A realizat studenta grupei 2109 – Ursu Daria D.

Referat
Notiunea de Uzucapiune si Corelatia acesteia cu
Reglementarile Actuale.

Pentru a face cunostinta cu particularitatile uzucapiunii si corelatia acesteia

cu reglementarile actuale este nevoie sa face cunostinta mai intai der toate cu
notiunea de uzucapiune.
Uzucapiunea reprezinta o metoda de dobandire a proprietatii imobiliare prin
posesia acestuia o perioada indelungata.
In dreptul privat roman, uzucapiunea reprezinta un mod de dobândire a
proprietăţii quiritare asupra bunurilor mancipi, dar nu şi asupra caselor, recunoscut
numai cetăţenilor romani, nu şi peregrinilor. Adoptarea unui asemnenea mod de
dobandire a proprietatii apare drept necesitatea inlaturarii incertitudinii juridice
născute şi menţinute vreme îndelungată în situaţia vinderii unui res mancipi
fără îndeplinirea formalităţilor caracteristice mancipaţiunii ori în cazul dobândirii
unui bun cu bună-credinţă, însă de la un neproprietar (non domino); în ambele
situaţii, bunul vândut putea oricând să fie revendicat, de către vânzător, respectiv
de către adevăratul proprietar (verus domino).
La randul sau institutia uzucapiunii a fost definita de catre juristii dromani in
modul urmator: Uzucapiunea este dobândirea proprietăţii printr-o posesiune
prelungită de un an sau doi: un an pentru lucrurile mobile, doi ani pentru cele
imobile” – Ulpian sau „dobândirea proprietăţii printr-o posesie continuă exercitată
pe durata prevăzută de lege” – Modestin. Acest drept nu se refera numai la simpla
possie a acestui lucru ci si referitor la dreptul de a fi uzucupate in Latina “res
habilis”. Deasemnena existatu si unele exceptii/abateri nu intrau in domeniul
uzucapiunii lucrurile ce nu puteau sa apartina patrimoniului unei singure personae
– res extra patrimonium precum drumurile, raurile, teatrele , baile publice etc;
lucrurile dobandite illegal, prin furt- res furtivae, lucrurile posedate cu violenţă –
res vi possessae şi lucrurile sacre -res religiosae.

Conditiile uzucapiunii erau:

 posesia continuă a bunului de către uzucapant (o posesie suficientă constând
în deţinerea şi folosirea lucrului potrivit destinaţiei economice)
 just titlu (iustus titulus) sau justa cauză (iusta causa) a dobândirii titlului
 buna-credinţă a dobânditorului că nu va vatămă prin posesia sa dreptul
altuia, care trebuia să existe numai în momentul intrării în posesie a
uzucapantului
  termenul de exercitare a posesiei - un an pentru bunurile mobile şi doi ani
pentru cele imobile (potrivit Legii celor XII Table).

Institutia in cauza, si anume, uzucapiunea susceptibila de proprietate romana , in

latina “dominium ex iure Quiritium"- nu poate fi aplicata, folosita in privinta
peregrinilor sau nici către cetăţenii romani, în ce priveşte fondurile provinciale
(excluse din proprietatea quiritară). Proprietatea de fapt a peregrinilor, considerată
un fel de dominium ce ţinea de dreptul popoarelor (dreptul ginţilor - ius gentium)
era ocrotită prin acţiuni asemănătoare celor care ocroteau proprietatea quiritară,
întemeiate pe ficţiunea că aceştia ar fi fost cetăţeni romani (ac si civis Romanus
esset).Neputând beneficia de reglementarea lui usucapio, pentru peregrini şi
cetăţenii romani care deţineau fonduri provinciale, împăraţii Severus şi Caracalla,
printr-un rescript din anul 199 d.Hr., au instituit prescripţia de lungă durată (longi
tempori praescriptio), care presupunea acte de stăpânire 10-20 de ani, după cum
cele două părţi domiciliau sau nu în aceeaşi cetate/provincie, pentru a putea opune
posesia sa cu succes proprietarului revendicant, fără însă a dobândi prin aceasta
dreptul de proprietate; cele două instituţii tind să se confunde, neexistând mari
diferenţe,cu excepţia termenului, iar prin Codul Împăratului Iustinian au fost
unificate , stabilindu-se că bunurile mobile pot fi uzucapate în termen de trei ani,
iar cele imobile în zece sau douăzeci de ani, după cum cele două părţi locuiau sau
nu în aceeaşi provincie a Imperiului. Posesorul care, după exercitatrea acestui
termen de poseiei, pierde posesia bunului, are la îndemână o acţiune în revendicare
asemănătoare celei puse la îndemâna quiriţilor (rei vindicatio).
Iustinian aduce modificări importante instituţiei, atât în privinţa condiţiilor –
impune condiţia bunei-credinţe a posesorului, apreciată astfel chiar şi în lipsa unui
just titlu, cât şi în ceea ce priveşte rolul şi efectul său – din mijloc de apărare
procesuală a posesorului în contra proprietarului devine mod de dobândire a
proprietăţii. Întrucât se putea invoca dobândirea prin instituţia prescripţiei şi a unui
bun care fusese furat, dar nu prin violenţă, înţelegem că aceasta era aplicată
inclusiv în cazul bunurilor mobile.
In prezent deasemena avem ramasite ale dreptului de uzucapiune, ca fiind
deasemenea mentionat de catre profesorul Mircea Costin ca fiind acel mod de
dobîndire a dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale principale, în privinţa
unui lucru, prin posedarea neîntreruptă a acelui lucru în intervalul de timp prevăzut
de lege sau privind alti termini aceasta reprezinta naşterea dreptului de proprietate
ori a altui drept real asupra unui bun imobil prin posedarea lui de către o persoană
în condiţiile şi termenul prevăzute de lege. Cercetătorului român Matei B.
Cantacuzino menţionează că uzucapiunea sau prescripţia achizitivă este o
modalitate de dobîndire a proprietăţii sau a unei dezmembrări ale proprietăţii prin
posesiunea continuă, netulburată şi publică, adică nevicioasă, urmată fără a fi
întreruptă nici suspendată de timpul cerut de lege. Astfel reiesind din numeroasele
defintii atribuite, acestia afirma faptul că uzucapiunea nu este doar un mod de
dobîndire al dreptului de proprietate, ci şi al dezmembrămintelor dreptului de
proprietate, cum ar fi de exemplu servituţile continue şi aparente (servitutea de
apeduct sau de scurgere a apelor de ploaie peste terenul vecinului), precum şi cele
neaparente şi pozitive (servitutea de trecere, servitutea de a lua apă din bazinul
aflat pe terenul vecinului), cazuri expres prevăzute de art. 431, 433 a Codului civil
al Republicii Moldova. Concomitent persista si există şi o categorie de servituţi,
numite neaparente şi negative care sunt interzise de a fi dobîndite prin uzucapiune
(de exemplu interzicerea de a construi un gard, un zid). Pe langa acete trasaturi se
contureaza si posibilitatea rasturnatii prin uzucapiune a prezumtiei de comunitate a
despartiturilor (desi această regulă se referă doar la despărţiturile dintre două
imobile aflate în intravilan, de exemplu zidul, şanţul şi alte despărţituri ce separă
două proprietăţi învecinate), în situaţia în care se dovedeşte că un singur proprietar
le-a dobîndit pe această cale.
Astfel una din conditia primordiala de dobandire a dreptului de proprietate, de
dobandire a uzucapiunii privitor la un anumit lucru este ca acea persoana sa fie una
de buna-credinta iar posesiunea sa fie exercitata timp de 5 ani - pentru bunurile
mobile sau 15 ani – pentru bunurile immobile si deasemenea posesiunea să fie utilă
iar un lucru susceptibil de a fi uzucapat.

Ca condiție esențială a dobîndirii dreptului de proprietate prin intermediul

prescripției achizitive serveste in primul rînd, codul civil ce expune o regulă,
potrivit căreia bunurile imobile vor putea fi dobîndite prin uzucapiune doar dacă nu
sînt înregistrate în registrul bunurilor imobile, ţinut de către oficiile cadastrale
teritoriale, concluzia în cauză fiind o consecinţă a faptului că informaţia ce
se conţine în registru, conform art.496 alin. şi 503 alin. CC, este accesibilă tuturor
şi, respectiv, o posesie a imobilului înregistrat ar fi de rea-credinţă, sub aspectul
invocării în scopul dobîndirii imobilului prin uzucapiune. Totodată, în dependenţă
de tipul uzucapiunii, drept obiect al acesteia vor fi bunurile mobile sau
bunurile imobile.
La fel, poate fi dobîndit prin uzucapiune orice bun imobil care se găseşte în
circuitul civil. Pe cale de consecinţă, bunurile care nu sunt în circuitul civil
(inalienabile), cum sunt cele din domeniul public, nu pot forma obiectul
uzucapiunii.
Astfel bunurile care nu pot fi obiecte ale uzucapiunii constituie :
 Bogăţiile de orice natură ale subsolului, spaţiul aerian, apele şi pădurile
folosite în interes public, resursele naturale ale zonei economice şi ale
platoului continental, căile de comunicaţie, precum şi alte bunuri stabilite de
lege [1, art. 127];
 apa [3, art. 4 (3)];
 terenurile cu drept de proprietate al statului sau al unităţilor administrativ-
teritoriale, dreptul de posesiune, de folosinţă şi de dispoziţie asupra cărora
ţine de competenţa Guvernului sau a autorităţilor administraţiei publice
locale [4, art. 1];
 bunurile care constituie domeniul public al statului, enumerate în art. 4 a
Legii privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor
a) terenurile institutelor şi staţiunilor de cercetări ştiinţifice, ale
unităţilor de învăţămînt agricol şi silvic, destinate cercetărilor,
 producerii de seminţe şi de material săditor din categoriile biologice,
precum şi obţinerii animalelor de rasă;
b) terenurile fondului silvic proprietate publică a statului; terenurile
fondului apelor proprietate publică a statului, inclusiv terenurile
obiectivelor acvatice de suprafaţă situate pe teritoriul a două sau mai
multor raioane, ori situate pe teritoriul unui singur raion şi destinate
protecţiei sistemului energetic, necesităţilor domeniului
transporturilor şi ale altor servicii de stat; terenurile obiectivelor
acvatice de frontieră; terenurile declarate arii naturale protejate de
stat; terenurile staţiunilor balneare de importanţă naţională; terenurile
zonelor de protecţie a apelor şi zonelor sanitare, conform datelor din
cadastrele respective;
c) terenurile aferente clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea
ministerele, alte autorităţi ale administraţiei publice centrale,
instituţiile subordonate lor;
d) terenurile ocupate de drumurile naţionale, de căile ferate şi de zonele
lor de protecţie, terenurile ocupate de conductele naţionale şi
internaţionale de transport al gazelor, de alte reţele de transport
proprietate publică a statului;
e) terenurile destinate ocrotirii naturii, inclusiv ariile naturale protejate
de stat, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative şi terenurile de valoare
istoricoculturală (rezervaţiile istorico-culturale, parcurile memoriale,
monumentele arheologice şi arhitecturale etc.) care sînt de interes
public naţional;
f) terenurile destinate necesităţilor de apărare, necesităţilor trupelor de
grăniceri şi trupelor de interne;
g) alte terenuri utilizate pentru asigurarea securităţii statului.
 bunurile care formează domeniul public al satului (comunei), oraşului
(municipiului), enumerate în art. 5 (1) a Legii privind terenurile proprietate
publică şi delimitarea lor bunurile care formează domeniul public al
raionului, unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, enumerate în art. 5 (2) a
Legii privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor
 drumuri de stat (drumuri naţionale; drumuri locale şi străzi);
 aeronavele de stat (aeronave folosite pentru serviciile militare, aeronave
folosite pentru)
 serviciile vamale, aeronave folosite pentru serviciile de poliţie);
 ariile naturale protejate de stat;
 monumentele care fac parte din patrimonial cultural şi natural etc.
Problema practică cea mai importantă şi cea mai controversată legată de această
neclaritate este cea a drepturilor de creanţă, şi anume dacă acestea pot sau nu forma
şi ele obiect al uzucapiunii; este vorba despre drepturi de creanţă susceptibile de a
fi posedate, caracterizate prin prestaţii succesive, şi doar referitor la uzucapiunea
de lungă durată.
 In concluzie pot afirma faptul ca obiectul uzucapiunii este destul de vast si este
foarte important sa cunoastem delimitarile, procedeile, trasaturile si aspectele
generale ale acesteaia in momentul utilizarii,primirii si atribuirii acesteia.