MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT
DREPT PENAL

Lector univ. dr. Lucian-Sorin STĂNESCU

Curs 8

CAUZE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ

Este unanim admis că săvârșirea unei infracțiuni dă naștere unui raport juridic penal
de conflict între subiectul activ (persoana/persoanele care au săvârșit o infracțiune, indiferent
în ce calitate) și, respectiv, subiectul pasiv al infracțiunii (statul, ca reprezentant al societății),
ca urmare a drepturilor și obligațiilor reciproce care se stabilesc între subiecții raportului
juridic în vederea realizării comportării prescrise de lege acestora. Conținutul acestui raport îl
constituie, pe de o parte, dreptul statului de a folosi acțiunea penală împotriva infractorului,
de a-l trage la răspundere penală, a-I aplica și a-l sili să execute o pedeapsă, iar, pe de altă
parte, obligația infractorului de a răspunde pentru infracțiunea săvârșită și de a executa
pedeapsa ce i-a fost aplicată, precum și dreptul său de a folosi contraacțiunea de apărare
împotriva acțiunii penale a statului.

Sancționarea unei persoane pentru comiterea unei infracțiuni presupune analiza a trei
paliere:
 existența infracțiunii prin raportare la cele trei trăsături esențiale ale acesteia și
implicit analiza existenței vreunei cauze justificative sau de neimputabilitate;
 răspunderea penală pentru comiterea infracțiunii cu analiza existenței vreunei cauze
care înlătură răspunderea penală;
 pedeapsa - ce implică analiza modalităților de individualizare a pedepsei sau a
executării acesteia, respectiv a existenței vreunei cauze de nepedepsire.

Viața arată că pot interveni anumite situații, stări sau împrejurări posterioare săvârșirii
infracțiunii în care aplicarea sau executarea pedepsei, care în interesul societății, determină
inutilitatea sau inoportunitatea tragerii la răspundere penală ori a executării pedepsei sau a
menținerii unor consecințe ale condamnării. Dacă aplicarea sau executarea pedepsei nu își
mai poate îndeplini rolul utilitar, ea nu se mai justifică nici prin prisma rolului său retributiv,
deoarece: „chiar atunci când pedeapsa dă satisfacție sentimentului colectiv de dreptate,
fundamentul ei rămâne tot apărarea socială, fiindcă a respecta sentimentul de dreptate este a
apăra însăși existența societății; acolo unde acest sentiment este nesocotit, societatea ori se
dezagreghează ori reacționează violent împotriva nedreptății”. (V. DONGOROZ)

Cauzele care înlatură răspunderea penală (amnistia, prescripția răspunderii penale,

lipsa plângerii prealabile, retragerea acesteia și împăcarea), deși reunite de legiuitor într-un

1
singur capitol, își mențin caracterul de instituții autonome, fiecare dintre acestea având o
rațiune distinctă.

 Amnistia

În doctrină s-a arătat că: ,,etimologia termenului ˂˂amnistie˃˃ care își are rădăcina
comună cu termenul de origine grecească ˂˂amnezie˃˃ relevă natura juridică a acestei
instituții. Ea reprezintă de fapt o ˂˂uitare˃˃ pe care societatea o așterne peste infracțiunile
săvârșite într-un anumit context social-politic. În realitate amnistia este o uitare
convențională, fictivă, iar nu o uitare reală, fiindcă faptele declarate uitate prin amnistie
continuă să fie cercetate și judecate de instanțele judiciare, în vederea stabilirii consecințelor
lor civile.” (C. GHIGHECI)

Amnistia este un act de clemență cu caracter excepțional, ce poate fi adoptat de

parlament printr-o lege organică, prin care este înlăturată răspunderea penală sau consecințele
condamnării (executarea pedepsei principale, complementare (cu excepția degradării
militare) sau accesorii) pentru infracțiuni săvârșite (fapt consumat ori fapt epuizat) până la
data intrării sale în vigoare sau până la o altă dată prevăzută de lege. Având în vedere că
ordonanțele de urgență ale Guvernului pot fi emise în domeniul legilor organice, nu este
exclusă din punct de vedere teoretic posibilitatea dispunerii amnistiei și printr-o ordonanță de
urgență.

Producerea de efecte retroactive de legea de amnistie, iar nu ex nunc, conduce la

concluzia că în privința acestei legi nu este posibilă abrogarea după intrarea ei în vigoare.
Infracțiunile săvârșite în ziua intrării în vigoare a actului de amnistie nu vor beneficia de
efectele acestuia.

În cazul infracțiunilor continue, continuate sau de obicei momentul epuizării acestora

trebuie să fie anterior intrării în vigoare a legii de amnistie sau datei prevăzute în această lege,
în vreme ce, în cazul infracțiunii progresive, este necesar ca momentul comiterii activității
infracționale (acțiune sau inacțiune) să fie anterior acestei date.

În cazul existenței unui concurs de infracțiuni, incidența legii de amnistie se va

aprecia în funcție de fiecare infracțiune comisă, iar nu prin raportare la pedeapsa principală
rezultantă; în ipoteza în care din cele două infracțiuni concurente una este amnistiată,
persoana condamnată va executa numai pedeapsa pentru infracțiunea neamnistiată, nefiind
incidente regulile de aplicare a pedepsei în caz de concurs de infracțiuni.

Amnistia are, în principiu, un caracter real (in rem), profitând tuturor participanților la
săvârșirea infracțiunii amnistiate; este posibil totuși ca legea de amnistie să cuprindă anumite
cerințe suplimentare care să condiționeze acordarea amnistiei de îndeplinirea unor exigențe
de către infractor (de ex.: să nu fie recidivist, să nu fi comis o infracțiune pentru care legea

2
prevede pedeapsa închisorii mai mare de 7 ani), caz în care amnistia produce efecte in
personam.
Amnistia produce efecte obligatorii, cu toate acestea, pentru a nu aduce atingere
principiului prezumției de nevinovăție, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea
urmăririi penale sau a judecății pentru a-și dovedi nevinovăția.

Clasificare
În funcție de momentul în care intervine:
 amnistie antecondamnatorie (proprie) - când intervine înainte de pronunțarea unei
hotărâri judecătorești definitive de condamnare;
 amnistie postcondamnatorie (improprie) - dacă intervine după pronunțarea unei
hotărâri judecătorești definitive de condamnare.
În funcție de întinderea efectelor legii de amnistie:
 amnistie generală - când legea prevede că amnistia este acordată pentru orice
infracțiune;
 amnistie specială - când se acordă numai pentru anumite infracțiuni.
În funcție de condițiile de acordare:
 amnistie necondiționată (pură și simplă) - când în lege nu se prevede nicio condiție
pentru a obține beneficiul amnistiei;
 amnistie condiționată - este acordată numai dacă sunt îndeplinite anumite condiții
prevăzute de lege.

Efectele amnistiei

Amnistia antecondamnatorie produce următoarele efecte:

 înlăturarea răspunderii penale pentru infracțiunea săvârșită; în lipsa unei prevederi

exprese în lege, amnistia nu înlătură răspunderea penală a tăinuitorului bunului
provenit din infracțiunea amnistiată, a persoanei care săvârșește infracțiunea de
spălare de bani cu privire la bunuri provenind din comiterea unei infracțiuni
amnistiate, a favorizatorului infractorului a cărui faptă a fost amnistiată;

 acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare sau exercitată. În această situație,
procurorul va dispune clasarea, iar instanța, încetarea procesului penal;

 amnistia antecondamnatorie produce efecte și în cazul în care suspectul sau

inculpatul este un minor care răspunde penal.

3
 Amnistia postcondamnatorie produce următoarele efecte:

 efectele se produc numai pentru viitor; acestea nu sunt similare cu cele produse de
prescripția executării pedepsei sau de reabilitare;

 înlătură executarea (sau începerea executării) pedepsei principale, accesorii sau

complementare, care nu au fost executate;

 înlătură executarea măsurilor educative privative sau neprivative de libertate care

nu au fost executate;

 condamnarea la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an aplicată unui infractor major

pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate sau praeterintenționate nu constituie
prim termen al recidivei;

 condamnarea anterioară nu constituie impediment la dispunerea renunțării la

aplicarea pedepsei sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei ce se
aplică pentru săvârșirea unei noi infracțiuni;

 înlătură posibilitatea revocării liberării condiționate dacă infracțiunea pentru care

s-a pronunțat condamnarea la pedeapsa din care infractorul a fost liberat condiționat a
fost amnistiată;

 nu înlătură posibilitatea constatării intervenției reabilitării de drept sau de a se

dispune reabilitarea judecătorească, amnistia postcondamnatorie produce efecte mai
restrânse decât reabilitarea;

 persoanele fizice înscrise în cazierul judiciar sau cu privire la care s-au făcut notări
provizorii se scot din evidență dacă a intervenit amnistia (art. 15 alin. (1) lit. c) din
Legea nr.290/2004 privind cazierul judiciar, republicată).

Se remarcă așadar că, spre deosebire de grațiere sau de prescripția executării pedepsei
care înlătură executarea pedepsei principale și implicit executarea pedepsei accesorii,
amnistia postcondamnatorie înlătură și celelalte consecințe ale condamnării ca și cum nu
ar fi existat vreodată o soluție de condamnare.

Amnistia nu produce efecte asupra:

 pedepsei amenzii executate - amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie;

 măsurilor de siguranță, cu excepția confiscării extinse, întrucât pentru aplicarea

acesteia este necesară existența unei hotărâri de condamnare (această limită este
justificată de faptul că măsurile de siguranță au ca scop înlăturarea unei stări de
pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală);

 drepturilor persoanei vătămate/civile (de ex.: despăgubirile civile, cheltuielile

judiciare efectuate de persoana vătămată sau de partea civilă, angajarea unui apărător
ales);
4
  acțiunii civile exercitate în cadrul procesului penal, instanța sesizată cu judecarea
cauzei trebuind să dispună lăsarea nesoluționată a acțiunii civile;

 posibilității decăderii din drepturile părintești potrivit legii civile sau a cazurilor care
atrag nedemnitarea succesorală.

 Prescripția răspunderii penale

Timpul nu rămâne indiferent instituțiilor de drept penal și procesual penal deoarece

atragerea răspunderii penale este o operațiune care se desfășoară în cadrul societății. Dacă
societatea nu reușește să tragă la răspundere penală pe infractor într-o anumită perioadă de
timp, s-a pus problema dacă mai este utilă pedepsirea acestuia, având în vedere schimbările
pe care trecerea timpului le produce în societate.

Prescripția este o cauză de înlăturare a răspunderii penale sau a consecințelor

condamnării, determinată de faptul că de la comiterea infracțiunii sau de la condamnarea
infractorului a trecut perioada determinată de lege, fără să se pronunțe o condamnare
definitivă sau fără ca aceasta să fi fost pusă în executare.

Prescripția răspunderii penale are caracter general, fiind incidentă cu privire la

răspunderea penală subsecventă săvârșirii unei infracțiuni. Ca excepție, prescripția nu
înlătură răspunderea penală în cazul:

 infracțiunilor de genocid, contra umanității și de război, indiferent de data la care au

fost comise (art. 438-445 NCP);

 infracțiunilor de omor (art. 188 NCP); omor calificat (art. 189 NCP) precum și al
infracțiunilor intenționate de moartea victimei - lovirile sau vătămările cauzatoare de
moarte (art. 195 NCP), violul urmat de moartea victimei (art. 218 alin (4) NCP),
tâlhăria urmată de moartea victimei; deopotrivă vor fi imprescriptibile și infracțiunile
complexe care absorb vreuna dintre infracțiunile menționate mai sus (de ex.: ultrajul,
ultrajul judiciar). Întrucât legea nu distinge, imprescriptibilitatea pentru infracțiunile
enumerate mai sus va opera atât în ipoteza formei tentate a infracțiunii, cât și în
ipoteza formei consumate.

Termenele de prescripție a răspunderii penale

1. 15 ani, când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este detențiunea pe
viață sau închisoarea mai mare de 20 ani;

2. 10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10
ani, dar care nu depășește 20 ani;

5
3. 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5
ani, dar care nu depășește 10 ani;

4. 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 1
an, dar care nu depășește 5 ani;

5. 3 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu
depășește 1 an sau amenda.

Determinarea termenului de prescipție se va realiza prin raportare la pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită (nu prin raportare la pedeapsa aplicată,
deoarece în cazul prescripției penale nu se poate ajunge la aplicarea unei pedepse).

În cazul în care norma de incriminare prevede pentru sancționarea infracțiunii

pedepse alternative, raportarea se va face la pedeapsa cea mai grea.

Raportarea se va face întotdeauna la maximul special al pedepsei prevăzute de lege

pentru infracțiunea consumată, chiar dacă fapta a rămas în faza tentativei.

Termenele de prescripție a răspunderii penale se reduc la jumătate pentru cei care la

data săvârșirii infracțiunii erau minori, char dacă au împlinit vârsta de 18 ani pe parcursul
termenului de prescripție.

Dacă procurorul constată că a intervenit prescripția răspunderii penale, dispune prin

ordonanță, clasarea, iar instanța prin hotărâre (sentință sau decizie), încetarea procesului
penal. Suspectul sau inculpatul poate cere continuarea urmăririi penale sau a judecății pentru
a-și dovedi nevinovăția.

Prescripția răspunderii penale produce aceleași efecte ca și amnistia

antecondamnatorie, înlăturând răspunderea penală pentru infracțiunea săvârșită. Intervenția
prescripției răspunderii penale constituie un impediment la punerea în mișcare sau
exercitarea acțiunii penale.

Prescripția răspunderii penale nu produce efecte asupra: măsurilor de siguranță (cu

excepția confiscării extinse, întrucât pentru aplicarea acesteia este necesară existența unei
hotărâri de condamnare); drepturilor persoanei vătămate/părții civile; acțiunii civile exercitate
în cadrul procesului penal, instanța sesizată cu judecarea cauzei trebuind să se pronunțe cu
privire la pretențiile părții civile ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.586/2016.

Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale

 reprezintă încetarea curgerii termenului prescripției răspunderii penale, prin

îndeplinireal de organele judiciare competente, înainte de împlinirea termenului de
termenului de prescripție, a oricărui act de procedură. Așadar, orice ieșire din inerție a
organelor judiciare prin efectuarea unor acte de procedură, indiferent dacă acestea

6
 trebuie comunicate sau nu suspectului sau inculpatului, au ca efect întreruperea
cursului prescripției penale;

 poate interveni în orice fază a procesului penal (urmărire penală, cameră preliminară,
judecată) cu condiția ca actul de procedură să fi fost îndeplinit de organul judiciar
competent înainte de împlinirea termenului de prescripție;

 după fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție (cu aceeași
durată ca și cel întrerupt), perioada de timp anterioară nefiind luată în considerare la
calculul termenului de prescripție;

 intreruperea cursului prescripției produce efecte in rem față de toți participanții la

infracțiune, chiar dacă actul de întrerupere privește numai pe unii dintre ei;

 pe parcursul procesului penal pot interveni mai multe acte interuptive ale prescripției
răspunderii penale. Prescripția va produce totuși efecte, oricâte întreruperi ar avea loc,
dacă termenul de prescripție prevăzut de lege, calculat la data săvârșirii infracțiunii
(nu la data ultimei întreruperi) a fost depășit cu încă o dată (prescripția specială).

Suspendarea curgerii termenului de prescripție a răspunderii penale intervine:

1. pe durata cât o dispoziție legală împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau
continuarea procesului penal (de ex: când inculpatul suferă de o boală gravă care îl
împiedică să participe la proces - art. 312-313 NCPP);

2. pe durata cât o împrejurare de neprevăzut ori care nu poate fi înlăturată împiedică

punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal (de ex: în cazul
în care o anumită regiune este calamitată datorită efectelor unei inundații);

 termenul de prescripție a răspunderii penale va fi suspendat pe întreaga perioadă în

care este incidentă vreuna dintre cele două cauze de suspendare prezentate mai sus;

 produce efecte in personam, numai cu privire la persoana pentru care a fost

împiedicată punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal;

 prescripția își reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare, termenul său
prelungindu-se cu durata de timp a suspendării. Astfel, dacă în ipoteza întreruperii
prescripției răspunderii penale începe să curgă un nou termen de prescripție, în cazul
suspendării răspunderii penale, termenul inițial de prescripție continuă să curgă după
încetarea cauzei de suspendare;

 perioada de timp în care termenul de prescripție a răspunderii penale a fost suspendat

nu se ia în calcul pentru stabilirea termenului prescripției speciale.

OBS> La data de 25.06.2018 s-a publicat în Monitorul Oficial Decizia nr. 297/2018 a
CCR, prin care s-a admis o excepţie de neconstituţionalitate şi s-a stabilit că „soluţia
legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale

7
 prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155
alin. (1) din Codul penal, este neconstituţională”.
Prin urmare, normele cu privire la prescripția răspunderii penale sunt supuse
principiul mitior lex consacrat la art. 5 din Codul penal, context în care instanțele de
judecată trebuie să aplice legea penală mai favorabilă inclusiv din perspectiva
prescripției. În consecinta, între data de 25.06.2018 (data publicării în M.O a Deciziei
Curții Constituționale nr. 297/2018) și data de 30.05.2022 (data publicării în MO a OUG
71/2022) nu există niciun caz de întrerupere a prescripției răspunderii penale,
aplicându-se prescripția generală.
Așadar, în cadrul proceselor penale nesoluționate definitiv până la 25.06.2018,
precum și în cazul infracțiunilor săvârșite până la data de 30.05.2022, pentru care termenul de
prescripție generală a răspunderii penale s-a împlinit, legea penală mai favorabilă este Codul
Penal aflat în vigoare în această perioadă, deoarece această formă nu conține niciun caz de
întrerupere a prescripției.

În aceste condiții, organele de urmărire penală și instanțele de judecată trebuie

să dispună încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f din Codul de
Procedură Penală ca urmare a existenței unei cauze de încetare a procesului penal,
respectiv împlinirea prescripției răspunderii penale.
De remarcat sunt și cauzele în care instanțele de judecată au pronunțat o hotărâre definitivă
după data de 25.06.2018 fără să analizeze incidența împlinirii termenului de prescripție a
răspunderii penale din perspectiva Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, dacă această
cauză de încetare a procesului penal era aplicabilă la momentul pronunțării.

În acest caz, justițiabilii pot apela la formularea contestație în anulare împotriva

hotărârilor definitive dacă termenul de prescripție generală a răspunderii penale era
împlinit la momentul la care instanțele de judecată au pronunțat hotărârile, context în
care instanța ar trebui să admită contestația în anulare și să dispună încetarea
procesului penal și implicit anularea pedepsei.
(https://podoleanu-paun.ro/2022/11/02/decizia-iccj-nr-67-2022-a-clarificat-modul-de-
aplicare-a-celor-doua-decizii-ale-curtii-constitutionale-a-romaniei-privind-prescriptia-
raspunderii-penale/)

 Lipsa plângerii prealabile. Retragerea plângerii prealabile

Plângerea prealabilă este plângerea de a cărei formulare legea condiționează punerea

în miscare a acțiunii penale în cazul anumitor infracțiuni prevăzute în partea specială a NCP
sau în legile speciale (de ex.: vătămarea corporală din culpă - art. 196 NCP, violarea de
domiciliu - art. 224 NCP, etc).

Plângerea prealabilă se face în scris sau oral (consemnându-se într-un proces verbal
de organul care o primește) de persoana vătămată personal sau prin madatar special (atașând
plângerii procura).

În cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu, plângerea

prealabilă se face de reprezentanții ei legali, iar dacă are capacitate de exercițiu restrânsă
plângerea prealabilă se face de persoana vătămată cu încuviințarea persoanelor prevăzute de
8
legea civilă. În aceste cazuri acțiunea penală se poate pune în mișcare și din oficiu (caracter
facultativ, iar nu obligatoriu). În cazul în care făptuitorul este reprezentantul legal al
persoanei vătămate minore sau incapabile, plângerea prealabilă se formulează/încuviințează
de noul reprezentant legal al minorului.

În situația în care prin săvârșirea infracțiunii (aceeași faptă, iar nu fapte diferite) au
fost vătămate mai multe persoane, infractorul va răspunde penal, chiar dacă plângerea
prealabilă a fost formulată numai de una dintre persoanele vătămate; astfel, în legătură cu
formularea plângerii prealabile este consacrată indivizibilitatea activă a răspunderii penale;
această situație de indivizibilitate nu se aplică în mod corespunzător și în cazul retragerii
plângerii prealabile.

Dacă infracțiunea a fost săvârșită de mai multe persoane fizice sau juridice (autori,
coautori, instigatori, complici) aceștia vor răspunde penal, chiar dacă plângerea prealabilă a
fost formulată numai cu privire la unul dintre participanți.

Plângerea prealabilă trebuie formulată în termen de 3 luni, care are natura juridică a
unui termen de decădere, calculat potrivit dispozițiilor art. 269 NCPP și art. 270 NCPP.
Momentul de început este ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei.
Când persoana vătămată este un minor sau un incapabil, termenul de 3 luni curge de la data
când reprezentantul său legal a aflat despre săvârșirea faptei. În cazul în care făptuitorul este
reprezentantul legal al persoanei vătămate minore sau incapabile, termenul de 3 luni curge de
la data numirii unui nou reprezentant legal.

În caz de infracțiune flagrantă organul de urmărire penală este obligat să constate

săvârșirea acesteia, chiar în lipsa plângerii prealabile. După constatarea infracțiunii flagrante,
organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată și dacă aceasta declară că face
plângere prealabilă, continuă cercetările putând dispune începerea urmăririi penale; în caz
contrar, organul de cercetare penală înaintează procurorului actele încheiate și propunerea de
clasare

Lipsa plângerii realabile:

 reprezintă o cauză care înlătură răspunderea penală în materia infracțiunilor pentru

care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate, constând în absența plângerii prealabile legal formulate;

 lipsește plângerea prealabilă: când nu este formulată deloc, este introdusă de o

persoană ce nu avea calitate, ori cu nerespectarea condițiilor prevăzute de lege (formă,
termen);

 în cursul urmăririi penale procurorul dispune clasarea; în cursul judecății - instanța

dispune încetarea procesului penal;

 în cazul persoanei vătămate minore, lipsa plângerii prealabile poate fi suplinită prin
exercitarea acțiuni penale din oficiu.

9
 Retragerea plângerii prealabile:

 reprezintă o cauză care înlătură răspunderea penală în materia infracțiunilor pentru

care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate, constând în retragerea plângerii prealabile legal formulate, în orice fază a
procesului penal, înainte ca hotărârea judecătorească să devină definitivă;

 retragerea plângerii prealabile trebuie să fie explicită, necondiționată și trebuie să fie

realizată până la judecarea definitivă a cauzei;

 se face oral sau în scris în fața organelor judiciare, care consemnează manifestarea
unilaterală de voință a persoanei vătămate într-un proces-verbal (de organele de
urmărire penală), respectiv în încheiere (de instanțele de judecată)

 NCP a introdus o condiție suplimentară în cazul infracțiunilor pentru care punerea în

mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile,
dar acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu în condițiile legii (persoana
vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu; are capacitate de exercițiu restrânsă; o
persoană juridică reprezentată de făptuitor); în aceste cazuri retragerea plângerii
produce efecte numai dacă este însușită de procuror prin ordonanță/declarație
orală consemnată în încheierea de ședință, limitându-se astfel dreptul de dispoziție
al persoanei vătămate tocmai în vederea asigurării unei protecții mai eficiente a
acestor persoane care se află într-o poziție vulnerabilă.

 Împăcarea

Împăcarea este cauza care înlătură răspunderea penală pentru săvârșirea anumitor
infracțiuni prevăzute de lege (pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu),
constând în acordul intervenit între persoana vătămată și cel care a săvârșit infracțiunea, în
scopul stingerii conflictului născut ca urmare a săvârșirii infracțiunii; reprezintă un
impediment la punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale.

NCP a reglementat instituția împăcării pentru infracțiunile la care acțiunea penală se

pune în mișcare din oficiu, în cazurile în care aceasta este prevăzută explicit de lege.

Împăcarea părților trebuie să fie personală (nu se poate realiza împăcarea între
inculpat și moștenitorii persoanei vătămate, de exemplu) explicită, totală (atât cu privire la
latura penală, cât și la latura civilă a cauzei) necondiționată, definitivă și trebuie realizată pe
tot parcursul urmăririi penale, în faza camerei preliminare sau în faza judecății, până la
citirea actului de sesizare a instanței (art. 159 alin (3) NCPP; ART. 374 alin (1) NCPP).

Împăcarea produce efecte in personam, numai cu privire la suspectul sau inculpatul cu

care s-a împăcat persoana vătămată sau reprezentantul acesteia, în cazul minorlor.

În cazul în care împăcarea intervine în cursul urmăririi penale, procurorul dispune

clasarea, iar dacă aceasta intervine în cursul judecății, până la citirea actului de sesizare,
instanța dispune încetarea procesului penal.
10
 Suspectul sau inculpatul nu poate cere continuarea procesului penal.

EXEMPLU. Spre deosebire de retragerea plângerii prealabile, care este un act

unilateral de voință, împăcarea constituie un act bilateral, implicând în mod necesar acordul
de voință al persoanei vătămate și al inculpatului. De aceea, ea nu poate fi echivocă, fiind
necesar să conțină în mod clar acordul de voință al persoanelor care s-au hotărât să se
împace (...) încetarea procesului penal poate fi dispusă numai atunci când instanța ia act
nemijlocit de acordul de voință al inculpatului și al persoanei vătămate de a se împăca,
exprimat în ședința de judecată, personal sau prin persoane cu mandat special, ori când
acesta rezultă din înscrisuri autentice.(I.C.C.J., Secțiile Unite, Decizia nr. 27/2006)

Lecturi suplimentare:

Ghigheci, C. (2014) Cauzele care înlătură răspunderea penală, ed. Universul Juridic,
București; https://www.ujmag.ro/drept/drept-penal/cauzele-care-inlatura-raspunderea-
penala/rasfoire/

Mitrache, C., Mitrache C. (2016) Drept penal român. Partea generală., Ed. Universul Juridic,
București

Streteanu, F., Nițu D. (2014) Drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. Universul juridic,
București

Streteanu Fl, Cauzele care înlătură răspunderea penală (conferință),

https://www.youtube.com/watch?v=lAwzxW4uCxg

Chirita R., Cerere de incetare a procesului penal ca urmare a interventiei prescriptiei

raspunderii penale, https://chirita-law.com/prescriptie.pdf

HOTĂRÂRI PREALABILE PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

DREPT PENAL ŞI DREPT PROCESUAL PENAL 30 APRILIE 2023,
http://www.scj.ro/cms/0/publicmedia/getincludedfile?id=19335

https://www.iccj.ro/2022/10/25/minuta-deciziei-nr-67-din-25-octombrie-2022/

https://podoleanu-paun.ro/2022/11/02/decizia-iccj-nr-67-2022-a-clarificat-modul-de-aplicare-
a-celor-doua-decizii-ale-curtii-constitutionale-a-romaniei-privind-prescriptia-raspunderii-
penale/

11