi trebuit să fie menţinute,
cu o componenţă modificată, aşa cum s-a procedat în trecut şi eventual cu excluderea de la repartizare
aleatorie până la ocuparea unui post vacant, în scopul respectării principiului continuităţii completului
de judecată.
Recurenţii susţin că modificarea compunerii completului de judecată urmare a repartizării
ciclice a dosarelor ce au fost repartizate completurilor C6 apel minori şi C 6 apel, nu a avut o
justificare, atâta vreme cât măsura care a generat o astfel de modificare a completului nu a avut ea
însăşi o justificare. Recurenţii susţin că această concluzie se justifică prin prisma evenimentelor
ulterioare (respectiv reînfiinţarea celor două completuri prin Hotărârea Colegului de Conducere
nr.17/6.09.2019, având în compunere pe domnul judecător ... şi pe un judecător delegat la instanţa
respectivă.
Revenind la nemotivarea Hotărârii de Colegiu contestate în cauză, recurenţii-reclamanţi
precizează că nu au contestat temeiul legal al adoptării acestei hotărâri, ci modul de aplicare a
dispoziţiilor din Regulamentul de Ordine Interioară respectiv disp.art. 104 al.3. Fără a nega
posibilitatea desfiinţării unor completuri de judecată, recurenţii arată că la nivelul aceleiaşi secţii
penale în perioada mai-septembrie 2019 au mai existat completuri colegiale în care, nefiind membrii
titulari nu au fost desfiinţate, ci reconfigurate. În acest context, consideră că prezenta hotărâre de
colegiu trebuia motivată şi adusă la cunoștința celor interesaţi.
Precizează că aceste aspecte se impuneau, cu atât mai mult cu cât disp. art.104 al. 3 din
Regulamentul de Ordine Interioară nu se bucură de precizie şi claritate, putând face loc unor
interpretări şi posibile abuzuri în practică, iar măsura desfiinţării unui complet nu poate fi dispusă
discreționar, principiul repartizării aleatorii reprezentând regula.

342
 În continuare recurenții susţin că ipoteza referitoare la degrevarea parţială de atribuţiile de
judecată a domnului judecător … în calitate de președinte al instanţei nu se regăseşte în hotărârea de
colegiu contestată, iar în măsura în care se regăsește în procesul verbal al ședinței de colegiu din
29.05.2019, acest document nu le-a fost comunicat.
Combătând soluția de desființare a celor două complete, recurenţii exemplifică o situaţie
anterioară la nivelul secţiei, în perioada 2013-2014, când domnul judecător … a făcut parte din 7
complete colegiale.
Dezvoltând un alt motiv de nelegalitate a hotărârii de colegiu contestată în cauză, recurenţii
invocă nerespectarea disp. art. 5 al. 2 din Legea nr. 303/ 2004, în sensul că domnul judecător …, în
calitate de președinte al Curţii de Apel ... şi membru de drept al Colegiului de conducere, nu s-a
abţinut de la luarea unei decizii legate de desfiinţarea celor două completuri din care făcea parte la
acea dată.
Recurenții apreciază că măsurile adoptate prin această hotărâre de colegiu sunt discreționare
şi îi prejudiciază şi din perspectiva tratamentului egal statuat de art.16 din Constituţia României,
întrucât în situații similare unui colegi au fost avantajaţi, alţii dezavantajaţi sub aspectul încărcăturii
şi al volumului de activitate.
În altă ordine de idei, recurenţii subliniază faptul că aspectele ce ţin de compunerea
completelor de judecată în materie penală se află în atenția CEDO, a Curţii Constituţionale şi a
instanţelor de contencios administrativ, astfel că o eventuală culpă a statului derivă şi din măsurile de
ordin administrativ care pot genera întârzieri în soluţionarea cauzelor.
Invocând practica unor instanţe naționale în materie, recurenţii susţin şi că decizia atacată îşi
pune amprenta asupra calităţii actului de justiţie şi asupra situaţiei profesionale a judecătorului.
Recurenţii mai arată că în condiţiile în care la data de 29.05.2019 CSM - Secţia pentru
judecători, prin Hotărârea nr.713 a decis publicarea anunţului pentru organizarea unei sesiuni de
numire a procurorilor în funcţia de judecător, argumentele referitoare la faptul că nu se ştia că doamna
judecător … va activa în cadrul instanţei, poate fi valabil în cazul membrilor aleşi al Colegiului, nu
însă şi în privința domnului preşedinte … În aceste condiţii nu a existat un motiv temeinic şi
excepţional care să justifice o excepţie de la principiul continuităţii ca garanţie a respectării repartiţiei
aleatorii, iar aspectele astfel contestate nu ţin de oportunitatea actului, ci de legalitatea lui.
Recurenţii critică opinia primei instanţe conform căreia actul administrativ atacat nu mai poate
fi anulat, întrucât şi-a produs efectele, textul disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004 neconținând nicio
limitare. Arată totodată că nelegalitatea unui act nu se poate decela doar în lumina unor fapte şi
împrejurări contemporane acestuia, ci şi în lumina unor fapte şi împrejurări ulterioare care confirmă
fapta ilicită care a stat la baza actului atacat.
În final recurenţii subliniază că nu au invocat numai aspecte ulterioare, ci şi motive anterioare
hotărârii de colegiu - lipsa justificării desfiinţării completelor din perspectiva continuării activităţii
de către unul din membrii, precum şi motive concomitente adoptării hotărârii – legate de forma
acestuia.
Recurenţii au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimatul-pârât Colegiul de Conducere al Curţii de Apel … a formulat întâmpinare la recurs,
prin care a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată.
În dezvoltarea motivelor întâmpinării, intimatul-pârât arată că prin recurs, reclamanţii au
completat argumentele de nelegalitate în raport cu cererea principală.
În continuare intimatul precizează că Hotărârea de Colegiu contestată a fost adoptată în
unanimitate, iar cele două completuri de judecată astfel desfiinţate erau blocate de la repartizare

343
începând cu data de 24.05.2019, ca urmare a eliberării din funcţie prin pensionarea domnului
judecător … şi în scopul degrevării parțiale a preşedintelui instanței. Prin aceeaşi hotărâre s-a stabilit
repartizarea ciclică a dosarelor nesoluţionate, conform regulilor statuate de disp.art.2 din Hotărârea
nr.3/22.01.2016 a Colegiului de Conducere.
Intimatul susţine că Hotărârea de colegiu contestată şi-a produs efectele, multe cauze
repartizate ciclic procedural la administrarea de probe şi la soluționarea definitivă a cauzelor, iar
opoziţiile au apărut odată cu adoptarea Hotărârii nr.17/6.09.2019 a Colegiului de Conducere, prin
care s-au înfiinţat completurile de apel C6A şi C6A minori în a căror componenţă a intrat domnul
judecător …
Intimatul justifică adoptarea Hotărârii contestate prin aceea că unul din membrii s-a pensionat,
iar menţinerea celor 2 complete ar fi impus participarea altui judecător din cadrul secţiei, care ar fi
intrat în complet, în plus faţă de activitatea sa. În plus, susţine că nu s-a ştiut faptul că într-un timp
relativ scurt va veni un nou judecător la secţia penală.
În privinţa criticilor privind nemotivarea Hotărârii de colegiu, intimatul arată că argumentele
avute în vedere de membrii Colegiului de conducere sunt menţionate în procesul verbal din
29.05.2019, care face corp comun cu Hotărârea nr.12/29.05.2019. În plus, la pct.3 de la ordinea de zi
s-a menționat necesitatea reorganizării completurilor de judecată la nivelul secţiei penale şi pentru
cauze penale cu minori şi de familie din cadrul Curţii de Apel, determinată de pensionarea domnului
judecător …, plecarea în concediu prenatal şi de maternitate a doamnei judecător ... şi lipsa temporară
de la instanţă a domnului judecător …, ca şi faptul blocării de la repartizarea aleatorie a Completului
C6 apel minori din 24.05.2019.
Intimatul relevă faptul că soluția de menţinere a completurilor în discuţie nu era oportună,
în condițiile în care în alte patru completuri s-a procedat la înlocuire, lipsind câte un membru.
După ce în prealabil preşedintele Secţiei penale a convocat judecătorii secţiei pentru
expunerea unui punct de vedere asupra propunerilor care au format obiectul ordinii de zi a şedinţei
de colegiu (niciun judecător neformulând obiecţiuni), ulterior a fost adoptată Hotărârea
nr.12/29.05.2019.
Intimatul arată că potrivit Minutei din 21.05.2019, în care s-a menționat că participanţii la
şedinţă sunt de acord cu desfiinţarea completurilor C 6 apel şi C 6 apel minori şi cu repartizarea
ciclică a dosarelor, în finalul acestui act fiind consemnate opoziţiile a doi judecători la măsura de
desființare a completurilor fără a fi clar dacă se referă la C 6 apel, C 6 apel minori şi C 7 apel, C 7
apel minori. Intimatul precizează că lipsa opoziţiei/obiecţiunilor membrilor secţiei nu afectează
legalitatea măsurii de desfiinţare a unui complet de judecată.
Intimatul contestă apărarea recurenţilor privind existenţa unei stări de incompatibilitate,
arătând că membrii colegiului de conducere nu devin incompatibili când soluţionează propuneri
legate de activitatea secţiilor şi completurilor din care fac parte.
Totodată intimatul califică motivele invocate de recurenţi ca fiind legate de oportunitate şi nu
de nelegalitate, motive ulterioare datei adoptării Hotărârii de colegiu.
În acest sens precizează şi că numirea doamnei … în funcția de judecător la Judecătoria … s-
a realizat prin Decretul nr. 603/19.07.2019, iar la data de 29.05.2019 procedura de numire a acesteia
în funcţia de judecător încă nu fusese demarată. Ulterior, prin Hotărârea Colegiului de Conducere
nr.17/6.09.2019 s-au înființat şi completele C 6 apel şi C 6 apel minori, în compunerea cărora au intrat
domnul judecător … şi doamna judecător …, iar faptul că aceste complete au primit acelaşi indicativ,
nu a însemnat reînfiinţarea celor desfiinţate, indicativul fiind acordat din motive tehnice.

344
 Intimatul învederează că nu sunt incidente disp.art.111 al.3 teza I din ROI şi nici art.52 al.1
din Legea nr. 303/2004 invocate de recurenți.
Intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În ședința publică din data de 2.04.2020 Curtea de Apel a respins ca nefondat recursul declarat
împotriva dispoziţiei din sentinţa civilă nr.501/10.12.2019 a Tribunalului Brăila, cu privire la modul
de soluţionare a cererii de suspendare cu motivarea cuprinsă în Încheierea din aceeaşi zi.
Verificând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs, Curtea de Apel reţine
următoarele:
Potrivit disp. art. 488 al.1 pct.8 C.pr.civ., „Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru
următoarele motive de nelegalitate: când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a
normelor de drept material”.
În cauză Curtea constată că reclamanţii au investit instanţa de contencios administrativ cu o
contestație împotriva Hotărârii nr.12/29.05.2019 adoptată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel
…, contestație prin care au solicitat anularea pct.7.1 şi pct.7.2.
Cele două măsuri contestate vizau desfiinţarea completelor C6 apel şi C6 apel minori începând
cu data de 1.06.2019 şi respectiv repartizarea ciclică a dosarelor nesoluționate către celelalte complete
competente, în ordinea numerotării lor.
Prima instanţă, respingând acţiunea ca nefondată, a reţinut în considerente că Hotărârea
Colegiului de conducere al Curţii de Apel … nr. 12/29.05.2019 este legală, atât din perspectiva
inexistenței motivului de incompatibilitate invocat de reclamanţi (respectiv participarea la vot a
domnului judecător …), cât şi din perspectiva motivării.
Prima instanță a reţinut şi respectarea disp.art.104 din ROI, precum şi faptul că restul
aspectelor în discuţie vizează oportunitatea adoptării măsurilor la nivelul colegiului de conducere şi
nu legalitatea lor, hotărârea de colegiu contestată producându-şi efectele.
Reclamanţii au recurat această sentință, invocând ca motiv de nelegalitate disp. art. 488 al.1
pct.8 C.pr.civ.
Din lecturarea motivelor de recurs instanţa reține că aspectele noi reclamate de intimat prin
întâmpinare nu reprezintă „cereri noi” ori motive noi de nelegalitate a actului administrativ contestat,
ci doar explicitări, lămuriri, permise în această cale extraordinară de atac.
Analizând un prim motiv de recurs, prin care este criticată sentinţa în privinţa aprecierii primei
instanţe în sensul că Hotărârea Colegiului de Conducere este motivată, Curtea de Apel reţine că nu
este fondat.
Astfel din enunţul pct.7.1 a ordinii de zi (extras) a şedinţei Colegiului de conducere al Curţii
de Apel ... din 29.05.2019 rezultă că propunerea de desfiinţare, începând cu data de 1.06.2019 a
Completului C 6 apel minori are la bază eliberarea din funcţie prin pensionare a domnului judecător
… şi faptul că acest complet a fost blocat de la repartizare începând cu data de 24.05.2019, prin
Decizia nr.152/23.05.2019 a Preşedintelui Curţii de Apel … La pct.7.2 – s-a menționat că dosarele
rămase la 1.06.2019 în stocul acestui complet, vor fi repartizate ciclic între completurile de judecată
competente, conf. art. 104 din Hotărârea CSM nr.1375/2015, în ordinea înregistrării lor pe rolul
Curţii, urmare a desființării completului C6 apel minori.
Totodată, din cuprinsul art. 3 din Hotărârea nr.12/29.05.2019 a Colegiului de conducere al
Curţii de Apel … rezultă motivarea măsurilor dispuse, motivare care vizează şi necesitatea
reorganizării completurilor de judecată la nivelul Secției penale determinată de eliberarea din funcție
prin pensionare a domnului judecător … începând cu 14.06.2019, de plecarea în concediu prenatal

345
şi de maternitate a doamnei judecător … începând cu 1.08.2019 şi de lipsa temporară de la instanţă a
domnului judecător … începând cu data de 1.05.2019.
Mai mult, din conţinutul pct.7.1 şi pct.7.2 din Hotărârea nr.12/29.05.2019, rezultă şi temeiul
în drept – respectiv art.19 al.1 lit.c din ROI şi art.104 al.3 din ROI.
Cerinţa motivării, atât în fapt, cât şi în drept, a actului administrativ individual atacat, a fost
îndeplinită.
Nemulţumirea reclamanţilor vizează faptul că în motivarea Hotărârii de Colegiu nu se
regăsesc menţiuni legate de degrevarea domnului judecător …, membru al completurilor C6 apel şi
C 6 apel minori, în condițiile în care aceste complete ar fi putut fi menţinute, cu includerea unui alt
judecător în locul celui pensionat.
Curtea subliniază faptul că măsurile adoptate la pct.7.1 şi 7.2 sunt motivate în fapt şi în drept,
este adevărat că aceste măsuri au avut ca efect şi degrevarea domnului judecător …, însă niciun text
de lege nu obligă emitentul unui act administrativ de a motiva efectele sale. Aşadar, degrevarea
preşedintelui instanței de aceste activităţi, prin desfiinţarea celor 2 completuri din care făcea parte nu
a reprezentat decât un efect al Hotărârii Colegiului, nefiind necesară motivarea sub acest aspect.
Celelalte aspecte invocate amplu de recurenţi referitoare la necomunicarea altor procese
verbale ale şedinţei sunt irelevante, atâta vreme cât Hotărârea nr.12/29.05.2019 întruneşte cerința
motivării.
Analizând al doilea motiv de recurs, prin care recurenţii critică dezlegarea dată de prima
instanţă cu privire la incompatibilitatea în care s-ar fi aflat preşedintele instanței la momentul
adoptării Hotărârii nr.12/29.05.2019 a Colegiului de conducere, Curtea de Apel reţine că nu este
fondat. Deşi s-au invocat disp. art. 5 al. 2 din Legea nr. 303/2004, (dispoziţii conform cărora
„judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să se abţină de la orice activitate legată de actul de justiţie în
cazuri în care presupune existenta unui conflict între interesele lor şi interesul public de înfăptuire a
actului de justiţie sau de apărare a intereselor generale ale societăţii”), Curtea, în acord cu prima
instanță, apreciază că această situaţie de incompatibilitate nu se regăseşte în cauza de faţă.
Preşedintele instanței, membru de drept al Colegiului de conducere, şi-a exercitat atribuţiile alături
de ceilalţi membri ai Colegiului, analizând şi hotărând asupra aspectelor/propunerilor legate de
activitatea secțiilor instanței. Faptul că a votat pentru adoptarea măsurilor dispuse la pct. 7.1 şi 7.2 (în
sensul desfiinţării unor completuri colegiale din care făcea parte) nu poate constitui „o activitate
legată de actul de justiţie” (în sensul disp.art.5 al.2 din Legea nr.303/2004) în care există un conflict
între interesul personal şi interesul public „de înfăptuire a actului de justiţie”.
Prin urmare, disp. art. 5 al. 2 din Legea nr. 303/2004 nu sunt incidente în cauză, iar hotărârea
de colegiu adoptată reprezintă voinţa colectivă a tuturor membrilor colegiului de conducere. În plus,
atâta vreme cât Hotărârea nr.12/29.05.2019 a fost adoptată cu unanimitate de voturi, o eventuală
„abţinere” a Preşedintelui instanţei nu ar fi avut niciun efect, urmând a fi adoptată şi cu majoritate.
Curtea de Apel, sintetizând, constată că în faţa instanței de fond au fost invocate două motive
de nelegalitate a Hotărârii Colegiului de conducere nr.12/29.05.2019 – incompatibilitatea domnului
judecător … şi nemotivarea hotărârii, aspecte analizate atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de
control judiciar, prin prisma celor două motive de recurs analizate mai sus.
Recurenţii-reclamanţi totodată au invocat în susţinerea acţiunii în anulare a Hotărârii
colegiului de conducere şi discriminarea, susţinând în esenţă că au fost discriminaţi în raport cu alţi
colegi, sub aspectul volumului de activitate.

346
 Curtea subliniază că în jurisprudenţa instanțelor comunitare s-a reţinut că discriminarea este
acţiunea prin care unele persoane sunt tratate diferit sau lipsite de anumite drepturi în mod nejustificat,
după anumite criterii, expres prevăzute în lege şi că nu orice diferențiere reprezintă discriminare.
Recurenţii au invocat ca temei de drept în acest sens disp.art.16 al.1 din Constituţia României,
text de lege conform căruia „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităților publice, fără privilegii
şi fără discriminări”.
Potrivit disp.art.2 al.1 din OG nr.137/2000, prin discriminare se înţelege „orice deosebire,
excludere, restricţie sau preferință, bazată pe rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială,
convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, HIV, apartenenţă
la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau ca efect restrângerea,
înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social
şi cultural sau în orice domeniu al vieţii publice”.
În practica judiciară s-a cristalizat opinia conform căreia există o faptă de discriminare atunci
când o persoană este tratată în mod nefavorabil, prin comparaţie cu modul în care au fost tratate alte
persoane, aflate într-o situaţie similară, motivul acestui tratament constituindu-l o caracteristică
concretă a persoanelor, caracteristică ce se încadrează în categoria „criteriu protejat”.
În lumina acestor considerente, Curtea constată că în „situația similară”, recurenţii nu au fost
discriminaţi, întrucât prin pct.7.2 din Hotărârea nr.12/29.05.2019 cauzele nesoluționate care au
aparţinut completului C6 apel s-au repartizat ciclic, tuturor celorlalte complete competente şi nu doar
unora, astfel că volumul de activitate/încărcătura s-a mărit pentru fiecare complet. Aceste aspecte se
analizează în raport de repartizarea ciclică în favoarea tuturor completelor conform Hotărârii
nr.12/29.05.2019.
Raportarea recurenţilor la situațiile rezultate din aplicarea altor hotărâri de colegiu este
irelevantă sub aspectul discriminării, în acele ipoteze nefiind întrunită condiția „situaţiei similare”.
Prin urmare, Curtea reţine inexistența discriminării recurenţilor în situația aplicării Hotărârii
nr.12/29.05.2019 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel …
Celelalte aspecte invocate amplu de recurenţi în acţiunea introductivă de instanţă şi reiterate
în cererea de recurs, nu pot fi analizate ca motive de nelegalitate a Hotărârii Colegiului de conducere
nr.12/29.05.2019.
Astfel, legalitatea unui act administrativ presupune cenzurarea sa prin raportare la dispoziţiile
legale şi nicidecum prin raportare la o situație de fapt asemănătoare, chiar identică.
Faptul că în alte situaţii Colegiul de conducere al Curţii de Apel … a hotărât să nu desfiinţeze
un complet colegial de judecată, deşi unul din membri nu a mai fost, nu este de natură a conduce la
concluzia că prezenta hotărâre de colegiu care a adoptat o soluţie contrară, ar fi nelegală.
Mai mult, faptul că ulterior adoptării acestei hotărâri a fost repartizat la secţia penală un nou
judecător, nu reprezintă un motiv de nelegalitate a Hotărârii nr.12/29.05.2019.
Evenimentele ulterioare - adoptarea Hotărârii Colegiului de conducere nr.17/6.09.2019, nu
reprezintă motiv de nelegalitate, în condițiile în care prin această ultimă hotărâre s-a aprobat
înființarea altor complete – urmare a delegării altui judecător la Secţia penală la data de 1.09.2019,
respectiv C 6 apel şi C 6 apel minori, având o nouă compunere.
Concluzionând, Hotărârea nr.12/29.05.2019 a fost adoptată în conformitate cu dispoziţiile
legale, cu respectarea disp. art. 52 al. 1 din Legea nr. 303/2004 şi a art.104 al. 3 din Hotărârea CSM
nr.1375/2015.

347
 Afirmaţiile recurenţilor privind încălcarea principiului continuităţii completului de judecată
prin adoptarea Hotărârii nr.12/29.05.2019 nu sunt fondate, atâta vreme cât repartizarea ciclică este
prevăzută ca excepție permisă de Regulament, conf. art. 104 al. 3, art. 24 al.1 lit.b din Hotărârea CSM
nr.1375/2015.
Nu în ultimul rând, în situația de fapt expusă în art.3 din Hotărârea nr.12/29.05.2019
(necesitatea reorganizării completurilor de judecată la nivelul secției penale a Curţii de Apel …
determinate de pensionarea unui judecător, de plecarea în concediu prenatal şi de maternitate a altui
judecător, de lipsa temporară a altui judecător), Colegiul de conducere al Curţii de Apel, sesizat de
Preşedintele de secţie penală, conf.art.24 al.1 din ROI, a apreciat oportună desființarea celor 2
completuri.
Nedovedindu-se motivele de nelegalitate a hotărârii astfel adoptate, Curtea constată că prima
instanţă a pronunţat o sentinţă care nu se impune a fi reformată, motiv pentru care în baza disp.art.496
C.pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.

7. Titlu: Anulare decizie A.N.R.P. de invalidare a hotărârii emise de Comisia pentru aplicarea Legii
nr. 290/2003
Cuprins pe materii: Drept administrativ
Legislaţie relevantă: H.G. nr. 1120/2006, Legea nr. 290/2003, Legea nr. 164/2014
Rezumat: Dovada dreptului de proprietate se face prin acte de vânzare-cumpărare, acte dotale,
cărţi ale imobilelor şi nu prin adresă emisă de Arhiva de Stat.

Decizia nr. 646/17.09.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată la Tribunalul … sub nr. 93/91/2019 reclamantul … a chemat în

judecată … pentru ca prin hotărâre judecătorească să se anuleze Decizia vicepreşedintelui … de
invalidare a Hotărârii nr …/21.09.2015, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Prin sentinţa civilă nr. 349/18.09.2019 a Tribunalului … s-a dispus admiterea acţiunii
formulată de reclamantul ... în contradictoriu cu pârâta … pentru anularea Deciziei nr.
5449/11.12.2018 şi a Hotărârii nr. 158/21.09.2015, s-a anulat Decizia de invalidare
nr.5449/11.12.2018 şi s-a menţinut Hotărârea Comisiei Judeţene 158/21.09.2015.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea 3421/12.05.2004 reclamantul … a solicitat acordarea de despăgubiri pentru
bunurile deţinute de autorii … şi … în localitatea … şi pe care aceştia le-au abandonat ca urmare a
stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace de la Paris din 1947.
Prin Hotărârea Comisiei Judeţene nr.158/21.09.2015, s-a stabilit dreptul reclamantului la
despăgubiri de 93.573 lei.
Această hotărâre a fost invalidată prin Decizia nr.3162/18.01.2017, decizie care a fost anulată
prin sentinţa civilă nr. 401/20.06.2018 a Tribunalului …, definitivă prin respingerea recursului,
dispunându-se reanalizarea dosarului.

348
 În reanaliză, … a emis Decizia nr.5449/11.12.2018 prin care se invalidează din nou Hotărârea
Comisiei Judeţene nr.158/21.09.2015, motivat de faptul că adeverinţa nr.507/2007 eliberată de
Arhiva Naţională a Regiunii … nu face dovada proprietăţii pentru casă şi 6,5 h teren agricol.
Prin prezenta acţiune reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 5449/11.12.2018.
Problema în discuţie este dacă reclamantul a făcut dovada proprietăţii.
Reclamantul … a făcut dovada proprietăţii cu adeverinţa de arhivă eliberată de Arhivele
Naţionale … şi cu declaraţiile autentificate ale martorilor …, …, … şi …
Potrivit art. 2 alin. 4 din Normele Metodologice ale Legii nr. 290/2003 din HG nr.1120/2006,
cererile sunt însoţite de acte doveditoare certificate de autorităţi, iar în situaţia imposibilităţii de
procurare, cererea se completează cu declaraţii autentificate emanând de la petent şi de la cel puţin
doi martori.
În cazul de faţă, petentul a făcut dovada cu adeverinţa emisă de Arhivele Naţionale …, dar şi
cu declaraţii autentificate.
Ca urmare, în mod eronat a apreciat pârâta că nu s-a făcut dovada proprietăţii, lipsind astfel
de conţinut scopul declarat al legii.
Cât priveşte susţinerea pârâtei că prin administrarea de noi dovezi s-ar pune problema
retroactivităţii legii, aceasta nu poate fi reţinută, întrucât Legea nr.164/2014 are drept scop accelerarea
şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor de despăgubire, iar procedura în cazul
reclamantului nu s-a finalizat.
Mai mult, prin hotărâre judecătorească definitive, reclamantul a fost repus în termen pentru
dovedirea calităţii de moştenitor şi a proprietăţii.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs pârâtul … criticând-o ca fiind nelegală,
conform art. 488 pct. 8 NCPC.
Recurenta a precizat că prin Legea nr. 164/2014 a fost reglementată o nouă procedură cu
privire la soluționarea dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 290/2003, precum și de plată a
despăgubirilor stabilite prin hotărârile emise de comisiile județene sau a municipiului … pentru
aplicarea Legii nr. 290/2003.
Având în vedere că până la data intrări în vigoare a Legii nr. 164/2014, cererea nr.
3421/12.05.2004 formulată de reclamantul … a rămas nesoluționată, … a analizat propunerea de
acordare de despăgubiri formulată prin Hotărârea nr. 158/21.09.2015, emisă de Comisia Județeană
… pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în condițiile legii noi, respectiv, în ceea ce privește dovada
dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care s-au solicitat acordarea de despăgubiri, așa cum
prevede art. 4 din Legea nr. 164/2014, “cererile aflate în curs de soluționare la comisiile județene,
respectiv a municipiului … pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, și a Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, se
analizează și se soluționează pe baza actelor care atestă existenţa dreptului la despăgubiri, certificate
de autoritățile competente acte care pot fi completate cu declarații ale martorilor, autentificate.”
A menționat că dovada dreptului de proprietate la momentul refugiului, se face cu contracte
de vânzare-cumpărare, chitanță de plată a impozitelor, extrase din cărțile de imobil, planuri și
autorizații de construcție, rapoarte de expertiză, etc.
Consideră că prevederile art. 2 alin. (4) și (5) din H.G. nr. 1120/2006 nu își mai găsesc
aplicabilitatea în prezent.
Mai mult, deși nu a fost modificată până în prezent, H.G nr.1120/2006 reprezintă un act
normativ cu forță juridică inferioară Legii nr. 164/2014, act normativ adoptat de puterea legiuitoare.

349
 Din analiza documentelor menționate se poate constata că nu s-a făcut dovada dreptului de
proprietate la momentul refugiului, conform art. 4 din Legea nr. 164/2014.
A menţionat faptul că reprezenta o dovadă scrisă de recunoaștere a unui drept un înscris care
este emis de organul/instituția care a instituit acel drept în favoarea solicitantului și doar în situația în
care dreptul solicitantului își are izvorul dintr-o normă legală ale cărei efecte se manifestă de drept și
pentru care nu este necesară existența unui alt act, subsecvent, care să confere, prin individualizare și
indicare, întinderea și existența dreptului în beneficiul unei persoane.
Adeverința emisă de Arhiva de Stat a Regiunii … nu atestă dovada dreptului de proprietate.
Poate reprezenta doar dovada scrisă de recunoaștere a unui fapt, respectiv existența în fondul
arhivistic a unor documente, așa cum reiese și din conținutul acesteia, nu a unui drept.
Pentru dovedirea unui drept de proprietate individualizat este necesară existența unor
înscrisuri care trebuie să respecte condițiile de validitate și de probațiune, respectiv, acte de vânzare-
cumpărare, acte dotale, cărți ale imobilelor, extras din registrul agricol, chitanțe de plată a impozitelor,
planuri și autorizații de construcții etc., înscrisuri în lipsa cărora dreptul de proprietate prevăzut de
lege rămâne unul abstract și prezumtiv.
În condițiile în care doar actele care îndeplinesc condițiile de validitate și de probațiune pot fi
cele care au caracterul de a dovedi existența unui drept de proprietate asupra unor bunuri, o adeverință
nu se poate substitui acestora.
Mai arată faptul că dispozițiile Legii nr. 164/2014 nu sunt în dezacord cu prevederile art. 15
alin. (2) din Constituție care prevăd faptul că ,,legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii
penale sau contravenționale mai favorabile”. Consideră că textul Legii nr. 164/2014 nu conține, în
sine, nici o dispoziție cu caracter retroactiv, textul urmând a-și găsi aplicarea exclusiv de la data
intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, și anume de la data de 15 decembrie 2014, data publicării
acesteia în Monitorul Oficial al României.
Pentru respectarea principiilor de constituționalitate, prin art. 12 din Legea nr. 164/2014, s-
a instituit un nou termen (120 de zile, ce poate fi prelungit la cerere cu încă 60 de zile) în care
persoanele care au formulat cereri de acordare de despăgubiri pot completa, cu înscrisuri, dosarele
aflate în curs de soluționare, termen ce începe să curgă „de la data la care persoanei i se comunică, în
scris, care sunt documentele necesare soluționării cererii.
În cauză, prin adresa nr. 9227/DTI/09.09.2016, … i-a solicitat reclamantului, în termenul de
decădere de 120 de zile de la primire, completarea dosarului cu certificatul de moștenitor/de calitate
de moștenitor de pe urma defunctului autor … și documente din care să reiasă dovada dreptului de
proprietate asupra bunurilor pentru care au solicitat despăgubiri, întrucât, nici unul dintre
documentele existente la dosar nu întrunesc condițiile prevăzute de art. 1 alin. (2), respectiv art. 4 din
Legea nr. 164/2014.
Într-adevăr, pentru dovada calității sale de moștenitor al autorului …, reclamantul a depus
sentința civilă nr. 3844/2017, pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr. 5161/285/2016, însă
nu a făcut dovada efectuării unor demersuri pentru completarea dosarului cu acte care să facă dovada
dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care a solicitat despăgubiri.
În concluzie, nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care s-
au solicitat despăgubiri.
Astfel, contrar susținerilor reclamantului, ... a aplicat în mod corect dispozițiile de drept
material cuprinse în Legea nr. 290/2003 și Legea nr. 164/2014, invalidând Hotărârea
nr.458/21.09.2015 emisă de Comisia Județeană … pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

350
 Intimatul reclamant … a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca
nefondat.
Acesta a susţinut că a depus toate diligentele pentru obţinerea dovezilor dreptului de
proprietate, respectând dispoziţiile legale incidente.
Din analiza Hotărârii nr. 158/21.09.2015, emisă de Comisia Județeană … se poate lesne
observa faptul că acesta ar mai fi depus pe lângă declarația pe proprie răspundere, declarațiile
martorilor …, …, … și adeverința nr. 507/2002, emisă de Arhivele Naționale …, din care rezultă
faptul, că a avut în proprietate autorii reclamantului o casă și 6,5 ha teren agricol.
Trebuie să se aibă în vedere faptul că toate înregistrările, atât în trecut cât și la acest moment
în Arhivele Naționale s-au făcut și se fac doar în baza înscrisurilor doveditoare oficiale, nu cum din
rea-credință încearcă recurenta să inducă în eroare instanța de judecată și să motiveze că o adeverință
nu poate reprezenta dovada dreptului de proprietate.
Cât despre al doilea motiv de recurs și acesta consideră că trebuie respins ca fiind nefondat,
întrucât, așa cum și instanța de fond a observat, susținerea recurentei că prin administrarea de noi
dovezi, s-ar pune problema retroactivității legii, aceasta nu poate fi reținută întrucât Legea nr.
164/2014, are drept scop accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor de
despăgubire, iar procedura în cazul reclamantului nu s-a finalizat.
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor invocate, conform art. 488 pct. 8
N.C.proc.civ., Curtea constată următoarele:
La momentul formulării de către reclamant a cererii pentru obţinerea despăgubirilor erau în
vigoare prevederile art. 5 alin. 1 paragraful ultim din Legea nr.290/2003 şi prevederile art. 2 alin. 4)
şi 5) din H.G. nr. 1.120/2006, dată în aplicarea Legii nr. 290/2003.
Art. 5 alin. 1) paragraful ultim din Legea nr. 290/2003 prevedea că “cererile trebuie însoţite
de acte doveditoare, certificate de autorităţi, sau de declaraţia autentică a petentului, însoţită de
declaraţiile a cel puţin 2 martori, de asemenea autentificate”, textul de lege reglementând, astfel,
modalitatea de a face dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care beneficiarii legii
pot solicita despăgubiri.
Dreptul de proprietate asupra unor bunuri se dovedeşte însă în primul rând cu înscrisuri –
“acte doveditoare” în formularea textului de lege enunţat - şi numai în lipsa acestora cu declaraţia
autentificată a persoanei beneficiare, însoţită de declaraţiile autentificate a cel puţin doi martori”.
Sigur că cele două condiţii instituite de textul de lege pentru dovedirea dreptului de proprietate
sunt alternative, astfel cum susţine şi recurentul-reclamant, dar ele se condiţionează una pe cealaltă
într-o anumită ierarhie.
Beneficiarul despăgubirilor conform Legii nr. 290/2003 nu poate să-şi aleagă pentru dovedirea
proprietăţii bunurilor - una din aceste condiţii, el trebuie să respecte ordinea în care acestea au fost
menţionate în textul de lege, şi anume să facă mai întâi dovada cu “acte doveditoare” şi numai în caz
de imposibilitate de procurare a acestora să facă declaraţie autentificată însoţită de declaraţiile
autentificate a cel puţin doi martori.
Astfel, art. 2 alin. 4) şi 5) din H.G. nr. 1.120/2006, dată în aplicarea Legii nr. 290/2003, vine
să expliciteze prevederile art. 5 alin. 1) paragraf ultim din Legea nr. 290/2003, în sensul că numai
atunci când se dovedeşte imposibilitatea procurării de acte doveditoare (textul arătând şi modul în
care se dovedeşte această imposibilitate), petentul completează cererea cu o declaraţie autentică la
care se alătură declaraţii autentificate a cel puţin 2 martori.

351
 În cauză, intimatul reclamant nu a dovedit această imposibilitate, întrucât din adresa emisă
de către Arhiva de Stat a Regiunii …, rezultă că există dovezi în documentele fondului de arhivă al
Primăriei comunei … din regiunea … în sensul că … a avut în proprietate o casă şi teren arabil.
Această adresă nu constituie o dovadă a dreptului de proprietate, care poate fi făcută cu acte
de vânzare-cumpărare, acte dotale, cărţi ale imobilelor, extras din registrul agricol, chitanţe de plată
a impozitelor, planuri şi autorizaţii de construcţii etc., si nici nu conţine refuzul comunicării către
reclamant a documentelor care atestă drepturile autorului reclamantului pentru a fi acceptată proba
cu o declaraţie autentică din partea solicitantului la care se alătură declaraţii autentificate a cel puţin
2 martori .
Aşa cum a arătat şi recurenta, reprezenta o dovadă scrisă de recunoaștere a unui drept un
înscris care este emis de organul/instituția care a instituit acel drept în favoarea solicitantului și doar
în situația în care dreptul solicitantului își are izvorul dintr-o normă legală ale cărei efecte se manifestă
de drept și pentru care nu este necesară existența unui alt act, subsecvent, care să confere, prin
individualizare și indicare, întinderea și existența dreptului în beneficiul unei persoane.
În condițiile în care doar actele care îndeplinesc condițiile de validitate și de probațiune pot
fi cele care au caracterul de a dovedi existența unui drept de proprietate asupra unor bunuri, o
adeverință nu se poate substitui acestora.
Astfel, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 164 din 11 decembrie 2014, reclamantul nu a
făcut dovada îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea despăgubirilor.
Ulterior, după intrarea vigoare a Legii nr. 164 din 11 decembrie 2014, prin dispoziţiile art. 4
s-a stabilit că “cererile aflate în curs de soluţionare la comisiile judeţene, respectiv a municipiului …
pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr.
290/2003, modificările şi completările ulterioare, se analizează şi se soluţionează pe baza actelor care
atestă existenţa dreptului la despăgubiri, certificate de autorităţile competente, acte care pot fi
completate cu declaraţii ale martorilor, autentificate.
Întrucât cererea nr. 3421/12.05.2004 formulată de către reclamant, era nesoluţionată la
data intrării în vigoare a noii legi, iar aceasta este de imediată aplicare conform art. 6 alin. 2 din Noul
Cod Civil şi art. 3 din Legea nr. 164 din 11 decembrie 2014, Curtea constată că dovada dreptului la
despăgubiri nu mai poate fi realizată prin declaraţia solicitantului însoţită de declaraţii de martori,
fiind obligatorie prezentarea unor acte care atestă existenţa dreptului la despăgubiri.
Or, aşa cum s-a arătat mai sus, în prezentele considerente, adeverinţa de arhivă prezentată de
către intimatul reclamant nu constituie o dovadă a dreptului de proprietate.
Totodată, instanţa de recurs constată că în aplicarea dispoziţiilor art. 12 din aceeaşi lege,
intimatului reclamant i s-a pus în vedere prin adresa nr. 9227/09.09.2016, ca în termen de 120 de zile
să completeze dosarul cu acte care să ateste dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor existente
la momentul refugiului, dând exemple concrete de astfel de acte.
Cu toate acestea, intimatul reclamant nu a dat dovadă de diligenţă în realizarea drepturilor
sale, neprezentând dovezile solicitate în mod legal de către recurenta pârâtă sau a demersurilor pentru
obţinerea acestora.
În consecinţă, constatând că intimatul reclamant … nu a făcut dovada dreptului de proprietate
asupra bunurilor, pentru care acesta a solicitat despăgubiri, Curtea va reţine legalitatea Deciziei
vicepreşedintelui … nr. 5449/11.12.2018, de invalidare a Hotărârii nr. 158/21.09.2015, emisă de către
Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

352
 Pentru aceste motive, în baza art. 496 alin. 1 Cod proc. civ. şi art. 488 pct. 8 Cod proc. civ.,
Curtea va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi în rejudecare, va respinge acţiunea ca
nefondată.

8. Titlu: Anulare certificat încadrare în grad de handicap şi obligarea Comisiei pentru protecţia
Copilului din cadrul C.J. să emită un nou certificat de încadrare în grad de handicap cu asistent
personal.
Cuprins pe materii: Drept administrativ
Legislaţie relevantă: Ordinul nr. 1306/2016, Legea nr. 272/2004, Ordinul nr. 1070/2018 de modif.
a O.M.S. nr. 762/1992/2007
Rezumat: Analizarea criteriilor biopsihosociale din Ord.1306/2016 privind încadrarea unui minor
diagnosticat cu fenilcetonurie, boală metabolică genetică în gradul grav de handicap cu însoţitor.

Decizia nr. 571/14.08.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa nr. 822 din 23.12.2019 Tribunalul … a respins excepţia lipsei calităţii procesule
pasive a …, ca nefondată. A admis acţiunea formulată de reclamanta …, reprezentant legal al minorei
…, şi pe pârâta … A anulat Hotărârea nr.1284/14.11.2018 de încadrare în grad de handicap emisă de
… şi Certificatul de încadrare în grad de handicap nr.1284/14.11.2018, precum şi actele subsecvente
acestora. A obligat pârâtul … din cadrul … să emită o nouă hotărâre şi un nou certificat de încadrare
a minorei …. în grad de handicap grav cu asistent personal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
„În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei …, aceasta urmează a
fi respinsă ca fiind nefondată, având în vedere că potrivit art.3 din Ordinul nr.1306/2016:
(1) Serviciul de evaluare complexă pentru copii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă
Socială şi Protecţia Copilului, denumit în continuare SEC, este responsabil cu aplicarea criteriilor
biopsihosociale în vederea formulării unei propuneri de încadrare în grad de handicap, consemnate
în raportul de evaluare complexă.
(2) Propunerea gradului de handicap se formulează prin corelarea calificatorilor obţinuţi în
urma aplicării celor două categorii de criterii.
(3) Comisia pentru Protecția Copilului, denumită în continuare CPC, stabileşte încadrarea în
grad de handicap în baza raportului de evaluare complexă, având posibilitatea de a aproba propunerea
SEC sau de a o schimba, folosind aceleaşi modalităţi de aplicare a criteriilor biopsihosociale.
(4) Certificatul de încadrare în grad de handicap se eliberează de CPC pentru fiecare grad în
parte: grav, accentuat, mediu şi uşor.”.
Prevederi din care reiese că atât SEC, cât şi CPC sunt organe fără personalitate juridică din
cadrul aceleiaşi entități, respectiv din cadrul …, aceasta fiind, deci, emitenta certificatului de
încadrare în grad de handicap şi a hotărârii aferente şi singura care are calitate procesuală pasivă în
cauză.

353
 În fapt, prin Hotărârea nr. 1284/14.11.2018 a CPC emisă de CPC …, s-a dispus eliberarea
certificatului de încadrare în grad de handicap nr…/14.11.2018, prin care a fost încadrat copilul …
în grad de handicap accentuat, cod grad de handicap 2, prin aprobarea raportului de evaluare
complexă nr.3026/18.11.2018 eliberat de SEC din cadrul … şi prin aplicarea criteriilor
biopsihosociale aprobate prin Ordinul nr.1306/1883/2016.
Din actele depuse la dosar reiese că minora … prezintă diagnosticul de fenilcetonurie clasică,
în formă severă şi pentru care se recomandă un regim strict.
Potrivit Ordinului 1070/2018, pentru evaluarea gradului de handicap în cazul acestei afecţiuni
se vor avea în vedere criteriile stabilite pentru afectarea funcțiilor mentale şi a funcțiilor osteo-
musculo-articulare şi a mişcărilor aferente din Ordinul nr.762/1992/2007, criterii conform cărora în
funcție de rezultatul evaluării complexe, persoana poate fi încadrată în grad de handicap grav cu
asistent personal, în situația în care are pierdută total capacitatea de autoservire, autoîngrijire şi
autogospodărire şi necesită sprijin permanent, sau grav fără asistent personal, atunci când necesită
sprijin parţial pentru unele activităţi cotidiene.
Chiar dacă din Raportul de evaluare complexă se reține ca rezultat al aplicării criteriilor
biopsihosociale că minora nu prezintă nicio limitare de activitate şi restricție de participare, instanța
reține că potrivit Raportului de anchetă psihosocială nr. …/27.11.2019, în fapt aceste limitări există,
fiind evident că minora este dependentă total de mama sa, neavând din cauza dietei deosebit de stricte,
astfel cum rezultă din actele depuse la dosar, capacitate de autoservire şi autocontrol. Se reține, în
acest sens, că starea de sănătate a minorei este ținută sub control şi că aceasta nu are limitări majore
în activitate doar datorită permanentei supravegheri; din moment ce minora are o dietă strictă şi
fiecare aliment este prestabilit, nu se poate susține că aceasta are capacitate de autoservire şi
autocontrol şi că, deci, nu are nicio limitare ori restricție.
Rezultă că prin încadrarea minorei în gradul 2 de handicap aceasta este în fapt privată de
dreptul de a beneficia de îngrijire specială şi supraveghere permanentă, îngrijire şi supraveghere de
care are nevoie conform documentelor medicale depuse la dosar, acesta depinzând în totalitate de
sprijinul, supravegherea şi ajutorul efectiv al unei alte persoane, în speţă al mamei sale.
Tribunalul reţine că lipsa afectării neurologice a minorei se datorează tocmai respectării unei
diete stricte, respectare care, față de vârsta acesteia, este exclus a putea fi respectată în lipsa unui
însoțitor permanent, prezența unui astfel de însoțitor fiind specifică gradului de handicap grav.
Faţă de cele anterior reținute, instanța va respinge ca fiind nefondată excepţia lipsei calităţii
procesule pasive şi va admite acţiunea, cu consecinţa anulării Hotărârii nr.1284/14.11.2018 de
încadrare în grad de handicap şi a Certificatului de încadrare în grad de handicap nr.1284/14.11.2018,
precum şi a actelor subsecvente acestora şi a obligării pârâtului să emită o nouă hotărâre şi un nou
certificat de încadrare a minorei … în grad de handicap grav cu asistent personal.”
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul …, în termen legal, a formulat recurs apreciind-o ca fiind
nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
A criticat că sentința pronunțată ca netemeinică şi nelegală întrucât prin actele contestate s-a
hotărât încadrarea minorei … într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție
specială, conform certificatului nr. 1248/2018. Potrivit acestor acte, copilul a fost încadrat în gradul
de handicap accentuat, cu recomandările prevăzute în planul de abilitare-reabilitare a copilului cu
dezabilități. Aceste acte au fost contestate de reprezentantul legal al minorei, solicitându-se încadrarea
acesteia în gradul de handicap „grav cu asistent personal”. Prin sentința recurată, Tribunalul a admis
acțiunea formulată.

354
 A precizat că sentința civilă este netemeinică și nelegală motivat de faptul că instanța, la
pronunțarea sentinței, nu a analizat actele medicale (depuse ca probă în dosar) în raport de actele
normative prin care se stabilesc criteriile de încadrare, dispunând acordarea unui grad de handicap
fără o bază legală, ignorând criteriile stabilite de legiuitor, dând o interpretare eronată legii și
probatoriului din dosar.
Astfel, în mod eronat, instanța a apreciat că ”din moment ce minora are o dietă strictă și fiecare
aliment este prestabilit, nu se poate susține că acesta are capacitatea de autoservire și autocontrol și
că, deci, nu are nicio limitare ori restricție” impunându-se astfel acordarea gradului solicitat. Este de
observat că minora are vârsta de 2 ani ceea ce impune program şi supraveghere permanent a
părintelui, indiferent dacă copilul este bolnav sau sănătos. Este de remarcat că în situația copilului
care beneficiază de handicap (minora având gradul accentuat) părinții au dreptul la concediu pentru
creștere şi îngrijire, plătit până la vârsta de 7 ani. Deci legiuitorul a avut în vedere toate elementele
atunci când a stabilit criteriile de acordare a gradului de handicap. În ceea ce o privește pe minoră,
singura limitare este aceea de a nu consuma decât alimentele prescrise, astfel încât nu se justifică în
niciun mod acordarea unui grad grav cu însoțitor.
Acordarea acestui grad nu poate avea loc pentru acest diagnostic, decât în cazul în care ar fi
vorba de un diagnostic de fenilcetonuria cu tulburări psihice, iar în cazul de față se poate observa că,
în conformitate cu actele medicale, suntem în situația unei ”fenilcetonurie clasică” stadiul actual al
bolii “stabilizat” fără tratament de specialitate, singura prescriere fiind aceea de “regim conform
indicațiilor”.
De observat că la dosarul cauzei se regăsește adresa de răspuns a Ministerului Muncii şi
Protecției Sociale și a Ministerului Sănătății prin care se atestă că încadrările pentru acest diagnostic
în gradul accentuat sunt corecte.
A se susține de către instanță necesitatea unui însoțitor, în condițiile în care părintelui, la
aceasta vârstă, i se acordă concediu pentru creșterea şi îngrijirea copilului, tocmai cu scopul de a
supraveghea permanent minorul, reprezintă o aberație juridică fără un suport legal. Criteriile au fost
stabilite de legiuitor în raport de etapele fiecărei boli, pentru a fi respectate și nu încălcate în baza
unor păreri fără suport medical. Greșit apreciază instanța situația ”care ar putea duce sau nu la afectări
neurologice” fără a avea cunoștințe medicale în acest sens. A se observa că sunt în situația unei
”fenilcetunorie clasică”singura restricție în acest caz fiind cea de ordin alimentar astfel încât conform
cazuisticii, rezultă că, copilul va creşte şi se va dezvolta normal dacă alimentația va conține cantităţi
minime de fenilalanina. De remarcat că această situație de restricție a unor alimente se va păstra toată
viaţa, dar acest fapt nu poate duce la o încadrare ca cea impusă de instanță.
Încadrarea în grad de handicap și a aprecierii deficitului funcțional pentru minora … s-a făcut
de către comisie, în conformitate cu dispozițiile legii, în baza următoarele documente și evaluări:
- Certificatul medical nr. 1047/06.08.2018 emis de INSMC „…” …, care prevede ca
diagnostic „Fenilcetonurie clasică”;
- Certificatul medical nr.940/28.08.2018 emis de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „…”
… care prevede, de asemenea, ca diagnostic „Fenilcetonurie clasică”;
- Referat medical întocmit de Conf. univ. dr. … - medic primar pediatrie, cu următoarele
precizări:
- Diagnostic:,,Fenilcetonurie clasică”, forma clinică a bolii „severă” (forma severă la criteriile
de încadrare în grad de handicap corespunde gradului accentuat);
- Conduita terapeutică: „Regim strict”.
- Fișa medicală sintetică întocmită de medic de familie dr. …, unde se menționează:

355
 - Diagnostic:”Fenilcetonurie clasică”, stadiul actual al bolii ,,stabilizat”: fără tratament de
specialitate;
- Recomandare: „Regim conform indicațiilor”.
- Scrisoarea medicală nr.2024/06.08.2018 întocmită de INSMC,,…” … - dr. …;
- Diagnostic:,.Fenilcetonurie”;
- Mențiuni: normal în prezent, cu dezvoltare conform vârstei/achiziții motorii conform vârstei
(aleargă și coboară); limbaj-socializează, spune 2-3 cuvinte, recunoaște animale; dezvoltare psihică
conform vârstei;
- Recomandări: Nu necesită tratament.
Criteriile psihosociale pentru aprecierea limitărilor de activitate și a restricțiilor de participare
aplicate de specialiștii SEC Copii, conform metodologiei, au stabilit ,,Nici o limitare” în raport cu
vârsta cronologică;
- Ancheta socială nr. 470536/04.10.2018 (anexa Factori de mediu) întocmită de Autoritatea
Tutelară în care nu se evidențiază bariere pentru familie și copil;
Evaluarea și încadrarea în grad de handicap s-a făcut în conformitate cu prevederile:
- Ordinului nr. 1306/1883/2016 emis de MS/MMFPSPV pentru aprobarea criteriilor
biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare
a acestora;
- Ordinul nr.1985/1305/5805/2016 privind aprobarea Metodologiei pentru evaluarea și
intervenția integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilități în grad de handicap, a orientării
școlare și profesionale a copiilor cu cerințe educaționale speciale, precum și în vederea abilitării și
reabilitării copiilor cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale. Conform actelor normative,
indicate anterior, la baza aprecierii severității handicapului (dizabilității) stau în principal următoarele
criterii:
1. Gradul, stadiul, eventualele complicații și posibila asociere de afecțiuni derivate din
afectări/deficiențe structurale sau funcționale stabilită în baza explorărilor corespunzătoare.
2. Răspunsul la tratament.
Pentru asimilarea pe grade de handicap se va ține seama că nu boala în sine determină
severitatea handicapului, ci gradul tulburărilor funcționale determinate de acestea în raport cu stadiul
de evoluție, de complicații în activitatea și participarea socială, de factorii personali.
Conform criteriilor stabilite de legiuitor, pentru încadrarea în grad de handicap, prin O
1306/2016 „Fenilcetonuria fără tulburări psihice” este apreciată ca o deficiență/afectare funcțională
severă în cadrul bolilor și funcțiilor sistemului metabolic. Art. 7 din actul normativ indicat
menționează că ”Viziunea actuală asupra dizabilității arată că prezența unei condiții de sănătate -
boală, afecțiune etc. - reprezintă o premisă, dar nu conduce obligatoriu la dizabilitate. Diagnosticul
medical în sine nu este, ca atare, suficient pentru a fundamenta încadrarea într-un grad de handicap,
el trebuie corelat cu evaluarea psihosocială, ținând cont de vârsta cronologică a copilului și de
condițiile de mediu în care acesta trăiește.”
Criteriile sociale și psihosociale sunt reprezentate de activitățile realizate de copil în mediul
lui de viață, cu barierele și facilitatorii existenți, ceea ce înseamnă că prin aceste criterii se apreciază
performanța copilului.
Calificatorii se apreciază pe bază de evidențe, respectiv documente înregistrate ale
evaluatorilor, documente de completare, interviuri și ținând cont de impactul barierelor și al
facilitatorilor existenți în viața copilului.

356
 Limitările de activitate și restricțiile de participare se apreciază pe baza unor criterii sociale și
psihosociale care privesc activitățile și participarea simultan din perspectiva individuală și
perspectiva factorilor de mediu ca bariere.
Limitările în activitate reprezintă dificultățile pe care le poate avea un individ/persoană în
executarea activităților, fiind determinate de deficienţa/afectarea funcțională, cât şi de mediul în care
trăiește și își desfășoară activitatea fiind determinate de bariere.
Restricțiile de participare reprezintă problemele cu care se poate confrunta un
individ/persoană atunci când se implică în situații de viață, la fel ca și în cazul limitărilor de activitate,
problemele țin atât de individ cât și de mediu.
Domeniile privind activitatea și participarea se definesc: învățarea, gândirea, îndeplinirea
uneia sau mai multor sarcini, comunicarea, deplasarea, autoîngrijirea, interacțiunile și relațiile
interpersonale etc.
Calificatorul LARP pentru o afectare completă corespunzătoare unei lipse de incluziune
socială a copilului este între 96-100 % (art. 11 pct. a coroborat cu art. 16, 23 din 01306/2016)
Calificatorul LARP pentru o afectare ,,0” - nici o limitare corespunde unei incluziuni sociale
suficiente sau efective și este între 0-4 % (art. 11 pct. e coroborat cu art. 16, 23 din 01306/2016).
Ca urmare a celor prezentate concluzionează:
Evaluările medicale au stabilit că nu susțin o afectare completă, în momentul evaluării
neevidențiindu-se asociate diagnosticului ,,tulburări psihice”, minora având o dezvoltare psihică și
neurologică normală, boala fiind ,,stabilizată”.
Evaluările pentru stabilirea gradului de handicap au în vedere starea actuală de sănătate și nu
complicațiile care pot să apară ulterior, în această situație realizându-se reevaluarea cazului (conf.
HG nr.502/2017 privind organizarea și funcționarea comisiei pentru protecția copilului).
Aprecierea calificatorului ,,0” adică „nicio limitare” de către specialiștii SEC Copii, a fost
corectă având în vedere că recomandarea „regim strict” făcută de către specialiști nu poate fi
considerată o ,,afectare completă” conform legislației, minora desfășurând normal și corespunzător
toate activitățile specifice vârstei.
Raportul de evaluare complexă întocmit specialiștii SEC Copii nu se comunică
părintelui/reprezentantului legal, el stă la baza întocmirii Planului de abilitare/reabilitare anexă a
Hotărârii CPC.
Interviul cu părintele s-a desfășurat conform procedurilor și a metodologiei de evaluare și a
avut în vedere toate aspectele evidențiate de părinte cât și de documente, dar ținând cont de contextul
legislativ, aspecte susținute și de acordul părintelui vis-a vis de gradul propus, asumat sub semnătura
acestuia.
Din anexa „Factori de mediu” întocmită de Autoritatea Tutelară reiese că nu s-au evidențiat
bariere, mama și copilul beneficiind de sprijinul familiei naturale/lărgite și având capacitatea de a
asigura nevoile de bază ale copilului și dezvoltarea fizică și psihică acestuia.
Supravegherea permanentă este o „obligație a părinților” (conform Legii nr.272/2004
reactualizată) și nu se exercită de către aceștia doar în situația în care minora ar beneficia de gradul
grav.
Evaluările medico-psiho-sociale, cât și aprecierea participării și limitării sociale pentru minoră
nu susțin o afectare completă nici din punct de vedere medical, nici social, fiind respectate toate
principiile evaluării, dar și legislația în vigoare, gradul fiind acordat în conformitate cu diagnosticul,
starea actuală de sănătate, gradul afectării sociale.

357
 În concluzie, chiar dacă boala presupune administrarea unui „regim alimentar strict”, criteriile
actuale care stau la baza încadrării în grad de handicap nu susțin că aceasta este o deficiență completă,
ceea ce ar permite încadrarea în gradul grav în contextul legislației actuale.
Formularea propunerii de încadrare în grad de handicap a avut la bază toate expertizele
medico-psiho-socio-educaţionale (susținute prin documentele depuse la dosar), evaluarea gradului de
limitare și participare socială a minorului, stabilit de specialiștii SEC Copii, legislația în vigoare
(Ordinului nr. 1306/1883/2016) și nu corespund unei „afectări complete”, care să impună o încadrare
în grad de handicap grav cu însoțitor.
Comisia pentru Protecția Copilului Galați a respectat toate principiile evaluării și a interesului
superior al copilului, încadrând minora in conformitate cu diagnosticul, starea actuala de sănătate,
gradul afectării si a legislației in vigoare.
În concordanţă cu cele anterior menționate, prin cele relatate în cererea noastră de recurs am
făcut dovada aplicabilității prevederilor art. 488 pct. 6 din Noul Cod de Procedură Civilă coroborat
cu prevederile art. 425 alin 1 lit. b din actul normativ menționat. Textele se referă atât la nesocotirea
unei norme de drept material, care trebuie să fie în vigoare la momentul judecății, cât și la
interpretarea lor eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost
reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.
Recurenta a precizat că sentința a fost dată cu interpretarea eronată a legii, în drept şi-a
întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 Cod Procedură Civilă coroborat cu art. aferente recursului
din Legea nr. 554/2004, coroborat cu Ordinul nr. 1985/1305/5805/2016, Ordinul 1306/1883/2016,
HG nr. 502/2017.
Intimata, prin apărător, a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca
nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva sentinței civile nr.
822/23.12.2019 pronunțată de Tribunalul Galați, prin care solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța,
să se dispună respingerea recursului ca neîntemeiat şi menținerea hotărârii atacate ca fiind legală.
Prin cererea de recurs, recurenta critică sentința civilă nr. 822/2019 a Tribunalului Galați ca
fiind netemeinică și nelegală, invocând împrejurarea că „instanța, la pronunțarea sentinței, nu a
analizat actele medicale (depuse ca probă la dosar) în raport cu actele normative prin care se stabilesc
criteriile de încadrare, dispunând acordarea unui grad de handicap fără o bază legală, ignorând
criteriile stabilire de legiuitor, dând o interpretare eronată legii și probatoriului din dosar.”
În drept, recurenta a invocat prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. Civ., respectiv nesocotirea
unei norme de drept, cât și interpretarea eronată a acestora.
Aceste critici ale recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi încadrate în motivul de recurs
prevăzut de dispozițiile art.488 pct. 6 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Hotărârea atacată este motivată în fapt şi în drept, cu respectarea dispozițiilor art. 425 C. proc.
civ., instanța reținând în considerente:
„Din actele depuse la dosar reiese că minora … prezintă diagnosticul de fenilcetonurie clasică,
în formă severă și pentru care se recomanda un regim strict.
Potrivit Ordinului 1070/2018, pentru evaluarea gradului de handicap în cazul acestei afecțiuni
se vor avea în vedere criteriile stabilite pentru afectarea funcțiilor mentale și a funcțiilor osteo-
musculo-articulare și a mișcărilor aferente din Ordinul nr. 762/1992/2007, criterii conform cărora în
funcție de rezultatul evaluării complexe, persoana poate fi încadrată în grad de handicap grav cu
asistent personal, în situația în care are pierdută total capacitatea de autoservire, autoîngrijire și au o

358
gospodărire și necesită sprijin permanent sau grav fără asistent personal, atunci când necesită sprijin
parțial pentru unele activități cotidiene.
(...) instanța reține că potrivit Raportului de anchetă psihosocială nr. 1353840/27.11.2019, în
fapt, aceste limitări există, fiind evident că minora este dependentă total de mama sa, neavând, din
cauza dietei deosebit de stricte, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar, capacitate de autoservire
și autocontrol. Se reține, în acest sens, că starea de sănătate a minorei este ținută sub control și că
aceasta nu are limitări majore în activitate doar datorită permanentei supravegheri; din moment ce
minora are o dietă strictă și fiecare element este prestabilit, nu se poate reține că aceasta are capacitate
de autoservire și autocontrol și că nu are nicio limitare ori restricție.”
Rezultă din această motivare că judecătorul fondului a analizat și a avut în vedere la
pronunțarea soluției probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar, referatul
de anchetă psihosocială întocmit la data de 27.11.2019 și, totodată, a făcut referire la dispozițiile
Ordinului 1070/2018 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului muncii,
familiei și egalității de șanse şi al ministrului sănătății publice nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea
criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap, anexa 2.
Nu poate fi primită critica recurentei în sensul că nu există cadru legal care să permită instanței
să dispună obligarea autorității emitente să emită un nou certificat de încadrare în grad de handicap
grav cu asistent personal.
O astfel de motivare ignoră împrejurarea că evoluția buna a stării de sănătate a minorei se
datorează tocmai efortului continuu şi permanent al mamei sale, respectiv că această starea de sănătate
se poate degrada ușor și iremediabil în lipsa unei supravegheri atente.
De asemenea, trebuie subliniat că minora nu se poate integra ca un copil obișnuit în mediile
specifice vârstei, nu poate fi înscrisă la grădiniță/creșă, având în vedere restricțiile de alimentație,
restricții ce presupun supravegherea permanentă a unui adult. Este adevărat că un copil la această
vârstă trebuie supravegheat de un adult, însă, atunci când suferă de această boală supravegherea este
una permanentă, realizată doar de o persoană instruită. Un copil la 3 ani este încă la vârsta la care
tinde să introducă în gură tot ce atinge, care este curios, dornic să exploreze, să vadă, să guste ceea
ce vede în magazine, la petreceri de copii sau la apropiați ori la colegi în farfurie.
Pentru un copil de 3 ani care suferă de fenilcetonurie, neînfrânarea acestor porniri, până la
urmă naturale, conduce la retard. Or, înfrânarea fără autocontrol nu este posibilă, motiv pentru care
se impune supravegherea permanentă de către un adult care îi cunoaște situația.
Pentru a se dezvolta normal, atât cât este posibil în condițiile acestei boli, minorul diagnosticat
cu fenilcetonurie trebuie să urmeze un regim alimentar foarte strict: cele mai multe dintre alimente îi
sunt complet interzise, grupele de alimente permise trebuie să facă parte dintr-o categorie special
destinată persoanelor care suferă de astfel de afecțiuni, cantitățile alimentelor trebuie strict controlate,
cântărite la fiecare masă sau gustare, frecvența meselor este diferită față de copiii fără această
afecțiune, alimentația trebuie suplimentată cu aminoacizi destul de costisitori, trebuie efectuate
periodic analize de sânge pentru a ține sub control evoluția bolii.
Respingând cererea de încadrare a minorului în grad de handicap grav cu asistent personal și
încadrarea doar în gradul de handicap accentuat sunt încălcate, în mod evident, dispozițiile Legii nr.
272/2004, minora neavând asigurat şi nefiindu-i respectat dreptul de a se bucura de cea mai bună
stare de sănătate pe care o poate atinge și de a beneficia de cele necesare pentru asigurarea realizării
efective a acestuia la „îngrijire specială, adaptată nevoilor sale”.
Încadrarea minorei … în grad de handicap grav, cum aceasta este dezvoltată normal,
argumentând că Ordinul nr. 1306/2016 prevede acordarea gradului de handicap doar copiilor care

359
sunt afectați de boala de care suferă, este o susținere care ignoră principiul interesului superior al
minorului.
Examinând recursul declarat de pârâtul …, conform art. 488 Cod proc. civ. va reţine că este
nefondat, avându-se în vedere următoarele:
Critica recurentei că instanța de fond a apreciat eronat necesitatea unui însoțitor, în condițiile
în care părintelui, la această vârstă, i se acordă concediu pentru creșterea şi îngrijirea copilului, tocmai
cu scopul de a supraveghea permanent minorul, reprezintă o aberație juridică fără un suport legal, nu
poate fi primită, cât timp există cadru legislativ pentru încadrarea unui copil în grad de handicap,
inclusiv cu însoțitor, iar în sarcina recurentei sunt stabilite o serie de obligații legale în acest sens,
conform art. 2 din HG nr. 502/2017 privind organizarea şi funcţionarea comisiei pentru protecţia
copilului.
Potrivit art. 2 din Ordinul nr. 1306/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de
încadrare a copiilor cu dezabilități în grad de handicap şi a modalităţilor de aplicare a acestora „(1)
Criteriile biopsihosociale se împart în două categorii:
a) criterii medicale şi medico-psihologice, care sunt cuprinse în anexa nr. 1 la prezentul
ordin;
b) criterii sociale şi psihosociale, care sunt cuprinse în anexa nr. 2 la prezentul ordin.
Conform art. 10 din același act normative ”(1) Criteriile medicale şi medicopsihologice
generale sunt următoarele:
a) gradul, stadiul, complicaţiile unei boli şi asocierea de afecţiuni derivate din aceasta,
stabilite pe baza analizelor şi investigaţiilor corespunzătoare;
b) răspunsul la tratament şi efectul serviciilor de abilitare şi reabilitare, precum şi al altor
intervenţii, obiectivate prin documente medicale şi conexe sănătăţii.”
În anexa nr. 1 cap. VII boli ale structurii şi funcțiilor sistemelor digestiv, metabolic şi
endocrine, la lit. C pct. 2 din Ordinul nr. 1306/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de
încadrare a copiilor cu dezabilități în grad de handicap şi a modalităţilor de aplicare a acestora este
prevăzută şi fenilcetonurie fără tulburări psihice.
Susținerea recurentei că acordarea acestui grad nu poate avea loc, pentru acest diagnostic,
decât în cazul în care ar fi vorba de un diagnostic de fenilcetonuria cu tulburări psihice, iar în cazul
de față se poate observa că, în conformitate cu actele medicale, suntem în situația unei ”fenilcetonurie
clasică”, stadiul actual al bolii ,,stabilizat” fără tratament de specialitate, singura prescriere fiind aceea
de “regim conform indicațiilor” nu poate fi primită cât timp legiuitorul nu condiționează acordarea
gradului de handicap de existenţa tulburărilor psihice în cazul minorilor, iar pe de altă parte stadiul
bolii este severă, așa cum rezultă din referatul medical emis de medicul pediatru la data de
27.09.2018, şi nu stabilă, așa cum susține recurenta, având un regim alimentar strict.
De asemenea, prin Ordinul nr. 1.070 din 13 februarie 2018 privind modificarea şi completarea
anexei la Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice
nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte
încadrarea în grad de handicap se arată că „Fenilcetonuria (PKU) este o boală metabolică genetică
cu transmitere autosomal-recesivă datorată deficitului de fenilalanin-hidroxilază (PAH), cu
imposibilitatea organismului de a metaboliza aminoacidul fenilalanina (PHE) din compoziţia
proteinelor naturale.
Deşi deficitul enzimei PAH este localizat în ficat, principalele leziuni sunt localizate la nivelul
creierului şi ele s-ar datora efectelor nivelurilor crescute de PHE asupra proceselor celulare. Acestea
conduc la tulburări în sinteza proteică, tulburări de mielinizare şi furnizare deficitară de

360
neurotransmiţători. Deci, efectele clinice majore ale fenotipurilor metabolice se vor exprima prin
tulburări în dezvoltarea şi funcţiile creierului.
Tratamentul constă în instituirea unei diete hipoprotidice în primele săptămâni de viaţă (se
consumă anumite fructe şi legume în cantităţi limitate), care presupune cântărirea alimentelor permise
şi calculul fenilalaninei ingerate la fiecare masă, cu administrarea de substituenţi proteici.”
În anexa nr. 2 din Ordinul nr. 1306/2016 s-au stabilit Criterii sociale şi psihosociale pentru
aprecierea limitărilor de activitate şi a restricţiilor de participare, iar în cauză recurenta a stabilit
calificativul ,,0”, adică „nicio limitare”.
Susținerea recurentei că calificativul ,,0”, adică „nicio limitare” a fost stabilit având în vedere
că recomandarea „regim strict” făcută de către specialiști nu poate fi considerată o ,,afectare
completă” conform legislației, minora desfășurând normal și corespunzător toate activitățile specifice
vârstei este în contradicție cu măsurile stabilite în Planul de abilitare/reabilitare anexă a Hotărârii
CPC, prin care sunt stabilite atribuţiile asistentului personal, fiind stabilit ca obiectiv general
„învățarea unor tehnici de lucru cu copilului”, cât şi cu gradul de handicap stabilit de către recurentă.
În cadrul atribuțiilor asistentului personal din Planul de abilitare/reabilitare anexă a Hotărârii
CPC, s-au stabilit următoarele:
„- Planifică realist şi corect activităţile cotidiene ale copilului;
- Lucrează în echipă cu persoanele implicate în recuperarea şi integrarea socială a copului;
- Acordă îngrijirile primare copilului, în vederea satisfacerii trebuinţelor sale fundamentale
asigurării calităţii vieţii (igiena corpului şi a părţilor corpului, igiena defecaţiei, urinării, igiena
menstruaţiei, igiena camerei, a lenjeriei, a obiectelor proprii, ustensilelor, asigurarea
îmbrăcării/dezbrăcării, transferului şi mobilizării);
- Satisface trebuinţele de apă şi hrană ale copilului, corespunzător vârstei, condiţiei de
sănătate, recomandărilor medicale şi capacităţii acestuia de a se hrăni singur;
- Realizează adaptarea mediului şi a spaţiului personal la nevoile copilului;
- Supraveghează permanent starea de sănătate a copilului şi semnalizează orice modificare
apărută. Comunică cu copilul, indiferent de gravitatea deficienţei, găsind cele mai potrivite forme de
comunicare şi cel mai potrivit stil în vederea identificării prompte a nevoilor acestuia, reducerii
izolării copilului;
- Sprijină copilul pentru a desfăşura activităţi zilnice în familie şi comunitate, activitatea
presupune executarea unei sarcini sau acţiuni, iar participarea înseamnă implicarea în situaţii de viaţă,
asemenea celorlalţi membri ai comunităţii;
- Asigură educaţia copilului în cadrul sistemului naţional de învăţământ;
- Sprijină adolescentul pentru găsirea unui loc de muncă, îl pregăteşte pentru obţinerea
postului şi păstrarea locului de muncă;
- Supraveghează respectarea drepturilor copilului;
- Participă o dată la doi ani la instruirea organizată de angajator;
- Semnează un angajament, ca act adiţional la contractul individual de muncă prin care îşi
asumă răspunderea de a realiza integral planul de abilitare/reabilitare;
- Tratează cu respect, bună-credinţă şi înţelegere a copilului şi nu îl abuzează fizic, psihic sau
moral de starea acestuia;
- Comunică la DGASPC … în termen de 48 ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare
survenită în starea fizică, psihică sau socială a copilului şi a oricăror situaţii de natură să modifice
acordarea drepturilor prevăzute de lege.”

361
 Instanța de fond a reținut corect că sunt limitări, având în vedere că minora în vârsta de 2 ani
este dependentă total de mama sa, din cauza dietei deosebit de stricte, capacitate de autoservire şi
autocontrol sunt limitate, iar starea de sănătate a minorei este ținută sub control doar datorită
permanentei supravegheri din partea mamei.
Conform disp. art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor
copilului:
„(1) Prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării
drepturilor copilului, precum şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se
subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.
(2) Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi
morală normală, la echilibru socioafectiv şi la viaţa de familie.
(3) Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile
şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane
cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.
(4) Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile
care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi
în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.
(5) Persoanele prevăzute la alin. (4) sunt obligate să implice familia în toate deciziile,
acţiunile şi măsurile privitoare la copil şi să sprijine îngrijirea, creşterea şi formarea, dezvoltarea şi
educarea acestuia în cadrul familiei.
(6) În determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele:
a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi
stabilitate şi apartenenţă la o familie;
b) opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate;
c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare,
exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care
pot interveni în viitor;
d) capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea
copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;
e) menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de
ataşament.”
Astfel, interesul superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc
copiii, inclusiv cele întreprinse de autorităţile publice, în speţă recurenta.
În cauză s-a probat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 2 din Ordinul nr.
1306/2016, atât criteriile medicale şi medico-psihologice, cât şi criterii sociale şi psihosociale, iar
lipsa afectării neurologice a minorei şi a eventualelor complicații se datorează tocmai respectării unei
diete stricte, a supravegherii atente a mamei.
În interesul superior al copilului, având in vedere vârsta mică a acestuia este necesar ca
regimul alimentar să fie urmărit continuu şi permanent de mamă, pentru a avea o evoluție bună a stării
de sănătate a minorei, pentru a evita alte complicații.
Faţă de cele mai sus arătate, instanța de fond a reținut corect situația de fapt şi a aplicat corect
norma legală, motiv pentru care în baza art. 496 alin. 1 Cod proc. civ., va respinge recursul ca
nefondat.

362
9. Titlu: Salarizare funcţionari publici, solicitare acordare drepturi salariale şi sporuri pe perioada
de timp cât a avut suspendat raportul de serviciu, conform art. 86 alin. 2 şi art. 49 alin. 1 lit. m şi
art. 54 lit. h din Legea nr.188/1999.
Cuprins pe materii: Drept administrativ
Legislaţie relevantă: Legea nr. 153/2017, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 153/2017
Rezumat: Conform art.86 din Legea nr. 188/1999, în cazul achitării, funcţionarului public îi vor fi
plătite drepturi salariale aferente perioadei de suspendare. Sporul de frontieră şi sporul pentru
condiţii deosebite de muncă au fost incluse în salariul de bază. Sporul de noapte poate fi acordat
doar în condiţiile art.126 din Legea nr. 153/2003, iar indemnizaţia de concediu poate fi acordată
doar în condiţiile art.144 - 152 din Legea nr. 153/2003.

Decizia nr. 719/28.06.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Asupra cauzei de faţă, deliberând asupra recursurilor declarate împotriva sentinţei civile nr.
222/29.03.2019 pronunţată de Tribunalul … în dosarul nr. 855/121/2018, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 222/29.03.2019, Tribunalul … a admis în parte cererea de chemare în
judecată formulată de reclamantul … în contradictoriu cu pârâta … şi a obligat pârâta să achite
reclamantului diferența dintre drepturile salariale calculate la un salariu de bază brut lunar de 7.376
lei și drepturile salariale ce au fost achitate calculate la un salariu de bază brut lunar de 6.448 lei și
dobânda legală calculată de la data de 18.12.2017 și până la data plății, suma urmând a fi actualizată
cu indicele de inflație la data plății. A respins restul pretențiilor reclamantului ca nefondate şi a luat
act că reclamantul și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
În motivarea sentinţei, Tribunalul … a reţinut următoarele: „Prin cererea de chemare în
judecată înregistrată pe rolul Tribunalului … Secția Contencios administrativ şi fiscal la data de
07.03.2018, sub dosar nr. 855/121/2018, reclamantul … în contradictoriu cu pârâta … a solicitat
obligarea pârâtei să-i achite sporul de frontieră, sporul de condiții deosebite, sporul de noapte pentru
perioada 31 august 2016 – 29 noiembrie 2017 și indemnizația pentru concediul de odihnă pentru anul
2017, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală calculate de la data scadenței și până la data
plății.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că, prin decizia nr. 4556/31.08.216 emisă
de directorul general al … s-a dispus suspendarea raporturilor sale de serviciu începând cu data de
31.08.2016, în baza art. 86 alin. 2 și art. 49 alin. 1 lit. m raportat la art. 54 lit. h din Legea nr. 188/1999.
A menționat că, prin sentința penală nr. 205/05.04.2017 pronunțată de Tribunalul …, rămasă
definitivă prin decizia penală nr. 1210/A/20.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel … a fost achitat
pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual și s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei pentru
săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu.
A precizat că, prin cererea nr. … – REG – 46781/23.11.2017, a solicitat reluarea activității în
funcția deținută anterior suspendării de drept a raportului de serviciu și plata tuturor drepturilor
salariale cuvenite aferente perioadei de suspendare, calculate cu toate sporurile și indemnizația de
concediu, sume actualizate cu inicele de inflație și dobânda legală.
A învederat că, prin Decizia nr. 4688/29.11.2017, a încetat suspendarea de drept a raportului
de serviciu, fiind reîncadrat în funcția publică de execuție de inspector vamal clasa I, grad profesional
superior, gradația 5 la Compartimentul supraveghere și control vamal, Birou vamal de frontieră …,
Direcția Regională Vamală …, având un salariu de bază brut lunar de 7.376 lei, la art. 3 dispunându-
se achitarea drepturilor salariale aferente perioadei de suspendare.

363
 A mai arătat că, prin OP nr. 8111/18.12.2017 i s-a achitat suma de 68.444 lei, sumă care nu
cuprinde sporul de condiții deosebite de 15% și sporul de frontieră de 20% care trebuiau să fie incluse
în salariul lunar de bază conform deciziilor nr. 4578/05.09.2016, nr. 6373/18.11.2016 și nr.
4688/29.11.2017 și nici sporul de noapte și indemnizația de concediu de odihnă pentru anul 2017.
În drept, a invocat Legea nr. 188/1999, Legea nr. 53/2003, Legea nr. 153/2017 și art. 1531 și
art. 1535 C.civ.
În susținerea acțiunii, a solicitat proba cu înscrisuri, pe care le-a depus în copie certificată
pentru conformitate cu originalul, proba cu interogatoriul pârâtei și proba cu expertiză tehnică.
Cererea de chemare în judecată este scutită de taxă judiciară de timbru.
Pârâta … a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea în fapt a întâmpinării a arătat că, prin OP nr. 8111/18.12.2017 a fost achitată
reclamantului suma netă de 68.444 lei, la un salariu de bază brut lunar de 6.488 lei, nefiind luate în
calcul sporul de frontieră și sporul de condiții deosebite de muncă.
Cu privire la sporul de frontieră în cuantum de 20% calculat la salariul de bază, a arătat că
acesta este prevăzut de art. 12 alin. 2 din Cap. III Secțiunea 1 a OUG nr. 10/2004 privind Statutul
personalului vamal, cu modificările și completările ulterioare, în care se arată că ”personalul vamal
care își desfășoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierelor beneficiază de un
spor de frontieră de 20%, calculat la salariul de bază”.
Cu privire la sporul de condiții deosebite de muncă în cuantum de 15% calculat la salariul de
bază, a arătat că acesta este prevăzut la art. 12 alin. 4 din Cap. III Secțiunea 1 a OUG nr. 10/2004
privind Statutul personalului vamal, cu modificările și completările ulterioare, în care se arată că
”personalul vamal care își desfășoară activitatea în locurile de muncă cu condiții deosebite
beneficiază de un spor de 15% calculat la salariul de bază”.
A opinat că, atâta timp cât reclamantul a avut raporturile de serviciu suspendate în perioada
31.08.2016 – 29.11.2017, acesta nedesfășurându-și efectiv activitatea la punctul de trecere a frontierei
…, în mod corect și legal au fost calculate drepturile salariale pentru perioada de suspendare fără
sporul de frontieră și fără sporul de condiții deosebite.
Cu privire la sporul de noapte, a menționat că acesta este prevăzut de art. 126 lit. b din Legea
nr. 153/2003 privind Codul muncii republicat, în care se arată că ”salariații de noapte beneficiază de
un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat
reprezintă cel puțin 3 ore de noapte în timpul normal de lucru”.
A opinat că atâta timp cât reclamantul a avut raporturile de muncă suspendate acesta nu a
desfășurat efectiv activitate pe timp de noapte în perioada suspendării pentru a beneficia de acest spor.
Cu privire la indemnizația pentru concediu de odihnă pe anul 2017, a menționat că aceasta
este prevăzută de art. 150 din Legea nr. 53/2003 și reprezintă ”media zilnică a drepturilor salariale
din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul” și ”se plătește de către angajator
cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu”.
A apreciat că atâta timp cât reclamantul a avut raporturile de serviciu suspendate și nu a
efectuat concediu în această perioadă în mod corect și legal nu s-a calculat indemnizația de concediu
de odihnă pentru perioada în care raporturile de serviciu au fost suspendate.
Motivarea în drept a întâmpinării s-a făcut prin trimiterile făcute la textele de lege din
cuprinsul acesteia.
A solicitat judecata cauzei și în lipsa părților.
Nu a solicitat probatorii în susținerea întâmpinării, dar a depus înscrisuri în copie certificată
pentru conformitate cu originalul.

364
 Reclamantul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Reclamantul a depus concluzii scrise.
Analizând probele administrate în cauză prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța
reține următoarele:
În fapt, prin Decizia 6373/22.11.2016, începând cu data de 01.08.2016, reclamantul …, cu
funcția publică de execuție teritorială de inspector vamal, clasa I, gradul profesional superior, gradația
5, clasa de salarizare 59 din cadrul … a beneficiat de un salariu de bază brut lunar în cuantum de
7.376 lei.
Prin Decizia nr. 4556/31.08.216 emisă de directorul general al … s-a constatat suspendarea
de drept a raportului de serviciu al reclamantului începând cu data de 31.08.2016, în baza art. 86 alin.
2, art. 94 alin. 1 lit. m și art. 95 alin. 4 din Legea nr. 188/1999.
Prin Decizia nr. 4688/29.11.2017 emisă de directorul general al …, începând cu data de
29.11.2017 a încetat suspendarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului, acesta fiind
reîncadrat în funcția publică de execuție de inspector vamal clasa I, grad profesional superior, gradația
5, clasa salarizare 59, …, având un salariu de bază brut lunar de 7.376 lei.
Prin OP nr. 8111/18.12.2017 s-a achitat reclamantului suma de 68.444 lei reprezentând
drepturile salariale calculate în baza Deciziei nr. 4688/29.11.2017.
În drept, potrivit art. 31 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor
publici, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul
de bază și sporul pentru vechime în muncă.
Conform alin. 2 al aceluiași articol, funcționarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi
salariale, în condițiile legii.
Potrivit art. 12 alin. 2 din OUG nr. 10/2004 privind statutul personalului vamal, personalul
vamal care își desfășoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierelor beneficiază de
un spor de frontieră de 20%, calculat la salariul de bază.
Conform alin. 4' al aceluiași articol, personalul vamal care își desfășoară activitatea în locuri
de muncă cu condiții deosebite beneficiază de un spor de 15%, calculat la salariul de bază.
Instanța reține că, prin art. 30 alin. 1 din Legea-cadrul nr. 330/2009 privind salarizarea unitară
a personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2010, sporul de frontieră și sporul
pentru condiții deosebite de muncă au fost introduse în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază,
respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009,
În baza art. 86 alin. 3 din Legea nr. 188/1991, în cazul în care s-a dispus clasarea sau
renunțarea la urmărirea penală ori achitarea sau renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea
aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, suspendarea din funcția publică
încetează, iar funcționarul public respectiv își va relua activitatea în funcția publică deținută anterior
şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.
Așa cum s-a arătat, la data de 01.08.2016 reclamantul a fost reîncadrat în funcția publică de
execuție teritorială de inspector vamal, clasa I, gradul profesional superior, gradația 5, clasa de
salarizare 59 din cadrul … cu un salariu de bază brut lunar în sumă de 7.376 lei.
Deși prin Decizia nr. 4688/29.11.2017 s-a constatat încetată suspendarea de drept a raportului
de serviciu al reclamantului începând cu data de 29.11.2017, acesta fiind reîncadrat în funcția publică
de execuție avută anterior suspendării și cu un salariu de bază brut lunar de 7.376 lei, drepturile
salariale ce i-au fost acordate la data de 18.12.2017 au fost calculate la un salariu de bază brut lunar
în sumă de 6.488 lei, cu excluderea sporului de frontieră și a sporului de condiții deosebite.

365
 Având în vedere că, la momentul suspendării, reclamantul avea calculate drepturile salariale
raportate la un salariu de bază brut lunar în sumă de 7.376 lei, salariu în care au fost incluse cele două
sporuri (așa cum de altfel, rezultă și din răspunsul pârâtei la plângerea prealabilă) și față de prevederile
art. 86 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, instanța apreciază că acestuia trebuiau să i se calculeze
drepturile salariale pentru perioada suspendării raportat la salariul de bază brut de încadrare, respectiv
7.376 lei. Cu atât mai mult cu cât în decizia de încetare a suspendării s-a reținut acest salariu de bază.
Având în vedere că cele două sporuri analizate au fost incluse în salariul de bază nu pot fi
primite susținerile pârâtei potrivit cărora sporurile nu se cuvin reclamantului deoarece acesta nu a
prestat activitate, în perioada suspendării, în condițiile care trebuiau îndeplinite pentru acordarea
sporurilor.
Cu privire la sporul de noapte și la indemnizația de concediu de odihnă pentru perioada
suspendării, instanța reține că, potrivit art. 126 lit. b din Legea nr. 153/2003 privind Codul muncii,
salariații de noapte beneficiază de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul
de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.
Conform art. 150 din Legea nr. 153/2003, pentru perioada concediului de odihnă salariatul
beneficiază de o îndemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază,
îndemnizațiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în
contractul individual de muncă. Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a
drepturilor salariale prevăzute la alin. 1 din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat
concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. Indemnizația de concediu de odihnă se
plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.
Având în vedere că sporul de noapte este un spor ocazional, care se acordă numai pentru
munca prestată în timpul nopții și numai dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte
din timpul normal de lucru și față de faptul că pe perioada suspendării reclamantul nu a prestat
activitate în timpul nopții, cererea acestuia de a i se acorda acest spor este nefondată, nefiind
îndeplinite condițiile art. 126 lit. b din Legea nr. 153/2003.
Totodată, având în vedere că reclamantul nu a desfășurat efectiv activitate în perioada de
suspendare, cererea acestuia de a i se acorda indemnizația de concediu pentru perioada suspendării
nu are suport legal față de prevederile art. 150 din Legea nr. 153/2003.
Cu privire la cererea reclamantului de actualizare a drepturilor salariale cu indicele de inflație
și dobânda legală, instanța reține că, potrivit art. art. 1535 alin. 1 C.civ., în cazul în care o sumă de
bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în
momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să
dovedească vreun prejudiciu.
Potrivit alin. 3 al aceluiași articol, dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât
dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea
integrală a prejudiciului suferit.
În baza art. 1 alin. 1 coroborat cu art. 2 din OG nr. 13/2011 privind dobânda legală
remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri
financiar-fiscale în domeniul bancar, pentru plata cu întârziere a unei obligații bănești se va plăti
dobânda legală dacă părțile nu au stipulat expres nivelul dobânzii.
Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale, daunele interese pentru
întârzierea executării sunt reglementate şi prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.
53/2003, potrivit cărora întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina
obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.

366
 Față de prevederile legale menționate este întemeiată și cererea reclamantului de acordare a
dobânzii legale penalizatoare calculată de la data scadenței, respectiv data de 18.12.2017, când au
fost achitate drepturile salariale și până la data plății.
Instanța reține că actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației
bănești şi își are rațiunea în respectarea principiului reparării integrale a pagubei. De asemenea, prin
actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare
în intervalul de timp scurs de la data scadenței şi cea a plății efective a sumei datorate. Prin urmare și
acest capăt de cerere este fondat.
În concluzie, față de toate considerentele expuse, instanța va admite în parte cererea de
chemare în judecată și va obliga pârâta să achite reclamantului diferența dintre drepturile salariale
calculate la un salariu de bază brut lunar de 7.376 lei și drepturile salariale ce au fost achitate calculate
la un salariu de bază brut lunar de 6.448 lei și dobânda legală calculată de la data de 18.12.2017 și
până la data plății, suma fiind actualizată cu indicele de inflație la data plății.
Totodată, va respinge restul pretențiilor reclamantului ca nefondate și va luat act că
reclamantul și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.”
2. … a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 222/29.03.2019 pronunţată de Tribunalul
… - Secţia Contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 855/121/2018, prin care a solicitat
admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei civile şi în rejudecare respingerea cererii de chemare
în judecată, ca nefondată şi în ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de acordare a diferenţei de
drepturi salariale cuvenite pentru perioada de suspendare 31 august 2016 - 29 noiembrie 2017,
respectiv diferenţa dintre drepturile salariale calculate la un salariu de bază brut lunar de 7.376 lei şi
drepturile salariale ce au fost achitate calculate la un salariu de bază brut lunar de 6.448 lei şi dobânda
legală calculată de la data de 18.12.2017 până la data plăţii, sumă actualizată cu indicele de inflaţie
la data plăţii, având în vedere următoarele:
În motivare a arătat că sentinţa civilă recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu
încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, potrivit art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod
procedură civilă.
A menţionat că reclamantul … lucrează ca inspector vamal la ... Reclamantul a avut suspendat
de drept raportul de serviciu prin Decizia nr. 4556/31.08.2016, până la data încetării suspendării de
drept a raportului de serviciu prin Decizia nr. 4698/29.11.2017. Prin O.P. nr. 8111/18.12.2017 a fost
achitată reclamantului suma netă de 68.444 lei, la un salariu de bază brut lunar de 6.488 lei, nefiind
luate în calcul sporul de frontieră şi sporul de condiţii deosebite de muncă.
A considerat că instanţa de fond în mod greşit a dispus ca … să-i achite reclamantului şi
diferenţa dintre salariul de bază brut lunar cuvenit conform deciziei nr. 6373/18.11.2016 în cuantum
de 7.376 lei şi salariul de bază brut lunar de 6.488 lei, pentru perioada când acesta a avut raportul de
serviciu suspendat, respectiv 31.08.2016 - 29.11.2017, chiar dacă reclamantul avea drepturile
salariale calculate la un salariu de bază brut lunar în sumă de 7.376 lei începând cu data de 01.08.2016,
salariu în care fuseseră incluse sporul de frontieră, în sumă de 507 lei şi sporul pentru condiţii
deosebite în muncă, în sumă de 381 lei.
A motivat că în cuprinsul Deciziei nr. 6373/18.11.2016, pe care o menţionează instanţa de
fond în sentinţa recurată, este stipulat foarte clar că cele două sporuri amintite anterior, respectiv
sporul de frontieră, în sumă de 507 lei şi sporul pentru condiţii deosebite în muncă, în sumă de 381
lei, vor fi calculate şi plătite în funcţie de timpul efectiv lucrat, în măsura în care funcţionarul public
îşi va desfăşura efectiv activitatea în aceste condiţii speciale de lucru. Sporul de frontieră în cuantum
de 20%, calculat la salariul de bază este prevăzut la art. 12 alin. 2 din Cap. III Secţiunea 1 a O.U.G.

367
nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal, cu modificările şi completările ulterioare, în care se
arată că “personalul vamal care îşi desfăşoară activitatea în punctele de control pentru trecerea
frontierelor beneficiază de un spor de frontieră de 20%, calculat la salariul de bază”. Sporul de condiţii
deosebite de muncă în cuantum de 15%, calculat la salariul de bază, este prevăzut la art. 12 alin. 41
din Cap. III Secţiunea 1 a O.U.G. nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal, cu modificările şi
completările ulterioare, în care se arată că “personalul vamal care îşi desfăşoară activitatea în locuri
de muncă cu condiţii deosebite beneficiază de un spor de 15%, calculat la salariul de bază”.
A argumentat că atâta timp cât reclamantul a avut raportul de serviciu suspendat în perioada
31 august 2016 - 29 noiembrie 2017, acesta nedesfăşurându-şi efectiv activitatea la punctul de trecere
a frontierei …, în mod corect şi legal au fost calculate drepturile salariale pentru perioada în care
raportul de serviciu a fost suspendat, fără sporul de frontieră şi fără sporul de condiţii deosebite, la un
salariu de bază brut lunar de 6.488 lei (7.376 lei - 888 lei = 6.488 lei).
A considerat că … a calculat în mod corect şi legal drepturile salariale ce au fost acordate
reclamantului … pentru perioada 31 august 2016 - 29 noiembrie 2017, prin O.P. nr. 8111/18.12.2017,
când acesta a avut raportul de serviciu suspendat.
În consecinţă, a solicitat admiterea recursului formulat, casarea în parte a sentinţei civile şi în
rejudecare respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată şi în ceea ce priveşte solicitarea
reclamantului de acordare a diferenţei de drepturi salariale cuvenite pentru perioada de suspendare
31 august 2016 - 29 noiembrie 2017, respectiv diferenţa dintre drepturile salariale calculate la un
salariu de bază brut lunar de 7.376 lei şi drepturile salariale ce au fost achitate calculate la un salariu
de bază brut lunar de 6.448 lei şi dobânda legală calculată de la data de 18.12.2017 până la data plăţii,
sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii.
3. … a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 222/2019 cu privire la respingerea ca
nefondate a capetelor de cerere privind achitarea indemnizaţiei pentru concediul de odihnă şi a orelor
de noapte.
În motivare a arătat că înţelege să critice respingerea ca nefondate a capetelor de cerere privind
acordarea sporul de noapte aferent perioadei de suspendare calculat la salariul de baza brut lunar de
7376 lei, actualizat cu indicele de inflaţie precum şi dobânda legală calculată de la data scadentă până
la data efectuării plăţii şi a indemnizaţiei pentru concediul de odihnă pe anul 2017, actualizat cu
indicele de inflaţie precum şi dobânda legală calculată de la data scadentă până la data efectuării
plăţii.
A arătat că având în vedere faptul că în situaţia în care Legea nr. 188/1999 nu aduce nici o
lămurire, în vederea stabilirii în concret a “drepturilor salariale aferente perioadei de suspendare”
urmează a se face aplicarea prevederilor art. 117, care statuează: “dispoziţiile prezentei legi se
completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile,
administrative sau penale, după caz.”
A susținut că în acest caz, urmează a fi aplicabile prevederile art. 52 alin. (2) din Codul muncii,
care stabilesc: “în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) (salariatul a fost trimis în judecată pentru
fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti),
dacă se constată nevinovăţia celui în cauza, salariatul îşi reia activitatea anterioară şi se plăteşte, în
temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul şi
celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului”. În baza acestor prevederi,
funcţionarul public suspendat este îndreptăţit să primească: drepturile salariale nete, sporurile,
indemnizația de concediu, prime, bonusuri, contravaloarea tichetelor de vacanță/cadou, alte beneficii
cuvenite pe perioada suspendării raportului contractual de muncă. La acestea se adaugă sumele

368
rezultate din actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor băneşti cuvenite şi dobânda legală
aferentă, de la data la care aceste drepturi trebuiau achitate şi până la achitarea efectivă.
A invocat prevederile art. 86, art. 117 din Legea nr. 188/1999, art. 52, art. 159 şi art. 160 din
Legea nr. 53/2003, Codul muncii, şi art. 7 din Legea nr. 153/2017.
A considerat că se impune acordarea tuturor sporurilor pe care le-ar fi putut primi în calitatea
de funcţionar public şi nu numai cele incluse în salariul de bază cum în mod eronat a reţinut instanţa
de fond, sporul de noapte nefiind un spor ocazional, acesta fiind specificul funcţiei, respectiv un
program de lucru în ture de 12 h. cu 24 h. liber şi 12 h. cu 48 liber, în regim permanent şi aşa cum
prevede art. 125 alin. 1, 2, 3, 4 şi 5 din Legea nr. 53/2003 coroborat cu art. 126 lit. b, în Biroul vamal
cu flux continuu se lucrează în tura de noapte 12 h, îndeplinind astfel cele 3 h. prevăzute de Codul
muncii.
4. … a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat
de recurentul-reclamant ... împotriva sentinţei civile nr. 222/29.03.2019 pronunţată de Tribunalul …
în dosarul nr. 855/121/2018.
A motivat că reclamantul a formulat recurs, însă fără să-l motiveze în fapt şi în drept,
neaducând critici fundamentate, reiterând aceleaşi aspecte din cererea de chemare în judecată şi citând
o serie de articole din Legea nr. 188/1999 şi Legea nr. 53/2003.
A apreciat că în mod corect şi legal instanţa de fond a considerat că instituţia nu trebuia să-i
acorde recurentului-reclamant sporul de noapte aferent perioadei de suspendare calculat la salariul de
bază brut lunar de 7.376 lei şi indemnizaţia pentru concediul de odihnă pe anul 2017, pentru perioada
în care acesta a avut raportul de serviciu suspendat, respectiv 31 august 2016-29 noiembrie 2017.
A menţionat faptul că sporul de noapte, pe care reclamantul îl solicită a-i fi acordat pentru
perioada în care raportul de serviciu a fost suspendat, este reglementat la art. 126 lit. b) din Legea nr.
153/2003 privind Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în care se arată
că “salariaţii de noapte beneficiază [ ... ] b) de un spor pentru munca prestată în timpul nopţii de 25%
din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puţin 3 ore de noapte din timpul normal
de lucru”.
A considerat că în mod corect şi legal nu a fost calculat sporul de noapte pentru perioada în
care raportul de serviciu a fost suspendat, atât timp cât recurentul-reclamant a avut raportul de serviciu
suspendat în perioada 31 august 2016 - 29 noiembrie 2017, acesta nedesfăşurându-şi efectiv
activitatea pe timp de noapte la punctul de trecere a frontierei …
A susţinut că instanţa de fond în mod corect a apreciat în hotărârea recurată faptul că sporul
de noapte este un spor ocazional, care se acordă numai pentru munca prestată în timpul nopţii şi numai
dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puţin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru. Însă, atâta
timp cât recurentul-reclamant nu a prestat activitate în timpul nopţii pentru perioada cât a avut raportul
de serviciu suspendat, cererea acestuia de a i se acorda acest spor este fără temei.
Cu privire la indemnizaţia pentru concediul de odihnă pe anul 2017, pe care o solicită
recurentul-reclamant pentru perioada când raportul de serviciu a fost suspendat, a considerat că atât
timp cât recurentul-reclamant a avut raportul de serviciu suspendat în perioada 31 august 2016 - 29
noiembrie 2017 şi nu a efectuat concediul de odihnă în această perioadă, că în mod corect şi legal nu
a fost calculată indemnizaţia de concediu de odihnă pentru perioada în care raportul de serviciu a fost
suspendat. Atâta timp cât recurentul-reclamant nu a desfăşurat efectiv activitate în perioada de
suspendare, cererea acestuia de a i se acorda indemnizaţia de concediu de odihnă pentru perioada
suspendării nu are suport legal.

369
 5. … a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului promovat de ANAF
… împotriva sentinţei civile nr. 222/29.03.2019 pronunţată de Tribunalul …, în ceea ce priveşte
includerea în drepturile salariale cuvenite pentru perioada suspendării a sporului de frontieră de 20%
şi a sporului de condiţii deosebite de 15%, considerând că instanţa de fond le-a reţinut în mod corect.
A motivat că la data începerii suspendării, respectiv 31 august 2016, în Decizia 6373/2016 se
menţionează faptul că începând cu data de 01/08/20l6 beneficiază de un salariu de bază brut lunar de
7376 lei, iar prin Decizia 4688/29.11.2017 se precizează că beneficiază de un salariu de baza brut
lunar de 7376 lei.
A arătat că art. 86 din Legea nr. 188/1999 menţionează clar că în cazul achitării,
funcţionarului public îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare fără a se
face nici o menţiune suplimentară în sensul dacă au fost efectiv lucrate sau nu. Dacă instanţa ar reţine
ca fiind legală critica recurentei ANAF, atunci nu s-ar mai acorda funcţionarului nici o despăgubire
de natură salarială pentru că de fapt acesta nu a prestat nici o oră de activitate la instituţia respectivă,
fiind în această perioada suspendat.
A invocat prevederile art. 86 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, art. 52 alin. 2, art. 159 şi art. 160
din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, şi art. 7 din Legea nr. 153/2017.
6. Examinând hotărârea criticată în raport de criticile formulate de recurenţi şi dispoziţiile
legale incidente în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursurile sunt neîntemeiate şi se impune a fi
respinse, având în vedere următoarele considerente:
Astfel, aşa cum a arătat şi instanţa de fond, începând cu 1 ianuarie 2010, sporul de frontieră
și sporul pentru condiții deosebite de muncă au fost introduse în salariul de bază, în soldele funcțiilor
de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie
2009, iar anterior suspendării reclamantul a beneficiat de un salariu de bază brut lunar în cuantum de
7.376 lei, începând cu data de 01.08.2016, acordat prin Decizia 6373/22.11.2016.
Atât timp cât cele două sporuri, sporul de frontieră şi sporul de condiţii deosebite de muncă,
au fost incluse în salariul de bază, fiind recunoscut că reclamantul beneficia de aceste sporuri la data
suspendării de drept a raportului de serviciu, de aceste drepturi ar fi beneficiat reclamantul şi în
perioada de suspendare.
Prin urmare, în aplicarea prevederilor art. 86 alin. 3 din Legea nr. 188/1991, în forma în
vigoare la data emiterii deciziei de încetare a suspendării de drept a raportului de serviciu al
reclamantului, în mod corect a dispus instanţa de fond achitarea diferenței dintre drepturile salariale
calculate la un salariu de bază brut lunar de 7.376 lei și drepturile salariale ce au fost achitate calculate
la un salariu de bază brut lunar de 6.448 lei.
Referitor la dobânda legală şi indicele de inflaţie, având în vedere prevederile art. 166 alin. 4
din Legea nr. 53/2003, în mod corect a dispus instanţa de fond achitarea şi a dobânzii legale calculată
de la data de 18.12.2017 și până la data plății, suma urmând a fi actualizată cu indicele de inflație la
data plății.
Referitor la „drepturile salariale aferente perioadei de suspendare”, Curtea constată faptul că
dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii, invocate de recurentul-reclamant nu sunt aplicabile în
cauză deoarece cu privire la recurentul-reclamant nu s-a constatat nevinovăţia, ci s-a dispus
renunţarea la aplicarea pedepsei, conform art. 396 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 80 Cod
penal.
De asemenea, recurentul-reclamant nu avea un contract individual de muncă astfel că
drepturile salariale aferente perioadei de suspendare nu pot fi acordate în temeiul normelor şi
principiilor răspunderii civile contractuale.

370
 Cu privire la sporul de noapte, Curtea constată faptul că acest spor nu a fost inclus în salariul
de bază, putând fi acordat numai în situaţia în care reclamantul ar fi lucrat cel puțin 3 ore de noapte
din timpul normal de lucru.
Conform art. 126 din Legea nr. 153/2003 privind Codul muncii, „Salariaţii de noapte
beneficiază:
a) fie de program de lucru redus cu o oră faţă de durata normală a zilei de muncă, pentru
zilele în care efectuează cel puţin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea
salariului de bază;
b) fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopţii de 25% din salariul de bază, dacă
timpul astfel lucrat reprezintă cel puţin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.”
Prin urmare, acordarea acestui spor este alternativă cu reducerea programului de lucru şi
trebuie justificat în mod concret faptul că salariatul a efectuat cel puţin 3 ore de muncă de noapte,
nefiind suficient numai faptul că instituţia îşi desfăşoară activitatea permanent.
Cu privire la indemnizația de concediu de odihnă pentru perioada suspendării, potrivit art. 35
alin. 1 din Legea nr. 188/1991, funcţionarii publici au dreptul, în condiţiile legii, la concediu de
odihnă.
Concediu de odihnă reprezintă o formă a timpului de odihnă prin care se asigură salariaţilor
un timp liber în cursul unui an calendaristic, în scopul refacerii forţei de muncă, angajatorul fiind
obligat la plata unei indemnizaţii, în locul salariului pe care salariaţii l-ar fi primit.
Condiţiile de exercitare a dreptului la concediu de odihnă este reglementat de dispoziţiile art.
144-152 din Legea nr. 153/2003 privind Codul muncii.
Potrivit reglementărilor din Codul muncii, de esenţa concediului de odihnă este suspendarea
obligaţiei salariatului de a presta munca pe perioada respectivă, şi nu posibilitatea de a beneficia de o
dublă despăgubire pentru neefectuarea concediului de odihnă sau posibilitatea compensării în bani a
dreptului la concediu de odihnă neefectuat.
Prin urmare, aşa cum a arătat şi instanţa de fond, având în vedere că reclamantul nu a
desfășurat efectiv activitate în perioada de suspendare, cererea acestuia de a i se acorda indemnizația
de concediu pentru perioada suspendării nu are suport legal.
În plus, analizând Statul de plată întocmit conform Deciziei nr. 4688/29.11.2017 se constată
faptul că reclamantului i s-au plătit lunar drepturile salariale din perioada august 2016 - noiembrie
2017 şi prin urmare acordarea indemnizației de concediu ar însemna o dublare a veniturilor
corespunzătoare lunii în care i s-ar fi acordat concediu de odihnă.
Faţă de cele arătate mai sus, văzând şi art. 496 Noul Cod procedură civilă, urmează a respinge
recursurile de faţă cu consecinţa menţinerii sentinţei recurate.

371
10. Titlu: Anulare act administrativ privind imputarea sumelor încasate de secretarul unităţii
administrativ teritoriale cu titlu de indemnizaţie de doctor
Cuprins pe materii: Drept administrativ
Legislaţie relevantă: Legea nr. 153/2017, Legea nr. 188/1999
Rezumat: În urma controlului efectuat de Curtea de Conturi s-a reţinut că reclamanta care deţine
funcţia de secretar al U.A.T. a încasat nelegal indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor,
cu încălcarea disp. art. 14 alin. 4 din Legea nr. 153/2017.

Decizia nr.420/24.06.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Asupra cauzei de față, deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr.
522/20.12.2019 pronunțată de Tribunalul … în dosarul nr. 1132/91/2019, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 522/20.12.2019, Tribunalul … a admis acțiunea formulată de
reclamanta … - reprezentată de … în contradictoriu cu pârâta UAT …, a anulat Dispoziția primarului
comunei … nr. 156/10.06.2019 și a înlăturat obligația reclamantei de restituire a sumei imputate.
În motivarea sentinței, Tribunalul … a reținut următoarele: „Prin cererea înregistrată la nr.
1132/91/2019 reclamanta … prin … - președinte … a chemat în judecată pârâta UAT … pentru ca
prin hotărâre judecătorească să se anuleze Dispoziția primarului 156/10.06.2019.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin Dispoziția 156/10.06.2019 i s-a imputat
nelegal suma încasată cu titlu de indemnizație de doctor în cuantum de 8119 lei.
Dispoziția nu cuprinde motivele de fapt și de drept, în cauză nu s-a stabilit vinovăția sa, nu s-
a efectuat o cercetare administrativă și având în vedere dispozițiile art. 117 din Legea nr. 188/1999
nu se putea emite actul administrativ.
Pe de altă parte, reclamanta a invocat tardivitatea emiterii dispoziției întrucât aceasta a fost
emisă cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, iar
pentru perioada de referință operează Legea nr. 78/2018 privind exonerarea personalului plătit din
fondurile publice.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată
întrucât imputarea s-a făcut în baza Deciziei Curții de Conturi 8/3.05.2019.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Dispoziția primarului comunei … 156/10.06.2019, s-a aprobat imputarea de la
reclamanta … a sumei de 8119 lei reprezentând indemnizația de doctor încasată în perioada august
2018 – ianuarie 2019.
Împotriva dispoziției reclamanta a formulat contestație, prin adresa 53425/26.06.2019
comunicându-i-se respingerea, condiții în care a formulat prezenta acțiune.
Problema în discuție este dacă la emiterea actului s-au respectat dispozițiile legale în vigoare.
Reclamanta … este secretarul comunei … și în aceste condiții la data emiterii dispoziției îi
erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 în vigoare și Legii nr. 153/2017 în ce privește
salarizarea.
În urma auditului financiar pentru anul 2018 s-a constatat că reclamanta a încasat indemnizația
lunară pentru titlul științific de doctor, deși nivelul cumulat al veniturilor încasate a depășit
indemnizația viceprimarului, încălcându-se dispozițiile art. 11 alin. 4 din Legea nr. 153/2017.
În baza Deciziei Curții de Conturi 8/2019 s-a emis dispoziția contestată.

372
 Dincolo de faptul că motivele de fapt și de drept ale actului contestat se rezumă la decizia
Curții de Conturi și la indicarea textelor care conferă competența Primarului în emiterea deciziei,
dispoziția nu este emisă cu respectarea dispozițiilor art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999.
Potrivit art. 84 din Legea nr. 188/1999 răspunderea civilă a funcționarului public se angajează
pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit.
Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice se dispune prin emiterea de către
conducătorul autorității sau instituției publice a unei dispoziții de imputare în 30 zile de la constatarea
pagubei.
La 8.05.2019 Primăria … a luat cunoștință de pagubă, iar dispoziția a fost emisă peste
termenul de 30 zile, la 10.06.2019.
Pe fond, se constată că reclamanta este doctor în domeniul managementului din 2012 și
potrivit art. 14 din Legea nr. 153/2017 are dreptul la indemnizația pentru titlul științific de doctor,
suma neluându-se în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și
indemnizațiilor.
De altfel și prin HCL 59/19.07.2017 s-a consfințit acest drept.
Așa fiind, reclamanta are dreptul la încasarea indemnizației independent de cuantumul
indemnizației viceprimarului, imputarea sumei fiind nelegală.
Cum la emiterea dispoziției nu s-a respectat nici termenul prevăzut de art. 85 alin. 1 din Legea
nr. 188/1999, urmează ca în baza art. 18 din Legea 554/2004 să se admită acțiunea și să se anuleze
dispoziția, înlăturând pe cale de consecință obligația reclamantei de restituire a sumei imputate.”
II. Împotriva sentinței civile nr. 522/20.12.2019 pronunțată de Tribunalul … UAT … a
formulat recurs prin care a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței recurată.
În motivare a arătat că sentința civilă nr. 522/20.12.2019 a Tribunalului Vrancea este dată cu
încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 488 pct. 8 CPC) și că în mod nelegal instanța a reținut că
reclamanta are dreptul la indemnizația pentru titlul științific de doctor, independent de cuantumul
indemnizației viceprimarului.
A precizat că, conform art. 11 din Legea nr. 153/2017, pentru funcționarii publici și personalul
contractual din cadrul familiei ocupaționale «Administrație» din aparatul propriu al consiliilor
județene, primării și consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din
subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului
județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz, în urma consultării
organizației sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanților salariaților.
Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea
prevederilor art. 25. Nivelul veniturilor salariate se stabilește, în condițiile prevăzute la alin. (1) și (3),
fără a depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației
lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului
București, corespunzător nivelului de organizare.
A arătat că instanța de fond a reținut în mod eronat tardivitatea emiterii Dispoziției primarului
comunei … nr. 156/10.06.2019, învederând că din simplul calcul al termenului de 30 de zile, care
începe să curgă de la data de 08.05.2019, rezultă că acesta s-ar împlini în data de 08.06.2019, într-o
zi de sâmbătă, zi nelucrătoare.
Astfel, a concluzionat că emiterea Deciziei primarului nr. 156/10.06.2019 este făcută în
termen și dă dreptul la repararea pagubei produse Primăriei comunei … de către funcționarul public.
A considerat și că hotărârea este contradictorie (art. 488 pct. 6 CPC) deoarece instanța de fond
reține că reclamanta a încasat indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor, deși nivelul

373
cumulat al veniturilor încasate a depășit indemnizația viceprimarului, încălcându-se dispozițiile art.
11 alin. 4 din Legea 153/2017, ca în final să afirme că „reclamanta are dreptul la încasarea
indemnizației independent de cuantumul indemnizației viceprimarului”.
III. Intimata … a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A considerat sentința recurată ca fiind temeinică și legală deoarece este angajată a unității
pârâte în funcția publică de conducere de secretar comună și deține titlul științific de doctor, iar
potrivit fișei postului este funcționar public, desfășurându-și activitatea în domeniul pentru care
deține titlul de doctor.
A arătat că, în calitate de funcționar public de conducere, stabilirea salariului se face conform
art. 19 din Legea nr. 153/2017 nicidecum potrivit art. 11 deoarece nu face parte din aparatul propriu
al primarului, consiliului local sau alte instituții ori servicii din subordinea acestora.
A invocat dispozițiile art. 14 din Legea nr. 153/2017 privind drepturile salariale pentru
deținerea titlului științific de doctor, arătând că îndeplinește cumulativ condițiile legale de acordare,
respectiv deține titlul științific de doctor și își desfășoară activitatea în domeniul în care deține acest
titlu.
A învederat faptul că pârâta a emis Dispoziția contestată pentru suma de 8.119 lei în paralel
cu o altă dispoziție (nr. 157/2019) în sumă de 6.229 lei fără a i se da posibilitatea de a putea plăti, pe
cale amiabilă, prin angajament de plată, încălcându-i-se dreptul prevăzut de art. 254 alin. 3 din Codul
muncii, deoarece pârâta era limitată la recuperarea sumei ce nu depășea valoarea a 5 salarii minime
brute pe țară.
A motivat că actul contestat nu este motivat în fapt și în drept, și nu este detaliată suma
imputată pentru fiecare lună în parte, ceea ce i-ar fi permis să verifice și să compare calculele sale cu
cele de la contabilitate.
A arătat că motivarea unui act administrativ are două laturi esențiale respectiv: indicarea
textelor legale aplicabile situației precum și indicarea împrejurărilor de fapt pe baza cărora s-a reținut
aplicabilitatea acelor texte legale și a susținut că atât timp cât condiția de informare corectă nu s-a
îndeplinit, actul juridic nu produce efecte juridice asupra destinatarului, nu se nasc drepturi și obligații
juridice.
A considerat că sentința recurată este legală și temeinică și datorită faptului că Dispoziția nr.
156/10.06.2019 nu respectă dispozițiile legale privind condițiile de validitate care reglementează
încheierea actelor juridice civile prin nerespectarea unor norme ce ocrotesc un interes general, public
- art. 31 alin. 2 din Constituția României și art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii
Europene.
A susținut că nerespectarea condiției de formă cerută ad validitatem prevăzută de art. 254 alin.
3 din Codul muncii respectiv faptul că actul contestat nu cuprinde cuantumul răspunderii patrimoniale
ca urmare a unei analize obiective a cauzei, atrage inopozabilitatea actului contestat deoarece acesta
încalcă normele de ordine publică privind actele juridice.
A invocat inadmisibilitatea emiterii Dispoziției de imputare nr. 156/10.06.2019 raportat la
prevederile art. 117 din Legea nr. l88/1999 și art. 254 din Codul Muncii privind răspunderea
salariaților și a învederat că prin plata drepturilor salariale nu există vinovăție față de persoana sa, nu
a avut loc nici o cercetare administrativă pentru a se stabili vinovăția sa și întinderea prejudiciului, nu
s-a întocmit nici o Notă de constatare și evaluare a pagubei, nu s-a stabilit sub nici o formă legătura
de cauzalitate între fapta ilicită, persoana sa și prejudiciul imputat.
A argumentat că paguba materială imputată nu s-a produs din vina sa sau în legătură cu munca
sa, dreptul de stabilire a drepturilor salariale cuvenite revenind compartimentului financiar-

374
contabilitate, iar verificarea îndeplinirii condițiilor de acordare revenind structurii management
resurse-umane din cadrul unității pârâte.
A subliniat că actul administrativ contestat nu cuprinde motivele în fapt și în drept pentru care
i se impută suma respective, precum și faptul că suma imputată nu este explicitată pentru fiecare lună
în parte, conținând exprimări generale (tip standard), vagi și abstracte, nefiind de natură a oferi
posibilitatea unei orientări clare și precise asupra perioadei expuse și a unei analize a conduitei
descrisă ca nelegală.
A mai invocat tardivitatea emiterii Dispoziției de imputare nr. 156/10.06.2019 arătând că din
preambulul actului administrativ contestat coroborat cu prevederile din adresa UAT comuna … nr.
5239/12.06.2019 privind comunicarea Deciziei Curții de Conturi … nr. 8/2019, înaintată cu adresa
nr. dosar 550/5.4.2019 și înregistrată la unitatea pârâtă cu nr. 4105/08.05.2019, rezultă că a fost
depășit termenul legal și imperativ prevăzut de legiuitor pentru emiterea dispoziției de imputare.
A mai arătat că pentru perioada calculată a fost în vigoare și trebuia pusă în aplicare Legea nr.
78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fondurile publice de la plata unor sume
reprezentând venituri de natură salarială, considerând că suma imputată intra în mod direct sub
incidența Legii nr. 78/2018.
A mai susținut că nu s-a constituit nici o comisie de cercetare administrativă-patrimonială
pentru a stabili cuantumul sumelor imputate, vinovăția sa și legătura de cauzalitate, și că nu există
nici o sesizare împotriva sa și nici un act de sesizare de altă natură care să fi stat la baza emiterii
dispoziției atacate.
IV. Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, care se subsumează
dispozițiilor art. 488 pct. 8 C.proc.civ., Curtea constată că recursul este fondat avându-se în vedere
următoarele:
Referitor la tardivitatea emiterii Dispoziției nr. 156/10.06.2019, Curtea reține faptul că în mod
eronat a apreciat instanța de fond faptul că dispoziția a fost emisă peste termenul de 30 zile prevăzut
de art. 85 alin. 1 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Criticile recurentei privind calculul termenului de 30 zile sunt fondate în condițiile în care
termenul de 30 de zile calculat în conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. 1 pct. 2 Cod de procedură
civilă (când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul,
nici ziua când acesta se împlinește) a început să curgă de la data de 08.05.2019 (data înregistrării
Deciziei Camerei de Conturi …) și s-a împlinit în data de 08.06.2019, într-o zi de sâmbătă, zi
nelucrătoare.
Or, potrivit dispozițiilor art. 181 alin. 2 Cod de procedură civilă, „Când ultima zi a unui
termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care
urmează.”
Prin urmare, Dispoziția primarului comunei … nr. 156/10.06.2019 a fost emisă în termenul
legal.
Cu privire la motivarea Dispoziției nr. 156/10.06.2019, contrar susținerilor reclamantei,
Curtea apreciază faptul că dispoziția este motivată atât în fapt cât și în drept, arătându-se faptul că se
impută sumele reprezentând drepturi de natură salarială (indemnizație de doctor) acordate nelegal în
perioada iulie 2018 – ianuarie 2019, conforma Anexei la dispoziție.
Faptul că suma imputată nu este explicitată pentru fiecare lună nu este de natură să atragă
nulitatea Dispoziției nr. 156/10.06.2019, în condițiile în care este prevăzut dreptul de natură salarială
acordat lunar nelegal și perioada pentru care a fost calculată suma.

375
 Așa cum s-a arătat în Dispoziția nr. 156/10.06.2019, aceasta a avut în vedere Decizia nr.
8/2019 a Camerei de Conturi …, în care au fost constatate abaterile la categoria cheltuieli de personal
și unde s-a constat faptul că suma de 2.465 lei reprezentând venituri de natură salarială calculate
eronat și încasate în anul 2017 întrunesc condițiile exonerării de la plată potrivit Legii nr. 78/2018.
Prin urmare, susținerile reclamantei referitoare la faptul că trebuia pusă în aplicare Legea nr.
78/2018, privind exonerarea personalului plătit din fondurile publice de la plata unor sume
reprezentând venituri de natură salarială, nu sunt fondate.
Referitor la dispozițiile legale aplicabile salarizării reclamantei, Curtea constată că potrivit
Legii cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,
salarizarea secretarului unității administrativ-teritoriale se face potrivit dispozițiilor art. 11 și art. 19.
Așa cum a arătat și recurenta, potrivit art. 11 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 153/2017, „(1)
Pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale "Administrație"
din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale și din serviciile publice din
subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului
județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz, în urma consultării
organizației sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanților salariaților.
(2) Nomenclatorul funcțiilor necesare desfășurării activităților specifice fiecărei instituții sau
autorități a administrației publice locale, precum și ierarhia funcțiilor sunt prevăzute în anexa nr.
VIII cap. I lit. A pct. III și cap. II lit. A pct. IV.”
În Anexa nr. VIII, cap. I lit. A - Salarizarea funcționarilor publici, pct. III Nomenclatorul și
ierarhia funcțiilor publice din administrația publică locală este prevăzută funcția de conducere de
Secretar al unității administrativ-teritoriale.
În NOTA de la Anexa nr. VIII, cap. I lit. A pct. III se arată că „Salariul de bază individual al
administratorului public se stabilește de către primar, președintele consiliului județean sau primarul
general al municipiului București, în condițiile legii, în funcție de tipul unității administrativ-
teritoriale și de atribuțiile stabilite în fișa postului, între limite, astfel: limita minimă este nivelul
salariului de bază al secretarului unității administrativ-teritoriale, iar limita maximă este
indemnizația viceprimarului, a vicepreședintelui consiliului județean sau a viceprimarului
municipiului București, după caz.„
Prin urmare, nivelul salariului de bază al secretarului unității administrativ-teritoriale nu poate
depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar.
Potrivit art. 116 alin. 1 din Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001, în vigoare la data emiterii
Dispoziției nr. 156/10.06.2019, secretarul comunei este funcționar public de conducere, iar art. 77 din
Legea nr. 215/2001 prevede că „Primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale
și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă,
denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului
local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.”
Prin urmare, secretarul comunei, deși este funcționar public de conducere împreună cu
primarul și viceprimarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului
constituie primăria unității administrativ-teritoriale.
Susținerile reclamantei referitoare la faptul că stabilirea salariului său se face numai conform
art. 19 din Legea nr. 153/2017, deoarece nu face parte din aparatul propriu al primarului, consiliului
local sau altor instituții ori servicii din subordinea acestora, sunt nefondate în condițiile în care
secretarul comunei este funcționar public și face parte din primăria unității administrativ-teritoriale.

376
 Potrivit art. 84 din Legea nr. 188/1999, în vigoare la data emiterii Dispoziției nr.
156/10.06.2019, răspunderea civilă a funcționarului public se angajează pentru oricare dintre situațiile
prevăzute la lit. a), b) și c), respectiv: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității
sau instituției publice în care funcționează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-
au acordat necuvenit; c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de
comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Conform art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, repararea pagubelor aduse autorității sau
instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către
conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen
de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată.
Articolul 117 din Legea nr. l88/1999, invocat de intimată, care se referă la completarea
dispozițiilor legii cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile,
administrative sau penale, după caz, nu se aplică în situația în care aceste prevederi contravin
legislației specifice funcției publice.
În cauză, răspunderea civilă a funcționarului public este prevăzută expres de dispozițiile
legislației specifice funcției publice care sunt derogatorii de la prevederile art. 254 din Codul Muncii,
invocat de intimată.
Potrivit art. 11 alin. 4 din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice, nivelul veniturilor salariale pentru funcționarii publici și personalul contractual din
cadrul familiei ocupaționale “Administrație” din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și
consilii locale și din serviciile publice din subordinea acestora, se stabilește fără a depăși nivelul
indemnizației lunare a funcției de viceprimar.
Conform cu art. 7 lit. m) din Legea nr. 153/2017, „venitul salarial al personalului din sectorul
bugetar cuprinde salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, soldele de grad/salariile
gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de
încadrare, indemnizațiile lunare și, după caz, compensațiile, indemnizațiile, sporurile, majorările,
adaosurile, primele și premiile, precum și alte drepturi în bani și/sau în natură, corespunzătoare
fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.”
Potrivit Anexei IX lit. C pct. 27 din Legea nr. 153/2017, indemnizația lunară corespunzătoare
funcției de viceprimar comună (cu 3.001 până la 5.000 locuitori) are un coeficient de 3,50, același
coeficient cu cel stabilit pentru secretarul UAT prin HCL 57/19.07.2017, la care s-a adăugat și
indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor.
Prin urmare, în cauză, venitul salarial lunar al reclamantei a depășit nivelul indemnizației
lunare a funcției de viceprimar.
Pentru aceste considerente, în baza art. 496 alin. 2 C.proc.civ., va admite recursul, va casa
sentinţa recurată şi în rejudecare va respinge acțiunea ca nefondată.

377
11. Titlu: Anulare act administrativ
Cuprins pe materii: Drept administrativ
Legislaţie relevantă: Ordinul A.N.A.F. nr. 1443/2019, OUG nr. 86/2006
Rezumat: Consorţiu al practicienilor în insolvenţă a fost descalificat de către organul fiscal, în baza
art. 9 alin. 3 lit. a şi lit. d din Ordinul A.N.A.F. nr.1443/2019 deoarece ofertantul nu este inclus în
lista practicienilor în insolvenţă agreaţi de A.N.A.F. şi forma asociativă nu este înregistrată în
Registrul formula de organizare ţinut de V.N.P.I.R.

Decizia nr. 810/22.10.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului ... la data de 14.01.2020 sub nr. 67/113/2020,
reclamanta ... a chemat în judecată pe pârâta ... formulând contestaţie împotriva Deciziei nr.
35/21.11.2019 şi a Deciziei nr. 13/30.12.2019 şi solicitând anularea acestora.
Prin sentinţa civilă nr. 137/27.05.2020 instanţa de fond a admis acţiunea formulată de
reclamanta ..., reprezentată legal de asociat coordonator ..., în calitate de colaborator- coordonator al
Consorţiului format din ... şi ... în contradictoriu cu pârâtul ...
A dispus anularea Deciziei nr. 13/30.12.2019 privind soluţionarea plângerii prealabile şi a
Deciziei nr. 35/21.11.2019 emise de pârâtă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond – Tribunalul ... a reţinut următoarele:
„Prin decizia nr. 35/21.11.2019 privind rezultatul selecţie ofertantului pentru susţinerea
desemnării acestuia în procedura de insolvenţă a debitoarei ..., Consorţiul format din practicienii în
insolvenţă ... şi ... a fost descalificat cu motivarea că nu este înscris în lista practicienilor în insolvenţă
agreaţi de ANAF şi forma asociativă nu este înregistrată în Registrul formelor de organizare ţinut de
UNPIR conform art. 5 alin. 3 din OUG nr. 86/2006.
Împotriva acestei decizii, ..., în calitate de colaborator-coordonator al Consorţiului, a formulat
plângere prealabilă înregistrată la AJFP ..., plângere ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia
nr. 13/30.12.2019.
Potrivit art. 8 alin. 4 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în
insolvenţă republicat în Monitorul Oficial partea I nr. 724 din data de 03.09.2019: „Formele de
exercitare a profesiei se pot asocia liber, conform dreptului de liberă asociere, pentru gestionarea în
bune condiţii a procedurilor de insolvenţă, fără ca forma de asociere rezultată să fie înscrisa în
Tabloul UNPIR sau Registrul formelor de organizare."
Potrivit art. 1 lit. f din Ordinul ANAF nr. 1443/2019 poate avea calitatea de ofertant entitatea
care îşi desfăşoară activitatea sub una dintre următoarele forme de exercitare a profesiei de
practician în insolvenţă: cabinet individual, cabinete asociate, societăţi civile profesionale cu
răspundere limitată (SPRL), întreprindere profesională unipersonală cu răspundere limitată
(IPURL), precum şi consorţiul format prin acordul a două forme de exercitare a profesiei de practician
în insolvenţă.
Este adevărat că potrivit art. 9 alin. 3 lit. a din Ordinul ANAF nr. 1443/2019 Ofertele depuse
până la termenul prevăzut la art. 8 alin. (5) vor fi descalificate dacă nu conţin ori nu îndeplinesc
următoarele condiţii: a) ofertanţii nu sunt înscrişi în Lista practicienilor în insolvenţă agreaţi de
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, dar din dispoziţiile legale anterior menţionate rezultă că
poate fi ofertant consorţiul format prin acordul a două forme de exercitare a profesiei de practician în
insolvenţă, iar în cazul consorţiului nu este necesară înscrisa în Tabloul UNPIR sau în Registrul
formelor de organizare.

378
 Rezultă astfel că Consorţiul format din practicienii în insolvenţă ... şi ... îndeplineşte condiţia
prev. de art. art. 9 alin. 3 lit. a din Ordinul ANAF nr. 1443/2019, întrucât membrii acestuia, respectiv
... şi ..., sunt înscrişi în Registrul formelor de organizare cu nr. 0873 şi 0393.
Instanţa mai reţine că din certificatele de atestare fiscală depuse la dosarul cauzei rezultă că
membrii Consorţiului nu înregistrează obligaţii fiscale/bugetare restante.
Instanţa nu va reţine susţinerile pârâtei în sensul că dovada privind achitarea la zi a obligaţiilor
fiscale/bugetare trebuie să o facă consorţiul, întrucât această formă de asociere este permisă de lege
fără a fi necesară înscrierea în Tabloul UNPIR sau Registrul formelor de organizare şi fără a deveni
subiect de drept fiscal distinct.
Faţă de aceste considerente, instanţa va admite prezenta cerere şi va anula Decizia
nr.13/30.12.2019 privind soluţionarea plângerii prealabile şi a Deciziei nr.35/21.11.2019 emise de
pârâta ..., ca fiind nelegale”.
Împotriva sentinței civile nr. 137/27.05.2020 pronunțată de Tribunalul ..., a formulat recurs ...
prin ..., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare respingerea acțiunii
formulate de ..., în calitate de colaborator-coordonator al Consorțiului format din ... și ... , ca
nefondată.
În motivare a arătat că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază,
fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material - motive prevăzute la art. 488
alin.1 pct. 6) și pct. 8) NCPC.
A apreciat că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 425 alin. 1 lit. b) și art. 22 NCPC, făcând
o aplicare greșită a legii în raport de situația de fapt rezultată din actele dosarului și dispozițiile legale
aplicabile în materie, și că în considerentele sentinței recurată nu au fost precizate motivele de fapt și
de drept care au format convingerea instanței și pe care se întemeiază soluția pronunțată, precum și
motivele pentru care s-au admis sau au fost respinse apărările pârâților.
A considerat că sentința civilă apare astfel ca nemotivată, fiind pronunțată cu încălcarea
prevederilor art. 22 NCPC, în sensul că instanța nu a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a
preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea
corectă a legii în scopul pronunțării unei soluții temeinice și legale. Aceasta nu a arătat motivele de
fapt și de drept care i-au format convingerea, funcție de probele ce au fost administrate în cauză,
privind pronunțarea soluției de admitere a acțiunii reclamantului.
A susținut că sentința civilă nu conține răspunsuri precise la apărările formulate, pe baza
probelor administrate în cauză, a argumentelor și raționamentelor juridice, iar considerentele sentinței
nu sunt precise, necontradictorii și în concordanță cu faptele stabilite, nerespectarea acestor cerințe
echivalând cu o nemotivare, ceea ce a condus la pronunțarea unei soluții netemeinice, susceptibilă de
casare.
Cu privire la încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a
dispozițiilor art. 1 lit. f), art. 9 alin. 3 lit. a) și art. 9 alin. 3 lit. d) raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din
O.P.A.N.A.F nr. 1443/2019, a considerat că prima instanță a reținut în mod eronat faptul că atât timp
cât membrii Consorțiului format din ... și ... sunt înscriși individual în Lista practicienilor în insolvență
agreați de ANAF, nu este obligatorie înscrierea consorțiului participant la selecție în această Listă,
condiția nefiind impusă în mod expres de OPANAF nr. 1443/2019.
A argumentat că în mod eronat instanța de fond își fundamentează motivarea soluției de
admitere pe dispozițiile art. 5 alin. 3 din OUG nr. 86/2006, privind organizarea activității
practicienilor în insolvență, întrucât actul normativ în cauză vizează cadrul general de asociere a

379
practicienilor în insolvență și nu se circumscrie selecțiilor organizate de ANAF la care sunt aplicabile
dispozițiile derogatorii ale OPANAF nr. 1443/2019.
A arătat că instanța a nesocotit dispozițiile prevăzute în mod expres la art. 9 alin. (1) lit. c) din
OPANAF nr. 1443/2019 deoarece la oferta depusă de consorțiul format din ... și ... aflată la dosarul
cauzei, se regăsesc două adeverințe cu nr. 2965/15.11.2019 și nr. 2985/19.11.2019 eliberate de
UNPIR - Filiala ... distinct pentru fiecare din cele două entități ce formează consorțiul și nicidecum
pentru consorțiu (ofertant), adeverințe al căror conținut nu respectă dispozițiile exprese precitate, în
sensul că nu dovedesc faptul că forma ofertantului este înscrisă în evidențele UNPIR.
A susținut că în același sens sunt edictate și dispozițiile exprese ale art. 9 alin. (1) lit. d din
Ordin, potrivit cărora ofertantul trebuie să prezinte un certificat de atestare fiscală valabil la data
depunerii ofertei, emis de organul fiscal central competent, din care să rezulte că ofertantul nu
înregistrează obligații fiscale/bugetare restante.
A precizat că ofertantul nu a depus un certificat de atestare fiscală pentru consorțiu, ci două
certificate fiscale cu nr. 1618462/13.11.2019 și nr. 1618458/ 2.11.2019 ce atestă distinct pentru
fiecare din cele doua entități ale consorțiului, respectiv pentru ... și pentru ..., documente ce nu atestă
că ofertantul nu înregistrează obligații fiscale, nu există un certificat de atestare fiscală eliberat pe
numele consorțiului ofertant.
A argumentat că, în raport și de dispozițiile exprese ale art. 9 alin. 3 lit. c) și d), comisia de
selecție a ofertelor a procedat în mod corect și legal la descalificarea ofertantului denumit consorțiu,
atâta timp cât acesta nu a depus toate documentele și informațiile prevăzute expres de art. 9 alin. 1
din OPANAF nr. 1443/2019.
A considerat că prima instanță, prin sentința recurată, a nesocotit dispozițiile imperative ale
OPANAF nr. 1443/ 2019, limitându-se la o analiză trunchiată a reglementarilor din ordin, fără analiza
în ansamblu a acestora.
A precizat că A.J.F.P. ... - Comisia de selecție nu a contestat dreptul practicienilor în
insolvență de a se asocia sub diverse forme în vederea desfășurării activității, dar acordurile încheiate
între aceștia cu ocazia realizării acestor asocieri nu pot cuprinde obligații față de terți, cu atât mai
mult cu cât, condițiile de autorizare, respectiv de agreare sunt prevăzute de O.U.G nr. 86/2006, iar
regulile și procedura de selecție sunt aprobate prin act normativ, respectiv O.P.A.N.A.F. nr.
1443/2019. În situația în care legiuitorul ar fi dorit să reglementeze diferit posibilitatea ca formele
asociative de natura consorțiilor să participe la astfel de selecții fără ca aceste forme să fie ele însele
agreate, ar fi precizat expres în ordin în art. 9 alin. 3 lit. a) această excepție prin adăugarea sintagmei
„cu excepția consorțiilor”.
A subliniat că în ordinul care reglementează activitatea de selecție a practicienilor în
insolvență, legiuitorul folosește termenul „ofertant” în sarcina căruia sunt stabilite obligații cu privire
la actele doveditoare pe care trebuie să le prezinte comisiei, or, în cauza dedusă judecății ofertant =
consorțiu.
A menționat că adresa nr. 39545/29.11.2019 emisă de Direcția Generală Juridică din cadrul
A.N.A.F. a fost însușită de instanța de fond așa cum a fost interpretată defectuos de reclamantă, fără
a motiva și combate raționamentul logico-juridic privind motivele descalificării acesteia prin actul
administrativ contestat. În prima parte a adresei se arată că un consorțiu poate avea calitatea de
ofertant la procedura de selecție fără necesitatea agreării, întrucât dreptul de a participa la procedurile
de selecție nu poate fi îngrădit sau limitat, însă în teza a doua se precizează că dispozițiile ordinului
nici nu exclud, în mod expres, înscrierea pe lista practicienilor în insolvență agreați de către ANAF.

380
 A considerat că forma asociativă „Consorțiul format din ... și ...”, deși poate participa ca
ofertant la procedurile reglementate de OPANAF nr. 1443/2019, nu poate fi considerat ofertant agreat
de A.N.A.F.
A concluzionat că actul administrativ al Comisiei de selecție a practicienilor în insolvență de
la nivelul A.J.F.P. ..., prin care a fost stabilit rezultatul procedurii de selecție cu privire la desemnarea
unui practician în insolvență în funcția de administrator judiciar în dosarul nr. 2764/113/2019, având
ca obiect procedura insolvenței debitorului ... a fost emis cu respectarea dispozițiilor OPANAF nr.
1443/2019.
Intimata ..., în calitate de colaborator-coordonator al Consorțiului format din ... și ..., a
formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de recurenta-
pârâtă ... prin ...
A susținut că motivele de recurs sunt în deplină disonanță cu interpretarea prevederilor legale
invocate de recurentă însăși și chiar cu opinia emisă de către Direcția Generală Juridică din cadrul ...
(din cadrul căreia face parte și recurenta-pârâtă) prin adresa nr. 39545/29.11.2019.
A motivat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 4 din Statutul privind organizarea
și exercitarea profesiei de practician în insolvență, art. 1 lit. f) și art. 9 alin. 3 din Ordinul ANAF nr.
1443/2019.
Față de motivele de recurs a solicitat respingerea recursului, subliniind că recurenta-pârâtă
refuză să admită interpretarea legală a prevederilor invocate, reținute de instanța de fond, în
conformitate cu care o asociere fără personalitate juridică nu poate face dovada bonității sale fiscale
și nici pe cea a înscrierii pe orice listă de agreare întocmită de către un organ fiscal, cât timp
parcurgerea procedurii de agreare presupune însăși existența personalității juridice a entității.
A considerat că în mod complet absurd, recurenta, care admite, inclusiv în cererea de recurs,
că entitatea denumită consorțiu nu are personalitate juridică și nu contestă în nicio privință dispozițiile
art. 8 alin. 4 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență,
pretinde că decizia de descalificare a ofertei consorțiului pentru motivele arătate în deciziile atacate -
lipsa certificatului fiscal și lipsa dovezii agreării consorțiului de către ANAF - este una legală. A
admite un asemenea nonsens, ar presupune a admite încălcarea dreptului la liberă asociere al formelor
de organizare care profesează în domeniul insolvenței, deși acest drept este recunoscut prin Statutul
profesiei, ba chiar a accepta încălcarea dreptului la liberă asociere tuturor formelor de profesii
liberale, ipoteză care evident nu poate fi primită de către instanță.
A apreciat că este relevantă interpretarea de drept comun, în sensul prevederilor art. 1951 și
art. 1953 alin. 1 Cod civil, a asocierii între profesioniști.
A arătat că însuși emitentul Ordinului nr. 1443/2019 a avut în vedere interpretarea dată de
norma de drept comun asocierii libere între profesioniști, considerând modalitatea prin care aceștia
se pot asocia în forma consorțiului, fără ca acesta să dobândească personalitate juridică, sens în care
la Anexa 8 din ordin - Stabilirea criteriilor de punctare, se prevede că punctajul acordat în situația
ofertelor depuse de forme de organizare asociate în consorțiu se stabilește prin cumularea numărului
dosarelor, respectiv al personalului, acceptând astfel că un consorțiu nu are portofoliu profesional
propriu și nici angajați.
A invocat definiția dată de OPANAF nr. 1443/2019 noțiunii de „ofertant”, concluzionând că
din definiția dată prin chiar actul care stă la baza organizării procedurii de selecție rezultă că simplul
acord de voință al oricăror două forme de organizare a profesiei de practician în insolvență este
necesar și suficient pentru formarea consorțiului. Ordinul nu stabilește condiții de validitate ale
acordului de formare a consorțiului și privind funcționarea consorțiului mai presus de dispozițiile

381
comune regăsite în Statut, fapt care nu poate fi interpretat decât în defavoarea opiniei exprimate de
recurentă.
A susținut că din această definiție rezultă în mod neechivoc că forma de exercitare a profesiei
de practician în insolvență este proprie celor două forme care și-au dat acordul pentru formarea
consorțiului și nu este proprie entității formate prin acest acord. Dezvoltând acest raționament, rezultă
în mod evident că analiza îndeplinirii condițiilor de participare la procedura de selecție (conform art.
9 alin. 3 din Ordin) se face prin raportare la formele de exercitare a profesiei de practician în
insolvență aflate în acord - entități cu personalități juridice distincte, iar nu la consorțiu în sine.
A precizat că în mod nelegal recurenta interpretează dispozițiile ordinului stricto sensu,
omițând să ia în considerare faptul că OPANAF nr. 1443/2019 constituie cadrul legal pentru
procedurile de agreare și selecție a practicienilor în insolvență de către Agenția Națională de
Administrare Fiscală, iar nu pentru organizarea activității practicienilor în insolvență, sens în care
sunt relevante normele materiale cuprinse în O.U.G. nr. 86/2006 și în Statutul privind organizarea și
exercitarea profesiei de practician în insolvență.
Cu privire la adresa nr. 39545/29.11.2019, a invocat prevederile art. 9 alin. 1 Cod Civil și a
arătat că din interpretarea adresei nr. 39545/29.11.2019, rezultă în mod evident că: un consorțiu poate
avea calitatea de ofertant la procedura de selecție organizată de ANAF; Ordinul ANAF nr. 1443/2019
nu prevede obligația agreării unui consorțiu pentru a putea participa la procedura de selecție, dar nici
nu o exclude în mod expres; prevederile art. 8 alin. 4 din Statutul privind organizarea și exercitarea
profesiei de practician în insolvență, în conformitate cu care nu există obligația de a înregistra
consorțiul în Registrul Formelor de Organizare și nici în Tabloul UNPIR, constituie o regulă de la
care prevederile OPANAF nr. 1443/2019 nu derogă.
A subliniat că recurenta, deși contestă opinia susținută de către o structură centrală cu
competențe juridice din cadrul ANAF, totuși folosește o parte a acestei interpretări în susținerea
motivelor sale, respectiv în ceea ce privește lipsa dispozițiilor exprese de excludere a posibilității
înscrierii unui consorțiu pe Lista practicienilor în insolvență agreați.
A învederat că, strict în ceea ce privește condiția înscrierii unui consorțiu pe Lista
practicienilor agreați ANAF, aceasta este imposibil de realizat, întrucât o entitate fără personalitate
juridică nu poate întruni condițiile legale pentru înscrierea pe această listă, prin parcurgerea procedurii
prealabile de agreare - art. 4 alin. 2 din OPANAF nr. 1443/2019, întrucât consorțiul nu este înregistrat
în evidențele UNPIR, nu are identitate fiscală și nici nu este asigurat în nume propriu.
A invocat art. 1 lit. d) din Ordinul nr. 1443/2019 care definește agrearea practicienilor în
insolvență, considerând că este exclusă, chiar dacă în mod implicit, nu expres, posibilitatea
participării la procedura de agreare de către un consorțiu, care nu are calitatea de practician în
insolvență in personam, ci reprezintă doar o asociere de entități cu personalitate juridică proprie
fiecărui asociat, acestea participând în nume propriu la procedura de agreare.
A apreciat, din perspectiva condițiilor participării la procedura de selecție a practicienilor în
insolvență, condiția agreării reprezintă o obligație, nu un drept, că respectarea acesteia de către fiecare
dintre formele de exercitare a profesiei, asociate în consorțiu, este o condiție necesară și suficientă,
iar o interpretare în sensul extinderii acestei obligații și asupra consorțiului reprezintă o adăugare la
lege.
A concluzionat, că măsura dispusă prin deciziile organului fiscal în sensul descalificării ofertei
consorțiului pentru motivele prevăzute la art. 9 alin. 3 lit. a) și lit. d), raportat la art. 9 alin. 1 lit. c)
din Ordinul ANAF nr. 1443/2019, prin raportare la entitatea fără personalitate juridică, iar nu la
formele distincte de exercitare a profesiei, aflate în consorțiu, este una vădit nelegală, având în vedere

382
reglementările dreptului comun și pe cele administrative din Statutul profesiei, dar și opinia
interpretativă.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., Curtea constată
că susținerile recurentei nu sunt fondate, considerând că, din perspectiva dispozițiilor cuprinse la art.
488 pct. 6 C.proc.civ., coroborat cu cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ., hotărârea supusă
recursului îndeplinește rigorile legale privind motivarea sa adecvată, putând permite, astfel,
asigurarea garanțiilor procesuale privind accesul liber la justiție și exercitarea controlului ierarhic
superior în cauză.
Hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt și de drept, nu cuprinde motive contradictorii
sau străine de obiectul sau natura cauzei, instanța arătând motivele pentru care a admis acțiunea
formulată.
Examinând hotărârea criticată în raport de criticile formulate de recurentă-pârâtă care se
subsumează dispozițiilor art. 488 pct. 8 C.proc.civ., de apărările reclamantei și dispozițiile legale
incidente în cauză, Curtea o apreciază legală și temeinică, urmând a o menține ca atare.
În speță, prin Decizia nr. 35/21.11.2019, privind rezultatul selecției ofertantului pentru
susținerea desemnării acestuia în procedura de insolvență a debitoarei ..., emisă de DGRFP ..., oferta
depusă de Consorțiul Casa de Insolvență ... și ... a fost descalificată în baza art. 9 alin. 3 lit. a) și lit.
d), raportat la art. 9 alin. 1 lit. c) din Ordinul ANAF nr. 1443/2019, deoarece ofertantul nu este înscris
în lista practicienilor în insolvență agreați de ANAF și forma asociativă nu este înregistrată în
Registrul formelor de organizare ținut de UNPIR, conform art. 5 alin. (3) din OUG nr. 86/2006
privind organizarea activității practicienilor în insolvență.
Problema centrală a cauzei, ce face și obiectul criticilor din recurs, constă în interpretarea
dispozițiilor Ordinului ANAF nr. 1443/2019 în ceea ce privește agrearea și selecția unui consorțiu
format prin acordul a două forme de exercitare a profesiei de practician în insolvență, în condițiile în
care cele două forme de exercitare a profesiei de practician în insolvență care compun consorțiul sunt
deja agreate prin Decizia ANAF privind rezultatul procedurii de agreare și îndeplinesc fiecare separat
celelalte condiții de agreare și selecție.
Interpretarea legii civile se realizează în funcție de interpretarea oficială sau neoficială a legii
civile, în funcție de criteriul rezultatului interpretării (literală, extensivă și restrictivă) și în funcție de
criteriul metodei de interpretare folosite, respectiv: interpretare gramaticală, interpretare sistematică,
istorico-teleologică sau interpretare logică.
În cauză, dintre criteriile enunțate mai sus, prezintă relevanță interpretarea oficială și
interpretarea logică a dispozițiilor Ordinului ANAF nr. 1443/2019, privind procedurile de agreare și
selecție a practicienilor în insolvență de către ANAF.
În ceea ce privește interpretarea logică a legii civile în doctrină și în practică au fost reținute
următoarele reguli:
- excepția este de strictă interpretare și aplicare – exceptio est strictissimae
interpretationis;
- unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă – ubi lex non distinguit,
nec nos distinguere debemus;
- legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei și nu în sensul neaplicării – actus
interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat.
Procedând la o interpretare logică a dispozițiilor Ordinului ANAF nr. 1443/2019, Curtea
constată faptul că, deși un consorțiu format prin acordul a două forme de exercitare a profesiei de
practician în insolvență este considerat ofertant, acesta nu poate fi declarat agreat și selectat decât

383
dacă documentația de participare la procedura de agreare și la procedura de selecție se referă la cele
două forme de exercitare a profesiei de practician în insolvență, iar analiza documentațiilor depuse se
realizează pentru cele două forme de exercitare a profesiei de practician în insolvență și nu pentru
consorțiu.
Astfel, pornind de la legislația aplicabilă practicienilor în insolvență este necesar a se face
distincția între formele de exercitare a profesiei de practician în insolvență și asocierea liberă a
formelor de exercitare a profesiei, deoarece numai în prima situație este necesară înregistrarea în
Tabloul UNPIR sau Registrul formelor de organizare.
Potrivit art. 4 și art. 5 din Ordonanță de urgență nr. 86/2006, privind organizarea activității
practicienilor în insolvență, și art. 8 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de
practician în insolvență, profesia de practician în insolvență poate fi exercitată în următoarele forme:
a) cabinete individuale, denumite CI;
b) cabinete asociate, denumite CA;
c) societate civilă profesională cu răspundere limitată, denumită SPRL;
d) întreprindere profesională unipersonală cu răspundere limitată, denumită IPURL.
De asemenea, așa cum a reținut și instanța de fond, conform art. 8 alin. 4 din Statutul privind
organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, formele de exercitare a profesiei se
pot asocia liber, conform dreptului de liberă asociere, pentru gestionarea în bune condiții a
procedurilor de insolvență, fără ca forma de asociere rezultată să fie înscrisă în Tabloul UNPIR sau
Registrul formelor de organizare.
Prin urmare, consorțiul format prin acordul de asociere a două forme de exercitare a profesiei
de practician în insolvență nu poate fi încadrat ca fiind o formă de exercitare a profesiei de practician
în insolvență în sensul art. 4 și 5 din Ordonanță de urgență nr. 86/2006, privind organizarea activității
practicienilor în insolvență, și nici nu este înscris în Tabloul UNPIR sau Registrul formelor de
organizare.
Pe de altă parte art. 1 lit. d și lit. f din Ordinul ANAF nr. 1443/2019, privind procedurile de
agreare și selecție a practicienilor în insolvență de către ANAF, prevăd: „În înțelesul prezentului
ordin, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
d) agrearea practicienilor în insolvență - activitatea realizată de Comisia de agreare
pentru verificarea ofertelor depuse de practicienii în insolvență, privind îndeplinirea condițiilor
prevăzute de prezentul ordin;
f) ofertant - entitatea care își desfășoară activitatea sub una dintre următoarele forme
de exercitare a profesiei de practician în insolvență: cabinet individual, cabinete asociate, societăți
civile profesionale cu răspundere limitată (SPRL), întreprindere profesională unipersonală cu
răspundere limitată (IPURL), precum și consorțiul format prin acordul a două forme de exercitare a
profesiei de practician în insolvență;”
Astfel, încă din partea explicativă a Ordinului ANAF nr. 1443/2019, se creează o necorelare
a termenilor folosiți în cuprinsul procedurilor de agreare și selecție a practicienilor în insolvență de
către ANAF.
În timp ce agrearea practicienilor în insolvență este definită ca fiind activitatea realizată de
Comisia de agreare pentru verificarea ofertelor depuse de practicienii în insolvență, ofertant poate fi
nu numai un practician în insolvență, ci și o asociere a formelor de exercitare a profesiei.
Ordinul ANAF nr. 1443/2019 se referă la procedurile de agreare și selecție a practicienilor în
insolvență de către ANAF, însă practicienii în insolvență nu pot fi organizați decât în formele
prevăzute de art. 4 și 5 din Ordonanță de urgență nr. 86/2006, respectiv: CI, CA, SPRL sau IPURL.

384
 Altfel spus, deși Ordinul ANAF nr. 1443/2019 recunoaște calitatea de ofertant și consorțiului
format prin acordul a două forme de exercitare a profesiei de practician în insolvență, acesta nu poate
fi considerat ca fiind o formă de exercitare a profesiei de practician în insolvență în sensul reglementat
de art. 4 și 5 din Ordonanță de urgență nr. 86/2006, privind organizarea activității practicienilor în
insolvență.
În Capitolul II din Ordinul ANAF nr. 1443/2019, care are denumirea marginală „Procedura
de agreare de către ANAF a practicienilor în insolvență”, se folosește atât termenul „ofertanți”, cât
și termenul „practicienii în insolvență”, deși consorțiul nu constituie o formă de exercitare a profesiei
de practician în insolvență în sensul dispozițiilor art. 4 și art. 5 din Ordonanță de urgență nr. 86/2006,
iar activitatea de agreare se realizează prin verificarea ofertelor depuse de practicienii în insolvență,
conform definiției de la art. 1 lit. d).
Astfel, la art. 4 alin. 1 din Ordinul ANAF nr. 1443/2019, se arată că „Documentația de
participare la procedura de agreare se depune de către ofertanți...”, la art. 5 se arată că ofertanții
vor fi agreați, descalificați sau respinși, în timp ce art. 6 alin. 4 din Ordinul ANAF nr. 1443/2019, se
referă la lista practicienilor în insolvență agreați, descalificați sau respinși în cadrul procedurii de
agreare, iar art. 7 alin. 1 se referă la procedura de selecție a practicienilor în insolvență agreați.
Cu privire la documentația de participare la procedura de agreare și la procedura de selecție,
Ordinul ANAF nr. 1443/2019 prevede că ofertanții (inclusiv consorțiul) trebuie să depună un act
justificativ eliberat de UNPIR din care să rezulte că forma (ofertantului) de exercitare a profesiei de
practician în insolvență este înscrisă în evidențele UNPIR, potrivit art. 4 alin. 2 lit. b și art. 9 alin. 1
lit. c) din Ordinul ANAF nr. 1443/2019.
Or, așa cum s-a arătat mai sus, consorțiul în sine, format prin acordul de asociere a două forme
de exercitare a profesiei de practician în insolvență, nu este înscris în Tabloul UNPIR sau Registrul
formelor de organizare și prin urmare acesta nu poate depune vreun act justificativ eliberat de UNPIR
din care să rezulte forma ofertantului de exercitare a profesiei de practician în insolvență.
Prin urmare, având în vedere că legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei și nu în
sensul neaplicării, rezultă că un ofertant - consorțiu format prin acordul a două forme de exercitare a
profesiei de practician în insolvență, poate fi declarat agreat și selectat numai dacă documentația de
participare la procedura de agreare și la procedura de selecție se referă la cele două forme de exercitare
a profesiei de practician în insolvență aflate în acord (CI, CA, SPRL sau IPURL), iar analiza
documentațiilor depuse se realizează pentru cele două forme de exercitare a profesiei de practician în
insolvență și nu pentru consorțiu în sine.
În același sens, așa cum a arătat și reclamanta, în Anexa nr. 8 la Ordinul ANAF nr. 1443/2019,
privind Stabilirea criteriilor de punctare, se prevede că în situația consorțiului, personalul și numărul
dosarelor va fi calculat prin cumulare, ceea ce conduce la concluzia că analiza documentațiilor pentru
un consorțiu se realizează prin raportare la cele două forme de exercitare a profesiei de practician în
insolvență și nu pentru consorțiu în sine.
Recurenta a interpretat dispozițiile Ordinului ANAF nr. 1443/2019, aplicând principiul „unde
legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă” și a pus semnul egal între ofertant și
consorțiu, fără a avea în vedere faptul că prin această interpretare un consorțiu în sine nu poate fi nici
agreat și nici selectat pentru susținerea desemnării în procedurile de insolvență deschise pentru
contribuabilii pe care îi administrează ANAF și unitățile sale teritoriale, așa cum s-a dovedit în cauza
de față.
Este evident faptul că o dispoziție legală a cărei interpretarea presupune punerea în
opoziție a două principii nu este în acord cu normele de tehnică legislativă și creează reale dificultăți

385
de interpretare atât pentru autoritățile care aplică în mod direct prevederile legale, cât și pentru cei
cărora li se adresează.
Pe de altă parte, așa cum a reținut și instanța de fond, ANAF – Direcția Generală Juridică, prin
adresa nr. 39545/29.11.2019 a făcut o interpretare oficială a dispozițiilor Ordinului ANAF nr.
1443/2019, în sensul că un consorțiu poate avea calitatea de ofertant la procedura de selecție
organizată de ANAF și că dispozițiile Ordinului ANAF nr. 1443/2019 nu prevăd necesitatea agreării
unui consorțiu pentru a putea participa la procedura de selecție, interpretare care este în acord cu cele
arătate mai sus.
Având în vedere că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, iar prima instanță a
identificat, interpretat și aplicat în mod corect normele de drept incidente în cauză, în temeiul art. 496
Noul Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul de față cu consecința menținerii sentinței
recurată.

12. Titlu: Anulare act administrativ

Cuprins pe materii: Drept administrativ
Legislaţie relevantă: Legea nr. 273/2004, H.G. nr. 579/2016
Rezumat: Reclamantul a solicitat acordarea indemnizaţiei aferente concediului de acomodare.
Modul de calcul al termenului de 90 de zile pentru formularea cererii, conform disp.art.47 alin.4 din
Legea nr.273/2004 şi art.67 din H.G. nr. 579/2016 pentru aprobarea Normelor Metodologice de
aplicare a Legii nr. 273/2004.

Decizia nr. 843/29.10.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Asupra cauzei de față, deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr.
810/20.12.2019 pronunțată de Tribunalul ... în dosarul nr. 2191/121/2019, constată următoarele:
1. Prin sentința civilă nr. 810/20.12.2019, Tribunalul ... a respins ca nefondată acțiunea
formulată de reclamantul ... în contradictoriu cu pârâta ...
În motivarea sentinței, Tribunalul ... a reținut următoarele: „Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului ... - secția de contencios administrativ-fiscal sub nr. 2191/121/2019, reclamantul ..., în
contradictoriu cu pârâta ..., a solicitat anularea deciziei nr. 75/2.04.2019 privind soluția de respingere
a cererii de acordare a dreptului la indemnizația aferentă concediului de acomodare, precum și a
deciziei nr. 1256/22.04.2019, respectiv obligarea la soluționarea favorabilă a cererii de acordare a
dreptului la indemnizația aferentă concediului de acomodare cu începere de la data depunerii cererii.
A solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 1015/06.11.2018,
pronunțată de Tribunalul ..., s-a dispus încredințarea în vederea adopției pentru o perioadă de 90 de
zile a minorului ... la familia ... La data de 8 noiembrie 2018, s-a procedat la mutarea în fapt a
minorului la domiciliul reclamantului. La data de 28 februarie 2019, prin sentința civilă nr. 208/2019,

386
Tribunalul ... a dispus admiterea cererii de încuviințare a adopției formulată de către reclamantul din
prezenta cauză, soluția ce a rămas definitivă la data de 21 martie 2019.
Precizează reclamantul că la data de 26 februarie 2019, a formulat cerere prin care a solicitat
acordarea indemnizației aferente concediului de acomodare în cuantum de 1.700 de lei pe lună, însă
prin decizia nr. 75/2.04.2019 s-a dispus respingerea acordării dreptului la indemnizația aferentă
concediului de acomodare, în cuantum de 1.700 lei lunar, în calitate de persoană îndreptățită pentru
copilul ..., cu motivarea că cererea a fost depusă cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, de 90
de zile.
Reclamantul susține că în cadrul deciziei contestate nu se menționează care dispoziții prevăd
acest termen de 90 de zile, precum și modalitatea de calcul a acestuia prin raportare la elementele
concrete ale dosarului depus la AJPIS, astfel că în opinia sa, actul administrativ emis nu îndeplinește
cerința motivării, nefiind posibilă formularea de critici față de acesta. Mai arată că la data de 12 aprilie
2019 a formulat contestație împotriva acestei decizii prin care a arătat că actul administrativ atacat nu
este motivat în fapt și în drept, precum și că termenul de 90 de zile nu începe să curgă de la momentul
indicat în cadrul deciziei nr. 75/2.04.2019.
Susține că prin decizia nr. 1256 din 22 aprilie 2019, comunicată la data de 25 aprilie 2019,
pârâta i-a respins contestația, arătând că nu a fost respectat termenul de 90 de zile pentru formularea
cererii de acordare a indemnizației. În justificarea acestei soluții, AJPIS a invocat dispozițiile art. 50
din Legea nr. 273/2004, precum și dispozițiile art. 67 din HG nr. 579/2016 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, pentru modificarea și
completarea HG nr. 233/2012.
Reclamantul apreciază că cele două decizii contestate sunt nelegale întrucât au fost
interpretate greșit dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 273/2004 și dispozițiile art. 67 alin. 3 și
alin. 4 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004, reținute de AJPIS.
Astfel, la art. 67 alin. 3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind
procedura adopției (HG nr. 579/2016) se prevede: “Pentru acordarea indemnizației lunare aferente
concediului de acomodare, cererea și documentele justificative prevăzute la alin. 1 și 2 se depun în
termen de 10 zile lucrătoare de la data la care a fost pusă în executare hotărârea judecătorească de
încredințare în vederea adopției și se înregistrează la agenția pentru plăți și inspecție socială județeană
...”, iar art. 47 alin. 4 din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției prevede: ”Cererea de
încuviințare a adopției adresată instanței de judecată prelungește de drept perioada de încredințare
până la soluționarea cererii prin hotărâre judecătorească definitivă. Pe această perioadă, dispozițiile
alin. 1 se aplică în mod corespunzător.”
La art. 44 alin. 3 se prevede: “Hotărârile prin care se soluționează cererile de încredințare în
vederea adopției sunt executorii de la data pronunțării.”
În opinia sa, soluția adoptată de către pârâtă este cu totul surprinzătoare având în vedere faptul
că există deja un răspuns dat de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale cu privire la momentul
până la care se poate solicita acordarea indemnizației. În acest sens reclamantul solicită a se avea în
vedere materialul atașat prezentei cereri în anulare, material descărcat de pe site-ul Ministerului
Muncii și Justiției Sociale, respectiv de pe
link:http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Familie/ANPDCA/Precizari – concediu -
acomodare.pdf.
Întrebarea nr. 2: Dacă familia adoptatoare se află în perioada de încredințare în vederea
adopției prelungită de drept poate beneficia de concediu de acomodare și de indemnizația aferentă.
Dacă da, pe ce perioadă poate beneficia?

387
 Răspuns: „Potrivit prevederilor art.50 din Legea nr.273/2004, republicată, concediul de
acomodare are o perioadă de maximum 1 an și include și perioada de încredințare în vederea adopției
...”
Întrebarea nr. 3: “Concediul de acomodare încetează dacă a fost încuviințată adopția?”
Răspuns: „Menționăm că, potrivit legislației în vigoare în materia adopției, concediul de
acomodare (reglementat la art. 50 alin. 1 din Legea nr. 273/2004, republicată) poate avea o durată de
maximum 1 an, în el fiind inclusă și perioada de încredințare a copilului în vederea adopției. Voința
legiuitorului, exprimată fără echivoc în norma legală a fost aceea că, începând cu perioada de
încredințare în vederea adopției - IVA (și nu exclusiv în perioada de IVA) adoptatorii să poată
beneficia de acest concediu, în scopul acomodării/adaptării copilului la noul său mediu de viață.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca acest concediu să se acorde în mod exclusiv/doar pe perioada
IVA, s-ar fi menționat expres acest fapt în norma juridică. Într-o atare situație, în mod evident textul
de lege nu ar mai fi conținut sintagma „care include și...”, ci ar fi menționat în mod direct faptul că
acest concediu se acordă doar pe perioada IVA. Astfel, concediul de acomodare începe în perioada
de IVA, (deci trebuie solicitat după punerea în executare a hotărârii de IVA și până la rămânerea
definitivă a sentinței de încuviințare a adopției) și continuă până la împlinirea termenului maxim legal
(1 an) ori până la împlinirea termenului pentru care a fost acordat (în cazul în care adoptatorul a
solicitat un concediu mai mic de 365 de zile). Astfel, început în perioada de IVA, concediul continuă
și după încuviințarea adopției, respectiv în perioada de monitorizare post adopție (acestea fiind
celelalte etape firești ale procedurii de adopție, incluse-conform normei legale-în concediul de
acomodare). De asemenea precizăm și faptul că, la art. 51 din actul normativ menționat mai sus sunt
enumerate în mod expres/limitativ (și nu exhaustiv) condițiile de încetare a concediului de
acomodare, iar încuviințarea adopției nu reprezintă una dintre condițiile de încetare enumerată de
legiuitor în articolul anterior invocat.
Întrebarea nr. 4: „Până în ce etapă a adopției poate solicita familia concediul de acomodare?
(În orice moment în decursul unui an de la data încredințării sau cererea poate fi depusă și după
încuviințarea adopției ?)”
Răspuns: „Concediul de acomodare poate fi solicitat până la data rămânerii definitive a
sentinței de încuviințare a adopției (conform interpretării coroborate a art. 50 și art. 47 alin. 4 din
Legea nr. 273/2004, republicată).”
Apreciază reclamantul că din moment ce concediul de acomodare poate fi solicitat oricând
până la momentul rămânerii definitive a sentinței de încuviințare, implicit și indemnizația urmează a
fi obținută în aceleași condiții. Susține că în speță, cererea privind concediul de acomodare și acordare
a indemnizației a fost depusă înainte de momentul la care a rămas definitivă sentința de încuviințare
a adopției, respectiv cererea a fost înregistrată la data de 26 februarie 2019, iar soluția a rămas
definitivă la data de 21 martie 2019.
În drept a invocat prevederile Legii nr. 273/2004, Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004 și Noul Cod de procedură civilă.
În susținerea acțiunii, reclamantul a depus înscrisuri și extras din legea privind procedura
adopției.
Pârâta ... a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,
arătând că prin sentința civila nr. 1015/06.11.2018 a Tribunalului ... s-a dispus încredințarea în
vederea adopției pentru o perioada de 90 de zile a minorului ... la familia atestată în vederea adopției,
... și ... La data de 08.11.2018, în baza art. 59 alin. 3 din Hotărârea nr. 579/2016 s-a procedat la

388
mutarea efectivă a copilului ... la familia ... și ..., fapt atestat prin procesul verbal nr.
1427/BAP/08.11.2018.
În perioada 21.05.2018 - 08.01.2019 reclamantul a beneficiat de prevederile Legii nr. 76/2002
(indemnizație de șomaj). Întrucât la data încredințării în vederea adopției nu realiza venituri supuse
impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, acesta nu îndeplinea
condițiile prevăzute la art. 50 pentru a beneficia de concediu de acomodare și indemnizația aferentă
acestuia.
La data de 7.01.2019, la aproximativ 2 luni după mutarea copilului în familie, ... încheie
contract de muncă cu angajatorul ...; prin Decizia nr. 362/26.02.2019 se suspendă contractul
individual de muncă pe o perioadă de 1 an, începând cu 27.02.2019, în temeiul art. 51 lit. g din Codul
muncii (concediu de acomodare).
Se mai arată că la data de 26.02.2019 prin cererea nr. 6135, reclamantul solicită acordarea
indemnizației lunare pe perioada concediului de acomodare, iar prin adresa nr. 6163/26.02.2019 se
solicita avizul ANPIS raportat la cererea depusă de contestator.
Prin adresa nr. 5102/26.03.2019 ANPIS apreciază că reclamantul nu poate beneficia de
indemnizație lunară aferenta concediului de acomodare, astfel că prin decizia nr. 75/04.02.2019 s-a
dispus respingerea acordării dreptului la indemnizație.
Pârâta precizează că în raport de disp. art. 50 din Legea nr. 273/2004 și ale art. 67 din HG nr.
579/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind
procedura adopției, pentru modificarea și completarea HG nr. 233/2012, indemnizația aferentă
concediului de acomodare nu reprezintă un drept ori un beneficiu social acordat copilului, ci are rolul
de a înlocui veniturile salariale pe care adoptatorul nu le mai primește în perioada în care se afla în
concediu de acomodare. Voința legiuitorului, exprimată fără echivoc în norma legală a fost aceea ca,
începând cu perioada de încredințare în vederea adopției, adoptatorii să poată beneficia de acest
concediu, în scopul acomodării/adaptării copilului la noul său mediu de viață. De asemenea, din
aceleași prevederi legale reiese că cererea pentru acordarea indemnizației lunare aferente concediului
de acomodare se poate depune cel mai târziu până la împlinirea termenului pentru care a fost dispusă
încredințarea în vederea adopției, respectiv 90 de zile.
Aceste 90 de zile se calculează de la data mutării efective a copilului la domiciliul
adoptatorului/familiei adoptatoare (art. 59 alin. 2 din HG nr. 579/2016), în speță de la data de
08.11.2018.
S-a arătat că întrucât adoptatorul ... a depus cererea pentru acordarea indemnizației lunare
aferente concediului de acomodare la data de 27.02.2019, adică după împlinirea termenului de 90 de
zile, în mod corect prin decizia contestată s-a dispus respingerea cererii.
În subsidiar, pârâta a apreciat că reclamantul nu este îndreptățit la acordarea indemnizației nici
pe fondul cauzei întrucât la data încuviințării adopției nu realiza venituri salariale, condiție impusă
art. 50 din lege.
În drept a invocat Codul de procedură civilă, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 273/2004 și HG
nr. 579/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind
procedura adopției.
În apărare, pârâta a depus documentația care a stat la baza emiterii deciziilor contestate.
Ambele părți au depus concluzii scrise.
Din analiza și coroborarea întregului material probator administrat în cauză, tribunalul
constată următoarele:

389
 Prin sentința civilă nr. 1015/06.11.2018 a Tribunalului ..., pronunțată în dosarul nr.
3287/121/2018, s-a dispus încredințarea în vederea adopției pentru o perioada de 90 de zile a
minorului ... la familia atestată în vederea adopției, ... şi ..., domiciliul minorului fiind stabilit pe
perioada încredințării în vederea adopției la familia ... și ...
În baza sentinței civile executorii sus menționate, la data de 08.11.2018, potrivit art. 59 alin.
3 din Hotărârea nr. 579/2016 – normele metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind
procedura adopției, s-a procedat la mutarea efectivă a copilului ... la familia potențial adoptatoare ...
și ..., fapt atestat prin procesul verbal nr. 1427/BAP/08.11.2018.
Din adeverința nr. 235/26.02.2020 emisă de Ministerul Muncii și Justiției Sociale rezultă că
în perioada 21.05.2018 - 08.01.2019 reclamantul a beneficiat de prevederile Legii nr. 76/2002
(indemnizație de șomaj).
Tribunalul constată că la data de 06.11.2018 (data încredințării în vederea adopției)
reclamantul nu realiza venituri supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015
privind Codul fiscal, astfel că acesta nu îndeplinea condițiile prevăzute la art. 50 din Legea nr.
273/2004 pentru a beneficia de concediu de acomodare și indemnizația aferentă acestuia.
Din înscrisul aflat la dosar rezultă că la data de 07.01.2019 (după aproximativ două luni de la
mutarea copilului în familia sa), reclamantul a încheiat un contract individual de muncă cu ... pentru
o perioadă nedeterminată, salariatul urmând să înceapă activitatea la data de 08.01.2019, iar potrivit
adeverinței de venit nr. 68/25.02.2019, reclamantul a lucrat, realizând venituri în lunile ianuarie și
februarie 2019.
Prin decizia nr. 362 din 26.02.2019 emisă de societatea angajatoare, contractul individual de
muncă a fost suspendat pe o perioadă de 1 an, începând cu data de 27.02.2019, în temeiul art. 51 lit.
g din Codul muncii (concediu de acomodare).
La data de 26.02.2019 reclamantul s-a adresat APIS a județului ... cu o cerere pentru acordarea
indemnizației pe perioada concediului de acomodare, cerere înregistrată sub nr. 6135/2019.
Prin adresa nr. 6163/26.02.2019 AJPIS .... solicită avizul ANPIS, iar prin adresa nr.
5102/S.J.C./26.03.2019 această autoritate apreciază că reclamantul nu mai poate beneficia de
indemnizația lunară aferentă concediului de acomodare întrucât a depus cererea pentru acordarea
dreptului cu nerespectarea termenului prevăzut de lege.
Prin decizia nr. 75/04.02.2019 AJPIS ... a respins cererea de acordare a dreptului la
indemnizație aferentă concediului de acomodare în cuantum de 1.700 lei formulată de reclamant,
motivat de faptul că acesta a depus cererea cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, de 90 de
zile.
Această decizie a fost emisă în baza prevederilor OUG nr. 113/2011, ale HG nr. 151/2012, ale
Legii nr. 273/21.06.2004, a art. I pct. 35 din Legea nr. 57/11.04.2016 și a Normelor metodologice de
aplicare a Legii nr. 273/2004.
Împotriva deciziei nr. 75/2019 reclamantul a formulat contestație în termen legal, solicitând
revocarea acesteia, contestație ce a fost respinsă prin decizia nr. 1256/22.04.2019.
Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 273/2004 „adoptatorul sau, opțional, oricare dintre soții
familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii
nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, din activități salariale și
asimilate acestora sau, după caz, activități independente sau activități agricole, denumit în continuare
persoană îndreptățită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum un an,
care include și perioada încredințării copilului în vederea adopției, precum și de o indemnizație
lunară, raportată la indicatorul social de referință, în cuantum de 3,4 ISR”.

390
 Alin. 2 al aceluiași articol prevede „concediul și indemnizația prevăzute la alin. 1 se acordă
pe baza cererii persoanei îndreptățite, la care se anexează certificatul de grefă în baza căruia se execută
hotărârea judecătorească de încredințare în vederea adopției, documentul care atestă mutarea
copilului la adoptator/familia adoptatoare, înregistrat la direcția în a cărei rază administrativ-
teritorială a fost protejat copilul, precum și dovada intrării efective în concediu sau a suspendării
activității. Cererea se completează potrivit modelului care se aprobă prin normele metodologice de
aplicare a prezentei legi”, iar potrivit alin. 3 „drepturile prevăzute la alin. 1 se stabilesc și se acordă
începând cu ziua următoare celei în care a fost pusă în executare hotărârea judecătorească de
încredințare în vederea adopției”.
Pe de altă parte, potrivit art. 67 alin. 3 din HG nr. 579/2016, „pentru acordarea indemnizației
lunare aferente concediului de acomodare, cererea și documentele justificative prevăzute la alin. 1 și
2 se depun în termen de 10 zile lucrătoare de la data la care a fost pusă în executare hotărârea
judecătorească de încredințare în vederea adopției și se înregistrează la APIS județeană și, respectiv,
a municipiului ..., în a cărei rază administrativ-teritorială are domiciliul persoana îndreptățită,
denumită în continuare agenție teritorială”, iar potrivit alin. 4 „în situația în care cererea este depusă
după termenul prevăzut la alin. 3, dar până la împlinirea termenului pentru care a fost dispusă
încredințarea în vederea adopției, drepturile se acordă de la data la care este depusă cererea”.
De asemenea, potrivit art. 59 alin. 2 din același act normativ, „termenul pentru care s-a dispus
încredințarea se calculează de la data mutării efective a copilului la domiciliul adoptatorului/familiei
adoptatoare”.
Din coroborarea prevederilor legale sus indicate rezultă că cererea pentru acordarea
indemnizației lunare aferente concediului de acomodare se poate depune cel mai târziu până la
împlinirea termenului pentru care a fost dispusă încredințarea în vederea adopției, respectiv 90 de
zile, termen care se calculează de la data mutării efective a copilului la domiciliul
adoptatorului/familiei adoptatoare.
Cum în speță data mutării efective a copilului la domiciliul reclamantului este data de
08.11.2018, iar reclamantul adoptator a depus cererea pentru acordarea indemnizației lunare aferente
concediului de acomodare abia la data de 26.02.2019, se constată că acesta nu a respectat termenul
de 90 de zile prevăzut de lege.
Prin urmare, tribunalul constată că deciziile emise de pârâtă (nr. 75/04.02.2019 și nr.
1256/22.04.2019) sunt legale, fiind emise în conformitate cu prevederile actelor normative aplicabile
în speță.
Cu privire la solicitarea reclamantului de a se avea în vedere un material descărcat de pe site-
ul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, tribunalul nu va da curs acestei cereri având în vedere, pe
de o parte, că materialul respectiv atașat de către reclamant nu este semnat și ștampilat, altfel spus,
nu este asumat de instituția menționată, iar, pe de altă parte, materialul respectiv nu este obligatoriu,
nefiind transpus într-un act normativ, cum ar fi de exemplu, un ordin al ministrului.
În raport de considerentele de fapt și de drept expuse, tribunalul constată că acțiunea formulată
de reclamantul ... este nefondată, motiv pentru care o va respinge ca atare.”
2. Împotriva sentinței civile nr. 810/20.12.2019 pronunțată de Tribunalul ... a formulat recurs
reclamantul ..., prin care a solicitat admiterea recursului declarat, casarea sentinței recurată, și în
rejudecare, admiterea acțiunii în anulare.
Referitor situația de fapt a arătat că prin sentința civilă nr. 1015/06.11.2018, pronunțată de
către Tribunalul ..., s-a dispus încredințarea în vederea adopției pentru o perioadă de 90 de zile a
minorului ... la familia ... La data de 8 noiembrie 2018, s-a procedat la mutarea în fapt a minorului la

391
domiciliul reclamantului. La data de 28 februarie 2019, prin sentința civilă nr. 208/2019, Tribunalul
... dispune admiterea cererii de încuviințare a adopției formulată de către reclamantul din prezenta
cauză. La data de 21 martie 2019, soluția Tribunalului Galați a rămas definitivă. La data de 26
februarie 2019, a formulat cererea prin care solicita acordarea indemnizației aferente concediului de
acomodare în cuantum de 1.700 de lei pe lună. Prin decizia nr. 75/2 aprilie 2019 s-a dispus respingerea
acordării dreptului la indemnizație aferentă concediului de acomodare, în cuantum de 1.700 lei lunar,
în calitate de persoană îndreptățită pentru copilul ..., cu motivarea că cererea a fost depusă cu
nerespectarea termenului prevăzut de lege, de 90 de zile.
A susținut că în cadrul deciziei contestate nu se menționează care dispoziții prevăd acest
termen de 90 de zile, precum și modalitatea de calcul a acestuia prin raportare la elementele concrete
ale dosarului depus la AJPIS, astfel că actul administrativ emis nu îndeplinește cerința motivării,
nefiind posibilă formularea de critici față de acesta.
A considerat că instanța de fond a dat o greșită interpretare normelor de drept material
aplicabile, reținând faptul că termenul pentru depunerea cererii de acordare a indemnizației lunare
aferente concediului de acomodare este de 90 de zile, termen care începe să curgă de la momentul
mutării efective a copilului la domiciliul familiei adoptatoare.
A argumentat că problema de drept ce urmează a fi analizată de către instanța de recurs este
legată de modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 47 alin. 4 din Legea nr. 273/2004 și a
dispozițiilor art. 67 alin. 3 și alin. 4 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004,
reținute de AJPIS prin decizia contestată.
A invocat dispozițiile art. 67 alin. 3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.
273/2004 privind procedura adopției (HG nr. 579/2016), art. 47 alin. 4, art. 44 alin. 3, art. 50 alin. 1
și alin. 2 din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, concluzionând că din interpretarea
coroborată a acestora rezultă faptul că termenul limită până la care se poate solicita acordarea
concediului de acomodare este reprezentat de momentul rămânerii definitive a sentinței de
încuviințare a adopției.
A precizat că cererea prin care solicita acordarea indemnizației aferente concediului de
acomodare a fost formulată la data de 26 februarie 2019, iar soluția a rămas definitivă la data de 21
martie 2019.
A considerat că justificarea instanței de fond pentru care a înțeles să nu țină cont de un răspuns
dat de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale cu privire la momentul până la care se poate solicita
acordarea indemnizației este cu totul nejustificată.
A arătat că în cadrul motivării, instanța de fond arată faptul că documentul depus de către
recurent, prin care Ministerului Muncii și Justiției Sociale clarifică situația juridică din prezenta
cauză, nu poate fi avut în vedere, însă materialul atașat cererii este descărcat de pe site-ul oficial al
Ministerului Muncii și Justiției Sociale, respectiv de pe link:
http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Familie/ANPDCA/ Precizari-concediu-
acomodare.pdf., prezent, în aceeași formă, și pe site-ul intimatei.
A motivat că, din moment ce aceste două instituții au înțeles să publice pe site-urile oficiale,
la secțiunea „Comunicare - întrebări frecvente”, răspunsurile la problemele ivite în practică, acestea
și-au însușit aceste răspunsuri, iar petenții pot considera că răspunsurile sunt unele oficiale și vor fi
respectate.
A considerat că instanța de fond nu putea ignora documentele publicate pe site-ul oficial din
simplul motiv că nu sunt „semnate și stampilate”, din moment ce acestea sunt postate pe site-ul oficial

392
al Ministerului Muncii și Justiției Sociale și pe site-ul oficial al Agenției Județene pentru Plăți și
Inspecție Socială ...
A arătat că în cadrul întrebărilor și răspunsurilor, se clarifică problema de drept ce urmează a
fi analizată de către instanța de recurs, precum se menționează în mod expres momentul până la care
se poate formula cererea de acordare a indemnizației. Astfel la: „Întrebarea nr. 2: Dacă familia
adoptatoare se află în perioada de încredințare în vederea adopției prelungită de drept poate beneficia
de concediu de acomodare și de indemnizația aferentă. Dacă da, pe ce perioadă poate beneficia?” este
Răspuns: „Potrivit prevederilor art. 50 din Legea nr. 273/2004, republicată, concediul de acomodare
are o perioadă de maximum 1 an și include și perioada de încredințare în vederea adopției ...” La
întrebarea nr. 3: „Concediul de acomodare încetează dacă a fost încuviințată adopția?” este Răspuns:
„Menționăm că, potrivit legislației în vigoare în materia adopției, concediul de acomodare
(reglementat la art. 50 alin. 1 din Legea nr.273/2004, republicată) poate avea o durată de maximum
1 an, în el fiind inclusă și perioada de încredințare a copilului în vederea adopției. Voința legiuitorului
exprimată fără echivoc în norma legală a fost aceea că începând cu perioada de încredințare în vederea
adopției - IVA (și nu exclusiv în perioada de IVA) adoptatorii să poată beneficia de acest concediu,
în scopul acomodării/adaptării copilului la noul său mediu de viață. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca
acest concediu să se acorde în mod exclusiv/doar pe perioada IVA, s-ar fi menționat expres acest fapt
în norma juridică. Într-o atare situație, în mod evident textul de lege nu ar mai fi conținut sintagma
„care include și ...”, ci ar fi menționat în mod direct faptul că acest concediu se acordă doar pe
perioada IVA. Astfel, concediul de acomodare începe în perioada de IVA, (deci trebuie solicitat după
punerea în executare a hotărârii de IVA și până la rămânerea definitivă a sentinței de încuviințare a
adopției) și continuă până la împlinirea termenului maxim legal (1 an) ori până la împlinirea
termenului pentru care a fost acordat (în cazul în care adoptatorul a solicitat un concediu mai mic de
365 de zile). Astfel, început în perioada de IVA, concediul continuă și după încuviințarea adopției,
respectiv în perioada de monitorizare post adopție (acestea fiind celelalte etape firești ale procedurii
de adopție, incluse - conform normei legale - în concediul de acomodare). De asemenea precizăm că
la art. 51 din actul normativ menționat mai sus sunt enumerate în mod expres/limitativ (și nu
exhaustiv) condițiile de încetare a concediului de acomodare, iar încuviințarea adopției nu reprezintă
una dintre condițiile de încetare enumerată de legiuitor în articolul anterior invocat.” La întrebarea
nr. 4 –„Până în ce etapă a adopției poate solicita familia concediul de acomodare? (în orice moment
în decursul unui an de la data încredințării sau cererea poate fi depusă și după încuviințarea adopției?)”
este Răspuns: „Concediul de acomodare poate fi solicitat până la data rămânerii definitive a sentinței
de încuviințare a adopției (conform interpretării coroborate a art. 50 și art. 47 alin. (4) din Legea
273/2004, republicată).”
A considerat că din moment ce concediul de acomodare poate fi solicitat oricând până la
momentul rămânerii definitive a sentinței de încuviințare, implicit și indemnizația urmează a fi
obținută în aceleași condiții.
A arătat că cererea privind concediul de acomodare și acordare a indemnizației a fost depusă
înainte de momentul la care a rămas definitivă sentința de încuviințare a adopției, respectiv cererea a
fost înregistrată la data de 26 februarie 2019, iar soluția a rămas definitivă la data de 21 martie 2019.
A concluzionat că cererea de acordare a indemnizației a fost formulată în termen, motiv pentru
care se impune obligarea pârâtei la soluționarea favorabilă a cererii formulate.
3. Intimata AJPIS ... a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului
promovat ca neîntemeiat și nefondat, și menținerea dispozițiilor instanței de fond, criticate, ca
temeinice și legale.

393
 A motivat că la pronunțarea hotărârii, instanța de fond a avut în vedere ca din coroborarea
disp. art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 273/2004, disp art. 67 alin. 3 și art. 59 alin. 2 din HG nr. 579/2016
rezultă că cererea pentru acordarea indemnizației aferente concediului de acomodare se poate depune
cel mai târziu până la împlinirea termenului pentru care a fost dispusă încredințarea în vederea
adopției, respectiv 90 de zile, termen care se calculează de la data mutării efective a copilului la
domiciliul familiei adoptatoare/adoptatorului. Cum în speță data mutării efective a copilului la
domiciliul reclamantului este data de 8.11.2019, iar reclamantul adoptator a depus cerere pentru
acordarea indemnizației lunare aferente concediului de acomodare abia la data de 26.02.2019, instanța
a reținut în mod corect că reclamantul nu a respectat termenul de 90 de zile prevăzut de lege.
A invocat dispozițiile art. 50 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 273/2004, art. 67 alin. 3 și 4 din HG
nr. 579/2016, arătând că indemnizația aferentă concediului de acomodare nu reprezintă un drept ori
un beneficiu social acordat copilului, ci are rolul de a înlocui veniturile salariale pe care adoptatorul
nu le mai primește în perioada în care se afla în concediu de acomodare. Voința legiuitorului,
exprimată fără echivoc în norma legală a fost aceea ca, începând cu perioada de încredințare în
vederea adopției adoptatorii să poată beneficia de acest concediu, în scopul acomodării/adaptării
copilului la noul sau mediu de viață.
A susținut că din prevederile legale reiese că cererea pentru acordarea indemnizației lunare
aferente concediului de acomodare se poate depune cel mai târziu până la împlinirea termenului
pentru care a fost dispusă încredințarea în vederea adopției, respectiv 90 de zile. Aceste 90 de zile se
calculează de la data mutării efective a copilului la domiciliul adoptatorului/familiei adoptatoare (art.
59 alin. 2 din HG nr. 579/2016), în speță, de la data de 08.11.2018.
A susținut că întrucât adoptatorul ... a depus cererea pentru acordarea indemnizației lunare
aferente concediului de acomodare la data de 27.02.2019, după împlinirea termenului de 90 de zile,
în mod corect prin decizia contestată s-a dispus respingerea cererii.
A apreciat, în subsidiar, că reclamantul nu este îndreptățit la acordarea indemnizației, nici pe
fondul cauzei întrucât la data încuviințării adopției nu realiza venituri salariale, condiție impusa art.
50 din lege.
4. Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, care se subsumează
dispozițiilor art. 488 pct. 8 C.proc.civ., Curtea constată că recursul este fondat, în limitele și pentru
considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Problema centrală a cauzei, ce face și obiectul criticilor din recurs, constă în a stabili care este
termenul limită până la care poate fi solicitată acordarea indemnizației lunare aferente concediului de
acomodare, raportat la dispozițiile art. 47 alin. (4) din Legea 273/2004, privind procedura adopției.
Potrivit art. 47 alin. (4) din Legea 273/2004, „Cererea de încuviințare a adopției adresată
instanței judecătorești prelungește de drept perioada de încredințare până la soluționarea cererii
prin hotărâre judecătorească definitivă. Pe această perioadă, dispozițiile alin. (1) se aplică în mod
corespunzător.”
Conform art. 67 alin. 3 și alin. 4 din Norme Metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004
privind procedura adopției, aprobate prin HG nr. 579/2016, „(3) Pentru acordarea indemnizației
lunare aferente concediului de acomodare, cererea și documentele justificative prevăzute la alin. (1)
și (2) se depun în termen de 10 zile lucrătoare de la data la care a fost pusă în executare hotărârea
judecătorească de încredințare în vederea adopției și se înregistrează la agenția pentru plăți și
inspecție socială județeană și, respectiv, a municipiului București, în a cărei rază administrativ-
teritorială are domiciliul persoana îndreptățită, denumită în continuare agenție teritorială.

394
 (4) În situația în care cererea este depusă după termenul prevăzut la alin. (3), dar până la
împlinirea termenului pentru care a fost dispusă încredințarea în vederea adopției, drepturile se
acordă de la data la care este depusă cererea.”
Potrivit art. 50 alin. (3) din Legea 273/2004, „Drepturile prevăzute la alin. (1) se stabilesc și
se acordă începând cu ziua următoare celei în care a fost pusă în executare hotărârea judecătorească
de încredințare în vederea adopției.”
Prin urmare, în situația în care cererea pentru acordarea indemnizației lunare aferente
concediului de acomodare este depusă în termenul de 10 zile lucrătoare de la data la care a fost pusă
în executare hotărârea judecătorească de încredințare în vederea adopției, drepturile la un concediu
de acomodare cu durata de maximum un an, care include şi perioada încredințării copilului în vederea
adopției, precum şi de o indemnizație lunară, se stabilesc și se acordă începând cu ziua următoare
celei în care a fost pusă în executare hotărârea judecătorească de încredințare în vederea adopției.
În situația în care cererea pentru acordarea indemnizației lunare aferente concediului de
acomodare este depusă după termenul de 10 zile lucrătoare de la data la care a fost pusă în executare
hotărârea judecătorească de încredințare în vederea adopției, dar până la împlinirea termenului pentru
care a fost dispusă încredințarea în vederea adopției, dreptul la indemnizația lunară aferentă
concediului de acomodare, se acordă de la data la care este depusă cererea.
Dacă cererea de încuviințare a adopției adresată instanței judecătorești nu este soluționată în
termenul pentru care a fost dispusă încredințarea în vederea adopției, perioada de încredințare se
prelungește de drept până la soluționarea cererii de încuviințare a adopției prin hotărâre
judecătorească definitivă, prelungindu-se în acest fel și termenul limită până la care poate fi solicitată
acordarea indemnizației lunare aferente concediului de acomodare, respectiv până la rămânerea
definitivă a hotărârii judecătorești de încuviințare a adopției. În acest caz, drepturile se acordă de la
data la care este depusă cererea pe o durată de maximum un an, care include și perioada încredințării
copilului în vederea adopției, conform art. 50 alin. (1) din Legea nr. 273/2004.
Rațiunea acordării indemnizației prevăzute de art. 50 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 o
reprezintă acordarea concediului de acomodare şi are rolul de a facilita acomodarea adoptatorului cu
adoptatul şi, pe de altă parte, de a înlocui veniturile salariale pe care adoptatorul nu le mai primește
în perioada în care se află în concediu de acomodare.
În cauză, prin sentința civilă nr. 208/28.02.2019 pronunțată de Tribunalul ... în dosarul nr.
782/121/2019, rămasă definitivă la data de 21.03.2019, s-a încuviințat adopția minorului ..., iar la data
de 26.02.2019 reclamantul ... a înregistrat la AJPIS ... cererea nr. 6135 privind acordarea
indemnizației pe perioada concediului de acomodare.
Faptul că cererea pentru acordarea indemnizației lunare aferente concediului de acomodare
poate fi depusă până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de încuviințare a adopției,
rezultă, așa cum a arătat și recurentul, și din explicațiile date de cele două instituții pe site-urile
oficiale, respectiv ANPIS și AJPIS ..., referitoare la acordarea indemnizației lunare aferente
concediului de acomodare acordat potrivit prevederilor Legii nr. 273/2004, privind procedura
adopției.
Chiar dacă aceste informații cuprinse în comunicările aflate pe site-ul oficial nu poartă
semnătura și ștampila instituțiilor, ele reprezintă o interpretare a dispozițiilor legale efectuată chiar
de către instituțiile abilitate cu administrarea şi gestionarea într-un sistem unitar de plată a beneficiilor
de asistență socială şi a altor programe privind servicii sociale susținute de la bugetul de stat.
Referitor la îndeplinirea condiției de a realiza venituri supuse impozitului pe venit potrivit
prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, din adeverințele privind venitul din salarii emise

395
de ... rezultă că la data depunerii cererii pentru acordarea indemnizației pe perioada concediului de
acomodare, reclamantul obținea venituri din activități salariale.
Pentru aceste considerente, în baza art. 496 alin. 2 C.proc.civ., va admite recursul, va casa
sentința recurată şi în rejudecare va admite acțiunea formulată de reclamantul ..., va anula Decizia nr.
75/04.02.2019 și Decizia nr. 1256/22.04.2019, și va obliga pârâta să soluționeze favorabil cererea de
acordare a indemnizației pe perioada concediului de acomodare cu începere de la data depunerii
cererii.

396