INSTITUTIA PROPRIETATII IN DREPT ROMAN

SI IN DREPTUL ACTUAL

PROPRIETATEA: PROPRIETAS
1. Noţiune şi atribute
Romanii au definit proprietatea astfel: proprietas est ius utendi,
fruendi, abutendi re sua quatenus iuris ratio partitur, adică „proprietatea
este dreptul de a folosi un bun, de a-i culege fructele şi de a
dispune de atât cât permite măsura dreptului”.
2. Originea şi evoluţia proprietăţii
Forme prestatale de proprietate
În etapa de tranziţie de la comuna primitivă la societatea statală
apar, în condiţiile prefigurării noii formaţiuni sociale, sclavagismul,
următoarele forme primitive de proprietate: proprietatea colectivă a
ginţii, proprietatea familială asupra pământului (C. St. Tomulescu,
op.cit., p. 11) şi proprietatea individuală asupra sclavilor.
33
Proprietatea publică a statului
Această formă de proprietate se împarte în două categorii,
respectiv proprietatea statului asupra pământului – ager publicus
şi proprietatea statului asupra sclavilor – servi publicus, ambele
aflându-şi originea în cuceririle de război romane datorită politicii de
expansiune promovate de către statul roman.
Proprietatea quiritară
Proprietatea quiritară – dominium ex iure quiritium constituia
privilegiul exclusiv acordat cetăţenilor romani. Ea se crea în mod
solemn, se transmitea prin forme solemne şi, de asemenea, tot
în forme solemne era sancţionată în faţa instanţei.
Proprietatea în epoca clasică
În epoca clasică s-a menţinut proprietatea quiritară, alături de
care au apărut, datorită transformărilor vieţii economice, sociale şi
politice, noi forme de proprietate, respectiv proprietatea pretoriană sau
bonitară, proprietatea provincială şi proprietatea peregrină.
Proprietatea în epoca postclasică
Justinian a unificat proprietatea, desfiinţând diferenţele dintre
toate formele de proprietate anterioare, rezultând o proprietate unică
numită dominium.
3. Modurile de dobândire şi de transmitere a proprietăţii.
Mancipatio
La origine, mancipatio constituia un mod de creare a proprietăţii
care era considerată, după cum am văzut, o putere asupra lucrului
mancipi. Mai târziu, ea apare ca un mod de transmitere a dreptului de
proprietate.
In iure cesio
In iure cesio – recunoaşterea în faţa magistratului era un mod de
transmitere a proprietăţii quiritare cu ajutorul unui proces fictiv pe care
dobânditorul îl intentează împotriva celui care înstrăinează un lucru.
Usucapio
Usucapio constituia un mod de dobândire a proprietăţii quiritare
prin exercitarea posesiunii asupra unui lucru un timp îndelungat.
Dreptul fostului proprietar se stinge ca o consecinţă ce decurge din
faptul că lucrul a fost uzucapat de către o altă persoană.
Prescriptio longi temporis
Prescripţia de timp îndelungat constituia un mod de dobândire a
proprietăţii prin folosinţă îndelungată ce avea drept model uzucapiunea.
Prescriptio longissimi temporis
Prescripţia de timp foarte îndelungat constituia un mod de
respingere a acţiunii în revendicare a proprietarului, care se realiza
prin posesiunea unui lucru într-un timp foarte îndelungat, respectiv 40
de ani iniţial şi apoi 30 de ani.
Adiudicatio
Adiudicatio constituie modul de dobândire a proprietăţii realizat
prin atribuirea de către judecător a cotelor părţi din bunul comun
fiecă-rei persoane ce avea un drept în acest sens. Aceasta se produce
în cazul proceselor de împărţire a unui teren care, prin moştenire sau
prin cumpărare, a aparţinut mai multor persoane.
Lex
Lex – legea constituia un mod de dobândire a proprietăţii realizat
direct sau indirect prin acest act normativ. De exemplu, Legea celor
XII Table recunoştea expres validitatea unei dispoziţii prin care
testatorul atribuia cuiva un sclav, iar cel care beneficia de dispoziţia
testamentară devenea proprietar de plin drept.
Ocupatio
Ocupatio – ocupaţiunea constituia un mod de dobândire a
proprietăţii realizat prin luarea în posesie a unui lucru fără stăpân – res
nullius.
Traditio
Traditio – tradiţiunea era un mod voluntar de dobândire a
proprietăţii care consta în remiterea posesiunii unui lucru. Era un mod
de dobândire de iure gentium.
Specificatio
Specificatio constituia situaţia în care o persoană în calitatea de
specificator confecţionează un lucru nou dintr-un material aparţinând
altei persoane în calitate de proprietar.
Accesio
Accesio – accesiunea constituia un mod de dobândire a
proprietăţii prin aceea că un lucru accesoriu se uneşte cu un lucru
principal.
4. Sancţiunea dreptului de proprietate
Sancţiunea proprietăţii quiritare
Proprietatea quiritară era protejată prin acţiunea in revendicare
– rei vindicatio. În cazul în care proprietarul pierdea
posesiunea lucrului, el putea cu ajutorul acestei acţiuni să ceară
restituirea lucru- lui, dovedindu-şi dreptul de proprietate.
Sancţiunea proprietăţii pretoriene
Sancţiunea proprietăţii pretoriene se realiza prin acţiunea
publiciană, după numele unui pretor Publicus.
36
DREPTURI REALE ASUPRA BUNULUI ALTUIA: IURE IN RE
ALIENA
1. Servituţile: servitutes
Servituţile sunt sarcini impuse în folosul unei anumite persoane
în calitatea de proprietar al unui imobil, sau în folosul unei anumite
persoane.
2. Drepturile reale pretoriene
Superficio
Superficio – superficia constituia dreptul acordat unei persoane
de a se folosi de o construcţie ridicată pe terenul altei persoane, pe
veci sau pe termen lung, în schimbul unei sume de bani, numită
solarium, plătită acesteia din urmă în calitatea ei de proprietar.
Conductio agri vectigalis
Ius in agro vectigali constituia dreptul asupra lui ager vectigalis
– pământul concedat. Acest drept îşi trage sorgintea din
arendarea pământului pe termen lung sau perpetuu cetăţenilor romani
sau unor persoane juridice în schimbul unei revedenţe numite vectigal.
Emfiteoza
Emfiteoza consta în arendarea pe termen lung sau pe veci a
unor pământuri imperiale nelucrate cu obligaţia emfiteotului de a le
cultiva şi de a plăti o sumă de bani – canon. Deci, emfiteoza ca drept
real s-a născut din contractul de emfiteoză, contract special
sancţionat în perioada dominatului de către împăratul Zenon. A fost
utilizată nu numai de către împăraţi, dar şi de marii latifundiari pentru
domeniile lor rămase în paragină, datorită lipsei forţei de muncă.

DREPTUL DE PROPRIETATE IN DREPTUL ACTUAL

 

1. Definiţia si caracterele dreptului de proprietate.

Dintre toate drepturile pe care o persoana le poate avea asupra unui lucru, cel mai
complet este dreptul de proprietate pentru ca el oferă titularului sau exerciţiul
tuturor facultatilor, tuturor prerogativelor pe care legea le cunoaşte. 
1.      Posesia
Prin posesie, in vorbirea uzuala, se intelege ,,deţinerea unui lucru” , ,,a avea
stăpânire un lucru” etc.
Codul civil roman (art. 1846) defineşte posesia ca fiind ,,deţinerea unui lucru”
sau ,,folosirea unui drept”, de noi insine sau de altul in numele nostru.
Posesia nu trebuie confundata cu detenţia. Esenţial, pentru posesie, este existenta
elementului intenţional - ,,animus”-; adică stăpânesc un anumit lucru pentru mine
(sunt proprietarul acestuia), spre deosebire de detenţie, numita si detenţie precara,
unde lipseşte elementul intenţional, animus, fiind prezent numai elementul corpus,
adică deţinerea materiala a lucrului; de exemplu, deţin un lucru proprietatea altuia,
in numele acestuia, pentru ca aşa a dorit proprietarul cand mi-a lăsat lucrul in
păstrare ori mi l-a închiriat etc.
Asadar, putem concluziona ca posesia este un mijloc indispensabil fiecarui
proprietar pentru a-si realiza scopul sau, adica utilizarea economica a proprietatii
sale. Orice proprietar trebuie sa aiba posibilitatea materiala de a se folosi de bunul
avut in proprietate, in caz contrar proprietatea ar ramane doar o simpla utopie.
2.      Folosinţa - ,,jus utendi” si ,,jus fruendi”
Folosinta reprezinta acea prerogativa in virtutea careia proprietarul poate sa
intrebuinteze bunul in interesul sau (,,jus utendi”) si poate sa culeaga fructele
acestuia (,,jus fruendi”), fie ca sunt naturale, industriale ori civile. In acest sens, art.
482 Cod civil prevede ca: ,,Proprietatea unui lucru mobil sau imobil de drept
asupra tot ce produce lucrul si asupra a tot ce uneşte ca accesoriu cu lucrul, intr-
un mod natural sau artificial”.
3.  Dispozitia - ,,Jus abutendi”.     
Reprezinta prerogativa proprietarului de a dispune liber de bunul avut in
proprietatea sa.
In acest sens, proprietarul are libertatea de a hotari soarta acelui bun, putand sa-l
înstrăineze contra unui beneficiu mulţumitor sau gratuit, sa-l închirieze, sa-l lase
moştenire, sa-l abandoneze ori sa-l distrugă. Exercitarea acestui drept trebuie sa se
desfasoare in limitele determinate de lege, urmărind realizarea intereselor sale fara
ca aceste acţiuni sa prejudicieze alta persoana. Exercitarea abuziva a dreptului de
proprietate atrage după sine răspunderea juridica a titularului dreptului, vinovat de
savarsirea abuzului respectiv.
1.1.         Definitia dreptului de proprietate
           După aceste noţiuni privind dreptul de proprietate si având in vedere si
definiţia data de Codul civil roman: ,,Proprietatea este dreptul ce are cineva de a
se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele
determinate de lege”. (art.480 Cod civil), dar exista o definiţie mult mai completa
care sa corespunda normelor juridice este
următoarea:                                                       
            Dreptul de proprietate este acel drept real in virtutea căruia titularul
dreptului, persoana fizica sau juridica, este indreptatit sa posede, sa folosească si
sa dispună de un lucru in mod exclusiv si absolut, prin putere proprie si in interes
propriu, insa in limitele determinate de lege.
1.2.         Caracterele generale ale dreptului de proprietate
1.      Dreptul de proprietate este un drept absolut  
Caracterul absolut al dreptului de proprietate rezulta chiar de dispoziţia Codului
civil, care precizează acest lucru: ,,proprietarulunui lucru se bucura si dispune de
acesta in mod exclusiv si absolut”. Făcând parte din categoria drepturilor absolute,
dreptul de proprietate conferă titularului puteri nelimitate in privinţa folosirii
economice a lucrului, precum in ceea ce priveşte soarta juridica a acestuia.
Puterea proprietarului asupra lucrului avut in proprietate se poate manifesta prin
doua modalitati:
a)      prin acte materiale de folosinţa si de consumaţie, de exemplu, citesc
cartea, locuiesc apartamentul, mă deplasez cu automobilul.
b)      prin acte juridice, cum ar fi: înstrăinez imobilul prin vânzare ori donaţie,
închiriez apartamentul, las prin testament bunurile din patrimoniul meu unor
persoane etc.
Caracterul absolut al dreptului de proprietate trebuie interpretat astfel: titularul
dreptului de proprietate asupra unui lucru are posibilitatea de a trage toate
foloasele, de a profita de utilitatile pe care acesta le conferă si de a savarsi actele
juridice care răspund intereselor proprietarului.
2.  Dreptul de proprietate este un drept exclusiv
 Caracterul ,,exclusiv” al dreptului de proprietate poate fi privit intr-un dublu sens:
a) in sens general si comun tuturor drepturilor reale, dreptul de proprietate este
un ,,drept exclusiv”, pentru ca este opozabil oricărei persoane. De exemplu, o
persoana este unui teren, ea poate împiedica pe oricine ar dori sa treacă pe acel
teren, fara incuviintarea sa, chiar daca trecerea nu i-ar cauza nici un prejudiciu
material. De aici apare si dreptul de a cere si a obţine despăgubiri in vederea
acoperirii pagubelor suferite prin încălcarea acestui drept.
b) dreptul de proprietate este un drept exclusiv, specific dreptului de proprietate,
pentru ca numai proprietarul este singurul indreptatit sa exercite cele trei
prerogative conferite acestui drept: posesia, folosinţa si dispoziţia. Fătul ca este un
drept exclusiv, da dreptul proprietarului de a revendica bunul in mana oricărui s-ar
găsi.
2.      Dreptul de proprietate este un drept perpetuu
Proprietatea este un drept perpetuu intr-un dublu sens:
a) proprietatea nu este limitata in timp, pentru ca ea trece de la titularul actual la
urmaşii săi direcţi sau la acei cărora le-a transmis dreptul prin acte cu titlu oneros
ori cu titlu gratuit, iar de la aceştia la urmaşii lor si aşa mai departe. Pentru acest
motiv se spune ca dreptul de proprietate este un drept ,,cesibil” si ,,transmisibil”,
atât timp cat exista bunul asupra cărui s-a dobândit dreptul;
            b) dreptul de proprietate este un drept perpetuu, întrucât are o existenta
independenta de exercitarea dreptului si, ca atare, nu se poate pierde prin
nefolosinta decât prin situaţii expres prevăzute de lege, cum ar fi prescripţia
achizitiva in cazul imobilelor si prescritia extinctiva in cazul tuturor mobilelor.

BIBLIOGRAFIE: 1. Ş. Cocoş, Drept roman, Breviar, Editura Fundaţiei

România de Mâine, Bucureşti, 2000.
2. E. Molcuţ, D. Oancea, Drept roman, Casa de Editură şi Presă „Şansa
S.R.L.”, Bucureşti, 1997.
3. C. St. Tomulescu, Drept privat roman, Bucureşti, 1973.

STUDENTA: BALEA ALINA, DREPT I, SERIA I, GRUPA I