Tema 7.

INSTITUȚIILE ȘI ORGANELE UNIUNII EUROPENE (II)

1. Consiliul European
2. Consiliul UE
3. Procedura legislativă ordinară

1. Consiliul European
Consiliul European este una dintre cele 7 instituții ale UE, care definește orientările și
prioritățile politice generale ale Uniunii Europene, în mod tradițional prin adoptarea de concluzii.
Consiliul European nu este unul dintre organele legislative ale UE, deci nu negociază și nici
nu adoptă acte legislative ale UE. Rolul său principal este de a determina direcția și prioritățile
politice generale ale UE – stabilind, în esență, agenda de politici a UE.
Membrii Consiliului European sunt șefii de stat sau de guvern ai celor 27 de state membre
ale UE, președintele Consiliului European și președintele Comisiei Europene.
În cadrul fiecărei reuniuni a Consiliului European sunt adoptate concluzii ale Consiliului
European. Prin aceste concluzii se identifică chestiuni specifice de interes pentru UE și se
conturează acțiuni specific, care trebuie întreprinse sau obiective de îndeplinit. Concluziile
Consiliului European pot stabili, de asemenea, un termen pentru ajungerea la un acord asupra unei
anumite chestiuni sau pentru prezentarea unei propuneri legislative. Astfel, Consiliul European
poate să influențeze și să orienteze agenda politică a UE.
Consiliul European adoptă și o „agendă strategică” a domeniilor prioritare de acțiune și de
atenție ale UE pe termen lung.

Agendă strategică pentru UE 2019-2024

În cadrul reuniunii sale de la Bruxelles din 20 iunie 2019, Consiliul European a convenit
asupra unei agende pentru UE pentru următorii cinci ani. „O nouă agendă strategică 2019-
2024” stabilește domeniile prioritare, care vor ghida lucrările Consiliului European și oferă
orientări pentru programele de lucru ale altor instituții ale UE.
Agenda strategică se axează pe patru priorități principale:
 protejarea cetățenilor și a libertăților
 dezvoltarea unei baze economice solide și pline de vitalitate
 construirea unei Europe verzi, echitabile, sociale și neutre din punctul de vedere al
impactului asupra climei
 promovarea intereselor și valorilor europene pe scena mondială
Modalități de atingere a obiectivelor sunt determinate de domeniul în care vrfi implementate.
Protejarea cetățenilor și a libertăților
Europa trebuie să fie un loc în care oamenii să se simtă liberi și în siguranță. UE trebuie să
apere drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor săi și să îi protejeze împotriva
amenințărilor existente și emergente.
Principalele priorități ale Consiliului European în acest domeniu sunt:
 controlul eficace al frontierelor externe
 combaterea migrației ilegale și a traficului de persoane printr-o mai bună cooperare cu
țările de origine și de tranzit
 convenirea asupra unei politici eficace în domeniul azilului

1
  asigurarea funcționării corespunzătoare a spațiului Schengen
 îmbunătățirea cooperării și a partajării de informații pentru a combate terorismul și
criminalitatea transfrontalieră
 sporirea rezilienței UE la dezastre, atât la cele naturale, cât și la cele provocate de om
 protejarea societăților noastre împotriva activităților cibernetice răuvoitoare, a
amenințărilor hibride și a dezinformării
Dezvoltarea bazei economice a UE: modelul european pentru viitor
Competitivitatea și prosperitatea Europei, precum și rolul său pe scena mondială și crearea
de locuri de muncă depind, toate, de existența unei baze economice solide. În acest domeniu,
Consiliul European se axează pe:
 aprofundarea uniunii economice și monetare
 finalizarea uniunii bancare și a uniunii piețelor de capital
 întărirea rolului internațional al monedei euro
 întărirea coeziunii în UE
 depunerea de eforturi în ceea ce privește toate aspectele revoluției digitale și ale inteligenței
artificiale: infrastructură, conectivitate, servicii, date, reglementare și investiții
 diminuarea fragmentării de la nivelul activităților europene de cercetare, dezvoltare și
inovare
 asigurarea unei concurențe loiale, în UE și pe scena mondială
Construirea unei Europe verzi, echitabile, sociale și neutre din punctul de vedere al
impactului asupra climei
Europa trebuie să-și accelereze măsurile de gestionare a schimbărilor climatice, care
constituie o „amenințare existențială”. Trebuie, de asemenea, să îmbrățișeze evoluția tehnologică
și globalizarea, garantând în același timp că nimeni nu este lăsat în urmă. Acțiunile prioritare
identificate de Consiliul European includ:
 garantarea coerenței politicilor UE cu Acordul de la Paris
 accelerarea tranziției către surse de energie regenerabile și sporirea eficienței energetice
 reducerea dependenței de surse de energie externe, diversificarea furnizorilor și realizarea
de investiții în soluții de mobilitate ale viitorului
 îmbunătățirea calității aerului și a apelor noastre
 promovarea agriculturii durabile
 punerea în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale la nivelul UE și la nivelul
statelor membre
 lansarea de apeluri către toate statele UE să facă progrese și să își intensifice acțiunile în
domeniul climei
Promovarea intereselor și a valorilor europene în lume
Într-o lume caracterizată printr-un grad din ce în ce mai ridicat de incertitudine, complexitate
și schimbare, UE trebuie să urmărească o direcție strategică de acțiune și să își sporească
capacitatea de a acționa în mod autonom pentru a-și proteja interesele, a-și susține valorile și
modul de viață și a ajuta la modelarea viitorului global. În acest domeniu, Consiliul European
a convenit asupra următoarelor acțiuni-cheie:
 sprijinirea ONU și a organizațiilor multilaterale de importanță majoră
 promovarea dezvoltării durabile și punerea în aplicare a Agendei 2030
 cooperarea cu țările partenere în materie de migrație
 susținerea perspectivei europene pentru statele europene care pot și doresc să adere la UE
2
  dezvoltarea unui parteneriat cuprinzător cu Africa
 asigurarea unei politici comerciale ambițioase și solide, în cadrul unei OMC reformate și la
nivel bilateral între UE și partenerii săi
 cooperarea strânsă cu NATO
Transpunerea în practică a priorităților UE
Această agendă strategică reprezintă primul pas dintr-un proces care va fi continuat de
către instituțiile UE și de către statele membre. Consiliul European va urmări îndeaproape
punerea în aplicare a acestor priorități și va defini direcții și priorități politice generale
suplimentare, după caz.
„UE trebuie să acorde o atenție sporită aspectelor importante și o atenție redusă amănuntelor.
Trebuie să le acorde actorilor sociali și economici suficient spațiu să respire, să creeze, să inoveze.
Va fi important să se colaboreze cu cetățenii, cu societatea civilă și cu partenerii sociali, precum și
cu actorii regionali și locali. (...) UE trebuie să își acorde mijloacele de a se ridica la nivelul
ambițiilor sale, de a-și atinge obiectivele și de a-și duce la îndeplinire politicile.”
Pe lângă stabilirea priorităților politice ale UE prin intermediul agendei strategice și prin
intermediul concluziilor sale, Consiliul European are de jucat un rol formal în cadrul procesului
anual al semestrului european la nivelul UE. Acesta este ciclul anual de coordonare a politicii
economice și fiscale la nivelul UE.
La reuniunea sa anuală din martie, Consiliul European oferă orientări în materie de politici,
pe baza analizei anuale a creșterii și a analizei și concluziilor Consiliului UE. În cadrul reuniunii
sale din iunie, Consiliul European aprobă recomandările finale specifice fiecărei țări, care
stabilesc priorități pentru fiecare stat membru pentru următoarele 12-18 luni.
În temeiul articolului 68 din Tratatul privind funcționarea UE (TFUE), Consiliul European
este responsabil pentru definirea orientărilor strategice pentru spațiul de libertate, securitate
și justiție.
Această responsabilitate a fost pusă în practică pentru prima dată prin cele mai recente
orientări, adoptate în iunie 2014. Acestea au fost elaborate în concordanță cu prioritățile agendei
strategice și vizează aspecte precum controlul la frontiere, politica privind migrația și azilul,
precum și cooperarea polițienească și judiciară.
Cum sunt adoptate concluziile Consiliului European? Înaintea reuniunii Consiliului
European, președintele Consiliului European întocmește un prim proiect și revizuirile ulterioare.
Concluziile Consiliului European sunt apoi discutate de reprezentanții permanenți ai statelor
membre la Bruxelles (Coreper II) și de miniștrii afacerilor europene reuniți în cadrul Consiliului
Afaceri Generale, fiind adoptate ulterior cu ocazia reuniunii Consiliului European.
Acest lucru înseamnă că o parte considerabilă a concluziilor va fi fost aprobată înaintea
reuniunii, ceea ce le permite liderilor să se concentreze, în timpul acesteia, asupra soluționării
eventualelor chestiuni restante.

Cum funcționează Consiliul European?

Reuniuni formale, informale și extraordinare
Consiliul European desfășoară reuniuni informale sau extraordinare ale șefilor de stat
sau de guvern. De obicei, în urma acestor reuniuni, liderii adoptă mai degrabă o declarație decât
concluzii oficiale.

3
 Reuniuni formale. În conformitate cu Tratatul UE, liderii UE se reunesc de cel puțin patru
ori pe an, de obicei în martie, iunie, octombrie și decembrie. Aceste reuniuni, cunoscute sub
numele de „summituri ale UE”, se desfășoară la Bruxelles, în clădirea Europa. În general ele
durează două zile, joia și vinerea.
Întrunirile sunt prezidate de președintele Consiliului European. Președintele poate
convoca și reuniuni extraordinare ale Consiliului European sau reuniuni informale, dacă este
necesar.
La invitația Consiliului European, președintele Parlamentului European se adresează
Consiliului European înainte de începerea fiecărei reuniuni pentru a prezenta punctele de vedere
ale Parlamentului European.
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate participă la
lucrările Consiliului European, dar nu este membru al acestuia. Președintele Băncii Centrale
Europene poate fi invitat să participe la discuțiile referitoare la afacerile economice și financiare.
Printre alți posibili invitați se numără secretarii generali ai NATO sau secretarul general al
ONU.
Procesul decisional. De obicei, Consiliul European decide prin consens (adică niciun
membru nu se opune adoptării). Aceeași modalitate de luare a deciziilor este folosită de Consiliul
European și pentru a adopta concluzii.
Cu toate acestea, în anumite cazuri specifice prevăzute în tratatele UE (cum ar fi adoptarea
de acte juridice), Consiliul European decide prin vot.
La inițiativa președintelui, se poate vota în legătură cu un anumit punct de pe ordinea de zi.
Votul poate avea loc și la inițiativa oricărui alt membru, cu condiția ca majoritatea membrilor să
fie de acord cu acest lucru.
Există trei modalități de vot:
 unanimitate
 majoritate calificată
 majoritate simplă
Unanimitatea este necesară, de exemplu, atunci când Consiliul European ia o decizie
referitoare la numărul de membri ai Comisiei Europene. Atunci când Consiliul European hotărăște
în unanimitate, abținerile nu împiedică adoptarea.
Consiliul European decide cu majoritate calificată atunci când, de exemplu, stabilește lista
formațiunilor Consiliului sau când propune Parlamentului European un candidat la funcția de
președinte al Comisiei.
Consiliul European hotărăște cu majoritate simplă pentru a adopta decizii de procedură în
temeiul regulamentului său de procedură.
Deciziile luate prin vot necesită întrunirea cvorumului (adică prezența a două treimi din
membri). Orice membru al Consiliului European poate acționa cel mult în numele unui singur alt
membru.
Nici președintele Consiliului European, nici președintele Comisiei nu participă la vot.
Între reuniuni, Consiliul European poate adopta decizii privind chestiuni urgente prin vot
scris, dacă președintele propune utilizarea acestei proceduri și toți membrii sunt de acord.

4
 Concluziile Consiliului European. De obicei, Consiliul European adoptă concluzii la
reuniunile sale formale. Concluziile stabilesc poziția UE cu privire la principalele chestiuni în
materie de politici, oferă orientări pentru activitatea celorlalte instituții și organe ale UE și pot
angaja Consiliul European să revină asupra unor chestiuni specifice în viitor.
Concluziile sunt pregătite în săptămânile prealabile reuniunii. Președintele întocmește
un prim proiect și revizuirile ulterioare. Textele sunt examinate de reprezentanții permanenți ai
statelor membre la Bruxelles (Coreper II) și de miniștrii afacerilor europene reuniți în formațiunea
Afaceri Generale a Consiliului. Acest lucru înseamnă că o parte considerabilă a concluziilor va fi
fost aprobată înaintea reuniunii, ceea ce le permite liderilor să se concentreze, în timpul acesteia,
asupra chestiunilor restante.
Continuitatea între reuniuni. Consiliul European are vizibilitate maximă atunci când se
întrunește, dar lucrările sale continuă în lunile intermediare.
Președintele se consultă îndeaproape cu cei 27 de șefi de stat sau de guvern pentru
a monitoriza deciziile luate și pentru a pregăti viitoarele reuniuni.
În acest scop, președintele se întâlnește periodic cu ceilalți membri ai Consiliului European
la Bruxelles, în capitalele statelor membre și prin videoconferință.
De asemenea, președintele dialoghează frecvent cu lideri ai țărilor terțe. Aceste contacte au
rolul de a pregăti discuțiile din cadrul Consiliului European și al summiturilor internaționale ale
UE, precum și de a urmări evoluția acestora.
Reuniuni informale. Membrii Consiliului European se pot reuni și în mod informal pentru a
le permite liderilor să desfășoare, în timp util, schimburi de opinii cu privire la subiecte presante,
fără a lua decizii formale. Reuniunile informale se pot derula la Bruxelles sau în alte locuri, cum
ar fi țara care deține președinția prin rotație a Consiliului UE.
Reuniuni extraordinare. În cazul în care circumstanțe excepționale impun luarea unor
decizii urgente de către lideri, președintele poate convoca reuniuni extraordinare ale Consiliului
European la Bruxelles, pe lângă cele patru reuniuni obișnuite pe an. În cadrul reuniunilor
extraordinare se pot lua decizii formale.

2. Consiliul UE
Prezentare generală
Rol: este vocea guvernelor statelor membre ale UE, adoptă legislația europeană și coordonează
politicile UE
Membri: miniștrii din fiecare țară a UE care răspund de domeniul de politică supus discuțiilor
Președinte: fiecare stat membru al UE deține președinția prin rotație, pe o perioadă de 6 luni
Înființare: 1958 (sub denumirea de Consiliul Comunității Economice Europene)
Sediu: Bruxelles (Belgia)
Site web: Consiliul UE
În cadrul Consiliului UE (cunoscut informal și sub numele de Consiliul), miniștrii din guvernele
tuturor statelor membre se reunesc pentru a discuta, pentru a modifica și adopta acte legislative și
pentru a coordona politici. Ei sunt abilitați să angajeze guvernele lor în îndeplinirea acțiunilor
asupra cărora au convenit în cadrul reuniunilor. Reuniunile Consiliului au loc la Bruxelles, cu
excepția a trei luni (aprilie, iunie și octombrie), când au loc la Luxemburg.

5
Împreună cu Parlamentul European, Consiliul este principalul organism cu putere decizională al
UE.
Consiliul UE nu trebuie confundat cu:
Consiliul European – summituri trimestriale, în cadrul cărora liderii UE (șefii de stat și de guvern
ai statelor membre) se reunesc pentru a stabili direcția generală a politicilor UE
Consiliul Europei, care nu este o instituție a UE.
Ce face Consiliul UE?
 negociază și adoptă legislația UE, împreună cu Parlamentul European, pe baza propunerilor
înaintate de Comisia Europeană
 coordonează politicile țărilor UE
 elaborează politica externă și de securitate a UE, plecând de la orientările Consiliului
European
 încheie acorduri între UE și alte țări sau organizații internaționale
 adoptă bugetul anual al UE, împreună cu Parlamentul European.
Componența
Nu există membri permanenți ai Consiliului UE. Acesta se reunește în 10 formațiuni diferite, în
funcție de domeniile politice supuse dezbaterii. Fiecare formațiune reunește miniștrii de resort ai
tuturor statelor membre. De exemplu, la reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare
(Ecofin) participă miniștrii de finanțe din fiecare țară.
Cine prezidează reuniunile? Consiliul Afaceri Externe este prezidat întotdeauna de aceeași
persoană – Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitateCăutați traducerile
disponibile pentru linkul precedentEN•••. Toate celelalte reuniuni sunt prezidate de ministrul de
resort din țara care deține președinția UE în momentul respectiv. De exemplu, în cazul în care
Consiliul de mediu se reunește în perioada în care Estonia deține președinția UE, reuniunea va fi
prezidată de ministrul eston al mediului. Coerența globală este asigurată de Consiliul Afaceri
Generale, sprijinit de Comitetul Reprezentanților Permanenți. Acesta este format din
reprezentanții permanenți ai statelor membre pe lângă UE, care au rang de ambasadori.
Țările din zona euro. Țările din zona euro își coordonează politicile economice în cadrul
Eurogrupului, alcătuit din miniștrii economiei și finanțelor. Acesta se reunește în ziua care
precedă reuniunile Consiliului Afaceri Economice și Financiare. Acordurile la care se ajunge în
întrunirile Eurogrupului sunt adoptate în mod oficial în ziua următoare, în cadrul Consiliului. La
vot participă doar țările din zona euro.
Cum lucrează Consiliul? Atunci când analizează sau votează proiecte de acte legislative,
miniștrii statelor membre ale UE se întâlnesc în ședințe publice. În general, deciziile pot fi
adoptate doar dacă se întrunește o majoritate calificată: 55 % din țări (la numărul actual de 27 de
state membre, aceasta înseamnă 15 țări), reprezentând cel puțin 65 % din populația totală a UE
Puteți urmări în direct ședințele publice ale Consiliului, în toate limbile oficiale ale UE. Dacă
ședința Consiliului este publică, sunt publice și procesul verbal și voturile exprimate.
Pentru a bloca o decizie este nevoie de cel puțin 4 țări, reprezentând minimum 35 % din populația
totală a UE
Excepție – subiectele delicate, precum politica externă sau impozitarea, necesită unanimitate de
voturi (vot favorabil din partea tuturor țărilor)
Pentru aspectele procedurale și administrative este suficientă majoritatea simplă de voturi

6
 Consiliul este un factor decizional esențial al UE. Acesta negociază și adoptă noua legislație
a UE, o adaptează atunci când este necesar și coordonează politicile. În majoritatea cazurilor,
Consiliul decide împreună cu Parlamentul European, prin intermediul procedurii legislative
ordinare, cunoscute și sub numele de „codecizie”. Procedura de codecizie a fost introdusă inițial
în 1992, iar folosirea sa s-a generalizat în 1999. Odată cu adoptarea Tratatului de la Lisabona,
codecizia a fost redenumită procedura legislativă ordinară, devenind principala procedură
decizională folosită pentru adoptarea actelor legislative ale UE.
Procedura legislativă ordinară, denumită și „codecizie”, este folosită pentru aproximativ 85
de domenii de politică ale UE, de la lupta împotriva discriminării la politica comună în materie de
imigrare. Codecizia se aplică în domenii de politică în care UE are competență exclusivă sau
competență partajată cu statele membre. În acest caz, Consiliul legiferează pe baza propunerilor
transmise de Comisia Europeană.
Majoritatea actelor juridice ale UE negociate prin intermediul acestei proceduri sunt
adoptate în primă lectură.
Într-o serie de domenii foarte specifice, Consiliul adoptă decizii folosind proceduri
legislative speciale (procedura de aprobare și procedura de consultare) în care rolul
Parlamentului este limitat.
În anumite condiții, competența de a adopta acte delegate și acte de punere în aplicare poate
fi conferită Comisiei Europene.
1. Negociază și adoptă legislația UE. Consiliul este un factor decizional esențial al UE.
Acesta negociază și adoptă acte legislative în majoritatea cazurilor împreună cu Parlamentul
European, prin intermediul procedurii legislative ordinare, cunoscute și sub numele de codecizie.
Codecizia se utilizează pentru domenii de politică în care UE are competență exclusivă sau
competență partajată cu statele membre. În aceste cazuri, Consiliul legiferează în temeiul
propunerilor care îi sunt înaintate de Comisia Europeană.
2. Coordonează politicile statelor member. Consiliul este responsabil de coordonarea
politicilor statelor membre în domenii specifice, cum ar fi:
 politicile economice și bugetare: Consiliul coordonează politicile economice și bugetare
ale statelor membre în vederea consolidării guvernanței economice în UE, monitorizează politicile
bugetare ale acestora și consolidează cadrul bugetar al UE și, de asemenea, se ocupă de aspectele
juridice și practice ale monedei euro, de piețele financiare și de fluxurile de capital
 educație, cultură, tineret și sport: Consiliul adoptă cadrele de politici ale UE și planurile
de lucru în aceste domenii, care stabilesc prioritățile de cooperare între statele membre și Comisie.
 politica de ocupare a forței de muncă: Consiliul elaborează anual, pe baza concluziilor
Consiliului European, orientări și recomandări pentru statele membre privind situația ocupării
forței de muncă în UE
3. Dezvoltă politica externă și de securitate comună a UE. Consiliul definește și pune în
aplicare politica externă și de securitate a UE pe baza orientărilor stabilite de Consiliul European.
Aceasta include totodată ajutorul umanitar și pentru dezvoltare al UE, apărarea și comerțul.
Consiliul, împreună cu Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate, asigură unitatea, coerența și eficacitatea acțiunii externe a UE.
4. Încheie acorduri internaționale. Consiliul acordă Comisiei mandatul de negociere, în
numele UE, a acordurilor dintre UE și țările care nu sunt membre ale UE și organizațiile
internaționale. La sfârșitul negocierilor, Consiliul decide cu privire la semnarea și
încheierea acordului, pe baza unei propuneri din partea Comisiei. De asemenea, Consiliul adoptă
7
decizia finală de încheiere a acordului, după ce Parlamentul și-a dat aprobarea (necesară în
domenii care fac obiectul codeciziei) și după ce acordul a fost ratificat de toate statele membre ale
UE. Aceste acorduri pot acoperi domenii largi, precum comerțul, cooperarea și dezvoltarea, sau se
pot referi la subiecte specifice, cum ar fi textilele, pescuitul, vămile, transporturile, știința și
tehnologia etc.
5. Adoptă bugetul UE. Consiliul adoptă bugetul UE împreună cu Parlamentul. Perioada
bugetară acoperă un an calendaristic. De obicei, se adoptă în decembrie și începe la 1 ianuarie
anul următor.
Peste 150 de grupuri de lucru și comitete ajută la pregătirea lucrărilor miniștrilor care
examinează propunerile în cadrul diferitelor formațiuni ale Consiliului. Aceste grupuri de lucru și
comitete sunt alcătuite din funcționari din toate statele membre.
Odată ce Consiliul primește o propunere a Comisiei, textul este examinat în mod simultan de
Consiliu și de Parlamentul European. Examinarea este cunoscută sub numele de „lectură”. Se pot
efectua maximum trei lecturi până când Consiliul și Parlamentul convin asupra unei propuneri
legislative sau o resping.
Uneori, Consiliul poate adopta un acord politic în așteptarea poziției în primă lectură a
Parlamentului, cunoscut și sub numele de „abordare generală”. Abordarea generală asupra căreia
s-a convenit în cadrul Consiliului poate contribui la accelerarea procedurii legislative și chiar la
facilitarea unui acord între cele două instituții, deoarece oferă Parlamentului informații despre
poziția Consiliului înaintea avizului în primă lectură al acestora. Cu toate acestea, poziția finală a
Consiliului nu poate fi adoptată înainte ca Parlamentul să își prezinte propriul său aviz în primă
lectură.
La fiecare lectură, propunerea trece prin trei niveluri în cadrul Consiliului:
 Grupul de lucru
 Comitetul Reprezentanților Permanenți (Coreper)
 Formațiunea Consiliului
Acest lucru asigură examinarea tehnică a propunerii la nivelul grupului de lucru,
responsabilitatea politică pentru propunere la nivelul miniștrilor, precum și examinarea de către
ambasadori în cadrul Coreper, care îmbină cunoștințele tehnice cu analiza politică.
Grupurile de pregătire ale Consiliului
Consiliul este asistat de peste 150 de grupuri de lucru și comitete, numite „grupuri de
pregătire” Aflați mai multe despre grupurile de pregătire ale Consiliului
1. Grupul de lucru
Președinția Consiliului, cu ajutorul Secretariatului General, stabilește grupul de lucru
competent și îl convoacă să studieze o propunere. Grupul de lucru începe cu o examinare generală
a propunerii, pe care apoi o analizează în detaliu.
Nu există niciun termen oficial acordat grupului de lucru pentru a-și încheia lucrările; timpul
dedicat depinde de natura propunerii. De asemenea, nu există nicio obligație ca grupul de lucru să
prezinte un acord, dar rezultatul discuțiilor acestuia este prezentat Comitetului Reprezentanților
Permanenți (Coreper).
2. Comitetul Reprezentanților Permanenți (Coreper). Examinarea propunerii de către
Coreper depinde de nivelul acordului la care s-a ajuns în cadrul grupului de lucru. Dacă se poate
8
obține un acord fără dezbatere, punctele se înscriu în partea I a ordinii de zi a Coreper. Atunci
când este necesară o discuție mai aprofundată în cadrul Coreper, pentru că nu s-a ajuns la un acord
în cadrul grupului de lucru în privința anumitor aspecte ale unei propuneri, punctele se înscriu în
partea a II-a a ordinii de zi a Coreper. În acest caz, Coreper poate:
 să încerce să negocieze el însuși un acord
 să trimită chestiunea mai departe grupului de lucru, eventual însoțită de propuneri de
compromis
 să transmită chestiunea Consiliului.
Majoritatea propunerilor apar pe ordinea de zi a Coreper de mai multe ori, căci se încearcă
rezolvarea divergențelor pe care grupul de lucru nu le-a soluționat.
3. Formațiunea Consiliului. Dacă Coreper a fost în măsură să finalizeze discuțiile privind o
anumită propunere, aceasta este înscrisă ca punct „A” pe ordinea de zi a Consiliului, ceea ce
înseamnă că se preconizează ajungerea la un acord fără dezbatere. Ca regulă generală,
aproximativ două treimi din punctele înscrise pe ordinea de zi a Consiliului sunt supuse adoptării
ca puncte „A”. Discuția pe marginea acestor chestiuni poate, totuși, să fie reluată dacă unul sau
mai multe state membre cer acest lucru.
Secțiunea „B” a ordinii de zi a Consiliului cuprinde punctele:
 rămase de la reuniunile precedente ale Consiliului
 asupra cărora nu s-a ajuns la un acord în cadrul Coreper sau la nivelul grupurilor de lucru
 care sunt prea sensibile din punct de vedere politic pentru a fi soluționate la un nivel
inferior.
Rezultatele voturilor Consiliului sunt făcute publice în mod automat atunci când Consiliul
acționează în calitatea sa de legiuitor. Dacă un membru dorește să adauge o notă explicativă la
vot, această notă va fi, de asemenea, făcută publică dacă se adoptă un act juridic. În alte situații,
când explicațiile voturilor nu sunt publicate în mod automat, nota explicativă poate fi făcută
publică la cererea autorului.
Întrucât Consiliul este o entitate juridică unică, oricare dintre cele zece formațiuni ale sale
poate adopta un act al Consiliului care se încadrează în domeniul de competență al altei
formațiuni.

3. PROCEDURA LEGISLATIVĂ ORDINARĂ

Cum devin propunerile legislație UE?
Procedura de codecizie a fost introdusă inițial în 1992, iar folosirea sa s-a generalizat în
1999. Odată cu adoptarea Tratatului de la Lisabona, codecizia a fost redenumită procedura
legislativă ordinară, devenind principala procedură decizională folosită pentru adoptarea actelor
legislative ale UE. Aproximativ 85 de domenii de politică intră sub incidența sa.
Ajungerea la un accord. Uneori, Consiliul utilizează o „abordare generală” pentru a-i
permite Parlamentului să-și facă o imagine despre poziția Consiliului cu privire la propunerea
legislativă prezentată de Comisie.
Acest acord politic este folosit de obicei pentru a accelera procedura legislativă și pentru a
facilita ajungerea la un acord în primă lectură între Parlament și Consiliu.

9
 Legiuitori: Consiliul UE și Parlamentul European
Dreptul de inițiativă legislativă: Comisia Europeană
Principalele elemente ale procedurii:
1. Comisia Europeană transmite o propunere Consiliului și Parlamentului European.
2. Consiliul și Parlamentul adoptă o propunere legislativă fie în primă lectură, fie în a doua
lectură.
3. Dacă cele două instituții nu ajung la un acord după a doua lectură, se convoacă un comitet
de conciliere.
4. Dacă textul convenit de comitetul de conciliere este acceptabil pentru ambele instituții în a
treia lectură, se adoptă actul legislativ.
Dacă o propunere legislativă este respinsă într-una dintre etapele procedurii sau dacă
Parlamentul și Consiliul nu pot ajunge la un compromis, propunerea nu se adoptă și procedura se
încheie.
Temei juridic: Articolele 289 și 294 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
1.Propunerea legislativă
Procedura este lansată atunci când Comisia Europeană prezintă o propunere legislativă
Consiliului și Parlamentului European. În același timp, Comisia transmite propunerea
parlamentelor naționale și, în unele cazuri, Comitetului Regiunilor și Comitetului Economic și
Social pentru examinare.
Propunerile legislative sunt adoptate de colegiul membrilor Comisiei fie prin procedură
scrisă (adică textul nu face obiectul unei dezbateri), fie prin procedură orală (cu o dezbatere).
Dacă este necesar să se voteze, Comisia decide prin majoritate simplă.
Dreptul de inițiativă
Comisia este singura instituție a UE care are competența de a iniția actele juridice ale UE.
Comisia transmite propuneri de acte juridice ale UE din proprie inițiativă, la solicitarea altor
instituții ale UE sau ca urmare a unei inițiative cetățenești.
Consiliul (prin majoritatea simplă a membrilor săi) poate solicita Comisiei să realizeze
studii și să înainteze orice propunere legislativă adecvată.
Parlamentul (prin majoritatea membrilor săi componenți) poate, de asemenea, solicita
Comisiei să transmită propuneri legislative.
În cazuri specifice, definite în tratate, procedura legislativă ordinară poate fi lansată:
 la inițiativa unui sfert din statele membre (atunci când propunerea vizează cooperarea
judiciară în materie penală sau cooperarea polițienească)
 la recomandarea Băncii Centrale Europene (privind propuneri care se referă la statutul
Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene)
 la cererea Curții de Justiție a UE (privind chestiuni care se referă la statutul Curții,
instituirea tribunalelor specializate atașate Tribunalului etc.)
 la cererea Băncii Europene de Investiții

2.Prima lectură
Parlamentul European examinează propunerea Comisiei și:

10
  o poate adopta sau
 poate introduce amendamente la aceasta
După aceea, Consiliul poate:
 decide să accepte poziția Parlamentului: în acest caz, actul legislativ este adoptat
 modifica poziția Parlamentului: propunerea este retrimisă Parlamentului pentru a doua
lectură
Termen: Nu există un termen-limită în ceea ce privește prima lectură din cadrul
Parlamentului și al Consiliului
Documente rezultate:
 Actul legislativ – regulament (obligatoriu în toate elementele sale și aplicabil direct în
toate statele membre), directivă (obligatorie în privința rezultatelor care trebuie obținute,
poate fi adresată tuturor sau numai anumitor state membre, iar statele membre sunt libere
să aleagă forma și metodele de punere în aplicare a directivei) sau decizie (obligatorie în
toate elementele sale pentru cei cărora le este adresată) a Parlamentului și a Consiliului
 Poziția Consiliului în primă lectură, în cazul în care Consiliul decide să modifice poziția
Parlamentului
 Abordare generală – un acord politic la nivelul Consiliului, care poate fi adoptat în
așteptarea poziției în primă lectură a Parlamentului
Etape intermediare anterioare unei poziții în primă lectură
Înainte ca Parlamentul European să își dea avizul, Consiliul poate adopta o „abordare
generală”. Consiliul utilizează acest document pentru a oferi Parlamentului o idee despre poziția
sa cu privire la propunerea legislativă a Comisiei. O abordare generală poate accelera procedura
legislativă și poate facilita ajungerea la un acord între Parlament și Consiliu.
Consiliul, Parlamentul și Comisia pot, de asemenea, să organizeze reuniuni
interinstituționale informale, cunoscute sub denumirea de „triloguri”, pentru a facilita obținerea
unui acord. La aceste reuniuni participă reprezentanți din partea Parlamentului, a Consiliului și a
Comisiei.
Nu s-a stabilit vreo regulă referitoare la conținutul trilogurilor, astfel încât acestea pot varia
de la discuții tehnice la discuții politice care implică miniștri și comisari. Trilogurile pot fi, de
asemenea, utilizate pentru a se ajunge la un acord între Parlament și Consiliu cu privire la
modificări legislative. Cu toate acestea, acordul rezultat este informal și trebuie să fie aprobat în
conformitate cu regulamentul de procedură al fiecărei instituții.

3.A doua lectură

Parlamentul European examinează poziția Consiliului și procedează într-unul din
următoarele moduri:
 o aprobă: actul este adoptat
 o respinge: actul nu va intra în vigoare și întreaga procedură se încheie
 propune amendamente și retrimite Consiliului propunerea pentru o a doua lectură
Consiliul examinează poziția în a doua lectură a Parlamentului și:
 fie aprobă toate amendamentele Parlamentului: actul este adoptat

11
  fie nu aprobă toate amendamentele: este convocat comitetul de conciliere
Consiliul votează prin majoritate calificată amendamentele Parlamentului care au primit
un aviz pozitiv din partea Comisiei. Consiliul votează în unanimitate amendamentele
Parlamentului care au primit un aviz negativ din partea Comisiei. Consiliul poate doar să
reacționeze la amendamentele Parlamentului.
Termen: trei luni pentru fiecare instituție, cu o prelungire posibilă de o lună.
Documente rezultate:
 Rezoluția legislativă a Parlamentului European privind poziția Consiliului în primă
lectură, dacă Parlamentul aprobă poziția Consiliului (în astfel de cazuri, actul legislativ este
adoptat și publicat sub forma unei directive, a unui regulament sau a unei decizii a
Parlamentului și a Consiliului)
 Poziția Parlamentului European adoptată în a doua lectură, dacă Parlamentul European
votează să introducă modificări la poziția Consiliului
 În cazul în care Consiliul aprobă poziția Parlamentului adoptată în a doua lectură, actul
legislativ este adoptat. Este publicat ulterior sub forma unei directive, a unui regulament
sau a unei decizii a Parlamentului și a Consiliului
 În cazul în care Consiliul nu aprobă poziția Parlamentului adoptată în a doua lectură, nu
rezultă în acest stadiu niciun document oficial

4.Concilierea
Se convoacă un comitet de conciliere în cazul în care Consiliul nu aprobă toate
amendamentele Parlamentului în a doua lectură. Comitetul de conciliere este compus dintr-un
număr egal de membri ai Parlamentului și de reprezentanți ai Consiliului. Comitetul trebuie să
convină asupra unui text care ar fi acceptabil pentru ambele instituții.
În cazul în care comitetul:
 nu convine asupra unui text comun, actul legislativ nu este adoptat și procedura se încheie
 convine asupra unui text comun, textul este transmis Parlamentului și Consiliului pentru a
treia lectură
Votul în cadrul comitetului de conciliere:
Delegația Parlamentului în cadrul comitetului de conciliere aprobă textul comun printr-o
majoritate absolută de voturi.
Reprezentanții Consiliului votează de regulă prin majoritate calificată (în anumite cazuri este
necesară unanimitatea).
Termen: Comitetul de conciliere trebuie convocat în termen de șase săptămâni, cu o
prelungire posibilă până la opt săptămâni. Comitetul are apoi la dispoziție șase săptămâni pentru a
conveni asupra unui text comun.
Documente rezultate:
Un text comun aprobat de comitetul de conciliere dacă s-a ajuns la un acord. Formularea
textului comun nu poate fi schimbată de cele două instituții.

5.A treia lectură

12
 Parlamentul European examinează textul comun. Parlamentul poate:
 să îl respingă sau să nu se pronunțe asupra sa: propunerea nu este adoptată și procedura se
încheie
 să aprobe textul: în cazul în care Consiliul face același lucru, actul legislativ este adoptat
Parlamentul aprobă textul comun cu majoritatea simplă a voturilor exprimate.
Consiliul examinează textul comun. În cazul în care Consiliul
 îl respinge sau nu se pronunță asupra sa: propunerea nu intră în vigoare și procedura se
încheie
 aprobă textul, iar Parlamentul face același lucru, actul legislativ este adoptat
Consiliul aprobă textul comun prin majoritate calificată.
Termen: Atât Parlamentul, cât și Consiliul trebuie să acționeze în termen de șase săptămâni
de la data la care textul comun a fost aprobat.
Documente rezultate:
Parlamentul European adoptă o rezoluție legislativă privind textul comun aprobat de
comitetul de conciliere, în care fie aprobă, fie respinge textul comun. Dacă textul comun este
aprobat de ambele instituții, actul legislativ este publicat sub forma unei directive, a unui
regulament sau a unei decizii a Parlamentului și a Consiliului.

Respingerea propunerii
Dacă o propunere legislativă este respinsă într-una dintre etapele procedurii sau dacă
Parlamentul și Consiliul nu pot ajunge la un compromis, propunerea nu este adoptată și
procedura se încheie.
Poate începe o nouă procedură numai când Comisia transmite o nouă propunere.

13