UNIVERSITATEA „TITU MAIORESCU” DIN BUCUREŞTI

ŞCOALA DOCTORALĂ, DREPT,

ANUL I DE STUDIU
DOCTORAND, VARVARA ALEXANDRU VALENTIN

REFERAT
ANALELE UTM SERIA DREPT

UZUCAPIUNEA – MODALITATE DE DOBÂNDIRE A DREPTULUI DE

PROPRIETATE COMPLEXĂ ŞI CONTROVERSATĂ

Abstract: Uzucapiunea este o instituţie care sancţionează pe proprietarul delăsător,

care nu are grijă de bunul său.
Key words: uzucapiune, dobândire a dreptului de proprietate, posesie

Instituţia uzucapiunii a apărut cu mult timp în urmă.

Etimologic, uzucapiunea provine din limba latina: ūsus (“folosire”) + capiō (“a lua”).
Alături de alte moduri de dobândire a dreptului de proprietate, instituţia uzucapiunii
îşi are rădăcinile adânc înfipte în dreptul roman. Dreptul roman îşi are începuturile în codul
cunoscut ca şi Cele douăsprezece table (449 î.Hr.). Instituţia uzucapiunii a fost prevăzută
iniţial în Legea celor 12 table, dovadă a faptului că romanii au tratat serios acest mod de
dobândire a proprietăţii.
Romanii au creat instituţia pentru că dreptul de proprietate era imprescriptibil. Astfel,
chiar şi bunurile abandonate, un teren, o casă, rămânea al proprietarului definitiv. Soldaţii
plecau în războaie, iar soţia pleca la părinţii ei, împreună cu copii, părăsind proprietatea (casa,
terenul). Treceau anii, soldatul murea în război, existau situaţii când după 30, 50 ani veneau
nepoţii şi spuneau că terenul a fost a lui bunicu şi îl revendicau. Proprietatea trecea înapoi,
chiar dacă altă persoană a folosit terenul în tot acest timp. Apăreau împrejurări care
determinau condiţiile apariţiei unor situaţii conflictuale. Pentru evitarea acestor situaţii
delicate s-a dezvoltat instituţia legală a uzucapiunii, care şi astăzi este garantată într-un regim
democratic.
Bunul în cauză trebuia să fie susceptibil de uzucapare. Erau exceptate de la uzucapare
bunurile exceptate de la posesie sau de la proprietate, bunurile inalienabile – ale persoanelor
aflate sub tutelă, terenurile dotale italice etc. – şi bunurile unor proprietari ce erau la adăpost
de uzucapiune – cetăţile, fiscul, bisericile şi fundaţiile pioase¹.
 În epoca veche, în cadrul formelor căsătoriei romane, darea consimţământului era
însoţită de scoaterea soţiei de sub puterea şefului ei de familie şi trecerea sub puterea (manus)
soţului ei (în mîinile soţului ei). Structura patriarhală a familiei romane vechi, rolul de mamă
şi de matroană al soţiei presupuneau intrarea acesteia sub puterea soţului ei. Acest eveniment
avea loc prin intermediul unui act juridic cunoscut sub denumirea de conventio in manu
(acord la îndemână). În acest caz, căsătoria se realiza cum manu. În dreptul roman existau
trei tipuri de conventio in manu: Confarreatio (Ceremonie), Coemptio (Cumpărare,
Căsătorie de formă) şi Usus (Utilizare). Usus reprezenta coabitarea bărbatului şi femeii
căsătoriţi legitim timp de un an de zile. El urma principiile generale ale uzucapiunii: după
trecerea termenului de un an, dacă cei doi mai erau împreună, bărbatul dobândea manus
asupra femeii. Acest lucru reliefează identitatea poziţiei usus în străvechiul drept roman, cu
aceea a unui lucru oarecare².
În feudalism, dreptul de proprietate s-a caracterizat prin limitări, complexitate și
suprapunere, deosebindu-se, esențial, de proprietatea din dreptul roman comun. De asemenea,
se mai caracterizează prin diversificarea proprietăților după titulari. Proprietatea feudalilor
laici consta din bunuri mobile și imobile; ea putea fi dobândită originar (prin luarea în
stăpânire a bunurilor fără stăpân, defrișare, ocupațiune) sau derivat (prin moștenire, donație
domnească, uzucapiune, acte între vii și acte mortis causa)³.
Teoretic, în comunism toate bunurile aparţin societăţii ca întreg, şi toţi membrii
acesteia se bucură de acelaşi statut social şi economic. Probabil cel mai cunoscut principiu al
unei societăţi comuniste ideale este: „De la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi”
sintagmă preluată (aproape literal) din Noul Testament. În concluzie, nu putem vorbi despre
moduri de dobândire a proprietăţii private în România comunistă, denumire neoficială,
folosită cu referire la perioada comunistă din istoria României în care ţara a fost cunoscută cu
denumirile oficiale de Republica Populară Romînă, respectiv Republica Socialistă România.
În această perioadă, Partidul Comunist Român (care s-a numit Partidul Muncitoresc
Român între 1948-1965) a fost, de facto, partidul politic unic care a dictat prin guvern viaţa
publică în România. Constituţia Republicii Populare Române din 13 aprilie 1948 este prima
constituţie a României din perioada comunistă. Deşi nu a menţionat explicit, ea a
abrogat Constituţia Regatului României din 1938. A fost în vigoare până la
adoptarea Constituţiei din 1952. Interesant este că această primă lege fundamentală a statului
socialist român recunoştea şi garanta proprietatea particulară (Art. 8. - Proprietatea
particulară şi dreptul de moştenire sunt recunoscute şi garantate prin lege. Proprietatea
particulară, agonisită prin muncă şi economisire, se bucură de o protecţie specială). Ulterior,
sintagma „proprietate particulară” a dispărut din Constituţia Republicii Socialiste România
din 1965 (Art. 5.-Economia naţională a României este o economie socialistă, bazată pe
proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie...Art. 6.-Proprietatea socialistă asupra
mijloacelor de producţie este fie proprietate de stat - asupra bunurilor aparţinând întregului
popor, fie proprietate cooperatistă - asupra bunurilor aparţinând fiecărei organizaţii
cooperatiste).
Potrivit art. 6 din Noul Cod Civil, „(1) Legea civilă este aplicabilă cât timp este în
vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă. 4) Prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute
şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale
care le-au instituit”. Rezultă că uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare
a legii noi sunt supuse dispoziţiilor vechiului Cod Civil.
Dacă vechiul Cod Civil este legea aplicabilă când ne referim la condiţiile de drept
material ale uzucapiunii, dispoziţiile art. 1049-1052 din noul Cod de Procedură
Civilă referitoare la “Procedura privitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul
uzucapiunii” sunt dispoziţiile legale aplicabile când ne referim la procedura obligatoriu de
urmat în procese având ca obiect uzucapiunea.
 Condiţiile de drept material impuse de vechiul Cod civil pentru dobândirea
proprietăţii prin uzucapiune erau, în conformitate cu art. 1846-1847, ca posesia să fie utilă,
adică să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.
Posesia este continuă  când posesorul  o exercită în mod regulat, fără intermintenţe
anormale. Posesia trebuie să fie neîntreruptă întrucât întreruperea posesiei echivalează cu
însăşi încetarea acesteia. Posesia este netulburată atunci când nu este fondată sau conservată
prin acte de violenţă în contra sau din partea adversarului. Este publica acea posesie care este
exercitată în văzul tuturor, fiind cunoscută de toţi. Pentru ca posesia sa fie utila este necesar
sa fie exercitata si sub nume de proprietar. Dacă cel ce exercită acte de stăpânire materială nu
o face sub nume de proprietar, atunci există doar o detenţie precară.
Prin instituţia uzucapiunii, proprietarul neglijent este sancţionat la fel cum creditorul
este sancţionat cu prescripţia extinctivă dacă nu solicită dreptul de creanţă pe care îl are
împotriva debitorului. Asemănarea este evidentă: dacă nu ceri 3 ani de zile datoria, aceasta
este prescrisă. Dacă timp de 30 de ani de zile ţi-ai părăsit proprietatea iar altul a stăpânit-o,
chiar cu rea credinţă, ştiind că altcineva este proprietar, el uzucapează, devine proprietar în
virtutea Legii. Legea îl califică pe el ca proprietar chiar dacă a uzurpat, de aici vine termenul,
este o uzurpare de proprietate. Atunci, adevăratul proprietar pierde.
În consecinţă, o acţiune în constatarea dreptului de proprietate dobândit original prin
uzucapiune, se îndreaptă împotriva fostului proprietar, sau a moştenitorilor lui, la fel cum în
acţiunea în constatarea prescripţiei instictive, debitorul o porneşte în contradictoriu cu
creditorul.
Astăzi, acţiunile în uzucapiune pe care unele instanţe le admit în contradictoriu cu
Comisiile Locale de Fond Funciar sau Unităţile Administrativ-Teritoriale, din punctul meu de
vedere, sunt greşite. Majoritatea cetăţenilor vin în faţa instanţelor spunând că terenul îl au de
la bunici, a fost a lor, iar judecătorul să constate că a uzucapat. Întrebarea este în
contradictoriu cu cine? Cu Comuna? Ce legătură are Comuna? Nu are calitate şi nu te poţi
judeca tu ca urmaş cu Unitatea Administrativ-Teritorială.
Cererile prin care se solicită ca Instanţa să constate dobândirea prin uzucapiune a
proprietăţii sunt, în general, în contradictoriu cu Unitatea Administrativ - Teritorială
reprezentată de Primar. Ca motive, cetăţenii declară în cererile lor îndreptate către Instanţele
de judecată faptul că suprafeţele de teren le deţin şi le-au folosit neîntrerupt de peste 30 de ani
şi chiar recunosc că nu au solicitat stabilirea dreptului de proprietate asupra acestora în baza
Legii nr. 18/1991. În unele cazuri, pe terenurile pentru care solicită dobândirea prin
uzucapiune a dreptului de proprietate, au edificat şi case de locuit în care locuiesc de peste 30
de ani. Reclamanţii consideră că, asupra terenului au exercitat o posesie legitimă şi utilă,
continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar. Deseori Instanţa
solicită de la Primării adeverinţe că pentru respectivele suprafeţe de teren nu a fost
reconstituit dreptul de proprietate pentru altă persoană şi nici nu mai există altă cerere pentru
reconstituirea dreptului de proprietate. De asemenea, Instanţele întreabă Primăriile dacă
suprafaţa de teren face parte din domeniul public sau nu. Reclamanţii mai arată faptul că
dreptul de proprietate nu le-a fost niciodată contestat şi nu au avut, nici nu au, litigii cu
vecinii. Au plătit impozit şi au fost recunoscuţi în teren de vecini, reclamanţii considerând că
au exercitat atributele unui adevărat proprietar, acţionând şi făcând acte sub nume de
proprietar de peste 30 ani, fără întrerupere. În drept îşi întemeiază cererea în baza dispozitiilor
art. 930 şi urm. din Noul Cod Civil, art. 1837, art. 1846 şi urm. din Codul Civil anterior.
Practica Instanţelor de judecată este neuniformă.
În unele cazuri, Instanţa, deliberând, reţine următoarele: „...Din moment ce în
perioada 1974-1989, în care au fost în vigoare dispoziţiile Legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974,
terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ci doar s-au restrâns căile de transmitere şi
dobândire a lor, fără a se înlătura caracterul privat al formei de proprietate, este evident că nu
a putut să aibă loc o întrerupere naturală a cursului prescripţiei acestora, în sensul
prevederilor art. 1864 pct. 2 din Codul civil, care să poată fi invocată ca piedică la dobândirea
dreptului de proprietate pe calea prescripţiei achizitive. Rezultând astfel că terenurile ce au
făcut obiectul reglementarilor din cuprinsul Legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974 şi-au păstrat
caracterul privat, sub aspectul dreptului de proprietate, iar posesorii lor au beneficiat atât de
prezumţia de neprecaritate prevăzută de art. 1854 din Codul civil, cât şi de dispoziţiile art.
1858 din Codul civil referitoare la prezumţia de neintervertire de titlu, se impune concluzia că
intervalul de timp în care aceste legi au fost in vigoare nu a întrerupt cursul prescripţiei
începute anterior, putând fi invocat la calcularea duratei de timp necesare pentru constatarea
prescripţiei achizitive asupra acelor terenuri. În aceste condiţii perioada cuprinsă între 1980-
1990 va fi luată în calcul la termenul uzucapiunii, dacă se dovedeşte că posesia exercitată în
această perioadă a fost utilă. Astfel, potrivit art. 1846-1847, condiţiile pentru a putea opera
dobândirea proprietăţii prin uzucapiune sunt ca posesia să fie utilă, adică posesia să fie:
continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar. Regularitatea posesiei,
adică a faptului că ea este utilă se prezumă, urmând ca cel care afirmă că posesia invocată
este afectată de un viciu să facă această dovadă, în speţă pârâţii. Analiza caracterului util al
posesiei urmează a se face pe perioade, astfel între anii 1980-1990, 1990-2003 şi 2003- până
în prezent. Pentru perioada 1980-1990, aşa cum s-a arătat deja, terenul nu era scos din
circuitul civil, pentru a afecta caracterul util al posesiei. Din declaraţiile de martori audiaţi în
cauză rezultă că în această perioadă tatăl reclamantei .... a posedat în mod regulat terenul, fără
intermitenţa anormale, nefiind întreruptă posesia sau tulburată de către o altă persoană. De
asemenea posesia s-a exercitat în mod public, fără să se fi exercitat pe ascuns de adevăratul
proprietar, şi sub nume de proprietar. Faţă de considerentele menţionate anterior, fiind
întrunite condiţiile prevăzute de art. 1846 şi următoarele din vechiul Cod Civil,  Instanţa a
constatat că cererea formulată de reclamant, ulterior însuşită de   moştenitoarea acestuia
este întemeiată.”
În alte cazuri, Instanţa, deliberând, reţine următoarele: „Calitatea procesuală este o
condiţie de exercitare a acţiunii civile, în conformitate cu art. 32 alin. 1 lit. b din C. pr. civ..
Potrivit art. 36, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului
juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. În fine, art.40 prevede că în cazul lipsei
calităţii procesuale [...], Instanţa va respinge cererea ori apărarea formulată ca fiind făcută de
o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate [...]. Trebuie avut în vedere că
uzucapiunea este o modalitate legală de dobândire a dreptului de proprietate, care presupune
o posesie utilă exercitată pentru o anumită perioadă de timp în contra proprietarului anterior
şi nediligent. În demersul de a stabili calitatea procesuală a autorităţilor chemate în judecată,
trebuie avute în vedere legea 215/2001 şi legea 213/1998, iar Instanţa trebuie să constate, în
primul rând, cine ar putea să aibă calitate procesuală pasivă într-o astfel de acţiune. Este util,
sub acest aspect, art.2 din legea 213/1998, potrivit căruia statul sau unităţile administrativ-
teritoriale exercită posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul
public, în limitele şi în condiţiile legii. Având în vedere poziţia lor procesuală activă,
reclamanţii trebuie să dovedească faptul că pârâtul chemat în judecată are calitate procesuală
pasivă. Pentru a determina persoana care poate avea o astfel de calitate într-o acţiune în
constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, este foarte importantă modalitatea în
care pretinsul proprietar a intrat în posesia bunului pe care doreşte să îl dobândească.În speţă,
reclamanţii au recunoscut că la originea posesiei lor stă înscrisul sub semnătură privată
denumit contract de moştenire încheiat la ..... cu numiţii ........Pârâta din speţă, Comuna ….,
care a avut o poziţie în general neutră, a arătat că în perioada 1986-1990 suprafeţele de teren
au figurat pe numele ….. în registrul agricol, respectiv ….. în registrul cadastral din 1982
(cele două fiind aceeaşi persoană). Conţinutul actului menţionat şi afirmaţiile reclamanţilor
cu privire la terenul respectiv nu lasă dubii cu privire la persoana care îndeplineşte rolul
proprietarului nediligent în speţă. Deşi înscrisul respectiv atestă o operaţiune juridică
particulară, nenumită, mai degrabă confuză, aflată la limita între legat cu sarcină şi contract
de întreţinere, nu sunt dubii că numita ........ se pretindea a fi proprietar prin intermediul acelui
înscris. Deşi niciuna dintre ele nu a depus dovezi ale acestor afirmaţii, ambele părţi
(reclamanţii şi pârâta) au susţinut că ....... era proprietar exclusiv al bunului, respectiv că era
trecută în registrul agricol ca atare în perioada 1986-1990. Deşi este evident că numita .......
nu putea avea ea însăşi calitatea de pârât în prezenta cauză, având în vedere că a decedat în
1992, calitatea sa de proprietar la momentul intrării în posesie a pârâţilor obliga reclamanţii
să se judece cu moştenitorii acesteia. Or, aceştia nu au făcut nicio referire la moştenitorii
vânzătoarei şi nici nu au sugerat că nu ar fi existat astfel de moştenitori, justificând astfel,
eventual, calitatea pârâtei chemate în judecată. Sub acest aspect, declaraţia unuia dintre
martori că nu avea copii nu este suficientă deoarece, pe de o parte, proba unei astfel de
afirmaţii trebuie făcută cu mijloace mai convingătoare, iar, pe de altă parte, copiii nu sunt
singurii potenţiali moştenitori care ar putea avea interese contrare cu reclamanţii. Având în
vedere aceste aspecte, instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei
Comuna ......, urmând să respingă cererea formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind
introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.”
Într-o situaţie identică, o altă Instanţă apreciază că Unitatea Administrativ-Teritorială
(Comuna) are calitate procesuală pasivă pentru următoarele considerente: „Uzucapiunea ca
mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui imobil este o sancţiune îndreptată
împotriva vechiului proprietar care dând dovada de lipsa de diligenta a lăsat vreme
îndelungată bunul său în mâna altei persoane. Prin urmare acţiunea având un asemenea temei
trebuie îndreptată împotriva vechiului proprietar care are calitate procesuală pasivă în cauză.
Aşa cum rezultă din dosarul succesoral ...... înregistrat la Notariatul de stat Judeţean ......,
privind pe defuncta ........ rezultă că terenul în litigiu a fost primit în posesie de la defunctul
său soţ, ......., predecedat în anul 1948. Aşadar, în lipsa identificării vechiului proprietar,
respectiv autorul defunctului ........, decedat în anul 1948, Instanţa apreciază că acţiunea poate
fi introdusă în contradictoriu cu Unitatea Administrativ Teritorială, această instituţie
justificând calitatea procesual pasivă în cauză. Întrucât calitatea de proprietar cu privire la
bunurile aflate în domeniul public sau privat o poate avea doar Unitatea Administrativ
Teritorială, respectiv, Comuna, oraşul, municipiul sau judeţul, care, conform art. 21 alin. 1
din Legea nr. 215/2001 este persoana juridică de drept public, cu capacitate deplină şi
patrimoniu propriu, reprezentată în justiţie de primar sau preşedintele consiliului judeţean,
potrivit art. 21 alin. 2 raportat la art. 62 alin. 1 din actul normativ mai sus menţionat, Instanţa
apreciază că Unitatea Administrativ Teritorială ....... prin Primar are calitate procesual pasivă
în prezenta cauză. Având în vedere aceste considerente, Instanţa va respinge excepţia lipsei
calităţii procesual pasive a pârâtei, excepţie invocată de pârâtă.... Acţiunea în constatarea
dobândirii dreptului de proprietate, prin efectul prescripţiei achizitive, nu este o simplă acţiune în
constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, în sensul art. 35 Cod procedură civilă, ci o
acţiune cu caracter complex, reprezentând o veritabilă acţiune în realizare, deoarece hotărârea
judecătorească are efect constitutiv de drepturi, principalul efect al uzucapiunii, chiar dacă este
retroactiv, fiind acela că posesorul devine titular al dreptului de proprietate sau, după caz, al
altui drept real asupra bunului posedat în tot timpul cerut de lege. Hotărârea judecătorească
pronunţată în soluţionarea unei acţiuni având acest obiect este astfel o hotărâre mixtă, care
întruneşte elemente declarative şi elemente constitutive, astfel încât efectele sale se produc atât
pentru trecut, dând eficienţă unei situaţii juridice anterioare, cât şi pentru viitor, ca mod de
dobândire a dreptului de proprietate.... cu privire la exercitarea unei posesii utile, Instanţă
reţine din probatoriul administrat în cauză, că reclamantul, împreună cu autorii săi au
exercitat posesia în mod continuu, public, neîntrerupt, netulburat şi sub nume de proprietar
timp de mai bine de 30 de ani....Faţă de cele expuse mai sus, Instanţa, apreciind întemeiată
acţiunea, va admite cererea formulată de către reclamant şi va constata că acesta a
dobândit, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, prin joncţiunea posesiei sale cu posesia
autorilor ... dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafaţă de ...., situat în .....,
teren identificat în planul de amplasament şi delimitare întocmit de expertul judiciar ...... -
Anexă la raportul de expertiză, plan de amplasament şi delimitare recepţionat de Oficiul de
Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi prin Procesul verbal de recepţie nr.......”.
O altă problemă juridică o reprezintă faptul că posesia utilă, continuă, neîntreruptă,
sub nume de proprietar, aceste condiţii, nu sunt îndeplinite pentru că, prin
STATUTUL din 28 septembrie 1977 a Cooperativei Agricole de Productie, în vigoare la
înfiinţarea lor, spunea că la înscrierea în C.A.P. te înscrii cu toate proprietăţile, acestea intră
în proprietatea cooperatistă. "art. 1 Cooperativa agricolă de producție este organizația
economică socialistă în care țăranii se unesc de bunăvoie, aducînd în proprietatea
cooperativei pămîntul și celelalte mijloace principale de producție. În cooperativa agricolă
munca este organizată în comun, iar retribuirea se face în raport cu cantitatea și calitatea
muncii prestate, cu producția realizată, precum și cu dezvoltarea economică a cooperativei. ...
art. 14 Cooperativa agricolă de producție, ca formă socialistă de organizare a producției și a
muncii, exprimă unitatea de scop și de voință a tuturor membrilor ei.”. Astfel, cetăţenii nu
mai erau proprietari, era proprietar Cooperativa Agricolă de Producţie, şi nu mai exista o
posesie utilă, nu mai puteai stăpâni sub nume de proprietar, chiar dacă acel teren a fost
stăpânit şi de către reclamantul care solicită constatarea uzucapiunii şi au stăpânit-o şi autorii
reclamantului mereu. În perioada regimului comunist puteai stăpâni cu titlu de lot în
folosinţă. Aveai astfel conştinţa că nu stăpâneşti pentru tine ci stăpâneşti pentru statul
socialist.
Deci condiţia ca stăpânirea să fie sub nume de proprietar nu este îndeplinită.
Reclamantul poate invoca faptul că a stăpânit pentru el abia după apariţia legii nr. 18
din 1991, Legea Fondului Funciar. Chiar în aceste condiţii, legea 18/1991 deroga. Astfel, art.
8 din Legea nr. 18/1991 precizează „Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra
terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie se face în
condiţiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui
drept”. Atât timp cât norma juridică prevede expres că persoana care a dat pământ în C.A.P.
trebuie să ceară reconstituirea proprietăţii, avem o altă cale juridică, nu calea uzucapiunii.
Chiar dacă acceptăm îndeplinirea tuturor condiţiilor uzucapiuni, dacă termenul de
posesie utilă a început în 1991 la apariţia legii 18, nu este împlinit termenul de 30 ani, termen
expres stabilit în vechiul Cod Civil. Prescripţiile începute sub legea veche sunt supuse acelei
legi.
Concluzie: soluţia corectă ar fi de respingere a cererilor de chemare în judecată prin
uzucapiune având în vedere considerentele expuse anterior.

doctorand, Varvara Alexandru Valentin

 BIBLIOGRAFIA:

1. CONF. UNIV. DR. MANUEL GUŢAN. DREPT ROMAN. Editura Universităţii Lucian
Blaga din Sibiu.
2. VLADIMIR HANGA. MIRCEA DAN BOB. CURS DE DREPT PRIVAT ROMAN.
Editura Universul Juridic
3. PROF UNIV. DR. MIHNEA CLAUDIU DRUMEA . ISTORIA STATULUI ȘI
DREPTULUI. Editura Universul Juriodic
4. KARL MARX. CRITICA PROGRAMULUI DE LA GOTHA