CONTRACTUL

act juridic bilateral

Definiție
Contractul este acordul de voințe între două sau mai multe persoane cu intenția de a
constitui, modifica, transmite sau stinge un raport juridic.

Clasificare
1. După numărul părților care se obligă:
- contract sinalagmatic = ambele (toate) părți se obligă una față de alta; ca urmare obligațiile
sunt reciproce și interdepente.
Reciprocitatea obligațiilor presupune că aceste drepturi și obligații să aibă ca izvor comun același
contract.
(ex. contractul de vânzare-cumpărare: vânzătorul are, în principal: obligația de a transfera dreptul
de proprietate asupra bunului și obligația de a preda bunul în materialitatea lui; iar cumpărătorul
are, în principal, obligațiile de a plăti prețul și de lua în primire bunul)
- contract unilateral = numai o parte se obligă, celalată parte nu are, prin urmare, nicio obligație.
(ex. contractul de donație, numai donatorul se obligă să transmită bunul donat).

2. După scopul urmărit de părți la încheierea lui:

- contract cu titlu oneros = fiecare parte urmărește să își procure un avantaj, un folos
patrimonial ori un serviciu, urmărit de fiecare parte/
(ex. schimbul, închirierea /locațiunea, antrepriza, împrumutul cu dobândă etc.),
 după cum întinderea drepturilor și obligațiilor este cunoscută de părți sau este determinată
sau determinabilă în momentul încheierii contractului, contractele cu titlu oneros se
clasifică în:
 - contract comutativ = existența drepturilor și obligațiilor părților este certă
(cunoscută), iar întinderea acestora este determinată sau determinabilă la
momentul încheierii lui (ex.: vânzare cumpărare, schimb, antrepriză, locațiune
etc.)
- contract aleatoriu (alea= întâmplare) = oferă cel puțin uneia din părți șansa unui
câștig și o expune totodată la riscul unei pierderi, ce depinde de o împrejurarea
viitoare și nesigură ca realizare (ex. contractul de asigurare, contractul de rentă
viageră, contractul de joc și prinsoare - jocul la loto - pronosport)
- contract cu titlu gratuit = una dintre părți urmărește să procure celeilalte părți un beneficiu,
fără a obține în schimb vreun avantaj (ex. donația, depozitul gratuit, împrumutul fără dobândă,
adică cu titlu gratuit etc.).
 după cum este afectat patrimoniul celui care se obligă contractele cu titlu gratuit se
clasifică în:
- liberalități = cel care se obligă transmite celeilalte părți un drept/bun din patrimoniul
său (ex.donația),
- contract dezinteresat = cel care se obligă nu își diminuează patrimoniul ci se obligă să
facă un serviciu celeilalte părți (mandatul cu titlu gratuit, depozitul cu titlu gratuit,
comodatul, împrumutul cu titlul gratuit etc.)

3. După modul de executare:

- contract cu executare dintr-o dată (instantanee) = a cărui executare implică o singură prestație
din partea celui care se obligă (a debitorului)
(ex. vânzare-cumpărare, donația, împrumutul etc.)
- contract cu executare succesivă = a cărui executare implică mai multe prestații eșalonate în
timp (ex. închiriere, leasing, franciza contractul individual de muncă etc.)

4. După raportul care există între contracte distingem între:

- contract principal = are o existență de sine stătătoare, independentă, soarta sa nu depinde de
soarta juridică a altui contract (marea majoritate a contractelor sunt principale),
- contract accesoriu = prin natura lui, nu are o existență de sine stătătoare, soarta sa depinde de
soarta altui contract - principal
(ex. contractele prin care se stabilesc garanțiile – ipotecă, gaj, fideiusiune- aferente contracte de
împrumut, ce are ca obiect o sumă de bani).

5. În funcție de modalitatea încheierii lor:

- contract strict personal = poate fi încheiat exclusiv de părți personal (ex.căsătoria),
- contract se încheie prin reprezentare = prin intermediul unei persoane împuternicite de parte
(prin mandatar).

6. În funcție de rolul lor economic în gestiunea patrimoniului:

- contract de conservare = realizat pentru păstrarea unui drept sau pentru preîntâmpinarea
pierderii lui
(ex. înregistrarea=întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului în Cartea funciară,
întreruperea prescripției extinctive),
- contract de administrare = realizat cu scopul de a fructifica bunurile în limitele exploatării
normale a acestora
(ex. închirierea unui apartament, plata datoriilor incapabilului, repararea bunului, achiziționarea
unui program de calculator mai performant),
- contract de dispoziție = realizat cu scopul înstrăinării bunurilor, constituirii unor drepturi reale
asupra bunurilor, renunțării la drepturi – adică toate operațiile juridice care au ca urmare ieșirea
unor bunuri din patrimoniu sau grevarea (împovărarea) unor bunuri prin constituirea unor
garanții cu aceste bunuri
(ex. vânzare, schimb, dare în plată, luarea unui împrumut, constituirea unui drept de uzufruct,
superficie, ipotecă, gaj, fideiusiune, renunțarea totală sau parțială la drepturi, tranzacția etc.).

7. După structura lor:

- contract simplu = implică o singură operațiune juridică (ex. vânzare-cumpărare, schimb,
donație, închiriere, mandat, etc.),
- contract complex = reunește mai multe operațiuni juridice (ex. contractul de leasing conține
contractele de vânzare - cumpărare, de mandat, de locațiune și o promisiune unilaterală de
vânzare)
  o specie de contract complex este Contractul-cadru = acordul prin care părțile convin să
negocieze să încheie sau să mențină raporturi contractuale ale căror elemente esențiale
sunt determinate de acesta. Modalitatea de executare a contractului-cadru, în special
termenele și volumul prestațiilor, precum și, dacă este cazul, prețul acestora sunt
precizate prin convenții ulterioare (denumite acte adiționale).

8. După modul de formare, distingem între:

- contract consensual = se formează prin simplu acord de voință al părților
(ex. vânzarea-cumpărarea),
- contract solemn = se încheie valabil când sunt îndeplinite anumite formalități prevăzute de
lege; forma solemnă este o condiție de validitate
(ex. donația se consemnează într-un înscris autentificat de notarul public),
-contract real = necesită, pentru validitatea sa, predarea unui bun sau unor bunuri între părți
(ex. schimbul, depozitul bancar).

9. După modalitatea de încheiere:

- contract negociat = se încheie ca urmare a negocierilor dintre părțile contractului cu privire la
clauzele acestuia, fără a li se impune nimic din exterior.
- contract de adeziune = clauzele sale esențiale sunt impuse ori sunt redactate de una din părți,
pentru aceasta sau ca urmare a instrucțiunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca
atare. În acest tip de contracte eventualul aderent are numai două opțiuni, de a încheia sau nu
contractul așa cum a fost elaborat.
(ex. contractul de transport pe calea ferată, cu metroul, contractele de furnizare a apei, de
furnizare a utilităților -electricitate, gaz, telefonie- contractele ce privesc vizionarea de spectacole
publice, etc.)
- contractul impus (forțat) = condițiile încheierii lui sunt impuse de lege, de autoritățile publice
sau organisme profesionale. Caracteristica acestui tip de contracte este că părțile nu au nicio
opțiune, în privința încheierii sau neîncheierii lor.
(ex. contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru proprietarii de autovehicule,
sau contractul de asigurare obligatorie de locuințe).
Condițiile de validitate ale actului juridic

Distingem între:
i. condiții de fond sau intrinseci contractului, care se referă la voința reală a părților,

ii. condiții referitoare la forma contractului, care se referă la modul de exteriorizare, de

manifestare a voinței părților.

Condițiile de fond - esențiale pentru realizarea valabilă a unui contract sunt:

1. capacitatea de a încheia contractul;
2. consimțământul valabil exprimat;
3. un obiect determinat, valabil și licit;
4. o cauză valabilă a contract.

1. Capacitatea de a încheia contractul

A: Persoana fizică
Regula: orice persoană poate încheia un contract.
Excepții: nu poate încheia un contract persoana care este:
- declarată de lege incapabilă,
- oprită de lege să încheie anumite contracte.
 Are capacitate să încheie contractul orice persoană fizică care are capacitate deplină de
exercițiu;
 ca urmare sunt incapabili să încheie contractul următoarele persoane:
- minorul,
- interzisul judecătoresc.
B. Persoana juridică
Regula: persoana juridică poate încheia orice contract, adică poate avea orice drepturi și obligații
civile.
Excepții:
- persoana juridică nu poate avea acele drepturi care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot
aparține decât persoanei fizice;
- persoanele juridice fără scop lucrativ (non profit) sunt guvernate de principiul specialității
capacității de folosință, potrivit căruia aceste pj pot avea ,,doar acele drepturi și obligații civile
care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit de lege, actul de constituire sau statut” .
Persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de
conducere și de administrare, de la data desemnării lor, moment de la care persoana juridică are
capacitatea de exercițiu, adică aptitudinea de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini
obligațiile.

Principiile care guvernează capacitatea persoanelor de a încheia contracte:

1. Libertatea de a contracta
Libertatea contractuală constă în posibilitatea persoanelor fizice și juridice de a încheia
contracte. Singurele îngrădiri ale libertății contractuale sunt: legea, ordinea publică și bunele
moravuri.
Astfel în temeiul libertății de a contracta:
- părțile sunt libere să încheie contracte, dar și să refuze încheierea contractelor;
- părțile sunt libere să stabilească conținutul contractelor - să elaboreze clauzele contractuale,
care precizează prestațiile la care se obligă și condițiile în care urmează să le îndeplinească.
2. Buna-credință
Părțile trebuie să acționeze cu bună credință, atât la negocierea și încheierea contractului,
cât și pe tot parcursul executării sale. Ele nu pot înlătura sau limita această obligație. În cazul în
care una dintre părți acționează cu rea credință va fi obligată să repare prejudiciul astfel cauzat
celeilalte părți.

2. Consimțământul părților exprimat în mod valabil

Consimțământul este manifestarea în exterior a hotărârii (a voinței) fiecărei părți de a
încheia un contract.
Astfel, contractul este rezultatul întâlnirii dintre voințele individuale ale părților
contractante, este un acord de voințe.
Pentru a fi valabil consimțământul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să fie serios,
- să fie exprimat liber și în cunoștință de cauză,
- să provină de la o persoană cu discernământ, (adică are reprezentarea consecințelor juridice ale
încheierii actului în cauză).
Exprimarea liberă a consimțământului, ca și condiție de valabilitatea a acestuia, este
afectată de următoarele vicii care alterează voința părților: eroare, dol, violență și leziune.
i. Eroarea este falsa reprezentare a realității din mintea unei părți, existentă la încheierea
contractului.
Nu orice falsă reprezentare a realității constituie viciu de consimțământ ci numai eroarea
esențială, determinată de situația în care elementul cu privire la care partea se află în eroare este
esențial pentru încheierea contract:
- natura sau obiectului contractului
(ex. o parte crede că va cumpăra un teren iar cealaltă parte vrea să vândă doar casa aflată pe
teren),
- identitatea obiectului prestației sau calitățile acestuia
(ex. partea crede că va cumpăra o tabletă care are funcția de înregistrare și redare sub formă de
text, dar de fapt acest tip de tabletă nu are această funcție),
- identitatea persoanei sau calitățile acesteia, în absența căreia contractul nu s-ar fi încheiat
(ex. partea crede că negociază cu proprietarul obiectului pe care vrea să îl cumpere dar în
realitate persoana este un simplu deținător al obiectului pe care l-a împrumutat de la proprietar;
sau societatea angajează o persoană considerând că are anumite abilități și cunoștințe, pe care în
realitate nu le are).
Fără a fi considerată o eroare esențială, dar având ca efect anularea contractului, este și
eroarea ce poartă asupra declarației de voință transmisă inexact prin intermediul unei alte
persoane sau prin mijloace de comunicare la distanță.
ii. Dolul (viclenie) este fapta unei părți contractante:
- fie de a induce în eroare cealaltă parte prin manopere dolosive (=viclene), pentru a o determina
să încheie contractul,
- fie de a omite, în mod fraudulos, de a o informa asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i
le dezvăluie.
 Dolul, ca fapt delictual, presupune din partea unei persoane care urmărește să încheie un
contract:
- acțiunea de a induce în eroare, de a se folosi de mijloace viclene, ca faptă delictuală comisivă;
- omisiunea, cu intenție frauduloasă, de a nu comunica anumite împrejurări, care, dacă ar fi fost
cunoscute de cealaltă parte, aceasta nu ar fi încheiat contractul.
Dolul trebuie dovedit de către partea partea care se consideră victima acestuia, prin
urmare, dolul nu se pezumă (presupune).
 Dolul este o eroare provocată, spre deosebire de eroarea, menționată anterior, care este
spontană.
iii. Violența constă în insuflarea unei temeri, fără drept, uneia din părți de către cealaltă parte sau
de un terț pentru a determina să încheie un contract.
De reținut, că în lipsa acestei amenințări, victima violenței nu și-ar fi dat consimțământul la
încheierea contractului.
Violența atrage anularea contractului nu numai când este îndreptată împotriva părții
contractului, ci și împotriva unei persoane apropiate acestuia, precum soțul, soția, rudele părții
etc. Violența poate privi: viața, onoarea sau bunurile persoanei, acestea fiind expuse sub imperiul
amenințării unui pericol grav și iminent.
În toate cazurile, existența violenței se apreciază în funcție de vârsta, starea socială,
sănătatea și caracterul celui asupra căruia s-a exercitat violența, precum și de orice altă
împrejurare ce a putut influența starea acestuia la momentul încheierii contractului.
iv. Leziunea (pierdere materială) apare în cazul în care una din părți, profitând de starea de
nevoie, de lipsa de experiență ori de lipsa de cunoștințe a celeilalte părți, stabilește în favoarea sa
ori a unei alte persoane o prestație de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii
contractului, decât valoarea propriei prestații.
Existența leziunii se apreciază în funcție de natura și scopul contractului.
Din această definiție rezultă cele două elemente ale leziunii, ca viciu de consimțământ:
- disproporția între prestațiile părților (elementul material, obiectiv);
- profitarea de starea de nevoie, de lipsa de experiență ori lipsa de cunoștințe a celeilalte părți
(elementul subiectiv)
Nu pot fi afectate de leziune contractele aleatorii, tranzacția, precum și alte contracte
anume prevăzute de lege.
3. Obiectul contractului determinat valabil și licit

Trebuie să facem diferența între:

- obiectul obligației - constă în prestația (acțiunea sau inacțiunea) pe care trebuie s-o execute
debitorul.
- obiectul contractului - este reprezentat de operațiunea juridică însăși: vânzare-cumpărare,
locațiunea (închirierea), împrumutul etc.
În ipoteza în care contractul se referă la unul sau mai multe bunuri, acestea formează
obiectul derivat al contractului.
Obiectul contractului trebuie să îndeplinească cumultativ anumite condiții:
- să existe în momentul în momentul încheierii contractului sau să existe certitudinea că
vor exista în viitor (așa-numitele bunuri viitoare);
- să fie în circuitul civil, (adică să poată fi transmis de la o persoană la alta);
- să fie posibil;
- să fie determinat sau determinabil (prin descrierea bunului, precizarea sumei de bani, cu
titlul de preț etc.).
În cazul unui contract între profesioniști în care nu se stabilește prețul și nici nu se indică o
modalitate pentru a-l determina, se presupune că părțile au avut în vedere:
- prețul practicat în mod obișnui în domeniul respectiv pentru aceleași prestații realizate în
condiții comparabile sau, în lipsa unui asemenea preț,
- un preț rezonabil; sau
- un preț determinat prin raportare la un factor de referință.

4. Cauza valabilă a contractului

Cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul.
Condiții de validitate ale cauzei sunt:
- să existe în momentul încheierii contractului. Cauza lipsește ca urmare a lipsei
discernământului, care se manifestă diferit în funcție de fiecare contract, spre exemplu:
- lipsa contraprestației în cazul contractului sinalagmatic (de ex. absența bunului - motivul
cumpărătorului de a încheia contractul, sau lipsa prețului - motivul vânzătorului),
 - nepredarea bunului în materialitatea sa în cazul contractului real (de ex. contractul de
transport se naște în mod valabil odată cu predarea mărfii transportatorului –cărăușului-,
care dacă lipsește nu se mai efectuează transportul),
- lipsa intenției de a gratifica în cazul contractului cu titlu gratuit, (de ex. lipsa intenției
donatorului este a-i dărui bunul donatarului etc.)
- să fie licită;
Cauza este ilicită când:
- este contrară legii (interzisă de lege),
- contractul se încheie doar cu scopul de a eluda (ocoli) aplicarea unei norme legale
imperative,
- se încearcă prin încheierea contractului fraudarea legii.
- să fie morală;
Cauza este imorală când este contrară ordinii publice.
În ceea ce privește proba cauzei, Codul civil prevede: ,,Existența cauzei poate fi dovedită
prin orice mijloc de probă, iar inexistența sau falsitatea ei pot fi probate prin dovedirea lipsei
discernământului, lipsei unui element esențial la încheierea contractului ori erorii asupra
mobilului (motivului) determinant.”

Condițiile de formă – se referă la modul de exteriorizare, de manifestare concretă a voinței

părților.
Un contract poate să fie concretizat – să capete formă - fie verbal, fie într-un document
(denumit înscris), fie în alt mod prevăzut de lege.
Forma contractului este guvernată de anumite principii:
 Principiul libertății formei (principiul consensualismului)
Regula:
Încheierea contractului se realizează prin simplul acord de voință al părților, capabile de a
contracta. Voința de a încheia contractul se poate exterioriza fie verbal, fie în scris. Voința se
poate manifesta și printr-un comportament care, potrivit legii, convenției părților, practicilor
stabilite între acestea sau uzanțelor, nu lasă nicio îndoială asupra intenției părților de a încheia
contractul.
Excepții:
 Legea impune o anumită formă pentru exteriorizarea voinței părților de a încheia un anumit
contract, în lipsa căreia contractul nu își produce efectele juridice, astfel:
i. forma cerută ad validitatem = forma necesară pentru încheierea valabilă a contractului,
ii. forma cerută ad probationem = forma necesară pentru dovedirea contractului,
iii. forma cerută ad opposabilitatem = forma necesară pentru pentru opozabilitate față de terți.

i. Forma cerută ad validitatem constă în îndeplinirea formalităților stabilite expres de lege pentru
încheierea valabilă a contractelor solemne (denumite și formale).
În principal, forma impusă ad validitatem contractelor solemne este aceea a înscrisului
autentic, -autentificat de notarul public-
(de ex. contractul de donație, contractul de întreținere, contractul de ipotecă imobiliară,
prospectul de emisiune semnat de fondatori pentru constituirea unei societăți pe acțiuni prin
subscripție publică, actul constitutiv al societății la care printre bunurile subscrise ca aport la
capitalul social se află un imobil etc.)
ii. Forma cerută ad probationem constă într-un înscris care dovedește încheierea valabilă a
contractului.
Astfel, contractul ca atare este valabil prin simpla manifestare de voință însă legea cere ca
acesta să poată fi dovedit numai printr-un înscris. Prin urmare încheierea unui anumit contract nu
poate fi dovedită prin orice mijloc de probă (martori, interogatoriu etc.) ci numai prin înscrisul în
care este consemnată voința părților.
(de ex. contractul de societate, contractul de transport, contractul de depozit voluntar, contractul
de asigurare, contractul de cesiune de creanță a drepturilor patrimoniale de autor, contractul de
sponsorizare etc.)
În privința contractelor care se încheie prin mijloace electronice Codul civil prevede că
acestea sunt supuse condițiilor de formă prevăzute de legea specială1.
iii. Forma cerută ad opposabilitatem (pentru opozabilitate față de terți) impune respectarea
anumitor formalități care sunt necesare, potrivit legii, pentru aducerea contractului la cunoștința
terților (terții = adică persoane străine de contract -care nu au participat la încheierea
contractului).

1
art.1245 C.civ.; a se vedea Legea nr.365/2002 cu privire la comerțul electronic, republicată în anul 2006, și Legea
nr. 455/2001 privind semnătura electronică.
 Opozabilitatea contractului înseamnă posibilitatea părților lui de a se prevala de existența
contractului și de efectele juridice care decurg din el față de terți.
(de ex. proprietarul unui teren dovedește calitatea sa de proprietar împotriva unei persoane care
revendică dreptul de proprietate asupra terenului cu ajutorul contractul prin care a cumpărat acel
teren.)
De regulă, contractul își produce efectele (adică dă naștere la drepturi și obligații) numai
între părțile lui; ca urmare, terții nu pot deveni titulari de drepturi și obligații în baza unui
contract la a cărui încheiere nu au participat. În mod excepțional, legea recunoaște anumitor
contracte efecte juridice externe care îi vizează pe terți și care constau în faptul că aceștia sunt
ținuți să se abțină de la orice comportament care ar putea constitui un obstacol în executarea
obligațiilor prevăzute în acele contracte. Din acest motiv, legea impune anumite formalități de
publicitate (de aducere la cunoștința publicului) care implică înscrierea contractelor în diverse
registre publice: Cartea funciară, Arhiva Electronică de Garanții Mobiliare, Registrul comerțului,
precum și alte forme de publicitate prevăzute de lege.
În cazul în care le sunt prejudiciate drepturile, terții pot înlătura această opozabilitate. Spre
exemplu, creditorul, în baza dreptului de gaj general asupra averii debitorului său, poate să
exercite anumite drepturi și acțiuni ale debitorului, printre care și dreptul de a solicita
inopozabilitatea unui contract încheiat de debitor cu un terț cu scopul de a-l împiedica pe creditor
să își recupereze creanța. Contractul în cauză nu este desființat și continuă să-și producă efectele
între părți, dar față de creditor (terț) devine inopozabil.