8. Not de contract civil. Principiul libertatii contractuale si limitele acestuia.

Contract este acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc,
se modifică sau se sting raporturi juridice (art. 666, alin. (1) CC).
Din definiţie rezultă că contractul este un act volitiv, îndreptat spre naşterea, modificarea sau
stingerea unor raporturi cu alte persoane, prin urmare, este un act juridic. Ceea ce este esenţial în
contract este acordul de voinţă, fapt ce denotă că contractul este un act juridic bi- sau multilateral,
adică reprezintă rezultatul voinţei concordate a două sau mai multe părţi. Pn acordul de vointa se
intelege intilnirea concordanta a 2 sau mai multe vointe individuale cu intentia partilor de a produce
efecte jur-ce.
Pentru ca acordul de voinţă să fie valabil şi să producă efecte juridice, el trebuie să fie exprimat
liber. principiul libertăţii contractuale este o consecinţă pe plan tehnic a teoriei autonomiei de voinţă
Codul civil al Republicii Moldova consacră principiul libertăţii contractuale printre cele
fundamentale la art.1 care se rezumă la următoarele:
- părţile sunt libere să contracteze sau să nu contracteze. Nimeni nu poate fi silit să încheie un
contract decât în cazurile prevăzute de lege sau dacă o asemenea obligaţie a fost asumată benevol.
- libertatea contractuală presupune posibilitatea de a alege orice fel de contract
- părţile sunt libere să determine prin voinţa lor clauzele pe care urmează să le cuprindă contractul şi
efectele pe care trebuie să le producă.
- numai părţile înseşi prin acordul lor pot modifica sau rezolvi un contract valabil încheiat.
Libertatea contractuală, ca şi orice altă libertate, nu poate fi nelimitată. Limitele sunt impuse
de lege în vederea ocrotirii intereselor altor indivizi si ale societăţii în întregime. în literatură s-a
menţionat că limitarea libertăţii contractuale urmăreşte:
a)protejarea părţii mai slabe a contractului, care începe la etapa încheierii contractului şi se
finalizează prin executarea lui b) apărarea intereselor creditorilor. c) apărarea intereselor
statului. Limitările libertăţii contractuale pot fi negative şi pozitive.

9.Clasificarea contractelor după conţinutul lor

în funcţie de criteriul numit, contractele se împart în: sinalagmatice (A) şi unilaterale (B). Acest
criteriu de clasificare are la bază repartizarea obligaţiilor între părţile contractului. Un contract este
sinalagmatic dacă fiecare dintre părţi se obligă reciproc, astfel încât obligaţia fiecăreia din ele să fie
corelativă obligaţiei celeilalte. Fiecare parte are concomitent atât calitatea de creditor, cât şi cea de
debitor faţă de cealaltă parte. Ex. contractele de schimb, de locaţiune, de transport, de asigurare.
Contractele unilaterale sunt acelea care generează obligaţii doar pentru una dintre părţi (art. 666,
alin. (3) CC). în aceste contracte o parte este numai creditor, iar cealaltă numai debitor. Astfel de
contracte sunt: comodatul, depozitul, mandatul, fideiusiunea gratuită etc.
Importanţa practică a clasificării contractelor în sinalagmatice şi unilaterale se manifestă sub
aspectul deosebirilor dintre regimul juridic al efectelor produse de aceste două categorii de
contracte. Ţinem să menţionăm că delimitarea între aceste două categorii de contracte nu este
întotdeauna rigidă. Caracterul sinalagmatic sau unilateral al unui contract depinde în mare măsură
de voinţa părţilor. Nimic nu împiedică ca părţile prin voinţa lor să transforme un contract unilateral
prin natura sa într-un contract sinalagmatic. Spre exemplu, contractul de mandat, care este
unilateral, devine sinalagmatic dacă părţile convin să se plătească mandantu-lui o remuneraţie.

10. Clasificarea contractelor după scopul urmărit de părţi la incheerea contractului

In funcţie de criteriul numit, contractele se clasifică în: contracte cu titlu oneros (A) şi contracte
cu titlu gratuit (B).
Contractele cu titlu oneros sunt acele contracte în care avantajului patrimonial pe care o parte îl
procură celeilalte părţi sau unui terţ îi corespunde un avantaj patrimonial corelativ. Sunt contracte
cu titlu oneros vânza-rea-cumpărarea ), schimbul ), locaţiunea , antrepriza ş. a.
 Contractele cu titlu gratuit (de binefacere) sunt acele contracte în care avantajul (folosul)
patrimonial conferit uneia dintre părţi nu are drept scop obţinerea avantajului corelativ. Contracte
cu titlu gratuit sunt: donaţia), comodatul depozitul .
în ceea ce priveşte criteriul distincţiei dintre contractele cu titlu oneros şi cele cu titlu gratuit, în
literatura de specialitate s-a arătat că acesta poate fi de natură subiectivă sau de natură obiectivă .
Este cu titlu gratuit contractul în care dispunătorul a acţionat într-o intenţie liberală sau când o
persoană cedează o valoare patrimonială fără a urmări obţinerea unui folos echivalent . Contractul
cu titlu oneros se impart in contracte comutative si aleatorii. Contractele aleatorii sunt acele
contracte în care existenţa sau întinde
rea prestaţiilor părţilor, sau numai a uneia dintre ele, depinde de un eveniment
incert. Contractele comutative sunt acele contracte în care existenţa şi întinderea prestaţiilor părţilor
este certă şi poate fi apreciată chiar la momentul încheierii contractului. Marea majoritate a
contractelor cu titlu oneros sunt comutative: vânzarea-cumpărarea, schimbul, locaţiunea,
antrepriza, transportul etc.

11. Clasificarea contractelor după modul de formare

în funcţie de criteriul numit, contractele se clasifică în: consensuale (A), solemne (B),
înregistrate (C) şi reale (D). Contractele consensuale sunt acele contracte care se încheie prin sim-
plul acord de voinţă al părţilor, fără a fi nevoie de vreo formă specială de manifestare a voinţei lor.
Solemne sunt acelea contr pentru a caror validitate , pe linga acordul de vointa este necesara
indeplinirea unor formalitati. Ex vanz-cump, de ipoteca.
Inregistrate suntacelea contr care pentru a fi valabile trebuie sa fie inregistrate in modul stabilit
de lege.Ex: obligat de inregistrare a conrt care au ca obiect bunurile imobile, de gaj.
Contractele reale sunt contractele pentru a căror formare, pe lângă acordul de voinţă, mai este
necesară remiterea unui bun de către una dintre părţi către cealaltă. Tradiţional sunt calificate drept
contracte reale: împrumutul, comodatul, depozitul, gajul şi transportul.

12 Clasificarea contractelor după cum sunt sau nu sunt expres reglementate de lege
In funcţie de acest criteriu contractele se clasifică în contracte numite (A), contracte nenumite (B) şi
contracte complexe (C).
Contractele numite sunt acele contracte ce corespund unei operaţiuni juridice determiRate, poartă
fiecare câte un nume specific şi sunt reglementate expres de lege.
Contractele nenumite sunt acele contracte care nu au o denumire legală specifică şi nu sunt expres
reglementate de lege, întrucât nu se încadrează într-o categorie determinată.
Contractele complexe sunt acele contracte care îmbină elemente ale unor contracte diferite,
numite sau nenumite.
Existenţa contractelor nenumite şi complexe rezidă în principiul libertăţii contractuale, care
presupune posibilitatea pentru părţile contractante de a găsi forme juridice netradiţionale pentru
a îmbrăca operaţiunile pe care le savarsesc.

13 . Clasificarea contractelor după modul de executare

în funcţie de criteriul numit, contractele se clasifică în contracte cu executare instantanee (A) şi
contracte cu executare succesivă (B).
Contractele cu executare instantanee (imediată) sunt acele contracte care au ca obiect una sau
mai multe prestaţii care se execută dintr-o dată. De exemplu, în contractul de vânzare-cumpărare
vânzătorul transmite dreptul de proprietate asupra bunului vândut, iar cumpărătorul îşi execută
obligaţia de plată a preţului imediat, dintr-o dată.
Contractele cu executare succesivă sunt acele contracte a căror executare se desfăşoară în timp, fie ca
o prestaţie continuă (aşa este contractul de locaţiune), fie ca o succesiune de prestaţii (aşa este
contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate). Printre aceste contracte sunt renta, asigurarea,
leasingul, co modatul, societatea civilă etc.
Contractele cu executare succesivă se împart, la rândul lor, în contracte cu executare continuă şi
contracte cu executare eşalonată. în primul caz raportul obligaţional este permanent, continuu
(locaţiunea, societatea civilă). în al doilea caz contractul se execută sub formă de prestaţii repetate
(vânzarea eşalonată a volumelor unei enciclopedii).

15. Clasificarea contractelor după corelaţia dintre ele

în funcţie de acest criteriu contractele se clasifică în: contracte principale (A) şi contracte accesorii
(B).
Contractele principale sunt acele contracte care au o existenţă de sine stătătoare şi a căror soartă
nu depinde de alte contracte. Marea majoritate a contractelor civile fac parte din această categorie.
Contractele accesorii sunt acele contracte care însoţesc unele contracte principale, de a căror soartă
depind. De exemplu, contractul de gaj şi contractul de fideiusiune sunt contracte accesorii menite să
asigure executarea unor contracte principale: un contract de împrumut sau un contract de credit
bancar.
Importanţa delimitării acestor categorii de contracte se manifestă prin faptul căîn timp ce
validitatea contractului principal se analizează în mod independent de alte contracte, în funcţie
numai de propriile sale elemente, soarta contractului accesoriu este determinată de cea a
contractului principal pe care îl însoţeşte, după principiul: accesoriul urmează soarta
principalului,.

16. Clasificarea contractelor după efectele produse

în funcţie de acest criteriu contractele se împart în două grupe. Prima grupă cuprinde:
contractele constitutive sau translative de drepturi reale (A) şi contractele generatoare de drepturi de
creanţă (de raporturi de obligaţii).
A. Contractele constitutive sau translative de drepturi reale sunt acele contracte prin care se
constituie sau se transferă dreptul de proprietate, dreptul de gaj, dreptul de uzufruct, dreptul de
uz, dreptul de servitute sau dreptul de superficie. în unele cazuri aceste contracte transferă
drepturi de la data predării bunului.
Contractele generatoare de drepturi de creanţă (de raporturi de obligaţii) sunt toate celelalte
contracte civile, care nu fac parte din categoria precedentă, în mod normal, aceste contracte produc
efecte numai între părţi, una dintre care - creditorul - este în drept să pretindă de la cealaltă parte -
debitor - executarea unei prestaţii, iar debitorul este ţinut să o execute.
A doua grupă cuprinde: contractele constitutive sau translative de drepturi (A) şi contractele
declarative de drepturi (B).
Contractele constitutive sau translative de drepturi sunt acele contracte care produc efecte din
momentul încheierii lor numai pentru viitor. Majoritatea contractelor civile fac parte din această
categorie.
Contractele declarative de drepturi sunt acele prin care se recunosc, se constată, se consolidează
drepturi care deja există. Drept exemplu poate servi contractul de tranzacţie (art. 1331 CC), prin
care se pune capăt sau se preîntâmpină un proces, prin recunoaşterea unor drepturi preexistente ale
părţilor. Aceste contracte au nu numai efecte pentru viitor, dar şi efecte retroactive.

14. Clasificarea contractelor după modul în care se exprimă voinţa părţilor

In funcţie de acest criteriu contractele pot fi clasificate în: contracte negociate (A), contracte de
adeziune (B), contracte obligatorii (C) şi contracte autorizate (D).Contractele negociate sunt acele
contracte ale căror clauze sunt rezultate din negocierile dintre părţi, fără intervenţia vreunei voinţe
din exterior. Contractele de adeziune sunt acele contracte ale căror clauze sunt pre
stabilite de către una dintre părţi (numită utilizator), cealaltă parte (numită ade
rent) neavând putinţa să le negocieze şi să influenţeze asupra conţinutului lor. Contractele
obligatorii (forţate) sunt acele contracte acăror încheiere şi conţinut sunt impuse prin lege. Existenţa
contractelor obligatorii în dreptul civil constituie o excepţie de la principiul libertăţii contractuale.
Contractele autorizate sunt acele contracte care nu pot fi încheiate valabil sau nu pot produce efecte
fără o autorizaţie (acord, încuviinţare, permisiune, consimţământ) din partea unui terţ.

17 Incheerea contractului si conditiile de validitate a acestora.

Prin încheierea contractului se înţelege realizarea acordului de voinţă asupra clauzelor lui
esenţiale20 (art. 679, alin. (1) CC). Acordul se realizează prin propunerea unei persoane de a încheia
un contract făcută unei alte persoane - ofertă, şi .consimţământul destinatarului acestei oferte de a
încheia contractul respectiv în condiţiile propuse de ofertant - acceptarea ofertei. Se poate spune,
deci, că mecanismul încheierii contractului presupune îmbinarea a două elemente principale: oferta
şi acceptarea.
Pentru a fi încheiat valabil, contractul trebuie să întrunească anumite condiţii (elemente), care
sunt:
- sa fie ferma neândoielnică pentru un angajament juridic
- neechivoca, exprimind vointa neindoielnica acceptata sa duca la incheerea contractului;
- să fie o manifestare de voinţă reală, serioasă, conştientă,neviciată şi cu intenţia de a angaja din punct de
vedere juridic
- oferta trebuie sa fie precisa si completa cuprinzind elementele necesare pentru realizarea
acordului de vointa.
- capacitatea de a contracta, consimţământul, obiectul, cauza şi forma. întrucât aceste condiţii
sunt aceleaşi ca şi pentru validitatea actelor juridice civile în general
Validitatea contractului va fi conditionată de caracterul licit şi moral al cauzei sau scopului său.

18. Oferta de a contracta. Conditiile de validitate ale ofertei.

Oferta de a contracta este propunerea adresată unei sau mai multor persoane, care conţine toate
elementele esenţiale ale viitorului contract şi care reflectă voinţa ofertantului de a fi legat prin
acceptarea ofertei (art. 681). Din această definiţie legală a ofertei pot fi deduse elementele ei
definitorii, care sunt următoarele:
a) Oferta este un act juridic unilateral - o manifestare de voinţă făcută cu scopul de a produce
efecte juridice. în acest sens oferta trebuie să întrunească toate condiţiile de validitate a
actului juridic (capacitate, consimţământ, obiect, cauză).
b) Oferta trebuie să fie fermă; ea trebuie să exprime voinţa neîndoielnică a autorului ei de a se
obliga în sens juridic în caz de acceptare.
c) să fie precisă şi completă, ea trebuie să cuprindă toate elementele necesare pentru
realizarea acordului de voinţă, astfel încât contractul să fie încheiat prin simpla acceptare a
ei.
d) trebuie să fie univocă. Oferta nu va fi univocă atunci când este făcută cu rezerve, fie
exprimate expres de autorul ei, fie care rezultă din natura contractului.
e) Oferta trebuie sa fie serioasa adica sa nu fie facuta in gluma.
Formele ofertei pot fi cele mai variate. Ea poate fi făcută în scris sau prin acţiuni ce denotă
intenţia de a încheia un contract. Oferta poate fi adresată unei persoane determinate sau publicului.

19.Forta obligatorie a ofertei. Raspunderea ofertantului pentru revocarea

Atât timp cât nu este acceptată, oferta este un act juridic pur unilateral. în acest context se pune
problema de a şti dacă acest act leagă deja autorul lui sau el poate fi revocat în orice moment.
problema forţei obligatorii a ofertei se soluţionează diferit, în funcţie de faptul daca propunerea se
face unei persoane prezente sau dacă ea se face unei persoane absente, precum şi dacă între ofertă
şi acceptare curge un interval de timp.
 în cazul în care oferta este făcută unei persoane prezente, adică ofertantul şi destinatarul ofertei se
află în acelaşi loc, fără să se fi acordat un termen pentru a o accepta, oferta îl obligă pe autorul ei
numai dacă a fost acceptată imediat, integral şi fără rezerve. Consecinţa acceptării este încheierea
contractului pe loc. Dacă oferta nu este acceptată imediat, ofertantul nu are nici o obligaţie. în cazul
în care oferta este făcută unei persoane absente, adică care nu se află în acelaşi loc şi este transmisă
prin poştă, fax, telex, curier, e-mail, radio, televiziune etc, sunt posibile două situaţii.
1) Atât timp cât oferta nu a ajuns la destinatar, ofertantul o poate revoca în mod liber, fără a
suporta anumite consecinţe, cu condiţia ca revocarea să ajungă cel târziu o dată cu oferta
2) în cazul în care oferta a ajuns la destinatar, problema se soluţionează în funcţie de câteva
condiţii :dacă oferta include un termen pentru acceptare, ea nu poate fi revocată până la
expirarea acestui termen;daca termenul pentru acceptare nu este stabilit atunci oferta nu
poate fi revocata si oferta poate fi irevocabilă pe alte temeiuri
Cât priveşte efectele revocării ofertei înainte de expirarea termenului, nu există o abordare
unică. Unii autori afirmă că din moment ce există o ofertă şi revocarea ei este ilicită, trebuie de
admis în toate cazurile că această revocare este ineficientă. Prin urmare, acceptantul este îndreptăţit
să ceară constatarea faptului că contractul a fost încheiat28. Alţii consideră că asemenea revocare
atrage răspunderea ofertantului pentru prejudiciile astfel cauzate29 Prin urmare, acceptantul este
îndreptăţit să ceară atât executarea obligaţiilor ce rezultă din contract, cât şi repararea prejudiciului
cauzat prin revocarea ofertei.

20.Oferta si anticontractul
în prezent noţiunea de antecontract este prevăzută de art. 679CC, care stipulează că "prin contract
se poate naşte obligaţia de a se încheia un contract". Antecontractul (promisiunea de a contracta)
este definit ca fiind un acord de voinţă prin care una dintre părţi (promitentul) sau ambele părţi se
obligă să încheie în viitor un anumit contract, al cărui conţinut esenţial este determinat în prezent.
Spre deosebire de ofertă, care este un act juridic unilateral, antecontractul este un contract, adică un
act juridic de formaţie bilaterală, având la bază un acord de voinţă. Sub aspectul conţinutului
juridic, obiectul antecontractului îl constituie obligaţia de a încheia în viitor un contract civil, deci
o prestaţie de a face.
Antecontractul dă naştere numai unui drept de creanţă, chiar dacă prin contractul în vederea
căruia s-a făc&t promisiunea s-ar constitui ori s-ar transmite un drept real. Obligaţia promitentului
durează atât timp cât s-a convenit, iar dacă nu s-a prevăzut nici un termen, ea durează cât prevede
termenul de prescripţie de drept comun, care începe să curgă de la data încheierii antecontractului3'.
Antecontractul cunoaşte mai multe varietăţi: antecontractul unilateral, antecontractul
sinalagmatic şi pactul de preferinţă.Antecontractul unilateral este un contract prin care o persoană,
promitentul, se angajează în faţa unei alte persoane, beneficiar, să încheie un contract, în
antecontractul sinalagmatic ambele părţi se obligă reciproc, una faţă de cealaltă, fiecare având
concomitent calitatea de promitent şi beneficiar. Pactul de preferinţă este un antecontract prin care
o persoană, promitentul, se angajează faţă de cealaltă parte, beneficiar, de a încheia cu acesta un
contract ulterior, cu preferinţă faţă de un terţ32.

21.Acceptarea ofertei
Acceptarea ofertei reprezintă manifestarea de voinţă a unei persoane de a încheia un contract
în condiţiile ofertei care i-a fost adresată. "Constituie acceptare declaraţia destinatarului ofertei sau
o altă acţiune care atestă consimţirea ofertei" (art. 687, alin. (1) CC). Ca şi oferta, acceptarea
constituie un act juridic unilateral. în această calitate, pentru a produce efecte juridice, acceptarea
trebuie să îndeplinească toate condiţiile de validitate a actului juridic, impuse de lege.
Acceptarea este în principiu liberă. Nimeni nu este obligat să accepte o ofertă. Acceptarea
trebuie sa fie conforma ofertei: ea trebuie sa fie pura si simpla; treb sa fie neindoielnica ; ea trebuie
sa parvina de la justa persoanasi ea trebuie sa fie facuta inainte ca oferta sa fi devenit caduca sau sa fi
fost revocata.
 Ea poate fi expresă (scrisă, verbală sau printr-un gest în cazul licitaţiilor publice) sau tacită.
Problema termenului în care se face acceptarea ofertei se soluţionează în mod diferit în funcţie de
faptul dacă oferta a fost făcută unei persoane prezente sau unei persoane absente şi dacă în ofertă a
fost stabilit un asemenea termen.
Referitor la revocarea acceptării acţionează aceeaşi regulă ca şi pentru revocarea ofertei:
acceptarea ofertei se consideră revocată dacă înştiinţarea despre revocare parvine ofertantului
înaintea acceptării sau concomitent cu ea (art. 695 CC).
22. Momentul si locul incheerii contractului
Momentul încheierii contractului este acela în care se întâlnesc oferta şi acceptarea, şi deci este
format acordul de voinţă. Importanţa determinării momentului încheierii contractului se manifestă
sub următoarele aspecte:
a) în funcţie de momentul încheierii contractului se apreciază capacitatea părţilor de a
contracta
b) în raport cu acest moment se pot constata cauzele de nulitate a contractului, inclusiv
existenţa viciilor de consimţământ;
b) momentul încheierii contractului constituie criteriul după care se va stabili legea aplicabilă
în caz de conflict de legi în timp;
c) momentul încheierii contractului este punctul de plecare al tuturor efectelor acestuia, dacă
legea sau părţile nu fixează alt termen;
d) momentul încheierii contractului constituie momentul din care încep să curgă anumite
termene legale şi convenţionale, cum este, de exemplu, termenul de prescripţie extinctivă;
e) în cazul unei oferte făcute mai multor persoane şi care a fost acceptatăsuccesiv de mai mulţi
destinatari, numai primul contract va fi considerat valabil încheiat;
f) momentul încheierii contractului determină şi locul încheierii acestuia
contractul poate fi incheiat între prezenţi - părţile se află în acelaşi loc, faţă în faţă (A); con-
tractul se încheie între absenţi - părţile se află în locuri diferite, iar contractul se încheie prin
corespondenţă (B).
Locul încheierii contractului este locul unde s-a realizat acordul de voinţă al părţilor.
Determinarea locului încheierii contractului se face în corelaţie cu sistemul adoptat pentru stabilirea
momentului încheierii lui.
în cazul contractului încheiat prin telefon se consideră că locul încheierii este acela unde se află
ofertantul.
în cazul contractelor încheiate între absenţi, contractul se consideră încheiat la domiciliul sau la
sediul ofertantului, dacă în contract nu este indicat un alt loc .

23. Efectele contractului.

Reprez consecinta juridica pe care le produce contractul pt parti iar in unele cazuri si pentru terta persoana. Efectul
imediat al oricărui contract este acela de a da naştere la drepturi şi obligaţii, aşadar se vorbeşte despre puterea
obligatorie a contractului. Contractele civile sunt încheiate cu scopul de a produce efecte juridice, adică
pentru a da naştere, a modifica, a transmite sau a stinge raporturi juridice obligaţionale. Efectele
contractului sunt dominate de două principii: principiul forţei obligatorii a contractului şi principiul
relativităţii efectelor contractului2. Principiul forţei obligatorii a contractului domină asupra efectelor
acestuia între părţile contractante, iar principiul relativităţii efectelor contractului se referă la efectele
lui faţă de terţele persoane, care n-au participat la încheierea contractului.
a) interpretarea contractului în vederea stabilirii conţinutului său;
b) efectele contractului între părţile contractante;
c) efectele contractului în raporturile cu persoanele care nu au calitatea
de părţi contractante;
d) modificarea şi desfiinţarea (rezoluţiunea, rezilierea şi revocarea) con
tractului.
24.Principiul fortei obligatorii a contractului
Exprimat prin adagiul latin pacta sunt servanta. Acest princip este unul universal, Principiul forţei
obligatorii a contractului domină asupra efectelor acestuia între părţile contractante. Acest principiu
se manifesta prin 2 laturi: pozitiva si negativa. Sub aspect pozitiv acest principiu inseamna ca partile
trebuie sa respecterigurosobligatiile lor daca una nu respecta cealalta este in drept sa ceara executarea
efectiva a contract.
Sub aspect negativ acest princip se exprima pn aceea ca partile nu pot desfiinta in mod unilateral ceea
ce a fost convenit de comun acord. Din aceste consideratii se poate estima ca forta obligat a contract
are urm consecinte:
a) partile contractante sunt tinute sa exacute intocmai prestatiile la care sau obligat. Executarea
prestat trebuie sa aiba loc in conditiile stabilite de parti in contract.
b) Obligatiile contractuale trebuie sa fie executate cu buna credinta
c) Contractul nu poate fi modificat sau desfiintat prin vointa uneia dintre parti contractante.
Acest princip este valabil pe toata durata existentei contractului. Este important de retinut ca forta
obligat a contract se impune nu numai partilor contractante dar si instantei judecatoresti.

25Regula simetriei in contracte.

Irevocabilitatea contractului pn vointa uneia din parti se face aplicabila regula simitriei in contracte.
Adica contractul fiind rezult unui acord de vointa al partilor mutus consensus el poate fi revocat in
acelas fel pn mutus disensus. Deaici deducem ca revocarea unilaterala a contract nu este posibila. De
la aceasta regula exista si exceptii si ori cite ori va fi acea exceptie vor fi necesarain prezenta
simetriei.Este posibila revocarea pn consimtam mutualdar este si posibila revocarea unilater a contract
dar daca acestea contracte sunt determinate sau nedeterminate In privinta contr fara termin ele pot fi
revocate oricind. Partile pot sa pretinda dreptul de a revoca un contract. Contractul trebuie executat cu
buna credinta astfel partilor le revin 2 obligatii : de loialitate(impune partile de a executa prestatia)si
de cooperare(consta in datorirea partilor de a executa contractiul pt a asigura echilibru prestatiilor.)

26 Interpretarea contractului
Interpr contract este opuiratia logico jur-ca pn care se determina continutul concret al contractului,
existenta sensul si intinderea exacta a obligatiilor contractuale, pn cercetarea manifestarii de vointa
a partilor in corelatie cu vointa lor interna. Interpretarea contractului permite o corectă determinare a însasi
forţei obligatorii a acestuia. Ea nu se confundă cu proba lui, contractul fiind considerat că există.
Legea prevede unele reguli de care urmeaza sa se conduca instanta in opera de interpretare.Regiulile de interp prezinta
urm caracteristici: nu sunt imperative, ci numai sfaturi si indrumari; sunt subsidiare ei nu pot fi nesocotiti sub pretextul
interpretarii lor; au caracter subiectiv in sensul ca scopul acestor reguli esrte de a descoperi vointa reala a partolir
contractante.
a) tinind cont finalitatea sa interpr este dominata pe principiul bunei credinte. Aceasta prevede ca participantii
trebuie sa isi exercite drepturile si sa isi execute obligatiile cu buna credinta.
b) Prioritatea viontei reale a partilor. Aceasta inseamna ca interpr trebuie sa se faca porninduse de la vointa reala
a partilorsi nu de la cuvintelein care acest acord a fost exprimat
c) Efectele nestipulate. Interpret se face porninduse de la consideratia ca aceasta produce nu numai efecte
stipulate expres de parti, dar si efectele care rezulta din lege.
d) Interpr coordonata a clauzelor. Toate clauzele se interpr unele pr altele. Clauzele contractuale se interpe in
cointextul intregului contract

27. principiul relativitatii efectelor contractului

Art 668 prevede ca contractul produce efecte numai intre parti daca legea nu prevede altfel.Acesta este princip ...el
rezulta direct si din princip fortei oblig .potrivit acestui princip contr nu poate produce efecte decit intre partile
contractante in sensul ca el nu poate genera drepturilesi oblig in folosulsi in sarcina altor persoane. Domeniu de
aplicare
Partile sunt acele persoane care au încheiat direct sau prin reprezentant contractul.
Terti (penitus extranei) sunt acele persoane complet straine faţă de contract sau în raport cu oricare dintre parti. Este
sigur ca, faţă de ei, contractul nu va produce nici un efect.
Intre cele daua categorii exista succesorii partilor,care , desi nu au participat la incheierea contractului, datorita
raporturilor pe care le au cu partile contractante, suporta efectele acestui contract.
Succesorii universali sunt persoanele care succed, care dobandesc intreg patrimonial ( activul şi pasiv) al uneia dintre
partile contractante Succesorii cu titlu universal sunt persoanele care au vocatie la o fractiune din patrimonial uneia
dintre partile contractante Succesorii cu titlu particular sunt persoanele care dobandesc un drept anumit din
patrimoniul uneaia dintre partile contranctante
Creditorii chirografari sunt creditorii ale caror creante sunt garantate cu intregul patrimoniu al debitorului, care deci
nu beneficiază de o garantie reala care sa-l avantajeze. Ei pot inlatura opozabilitatea faţă de ei a contractului încheiat de
debitor fie pe calea actiunii pauliene daca actele sunt incheiate de debitor în frauda lor, fie pe calea actiunii în simulatie

28. Exceptii de la principiul relativităţii efectelor contractului

Sunt situatiile în care contractul încheiat produce efecte faţă de anumite persoane care nu au participat în mod
direct, nici prin reprezentare la incheierea contractului şi nici nu au calitatea de succesori ai partilor.
In principiu, trebuie făcută distinctia intre drepturi şi obligaţii. Astfel, daca o persoana poate dobandi drepturi
printr-un contract la care nu a participat şi nici nu are calitatea de succesor; cu privire la obligaţii, acestea în principiu
nu pot apartine tertilor, cu exceptia obligaţiilor ce izvorasc din contractul colectiv de munca.
a.) Promisiunea faptei altuia este contractul prin care debitorul se obliga să determine o terta persoana sa-si
asume un anumit angajament în folosul creditorului din contract.Este o aparenta exceptie de la principiul relativitatii.
Deci tertul nu este obligat direct prin contractul dintre debitor şi creditor. Tertul poate fie să refuze incheierea
contractului (situatie când se angajează răspunderea debitorului pentru neexecutarea obligaţiilor), poate să artifice
contractul dintre debitor şi creditor, fie poate să incheie un contract cu creditorul în limitele promisiunii.In cazul
promisiunii faptei altuia, obligaţia promitentului este obligaţie de rezultat la care operează prezumtia de culpa a
debitorului pentru neindeplinirea ei.
b.) Stipulaţia pentru altul (contractul în favoarea unei terte persoane), este contractul prin care se confera un
drept unei persoane care nu este nici parte, nici reprezentant.
Este o exceptie reala de la principiul relativităţii efectelor contractului.
Stipulaţia pentru altul este acel contranct prin care o persoana numita promitent, se obliga faţă de alta persoana
numita stipulant să execute o obligaţie în favoarea unei alte persoane, numita terţ beneficiar.
Tertul devine, prin urmare, creditorul direct al promitentului. .Asiguratul este stipulantul, iar asiguratorul este
promitentul.

29. Conditii de validitate a stipulaţiei pentru altul:

În primul rand trebuie să indeplineasca toate conditiile de validitate cerute de lege în cazul oricarui contract
(capacitatea partilor, consimtamantul, obiectul, cauza şi, pentru unele contracte, forma).
In plus, la stipulaţia pentru altul este nevoie de existenta vointei de a stipula în favoarea unei terte persoane
care să fie certa, neindoielnica, iar beneficiarul să fie determinat sau macar determinabil, chiar daca s-ar referi la
persoane viitoare(ex. Primul copil care se va naste stipulantului).
Efectele stipulaţiei pentru altul:
-intre stipulant şi promitent exista legatura specifica oricarui contract şi deci obligaţiile promitentului trebuie
executate în raport cu drepturile subiective ale stipulantului, deci stipulantul poate cere promitentului să execute
angajamentele luate faţă de el. Daca promitentul nu le executa, stipulantul poate cere rezolutiunea contractului sau
executarea silita în natura sau prin echivalent banesc,
De asemenea, stipulantul are posibilitatea intentarii unei actiuni impotriva promitentului pentru executarea prestatiei
faţă de tert;
-intre tertul beneficiar şi promitent exista doua efecte juridice:
1) promitentul poate opune tertului toate cauzele de nulitate, de caducitate sau de rezolutiune care afectează
contractul. Din momentul în care beneficiarul a acceptat stipulaţiunea pentru altul, dreptul tertului beneficiar
devine irevocabil. Tertul beneficiar poate actiona în justitie promitentul, dar numai pentru a reclama executarea
promisiunii. El nu poate cere rezolutiunea, caci el nu are nici un drept de a i se restitui prestatia furnizata de
stipulant. El nu devine parte în contractul principal.
2) Tertul beneficiar are un drept direct impotriva promitentului. Se pune intrebarea daca beneficiarul are vreo
obligaţie. Stipulaţia pentru altul nu poate naste decat un drept în favoarea tertului şi nicidecum o obligaţie în
sarcina sa.
In cazul în care s-ar pune problema unei datorii pe care trebuie să o execute tertul, este absolute necesar ca
acesta să o accepte. Prin acceptare, tertul beneficiar adera la un contract încheiat de alte persoane (stipulant şi
promitent);
-intre terţ şi stipulant relatiile sunt create în mod indirect, dar ele sunt scopul stipulaţiei (prestatia pe care stipulantul
doreste să o confere tertului prin intermediul promitentului). Acest interes poate fi cu titlu oneros (ex. Stipulantul are o
datorie faţă de terţ care se va stinge prin plata făcută de promitent tertului) sau poate fi cu titlu gratuit ( o liberalitate, de
exemplu asigurarea vietii permite o liberalitate faţă de un terţ beneficiar).
In concluzie, stipulaţia pentru altul reprezinta o exceptie de la principiul relativităţii efectelor actelor juridice,
caci tertul nu devine creditor şi nici debitor, decat daca doreste acest lucru.
30 simulatia
Simulatia este operatia juridica prin care partile incheie doua contracte; unul public, aparent, numit contract simulat,
prin care se creează o anumita aparenta juridica care nu corespunde realitatii, şi altul secret denumit, contrainscris,
care corespunde vointei reale a partilor.
Excepţia de la principiul opozabilităţii faţă de terţi a contractului este situaţia în care un terţ va fi
îndreptăţit să ignore existenţa unui contract, şi, pe cale de consecinţă, a drepturilor şi obligaţiilor
născute din acel contract.O astfel de excepţie este simulaţia.În cazul simulaţiei se încheie, între
aceleaşi părţi, două contracte, unul public şi unul secret.
Formele simulaţieiSimulaţia se poate prezenta, în funcţie de modul în care este conceput
contractul public şi de elementul în privinţa căruia operează, simulaţia se poate prezenta în una
din următoarele forme:
• contractul fictiv;
• contractul deghizat;
• contractul prin care se realizează o interpunere de persoane.
Simulaţia prin încheierea unui contract fictiv presupune o disimulare totală a realităţii,
în sensul că actul public este lipsit de orice conţinut juridic, fiind anihilat de prevederile
contraînscrisului.
Simulaţia prin deghizarea contractului public este de două feluri:
1. deghizare totală, când prin contractul public se urmăreşte să se ascundă natura
juridică a contractului secret. De exemplu, contractul public este un contract de
vânzare – cumpărare, iar contractul secret este un contract de donaţie.
2. deghizare parţială, dacă prin contractul public sunt ignorate numai anumite
elemente ale contractului secret, de exemplu preţul din contractul de vânzare –
cumpărare sau scadenţa reală a obligaţiei de plată a preţului.
Simulaţia prin interpunere de persoane intervine atunci când contractul public se încheie între
anumite persoane, iar în contractul secret se determină adevăratele persoane între care s-a
încheiat contractul. Această formă de simulaţie este întâlnită în materia donaţiei prin interpunere
de persoane, pentru a se asigura anonimatul persoanei gratificate.
32 Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice
reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor, caracteristice pentru contractele sinalagmatice, decurg
următoarele efecte specifice:
1. obligaţiile reciproce ale părţilor trebuie să fie executate simultan. De la această
regulă fac excepţie acele contracte care prin natura lor sau datorită voinţei părţilor se
execută altfel. Aşa fiind, oricare parte contractantă are dreptul să refuze executarea
obligaţiei proprii, atâta timp cât cealaltă parte, care pretinde executarea, nu execută
obligaţiile ce-i revin din acelaşi contract. Această posibilitate poartă denumirea de
excepţie de neexecutare a contractului;
2. dacă una din părţi nu-şi execută culpabil obligaţiile, cealaltă parte are dreptul să
ceară în justiţie rezoluţiunea sau rezilierea contractului;
3. dacă un eveniment independent de voinţa sa împiedică o parte contractantă să-şi
execute obligaţiile, contractul încetează, cealaltă parte fiind exonerată de obligaţiile
sale. Legat de aceasta se pune problema suportării riscurilor contractuale.
Excepţia de neexecutare a contractului este un mijloc de apărare aflat la dispoziţia uneia dintre
părţile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligaţiei ce-i incumbă,
fără ca partea care pretinde această executare să-şi execute propriile obligaţii.
Prin invocarea acestei excepţii, partea care o invocă obţine, fără intervenţia instanţei
judecătoreşti, o suspendare a executării propriilor obligaţii, până în momentul în care cealaltă parte
îşi va executa obligaţiile ce-i revin. De îndată ce aceste obligaţii vor fi îndeplinite, efectul suspensiv
al excepţiei de neexecutare a contractului încetează.
33. Rezoluţiunea şi rezilierea contractului
Rezolutiunea contractului este o sanctiune a neexecutarii culpabile a contractului sinalagmatic şi consta în desfiintarea
cu efect retroactiv a acestuia, partile fiind repuse în situatia anterioara.
Rezolutiunea se deosebeste de nulitate, desi unele dintre efectele sale sunt aceleasi cu efectele nulitatii.
Exista insa doua deosebiri fundamentale: în cazul nulitatii, contractul încheiat a nesocotit conditiile de fond sau de
forma cerute de lege, iar cauza de nulitate exista la momentul încheierii contractului, deci practic contractul nu a fost
valabil incheiat; pe când în cazul rezolutiunii, contractul este valabil încheiat dar ulterior acestui moment, intervine un
motiv de desfiintare a efectelor lui, motiv care consta în refuzul nejustificat de executare a acestuia.
Efectele rezolutiunii constau in:
- desfiintarea retroactiva a contractului, cu repunerea părţilor în situatia anterioara, acestea restituindu-si reciproc
eventualele prestatii efectuate.
- Tertii se pot opune la restituire în masura în care au dobandit un drept propriu asupra acelor bunuri prin uzucapiune
sau ca efect al posesiei de buna-credinta;
- obligarea la daune-interese a partii culpabile de neexecutarea obligaţiilor si, deci desfiintarea contractului.
Rezilierea contractului este sancţiunea care se aplică în cazul neexecutării culpabile a unui
contract cu executare succesivă.
Rezilierea are ca efect desfiinţarea contractului sinalagmatic, pentru cauză de neexecutare
numai pentru viitor. Prestaţiile executate în trecut, fiind de regulă ireversibile, rămân definitiv
executate.

34. Riscul contractului

Problema suportării riscului contractului se pune in situaţia în care neexecutarea obligaţiei se
datorează intervenţiei forţei majore sau cazului fortuit, ce apar ulterior încheierii contractului.
In cazul contractelor sinalagmatice, daca una dintre părţi este impiedicata de un caz de forta
majora sau de un caz fortuit să isi indeplineasca obligaţia, deci fără a fi în culpa, riscul este suportat
de debitorul obligaţiei imposibil de executat (res perit debitori) şi deci el nu va mai putea cere
celeilalte părţi să isi execute obligaţia sa. Acest principiu care inseamna ca imposibilitatea fortuita
de executare a unei obligaţii antrenează disparitia juridica a celeilalte obligaţii, se intemeiază pe
reciprocitatea şi interdependenta obligaţiilor constituind un efect specific al contractului
sinalagmatic.
In cazul particular al contractelor translative de proprietate al unui lucru cert determinat,
regula este diferita şi anume, daca lucrul cert a carui proprietate se transmite, în afara unor exceptii,
de la vanzator la cumparator prin incheierea contractului, nu a fost inca predate, riscul contractual al
pierii lucrului din forta majora va fi suportat de cumparator, care este proprietarul lucrului şi
creditor al obligaţiei imposibil de executat de predare a lucrului. în cazul contractului de
vanzare-cumparare exista exceptii, când riscul este suportat de vanzator, deci când revenim la
regula general de drept comun a suportarii riscurilor în materie de contracte sinalagmatice

35. Actul juridic unilateral

Actul juridic unilateral este o manifestare de vointa a unui singur sistem de drept care produce
anumite efecte jurce adica da naşterea, modificarea sau stingerea raportului jurc.
Dintre cazurile de acte jur unilat ca izv de oblig mentionam:
a) Promisiunea publică de recompensă este acel act juridic prin care o persoană, numită promitent,
se obligă, în mod public, să plătească o recompensă persoanei care va îndeplini un act sau fapt
juridic;
b) Promisiunea publică de premiere a unei lucrări în caz de reuşită la un concurs, constă în
angajamentul unei persoane, asumat în mod public, de a acorda un premiu determinat celei mai
bune lucrări realizate de cineva, în condiţiile concursului arătate în promisiune;
c) Ofeta de purgă a imobilului ipotecat. Dobanditorul unui imobil ipotecat poate notifica
debitorilor ipotecarii ca se ofera sa achite datoriile si sarcinile ipotecare in limita pretului de
cumparare a imobilului sau a pretului evaluat al imobilului, daca a fost primit prin donaţie
d) Oferta de a contracta este manifestarea unilaterala de vointa a unei persoane care doreste sa
incheie un contract.
e) Titlurile de valoare. In cazul titlurilor de valoare, posesorul sau inscrisului este considerat
titularul dreptului prevazut in titlu. Obligatia de plata asumata de cel ce subscrie un titlu de valoare
la purtator izvoreste din actul unilateral de vointa al subscriitorului.
Gestuinea intereselor altuia contractul in folosul altuia
36. faptul jur ca izvor de obligatii
Lato senso Pn faptul jur vom intelege toate actiunile omenesti de savarsirea carora legea jeaga
efectele jur ce constituie in nasterea modif ori sting de raportuei jur civile.Stristo senso.Faptele jurce
constau in toate actiunile ominesti licite sau ilicite savarsite fara intentia de a produce efecte jurce.
In acest sens fapt jur ca izv de oblig in raport de ordinea de drept se clasifica in fapte jur licite si
ilicite. Licite sunt acelea conforme cu normele de drept sunt savars fara intentia de a produce efecte
jurce, efectele care seproduc in temeiul legii. Ilicite sunt acelea fapte jurce savars cu intentia de a
produce efecte jurce in virtutea legii fara vointa autorului lor si pn care se incalca norme de drept.

37. Gestiunea de afaceri

gestiunea de afaceri este un fapt licit şi voluntar, prin care o persoană numită gerant, săvârşeşte
fapte materiale sau încheie acte juridice în interesul altei persoane, numită gerat, fără a avea
mandat din partea acesteia. Conditiile gestiunii:
1)sa exista o gerare a interesului altuia, adica gerantul trebuie sa incheie acte jurce sau sa
savarseascafapte materiale necesare si utile altuia. Actele de gestiune pot fi diverse: plata unei
datorii incheerea unui contract care iti repare bunul.Faptele materiale pot consta in descarcarea unor
marfuri , repararea productiei stingerea incendiului. Acestea acte si fapte treb sa aiba caracter
patrimonial si sa fie utile gerantului.
2) actele de gestiune treb savarsite din propria initiativa geratului fara stirea gerantuluieletrebuie sa
fie spontane
3)treb sa fie savarsite cu intentia de a gera interesele altuia. Daca gerantul actioneaza sa savarseasca
acte pentru sine nu ne aflam in prezenta gestiunii de afaceri.
4)gerantul treb sa aiba capacitatea de a contracta deoarece el inchee acte jur-ce

38.Efectele gestiunii de afaceri

Gest de afac da nasterea la o serie de drepturi si oblig adica la rap jur dintre gerant si gerat intre
gerat si tert si gerant si tert.
Obligaţiile gerantului
să continue gestiunea începută până în momentul în care geratul, sau moştenitorii săi, vor putea să o
preia; în efectuarea actelor de gestiune să depună diligenţa unui bun proprietar ; să dea socoteală
geratului pentru operaţiunile efectuate.
Obligaţiile geratului
să plătească gerantului pentru toate cheltuielile necesare şi utile pe care acesta le-a făcut ;
să execute toate obligaţiile faţă de terţi, care s-au născut din actele încheiate de gerant în numele
său.
Geratul raspunde faţă de terte persoane în masura în care s-au încheiat acte juridice cu acestea şi
daca gerantul a declarat ca actionează în numele şi pe seama geratului.

39. Imbogatirea fara justa cauza

Îmbogăţirea fără justă cauză este faptul juridic licit prin care patrimoniul unei persoane
este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei
juridic.De regulă, se consideră că aceasta implică un fapt juridic, care constă în mărirea
patrimoniului unei persoane, fără temei legitim, prin diminuarea patrimoniului altei persoane, cea
dintâi având obligaţia de a înapoia celei de a doua avantajul pe care l-a obţinut în dauna ei.
Condiţiile pentru intentarea acţiunii în restituire pot fi grupate în două categorii:
1. condiţii materiale;
2. condiţii juridice.
 Condiţiile materiale ale intentării acţiunii în restituire
să se producă mărirea unui patrimoniu prin dobândirea unei valori apreciabile;
micşorarea patrimoniului altei persoane să constea în diminuarea unor elemente active sau în
efectuarea unor cheltuieli;
să existe o legătură între mărirea şi, respectiv, diminuarea unui patrimoniu, în sensul că ambele
operaţiunii să fie efectul unei cauze unice.

Condiţiile juridice ale intentării acţiunii în restituire

să nu existe un temei legal al îmbogăţirii unui patrimoniu pe seama diminuării patrimoniului altei
persoane, respectiv să nu fie vorba de o dispoziţie legală, un contrac, o hotărâre judecătorească;
să nu existe un alt mijloc de recuperare a pierderii suferite.
Imbogatirea sa fie de buna credinta sa nu fie in culpa.
40.Efectele îmbogăţirii fără justă cauză

Prin mărirea unui patrimoniu în detrimentul altui patrimoniu se creează un dezechilibru

patrimonial, din care ia naştere un raport juridic obligaţional, în temeiul căruia persoana al cărei
patrimoniu s-a mărit devine creditorul obligaţiei de restituire, iar persoana al cărei patrimoniu s-a
diminuat devine creditorul acestei obligaţii.
De regulă, restituirea se face în natură, dar atunci când acest lucru nu este posibil, restituirea
se va face prin echivalent.
Obligaţia de restituire cunoaşte două limite:
1. persoana al cărei patrimoniu s-a mărit nu poate fi obligată la restituire decât în măsura
creşterii patrimoniului său, la momentul intentării acţiunii în restituire;
2. persoana al cărei patrimoniu s-a diminuat nu poate pretinde mai mult decât micşorarea
patrimoniului său, deoarece s-ar ajunge la o îmbogăţire fără justă cauză.
pentru acţiunile formulate în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, termenul de prescripţie începe să
curgă din momentul în care persoana care şi-a micşorat patrimoniul a cunoscut, sau trebuia să
cunoască, atât faptul măririi altui patrimoniu, cât şi persoana care a beneficiat de această mărire,
împotriva căruia se intentează acţiunea.