CUPRINS

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE
CAPITOLUL 2. UZUCAPIUNEA – MOD DE DOBÂNDIRE A PROPRIETĂŢII
PRIVATE
Secţiunea 1. Noţiune
Secţiunea 2. Uzucapiunea de la 10 la 20 de ani
Secţiunea 3. Uzucapiunea de 30 de ani
Secţiunea 4. Întreruperea uzucapiunii
Secţiunea 5. Suspendarea prescripţiei achizitive
Secţiunea 6. Efectele uzucapiunii
Secţiunea 7. Uzucapiunea în sistemul de carte funciară reglementat de
Decretul-lege nr.115/1938
Secţiunea 8. Uzucapiunea în Noul Cod Civil
BIBLIOGRAFIE

1
 CAPITOLUL 1. INTRODUCERE

Dintre toate drepturile pe care o persoană le poate avea asupra unui lucru,
cel mai complet este dreptul de proprietate pentru că el oferă titularului său exerciţiul
tuturor prerogativelor pe care legea le cunoaşte. Atributele aflate în mod cumulativ în
mâna titularului dreptului de proprietate sunt: posesia, folosinţa şi dispoziţia.
A. Posesia Prin posesie, în vorbirea uzuală, se înţelege ,,deţinerea unui
lucru” , ,,a avea în stăpânire un lucru” etc.
Posesia nu trebuie confundată cu detenţia. Esenţial, pentru posesie, este
existenţa elementului intenţional - ,,animus”-; adică stăpânesc un anumit lucru
pentru mine (sunt proprietarul acestuia), spre deosebire de detenţie, numita şi
detenţie precară, unde lipseşte elementul intenţional, „animus”, fiind prezent numai
elementul „corpus”, adică deţinerea materială a lucrului; de exemplu, deţin un lucru
proprietatea altuia, în numele acestuia, pentru că aşa a dorit proprietarul când mi-a
lăsat lucrul în păstrare ori mi l-a închiriat etc 1. Aşadar, putem concluziona că posesia
este un mijloc indispensabil fiecărui proprietar pentru a-şi realiza scopul său, adică
utilizarea economică a proprietăţii sale. Orice proprietar
trebuie să aibă posibilitatea materială de a se folosi de bunul avut în proprietate, în
caz contrar proprietatea ar rămâne doar o simplă utopie.
B. Folosinţa - ,,jus utendi” şi ,,jus fruendi”
Folosinţa reprezintă acea prerogativă în virtutea căreia proprietarul poate
să întrebuinţeze bunul în interesul său (,,jus utendi”) şi poate să culeagă fructele
acestuia (,,jus fruendi”), fie că sunt naturale, industriale ori civile.
C. Dispozitia - ,,Jus abutendi”.
Reprezintă prerogativa proprietarului de a dispune liber de bunul avut în
proprietatea sa2. În acest sens, proprietarul are libertatea de a hotărâ soarta acelui
bun, putând să-l înstrăineze contra unui beneficiu mulţumitor sau gratuit, să-l

1
Valeriu Stoica, (2009), Drept civil. Drepturi reale principale, Editura C.H.Beck, Bucureşti.
2
Liviu Pop, Liviu Marius Harosa,(2006), Drept civil. Drepturi reale principale, Editura Universul Juridic,
Bucureşti.
2
închirieze, să-l lase moştenire, să-l abandoneze ori să-l distrugă. Exercitarea acestui
drept trebuie să se desfăşoare în limitele determinate de lege, urmărind realizarea
intereselor sale fără ca aceste acţiuni să prejudicieze altă persoană. Exercitarea
abuzivă a dreptului de proprietate atrage după sine răspunderea juridică a titularului
dreptului, vinovat de săvârşirea abuzului respectiv.
Dreptul de proprietate este acel drept real care conferă titularului
atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra unui bun, atribute pe care
numai el le poate exercita în plenitudinea lor, în putere prorie şi în interesul
său propriu, cu respectarea normelor juridice3.
Conform Constituţiei României (art.136 pt. 1), dreptul de proprietate poate fi:
drept de proprietate publică şi drept de proprietate privată. Dinstincţia între
proprietatea publică şi cea privată este determinată de:
- persoana care este subiectul dreptului de proprietate;
- obiectul asupra căruia se exercită dreptul de proprietate;
- regimul juridic aplicabil
Domeniul public cuprinde bunurile care, prin natura lor ori prin destinaţia lor,
sunt
declarate prin lege că aparţin domeniului public (art.136, pct. 3 si 4 din Constituţie).
Domeniul public poate fi de interes naţional ori local. Domeniul public de interes
naţional aparţine statului. După Constituţie (art.136, pct. 4), aparţin domeniului public
de interes naţional: bogăţiile de orice natură ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu
potenţial energetic valorificabil, plajele, marea teritorială, resursele
naturale ale zonei economice şi platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite
de legea organică. Domeniul public local al comunelor şi oraşelor cuprinde:
terenurile şi clădirile de interes public, pieţele, căile de comunicaţii, străzile, zonele
de agrement, parcurile publice, pădurile, păşunile, lacurile, alte bunuri mobile sau
imobile care sunt, potrivit legii sau naturii lor, de interes local.
Domeniul privat poate fi al statului şi cuprinde bunurile ce alcătuiesc
patrimoniul privat al statului şi unităţilor administrativ-teritoriale (comuna, oraşul,

3
V. Stoica, N. Puşcaş, P. Truşcă,(2004) Drept civil.Instituţii de drept civil, pag. 166-167, Editura
“Universul Juridic”, Bucureşti.

3
municipiul, judeţul) sau al persoanelor fizice ori juridice şi cuprinde bunurile ce
alcătuiesc patrimoniul privat al
acestora. Legea nr. 213/1998 în art.4 statuează „Domeniul privat al statului sau
unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor şi
care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unităţile
administrativteritoriale au dreptul de proprietate privată”.
Dobândirea dreptului de proprietate prin posesie prelungită (uzucapiune,
prescripţie achizitivă) este un mod originar, ce se întemeiază pe faptul posesiei, pe o
stare de fapt, ce exclude ideea existenţei unui act juridic translativ de proprietate.
Acest mod de dobândire a dreptului de proprietate operează doar în privinţa
proprietăţii private şi are ca obiect doar bunurile imobile 4. Codul Civil Român, în art.
644 – 645, prevede că dreptul de proprietate se poate dobândi prin următoarele
moduri generale: succesiunea, legatul, convenţia sau contractul, tradiţiunea,
accesiunea, ocupaţiunea, legea şi, în sfârşit, prescripţia achizitivă sau uzucapiunea.
Această enumerare nu este completă deoarece dreptul de proprietate se poate
dobândi şi prin posesia de bună-credinţă a bunurilor mobile şi prin dobândirea
fructelor de către posesorul de bună-credinţă.

4
V. Stoica, N. Puşcaş, P. Truşcă,(2004) Drept civil.Instituţii de drept civil, pag. 166-167, Editura
“Universul Juridic”, Bucureşti
4
 CAPITOLUL 2. UZUCAPIUNEA – MOD DE DOBÂNDIRE A PROPRIETĂŢII
PRIVATE

Secţiunea 1. Noţiune

Uzucapiunea se întemeiază pe faptul posesiei pe perioada de timp cerută

de lege a imobilului, astfel că în absenţa posesiei unui imobil nu se poate vorbi de
dobândirea dreptului de proprietate prin acest mod.
În literatura juridică prescripţia achizitivă sau uzucapiunea a fost definită ca
mijloc de a dobândi proprietatea unui lucru prin posesiunea acestuia în timpul fixat
de lege5.
Invocarea uzucapiunii ca mod originar de dobândire a proprietăţii este cel mai
eficient mod de a apăra dreptul de proprietate asupra unui imobilului l-a pierdut prin
invocarea uzucapiunii, dreptul său va putea fi apărat fiind necesar doar să facă
dovada faptului posesiei în termenul şi condiţiile legii.
Uzucapiunea este reglementată în Cartea a III a, titlul VIII din Noul Cod civil.
Aceste dispoziţii sunt completate de prevederile Decretului 167/1958 privitor la
prescripţia extinctivă. Iar de asemenea, în teritoriile de carte funciară, uzucapiunea
operează în condiţiile prevăzute în Decretul-lege nr.115/1938 pentru unificarea
dispoziţiile referitoare la cărţile funciare,şi în virtutea dispoziţiilor Legii 7/1996 privind
cadastrul şi publicitatea imobiliară.
În sistemul de publicitate imobiliară prin cărţile funciare sistemul real de
publicitate, drepturile reale imobiliare se dobândesc numai prin înscrierea în carte
funciară având efect constitutiv de drepturi, legea prevăzând expres situaţia
înscrierii, iar uzucapiunea nu figurează prin mod de dobândire a unui drept real fără
înscrierea în cartea funciară6.
Uzucapiunea se întemeiază pe următoarele considerente:
a. deşi este o stare de fapt, de cele mai multe ori, posesia corespunde dreptului
de proprietate. Dovada dreptului de proprietate este o sarcină destul de

5
Ioan Adam,(2005) Drept civil. Drepturi reale principale, Editura All Beck, Bucureşti.
6
Iosif Robi Urs, (2006), Drept civil. Drepturi reale principale, Editura Universul Juridic, Bucureşti.
5
 dificilă, cu excepţia cazurilor când se dobândeşte printr-un mod originar, cum
este uzucapiunea. Rolul uzucapiunii este acela de a înlătura dificultatea şi
inconvenientele dreptului de proprietate;
b. Uzucapiunea îndeplineşte o funcţie de clarificare a unor situaţii juridice
deoarece, având ca efect naşterea dreptului de proprietate al posesorului
imobilului , transformă o aparenţă îndelungată într-un raport juridicde
proprietate cert şi indiscutabil7;
c. Constituie şi o sancţiune indirectă îndreptată fostului proprietar al imobilului,
care dând dovadă de neglijenţă, l-a lăsat timp îndelungat în posesia altei
persoane permiţându-i prin pasivitatea sa, să se comporte ca proprietar sau
titular al altui drept real.

Secţiunea 2. Uzucapiunea de la 10 la 20 de ani

Constituind o excepţie de la regula generală care este prescripţia de 30 de ani,

justificarea acestei forme de uzucapiune scurtă se regăseşte în intenţia de a
privilegia, prin reducerea termenului necesar prescripţiei achizitive, pe acei posesori
care pot invoca în favoarea lor, pe lângă condiţiile generale ale posesiei, şi un just
titlu pe baza căruia au intrat cu bună – credinţă în stăpânirea imobilului.
Uzucapiunea de 10 până la 20 de ani este denumită şi uzucapiunea scurtă8. În ceea
ce priveşte domeniul de aplicare, sub aspectul bunurilor care pot forma obiectul său,
uzucapiunea de 10 până la 20 de ani se aplică, în exclusivitate, la bunuri imobile
determinate, deoarece justul titlu şi buna – credinţă a terţului dobânditor al unui bun
mobil
În afara condiţiilor generale, stabilite pentru prescripţia achizitivă de 30 de
ani, uzucapiunea scurtă poate fi invocată dacă sunt îndeplinite şi următoarele
condiţii speciale9:
1. posesia să se întemeieze pe just titlu;

7
A se vedea, Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu,(2008) Tratat de drept civil. Drepturi reale
principale, Editura Hamangiu, Bucureşti.
8
Liviu Pop, Liviu Marius Harosa,(2006), Drept civil. Drepturi reale principale, Editura Universul Juridic,
Bucureşti
9
Ioan Adam,(2005) Drept civil. Drepturi reale principale, Editura All Beck, Bucureşti.
6
 2. posesia să fie de bună – credinţă;
3. posesia să se execute neîntrerupt, de la 10 la 20 de ani, după distincţiile
cuprinse în lege.
1. Condiţia justului titlu al posesiei pentru a opera uzucapiunea scurtă,
posesorul de bună – credinţă trebuie să-şi întemeieze posesia pe o justă cauză justa
cauză ca fiind orice act translativ de proprietate, precum vânzarea, schimbul, etc.
Justul titlu este un act juridic translativ de proprietate, adică o operaţiune juridică
care are ca scop transferul proprietăţii, dar care, datorită unor împrejurări care ţin de
actul respectiv, strămută doar posesia bunului, nu şi proprietatea lui 10. Condiţia
justului titlu se referă la posesorul care invocă uzucapiunea, nu şi la persoana de la
care acesta a dobândit bunul, fiind lipsit de relevanţă dacă acesta avea un titlu legal
sau a dispus fără nici un temei de un drept al altuia, cu excepţia cazului când
uzucapantul a cunoscut viciile titlului
celui de la care a dobândit, situaţie în care este exclusă buna-credinţă.
Justul titlu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
– să nu emane de la adevăratul proprietar ; în acest caz n-ar mai fi nevoie de
uzucapiune, deoarece actul juridic provenit de la proprietar este suficient prin el
însuşi să transfere dreptul de proprietate;
– să aibă o existenţă reală: un titlu putativ, care există numai în imaginaţia
posesorului nu poate fi apt pentru uzucapiunea scurtă;
– să cuprindă cu exactitate, în toată întinderea sa, bunul posedat şi care urmează să
fie uzucapat;
– să aibă dată certă deoarece altfel el este inopozabil terţilor, iar termenul de 10-20
de ani începe să curgă de la data certă a justului titlu;
– să existe şi să fie dovedit separat de buna credinţă referitor la dovada justului titlu
precizăm că sunt aplicabile regulile generale de probă a actelor juridice, iar sarcina
probei incumbă uzucapantului, deoarece el este cel care invocă justul titlu în
favoarea sa.

2. Posesia să fie de bună credinţă

10
Liviu Pop, Liviu Marius Harosa,(2006), Drept civil. Drepturi reale principale, Editura Universul
Juridic, Bucureşti
7
Buna-credinţă este definită ca fiind „credinţa posesorului că cel de la care a dobândit
imobilul avea toate însuşirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea.”
Buna credinţă11 nu există dacă posesorul a avut îndoieli cu privire la calitatea de
proprietar a persoanei de la care a dobândit posesia bunului. Este suficient ca buna-
credinţă să existe la momentul câştigării imobilului. Împrejurarea că ulterior
posesorul şi-a dat seama că titlul său este impropriu pentru a fi devenit proprietar,
un are nici un fel de relevanţă, posesia sa rămânând de bunăcredinţă. 12 Dacă legea
cere celui care invocă uzucapiunea de 10 până la 20 de ani să facă dovada actului
pe care-l invocă ca just titlu, în privinţa bunei-credinţe instituie o prezumţie relativă,
astfel încât sarcina probei revine celui care susţine că posesorul a fost de rea-
credinţă.

3. Posesia să se exercite neîntrerupt de la 10 la 20 de ani

Pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea scurtă, legiuitorul
a prevăzut două limite între care trebuie să se situeze durata posesiei:
a) Uzucapiunea de scurtă durată va putea fi invocată dacă sa exercitat o
posesie timp de 10 ani, în condiţiile în care adevăratul proprietar locuieşte în aceeaşi
circumscripţie cu aceea a tribunalului în a cărui rază teritorială este situat bunul
imobil;13
b) Termenul pentru uzucapiune este de 20 de ani atunci când adevăratul
proprietar locuieşte în afara circumscripţiei tribunalului în a cărui rază teritorială se
află situat bunul imobil. termenul de bază este de 10 ani şi se prelungeşte când
proprietarul nu a locuit pe tot parcursul termenului în raza aceluiaşi tribunal în care
se află imobilul, cu număr dublu de ani faţă de acela care rămăsese până la 10 ani.
În acest caz, un an de prezenţă este socotit cât doi ani de absenţă. În cazul în care
obiectul uzucapiunii este un bun aflat în coproprietate, pentru fiecare coproprietar va
curge un termen diferit, respectiv 10 ani pentru cei care locuiesc în acelaşi judeţ şi
până la 20 de ani pentru cei care locuiesc în judeţe diferite.

11
A se vedea, Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, op.cit. p.646.
12
V. Stoica, N. Puşcaş, P. Truşcă,(2004) Drept civil.Instituţii de drept civil, Editura “Universul Juridic”,
Bucureşti.
13
Liviu Pop, Liviu Marius Harosa, op.cit., p. 287.
8
 Secţiunea 3. Uzucapiunea de 30 de ani

Denumită şi uzucapiunea lungă uzucapiunea de 30 de ani prevede că

durată toate acţiunile reale se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel ce invocă
această prescripţie să fie obligat a produce vreun titlu, şi fără să i se poată opune
reaua –credinţă. Din modul de redactare al textului invocat, rezultă că efectul
uzucapiunii se va produce dacă sunt îndeplinite, cumulativ, două condiţii14:
– posesia să fie exercitată neîntrerupt, timp de 30 de ani;
– posesia să fie utilă, adică neviciată.
Cele două condiţii sunt necesare şi suficiente pentru a uzucapa, nefiind
nevoie de existenţa vreunui titlu, indiferent dacă posesorul este de bună sau rea
credinţă. Ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă,
netulburată, publică şi sub nume de proprietar, iar dacă, posesorul este presupus că
posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a
poseda pentru altul15.

Secţiunea 4. Întreruperea uzucapiunii

Prescripţia achizitivă trebuie să fie neîntreruptă pentru a putea produce efecte

juridice. Întreruperea prescripţiei achizitive are ca rezultat înlăturarea oricăror efecte
ale posesiei anterioare apariţiei cauzei de întrerupere16.
În această situaţie, pentru a se putea uzucapa, trebuie să înceapă o nouă
prescripţie integrală.
Sunt reglementate două moduri generale de întrerupere a prescripţiei
întreruperea naturală şi întreruperea civilă.
A. Întreruperea naturală avem două cazuri de întrerupere naturală a
prescripţiei:
14
Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu,(2008) Tratat de drept civil. Drepturi reale principale,
Editura Hamangiu, Bucureşti
15
Ibidem.
16
Ioan Adam, (2005) Drept civil. Drepturi reale principale, Editura All Beck, Bucureşti.

9
 1. când posesorul este şi rămâne lipsit de folosinţa bunului mai mult de un an,
fie de către adevăratul proprietar, fie de către o altă persoană;
2. când bunul asupra căruia se exercită posesia este declarat imprescriptibil
ca urmare a unei transformări a naturii şi destinaţiei sale.
În legătură cu întreruperea naturală a prescripţiei, începând cu anul 1989,
practica judiciară s-a confruntat cu diferitele aspecte privind efectele Legii nr.
58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi a localităţilor urbane şi rurale şi a Legii
nr. 59/1974 privind fondul funciar, asupra terenurilor în perioada în care au fost în
vigoare, respectiv până la Decretul – Lege nr. 1/1989 şi respectiv Decretul – Lege
nr. 9/1989 care le-au abrogat în contextul unui nou cadru legislativ17.
Potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi
localităţilor urbane şi rurale, „dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil
al localităţilor urbane şi rurale se poate face numai prin moştenire legală, fiind
interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri”. Prin
asemănarea cu acest text de lege a fost enunţat art. 44 din Legea nr. 59/1974
privind fondul funciar, potrivit căruia „dobândirea de terenuri agricole se poate face
numai prin moştenire legală fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte
juridice a acestor terenuri”. După abrogarea totală a Legii nr. 59/1974 prin Decretul –
Lege nr. 9/1989 şi Legea nr. 18/1991 în doctrină şi jurisprudenţă s-au ivit
controverse cu privire la efectul întreruptiv al prescripţiei achizitive susţinându-se
mai multe opinii, respectiv:
1. Legile nr. 58/1974 şi 59/1974 nu au avut efect întreruptiv
asupra prescripţiei achizitive.
2. Prescripţia achizitivă nu a fost întreruptă dacă termenul sa împlinit după
abrogarea Legilor nr. 58/1974 şi 59/1974.
3. Decretele-lege de abrogare a legilor menţionate nu au avut un caracter
retroactiv.
4. Prin intrarea în vigoare a Legilor nr. 58/1974 şi 59/1974 a fost întrerupt
cursul prescripţiei achizitive a terenurilor de orice fel
B. Întreruperea civilă a prescripţiei achizitive18 are loc în următoarele cazuri:
1. prin recunoaşterea de către posesor a dreptului adevăratului proprietar;
17
V. Stoica, N. Puşcaş, P. Truşcă,(2004) Drept civil.Instituţii de drept civil, Editura “Universul Juridic”,
Bucureşti.
18
A se vedea, Ioan Adam, op. cit., p. 566.
10
2. prin cererea de chemare în judecată.
Sunt asimilate cererii de chemare în judecată:
-cererea reconvenţională,
-cererea de intervenţie,
-cererea de chemare în garanţie.
Cererea de chemare în judecată este formulată de adevăratul proprietar împotriva
posesorului. Întreruperea prescripţiei va opera numai dacă cererea de chemare în
judecată va fi admisă, în consecinţă prescripţia nu va fi întreruptă în următoarele
cazuri:
– dacă acţiunea va fi respinsă sau anulată;
– dacă se va pronunţa încetarea procesului;
– dacă reclamantul a renunţat la acţiune;
- dacă se va constata perimarea cererii de chemare în judecată.

Secţiunea 5. Suspendarea prescripţiei achizitive

Spre deosebire de întrerupere, suspendarea prescripţiei achizitive nu

înlătură timpul scurs anterior apariţiei cauzei de suspendare astfel că, după
încetarea suspendării, prescripţia îşi reia cursul19. Reglementarea legală a
suspendării o găsim în Decretul nr. 167/1958 în art. 13 şi 14. Prescripţia este
suspendată:cât timp cel împotriva căruia curge prescripţia este împiedicat de un caz
de forţă majoră să facă acte de întrerupere;cât timp cel care se pretinde proprietar
ori cel care invocă uzucapiunea se află în rândul forţelor armate ale României iar
acestea sunt pe picior de război;între părinţi sau tutore şi cei care se află sub
ocrotirea lor, între curator şi cei pe care îi reprezintă, precum şi între orice altă
persoană care în temeiul legii sau al hotărârii judecătoreşti, administrază bunurile
altora şi cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, prescripţia nu curge cât timp
socotelile nu au fost date şi aprobate;prescripţia nu curge împotriva celui lipsit de
capacitate de exerciţiu, cât timp nu are reprezentant legal şi nici împotriva celui cu

19
Liviu Pop, Liviu Marius Harosa,(2006), Drept civil. Drepturi reale principale, Editura Universul
Juridic, Bucureşti
11
capacitate restrânsă, cât timp nu are cine să-i încuviinţeze actele;pe timpul
căsătoriei, între soţi20.
Secţiunea 6. Efectele uzucapiunii

Principalul efect al uzucapiunii constă în dobândirea dreptului de proprietate

asupra bunului uzucapat, concomitent cu stingerea dreptului de proprietate al
fostului titular. Acest efect se produce retroactiv 21, în sensul că uzucapantul va fi
considerat proprietar din prima zi a posesiei sale şi nu de la momentul împlinirii
termenului. Uzucapiunea poate fi invocată atât pe cale de acţiune, cât şi pe cale de
excepţie, de cel care se apără într-o acţiune în revendicare introdusă de fostul
proprietar al bunului. Spre deosebire de prescripţia extinctivă, prescripţia achizitivă
nu poate fi invocată din oficiu, de către instanţă.După împlinirea prescripţiei
uzucapantul poate renunţa la ea, expres sau tacit.
Renunţarea tacită trebuie să rezulte dintr-un fapt neechivoc, care presupune
delăsarea dreptului câştigat. Dacă renunţarea s-a făcut în frauda creditorilor
uzucapantului, aceştia au dreptul să solicite revocarea renunţării prin acţiune
pauliană (revocatorie). Cel care renunţă la efectele uzucapiunii trebuie să aibă
capacitatea de a înstrăina22.

Secţiunea 7. Uzucapiunea în regimul de carte funciară reglementată de

Decretul- lege nr. 115/1938

Sistemul de publicitate imobiliară prin cărţile funciare se aplica, anterior

apariţiei Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, în Transilvania, Banat
şi Bucovina. În aceste teritorii, uzucapiunea era supusă dispoziţiilor Legii nr.
115/1938 şi Codului civil. Legea nr. 115/1938 reglementa două cazuri de
uzucapiune, şi anume: uzucapiunea tabulară (sau prin convalescenţa titlului) ce
intervenea atunci când se înscriau în cartea funciară, fără cauză legitimă, drepturi
reale şi se exercita o posesie cu bună-credinţă timp de 10 ani 23. Astfel, pe parcursul
20
Iosif Robi Urs, (2006), Drept civil. Drepturi reale principale, Editura Universul Juridic, Bucureşti
21
A se vedea, Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, op.cit., p.659.
22
Ibidem.
23
Liviu Pop, Liviu Marius Harosa,(2006), Drept civil. Drepturi reale principale, Editura Universul
Juridic, Bucureşti
12
celor 10 ani titlul nevalabil al posesorului devenea valabil iar dreptul de proprietate,
deja înscris în cartea funciară, se dobândea retroactiv, de la data întabulării (art. 27);
uzucapiunea extratabulară (art. 28) corespundea următoarei situaţii: persoana care
a posedat un bun imobil, în condiţiile legii, timp de 20 de ani de la moartea titularului
dreptului de proprietate care a fost înscris în cartea funciară, poate cere întabularea
dreptului în favoarea sa. Pentru realizarea acestei uzucapiuni se cer a fi întrunite
unele condiţii, respectiv: titularul dreptului întabulat în cartea funciară să fi
decedat,uzucapantul să fi posedat imobilul timp de cel puţin 20 de ani de la moartea
proprietarului tabular şi,posesia să fie utilă.

Secţiunea 8. Uzucapiunea în Noul Cod Civil

În noul codului civil, legiuitorul a înţeles să reglementeze uzucapiunea în

Titlul VI destinat posesiei, în Capitolul III intitulat "Efectele posesiei", astfel că
diferenţa faţă de actuala reglementare se identifică în chiar ordinea, titulatura şi
conţinutul titlurilor şi capitolelor noului cod. Din această perspectivă, este evident că
se încearcă o modificare întru-totul a dispoziţiilor legale în vigoare în materia
uzucapiunii, pornind de la termenele şi până la condiţiile în care operează această
instituţie24. Astfel, potrivit viitoarei reglementări legale, se distinge între uzucapiunea
de 10 ani şi cea de 5 ani, după cum posesorul se află înscris în cartea funciară şi
exercită o posesie de bună-credinţă şi neviciată. Ca urmare, potrivit art. 689 cel care
şi-a înscris în cartea funciară, fără cauză legitimă, dreptul de proprietate sau un alt
drept real asupra unui imobil, devine proprietar de plin drept dacă a exercitat timp de
5 ani o posesie de bună-credinţă şi neviciată.
În schimb, poate uzucapa în 10 ani, posesorul care a stăpânit imobilul în
această perioadă, dacă: a) proprietarul înscris în cartea funciară a decedat ori, după
caz, şi-a încetat existenţa; b)a fost înscrisă în cartea funciară declaraţia de
renunţare la proprietate; c)imobilul nu era înscris în nici o carte funciară. În toate
aceste cazuri, pentru dobândirea dreptului de proprietate nu se cere îndeplinirea
vreunei alte condiţii decât aceea ca dreptul să nu fi fost înscris în folosul unei alte
persoane, în cursul sau chiar după împlinirea termenului de uzucapiune. Observând
cele două feluri de uzucapiune la care s-a oprit legiuitorul în noua perspectivă a
24
Potrivit Legii nr. 278/2009 privind Codul Civil, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
511 din 24 iulie 2009.
13
codului civil, nu putem să nu remarcăm puternica asemănare cu reglementarea
oferită de Legea nr.115/1938 care s-a aplicat în Transilvania, Banat şi Bucovina
anterior intrării în vigoare a Legii nr.7/1996 şi care viza uzucapiunea tabulară şi cea
extratabulară25. Aceasta înseamnă că actualul legiuitor a considerat mai adecvate
dispoziţiile legii în raport cu cele ale codului civil, astfel că o revenire şi extindere a
lor pe tot cuprinsul ţării, într-o formă îmbunătăţită, nu reprezintă altceva decât o
confirmare a faptului că în sistemul de publicitate al cărţilor funciare, stabilitatea
raporturilor juridice de proprietate era asigurată într-o măsură mult mai mare decât
în sistemul registrelor de transcripţiuni şi inscripţiuni. Ori, cum în prezent, în cărţile
funciare sunt evidenţiate orice modificări care privesc situaţia juridică a unui imobil
este cu certitudine necesar ca,instituţia uzucapiunii să funcţioneze prin intermediul
acestora.
Pe de altă parte,termenele mai scurte şi condiţiile mai restrictive în care
operează uzucapiunea în viziunea proiectului codului civil, ne îndreptăţesc să
credem că această reglementare prezintă avantajul de a garanta circuitului civil în
materia proprietăţii o mai mare stabilitate dar şi fluidizare, căci prezumtivii proprietari
vor dobândi mult mai rapid certitudinea existenţei dreptului lor de proprietate, de
care vor şi putea să dispună ca adevăraţi proprietari. Alte dispoziţii legale cu
caracter de noutate conţinute de proiectul codului civil întâlnim în privinţa uzucapiunii
bunurilor mobile26. Deşi în prezent,există încă numeroase controverse referitoare la
acceptarea uzucapiunii în materie mobiliară,legiuitorul actual a considerat necesară,
în viitor, o reglementare legală şi a acestei instituţii, dispunând în art.696 că acela
care posedă bunul altuia timp de 10 ani poate dobândi dreptul de proprietate în
temeiul uzucapiunii, cu condiţia ca bunul să nu fi fost furat sau pierdut.

25
Ibidem.
26
Ibidem.
14
 BIBLIOGRAFIE

1. Ioan Adam,(2005), Drept civil. Drepturi reale principale, Editura All Beck,
Bucureşti;
2. Liviu Pop, Liviu Marius Harosa,(2006) Drept civil. Drepturi reale principale,
Editura Universul Juridic, Bucureşti;
3. Iosif Robi Urs, (2006), Drepturi reale, Editura Universul Juridic, Bucureşti;
4. Valeriu Stoica,(2009) Drept civil. Drepturi reale principale, Editura C.H.Beck,
Bucureşti;
5. Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu,(2008), Tratat de drept civil. Drepturi
reale principale, Editura Hamangiu, Bucureşti;

15