1.

Noțiunea privind dreptului de proprietate și mijloacele de apărare a

dreptului de proprietate

Dreptul de proprietate constituie dreptul real, principal și absolut ce reglementează raportul

juridic instituit într-un subiect numit titular sau proprietar și un cerc nedeterminat de subiecți cu
privire la un bun în raport de care proprietarul își manifestă atributele legale. 1

Dreptul de proprietate are două sensuri:2

În sens obiectiv, dreptul de proprietate desemnează totalitatea normelor juridice care

reglementează repartizarea bunurilor între persoane.

În sens subiectiv, dreptul de proprietate desemnează posibilitatea unei persoane de a stăpâni un

bun prin putere proprie şi în interes propriu.

Mijloacele de apărare a dreptului de proprietate. Dreptul subiectiv de proprietate poate fi apărat

printr-o multitudine de mijloace juridico-civile, care sunt puse la îndemână titularului acestui drept
subiectiv.3

În general, miloacele juridico-civile de apărare a dreptului subiectiv de proprietate pot fi

clasificate în două categori.

 mijloace specifice de apărare a dreptului de proprietate.

 mijloace nespecifice de apărare a dreptului de proprietate.

Mijloacele specifice de apărare a dreptului de proprietate sunt mijloacele create exclusiv pentru
apărarea dreptului de proprietate și sunt puse doar la dispoziția proprietarului lucrului.

Cele nespecifice sunt mijloacele create și utilizate pentru apărarea altor categorii de drepturi
subiective (drepturi reale, drepturi de creantã), insă prin intermediul acestora poate fi apărat și
dreptul de proprietate. în același timp, mijloacele specifice de apărare a dreptului de proprietate se

1
Victor Hanga, Curs de Drept Privat Roman. Editia A III-A, București, 2009
2
Ibidem,p.211
3
Artur Tarlapan,Victor Volcinschi,Danirla Țurcan,Radu Mandarburca,Natalia Bacalu, Victoria Hîncu, Drept privat roman,
Chișinău,2019
referă la modul real de apărare,odată ce dreptul de proprietate ca drept real este protejat împotriva
oricărei persoane.

Mijloacele nespecifice se referă la modul obligațional de apărare, ele pot fi utilizate doar
împotriva unor persoane concret determinate, care încalcă dreptul de proprietate.

Mijloace specifice de apărare a dreptului de proprietate in dreptul roman erau: 4

1. Acțiunea în revendicare (rei vindicatio);

2. Acțiunea negatorie (actio negatoria);
3. Acțiunea Publiciana (actio in rem Publiciana).

1.Acțiunea în revendicare.5

Acțiunea în revendicare vizează acțiunea proprietarului neposesor către posesorul neproprietar cu

privire la recunoașterea dreptului de proprietate și redobândirea posesiei asupra lucrului obiect al
dreptului de proprietate.

Acțiunea în revendicare poate fi înaintată doar de proprietarul lucrului revendicat. Până la

lustinian, această acțiune era rezervată doar proprietarului quiritar. Proprietatea provinciala și
proprietatea peregrină se apără prin acțiuni pretoriene cu caracter special,create după modelul
acțiunii în revendicare.

Proprietatea quiritara era apărată prin acțiunea în revendicare (rei vindicatio). Exercițiul acestei
acțiuni presupune că titularul proprietății lucrului a pierdut posesiunea acestuia și dovedindu-și
dreptul sãu,solicită restituirea lucrului cu toate accesoriile.

În procedura legis-actiunilor, acțiunea în revendicare se introducea sub forma unui sacramentum

in rem, iar în cea formulară cu ajutorul unei formule speciale.

- În primul caz, restituirea lucrului litigios era asigurata prin garanți (numiti praedes litis et
vindiciarum);

4
Valerius M Ciucă, ,,Lecții de drept roman”,vol I, Editura Polirom Iași,1998-2000
5
Artur Tarlapan,Victor Volcinschi,Danirla Țurcan,Radu Mandarburca,Natalia Bacalu, Victoria Hîncu, Drept privat roman,
Chișinău,2019
 - În cel de-al doilea, prin clausula arbitraria pe care magistratul o introducea în formuă. În
procedura extraordinară, condamnarea comportând asupra lucrului însusi, restituirea era
asiguratã de forța publică, manu militari.

Acțiunea în revendicare se intenta de către proprietar împotriva celui care poseda lucrul,dacă
proprietarul posedă, nu avea acțiunea în revendicare, deoarece posesiunea era suficientã.
Reclamantul trebuia sa facă dovada proprietății sale, iar în caz de dobândire derivată și pe aceea a
proprietății antecesorilor săi, dacã nu cumva se împlinise termenul de uzucapiune. 6

Pârâtul trebuia sã posede lucrul; la finele epocii clasice s-a admis însă ca revendicarea putea fi
intentată și împotriva unui detentor (de pilda împotriva unui chirias). lustinian o îngăduia în doua
cazuri:

a) împotriva persoanei care, desi nu poseda, s-a lásat chemată în judecată, pentru că între timp
adevăratul posesor sã uzucapeze lucrul (qui liti se obtulit quasi possideret).

b) împotrivă celui care a încetat, prin dol, de a mai poseda (qui dolo desiit possidere) pentru a scapă
de proces, deoarece știa că lucrul nu-i aparține.

Titius înstrăinează sau distruge bunul înainte de proces (adică de litis contestatio), știind că nu-i
aparține.Pârâtul care a pierdut procesul este obligat sã restituie lucrul cu accesoriile sale, în special
fructele (cum sua causa).7

Posesorul de bună credință (bonae fidei possessor) este obligat în dreptul lui lustinian, să restituie
după începerea procesului (litis contestatio) toate fructele, fie că le-a consumat, fie cà a neglijat să le
culeagă,în ceea ce privește fructele anterioare începerii procesului, acestea nu trebuiau să fie
restituite decât daca se mai aflau în patrimoniul posesorului (ructus extantes).

Posesorul de bună credință avea, în epoca clasică, dreptul la restituirea cheluielilor necesare și la
valoarea celor utile (impensae necessarice atque utiles). În ceea ce privește cheltuielile de lux
(voluptariae), posesorul de bună credință avea numai dreptul de a ridica (ius tollendi) materialele de
înfrumusețare dobândite prin astfel de cheltuieli, fará a deteriora lucrul cu această ocazie.

6
Ibidem, p.203
7
Drept privat roman, curs de prelegeri întocmit de Volcinschi Victor și Cojocaru Eugenia, Chișinău 2006
 Posesorul de rea-credință era obligat să restituie toate fructele, fie că se aflau sau nu în
patrimoniul său, fie să le consumase sau nu, fie că a omis sau nu să le culeagă fará să țină seama
daca sunt anterioare sau ulterioare intentárii procesului.

Pârâtul putea cere reclamantului printr-o excepție de dol, în procedura formală plata cheltuielilor
făcute cu lucrul, cheltuieli care urmau să fie fixate de judecător.8

Posesorul de rea-credință avea dreptul, numai în epoca lui lustinian, la restituirea cheltuielilor
necesare și la ridicarea materialelor dobândite prin cheltuieli utile și de lux, tot fară deteriorarea
lucrului.

Cheltuielile necesare sunt acelea fară de care lucrul ar fi pierit (repararea zidului care amenință cu
darâmarea), cele utile dau lucrului un plus de utilitate și de valoare (înzestrarea unui imobil cu sobe),
iar cheltuielile de lux sunt cele de pur agrement (dublarea pereților cu un strat de marmura).

Acțiunea în revendicare se inainteazà câtre posesorul lucrului revendicat. Titlul în baza căruia
posesorul posedà lucrul nu prezenta importanță , acțiunea în revendicare putând fi înaintată atât față
de un posesor, cât și față de un detentor precar.

Acțiunea în revendicare poate fi înaintatà fațã de un neposesor în cazul în care: 9

- acesta a posedat lucrul, dar, cu rea-credințà, a înstrăinat lucrul înainte de înaintarea de către
proprietar a acțiunii în revendicare.

- pârâtul în acțiunea de revendicare, cu toate cu nu posedà lucrul,se pretinde posesor al acestuia.

În ambele cazuri menționate, pârâtul, numit fictus possessor, este condamnat la plata
echivalentului lucrului,însà acest fapt nu împiedică proprietarul să revendice lucrul de la posesorul
real al acestuia.

Acţiunea în revendicare pentru a cărei exercitare era necesară îndeplinirea mai multor condiţii: 10

• Pârâtul să fie posesor.Spre sfârşitul perioadei clasice se va admite ca acesta să fie şi

deţinător(locatari, comodatari etc.);

8
Manual elementar de Drept Privat Roman. 2019,ediția a II-a, revazută și adaugită
9
Ibidem,p.132
10
Ibidem,p. 133
 • obiectul litigiului să fie susceptibil de proprietate quiritară şi individual determinat;

• reclamantul să fie proprietar quiritar şi să nu posede lucrul revendicat.

Acțiunea publiciana

Titularul dreptului de proprietate pretoriana avea la îndemână pentru ocrotirea dreptului sãu
acțiunea publicianã (Publiciana în remactio). În conformitate cu sistemul dreptului roman, care este
un drept al acțiunilor, crearea acțiunii publiciene a premers recunoașterii dreptului subiectiv că atare.
Cu alte cuvinte, dreptul subiectiv decurge dintr-o recunoaștere proceduralã, dintr-o acțiune. 11

În epoca lui lustinian, o data cu dispariția proprietății pretoriene, a dispărut și acțiunea publiciana.
Totuși, ea mai păstrează o utilitate pentru apărarea posesorului de buna credință care a cumpărat de
la un neproprietar și chiar pentru proprietar, în másura în care aceasta acțiune constituie un mijloc
lesnicios de dovada pentru el. Însã posesorul de buna credințã are un drept relativ și nu vă fi apărat
decât în fața celui care are un drept inferior lui.

Acțiunea Publiciana reprezintà acțiunea introdusă pentru a proteja dobânditorul de bună credință
al lucrului care nu a devenit proprietar al acestuia că urmare a actului de dobândire și care nu a
posedat lucrul o perioada de timp suficientà pentru uzucaparea acestuia. Spre finele epocii
republicane erau frecvente cazurile în care lucrurile mancipi erau instrăinate prin tradițiune.
Accipientul, într-un astfel de caz, dobândea doar posesia lucrului.De asemenea, în lipsa posibilități
de a verifica în fiecare caz, concret dreptul de proprietate al instrăinatorului, cumpărătorii puteau cu
buna credință procura lucruri de la neproprietari.12

În cazurile inenționate, dobânditorul de buna-credință nu dobândea dreptul de proprietate asupra

lucrului, ci doar posesia, care putea fi protejatà prin intermediul interdictelor posesorii. Careva
acțiune cu caracter petitoriu la dispoziția dobânditorului de buná-credintã nu era pusã.

Actio in Rem Publiciana se exercita în situația dobândirii dreptului de proprietate prin tradittio,
deci fără respectarea formelor solemne sau a prezenței martorilor, exista riscul ca cumpărătorul,
neavând nicio protecție juridică, să fie deposedat de bun, vânzătorul solicitând revendicarea bunului

11
DREPT ROMAN, Prof. univ. dr. EMIL MOLCUŢ
12
Ibidem,p.138
vândut, astfel Actio in Rem Publiciana avea menirea să recunoască pentru cumpărător calitatea de
dobânditor de bună credință și să constate executarea de către acesta a obligațiilor sale contractuale
recunoscând și dreptul de proprietate a acestuia.13

Alte mijloace de ocrotirea proprietății. În afarà de acțiunile precedente, proprietarul mai avea la
indemânã și alte mijloace:14

1. Actio ad exhibendum este o acțiune personala prin care cel interesat cere unei persoane să
înfățișeze (exhibere) un lucru pe care-I deține. Aceasta acțiune constituie de cele mai multe ori
preliminariile unei acțiuni în revendicare, în măsură în care reclamantul vrea sã se asigure dacã
lucrul pentru care vrea sã intenteze revendicarca se aflã sau nu la persoana pe care intenționează s-o
cheme în judecată.15

2. Acțiunea negatorie și acțiunea prohibitorie. Prin acțiunea negatorie proprietarul neaga că o

persoana ar avea un drept de uzufruct sau o servitute prediala asupra fondului sãu. Terțul condamnat
vă trebui sã promită, sub luare de chezași, cã nu vă mai tulbura în viitor pe proprietar (cautio non
amplius turbando). Prin acțiunea prohibitorie, proprietarul oprește pe un terț să săvârșească ceva
împotrivă dreptului sãu de proprietate.16

Acțiunea negatorie - se aplică în situația în care proprietarul bunului nu este deposedat, deci
bunul se află în posesia acestuia, dar există persoane terțe care formulează înaintează anumite
pretenții și drepturi cu privire la acest bun, tulburând exercitarea dreptului de proprietate în mod
liniștit și perpetuu.

Caracterele acestei acțiuni:

- se aplică în situația în care proprietarul posedă bunul său; există intenția terților de a tulbura
exercitarea liniștită a dreptului de prorietate; scopul acțiunii este de a nega intențiile oricărui terți cu
privire la dreptului de proprietate asupra bunului respectiv.

13
Artur Tarlapan,Victor Volcinschi,Danirla Țurcan ,Natalia Bacalu, Victoria Hîncu, Drept privat roman, Chișinău,2019
14
DREPT ROMAN - NOTE DE CURSConf. Univ. Dr. Ionescu Mircea Felix Melineşti
15
Ibidem,p. 54
16
Ibidem,p.55
 3. Acțiunile care reglementează raporturile de vecinătate. Raporturile de vecinătate pot da
naștere la conflicte, pe care ordinea juridica le-a rezolvat limitând exercițiul anarhic al proprietății
private în interesul societății în general.

a) Acțiunea în hotârnicire (actio finium regundorum) urmáreste reglementarea neînțelegerilor

referitoare la hotarele fondurilor. Aceasta acțiune își găsește originea în Legea celor XII table. Între
ogoarele romane trebuia să existe un spatiu liber de cinci picioare, care aparținea în părți egale (câte
2½ picioare) proprietarilor vecini. Acest spațiu era destinat, precum spun textele, sà îngăduie
proprietarilor sã treacã și sã-și întoarcã plugul (iter ad culturas et circumvectus aratri). Dacã existau
neîntelegeri între cei doi vecini cu privire la respectiva fâsie de pâmânt, acestea se judecau. Ultimii
restabileau cursul vechilor hotare sau, daca necesitățile exploatării fondurilor cereau, puteau stabili
hotare noi. Dacă era vorba de neânțelegeri care depășesc fâșia menționatã, acestea se rezolvau pe
baza acțiunii în revendicare obișnuită.

b) Acțiunea în restabilirea cursului apelor (actio aquae pluviae arcendae) urmărește sã împiedice
pe vecin că, prin diferite lucrări, sã mărească masa apelor de ploaie care se scurg de pe fondul său pe
terenul situat mai jos. Proprietarul fondului inferior poate sã cearã refacerea cursului normal al
apelor de ploaie și, daca este cazul, repararea daunelor pricinuite de scurgerea acestora. În dreptul lui
lustinian, acțiunea, acordata și altor titulari de drepturi reale, îngăduia sancționarea oricărui abuz în
folosirea apelor de ploaie sau de izvor, indiferent în ce forma s-ar fi manifestat. 17

c) Împotrivirea la o construcție noua (operis novi nuntiatio) este aducerea la cunoștință vecinului,
pe cale extrajudiciara, de a nu continua o lucrare care ar putea sã aducã o paguba. Pretorul ordona
fie darâmarea lucrârii (interdictum demolitorium), fie continuarea ei, daca nici o paguba nu putea
rezulta pentru vecin.

d) Cauțiunea pagubei eventuale (cautio damni infecți). Daca proprietatea cuiva era amenințată de
o construcție a vecinului, proprietarul primejduit se putea adresa pretorului că să oblige pe vecin sã-I
garanteze cã-I vă dezdâuna, dacã i se vă aduce vreo paguba. Dacà vecinul refuza sã dea chezâsia
cerutã, pierdea proprietatea fondului în folosul persoanei reclamante.18

17
DREPT ROMAN, Prof. univ. dr. EMIL MOLCUŢ
18
Ibidem, p. 175
 e) în sfîrsit, prin interdictul quod vi aut clam, proprietarul poate sili persoana care a făcut anumite
lucräri cu forță (vi) sau pe ascuns (clam), în detrimentul sãu, sã repună lucrurile în starea de mai
înainte.

Ocrotirea proprietâtii provinciale și peregrine se realiza prin acțiuni asemănătoare cu cele care
apărau proprietatea romanã. Erau acordate de guvernatorii de provincii și de pretorul peregrin. 19

Concluzie
Apariția multitudenilor de forme de proprietate,spre exemplu:

În epoca prestatală, au fost cunoscute două forme ale proprietăţii:

• proprietatea colectivă a ginţii;

• proprietatea familială.

În epoca veche apar:

• proprietatea privată, sub forma proprietăţii quiritare;

• proprietatea colectivă a statului roman.

În dreptul clasic, pe lângă proprietatea quiritară care supravieţuieşte, apar:

• proprietatea pretoriană

• proprietatea provincială

• proprietatea peregrină.

În dreptul postclasic, asistăm la un proces de unificare a proprietăţii, finalizat prin apariţia unei
forme de proprietate unice, numită dominium.

În concluzie, toate formele de proprietate au influențat asupra apariției procedurilor de aparare a

dreptului de proprietate fiind un drept real protejat prin lege, era garantat prin posibilitatea apărării
acestuia în instanța de judecată, prin intermediul acțiunilor. Acțiunea era un instrument juridic emis
de către pretor care avea drept scop, fie restituirea( revendicarea bunului de la oricare terț către

19
Ibidem, p. 176
proprietar), fie confirmarea atribuțiilor proprietarului asupra bunului în situația în care acest drept de
proprietate este constestat de catre terți. Astfel, în mod prioritar erau cunosute 3 tipuri de acțiuni:

1. Acțiunea în revendicare (rei vindicatio);

2. Acțiunea negatorie (actio negatoria);

3. Acțiunea Publiciana (actio in rem Publiciana).

În primul rând, acțiunea Publiciana reprezintà acțiunea introdusa pentru a proteja dobânditorul
de bună credință al lucrului care nu a devenit proprietar al acestuia că urmare a actului de dobândire
și care nu a posedat lucrul o perioada de timp suficientà pentru uzucaparea acestuia.

În al doilea rând, acțiunea în revendicare vizează acțiunea proprietarului neposesor către

posesorul neproprietar cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate și redobândirea posesiei
asupra lucrului obiect al dreptului de proprietate.

În al treilea rând, acțiunea negatorie - se aplică în situația în care proprietarul bunului nu este
deposedat, deci bunul se află în posesia acestuia, dar există persoane terțe care formulează înaintează
anumite pretenții și drepturi cu privire la acest bun, tulburând exercitarea dreptului de proprietate în
mod liniștit și perpetuu.
Cuprins
1.Noțiunea privind dreptului de proprietate și mijloacele de apărare a dreptului de proprietate....................1
1.Acțiunea în revendicare..................................................................................................................................2
Acțiunea publiciana...........................................................................................................................................5
Concluzie...........................................................................................................................................................8
Bibliografie......................................................................................................................................................11
Bibliografie
1. Dreptul Roman, caiet de curs de Covalschi Stanislav, doctor în ştiinţe istorice pag.17-18

2. DREPT ROMAN, Prof. univ. dr. EMIL MOLCUŢ pag.106-138

3. DREPT ROMAN - NOTE DE CURSConf. Univ. Dr. Ionescu Mircea Felix Melineşti

5. Curs de drept privat roman de Vladimir Hanga și Mircea Dan Bob,ediția a III-a revizuită și
adăugită, Universul juridic, București 2009

6. Drept privat roman, curs de prelegeri întocmit de Volcinschi Victor și Cojocaru Eugenia,
Chișinău 2006

7. Drept privat roman de Artur Tarlapan,Victor Volcinschi,Danirla Țurcan,Radu

Mandarburca,Natalia Bacalu, Victoria Hîncu, Chișinău 2019

8. Manual elementar de Drept Privat Roman. 2019,ediția a II-a, revazută și adaugită

9. Valerius M Ciucă, ,,Lecții de drept roman”,vol I, Editura Polirom Iași,1998-2000

10. Mihai Vasile Jakotă ,,Dreptul roman”, Editura ,,Chemarea”, Iași 1993, vol.I
MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII și CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA de STAT din MOLDOVA

Facultatea de Drept

REFERAT

Procedurile de apărare a dreptului de proprietate în dreptul privat roman

A studentei anului I,

Rotaru Marina

A verificat,

Hîncu Victoria

Chișinău 2022