Capitolul 1.

AMNISTIA

Noțiunea de amnistie

În limbaj comun, amnistia se referă la amnezie, uitare. În sens legislativ,

aceasta constituie un act de clemență al puterii legiuitoare prin care, din rațiuni
politice sau sociale înlătură răspunderea penală și consecințele condamnării pentru
infracțiunile comise până la apariția sa1.

Acest act de clemență aparține Parlamentului, împuternicit în baza legii

organice prin Constituția României, din considerente de politică penală. Aceasta
presupune înlăturarea răspunderii penale pentru infracțiuni săvârșite anterior
adoptării legii de amnistie2.

Este un act de clemență care prezintă un caracter excepțional și poate să

vizeze atât infracțiunile săvârșite până la momentul intrării acesteia în vigoare, cât
și altă dată prevăzută de aceasta. În doctrină se apreciază faptul că din moment ce
Guvernul poate emite ordonanțe de urgență în domeniul legilor organice, nu este
exclus din punct de vedere teoretic posibilitatea de a dispune amnistia printr-o
ordonanță de urgență3.

Este de notorietate faptul că normele juridice au rolul de a ordona și

disciplina raporturile sociale, de garantare a securității și siguranței juridice,
precum și de a înlătura potențiale conflicte, având menirea de a instaura liniștea și
stabilitatea4.

Amnistia, manifestare de clemență a legiuitorului, constituie o uitare

aruncată asupra infracțiunilor săvârșite5. Atât contestat, cât și elogiat, dreptul de
amnistiere însoțește are rădăcini istorice în materie penală, precum un corelativ al
lui ius puniendi – dreptul de a pedepsi6.

1
V. Pașca, op. cit., p. 397.
2
C. Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 394.
3
M. Udroiu, op. cit., p. 366.
4
N. Popa, Teoria generală a dreptului, Ed. Actami, București, 1996, p. 223.
5
V. Dongoroz, op.cit., p. 1939, p. 721.
6
Șt. Daneș, Înlocuirea răspunderii penale, Ed. Științifică, București, 1970, p. 43.
1
 Rațiunea constă în faptul că acela care are puterea de a pedepsi, are și dreptul
de a renunța să mai aplice sancțiunea penală7.

Instituția amnistiei în materie penală este reglementat în toate legislațiile

moderne, fie prin intermediul prevederilor constituționale, fie prin reglementări
constituționale și de drept penal sau doar de drept penal8.

În anumite situații, în viața politico-socială, urmare a anumitor împrejurări cu

caracter extraordinar, antrenarea răspunderii penale pentru comiterea anumitor
infracțiuni să nu mai prezinte un grad de pericol social deosebit ori cei care le-au
comis nu se mai prezintă ca periculoși pentru comunitate, și astfel, statul să
manifeste o atitudine mai generoasă față de anumiți infractori și să ierte faptele pe
care aceștia le-au comis9.

Motivele de ordin politic sau social care fundamentaeză adoptarea legilor de

amnistiere sunt de o diversitate care fac imposibilă și inutilă încercarea enumerării
acestora. Cu toate acestea, se pot reține acele zis-numite amnistii pacifiste, care au
menirea de a reinstaura pacea socială într-o societate zguduită de convulsii sociale,
amnistii jubiliare, care au legătură cu comemorarea și aniversarea unor sărbători
naționale ori religioase, amnistii justificate de rațiuni de stat, de suprapopularea
locurilor de deținere etc10.

Caracterizarea amnistiei

Întrucât este o cauză care înlătura răspunderea penală pentru infracțiunea

săvârșit, în mod normal, aceasta produce efecte și asupra consecințelor comiterii
unei infracțiuni, astfel că înlătură și executarea pedepsei11.

Normele juridice au menirea de a disciplina și ordona raporturile sociale, de

a garanta siguranța și securitatea juridică și de a înlătura posibilitatea ivirii
anumitor conflicte, instaurând astfel stabilitatea și ordinea12. Securitatea juridică se
referă la acea stare de siguranță a indivizilor și a comunității, conferită de
normalitatea juridică prin respectarea prescripțiilor sale13.
7
V. Pașca, op. cit., p. 397.
8
I. Mândru, Amnistia și grațierea, Ed. All Educational, București, 1998, p. 201-202.
9
V. Dongoroz, op. cit., p. 448.
10
I. Mândru, op. cit., p. 13.
11
C. Mitrache, C. Mitrache, op. cit., o. 395.
12
N. Popa, Teoria generală a dreptului, Ed. Actami, București, 1996, p. 223.
13
I. Craiovan, Finalitatea dreptului, Ed. Actami, București, 1996, p. 66.
2
 Amnistia reprezintă un act juridic și politic, o măsură impersonală, obiectivă
și reală care operează, în principiu, in rem, și doar în mod excepțional, aceasta
produce efecte in personam, când producerea efectelor acesteia este condiționată de
anumite cerințe personale cu privire la infractor14.

Deși este un act de clemență, legea de aministi nu este o cauză care înlătură
caracterul penal al faptei. Din aceste considerente, fapta săvârșită constituie în
continuare infracțiune, doar că răspunderea penală nu mai este angajată. De
asemenea, nu echivalează cu un act de dezincriminare15.

De asemenea, dat fiind faptul că amnistia nu echivalează cu dezincriminarea

faptei, săvârșirea unei infracțiuni similare ulterior actului de grație, constituie
infracțiune și se va angaja răspunderea penală16.

În acest sens, persoana care a comis infracțiunea este considerată în

continuare infractor, împrejurare care nu este lipsită de consecințe juridice, întrucât
o asemenea stare este avută în vedere la individualizare, chiar dacă nu va fi
considerată recidivist, care atrage anumite consecințe juridice17.

Clasificarea amnistiei

În literatura de specialitate au fost evidențiate mai multe feluri de amnistie,

care se raportează la anumite criterii.

a) În raport de momentul intervenirii actului de amnistiere18

Amnistia este antecondamnatorie sau amnistie proprie, când actul de

amnistie survine anterior pronunțării față de învinuiți vreo hotărâre judecătorească
de condamnare;

Amnistie postcondamnatorie sau amnistie improprie, în cazul în care actul de

amnistiere survine ulterior pronunțării o hotărâre definitivă de condamnare a
infractorilor.

În raport de aria de cuprindere19

14
A. Dincu, Drept penal. Partea generală, Ed. Universitatea București, 1975, p. 58-59.
15
M. Udroiu, op. cit., p. 366.
16
C. Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 395.
17
G. Antoniu, T. Toader, op. cit., p. 448.
18
V. Pașca, op. cit., p. 397.
19
C. Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 395.
3
 Amnistia generală, când aceasta se referă la orice infracțiune, fără a avea în
vedere gravitatea, natura ori sediul incriminării faptei (în Codul penal sau legi
speciale);

Amnistia specială, când aceasta se referă doar la anumite infracțiuni, care

sunt particularizate prin cuantumul ori natura pedepsei ori calitatea infractorilor.

În raport de condițiile în care amnistia devine incidentă20

Amnistie necondiționată sau pură și simplă, în cazul căreia efectele acesteia

nu sunt subordonate îndeplinirii anumitor condiții speciale;

Amnistie condiționată, caz în care incidența acesteia este subordonată de

realizarea anumitor condiții, care pot privi gravitatea infracțiunii, persoana
infractorului sau chiar anumite aspecte exterioare comiterii infracțiunii (pe timp de
război sau pe durata unei calamități).

Efectele amnistiei

Actele de amnistie au prin excelență, efect retroactiv, caz în care se aplică

până la momentul actului de clemență. Amnistierea faptelor comise în viitor – in
futuram, nu sunt recomandate21.

Suntem de părere că o astfel de situație ar genera o criminalitate ridicată,

deoarece membrii comunității ar cunoaște faptul că nu vor fi pedepsiți pentru
infracțiunile săvârșite în viitor, și astfel, știind că vor beneficia de amnistie, vor
comite infracțiunile care ulterior vor cădea sub incidența actului de clemență.

Cu toate acestea, pot exista anumite situații excepționale în care să fie

adoptate aceste acte, cunoscute sub forma de amnistii apel, care se aplică și
infracțiunilor comise ulterior intrării în vigoare a legii de amnistie până la o
anumită dată (depunerea armelor)22.

Dat fiind faptul că aceasta produce efecte cu privire la infracțiunile deja

săvârșite, legea de amnistie prezintă un caracter retroactiv. Infracțiunile comise în
ziua intrării în vigoare a actului de amnistie nu vor beneficia de efectele produse

20
V. Rămureanu, Legea nr. 25/1967 privind amnistierea unor infracțiuni, grațierea și reducerea unor pedepse, în
R.R.D. nr. 1/1968, p. 3.
21
V. Pașca, op. cit., p. 399.
22
V. Pașca, op. cit., p. 399.
4
amnitie23. Data până la care infracțiunile sunt amnistiate nu poate fi ulterioară
adoptării actului de clemență24.

Retroactivitatea legii de amnistie nu intră în contradicție cu principiul

constituțional al activității legii pentru viitor, deoarece legea de amnistie constituie
o lege mai favorabilă infractorilor25. Specific caracterului retroactiv al legilor de
amnistie este faptul că acestea nu pot fi modificate sau abrogate26.

Amnistia se raportează la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru

infracțiunea consumată. În acest sens, este irelevant faptul că infracțiunea a fost
comisă în faza tentativei pedepsibile sau consumate, ori dacă la aceasta a participat
o singură persoană ori fapta a fost comisă în participație penală27.

Stabilirea sferei de cuprindere a infracțiunilor care beneficiază de amnistie se

face prin legea de acordare și poate privi: natura infracțiunilor, gravitatea acestora
prin raportare la maximul special, indicarea textelor de lege care le incriminează
etc28.

În situația în care amnistia privește infracțiuni cu durată de consumare,

precum infracțiunile continue, continuate ori de obicei, este necesar a momentul
epuizării să fie anterior intrării în vigoare a legii de amnistie ori datei prevăzute de
legea de amnistie, iar în cazul infracțiunilor progresive, este necesar ca momentul
comiterii activității infracționale să fie anterior acestor date29.

Cu alte cuvinte, în cazul infracțiunilor continuate și obicei, este necesar ca

ultima acțiune sau inacțiune să se producă anterior intrării în vigoare a actului de
clemență. În cazul infracțiunilor continue, inculpatul trebuie să înceteze activitatea
infracțională până la momentul adoptării actului de clemență30.

23
M. Udroiu, op. cit., p. 366.
24
C. Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 396.
25
V. Pașca, op. cit., p. 399.
26
M. Iancu, op. cit., p. 216.
27
G. Antoniu, T. Toader, op. cit., p. 449.
28
C. Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 396.
29
M. Udroiu, op. cit., p. 367.
30
G. Antoniu, T. Toader, op. cit., p. 449.
5
 S-a reținut faptul că amnistia prezintă un caracter general și obiectiv, în
sensul că aceasta privește infracțiunile comise – faptele – iar nu persoana
infractorului31.

Efectele amnistiei se produc in rem, și acestea se răsfrâng asupra tuturor

participanților la săvârșirea faptelor amnistiate, în cazul în care fapta a fost comisă
în participație penală32.

Cu toate acestea, amnistia nu produce efecte și asupra favorizatorilor sau

tăinuitorilor ori a omisiunii denunțării, deoarece acestea constituie infracțiuni
distincte, cu excepția situației în care se prevede în mod expres în actul de clemență
că și acestea vor beneficia de efectele ei33.

Datorită caracterului real (in rem), profită de efectele grațierii toți

participanții la comiterea infracțiunii. Cu toate acestea, dacă sunt prevăzute anumite
condiții pentru a beneficia de grațiere, toți participanții trebuie să le îndeplinească
pentru a putea beneficia de efectele acesteia. În situația în care legea de grațiere
condiționează efectele acesteia de anumite cerințe speciale pe care să le
îndeplinească persoana care a săvârșit infracțiunea, aceasta dobândește efecte în
personam34.

În situația în care actul de amnistie prevede anumite condiții privitoare la

persoana infractorului pentru a putea beneficia de efecte, amnistia dobândește un
caracter mixt, care operează atât in rem, cât și in personam35.

În acest sens, se poate determina sfera de incidență a actului de amnistie

condiționată de criterii personale precum vârsta (minori, vârstnici), absența
antecedentelor penale (să fie infractor primar, să nu fie recidivist), de forma de
vinovăție cu care au fost comise infracțiunile (din culpă).

În ipoteza în care a fost săvârșit un concurs de infracțiuni, efectele legii de

amnistie se vor aprecia prin raportare la fiecare infracțiune comisă și nu prin
raportare la pedeapsa rezultantă. Dacă numai una dintre infracțiunile concurente
este amnistiată, răspunderea penală se va angaja numai pentru infracțiunea
31
V. Rămureanu, Legea nr. 25/1967 privind amnistierea unor infracțiuni, grațierea și reducerea unor pedepse, în
R.R.D. nr. 1/1968, p. 3.
32
C. Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 395.
33
G. Antoniu, T. Toader, op. cit., p. 449.
34
M. Udroi, op. cit., p. 367.
35
C. Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 395.
6
neamnistiată, caz în care se răspunde pentru o infracțiune unică, fără a se aplica
sporul obligatoriu de la concurs36.

În practică s-a reținut că în cazul amnistierii, se are în vedere maximul

special prevăzut de lege din momentul adoptării actului de amnistie și nu cel
prevăzut de lege din momentul comiterii faptei37.

Amnistia produce efecte obligatorii, caz în care persoana care a comis

infracțiunea nu trebuie să o accepte, deoarece efectele se produc ope legis. Acest
lucru nu înseamnă că, potrivit legii procesuale, nu poate solicita continuarea
urmăririi penale sau a judecății în vederea dovedirii nevinovăției sale38.

Amnistia antecondamnatorie produce efectul înlăturării răspunderii penale,

drept urmare, procesul penal încetează, fie pe durata urmăririi penale prin clasare,
fie pe durata judecății, indiferent de faza în care acesta se află, ca urmare a încetării
procesului penal39.

Consecința este și faptul că persoana care beneficiază de amnistie, indiferent

că este vorba doar despre faptă ori aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de
legea de amnistie pentru a beneficia, nu poate refuza beneficiul amnistiei, și în
cazul în care acesta solicită continuarea procesului penal, fiind constatată vinovăția,
inculpatului i se va aplica amnistia40.

Principiul obligativității actului de amnistie a fost atenuat în actuala

concepție a legislației procesual penale, prin crearea unei adevărate contra-acțiuni,
având în vedere dreptul inculpatului de a solicita continuarea procesului penal în
vederea demonstrării vinovăției sale41.

Dreptul de a solicita continuarea procesului penal aparține numai suspectului

sau inculpatului, nu și persoanei vătămate. Aceasta din urmă nu are calitate
procesuală pentru a solicita continuarea procesului și pentru a obține o înrăutățire a
situației celui amnistiat.

36
M. Udroiu, op. cit., p. 367.
37
Trib. Suprem, Secția Penală, Decizia nr. 928/1960.
38
M. Udroiu, op. cit., p. 367.
39
V. Pașca, op. cit., p. 399.
40
G. Antoniu, T. Toader, op. cit., p. 448-449.
41
N. Giurgiu, Răspunderea și sancțiunile de drept penal, Ed. Neuron, Focșani, 1995, p. 41.
7
 Ca o distincție față de Codul penal anterior, în actuala reglementare nu se
mai prevede că amnistia nu ar produce efecte asupra măsurilor educative, ceea ce
rezultă din intepretarea per a contrario, că pot fi amnistiate și măsuri educative.

Rațiunea pentru care pot cădea sub incidența actului de clemență și măsurile
educative constă în faptul că acestea constituie sancțiuni penale, condiționate de
comiterea unor infracțiuni.

Legiuitorul prevede în mod expres că actele de clemență nu produc efecte

asupra măsurilor de siguranță și asupra drepturilor persoanei vătămate. Acest lucu
presupune că prin actul de aministie, persoana prejudiciată nu își va pierde dreptul
la recuperarea pagubei.

În acest sens, doar răspunderea penală este înlăturată, nu și cea civilă.

Suntem de părere că această soluție este justificată, deoarece prin actul social
politic care sta la baza adoptării legii de amnistie, nu trebuie să fie prejudiciată
persoana vătămată prin comiterea infracțiunii.

În cazul în care ar pierde dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin

infracțiune ar exista o situație injustă, mai ales că justiția o privează de dreptul de a
i se face dreptate, întrucât nicio persoană nu își poate face dreptate singură, iar în
cazul amnistiei, nici instanța de judecată nu va mai antrena tragerea la răspundere
penală a celui care a produs infracțiunea îndreptată împotriva persoanei vătămate.

Chiar dacă este o soluție inechitabilă, instanța penală va la nesoluționată

acțiunea civilă, și va îndruma partea prejudiciată către instanța civilă. Suntem de
părere că soluția este inechitabilă, în cazul în care amnistia intervine când procesul
se află în faza de judecată, deoarece soluția corectă ar fi fost ca instanța penală să
soluționeze acțiunea civilă, fără ca persoana vătămată să fie nevoită să se îndrepte
cu o acțiune la instanța civilă pentru recuperarea pagubei.

În literatura de specialitate s-a menționat și opinia conform căreia deși

exercițiul acțiunii penale este stins ca urmare a amnistiei, instanța sesizată cu
judecarea cauzei rămâne legal învestită să soluționeze acțiunea civilă, ca urmare a
faptului că amnistia nu produce efecte asupra drepturilor persoanei vătămate42.

Suntem de părere că această soluție este greșită deoarece Codul de procedură

penală prevede în mod expres faptul că în cazul actului de clemență al amnistiei,
42
V. Pașca, op. cit., p. 400.
8
instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă, iar faptul că drepturile persoanei
vătămate nu sunt afectate, trebuie înțelese în sensul că nu se pierd ca urmare a
amnistiei. Astfel, chiar dacă acest lucru este de natură să tergiverseze recuperarea
prejudiciului de către cel vătămat, împrejurarea că se va îndrepta către instanța
civilă pentru recuperarea daunei nu echivalează cu afectarea drepturilor sale la
recuperarea daunei.

Una dintre rațiunile pentru care se poate cere continuarea procesului penal, în
cazul intervenției amnistiei este că persoana acuzată de infracțiune ar fi obligată la
despăgubiri civile, dacă ar fi descoperită vinovată de infracțiunea amnistiată, dar în
schimb, dacă ar solicita continuarea procesului penal și ar obține o soluție de
achitare, atunci nici acțiunea civilă nu ar mai putea fi admisă împotriva sa.

Referitor la măsurile de siguranță, acestea au în vedere înlăturarea unei stări

de pericol, ceea ce justifică rațiunea pentru care legiuitorul nu a stabilit că acestea
sunt incompatibile cu actul de clemență. Astfel, chiar dacă se dispune încetarea
procesului penal ca urmare a amnistiei, se va putea confisca suma de bani
dobândită prin infracțiune.

În situația în care amnistia survine ulterior condamnării inculpatului, se

produce efectul înlăturării răspunderii penale, și pe cale de consecință, este
înlăturată și executarea pedepsei. În acest sens, nu se va mai pune în executare
hotărârea de condamnare, iar în cazul în care executarea a început, aceasta va
înceta43.

O altă consecință constă în neexecutarea pedepselor complementare care au

fost stabilite și aplicate, dar și alte consecințe ale condamnării. În această ultimă
situație, amnistia operează precum reabilitarea, deoarece înlătură incapacitățile,
decăderile și interdicțiile care sunt prevăzute de legi penale sau extrapenale.

Astfel, este posibil ca intr-o lege extrapenală să se reglementeze faptul că

efectele produse de amnistie asupra unei condamnări să nu se înlăture imediat, ci
după trecerea unui interval de timp44.

Din acest motiv, amnistia produce efecte imediate ori pentru trecut, în baza
caracterului retroactiv, față de reabilitare, care produce efecte doar pentru viitor. Un

43
C. Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 397.
44
C. Mitrache, C. Mitrache, op.cit., p. 398.
9
astfel de efect imediat este cel prevăzut de lege în baza căreia persoanele care
beneficiază de amnistie sunt scoase de îndată din evidența cazierului judiciar45.

Chiar dacă amnistia produce efecte similare reabilitării, efectele acesteia sunt
mai restrânse. Cu toate acestea, amnistia nu produce efecte asupra posibilității
solicitării constatării intervenției de drept ori de a se dispune reabilitarea
judecătorească46.

S-a menționat faptul că nu se poate respinge cererea de reabilitare

judecătorească ca fiind lăsată fără obiect în cazul în care există un act de amnistie,
deoarece există situații în care reabilitarea produce efecte mai profunde decât
amnistia47.

În privința măsurilor educative, indiferent că acestea sunt privative sau

neprivative de libertate, amnistia înlătură răspunderea penală și executarea acestora.
În mod similar pedepselor, dacă hotărârile nu au fost puse în executare, nu vor mai
fi puse, iar în cazul în care executarea acestora a început anterior actului de
amnistie, urmare a actului de clemență, vor înceta.

Condamnarea la o pedeapsă cu închisoare mai mare de 1 an aplicată unui

infractor pentru comiterea unei infracțiuni cu intenție sau intenție depășită nu mai
constituie prim termen al recidivei. Astfel, infracțiunea amnistiată nu mai poate
constitui prim termen al recidivei ori temei pentru aplicarea unui spor de pedeapsă
în cazul reținerii pluralității de infracțiuni ori motiv pentru revocarea suspendării
condiționate48.

Amnistia înlătură posibilitatea revocării grațierii condiționate a pedepsei, în

cazul în care a fost dispusă această măsură49. Astfel, chiar dacă persoana grațiată nu
îndeplinește condiția sau condițiile prevăzute în actul de grațiere, nu se va putea
dispune revocarea grațierii în cazul în care se constată neîndeplinirea acestora.

De asemenea, amnistia înlătură posibilitatea revocării liberării condiționate

în cazul în care infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa din
care a infractorul a fost liberat a fost amnistiată50.
45
G. Antoniu, T. Toader, op. cit., p. 450.
46
M. Udroiu, op. cit., p. 369.
47
G. Antoniu, T. Toader, op. cit., p. 450.
48
V. Dongoroz și colab., Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea generală, Ed. Academiei, 1970, p. 340.
49
M. Udroiu, op. cit., p. 369.
50
M. Udroiu, op. cit., p. 369.
10
 Amnistia stinge consecințele care urmează a fi suportate în urma unei
executări, nu și pe cele care au fost deja executate. În acest sens, dacă pedeapsa
închisorii sau amenzii a fost executată, acestea rămân executate fără a se mai putea
obține restituirea amenzii sau despăgubiri pentru pedeapsa privativă executată.

Această cauză de înlăturare a răspunderii penale nu are ca efect repunerea în

situația anterioară, nu reprezintă un restitutio in integrum, ci doar înlătură angajarea
răspunderii penale, executarea pedepsei, precum și consecințele ce dervină din
săvârșirea unei infracțiuni51.

Amnistia nu produce efecte asupra măsurilor de siguranță, cu excepția

confiscării extinse, deoarece pentru ca aceasta să fie aplicată este necesară existența
unei hotărâri de condamnare52.

Rațiunea exceptării măsurilor de siguranță de la efectele amnistiei constă în

faptul că scopul preponderent preventiv al acestor sancțiuni de drept penal, este
înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea comiterii faptelor incriminate de
legiuitor ca infracțiuni53.

Circumstanțele atenuante sau agravante nu produc efecte asupra determinării

infracțiunilor amnistiate54.

Referințe istorice privind amnistia

Dreptul la amnistiere a fost contestat îndeosebi de reprezentanții școlii

clasice a dreptului penal din cauza faptului că ar nesocoti principiul separației
puterilor în stat, prin atingerea adusă autorității de lucru judecată55.

Capitolul 2. PRESCRIPȚIA RĂSPUNDERII PENALE

2.1. Noțiunea de prescripție a răspunderii penale

Prescripția constituie o cauză care are ca efect înlăturarea răspunderii penale

ca urmare a trecerii unei perioade de timp stabilite de legiuitor și care prezintă un

51
C. Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 398.
52
M. Udroiu, op. cit., p. 369.
53
C. Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 398.
54
V. Pașca, op. cit., p. 400.
55
V. Pașca, op. cit., p. 397.
11
caracter general, fiind aplicabilă cu privire la răspunderea penală subsecventă
comiterii unei infracțiuni56.

Prescripția răspunderii penale presupune stingerea raportului juridic penal de

conflict, care a luat naștere prin comiterea unei infracțiuni, ca o consecință a
faptului ca urmare a nerealizării acesteia într-un anumit termen prevăzut de
legislația în vigoare57.

În baza instituției prescripției se stinge răspunderea penală, sau cu alte

cuvinte, dreptul statului de a angaja răspunderea penală și de a aplica pedeapsa sau
măsura educativă (în cazul minorilor) pentru infracțiunea săvârșită, concomitent cu
stingerea obligației infractorului de a suporta consecințele comiterii infracțiunii58.

Instituția prescripției prezintă un caracte real 59, întrucât aceasta produce

efecte cu privire la toți participanții la comiterea infracțiunii și nu doar față de
autorul direct sau coautor, ci și față de instigator sau complice.

Legislația penală face cuvenita distincție între instituția prescripției

răspunderii penale și instituția prescripției executării pedepsei. Cea dintâi începe să
curgă de la momentul săvârșirii infracțiunii, și produce ca efectul obstaculării
exercitării acțiunii penale și condamnării persoanei care a comis infracțiunea, iar
prescripția executării pedepsei începe să curgă de la momentul rămânerii definitive
a hotărârii de condamnare și are ca și consecință înlăturarea executării pedepsei
pronunțate60.

Este necesar a se menționat că aceasta nu operează în privința tăinuirii și a

favorizării, deoarece aceste infracțiuni sunt de sine stătătoare, chiar dacă săvâșirea
acestora presupune comiterea altei infracțiuni prevăzute de lege.

2.2. Caracterizarea prescripției răspunderii penale

Infracțiunea, prezentată ca o faptă socialmente periculoasă, generează o

tulburare socială și lezează valorile sociale protejate de legea penală, dar și ordinea
juridică instaurată în stat61. În vederea înlăturării acestor consecințe produse de

56
M. Udroiu, op. cit., p. 369.
57
C. Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 399.
58
C. Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 399.
59
M. Udroiu, op. cit., p. 369.
60
V. Pașca, op. cit., p. 401.
61
G. Antoniu, T. Toader, op. cit., p. 452.
12
infracțiune, dar și pentru a preveni comiterea unor astfel de fapte, este necesar ca
persoanele care au săvâșit infracțiuni să fie trași la răspundere cu promptitudine și
în timp util62.

Inexorabila trecere a timpului produce efecte și în planul raporturilor juridice

de drept penal, ca urmare a reglementării instituției prescripției ca sancțiune a
neexercitării în termen util a drepturilor subiective recunoscute de legislație63.

Eficacitatea combaterii și a prevenirii comiterii infracțiunilor are legătură cu

promptitudinea cu care organele specializate ale statului intervin și angajează
răspunderea penală a persoanelor vinovate de comiterea infracțiunilor. Cu cât
stabilirea răspunderii penale și aplicarea sancțiunii se realizează cât mai aproape de
data la care este comisă infracțiunea, cu atât scopul legislației penale este mai
eficient îndeplinit64.

În doctrina mai veche a fost considerat ca fiind unul dintre cele mai mai mari
frâne ale infracțiunilor promptitudinea și inevitabilitatea acestora, iar nu asprimea
pedepselor65.

Justificarea acesteia are la bază motive de ordin social și juridic, precum

inutilitatea și absența eficacității unei pedepse aplicate mult prea tâzriu pentru un
fapt pentru care trecerea timpului l-a șters, expiațiunea infractorului care a trăit o
perioadă destul de îndelungată cu teama descoperirii sale, dispariția probelor ca o
consecință a trecerii timpului. Prescripția produce efecte atât pe planul dreptului
penal material, deoarece neîmplinirea termenului constituie o condiție de
pedepsibilitate, cât și pe planul dreptului procesual penal, întrucât constituie și o
condiție de procedibilitate, deoarece împlinirea termenului împiedică exercițiul
acțiunii penale66.

În vederea evitării situației în care o astfel de situație nu este reglementată,

pentru a nu lăsa să treneze raporturi juridice de conflict, date fiind aspectele
evidențiate cu privire la eficatitatea prevenirii și combaterii infracțiunilor care se
realizează doar într-un anumit termen, în dreptul modern a fost reglementată

62
G. Antoniu, T. Toader, op. cit., p. 452.
63
V. Pașca, op. cit., p. 401.
64
V. Dongoroz și colab., op. cit., p. 354.
65
C. Beccaria, Despre infracțiuni și pedepse, Ed. Științifică, București, 1965, p. 32.
66
C. Bulai, B. Bulai, op. cit., p. 355.
13
instituția care are ca efect înlăturarea răspunderii penale pentru cazurile în care a
trecut un anumit interval de timp de la comiterea infracțiunii67.

În doctrina penală a fost evidențiat faptul că justificarea prescripției are

legătură cu rațiunea represiunii penale, și din acest motiv, ulterior trecerii unei
perioade îndelungate de timp de la comiterea infracțiunii aplicarea ori executarea
devine ineficientă în raport cu scopul sancțiunilor penale, caz în care nu mai este
realizată prevenția generală, având în vedere că rezonanța socială a faptei a scăzut
în mod considerabil, iar infractorul asupra căruia a planat amenințarea sancțiunii s-
a putut îndrepta68.

În materia dreptului penal, prescripția se prezintă o cauză care înlătură

răspunderea penală, în situația în care raportul juridic penal de conflict care nu a
fost judecat într-o anumită perioadă de timp, și totodată, o cauză care înlătură
executarea pedepsei, în situațiile în care aceasta nu a fost executată într-un anumit
termen69.

Având în vedere trecerea timpului în care organele statului trebuiau să

acționeze, probele de vinovăție sau nevinovăție s-au pierdut ori denaturat, atât în
materialitatea acestora, cât și în memoria martorilor70.

În situația în care trece un interval îndelungat de timp, chiar dacă este

satisfăcătoare în virtutea ideii abstracte de dreptate, aplicarea ori executarea unei
pedepse este ineficientă în raport cu îndeplinirea scopului sancțiunilor penale,
întrucât în această lungă perioadă de timp, reacția conștiinței sociale a fost
neutralizată, iar eficacitatea sancțiunii și a exemplului s-a risipit71.

S-a menționat faptul că a trăi în neliniște și chinurile pe care se repercutează

asupra conștiinței celui vinovat, supliciul așteptării judecății pentru a fi sancționat
constituie pedepse îndestulătoare pentru a ispăși infracțiunea. În cazul în care
aceste chinuri au durat ani de zile cu sabia justiției deasupra capului, prescripția
este aptă a pune capăt acestor suferințe72.

67
C. Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 399.
68
V. Dongoroz și colab., op. cit., p. 715.
69
C. Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 399.
70
C. Bulai, B. Bulai, op. cit., p. 356.
71
V. Dongoroz, Drept penal, Ed. Societății Tempus și Asociația Română de Științe Penale, București, 2000, p. 714.
72
I. Tanoviceanu, Curs de drept penal, Ed. Soccec, București, 1912, p. 527.
14
 Prescripția răspunderii penale servește și faptului că societatea uită de
comiterea infracțiunii după trecerea unui interval de timp, fiind astfel lipsită de sens
și de interes o astfel de tragere la răspundere penală73.

Această instituție presupune stingerea raportului juridic penal de conflict care

izvorăște ca urmare a comiterii unei infracțiunii, dacă acesta nu a fost realizat într-
un anumit interval de timp, fără a avea ca efect înlăturarea caracterului penal al
faptei74.

Prescripția constituie o cauză care înlătură răspunderea penală fără a se

solicita îndeplinirea unei anumite condiții active, ci doar a unei condiții pasive,
trecerea unui anumit interval de timp de la comiterea infracțiunii75.

Această cauză de înlăturare a răspunderii penale prezintă un caracter general,

întrucât aceasta operează în legătură cu orice infracțiune și pentru orice infractor,
cu diferența termenelor prevăzute de lege și a infracțiunilor exceptate de la
instituția prescripției. Prescripția operează din oficiu la momentul împlinirii
acesteia, și nu de la momentul la care este soluționată de organele judiciare76.

S-a menționat faptul că prescripția răspunderii penale prevalează asupra

dispozițiilor din materia grațierii, și astfel, dacă s-a împlinit termenul de prescripție
a răspunderii penale pentru comiterea unei infracțiuni care este afectată de grațiere,
instanța dispune încetarea procesului penal în baza acestei instituții, iar nu a
grațierii77.

Imprescriptibilitatea răspunderii penale în cazul anumitor infracțiuni

Regula generală este că prescripția opereză în cazul oricăror infracțiuni. Cu

toate acestea, legiuitorul a reglementat că în cazul anumitor infracțiuni, de o
gravitate deosebită, prescripția este ineficientă și aceasta nu produce efecte.

Consecința este că, indiferent de durata de timp care trece de la momentul

comiterii acestei fapte, se va angaja răspunderea penală a celui care a săvârșit-o,
precum și a participanților la comiterea acesteia.
73
Tr. Pop, V. Dongoroz, H. Aznavorian, I. Ionescu-Dolj, M.I. Papadopolu, N. Pavelescu, Gr. Periețeanu, C.R. Rătescu,
Codul penal. Partea generală, Ed. Socec, București, 1937, p. 312.
74
V. Dongoroz și colab., op. cit., p. 358.
75
T. Vasiliu, D. Pavel, G. Antoniu, D. Lucinescu, V. Papadopol, V. Rămureanu, Codul penal. Comentat și adnotat.
Partea specială, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1975, p. 633.
76
G. Antoniu, T. Toader, op. cit., p. 453.
77
G. Antoniu, T. Toader, op. cit., p. 454.
15
 Sunt exceptate de la instituția prescripției răspunderii penale infracțiunile de
genocid, contra umanității și de război, a căror gravitate deosebită a fost
manifestată în special în cel de-al doilea război mondial, care a avut ca efect
declararea acestora ca imprescriptibile.

De asemenea, sunt reglementate ca fiind imprescriptibile infracțiunile de

omor, atât simplu cât și calificat sau sub forma ultrajului ori a ultrajului judiciar și
cele intenționate care au avut ca urmare moartea victimei, precum lovirile sau
vătămările cauzatoare de moarte, pirateria, lipsirea de libertate, violul, agresiunea
sexuală, tâlhăria ori tortura care au avut ca urmare moartea victimei.

Imprescriptibilitatea operează atât cu privire la forma tentată a infracțiunii,

cât și cu privire la forma consumată sau epuizată, și indiferent de faptul că
infracțiunile au fost comise de un infractor major sau de unul minor78.

Anterior modificării Codului penal, s-a propus imprescriptibilitatea

răspunderii penale pentru infracțiunile de violență extremă precum omorul,
terorismul în formele sale cele mai periculoase, având în vedere că nu doar
infracțiunile contra păcii și omenirii determină amintiri de neșters în memoria
societății ori a grupului din societate în care au fost comise, ci și aceste infracțiuni
lasă amintiri de neuitat în memoria victimelor sau a rutelor acesteia, dar și a
colectivității din care face parte victima79.

Termenele de prescripție a răspunderii penale

Legislația în vigoare a reglementat termene de prescripție diferențiate în

raport de pericolul social generic al infracțiunilor, care se exprimă în maximul
special al pedepsei prevăzute de lege pentru acea infracțiune80.

Noul Cod penal a menținut aceleași termene de prescripție a răspunderii

penale precum legislația anterioară, cu excepția termenelor stabilite pentru
persoana juridică.

Pentru stabilirea termenului de prescripție a răspunderii penale este avută în

vedere pedeapsa reglementată de lege pentru infracțiunea săvârșit, și nu pedeapsa
efectiv aplicată de instanță81.
78
M. Udroiu, op. cit., p. 370.
79
I. Ionescu, Prescripția răspunderii penale, în R.D.P. nr. 3/2005, p. 95-96.
80
V. Pașca, op. cit., p. 404.
81
G. Antoniu, T. Toader, op. cit., p. 455.
16
 Termenele de prescripție sunt determinate prin raportare la infracțiunea
consumată, chiar dacă infracțiunea rămâne în faza imperfectă a tentativei 82.
Circumstanțele de atenuare sau de agravare nu influențează limitele de pedeapsă
prevăzute de lege. Dacă fapta este săvârșită în participație penală, termenele de
prescripție sunt aceleași pentru toți cei care au participat la comiterea faptei,
indiferent de contribuția acesotra83.

În situația în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea respectivă

este stabilită în mod alternativ, atât închisoarea, cât și amenda, termenul de
prescripție se determină în raport cu maximul special al pedepsei închisorii, iar
dacă legea prevede pedeapsa închisorii alternativ cu cea a detențiunii, termenul se
determină prin raportare la detențiunea pe viață84. Cu alte cuvinte, determinarea se
raportează la pedeapsa cea mai grea în cazul în care legislația stabilește pedepse
alternative85.

82
C. Bulai, B. Bulai, op. cit., p. 358.
83
M. Basarab, Drept penal. Partea generală... op.cit., 1995, p. 547.
84
C. Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 401.
85
M. Udroiu, op. cit., p. 370.
17