Soia

Cuprins
Introducere…………………………………………………………….3
Capitolul I. Sinteza bibliografică
1.1 Importanţa. Răspîndirea...................................................................5
1.2 Sistematica.......................................................................................6
1.3 Compoziţia chimică.........................................................................7
1.4 Biologia............................................................................................8
1.5 Ecologia...........................................................................................20
Capitolul II. Condiţiile de cercetare
2.1 Clima...............................................................................................24
2.2 Solul................................................................................................25
Capitolul III. Materialul şi metodele de cercetare
3.1 Materialul cercetat...........................................................................26
3.2 Schema experienţei..........................................................................34
3.3 Metode de cercetare în cîmp............................................................37
3.4 metodele de cercetare în laborator...................................................41
Capitolul IV. Tehnologia de cultivare a soiei
4.1 Amplasarea soiei în asolament.........................................................44
4.2 Aplicarea îngrăşămintelor................................................................44
4.3 Lucrarea solului................................................................................45
4.4 Sămînţa şi semănatul........................................................................47
4.5 Îngrijirea semănăturilor....................................................................47
4.6 Recoltare soiei..................................................................................48
Capitolul V. Rezultatele obţinute...........................................................49
Capitolul VI. Eficienţa economică.........................................................58
Capitolul VII. Protecţia muncii..............................................................60
Concluzii................................................................................................61
Propuneri................................................................................................62
Bibliografia.............................................................................................63
Adnotare..................................................................................................65
Cuvinte-cheie...........................................................................................67
Anexe.......................................................................................................69
2
Introducere
Actualitatea temei. Între plantele de cultură, soia deţine un loc de frunte atît prin calitatea
boabelor cît şi prin capacitatea de producţie. Datorită capacităţii sale de producţie ridicate,
caracteristicilor înalte soia a căpătat o semnificaţie economică valoroasă atît în alimentaţia
omului, cît şi în furajarea animalelor.
Au fost întreprinse diferite măsuri care au contribuit la creşterea producţiei şi sporirea
calităţii boabelor de soia. În cercetările din domeniul geneticii şi ameliorării au fost create noi
linii şi soiuri de soia cu o capacitate înaltă de producţie şi calitate sporită a boabelor, adoptate
mai bine la condiţiile ecologice şi de cultură. În Republica Moldova s-au obţinut rezultate bune
în această privinţă, dar, totuşi nu este destul studiată problema viabilităţii proprietăţilor
biochimice şi tehnologice ale bobului de soia, în dependenţă de genotip şi acţiunea factorilor
ecologici.
În contextul celor expuse, lucrarea îşi propune să reliefeze influenţa genotipului şi a
mediului asupra indicilor de calitate la liniile şi soiurile de soia cultivate şi cercetate în cadrul
secţiei de ameliorare, producere de seminţe primare şi tehnologii de cultivare a plantelor
leguminoase şi furajere a ICCC ”Selecţia” din mun. Bălţi.
Scopul lucrării- studierea liniilor noi de soia în cultura comparativă de concurs în

dependenţă de genotip şi influenţa condiţiilor mediului.
În vederea realizării acestui scop ne-am propus următoarele obiective:
- studierea influenţei genotipurilor şi a condiţiilor ecologice de cultură asupra
calităţii boabelor de soia;
- aprecierea însuşirilor de reducere a pierderilor la recoltare (rezistenţa la cădere,
scuturarea boabelor, înălţimea de inserţie a primei păstăi);
- studierea fazelor de dezvoltare a perioadei de vegetaţie la liniile noi de soia
(precocitatea liniilor).
Noutatea ştiinţifică a lucrării. Efectuînd cercetări asupra liniilor de soia în aceşti doi ani
agricoli 2009-2010 şi 2010-2011a fost obţinut un material genetic nou care va sta la baza creării
unor soiuri performante de soia.
3
Valoarea practică a lucrării. În cercetările efectuate, s-a constatat cu certitudine,
existenţa unei variabilităţi prin urmare posibilitatea obţinerii în procesul de ameliorare a unor
genotipuri superioare; fără a schimba condiţiile de mediu asupra (plantelor) culturii soii;
- Au fost evidenţiate unele linii de soia destul de valoroase (L-8-10 (a.2009-2010) şi
L-18-10 (a.2009-2010) care independent de acţiunea unor factori ecologici, ce determină o înaltă
capacitate de producţie şi o calitate superioară a boabelor;
- A fost demonstrată reducerea pierderilor la recoltare a soiei prin obţinerea
genotipurilor noi înzestrate cu însuşiri tehnologice înalte, cu locul de inserţie a primei păstăi
înalt, rezistente la cădere şi scuturarea boabelor.
Volumul şi structura tezei. Teza este expusă pe 84 pagini de text dactilografiate, conţine
8 tabele, 7 figuri şi 2 anexe.
Teza constă din introducere, 5 capitole, eficienţa economică, protecţia muncii, concluzii
şi propuneri, bibliografie care conţine 23 referinţe, adnotare, cuvinte-cheie şi anexe.
La efectuarea tezei de licenţă am fost îndrumat de conducătorul ştiinţific Iacobuţă Maria,
cercetător ştiinţific a ICCC “Selecţia”.
4
Capitolul 1.
Sinteza bibliografică
1.1 Importanţa. Răspîndirea

Soia este una din plantele agricole de cea mai mare importanţă pentru alimentaţia
oamenilor, alimentaţia animalelor şi industrie. Seminţele acestei plante conţin 30-50% substanţe
proteice şi 17-25% ulei. Proteinele au valoare alimentară deosebit de ridicată. În producţia
mondială de ulei soia ocupă locul întîi.
Din boabele de soia se deţine făină care are un conţinut în proteine mai ridicat decît
oricare aliment de origine vegetală sau animală. În proporţie de 4-5 % în făina de grîu, făina de
soia asigură pîinii un gust plăcut şi ridică mult valoarea nutritivă a acesteia. Din făina de soia se
realizează diferite produse alimentare cum sunt: lapte, brînză, fulgi, cafea, ciocolată, macaroane,
biscuiţi, etc. Proteinele din boabe de soia se utilizează sub forme de „carne vegetală” şi ca
substituient al cărnii animale în numeroase preparate culinare, ca de pildă: salamuri, cîrnaţi, etc.
Din uleiul de soia, care este de calitate superioară se fabrică margarină, săpunuri, lectină
şi alte produse. În alimentaţia oamenilor se folosesc şi boabele şi păstăile verzi, precum şi
plăntuţele tinere, boabele germinate cu cotiledoanele şi primele frunzuliţe, sub formă de salată.
Şroturile, subprodus de la extragerea uleiului, prezintă importanţă esenţială în creşterea
animalelor [1].
Introducerea în raţiile animalelor şi păsărilor a unor suplimente ale albuminelor de soia
sporeşte considerabil productivitatea lor, măreşte eficienţa folosirii nutrienţilor suculente şi
concentrate, reduce consumul de furaje la obţinerea unei unităţi de producţie [2].
Fiind leguminoasă, soia aduce o importantă contribuţie la ridicarea fertilităţii solului.
Răspîndirea. Soia are o arie largă de răspăîndire pe glob. Ea fructifică între 55 o latitudine
nordică (Moscova) şi 45o latitudine sudică (Argentina şi Chile) (N. Giosan şi colab. 1986). După
anuarul FAO, în anul 1986 soia s-a cultivat pe glob în 62 de ţări. Între leguminoasele pentru
boabe soia ocupă în lume cele mai mari suprafeţe. [1]
Soia plantă de cultură bogată în proteine – în ţara noastră au început să-i acorde o mare
atenţie numai începînd cu anii treizeci ai secolului XX.
Pe la şfîrşitul sec. XIX, I.E. Ovsinsкii a întreprins primele experienţe cu soia la şcoala
agricolă din Grinăuţi. Totuşi şi aici mulţi ani la rînd ea se cultiva numai de unii ţărani amatori.
Răspîndirea slabă a soiei în Basarabia e legată în primul rînd, de faptul că nu se
cunoşteau particularităţile biologice şi economice ale ei, nu existau soiuri acomodate la condiţiile
locale, nu era o agrotehnică elaborată care ar ţine de particularităţile zonale ale acestei culturi, nu
5
există o industrie de prelucrare şi preparare a diferitor produse din soia şi la drept vorbind
această cultură preţioasă nici na fost apreciată.
Interesul faţă de soia în Moldova a crescut considerabil după anul 1935, cînd un şir de
societăţi străine, în condiţii foarte convenabile pentru ele, au început să cultive soia pe bază de
contract cu ţăranii. Astfel în anul 1934–1935, suprafeţele semănate cu soia în Basarabia ocupă
doar 4,5mii ha, în timp ce în anul 1939 ele s-au mărit pînă la 54,6 mii ha, sau de 12 ori. În anii 50
suprafeţele însămînţate cu această cultură atingeau de acum 58–60 mii ha.
Cu părere de rău, în ultimii ani, chiar şi în prezent, mulţi consideră soia drept cultură
uleioasă şi o atribuie la grupa culturilor tehnice. După cantitatea de ulei soia nu putea concura cu
floarea soarelui, de aceea ea a fost trecută la culturile secundare şi nu i s-a acordat atenţia
cuvenită. Şi aceasta era una din cauzele micşorării suprafeţelor însămînţate cu soia.
Totuşi soia trebuie cultivată ca o plantă foarte bogată în substanţe proteice, şi anume după
acest indice trebuie apreciată [13].
1.2 Sistematică
Soia (genul Glycine L.) aparţine la ordinul Leguminosales (fabales), fam. Papilionaceae
(Rabaceae), tribul Phaseoloae. În cultură se află specia Glycine max (L) Merrill, sin. Glycine
hispida (Moench) Max. Este plantă anuală erbacee.
Specia Glycine max (L) Merrill cuprinde următoarele subspecii (Enкen 1959):
- subspecia manshurica Enкen cu forme predominant erecte, cu o bună rezistenţă la
cădere, pubescente sau glabre, cu floarea violacee sau albă, cu creştere determinată sau
nedeterminată, răspîndită în toate zonele de cultură a soiei;
- subspecia chinenss Enкen cu forme cu tulpină înaltă şi subţire, ramificate,
sensibile la cădere. Predomină formele tardive şi foarte tardive;
- subspecia indica Enкen cu forme cu tulpină înaltă şi subţire, ramificate, sensibile
la cădere, cu boabe mici, turtite, de culoare galbenă, verde, neagră. Predomină formele tardive şi
foarte tardive;
- subspecia japonica Enкen cu forme cu tulpină ramificată, viguroasă. Păstăile sunt
mari, late, dehiscente, iar seminţele mari, rotunde, de culoare neagră, castanie sau verde.
Predomină formele foarte tardive.
Subspecia manshurica Enкen este clasificată în următoarele varietăţi:
6
 varietatea communis Enкen cuprinde soiurile cu perii cenuşii, cu păstăile la
maturitate de culoare brună – deschisă, seminţele galbene, hilul de culoarea tegumentului.
Acestei varietăţi aparţine majoritatea soiurilor cu rezistenţă la pătarea bobului (mottling);
 varietatea immaculata Enкen cuprinde soiurile cu perii cenuşii, cu păstăile de
culoare brună deschisă, seminţe galbene şi hilul cafeniu – deschis;
 varietatea stricta Enкen cuprinde soiurile cu perii cenuşii, cu păstăile de culoare
brună – deschis, seminţele galbene şi hilul cenuşiu de diferite intensităţi;
 varietatea strictă Enкen cuprinde soiurile cu peri cenuşii, cu păstăile de culoare
brună – deschis, seminţe galbene şi hilul negru;
 varietatea flavida Enкen cuprinde soiurile cu peri roşcaţi, cu păstăile de culoare
castanie – deschis, seminţele galbene şi hilul de culoarea tegumentului seminţele galbene şi hilul
de culoarea tegumentului. Şi această varietate cuprinde o parte din soiurile cu rezistenţă la
pătarea bobului;
 varietatea sordida Enкen cuprinde soiurile cu peri roşcaţi, cu păstăile de culoare
castanie – deschis, cu păstăile de culoare cafenie;
 varietatea ucrainca Enкen cuprinde soiurile cu peri roşcaţi, cu păstăile de culoare
castanie – deschis, seminţele galbene şi hilul cafeniu, cu dunga albă la mijloc;
 varietatea latifolia Enкen cuprinde soiurile cu peri roşcaţi, cu păstăile de culoare
castanie – deschis, seminţele galbene şi hilul negru;
 varietatea viridis Enкen cuprinde soiurile cu peri roşcaţi, cu păstăile de culoare
castanie – deschis, seminţele verzi şi hilul de culoarea tegumentului;
 varietatea brunea Enкen cuprinde soiurile cu peri roşcaţi, cu păstăile de culoare
castanie – deschis, seminţele cafenii şi hilul de culoarea tegumentului;
 varietatea nigra Enкen cuprinde soiurile cu peri roşcaţi, cu păstăile de culoare
castanie – deschis, seminţele negre sau cu mozaic cafeniu – roşcat, iar hilul de culoarea
tegumentului [1].
1.3 Compoziţia chimică
Seminţele de soia conţin elemente cu o valoare nutritivă şi energetică superioară, cum

sînt: 36–40 % proteine, 13–26% grăsimi, 19–25 % substanţe extractive neazotate, 1,6–2,5 %
lectină, vitamine de tipul A, B (B1–tiamină, B2–riboflavină, B6 - piridoxină) D, E, C şi К, precum
şi enzime (lipoxidază, urează, lipaze, amilază) [1].
Uleiul din soia conţine acizi graşi nesaturaţi, ca: acid oleic, linoleic şi linoleic în proporţie
de 85 %, şi acizi graşi 8 saturaţi, ca: acid palmitic şi stearic în proporţie de 15 %. Lecitina de soia
7
este un amestec de fosfatide obţinute din uleiuri de soia în a căror componenţă intră lecitina,
cefalină de soia, acestea au şi un conţinut în aminoacizi esenţiali superior celor din principalele
alimente de origine animală şi vegetală. Conţinutul în acid linoleic variază după unii autori între
4,88 şi 12,92 % la soiurile precoce şi semiprecoce şi între 4,12 şi 11,9 % la soiurile tardive ( N.
Giosan şi colab. 1986). Acidul linolenic contribuie în cea mai mare măsură la instabilitatea
uleiului de soia rafinat. Conţinutul boabelor în ulei se corelează negativ cu conţinutul boabelor în
proteine şi cu mărimea boabelor. Conţinutul în proteine al făinii de soia, forma de bază sub care
se consumă în alimentaţie, este superior acelui al tuturor alimentelor de origine vegetală şi
animală. Soia oferă soluţia cea mai economică pentru rezolvarea problemei lipsei de proteine în
unele părţi ale lumii [5].
Extractivele neazotate din boabele de soia, care reprezintă 19 – 25 % sînt formate din:
monozaharide 0,07 – 2,2 %; zaharoză 3,31 – 13,5 % ; amidon şi dextrină 2,1 – 8, 97 %;
hemiceluloză 1,3 – 6,5 %; pentozani 3,77 – 5,45 %; celuloză 2,85 – 6,27 %; rafinoză 1,3% ( din
substanţa uscată). Cenuşa conţine : P 2 O5 – 30,91 %; CaO – 6,63 %; MgO – 7,71 %; К2O – 45,1
% [1].
1.4 Biologia.
1.4.1 Morfologia.
Sămînţa de soia are o structură tipică de leguminoase (fig. 1). Este format din tegumentul
seminal şi embrionul cu cele două cotiledoane foarte dezvoltate.
8
Culoarea seminţei poate fi galbenă (cea mai răspîndită), brună, neagră, maro, verde sau
vărgată. Forma seminţei poate fi rotundă – sferică, eliptică, sau oval – eliptică.
Tegumentul seminal este marcat pe partea ventrală de hil, care este uşor înfundat în
tegument. Hilul poate fi oval sau liniar iar culoarea poate fi galbenă (ca a tegumentului) cafenie
de diferite nuanţe, cenuşie de diferite intensităţi sau neagră. La unele soiuri seminţele prezintă o
dungă albă în mijlocul hilului. Uneori culoarea hilului se extinde pe restul tegumentului în forme
neregulate, iar în anumite condiţii tegumentul poate fi colorat în întregime, determinînd ceea ce
frecvent se numeşte, “pătarea bobului”. La un capăt al hilului se observă o adîncitură, şalaza,
reprezentînd punctul prin care tegumentul a fost prins la ovulă. La unele soiuri, la desprinderea
tegumentului de ovulă rămîne pe bob o parte din ţesutul placentar. De cealaltă parte a hilului se
observă o mică deschidere, micropilul, prin care va ieşi rădăcina primară în timpul germinaţiei.
În regiunea hilului, tegumentul seminal nu reprezintă un strat lacunar, ci două straturi de
celule palisadice şi un parenchim de celule groase cu numeroase spaţii intracelulare. Prin acest
strat se asigură pătrunderea apei necesare germinaţiei bobului.
Embrionul este format din cotiledoane, plumulă cu două frunze primare preformate şi
axul hipocotil – radiculă.
Cotiledoanele de soia se deosebesc de ale celorlalte leguminoase prin conţinutul lor
scăzut în amidon, dar ridicat în proteine şi grăsimi. Cotiledoanele reprezintă peste 90 % din
greutatea totală a seminţei. În secţiune cotiledonul reprezintă o structură formată din straturile:
 epidermă , formată din celule ce conţin aleuronă, în care sînt implantate
stomatele;
 mezofil, alcătuit din ţesutul palisadic de parenchim, în care sînt prezente aleurona
şi grăsimile. Plumula are două frunze simple, opuse, preformate, fiecare frunză avînd cîte două
stiple la bază. Structura primară a frunzelor simple prezintă protoxilem primar, metaxilem primar
şi protofloem. Vîrful tulpiniţei are o tunică uniseriată. În perioada dinaintea germinaţiei are loc
diviziunea celulară, prin care se începe formarea primei frunze trifoliate. Hipocotilul şi radicula
sînt pe un ax comun. Radicula are meristemul apical latent format dintr – un meristem primar
stelar şi un meristem primar comun.
Rădăcina soiei este pivotantă, cu ramificaţii numeroase, care, în raport cu tipul de sol,
pot să se dezvolte pătrunzînd în sol, uneori chiar pînă la 2 m. adîncime. Cea mai mare parte a
sistemului radicular se dezvoltă în zonă pînă la 60 m. adîncime în sol.
Atît pivotul cît şi rădăcinile laterale sunt acoperite cu peri radiculari. Soia posedă astfel o
bună înrădăcinare, care îi permite să exploateze rezervele minerale şi de apă din sol.
9
Din studiile tipurilor de rădăcini, efectuate la soia, a rezultat că sistemul radicular
prezintă o variabilitate ca tip de înrădăcinare.
Cea mai mare parte a soiurilor de origine americană posedă un sistem radicular
plagiotrop, cu multe ramificaţii secundare şi subţiri, care exploatează foarte bine straturile
superficiale ale solului.
Unele soiuri asiatice sau europene, prezintă un sistem radicular mai puternic, cu caracter
pivotant, şi bine ramificat în adîncime. Structura primară a rădăcinii prezintă la exterior
epiderma, format dintr-un strat de celule cu pereţi subţiri. Din epidermă se diferenţiază perii
radiculari, în număr foarte mare, cu rol în absorbţia elementelor nutritive din sol.
Sub epidermă, scoarţa sau parenchimul cortical este format în această fază din 8–11
straturi de celule alungite şi cu mari spaţii intracelulare. În ramificaţiile secundare ale rădăcinii,
scoarţa are straturi mai puţine de celule. Din stratul interior de celule al scoarţei se diferenţiază
un strat inelar, care formează endodermul. Endodermul înconjoară ţesuturile primare: periciclul,
floemul şi xilemul. Ramificaţiile radiculare se dezvoltă pornind din periciclul, în zona înspre
vîrful rădăcinii soiei este asemănător cu a majorităţii dicotiledonatelor.
Tulpina soiei este fistuloasă, iar în secţiunea transversală este aproape circulară. La
maturitate poate atinge înălţimea de 50 –200 cm, în raport de soi sau condiţii de creştere. Tulpina
este acoperită de peri, care pot fi de culoare cenuşie sau roşcată. Cel mai adesea perii sînt erecţi,
aproape perpendiculari pe axul longitudinal al tulpinii, dar pot fi şi aplecaţi. Tulpina prezintă un
număr variabil de noduri, în funcţie de soi, de condiţiile de creştere şi dezvoltare sau de tipul de
creştere al tulpinii. Tulpina cu creştere determinată are inflorescenţă din vîrful tulpinii sub
înălţimea frunzelor din vîrf, iar tulpina cu creştere nedeterminată are inflorescenţă deasupra
frunzelor din vîrful tulpinei. La primul nod sînt înserate frunzele cotiledonate, la al doilea nod
sînt înserate primele frunze adevărate, care sînt simple (unifoliate) şi aşezate una opusă celeilalte.
De la al treilea nod sînt înserate frunzele compuse, care sînt trifoliate şi sînt aşezate cîte una la
fiecare nod în poziţie opusă alternativ. Tulpina poate prezenta ramificaţii sau nu. Tendinţa de
ramificare este mult influenţată de spaţiul de nutriţie respectiv. Tulpina este relativ lemnoasă cînd
dispune de spaţiu de nutriţie suficient şi poate avea poziţia erectă, înclinată sau culcată. Ea poate
fi răsfirată, semirăsfirată, semicompactă, sau compactă, prezentînd o diversitate de forme
intermediare.
În secţiunea transversală făcută la nivelul primului internod deasupra cotiledoanelor, în
momentul dezvoltării maxime a păstăilor, tulpina prezintă de la exterior la interior: perişori [5]
care acoperă tulpina; epiderma care e formată dintr-un strat de celule mici, cu peretele exterior
puternic cutinizat; colenchimul, format dintr-un strat de celule mai mult sau mai puţin continuu;
10
ţesut de parenchim cu clorofilă, format din fibre cu aşezare neregulată; ţesutul fibrovascular,
format din xilem şi floem şi un strat de celule parenchimatice, care este dezintegrată la mijloc.
Frunza este de culoare verde mai mult sau mai puţin închis, acoperită cu peri de culoare
cenuşie sau roşcată. Frunza este fixată pe tulpină, în dreptul nodului, printr-un peţiol de 7 – 9 cm.
La baza peţiolului sunt două stipele.
Primele două frunze care apar deasupra cotiledoanelor sînt performante în seminţă, sînt
simple, întregi şi opuse, aşezate de o parte şi de alta în dreptul nodului. Acestea prezintă o reţea
de vase dispuse în formă penată. Celelalte frunze aşezate de la al treilea nod inclusiv al tulpinii
sau pe ramificaţiile tulpinii sînt trifoliate şi aşezate cîte una la nod, opuse alternativ. La unele
soiuri frunzele au patru sau cinci foliole. Forma foliolelor este variată şi anume: ovată, ovoidă,
ovat ascuţită, ovat – lanceolată sau lanceolată (fig. 2). În practică pentru uşurinţa descrierii
tipului de foliolă acestea se împart în: late şi înguste.
Fig. 2 Diferite tipuri de frunze: a-ovată; b-ovată ascuţită; c-ovat lanceolată; d-lanceolată;
cu foliole (original)
În secţiune transversală frunza prezintă următoarele elemente: cuticula, epiderma, ţesut

palisadic, floem, xilem, ţesut spongios şi stomate.
Cuticula acoperă frunza pe ambele feţe. Epiderma are celule pe faţa superioară mai mari
decît pe faţa interioară. Ţesutul palisadic, bogat în cloroplaste, formează mezofilul. Stomatele
sînt în epidermă, pe ambele feţe ale frunzei, dar sînt mai abundente în epiderma inferioară.
11
Frunzele de soia se caracterizează prin mişcarea de nictinastie, provocată de alternarea
zilelor şi nopţilor. De aceea atunci cînd se fac observaţii privind portul frunzei, acestea se fac
spre prînz.
Inflorescenţa este un racem axial sau terminal cu pînă la 35 flori. Floarea este
hermafrodită, papilionată, zigomorfă, pentameră (fig. 3).
Figura 3. Floarea de soia: 1 – vedere din faţă; 2 – vedere laterală; a – caliciu; b – corola; 3
– elementele florii; a – stindart; b aripioare; c – carenă; d – androceu; e – gineceu
Numărul de flori într-un racem este caracter de soi, dar la nici un soi florile nu formează
păstăi în totalitate. Florile cad în proporţie de 20 – 80 %. Soiurile cu multe flori în inflorescenţă
au o proporţie mai ridicată a numărului de flori care cad.
Caliciul este tubular, pubescent şi se termină în 5 lobi inegali, din care cel anterior este
mai mare. Caliciul este persistent. Corola se compune din cinci petale. Cea mai mare, care este
superioară şi are poziţie posterioară, numită stindard sau vexil, acoperă parţial două petale
laterale mai mici sau unite, numite aripi, care la rîndul lor acoperă celelalte două petale, care
formează luntriţa sau carena. Petalele care formează carena sînt în poziţie anterioară şi nu sînt
sudate între ele, ca la celelalte papilionate.
Petalele sînt albe sau violete sau de nuanţe intermediare alb şi violaceu. Pigmentul
antocianic al soiurilor cu flori violacee este prezent şi în hipocotil. Androceul este format din 10
12
stamine diadelfe, din care 9 sînt concrescute şi una liberă. Anterele formează un inel în jurul
stigmatului, astfel că polenul cade direct pe acestea.(Fig. 4)
Figura 4. Floare albă şi violetă.

Gineceul este monocarpelar şi unilocular şi acoperă 1 pînă la 5 ovule anatrope. El este
acoperit de mici perişori în momentul deschiderii florii. Gineceul este format din ovar, stil şi
stigmat. Stilul are lungimea aproximativ egală cu ovarul, iar stigmatul globulos este curbat spre
cele 9 stamine sudate.
Floarea de soia prezintă fenomenul de protoginie, avînd stigmatul respectiv cu 1 – 2 zile
înainte de deschiderea florii, devansînd momentul de maturare a polenului.
Înflorirea este deschisă, dar în anumite condiţii nefavorabile, prin care un rol important îl
joacă lumina, floarea poate să nu se mai deschidă şi în acest caz fecundarea are loc în butonul
floral, avînd loc fenomenul de cleistogamie. Acest lucru intervine îndeosebi la soiurile foarte
precoce. Autofecundarea la soia are un grad foarte ridicat, pînă la 99,5 %, putînd avea loc
încrucişări naturale doar pînă la 0,5% - 3 %.
Fructul de soia este o păstaie bicarpelară, de cele mai multe ori polispermă (2-5
seminţe), putînd fi însăşi şi monospermă. Seminţele sînt aşezate de o parte şi de alta a linie de
structură a pericarpului. Păstaia poate fi acoperită cu peri cenuşii sau roşcaţi sau poate fi glabră.
Culoarea păstăii variază cu soiul; în stare nematură este verde la toate soiurile, iar la maturitate
poate fi galbenă- pai, roşcată de diferite nuanţe, brună de diferite intensităţi sau neagră. Forma
păstăilor poate fi liniară sau curbată, iar mărimea de 2-7 cm lungimea şi 0,5-1,5 lăţimea. La
maturitate, păstaia este deschisă la majoritatea soiurilor cultivate, dar în stadiul de supracoacere
devine deschisă. Aceasta se petrece în mod deosebit la soiurile foarte precoce sau precoce, din
grupele de maturitate 00-0, cînd stratul pergamentos (celulozic) aflat pe linia de sutură a valvelor
(pericarpului) se contractă, păstaia se deschide şi eliberează seminţele (Fig. 5).
13
Figura 5. Fructificaţii obţinute din diferite tipuri de inflorescenţă, subsesilă (stînga),
pedunculată (dreapta).
1.4.2 Fiziologia creşterii şi dezvoltării.
a) Germinaţia.
Seminţele de soia nu au nevoie de lumină specială pentru a germina, dar cer anumite
condiţii de umezeală, temperatură şi aer.
În condiţiile lipsei de umiditate sau a excesului de umiditate germinaţia nu are loc.
Excesul de umiditate şi temperaturile scăzute împiedică germinaţia. După acumularea a 160-180
o
C efective are loc germinaţia. [5]. Oxigenul este indispensabil în procesele de degradare care au
loc în bob în timpul germinaţiei, consumul lui crescînd în această fază. Cînd bobul a acumulat
peste 50% umiditate, iar temperatura şi oxigenul sînt asigurate, germinaţia are loc. Radicula este
primul element al embrionului, care, după 1-2 zile iese din sămînţă prin micropil. Cînd aceasta
atinge dimensiunea de 2-3 cm apar primele ramificaţii ale rădăcinii. Cotiledoanele sînt ridicate la
suprafaţă prin creşterea hipocotilului, şi astfel are loc germinaţia seminţei, care este epigeică.
Curînd cotiledoanele devin verzi şi au rol în nutriţie în a vegetaţiei. După ce ele au ieşit deasupra
solului se depărtează unul de altul şi apar primele 2 frunze adevărate, preformate. La 2-3 zile
apar prima frunză trifoliată.
Rezervele din cotiledoane încep să fie transformate prin procesele oxidative, concentrate
în principal în mitocondrii. După 15 zile, grăsimile din acizii graşi sînt convertiţi în hidraţi de
carbon. Aceştia sînt consumaţi integral după trei zile. Proteinele descresc cam în acelaşi ritm cu
grăsimile în primele 15 zile şi mai latent după aceea. Concomitent au loc procesele de restribuire
a elementelor. Cea mai mare parte a azotului se deplasează din cotiledoane în faza de plantulă.
Cotiledoanele sînt sursa iniţială de fosfor pentru nevoile din perioada de germinaţie, cînd are loc
14
formarea plantulei. După răsărire, la aproximativ 7-10 zile, fosforul din cotiledoane este
translocat în proporţie de 40%, iar la 38 zile în aproximativ 92%. Potasiu în proporţie de 80%
după 38 de zile [5].
b) Creşterea rădăcinii şi nodularea

După germinaţie creşterea este foarte rapidă, cu un ritm de 2,5-5 cm pe zi, în condiţii
foarte favorabile. Rădăcinile secundare apar după 3-7 zile. În continuare creşterea rădăcinii
principale şi acelor laterale are loc pînă la începutul dezvoltării seminţei, după care greutatea
totală a rădăcinii descreşte [5, 6, 7].
Dezvoltarea rădăcinii este influenţată de nivelul fertilizării, de sistemul de lucrări, de
textura solului, de proprietăţile chimice şi fizice ale solului.(Fig. 6)
Figura 6. Rădăcini cu noduli.
În ce priveşte posibilitatea de nodulare a soiei există variabilitatea genetică: unele soiuri

sunt genetic nodulate, iar altele sînt genetic nenodulate. Este cunoscut că nodularea este inhibată
chiar la soiurile nodulate, [5] cînd azotul este prezent în cantităţi mari în sol.
La 5-7 zile după formarea perilor radiculari apar primii noduli, ceva ce corespunde cu 8-
10 zile de la răsărit, iar la 14-15 zile începe fixarea azotului. Acţiunea de fixare a azotului
durează 50-60 zile sau pînă aproape de umplerea şi coacerea bobului şi e maximă în perioada de
formare şi de umplere a păstăilor [6].
Cei mai activi noduli au culoarea în interior roşie-porfirică dată de hemoproteina
specifică, leghemoglobina, a cărei concentraţie este legată de proporţia de fixare a azotului [7].
Pentru ca fixarea azotului să se desfăşoare este nevoie de oxigen, anumite însuşiri ale solului,
prezenţa materiilor organice, un anume pH şi umiditate. Prin studii serologice s-a reuşit
identificarea unor forme specializate în cadrul sp. Risobium japonicum, care prezintă însuşiri
15
specifice de eficacitate, competitivitate, precum şi relaţii specifice cu planta gazdă – solul de soia
[5]. Specificitatea în cadrul relaţiei soi-tulpină determină răspîndirea anumitor tulpini de R.
japonicum în sol, iar cînd acestea sînt şi competitive devin predominante în sol.
Soiurile nenodulate posedă gena recisivă de nenodulare no [5] numită ulterior Rj1 [5].
Soiurile nodulate posedă gene care controlează nodularea. Nodularea poate fi efectivă sau
inefectivă [5]. Tipul nodulant inefectiv posedă gena dominantă Rj2 [6]; iar anumite soiuri posedă
gena dominantă Rj3.
Tipurile nodulante efective pot fi eficiente sau ineficiente în ce priveşte fixarea azotului.
La tipurile nodulante efective dar ineficiente, se formează noduli, care în interior sînt albi, verzi
sau de altă culoare roz pal. Nodulii verzi sau albi în interior nu au capacitatea de a fixa azot, iar
nodulii cu o slabă coloraţie roz fixează azot în cantităţi foarte reduse [5].
Tipurile predominante de soia sînt ondulate – efective şi eficiente în cadrul relaţiei soi-
tulpină de R. japonicum, şi în cadrul acestui mare grup de tipuri, există o variabilitate dată de
specificitate care intervine în relaţia soi-tulpină. Activitatea simbolică de fixare a azotului este
determinată de genotipurile plantei şi bacteriilor [5] care, împreună, sintetizează leghemoglobina
din noduli. Leghemoglobina este transportul de oxigen. În procesul de fixare a azotului sînt
implicate azotul, acidul adenozintrifosforic (ATP) ca sursă de energie, nitrogenaza şi un
reductant. Energia este obţinută de la produsele de fotosinteză din planta care sînt translocate
prin rădăcină în noduli. Nitrogeneza catalizează reducerea acetilinei şi a azotului. Nodularea şi
activitatea de fixare simbiotică a azotului în plantă, şi asigură în acest fel nutriţia plantei cu azot.
c) Creşterea tulpinii.
În condiţii favorabile de temperatură şi umiditate, plantula de soia poate răsări în 4-7 zile
de la semănat. După ieşirea radiculei din bob, hipocotilul începe să se alungească urmare a
diviziunilor celulare care au loc, formează o curbură, străbate solul spre suprafaţă astfel
epicotilul şi cotiledoanele ajung la suprafaţă. Prin reglarea procesului de diviziune din hipocotil,
aceasta se îndreaptă şi epicotilul devine vertical, iar cotiledoanele în poziţie orizontală,
îndepărtîndu-se unul de celălalt.
Curînd după expunerea la lumina solară, cotiledoanele şi celelalte elemente vegetative se
îmbogăţesc cu clorofilă. Mărimea apexului rămîne relativ constantă [5] timp de 3 zile, iar în a 4-
a zi se alungeşte internodul dintre nodul 2 cu frunze unifoliate simple şi nodul 3 cu prima frunză
trifoliată şi apare a doua frunză trifoliată apare la interval de două zile. În 4-5 săptămîni sînt
diferenţiate toate nodurile, respective toate frunzele de pe tulpină. Numărul de noduri şi
internoduri depinde de reacţia genotipului la fotoperioada în care creşte. Cînd genotipurile cu
creştere determinată, adaptate la zone de zi lungă, sînt crescute în condiţii de fotoperioadă scurtă,
16
plantele rămîn scurte, formează pînă la 5 noduri şi au înălţimea numai de 15-20 cm. Cînd
genotipurile cu creştere nedeterminată, adaptive la zile mai scurte sînt crescute în codiţii de
fotoperioadă lungă, plantele se etiolează, depăşind uneori lungimea de 4 metri.
Tulpina plantelor cu creştere determinată încetează creşterea imediat după începerea
înfloritului. Tulpina plantelor cu creştere nedeterminată, continuă creşterea după începutul
înfloritului pînă în perioada umplerii bobului. Grosimea tulpinii la tipurile cu creştere
determinată este aproximativ egală pe toate lungimea, în timp ce la tipurile cu creştere
nedeterminată, vîrful tulpina este mult mai subţire.
Condiţiile favorabile de creştere şi densitatea scăzută a plantelor în lan, favorizează
ramificarea pornită din mugurii axilari de la baza tulpinii. Ramificaţiile au morfologie
asemănătoare cu tulpina principală.
d) Înflorirea.
Iniţierea florală s-a observat că are loc în stadiul 10-20 frunze, sau la 20-24 zile de la
germinaţie [5, 7]. În acest stadiu apexul se lărgeşte, iar primordiile sepalelor devin evidente. La
25 zile după începutul germinaţiei, primordiile tuturor florilor ce vor apărea la nivelul primei
frunze trifoliate sînt evidente. În cadrul procesului de diviziune celulară, care duce la iniţierea
florală, elementele florale apar în ordine: sepalele, petalele, cele 9 stamine concrescute, stamina
liberă şi gineceul.
Toate organele florale se dezvoltă repede, cu excepţia petalelor, care nu se măresc pînă ce
staminele nu au format în antere, microsporii. Din acest stadiu petalele cresc repede, ies din
caliciu, depăşesc staminele şi pistilul, iar floarea se deschide. Deschiderea florii are loc
dimineaţa, după ora 9-10, iar perioada de înflorire a unei plante durează, în raport de soi 30-50
zile.
În funcţie de tipul de creştere, plantele au înflorirea diferenţiată. Planta cu creştere
nedeterminată înfloreşte abia începînd cu al 4-lea sau al 5-lea nod, iar înflorirea progresează spre
vîrful tulpinii. Multe frunze noi şi axiale ale frunzelor apar pe acest tip de plantă, după apariţia
primelor flori. Păstăile vor începe să apară spre baza plantei, înainte de apariţia florii din vîrful
tulpinii.
Planta cu creştere determinată începe înflorirea din zona nodului 8-9. De la acest nod
înflorirea progresează atît spre vîrful tulpinii, cît şi spre baza tulpinii. Deoarece aproape toţi
mugurii florali sînt prezenţi cînd apare prima floare la nodul 8-9, progresarea înfloririi este
rapidă.
Înflorirea este dependentă deci de tipul de creştere al plantei, dar este foarte mult
influenţată de condiţiile de mediu ca: lungimea zilei, intensitatea lumii şi temperatura.
17
Soia este o plantă de zi scurtă. Din rezultatele nenumăratelor observaţii ale celor ce se
ocupă cu studiul soiei, se ştie că soia înfloreşte mai repede cînd zilele sînt lungi. Unele soiuri nu
înfloresc şi rămîn în stare vegetală aproape nelimitat, dacă zilele sînt foarte lungi. Cînd durate
zilei este de 8-10 ore, soia poate înflori în 30 zile, iar cînd durata zilei depăşeşte 14 ore înfloritul
este mult întîrziat. Lungimea de undă luminoasă influenţează de asemenea înflorirea. Lumina de
6400 Ao favorizează înflorirea, iar lumina de 4800 Ao stînjeneşte înfloritul.
Înflorirea este influenţată şi de temperatură. Temperaturile ridicate favorizează
dezvoltarea vegetativă, inclusiv înflorirea abundentă, iar temperaturile scăzute reduc dezvoltarea
vegetativă şi odată cu acestea şi înflorirea.
e) Reproducerea.
Megasporogeneza: dezvoltarea ovulului, formarea gameţilor femeli şi a sacului
embrionar.
Formarea gameţilor femeli se produc în interiorul ovulei unde are loc diviziunea celulară
din care rezultă celulele mamă ale sacului embrionar sau megasporii. Procesul de formare a
megasporilor la soia a fost descris de Paplin (1963) [5, 6, 7].
În urma diviziunii celulare care are loc în ovulă, megasporocitul devine funcţional şi
astfel începe procesul de formare a sacului embrionar care este de tip Poligonum.
Megasporocitul începe diviziunea de reproducere şi se formează tetrada liniară din patru
megaspori haploizi, din care trei sînt nefuncţionali şi se vor resorbi. Cel funcţional este mai mare
şi este aşezat spre şalază. Urmează apoi diviziunile mitotice ale megasporului funcţional din care
în final rezultă opt nuclei. Din aceştia patru sînt plasaţi spre şalază şi 4 sînt plasaţi spre micropil.
Cîte un nucleu de la cei doi poli migrează spre centru, se contopesc şi formează nucleul secundar
sau de fuziune al sacului embrionar. Ceilalţi şase nuclei se dezvoltă independent formînd 6 celule
din care 3 formează antipodele, două sinergidele, iar una devine ovulă. În acest stadiu sînt 7
celule cu 8 nuclei. Ulterior ovula se dezvoltă împreună cu sacul embrionar. În momentul
polenizării, sinergidele şi antipodele se dezintegrează, iar sacul embrionar se reduce la celula
secundară a sacului embrionar şi megasporul mult dezvoltat care este ovula funcţională sau
gametul apt pentru fecundare.
Microsporogeneza: dezvoltarea staminei, formarea şi maturarea polenului. Staminele se
formează în 3 serii: prima serie de stamina se formează imediat după iniţierea primordiilor
petalelor, la foarte scurt timp se formează restul de 4 stamine din cele ce vor fi concrescute şi
ultima apare stamina ce va rămîne liberă.
În urma diviziunilor ce au loc [5, 6] se diferenţiază celulele archesporului cu cele 4
microsporangii în care se diferenţiază apoi celulele mamă ce vor genera microsporii (polenul).
18
Celule mamă, microsporii intră în diviziunea de reducere şi după două cicluri de
diviziune, rezultă o tetradă de 4 nuclei haplozi, care se vor separa şi vor forma 4 celule, din care
numai una va forma polen funcţional. Pentru maturarea funcţională a polenului are loc două
diviziuni succesive. În prima se formează un nucleu generativ şi un nucleu vegetativ. În cea de a
doua diviziune nucleul generativ se divide şi formează două celule spermatice. Astfel, în plan vor
fi 3 celule: una vegetativă şi două spermatice.
În momentul maturităţii funcţionale a staminelor, anterele sînt galbene şi conţin în
interior polenul care este galben.
Polenizarea şi dubla fecundare evoluează şi se realizează după regulile generale
cunoscute.
f) Formarea şi dezvoltarea păstăilor şi a seminţei.

După dubla fecundare, începe diviziunea celulară în embrion la un interval de peste o zi
şi se continuă aproape două săptămîni, făcînd ca formarea păstăilor să înceapă la 12-16 zile de la
înflorire. Formarea cotiledoanelor începe la 6-7 zile de la fecundare [5, 7]. Cotiledoanele au
aspect reniform. Epicotilul este iniţiat odată cu cotiledoanele. La aproximativ 14 zile după
fecundare, apar primordiile primelor două frunze adevărate, simple. Prima frunză trifoliată este
iniţiată la 30 zile de la fecundare.
După două săptămîni de la fecundare începe formarea plastidelor, a grăsimilor şi
proteinelor. După aproximativ patru săptămîni de la fecundare, cotiledoanele ating mărimea
maximă.
Într-o păstaie se pot forma pînă la 1-5 boabe. La un nod se pot forma pînă la 400 păstăi
avînd în medie 2-3 boabe. Într-o păstaie cu trei boabe, boabele nu se dezvoltă în ritm constant.
Perioada de creştere rapidă survine la bobul apical, apoi la cel bazal şi la sfîrşit la cel central.
Conţinutul de ulei creşte în bob cînd acesta a atins greutatea de circa 30mg, timp de
aproape două săptămini, după care acest conţinut se schimbă foarte puţin. El este influenţat de
temperatura din timpul dezvoltării seminţei. Conţinutul în ulei variază de asemenea cu poziţia
bobului pe plantă şi a păstăii pe un racem. Boabele din jumătatea inferioară a plantei sînt mai
bogate în ulei cu 0,5% şi mai sărace în proteine cu 1%, decît cele de la baza racemului [6].
Biochimia sintezei uleiului de soia a fost puţin studiată. Acizii graşi sînt sintetizaţi prin
combinarea acetaţilor rezultaţi în cursul metabolismului hidrocarbonaţilor. Nu se cunoaşte de
asemenea dacă acizii graşi saturaţi au aceeaşi cale de formare ca a acizilor graşi nesaturaţi.
În sinteza grăsimilor sînt implimentate mitocondriile şi plastidele [5]. În cotiledoanele de
soia grăsimea apare ca picături submicroscopice, înconjurate de o membrană care conţine
proteine, lipoproteine, fosfolipide şi acizi nucleici [7]
19
Conţinutul de proteine variază cu soiul, fiind foarte mult influenţat de condiţiile de
mediu. Proteinele sînt mai puţin afectate de temperatură şi se acumulează în bob într-un ritm mai
uniform decît uleiul.
În timpul dezvoltării seminţei, procentul de proteine creşte lent, deşi procentul de azot
total neproteinic, care iniţial este mare, descreşte.
La maturitate păstăile îşi schimbă
culoarea, din verde în culoarea specifică
soiului. Bobul pierde treptat apa, devine
sferic sau oval şi capătă culoarea specifică
soiului. Soiurile cultivate conţin 15-25%
grăsimi şi 30-42% proteine (Fig.7).
Figura 7. Boabele de soia în diferite
faze de coacere.
1.5 Ecologia
Cerinţele faţă de sol. Soia nu e pretenţioasă la condiţiile de sol. Ea creşte cu succes pe

cernoziomuri, pe solurile nisipo-lutoase şi luto-nisipoase; pentru cultivarea ei pot fi folosite
solurile aluviale, de podzol înţelinite, cele podzolice cu textură diferită, în condiţia unei aeraţii
bune şi în cazul cînd ele conţin o cantitate suficientă de elemente nutritive ce se află într-o formă
asimilabilă.
Soia nu trebuie cultivată pe solurile sărăturate, înmlăştinite sau acide: la ridicarea
valorilor pH pînă la 9,6 sau reducerea acestui indice pînă la 3,9 soia nu creşte.
Cele mai bune recolte de soia se obţin pe cernoziomuri bogate în substanţe nutritive, la
care reacţia mediului e neutră sau slab alcalină.
Soia este un bun premergător pentru un şir întreg de culturi agricole, întrucît ea
îmbunătăţeşte structura solului; sistemul radicular stimulează activitatea microflorei, afînează
solul, sporind prin aceasta capacitatea lui de reţinere a apei. Pe rădăcinile de soia se formează
bacteriile de nodozităţi, ceea ce îmbogăţeşte solul cu azot [13].
Cerinţele soiei faţă de umiditate, temperatură şi lumină, în raport cu fazele de

vegetaţie.
Faza de germinare-răsărire este faza în care sămînţa îngropată în sol întră în procesul
de germinare, respectiv radicula străbate învelişul seminţei, vine în contact cu solul, se
20
transformă apoi în rădăcină principală şi începe să emită perii absorbanţi. În această fază
hipocotilul se îndreaptă în sus şi forţează cotiledoanele să iasă deasupra solului.
Deoarece seminţele de soia sînt îngropate la mică adîncime în sol (3-4cm), pregătirea
patului germinativ trebuie făcut cu cea mai mare atenţie, astfel ca solul să fie aprovizionat cu apă
la nivelul a 60% din capacitatea sa de reţinere, iar temperatura să depăşească 7 oC. Ori alte
condiţii, respectiv seceta sau exces mare de apă în sol, pot îngreuna şi întîrzia desfăşurarea
normală a acestei faze [6].
Faza de preînflorire este marcată de apariţia primelor frunze simple şi apoi cele
compuse, respectiv începe de la 15-25 de zile după răsărire.
Plantele parcurg faza de creştere şi ajung pînă la 20-25cm înălţime. Sistemul radicular se
ramifică şi explorează o zonă mai mare de sol, care este necesară să fie tot timpul bine
aprovizionată cu apă şi elemente nutritive, pentru a putea satisface cerinţele tot mai mari de apă
şi hrană ale plantelor.
Încă de la începutul acestei faze, tinerele plante au nevoie de o bună aprovizionare a
solului cu apă şi de un timp călduros.
Condiţiile optime sînt atunci cînd temperatura medie diurnă a aerului variază între 12-
15oC, iar solul este satisfăcut cu apă la nivelul de 60-70oC din capacitatea sa de reţinere.
Culoarea foliajului poate fi un indiciu, dacă plantele suferă sau nu, dimpotrivă, au cele
mai bune condiţii de creştere şi dezvoltare. Cînd plantele au foliajul de culoare galben-deschis,
aceasta înseamnă fie lipsă de elemente nutritive în sol, în special azot, fie alte cauze(exces de apă
în sol, temperaturi scăzute etc.).
În această fază este necesar să se verifice dacă se formează nodozităţi, respectiv dacă
activitatea bacteriilor fixatoare de azot se desfăşoară normal. Spre sfîrşitul acestei faze
coeficientul de transpiraţie a plantelor creşte (800-900), încît este necesar ca solul să fie bine
aprovizionat cu apă (60-70% din capacitatea sa de reţinere) şi atmosfera să fie normal saturată cu
vapori de apă (70-80%).
Un timp frumos, luminos şi călduros va accentua procesele de fotosinteză şi va contribui
la creşterea plantelor; iar un cer noros de lungă durată, poate afecta, în final, protecţia de boală,
[5] după cum afirmă Wahna şi Miller (1978).
În cursul acestei faze, terenul trebuie întreţinut curat de buruieni, iar în situaţia în care
efectul bacteriilor fixatoare de azot este slab şi plantele manifestă foame de azot, se va proceda la
completarea necesarului de azot, prin operaţiuni de fertilizare..
Dacă solul este uscat şi nu se prevăd ploi, în sistemele de culturi irigate se va începe
prima udare, care, după caz, poate să varieze între norme de 400 la 700 m3 apă la hectar. [6]
21
Faza de înflorire este cea în care plantele se găsesc în plină creştere, formează butonii
florali şi apoi începe înfloritul.
În mod obişnuit, la nivelul fiecărui nod axial apare cîte un nou mugur, care se poate
transforma fie într-o nouă ramură, fie într-un racem cu flori.
În această fază solul trebuie să fie aprovizionat cu apă la nivelul de 70-80% din
capacitatea sa de reţinere, iar umiditatea relativă a aerului nu trebuie să scadă cu 60%, în caz
contrar un număr mare de muguri axiali se pierd, astfel că numărul ramurilor sau al florilor se
micşorează în detrimentul producţiei.
Un timp uscat, cu temperaturi ridicate (peste 30 0C), grefat pe fondul unui sol slab
aprovizionat cu apă (sub 50% din capacitatea sa de reţinere), pe lîngă faptul că va mări
coeficientul de transpiraţie a plantelor, va duce şi la o dereglare a procesului de nutriţie, încît
suferinţa plantelor se va manifesta prin formarea unui număr mic de flori şi ramificaţii.
Temperatura optimă a aerului în faza de înflorire este de 18-20 0C. Temperatura medie de
peste 220C, cu insolaţie puternică multe zile la rînd, pot provoca avortul multor flori, avînd efecte
negative asupra producţiei. Avortarea florilor poate să ajungă alarmantă (70-75%), dacă
temperaturile depăşesc 300C şi umiditatea relativă a aerului scade sub 40% [7].
Faza de formare a păstăilor şi umplere a boabelor. În faza de formare a păstăilor,
acumularea elementelor nutritive continuă în frunze şi tulpini şi este în creştere în păstăi şi
boabe.
La începutul acestei faze, orice fenomene atmosferice nedorite (furtuni însoţite de
grindină, vînturi puternice care frîng tulpinile sau seceta îndelungată) pot cauza pierderi mari,
deoarece influenţa negativă a acestora se răsfrîng asupra mărimii păstăii, numărului şi mărimii
boabelor.
Un timp frumos marcat de zile senine, cu ploi liniştite şi de scurtă durată, cu temperaturi
cuprinse între 22-230C, favorizează atît formarea păstăilor pe întreaga plantă cît şi numărul
maxim de boabe în păstăi.
În partea a doua a fazei, cînd începe umplerea boabelor, cerinţele pentru elementele
nutritive în apă sînt deosebit de mari
În această fază planta trebuie să aibă sistemul radicular şi aparatul foliar complet
sănătoase, deoarece nevoia de absorbţie şi apoi de pregătire a hranei şi deosebit de importante în
procesul de formare şi umplere a boabelor.
Spre încheierea acestei faze, frunzele din partea inferioară a plantei încep să se
îngălbenească, semn că procesul de acumulare a elementelor nutritive începe să scadă, dacă
rezervele de hrană continuă să fie dirijate către boabe.
22
Îngălbenirea masivă a frunzelor şi apoi căderea lor reduce însă producţia, încît nu este
indicat că în această fază să se recurgă la defolierea plantelor prin tratamente chimice, în scopul
grăbirii coacerii.
Faza de coacere începe cu coacerea în lapte-ceară şi se încheie cu coacerea deplină, fiind
marcată de oprirea în creştere a plantei şi îngălbenirea masivă a frunzelor, care începe să cadă de
pe plantă.
Consumul de apă din sol este redus, unica cerinţă a plantei fiind temperatura din cursul
zilei, care trebuie să fie de 18-200C, pentru a înlesni pierderea treptată a apei din boabe.
Faza de maturizare încheie procesul de acumulare a substanţei uscate în boabe, proces
care a durat o perioadă de cca 30-40 zile.
Cu cît cantitatea de substanţă uscată acumulată este mai mare şi perioada de acumulare
mai lungă, cu atît producţia de boabe este mai ridicată şi invers. Acest lucru se petrece în
toamnele mai umede, dar deosebit de călduroase, cînd prelungirea perioadei de acumulare
favorizează procesul de umplere a boabelor şi sporeşte producţia. Cu totul altfel se petrece
procesul de acumulare a substanţei uscate, dacă timpul este umed şi rece, caz în care producţia
scade.
Spre sfîrşitul fazei planta se deshidratează, tulpinile rămîn fără frunze şi se lignifică.
Păstăile se brunifică, iar boabele iau culoarea specifică, cu luciu metalic, semn care marchează
maturizarea fiziologică [6].
23
Capitolul II
Condiţiile de cercetare
2.1 Clima
Conform datelor a ICCC „Selecţia” mun. Bălţi, am făcut o analiză generală a anului
agricol 2009-2010 şi am realizat că acest an este deosebit, care diferă mult de media multianuală,
de exemplu cantitatea de precipitaţii căzute pe parcursul întregului an a constituit 605,1 mm ceea
ce constituie 160,1% faţă de media multianuală, iar media anuală a temperaturilor a constituit
10,6 ºC cu 1,4 mai înaltă ca media multianuală. (Anexa 1)
Din punct de vedere termic a existat tendinţa manifestării unor temperaturi mai înalte
decît media multianuală în prima parte a vegetaţiei culturii şi o depăşire în medie în faza de
înflorire în masă şi umplerii boabelor (tab.1). Fenomenul dat a dus la încetinirea etapelor de
organogeneză în faza răsăritului. Precipitaţiile căzute au fost abundente în cursul lunii mai (49,0
mm) şi primele două decade a lunii iunie (20 mm) asociate cu temperaturi ridicate (anexa 1) au
favorizat o bună creştere a organelor vegetative la plantele de soia ce în continuare au dus la
apariţia dificultăţilor în timpul recoltării. Paralel condiţiile date din perioada dată au dus la
manifestarea unui atac puternic de mană.
Tabelul 1.Condiţiile climaterice exprimate prin abaterile +/- faţă de
media multianuală
Precipitaţii Lunile
(mm) IV V VI VII VIII IX
Multianuale 31,0 49,0 62,0 58,0 49,0 36,0
2009 -18,1 -26,8 0 -26,4 -30,3 -23,6
Temperatura
Medie(oC)
Multianuală 10,1 15,9 19,3 20,8 20,2 15,7
2009 +1,0 +1,0 +1,9 +1,8 +0,9 +2,1
La începutul lunii iulie şi începutul lunii august s-a manifestat un deficit de precipitaţii
însoţite de temperaturi ridicate ce a provocat căderea în masă a butonilor florali şi florilor, iar
mai tîrziu şi a păstăilor.
În general, volumul mediu de precipitaţii căzute pe parcursul lunilor mai-septembrie s-a
situat 248,9 mm (tab.1) fiind foarte deficitar a reprezentării în timp care nu au coincis totdeauna
cu cerinţele plantelor.
24
Condiţiile climaterice a anului 2010 au fost favorabile pentru creşterea şi dezvoltarea
plantelor de soia lăsînd o amprentă simţitoare asupra capacităţii de producţie la liniile de soia.
În comparaţie cu anul agricol 2009-2010, anul agricol 2010-2011 conform datelor staţiei
meteorologice a ICCC „Selecţia” mun. Bălţi se caracterizează ca un an secetos, în perioada
critică de dezvoltare a plantelor de soia, mai ales în faza de formare şi de umplerea boabelor.
Făcînd o concluzie generală a anilor 2009-2010 şi 2010-2011, putem afirma că au fost
foarte diferiţi unul faţă de altul, unul fiind ploios şi răcoros (a. 2010), iar celălalt secetos şi cu
arşiţă (a. 2011). Ambii ani au creat condiţii mediu favorabile pentru cultura soiei în perioada de
creştere şi dezvoltare care a dus la obţinerea unei satisfăcătoare.
2.2 Solul
Solul pe care a fost amplasată experienţa este un cernoziom tipic, gros luto-argilos pe lut.
După structura morfologică acest tip se caracterizează prin următoarele particularităţi:
culoarea întunecată cu orizontul de suprafaţă aproape negru, structura granuloasă bine
evidenţiată. Stratul humificat la acest tip este puţin mai subţire. Grosimea orizontului A
alcătuieşte 35-40 cm. Grosimea întregului strat de sol (orizontul A şi B) ajunge în medie la 80-85
cm.
Stratul arabil se caracterizează prin următorii indici de fertilitate:
 Conţinutul de humus 4,3-4,9%
 Valoarea pH-ului 6,8-7,1
 Suma bazelor absolute 32-33 mg la 100 g sol,
 Conţinutul global al substanţelor de bază nutritive în sol:
 azot - 0,26%
 fosfor - 0,14%
 potasiu - 1,3%
 asigurarea cu forme mobile de azot, fosfor şi potasiu – bune.
După condiţiile pedologice şi reliefului, solul în experienţa dată este tipic pentru zona de Nord a
Republicii Moldova, inclusiv pentru stepa Bălţului.
25
Capitolul III
Materialul şi metodele de cercetare
3.1 Materialul cercetat
Materialul biologic cercetat a fost reprezentat de 20 genotipuri de soia:
1) L-1-10
2) L-2-10
3) L-3-10
4) L-4-10
5) L-5-10
6) L-6-10
7) L-7-10
8) L-8-10
9) L-9-10
10) L-10-10
11) L-11-10
12) L-12-10
13) L-13-10
14) L-14-10
15) L-15-10
16) L-16-10
17) L-17-10
18) L-18-10
19) L-19-10
20) L-20-10
L-1-10 este creată prin selecţia individuală repetată din populaţia hibridă Bazala x Plai.
Tulpina are înălţimea medie de 93 cm. Înălţimea de inserţie a primei păstăi este în medie de 21
cm. Pubescenţa este de culoare sură. Boabele au culoare galbenă, iar hilul fiind cafeniu-deschis.
Este o linie de soia semitimpurie deoarece durata perioadei de vegetaţie este de 113 zile. Masa a
1000 de boabe constituie 182 g. În boabe se conţine 39,8 % proteină şi 19-20 % grăsimi în
cultura comparativă de concurs la institut a realizat o producţie medie de 2215kg/ha. Este o linie
sensibilă la bolile răspândite în zona de nord a republicii mai ales virusul mozaic. Avînd o
înălţime de inserţie a primelor păstăi relativ mare şi o rezistenţă bună la cădere linia dată are o
adaptabilitate înaltă la lucrările de recoltare mecanizată.
L-2-10 soiul Enigma este creat prin selecţie individuală repetată din populaţia hibridă a
combinaţiei Bazalia x Plai.
Planta este erectă, cu tufă compactă şi creşte semideterminata. Înălţimea plantei este de
50 - 70 cm, iar înălţimea de inserţie a primei păstăi de 13 – 15 cm. Pubescenţa este
cenuşie.Frunzele sunt lanceolate de culoare verde – inchis. Păstaia este semicurbata. Bobul are
forma ovală de culoare galbenă cu hilul cafeniu. MMB =150 - 1700 g conţinutul de proteină în
boabe variază între 39,0 – 40,0 %, grăsimi între 21,0 – 22,0 %.
26
Este un soi timpuriu, cu perioada de vegetaţie de 105 – 110 zile posedă o rezistenţă bună
la secetă, cădere şi scuturarea boabelor. Tolerant la arsura bacteriană, sensibil la virusul mozaic şi
mană.
S-a remarcat în cultură ca soi productiv. În cultură comparativă de concurs în medie pe
trei ani (2005 – 2011) a realizat o producţie de 2515 kg/ha,plasindu-se pe primiul loc intr-e
soiurile omologate in R.M.
A fost omologat în Republica Moldova din 2008.
L-3-10 este creată prin metoda selecţiei individuale repetată din populaţia hibridă
(Mioriţa x Orio) x NS 2084. Tulpina are înălţimea medie de 101 cm. Înălţimea de inserţie a
primei păstăi e în medie de 22 cm pubescenţa este de culoare sură. Boabele sunt de culoare
galbenă iar hilul este de culoare sur – deschis. MMB – 186 g. Numărul de păstăi pe plantă în
mediu 287.
Este o linie semitimpurie, cu perioada de vegetaţie de 115 zile. În condiţii de cîmp linia
dată are o toleranţă înaltă la boli fiind mai sensibilă pe fond provocator la atacul virusului
mozaic. Posedă o rezistenţă la cădere şi scuturarea boabelor.
S-a remarcat printr-o recoltă de 2150kg/ha. MMB-186 g. Conţinutul de proteină în boabe
este 38,6 %, iar în grăsimi aproximativ 19 %.
L-4-10 este creată prin metoda selecţiei individuale repetată din populaţia hibridă
(Bazalia x Plai) x Dauson.
Este o plantă cu înălţimea totală a tulpinii de 95 cm, iar înălţimea de inserţie a primei
păstăi este de 27 cm. Pubescenţa este de culoare sură. Are bobul de culoare galbenă iar hilul fiind
de aceeaşi culoare. În mediu are 20 -40 păstăi pe plantă în care se conţin la 42 – 70 boabe. MMB
– 167 g.
Este o linie semitimpurie, cu durata perioadei de vegetaţie de 116 zile. Este una din cele
mai sensibile la virusul mozaic. În condiţii de cîmp ea este atacată la 60 – 70 %, are o rezistenţă
înaltă la arsura bacteriană.
Conţinutul de proteină în boabe este de 38,6 % iar de grăsimi ~ 18 %.
În cultura comparativă de concurs a realizat o producţie de 2505 kg/ha de boabe depăşind
producţia martorului cu 1,2 q/ha plasîndu-se astfel în clasa II după roadă.
L-5-10 este creată prin selecţie individuală repetată din soiul mioriţa.
Inaltimea plantei este de 75-85 cm. Înălţimea de inserţie a primei păstăi cuprinde 18 cm.
Pubescenţa este de culoare sură, bobul este de culoare galbenă, hilul fiind galben cu dungă albă.
Planta dezvoltă în medie 13 păstăi care conţin cca 24 boabe. MMB -172 g. În boabe se conţin
37% de proteină şi cca 18 % grăsimi.
27
În cultura comparativă de concurs la institut linia a realizat o producţie medie de
2505kg/ha de boabe.
Linie semitimpurie, durata perioadei de vegetaţie fiind de 111 zile. Posedă rezistenţă
înaltă la boala arsura bacteriană atît în condiţii de cîmp cît şi pe fondul provocator.
L-6-10 este creată după metoda selecţiei individuale repetate din populaţia hibridă
Bazalia x Plai.
Planta cu înălţimea medie de 82-90 cm. Înălţimea de inserţie a primei păstăi este de cca
15-17 cm pe o plantă se dezvoltă în mediu 51 de păstăi care conţin în total 90 de boabe pe plantă
pubescenţa este de culoare roşie. Bobul are o culoare galben- verzuie, hilul fiind la fel de aceeaşi
culoare. MMB – 155 g conţinutul de proteină în boabe este în mediu de 36,4 %, iar de grăsimi
cca 24 %.
În experienţele de concurs ale institutului realizat o producţie medie de 2175 kg/ha de
boabe avînd un surplus semnificativ de 3,9 q/ha faţă de soiul martor.
Este o linie semitimpurie, durata perioadei de vegetaţie fiind de 113 zile. Posedă
rezistenţă înaltă la polignire cît şi la scuturarea boabelor fiind pretabilă la recoltarea mecanizată.
L -7-10 este creată după metoda selecţiei individuale repetate din s.PN128 – 90.
Plantă cu înălţimea medie de 78 cm. Înălţimea de inserţie a primei păstăi fiind în medie
de 40 cm. Pe o plantă se dezvoltă cca 11 păstăi care conţin cca 20 de boabe. Pubescenţa este de
culoare sură, bobul este de culoare galbenă, hilul este de culoarea tegumentului. MMB – 176 g.
Conţinutul de proteină în boabe este de cca 38,6 %, iar de grăsimi 20 %.
În experienţa comparativă de concurs din cadrul institutului s-a realizat o producţie de
boabe de 1940 kg/ha plasîndu-se în grupa I după recotlă.
Linie de precocitate medie, se maturizează timp de cca 114 zile. Posedă rezistenţă medie
la bolile principale răspândite la cultura soiei.
L-8-10 creată prin selecţia individuală repetată din populaţia hibridă VNIIMK – 88 x
Volgogradca.
Tulpina de înălţimea medie de 71-85 cm, cu pubescenţa de culoare roşie. Înălţimea de
inserţie a primelor păstăi este de cca 13 cm. Planta dezvoltă cca 28 de păstăi în care se conţin cca
63 de boabe de culoare galbenă, hil mic de culoare cafenie închisă. MMB – 168 g. Conţinutul de
proteină în boabe 41,4 % ,grăsimi 20 %.
În experienţele de concurs din cadrele institutului a realizat o producţie de cca 2115 kg/ha
de bobe depăşind producţia de boabe a soiului martor cu 4,9 q/ha situîndu-se pe locul III în
cultura dată.
Linie precoce, se maturizează timp de 104 zile. Posedă rezistenţă înaltă la toate bolile atît
în condiţii de cîmp cît şi pe fond provocator.
28
L-9-10 creată prin selecţia individuală repetată din populaţia hibridă Rasvet x Evans.
Tulpina de înălţimea medie 70-80 cm, cu pubescenţă de culoarea roşie. Înălţimea de
inserţie a primei păstăi 15-18 cm. Planta dezvoltă cca 28 de păstăi în care se conţin cca 63 de
boabe de culoare galbenă, hilul mic, de culoare cafenie-închisă. Masa a 1000 boabe – 166 g.
Conţinutul în proteină în boabe – 38,9 %, grăsimi – 20,2 %.
În experienţa de concurs la institut a realizat o producţie medie de 2495kg /ha de boabe
plasîndu-se pe locul şase în experienţa dată.
Linie cu perioada de vegetaţie de 114 zile. Posedă rezistenţă medie şi arsura bacteriană.
L-10-10, soiul „Belitcaia82” creat prin metoda alegerii din populatie locala.Soi timpuriu,
cu perioada de vegetatie 105-110 zile.Talia medie (70-80 cm), inaltimea de insertie a primei
pastai variaza intre 12-13 cm. Saminta galbena cu hilul sur-deschis, forma sferica. MMB=140-
160 g. Potentialul realizat de productie 3000 kg/ha. Continutul de proteina 37-38%, de ulei 18-
20%. Este omolagat in Modova din 1987. În cultura comparativa de concurs la institut a realiyat
o productie medie de 1995kg/ha de boabe.
L-11-10 creată prin selecţia individuală repetată din populaţia hibridă Aura x Sue Nung.
Tulpina are înălţimea totală de103 cm, cu pubescenţa de culoare sură. Înălţimea de
inserţie a primei păstăi este de cca 14 cm. Planta dezvoltă cca 22 păstăi în care se conţin cca 48
boabe care au culoarea galbenă; hilul mic, de culoare galbenă. Masa a 1000 boabe = 197 g
conţinutul de proteină în boabe este de 37,8 %, iar de grăsimi 19 – 20 %.
În cultura comparativă de concurs la institut a realizat o producţie medie de 2360kg/ha de
boabe.
Este o linie de precocitate medie, durata perioadei de vegetaţie cuprinde cca 110 zile.
Posedă rezistenţă la cădere, scuturarea boabelor şi este pretabil la lucrările mecanizate de
recoltare.
L-12-10 creată prin selecţia individuală repetată din populaţia hibridă Lena x Flacăra.
Tulpina cu înălţimea medie de 91 cm, pubescenţa de culoare roşie. Înălţimea de inserţie a
primei păstăi – 22 cm. planta dezvoltă cca 18 păstăi în care se conţin 40 de boabe de culoare
galbenă; hilul este de culoare surie – închisă. MMB – 177 g. conţinutul de proteină în boabe –
36,1 %, grăsimi 18 – 21 %.
În cultură comparativă de concurs la institut a realizat o producţie medie de 1960kg/ha de
boabe.
Linia precoce medie, se maturizează timp de 105 zile. Posedă rezistenţă la atacul tuturor
bolilor răspîndite în zona de nord a republicii.
L-13-10 creată prin selecţia individuală repetată din populaţia hibridă (Bucuria x T –
389)x Columna.
29
Tulpina cu înălţimea medie de 90 cm, pubescenţa de culoare sură. Înălţimea de inserţie a
primei păstăi 18 cm. planta dezvoltă cca 30 păstăi în care se conţin 59 boabe de culoare galbenă;
hilul are culoare galbenă, MMB – 152 g, conţinutul de proteină 37,5 %, grăsimi 20 – 21 %.
boabe depăşind producţia de boabe a soiului martor cu 6,2 q/ha.
Linie de precocitate medie, durata perioadei de vegetaţie cuprinde cca 115 zile. Posedă
rezistenţă înaltă la atacul bolilor virotice şi bacteriale.
L-14-10 creată prin selecţia individuală repetată din populaţia hibridă Mioriţa x Precoce.
Tulpina are înălţimea medie totală de 75 cm, cu pubescenţa de culoare sură. Înălţimea de
inserţie a primei păstăi cca 15 cm. planta dezvoltă cca 17 păstăi în care se conţin cca 36 boabe de
culoare galbenă; hilul mic de culoare sură, MMB – 197 g. conţinutul de proteină – 38,9 %,
grăsimi – 19 – 20 %.
boabe.
Linie precoce, se maturizează timp de 107 zile. Este o linie sensibilă la atacul cu bolilor
atît în condiţii de cîmp şi pe fondul provocator.
L-15-10 creat prin selecţia individuală repetată din soiul Plai. Tulpina cu înălţimea medie
de 78 cm, pubescenţa de culoare roşie. Înălţimea de inserţie a primei păstăi 15 – 17 cm. Planta
dezvoltă cca 19 păstăi în care se conţin cca 38 boabe de culoare galbenă; hilul mic de culoare
suri – deschisă. MMB – 166 g. Conţinutul de proteine în boabe – 39,4 %, grăsimi 18 – 19 %.
boabe fiind la nivel cu producţia martorului.
Linie de precocitate medie, perioada de vegetaţie durează 115 zile. Posedă rezistenţa
medie la virusul mozaic, mană şi arsura bacteriană.
L-16-10 creat prin selecţia individuală repetată din populaţia hibridă Aura x Tillin.
Tulpina cu înălţimea medie de 87 cm, pubescenţa de culoare sură. Înălţimea de inserţie a
primei păstăi 18 cm. Planta dezvoltă cca 25 păstăi care conţin 54 boabe de culoare galbenă.
MMB – 206 g. conţinutul de proteină în boabe 40,9 %, de grăsimi 18,0 – 19,0 %.
boabe.
Linie de precocitate medie, perioada de vegetaţie durează 117 zile. Posedă rezistenţă
înaltă la atacul bolilor în condiţii de cîmp pe cînd pe fondul provocator ea este mai joasă.
L-17-10 creat prin selecţie individuală repetată din soiul Plai.
Tulpina cu înălţimea medie totală de 80 cm, pubescenţa de culoare sură. Înălţimea de
inserţie a primei păstăi 12 cm. Planta dezvoltă cca 22 păstăi în care se conţin 43 boabe de culoare
30
galbenă; hilul de culoare cenuşie cu dungi. MMB – 150 g. Conţinutul de proteină în boabe – 35,6
%, grăsimi 20 – 22 %.
boabe.
Linie de precocitate medie, se maturizează timp de 113 zile. Posedă rezistenţă medie la
polignire şi scuturarea boabelor, medie rezistentă la boli.
L-18-10 creat prin selecţie individuală repetată din populaţia hibridă F3 14/93 Fundulea.
Tulpina cu înălţimea medie totală de 79 cm, pubescenţa de culoare sură. Înălţimea de
galbenă- verzuie; hilul de culoare cafenie deschisă. MMB – 175 g. Conţinutul de proteină în
boabe – 38,6 %, grăsimi 20 – 21 %.
În cultura comparativă de concurs la institut a realizat o producţie medie de 2480 kg/ha
de boabe plasîndu-se pe primul loc în experienţa dată, depăşind producţia soiului martor cu 6,5
q/ha.
Linie de precocitate medie, durata perioadei de vegetaţie este de 116 zile. Posedă
rezistenţă înaltă la bolile: virusul mozaic, mană şi bacterioze.
L-19-10 creata prin selecţie individuală repetată din populaţia locala a soiului Bucuria.
Plantă erectă, cu tufă potrivit de ramificată, compactă, cu tipul de creştere
semideterminat. Înălţimea plantei variază între 70-80, iar înălţimea de inserţie e între 16-18 cm.
Pubescenţa de culoare roşcată. Frunzele de formă ovat-ascuţită de culoare verde-închisă. Flori
violacee, grupate în racem cîte 14-16. Păstaie uşor curbată, de culoare roşcată. Bob sferic,
galben cu hilul cafeniu-închis, cu dungă. MMB – 120-175 g. în boabe se conţin 37,0 – 40,0 %
proteină şi 18,0 -23,0 % grăsimi.
Perioada de vegetaţie este de 108 -112 zile, încadrîdu-se în grupul soiurilor semitimpurii.
Posedă rezistenţă bună la scuturarea boabelor şi la cădere, medie la secetă. Este tolerant la boli.
În cultura comparativă d concurs la institut în medie pe 3 ani a realizat o producţie de
2205 kg/ha.
L-20-10 creat prin selecţie individuală repetată din soiul Dimineaţa.
Tulpina cu înălţimea medie totală de 75 cm, pubescenţa de culoare roşie. Înălţimea de
galbenă; hilul de culoare cafenie - închis. MMB – 185 g. Conţinutul de proteină în boabe – 38,9
%, grăsimi 19,0 – 21,0 %.
În cultura comparativă de concurs la institut a realizat o producţie de boabe de 2420
kg/ha.
31
Linie de precocitate medie, se maturizează timp de 114 zile. Este înzestrată cu însuşiri
tehnologice înalte şi toleranţă medie la boli.
După cum am menţionat deja mai sus toate aceste genotipuri de soia au fost obţinute prin
metoda hibridării urmată de selecţie individuală repetată experimentaţi în cultura comparativă de
concurs.
Prin hibridare, se cunosc într-un singur organism nou, denumit hibrid, caracterele şi
însuşirile valoroase provenite de la două sau mai multe forme parentale.
Deoarece soia este o plantă ce se polenizează cu polenul propriu (autogamă) executarea
lucrărilor de hibridare, este o operaţie foarte dificilă şi necesită multă îndemnare,
conştiinciozitate şi profesionalism din partea amelioratorului.
Ordinea operaţiunilor de hibridare este următoarea:
1) Alegerea formelor parentale (genitorilor);
2) Semănatul în cîmpul de hibridare a genitorilor;
3) Alegerea plantelor elite ce vor fi hibridate (mamă şi tată );
4) Pregătirea genitorilor pentru hibridare (castrare, izolare, etc.);
5) Polenizarea, izolarea şi etichetarea;
6) Recoltarea seminţelor hibride F0 .[4]
În cazul folosirii la hibridare a plantelor de soia, rezultă în prima generaţie hibridă o

dominanţă totală a heterozigoţiei şi o mare uniformitate a indivizilor. Selecţia în acest caz nu este
justificată. Începînd cu F2 , F3 ,F4, ..., Fn , aceşti hibrizi oferă în schimb, un valoros material iniţial
pentru ameliorare şi în acest caz selecţia individuală repetată are posibilitatea urmării separate
sau în amestec a descendenţilor.
Selecţia timpurie începe cu prima generaţie segregată, adică în F 2 , pentru ca în continuare
să fie urmărită în mod individual comportarea descendenţilor fiecărei elite. În F 2 începe selecţia
individuală repetată a liniilor repetată a liniilor valoroase ce se continuă la fiecare generaţie
segregată pînă în F5 inclusiv, cînd proporţia plantelor homozigote creşte în fiecare generaţie
segregantă, datorită autopolenizării.
După F6 , cînd înregistrăm homozigoţia dominantă, se face evidenţierea descendenţilor
valoroşi şi se continuă studierea lor, în verigile de bază ale procentului de ameliorare.
Liniile care s-au dovedit cele mai valoroase se însemînţează în monoculturi şi se
urmăresc individual descendenţilor plantelor. Amplasate în parcele experimentale după o
anumită schemă, în comparaţie cu martorul omologat [4].
Această metodă de ameliorare constă în:
- Alegerea de către ameliorator timp de mai mulţi ani, materialul pentru formarea
noilor linii.
32
După ce populaţia a fost bine cercetată şi sunt fixate bine obiectivele urmărite,
amelioratorul selectează un număr de plante, ele se numesc elite. Ele formează punctul de
plecare a lucrărilor de ameliorare.
Elitele se recoltează cu rădăcini şi capătă un număr de ordine, care se păstrează în tot
timpul lucrărilor.
Aceste plante elite sunt aduse în laboratorul de ameliorare, unde sunt supuse analizei
biometrice. Se determină înălţimea totală a plantei, înălţimea de inserţie a primei păstăi, numărul
de păstăi pe plantă, numărul de boabe, greutatea boabelor, calitatea boabelor, atacul la diferite
boli, dăunători.
Rezultatele se înscriu în registru, în coloane şi în dreptul elitei respective.
Aceste boabe se seamănă în primăvara următoare unul cît unul în rînduri. Pentru fiecare
elită un rînd, în aşa fel ca descendenţele să nu se amestece.
Această semănătură constituie prima descendenţă a elitelor. Ea este observată în timpul
vegetaţiei. Se notează în registru însuşirile morfologice: data răsăritului, data înfloritului,
începutul fructificării, forma frunzelor, culoarea, rezistenţa la boli, maturitatea.
Se recoltează tot cu rădăcini. Snopii se duc în laborator unde se fac aceleaşi determinări
biometrie care s-au făcut şi asupra elitelor. Datele se înscriu în registre. Boabele fiecărei mostre
se amestecă, dar descendenţele se păstrează separat între ele. Avînd o cantitate mai mare de
seminţă se poate face un examen al calităţii boabelor.
Recolta din descendenţa întîia se seamănă tot în înduri aparte însă separate între ele.
Facem observaţiile în cursul vegetaţiei, aşa cum am arătat mai sus, şi îl înscriem în carnetul de
cîmp şi în registru.
Recolta totală de boabe a fiecărei descendenţe se compară cu recolta obţinută a soiului
martor. Se obţine astfel o indicaţie asupra productivităţii care însă nu este hotărîtoare.
Recolta din a doua descendenţă iarăşi se seamănă în mici parcele separate.
Cantitatea de săminţă este suficientă spre a se semăna cu semănătoarea SSFK – 7.
Din fiecare descendenţă se seamănă în parcele de 5 m 2 . Astfel spus se face o cultură
comparativă repetiţii. Observaţiile şi înregistrările se fac cum am arătat mai sus.
Se compară recolta fiecărei descendenţe cu recolta soiului martor. Se fac iarăşi
determinările biometrice şi analiza calităţii la fiecare descendenţă.
În cursul acestor lucrări care durează trei ani, se elimină acele descendenţe , care nu
corespund scopului urmărit. Eliminarea se face fie pe baza observaţiilor de vegetaţie, fie pe baza
determinărilor de laborator.
33
Şansa depistării unei linii noi valoroase este cu atît mai mare, cu cît diversitatea
materialului de la care s-a pornit este mai mare, din descendenţa cărora eliminăm treptat tot ceea
ce nu corespunde obiectivelor urmărite.
Majoritatea descendenţelor din experienţa dată au fost extrase din germoplasme din
Rusia, Ucraina, România, China, Iugoslavia, SUA, Canada, ş. A.
Datele privind producţia de boabe a liniilor noi au fost comparate cu soiul
„Beliţcaia82” care serveşte ca martor în experienţă.
3.2. Schema experienţei

Experienţa a fost efectuată în secţia de ameliorare a plantelor leguminoase pentru boabe
şi furaj a ICCC „Selecţia” în anii agricoli 2009-2010 şi 2010-2011.
Executare experienţei a inclus:
- Lucrări de parcelare şi pichetare ;
- Lucrările de pregătire a solului pentru semănat ;
- Semănatul ;
- Lucrările de îngrijire ;
- Efectuarea observaţiilor ;
- Luarea probelor;
- Recoltatul.
Terenul reprezintă unul din cei mai importanţi factori pentru reuşita unei experienţe.
Aceasta trebuie să îndeplinească 3 condiţii : să fie reprezentativ, specific şi uniform.
Astfel, solul pe care a fost amplasată experienţa este un cernoziom tipic cu însuşiri fizico
– chimice bune.
Schema experienţei este formată după metoda blocurilor, care include grupe de variate
dispuse în 4 (patru) repetiţii deoarece repetînd aceeaşi variantă pe teren s-a constatat că parcelele
repetiţii dau producţii diferite între ele.
O parcelă experimentală cuprinde o multitudine de organisme şi după cum există două
organisme identice, tot astfel o parcelă experimentală a unei variante nu poate să dea, fiind
repetată exact aceeaşi producţie chiar dacă terenul pe care este situată ar fi identic. Acest lucru
se datoreşte faptului că producţia parcelelor este determinată de numeroşi factori de vegetaţie:
- Diferenţele de exactitate la executarea lucrărilor de îngrijire şi recoltare;
- Pagubele diferite de la o parcelă la alta cauzate de boli, buruieni, vătămători;
- Erorilor la semănat, etc.
34
Schema experienţei include tehnologia de cultivare a soiei cu suprafaţa recoltabilă a unei
parcele de 10 m2 .
Efectuarea observaţiilor în cursul perioadei de vegetaţie a fost uşurată prin etichetarea
experienţelor, aceasta avînd în plus şi avantajul că înlesneşte prezentarea cîmpului cu ocazia
vizitelor.
Pentru identificarea variantelor, respectiv parcelelor, s-au folosit în experienţă etichetele
din lemn, vopsite alb şi scrise cu negru. Se mai foloseşte şi etichetele de tablă, fixate pe o vergea
metalică, ca fiind mai durabile.
Etichetele au fost aşezate în aceeaşi poziţie pentru toate parcelele indiferent de poziţia
drumului de acces, în partea stîngă a variantei privind experienţa din faţă. Etichetarea a fost
efectuată odată cu semănatul folosindu-se cea mai simplă metodă – numerotarea curentă a
parcelelor, de la prima la ultima, străbătînd tot cîmpul de experienţă.
Semănatul a fost executat cu multă atenţie pentru a fi cît mai uniform, folosind
semănătoarea SSFK-7, bine reglată şi condusă cu viteza uniformă pe întreaga lungime a parcelei.
Exactitatea a depins şi de buna pregătire a terenului.
Semănatul s-a efectuat în prima decadă a lunii mai cu distanţa între rînduri de 45 cm , la
adîncimea de 4-5 cm , şi densitatea de 50-70 boabe la m2 .A fost efectuat atent evitîndu-se
distanţa mai mare între rînduri, sau rînduri lipsă, cauzate de înfundarea tuburilor. Deasemenea,
lucrarea a fost terminată în aceiaşi zi pentru toate parcelele repetiţiei şi toate variantele, astfel,
semănatul experienţei nu a fost întrerupt de ploaie sau de alte cauze. În aceeaşi zi cu variantele
din experienţă au fost semănate şi perdelele de protecţie, precum şi banda de protecţie semănatul
fiind executat uniform fiind distribuit acelaşi număr de boabe germinabile la m2 .
În experienţă au fost efectuate toate lucrările de îngrijire cerute de tehnologia de cultivare
a soiei. Acestea au avut ca scop distrugerea crustei şi buruienilor şi au constat în lucrări de
grapat, prăşit, plivit, etc. Lucrările sau efectuat manual dar şi mecanizat.
Lucrările de îngrijire au fost executate în aşa fel , încît:
- nu au fost provocate goluri, prin distrugerea plantelor de către uneltele cu care s-
au executat lucrările;
- au fost executate în aceeaşi zi pe întreaga suprafaţă a cîmpului de experienţă,
evitîndu-se astfel producerea de erori experimentale cauzate de neuniformitatea executării lor în
diferite parcele.
- Solul odată lucrat, nu a mai fost călcat de mijloacele mecanice.
O atenţie deosebită s-a acordat observaţiilor fenologice pe vegetaţie, care au avut ca scop,
pe de o parte, să furnizeze date şi asupra altor însuşiri decît capacitatea de producţie a
35
variantelor, iar pe de altă parte, să explice rezultate obţinute la diferite soiuri sau linii. Numai pe
baza observaţiilor pe vegetaţie s-a putut face înterpretarea corectă a rezultatelor experimentale.
Observaţiile au fost notate numai cu creionul în carnete speciale numite carnete (caiete)
de observaţii.
Observaţiile au fost făcute :
- Permanent, pe toată perioada de vegetaţie, deoarece puteau să apară schimbări
neprevăzute mai ales datorită reacţiei variantelor la diferite influenţe ale climei şi solului,
observaţiile şi notările făcîndu-se cel puţin odată pe săptămînă;
- Toate observaţiile, de la semănat pînă la recoltare , au fost făcute de aceeaşi
persoană;
- Observaţiile au fost efectuate prin măsurători directe, de cîte ori a fost nevoie,
deoarece numai astfel aprecierile au fost obiective;
- Pentru fiecare observaţie şi respectiv notare a fost înscrisă data înregistrării;
- Cînd s-a notat rezistenţa la boli, cădere , mai întîi aprecierile au fost făcute în % şi
după aceea au fost transformate în note;
- Notele acordate sînt între 1 şi 9, unde 1 înseamnă “foarte bine” iar 9 “foarte slab
“;
- La notare au fost acordate note întregi, fără zecimi şi fără note de trecere ; dacă au
existat îndoieli asupra notei ce trebuie acordată, s-a acordat nota cea mai mică.
Cu recoltarea am încheiat partea tehnică a experienţei.

Recoltarea a fost planificată şi bine pregătită, aceasta constînd în confecţionarea
etichetelor, săculeţelor şi florilor pentru legat snopi, a coşurilor sau sacilor pentru păstrat şi
cîntărit producţia.
Pentru reuşita lucrărilor de recoltare au fost eliminate mai întîi marginile frontale şi
benzile de protecţie. Recoltarea a fost efectuată într-o singură zi, pe vreme uscată evitînd
pierderile ulterioare datorate manipulării snopilor pentru uscare. De asemenea, recoltatul s-a
efectuat uniform şi fără pierderi, iar tăiatul plantelor a fost făcut la aceeaşi înălţime.
Pentru a nu da naştere la confuzii, foarte atent a fost efectuată pichetarea probelor.
La cîntărire a fost evitat ca vîntul să influienţeze exactitatea determinărilor.
După cîntărirea producţiei parcelelor au fost luate probe pentru determinări şi analize. O
probă a fost alcătuită din luarea a cîte o probă din 2-3 repetiţii.
Probele au fost bine curăţate de pămînt, boabe sparte, etc. De asemenea aceste probe au
avut şi umiditatea corespunzătoare (14% )pentru a nu se altera în timp.
Probele extrase au servit pentru determinarea:
- MMB;
- Procentul de proteină în boabe;
36
- Procentul de grăsimi în boabe; etc.
Probele au fost formate imediat după treieratul parcelelor. Pungile în care au fost
întroduse probele au fost etichetate cu grijă, scriindu-se pe le numărul curent al boabelor şi
numărul parcelei din care provine proba.
3.3. Metodele de cercetare în cîmp

Metodele de cercetare în cîmp constau în efectuarea observaţiilor şi evidenţa soiurilor şi
hibrizilor nemijlocit în cîmp. Aceasta este principala metodă de apreciere şi se efectuează pe
parcursul întregului proces de ameliorare, oferind posibilitatea de a testa multilateral şi exact
soiurile şi materialele care se ameliorează.
În condiţii de cîmp sunt studiate particularităţile de creştere şi de dezvoltare a plantelor,
rezistenţa lor la cădere, scuturarea boabelor, pretabilitatea lor de a fi cultivate mecanizat,
productivitatea şi recolta, stabilitatea acestor indici din an în an şi alte însuşiri.
3.3.1. Metodele de apreciere a productivităţii şi producţiei soiei.
Productivitatea este masa medie a boabelor unei plante; producţia – masa medie de pe o
unitate de suprafaţă a semănăturii. Producţia constituie produsul productivităţii unei plante şi
numărul total de plante de pe o unitate concretă de suprafaţă – un m2 sau un hectar.
Recolta fiecărui soi sau linie se determină prin una din următoarele metode:
1. Metoda estimării complete. În cazul acesta este recoltată parcela întreagă: se
treieră, recolta se cîntăreşte şi greutatea ei se înregistrează în lista de recoltare. Recolta parcelei ,
raportată la umiditatea dată, este definitivă şi caracterizează soiul sau linia dată.
2. Determinarea structurii recoltei. Analiza structurii recoltei în cazul încercării
comparative a soiului se efectuează după snopii de probă. Pentru stabilirea structurii recoltei se
iau monstre de plante – de pe parcelele mici 10-25 plante, iar pe cele mari (50 – 100 m 2 cel puţin
100 plante. Plantele se iau fără alegere, uniform de pe întreaga suprafaţă şi se smulg cu rădăcini.
Prin măsurări, numărări şi cîntăriri se determină indicii elementelor structurii recoltei. După
aceşti indici este stabilită media fiecărui element al structurii după toate repetiţiile şi sunt
introduşi de către ameliorator în registrul estimării recoltei. Elementele structurii servesc ca
factor important la caracterizarea soiurilor şi liniilor după productivitate.
3.3.2. Metodele de apreciere a duratei perioadei de vegetaţie.

Durata perioadei de vegetaţie este determinată de timpul necesar ca planta semănată să
ajungă la maturitate. Durata perioadei de vegetaţie a soiurilor şi liniilor de soiei trebuie să
37
corespundă perioadei de timp din zona în care au fost cultivată, pe parcursul căreia condiţiile
climaterice ale zonei în cauză sunt cele mai favorabile pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor.
Multe soiuri şi linii de soia au perioadă de vegetaţie diferită, care este cuprinsă între 80-
170 de zile.
Durata perioadei de vegetaţie la unul şi acelaşi soi sau linie poate să varieze în funcţie de
durata fazei de dezvoltare şi condiţiile de realizare a lor. Din această cauză precocitatea soiului
sau a liniei este determinată nu numai de ereditate, dar şi de condiţiile în care el se dezvoltă.
Unul şi acelaşi soi în unele condiţii poate fi cu coacere timpurie în altele – cu coacere medie şi
chiar tîrzie. Deci soiurile pot fi precoce numai în condiţiile care corespund cerinţele lor pentru
creşterea rapidă şi realizarea fazelor de dezvoltare.
Aşadar, durata perioadei de vegetaţie se caracterizează prin complexitate, de ea depinzînd
dezvoltarea şi creşterea plantelor, adaptarea liniilor şi soiurilor de soia la condiţii concrete, ce
determină valoarea lor economică.
Durata perioadei de vegetaţie se stabileşte în baza datelor observaţiilor fenologice, adică
a înregistrării începutului fiecărei faze de dezvoltare.
Apariţia plantelor – începutul ei se consideră atunci cînd au apărut 10% din plante;
răsărirea deplină cînd au apărut 75% din plante.
Coacerea la cultura soiei este caracterizată de următoarele:
- Îngălbenirea frunzelor în masă şi căderea acestora la soiurile care au această
caracteristică;
- Colorarea în brun a păstăilor, minimum 75 %;
- Colorarea seminţelor şi căpătarea luciului specific soiului;
- Boabele capătă forma specifică soiului şi nu mai pot fi răzuite cu unghia;
- Umiditatea seminţelor scade sub 15 %.
3.3.3. Metode de apreciere a rezistenţei soiei la boli.

Rezistenţa la boli face parte din adaptarea plantelor la mediul biologic. Bolile plantelor
de soia, mai ales în anii favorabili dezvoltării lor, aduc pagube considerabile culturii.
Bolile sunt combătute prin măsuri preventive şi creative. Cel mai eficace şi mai ieftin
mijloc de combatere a lor este crearea şi folosirea de soiuri rezistente sau imune.
Rezistenţa la boli este o însuşire complexă, care depinde de ereditatea plantei, cît şi de un
şir de actori extremi, cum ar virulenţa, agentul patogen, temperatura şi umiditatea din perioada
vegetaţiei, agrotehnica aplicată, aciditatea solului, etc.
Factorii externi, care stagnează dezvoltarea plantelor, contribuie la dezvoltarea agenţilor
patogeni şi la slăbirea rezistenţei plantelor. [4,16]
Plantele de soiei sunt atacate de numeroşi agenţi patogeni : viroze, bacterioze, micoze.
38
Virusurile produc boli virotice ce afectează planta şi, în consecinţă, duc la reducerea
producţiei cu peste 25 % [7]. Cele mai răspîndite virusuri sunt: virusul mozaicului, arsura
mugurelui sau vestejirea mugurelui, mozaicul galben (mai puţin răspîndit).
Bacteriile patogene sunt larg răspîndite în cultura soiei, producînd vestejirea sau pătările
frunzelor şi reduc astfel producţia, uneori cu peste 30 % [6]. Cele mai răspîndite sunt: arsura
bacteriană, arsura pustulară; vestejirea bacteriană.
Ciupercile care parazitează soia pot produce boli ce variază ca importanţă în raport cu
pagubele ce le produc. Unele boli sunt limitate ca areal, altele sunt larg răspîndite. Micozele pot
afecta anumite părţi ale plantei sau toată planta. Cele mai răpîndite micoze sunt: pătura bună a
frunzelor, mana soiei, antracnoza, putregaiul rădăcinilor şi tulpinii, arsura păstăiei şi tulpinii,
putregaiul alb al tulpinii, putrezirea rădăcinii şi tulpinii, pătarea (pata) purfurie a boabelor.
Cultura soiei atacată de boli este apreciată după o scară:
1- Atacul lipseşte sau foarte puţin (<10%)
3- Slabe (11-25%)
5- Mediu (26-50%)
7- Puternic (51-75%)
9- Foarte puternic (>75%).
3.3.4. Metode de apreciere a rezistenţei soiei la dăunători.

Insectele şi nematozii pot produce de asemenea pagube. Nematozii care parazitează
plantele aparţin la peste 50 de specii incluse în 20 de genuri [21]. Nematozii atacă rădăcinile,
impiedicînd extragerea apei şi elementelor nutritive din sol, avînd drept consecinţe afectarea
creşterii şi dezvoltării. Atacul nematozilor are efect asupra nodulării normale [26] , în mod
deosebit atacul nematodului chistic.
Insectele dăunătoare soiei acţionează în diferite faze de vegetaţie, afectînd seminţele în
urs de germinaţie sau plantele în curs de răsărire, frunzele, florile, păstăile sau seminţele în curs
de formare. Dăunătorii care produc pagube culturii soiei acţionează în diferite faze de vegetaţie,
astfel:
- În cursul germinaţiei şi răsăritul produce pagube viermii sîrmă şi musca cenuşie
a culturilor, aceştia fiind dăunători în stadiul larvar;
- Asupra frunzelor acţionează ca dăunători în primele faze de vegetaţie: gărgăriţa
frunzelor de leguminoase fiind dăunătoare în stadiul de adult.
- Frunzele sunt atacate în toată ,perioada vegetaţiei de un număr de dăunători
care acţionează atît în stadiul larvar, cît şi în stadiul adult (păiangenul roşu);
- Păstăile şi seminţele sunt atacate de molia păstăilor de soia.
39
Cale mai mari pagube, însă, care pot deveni de importantă, economică sunt produse de
păianjenul roşu (Tetcanychus urticol, koch ), molia păstăilor de soia (Etella Linckenella Tr.) şi
musca cenuşie a culturilor (Hylemya platura (coarcata) Meig).
Rezistenţei la dăunători a soiei este apreciată în puncte:
1 Nerezistente;
2 Puţin rezistente;
3 Cu rezistenţă medie;
4 Rezistent.
3.3.5. Metode de apreciere a rezistenţei la cădere a plantelor de soia.

Aprecierea rezistenţei la cădere a culturii de soia se efectuează după un sistem de 5
puncte. Cu 5 (cinci) puncte se marchează soiurile plantele cărora nu cad pînă la sfîrşitul
vegetaţiei, cu 1 (un) punct soiurile ale căror plante cad la o etapă timpurie de dezvoltare.
Se deosebesc 2 (două ) tipuri de cădere a plantelor:
- A tulpinii;
- A rădăcinii.
În primul caz de obicei tulpina se apleacă la nivelul primului internod.

În al doilea caz cad sau se apleacă tulpina de la rădăcină fără a se îndoi.
Rezistenţa la cădere a soiurilor în condiţii de cîmp se apreciază în felul următor:
- 5 puncte – lipseşte căderea;
- 4 puncte – au căzut puţine plante;
- 3 puncte – cădere medie, cînd tulpinile sau înclinat faţă de sol sub un unghi de
aproximativ 450 ;
- 2 puncte – cădere puternică;
- 1 punct – cădere foarte puternică.
După scara de 9 (nouă) puncte rezistenţa se apreciază:

1 punct – foarte joasă;
3 puncte – joasă;
5 puncte – înaltă;
9 puncte – foarte înaltă;
În unele centre ştiinţifice, mai cu seamă în CIMMYT, rezistenţa la cădere se apreciază în
%, după numărul de plante căzute. Prima estimare se face în ziua cînd a avut loc prima cădere a
plantelor sau a doua zi după aceasta, iar peste 5 – 10 zile ea se repetă (pentru a aprecia
capacitatea plantelor de a se îndrepta după cădere). Estimarea se repetă după fiecare caz de
cădere repetată a plantelor. Determinarea definitivă a rezistenţei materialului de ameliorare la
cădere se face în ajunul recoltării, luându-se în cont aprecierile şi observaţiile precedente [4].
40
O mare parte din recoltă se pierde la recoltarea mecanizată a culturii soiei, bobul căreia
se desface uşor. În cazul acesta aprecierea se realizează după timpul desfacerii (în momentul
coacerii depline sau puţin mai tîrziu), şi se calculează cantitatea de boabe cu acest caracter la
fiecare soi în parte [16].
3.4.Metodele de cercetare în laborator.
Prin metode de laborator se determină caracteristicile biologice ale plantelor, calitatea
producţiei.
La ameliorarea culturii soiei în laborator determinăm: MMB; conţinutul de proteină brută
şi grăsimi; talia plantei; înălţimea de inserţie a primei păstăi; etc.
3.4.1. MMB.
Dintre seminţele culturii de bază, după amestecarea lor minuţioasă, se iau după probe a
cîte 500 boabe, care se cîntăresc cu precizie pînă la sutimi de gram. Adunînd seminţele celor
două probe, se obţine masa medie a 1000 de boabe. Analiza se consideră terminată, dacă
diferenţa dintre masa seminţelor primei şi a două probe nu depăşesc 3 % din media lor aritmetică
[17].
3.4.2. Determinarea conţinutului de ulei în boabele de soia.
Metoda de determinare a uleiului se bazează pe capacitatea lui de a se dizolva în solvenţii
organici, însă din cauza că în afară de lipide în solvenţii organici se dizolvă şi alte substanţe –
acizi graşi liberi, sterili, pigmenţi, uleiuri eterice, preparatul obţinut în care predomină uleiul se
numeşte ulei brut.
In de soia conţinutul de ulei variază în limitele 18 – 22 %.
Conţinutul de ulei în boabele de soia se determină după metoda lui Ruşcovschi.
Principiul metodei constă în faptul că uleiul din soia se extrage cu eter dietilic şi după
masa materialului rămas după extracţie se calculează conţinutul de ulei brut în materialul analizat
în comparaţie cu masa lui iniţială.
Într-un pachet sau cartuş de extracţie din hîrtie de filtru prealabil cîntărit cu precizia de
0,001 g se întroduce cca 1 g de soia măcinată la o moară specială. Pachetul împreună cu
materialul întrodus se usucă în dulapul de uscare la temperatura de 105 0 C pînă la masa
constantă. Ştiind masa pachetului gol şi masa pachetului cu material (făină de soia) el poate fi
întrodus la extracţie în aparatul de tip Soxlet.
Pachetul se întroduce în extractorul aparatului Soxlet, se conectează refrigerentul şi
balonul în care se toarnă eter dietilic ( C2H5 – O – C 2H5 )pînă la 2/3 – ¾ din volumul balonului.
Balonul se încălzeşte pe baia de apă pînă la 45 – 50 0 C. Vaporii de eter (tfierb. =350C) se
condensează în refrigerent şi se acumulează în extractor, contribuind la extragerea uleiului din
41
pachet. Cînd extractorul se umple pînă sus uterul se scurge printr-un sifon în balon şi ciclul se
repetă. Extracţia se termină după 10 -12 ore de tratare a materialului analizat cu uter dietilic.
Pachetele se scot din extractor, se evaporă restul de eter la încălzire la 1050 C şi se
cîntăresc.
Conţinutul de ulei brut se determină prin diferenţa dintre masa pachetului cu material
pînă şi după extracţie după formula:
a  100
x
H
Unde: x – conţinutul de ulei, %
a – masa uleiului brut, g
a = m 1 – m2
unde:
m 1 – masa pachetului cu material pînă la extracţie, g ;
m2 – masa pachetului cu material după extracţie, g ;
H – masa absolut uscată a materialului analizat, g;
H = m 1 – m3
Unde: m3 - masa pachetului gol.
3.4.3. Determinarea conţinutului de proteină brută în boabele de soia.
Pentru determinarea conţinutului de azot brut şi proteină în seminţele de soia se foloseşte
mai des metoda Kjieldahl, ca cea mai precisă. Seminţele de soia măcinate se mineralizează în
H2SO4 concentrat, substanţele organice se oxidează, iar amoniacul, ce se degajă se leagă de
H2SO4 în (NH4 )2 SO4 . după acesta amoniacul este distilat în mediul bazic şi după cantitatea lui
înmulţind cu coeficientul 0,25 se calculează conţinutul de proteină.
0,350 g de soia mărunţită se întroduce într-un balon Kjeldahl cu volumul de 250 ml, unde
se adaugă 10 ml de H2SO4 concentrat şi o granulă de selen metalizat (0,05 g) în calitate de
catalizator. Conţinutul balonului se încălzeşte pînă la fierbere într-un încălzitor electric special în
nişa de ventilare pînă cînd conţinutul balonului devine incolor.
În balonul Kjeldahl răcit se adaogă soluţie de 40 % de NaOH pînă la formarea în exces a
mediului bazic. Conţinutul balonului se supune distilării timp de 15 – 20 minute amoniacul ce se
degajă este captat cu o soluţie de H3BO3 conform reacţiei: H3BO3+3NH4O = (NH4)2BO3+3H2O.
Boratul de amoniu format se titrează cu soluţie de 1n de H2SO4.
2(NH4)2BO3+3H2SO4 = 3(NH4)2SO4+2H3BO3
După cantitatea de H2SO4 cheltuită la titrare se determină conţinutul de N-NH 4 în soluţie
reeşind din calculul ca 1 ml de soluţie de 0,1 n de H2SO4 corespunde 1,4mg de azot.
Calculul conţinutului de azot se efectuează după formula:
v  1,4  n  100
x
m
42
unde : x - conţinutul de N brut,%
v – volumul H2SO4, care s-a cheltuit la titrare, ml;
n – concentraţia normală a soluţiei de H2SO4 pentru titrare (Q (n))
m – masa materialului analizat, g
100 – coeficient pentru calcul în procente;
1,4 – echivalentul chimic al azotului.
Capitolul IV
Tehnologia de cultivare a soiei
4.1. Amplasarea soiei în asolament
Soia este o plantă cu cerinţe înalte la condiţiile de cultivare. De aceea, pentru obţinerea
recoltei înalte e necesar să o amplasăm în asolament.
Cele mai indicate plante premergătoare pentru cultura soiei sunt cerealele păioase şi
porumbul recoltat la siloz. După aceste culturi se pot aplica la timp îngrăşămintele necesare,
lucrarea solului de bază, nivelarea lui de cu toamnă.
Porumbul pentru boabe de asemenea este o plantă premergătoare , care aproape că nu se
deosebeşte de culturile cerealiere. După rezervele de apă accesibilă la momentul efectuării
semănatului. Însă în cazul cînd porumbul se recoltează tîrziu nu întotdeauna este posibilitatea de
a nivela solul de cu toamnă. Nu se admite semănatul soiei după porumb unde s-au aplicat
erbicide din grupul triazinelor, precum şi drajoni. De asemenea nu se admite semănatul soiei
după floarea – soarelui, lucernă, mazăre, tutun, tomate, şi sorg., din cauza bolilor şi vătămătorilor
comuni, care duc la scăderea nivelului de producţie.
Cercetările efectuate la ICCC ”Selecţia’’ şi în alte instituţii ştiinţifice au arătat că soia
trebuie să se întoarcă pe acelaşi cîmp nu mai devreme de 3-4 ani.
43
La rîndul ei soia constituie un bun premărgător pentru majoritatea plantelor de cultură,
inclusiv pentru grîul de toamnă. Sistemul radicular al acestei culturi îmbunătăţeşte însuşirile
fizice ale solului, asigură acumularea azotului atmosferic în sol [1, 18].
4.2. Aplicarea îngrăşămintelor.

Soia reacţionează în general mai slab la aplicarea directă a îngrăşămintelor, întrucît, pe de
o parte, îşi asigură cea mai mare parte din cantitatea necesară de azot prin activitatea bacteriilor
simbiotice, iar pe de altă parte, valorifică bine efectul remanent al îngrăşămintelor cu fosfor
aplicate la culturile premergătoare. Pentru formarea unei tone de boabe, soia utilizează 77-100 kg
de azot, 17-40 kg fosfor, 32-40 kg de potasiu ( indicate în substanţă activă).
În timpul vegetaţiei soia utilizează elemente nutritive neuniform: cantităţi mai mici în
perioada încolţirii seminţelor-începutul înfloriri, iar utilizarea intensă revine perioadei de
înflorire-formarea boabelor. Soia foloseşte cantitatea maximală de azot şi intensă de potasiu în
faza de înflorire-formarea boabelor, iar de fosfor şi sulf în perioada formării boabelor.
Prezenţa bacteriilor fixatoare de azot pe rădăcinile soiei, care îndestulează practic
necesitatea plantelor în acest element reduce aplicarea îngrăşămintelor de azot. În condiţii de
cîmp se acumulează în sol pînă la 1600kg/ha de azot.
Din contul fixării azotului din aer soia îşi îndestulează necesitatea în azot cu 30-60%.
Aplicarea dozelor înalte de azot acţionează negativ asupra activităţii bacteriilor fixatoare de
azot.
Fixarea azotului de către bacterii începe peste 3-4 săptămîni după semănat şi continuă
pînă la maturizarea boabelor, atingînd cantitatea maximă la sfîrşitul înfloririi începutul formării
boabelor. Fixarea activă a azotului de către bacteriile din nodozităţi depinde în mare măsură de
umiditatea, afînarea şi aciditatea solului şi de asemenea de fazele dezvoltării plantelor.
Pînă la fixarea azotului din aer bacteriile se dezvoltă din contul azotului din sol, de acea
putem administra o cantitate neînsemnată de îngrăşăminte minerale în timpul semănatului (mulţi
cercetători propun 10-15kg/ha de azot) . Acest efect e bine evidenţiat cînd în sol e o cantitate
mare de resturi vegetale, descompunerea cărora e legată de activitatea microorganismelor din sol.
În timpul semănatului soiei îngrăşămintele se încorporează în benzi, la o distanţă de 8-13
cm de la rînd, la o adîncime mai mare decît seminţele cu 5-10 cm. În caz contrar, seminţele de
soia dacă vin în contact cu îngrăşămintele se micşorează brusc procentul de răsărire, iar plantele
răsărite rămîn în urmă cu creşterea şi dezvoltarea.
În prezent pentru inocularea seminţelor se aplică preparatul Rizolic, produs de Institutul
de Microbiologie a A.Ş. a Republicii Moldova la comandă. Inocularea se face înainte de
semănat, în locuri ferite de razele solare, fiindcă sub acţiunea lor bacteriile din nodozităţi pier.
44
Dacă seminţele nu se seamănă în aceeaşi zi, numărul bacteriilor după 12 ore se micşorează de 3
ori şi efectul inoculării dispare. Dozele de aplicare sunt indicate în instrucţie pentru aplicare. De
obicei, doza se prepară pentru tratarea seminţelor la 1 ha (100-120 kg de seminţe).
Îngrăşămintele de fosfor şi potasiu se aplică toamna , înainte de îndeplinirea lucrării de
bază a solului (aratul). Doza de fosfor va fi de 60-90kg/ha, iar cea de potasiu 30-45kg/ha s.a.
Un mijloc eficient de sporire a producţiei de soia îl constituie administrarea
microelementelor şi în special a molibdenului, care stimulează activitatea bacteriilor fixatoare de
azot. Tratamentul cu microelemente se face în timpul semănatului tratîndu-se seminţele cu 20 mg
de molibden în 2 l de apă pentru 100 kg de seminţe, sau în timpul butonizării înfloririi plantelor,
stropindu-se cu soluţie de 0,1 %.
4.3. Lucrarea solului.

Lucrarea solului pe cîmpurile destinate pentru semănatul soiei se efectuează în
dependenţă de planta premergătoare, termenul de recoltare, infestarea de buruieni ş.a. De obicei
se seamănă după culturi cerealiere păioase şi porumb recoltat la boabe.
În cazul amplasării soiei după culturi cerealiere, îndată după recoltare se efectuează
dezminiştirea cu dezmiriştitoarele de tipul ЛДГ-5, ЛДГ-10, sau grape cu discuri БДТ-3, БДТ-7,
adîncimea de lucru fiind de 6-8cm. Aratul se efectuează peste 12-15 zile cu plugul cu cormană şi
antetrupiţă bine reglat la adîncimea de 20-22 cm.
Pe cîmpurile curate de buruieni multianuale în locul aratului la aceeaşi adîncime se poate
efectua afînatul. Afînatul se efectuează cu unelte agricole de tipul КПГ-250, ПРПВ-5-50,ПУ-
2,5. aratul devreme dă posibilitatea de a acumula o cantitate mai mare de apă şi substanţe
nutritive în sol, de a lupta mai efectiv cu buruienile.
Dacă soia se amplasează după culturi recoltate tîrziu, îndată după recoltare solul se
lucrează cu grape cu discuri grele (БДТ-3, БДТ-7, БДТ-10) în două urme, la adîncimea de 8-
10cm, asigurînd fărîmiţarea calitativă a resturilor de plante. Aratul se efectuează cu plugul cu
cormană la adîncimea de 25-27 cm. Dacă condiţiile permit, toamna solul poate fi nivelat după
arat, aplicînd grape cu discuri, dezmiriştitoare, cultivatoare. Nivelarea de cu toamnă ne permite
să facem mai puţine treceri pe cîmp primăvara, cînd solul e umed şi se tasează mai puternic.
Primăvara pe cîmpurile unde s-a efectuat nivelarea de cu toamnă e destul o singură cultivaţie
înainte de semănat la adîncimea de 6-8 cm.
În cîmpurile după porumb şi late culturi tîrzii de obicei solul nu e nivelat. Pe astfel de
cîmpuri e necesar de efectuat boronitul, aplicînd grape cu colţi medii sau grele. După 3-4 zile,
cînd solul e maturizat fizic, se aplică o cultivaţie la adîncimea de 8-10 cm, aplicînd cultivatoare
de tipul КПС-4.
45
În primele săptămîni după răsărire soia are o creştere lentă. În această perioadă plantaţiile
de soia pot fi infestate de buruieni, care duc la scăderea semnificativă a producţiei, ba chiar şi la
compromiterea recoltei. O e eficienţă înaltă în combaterea buruienilor o asigură erbicidele de
aceea aplicarea lor la cultivarea soiei este o măsură necesară în condiţiile create la etapa actuală a
agriculturii republicii.
În lupta cu buruienile se utilizează o gamă întreagă de erbicide eficiente, care se aplică
înaintea semănatului cu încorporarea lor în sol şi în timpul vegetaţiei. Erbicidele care necesită
încorporarea în sol de obicei se aplică concomitent cu efectuarea cultivaţiei înaintea semănatului.
Treflanul şi analogii săi se aplică împreună cu Prohelanul. Preparatele se dizolvă cu 300-400 l de
apă la hectar. Pentru a obţine un efect înalt e necesar ca stropitoarea să fie reglată spre a consuma
cantitatea de soluţie preconizată.
În acest scop vom ţine cont de marca tractorului, orificiile duzelor, presiunea în sistemul
de distribuire, viteza deplasării agregatului pe cîmp. Norma de consum a soluţiei nu trebuie să
depăşească sau să fie mai mică de 5% în caz contrar stropitoarea se reglează din nou. Aplicarea
calitativă şi la vreme a erbicidelor asigură obţinerea unui surplus de boabe egal cu 022,-0,29
t/ha[1, 18].
4.4. Sămînţa şi semănatul.

Obţinerea recoltelor înalte de boabe în mare măsură depinde de calitatea seminţelor. De
aceea, pentru semănat vom utiliza numai seminţe ce corespund cerinţelor pentru clasa I a
standardului – facultatea germinativă nu mai mică de 80% şi puritatea de 97% [14].
Epoca optimă de semănat începe cînd la adîncime de 10 cm temperatura solului atinge
10-120C şi este în creştere. Calendaristic în zona de sud şi centru a republicii ea coincide cu
decada a III – a lunii aprilie, iar pentru zona de nord cu decada I a lunii mai.
Cercetările efectuate la Institutul de Cercetări pentru Culturile de Cîmp au arătat, că
pentru această zonă recolte mai înalte se asigură cînd soia este semănată în I-a decadă a lunii
mai. Dacă se asigură păstrarea rezervei de apă în stratul arabil, semănatul soiei în decada a II-a a
lunii mai asigură un nivel de producţie nu mai jos de nivelul optim în I-a decadă a lunii mai.
Pentru condiţiile republicii cea mai indicată metodă de semănat e cea distanţată la 45 cm.
Această metodă asigură o luptă mai eficientă cu buruienile în timpul vegetaţiei soiei.
În condiţiile cînd se aplică erbicidele, precum şi pe cîmpuri curate de buruieni metoda de
semănat cu intervalul dintre rînduri de 15 cm asigură acelaşi nivel de producţie ca şi în cazul
semănatului cu intervalul de rînduri egal cu 45 cm.
Pentru semănat se utilizează semănătoarea de tipul SPC-6, CУПН-6, reutilizată pentru
semănatul cu intervalul între rînduri de 45 cm, semănătoarele S3-3,6, C3CШ-3,6.
46
Norma de însămînţare se stabileşte în funcţie de particularităţile biologice ale soiurilor.
Pentru soiurile timpurii Belţicaia 82, Dorinţa se recomandă norma de 0,7mil. de seminţe viabile
la hectar, pentru soiurile cu epoca de coacere medie Bucuria, Aura – 0,6 mil/ha, iar pentru
soiurile tardive Hodson – 0,5mil. de seminţe la hectar.
Adîncimea de încorporare a seminţelor nu trebuie să depăşească 5-6 cm şi numai în cazul
cînd acest strat de sol este uscat adîncimea se măreşte pînă la 6-7 cm.
O atenţie deosebită vom atrage în cazul în care pentru semănat se utilizează
semănătoarele SPC-6, CУПН-6. Aceste semănători pot depăşi pe solurile afînate adîncimea
optimă a încorporării seminţelor în rezultat obţinîndu-se semănături neuniforme şi rare. Însă
criteriul principal e ca seminţele trebuie încorporate în strat de sol umed[18].
4.5. Îngrijirea semănăturilor.

Sarcina prnicipală a lucrărilor de îngrijire a semănăturilor este combaterea buruienilor.
Peste 4-5 zile după semănat e necesar de efectuat boronitul semănăturilor cu grape uşoare sau
medii. După răsărirea plantelor şi formarea a 1-3 frunze trifoliate semănăturile sunt lucrate cu
grape cu colţi uşoare sau medii. E deosebit de important îndeplinirea boronitului cînd buruienile
au atins faza de „filament alb” sau numai au răsărit. Boronitul se efectuează pe diagonală sau de-
a curmezişul semănatului. Viteza agregatului în timpul boronitului pînă la răsărirea plantelor nu
trebuie să depăşească 6-8 km/oră, după răsăritul plantelor 4-5km/oră. Boronitul după răsăritul
plantelor, se efectuează cînd plantele de soiei îşi pierd turgorul şi nu se frîng. Aplicarea la vreme
a boronitului pînă şi după răsăritul plantelor asigură nimicirea a 60-70% de buruieni.
Prima cultivaţie între rînduri se îndeplineşte cînd plantele au format o frunză trifoliată.
Pentru îndeplinirea cultivaţiei între rînduri se utilizează cultivatoare înzestrate cu cuţite săgeată şi
unilaterale la adîncimea de 4-5 cm. A doua cultivaţie între rînduri se efectuează după necesitate,
de obicei, peste 10-12 zile după prima cultivaţie la adîncimea de 6-8 cm. Viteza deplasării
agregatelor trebuie să evite astuparea plantelor cu sol.
Dacă lucrările mecanice nu au asigurat distrugerea totală a buruienilor, se folosesc
erbicide sau un plivit-prăşit manual în rînd.
Soia este o cultură rezistentă la secetă în prima jumătate a vegetaţiei, însă recolte înalte se
pot obţine doar în condiţii cu umezeală suficientă, mai ales în perioada critică (înflorire –
formarea boabelor). Necesitatea irigării apare mai ales în zona de sud şi centru a republicii, unde
sporul de producţie din urma irigării ajunge la 1,0-1,5 t/ha. În această perioadă e necesar de
efectuat 2-3 udări cu norma de 500-700 m3/ha şi intervalul între ele de 10-15 zile [18].
4.6. Recoltarea soiei.

47
Recoltarea soiei se execută cu combina la maturitatea deplină, cînd umiditatea boabelor
ajunge 14-15% . În acest moment păstăile sunt uscate, de culoare caracteristică soiului cultivat.
Pentru evitarea pierderilor e necesar de reglat combina la cea mai joasă mirişte. Pentru
reducerea traumării boabelor se micşorează viteza de rotaţie a bătătorului 300-350 rotaţii pe
minut.
Boabele recoltate trebuie să fie supuse imediat curăţării primare cu ajutorul maşinilor de
curăţat ОВП-20А, ОВС-25, ОС-4,5А [18].
48
Capitolul V
Rezultatele obţinute
Datele experimentale în urma studierii liniilor de soia confirmă progresul genetic realizat
în lucrările de cercetare la ameliorarea soiei în ICCC”Selecţia”.
Producţia medie de boabe în experienţa dată a variat de la 21,6g/ha (14-10) la
30,3g/ha(18-10) avînd o amplitudine de diferenţiere foarte largă (Tab.1.Producţia de boabe a
liniilor de soia a.2009-2010). Raportul dintre producţia maximă şi cea minimă la liniile studiate a
avut valori înalte atingînd 870kg/ha. Marea majoritate a liniilor studiate au realizat producţii mai
superioare martorului.
Din rezultatele căpătate şi oglindite în tabelul 1 reese că pe primul loc s-a situate linia 18-
10 cu un spor de 27% faţă de martor şi 15% faţă de media pe experienţă.
Pe locul 2 se clasează L-13-10 (Bucuria x T-389)x Columna cu un spor de producţie
semnificativ de 26%. S-au evidenţiat prin producţii medii înalte şi liniile 8-10(VNIIMK 88x
Volgogradca) şi 8-10 (Luna x Flacăra) care au depăşit producţia martorului cu 21-17%.
Sporurile semificative de 20,0-27,0% sînt dovadă a alegerii judicioase a genitorilor luaţi
la încrucişare şi efectuări riguroase a secţiei individuale petrecute în populaţiile hibride.
Producţiile înalte de boabe realizate de liniile studiate indică superioritatea lor de martor
şi soiurile care se află în producţie.
49
Tabelul 5.1 Producţia de boabe a liniilor de soia în cultura comparativă de concurs ICCC „Selecţia” (2010-2011)
Producţia de Amplitudinea +/- faţă de martor
boabe producţiei 2010 2011
Linia kg/ha kg/ha
2010 2011 max. min. kg/ha % kg/ha %
1-10 3040 1390 3130 1330 +560 123 -120 92
2-10 3240 1790 3310 1800 +760 131 +280 119
3-10 2520 1780 2590 1740 +40 102 +270 118
4-10 2760 2250 2830 2220 +280 111 +740 149
5-10 3000 2200 3090 2230 +520 121 +690 146
6-10 2950 1400 3170 1360 +470 119 -110 93
7-10 2240 1640 2300 1550 -240 90 +130 109
8-10 2360 1870 2440 1800 -120 95 +360 124
9-10 3540 1450 3620 1420 +1060 -60 96
10-10 2480 1510 2530 1460 - - - -
martor
11-10 2730 1990 2790 1910 +250 110 +480 132
12-10 2410 1510 2510 1460 -70 97 0 100
13-10 2310 1520 2380 1490 -170 93 +10 101
14-10 2820 1460 2920 1440 +340 114 -50 97
15-10 2630 1500 2700 1460 +150 106 -10 99
16-10 2340 2040 2440 1970 -140 94 +530 135
17-10 2690 1250 2790 1210 +210 109 -260 83
18-10 3030 1930 3180 1860 +550 122 +420 128
19-10 2700 1710 2870 1680 +220 109 +200 113
20-10 3170 1670 3220 1610 +690 128 +160 111
50
Condiţiile climaterice ale anului agricol 2009-2010 s-au caracterizat printr-un grad de
favorabilitate ridicat pentru cultura soiei. Evoluţia favorabilă a temperaturilor şi cantitatea de
precipitaţii înregistrate în perioada de înflorire şi umplerea boabelor au asigurat condiţii pentru
formarea unei producţii de boabe de peste 3000kg/ha.(Anexa 1, 2)
Anul agricol 2010-1011 s-a caracterizat printr-un regim termic şi hidric foarte special cu
abateri mari de la media multianuală. Deficitul hidric asociat cu temperaturi înalte ale aerului a
influenţat negative asupra vegetaţiei plantelor de soia. Insuficienţa de apă înregistrată în timpul
semănatului a dus la răsărirea neuniformă a plantelor. În fazele de ontogeneză lipsa de umezeală
a determinat o stînjenire evidentă a proceselor de creştere a plantelor şi de formare a recoltei de
boabe. Practic s-a stopat formarea şi creşterea organelor generative. Plantele au atins talia doar
de 23-53 cm faţă de 78-107 în anii precedenţi. S-a redus cu mult numărul de ramuri productive
în faza înfloritului a fost înregistrată o avortare în masă a florilor cu căderea în masă a lor.
Ploile abundente înregistrate în luna august au determinat prelungirea perioadei de
vegetaţie cu 15-20 zile ceea ce a dus la reluarea vegetaţiei la începutul maturizării. Fenomenul
dat a cauzat pierderi mari de producţie.
Deficitul de precipitaţii înregistrat în toate fazele de organogeneză a plantelor a
determinat o stingere evidentă a proceselor de creştere a plantelor.
Seceta excesivă care a continuat în luna iunie şi iulie a anului agricol 2009-2010 (Anexa
2). a limitat dezvoltarea proceselor de formare a boabelor ducînd la micşorarea masei lor avînd o
influenţă negativă asupra producţiei de boabe. Totodată s-au creat condiţii de atac a plantelor de
soia de către molia păstăilor ce complet a distrus semănăturile. În rezultat experienţele la
ameliorarea soiei fondate în anul 2010 au fost rebutate.
Analizînd tabelul 5.2. analiza morfologică a liniilor de soia observăm că liniile studiate
posedă însuşiri tehnologice înalte dînd posibilitatea efectuării lucrărilor de recoltare mecanizat.
Astfel, înălţimea de inserţie a primelor păstăi relative mare (25-30 cm) şi rezistenţa înaltă
atît la cădere cît şi la scuturarea boabelor fac ca pierderile la recoltare să se excludă.
Talia plantelor prezintă o diversitate mare cu valori cuprinse între 23 şi 107 cm avînd o
rezistenţă mare la cădere nu prezintă greutăţi în timpul lucrărilor mecanizate şi limitează
pierderile de recoltă.
51
Tabelul 5.2. Analiza morfologică a liniilor de soia (2009-2010)
Înălţimea de
Înălţimea inserţie a Rezistenţa la
Linia totală a Media primei păstăi, Media Rezistenţa la Media scuturare a Media
plantei, cm cm cădere, % boabelor, %
2009 2010 2009 2010 2009 2010 2009 2010
1-10 93 32,6 62,8 21 11,3 16,2 5 5 5 5 5 5
2-10 78 24,6 51,3 14 8,1 11,1 5 5 5 5 5 5
3-10 101 30,7 65,9 22 10,4 16,2 5 5 5 5 5 5
4-10 95 37,2 66,1 27 17,9 22,5 5 5 5 5 5 5
5-10 91 27,9 59,5 33 14,0 23,5 5 5 5 5 5 5
6-10 98 53,6 75,8 22 15,5 18,8 5 5 5 5 5 5
7-10 78 34,7 56,4 40 16,9 28,5 5 5 5 5 5 5
8-10 82 36,0 59,0 13 9,4 11,2 5 5 5 5 5 5
9-10 84 31,0 57,5 18 11,3 14,7 5 5 5 5 5 5
10-10
89 27,6 58,3 16 12,1 14,1 4 4 4 5 5 5
/martor
11-10 103 37,4 70,2 14 18,8 16,4 5 5 5 5 5 5
12-10 91 28,1 59,6 22 13,2 17,6 5 5 5 5 5 5
13-10 100 35,9 68,0 26 14,7 20,4 5 5 5 5 5 5
14-10 91 37,6 64,3 30 19,1 24,6 5 5 5 5 5 5
15-10 78 34,4 56,2 28 12,6 20,3 5 5 5 5 5 5
16-10 107 24,3 65,7 25 8,6 16,8 5 5 5 5 5 5
17-10 87 24,2 55,6 32 9,4 20,7 5 5 5 5 5 5
18-10 79 30,5 54,8 20 13,7 16,9 5 5 5 5 5 5
19-10 83 23,3 53,2 29 10,2 19,6 5 5 5 5 5 5
20-10 95 36,0 65,5 18 16,2 17,1 5 5 5 5 5 5
O cale importantă de sporire a producţiei este ameliorarea rezistentei la boli şi dăunătorii.

Testarea materialului se efectuează în condiţii naturale cît şi pe fondul provocator la cele mai
răspîndite boli în zona dată: mozaic, mană şi arsura bacteriană.
Reeşind din datele obţinute şi oglindite în tabelul 5.3 se poate menţiona că genotipurile
Mioriţa x Precoce, (Bazalia x Plai) x Dauson şi Bazalia x Plai au realizat producţii de boabe cu
mult mai mici ca celelalte devenind o mare sensibilitate la boli.
Condiţiile climatice ale anilor de studiu au contribuit la manifestarea bolilor cu o
intensitate mai mare însă datele oglindite în tabele confirmă toleranţa genotipurilor noi la bolile
răspîndite în zona dată.
Combinaţiile hibride ( Bucuria x T – 389) x Columna, VNIIMK- 88 x Volgogradca, Lena
x Flacăra s-au dovedit a fi cele mai tolerante combinaţii înregistrînd şi cele mai înalte producţii
de boabe.
52
Tabelul 5.3. Principalele însuşiri fiziologice ale liniilor de soia (2009-2010)
Sensibilitatea plantelor la boli (fond natural), %

Arsura
Linia Mozaic Mană
Media Media bacteriană Media
2009 2010 2009 2010 2009 2010
1-10 50,0 2,5 26,3 50,0 2,5 26,3 30,0 0,0 15,0
2-10 45,0 5,0 25,0 21,3 0,0 10,7 13,8 0,0 6,9
3-10 30,0 3,7 16,9 21,3 7,5 14,4 20,0 0,0 10,0
4-10 70,0 3,7 36,9 27,5 8,7 18,1 7,5 0,0 3,8
5-10 55,0 2,5 28,8 22,5 2,5 12,5 15,0 0,0 7,5
6-10 30,0 5,0 17,5 45,0 2,5 23,8 27,5 0,0 13,8
7-10 45,0 5,0 25,0 62,5 1,2 31,9 12,5 0,0 6,3
8-10 35,0 5,0 20,0 22,5 5,0 13,8 21,3 0,0 10,7
9-10 40,0 3,7 21,9 20,0 0,0 10,0 18,8 0,0 9,4
10-10
/martor 40,0 5,0 22,5 55,0 3,7 29,4 17,5 5,0 11,3
11-10 37,5 0,0 18,8 40,0 0,0 20,0 13,8 0,0 6,9
12-10 40,0 3,7 21,9 22,5 2,5 12,5 15,0 0,0 7,5
13-10 30,0 2,5 16,3 18,8 0,0 9,4 10,0 0,0 5,0
14-10 47,5 6,2 26,9 52,5 0,0 26,3 17,5 0,0 8,8
15-10 42,5 6,2 24,4 28,8 0,0 14,4 13,8 1,2 7,5
16-10 47,5 5,0 26,3 16,3 0,0 8,2 11,3 0,0 5,7
17-10 37,6 2,5 20,0 23,8 0,0 11,9 21,3 0,0 10,7
18-10 27,5 3,7 15,6 16,3 0,0 8,2 5,0 0,0 2,5
19-10 32,5 3,7 18,1 23,8 0,0 11,9 18,8 0,0 9,4
20-10 32,5 2,5 17,5 35,0 1,2 18,1 18,8 0,0 9,4
Experienţa dată care include culturile comparative de concurs a fost fondată din 17 linii
semitimpurii. Perioada de vegetaţie a variat între 106 şi 130 zile.
Majoritatea liniilor se maturizează la nivel cu soiul martor cu excepţia liniilor 8-10
( VNIIMK -88 x Volgogradca şi 5-10 ( din s. Mioriţa) la care maturizarea s-a petrecut cu 10-6
zile mai devreme. Cel mai mare tardiv genotip a fost Rasvet x Evans care a avut o perioadă de
vegetaţie de 130 zile.
Cunoaşterea duratei fenofazelor este foarte importantă pentru organizarea şi excluderea
lucrărilor de întreţinere şi de protecţie a culturii (tab. 5.4.).
53
Tabelul 5.4. Perioada de vegetaţie şi fenofazele ei la liniile de soia (2010-2011)
Răsărit - Răsărit - Perioada

începutul începutul Maturi- de
Linia Genealogia
înfloritului, Înflorit, maturizării, zarea, vegetaţie,
zile zile zile zile zile
1-10 Bazalia × Plai 39 42 94 19 113
2-10 Enigma 36 47 96 19 105
3-10 (Mioriţa × Orion) × NS2084 60 24 97 17 114
4-10 (Bazalia × Plai) × Dauson 56 15 84 29 116
5-10 din s. Mioriţa 57 11 81 24 111
6-10 Bazalia × Plai 64 15 92 22 113
7-10 din PN128-90 65 16 94 21 114
8-10 VNIIMK - 88 × Volgograd 54 19 86 20 104
9-10 Rasvet × Evans 41 51 105 25 114
10-10
/martor Beliţcaia82 53 33 86 30 105
11-10 Aura × Sue Nung 55 23 91 26 110
12-10 Lena × Flacăra 53 26 92 24 105
13-10 (Bucuria × T - 389) × Columna 60 20 93 20 115
14-10 Mioriţa × Precoce 56 27 96 19 107
15-10 din s. Plai 55 23 91 23 115
16-10 Aura × Tillin 63 20 96 21 117
17-10 din s. Plai 58 26 97 17 113
18-10 din F2 14/93 Fundulea 55 34 102 14 116
19-10 Din s. Bucuria 56 16 95 20 110
20-10 din s. Dimineaţa 40 45 98 19 114
Durata medie a principalelor fenomene a fost cuprinsă între 36 zile (L-2-10) şi 65 zile
/L-7-10) de la răsărit la înflorit. Numărul de zile de la răsărit la începutul maturizării s-a situat
între 81 zile ( L-5-10) şi 105 zile (L-9-10). Maturizarea deplină a fost cuprinsă între 17 zile (L-3-
10) şi 30 zile (L-10-10- martorul), iar înfloritul între 11 zile (L-5-10) şi 51 zile (L-9-10).
54
Analizînd elementele de productivitate ale genotipurilor studiate în experienţa dată (tab.
5.5.) s-a constatat că indicii acestora prezintă valori mai mari ca la martor. Unul din principalele
elemente de productivitate este MMB care în mare măsură determină roada. Valoarea medie a lui
a variat de la 149 g la L-6-10 (Bazalia × Plai) la 238 g pentru L-11-10(Aura × Sue Nung).
55
Tabelul 5.5. Elementele de productivitate a liniilor de soia (2010-2011)
Numărul de păstăi pe Numărul de boabe pe Greutatea boabelor pe

Linia plantă Media plantă Media plantă, g Media MMB, g Media
2010 2011 2010 2011 2010 2011 2010 2011
1-10 26 11 18,5 53 7 30,0 1,8 1,5 1,6 182 190 186,0
2-10 25 9 17,0 57 10 33,5 2,1 1,3 1,7 205 199 202,0
3-10 28 7 17,5 64 4 34,0 1,7 0,6 1,1 186 146 166,0
4-10 20 13 16,5 42 8 25,0 1,6 1,3 1,4 167 166 166,5
5-10 13 7 10,0 24 6 15,0 1,4 0,6 1,0 172 163 167,5
6-10 51 18 34,5 90 14 52,0 1,4 2,0 1,7 155 142 148,5
7-10 11 12 11,5 20 5 12,5 1,6 0,9 1,2 176 196 186,0
8-10 28 10 19,0 63 11 37,0 1,3 1,3 1,3 168 159 163,5
9-10 17 14 15,5 33 3 18,0 1,3 0,3 0,8 166 166 166,0
10-10
/martor 14 4 9,0 20 4 12,0 1,4 0,4 0,9 156 144 150,0
11-10 22 9 15,5 48 1 24,5 1,8 0,4 1,1 197 279 238,0
12-10 18 8 13,0 40 2 21,0 1,4 0,4 0,9 177 196 186,5
13-10 30 14 22,0 59 10 34,5 1,4 1,4 1,4 152 150 151,0
14-10 17 12 14,5 36 5 20,5 1,8 0,9 1,4 197 173 185,0
15-10 19 11 15,0 38 4 21,0 1,4 0,7 1,1 166 162 164,0
16-10 25 10 17,5 54 6 30,0 1,7 1,1 1,7 206 187 196,5
17-10 22 9 15,5 43 4 23,5 1,3 0,7 1,0 150 192 171,0
18-10 40 12 26,0 97 3 50,0 1,5 0,6 1,1 175 176 175,5
19-10 14 10 12,0 28 5 16,5 1,4 0,6 1,0 172 136 154,0
56
20-10 14 7 10,5 26 2 14,0 1,8 0,4 1,1 185 179 182,0
57
Analizele chimice ale producţiei de boabe (tab. 5.6.) au demonstrat superioritatea liniilor
noi faţă de soiul martor. Conţinutul de proteină a variat între 36,6 % la soiul Belitcaia82 şi 40,2
% la genotipul Bazalia×Plai. Genotipurile menţionate realizează la unitatea de suprafaţă o
cantitate înaltă de substanţe utile.
Tabelul 5.6. Conţinutul şi randamentul de proteină şi ulei la liniile studiate de soia (2010-
2011)
Conţinutul de Randamentul Conţinutul de
proteină, % conţinutului ulei, % Randamentul
Linia Media Media
de proteină conţinutului
2010 2011 la u.s. 2010 2011 de ulei la u.s.
1-10 39,8 40,6 40,2 9,8 17,1 18,7 17,9 4,3
2-10 41,7 37,1 39,4 10,0 19,8 19,5 19,7 5,0
3-10 38,6 39,0 38,8 9,0 20,0 19,7 19,9 5,0
4-10 38,6 38,8 38,7 8,6 18,9 16,7 17,8 4,0
5-10 37,5 36,9 37,2 8,2 18,0 20,8 19,4 4,3
6-10 36,4 37,4 36,9 8,8 18,2 19,8 19,0 5,0
7-10 38,6 40,9 39,8 10,0 19,5 16,1 17,8 4,3
8-10 41,4 37,1 39,3 10,0 20,0 22,1 21,1 5,4
9-10 38,9 39,0 39,0 9,6 19,3 16,8 18,1 4,5
10-10
/martor 36,3 36,9 36,6 7,8 24,0 19,2 21,6 4,6
11-10 37,8 38,8 38,3 8,7 19,5 16,7 18,1 4,1
12-10 36,1 40,7 38,4 5,1 20,5 15,7 18,1 4,5
13-10 37,5 39,3 38,4 10,3 20,5 20,6 20,6 5,5
14-10 38,9 37,4 38,2 7,4 19,8 17,7 18,8 3,6
15-10 39,4 40,9 40,2 8,4 18,5 17,9 18,2 3,8
16-10 40,9 38,0 39,5 9,0 20,0 17,9 19,0 4,3
17-10 35,6 37,9 36,8 9,0 20,0 18,7 19,4 4,7
18-10 38,6 40,0 39,3 10,6 19,9 17,4 18,7 5,0
19-10 39,2 38,2 38,7 8,2 19,2 18,3 18,8 4,0
20-10 38,9 40,9 39,9 10,0 20,6 16,4 18,5 4,4
Rezultatele căpătate ne-au dat posibilitate să evidenţiem genotipurile 8-10, 13-10 şi 18-10
care au manifestat cele mai înalte producţii asociate cu însuşiri fiziologice şi tehnologice înalte
(fig. 5.1.)
Capitolul VI
58
Eficienţa economică
Din punct de vedere economic soia este apreciată ca o cultură aducătoare de mari
beneficii deoarece în boabele ei se conţin un procent înalt de proteină şi ulei.
Însă, pentru a da un profit economic înalt soia necesită şi nişte cheltuieli depuse pentru
cultivarea ei, astfel spus, trebuie respectată tehnologia de cultivare.
Este cunoscut faptul că producţiile de boabe variază între limite mari în funcţie de soi şi
perioada de vegetaţie. Aceste diferenţe care uneori depăşesc 250 q/ha au repercursiuni
importante asupra indicatorilor economici.
Cheltuielile de producţie nu sînt influenţate de soi decît într-o foarte mică măsură în timp
ce preţul de cost şi rentabilitatea sînt puternic influenţate.
În experienţa dată aproximativ toate liniile şi soiurile se încadrează în categoria de soiuri
cu precocitatea medie şi au realizat beneficii majore.
Tabelul 6. Devizul de cheltuieli la cultivarea soiei la 1 ha, lei
Randamentul
s.Beliscaia82
r. Denumirea L-14-10 L-18-10
(Martor)
± faţă de ± faţă de
martor martor
1 Recolta q/ha 23,8 21,6 -2,2 30,3 6,5
2 Remunerarea muncii, lei 38,45 38,45 0 38,45 0
3 Sămînţa, lei 316,4 400,02 83,62 305,1 -11,3
4 Amortizarea, lei 177,05 177,05 0 177,05 0
5 Reparaţii curente, lei 237,88 237,88 0 237,88 0
6 Carburanţi, lei 899,04 899,04 0 899,04 0
7 Cheltuieli totale, lei 1668,82 1752,44 83,62 1657,5 -11,32
8 Preţ de realizare, lei 12852 11664 -1188 16362 3510
9 Rentabilitatea, % 142,6 123,3 -19,3 182,8 40,2
59
Calculele arată(tabelul 6) că în structura cheltuielilor, cea mai mare cotă revine la
articolul carburanţi: 899,04 lei/ha. Rentabilitatea cultivării soiei este mai înaltă la L-8-10:
182,8% fiind mai rentabilă decît soiul martor cu 40,2%, iar L-14-10 are o rentabilitate mai mică
faţă de martor cu 19,3%.
Pentru a ridica eficacitatea economică a acestei culturi e necesar de a majora recolta la
hectar, iar aceasta poate fi asigurată prin alegerea pentru semănat a unui material biologic valoros
şi îndeplinirea calitativă şi la vreme a elementelor tehnologice prevăzute în harta tehnologică.
Capitolul VII
60
Protecţia muncii
În cadrul institutului se îndeplinesc următoarele măsuri de protecţie a muncii:

- Nu se începe lucrul fără de a face cunoştinţă cu tehnica securităţii;
- Respectarea cu stricteţe a tehnicii securităţii;
- Muncitorii trebuie să folosească haine şi mijloace de securitate corespunzătoare
lucrului efectuat,
- Muncitorii trebuie să efectueze doar lucrul indicat;
- Este interzisă îndeplinirea lucrului în locurile unde persistă pericol,
- Toate încălcările regulilor de securitate a muncii, neapărat se anunţă administraţia,
- Nu se permite schimbarea desinestătătoare a locului de îndeplinire a muncii;
- Lucrul se efectuează doar în timpul orelor de lucru;
- Este interzisă invitarea în ajutor a persoanelor străine ce nu au legătură cu lucrul dat;
- Se interzice de a dormi la locul de muncă, în timpul lucrului sau în timpul pauzelor;
- Se interzice muncitorilor de a se odihni aproape de mecanismele aflate în funcţiune,
transporturilor şi în alte locuri periculoase;
- Se interzice folosirea uneltelor defectate, a utilajelor şi echipamentelor defecte şi în
împrejurimi cu risc de prăbuşire sau necontrolate de instructor;
- Sunt interzise în timpul muncii jocurile şi distracţiile;
- Este interzisă folosirea înaintea şi în timpul orelor de muncă a băuturilor alcoolice şi
de a le aduce la locul de muncă;
- Este interzis fumatul şi aruncarea chibriturilor în locurile unde persistă pericol de
incendiu, se permite fumatul doar în locurile special amenajate, de a îndeplini strict
toate cerinţele şi îndrumările serviciilor de pompieri;
- Fiecare caz excepţional trebuie adus la cunoştinţa instructorului sau brigadirului;
- Dacă în urma unui caz excepţional a avut de suferit un coleg de lucru i se acordă
primul ajutor şi se înştiinţează administraţia;
- Despre încălcările nelegitime ale administraţiei care încalcă regulile tehnice de
securitate a muncii trebuie anunţat inspectorul de protecţie a muncii, inginerul sau
inginerul-şef.
61
Concluzii
1. Liniile noi reprezintă un progres genetic în lucrarea de ameliorare. Ele sunt mai
productive decît soiul martor Beliţcaia82.
2 Liniile noi posedă o rezistenţă foarte bună la cădere şi scuturarea boabelor cu
înălţimea relativ înaltă de inserţie a primei păstăi – însuşiri importante pentru reducerea
pierderilor la recoltare.
3 Genotipurile noi înzestrate cu calităţi înalte a boabelor pot fi utilizate ca
premărgători excelenti pentu culturile cerealiere de toamnă.
4 Rezultatele obţinute ne-au dat posibilitatea să evidenţiem genotipurile 8-10, 13-10
şi 18-10 care au manifestat cele mai înalte producţii asociate cu însuşiri fiziologice şi tehnologice
înalte.
5 După analiza detaliată a resurselor obţinute în experienţa dată linia 8-10 remarcată
a fost trimisă în comisia de stat în anul 2011 sub denumirea Veronia.
62
Propuneri
Pentru a ridica eficacitatea economică a acestei culturi e necesar de a majora recolta la

hectar, iar aceasta poate fi asigurată prin alegerea pentru semănat a unui material biologic valoros
şi îndeplinirea calitativă şi la timp a elementelor tehnologice.
63
Bibliografie
1. Bîlteanu, Gh., Bîrnaure, V. Fitotehnie. Bucureşti: editura Ceres, 1986, p.

350-392.
2. Călăuza agricultorului. Chişinău: editura Cartea Moldovenească, 1990.
3. Caracteristica soiurilor şi hibrizilor omologaţi in ICCC "Selecţia" Ediţie
jubiliară, m. Bălţi 2004.p. 17-21.
4. Creţu, A. Ameliorarea plantelor. Producerea şi multiplicarea seminţelor şi
materialului de plantare. Iaşi, 1995.p.36-37 şi 54-57.
5. Dencescu, S., Miclea, E. Cultura soei. Bucureşti: editura Ceres. 1982.
6. Diaconescu,O., Miclea, E. Soia. Bucureşti: editura Ceres, 1971.
7. Giosan, N., Nicolae, I., Sin. Gh. Soia. Bucureşti: editura Academiei
Republicii Sovietice Socialiste România, 1986.
8. Iacobuţă, M., Taran. M. Ameliorarea soiurilor alimentare. Tezele conferinţei
ştiinţifice ICCC „Selecţia” consacrate celor 50 ani de activitate a Academiei
de Ştiinţă a RM m. Bălţi, 1996.
9. Iacobuţă, M., Vozian, V., Pentilei, N. Realizări şi perspective în ameliorarea
soiei. Tezele conferinţei ştiinţifice de producere. Bălţi, 1998, p. 33
10. Iacobuţă, M., Vozian, V. Aura – soi nou cu destinaţie alimentară. Tezele
conferinţei ştiinţifice de producere. Bălţi 2001
11. Iacobuţă, M., Vozian, V. Horboveanca – un nou soi de soia cu destinaţie
alimentară. Lucrările conferinţei internaţionale şi practice, rezultate şi
perspective. 2004
12. Iacobuţă, M., Vozian, V. Studiul liniilor precoce. Lucrările conferinţei
internaţionale şi practice, rezultate şi perspective. 2004 p. 346-350.
13. Iacobuţă M,. Vozian V., Dulepa L., Sensibilitatea genotipurilor de soia la
atacul agentilor patogeni. Materialele conferinţei internaţionale. Rolul
plantelor leguminoase, p. 116-120.
14. Iacobuţă M., Vozian V., Pintelei N., Glatchi D., Comportarea soiurilor noi de
soia în condiţiile de stres climatic ale anului 2009. Materialele conferinţei
internaţionale. Rolul culturilor legumonoase în agricultură R.M.
15. Lupaşcu, M., şi colaboratorii. Cultivarea soiei în Moldova. Chişinău:
Editura Cartea Moldovenească, 1978, p. 6-8
64
16. Moraru, Şt. Soia supranumită cultură de aur. Îndrumar pentru fermieri.
Chişinău: Tipografia centrală, 1999
17. Siminel, V. Ameliorarea generală a plantelor de cîmp. Chişinău: Firma
editorial poligrafică. 1998. p. 413-465.
18. Siminel, V. Producerea şi studiul seminţelor. Recunoaşterea şi aprobarea
culturilor de soi. Chişinău: Tipografia centrală 1998. p. 509-518.
19. Soia şi fasolea. Îndrumar. ACSA. Chişinău, 2002, p. 16-24.
20. Taran M., Vozian V., Iacobuţă M., Lavric L., Calitaţile nutritive ale soiurilor
de soia. Materialele conferinţei internationale. Rolul plantelor leguminoase
în agricultură, p. 194-197.
21. Vozian, V., Ciolacu, C., Iacobuţă, M. Rezultatele şi perspectivele în
ameliorarea culturilor leguminoase pentru boabe. Tezele conferinţei
ştiinţifice de producere. Bălţi, 1998, p. 30-32.
22. Плешков, Б., П. Практикум по биохимии растений. Раздел 1. Москва
«Колос», 1985, стр. 5-7 (протеин).
23. Плешков, Б., П. Практикум по биохимии растений. Раздел 2. Москва
«Колос», 1985, стр. 139-143 (жиры).
65
Adnotare
Lucrarea sintetizează informaţiile ştiinţifice acumulate în literatură care se referă la soia.
Această lucrare include în primul rînd rezultatele obţinute în laboratorul de ameliorare a
plantelor leguminoase pentru boabe şi furaj a ICCC „Selecţia” în anii 2009-2010. În lucrare sînt
abordate de asemenea problemele legate de evoluţia culturii soiei, sistematică, morfologie şi
fiziologie precum şi condiţiile concrete de cercetare, materialul şi metodele de cercetare,
tehnologia de cultivare a soiei şi eficacitatea economică.
În rezultatul cercetărilor s-au evidenţiat liniile 8-10, 13-10, 18-10. Linia 8-10 a fost
transmisă în Comisia de Stat pentru încercarea soiurilor de plante a RM în anul 2011.
Lucrarea se încheie cu concluzii care reflectă conţinutul cercetărilor şi experimentelor
efectuate.
Annotation
The paper synthesizes the scientific informations accumulated in the referens materials that refer
to soybean.
This paper under consideration includes first of all the results obtained in the Department
for breeding leguminous crops for grains and fodder at the Research Institute of Field Crops
„Selecţia” in agricultural years 2009-2010 and 2010-2011. There are also presented the problems
that are connected with the soibean crop’s evolution, systematization, morphology and
physiology, as well as examining conditions, the crop’s technique of soibean economical
efficiency.
The lines 8-10, 13-10 and 18-10 have been evidentiated as a result of investigations. The
8-10 line was transmited to State Commission in 2011.
The paper ends with conclusions which reflect the content of the investigations.
66
Аннотация
В работе обобщены результаты научных исследований проведенных в различных

странах мира по данной культуре.
Работа содержит в первую очередь результаты исследовании проведенных в отделе
селекции семеноводство и технологии зернобобовых и кормовых культур НИИПК
«Селекция» в 2009-2010. В ней исследуется вопросы из области эволюции культуры,
систематики, морфологии, физиологии, а также приводится условия проведение опытов
изучений материал, технология возделывания в полевых опытах и экономическая
эффективности.
В результаты проведенных исследований были выделены линии сои № 8-10, 13-10
и 18-10. Линия 8-10 была передана в Государственную комиссию по сортоиспытанию РМ
в 2011 г.
Работа заканчивается выводами которые очирежают содержание проведенных
экспериментов и полученных результатов.
67
Cuvinte - cheie:
Adaptare – modificare a organismelor, datorită căreea acestea corespund mai bine

condiţiilor de mediu.
Caracter de soi – caractere morfologice tipice pentru soiul dat după care în procesul
aprobaţiei se stabileşte apartenenţa lor la acest soi.
Caractere calitative – caractere controlate de una sau cîteva gene. Distincţiile legate de
caracterele calitative se stabilesc nemijlocit prin observări sau comparări fără folosirea
mijloacelor de măsurat sau de cîntărit. Caracterele calitative posedă variabilitate discretă, ele se
descriu după principiul ,,este – nu-i’’: cu ariste-fără ariste, pubescent-nepubescent, gol-umplut,
colorat-incolor.
Caractere cantitative – caractere controlate genetic de acţiunea unui număr mare de
gene. Distincţiile legate de caracterele cantitative se stabilesc cu ajutorul mijloacelor de măsurat,
cîntărit, calculat ş.a. Caracterele cantitative se definesc prin numărul de boabe în spic, panicul,
ştiulete, dimensiunea seminţelor, diametrul calatidiului, lungimea şi grosimea tulpinii ş.a.
Cărare separatoare – este spaţiul liber care se lasă între parcele, la experienţe cu plante
semănate în rînduri apropiate.
Experienţa în cîmp (cultura comparativă) – este o încercare executată pe un teren
uniform, după o anumită metodologie, cu scopul de a studia acţiunea unui factor sau a mai
multor factori experimentali asupra producţiei plantelor agricole, sub aspect cantitativ şi calitativ.
Însuşire – particularităţile fiziologice sau biochimice ale unui individ.
Martor (control, standard) – varianta care serveşte ca bază de comparaţie pentru
variantele cercetate şi este folosită în mod obişnuit în zonă. Ca martor se mai poate folosi
producţia medie a cîmpului varianta cea mai bună, sau compararea variantelor între ele.
Parcela experimentală – este unitatea de bază a experienţei. Acestea au aceeaşi mărime

şi formă, sunt grupate cît mai strîns şi aşezate în condiţii naturale identice celor din cultura mare;
ele se îngrijesc şi se recoltează separat.
Parcelele de protecţie – sunt aşezate pe părţile laterale ale cîmpului de experienţă şi au
rolul de a proteja parcelele marginale de influenţa marginii şi încălcărilor de orice fel. Mărimea
acestora este egală cu cea a parcelelor experimentale.
Perioadă de vegetaţie – timpul pe parcursul căruia planta trece ciclul complet de
dezvoltare – de la semănatul seminţelor pînă la coacerea lor. Perioada de vegetaţie a unei culturi
68
sau soi se caracterizează printr-o anumită structură – prin durata fazelor fenologice de dezvoltare
ce o compun.
Repetiţia – reprezintă totalitatea variantelor aşezate o singură dată pe teren. Parcelele
ocupate cu aceiaşi variantă se numesc parcele repetiţii. Repetiţiile sunt parcelele experimentale
ocupate de aceiaşi variantă, adică fiecare variantă este prezentă de mai multe ori într-un cîmp de
experienţă.
Selecţia – metoda de ameliorare, care constă în izolarea de genotipuri valoroase dintr-o
populaţie, prin intermediul alegerii celor mai buni indivizi (elite) şi a celor mai buni descendenţi
ai acestora.
Soi – grup de plante aparţinînd aceleeaşi specii, varietăţi etc., cu caracteristici ereditare
comune (morfologice, fiziologice, biologice).
Varianta – reprezintă totalitatea parcelelor experimentale dintr-un cîmp de experienţă
care au aceleaşi condiţii de vegetaţie în raport cu factorul studiat.
69
Anexa 1 Regimul termic şi hidric al anului agricol 2009 - 2010, staţia meteorologică a ICCC „Selecţia”
Temperatura medie, t 0C Suma precipitaţiilor, mm

Luna Decadele Devierea de la Decadele Suma Devierea de la
Media Media lunară Suma
media lunară lunară suma lunară
I II III lunară multianuală I II III lunară
multianuală multianuală multianuală
Septembrie 18,8 18,2 16,4 17,8 15,7 +2,1 6,7 3,5 2,2 12,4 36,0 -23,6
Octombrie 14,5 9,3 9,2 11,0 9,6 +1,4 3,4 51,4 5,1 59,9 33,0 +26,9
Noiembrie 4,3 7,0 6,5 5,9 3,6 +2.3 3,7 0,5 2,3 6,5 34,0 -27.5
Toamna 11,6 9,6 +1.9 78,8 103,0 -24,2
Decembrie 4,7 -7,4 -1,8 -1,5 -1,0 -0,5 3,9 34,8 34,9 73,6 27,0 +46.6
Ianuarie -0,3 -4,1 -12,8 -5,8 -3,6 -2,3 36,1 54,3 12,3 102,7 22,0 +80,7
Februarie -6,4 +3,1 +4,0 -0,7 -2,0 +1,3 7,7 39,5 5,3 52,5 22,0 +30,5
Iarna -2,6 -2,2 -0,6 228,8 71,0 +157,8
Martie -0,7 2,4 10,0 3,9 +2,3 +1.6 5,7 3,6 1,7 11,0 22,0 -11,0
Aprilie 11,2 10,6 11,3 11,0 +10,1 +0,9 4,0 9,6 0,2 13,8 31,0 -17,2
Mai 17,2 14,9 18,3 16,8 +15,9 +0.9 11,4 53,6 28,8 93,8 49,0 +44,8
Primăvara 10,6 +9,4 +1,2 118,6 102,0 +16,6
Iunie 19,6 21,8 19,0 20,1 19,3 +0,8 14,3 5,7 95,6 115,6 62,0 +53,6
Iulie 20,5 25,1 24,0 23,2 20,8 +2,4 13,4 11,1 2,3 26,8 58,0 -31,2
August 25,7 25,2 20,6 23,7 20,2 +2,5 10,4 6,0 20,1 36,5 49,0 -12,5
Vara 22,3 20,1 +2,2 178,9 169,0 +9,9
Anual 10,6 9,2 +1,4 605,1 445,0 +160,1
70
Anexa 1 Regimul termic şi hidric al anului agricol 2009 - 2010, staţia meteorologică a ICCC „Selecţia”
Temperatura medie, t 0C Suma precipitaţiilor, mm

Luna Decadele Devierea de la Decadele Suma Devierea de la
Media Media lunară Suma
media lunară lunară suma lunară
I II III lunară multianuală I II III lunară
multianuală multianuală multianuală
Septembrie 18,8 18,2 16,4 17,8 15,7 +2,1 6,7 3,5 2,2 12,4 36,0 -23,6
Octombrie 14,5 9,3 9,2 11,0 9,6 +1,4 3,4 51,4 5,1 59,9 33,0 +26,9
Noiembrie 4,3 7,0 6,5 5,9 3,6 +2.3 3,7 0,5 2,3 6,5 34,0 -27.5
Toamna 11,6 9,6 +1.9 78,8 103,0 -24,2
Decembrie 4,7 -7,4 -1,8 -1,5 -1,0 -0,5 3,9 34,8 34,9 73,6 27,0 +46.6
Ianuarie -0,3 -4,1 -12,8 -5,8 -3,6 -2,3 36,1 54,3 12,3 102,7 22,0 +80,7
Februarie -6,4 +3,1 +4,0 -0,7 -2,0 +1,3 7,7 39,5 5,3 52,5 22,0 +30,5
Iarna -2,6 -2,2 -0,6 228,8 71,0 +157,8
Martie -0,7 2,4 10,0 3,9 +2,3 +1.6 5,7 3,6 1,7 11,0 22,0 -11,0
Aprilie 11,2 10,6 11,3 11,0 +10,1 +0,9 4,0 9,6 0,2 13,8 31,0 -17,2
Mai 17,2 14,9 18,3 16,8 +15,9 +0.9 11,4 53,6 28,8 93,8 49,0 +44,8
Primăvara 10,6 +9,4 +1,2 118,6 102,0 +16,6
Iunie 19,6 21,8 19,0 20,1 19,3 +0,8 14,3 5,7 95,6 115,6 62,0 +53,6
Iulie 20,5 25,1 24,0 23,2 20,8 +2,4 13,4 11,1 2,3 26,8 58,0 -31,2
August 25,7 25,2 20,6 23,7 20,2 +2,5 10,4 6,0 20,1 36,5 49,0 -12,5
Vara 22,3 20,1 +2,2 178,9 169,0 +9,9
Anual 10,6 9,2 +1,4 605,1 445,0 +160,1
71

Soia

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Soia

Titlu original:

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cuprins

Scopul lucrării- studierea liniilor noi de soia în cultura comparativă de concurs în

1.1 Importanţa. Răspîndirea

1.3 Compoziţia chimică

Seminţele de soia conţin elemente cu o valoare nutritivă şi energetică superioară, cum

În secţiune transversală frunza prezintă următoarele elemente: cuticula, epiderma, ţesut

Figura 4. Floare albă şi violetă.

1.4.2 Fiziologia creşterii şi dezvoltării.

b) Creşterea rădăcinii şi nodularea

Figura 6. Rădăcini cu noduli.

În ce priveşte posibilitatea de nodulare a soiei există variabilitatea genetică: unele soiuri

f) Formarea şi dezvoltarea păstăilor şi a seminţei.

Cerinţele faţă de sol. Soia nu e pretenţioasă la condiţiile de sol. Ea creşte cu succes pe

Cerinţele soiei faţă de umiditate, temperatură şi lumină, în raport cu fazele de

În cazul folosirii la hibridare a plantelor de soia, rezultă în prima generaţie hibridă o

3.2. Schema experienţei

Cu recoltarea am încheiat partea tehnică a experienţei.

3.3. Metodele de cercetare în cîmp

3.3.2. Metodele de apreciere a duratei perioadei de vegetaţie.

3.3.3. Metode de apreciere a rezistenţei soiei la boli.

3.3.4. Metode de apreciere a rezistenţei soiei la dăunători.

3.3.5. Metode de apreciere a rezistenţei la cădere a plantelor de soia.

În primul caz de obicei tulpina se apleacă la nivelul primului internod.

După scara de 9 (nouă) puncte rezistenţa se apreciază:

4.2. Aplicarea îngrăşămintelor.

4.3. Lucrarea solului.

4.4. Sămînţa şi semănatul.

4.5. Îngrijirea semănăturilor.

4.6. Recoltarea soiei.

O cale importantă de sporire a producţiei este ameliorarea rezistentei la boli şi dăunătorii.

Sensibilitatea plantelor la boli (fond natural), %

Răsărit - Răsărit - Perioada

Numărul de păstăi pe Numărul de boabe pe Greutatea boabelor pe

Tabelul 6. Devizul de cheltuieli la cultivarea soiei la 1 ha, lei

În cadrul institutului se îndeplinesc următoarele măsuri de protecţie a muncii:

Pentru a ridica eficacitatea economică a acestei culturi e necesar de a majora recolta la

1. Bîlteanu, Gh., Bîrnaure, V. Fitotehnie. Bucureşti: editura Ceres, 1986, p.

В работе обобщены результаты научных исследований проведенных в различных

Adaptare – modificare a organismelor, datorită căreea acestea corespund mai bine

Parcela experimentală – este unitatea de bază a experienţei. Acestea au aceeaşi mărime

Temperatura medie, t 0C Suma precipitaţiilor, mm

Temperatura medie, t 0C Suma precipitaţiilor, mm

S-ar putea să vă placă și