Hotarâre-24 03 2021-3g273888

Hotarâre nr. 1667/2021 din 24.03.
2021, cod RJ 3g273888

(https://rejust.ro/juris/3g273888)
Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:CABUC:2021:123.######
Dosar nr.####/93/2019 (Număr în format vechi ########)

ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
SECŢIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. ####
Şedinţa publică de la 24 ###### 2021
Completul compus din:
PREŞEDINTE - ##### ###
JUDECATOR - ###### ####### GREFIER #
######## ####### ######
S-a luat spre examinare apelul declarat de apelanta #### #### S.R.L., împotriva sentinţei
civile nr.####/22.07.2020 şi a încheierii de şedinţă din data de 06.11.2019, pronunţate de
Tribunalul Ilfov – Secţia civilă în dosarul nr. ####/93/2019, în contradictoriu intimatul ######
##### #######, cauza având ca obiect contestaţie împotriva deciziei de concediere.
Dezbaterile în cauză au avut loc în şedinţa publică de la 10.03.2021, fiind consemnate în
încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; Curtea,
având nevoie de timp pentru a delibera, faţă de dispoziţiile art.396 din Codul de procedură civilă,
a amânat pronunţarea la data de 24.03.2021, când a dat următoarea decizie:
C U R T E A,
Deliberând asupra apelului dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.####/22.07.2020, pronunţată în dosarul nr.####/93/2019,
Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis, în parte,
acţiunea privind pe contestatorul ###### ##### ####### şi pe intimata #### #### SRL; a anulat
decizia de concediere nr. 1046/30.05.2019, ca netemeinică; a dispus reintegrarea contestatorului
în funcţia avută anterior desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă; a obligat-o pe
intimată la plata către contestator a tuturor drepturilor salariale, actualizate şi indexate, de la data
desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă şi până la data reintegrării efective și a
respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reținut, în esență, următoarea situație
de fapt și de drept:
Între părţi au existat raporturi de muncă în baza contractului individual de muncă încheiat
pe durată nedeterminată, începând cu data de 09.07.2013.
Prin Decizia nr. ####/30.05.2019, emisă de către intimată, s-a dispus sancţionarea
contestatorului cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, începând cu data
de 03.06.2019, în temeiul prevederilor art. 61 lit. a) din Codul muncii, respectiv pentru cazul în
cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a
1
Hotarâre nr. 1667/2021 din 24.03.2021, cod RJ 3g273888
muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, regulamentul intern, ca
sancţiune disciplinară.
Sub aspectul temeiniciei măsurii dispuse, Tribunalul a apreciat că faptele imputate
contestatorului în cuprinsul deciziei de concediere nu îmbracă forma unei abateri disciplinare,
astfel cum sunt definite de dispoziţiile legale, având în vedere împrejurările, consecinţele şi
gradul de vinovăţie al salariatului.
Astfel, conform menţiunilor din cuprinsul deciziei contestate, contestatorul şi-a îndeplinit
în mod defectuos atribuţiile care îi reveneau în calitate de membru al comisiei de inventariere, a
ascuns în mod repetat informaţii faţă de angajator cu privire la lipsa unor produse din gestiunea
companiei şi la existenţa pe stocul filialei a unor produse neconforme, a avut un management
defectuos, nu a supravegheat activitatea subalternilor cu privire la produsele aflate în livrare,
nerecepţionate sau transferate către alte filiale contrar procedurilor şi prevederilor companiei, a
falsificat documentele de inventariere, a transmis către subalterni indicaţii care sunt contrare
intereselor companiei de a scana etichete fără produse şi a încurajat fenomenul de furt din
gestiunea companiei.
Conform dispoziţiilor art. 247 alin 2 din Codul muncii, răspunderea disciplinară intervine
în cazul în care un salariat săvârşeşte cu vinovăţie o abatere disciplinară. Rezultă că elementele
esenţiale ale răspunderii disciplinare sunt calitatea de salariat, existenţa unei fapte ilicite săvârşită
cu vinovăţie, un rezultat dăunător şi legătura de cauzalitate între faptă şi rezultat.
În cauză, intimata nu a făcut dovada existenţei unei fapte ilicite săvârşită de reclamant şi
a vinovăţiei acestuia, condiţii necesare pentru existenţa răspunderii disciplinare. Astfel, din
cuprinsul deciziei de sancţionare reiese faptul că la punctul de lucru 1056 Unix Bucureşti au fost
identificate mai multe etichete fără produs în camera tehnică din depozit, iar ca urmare a
verificării spaţiilor închise s-au identificat produse fără ambalaj, motiv pentru care a apărut
suspiciunea de furt şi de falsificare a rezultatului la inventar.
Din declaraţia martorului ######## ####, audiat în cauză, a rezultat că depozitul de piese
unde îşi desfăşura activitatea contestatorul avea 180.000 – 190.000 de repere şi se lucra într-un
haos total, iar piesele cădeau din cutii. A mai arătat că, în urma inventarului, urmau să fie
împerecheate piesele respective cu cutiile, însă nu există suficient personal pentru a face faţă
activităţii din depozit, fiind solicitată angajarea a altor şase-şapte persoane, ceea ce nu s-a
întâmplat. În acelaşi timp, martorul ####### #### ####### a arătat că nu are cunoştinţă dacă
există o legătură între acţiunile/inacţiunile contestatorului şi cutiile goale.
Probatoriul administrat în faza judecăţii nu a relevat săvârşirea de către contestator a
faptelor ilicite reţinute în sarcina sa, ci, dimpotrivă, deficienţele constatate se datorează chiar
societăţii, care nu a luat măsurile necesare pentru angajarea de personal suficient care să facă faţă
volumului mare de muncă la punctul de lucru unde îşi desfăşura activitatea contestatorul.
În cuprinsul deciziei de sancţionare s-a mai reţinut în sarcina contestatorului că a avut un
management defectuos, a ascuns în mod repetat informaţii faţă de angajator cu privire la lipsa
unor produse din gestiunea companiei şi la existenţa pe stocul filialei a unor produse
neconforme, nu a supravegheat activitatea subalternilor cu privire la produsele aflate în livrare,
nerecepţionate sau transferate către alte filiale contrar procedurilor şi prevederilor companiei, a
falsificat documentele de inventariere şi a transmis către subalterni indicaţii care sunt contrare
intereselor companiei. Din materialul probator administrat nu a rezultat săvârşirea acestor abateri
2
disciplinare, în condiţiile în care societăţii îi revenea sarcina probei, în conformitate cu
prevederile art. 272 din Codul muncii.
Întrucât s-a constatat că sunt fondate susţinerile contestatorului în ceea ce priveşte
netemeinicia deciziei contestate, Tribunalul a apreciat că nu se mai impune să fie analizate
celelalte motive invocate prin cererea de chemare în judecată.
Pentru motivele de fapt şi de drept expuse, în baza art. 80 alin. 1 din Codul muncii, s-a
dispus anularea deciziei nr. ####/30.05.2019, de desfacere disciplinară a contractului de muncă
al contestatorului, ca netemeinică, cu consecinţa obligării intimatei la plata către contestator a
tuturor drepturilor salariile, actualizate şi indexate, de la data desfacerii disciplinare a
contractului individual de muncă şi până la data reintegrării efective.
În aplicarea dispoziţiilor art. 80 alin. 2 din Codul muncii, a fost găsită întemeiată cererea
privind reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior concedierii.
A fost respins capătul de cerere referitor la plata contravalorii orelor suplimentare
efectuate şi neachitate în cadrul intimatei, de la momentul angajării şi până la data concedierii
disciplinare, întrucât din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză reiese că orele
suplimentare efectuate de către reclamant au fost achitate de către societatea intimată.
Împotriva acestei hotărâri, precum şi împotriva încheierii din data de 06.11.2019, a
declarat apel motivat, în termenul legal, apelanta #### #### SRL, solicitând admiterea apelului
şi schimbarea, în parte, a încheierii apelate, în sensul respingerii probei cu martorul ####
########, şi, pe cale le de consecinţă, îndepărtarea declaraţiei acestui martor dintre mijloacele
de probă din cauză, cu menţinerea celorlalte dispoziţii din încheierea apelată; schimbarea, în
parte, a sentinţei apelate, în sensul respingerii contestaţiei împotriva deciziei de concediere,
respingerii capătului de cerere privitor la reintegrare, respingerii capătului de cerere privitor la
plata drepturilor salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi
beneficiat intimatul-contestator lonuţ-####### ###### de la data încetării contractului individual
de muncă până la data reintegrării efective, cu menţinerea celorlalte depoziţii din sentinţa
apelată; întoarcerea executării sentinţei apelate şi obligarea intimatului-contestator lonuţ-
####### ###### la restituirea către apelanta-intimată #### #### SRL a sumei de 81.893 lei şi a
dobânzii legale penalizatorii aferente acestei sume, începând cu data de 29.07.2020 şi până la
achitarea ei efectivă.
În motivarea apelului, aceasta a arătat, în esență, următoarele:
În privinţa apelului declarat împotriva încheierii din data de 06.11.2019, se arată că proba
cu martorul #### ######## nu era concludentă, deci nu putea fi încuviinţată, în condiţiile art.
255 alin. (1) Cod procedură civilă.
Acest martor nu mai lucra la apelanta-intimată înainte ca faptele imputate intimatului-
contestator să fi fost comise, deci nu avea cum să cunoască exact modul cum acest salariat şi-a
exercitat atribuţiile de serviciu.
Un martor străin de faptele supuse probei (acţiunile şi inacţiunile salariatului), adică un
martor care nu are cunoştinţă despre faptele care trebuie dovedite, este un martor care nu este util
a fi audiat.
Pentru aceste motive, încheierea prin care s-a încuviinţat proba cu un martor care nu avea
cunoştinţe despre faptele supuse tezelor probatorii (modul cum intimatul-contestator a efectuat
sarcinile sale de serviciu la finalul anului 2018 şi începutul anului 2019), despre care ştia numai
3
indirect, adică de la intimatul-contestator, este o încheiere care încuviinţează o probă nerelevantă
şi, deci, ea trebuie schimbată, în sensul respingerii acestei probe.
Pe cale de consecinţă, proba incorect încuviinţată trebuie îndepărtată dintre mijloacele
probatorii, urmând că hotărârea să se bazeze numai pe probe relevante, adică pe probe care
dovedesc raportul juridic dedus judecăţii, iar nu alte aspecte, anterioare raportului juridic dedus
judecăţii.
Asupra apelului împotriva sentinţei, cu privire la concediere nu se limitează caracterul
devolutiv al apelului, astfel că, în condiţiile art. 477 alin. (1) Cod procedură civilă, instanţa de
apel este învestită cu reanalizarea completă a prezentei cauze, urmând să aibă în vedere toate
motivele invocate în faţa instanţei de fond. ####, motivele de apel nu vor fi înţelese că
restrângând caracterul devolutiv al apelului, ci numai ca motive explicative celor de la fond,
privind netemeinicia sentinţei fondului.
În primul rând, sentinţa de la fond s-a bazat exclusiv pe declaraţia martorului ####
########, neanalizând şi nemotivând de ce anume celelalte probe (înscrisuri) depuse la dosar nu
au fost avute în vedere.
De asemenea, instanţa de fond nu a aplicat corect art. 324 Cod civil, adică nu a ţinut cont
de circumstanţele în care martorul a luat cunoştinţă de împrejurările care au făcut obiectul
declaraţiei respective.
Astfel, acesta a declarat expres că la momentul comiterii faptelor reţinute ca abateri
disciplinare în sarcina intimatului-contestator nu mai lucra în unitate, deci declaraţia să trebuia
neapărat coroborată cu celelalte probe care erau contemporane săvârşirii faptelor, inclusiv cu
declaraţia olografă dată de însuşi intimatul-contestator înainte de cercetarea sa disciplinară, prin
care recunoaşte existenţa problemelor din depozit (ultimă declaraţie din anexa 19 de la fond), sau
declaraţiile colegilor (anexa 19 de la fond), care toţi spun că erau cutii goale la inventar de câţiva
ani, coroborate cu documentele de inventar semnate olograf de intimatul-contestator care, sub
propria sa semnătură, declară că nu erau probleme (lipsuri) în depozit, în ciuda declaraţiilor
colegilor.
####, salariaţii din unitate declară că sunt probleme de multă vreme, dar în documentele
înaintate conducerii de la ####-###### (documentele de inventar - anexa 26 de la fond)
intimatul-contestator declară expres că nu ar fi lipsuri la inventar.
De asemenea, suplimentar celor declarate de colegi, şi auditul intern (anexele 20 - 24 de
la fond), în contra celor atestate de intimatul-contestator la 3 inventare consecutive, arată că erau
mari lipsuri, adică erau ambalaje goale, fără piese înăuntru.
####, în realitate, sentinţa de la fond nu a analizat deloc, pe fondul lor, probele referitoare
la abaterile disciplinare pe care le-a depus apelanta-intimată.
În al doilea rând, instanţa de fond a analizat oportunitatea unei reorganizări, ceea ce este
totalmente nelegal, căci singura care poate aprecia oportunitatea şi necesitatea unor angajări este
societatea în baza art. 40 alin. (1) lit. a) Codul muncii. Astfel, pe baza declaraţiei de martor,
instanţa de fond a stabilit că apelanta-intimată ar mai fi avut nevoie de şase-şapte persoane
pentru a face faţă volumului mare de muncă.
Totuşi, martorul nu avea o funcţie de conducere, deci nu avea acces la toate procesele de
muncă, astfel încât părerea martorului cu privire la angajarea de noi persoane este insuficientă
pentru că instanţa să stabilească faptul că era necesar personal suplimentar în unitate. De altfel,
4
nici martorul şi nici instanţa nu indică în ce departamente mai era necesar personal şi nici care
sunt poziţiile care ar fi necesare în organigramă, tot la fel cum, din moment ce indică necesitatea
(oportunitatea) angajărilor, nu indică exact care ar fi raportul cost/beneficiu pentru angajarea
celor şase-şapte persoane.
Or, o hotărâre care stabileşte că era oportun ca societatea să mai angajeze personal este o
hotărâre care trebuie schimbată în apel şi pusă în acord cu legea, adică trebuie îndepărtate
argumentele referitoare la oportunitatea (necesitatea) efectuării de angajaţi.
În al treilea rând, nu era deloc necesar să mai fie angajat personal la filiala din Bucureşti,
căci, conform organigramei (anexa 31 de la fond), filiala dispunea de suficient personal, atât pe
partea de vânzări (26 salariaţi), cât şi la depozit şi magazie (25 salariaţi). De asemenea, mai
există şi alţi angajaţi, în alte departamente.
##### în vedere folosirea efectivă a PDA-urilor - aparate (echipamente) electronice care
se folosesc şi la inventare, adică procesul este unul automatizat, deci performant, presupunând un
număr redus de salariaţi, căci automatizarea unor procese nu înseamnă necesar de personal ci,
din contră, înseamnă o reducere a nevoii de forţă de muncă -, numărul de salariaţi este
dimensionat cu necesităţile operaţiunilor curente ale apelantei-intimate, iar lipsa de personal
stabilită de instanţa de fond ca fiind cauza problemelor nu este cauza reală, deci sentinţa este
eronată.
Instanţa de fond reţine în mod expres că erau deficienţe organizatorice la nivelul filialei şi
că se lucra într-un „haos total”, dar mai reţine şi că aceste împrejurări nu ar fi abateri disciplinare
săvârşite de intimatul-contestator.
Totuşi, exact aceste probleme organizatorice (adică neluarea măsurilor pentru a preveni
acest „haos total”) sunt motivul pentru care intimatul-contestator a fost concediat.
Pe prima pagină a CIM-ului (cel de la data concedierii, adică CIM - anexa 10 de la fond)
este clar stabilit că poziţia salariatului era aceea de „Manager Zonal Vânzări. Conform
organigramei (anexa 31 de la fond), această poziţie este cea mai înaltă poziţie din cadrul filialei
1056 Unix Bucureşti, iar o parte dintre abaterile disciplinare reţinute expres în decizia de
concediere au fost: a. management defectuos (liniuţa a 3-a din preambul deciziei de concediere);
b. nesupravegherea activităţii subalternilor... contrar procedurilor şi prevederilor companiei
(liniuţa a 4-a).
Tocmai dovezile pe baza cărora instanţa de fond a reţinut haosul organizatoric total şi
deficienţele organizatorice sunt cele care demonstrează săvârşirea acestor două abateri
disciplinare.
Instanţa de fond trebuia să analizeze în amănunt dosarul de cercetare disciplinară şi să
explice de ce probele adunate de comisia de cercetare disciplinară nu sunt apte să dovedească
faptele reţinute în sarcina intimatului-contestator.
La dosarul de cercetare disciplinară, s-au anexat declaraţii date de colegii contestatorului
cu privire la situaţia de fapt care era investigată de comisia de cercetare disciplinară, inclusiv
declaraţia dată de intimatul-contestator cu acel prilej, prin care, alături de colegii (subalternii) săi,
recunoaşte faptele; liste (i) cu produsele care lipseau din ambalaje (adică produsele găsite
aruncate prin sediu, dar fără ambalaje însoţitoare) şi cu (ii) ambalajele care erau goale (adică nu
aveau niciun produs efectiv înăuntru); liste cu produsele lipsă la inventare; decizia de numere a
comisiei de inventariere, din care face parte şi intimatul-contestator; documentele semnate
5
personal de intimatul-contestator referitoare la inventarele anterioare începerii investigaţiilor
făcute de comisia de cercetare disciplinară; planşele foto cu privire la starea produselor găsite la
punctul de lucru.
Instanţa de fond trebuia să verifice aceste acte şi să explice de ce ele nu dovedesc faptul
că s-au săvârşit abaterile disciplinare.
Deciziile de numire ale comisiilor de inventariere sunt semnate şi conţin datele relevante
pentru aducerea lor la îndeplinire, deci intimatul-contestator şi-a asumat clar obligaţia
profesională de a raporta problemele reale existente; totuşi, el a minţit, afirmând (semnând) că nu
sunt lipsuri, săvârşind astfel abaterile de la liniuţele 1, 2, 5 şi 6 din preambulul deciziei de
concediere.
#### vorba de trei inventare consecutive; fiecare set conţine: procesul-verbal de predare-
primire a stocului (adică se primeşte stocul care se va inventariat); decizia de numire (semnată de
cei cărora li se adresează); declaraţia de inventar, care indică bunurile pe care le au asupra lor
membrii comisiei de inventariere la începutul inventarului; acordul de răspundere colectivă (prin
care cei desemnaţi îşi asumă răspunderea, deci acesta este actul prin care salariatul dobândeşte
(acceptă expres, prin semnătură) obligaţia profesională legată de inventar; procesul-verbal la
finalul inventarierii, în care se trec concluziile inventarului şi observaţiile, acesta este actul care a
indus în eroare societatea, adică prin întocmirea acestor acte s-au săvârşit abaterile disciplinare.
Inventarele pentru care intimatul contestator a fost concediat sunt cele de la datele de
17.11.2018, 08.12.2018 şi 19.01.2019; pentru fiecare inventar există setul de acte de mai sus şi el
este depus la dosar (anexele 25 şi 26 de la fond).
Pentru fiecare dintre cele trei inventare, intimatul-contestator a semnat olograf şi deciziile
de numire, şi acordurile de răspundere colectivă (acceptând expres obligaţia profesională de a
face fiecare inventar în parte), şi procesele-verbale de predare-primire a stocului şi procesele-
verbale de finalizare a inventarului.
În consecinţă, argumentele instanţei pentru anularea concedierii pe motiv că nu există
probe privind săvârşirea abaterilor disciplinare sunt nefondate, căci prin semnarea proceselor-
verbale s-au atestat informaţii false ca fiind adevărate. Adevărul a ieşit la iveală atunci când s-a
făcut un audit extern, fără participarea celor de la Bucureşti, aşa cum rezultă din actele care au
identificat lipsurile (anexele 20 - 24 de la fond), despre care intimatul-contestator semnase că nu
ar exista (conform proceselor-verbale de inventariere - anexa 26 de la fond).
Fiind semnate de intimatul-contestator, deciziile de numire arată data de începere a
fiecărui inventar şi data de finalizare a acestuia, iar la art. 3 primul paragraf din fiecare decizie se
arată clar că trebuie verificată existenţa fizică a mărfurilor. ####, salariatul ştia (prin propria
semnătură) datele când trebuia să facă inventarul şi obiectul acestuia (verificarea existenţei fizice
a stocurilor), deci ştia întinderea obligaţiei sale profesionale şi o acceptase prin semnarea
acordului de răspundere colectivă.
Mai mult, este esenţial de observat că toate acordurile de răspundere colectivă sunt
semnate olograf şi de intimatul-contestator, iar aceste acorduri dovedesc naşterea obligaţiei
profesionale de a face inventarul în patrimoniul salariatului. În patrimoniul fiecărui semnatar s-a
născut obligaţia profesională proprie de a efectua inventarul. Or, instanţa de fond nu a avut
niciun fel de analiză cu privire la efectele juridice ale acestor acorduri de răspundere colectivă,
6
raportate la procesele-verbale de inventar care atestă situaţii neadevărate, adică atestă că nu ar fi
lipsuri.
În procesele-verbale de inventar, intimatul-contestator a declarat că nu sunt lipsuri, deşi
prin deciziile de numire trebuia să verifice „existenţa fizică" a mărfurilor, iar aceste menţiuni
(făcute la trei inventare consecutive) s-au dovedit a fi neadevărate, căci auditul extern, făcut fără
participarea celor de la unitatea din Bucureşti (aşa cum a declarat martorului #######) a găsit
foarte multe ambalaje goale, fără piese, iar aceste ambalaje figurau ca fiind pline, nu goale.
####, dosarul de cercetare disciplinară dovedeşte şi săvârşirea acestor abateri
disciplinare, adică: îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor ce îi reveneau în calitate de
membru al comisiilor de inventariere - liniuţa 1 din preambulul deciziei de concediere - câte o
abatere disciplinară fiind săvârşită la momentul semnării fiecărui proces-verbal al inventarierii;
ascunderea în mod repetat a unor informaţii faţă de angajator cu privire la lipsa unor produse din
gestiunea companiei - liniuţa 2 din preambulul deciziei de concediere - câte o abatere
disciplinară fiind săvârşită la momentul semnării fiecărui proces-verbal al inventarierii;
falsificarea documentelor de inventariere - adică atestarea ca fiind adevărate a unei situaţii care
nu era adevărată, aşa cum s-a observat la data auditului extern, salariatul ştiind despre situaţia
reală (conform declaraţiei martorului #### ########) - liniuţa 5 din preambulul deciziei de
concediere - câte o abatere disciplinară fiind săvârşită la momentul semnării fiecărui proces-
verbal al inventarierii; încurajarea fenomenului de furt - prin ascunderea lipsurilor (mărfurile
apăreau ca existând, deşi exista doar ambalajul iar mărfurile propriu-zise dispăruseră) - liniuţa 7
din preambulul deciziei de concediere - câte o abatere disciplinară fiind săvârşită la momentul
semnării fiecărui proces-verbal al inventarierii, căci salariaţii ştiau că chiar dacă vor fura, şeful
lor (conducătorul filialei din Bucureşti) va atesta prin procesele-verbale de inventar că piesele ar
exista fizic, deşi existau doar ambalaje goale. Astfel, salariaţii erau încurajaţi să fure, căci fapta
lor era ascunsă de conducerea centrală de la ####-###### de chiar conducătorul filialei 1056
Unix Bucureşti.
####, şi aceste abateri disciplinare sunt dovedite; ele s-au săvârşit, astfel că sentinţa
fondului trebuie schimbată prin respingerea contestaţiei la concediere.
##### suspiciuni că la punctul de lucru 1056 din Bucureşti există nereguli, Unix a
demarat un control intern şi a identificat o serie de ambalaje care existau în punctul de lucru şi
care apăreau formal (în acte) ca produse pe stoc, dar, în realitate, ambalajele erau goale. S-au
întocmit listele de produse lipsă la inventar (a se vedea documentele din anexele 20 - 24 de la
fond).
Colegii salariatului au arătat că situaţia era cunoscută de conducerea locală (adică de
contestator), dar era mereu ascunsă atunci când administratorul societăţii (care este din ####-
######) făcea vizite la punctul de lucru din Bucureşti (anexa 19 de la fond). De asemenea,
colegii au indicat clar că situaţia persista de multă vreme în unitate şi că li se spusese mereu că
aşa trebuie să procedeze. Unii salariaţi chiar spuneau că ar trebui montate detectoare de metal la
ieşirea din unitate pentru a preveni dispariţie pieselor din unitate şi rămânerea ambalajelor goale
în punctul de lucru, pentru a masca rămânerea pe stoc a acelor produse.
####, este dovedit şi faptul că s-au trimis indicaţii către subalterni care sunt contrare
intereselor companiei de a scana etichete fără produse (liniuţa a 6-a din preambulul deciziei de
concediere). Chiar subalternii au declarat că au primit aceste indicaţii, iar declaraţiile
7
subalternilor sunt la dosarul de fond (anexa 19 la dosarul de fond), dar au fost ignorate de
instanţa de fond.
Obligaţiile pe care le avea contestatorul în cadrul inventarierii sunt indicate clar în
„Manualul de proceduri Unix Auto", Capitolul 1132 - Inventariere, cu conţinutul citat la filele 9 -
10 din decizia de concediere (ele îi erau cunoscute salariatului aşa cum reiese din documentele
semnate de acesta odată cu unele dintre actele adiţionale - a se vedea documentele de după CIM
din cadrul anexelor 4-10 de la fond).
De asemenea, în fişa postului (citată la pagina 11 din decizia de concediere) sunt arătate
obligaţiile pe care intimatul-contestator le are. De remarcat că intimatul-contestator era manager
zonal vânzări (la Bucureşti), responsabil cu „activitatea de coordonare a personalului aflat în
directă să subordonare” (conform fişei postului) şi membru în comisia de inventariere, însă a
ţinut ascunse aceste probleme faţă de conducerea societăţii.
Astfel, prin acţiunile sale, salariatul a permis că marfa să dispară din ambalaje, iar
ambalajele să rămână goale şi, deci, nevandabile. De asemenea, le-a permis salariaţilor să lase
mărfuri fără ambalaj prin diferite zone din punctul lucru, ceea ce a dus tot la nevanlabilitatea
acestora. În plus, chiar le-a transmis subalternilor instrucţiuni pentru a proceda astfel.
De aceea, decizia de concediere este temeinică, faptele fiind grave şi persistente pentru o
durată lungă de timp, motiv pentru care se solicită respingerea contestaţiei, pe fondul său.
Cu privire drepturile salariale, indexate şi actualizate, de la data concedierii la data
reintegrării efective, instanţa a acordat „drepturi salariale”; dispozitivul este clar în acest sens.
Or, art. 80 alin. (1) Codul muncii stabileşte o clauză penală legală, deci nu se datorează
„drepturi salariale" propriu-zise (căci nu se prestează o muncă în această perioadă), ci se
datorează o despăgubire al cărei mod de calcul este cel stabilit de lege.
De fapt, instanţa de fond a acordat ceea ce i s-a solicitat prin acţiune, nefăcând niciun fel
de analiză a naturii juridice a dreptului de creanţă pe care i l-a dedus judecăţii contestatorul.
Aceste aspecte au fost invocate prin întâmpinarea de la fond, dar instanţa a ignorat cu
desăvârşire acele argumente şi nu a făcut absolut niciun fel de analiză a naturii juridice a
pretenţiei cu care era învestită, adică a „drepturilor salariale”.
Cu privire la întoarcerea executării, se arată că, având în vedere caracterul executoriu al
sentinţei fondului (art. 274 Codul muncii), ea a fost pusă în executare, iar Unix i-a virat
intimatului-contestator suma de 81.893 lei. Faptul că această sumă a fost achitată în baza
sentinţei de la fond reiese din rubrica „detalii plata” din ordinul de plată.
##### în vedere că plata s-a făcut la data de 29.07.2020 şi că odată cu admiterea apelului
această plată va dobândi un caracter necuvenit, înseamnă că de la dată când o plată necuvenită a
intrat în patrimoniul său, intimatul-contestator datorează dobânda legală penalizatoare.
În baza art. 723 alin. (1) şi art. 724 alin. (1) şi (2) C.pr. civ., raportat la art. 1636 C.civ., ca
urmare a desfiinţării titlului executoriu (sentinţei fondului), se solicită instanţei de apel să
restabilească situaţia anterioară, adică să îl oblige pe intimatul-contestator să îi restituie
apelantei-intimate sumele pe care aceasta din urmă i le-a plătit în baza sentinţei fondului.
De la data plăţii efective către intimatul-contestator trebuie plătită dobânda legală
penalizatoare, conform art. 1 alin. (3), raportat la art. 3 alin. (2) din OG nr. 13/2011.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul ###### ##### ####### a solicitat respingerea
apelului și menținerea sentinței și încheierii apelate ca temeinice și legale.
8
Acesta a arătat, în esenţă, următoarele:
Referitor la schimbarea, în parte, a încheierii din data de 06.11.2019 pronunţată de
Tribunalul Ilfov, se silicită respingerea acestui capăt de cerere şi menţinerea ca legală şi
temeinică a încheierii apelate, în condiţiile în care nu există nici un motiv pentru a înlătura
declaraţia martorului ######## #### de la soluţionarea prezentei cauze.
Tocmai faptul că martorul ######## #### nu mai avea la momentul audierii calitatea de
angajat al Unix Auto reprezintă o garanţie a imparţialităţii sale, acesta neaflându-se în vreo
legătura de interese cu vreuna dintre părţi.
Utilitatea şi caracterul concludent al audierii acestui martor reiese inclusiv din faptul că a
ocupat în cadrul apelantei poziţia de manager de depozit la filiala Viilor-Bucuresti, fiind
responsabil cu întreaga activitate în această filială: inventare, organizare depozit etc., acesta
cunoscând foarte bine modul în care acţionează superiorii în relaţia cu angajaţii lor, precum şi
modalitatea în care Unix Auto desfăşoară activitatea în filiala Viilor-Bucureşti.
În cauză fiecare parte a propus şi a administrat proba testimonială, fiecărei părţi
încuviinţându-i-se câte un martor spre audiere. Apelantei i s-a încuviinţat proba cu martorul
####### #### #######, care este în continuare angajatul societăţii #### #### SRL de
aproximativ 7 ani şi jumătate, conform declaraţiei sale de martor.
Cele două declaraţii de martor au fost în mod corect coroborate de către instanţa de fond,
constatându-se că acestea relevă caracterul neîntemeiat al deciziei de concediere atacate.
######## #### a plecat din cadrul apelantei prin demisie astfel cum rezultă din chiar
înscrisul anexat de Unix Auto cererii de apel, acesta având cunoştinţa de faptele prezentate
instanţei în mod direct, percepându-le cu propriile simţuri şi nu aflându-le de la terţi.
Tribunalul Ilfov a avut în vedere la soluţionarea cauzei întreg probatoriul administrat în
cauză şi nu s-a bazat exclusiv pe declaraţia martorului ######## ####.
Referitor la schimbarea în parte a sentinţei apelate, instanţa nu „a stabilit că apelanta ar
mai fi avut nevoie de şase-şapte persoane pentru a face faţă volumului mare de muncă”, ci doar a
constatat pe baza tuturor mijloacelor de probă administrare că deficienţele rezultate în depozitul
de la filiala Viilor-Bucureşti se datorează chiar societăţii Unix Auto, care nu a luat măsuri
necesare pentru angajarea de personal suficient care să poată face faţă volumului mare de muncă
de la respectivul punct de lucru.
S-au depus la dosar informările depuse de ######## #### în zilele de 19.06.2018 şi
13.08.2018, precum şi rapoartele săptămânale ale intimatului transmise societăţii pentru lunile
ianuarie-februarie 2019, prin care se solicită suplimentarea personalului şi se reclamă situaţia
existentă în depozit.
Apelanta cunoştea foarte bine la nivel de management situaţia lipsei de personal calificat
care să se ocupe de organizarea depozitului de piese din cadrul filialei Viilor, dar nu a luat nicio
măsura în acest sens.
#### de la începutul prezentului litigiu, apelanta-intimată a încercat să prezinte o situaţie
neadevărată, pentru a-şi ascunde lipsa de reacţie faţă de situaţia din depozit şi dorinţa de a reduce
costurile, chiar dacă această conduită avea efecte negative directe asupra angajaţilor şi a
activităţii din filiala Viilor. Din probatoriul administrat în cauză reiese că intimatul nu era
responsabil de situaţia existentă la nivelul filialei Viilor-Bucureşti şi că a adus adus la cunoştinţa
superiorilor situaţia existentă.
9
Pe cale de consecinţă, instanţa de fond în mod corect a constatat faptul că deficienţele
identificate cu ocazia inventarierii i se datorează apelantei şi au avut că principală cauză existenţa
unui număr mult prea mic de angajaţi pentru o filială atât de mare cum este cea din Viilor -
Bucureşti.
Tribunalul Ilfov a analizat toate piesele dosarului de cercetare disciplinară, aceste aspecte
rezultând din chiar sentinţa apelată. Instanţa nu are obligaţia şi nu avea relevantă pentru cauză ca
în hotărâre să se menţioneze fiecare element şi fiecare înscris din dosarul de cercetare.
Instanţa a analizat fără îndoială înscrisurile regăsite în cuprinsul dosarului de cercetare
disciplinară, constatând în mod corect în temeiul întregului probatoriu administrat (inclusiv a
dosarului întocmit în cadrul aşa-numitei cercetări disciplinare) că angajatorul a decis unilateral
concedierea sa, deşi nu se făcea vinovat de vreo abatere disciplinară.
În plus, instanţa a putut observa cum decizia de concediere nu era altceva decât concluzia
procedurii simulate de cercetare disciplinare: o decizie informă, incompletă şi neclară, prin care
angajatorul a dorit doar să simuleze întrunirea condiţiilor prevăzute de lege pentru valabilitatea
unui astfel de document.
La dosarul de cercetare disciplinară exista inclusiv adresa apelantei nr. 668/09.04.2019,
prin care angajatorul a refuzat comunicarea oricăror probe sau informaţii privind presupusele
fapte, punându-l într-o imposibilitate efectivă de a se apăra cu privire la presupusele fapte ce ar fi
constituit o abatere disciplinară.
Procedura de cercetare disciplinară a fost simulată, doar pentru ca angajatorul să creeze
artificial temeiul pentru concediere. În acest sens, nu au fost puse la dispoziţie probele în baza
cărora intimatul era cercetat; întrebările adresate nu erau redactate în sensul de a afla punctul său
de vedere asupra anumitor circumstanţe de fapt, ci pentru a obţine o presupusă mărturisire; după
momentul transmiterii convocatorului, s-a comunicat în scris de către angajator faptul că
raporturile contractuale de muncă vor înceta, fiind fără dubiu că decizia de concediere era luată
cu mult înainte de îndeplinirea procedurii de cercetare disciplinară.
Faptul că în hotărâre nu sunt listate toate înscrisurile depuse de părţi, din toate volumele,
care compun dosarul de cercetare disciplinară sau care le combat pe acestea nu poate pune sub
semnul întrebării caracterul legal şi temeinic al hotărârii apelate.
În încercarea de a dovedi presupusele abateri disciplinare, apelanta-intimată depune 3
seturi de înscrisuri referitoare la 3 inventare, din zilele 17-18 noiembrie 2018, 8-9 decembrie
2018 şi 19-20 ianuarie 2019.
Totuşi, aceste înscrisuri neînregistrate în evidenţele angajatorului sunt în contradicţie
expresă şi directă cu înscrisurile depuse tot de aceasta, din care reiese că intimatul nu se afla la
muncă în acele 6 zile în care ar fi comis abateri disciplinare, fiind pontat cu 0 ore în fiecare
dintre respectivele zile. Ca urmare a contradicţiei evidente şi exprese dintre aceste înscrisuri,
toate depuse de către aceeaşi parte (apelanta-intimată), se solicită înlăturarea acestora şi neluarea
în seamă la soluţionarea cauzei.
Mai mult decât atât, faţă de data primului inventar (17-18 noiembrie 2018) şi data
emiterii deciziei de concediere (30 mai 2019), se constată că angajatorul a încălcat termenul de 6
luni în care putea aplica sancţiunea disciplinară impus prin art. 252 alin. 1 din Codul Muncii.
##### în vedere depăşirea termenului de prescripţie a răspunderii disciplinare, decizia de
sancţionare este nulă.
10
După cum reiese din probatoriul administrat (planşe fotografice, declaraţia martorului
######## ####), nu doar ca piesele ieşite din cutii erau la vedere, dar oricum întreg depozitul era
strict supravegheat video.
Referitor la presupusa încurajare a fenomenului de furt, politica adoptată de Unix Auto
S.R.L, a fost de minimizare a costurilor cu orice consecinţă, aspect care rezultă din
corespondenţa internă purtată între ###### ###### şi altă persoană din conducere din care
rezultă că "se refuză paza obiectivului" care se propunea a fi asigurată de proprietarul spaţiului
închiriat (informarea din data de 03.09.2018 privind refuzul serviciilor de pază depusă la dosarul
cauzei împreună cu cererea completatoare la cererea de chemare în judecată).
Contrar susţinerilor apelantei, piesele nu au lipsit niciodată din depozit.
Situaţia prezentată de intimată şi reţinerea în sarcina sa a abaterilor disciplinare
referitoare la deficienţele inventarierii nu este conformă cu realitatea, iar intimata a hotărât
sancţionarea într-un mod discreţionar, fără să îşi asume problemele organizatorice şi fără că
presupusul prejudiciu să fie real.
Referitor la situaţia presupuselor piese nevandabile şi/sau lipsă la inventar, toate
argumentele formulate de către apelantă nu corespund realităţii întrucât: piesele care în urma
manipulării erau desperecheate de ambalaje erau în continuare vandabile, iar piesele presupus
lipsă erau în continuare în depozitul cu aproximativ 200.000 de piese, dar intimata, fără a permite
salariaţilor să le găsească sau să le împerecheze cu cutiile, le înregistra ca pierdere/prejudiciu,
deşi acest lucru nu era real; în fapt, piesele erau vandabile, existau în depozit, iar în momentul
identificării acestora intimata Unix Auto le vindea efectiv clienţilor, dar acest lucru se întâmpla
după ce erau trecute ca minus la inventar şi achitate de salariaţi. Circuitul pieselor este uşor de
verificat, în condiţiile în care fiecare piesă are un cod Unix unic şi un cod de etichetă, iar
sistemul informatic oferă informaţii cu privire la parcursul acesteia.
Situaţia de fapt a fost deja dezlegata în mod definitiv de Curtea de Apel Bucureşti. În
urma deciziei Unix Auto de a constata presupuse abateri disciplinare şi de a simula trei proceduri
de cercetare disciplinara bazate pe o presupusă situaţie de fapt ce nu corespunde realităţii, trei
salariaţi au fost concediaţi pentru fapte identice: ###### ##### #######, ###### ###### ######
şi ###### ####### ######. #### trei salariaţii au contestat la instanţele competente deciziile de
concediere.
##### în vedere că faptele de care au fost învinuiţi sunt identice (motivul invocat fiind
reprezentat de aceleaşi inventare din zilele 17-18 noiembrie 2018, 8-9 decembrie 2018 şi 19-20
ianuarie 2019), circumstanţele în urma cărora au fost concediaţi sunt identice, iar procedura de
cercetare disciplinară s-a desfăşurat în acelaşi mod, criticile de nelegalitate, netemeinicie şi chiar
probatoriul sunt similare şi în mare parte identice.
În ceea ce priveşte contestaţia formulată de dl. ###### ###### ######, Tribunalul
Bucureşti a dispus în cadrul dosarului nr. #####/3/2019 prin Sentinţa Civilă nr. #### pronunţată
la data de 08.10.2019, printre altele, admiterea cererii de chemare în judecată, anularea deciziei
de concediere şi reintegrarea salariatului, constatând atât neregulile grave din cuprinsul Deciziei
de concediere şi de pe parcursul procedurii de cercetare disciplinară, dar şi conduita profund
abuziva şi nelegală a angajatorului.
11
Soluţia dată în respectiva cauză a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti prin
Decizia nr. ###/2020 pronunţată în şedinţa publică din data de 16.03.2020 prin care s-a respins
apelul formulat de Unix Auto.
În cazul celei de-a treia contestaţii formulată de fostul salariat ###### ####### ######,
dosar nr. #####/3/2019, Tribunalul Bucureşti a pronunţat Sentinţa Civilă nr. #### din 17
noiembrie 2020 prin care a dispus, printre altele, admiterea cererii de chemare în judecată,
anularea deciziei de concediere şi reintegrarea salariatului.
La punctul 57 din cererea de apel se promovează ideea că situaţia reală de fapt din cadrul
depozitului filialei Viilor-Bucureşti ar fi fost ascunsă superiorilor. După cum reiese din întreg
probatoriul administrat în cauză (declaraţiile celor doi martori, planşe fotografice), întreaga
suprafaţă a depozitului era supravegheată video, iar piesele desperecheate erau la vedere putând
fi observate pe sistemul video al apelantei-pârâte. Sistemul de supraveghere şi sistemul
informatic aparţin în totalitate #### #### SRL, aceasta având control absolut asupra acestora;
prin urmare niciun salariat nu ar fi putut ascunde ceva de superiorii săi. Mai mult, orice acţiune
asupra pieselor realizată de către salariaţi în timpul orelor de muncă se introducea în sistemul
informatic al societăţii, aşa încât orice acţiune a oricărui salariat, în special intrarea/ieşirea
pieselor din depozit era atent monitorizată de către angajator.
Referitor la drepturile salariale, indexate şi actualizate de la data concedierii până la data
reintegrării efective, ceea ce s-a solicitat pe calea cererii principale a fost întemeiat strict pe
prevederile art. 80 alin. 1 din Codul muncii, natura drepturilor salariale solicitate fiind fără dubiu
aceea a unor despăgubiri.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind întoarcerea executării sentinţei apelate,
acesta este în principal inadmisibil, motivat de faptul că apelanta a avut doar calitatea de intimată
în prima etapă procesuală, Unix Auto neformulând o cerere reconvenţională, iar capătul de
cerere privind întoarcerea executării silite nu se număra printre capetele de cerere ce poate fi
promovat prin cererea de apel.
Astfel, potrivit prevederilor legale regăsite în cuprinsul art. 478 alin. 3 Cod procedură
civilă, apelanta nu poate introduce în apel un nou capăt de cerere şi nu poate formula pretenţii
noi.
În subsidiar, în cazul în care se apreciază că acest capăt de cerere poate fi formulat direct
în apel, se solicită respingerea sa, ca neîntemeiat, raportat la faptul că întreaga cerere de apel este
neîntemeiată.
În apel, au fost depuse la dosar înscrisuri.
Examinând cauza prin prisma motivelor de apel formulate, în limitele prevăzute de
art.476-479 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine următoarele:
Împotriva sentinţei a declarat apel numai societatea #### #### S.R.L., care a criticat
soluţia dată capetelor de cerere admise, astfel încât, având în vedere limitele efectului devolutiv
al apelului determinate de ceea ce s-a apelat, celelalte dispoziţii ale sentinţei nu vor forma
obiectul examenului instanţei de control judiciar.
Cum apelanta a solicitat reanalizarea completă a contestaţiei, în condiţiile art. 477 alin. 1
din Codul de procedură civilă, iar prin contestaţia formulată împotriva deciziei de concediere
disciplinară au fost invocate atât motive de nelegalitate, cât şi motive de netemeinicie a
concedierii, Curtea urmează să analizeze cu prioritate motivele de nelegalitate, care prevalează,
12
de vreme ce existenţa acestora este suficientă pentru a atrage sancţiunea nulităţii deciziei
contestate, şi apoi, dacă o astfel de analiză nu este de prisos, motivele de netemeinicie.
Apărările intimatului în sensul că situaţia de fapt a fost dezlegată deja în mod definitiv de
Curtea de Apel Bucureşti, în soluţionarea contestaţiei formulate de un alt salariat împotriva
propriei decizii de concediere disciplinară, nu pot fi primite.
În cauza pendinte, având în vedere că răspunderea disciplinară este personală, instanţa
este datoare să realizeze propria sa analiză asupra actului contestat, prin prisma criticilor
formulate salariat şi apărărilor angajatorului, să stabilească situaţia de fapt pe baza probelor
administrate cu respectarea dispoziţiilor art. 79 şi 272 din Codul muncii şi să verifice modul de
aplicare a dispoziţiilor legale incidente de către emitentul deciziei supuse controlului
judecătoresc.
##### în vedere prevederile art. 430 şi 431 din Codul de procedură civilă, hotărârile
judecătoreşti pronunţate în litigiile privind alţi salariaţi şi alte decizii de concediere, faţă de care
contestatorul din cauza pendinte este terţ, nu pot produce în speţă efectele autorităţii lucrului
judecat.
Decizia de concediere se verifică prin raportare la conţinutul ei, care trebuie să răspundă
cerinţelor prevăzute de art. 252 din Codul muncii sub sancţiunea nulităţii, având în vedere
dispoziţiile art. 79 din Codul muncii, potrivit cărora, în caz de conflict de muncă, angajatorul,
căruia îi revine sarcina probei în temeiul prevederilor art. 272 din Codul muncii, nu poate invoca
în faţa instanţei alte motive de fapt şi de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
De asemenea, sunt lipsite de suport susţinerile intimatului-contestator, formulate direct în
apel, potrivit cărora pentru una dintre faptele calificate ca abatere disciplinară, săvârşită în
perioada inventarului din luna noiembrie 2019, sancţiunea a fost aplicată cu depăşirea termenului
de 6 luni prevăzut de art. 252 alin. (1) din Codul muncii.
Astfel, pe de o parte, se reţine că sancţiunea a fost aplicată pentru complexul de fapte
calificate de angajator ca reprezentând abateri disciplinare, iar pe de altă parte, sunt întemeiate
susţinerile apelantei în sensul că termenul de 6 luni a fost suspendat în perioada în care
cercetarea disciplinară nu şi-a putut urma cursul firesc, întrucât salariatul cercetat s-a aflat în
concediu pentru incapacitate temporară de muncă.
Potrivit dispoziţiilor art. 50 lit. b) din Codul muncii, contractul individual de muncă se
suspendă de drept, între alte situaţii, pe durata concediului pentru incapacitate de muncă, iar în
conformitate cu prevederile art. 49 alin. (6) din acelaşi Cod, în cazul suspendării contractului
individual de muncă, se suspendă toate termenele care au legătură acu încheierea, modificarea,
executarea sau încetarea contractului individual de muncă, cu excepţia situaţiilor în care
contractul individual de muncă încetează de drept.
Pe durata suspendării contractului individual de muncă pentru incapacitate temporară de
muncă în mod corect cercetarea disciplinară şi aplicarea sancţiunii au fost amânate, iar după
încetarea cauzei de suspendare, termenul de 6 luni şi-a reluat cursul şi cercetarea disciplinară a
continuat şi s-a finalizat prin emiterea deciziei de sancţionare contestate în cauză, cu respectarea
termenului prevăzut de lege.
De altfel, în perioada în care salariatul se află în concediu pentru incapacitate de muncă,
emiterea deciziei de concediere era prohibită de lege, sub sancţiunea nulităţii.
13
Din punct de vedere formal, decizia contestată îndeplineşte toate cerinţele prevăzute de
art. 252 alin. (2) din Codul muncii sub sancţiunea nulităţii absolute, permiţând atât salariatului,
cât şi instanţei cunoaşterea, respectiv verificarea temeiurilor de fapt şi de drept ale aplicării
sancţiunii disciplinare.
Prin contestaţia formulată, astfel cum a fost completată (fila 43, vol. II din dosarul de
fond), salariatul contestator a susţinut nelegalitatea deciziei numai pentru desfăşurarea cercetării
disciplinare într-o manieră pur formală, cu nesocotirea dreptului său la apărare.
Criticile sunt infirmate de materialul probator administrat în cauză.
Astfel cum se arată în cuprinsul Deciziei nr. ####/30.05.2019 (filele 12 şi următoarele din
dosarul de fond), salariatul a fost convocat la cercetarea disciplinară, cu respectarea dispoziţiilor
art. 251 din Codul muncii, prin Convocatorul nr. 600/02.04.2019, ce i-a fost înmânat în data de
03.04.2019 sub semnătură de primire (fila 119 vol. I din dosarul de fond).
În cuprinsul convocatorului, se arată cu claritate că desfăşurarea cercetării disciplinare
priveşte ascunderea în mod repetat a unor informaţii faţă de angajator cu privire la lipsa unor
produse din gestiunea companiei, la existenţa pe stocul filialei a unor produse neconforme,
managementul defectuos, precum nesupravegherea activităţii subalternilor cu privire la produsele
aflate la livrare, nerecepţionate sau transferate către alte filiale contrar procedurilor şi
prevederilor companiei, falsificarea documentelor de inventariere, transmiterea de indicaţii către
subalterni care sunt contrare intereselor companiei de a scana etichete fără produse şi încurajarea
fenomenului de furt din gestiunea companiei. Acelaşi document indică abaterile disciplinare ce
formează obiectul cercetării prealabile, dispoziţiile din Contractul individual de muncă,
Regulamentul intern, Codul etic şi fişa postului a căror încălcare se verifică prin prisma
responsabilităţilor ce revin salariatului care ocupă postul de manager zonal vânzări, precum şi
descrierea stării de fapt investigate, rezultată în urma inventarului de verificare, coroborat cu
declaraţiile unor salariaţi identificaţi cu nume şi prenume, ale căror afirmaţii relevante sunt
textual redate. În final se arată că intimatul-contestator, în calitate de manager zonal vânzări,
avea obligaţia de a semnala departamentului Audit Intern sau şefului ierarhic faptul că pe stocul
punctului de lucru se află şi produse care nu sunt etichetate sau al căror conţinut lipseşte ori
produse incomplete/descompuse şi, deci, nevandabile.
De asemenea, se impută salariatului cercetat că: în calitate de manager zonal vânzări, nu a
raportat şi nu a luat măsuri cu privire la faptul că la punctul de lucru, în repetate rânduri, la
efectuarea inventarelor se scanau doar etichetele, fără produse şi, totodată, se găseau produse fără
etichetă; nu a respectat procedurile şi prevederile companiei, preferând să ascundă aceasta
situaţie superiorilor şi departamentului Audit Intern; prin acest comportament a prejudiciat
imaginea şi interesele societăţii, fiind un exemplu negativ pentru ceilalţi angajaţi ai punctului de
lucru.
Au fost adus la cunoştinţa salariatului cercetat dispoziţiile art. 251 alin. (4) din Codul
muncii, în sensul că îşi poate susţine în faţa comisiei de cercetare toate apărările, poate prezenta
probe şi poate fi asistat de către un apărător ales.
#### de conţinutul complet al convocatorului, în care sunt prezentate într-un mod
transparent toate informaţiile necesare salariatului pentru a-şi putea face o apărare eficientă, nu
pot fi primite susţinerile contestatorului în sensul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât
nu i s-a permis accesul la dosarul de cercetare.
14
##### în vedere solicitările salariatului, precum şi certificatele de concediu medical
prezentate de acesta (filele 131-140 vol. I din dosarul de fond), data cercetării disciplinare a fost
succesiv amânată, până la 27.05.2020, când acesta s-a prezentat pentru a răspunde întrebărilor
comisiei de cercetare disciplinară.
########## disciplinară a avut loc în mod efectiv la data stabilită, când salariatul a
răspuns întrebărilor ce i-au fost adresate în scris. ###### întrebare îi permitea acestuia să
formuleze orice apărări considerate necesare. De altfel, şi alte întrebări privitoare la aspecte
punctuale conţineau menţiunea „vă rugăm să detaliaţi”. Înscrisul în care au fost consemnate
întrebările şi răspunsurile (filele 152-166 vol. I din dosarul instanţei de fond) a fost semnat atât
de salariat, cât şi de membrii comisiei de cercetare ##### ######## şi ####### ####. De
asemenea, martorul ####### #### a semnat Procesul-verbal de cercetare nr. 641/27.05.2019 (fila
175 vol. II din dosarul de fond) şi Raportul privind desfăşurarea cercetării disciplinare
înregistrata cu nr. 642/27.05.2019 (fila 178 vol. II din dosarul de fond), prin care s-a propus
sancţionarea salariatului cercetat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Toate aceste înscrisuri confirmă realitatea efectuării cercetării disciplinare prealabile.
Apărările salariatului şi motivele pentru care acestea au fost înlăturate se găsesc
consemnate şi în cuprinsul deciziei de concediere disciplinară, cu respectarea dispoziţiilor art.
252 alin. (2) lit. c) din Codul muncii.
Referitor la mesajul din 6.05.2019 cu conţinutul „îmi pare rău ###### Gabriei, contractul
tău de muncă este în curs de a se încheia”, din înscrisul depus la dosar nu se poate determina
provenienţa acestuia, respectiv dacă a fost expediat de o persoană cu atribuţii privind încetarea
contractelor individuale de muncă la nivelul angajatorului. (fila 30 vol. II din dosarul de fond).
Celelalte mesaje electronice din care rezultă repartizarea atribuţiilor de conducere la nivelul
filialei nu pot fi plasate în timp.
În ce priveşte temeinicia deciziei de sancţionare, Curtea reţine că, în perioada săvârşirii
faptelor imputate, intimatul era angajat al apelantei în funcţia de manager zonal vânzări filiale,
conform actului adiţional la contractul individual de muncă din 31.08.2018 (fila 110 vol. I din
dosarul de fond). Din fişa postului, anexă a actului adiţional (fila 116 vol. I din dosarul de fond),
rezultă că acesta are, între altele, atribuţii privind coordonarea efectuării inventarului complet;
organizarea şi supervizarea procesului de recepţie marfă; întreţinerea şi optimizarea stocului;
supervizarea ordinii şi disciplinei în depozit; procesarea retururilor de marfă; supervizarea
deconturilor de materiale care aparţin procesului de închidere la zi. Salariatul răspunde de:
activitatea de coordonare a personalului aflat sub directa sa subordine; corectitudinea
informaţiilor furnizate către întregul personal din subordine, către toate departamentele din firmă
cu care colaborează, precum şi către toţi partenerii şi clienţii; calitatea distribuţiei.
Prin Decizia nr. ####/30.05.2019 (fila 12 vol. I din dosarul de fond), s-a constatat
săvârşirea de către salariat a următoarelor abateri disciplinare: îndeplinirea în mod defectuos a
atribuţiilor ce-i reveneau în calitate de membru al comisiei de inventariere; ascunderea în mod
repetat a unor informaţii faţă de angajator cu privire la lipsa unor produse din gestiunea
companiei, la existenţa pe stocul filialei a unor produse neconforme; managementul defectuos;
nesupravegherea activităţii subalternilor cu privire la produsele aflate la livrare, nerecepţionate
sau transferate către alte filiale contrar procedurilor şi prevederilor companiei, falsificarea
documentelor de inventariere; transmiterea de indicaţii către subalterni contrare intereselor
15
companiei de a scana etichete fără produse; încurajarea fenomenului de furt din gestiunea
companiei.
Societatea angajatoare a fost înştiinţată de către reprezentanţii care au efectuat serviciile
de audit intern că, în cadrul coaching-ului intern de filială din data de 26.03.2019 la punctul de
lucru 1056 Unix Bucureşti, au fost identificate mai multe etichete fără produs în camera tehnică
şi în depozit. În urma verificării spaţiilor închise au fost identificate mai multe produse fără
ambalaj. În urma neregulilor constatate, au fost verificate toate spaţiile închise şi încăperile de pe
toată suprafaţa depozitului, precum şi ultimele rezultate obţinute la inventarierile din lunile
anterioare. Au fost verificate fizic produsele şi evidenţele etichetelor, fiind deschise produsele
din mai multe zone suspectate că ar fi utilizate pentru ascunderea neregulilor. Ulterior, s-a
demarat un inventar de verificare, cu deschiderea ambalajelor tuturor produselor aflate strict în
zonele suspecte că au fost utilizate pentru a fi luate în evidenţă produsele lipsă doar pe baza
etichetelor, prilej cu care a fost găsită o cantitate semnificativă de ambalaje din care lipseau
produsele şi care aveau doar etichete. Inventarul de verificare a identificat un minus de produse
care lipseau efectiv din depozit. Cauzele identificate au fost gestionarea şi manipularea
neadecvată a stocului de marfă, managementul defectuos al stocului de marfă, depozitarea unei
cantităţi semnificative de produse fără ambalaj în vrac, găsite ascunse în camera de recepţie din
spatele liftului 2.
Contestatorului i se impută alterarea rezultatelor inventarierii, în sensul că, prin procesele
verbale de inventariere din 17.11.2018, 18.12.2018 şi 19.01.2019, nu au fost identificate aceste
nereguli, cu toate că din declaraţiile angajaţilor rezultă că ele existau de mai mult timp.
Salariatul contestator (care a făcut parte din comisia de inventariere a patrimoniului la
punctul de lucru 1056 Unix Bucureşti, a semnat în calitate de membru al comisiei procesele-
verbale de predare-primire a stocului, acordurile de răspundere colectivă, declaraţiile de inventar
şi procesele-verbale de inventarie întocmite cu ocazia efectuării inventarului lunar în 17.11.2018,
18.12.2018 şi 19.01.2019) a confirmat prin declaraţia din 27.03.2019 că avea cunoştinţă de faptul
că se scanau la inventar doar etichetele fără produse şi că, în acelaşi timp, la inventar se găseau şi
produse fără etichetă, care se aduceau în zona de deservire, unde se stocau şi urmau a fi
împerecheate, dacă se găseau şi ambalajele acestora, sau se casau ulterior.
În urma inventarului complet realizat la 29.03.2019, cu deschiderea tuturor ambalajelor
aflate pe stoc, s-au găsit produse care lipseau efectiv din depozit, o cantitate însemnată de
ambalaje goale, precum şi un plus de 88 de produse care nu figurau în stocul filialei 1056 Unix
Bucureşti.
În calitate de manager zonal vânzări la filiala 1056 Bucureşti, intimatul-contestator avea:
obligaţia de a semnala departamentului Audit Intern sau şefului ierarhic faptul că pe stocul
punctului de lucru 1056 Unix Bucureşti se află, pe lângă produse conforme, care sunt vandabile,
şi o serie de produse care nu sunt etichetate sau al căror conţinut lipseşte cu desăvârşire, în locul
lor găsindu-se doar ambalaje goale cu etichetă; de a întreţine şi optimiza stocul; de a superviza
ordinea şi disciplina în depozit; de a procesa retururile de marfă, de a superviza deconturile
materiale.
De asemenea, în calitate de membru al comisiei de inventariere, acesta avea obligaţia de a
respecta procedurile privind inventarierea produselor prevăzute de Ordinul nr. ######### şi
Manualul de proceduri al societăţii, respectiv să realizeze o inventariere a produselor conformă
16
cu realitatea. Cu toate acestea, a scanat etichetele fără produse şi nu a casat produsele fără
etichete/ambalaje.
Deoarece în urma verificărilor au rezultate multe produse nevandabile
(incomplete/descompuse) şi, pe de altă parte, ambalaje goale şi etichete, compania a decis să
trimită la analiză departamentului de garanţii de la furnizor aceste materiale.
Curtea reţine că, în esenţă, prin decizia contestată, amplu şi temeinic motivată, i se
impută salariatului concediat încălcarea prevederilor legale şi a reglementărilor societăţii
angajatoare privind efectuarea inventarierii, neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor ce-i
reveneau potrivit fişei postului sub aspectul organizării activităţii în cadrul depozitului, conform
reglementărilor interne, ascunderea unor informaţii şi validarea unei situaţii neconforme realităţii
prin inventarierile efectuate de comisia din care făcea parte în perioadele 17-18.11.2018, 8-
9.12.2019 şi 19-20.01.2019.
Realitatea aspectelor de fapt reţinute prin decizie este confirmată atât de dosarul de
cercetare disciplinară, cât şi prin depoziţiile martorilor audiaţi în cauză.
Astfel, martorul ####### #### ####### (fila 19 vol. IV din dosarul de fond) arată că a
participat personal la inventarul de verificare efectuat depozitul din Şoseaua Viilor în luna martie
2019, când s-a constatat că există cutii şi piese separate, ce trebuie împerecheate, la sfârşitul
inventarului facturându-se o contravaloare a pieselor lipsă de peste 100.000 lei, pentru că acestea
apăreau pe stoc, dar nu existau fizic. Pe piesele găsite şi care nu au putut fi împerecheate cu
cutiile nu existau coduri şi au fost trimise la Budapesta pentru eventuala generare a unor noi
coduri.
Aceeaşi situaţie, cunoscută de salariaţii care au dat declaraţii în cadrul cercetării
disciplinare, este confirmată şi prin depoziţia martorului #### ######## (fila 17 vol. IV din
dosarul de fond). Starea de lucruri existentă a fost tolerată de intimatul-contestator, astfel încât
s-a perpetuat în timp, fiind ascunsă de acesta superiorilor ierarhici, disimulată inclusiv cu prilejul
efectuării inventarierilor.
Or, tocmai acestea sunt faptele personale imputate de angajator salariatului, pentru care s-
a aplicat sancţiunea disciplinară.
Prin faptele descrise în cuprinsul deciziei de concediere, s-a reţinut să salariatul a încălcat
în mod grav şi repetat dispoziţiile art. 7 alin. (2) lit. a), b) şi c), art. 17, art. 21 alin. (1), art. 22,
art. 26 alin. (4) pct. 2, 10 şi 11 din Contractul individual de muncă, art. 7 pct. 1, 3, 4 şi 17, art. 27
pct. 10, art. 43 pct. 17, 39, 40 şi 42 din Regulamentul intern, sarcinile şi atribuţiile postului,
responsabilităţile postului de manager zonal vânzări din fişa postului, capitolul 1132 din
Manualul de proceduri Unix Auto şi dispoziţiile Codului etic redate în cuprinsul deciziei.
Invocata lipsă de personal nu poate justifica nerespectarea procedurilor reglementate la
nivelul angajatorului şi nici prezentarea către superiorii ierarhici a unor date eronate privind
situaţii de fapt care nu corespund realităţii.
Conform Manualului de proceduri Unix Auto, Capitolul 1132 Inventarierea, numai
managerul zonal de vânzări/înlocuitorul desemnat al acestuia are permisiunea de a deschide şi
închide un inventar.
Indiferent dacă a fost sau nu prezent la serviciu în zilele efectuării inventarierii, intimatul-
contestator a semnat, în calitate de membru al comisiei de inventariere, procesele-verbale în care
au fost consemnate „rezultatele inventarierii, cuprinse în listele de inventar” destinate a fi
17
înregistrate în contabilitate, confirmând şi asumându-şi răspunderea, alături de ceilalţi membrii ai
comisiei, pentru întocmirea listelor „prin efectuarea inventarierii faptice” (de exemplu, fila 57,
fila 72 vol. II din dosarul de fond).
Sunt întemeiate susţinerile apelantei în sensul că, prin deciziile de numire a comisiilor de
inventariere, la art. 3 se stabileşte în mod clar obligaţia ca inventarierea să se realizeze „cantitativ
şi valoric la locurile de depozitare sau păstrare a bunurilor, prin numărare, măsurare, cântărire
sau orice alte mijloace de determinare a existenţei faptice a acestora”. (de exemplu, fila 50 vol. II
din dosarul de fond).
Existenţa sau nu a unui prejudiciu patrimonial suferit de angajator constituie o
împrejurare lipsită de relevanţă pentru determinarea elementelor răspunderii disciplinare (în
cauză nu se pune problema răspunderii patrimoniale a salariatului), aceasta având importanţă
doar în condiţiile prevăzute de art. 250 din Codul muncii pentru individualizarea sancţiunii
disciplinare.
În vederea stabilirii întrunirii condiţiilor pentru antrenarea răspunderii disciplinare
prezintă însemnătate starea de pericol creată prin înfrângerea cu vinovăţie de către salariat a
dispoziţiilor pe care era dator să le respecte în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, dezordinea
produsă în cadrul angajatorului, tulburarea stării de disciplină la nivelul organizaţiei, alterarea
climatului de muncă.
Sancţiunea disciplinară, ca mijloc de constrângere prevăzut de lege şi pus la dispoziţia
angajatorului, are ca scop tocmai apărarea ordinii disciplinare, ca valoare în sine, respectarea
normelor ce reglează comportarea salariatului la locul de muncă, precum şi prevenirea producerii
unor acte de indisciplină.
Corolar al prerogativelor organizatorice şi de control ale angajatorului, prerogativa
disciplinară permite acestuia să tragă la răspundere acei salariaţi care, în mod culpabil, nu îşi
îndeplinesc sau îşi îndeplinesc necorespunzător sarcinile de serviciu, prin cercetarea faptelor
comise de aceştia şi aplicarea unei sancţiuni disciplinare.
Potrivit prevederilor art. 247 din Codul muncii, „(1) Angajatorul dispune de prerogativă
disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de
câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară. (2) Abaterea disciplinară este o
faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de
către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul
individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale
conducătorilor ierarhici.”
Din economia dispoziţiilor legale evocate, rezultă că, pentru antrenarea răspunderii
disciplinare a salariatului, este necesară existenţa unei fapte (acţiune/inacţiune) în legătură cu
munca, faptă care să fie săvârşită cu vinovăţie, prin încălcarea normelor legale, reglementărilor
interne al angajatorului, contractului colectiv şi/sau contractului individual de muncă, ordinelor
şi/sau dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Or, contrar celor stabilite de prima instanţă, Curtea reţine că toate aceste elemente au fost
pe deplin dovedite în cauză.
Totodată, conform prevederilor art. 61 lit. a) din Codul muncii, angajatorul poate dispune
concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului, între alte situaţii, în cazul în care
salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori
18
de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil
sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară.
Sunt întemeiate susţinerile apelantei potrivit cărora faptele imputate salariatului au
caracter grav şi repetat, persistent, justificând aplicarea celei mai grave dintre sancţiuni, aceea a
concedierii disciplinare.
#### de soluţia dată capătului de cerere principal având ca obiect anularea deciziei de
concediere disciplinară contestate, urmează a fi respinse şi capetele de cerere accesorii,
întemeiate pe dispoziţiile art. 80 alin. (1) şi (2) din Codul muncii.
Apelul declarat împotriva încheierii din 6.11.2019 (fila 177 vol. III din dosarul primei
instanţe) este nefondat.
Astfel, cu privire la proba testimonială, faţă de teza probatorie propusă de contestator
(vizând, între altele, organizarea depozitului, modalitatea de efectuare a inventarelor, modalitatea
de evidenţă a pieselor şi circuitul acestora), în mod just prima instanţă a reţinut îndeplinirea
condiţiilor de admisibilitate a probei, prevăzute de art. 255 din Codul de procedură civilă.
De altfel, astfel cum rezultă din conţinutul încheierii apelate, opoziţia intimatei la
administrarea probei testimoniale propuse de contestator nu a vizat identitatea martorului şi
circumstanţele personale ale acestuia.
Aprecierea în contextul materialului probator administrat a declaraţiei martorului ####
########, fost salariat al societăţii intimate, ale cărui raporturi de muncă au încetat prin demisie
la data de 01.11.2018, se verifică în cadrul rejudecării fondului cauzei de către instanţa de apel -
care statuează atât în fapt, cât şi în drept - în soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei
nr.####/22.07.2020.
Pentru considerente expuse, văzând și dispoziţiile art.480 alin. (1) şi (2) din Codul de
procedură civilă, Curtea va respinge apelul, declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de
06.11.2019, ca nefundat, va admite apelul declarat împotriva sentinței civile nr.####/22.07.2020
ŞI va schimba sentinţa apelată, în sensul că va respinge contestaţia formulată împotriva Deciziei
de concediere nr. 1046/30.05.2019 şi capetele de cerere accesorii. celelalte dispoziţii ale
sentinţei, referitoare la capătul de cerere având ca obiect plata contravalorii orelor suplimentare,
urmează a fi păstrate.
PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta #### #### S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din
data de 06.11.2019 pronunţată de Tribunalul Ilfov – Secţia civilă, în dosarul nr. ####/93/2019.
Admite apelul declarat de apelanta #### #### S.R.L., cu sediul procesual ales în sector 2,
Bucureşti, #### ####### ### ##, împotriva sentinţei civile nr.####/22.07.2020, pronunţată de
Tribunalul Ilfov – Secţia civilă, în dosarul nr. ####/93/2019, în contradictoriu intimatul ######
##### #######, cu domiciliul procesual ales la Cab. Av. ### D. #####, în #### ##########
### #, ####### #######.
Schimbă sentinţa apelată, în sensul că:
19
Respinge contestaţia formulată împotriva Deciziei de concediere nr. 1046/30.05.2019 şi
capetele de cerere accesorii.
Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei referitoare la capătul de cerere având ca obiect
plata contravalorii orelor suplimentare.
Definitivă.
Pronunţată azi, 24.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea
grefei instanţei.
Preşedinte Judecător Grefier
### ##### ###### ####### ######## ####### ######
Red.: L.U./18.05.2021
Tehnored.: A.C./4ex/Jud. ####: ###### ######
20

Hotarâre-24 03 2021-3g273888

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Hotarâre-24 03 2021-3g273888

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Hotarâre nr. 1667/2021 din 24.03.

2021, cod RJ 3g273888

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr.####/93/2019 (Număr în format vechi ########)

PENTRU ACESTE MOTIVE

S-ar putea să vă placă și