Sunteți pe pagina 1din 38

Aspect practice ale cercetarii relatiilor internationale Tema:procesul de cercetare stiintific,definitii si continuturi 1)definiti procesul de cercetare stiintific 2)continutul

cercetarii stiintific(avantaje,dezavantaje) 3)trasaturi caracteristice ale procesului de cercetare stiintifica. Sub 1)


Conform DEX, stiinta = sfera de activitate umana a carei functie consta in dobandirea si sistematizarea teoretica a cunostintelor despre realitate Termenul stiinta se refera la orice cunoastere sistematica sau practica prescriptiva, care este capabila sa conduca la un rezultat de tip predictie. In mod specific, stiinta se refera la un sistem de dobandire de cunostinte, bazat pe metode stiintifice si la corpul de cunostinte organizat obtinut prin cercetare stiintifica. Definim in continuare: Metoda stiintifica: ansamblu de tehnici de investigare a unor fenomene, in vederea obtinerii de noi informatii, de corectare sau integrare a cunostintelor precedente. Pentru a fi considerata stiintifica, orice metoda trebuie sa fie bazata pe obtinerea unor dovezi observabile, empirice si masurabile, susceptibile de a fi supuse principiilor specifice de demonstrare. Altfel spus, o metoda stiintifica cauta sa explice fenomenele intr-o maniera reproductibila si sa utilizeze aceste reproduceri pentru a elabora predictii. Se poate realiza prin observarea fenomenelor naturale si / sau prin experimentare (prin simularea fenomenelor si evenimentelor in conditii controlate). Cercetarea stiintifica: activitate umana bazata pe aplicarea metodelor stiintifice in investigarea fenomenelor. Scopul primar al cercetarii fundamentale si aplicative il reprezinta descoperirea, interpretarea si dezvoltarea metodelor si sistemelor de cunoastere, in vederea avansarii cunoasterii umane. Etapele principale ale unei cercetari stiintifice: - formularea temei - ipoteza - definitiile conceptuale - definitiile operationale - obtinerea datelor - analiza datelor - testarea, revizuirea ipotezei - concluzia, iteratia (daca este necesara) (O neintelegere clasica este legata de intrebarea daca prin metoda stiintifica o ipoteza poate fi dovedita sau testata. In general, o ipoteza este utilizata pentru a face predictii care pot fi testate, prin observarea rezultatului unui experiment. Daca rezultatul este inconsistent cu ipoteza, atunci ipoteza se respinge. Insa, in cazul in care rezultatul este consistent cu ipoteza, se poate concluziona ca experiementul sustine ipoteza.)

Caracteristici si tendinte actuale stiinta este un fenomen evident si dominant al lumii n care traim, ea ocupnd un loc tot mai important n dezvoltarea sociala, patrunznd n toate domeniile existentei uman 545j92f e. Ea devine esentiala nu numai n relatiile dintre om si natura (relatii n care natura, se umanizeaza iar omul ncearca sa depaseasca pozitia antropogeocentrica), ci si n toate structurile sociale. Patrunznd n toate sferele activitatii umane, ea se impune prin nota esentiala de cunoastere si predictie. Ca activitate sistematica de cunoastere, stiinta se caracterizeaza prin cerinta fundamentala de a reda realitatea, investigatie ct mai aproape de ceea ce este ea n esenta sa privind temeiurile si cauzele sale.

stiinta constituie factorul primordial al progresului si urmareste sa prevada desfasurarea acestora. Spre deosebire de cunostintele empirice, care sunt acumulate nemijlocit n cursul activitatii practice si care permit cel mult constatarea repetabilitatii unor fenomene, cunostintele stiintifice sunt rezultatul unei activitati specializate, bazata pe observatii sistematice, pe experimente, pe ipoteze noi si pe verificarea acestora; ele constituie reflectarea esentei proceselor, a legilor lor obiective de dezvoltare. n patrimoniul stiintei intra numai cunostinte esentiale, sistematizate, coerente din punct de vedere logic, certe si necontradictorii, verificate de practica. Asupra dezvoltarii stiintei si exercita influenta, ntr-un fel sau altul, cerintele productiei materiale, practica social-istorica, natura ornduirii sociale, celelalte forme ale constiintei sociale. Rolul principal l ndeplineste practica sociala. Productia creeaza un obiect care se consuma. stiinta, ca "productie spirituala", creeaza si ea un "obiect" (descoperiri, teorii) pentru a fi "consumat" prin aplicarea n practica. Acest proces se repeta n spirala, la un nivel mereu superior si n proportii din ce n ce mai mari, avnd ca si rezultat dezvoltarea tehnicii si a stiintei. Caracteristicile stiintei si ale cunostintelor stiintifice Caracteristica definitorie a stiintei este finalitatea ei practica n domeniul productiei materiale si a schimbarii relatiilor sociale. stiinta se caracterizeaza prin: - unitate; - generalitate; - certitudine; - obiectivitate; - ntemeiere metodica; - dezvoltare progresiva. stiinta are trei caracteristici fundamentale: 1. Rationalitatea;

2. Obiectivitatea, prin care se ntelege corespondenta dintre lume si imaginea ei n mintea noastra; 3. Completitudinea, caracteristica a etapei actuale a stiintei, n care patrunde logica si matematica, pentru sistematizare si explicare. La caracteristicile mai sus amintite se mai adauga si cea de predictie, adica de construire a viitorului pe baza datelor existente. Pentru a fi stiintifice, cunostintele trebuie sa aiba urmatoarele caracteristici: - sa respecte aceleasi legi, principii si aceasta duce la unitatea cunostintelor; - sa reflecte esentialul, generalul si cauzalul obiectelor, proceselor, fenomenelor investigate,fapt ce determina esentialitatea si generalitatea cunostintelor astfel dobndite; - sa fie verificate, veridice, adevarate, certe; - sa duca la eliminarea oricarui element subiectiv n determinarea cunostintelor; - concordanta imaginii reale a fenomenelor cu imaginea lor n mintea noastra, ceea ce conduce la obiectivitatea cunostintelor; - cunostintele sa fie relevate pe baza unei ntemeieri metodice; - cunostintele se acumuleaza n timp, din aproape n aproape; - acumularea cunostintelor sa poata determina predictii, prognoze asupra felului n care vor evolua fenomenele studiate pe baza datelor existente; - stiinta urmareste cunoasterea ct mai exacta, pe baza de cercetare, observatie, experiment etc., masurarea unui numar ct mai mare de fenomene sau de cazuri. Definirea stiintei Prin stiinta ntelegem ansamblul sistematic de cunostinte veridice despre natura, societate si gndire, reproducerea, reflectarea generalizata si abstractizata a realitatii. O trasatura distincta a stiintei este indiciul ca acesta accepta o cunoastere bazata pe fapte si organizata astfel nct sa explice fapte si sa rezolve probleme.

Un criteriu obligatoriu al stiintei este ca respectiva cunoastere sa constituie o totalitate care face sa creasca capacitatea de explicare, previziune si control. Cu ct acest ansamblu de cunostinte explica mai multe lucruri ce nu se puteau explica anterior, cu att mai mult poate fi calificat drept stiinta. Din toate aceste domenii amintite, stiinta sau relatia rationala a omului cu universul este cea de care ne ocupam n aceasta lucrare. n esenta stiinta este considerata ca fiind zona cea mai evoluata de cunoastere a realitatii. Ea cuprinde totalitatea cunostintelor despre aceasta realitate, constituite ntr-un sistem , care pot fi demonstrate si verificate. stiinta este un sistem de cunostinte organizate ntr-o structura logica ce reflecta n mod adecvat realitatea obiectiva. stiinta poate fi definita ca un sistem de cunostinte verificate despre realitatea obiectiva si subiectiva (natura, societate, gndire) sau n sens mai particular ca ansamblul de cunostinte dintr-un anumit domeniu al cunoasterii. Cunostintele sunt reunite pe baza acelorasi legi si principii, formnd o teorie coerenta si unitara. stiinta, n general, poate fi considerata ca o activitate omeneasca, o institutie cu zeci si sute de mii de oameni, o acumulare de cunostinte transmise prin traditie, un factor important n mentinerea si dezvoltarea vietii sociale: o metoda compusa dintr-o serie de operatii cum sunt: clasificarea, masurarea, analiza, sinteza, observatia, experimentul, formularea ipotezelor si teoriilor stiintifice etc. stiinta este un ansamblu de enunturi adevarate, organizate n teorii stiintifice. stiinta contemporana se caracterizeaza printr-o dezvoltare n ritm accelerat, prin transformarea ei progresiva ntr-o forta, care contribuie nemijlocit la rezolvarea nevoilor de viata ale oamenilor, printr-o diferentiere a stiintelor particulare si totodata prin tendinta integrarii rezultatelor acestora prin aparitia stiintelor de sinteza. Putem considera stiinta ca fenomen n permanenta nnoire si devenire, fiind un sistem de cunostinte controlate si verificate. Metoda Metoda (de la grecescul methodos = drum, cale, mod de cercetare, de cunoastere si de transformare a realitatii obiective) este aspectul teoretic cel mai activ al stiintei, care jaloneaza calea dobndirii de cunostinte noi. Metoda mai

poate fi definita si ca procedeu sau ansamble de procedee folosite n vederea cunoasterii unui obiect. Caracterul stiintific ai unei metode, eficienta ei practica depind de reflectarea veridica a fenomenelor studiate, a legilor lor obiective. Sursa metodei se afla n realitatea obiectiva. Aparnd ca un rezultat al cunoasterii realitatii obiective, metoda devine o premisa a cercetarii ei ulterioare. Metoda se afla, de aceea, n unitate indisolubila cu teoria. Metoda n stiinta ia nastere prin conversiunea domeniului teoretic enuntiativ al unei stiinte n domeniul teoretic normative, n indicatii asupra modului cum trebuie abordat obiectul pentru a se obtine despre el cunostinte autentice. Metodele cele mai generale de cunoastere a realitatii, opuse una alteia, sunt metodele dialectice si metafizice. Dintre cele mai cunoscute metode de cercetare folosite n majoritatea stiintelor mentionam: observatia, experimentul, modelarea, statistica, ancheta etc. Complexitatea obiectului determina complexitatea metodelor. n domeniul educatiei fizice se folosesc metode din stiintele biologice si sociale, ntr-o unitate caracteristica numita metoda complexa. Metodologie (gr. Methodos = cale, mijloc si logos = stiinta). Prin metodologie ntelegem ansamblul metodelor folosite ntr-o stiinta anumita al carui fundament l constituie sistemul celor mai generale legi si principii ale stiintei respective. Metodologia este o parte a filozofiei care se ocupa cu analiza teoretica a metodelor folosite in stiinta moderna; este stiinta despre metoda. Metodologia se profileaza ca domeniu in filozofia moderna prin Bacon si Descartes, dar devine o preocupare sistematica abia in secolul al XIX - lea, odata cu dezvoltarea intensa a stiintelor experimentale. Tehnici si procedee de cercetare Procedeele si tehnicile constituie modul particular n care este aplicata o metoda la domeniul specific al cercetarii. Ele sunt modalitati practice de actionare in cadrul metodei. Spre exemplu, aplicarea metodei observatiei presupune att perceperea sistematica a fenomenului ct si nregistrarea obiectiva a datelor. n acest scop se folosesc tehnicile foto - cinematografice, nregistrarile magnetice, actografice s.a.m.d. Transcrierea, sistematizarea si prelucrarea datelor se face dupa diferite procedee grafice, statistice,informatice, etc.

Cercetare. Tipuri de cercetare Termenul cercetare este comun, fiind folosit n fiecare moment n legatura cu o anumita activitate individuala sau colectiva. Cercetarea stiintifica este definita ca investigatie, studiu, n vederea descoperirii si punerii in evidenta a noi cunostinte (legi, fenomene, procese etc.) si verificarea acestora. Notiunea de cercetare, de regula, este corelata cu notiunea de stiinta, deoarece stiinta nu se realizeaza n afara cercetarii. Cercetarea reprezinta una din functiile stiintei, a doua functie fiind interpretarea. Pentru cercetare aspectele definitorii sunt investigarea realitatii concrete, in mod sistematic si pe baza observatiei si experimentului, urmarind descrierea si clasificarea calitativa de ordin logic, ct si nregistrarea cantitativa de ordin matematic. stiinta nu este numai o acumulare de cunostinte transmise prin traditie, ct si metoda de dobndire a acestor cunostinte. Criteriul ce sta la baza clasificarii tipurilor de cercetare consta n intentionalitatea cercetarii, scopul pe care l urmareste. Pornind de la aceasta , majoritatea autorilor considera trei tipuri de cercetare: A.- cercetarea fundamentala; B.- cercetarea aplicativa; C.- cercetarea pentru dezvoltare. A. Cercetarea fundamentala urmareste sa descopere ceea ce este esential ntr-o anumita directie a domeniului,daca are caracter de lege sau norma si reprezinta baza teoretica a unui anumit aspect al acestuia. n cercetarea fundamentala se incadreaza investigatiile sub forma de studii teoretice sau cercetari experimentale care duc in final la constituirea cadrului si continutului stiintei domeniului. B. Cercetarea aplicativa are ca principala sarcina furnizarea de date pentru directionarea activitatii practice, pentru cresterea muncii metodice. Cercetarea aplicativa poate fi rezultatul folosirii unor concluzii ale cercetarii fundamentale. Cercetarea aplicativa indica directia n care o problema practica poate fi rezolvata. De pilda, in domeniul activitatilor corporale, studiul fundamental al calitatii motrice ofera elementele aplicative referitoare la posibilitatile de perfectionare ale acestora.

C. Cercetarea pentru dezvoltare constituie acea investigare care urmareste crearea acelor produse (tehnici, procedee, dispozitive) ce pot influenta direct activitatea practica. Daca cercetarea aplicativa indica posibilitatile de rezolvare a unei probleme, cercetarea pentru dezvoltare dovedeste n practica aceste posibilitati si ofera totodata tehnologia cea mai adecvata. Este ceea ce se realizeaza pe teren sau n laborator n legatura cu dezvoltarea si perfectionarea calitatilor motrice ale unor anumiti sportivi aflati in "asistenta stiintifica" a unui laborator sau/si a specialistilor. Influenta activitatii stiintifice se exercita astazi n toate domeniile vietii sociale prin trasaturi care o diferentiaza pregnant de perioadele anterioare, ndeosebi prin amploarea si impetuozitatea cercetarilor stiintifice moderne, prin orientarea or spre transformarea naturii si a societatii, prin universalitatea de continut, dar si geografica a stiintei contemporane, prin patrunderea ei n straturile cele mai ntinse ale societatii, opernd transformari n mentalitatea oamenilor.
Etapele cercetarii stiintifice
2.1 Selectarea temei de cercetare Importanta acestui prim pas pleaca de la complexitatea realitatii psihosociale care nu poate fi cunoscuta n mod empiric dect prin cunoasterea treptata si cumulativa a faptelor, fenomenelor si proceselor sociale ce o compun, la un anumit moment dat si ntr-un loc anume. ntruct nu exista criterii strict stiintifice de selectare a unei teme de cercetare, alegerea poate fi determinata de o serie de conditii si factori, printre care pot fi amintiti: - nivelul atins de cunoasterea n domeniu - posibilitatile materiale pe care le ofera mediul educational pentru a se autocunoaste - personalitatea cercetatorului sau a celui care comanda cercetarea
3

- formatia profesionala si soliditatea cunostintelor n domeniu

- modelele culturale dominante si cele mpartasite de cercetator - normele si valorile predominante la un moment dat n societate - etc. Lipsa criteriilor stiintifice si complexitatea problemelor educationale, determina existenta unor posibilitati nelimitate de alegere a temei de cercetare, a carei calitate depinde de masura n care raspunde la o problema psiho-sociala, dar si de modul cum raspunde la acea problema. Daca, n principiu, depistarea problemelor din sfera educationala nu prezinta dificultati deosebite, data fiind multitudinea acestora si dinamica lor, modalitatile n care sunt acestea abordate si elucidate, presupune cunostinte de specialitate, chiar si din domeniile conexe, foarte bine nsusite, ct si stapnirea metodelor stiintifice de investigare. Prin urmare, orice cercetare debuteaza cu formularea unor probleme, care pot fi : a. probleme teoretice, cnd au un specific strict teoretic b. probleme educationale sau factuale, caracterizate tocmai prin natura lor psihosociala c. probleme factual-teoretice, respectiv cele care se refera la corespondenta dintre faptele psihosociale si teoria luata ca referinta De-a lungul timpului s-au propus mai multe strategii de formulare a temelor de cercetare: 1. Recunoasterea si tolerarea diversitatii optiunilor conceptuale, instrumentale si ontologice, care desemneaza faptul ca aderarea la o teorie nu coincide cu standardizarea

interpretarilor si formularilor conceptuale. 2. Asigurarea unei continuitati si cumulativitati a rezultatelor cercetarilor care vizeaza aceiasi problema, deci necesitatea asigurarii unei continuitati n cercetare, constnd n analiza empirica, eventual repetata a acelorasi probleme si a celor corelate, analiza secundara a aceluiasi set de date, precum si diversificarea interpretarilor. Acest demers are la rndul lui mai multe momente ce necesita a fi parcurse: Primul pas n formularea modelului unei probleme consta n specificarea obiectivului urmarit, care deriva din precizarea temei de cercetare. Identificarea obiectivului propriu4 zis al unei cercetari poate fi o operatie foarte simpla, detalierea implicatiilor sale solicita n schimb delimitari atente, care vor influenta desfasurarea ntregii cercetari. Din acest motiv se impune cteva ntrebari, carora trebuie sa le gasim un raspuns n aceasta faza de debut a cercetarii. Acestea se refera la: tipul de informatie factuala necesar pentru elucidarea problemei, implicatiile practice ale abordarii unei anumite teme si binenteles la implicatiile teoretice vizate prin abordarea unei probleme anume. De asemenea, un element deosebit de important pentru prima etapa a oricarei cercetari este documentarea solida teoretica, n general, dar n special n domeniul n care se ncadreaza problema abordata, pentru asigurarea continuitatii si cumulativitatii, dar si cunoasterea realitatii psihosociale ce impune o anumita problema spre cercetare,

respectiv a contextului educational concret ce urmeaza a fi cercetat prin metode stiintifice. Aceasta prima etapa pune si probleme: n special pentru ncepatori exista tendinta de a alege teme mult prea ample sau care sunt sau au fost abordate frecvent de alti specialisti. Desigur, este importanta intuitia cercetatorului, dar acesta este potentata de formatia teoretica si metodica si de o buna cunoastere a realitatii sociale. Exista fara nici o ndoiala oameni cu o capacitate deosebita de a identifica probleme psihosociale n mediul educational, mai ales cele mai putin evidente, mai complexe, despre care se poate spune ca "simt" realitatea psihosociala cu care se confrunta. 2.2 Formularea ipotezelor A doua etapa a oricarei cercetari sociale o constituie formularea ipotezelor cu referinta teoretica si/sau factuala. De fapt n orice actiune umana, rationala formulam ipoteze pentru a ne dirija comportamentul n cunostinta de cauza. Ipoteza poate fi definita ntr-o multitudine de moduri. De exemplu, Lazar Vlasceanu defineste ipoteza ca " un enunt predictiv conditional cu privire la relatia dintre atributele, variabilele care caracterizeaza unitatile primare sau structurile analizate". O definitie mai simpla este urmatoarea (Ion Marginean): ipoteza este " un enunt referitor la relatia dintre doua sau mai multe fenomene".
5

O ipoteza, indiferent de natura ei teoretica sau factuala, nu se poate fundamenta, testa, valida, confirma dect pe o serie coordonata de experiente sau date empirice. O ipoteza corecta din punct de vedere logic si raportata la o teorie de referinta este sau trebuie sa fie empiric verificabila n vederea validarii si integrarii sale teoretice. Drept urmare, sunt statuate n general, trei conditii metodologice pentru formularea adecvata a unei ipoteze stiintifice. Acestea sunt urmatoarele: 1. ipoteza trebuie sa fie corecta din punct de vedere formal (logic ) si saturata de semnificatii 2. orice ipoteza se bazeaza ntr-o anumita masura pe cunoasterea prealabila si ca atare trebuie sa fie compatibila cu cunoasterea stiintifica precedenta 3. o ipoteza se impune sa fie empiric testabila cu ajutorul procedeelor obiective ale stiintei, adica n conformitate cu datele empirice controlate cu ajutorul tehnicilor stiintifice si ale teoriei de referinta. n functie de termenii pe care i contine, se pot distinge doua tipuri de ipoteze: a. ipoteze empirice, adica atribute observabile si masurabile, testabile prin experienta, respectiv acelea care generalizeaza pe baza unei analize a unor stari observabile b. ipoteze teoretice, ce contin termeni neobservabili n realitate, cum ar fi structura sociala, statusul social, retele de comunicare, comportament organizational etc. Ca atare, ipoteza poate fi :

- un dat apriori, bazat pe cunoasterea anterioara, caz n care formularea ei presupune cunoasterea domeniului si a cercetarilor ntreprinse pna la momentul demararii cercetarii proprii. - construita pe baza unei actiuni constatative n cadrul populatiei care urmeaza sa fie cercetata, demers care se bazeaza fie pe datele statistice existente, fie prin efectuarea unei preanchete ce reprezinta o recunoastere a terenului pentru debarasarea de ideile preconcepute si stereotipe. Indiferent de natura ei, ipoteza este nainte de toate o constructie mentala, imaginativa. Ipotezele trebuie sa fie verificabile prin cercetare si sa se obtina rezultate generalizabile.
6

Pentru a putea fi considerata stiintifica, n stiintele socioumane o ipoteza trebuie sa ndeplineasca doua calitati esentiale: 1. sa fie plauzibila, adica sa prezinte consistenta interna - respectiv sa nu contina enunturi incompatibile si sa prezinte consistenta externa, adica sa fie compatibila cu teoriile anterioare. 2. sa fie testabila, nsemnnd ca prin datele cercetarii sa poata fi validata sau infirmata. Pentru a demonstra validitatea unei ipoteze, aceasta trebuie verificata. n acest scop se construieste un plan de observatie, n functie de problema aleasa pentru cercetare, de

posibilitatile concrete si de diferite alte circumstante, se utilizeaza diferite tipuri de date. Exemple de ipoteze: 1. Tema: "Strategii actionale si de negociere n organizatii scolare"; ipoteza1: negocierea sindicala este dependenta de functionarea parteneriatului social la diferite niveluri si de tipul de comunicare dintre partenerii implicati; ipoteza2: calitatea si eficienta negocierii sindicale este determinata de calitatea partenerilor, de contextul n care se desfasoara si de cantitatea de informatii detinute de fiecare dintre parteneri; ipoteza 3: eficienta actiunii unitatilor scolare depinde de resursele financiare de care dispun, de resursele materiale, de gradul de profesionalism n domeniu si de cunostintele manageriale; etc. 2. Tema: "Stima de sine la adolescentii delicventi": ipoteza: statutul de delicvent determina un nivel ridicat al stimei de sine n cazul adolescentilor. 2.3 Constructia variabilelor (operationalizarea) n a treia etapa modelele ipotetice se traduc n termeni cu incidenta empirica, sau ceea ce se cheama construirea variabilelor. Acestea sunt de mai multe tipuri: a. variabile sociodemografice, n functie de care un individ este plasat ntr-o structura sociala, definindu-i pozitia: vrsta, gen, loc de munca, stare civila, nivel de instruire, loc de munca, venituri etc.
7

b. variabile atitudinale si comportamentale, ce caracterizeaza individualitatea unei

persoane din punctul de vedere al atitudinilor si comportamentelor sale fata de anumite obiecte sociale. c. variabile socio-structurale, care se refera la caracteristicile grupurilor n care este integrata persoana investigata, pozitia n stratificarea sau ierarhia sociala: functii de conducere sau subordonare, retele sociale n care se integreaza, institutii n care lucreaza, organizatii educationale, civice sau politice n care desfasoara anumite activitati etc. Pentru ca ipotezele construite sa fie verificabile, este necesar ca variabilele studiate sa fie n numar suficient (sa asigure un grad suficient de saturatie). Variabilele sunt de doua feluri: dependente si independente n functie de care se masoara si se apreciaza primele dintre ele, cele dependente. Constructia variabilelor sau a spatiului de atribute, cum le-a numit Paul Lazarsfeld, reprezinta n acelasi timp operationalizarea conceptelor si elaborarea schemei operationale de cercetare. Conceptul de variabila desemneaza proprietatea fenomenelor si proceselor psihosociale de a varia n functie de moment, loc, colectivitate, individ indiferent de natura fenomenului respectiv. Ca atare termenul de variabila caracterizeaza orice fenomen psihosocial, cum se poate deduce si din tipurile enuntate putin mai nainte. Stabilirea variabilelor este realizabila prin analiza literaturii de specialitate, prin consultarea altor cercetari, a "expertilor" sau chiar a oamenilor obisnuiti si binenteles

prin utilizarea imaginatiei analistului social. dintre toate variabilele stabilite trebuie retinute doar cele care sunt congruente semantic si coreleaza ntre ele. Operationalizarea presupune urmatorul traseu: 1. definirea conceptelor 2. determinarea dimensiunilor acestora 3. transformarea dimensiunilor n indicatori Toate cele trei, concepte, dimensiuni, indicatori reprezinta variabile, desigur n masura n care au proprietati ce se modifica n functie de anumite criterii. Acest parcurs poate
8

merge mai departe, indicatorii la rndul lor pot fi operationalizati n indici, care contribuie la reconstructia distributiei empirice. Indicele este ntotdeauna subordonat indicatorului. 1. n ceea ce priveste conceptele, n functie de continut sunt doua tipuri de concepte (dupa Septimiu Chelcea): a. concepte ce desemneaza unitati sociale, cum ar fi: oamenii, grupurile, colectivitatile, societatile si produsele materiale si sprituale ale acestora, b. concepte ce se refera la calitatile obiectelor sociale, concretizate n caracteristici individuale sau grupale, relationale si contextuale. 2. Dimensiunile se refera la acele aspecte care prezinta un anumit grad de generalitate al domeniului cercetat, ele fiind tot concepte cu un grad mai scazut de generalitate.

Cuprinse de obicei n schema operationalizarii, ele sunt relative si oarecum ambigue , fiind n practica considerate fie concepte, fie indicatori. Mai ales n cazurile simple conceptul este operationalizat direct prin indicatori. 3. Indicatorii pot fi definitionali, empirici si de inferenta, corespunzator functiilor pe care le ndeplinesc. Realizarea unei cercetari concrete impune elaborarea de indicatori empirici, direct masurabili, ceea ce reprezinta transformarea conceptelor si dimensiunilor n termeni operationali de cercetare. Indicatorii stau la baza ntocmirii instrumentelor de cercetare: chestionare, ghiduri de interviu, observatie etc. 2.4 Stabilirea metodelor de cercetare si elaborarea instrumentelor de culegere a datelor Odata operationalizarea ncheiata se poate trece la alegerea metodelor sau metodei de cercetare adecvate fiecarei probleme n parte. Dincolo de aceasta adecvare, absolut obligatorie, alegerea unei metode sau alta tine si de optiunea cercetatorului si de resursele umane si materiale existente. n functie de metoda aleasa se realizeaza instrumentele de cercetare specifice acesteia. ntr-o cercetare educationala bine fundamentata si elaborata aceasta etapa se ncheie cu
9

testarea schemei operationale si a tehnicilor (instrumentelor de cercetare) elaborate, care

poarta denumirea de ancheta pilot. Aceasta este un fel de repetitie generala a cercetarii propriu-zise, care se realizeaza pe un numar redus de unitati sociale, dar similare celor ce vor fi cuprinse n cercetare. Ancheta pilot poate confirma sau infirma metodologia folosita, ceea ce poate conduce la completarea, modificarea si adecvarea constructiei teoretice, a celei tehnice, si, la limita, chiar la renuntarea la respectiva cercetare. De asemenea aceasta dimensioneaza mai exact costurile cercetarii si timpul necesar realizarii ei. 2.5 Determinarea unitatilor sociale si /sau a populatiei investigate n cercetarea sociala unitatile care pot constitui surse de date ( n sens de informatii) pot fi indivizii, grupurile, organizatiile, colectivitatile, societatile. Acest demers presupune trei operatii metodologice distincte, strns legate ntre ele: stabilirea colectivitatii statistice generale, gruparea unitatilor, a populatiei si alegerea esantioanelor asupra carora urmeaza sa se realizeze investigatia propriuzisa. Toata aceasta operatie are ca punct de referinta problema sau problemele psihosociale care constituie obiectul cercetarii. Colectivitatea statistica generala se refera la toate persoanele sau grupurile implicate n procesele aferente problemei, care detin informatii despre aceasta sau au prin statutul lor anumite atributii n gestionarea ei. Dupa determinarea colectivitatii statistice generale se grupeaza unitatile sau populatia n

functie de caracteristicile lor sociale (demografice, economice, profesionale, sociale etc.). Acest demers este necesar att pentru stabilirea esantionului, atunci cnd e cazul, ct mai ales pentru prelucrarea si analiza informatiilor ce vor fi obtinute. Cercetarile sociologice pot fi realizate prin studierea ntregii populatii, denumita anterior colectivitate statistica generala, sau, cel mai adesea, prin studierea unui esantion din aceasta populatie. Exista o serie de reguli generale de esantionare, nsa ele trebuie adaptate si adecvate la metodele de cercetare utilizate.
10

2.6 Esantionarea n orice cercetare, o situatie ideala ar permite studierea ntregii populatii care reprezinta obiectul de studiu al cercetarii. nsa, dar de cele mai multe ori acest lucru este practic imposibil, motiv pentru care se apeleaza la esantionare. Atunci cnd colectivitatile studiate sunt de dimensiuni reduse este posibila studierea totalitatii unitatilor sociale componente sau loturi din populatia respectiva. Esantionarea consta n selectarea unor unitati primare din populatia existenta, pentru a ajunge la un grup relativ restrns cu caracteristici statistice de reprezentativitate. Investigarea ntregii populatii este statistic echivalenta sau cvasiechivalenta cu investigarea unui esantion reprezentativ. Pentru aceasta trebuie ndeplinite doua conditii:

1. prima conditie a unei bune esantionari este ca esantionul obtinut sa ofere o imagine ct mai exacta a populatiei din care a fost selectat. 2. fiecare unitate de referinta trebuie sa dispuna de aceiasi probabilitate de a fi selectata. Esantionarea se bazeaza pe doua teorii statistice, si anume legea numerelor mari si calculul probabilitatilor. Prima dintre ele fundamenteaza marimea, iar cea de a doua selectia unitatilor. Un esantion reprezentativ trebuie sa ndeplineasca cel putin doua conditii esentiale: a. sa fie elaborat aleator, n conformitate cu legile probabilitatii, ca mod de selectie b. gradul de eterogenitate al unitatilor primare incluse n esantion (de obicei indivizi) sa coincida cu cel specific populatiei de referinta. Caracterul eterogen se determina n functie de mai multe variabile de referinta ale selectiei: vrsta, gen, mediu de rezidenta, nivel de instructie, venit, stare civila, apartenenta politica etc. Variabilele de referinta pot varia n functie de problema studiata, unele dintre ele fiind generale aproape pentru orice cercetare, cum ar fi genul, vrsta, mediul de rezidenta, nivelul de instructie. Esantionul rezultat este omogen n raport cu variabila n functie de care este selectat si eterogen prin dispersia unitatilor selectate.
11

Reprezentativitatea se realizeaza prin pastrarea n esantion a aceleiasi eterogenitati care

exista n populatia de referinta, toate celelalte conditii fiind controlate. Marimea esantionului este una din problemele cele mai discutate, deoarece n mentalitatea comuna se considera ca validatea acestuia este data de numarul ct mai mare al unitatilor cuprinse n esantion. n realitate marimea optima este stabilita n functie de gradul de reprezentativitate, dar si de alte elemente n afara celor propriu-zis statistice, care tin printre altele de resurse, implicit de costuri. 2.6.1 Tipuri de esantionare Cea mai cunoscuta distinctie, considerata clasica, este aceea dintre: - esantioanele aleatoare (probabilistice) - esantioanele nealeatoare (neprobabilistice). O procedura de esantionare este aleatoare atunci cnd fiecare individ din populatie are o sansa calculabila si nonnula de a fi ales n esantion (Rotariu, Ilut: "Ancheta sociologica si sondajul de opinie"). Aceasta definitie presupune sa stim nu numai cti indivizi cuprinde populatia, dar si sa-i putem identifica n mod simplu si fara echivoc. Acest fapt presupune existenta unei liste a populatiei care sa permita identificarea fiecarui individ. Trebuie precizat ca reprezentativitatea se poate calcula numai pentru esantioanele probabilistice, si ca fiecare tehnica de esantionare presupune formule specifice de estimare a erorii. Esantionarea simpla aleatoare Atunci cnd se foloseste aceasta procedura , indivizii care formeaza esantionul sunt alesi

n mod uniform si cu o probabilitate identica pentru fiecare. Procedura de selectie este cea a loteriei, confectionndu-se pentru fiecare individ un bilet care se introduce ntr-o urna, de unde se extrag un numar de bilete corespunzatoare marimii esantionului. Aceasta tehnica simpla este n fapt utopica pentru populatii foarte mari. n cercetarea stiintifica, atunci cnd se foloseste esantionare simpla aleatoare se apeleaza la tabelele cu numere aleatoare. Prin diferite mijloace se genereaza serii lungi de numere ntmplatoare. Pe de alta parte, specialistul n esantionate trebuie sa posede o lista cu toti
12

indivizii din populatie (de exemplu, recensaminte, registrele scolare, baze de date furnizate de birourile de evidenta a populatiei, sau listele electorale, daca ne referim doar la populatia majora). Esantionarea stratificata Acest tip de esantionare este tot o procedura probabilistica, n care se porneste de la o diviziune a populatiei dupa un anumit criteriu. Alegerea esantionului se face n mai multe etape, selectnd dupa aceiasi procedura simplu aleatoare un numar de subesantioane de marimea corespunzatoare fiecarui strat n populatia totala. Se apreciaza ca esantioanele probabilistice stratificate au o reprezentativitate superioara celor simplu aleatoar si ofera posibilitatea de a compara grupurile de populatie clar delimitate n realitate .

Esantionarea multistadiala n cel mai multe cercetari care au n vedere un spatiu extins, respectiv cel national, sau regional, cu o dispersie accentuata a unei populatii numeroase, se foloseste esantionarea multistadiala sau grupala. n constructia esantionului se porneste de la nu de la individ, ci de la grupuri mari aflate n proximitate spatiala, de exemplu judete, se trece apoi la altele mai mici, cu aceleasi caracteristici, de exemplu localitati, pna se ajunge la nivelul indivizilor. Astfel de esantioane sunt frecvent utilizate, dar trebuie ponderate valorile diferitelor grupuri care se constituie n unitati distincte, dar care nu sunt echivalente din punct de vedere al ponderii pe care o detin n cadrul populatiei totale. De aceea acest tip de esantionare se utilizeaza combinat cu esantionarea stratificata. Traian Rotariu si Petru Ilut considera ca " eficacitatea practica a acestui tip de esantionare prevaleaza asupra inconvenientelor teoretice, esantioanele multistadiale fiind extrem de des folosite n anchete si sondaje, pentru ameliorarea reprezentativitatii lor procedndu-se aproape ntotdeauna la mbinarea cu esantionarea stratificata". Acest tip de esantionare mai poarta numele si de esantionare cluster. Esantionarea multifazica
13

Aceasta este un tot un tip de esantionare probabilistica , care se diferentiaza de celelalte

datorita faptului ca reprezentativitatea esantionului este data de caracteristica studiata. Ceea ce nseamna ca pentru fiecare ntrebare se construieste un esantion diferit, atunci cnd problematica investigata necesita aprofundarea unor aspecte, care implica utilizarea unor esantioane de marime variabila. Autorii citati deseori aici mentioneaza ca " Esantionarea multifazica ...consta, n esenta, n alegerea, initial, a unui esantion de dimensiune mare, la nivelul caruia se aplica un instrument de cercetare mai simplu, esantion care la rndu-i se supune unor operatii succesive de esantionare, determinnduse astfel loturi din ce n ce mai mici, carora li se vor aplica (si) alte instrumente, de regula tot mai complexe, mai subtile si deci mai sofisticate". Aceste operatii pot fi realizate simultan sau succesiv. Esantionarea pe cote Acest tip de esantionare este nealeatoriu, dar formal se aseamana cu esantionarea stratificata. Motivele pentru care se apeleaza la aceasta esantionare sunt: - rapiditatea realizarii anchetei, deoarece operatorul nu trebuie sa caute o persoana anume, ci persoane care sa aiba calitatile fixate n cotele esantionului - se foloseste atunci cnd nu exista o baza de esantionare bine pusa la punct, adica acele liste din care se extrage esantionul Chiar daca nu este posibila calcularea reprezentativitatii, aceasta esantionare este mult folosita de sine statatoare sau combinata, dar presupune o experienta ndelungata a celui,

celor care o practica. Acestea constituie cele mai cunoscute tipuri de esantionare, la care se poate adauga si ceea ce se numesc esantioanele fixe sau panel, folosite n anchetele cu acelasi nume. 2.6.2 Aspecte practice ale esantionarii Toate cercetarile din stiintele socioumane folosesc o forma sau alta de esantionare, fie ca este vorba despre cercetarilor realizate la nivel national, zonal, locale, sau chiar un studiu de caz. n functie de dimensiunea populatiei, de problema cercetata, de posibilitatile concrete n care are loc o cercetare se aplica tehnici mai mult sau mai putin stricte de realizare practica a esantioanelor.
14

1. Una din procedurile practice, inevitabile o constituie stabilirea pasului de esantionare, dupa ce sa stabilit marimea esantionului, n functie de gradul de reprezentativitate, sau cum este cunoscut de eroarea de esantionare. Aceasta, ideal, trebuie sa se situeze ntre 1 si 3 la suta, dar cea mai frecventa este de 3,5%. 2. Atunci cnd lipseste cadrul de esantionare, acesta poate fi nlocuit cu ajutorul delimitarii unor zone pe spatiul ocupat de populatia de investigat. Suprafata totala se mparte n zone mai mici, care devin obiect de selectie simplu aleatoare sau stratificata. Spre exemplu o cercetare desfasurata ntr-un oras, pentru constructia esantionului se zoneaza localitatea si din cadrul acestora se face o selectie n interiorul carora se va

realiza cercetarea. Procedura prezinta multe inconveniente ce tin de modalitatile n care se delimiteaza zonele, de excluderea unora foarte importante n cadrul selectiei. 3. O procedura frecvent utilizata este metoda intinerariilor. Dupa ce s-a stabilit marimea esantionului, se stabilesc unitatile de cercetare si se aleg punctele de sondaj, adica adresele. Prima adresa de la care ncepe intinerarul fiecarui operator de teren se trage la sorti printr-o procedura oarecare si i se stabileste un pas. ncepnd de aici va proceda n felul urmator: " Pe strada X, se includ in esantion toate locuintele care au nr cu sot " Aceasta modalitate este foarte frecvent folosita, mai ales n cercetarile zonale si locale, dar si n cel nationale, unde dupa o esantionare a tuturor localitatilor grupate dupa criteriul marimii, adica a numarului de locuitori, n cadrul fiecareia se procedeaza dupa metoda intinerariilor. Se constata ca procedurile de esantionare sunt diverse si relativ complicate. n toate cazurile operatorii trebuie sa respecte ntocmai instructiunile primite de la cei ce au proiectat cercetarea si sa aleaga persoanele pe care le intervieveaza dupa criteriile stabilite, fara nici o abatere. 2.7 Desfasurarea cercetarii pe teren Aceasta este etapa n care pe esantionul realizat se culeg informatiile cu ajutorul metodelor preconizate: chestionar, interviu, observatie etc. Aceasta faza presupune si

organizarea propriu-zisa a derularii studiului n teren: fixarea intervalului temporar, repartizarea sarcinilor, instruirea operatorilor, daca e cazul, asigurarea ritmicitatii
15

colectarii datelor, controlul asupra respectarii volumului si structurii esantionului, a corectitudinii datelor colectate. 2.8 Prelucrarea informatiilor Si aceasta etapa la rndul ei cuprinde o serie de operatii care ncep cu verificarea datelor recoltate, cu post codificarea informatiilor daca este cazul, se continua cu realizarea machetei de prelucrare a informatiilor, dupa care urmeaza prelucrarea propriu-zisa, care difera n functie de metodele de colectare a datelor. Cele mai multe din prelucrari, mai ales n ancheta pe baza de chestionar, n sondajele de opinie, n cercetarile de amploare, se face electronic pe baza unor programe adecvate, cel mai utilizat fiind programul SPSS. n cazul unor cercetari de mai mica amploare se poate efectua prelucrarea si manual. Astfel, n cercetarile calitative tehnicile de prelucrare sunt la rndul lor calitative si se realizeaza dupa strategii specifice, adecvate metodei si posibilitatilor concrete. 2.9 Analiza datelor si redactarea raportului de cercetare O data prelucrate informatiile, acestea sunt interpretate, explicate, ncheinduse ciclul prin care s-a nceput cercetarea, pe baza lor fiind n primul rnd testate ipotezele, dupa

care se trece la formularea unor generalizari de natura sociala sau sociologica, mergnd pna la elaborarea unor enunturi teoretice. Pe baza analizei datelor se redacteaza raportul de cercetare, care nsa trebuie sa cuprinda si tot parcursul( etapele) studiului ntreprins. Aceasta structura a oricarei cercetari sociale, respectiv etapele ei, poate diferi n forma de la un autor la altul, n sensul ca pot fi sintetizate n doar trei-patru etape sau, din contra, detailate foarte mult. De exemplu, Ioan Marginean n lucrarea "Proiectarea cercetarii sociale" identifica 40 de momente( etape) ale cercetarii sociale.
Delimitarile conceptuale Managementul este activitatea de organizare, administrare si gestionare a resurselor disponibile (umane, financiare, materiale si de timp). Managementul cercetarii stiintifice poate fi abordat din doua perspective: 1.Daca el reprezinta un sistem, atunci subsistemele acestuia sunt: a.Subsistemul decizional b.Subsistemul informational c.Subsistemul organizatoric d.Subsistemul metodologic 2.Are in vedere componentele cercetarii stiintifice. Acestea sunt: a.Alegerea temei b.Documentarea, care poate fi: ?Bibliografica (livresca) ?Directa ?Prin consultarea specialistilor 3.Explicarea fenomenului juridic, ea are doua subetape: a.Formarea ipotezelor (momentul creator constructiv) b.Verificarea ipotezelor si formularea concluziilor 4.Redactarea lucrarii si sustinerea publica a acesteia Planul de cercetare = principalul instrument de lucru in cercetarea stiintifica si consta in pregatirea conditiilor pentru colectarea si analiza informatiilor intr-o maniera care sa imbine relevanta scopului cu economia de proceduri, inclusiv economia de timp. Plan de cercetare Septimiu Checea Etape: 1.Stabilirea problemei 2.Analiza conceptelor 3.Determinarea populatiei supusa investigatiei 4.Stabilirea metodelor de cercetare 5.Elaborarea instrumentelor necesare recoltarii informatiilor 6.Testarea instrumentelor de cercetare 7.Recoltarea informatiilor 8.Prelucrarea informatiilor 9.Explicarea fenomenelor juridice 10. Intocmirea raportului de cercetare Plan de cercetare Universal Etape: 1.Tema cercetarii 2.Documentarea teoretica 3.Obiectivele cercetarii 4.Ipotezele cercetarii 5.Esantionarea 6.Elaborarea instrumentelor de lucru 7.Ancheta pilot 8.Colectarea datelor 9.Prelucrarea si analiza datelor 10. Redactarea si prezentarea raportului de cercetare Propuneri de teme de cercetare: -Modalitati de asimilare a cunostintelor juridice de catre studentii Facultatii de Drept si Administratie Publica (F.D.A.P.) (documentare, ipoteze, scop, esantionare, metode de investigare). -Perceptia sociala asupra violentei domestice (documentarea (interviuri), biblioteca). -Traficul de persoane (forme de manifestare, postaderare). -Impactul emigrarii romanilor asupra fenomenului delicventei juvenile in Romania. -Dimensiunile somajului si efectele acestuia in planul criminalitatii pe zone geografice (presa, statistici judiciare, Ministerul muncii si protectiei sociale (M.M.P.S.), Institutul National de Statistica (I.N.S.), Agentia Nationala pentru Organizarea Fortei de Munca (A.N.O.F.M.), Politie, Uniunea Nationala de Informare a Femeilor (UNIFEM), Consiliul Suprem al Magistraturii (C.S.M.), Parchet). Elaborarea si administrarea programului de cercetare stiintifica Este o etapa complexa pentru ca presupune corelari, verificari, interconditionari. Aceasta etapa presupune: -Stabilirea subetapelor si a termenelor -Corelarea fazelor cu termenele partiale -Asigurarea valorificarii potentialului creator al cercetatorului -Buna gestionare a tuturor resurselor disponibile -Evitarea riscului de cercetare Fazele administrarii programului de cercetare: 1.Schita proiectului de cercetare a.Se elaboreaza dupa alegerea temei b.Contine termenul de finalizare a lucrarii (inclusiv termenele partiale) c.Contine principalele operatiuni de documentare d.Timpul necesar parcurgerii tuturor etapelor 2.Proiectul temei a.Se intocmeste dupa finalizarea documentarii b.Etapele ulterioare ale cercetarii c.Documentarea directa (practica) d.Modul de prelucrare a informatiilor e.Termenele de verificare a ipotezelor f.Termenul de redactare a lucrarii g.Operatiuni de asistenta (eventuale traduceri, deplasari) h.Cheltuielile necesare i.Timpul necesar consultarii unor specialisti 3.Planul preliminar de structurare a lucrarii a.Se intocmeste dupa parcurgerea etapei explicarii fenomenului juridic Acest plan include urmatoarele elemente: 1.Ipoteze confirmate si/sau neconfirmate 2.Primele concluzii care pot duce la: ?Regularitati ?Tendinte ?Teze ?Teorii 3.Surse de informare inca nevalorificate 4.Argumente teoretice si practice Din aceasta faza lucrarea poate fi structurata pe parti, capitole, sectiuni, paragrafe. 4.Planul definitiv al lucrarii realizat prin corectarea, completarea si/sau modificarea planului preliminar. I.Definitie: a). Cercetare = activitate de examinare, studiere, cercetare, cautare in vederea descoperirii unor noi cunostinte. b). Cercetare juridica = este activitatea desfasurata de organele judiciare in vederea aflarii adevarului, respectiv pentru a stabili anumite imprejurari, fapte. c). Cercetarea stiintifica = o activitate sistematica, creatoare menita sa sporeasca volumul cunostintelor pentru noi aplicatii. II. Clasificarea: Traditionala (clasica) - exista doua tipuri:

Cercetarea fundamentala, care se refera la studierea fenomenului juridic independent de aplicarea imediata a cunostintelor, este o activitate teoretica. Scopul ei este evidentierea unor aspecte esentiale privind fenomene, documente si fapte observabile. Acest tip de cercetare poate fi divizat in doua categorii: a). Cercetarea pura - presupune valorificarea rezultatelor din biologie, psihologie, sociologie, medicina, pentru o mai buna intelegere a fenomenelor juridice (infractionalitate). b). Cercetarea directionata (specifica stiintelor exacte), vizeaza mai ales elaborarea unor metode probabilistice de predictie.
Portal tiin

Platon i Aristotel. coala atenian de Rafael

tiin a (din lat. scientia = cunoatere) se poate referi la: Investigarea sau studiul naturii prin observaie i raionament Suma tuturor cunotinelor acumulate n urma acestei cercetri Matematica, studiile cantitilor i ordinilor, sunt denumite deseori tiin sau

tiine, ns rezultatele cercetrii matematice, cunoscute ca teoreme, sunt obinute din derivaii logice care presupun mai degrab sisteme axiomatice dect o combinaie ntre observaie i raionament. Multe metode matematice au o utilitate fundamental n tiinele empirice, ale cror fructe sunt ipotezele i teoriile. Conform Dicionarului explicativ al limbii romne, tiina este un ansamblu sistematic de cunotine despre natur, societate i gndire; ansamblu de cunotine dintr-un anumit domeniu al cunoaterii.[1] Majoritatea oamenilor de tiin consider c investigaia tiinific este cea care corespunde metodei tiinifice, un proces al crui scop este evaluareacunotinelor empirice. n sens mai larg, cuvntul tiin deseori descrie orice domeniu de studiu sistematic sau cunotinele cptate n urma acestui studiu. Acest articol se concentreaz pe definiia cu sens mai restrns. Domeniile tiinifice se clasific de-a lungul a dou mari dimensiuni:

Experimentul, cutarea unei informaii rapid disponibile, versus teorie, dezvoltare tiinele naturale, studiul naturii, versus tiinele sociale, studiul comportamentului

de modele care explic ceea ce se observ. uman i al societii.

Ce este tiina?
Exist diferite nelesuri ale "tiinei". Potrivit empirismului, teoriile tiinifice sunt obiective, verificabile empiric, i sunt predicii ale rezultatelor empirice care pot fi confirmate sau infirmate prin falsificabilitate. n contrast cu aceasta, realismul tiinific definete tiina n termeni ontologici: tiina ncearc s identifice fenomene i entiti, forele care le cauzeaz, mecanismele prin care ele exercit aceste fore, i sursele acelor fore n sensul structuriilor interne ale acestor fenomene i entiti. Chiar i n tradiia empiric, trebuie s fim ateni asupra faptului c predicia se refer la rezultatul unui experiment sau studiu, mai degrab dect a prezice viitorul. De exemplu, afirmaia "un paleontolog poate face predicii n legtur cu descoperirea unui anume tip de dinozaur" corespunde folosirii empirice a prediciei. Pe de alt parte, tiine ca geologia i meteorologia nu trebuie neaprat s fie capabile s fac predicii exacte despre cutremure sau vreme pentru ca s poat fi considerate drept tiine. Filozoful empiric Karl Popper a afirmat c unele confirmri ale ipotezelor sunt imposibile i prin urmare ipotezele tiinifice pot fi doar falsificate. Pozitivismul, o form a empirismului, vede tiina, aa cum aceasta este definit de empirism, ca mijloc de a regla afacerile umane. Datorit afilierii lor strnse, termenii "pozitivism" i "empirism" sunt deseori folosii ca sinonime. Iat ns ce li se reproeaz: Willard Van Orman Quine a demonstrat imposibilitatea unui limbaj de observare

independent de teorie, aa c noiunea nsi de a testa teoriile prin experimente este problematic. Observaiile sunt ntotdeauna "ncrcate cu teorii". Thomas Kuhn a afirmat c tiina

ntotdeauna implic "paradigme", seturi de ipoteze, reguli, practici etc. i c trecerea de la o paradigm la alta de obicei nu presupune verificarea sau falsificarea teoriilor tiinifice. Mai mult, n contrast cu modelul empiric, este de prere c tiina nu a evoluat n mod istoric, ca acumulare continu de date.

Metoda tiin ific


Articol principal: Metod tiinific

Termenii de "model", "ipotez", "teorie" i "lege fizic" au n tiin alte nelesuri dect n limbajul uzual. Oamenii de tiin folosesc termenul de "model" pentru a exprima descrierea a ceva, n mod specific ceva care poate fi folosit pentru a face predicii care pot fi testate prin experiment sau observaie. O ipotez este o afirmaie care ori (nc) nu a fost nici confirmat nici infirmat prin experiment. O lege fizic sau o "lege a naturii" este o generalizare tiinific bazat pe observaii empirice. Cuvntul teorie este neles greit mai ales de ctre laici. n limbaj comun nseamn idei care nu se bazeaz pe nici o dovad solid; n contrast cu aceasta, oamenii de tiin de obicei folosesc acest cuvnt pentru a se referi la mnunchiuri de idei care fac prognoze specifice. A spune "mrul a czut" este a afirma un fapt, n timp ce teoria newtonian a gravitaiei universale este un corp de idei care permit unui om de tiin s explice de ce mrul a czut i s fac prognoze privind alte obiecte cztoare. Orice teorie foarte fructuoas care a supravieut timpului i care are o cantitate copleitoare de dovezi pe care se sprijin este considerat a fi "dovedit" n sens tiinific. Unele modele acceptate universal, precum teoria heliocentric i teoria atomic au supravieuit testrii empirice riguroase fr a fi contrazise, totui nu este exclus ca ntr-o zi s fie infirmate. Teorii mai noi, precum teoria stringurilor pot oferi idei promitoare, dar nc trebuie s treac prin acelai proces pentru a fi acceptate. Oamenii de tiin niciodat nu pretind a fi n posesia adevrului absolut. Spre deosebire de o dovad matematic, o teorie tiinific dovedit este ntotdeauna susceptibil de a fi falsificat dac apar noi dovezi. Chiar i cele mai de baz i fundamentale teorii se pot dovedi a fi imperfecte dac observaiile noi sunt inconsistente cu cu ele. Mecanica newtonian este un exemplu faimos de lege care nu a supravieuit experimentelor care implic viteze apropiate de cea a luminii sau apropiere fat de cmpuri gravitaionale puternice. n afara acestor condiii, Legea lui Newton rmne un model excelent de de micare i gravitaie. Pentru c relativitatea general ofer explicaii pentru toate fenomenele descrise de mecanica newtonian, este privit ca o teorie superioar. tiina este o metod folosit cu scopul de a acumula cunotine. Obiectivul metodei tiinifice este de a porni de la una sau mai multe ipoteze i a dezvolta o teorie valid. [modificare]Criterii

pentru cercetarea tiin ific

1.

tiina nu este dogmatic. Se deosebete de religie prin faptul c nu are

pretenia de a fi n posesia adevrului absolut. Rezultatele cercetrii tiinifice sunt falsificabile, adic poate fi testat i verificat validitatea lor. Dar afirmaiile religioase nu pot fi falsificate din start, pentru c nu pot fi cercetate. De asemenea, falsificabilitate nseamn c teoria trebuie s includ i condiiile n care s-ar putea

s nu fie adevrat. Afirmaiile religioase ns nu admit c ar putea exista condiii n care validitatea lor ar putea fi pus sub semnul ntrebrii.

2.

Rezultatele cercetrii tiinifice sunt documentate minuios. Pentru asta

exist standarde, care asigur posibilitatea de a explica paii care duc la o anume concluzie. Aici este important i publicarea tuturor surselor folosite i luarea n considerare a nivelului actual la care se afl cercetarea n domeniul respectiv. Astfel, rezultatele cercetrii devin comparabile, la fel precum progresul nsui n disciplina respectiv. Lucrrile de cercetare fac trimitere una la celalalt. Ele vin n spirjinul, critic sau perfecioneaz teoriile existente.

3.

Un principiu important este interogaia sceptic n sensul unei atitudini

critice fa de rezultate i teze proprii i ale altora. Cunotinele tiinifice se deosebesc de cele doctrinare prin faptul c la cele din urm sunt folosite mijloace de coerciie subtile sau fie i interogaia critic este cel puin nedorit, n timp ce cele dinti pot fi n principiu confirmate sau infirmate de ctre oricine cu ajutorul raiunii i experienei proprii. La fel se difereniaz cunotinele tiinifice de cele cu caracter de revelaie. Revelaia, care are loc doar la nivel subiectiv, n sinele individului, nu este accesibil celorlali i astfel nu poate fi intersubiectiv verificat. [modificare]Procesul

cunoa terii tiin ifice

Acesta este un model ideal (n unele tiine numai o parte din paii de mai jos pot fi parcuri i deseori cunotinele sunt dobndite n alt mod, inclusiv prin hazard):

1.
2.

Observarea i msurarea fenomenelor Acumularea i ordonarea materialului Creearea de ipoteze i modele, prognoze, stabilirea nivelului de importan Testarea ipotezelor modelului prin experimente, teste, ncercri Confirmarea sau infirmarea ipotezelor Publicarea rezultatelor, pentru ca acestea s poat fi validate de alii Modificarea, dezvoltarea sau invalidarea modelului, n funcie de rezultatul

3. 4.
5.

6.
7.

testelor i de opiniile criticilor 8. n cazul confirmrii, dezvoltarea unei teorii, care trebuie ns s ndeplineasc

anumite criterii Att timp ct teoria nu este falsificat, poate s fie considerat cunotin tiinific Acest model este valabil doar pentru disciplinele unde se lucreaz analitic. Pentru tiinele istorico-hermeneutice sunt valabile alte principii.

[modificare]Criteriile

teoriei tiin ifice

Lipsa afirmaiilor care se conin pe ele nsele ca premise Consisten intern: lips de contradicii n cadrul teoriei Consisten extern: lips de contradicii cu alte teorii recunoscute Valoarea cercetrii: explicarea unor noi probleme care pn acum nu au

putut fi explicate Testabilitate empiric Explicaie eficient Falsificabilitate: o teorie trebuie s fie astfel formulat, nct afirmaiile s

poat fi infirmate prin experiment. Teorii nefalsificabile, deci care nu pot fi infirmate prin experiment nu pot fi considerate tiinifice [modificare]Criteriile

experimentului tiin ific

Obiectivitate (verificabilitate intersubiectiv): Un experiment este obiectiv,

dac cercettori diferii, n condiii identice, ajung la aceleai rezultate finale. Fidelitate (reliabilitate):Un experiment este reliabil, dac n aceleai condiii,

n repetate rnduri, duce la rezultate identice, deci se poate repeta. Validitate (valabilitate): Un experiment este vaild, dac regula de msur

ntr-adevr msoar ceea ce ar trebui s msoare. Aici trebuie s se evite ca alte caracteristici, care nu sunt msurate, s nu influeneze rezultatul. Totui, asta nseamn o standardizare foarte riguroas a condiiilor n care are loc experimentul. Aceasta ns poate s influeneze negativ valabilitatea. Dac de exemplu, n cadrul unui experiment cu animale controlat riguros, anumite tipare de comportament trebuie s fie msurate prin tratamentul A, se poate c acel tipar de comportament a fost cauzat nu de tratamentul respectiv, ci de circumstane (cuc mic, plictisitoare etc.). Standardizare i comparabilitate: rezultatele unui experiment numai atunci

sunt comparabile, dac respect anumite criterii stabilite anterior. Pentru a asigura repetabilitatea i verificarea unui experiment, regulile de evaluare a experimentului trebuie s rmn ct mai simple posibil.

Scopurile tiin ei
n ciuda credinei populare, scopul tiinei nu este de a oferi rspunsuri la toate ntrebrile. Scopul tiinelor naturii este de a da rspunsuri doar la problemele care in de realitatea fizic. De asemenea, tiina nu poate s se ocupe de toate ntrebrile posibile, aa c devine important selectarea lor. tiina nu poate oferi adevruri absolute. Mai

degrab, tiinele naturii adeseori testeaz ipoteze referitoare la unele aspecte ale lumii fizice, iar cnd este necesar le revizuie sau nlocuiesc prin noi observaii sau date. Potrivit empirismului, tiina nu face afirmaii despre cum "este" de fapt natura; tiina poate doar s fac concluzii despre observaiile noastre asupra naturii. Att oamenii de tiin ct i cei care accept tiina cred, i mai important, se comport, ca i cum natura "este" aa cum tiina pretinde a fi. Totui, aceasta este doar o problem dac acceptm nouinea empiric a tiinei. tiina nu este o surs de judeci de valoare obective, dei poate s ofere rspunsuri n probleme de etic i politic public artnd care sunt consecinele probabile ale anumitor aciuni. Ceea ce unii deriv din cea mai raional ipotez tiinific n alte domenii de interes nu este o chestiune tiinific, iar metoda tiinific nu ofer nici un fel de sprijin celor care intenioneaz aa ceva. Totui, justificarea sau infirmarea tiinific este pretins pentru multe lucruri. Desigur, judecile de valoare sunt intrinseci tiinei nsei. De exemplu, tiina preuiete adevrul i cunoaterea. Scpoul tiinei pentru societate i oameni este de a produce modele utile ale realitii. Se spune c este practic imposibil de a face inferene din simurile umane pentru a descrie ceea ce de fapt "este". Pe de alt parte, tiina poate face previziuni bazate pe observaii. Aceste prognoze de multe ori sunt foarte utile societii sau individului care le folosete. De exemplu, fizica newtonianiar n cazuri mai extreme teoria relativitii ne permit s prezicem fenomen de la efectul pe care o minge de biliard n micare l are asupra altei mingi pn la traiectoriile nevetelor spaiale i ale sateliilor. tiinele sociale ne permit s prezicem (deocamdat cu exactitate restrns) lucruri precum turbulene economice i de asemenea s nelegem mai bine comportamentul uman i s producem modele utile ale societii i s abordm mai empiric politicile guvernamentale. mpreun, chimia i biologia au transformat capacitatea noastr de a folosi i prezice reacii i scenarii chimice i biologice. n ultimul timp, aceste discpline tiinifice separate sunt folosite n conjuncie pentru a produce modele i unelte mai eficace. Pe scurt, tiina produce modele utile care ne permit s facem deseori prognoze utile. tiina ncearc s descrie ceea ce este, dar evit s determine ceea ce este (care de fapt nici nu este posibil). tiina este o unealt util...Este un corp de cunotine n cretere care ne permite s folosim mai eficient mediul nconjurtor i s evolum, s ne adaptm mai bine ca ntreg social dar i independent. Individualismul este o prezumie tacit care st la baza majoritii perspectivelor empirice ale tiinei care privesc tiina ca i cum ar fi o chestiune a unui singur individ care confrunt natura, testnd i prezicnd ipoteze. De fapt, tiina este ntotdeauna o activitate colectiv desfurat de o comunitate tiinific. Aceasta poate fi demosntrat n mai multe feluri, poate cel mai fundamental fiind acela c rezultatele cercetrii tiinifice

trebuie s fie comunicate prin limbaj. Astfel, valorile comunitii tiinifice transcend tiina pe care acestea o produc.

CERCETAREA TIINIFIC ESTE MOTORUL PROGRESULUI ECONOMIC I SOCIAL Studiile economice i de sociologie au ajuns la concluzia c n prezent, dar i n viitor, nici o intreprindere care posed un proces destinat s produc bunuri materiale i servicii nu se se va putea dezvolta dac el, procesul, nu se bazeaz pe tiina momentului. Nici un produs sau serviciu nu poate intra pe pia i mai ales s rmn acolo, dac el nu este de calitate i valorificat la preuri acceptabile. Trebuie subliniat c un pre convenabil pentru consummator nu poate fi practicat dect n msura n care acesta este produs la costuri joase. La rndul lor costurile joase de producere a unor bunuri materiale i servicii nu se pot obine dect n condiiile n care procesul de producie se desfoar cu o mare productivitate a muncii. Este uor de neles c toate condiiile specificate mai sus pot s fie realizate numai dac se acord maximum de atenie cercetrii tiinifice din domeniul de interes al individului, care a experimentat i a msurat procesul implicat n obinerea produsului sau a serviciului care ne preocup. Acestea sunt motivele care i-au condus pe specialiti la concluzia, unanim acceptat, c la baza progresului continuu a instituiilor, a intreprinderilor.i a societii trebuie s stea urmtoarele trei activiti : 1. DOCUMENTARE 2. INOVARE 3. RESTRUCTURARE continu Dac analizm mai n detaliu toate cele trei concepte precizate mai sus ajungem la concluzia c fiecare i au izvorul n CERCETAREA TIINIFIC. Ea este aceia care creaz informaie tiinific despre adevrata desfurare a fenomenelor din frma de natur cu care lucrm i tot ea este aceea care certific valoarea produselor i serviciilor care apar pe piaa cunoaterii. Reiese de aici c sursele de documentare ale omului interesat de progresul activitii sale nu pot fi dect cele care conin produsele cercetrii tiinifice ale domeniului su de interes. Ele sunt reprezentate de: cri, reviste, conferine rostite sau scrise, sau n format electronic, congrese, simpozioane, ezpoziii etc. Dac ne referim la inovare vom putea spune c nici o activitate nu poate s fie inovat dac cel interesat nu este documentat, la cel mai nalt nivel, din tiina domeniului n care lucreaz. Lucrurile se petrec n acest fel, deoarece inovaia nseamn, de fapt, transferul n interiorul procesului nostru de activitate o unei idei noi, a unei nouti tehnice sau procesuale pe care altcineva a dovedito c este mai eficient dect cea pe care noi o folosim n prezent. Dac vom recunoate c acestea sunt, de regul, rodul cercetrii tiinifice, publicate sau experimentate de ctre alii, atunci trebuie s admitem c fr o documentare

serioas i continu din literature tiinific de specialitate inovaia nu poate fi nfptuit. Restructurarea constituie de fapt un element important al ingineriei produsului care intete sporirea continu i permanent a calitii acestuia i scderea costurilor sale de producere. Restructurarea se refer, att la perfecionarea structurii instituiei, cu scopul de-a o face mai bun, mai supl i mai flexibil, ct i la reproiectarea produsului sau a serviciilor pentru a le mbuntii calitatea, eficiena, competitivitatea i n consecin rentabilitatea. i n acest caz, ideile, metodele, procedeele i tehnologia care contribuie la restructurarea, reproiectarea i modernizarea instituiei, intreprinderii sau produsului i serviciilor provin deasemenea din cercetarea tiinific mondial. Din cele spuse mai sus rezult c fr o pregtire special i temeinic a specialitilor i a productorilor de bunuri materiale, care s fie n stare s neleg mecanismele de funcionare i regalare a desfurrii fenomenelor din natur i societate, care s cread cu intensitate n puterea i onestitatea tiinei i care s posede deprinderi de documentare temeinic, continu i permanent din literatura tiinific de specialitate, nu va putea nici s se documenteze, nici s inoveze, dar nici s restructureze proceul de producie la locul su de munc i nici s reproiecteze produsele i serviciile pe care le gestionez. Toate acestea pledeaz, pe deoparte, pentru o abordare corect de ctre oficialiti a importanei sociale a cercetrii tiinifice ca motor al progresului societii i pe de alt parte, pentru o pregtire temeinic i modern a cercettorilor care s fie n stare s nfptuiasc cu contiinciozitate i cu maxim corectitudine tehnologia de realizare a cunoaterii tiinifice autentice. CARACTERISTICILE ESENIALE ALE CERCETRII TIINIFICE Dac cercetarea tiinific st la baza progresului economiei, i civilizaiei, dac n acest proces se furesc i se valideaz noile mijloace care contribuie la furirea mai perfecionat a produselor i serviciilor, dac de la cercetarea tiinific pleac toate cile de dezvoltare viitoare i continu a cunoaterii tiinifice, atunci trebuie s admitem c activitile de cercetare trebuie s se desfoare dup reguli strcte care s le fac pe acestea nu numai credibile, mai ieftine i eficiente, ci mai ales s nu tirbeasc ncrederea oamenilor n tiin i n puterea ei novatoare. Prin urmare cercetarea tiinific trebuie s ndeplineasc cu rigurozitate urmtoarele principii : - s fie fcut cu onestitate - s fie continuu novatoare i orientat spre progress - rezultatele obinute s fie rodul unor experimente montate n aa fel nct s permit rspunsuri maxime i clare la ntrebrile i ipotezele pe care i le pune cercettorul. - datele obinute din experiment s fie corect nregistrate i interpretate cu pruden, respectnd cu rigurozitate regulile care permit separarea adevrului de ntmplare.

rezultatele communicate i publicate s fie veridice, fr erori sau date contrafcute. s nu pericliteze n niciun fel ncrederea publicului n tiin rezultatele cercetrii tiinifice s devin bun public i la ndemna oricui etc.

DE CE ESTE NEVOIE DE UN COD DE ,, BUNE PRACTICI N CERCETAREA TIINIFIC ? Dac cercetarea tiinific st la baza ntregii dezvoltri a cunoaterii, a progresului civilizaiei i a productivitii muncii din toate domeniile de activitate omeneasc, atunci este necesar ca societatea s elaboreze norme i reguli care s fie n stare s previn ca n practica acesteia s nu apar erori voite sau nevoite, ncercri de fraud sau mistificare a datelor obinute, communicate sau publicate, conflicte de interese ntre cercettori sau ntre acetia i sponzorii subiectului de cercetare, care ar putea prejudicia ncrederea oamenilor n producia tiinific i a cilor sale de dezvoltare. Apariia unor astfel de tendine pot s fie evitate dac se acioneaz pe dou ci. Pe deoparte societatea s elaboreze reguli morale i de conduit n selectarea cercettorilor i n abordarea i punerea n practic a tematicii de cercetare tiinific i pe de alt parte, instituiile care gestioneaz cercetarea tiinific s pun accentul nu numai pe calitile de cercettor al personalului angrenat n procesul de cunoatere tiinific, ci i pe educaia lui n spiritual onestitii i respectrii regulilor de cutare a adevrului existent n fenomene. Este nevoie de un cod de ,,bune practici n cercetarea tiinific i pentruc, pe plan mondial n decursul timpului, s-au constatat multe nereguli, att n metodologia aplicat n montarea i conducerea experimentelor, ct i n nregistrarea datelor i prelucraea lor statistic, n interpretarea, rezultatelor i formularea concluziilor. Comisiile care s-au constituit pentru rezolvarea unor litigii aprute pe aceast tem au constatat c din totalul articolelor publicate, cca. 10 % dintre ele conin, fie rezultate ndoielnice, fie rezultate contrafcute sau plagiate. Pe aceast baz colectivele de cercettori care au analizat litigiile aprute ntre cercettori, recomand ca toate instituiile care fac cercetare tiinific sau public lucrri, trebuie s institute comisii de etic i ,,bune practici care s monitorizeze i s refere asupra deontologiei cercetrii i asupra onestitii rezultatelor communicate i publicate. Comisiile care au analizat conflicte cu privire la deontologia cercetrii au constatat urmtoarele tipuri de nclcri ale regulilor de bun practic n cercetarea tiinific : -date fabricate -date plagiate -falsificarea de imagini n publicaii -interpretarea greit a datelor - msurtori i experimente montate inadecvat -utilizarea necorespunztoare a metodelor statistice -publicarea de date false la presiunea unor sponsori. -nu pstreaz datele primare sau le gestioneaz necorespunztor

-inerea secret a unor date fa de comunitatea tiinific -comportament necorespunztor fa de personalul de cercetare -consiliere incompetent a studenilor i a tinerilor cercettori -insensibilitate la normele sociale i culturale ale cercettorilor -cercetri care ncalc demnitatea uman Este uor de neles c asemenea practici care sunt n afara deontologiei procesului de realizare a cunoaterii tiinifice aduc serioase prejudicii, att cercetrii tiinifice ca atare, ct i contiinei publice. Voi preciza mai jos cteva dintre daunele care pot s fie provocate de nclcarea deontologiei practicrii cercetrii tiinifice. Acestea sunt urmtoarele: - se aduc daune la adresa oamenilor care cred ntr-adevr n produsul provenit din cercetarea tiinific - dac produsul este un fals, atunci oamenii i pierd ncrederea nu numai n produsul respective, ci i n tiin i n rezultatele ei - se aduc daune directe pentru tiina n sine. Dac o pist nou pentru cercetarea tiinific este enunat prin argumente falsificate i ea este mbriat de tiin pentru a o investiga, atunci intituiile de cercetare care se angajeaz s o exploreze pierd nu numai timp, dar i o mulime de bani pentru a o dovedi c nu este real - nerespectarea deontologiei cercetrii tiinifice duce implicit i la degradarea relaiilor dintre oamenii de tiin, dintre cercettorii seniori i cei tineri, precum i la deteriorarea bunelor relaii dintre cercettori i manageri. - ceiace mie mi se pare c este cel mai ru dintre toate este faptul c, nclcarea practicilor bune n cercetarea tiinific duce la subminarea ncrederii publicului n tiin CODUL DE BUNE PRACTICI Codul de bune practice n cercetarea tiinific agreat de ctre Ministerul Educaiei i Cercetrii cuprinde urmtoarele principii: ONESTITATE. Aceasta nseamn c : - toi membrii colectivului de cercetare s aibe o atitudine responsabil fa de activitatea de cercetare -s asigure corectitudinea datelor provenite din experimente -s nu genereze conflicte -s respecte proprietatea intelectual -s recunoasc paternitatea rezultatelor colective -s nu accepte plagiatul sau pirateria -s aibe atitudine colegial cu colaboratorii DESCHIDERE. Aceasta nseamn: - schimb de idei intra i intruniversitare - valorificarea n comun a rezultatelor obinute - patentarea rezultatelor

RESPONSABILITATE. nseamn: -Instituia trebuie s promoveze responsabilitatea fiecrui cercettor -Instituia i cercettorii s nu tolereze falsul, plagiatul, -Fiecare dintre ei s contribuie la instaurarea unui climat colegial n echipa i instituia de cercetare. -Fiecare cercettor trebuie s-i asume responsabilitatea rezultatelor COOPERAREA. Aceasta nseamn ca: -echipele de cercetare s lucreze unitar -n publicaii, fiecare membru al echipei trebuie s ocupe locul contribuia sa la realizarea lucrrii

conform cu

INTEGRITATEA. Aceasta nseamn ca toi membrii echipei de cercetare s aibe: -conduit moral ireproabil -s retracteze rezultatele publicate, dac interpretarea lor a fost eronat Pentru nstaurarea unui climat de realizare a regulilor de bun practic toate instituiile de cercetare tiinific trebuie s aibe o COMISIE de ETIC a cercetrii, care s monitorizeze aplicarea principiilor de BUN PRACTIC. Ele mai trebuie s posede un COD de ETIC a cercetrii Cteva principii pentru desfurarea cercetrii tiinifice -Tema de cercetare trebue s fie actual, important pentru domeniu ,s se poat realiza cu facilitile din dotare, iar colectivul de cercetare s aibe competenele necesare. -Declararea de ctre fiecare membru al colectivului a eventulelor conflicte de interese de ordin legal, etic, financiar, instituional, care ar putea bloca activitatea de cercetare. -Tehnologia aplicat s nu pericliteze sntatea i viaa oamenilor i a mediului natural -stabilirea clar a atribuiilor i responsabilitilor fiecrui membru al coplectivului de cercetare -colectivele de cercetare s atrag n mod obligatoriu i studeni -s se asigure un nalt nivel de pregtire profesional i training. -rezultatele trebuie protejate i publicate n reviste, n conferine -contribnuia fiecrui cercettor trebuie s fie acceptat de ctre fiecare membru al echipei -Renunarea definitiv la practica duntoare de a face pe unele personae s devin autori sau coautori de complezen.