Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept
Departament drept Privat

Referat

“Conditiile de Validitate a
Contractelor”

A realizat: Studenta grupei 2109 – Ursu Daria Dumitru

A evaluat: Turcan Daniela

Chisinau.2021.

1
Cuprins

Cuprins.....................................................................................................................2
1. Notiuni Generale............................................................................................3
1.1 Contractele consensuale..........................................................................3
1.2 Contractele solemne..................................................................................3
1.3 contractele reale.........................................................................................4
2. condițiile de valabilitate a contractelor.........................................................4
2.1 consimțământul sau învoială....................................................................4
2.2 Capacitatea Partilor..................................................................................6
2.3 Obiectul......................................................................................................7
2.4 Cauza..........................................................................................................8
2.5 Conditia......................................................................................................8
2.6. Termenul...................................................................................................9
Bibliografie...............................................................................................................9

2
1. Notiuni Generale
 

Ce sunt contractele?Contractele reprezintă un acord încheiat între două sau mai multe
persoane( fizice sau juridice) din care decurg anumite drepturi și obligații, acte în scris ce
consemnează acesta cort; convenție.Contractele se clasifică după modul de formare în
contracte consensuale, contracte solemnă și contracte reale.

1.1 Contractele consensuale

Sunt acele contracte care se încheie prin simplul acord de voință ale părților (solo
consensu) fără nici o formalitate. In dreptul Vechiului Cod Civil consensualismului era
principiul fundamental al încheierii contractelor și a transferului contractual al dreptului de
proprietate. Desi  consensualismului a rămas principiul de bază în continuare în încheierea
contractelor (o urmare firească a autonomiei de voință) el cunoaște și numeroase excepții
expres prevăzute de lege. De la principiul consensualismului sau lipsei formalismului în
încheierea valabilă a contractelor există numeroase excepții. Existența acestora este
determinată de necesitatea ocrotirii intereselor părților și terților iar alteori de apărarea unui
interes public. Astfel  în ce privește părțile obligația de a respecta o anumită condiție de
formă este dispusă de lege pentru a le atrage atenția asupra importanței hotărârii lor de a
contracta și le oferă un răgaz de gândire; pe de altă parte respectarea unei anumite forme
care constă de regulă în redactarea unui înscris însemna precizie și claritate în stabilirea
efectelor contractului și a răspunderii părților oferind terților care intenționează să
contracteze cu una din ele posibilitatea de a cunoaște cu certitudine raportul juridic
existent.Alteori  forma scrisă a contractului este de natură a servi interesul public
constatând în necesitatea cunoașterii de către anumite Autorități ale Statului a tuturor
schimbărilor care intervin în situația juridică a unor bunuri de mare importanță pentru
societate cum sunt imobilele.Exceptii de la regula consensualismului se concretizează în
celelalte două categorii de contracte din cuprinsul prezenței clasificări: contractele solemnă
și contractele reale

1.2 Contractele solemne

Sunt acele contracte pentru a căror încheiere valabilă este necesar ca acordul de voință al
părților să îmbrace o anumită formă sau să fie însoțit de anumite solemnități prevăzută de
lege. Simplul  acord de voință este insuficient pentru a avea valoarea unuin contract.
Nerespectarea formei sau formalității prevăzute de lege se sancționează cu nulitatea
absolută a contractului. Astfel conform articolului 1174 alineatul 3 noul Cod Civil “

3
 contractul este solemn atunci când validitatea sa este supusă îndeplinirii unul formalități
prevăzute de lege”.
Pe de altă parte potrivit articolului 1242 alineatul 1 noul Cod Civil “ Este lovit de nulitate
absolută contractul încheiat în lipsa formei pe care încep îndoielnic legea o cere pentru
încheierea sa valabilă.

1.3 contractele reale

Reprezintă contractul pentru a cărui încheiere valabilă consimțământul părților trebuie să
fie materializat  în (și însoțit de) predarea lucrului la care se referă.Contractul real este tot
mai mult privit ca un simplu contract consensual care ia naștere valabil prin
consimțământul părților cu particularitatea că unele dintre obligațiile care alcătuiesc
conținutul contractului și anume cele privitoare la conservarea paza sau restituirea lucrului
nu iau nașterea sau nu devin exigibile decât în momentul predării lucrului. Fac parte din
această categorie contractele de împrumut, de folosință și de consumație, contractul de
depozit și cel de gaj, precum și contractul de transport de mărfuri. Singurul contract într-
adevăr real care nu este valabil încheiat decât prin predarea lucrului este darul manual
(varietate a contractului solium de donație) la care predarea lucrului inlocuiește forma
solemnă indispensabilă pentru validitatea oricărei donați.

2. condițiile de valabilitate a contractelor

După Criteriul aspectului la care se referă condițiile de validitate ale contractului juridic
pot fi:
a) condiții de fond care se referă la conținutul actului juridic( aici intră cele patru condiții
esențiale de validitate)
b) condiții de forma care se referă fie la formă de manifestare a consimțământului părților
la încheierea actului( forma cerută de lege ad validitatem pentru actele juridice) fie la
forma în care se concretizează sau materializează actul juridic pentru a putea fi
dovedit( forma cerută de lege ad probaționem) de reținut că forma cerută pentru validitatea
actului juridic se referă la actul privit ca negoțium pe când forma cerută de lege pentru
dovedirea existenței și conținutului actului se referă la actul privit ca instrumentum
c) condițiile de publicitate cerute de lege pentru ca anumite acte juridice să devină o poză
abile față de terțele persoane. 
Elementele esențiale ale contractului adică acele componente ce conferă individualitate în
raport cu alte figuri juridice sunt: consimțământul sau învoială; capacitatea; obiect și cauză.

4
2.1 consimțământul sau învoială
Contractul este o specie a actului juridic al cărui element esențial este declarația în gen
voință actul juridic se poate întemeia pe o singură declarație de voință și atunci actul este
unilateral cum este cazul testamentului sau se poate întemeia pe consimțământul a două sau
mai multe persoane și atunci actul juridic are un caracter bilateral cum este cazul
convenției. Daca voința părților sa reunit în formele prevăzute de dreptul civil atunci
potrivit concepției romanilor avem de a face cu un contract.
 Deoarece contractul a fost definit ca un acord de voință deci luând naștere numai în
momentul realizării concordanței voințelor decurge logic faptul că tot ce sa întâmplat
înainte de acest moment are numai un caracter informativ și nu unul obligatoriu. Pentru
persoanele care se află de față momentul încheierii contractului este limpede de limitat ca
moment al realizării acordului de voință. Cand însă preliminările contractuale au avut loc
între absenți printr-un intermediar sau prin scrisoare adică per nuntium vel epistulam ce
admiteau mai multe soluții în determinarea momentului încheierii contractului.
Cu  excepția promisiunii unilaterale făcute în scop pios numit votum și a promisiunii
făcute unei comune numite pollicitatio. În dreptul Roman oferta unei părți nu a lega pe
ofertant deoarece declarațiile unilaterale la Romani nu puteau întemeia o obligațiune.
Asadar ofertă trebuia să ajungă la cunoștința adresantului și pentru a deveni definitivă deci
acordul de voință se consideră după punctul de vedere al unuia sau altuia dintre juriști
astfel:
- din momentul în care adresantul și a manifestat Voința de a accepta Spre exemplu prin
descrierea epistolei de răspuns ce orie ce poartă denumirea de teorie a declarațiunii
- potrivit teoriei recepțiune acordul de voință este socotit încheiat în clipa în care ofertantul
a primit scrisoare de răspuns
-  potrivit teoriei luării la cunoștință sau a informației acordul de voință se încheie și
contractul se perfectează în clipa în care ofertantul a luat cunoștință de consimțământul
adresantului.
 Pentru a fi valabil consimțământul trebuie să fie serios să nu fie dat la teatru sau iocandi
causa in glumă.
La contracțiile simulate consimțământul există dar vizează o altă finalitate (spre exemplu,
se încheie un contract de vânzare-cumpărare pentru a se ascunde de fapt o donație).Prin
Codul lui Iustinian sa statuat că mai multă eficacitate are ceea ce se inițiază decât ceea ce
se stimulează (plus valere quod agitur quam simulate concipitur). Deci actor simulat este
valabil numai în măsura în care este valabil actul real încheiat între părți.
 Consimțământul poate fi vizionat de eroare, do sau violență situații în care contractul fi
este nul de la început, fie poate fi anulat la cererea părții care a suferit o pagubă.
Eroarea (ignoratio,error) este fie lipsa de cunoștință fie cunoașterea greșită ce a avut loc
la săvârșirea unui act juridic.Eroarea desemnează discordanță între voința reală și voința

5
declarată a părții.  Eroare poate să aibă loc cu privire la fapte(ignoratio facti) sau la dreptul
în vigoare(ignoratio iuris). In  principiul eroarea asupra dreptului nu atinge valabilitatea
actului juridic deoarece Fiecare om era ținut să cunoască Regimul juridic în care trăiești.In
dreptul timpuriu se admiteau unele mici excepții lăsate la îndemână magistratului pentru
persoanele care din cauza vârstei, a sexului, a condiții lor sociale nu cunoșteau dreptul
pozitiv. Jurisconsultul  Paul arată că” este o regulă care afirmă că pe orice eroare de Drept
îl prejudiciază dar nu și cea de fapt”
  Eroarea împiedică formarea actului juridic în materie de contracte dacă este esențială și
scuzabilă, fiind  calificată drept: error in negotio, error in persona si error in corpore.
 Error in negotio- desemnează eroarea asupra naturii juridice a actului încheiat de
pildă dacă o parte de banii ca donație iar cealaltă parte consideră că e sau dat
împrumut.
 Error in persona - Desemnează cazul erorii asupra identității persoanei fizice cu
care a contractat, spre exemplu un creditor îl împrumută pe Flavius Care este
insolvabil, crezând că îl împrumută pe Titus care este  solvabil. Nefiind acord de
voință, contractul nu se încheia, iar  banii primiți pot fi cerut înapoi ca o îmbogățire
fără justă cauză.
 Error in corpore -  eroarea asupra identității lucrului care formează obiectul
contractului, Spre exemplu când vânzătorul vinde sclavul Stius, iar cumpărătorul
crede că cumpără fi sclavul Titius.In  ceea ce privește eroarea asupra calității
lucrului- Deci în cazul în care cumpără vin dar primea de fapt oțet- jurisconsult au
spus la început că obligațiunea este valabilă și numai în dreptul clasic sau Atmos că
o astfel de obligație este nulă. Cat privește eroarea în cantitate-error in quantitate - 
să admiți că obligația încheiată este valabilă numai Cu condiția să nu îngreuneze
situația debitorului.

Atata  vreme cat eroarea impiedică încheierea contractului în situațiile mai sus arătate din
cauza lipsei de consimțământ,  dolul și violența visează un consimțământ care există, insă
cu un asemenea efect încât partea păgubită poate anula contractul care totuși până în
momentul anulării are o existență juridică.
Dolul sau înșelăciunea constă în determinarea părții contractante la o declarație de voință
greșită prin mijloace frauduloase, spre exemplu am vândut pământ searbăd afirmând că
este roditor sau o vacă sau o sclavă stearpă, afirmând că este bună de prăsilă.In  aceste
situații, din  consimțământul obținut se naște un contract care dacă sa executat poate fi
anulat prin actio doli  de către cel înșelat, ia dacă se execută, poate fi  paralizată executarea
lui prin exceptio doli. 
Metus sau vis (Metus exprimă efectul actului constrângerii, iar vis Indică actul prin care
parte este constrânsă a consimți) constă în determinarea părții contractante la o declarație
de voință făcută în sub presiunea unei amenințări.Contractul sa încheiat pentru că a existat

6
 un consimțământ, dar el putea fi desființat sau executarea lui putea fi paralizată prin
excepțio Metus opusă de partea inocentă.
Dolul și violență, așa cum am arătat, pot afecta consimțământul, dar sunt considerate în
dreptul Roman ca delicte pretoriene și nu ca Vicii de consimțământ.

2.2 Capacitatea Partilor

Capacitatea părților, adică putința recunoscută unei persoane de a figura în numele său la
un act juridic, se aprecia la Romani mai întâi prin stabilirea condiției juridice a
contractantului: dacă era liber sau sclav, cetățean Roman sau peregrin, sui iuris sau alieni
iuris, iar daca fiind sui iuris isi administreaza singur averea sau daca din cauza varstei, a
sexului ori a unor lipsuri mintale este pus sub tutela sau curatela. Nefiind subiect de drept,
sclavul nu putea încheia un contract. Peregrinul putea participa la o obligațiune
contractuală în calitate de creditor sau debitor numai în măsura în care sa admis dreptul
ginților în cadrul dreptului civil Roman. Fiul de familie putea deveni creditor, dar
dobandea pentru tatal sau, cu excepția cazului când avea un peculium castrense,
quasicastrense  sau bonum adventicium și putea deveni debitor ex delicto  fără nici o
restricție,  iar în câteva cauze anume prevăzute de lege putea deveni debitor și ex contractu.
Persoanele de fapt incapabile, care nu pot contracta in nici un mod, sunt infantes  și
alienații: totuși, lor li sa recunoscut o capacitate restrânsă în sensul că pot deveni singuri
creditori, dar nu pot deveni debitori decât cu auctoritas tutoris sau censensus
curatoris.Aceeași restricție au suferit și femeile până în secolul al IV-lea d.Hr. când au fost
emancipate de sub tutelă și au putut să se obligi singuri. Totuși, prin senatusconsultum
Velleianum  li sa interzis dreptul de a se obliga pentru alții (intercessio) această 
incapacitate specială fiind păstrată și în dreptul lui Iustinian. 

2.3 Obiectul
Obiectul contractului (id quod debetur) este prestația la care debitorul se angajează față de
creditor. Din punct de vedere al felului prestații poate să existe o obligațio dandi,
impunând debitorului un fapt pozitiv și anume transferarea proprietății sau constituirea
unei servituți; poate de asemenea, să existe o obligațio faciendi, impunând debitorului fie
un alt fapt pozitiv, fie chiar o obstentiune. Oricare ar fi obiectul  prestațiuni, el trebuie să
prezinte pentru creditor un interes evaluabil în bani, deoarece numai cu această condiție, în
caz de neexecutare a  obligațiunii, judecătorul va putea rosti o condamnatio pecuniaria
care constituia țelul oricărui proces în perioada clasică.
În plus, obiect unu trebui fie licit, să fie posibil și să fie stipulat exclusiv în favoarea sau în
sarcină părții contractante.

7
  Licit înseamnă că obiectul trebuie să fie potrivnic ordinii juridice și bunelor
moravuri. De exemplu, este nul orice pact asupra unei moșteniri viitoare sau
promisiunea de a bate sau de a omorî pe cineva.
 Să fie posibil din punct de vedere fizic și juridic, spre exemplu, nimeni nu se poate
obliga valabil să prindă o sirenă și nimeni nu putea vinde ca sclav un om liber
deoarece acest lucru era interzis de lege. Rezultă că nimeni nu se poate obliga la o
prestație imposibilă, deci ad  impossibilium nulla est obligatio.
Prestația trebuie să fie stipulată numai în favoarea creditorului și numai în sarcină în
debitorului, cei care au participat la încheierea contractului, de obligația nu și putea
produce efectele decât între părțile care au luat parte la contractarea ei. De la principiu că
nu se poate stipula în favoarea altuia, sa făcut o abatere în dreptul clasic prin consacrarea
instituției donatio sub modo ( donația pentru apoi) prin care donatorul, primitorul darului
era obligat să facă un tert o prestațiune  din donația primită sau chiar să o restituie integral
acelui terți după un anumit timp, așa  cum a convenit cu donatorul. Terțul putea cere
executarea prin acțiune proprie. În afară stipulațiunii in favoarea altei persoane se mai
admise promisiunea în sarcină altuia (pro alio) pentru situația când ia se putea interpreta ca
o proprie stăruință a promitentului de a determina pe terț la o prestație, motiv pentru care
promitentul se obliga personal.
Atât stipulațiunea  în favoarea altuia, cât si promisiunea în sarcină altuia, nefiind valabile
potrivit dreptului civil, nu dădeau naștere la acțiune. Se admis numai  că stipulantul sau
promitentul să poată asigura executarea prin așa numită stipulatio sau promissio poenae,
adică printr-un contract verbal independent prin care debitorul promitea creditorului o
sumă de bani in cazul în care nu va executa promisiunea făcută în favoarea unui terț, sau
când terțul nu execută prestația ce a promis o debitorului în locul lui. Acest contract avea o
ființă de sine stătătoare și nu era un accesoriu, pentru că dacă ar fi fost astfel, ar fi urmat
soarta principalului, potrivit principiului accesorium sequitur principalem, adică ar fi fost
și el nul.
Era deci un contract independent, dar condiționat deoarece intra în vigoare prin
neexecutarea primei înțelegeri și dădea naștere la actio ex stipulatu.

2.4 Cauza
Cauza contractului sau mai exact a obligatiilor ce rezultă din contract- constă în scopul
direct și imediat pe care îl urmăresc părțile prin încheierea contractului. Sintetizând,  putem
determina faptul că cauza prezintă trei noțiuni posibile deduse:
 fundamentul juridic al unui act sau sursa unui drept, ca în expresiavariae causarum
figurae(obligationum), în acest caz având înțelesul de cauză  eficientă.
 motivul care determină o persoană să facă un act juridic, desemnând deci causa 
impulsiva: Spre exemplu. va face un dar sau o promisiune cu titlu de donație pentru

8
 că beneficiarul ia făcut un serviciu (causa praeterita) sau pentru că îi va face un
serviciu (causa futura)
 cauza determinată a actului, scopul esențial pe care debitorul și el propune când se
angajează; spre exemplu, dacă se face o promisiune (spondeo) sau o dare (datio),
pentru a realiza un împrumut (credendi causa) sau pentru a realiza o
donație(donandi causa) ori o dată (ad dotem)  sau un schimb (ad rem).
Nu în toate contractele juriștii romani au făcut aplicarea ideii de cauză finală,  deoarece în
cazul contractelor reale, remiterea lucrului, numită de romani res și nu causa, constituia
fundamentul juridic al obligației, o cauză eficientă a a și nu o cauză finală.
În materia contractelor  consensuale( societate, închiriere, vânzare-cumpărare), scopul final
este evident deoarece fiecare pas se obligă în vederea îndeplinirii obligației de către
cealaltă parte. Cu toate acestea, jurisconsulții  nu au aplicat în asemenea contracte ideea de
cauză care să unească obligațiile părților contractante decât în unele situații particulare.
La contractele bona fidei, existența cauzei este considerată un element esențial, in vreme ce
la contractele formale cauza poate lipsi fără să atingă valabilitatea lor, motiv pentru care
aceste contracte mai poartă și denumirea de contracte abstracte.

2.5 Conditia
Condiția este un fapt viitor și nesigur de care depinde existența sau stingerea unei
obligațiuni. Față de efectele pe care le are în viața contractului, condiția poate fi:
suspensivă și rezolutorie.
-Condiția suspensivă (conditio ad qua) este aceea la a cărei îndeplinire ia naștere obligația;
Deci până la îndeplinirea acelui fapt stipulat în condiție, obligația stă în suspensie.
-Condiția rezolutorie (conditio ad quam) este acel fapt la îndeplinirea căruia obligația
existentă și valabilă până atunci se stinge .Ea este deci o modalitate de stingere a
obligațiilor care până la apariția faptului prevăzut i n condiția rezolutorie au existat
necondiționat.
Pentru a fi eficiente, aceste  condiții trebuie să fie posibile și conforme bunelor moravuri.
După forma în care se redactează condițiile pot fi pozitive sau negative, cauzale când
depind de o întâmplare ori de faptul unui terț sau postetative, când îndeplinirea lor depinde
de un fapt extern și de voință părții condițional îndrituit. Condiția postetativă  poate fi
simplă și este valabilă ca în cazul în care promit un dar dacă beneficiarul va lua în căsătorie
pe o anumită persoană, deoarece promisiunea depinde nu numai de cel ce așteaptă darul, ce
și de consimțământul viitoarei mirese și este condiție potestativă pură care nu poate fi
primită, obligația cuprinzând o astfel de condiție nefiind valabilă, cand cineva promite un
dar in viitor daca va vrea el să îl facă (si voluero).

9
 În cazul îndeplinirii condiției suspensive, contractul își dezvoltă toate efectele incepând cu
chiar momentul îndeplinirii condiției, deci ex nunc. Este o chestiune controversată dacă
obligația condițională suspensivă poate dezvolta efecte chiar mai înainte de îndeplinirea ei. 

2.6. Termenul
Termenul sau dies poate fi rezolutoriu (dies ad quem),  și atunci stinge o obligație
existentă, și suspensi (dies ad quo), și atunci amână nu existența, ci exigibilitatea
obligațiuni.
Termenul propriu zis, dies certus,  cuprinde întotdeauna  o certitudine , spre deosebire de
condiție. Juriștii au redus varietățile termenilor la patru categorii:
- dies certus an, certus quando- spre exemplu o data stabilita pe calendar la care se
cunoaste precis momentul venirii.
- dies certus an, incertus quando- spre exemplu, un termen legat de moartea unei persoane;
se stie ca va muri, dar nu se cunoaste care va fi ziua mortii.
- dies incertus an,certus quando - spre exemplu, termenul legat de indeplinirea unei
anumite varste de catre o persoana; se cunoaste sigur ziua ca va indeplini varsta, dar nu se
stie daca va trai pina atunci
- dies incertus an, incertus quando- spre exemplu, se stabileste ca termen ziua cand cutare
persoana se va insura, situatie in care nu se cunoaste nici daca se va insura si nici ziua in
care o va face.

Bibliografie

1. Curs universitar.Drept Privat Roman, autor Vasile Val Popa.

2. https://legeaz.net/dictionar-juridic/clasificarea-contractelor-dupa-modul-
de-formare
3. https://drept.hyperion.ro/attachments/article/29/Drept%20Roman%20-
%20modul%20de%20curs.pdf

10