Cauza actului civil Sediul materiei Art. 1.235.

- Cauza este motivul care determină fiecare parte să

încheie contractul. Art. 1.236. - (1) Cauza trebuie să existe, să fie licită şi morală. (2) Cauza este ilicită
când este contrară legii şi ordinii publice. (3) Cauza este imorală când este contrară bunelor
moravuri. Art. 1.237. - Cauza este ilicită şi atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda
aplicarea unei norme legale imperative. Art. 1.238. - (1) Lipsa cauzei atrage anulabilitatea
contractului, cu excepţia cazului în care contractul a fost greşit calificat şi poate produce alte efecte
juridice. (2) Cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în
caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască. Art. 1.239.
- (1) Contractul este valabil chiar atunci când cauza nu este expres prevăzută. (2) Existenţa unei
cauze valabile se prezumă până la proba contrară. DEFINIȚIE Cod civil defineşte cauza contractului,
ca fiind “motivul care determină fiecare parte să încheie contractul” (art. 1235). Orice act juridic,
indiferent de modalitatea lui de formare (unilateral, multilateral) sau de efectele sale (patrimoniale,
instituţionale etc.), trebuie să aibă în structura sa o cauză. Cauza finală, pe care legea o ia în
considerare în materia actului juridic, se exprimă prin scopul urmărit de cei care încheie un act civil.
Ea nu se identifică cu obiectivul sau cu ţinta vizată, deoarece acestea sunt exprimate de efectele
actului juridic, ci reprezintă imaginarea intelectuală (şi volitivă) a acestor efecte şi asigură orientarea
consimţământului spre materializarea lor. STRUCTURA CAUZEI Înţeleasă ca motiv (scop, obiectiv
juridic), traditional cauza actului civil se poate disocia într-o cauză abstractă şi una concretă. Cauza
abstractă se reduce la scopul operaţiunii juridice, adică la intenţia de a atinge un anumit ţel juridic.
Ea este abstractă pentru că este gândită fiind ca invariabilă pentru fiecare categorie de acte juridice
în parte. Aceasta este denumită şi „cauză imediată”, tocmai pentru a se sublinia ideea că scopul
concretizat de ea se produce imediat, nemijlocit şi identic în toate contractele de acelaşi tip.
Exemple: 1. În contractele sinalagmatice, cauza abstractă se concretizează în reprezentarea mintală a
contraprestaţiei, care se va obţine din partea celuilalt. 2. În materia liberalităţilor, cauza abstractă şi
imediată se concretizează în „intenţia de a gratifica, adică în voinţa de a da, fără a se urmări primirea
unei contraprestaţii.” 3. În cazul contractului de societate, intenţia societarilor de a desfăşura
împreună o activitate lucrativă (affectio societatis sau animus societatis) îi determină pe aceştia să
încheie amintitul act juridic. Cauza abstractă e complinită de cauza concretă în economia oricărei
operaţiuni juridice civile. Cauza concretă mai este denumită cauză mediată, fiind reprezentată de
scopul concret al actului încheiat, adică de „reprezentarea mobilului principal ce determină
consimţământul părţii, element concret, subiectiv şi variabil de la caz la caz în aceeaşi categorie de
acte juridice, care poate reieşi din cuprinsul actului juridic respectiv, dar care poate fi şi exterior
acestuia. Cauza concretă permite cenzurarea operaţiunii juridice din punctul de vedere al liceităţii
sale, adică dacă acesta corespunde sau nu cu ordinea publică şi bunele moravuri. Exemplu:
Fraudarea intereselor unui terţ. Se mai face distincţie între cauza finală a obligaţiei civile şi cauza
finală a contractului. Ex.: dacă se cercetează contractul de vânzare, se va observa că acesta are ca
scop prefigurarea contraprestaţiilor, iar dacă se analizează cauza obligaţiei de a plăti preţul,
cumpărătorul e animat de intenţia de a primi în schimb proprietatea bunului cumpărat. • Vânzare
art. 1650 C. civ. – Vânzarea este contractul prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să
transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preţ pe care cumpărătorul se
obligă să îl plătească. • motivul pentru care cumpăr este că doresc bunul + vreau să îl folosesc la
ceva, motivul pentru care vând, vreau prețul + vreau să folosesc prețul la ceva. Arareori motivul
pentru care se realizează schimbul de prestații este unul comun. • Contract-cadru distribuție mărfuri
(vânzare), art. 1176 C. civ., Contractul-cadru este acordul prin care părţile convin să negocieze, să
încheie sau să menţină raporturi contractuale ale căror elemente esenţiale sunt determinate de
acesta. Modalitatea de executare a contractului-cadru, în special termenul şi volumul prestaţiilor,
precum şi, dacă este cazul, preţul acestora sunt precizate prin convenţii ulterioare. • motivul pentru
care se vinde sau se cumpără este integrat în scopul parteneriatului de afaceri – dezvoltarea unui
parteneriat de durată pentru cucerirea și fidelizarea clientelei • vând un bun la un preţ mai mic
pentru a menţine relaţii de concubinaj. • Motivul pentru care vând este nu atât prețul cât
menținerea relației de concubinaj cu cumpărătoarea, motiv comun. Opinia 1 Unii autori apreciază că
noua reglementare ar reține ca element de valabilitate al contractului doar cauza mediată (cauza
contractului). Se invocă o rațiune de text, preluarea din reglementarea de inspirație, C. civ. Quebec,
doar a textului corespunzător cauzei contractului, cauza mediată, nu și cel corespunzător cauzei
obligației, cauza imediată, element considerat ca un compromis între susținătorii inutilității cauzei și
cei care au susținut păstrarea acestui element esențial de valabilitate a actului juridic tradițional în
dreptul nostru. Considerăm susținerea discutabilă, pe de o parte pentru faptul că și în dreptul sursă
noțiunea de cauză cuprinde ambele componente, motivul pentru care se contractează (la ce am
nevoie de prestație?), fiind imposibil de imaginat juridic fără existența prestației (mă angajez juridic
pentru că doresc prețul, subiectiv diferită este doar utilizarea lui). Considerăm că se face confuzie
între cauză, ca noțiune și funcțiile sale juridice, date fiind și tendințele din alte sisteme civile
europene. Prin raportare la noțiunea juridică clasică de cauză, așa cum a rămas receptată în dreptul
român, ca efect al reformei din anul 2016 în dreptul francez a fost înlocuită noțiunea de cauză
mediată, în sensul de motiv subiectiv de a contracta sau mobil al consimțământului cu acela de scop
al contractului (art. 1162 C. civ. fr.) iar aceea de cauză imediată obținută în urma încheierii
contractului (finalitatea angajamentului asumat) cu termenul de contraprestație. Noul sistem din
dreptul francez înlocuiește mecanismul cauzei ca și condiție esențială de valabilitate a contractului,
sancționată cu nulitatea relativă, cu o verificare a posteriori a caracterului real și serios al
contraprestației oferite de cealaltă parte. În cazul în care contraprestația avută în vedere are
caracter iluzoriu sau derizoriu intervine sancțiunea nulității relative (ar. 1169 C. civ. fr.). Opinia 2 Sub
imperiul noii reglementări rămân deschise discuțiile cu privire la fundamentul teoretic al cauzei, ca
motiv care determină fiecare parte să încheie contractul, textul legal lăsând deschisă posibilitatea
unei interpretări evolutive a noțiunii. Dacă se încearcă o definire a cauzei din perspectiva existenței
acesteia, ea poate fi legată de rațiunea imediată pentru care partea s-a obligat, adică interesul juridic
concret urmărit a se realiza (de regulă în plan economic) prin încheierea contractului. Definirea
cauzei se poate face distinct, în funcție de elementul supus verificării, o definire în principiu
obiectivă, dacă analizăm existența/efectivitatea cauzei, respectiv o definiție care cuprinde mai multe
elemente subiective atunci când se verifică compatibilitatea motivelor determinante cu ordinea
publică și bunele moravuri Iar Codul civil reține drept condiție de valabilitate a cauzei și existența
acesteia, nu doar caracterul licit și moral. În opinia noastră, pentru verificarea existenței cauzei, din
perspectivă funcțională, motivul determinant pentru încheierea contractului ar trebui considerat
contraprestația convenită, ca un melanj de elemente obiective și subiective. Această opinie
urmărește să concilieze, de o manieră rațională și contractuală, prin luarea în considerare a modului
de formare a acordului de voință, motivele determinante care au convins partea să contracteze cu
exigențele de securitate juridică. Exemplu: motive incluse în câmpul contractual – relevant din
perspectiva cauzei efectele pe care părțile au convenit că le vor produce prestațiile – curierat rapid,
cesiune de fond de afaceri (comerț). Contraprestația convenită permite fixarea limitelor elementelor
subiective care pot fi luate în considerare într-o cheie contractuală, pornind de la acordul de voință
al părților și care, în opinia noastră poate fi utilizată pentru fixarea unor repere de distincție între
funcția concretă convenită de părți pentru prestația/prestațiile asumate de fiecare parte raportat la
ansamblul contractului (s.n.), care alături de elementul obiectiv, prestația propriu-zisă convenită fac
parte din cauză, din perspectiva existenței sale. În schimb, mobilul subiectiv constând în ceea ce
urmează să facă partea cu contraprestația obținută, la ce intenționa să valorifice efectul juridic al
actului încheiat, prezintă importanță pentru analiza caracterului licit al cauzei, dar rămâne exterior
cauzei din perspectiva verificării existenței sale. CONDIȚIILE DE VALABILITATE ALE CAUZEI 1.
Existența (efectivitatea) cauzei concretizează ideea că aceasta trebuie să fie efectivă şi serioasă. Prin
efectivitate trebuie înţeles că elementul cauză nu este inexistent sau doar se creează impresia că ar
exista. Noul Cod civil dispune că lipsa cauzei atrage nulitatea relativă a contractului, spre deosebire
de vechea reglementare, unde sancţiunea se considera a fi nulitatea absolută. Exemplu: preţ serios, -
când el „reprezintă o cauză suficientă a prestaţiei vânzătorului”, -pentru a-l determina pe acesta să
transmită juridic bunul său cumpărătorului. Cauza nu există atunci când este absentă sau falsă.
Absenţa cauzei semnifică inexistenţa acesteia şi se referă cu prioritate la cauza concretă, ceea ce
înseamnă că voinţa nu a fost exprimată în sensul de a produce efecte juridice. Exemplu: când un
părinte promite copilului său o recompensă materială dacă acesta obţine note bune la şcoală.
Falsitatea cauzei presupune reprezentarea eronată sau inexactă a cauzei, ceea ce determină o
intenţie juridică insuficient caracterizată pentru a produce efecte juridice. Exemplu: tradițional dacă
fiecare parte dintr-un contract exprimă o altă cauză decât cea abstractă şi specifică pentru acea
operaţiune juridică, voinţa părţilor nu se va întâlni şi nu va forma un contract. Este cazul erorii asupra
operaţiunii juridice (error in negotium). Corelația cu art. 1207 al 4. 2. Liceitatea cauzei „Cauza este
ilicită, conform art. 1236 (2) C.civ., când este contrară legii şi ordinii publice.” Liceitatea exprimă
ideea că motivul actului civil trebuie să fie conform cu ordinea juridică. Codul civil face diferenţă
între ilicitul şi imoralitatea cauzei, cauza fiind imorală „când e contrară bunelor moravuri”. În toate
cazurile, liceitatea exprimă o idee largă, în sensul de a fi conform atât cu norma de drept obiectiv
(legea lato sensu), cât şi cu ordinea publică şi bunele moravuri. Cauza imorală sau ilicită „atrage
nulitatea absolută a contractului” dacă este comună părţilor sau dacă cealaltă parte cunoştea sau ar
fi trebuit să cunoască acest caracter. Cauza abstractă, prin chiar forţa dreptului, trebuie să fie
conformă cu ordinea de drept şi deci este întotdeauna licită, aceasta pentru actele numite, însă
cauza concretă poate fi contrară ordinii juridice. Pentru actele nenumite, poate fi ilicită şi cauza
abstractă dar problema liceităţii cauzei poate fi absorbită de analiza cauzei concrete. Exemple:
clauzele care prevăd desfacerea, încetarea sau desfiinţarea contractului în cazul în care angajata
devine însărcinată; clauzele prin care se condiţionează sau se recompensează divorţul etc. sunt
considerate nule absolut din considerente de cauză imorală sau ilicită. O specie aparte de ilicit al
cauzei este frauda la lege, sancţionată cu nulitatea absolută a întregii operaţiuni juridice. Astfel, noul
Cod civil dispune expres că o cauză „este ilicită şi atunci când contractul este doar mijlocul pentru a
eluda aplicarea unei norme legale imperative” (art. 1237 C. civ.). Exemplu acte încheiate în vederea
evitării plăţii unor taxe către stat. PROBA CAUZEI Art. 1239 (1) C.civ. dispune că o convenţie este
valabilă deşi cauza acesteia nu este „expres prevăzută”, iar la alineatul al doilea se subliniază faptul
că este prezumată cauza până la proba contrară. Legea instituie o presupunere potrivit căreia orice
contract are o cauză juridică. Efectul direct este că, cine susţine că actul este lipsit de cauză, el va
trebui să facă dovada celor spuse. Avem de-a face, deci, cu o prezumţie legală relativă, care
răstoarnă sarcina probei în dezavantajul celui care susţine absenţa cauzei. Prezumţia de la art. 1239
C. civ. poate fi răsturnată prin recursul la orice mijloc de probă. În ceea ce priveşte caracterul licit al
cauzei, şi acest aspect este presupus, până la proba contrară, iar temeiul acestei presupuneri se
găseşte în prezumţia de bună-credinţă (art. 14 al. 2 C.civ.). Prin urmare, cine susţine că un contract
ar avea o cauză imorală sau ilicită trebuie să aducă dovada alegaţiilor sale. UTILITATEA CAUZEI În
primul rând, cauza este un element structural al contractului, iar lipsa ei va fi sancţionată cu anularea
actului. Exemplu: tranzacţia are drept cauză stingerea unui litigiu. Dacă litigiul nu există real, lipsește
cauza actului. În al doilea rând, cauza este un element intelectual, cu ajutorul căruia putem depista
natura juridică a unei operaţiuni voliţionale concrete. Astfel, mai întâi, cauza este cea care ne
permite să deosebim între actele juridice şi cele non-juridice, cele din urmă fiind lipsite de o cauză
serioasă. Apoi, analiza cauzei va fi aceea care ne va arăta despre ce fel de act este vorba. Exemplu:
după motivul determinant pentru care s-a încheiat actul se poate determina dacă în discuţie este o
operaţiune oneroasă sau o liberalitate; dacă un angajament are o valoare juridică în sine sau el ar
trebui conexat unei operaţiuni juridice preexistente. Dacă o persoană se angajează să remită alteia
un bun, va trebuie cercetat dacă în speţă e vorba despre un dar manual, despre plata datoriei altuia,
despre restituirea unui bun împrumutat anterior. Uneori analiza cauzei permite recalificarea
contractului (art. 1238 al. 1 teza 2 C. civ.). De exemplu recalific o închiriere în comodat. În fine, cauza
actului civil poate fi folosită şi ca mijloc de cenzurare a operaţiunii juridice, prin surprinderea faptului
dacă aceasta este licită şi morală