(NOTIŢE PENTRU CAIET)

OMUL

Reflectia asupra omului este “ miezul ” oricarui demers filsofic.

Socrate spunea: “ Cunoaste-te pe tine insuti ” pentru ca a-l cunoastepe celalalt înseamna a te
cunoaşte pe tine în primul rand.

Kant argumenta ca intregul domeniu al filosofiei se poate reduce la patru intrebari :

1) Ce pot sa stiu? – raspunde metafizca – presupune cunoaştere
2) Ce trebuie sa fac? – raspunde morala – presupune acţiune
3) Ce pot sa sper? – raspunde religia – presupune speranţă
4) Ce este omul? – raspunde antropologia care le include pe primele 3.

Raspunsul la primele trei intrebari nu poate fi dat fară a întelege ce este omul.
De-a lungul timpului filosofii au încercat sa descopere esenta omului , ceea ce-l face deosebit de oricare
alta vieţuitoare.

B. Pascal vorbea despre măreţia omului în raport cu universul .

Omul este constient, stie ce i se intampla , este constient si cand moare . In acelasi timp , omul este “ o
ingramadire de cotradictii ” , omul este in acelasi timp depozitar al adevarului , dar si bantuit de
incertitudini si erori ”. Pascal il aseamana pe om cu o trestie ganditoare pentru ca este fragil ca o trestie ,
dar puternic prin gandire.
R. Descartes ne spune ca omul este o fiinta cugetatoare , adica se indoieste , intelege , afirma , neaga ,
imagineaza si simte . Cugetarea porneste de la indoiala metodica: ” Ma indoiesc , deci cuget , cuget , deci
exist. ”
H. Bergson considera ca acea caracteristica definitorie pentru om si care-l face superior animalelor este
faurirea uneltelor . Transformarile suferite de societatea omeneasca sunt determinate de evolutia uneltelor
, a masinilor . De exemplu , inventarea masinii cu abur si-a pus amprenta pe o epoca istorica .
Istoria nu ar mai trebui judecata in functie de revolutiile sau razboaiele care au avut loc , ci de uneltele
care au fost construite. El spune ca daca omul ar renunta la orgoliu , ar trebui sa se numeasca “ homo
faber ” nu “ homo sapiens ” .
Filosoful si poetul roman Lucian Blaga vede in “ existenta intru minister si pentru revelare ” esenta
omului . Caracteristica animalelor este “ existenta intru imediat si pentru conservare ” . Actele omului
sunt creatoare , creatiile omului au caracter metaforic si stilistic si sunt judecate dupa norme imanente lor.
Pentru realizarea destinului sau creator omul este in stare sa renunte la securitate, la avantajele
echilibrului.
Filosoful antic grec Aristotel considera ca omul este din natura o fiinta sociala , el se naste cu instinctul
social, iar statul este o institutie naturala. Din natura sa statul este anterior familiei si oricaruia dintre voi .
Statul asigura cadrul legal pentru existenta familiei si a fiecarui individ in parte . In fiecare om exista
instinctul pentru comunitate, dar o comunitate neorganizata, fara legi este o tragedie pentru om, este sursa
celor mai mari rele. Spre deosebire de Aristotel, J. J. Rousseau sustine ca, de fapt, viata in societate a
alaturat natura omului . Omul nu mai izbuteste sa-si cunoasca adevarata natura din cauza trecerii timpului
si a transformarilor aduse de viata sociala. Totusi adevarata natura a omului este starea de om salbatic,
omul natural, asa cum a fost el inainte de a fi transformat de societate.

PROBLEMATICA NATURII UMANE

FIINȚĂ ȘI EXISTENȚĂ
”Expresia existență (derivată din existere) indică faptul de a fi provenit din ceva,
și existența este ființa care a ieșit din temei”
G.W.Hegel
Începuturile filosofiei sunt legate de întrebarea asupra ființei.
OMUL ESTE O MANIFESTARE A FIINȚEI

FIINȚA = substrat material (apă, aer, pământ), origine unică a tot ceea ce există.
1
EXISTENȚA este o manifestare a FIINȚEI.
OMUL există și este o parte din tot ceea ce ființează.

ONTOLOGIA ȘI METAFIZICA

Filosofia are 2 ramuri care studiază ființa și existența.

ONTOLOGIE = interogația asupra ființei în sine, asupra raportului între ființa în sine și gândire
METAFIZICĂ = interogația asupra fenomenelor care nu pot fi percepute cu simțurile noastre, care
depășesc cadrul experienței

ONTOLOGIA
PARMENIDES (510 i.Ch. - )
 Primul gânditor care se întreabă asupra ființei în sine
 Filosofia sa este un răspuns care include două concepte fundamentale: gândirea și respectiv ființa
în sine
 Distinge între 2 căi de cercetare a ființei: o cale a opiniei și alta a rațiunii
 calea opiniei – aparține ”muritorilor”, ”neștiutori”, este departe de adevăr, admite
contrariile și chiar le identifică
 calea rațiunii – afirmă identitatea ființei cu sine însăși și identitatea între gândire și ființă

ONTOLOGIA
HERACLIT (?-480 î.Ch.)
 Opune ontologiei parmenidiene, o teorie despre ființă, înțeleasă ca principiul schimbărilor
permanente ce se petrec în natură, în lume
 Asimilează ființa focului, care guvernează unirea contrariilor, acordul opuselor
 Ființa este măsura devenirii din natură care se datorează contrariilor. Toate se petrec în
conformitate cu destinul. Devenirea cosmică şi cea umană, au loc prin jocul de echilibru al
contrariilor(zi-noapte; cald-frig; amar-dulce; etc.). Focul (fiinţa) face posibil acordul dintre
contrarii. Contradicţia este eternă şi natura este mereu în devenire. Combinând contrariile, avem
un drum în sus şi un drum în jos - avem prisos şi lipsă deopotrivă.
Cum se manifestă:
Drumul în jos: moartea focului înseamnă naşterea aerului; moartea aerului naşte apa şi moartea
apei dă pământul; drumul în jos e prisos;
Drumul în sus: este inversul de la pământ la apă, aer şi foc – este lipsă.
Lipsa înseamnă formarea lumii, iar prisosul este incendiul universal (ekpyrosis). Lumea se naşte
din lipsă şi piere din prisos. În raport cu lumea însă, naştere şi pierire (lipsă şi prisos) nu înseamnă un
interval temporal dat, ci o eternitare. Între aprindere şi stingere se desfăşoară un ciclu cosmic, o
repetiţie a lumilor: dispariţia uneia naşterea alteia.

ONTOLOGIE ȘI METAFIZICĂ
PLATON (428 – 348î.Ch.)
 Lumea în care trăim este schimbătoare și finită
 Lucrurile își schimbă forma, structura; lucrurile apar și dispar, ele nu sunt identice cu sine
 Platon va căuta identicul, imuabilul și eternul într-o realitate diferită de cea a lumii simțurilor
 Între lumea ideilor imuabilă, eternă și lumea simțurilor există o relație de participare: lucrurile
lumii sensibile își dobândesc existența participând la idei
 Participarea este asemenea raportului model-copie
 Diferența între Ființa parmenidiană și Ființa platoniciană, este aceea că Ființa nu mai este gândită
în sine, ci este gândită ca temei. Prin teoria Ideilor, ca paradigme ale existenței, ontologia se
transformă în metafizică

APORIILE ONTOLOGIEI
Teoriile despre ființă din cadrul filosofiei grecești sunt uneori contradictorii, așa cum este teoria
parmenidiană față de teoria heraclită.

2
Teoria parmenidiană = ființa în sine poate fi definită doar prin atribute negative, precum imobilitatea,
nemărginirea susține faptul că mișcarea nu există, ea este doar o iluzie
Teoria heraclită = recunoaște pluralitatea și devenirea (mişcarea)
Preocuparea omului pentru cunoaşterea de sine este una permanentă. Discipline precum biologia,
psihologia, istoria, sociologia au ca obiect de cercetare fie corpul uman, psihicul uman, fie evoluţia
omului de-a lungul timpului, fie existentă omului în societate.
Însă toate aceste discipline oferă puncte de vedere limitate, întrucât au în vedere trăsături particulare ale
omului.
ERA NECESARĂ O CUNOAŞTERE GENERALĂ A FIINŢEI UMANE
Filosofia va încerca să ofere o perspectivă de ansamblu asupra problematicii ridicate de existenţa
omului.
Ce este omul?
În ce constă natura umană?
Existenţa are sens?
Sunt întrebări la care filozofia încearcă să răspundă.
Filosofia nu oferă răspunsuri ultime pentru aceste interogaţii.
Filosofia menţine însă, interesul permanent în cunoaşterea de sine a omului.

CE ESTE OMUL? este o interogaţie asupra esenţei omului:

Oare există o trăsătură care este specifică doar omului?
Există o „ natură”, o esenţă prin care omul se deosebeşte de regnul animal sau vegetal?
Există vreo diferenţă între mine şi celălalt semen al meu?
Despre natura umană sunt două teorii importante: cea politică şi cea metafizică.
Teoria politică abordează omul ca ființă socială, ca parte componentă a unui sistem guvernamental.
Teoria metafizică tratează gândirea şi capacitatea acesteia de reflectare asupra lumii ca element distinctiv
al naturii umane. Omul nu este, în primul rând, un animal (a)social, ci fiinţă meditativă, reflexivă. Însă
interogaţiile acestea nu epuizează specificului omului.
Pentru că problema naturii umane o presupune pe cea a identităţii.
Care sunt criteriile prin care stabilesc că eu cel de ieri sunt acelaşi cu cel de azi?
Cum mă deosebesc şi cum gândesc pe celălalt om atât de diferit şi, în acelaşi timp, atât de asemănător?
SOCRATE
• Este primul filosof care face explicite preocupările pentru natura umană
• CUNOAȘTE-TE PE TINE ÎNSUȚI
(NOSCE TE IPSUM) – este condiția pentru cunoașterea lumii și a universului
• Este primul care afirmă că sufletul este fundamentul ființei umane
ARISTOTEL ( 384-322 a. Ch.)
Teoria lui Aristotel despre natura umană este influenţată de concepţia sa teologică,conform căreia natura
nu creează nimic fără un scop.
SCOPUL OMULUI e de a trăi laolaltă cu semenii săi în vederea unei vieţi bune.
Oamenii trebuie să fie o parte importantă a unui stat pentru ca viața lor să fie în conformitate cu actele
morale și intelectuale.
Teoriile sofiste de până atunci, considerau statul ordinea socială drept o convenţie
Aristotel tratează statul drept instituţie naturală, rezultată, în mod indirect, din instinctele de
autoconservare şi reproducere ale indivizilor:
 din punct de vedere al genezei, statul este o consecinţă a trăirii laolaltă indivizilor
 din punct de vedere al funcţiei sale, statul este anterior oamenilor care îl compun, precum corpul
precede membrele sale.
natura umană este una socială
„Aşadar, din natură există în toţi instinctul pentru o asemenea comunitate;iar cel dintâi care a orânduit-o a
fost autorul celor mai mari bucuri. Căci, după cum omul, în perfecţiunea sa, este cea mai nobilă dintre
fiinţe, tot astfel, lipsit de lege şi de dreptate, este cea mai rea dintre toate…”
(Politică)

JEAN-JACQUES ROUSSEAU (1712-1778).

3
Teo r i i l e politice despre natura umană de până la J.J. Rousseau considerau că omul este o fiinţă socială,
care îşi împlineşte atributele sale esenţiale supunându-se unei ordini sociale şi trăind alături de semenii
săi.
Rousseau îşi pune însă întrebarea:
Trecerea de la o stare naturală ( în care toţi oamenii sunt egali ) la o stare artificială, cea a societăţii
umane ( care impune inegalitatea dintre oameni ) este una benefică fiinţei umane?
Pentru J.J.Rousseau
 existența în sfera socială determină nefericirea omului pe măsură ce se diferențiază de starea
naturală, primitivă
 Natura umană nu este cea socială
 Natura umană constă în starea primitivă a omului sălbatic, în alcătuirea originară a ființei umane
CONTRACTUL SOCIAL
 lucrare reprezentativă pentru problematica naturii umane
 a stat la baza constituirii ideologiei republicane a Revoluţiei Franceze şi a Declaraţiei drepturilor
omului
 regim democratic în care „voinţa tuturor“ se supune ”voinței generale„
 statul garantează exercitarea tuturor drepturilor individuale

FERICITUL AUGUSTIN (354-430 î.e.n.)

• numit Aureliu Augustin
• opere: ”Confesiuni”, ”Contra academicilor”, ”Despre nemurirea sufletului”, ”Despre cetatea lui
Dumnezeu”
• Gânditor creștin ce dezvoltă ideea că omul este o creație divină, care se deosebește de toate
celelalte pentru că este făcută după chipul și asemănarea lui Dumnezeu
• Distinge între omul interior și omul exterior:
• Omul interior = sufletul și facultățile sale orientate către cunoașterea ideilor eterne
• Omul exterior = trupul perisabil și cunoașterea provenită din simțuri.
Doar omul interior, adică sufletul și facultățile sale – existența, cunoașterea și voința – reflectă divinitatea.

BLAISE PASCAL (1632-1662)

”Omul – judecător al tuturor lucrurilor, imbecil vierme de pământ, depozitar al adevărului, îngrămădire de
incertitudine și eroare,
mărire și lepădătură a Universului.”
 Definirea naturii umane presupune cunoașterea limitelor acesteia, care nu pot fi determinate decât
prin raportare la întreaga realitate
 Cunoașterea omului este un act complex care implică autoreflexivitate și cercetarea naturii
 Omul este ”nimic„ în raport cu infinitul, ”tot” prin comparație cu neantul
 Omul nu este nici ”Dumnezeu”, nici ”animal”, nici ”înger”, nici ”bestie”

RENE DESCARTES (1591-1650)

• Întemeietorul filosofiei moderne
• Matematician și filosof
• Dezvoltă dualismul cartezian (există 2 substanțe create distinc: una corporală, una necorporală)
• ”Meditații” - metoda îndoielii certitudine
• „Dubito ergo cogito. Cogito ergo sum”
• ”Discurs asupra metodei”, ”Lumea”, ”Reguli pentru călăuzirea spiritului”, ”Principii de filozofie”

HENRY BERGSON (1859-1941)

 ”Evoluția creatoare”, ”Timpul și liberul arbitru”
 Filosofia sa e concentrată în jurul ideii de timp în cele 2 accepțiuni: științifică și de flux al vieții
 Elanul vital este cel care ne facilitează cunoașterea: ”Afundați-vă direct în flux…dacă vreți să
cunoașteți realitatea”
 Intelectualismul dă erori filozofice
 Este un materialist-mecanicist, antiintelectualist
 Omul este un homo faber (făuritor de unelte)
4
  Capacitatea sa creatoare este pregătitî de evoluția creatoare la nivelul viului, de desfășurarea și
diferențierea continuă, în noi forme, a elanului vital

DEFINIȚII ALE OMULUI

• „Sufletul este asemenea cu ce este divin, nemuritor, inteligibil”PLATON
• „Omul este un zoon politikon(ființă socială)” ARISTOTEL
• „Omul este un homo faber” (ființă făuritoare de unelte) H. BERGSON
• „Omul este o trestie cugetătoare” B. PASCAL
• ”Omul – judecător al tuturor lucrurilor, imbecil vierme de pământ, depozitar al adevărului,
îngrămădire de incertitudine și eroareȘ marire și lepădătură a Universului.” B. PASCAL
• „Omul este une chose qui pense” (un lucru cugetător) R. DESCARTES
• „Sufletul (omul interior) constituie esența umană AUGUSTIN