TEMA 2: CONIŢIILE DE VALIDITATE

ALE CONTRACTULUI
1.1 Definiţia.
Orice contract, pentru a produce efecte, urmează a fi încheiat valabil. Pentru considerarea
valabilităţii încheierii contractului, este necesar respectarea anumitor condiţii care sunt
determinate drept condiţii de validitate ale acestuia.
Astfel, după cum doctrina, aşa şi legislaţia în vigoare enunţă, condiţii de validitate a contractului,
care privesc:
- Legalitatea;
- Capacitatea contractuală;
- Consimţământul la încheierea contractului;
- Obiectul contractului;
- Cauza sau scopul contractului;
- Forma contractului.
1.2 Clasificarea condiţiilor de validitate ale contractului.
Condiţii de validitate de fond sunt acele care ţin de conţinutul contractului - capacitatea părţii de
a contracta, consimţământul valabil exprimat, obiectul şi cauza contractului. Forma în care are
loc încheierea contractului constituie o condiţie de formă.
În funcţie de obligativitatea condiţiei de validitate deosebim condiţii de validitate esenţiale şi
neesenţiale.
În funcţie de sancţiunea nerespectării condiţiilor de validitate, deosebim condiţii, nerespectarea
cărora duce la nulitatea contractului şi condiţii de validitate, nerespectarea cărora duce la
ineficacitatea contractului.
§ 2. Legalitatea
Legalitatea drept condiţie de validitate prezumă corespunderea conţinutului şi efectelor produse
de contract prevederilor legislaţiei în vigoare. Totodată condiţia respectivă stabileşte că
contractul nu trebuie în fond să contravină legii. Astfel în afară de tipurile de contracte
reglementate în Codul Civil, persoanele pot încheia şi alte tipuri de contracte, dar care nu
contravin legislaţiei în vigoare. Astfel, legalitatea este definită ca un principiu fundamental de
drept, în baza căruia orice subiect de drept trebuie să respecte, şi când este cazul, să aplice legile
şi celelalte acte normative.

§ 3. Capacitatea contractuală.
Capacitatea contractuală reprezintă condiţia care reflectă posibilitatea persoanei de a avea
calitatea de parte la contract. Această capacitate derivă din aptitudinea acesteia de a dobândi şi
exercita calitatea de parte prin acte proprii, fie prin reprezentant, inclusiv şi în cazul lipse de
capacitate de a dobândi şi exercita calitatea de parte prin acte proprii. . Este necesar de a face
diferenţiere între capacitatea de a încheia contractul şi aptitudinea persoanei de a fi parte la
contract. Astfel, minorul ce nu a împlinit vârstă de 14 ani, din numele căruia a fost încheiat
contractul de vânzare-cumpărare a imobilului este parte la contract, însă el nu are capacitate de a
încheia contractul personal. În aşa fel distingem două elemente ale capacităţii contractuale –
capacitatea de a fi parte la contract şi capacitatea de a dobândi şi exercita calitatea de parte prin
acte proprii, sau altfel spus – capacitatea de a încheia contractul prin acte proprii. Prin capacitate
de a încheia contracte se înţelege aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de
drepturi subiective şi obligaţii civile prin încheierea personal a contractelor. Condiţia principală a
deţinerii capacităţii de a încheia contractul este prezenţa discernământului. În funcţie de
categoria de subiect, prezenţa capacităţii de a încheia contractul este posibil de a fi constatată în
mod diferit.

§4. Consimţământul
Consimţământul constituie acea condiţie esenţială de fond şi generală a contractului care constă
1
în hotărârea părţilor de a încheia contractul prin atingerea acordului de voinţă. Având în vedere
faptul, că consimţământul este nu altceva decât o exteriorizare a unui act de voinţă interior şi real
, este necesar ca manifestarea acestuia să fie realizată cu respectarea anumitor condiţii.
Astfel, în vederea constatării valabilităţii consimţământului este necesar de a respecta
următoarele condiţii :
* să provină de la o persoană cu discernământ;
* să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice;
* să fie exteriorizat;
* să nu fie viciat.
În ce priveşte discernământul, condiţia respectivă a fost enunţată în subîntrebarea de mai
sus.
Intenţia de a produce efecte priveşte certitudinea exprimării voinţei de a încheia
contractul şi de a produce prin acesta efectele concrete. Astfel nu se consideră că a fost iniţiată
contractarea întru producerea efectelor dacă:
* e constatată fictivitatea contractului;
* manifestarea de voinţă a fost făcută vag;
* manifestarea de voinţă a fost făcută în glumă;
* manifestarea de voinţă a fost făcută sub condiţie potestativă;
Consimţământ exteriorizat. Pentru atestarea valabilităţii contractului, iar în unele cazuri însăşi
faptul încheierii lui este necesară respectarea anumitei forme. Astfel contractul deseori îmbracă o
haină distinctă: simpla manifestare de voinţă într-o formă verbală, un în scris sau săvârşirea unui
act, cum ar fi spre exemplu, transmiterea bunului ce constituie obiect al contractului etc.
Vicierea consimţământului constituie o situaţie de exprimare a actului de voinţă însă în virtutea
unor împrejurării, numite vicii, acest act fiind alterat. Astfel, sunt considerate vicii de
consimţământ eroarea, dolul, violenţa şi leziunea .
Eroarea constituie o falsa reprezentare a realităţii la încheierea unei contract. Aceasta poate fi:
1) Eroare asupra naturii actului, atunci când o parte crede că încheie un contract de
înstrăinare cu condiţia întreţinerii pe viaţă, iar cealaltă parte crede că încheie un act de donaţie.
2) Eroarea asupra identităţii obiectului, atunci când o parte gân¬deşte că convine la un
anumit bun, iar cealaltă - cu privire la alt bun.
3) Eroarea în substanţă sau în natura obiectului, atunci când o persoană crede că convine
asupra transmisiunii unui bunului de o anumită calitate şi caracteristică, pe când în realitate este
realizată transmisiunea altui bun de o altă calitate şi caracteristici.
4) Eroarea în persoană, atunci când se gândeşte că se contrac¬tează cu o persoană, iar în
realitate se contractează cu altă persoană sau cu o persoană fără capacitate de a contracta.
5) Eroarea indiferentă fiind o falsă reprezentare a unor împrejurări mai puţin importante la
încheierea contractului şi care nu afectează însăşi valabilitatea acestuia.
6) Eroarea de fapt ce constituie falsa reprezentare a unei situaţii de facto la încheierea
contractului.
7) Eroarea de drept este falsa reprezentare a existenţei ori conţinutului unei norme de drept.
Unii nu admit eroarea de drept, fundamentându-se pe faptul că însăşi necunoaşterea dreptului nu
poate fi temei de admitere a erorilor în relaţii.
Dolul este viciul de consimţământ ce constă în inducerea în eroare a unei persoane prin mijloace
viclene sau dolosive pentru a o determina să încheie un act juridic . În literatura de specialitate se
vorbeşte despre dolul principal sau grav, care se referă la elementele determinante la încheierea
contractului şi de regulă atrage nulitatea contractului şi dolul incident sau uşor, care priveşte
elementele nedeterminante la încheierea contractului şi atrage nevalabilitatea doar acelor clauze
care au fost stabilite în mod dolosiv. Pentru ca dolul să fie considerat drept un viciu de
consimţământ este necesar ca acesta să fie determinant la încheierea contractului, să provină de
la cealaltă parte şi să nu fie presupus.
Violenţa. Constituie acel viciu de consimţământ ce constă în ameninţarea unei persoane cu un
rău care îi produce o temere ce o determină să încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi putea
2
încheiat . După natura sa violenţa poate fi fizică şi morală. Pentru ca violenţa să fie considerată
drept un viciu de consimţământ este necesar ca acesta să fie determinantă şi să fie nelegitimă.

§5. Obiectul contractului.

Obiectul contractului. Problema obiectului contractului este examinată în mod diferit în
literatura de specialitate. Referindu-ne la obiectul contractului, putem utiliza regula generală,
conform căreia obiect al contractului constituie tot ceia cu privire la ce părţile îşi asumă
obligaţii şi dobândesc drepturi. Contractul, ca orişicare altă categorie de raporturi apar şi se
realizează în vederea obţinerii unui careva obiectiv. În teoria dreptului, referitor la obiectului
raportului juridic există divergenţe. Problema e în aceea că unii autori apreciază că obiect a unui
raport juridic poate fi o conduită pretinsă de subiectul activ către subiectul pasiv. Totodată, nu
putem vorbi că contractul se încheie doar de dragul acţiunilor sau abstenţiunilor. Părţile deseori
urmăresc un anumit rezultat material concret, cu privire la care de asemenea îşi asumă obligaţii
şi stabilesc drepturi. În acest sens, pornind de la ideea, că orice contract constituie un raport
juridic, corespunzător este necesar de a ne referi la faptul, că contractul este caracterizat prin
obiect intrinsec şi obiect extrinsec. Astfel pentru exemplu, în contractul de vânzare-cumpărare
obiectul intrinsec al contractului îl constituie transmisiunea proprietăţii asupra bunului şi
achitarea preţului, pe când obiectul extrinsec îl constituie însăşi bunul vândut şi preţul.
Pentru ca obiectul în contract să fie valabil, acesta este necesar să existe, să fie în circuitul civil,
să fie determinat ori determinabil , să fie posibil, să fie licit şi moral.

§6. Cauza şi forma contractului

Cauza sau scopul contractului este acea condiţie a contractului ce reprezintă obiectivul (finalul)
urmărit la încheierea acestuia. Pentru ca o cauză a contractului să fie valabilă, aceasta este
necesar să existe, să fie reală şi să fie licită şi morală. Anume cauza contractului identifică; de
cele mai dese ori, natura juridică a acestuia. Prin prisma identificării scopului pe care l-au
urmărit părţile la încheierea contractului putem identifica dacă acestea au convenit, spre
exemplu, asupra unui contract de donaţie sau asupra unui contract de înstrăinare a bunului cu
condiţia întreţinerii pe viaţă.
Forma contractului constituie acea condiţie de validitate care reflectă modalitatea de
exteriorizare a manifestării acordului de voinţă făcut între părţi. După cum am mai menţionat
mai sus, legislaţia în vigoare determină mai multe forme ale contractelor , cum ar fi cea scrisă
(simplă, notarială, asimilată celei notariale), verbală şi tacită. Trebuie, însă să reţinem că
legiuitorul stabileşte condiţia formă a încheierii contractului, stabilind consecinţe juridice
diferite, pe care le produce una sau alta din forme în care se cere încheierea con¬tractului. Astfel,
în unele cazuri o anumită formă a încheierii con¬tractului este cerută pentru valabilitatea
acestuia, iar alteori pentru opozabilitatea acestuia . În acest sens, nerespectarea formei
contrac¬tului cerută pentru validitatea lui este sancţionată cu invaliditatea (nuli¬tatea) acestuia.
Nerespectarea formei contractului cerută pentru opoza¬bilitate nu contestă valabilitatea şi faptul
încheierii contrac¬tului, ci îl face inopozabil, cât în ce priveşte faptul încheierii lui atât şi a
condiţiilor acestuia.

§7. Nulitatea ca efect a nerespectării condiţiilor de validitate a contractului.

Efectul principal al nerespectării condiţiilor de validitate a contractului este nulitatea acestuia. În
literatura de specialitate nulitatea este determinată drept o sancţiune care lipseşte contractul sau
unele clauze ale sale de efectele contrarii normelor juridice stabilite pentru încheierea sa valabilă.
7.2 Clasificarea nulităţii. Atât legislaţia în vigoare cât şi literatura de specialitate disting mai
multe categorii ale nulităţii. Astfel, în funcţie de natura interesului apărat, deosebim nulitate
absolută şi nulitate relativă. În funcţie de întinderea efectelor nulităţii, deosebim nulitate parţială
şi nulitate totală. După modul de consacrare legislativă deosebim nulitate expresă şi nulitate
implicită. După tipul condiţiei de valabilitate nerespectată, deosebim nulitate de fond şi nulitate
de formă.
3
Nulitatea absolută constituie acel efect, care sancţionează nerespectarea unei norme ce
ocroteşte un interes general obştesc sau duce la lezarea unui drept absolut, cum ar fi spre
exemplu, limitarea capacităţii de exerciţiu sau încheierea contractului ce are ca efect lezarea
intereselor statului. Nulitatea relativă constituie acel efect, care sancţionează nerespectarea unei
norme ce ocroteşte un interes particular sau aduce atingere unui drept relativ. De regulă,
contractul lovit de nulitate absolută devine nul prin prescrierea legii, pe când contractul lovit de
nulitate relativă poate fi considerat nul prin cererea părţii. La aceste două contracte se aplică
sintagmele «nul de drept» şi corespunzător - «anulabil».
Nulitatea parţială constituie acel efect, care priveşte încetarea doar a unor clauze ale
contractului, fără ca întreg contractul să fie lovit de nulitate. Spre exemplu, în cazul în care la
încheierea contractului de vânzare-cumpărare a unui teren agricol, părţile stabilesc obligaţia
achitării preţului în altă valută decât leul moldovenesc, această clauză în conformitate cu
prevederile Legii cu privire la bani, devine nulă, neafectând totodată valabilitatea întregului
contract.
Nulitate totală constituie acel efect, care priveşte încetarea contractului în integru. Astfel, la
încheierea contractului de vânzare-cumpărare a aceluiaşi teren agricol, dar unde în calitate de
cumpărător figu-rează o persoană juridică mixtă, în virtutea prevederilor Legii privind preţul
normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului, este lovit de nulitate în integru.
Nulitate expresă constituie acel efect, care este prevăzut în mod expres prin lege. Pentru
exemplu, aliniatul (1) al articolului 213 Cod civil, declară în mod expres, că nerespectarea
prevederilor ce privesc forma autentică a contractului duce la nulitatea acestuia. Nulitate
implicită constituie acel efect, care rezultă din regimul aplicabil unei condiţii de valabilitate.
Astfel, spre exemplu, articolul 6 al Legii privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare
a pământului declară, că calitatea de cumpărător într-un contract de vânzare-cumpărare a unui
teren agricol nu o poate avea o persoană juridică mixtă. Această normă, însă, nu declară într-un
mod expres faptul, că nerespectarea acestei condiţii duce la nulitatea contractului, dar faptul dat
rezultă implicit din conţinutul acestui articol.
Nulitate de fond constituie acel efect, care intervine în caz de nevalabilitate a unei condiţii de
fond (conţinut). Nulitate de formă contituie acel efect, care intervine la nerespectarea formei
contractului.
7.3 Efectele nulităţii. Regula principală care guvernează efectele nulităţii este că «contractul
lovit de nulitate se consideră că nu a fost încheiat, iar clauza lovită de nulitate se consideră că nu
a fost stabilită». Această regulă atrage după sine o serie e urmări, cum ar fi cele, că părţile
restituie toate prestaţiile ce le-au fost executate, se anulează toate actele subsecvente acestui
contract, cu excepţia contractelor ce privesc dobândirea de bună credinţă .