CONTRACTUL

CIVIL
 Noțiunea de contract civil
• Contractul este acordul de voinţe dintre două sau mai multe
persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport
juridic (art. 1166 C.civ.).
• Prin acord de voințe se înțelege întâlnirea concordantă a două sau
mai multe voințe individuale cu intenția părților de a produce efecte
juridice. În acest mod, contractul se deosebește de actul unilateral
de voință, care constă în manifestarea de voință a unei singure
persoane cu intenția de a produce efecte juridice.
 Formarea Contractului
• Formarea și conținutul contractului se găsesc sub semnul libertății
contractuale: „Părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să
determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de
ordinea publică şi de bunele moravuri” (art. 1169 C.civ.).
• Consecința imediată a principiului este forța obligatorie a
contractului (pacta sunt servanda).
• Acordul de voință, pentru a fi definit ca și contract, este necesar să
tindă la aplicarea acestui principiu între părțile sale. Dacă acest
principiu nu există, nu putem vorbi de un contract, ci de manifestări
de voință non-juridice care se bazează pe un acord.
• Principiile de bază ale contractului:
1. principiul libertății contractuale;
2. principiul consensualismului;
3. principiul forței obligatorii a contractului.

• Limitele libertății contractuale: ordinea publică și bunele

moravuri.
 Clasificarea contractelor civile
După conținutul acestora:
a) sinalagmatice: obligaţiile născute din contract sunt reciproce şi
interdependente. Fiecare parte are concomitent atât calitatea de
debitor, cât și calitatea de creditor față de cealaltă parte.
b) unilaterale: acele contracte în care o parte sau mai multe părți se
obligă față de cealaltă fără ca aceasta sau acestea din urmă să se
oblige față de primele la vreo contraprestație. Acestea dau naștere la
obligații numai în sarcina uneia dintre părți și sunt caracterizate de
lipsa interdependenței și reciprocității (donația, comodatul,
mandatul, depozitul, fideiusiunea etc.).
 Falsa problemă a contractelor sinalagmatice „imperfecte”

• Unele contracte unilaterale pot, după încheierea lor, în mod ocazional, să dea
naştere la obligaţii în sarcina creditorului, obligații pe care acesta nu și le-a
asumat inițial' (e.g., dacă depozitarul a făcut unele cheltuieli cu conservarea
bunului aflat în depozit, deponentul va fi obligat să-i plătească valoarea acestora,
deşi depozitul inițial este un contract unilateral).
• Deoarece la un moment ulterior încheierii se constată că există obligații în sarcina
ambelor părți, în doctrină asemenea contracte sunt denumite contracte
sinalagmatice imperfecte. Ele poartă această denumire deoarece obligațiile celor
două părți, deși reciproce, nu sunt și interdependente.
• Legiuitorul tranșează însă această discuție eliminând prin textul art. 1171 C. civ.
această categorie. Soluția este justă, deoarece obligaţiile născute în sarcina
creditorului inițial au un izvor extracontractual (îmbogăţirea fără justă cauză) și
pentru că reciprocitatea fără interdependență înlătură caracterul sinalagmatic.
• Cu toate acestea, caracterul sinalagmatic poate fi dat de
voința părților care, cu ocazia încheierii contractului,
înțeleg să își asume obligații reciproce şi interdependente,
deși contractul prin natura sa este unilateral (e.g.,
împrumutul cu dobândă sau depozitul remunerat).
 Importanța practică a clasificării
Clasificarea contractelor în sinalagmatice și unilaterale prezintă importanţă
practică din două puncte de vedere:
a) probatoriu: înscrisul sub semnătură privată destinat a constitui proba unui
contract este reglementat de lege diferit, în funcție de categoria de contracte
din care face parte (e.g., art. 274-275 C. pr. civ. prevăd condiția dublului sau
multiplului exemplar pentru contractele sinalagmatice, respectiv formula „bun
şi aprobat" pentru contractele unilaterale privind obligația de a plăti o sumă de
bani sau de a preda bunuri de gen);
b) al efectelor lor: contractele sinalagmatice urmează reguli diferite în privința
remediilor pentru neexecutare (e.g., rezoluțiunea și excepția de neexecutare
nu pot exista decât în cazul contractelor sinalagmatice), a teoriei generale a
riscurilor contractului, a excepțiilor de la forța obligatorie (v. impreviziunea sau
clauzele abuzive), a efectelor restituirilor subsecvente desființării unui
contract.
După scopul urmărit la încheierea contractelor:
a) Contractele cu titlu oneros - contractul prin care fiecare parte
urmăreşte să îşi procure un avantaj, în schimbul obligaţiilor
asumate [art. 1172 alin. (1) C.civ.];
b) Contractele cu titlu gratuit - contractul prin care una dintre
părţi urmăreşte să procure celeilalte părţi un beneficiu, fară a
obţine în schimb vreun avantaj (liberalitățile și actele
dezinteresate) [art. 1172 alin. (2) C.civ.].
 Importanța practică a clasificării
• Clasificarea contractelor în contracte cu titlu oneros și contracte cu
titlu gratuit prezintă importanță practică majoră din multe puncte de
vedere:
a) de regulă, considerarea persoanei este un criteriu care determină
intenția în cazul liberalităţilor (astfel încât ele ar trebui considerate ca
prezumate intuitu personae), iar în cazul celeilalte categorii, de regulă,
nu;
b) sub aspectul conținutului obligațional, garanțiile înstrăinătorului
sunt mai restrânse sau lipsesc în cazul liberalităților;
c) interese legate de protecția familiei, a patrimoniului familiei și a
consimţământului impun donației condiții speciale de încheiere și
efectivitate (formă, formalități suplimentare în cazul donației
mobiliare, consimţământul celuilalt soț în cazul donației, chiar şi de
bunuri mobile etc.), aceasta fiind subordonată unui regim juridic
special (poate fi supusă raportului succesoral sau reducțiunii);
d) în raporturile cu terții, cele două acte au un regim juridic diferit
(e.g.: acțiunea pauliană este mai lesne de formulat împotriva
dobânditorilor cu titlu gratuit).
După cum prestațiile părților sunt sau nu determinate la
momentul încheierii contractului cu titlu oneros:
a) comutative: contractul în care, la momentul încheierii sale,
existenţa drepturilor şi obligaţiilor părţilor este certă, iar întinderea
acestora este determinată sau determinabilă [art. 1173 alin. (1)
C.civ.]. Prestațiile părților sunt relativ echivalente și, totodată,
întinderea și valoarea prestațiilor sunt certe și cunoscute din chiar
momentul încheierii contractului.
b) aleatorii: contractul care, prin natura lui sau prin voinţa părţilor,
oferă cel puţin uneia dintre părţi şansa unui câştig şi o expune
totodată la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor şi
incert [art. 1173 alin. (2) C.civ.].
• Interesul practic al acestei distincții se regăsește sub mai multe
aspecte:
i. leziunea poate fi invocată numai în cazul contractelor comutative
(v. art. 1224 C. civ.);
ii. dacă, în funcție de alea, o parte câștigă și cealaltă doar pierde,
contractul va rămâne oneros și aleatoriu și nu va fi reconsiderat ca o
liberalitate;
iii. de asemenea, interesul practic al acestei distincții se regăsește și
la nivelul obligaţiilor de restituire subsecvente desființării
contractelor (art. 1635 urm. C. civ.).
După modul de formare:
a) consensuale: acele contracte care se încheie prin simplul
acord de voință, fără nicio formalitate;
b) solemne: acele contracte căror validitate este supusă
îndeplinirii unor formalităţi prevăzute de lege [art. 1174 alin. (3)
C.civ.]. Nerespectarea formei/formalităților prevăzute de lege se
sancționează cu nulitatea absolută.
c) reale: contractul este real atunci când, pentru validitatea sa,
este necesară remiterea bunului [art. 1174 alin. (4) C.civ.].
 Importanța practică a clasificării
• Se evidențiază la nivelul condițiilor de validitate. Dacă în
cazul contractelor consensuale trebuie verificate numai
condițiile obișnuite de validitate- capacitate, consimțământ,
obiect și cauză, în ceea ce privește contractele solemne
trebuie verificată, pe lângă condițiile generale de validitate,
și respectarea formei cerute ad validitatem de lege, respectiv
a formalității remiterii bunului în cazul contractelor reale.
• După cum sunt sau nu reglementate expres de lege:
a) numite: sunt cele reglementate expres de Codul civil sau alte
legi și calificate prin denumiri speciale, în acord cu operațiunile
juridice pe care le întruchipează (vânzare, locațiune);
b) nenumite: sunt cele nereglementate și lipsite de denumire.
Existența lor se explică prin principiul libertății contractuale.
 Importanța practică a clasificării
a) tuturor contractelor li se aplică dreptul comun cu privire la
condițiile de validitate și la efectele contractului care sunt
prevăzute în Cod;
b) contractelor numite li se aplică prioritar dreptul special și în
subsidiar dreptul comun; ele trebuie să respecte dreptul comun;
c) contractelor nenumite li se aplică prioritar dreptul comun, iar
în subsidiar dreptul special aferent contractului cu care se
aseamănă cel mai mult.
După cum au fost sau nu supuse negocierii:
a) contractele negociate: cele în care condițiile, clauzele, natura, întinderea
și calitatea prestațiilor la care se obligă părțile contractante sunt rezultatul
negocierilor libere.
Negocierea: serii de propuneri și contrapropuneri.
Cu toate acestea, circumstanțele menționate nu sunt de esența contractelor
negociate, relevantă fiind doar libertatea ambelor părți de a influența
conținutul contractului.
b) contractele de adeziune (standard, tip): sunt cele a căror conținut este
prestabilit în întregime de către una dintre părți, fără să i se acorde celeilalte
părți posibilitatea de a le influența.
Contractele forțate: acele contracte de adeziune pe care suntem obligați prin
lege să le încheiem (de exemplu: asigurările).
Trăsăturile specifice contractelor de adeziune:
1. inegalitatea economică sau profesională a părților;
2. oferta de a contracta este una standardizată și generală,
care nu depinde de persoana destinatarului, este perpetuă
și detaliată;
3. se încheie în lipsa oricărei negocieri.
 Importanța practică a clasificării
a) invocarea dezechilibrului contractual și a efectelor sale este mai
lesne de făcut în cazul contractelor de adeziune decât în cazul celor
negociate. Lege specială instituie, pe lângă dreptul comun, și
instrumente speciale de intervenție, în timp ce pentru contractele
negociate trebuie invocat, de principiu, dreptul comun în materie;
b) în privința regulilor de formare a consimțământului părților la
încheierea contractului: adeziunea simpla la contractele de adeziune
cunoaște, în sfera protecției consumatorului, o seamă de măsuri
remediu pe care nu le regăsim în cazul contractelor negociate, unde
mecanismul acceptării este reglementat de Codul civil.
• După modul de executare a prestațiilor:
a) contracte cu executare instantanee sau imediate (uno ictu)
sunt cele în cadrul cărora obligațiile se execută printr-un singur
act de executare.
b) contractele cu executare succesivă sunt cele din care se
naște obligația ambelor părți sau cel puțin a uneia dintre ele de a
executa prestațiile ce le datorează într-o perioadă de timp.
Caracterul succesiv al prestațiilor există atât în cazul unor
prestații continue, cât și în cazul celor eșalonate, când ele se
execută, potrivit contractului, la anumite intervale de timp,
înăuntrul termenului extinctiv stabilit de părțile contractante.
 Importanța practică a clasificării
a) efectele restituirilor subsecvente desființării pentru nulitate sunt
diferite în cazul contractelor cu executare succesivă față de cele cu
executare instantanee;
b) contractele cu executare instantanee nu pot fi revocate prin voința
uneia dintre părți, în timp ce unele contracte cu executare succesivă
pot fi revocate, în cazurile prevăzute de lege, pe cale unilaterală
(locațiunea pe durată nedeterminată);
c) instituția impreviziunii este aplicabilă în mod natural numai
contractelor cu executare succesivă și numai în mod excepțional celor
cu executare instantanee afectate de termen sau condiție suspensivă.
• După structura lor:
a) contracte simple: cele prin intermediul cărora se realizează o
singură operațiune juridică;
b) contracte complexe/mixte: cele care înfățișează mai multe
operațiuni juridice, fiecare dintre acestea întruchipând un contract
de sine stătător (contractul de leasing).
c) grupul de contracte: două sau mai multe contracte strâns
legate între ele prin faptul că sunt încheiate în vederea realizării
aceluiași obiectiv final, contracte care își conservă însă propria
individualitate. Pot fi încheiate între persoane diferite; se aplică
regimul juridic individual fiecărui contract.
• În funcție de legătura care există între contractele care compun
grupul, în doctrină se distinge între:
a) ansamblul de contracte – conexitatea este dată de concurența
contractelor în vederea realizării aceleiași operațiuni economice
(vânzarea și contractul de împrumut care asigură plata prețului);
b) grupul liniar presupune unirea obiectivă a mai multor contracte
pentru considerentul că toate poartă asupra aceluiași bun;
c) grupul radiant desemnează acel ansamblu contractual în care un
contract este văzut ca principal și, pentru îndeplinirea obiectului
său, se încheie o serie de alte contracte (contractul de antrepriză).
 Importanța practică a clasificării

a) regimul juridic aplicabil contractului complex și, de

asemenea, regimul juridic aplicabil grupurilor de contracte;
b) ca o consecință a primului aspect, clasificarea de mai sus
ridică problema legii aplicabile contractului, în ipoteza unui
conflict de legi în spațiu privitor la contract sau la grupuri.
• Alte clasificări:
- principale și accesorii;
- patrimoniale și nepatrimoniale;
- constitutive sau translative de drepturi reale;
- contracte schimb, contracte-organizație și cele de interes
comun;
- egalitare și de dependență;
- interne și internaționale, etc.
 ÎNCHEIEREA
CONTRACTULUI
 Faza precontractuală. Negocierile

• Art.1182 alin.(1) C.civ.: „Contractul se încheie prin negocierea lui de

către părţi sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a
contracta”.
• Faza precontractuală se desfășoară sub semnul a două principii:
libertatea negocierilor și principiul bunei-credințe.
• Libertatea negocierilor – art. 1183 alin. (1) C.civ.: „Părţile au libertatea
iniţierii, desfăşurării şi ruperii negocierilor şi nu pot fi ţinute
răspunzătoare pentru eşecul acestora”.
• Principiul bunei-credințe – art. 1183 alin. (2) C.civ.: „Partea care se
angajează într-o negociere este ţinută să respecte exigenţele bunei-
credinţe. Părţile nu pot conveni limitarea sau excluderea acestei
obligaţii”.
 Obligații specifice fazei precontractuale

• Obligația de bună-credință:
- Art.1183 alin. (2) C.civ.: „Partea care se angajează într-o negociere este ţinută să
respecte exigenţele bunei-credinţe. Părţile nu pot conveni limitarea sau excluderea
acestei obligaţii”.
- Art. 1170 C.civ.: „Părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă atât la negocierea şi
încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării sale. Ele nu pot înlătura sau
limita această obligaţie”.
- Art. 1183 alin. (3) C.civ.: „Este contrară exigenţelor bunei-credinţe, între altele,
conduita părţii care iniţiază sau continuă negocieri fără intenţia de a încheia
contractul”.
- Art. 1183 alin. (4) C.civ.:„Partea care iniţiază, continuă sau rupe negocierile contrar
bunei-credinţe răspunde pentru prejudiciul cauzat celeilalte părţi. Pentru stabilirea
acestui prejudiciu se va ţine seama de cheltuielile angajate în vederea negocierilor, de
renunţarea de către cealaltă parte la alte oferte şi de orice împrejurări asemănătoare”.
• Obligația de confidențialitate -> art. 1184 C.civ.: „Când o informaţie
confidenţială este comunicată de către o parte în cursul negocierilor, cealaltă
parte este ţinută să nu o divulge şi să nu o folosească în interes propriu,
indiferent dacă se încheie sau nu contractul. Încălcarea acestei obligaţii
atrage răspunderea părţii în culpă”.
• Obligația de informare precontractuală: din definiția legală a dolului ca
viciu de consimțământ deducem că există o obligație legală de informare a
contractantului față de cealaltă parte „asupra unor împrejurări pe care se
cuvenea să i le dezvăluie”. Este considerată a fi o obligație de rezultat.
• Obligații de sorginte contractuală și rezultate din convențiile
preparatorii: obligațiile de a coopera, de a se informa, de sinceritate, de
exclusivitate a negocierilor etc.
• Alte posibile obligații precontractuale -> de exemplu, obligația de
transparență contractuală.
 Acorduri precontractuale

a) contractele preparatorii -> contractele prin intermediul cărora părțile convin

să negocieze cu bună-credinţă încheierea unui viitor contract şi prin care, în fapt,
se organizează convențional negocierile dintre părți. Un asemenea contract este
numit adesea „acord de principiu” şi se consideră că dă naştere unei obligaţii de
negociere (considerată de rezultat) şi unei obligații de bună-credinţă
(considerată de mijloace);
b) punctajul (acordul parțial) -> un acord al părților prin care acestea
recapitulează negocierile purtate între ele până la un anumit moment şi decid
stabilirea unor puncte comune care nu vor mai trebui să facă obiectul
negocierilor, fiind considerate elemente contractuale lămurite. Consecința
primară a acestui tip de acord este aceea că niciuna din părți nu poate repune în
discuție unilateral elementele asupra cărora s-a convenit prin acordul parțial;
c) pactul de preferință -> o varietate de contract preparatoriu prin care
una dintre părți se obligă față de cealaltă să o prefere ca partener
contractual în condiții identice de contractare, față de orice alți potențiali
contractanți. Un exemplu tipic îl constituie dreptul de preempțiune de
natură convențională care se bazează chiar pe acest mecanism;
d) pactul de opțiune privind contractul -> contractul prin care o parte
(promitentul) își exprimă irevocabil consimțământul la încheierea unui
contract cu cealaltă parte (beneficiarul), pentru o durată de timp
determinată (termen de opțiune), în cazul în care acesta din urmă se va
decide să încheie acest contract.
În esență, pactul de opțiune duce la o fixare definitivă a ofertei de
contract prin intermediul unui contract - ca urmare a încheierii pactului,
ofertantul nu își mai poate revoca oferta pe cale unilaterală, fiind obligat
contractual să o mențină.
e) promisiunea unilaterală de a contracta -> contract preparatoriu prin care una
dintre părți (promitentul) se obligă ca într-un anumit termen să contracteze
dacă cealaltă parte (beneficiarul) va dori. O asemenea convenție trebuie să
respecte cerințele contractului proiectat sau promis (art. 1279 C. civ.).
f) promisiunea sinalagmatică de a contracta -> varietate de contract
preparatoriu care implică obligația asumată de ambele părți (promitenți) de a
încheia în viitor un contract.
Art.1279 C.civ.: „(1) Promisiunea de a contracta trebuie să conţină toate acele
clauze ale contractului promis, în lipsa cărora părţile nu ar putea executa
promisiunea. (2) În caz de neexecutare a promisiunii, beneficiarul are dreptul la
daune-interese. (3) De asemenea, dacă promitentul refuză să încheie contractul
promis, instanţa, la cererea părţii care şi-a îndeplinit propriile obligaţii, poate să
pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract, atunci când natura contractului
o permite, iar cerinţele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite.
Prevederile prezentului alineat nu sunt aplicabile în cazul promisiunii de a
încheia un contract real, dacă prin lege nu se prevede altfel”.
g) contractul-cadru - acel contract prin care părțile contractante stabilesc
principalele reguli care vor guverna încheierea viitoarelor contracte dintre
acestea.
Contractele încheiate în executarea contractului-cadru se cheamă contracte
„de execuție” şi „de aplicație”.
Pentru această categorie, legiuitorul oferă o definiție generică în art. 1176 alin.
(1) C. civ.: „Contractul-cadru este acordul prin care părțile convin să
negocieze, să încheie sau să mențină raporturi contractuale ale căror
elemente esențiale sunt determinate de acesta”. Pe de altă parte,
„Modalitatea de executare a contractului-cadru, în special termenul şi
volumul prestațiilor, precum şi dacă este cazul, prețul acestora, sunt precizate
prin convenții ulterioare” [art. 1176 alin. (2) C. civ.].
 Regimul juridic aplicabil fazei precontractuale

• Încălcarea obligațiilor legale (de exemplu, a exigenței

generale de bună-credință) -> răspundere extracontractuală
(delictuală)
• Încălcarea obligațiilor contractuale -> răspundere
contractuală , subordonată regulilor prevăzute de contractul
preparatoriu încheiat.
 ACORDUL DE VOINȚE.
OFERTA ȘI ACCEPTAREA
• Ipoteza simplă: în sens tradițional, acordul de voințe se realizează prin
întâlnirea concordantă a două sau mai multor voinţe individuale. Această
întâlnire are loc prin propunerea unei persoane făcută alteia de a încheia un
contract (oferta), urmată de acceptarea pură și simplă, fără nicio rezervă, a
acelei propuneri de către cel căruia i-a fost adresată.
• Ipoteza complexă: atunci când încheierea contractului este precedată de
negocieri care implică adesea schimburi succesive de oferte asupra
elementelor contractului viitor. Uneori, momentul încheierii contractului
este dificil de determinat. Aspectul principal în asemenea situaţii este dat
de nivelul consensului părților asupra elementelor viitorului contract.
• Art. 1182 alin. (2) C.civ.: „Este suficient ca părţile să se pună de acord
asupra elementelor esenţiale ale contractului, chiar dacă lasă unele
elemente secundare spre a fi convenite ulterior ori încredinţează
determinarea acestora unei alte persoane”.
• Această ipoteză juridică este cunoscută ca acord suficient.
 Oferta de a contracta
• Oferta sau policitațiunea (reglementată de art. 1187-1195 C. civ.) este
propunerea fermă de a încheia un contract determinat, în anumite condiţii,
de asemenea determinate.
• Ea reprezintă un act juridic unilateral prin care emitentul face cunoscută
terților intenția sa de a contracta și condițiile esențiale ale contractului.
• Oferta poate fi exprimată prin oricare dintre modalitățile de exteriorizare a
voinţei juridice: a) expres, în scris, verbal sau în alt mod (e.g.: oferta scrisă
sau verbală de vânzare adresată unui destinatar determinat; expunerea
mărfurilor pe rafturile sau în vitrinele unui magazin; staționarea unui taxi cu
semnalarea luminoasă a dispo nibilității etc.) sau, mai rar, b) tacit (e.g.,
rămânerea locatarului în spațiul închiriat după expirarea duratei locațiunii
echivalează cu o ofertă de tacită reconducțiune a contractului).
 Condițiile ofertei
• Oferta trebuie să fie validă -> să îndeplinească toate condițiile
generale de validitate ale consimțământului (serios, liber şi
exprimat în cunoştinţă de cauză), deoarece ea are semnificația
unui act de voință.
• Oferta trebuie să fie completă -> art. 1188 C.civ.: „O propunere
constituie ofertă de a contracta dacă aceasta conţine suficiente
elemente pentru formarea contractului şi exprimă intenţia
ofertantului de a se obliga în cazul acceptării ei de către
destinatar”.
• Oferta trebuie să fie fermă -> trebuie să exprime voința
neîndoielnică a emitentului de a încheia contractul prin simpla ei
acceptare.
 Oferta și alte manifestări de voință
• Propunerea adresată unor persoane nedeterminate -> art. 1189 C.civ.:
„(1) Propunerea adresată unor persoane nedeterminate, chiar dacă este
precisă, nu valorează ofertă, ci, după împrejurări, solicitare de ofertă sau
intenţie de negociere.
(2) Cu toate acestea, propunerea valorează ofertă dacă aceasta rezultă
astfel din lege, din uzanţe ori, în mod neîndoielnic, din împrejurări. În
aceste cazuri, revocarea ofertei adresate unor persoane nedeterminate
produce efecte numai dacă este făcută în aceeaşi formă cu oferta însăşi
sau într-o modalitate care permite să fie cunoscută în aceeaşi măsură cu
aceasta”.
• Solicitarea de oferte/invitația la negociere ->
art.1190 C.civ.:
„Solicitarea de a formula oferte, adresată uneia sau
mai multor persoane determinate, nu constituie, prin
ea însăşi, ofertă de a contracta”.
 Forța juridică a ofertei
• În contextul determinării forței juridice a ofertei este necesar
să răspundem la întrebarea: poate sau nu să fie revocată
oferta de a contracta?
• Oferta de a contracta trebuie calificată ca un act juridic
unilateral producător de efecte juridice, uneori cu valoarea
unui angajament unilateral, și, în consecință, uneori are un
caracter irevocabil.
• Regula: oferta este revocabilă.
• Excepția: oferta irevocabilă.
 Art. 1191 C.CIV. - „Oferta irevocabilă”

(1) Oferta este irevocabilă de îndată ce autorul ei se obligă să

o menţină un anumit termen. Oferta este, de asemenea,
irevocabilă atunci când poate fi considerată astfel în temeiul
acordului părţilor, al practicilor statornicite între acestea, al
negocierilor, al conţinutului ofertei ori al uzanţelor.

(2) Declaraţia de revocare a unei oferte irevocabile nu produce

niciun efect.
 Art. 1194 C.civ. – „Oferta fără termen adresată unei persoane prezente”

(1) Oferta fără termen de acceptare, adresată unei persoane

prezente, rămâne fără efecte dacă nu este acceptată de
îndată.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul ofertei transmise

prin telefon sau prin alte asemenea mijloace de comunicare
la distanţă.
 Art. 1193 C.CIV.: „Oferta fără termen adresată unei persoane absente”

(1) Oferta fără termen de acceptare, adresată unei persoane care nu este
prezentă, trebuie menţinută un termen rezonabil, după împrejurări, pentru
ca destinatarul să o primească, să o analizeze şi să expedieze acceptarea.

(2) Revocarea ofertei nu împiedică încheierea contractului decât dacă ajunge

la destinatar înainte ca ofertantul să primească acceptarea sau, după caz,
înaintea săvârşirii actului ori faptului care, potrivit prevederilor art. 1.186 alin.
(2), determină încheierea contractului.

(3) Ofertantul răspunde pentru prejudiciul cauzat prin revocarea ofertei

înaintea expirării termenului prevăzut la alin. (1).
 Retractarea și revocarea ofertei
• Retractarea (reatragerea) ofertei -> revenire asupra
ofertei, survenită anterior ajungerii ofertei la
destinatar -> art.1199 C.civ.: „Oferta sau acceptarea
poate fi retrasă dacă retragerea ajunge la destinatar
anterior ori concomitent cu oferta sau, după caz, cu
acceptarea”.
• Revocarea ofertei -> revenirea de către emitent
asupra voinței sale, dar numai după momentul
ajungerii ofertei la destinatarul acesteia.
 CADUCITATEA OFERTEI

• Potrivit art.1195 C.civ., oferta devine caducă dacă:

- acceptarea nu ajunge la ofertant în termenul stabilit în ofertă sau
în termenul rezonabil, dacă oferta este fără termen și adresată
unei persoane absente;
- destinatarul refuză ofertă.
Decesul sau incapacitatea ofertantului atrage caducitatea ofertei
irevocabile numai atunci când natura afacerii sau împrejurările o
impun.
 ACCEPTAREA
• Acceptarea constă în manifestarea voinței juridice a unei
persoane de a încheia un contract în condițiile stabilite în oferta
ce i-a fost adresată în acest scop.
• Condițiile acceptării:
a) trebuie să îndeplinească toate condițiile de validitate
prevăzute de lege pentru voința juridică în general;
b) trebuie să fie pură și simplă, adică să fie în concordanță cu
oferta;
c) acceptarea să nu fie tardivă.
Potrivit art.1196 alin.(1) C.civ.: „Orice act sau fapt al
destinatarului constituie acceptare dacă indică în mod
neîndoielnic acordul său cu privire la ofertă, astfel cum
aceasta a fost formulată, şi ajunge în termen la autorul
ofertei”.
 Felurile acceptării
• Expresă -> atunci când ea se concretizează „într-un act care este
îndeplinit de autorul său în scopul de a-l face să înțeleagă pe
ofertant voința sa”.
• Acceptarea expresă poate fi făcută în scris, verbal sau printr-un
anumit gest (de exemplu, ridicarea mâinii în cazul cumpărării la
licitație).
• Tacită -> Potrivit art. 1186 alin. (2) C.civ.: „contractul se consideră
încheiat în momentul în care destinatarul ofertei săvârşeşte un
act sau un fapt concludent, fără a-l înştiinţa pe ofertant, dacă, în
temeiul ofertei, al practicilor statornicite între părţi, al uzanţelor
sau potrivit naturii afacerii, acceptarea se poate face în acest
mod”.
• În ceea ce privește tăcerea, regula este că, prin ea însăși,
aceasta nu constituie acceptare.
• Prin excepție, tăcerea are valoarea de acceptare când
aceasta rezultă din lege, acordul părților, practicile
anterioare ale acestora, uzanțe sau alte împrejurări.
 Acceptarea necorespunzătoare
• Potrivit art. 1197 C.civ.:
„(1) Răspunsul destinatarului nu constituie acceptare atunci
când:
a) cuprinde modificări sau completări care nu corespund
ofertei primite;
b) nu respectă forma cerută anume de ofertant;
c) ajunge la ofertant după ce oferta a devenit caducă.
(2) Răspunsul destinatarului, exprimat potrivit alin. (1), poate fi
considerat, după împrejurări, ca o contraofertă”.
 Acceptarea tardivă
• Potrivit art.1198 C.civ.:
(1) Acceptarea tardivă produce efecte numai dacă autorul
ofertei îl înştiinţează de îndată pe acceptant despre
încheierea contractului.
(2) Acceptarea făcută în termen, dar ajunsă la ofertant
după expirarea termenului, din motive neimputabile
acceptantului, produce efecte dacă ofertantul nu îl
înştiinţează despre aceasta de îndată.
 Retragerea (retractarea) acceptării

• Condiția esențială pentru ca retragerea acceptării să

opereze este aceea ca acceptarea să nu fi ajuns la
destinatar sau ca retragerea să ajungă cel târziu
concomitent cu acceptarea.
 Natura juridică a acceptării

• Actjuridic unilateral supus comunicării, care se încadrează în

prevederile art. 1326 C.civ.:
„(1) Actul unilateral este supus comunicării atunci când constituie,
modifică sau stinge un drept al destinatarului şi ori de câte ori
informarea destinatarului este necesară potrivit naturii actului.
(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, comunicarea se poate face
în orice modalitate adecvată, după împrejurări.
(3) Actul unilateral produce efecte din momentul în care
comunicarea ajunge la destinatar, chiar dacă acesta nu a luat
cunoştinţă de aceasta din motive care nu îi sunt imputabile”.
 Comunicarea acceptării

• Comunicarea acceptării trebuie făcută prin mijloace „cel

puţin la fel de rapide ca cele folosite de ofertant, dacă din
lege, din acordul părţilor, din practicile statornicite între
acestea sau din alte asemenea împrejurări nu rezultă
contrariul” [art.1200 alin.(2) C.civ.].
 Momentul și locul
încheierii contractului
 Momentul încheierii contractului

• Momentul încheierii contractului coincide, de

regulă, cu momentul realizării acordului de voinţe.
• Fac excepție contractele solemne, care se încheie în
momentul îndeplinirii formalităților prevăzute de
lege pentru validitatea lor (data autentificării
înscrisului).
• Determinarea momentului încheierii contractului prezintă interes practic din
mai multe motive:
- indică momentul de la care operează principiul forței sale obligatorii;
- în general, toate elementele de validitate a contractului se apreciază în
funcție de acest moment;
- în caz de conflict de legi în timp/spațiu, momentul încheierii contractului
constituie uneori criteriul după care se va stabili legea civilă aplicabilă sau
norma conflictuală aplicabilă în dreptul internațional privat;
- constituie momentul de la care încep să curgă anumite termene legale și
convenționale (e.g.: prescripția extinctivă, termenul suspensiv sau extinctiv de
executare a contractului);
- în contractele translative de proprietate, marchează transferul dreptului de
proprietate sau al altor drepturi reale de la înstrăinător la dobânditor;
- după regula impusă astăzi de legiuitor, constituie criteriul de determinare a
locului încheierii contractului.
• Pentru operațiunea de determinare a momentului încheierii
contractului este absolut necesar să distingem, în primul rând, între
mai multe ipoteze:
a) momentul încheierii contractului între prezenţi -> contractele
încheiate între persoane care se află faţă în față sau în situaţii asimilate
[v. art. 1194 alin. (2) C. civ.].
Momentul încheierii acestor contracte coincide cu acela al declarării
acceptării ofertei, integral şi fără rezerve [art. 1186 alin. (1) şi art. 1194
alin. (1) C. civ.].
Dace excepție situația în care oferta, chiar adresată unei persoane
prezente, este cu termen de acceptare sau prevede în orice alt mod că
este irevocabilă un anumit interval de timp (cf. art. 1191 C. civ.).
b) momentul încheierii contractului între absenți -> acele situaţii când
oferta se trimite prin poștă, curier, telegraf, telex, e-mail etc., dar și de
cazul asimilat în care, în general, între ofertă și acceptare trece un interval
de timp.
Teoria recepţiei acceptării -> art. 1.186 alin. (1) şi art. 1.200 alin. (1) C. civ. -
> pentru încheierea contractului este necesar ca acceptarea să ajungă la
ofertant înainte de împlinirea termenului expres sau tacit înăuntrul căruia
se poate face schimbul între ofertă şi acceptare.
Art. 1.200 alin. (1) C. civ.: „Oferta, acceptarea, precum și revocarea
acestora produc efecte numai din momentul în care ajung la destinatar,
chiar dacă acesta nu ia cunoștință de ele din motive care nu îi sunt
imputabile”.
Art. 1.186 alin. (1) C. civ.: „Contractul se încheie în momentul și în locul în
care acceptarea ajunge la ofertant, chiar dacă acesta nu ia cunoștință de
ea din motive care nu îi sunt imputabile”.
• În esență, cf. teoriei recepţiei acceptării , riscul informării
aparține ofertantului.
• În ceea ce privește riscul comunicării, acesta aparține
acceptantului, care, cf. art. 1.200 alin. (2) C. civ., trebuie să
utilizeze mijloace de comunicare cel puțin la fel de rapide ca
cele folosite de ofertant, dacă din lege, uzanțe, convenție nu
rezultă contrariul.
• Neajungerea în termen a acceptării, chiar dacă a fost corect
expediată și nu a ajuns la ofertant în termenul de acceptare,
este riscul acceptantului [cu excepția notabilă a acceptării
întârziate, prevăzută de art. 1.198 alin. (2) C. civ.].
c) momentul încheierii contractului prin acceptarea
implicită.
Potrivit art. 1186 alin. (2) C. civ.: „contractul se consideră
încheiat în momentul în care destinatarul ofertei săvârșește
un act sau un fapt concludent, fără a-l înștiința pe ofertant,
dacă, în temeiul ofertei, al practicilor statornicite între
părți, al uzanțelor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea se
poate face în acest mod”.
 Locul încheierii contractului
• În ceea ce priveşte dreptul procesual civil, locul încheierii
contractului consti- tuie, uneori, criteriul după care se determină
competenţa teritorială a instanţelor de judecată chemate să
soluționeze eventualele litigii născute în legătură cu contractul.
• Din punctul de vedere al dreptului internațional privat, locul
încheierii contractului este criteriul pe baza căruia se determină
norma juridică aplicabilă unui contract cu elemente de extraneitate,
în caz de conflict de legi în spațiu. În acest sens, operează principiul
potrivit căruia forma și validitatea materială sunt supuse legii țării
unde se încheie actul (locus regit actum).
• Locul încheierii contractului înseamnă locul unde s-a realizat acordul de voințe.
• În ceea ce privește contractele între persoane prezente şi aflate față în față,
locul încheierii contractului este acolo unde se află părțile, atunci când se face
schimbul între ofertă și acceptare, una în fața celeilalte.
• În cazul contractelor între persoane neprezente, având în vedere sistemul
recepției acceptării, locul încheierii contractului este localitatea unde ofertantul
primeşte corespondenţa cu acceptarea. Ofertantul primește acceptarea la
domiciliul sau sediul său, la reşedinţă sau într-un alt loc stabilit de către el.
• Contractele sinalagmatice perfectate prin telefon se consideră încheiate între
persoane neprezente; așadar, locul încheierii lor este acela din care vorbește
ofertantul (care, de pildă, poate să se afle în concediu într-o țară cu al cărei
sistem de drept să nu aibă nicio legătură).
• În ceea ce priveşte contractele solemne, acestea se încheie la locul unde s-au
îndeplinit formalitățile prevăzute de lege pentru validitatea lor.
 Determinarea conținutului contractului în
funcție de ofertă și acceptare
• Clauza de „fuziune” și clauzele extrinsece -> prin intermediul acestei
clauze părțile decid înlăturarea din contract a oricăror documente
extracontractuale (scrisori de intenție, memorandumuri etc.) sau acorduri
care au fost utilizate în faza precontractuală. Cu toate acestea, efectul
unei astfel de clauze (în lipsa unei precizări contrare perfect admisibile)
nu este și acela de a înlătura forța interpretativă a unor asemenea
documente sau acorduri precontractuale.
• Dacă în contract nu este stipulată o asemenea clauză de fuziune și se face
trimitere la clauze externe contractului se aplică prevederile art.1201
C.civ. potrivit cărora: „Dacă prin lege nu se prevede altfel, părţile sunt
ţinute de clauzele extrinseci la care contractul face trimitere”.
• Clauzele standard -> Potrivit art.1202 C.civ.: „(2) Sunt clauze
standard stipulaţiile stabilite în prealabil de una dintre părţi
pentru a fi utilizate în mod general şi repetat şi care sunt incluse
în contract fără să fi fost negociate cu cealaltă parte.
(3) Clauzele negociate prevalează asupra clauzelor standard.
(4) Atunci când ambele părţi folosesc clauze standard şi nu ajung
la o înţelegere cu privire la acestea, contractul se încheie totuşi
pe baza clauzelor convenite şi a oricăror clauze standard comune
în substanţa lor, cu excepţia cazului în care una dintre părţi
notifică celeilalte părţi, fie anterior momentului încheierii
contractului, fie ulterior şi de îndată, că nu intenţionează să fie
ţinută de un astfel de contract”.
• Clauzele surprinzătoare sau neuzuale -> Potrivit art.1203
C.civ.: „Clauzele standard care prevăd în folosul celui care le
propune limitarea răspunderii, dreptul de a denunţa
unilateral contractul, de a suspenda executarea obligaţiilor
sau care prevăd în detrimentul celeilalte părţi decăderea din
drepturi ori din beneficiul termenului, limitarea dreptului de
a opune excepţii, restrângerea libertăţii de a contracta cu
alte persoane, reînnoirea tacită a contractului, legea
aplicabilă, clauze compromisorii sau prin care se derogă de la
normele privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti
nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres,
în scris, de cealaltă parte”.
 EFECTELE
CONTRACTULUI
• a) Forța obligatorie a contractului – presupune obligația părților
de a executa întocmai contractul, ca și dreptul oricăreia de a
constrânge pe cealaltă să îl execute, în cazul refuzului acesteia.
• Într-o anumită măsură, se poate susține că acesta este singurul
principiu real al efectelor contractului, toate celelalte nefiind
altceva decât consecințe ale sale.
• b) Relativitatea efectelor contractului - Contractul nu produce
efecte obligatorii decât între părți și persoanele asimilate acstora,
rezultând că nu poate produce efecte față de terți.
• c) Opozabilitatea față de terți – contractul juridic trebuie să fie
respectat de către terți.
Reguli de interpretare a
contractelor
• Reguli comune de interpretare a contractelor:
A. Constatarea existenței contractului;
B. Calificarea contractului;
C. Reguli comune de interpretare.
a) Reguli de stabilire a voinței reale a părților
Contractele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar
nu după sensul literal al termenilor [art. 1266 alin. (1) C.civ.].
Voința reală trebuie dovedită.
Criterii:
- scopul contractului;
- negocierile purtate de părți;
- practicile statornicite între acestea;
- comportamentul părților ulterior încheierii contractului.
Clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce
rezultă din ansamblul contractului.
b) Reguli de interpretare a clauzelor îndoielnice (art. 1268 C.civ.)
Clauzele susceptibile de mai multe înţelesuri se interpretează în
sensul ce se potriveşte cel mai bine naturii şi obiectului
contractului.
Clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar
nu în acela în care nu ar putea produce niciunul.
Contractul nu cuprinde decât lucrul asupra căruia părţile şi-au
propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii folosiţi.
Clauzele destinate să exemplifice sau să înlăture orice îndoială
asupra aplicării contractului la un caz particular nu îi restrâng
aplicarea în alte cazuri care nu au fost expres prevăzute.
c) Reguli subsidiare de interpretare (art. 1269 C.civ.)
Dacă, după aplicarea regulilor de interpretare,
contractul rămâne neclar, acesta se interpretează în
favoarea celui care se obligă.
Stipulaţiile înscrise în contractele de adeziune se
interpretează împotriva celui care le-a propus.
Reguli de interpretare a clauzelor tacite:
• Contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este
expres stipulat, dar şi la toate urmările pe care practicile
statornicite între părţi, uzanţele, legea sau echitatea le dau
contractului, după natura lui.
• Clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg, deşi nu
sunt stipulate în mod expres.
• Problema obligațiilor implicite:
A. obligația generală de bună-credință
B. obligația de cooperare contractuală
C. obligația de coerență contractuală
D. obligația de informare contractuală
E. obligația de securitate

• Sancțiunea neexecutării obligațiilor implicite - aplicarea

remediilor comune neexecutării obligațiilor (de la daune-
interese sau reducerea despăgubirilor acordate creditorului
până la rezoluțiunea contractului).