Liberul arbitru

Liberul arbitru este puterea sau abilitatea unei minti umane de a alege cursul unei actiuni, sau de a lua o
decizie fara a fi influentat de cauze, evenimente anterioare sau din predestinare divina. Un act de libera vointa
este in sine o cauza si nu un efect.Libertatea este pusa in opozitie cu limita, iar din acest punct de vedere,
libertatea este definita negativ, ca fiind absenta limitelor, doar ca nu poate intra in conflict cu legi morale, ce
sunt definitorii pentru natura umana.Libertatea poate fi inteleasa si ca posibilitatea omului de a se consacra
afirmarii esentei sale : existenta precede esenta- J.P. Sartre.
Doctrina extrema in care liberul arbitru este afirmat este libertarianismul si opusul acestei doctrine este
determinismul, adica actiunile umane nu sunt libere, ci mai degraba sunt rezultatul influentelor, a
circumstantelor externe care nu sunt sub control individual, ca totul este predeterminat, este dat mai inainte.
Determinismul este de doua tipuri : divin si natural. Determinismul divin explica toate fenomenele facand
apel la cauze divine, Dumnezeu fiind omniscient stie ce se va intampla.
Determinismul natural considera ca totul este predeterminat prin cauze naturale. Acesta,din urma afecteaza
libertatea umana numai in masura in care acceptam ca factorii naturali ce actioneaza la nivelul corpului se
rasfrang asupra sufletului.
Problema liberului arbitru a dus la elaborarea unor teorii ce explica natura universala a realitatii si relatia
oamenilor cu universul. Unii au formulat ideea conform careia daca universul este rational trebuie sa se
bazeze pe succesiunea cauza- efect: fiecare actiune, sau efect, trebuie sa fie precedat de o cauza si trebuie sa
formeze o parte din succesiunea neintrerupta a cauzelor care se extinde pana la cauza Prima, care este
Dumnezeu, sau Divinul.Un act de liber arbitru din partea unei personae este un act necauzat in afara lantului
de succesiuni cauzate. Acceptarea posibilitatii unui act necauzat neaga ordinea rationala si face universul sa
para irational. Vazuta in acest fel aceasta problema nu a fost rezolvata intr-un mod satisfacator.
Validitatea liberului arbitru a fost de asemenea un subiect de dezbatere printre filozofii. S-ar parea ca
sistemul eticii trebuie sa implice liberul arbitru pentru negarea abilitatii de a alege cursul unei actiuni s-ar
parea ca neaga posibilitatea judecatii morale. O persoana fara judecata morala nu este responsabila de acte
sale.In incercarea de a rezolva aceasta problema, filozofii o viziuni multiple, ajungand de la determinism
absolut pana la libertarianism absolut. Socrate si Platon au sustinut ca oamenii pot sa-si exircite liberul
arbitru, dar ca acele actiuni singure au fost libere pentru ca s-au acordat cu binele intregului. Spinoza a
reinterpretat liberul arbitru ca fiind autodeterminare pentru ca omul se potriveste cu Dumnezeu si cu natura
proprie a lumii. Totul in natura se petrece conform unor legi necesare, nimic nefiind intamplator. Libertatea
umana, ca lipsa totala a unor cauze nu exista, insa, in masura in care aceste cauze exprima necesitati de
esenta, provin din insasi natura noastra, putem fi liberi daca intelegem cu ajutorul intelectului necesitatea.
In cazul in care aceste cauze vin din exteriorul finite noastre. Lebniz considera ca nu exista intamplari
absolute, totul desfasurandu-se conform planului divin exprimat in monade (diviziunile lui Dumnezeu asupra
lumii).Decartes defineste liberul arbitru ca fiind suprema perfectiune a omului care ne face similari divinitatii
si chiar egali cu aceasta.El considera ca noi, oamenii gresim in momentul in care nu avem o cunoastere certa si
totusi vointa noastra isi da asentimentul si actioneaza potrivit acestei cunoasteri. El sustine ca suntem capabili
de cunoastere certa, desi intelectul uman este considerat finit. Nietzsche considera ca libertatea este vointa de
putere, si ca de aceasta libertate nu se pot bucura decat clasele superioare (aristrocratii), caci clasele
inferioare sunt animate de resentiment. Conceptia crestina asupra liberului arbitru este cosiderata un artificiu
teologic, pentru a putea acuza omul si a-si asuma raspunderea pedepsirii lui.

Afirmatia lui Dumnezeu a murit poate fi interpretata ca fiind o eliberare de puterea creatoare, a vointei de
putere din om, umanitatea trebuind sa-si asume aceasta moarte.Kant considera ca o persoana trebuie sa fie
libera pentru ca libertatea este un postulat necesar al consecintelor morale.Kierkegaard descrie doua sfere,
sau forme ale existentei pe care individul le poate alege:calea aestetica si calea etica. Calea aestetica este un
hedonism redefinit, constand in in cautarea placerii si cultivarea acestei stari, cautand sa se inlature
plictiseala. Calea etica de viata include un angajament intens fata de datorie, fata de neconditionatele
indatoriri sociale si religioase. Acest angajament al datoriei peprezinta o pierdere a responsabilitatii
individuale si propune astfel o a treia forma de existenta:cea religioasa, in care omul se submite vointei lui
Dumnezeu, dar facand asta gaseste libertatea adevarata.
Pe masura ce religia cretina ia amploare, se pune problema raului si a liberului arbitru, caci crestinismul
considera ca Dumnezeu este ominiscient si omnipotent, aceasta extinzandu-se si asupra viitorului astfel orice
actiune umana este decretata inainte de Dumnezeu.In acest caz Dumnezeu ar putea sa preintampine faptele
rele, dar nu face acest lucru, iar din moment ce este creatorul universului am putea zice ca e responsabil de
tot raul din lume, si astel indemnurile morale nu mai au nici un rost. Doctrina predestinarii face imposibila
existenta liberului arbitru. Pentru ca moralitatea, datoria, evitarea pacatului sunt elemente de baza ale
invataturilor crestine intrebarea care se pune este daca oamenii sunt responsabili din punct de vedere moral o
data ce predestinarea este acceptata? Exista multe incercari de explicare a acestui paradox. Sf. Augustin
credea in predestinare, sustinand ca doar cei alesi de Dumnezeu vor obtine salvarea, dar ca nimeni nu stie
daca va fi ales, asa ca trebuie sa poarte frica lui Dumnezeu si sa duca vieti religioase. Liberul arbitru era
pentru el darul gratiei divine. El mai considera ca raul nu a fost creat de Dumnezeu, a carui creatie e pe
deplin buna. Raul este privatia sau absenta binelui, la fel cum intunericul este absenta luminii.Este posibil
totusi ca ceva ce a fost creat bun sa se diminueze in bunatate, sa devina coruptibil si raul sa patrunda la fintele
inzestrate cu liberul arbitru.
Pentru Sf. Augustin ceea ce in prima instanta pare a fi rau poate fi inteles ca bine in contextul eternitatii,
pentru ca din perspectiva lui Dumnezeu asupra eternitatii totul este bun.Acestei doctrine I se opune
Pelegianismul, o doctrina eretica, care sustine ca pacatul lui Adam il priveste numai pe el si nu se rasfrange
asupra intregii umanitati, si ca toti oamenii, desi sunt ajutati de gratia divina sa obtina salvarea au libertatea
de a alege sau nu drumul spre Dumnezeu.Oamenii pot duce vieti drepte si sa merite astfel sa ajunga pe
propriile merite in rai.
Conform doctrinei crestine Dumnezeu ne-a oferit libertatea de a alege, si raul din lume poate fi pus pe seama
unei alegeri gresite, libertatea fiind un instrument de perfectionare morala. Daca Dumnezeu da niste
indemnuri morale inseamna ca nu e totul dinainte stabilit si ca sta in puterea noasta de a le urma sau nu.
Dumnezeu e omnipotent, insa doar in eternitate, aceasta dezvaluindu-se doar la sfarsitul timpurilor.
Eternitatea presupune un plan divin de oranduire a lumii, plan ce se va implini doar la sfarsitul lumii.
Libertatea oamenilor se manifesta in plan temporal, deci omnipotenta lui Dumnezeu exprimata intr-o
predestinare conform planului sau cu privire la lume nu afecteaza capacitatea de a ne manifesta liber in timp.
Astfel sta in libertatea noastra de a urma planul divin sau de a-l refuza, fiindca singurul care are fiinta pe
termen lung e acest plan divin, iar Iadul e expresia lipsei de fiinta, a raului. ( Epistola catre efeseni si catre
evrei- cap. 4)
Calvinistii neaga capacitatea umana de a avea libertate de alegere. Ei elaboreaza doctrina predestinarii,
conform careia oamenii sunt alesi de Dumnezeu pentru salvare, pe cand altii sunt respinsi si sunt condamnati
damnarii.
Arminianismul o alta doctrina crestina, formulata in sec. XVII, sustine ca liberul arbitru poate exista fara a
limita puterea lui Dumnezeu si fara a contrazice Biblia.Arminius, initiatorul doctrinei credea ca predestinarea
este biblica si adevarata, ca Dumnezeu allege unele personae pentru a ajunge in Rai si altele in Iad, asa cum a
fost indicat de Iisus, referindu-se la oi si capre. El insista mai mult pe iubirea lui Dumnezeu, decat pe

puterea Lui cand vine vorba de alegere, alegerea celor ce ajung in Rai, respectiv Iad.Alegerea tinea de destin,
iar munca lui Iisus pe pamant a fost pentru toti oamenii, si nu numai pentru cei alesi.
Religia islamica, una dintre cele trei mari religii, alaturi de crestinism si iudaism considera ca exista un singur
Dumnezeu, pe care il numeste Allah, omnipotent si oministiutor, care a creat universul.In limba araba islam
inseamna a te supune, mai precis a te supune vointei lui Allah.In fata lui Allah toti oamenii sunt egali,
indiferent de rasa, nationalitate, religie ori statut social. Supunandu-se poruncilor lui Allah, oamenii isi
exprima recunoasterea si multumirea pentru intelepciunea crearii si traiesc astfel in armonie cu universul.
Ideea centrala a religiei islamice este supunerea in fata vointei lui Allah, oamenii trebuie astfel sa se
abandoneze pe ei insisi si sa se supuna pe deplin puterii si vointei lui Allah. Acest lucru nu e foarte greu pentru
ca ei urmeaza cu sfintenie invataturile Coranului, iar despre liber arbitru nu prea poate fi vorba pentru ca tot
ceea ce fac este voia lui Allah si astfel ei nu au libertatea de alege o alta cale decat cea indicata de acesta.
Majoritatea existentialistilor considera liberul arbitru ca fiind caracteristica oamenilor, ei neavand o natura
fixa, precum o au animalele sau plantele, fiecare om facand propriile lui alegeri care ii permit sa-si creeze
propria natura, fire. De liberul arbitru nu se poate scapa, pentru ca pana si refuzul de a alege este o
alegere.Liberul arbitru include angajament si responsabilitate, astfel omul trebuie sa-si asume riscul si
responsabilitatea urmarii angajamentului oriunde l-ar conduce acesta pentru ca este liber sa-si aleaga singur
calea.
Exista asadar viziuni diferite asupra liberului arbitru, iar parerea mea despre acest subiect este ca fiecare om
are capacitatea de a alege un drum sau a nu-l alege, dar ca totusi exista o fiinta superioara care intr-un fel
supervizeaza alegerile fiecarui om, astfel incat alegerea unuia sa nu afecteze intreaga umanitate, caci daca un
singur om din toti cei existenti nu este de acord cu o situatie nu se poate spune ca acesta nu are dreptate si ca
ar trebui sa faca ca si ceilalti, dar nici ca ceilalti, doar pentru ca sunt din punct de vedere numeric superiori au
neaparat dreptate.
Consider ca fiecare are un destin, dar care este trasat in linii mari si ca drumul pe care il parcurgem pana la
implinirea acestui destin este alegerea noastra personala, fara a fi vointa cuiva, fara a fi influentati. Astfel
oamenii sunt dupa parerea mea liberi, iar Dumnezeu nu este responsabil de producerea raului, caci el inca de
la inceput a lasat omului posibilitatea de a alege