În cazul în care se solicită întoarcerea executării silite pe cale separată, instanța competentă va fi

instanța de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării

organului de executare, domiciliul debitorului. 
Având în vedere că procedura întoarcerii executării este o procedură distinctă de executarea
propriu-zisă, în cadrul acesteia, stabilirea competenței se va face conform calităților părților din
această procedură. 
”Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de xx.xx.2017 sub nr. x/215/2017
reclamanta A a formulat cerere de întoarcere a executării silite efectuate în dosarul nr. C/2014 al
B.E.J. D, în contradictoriu cu pârâtul B, solicitând restabilirea situaţiei anterioare executării în sensul
obligării pârâtului la plata sumei de 6881,01 lei, reactualizată la data plăţii efective, plus dobânda
legală conform O.G. nr. 13/2011 precum şi obligarea la plata eventualelor cheltuieli de judecată. (…)

Întoarcerea executării reprezintă în fapt o reluare a executării, însă în sens invers, prin restabilirea
situaţiei anterioare executării săvârşite, ca urmare a desfiinţării ulterioare a titlului executoriu.

Potrivit dispoziţiilor art. 723 alin. (1) C.proc.civ., în toate cazurile în care se desfiinţează titlul
executoriu sau însăși executarea silită cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin
restabilirea situaţiei anterioare, iar potrivit art. 724 alin. (3) C.pr.civ., dacă nu s-a dispus restabilirea
situației anterioare executării în condițiile alin. (1) și (2) – adică de către instanța care a desființat
titlul executoriu – cel îndreptățit o va putea cere, pe cale separată, instanței de executare. De
asemenea, potrivit art. 651 alin. (1) C.pr.civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei
circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului, în afară de
cazurile în care legea dispune altfel.

Din coroborarea art. 724 alin. (3) cu art. 651 alin. (1) C.pr.civ. rezultă că în cazul în care se solicită
întoarcerea executării silite pe cale separată, instanța competentă va fi instanța de executare, respectiv
judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul
debitorului – textele de lege instituind astfel o competență teritorială absolută.
Contrar considerentelor reţinute de Judecătoria Craiova în motivare sentinţei de declinare a
competentei, calitatea de debitor în procedura de întoarcere a executării silite aparţine pârâtului B.
Având în vedere că procedura întoarcerii executării este o procedură distinctă de executarea
propriu-zisă, în cadrul acesteia, stabilirea competenței se va face conform calităților părților din
această procedură. Astfel, în cadrul procedurii de întoarcere a executării, debitorul este pârâtul B,
motiv pentru care, competența teritorială urmează a fi stabilită în funcție de domiciliul său la data
sesizării organului de executare, respectiv: com. …, jud. Olt.

De asemenea, în același sens, poate fi avută în vedere și jurisprudența aferentă Vechiului cod de
procedură civilă, întrucât textele de lege avute în vedere, în această problemă, a stabilirii
competenţei instanţei, au acelaşi conţinut.

Astfel, prin decizia nr. 5 din 12 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în
soluţionarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 404^2
alin. (3) V.C.proc.civ. (corespondent art. 724 alin. (3) C.pr.civ.), publicată în M. Of. al României nr.
251/13.04.2012, s-a statuat că judecătoria este instanţa competentă să judece cererea privind
întoarcerea executării silite.

Prin Decizia nr.241/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: „decizia nr. 5 din 12
martie 2012, pronunţată în recurs în interesul legii, statuează care este instanţa competentă să
soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare, din
perspectiva competenţei materiale.Or, în speţă, se pune problema determinării judecătoriei
competente teritorial sa soluţioneze o asemenea cerere. Sub un al doilea aspect, se constată că, în
funcţie de ipotezele reglementate de art. 404^2 C.proc.civ., judecătoria competentă din punct de
vedere teritorial se determină, în mod concret, prin aplicarea dispoziţiilor art. 373 alin. (2) (acesta
prevăzând că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se va face executarea)
din acelaşi act normativ. În speţă, întoarcerea executării silite nu a fost dispusă prin hotărârea
judecătorească ce a desfiinţat titlul executoriu, astfel că se solicită, într-un proces distinct,
dispunerea acestei măsuri. Or, instanţa de executare, din perspectiva art. 404^2 alin. (3) C. proc.
civ. este judecătoria în a cărei rază teritorială domiciliază pârâtul-debitor.” În acest sens, Înalta Curte
reţine că, într-o asemenea ipoteză, instanţa competentă nu este cea care a încuviinţat executarea a
cărei întoarcere se cere, ca efect al aplicării dispoziţiilor obligatorii ale deciziei date în recurs în
interesul legii, mai sus menţionate, fiind înlăturate dispoziţiile care reglementează competenţa
teritorială în faza judecăţii, însă acest lucru nu are drept consecinţă extinderea competenţei instanţei
care a încuviinţat executarea silită iniţială (desfiinţată) asupra tuturor procedurilor ulterioare prin care
se solicită întoarcerea executării silite.
Cum, în speţă, creditoarea nu deţine, formal, un titlu executoriu pentru obţinerea restituirii sumelor
poprite, ci trebuie să şi-l constituie în procesul pendinte, rezultă că instanţa competentă teritorial,
conform art. 373 alin. (2) şi art. 404 2 alin. (3) C. proc. civ. este judecătoria în a cărei circumscripţie
ar urma să se desfăşoare executarea silită, în considerarea faptului că debitorul are domiciliul în
raza sa teritorială.”

Pentru aceste considerente, instanţa va admite excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei

sectorului 1 Bucureşti, invocată din oficiu şi va declina cauza, spre competentă soluţionare,
Judecătoriei Caracal, jud. Olt, în a cărei rază de competenţă este situat domiciliul pârâtului
B.” (Judecătoria Sectorului 1 București, Hotărârea nr. 2235 din 10 aprilie 2018, portal.just.ro)