Primul 

regizor de film a fost Georges Méliès. Era un om bogat, conducea teatrul „Robert Houdin”, un
teatru care prezenta printre altele și numere de prestidigitație. Văzând proiecțiile cinematografice
„Lumière”, își dă seama ce înseamnă noua descoperire pentru industria divertismentului. Cumpără
și el un aparat din Anglia, cumpără peliculă și începe să filmeze. Primele filme nu se deosebesc ca
idee de cele „Lumière”.
Dar întâmplarea, este descoperitorul trucajului cinematografic. Filmând un omnibuz trecând pe
stradă, aparatul se blochează. Repornind-l pentru a continua filmarea, acum prin acel loc trece un
dric. Developând apoi filmul și proiectându-l efectul este spectaculos, „un omnibus se transformă
brusc într-un dric”. Acesta este primul trucaj cinematografic. Trebuie remarcat faptul că mișcarea
aparatului în spațiu la acea dată nu era folosită, imaginea obținută fiind un fel de „plan general”, mai
bine zis o scenă a unui teatru unde personajele intră spun ceva și ies.
Primul film pe care-l realizează Méliès folosind „trucajul”, a fost „Dispariția unei Doamne” în
octombrie 1896. Aceste „dispariții”, combinate ulterior cu „apariții”, devin un laitmotiv în filmele
Méliès. El dezvoltă sistemul „lanterna magică”, aplicându-l în producția „Voiajul în Lună” (1902), prin
crearea de „iluzii optice” deosebite.
Georges Méliès, este și primul creator de „film politic” prin creația sa, „Afacerea Dreyfus” (1899).
Filmările se făceau afară la lumina soarelui, cu decoruri pictate pe pânză. Fiind tributar teatrului
realizările lui se fac fără mișcarea aparatului și nefolosind montajul pentru schimbarea planurilor.
Între anii 1896-1912 Méliès realizează circa 500 de filme. Se remarcă în afară de „Afacerea Dryfus”,
„Voiajul în Lună” (1902) de care am vorbit mai sus, „Le Sacre d'Edouard (1902)” și „Cendrillon”
("Cenușăreasa") (1899)”.
"Filmul Méliès”, este un film ordonat pe tablouri, nu secvențe, ci așa cum se prezintă acțiunea unei
piese de teatru. Méliès în filmele sale pentru o mai mare atracție folosește procedeul de „film colorat”
al fraților Lumière, atunci când această nouă industrie intră în impas numărul spectatorilor scăzând.
Acest lucru îl determină pe Méliès să crească producția de filme artistice mai lungi ca metraj (200–
300 m), pe unele chiar colorându-le, îndepărtând-se de miniaturile hazlii de bâlci.
Méliès nu a mai putut face față marilor companii de producție apărute după 1910, fapt ce a dus la
dispariția lui de pe piața noii industrii, „industria filmului”. Însă în anul 1931 guvernul francez își
aduce aminte de contribuția lui în cotextul cultural al republicii și-i acordă „Legiunea de
Onoare”. Henry Langois, cel care creează arhiva de filme și „Cinemateca Franceză”, îi salvează
marea majoritate a filmelor.
Nu putem vorbi despre începuturile cinematografului fără a aminti și de un alt francez contemporan
cu Frații Lumiére și Méliès, un pasionat al noii arte și industrii, Leon Goumont, producător de aparate
de filmat și proiecție, cercetător în domeniul adaptării sunetului și culorii filmului și nu în ultimul rând
producător de filme. În compania sa de producție s-a realizat primul desen animat de către Emil
Cohl[1] și a activat unul din cei mai buni regizori francezi ai epocii Louis Feuillade. Goumont a realizat
în timp o colaborare cu Metro Goldwyn dând naștere la compania Goumont Metro Goldwyn. Se
cunosc două filme realizate împreună : „Ben Hur” (versiunea film mut) și „Napoleon”.
Mărirea duratei de proiecție și apariția subiectelor bine determinate cu un mesaj clar face ca numărul
spectatorilor interesați de noua artă să crească, apărând o rețea de săli, numite cinematografe.
În ceea ce privește aceste locații, amintim că Leon Goumont a cumpărat Hipodromul
din Paris construind o sală de 3400 de locuri.
Dar filmul nu a rămas în vechiul continent. Devenind o afacere bănoasă, încet, încet, începe să
treacă oceanul. Face o escală în Marea Britanie, unde George Albert Smith, regizor de film,
îl „îmbogățește” cu prim planul și John Willianson cu decupajul regizoral. Ajunge pe noul
continent unde găsește cele mai propice condiții pentru dezvoltare.

Fraţii Lumière au surprins doar realitatea şi nu au căutat o latură artistică pe când Méliès, prin
munca lui, a inventat multe tehnici cinematografice prin care filmul spune o poveste, tehnici pe
care le-a lăsat moşternire cineaştilor ce aveau să vină. Realismul „lumièresc” a apărut în 1895 şi
a constat în mare parte în surprinderea realităţii aşa cum era, fără să se intervină cu vreun
scenariu prealabil sau vreo indicaţie către cei care apăreau în cadru. “L’arrivée d’un train à La
Ciotat”/ Sosirea trenului în gara La Ciotat, fratii Lumière,1895 este poate cel mai cunoscut film
al fratilor Lumière şi aduce pe ecran venirea unui tren în gară, ceea ce, spune legenda, 1
Companie americană de efecte speciale pentru film cunoscută pentru: „X-Men: Days of Future
Past” (2014),” Avatar” (2009) și „Guardians of the Galaxy” (2014). 2 Realismul este o ideologie
estetică în care se pune accentul pe relația dintre artă și realitate. Instrumentul indispensabil al
artei autorului este observarea atentă a realității și reflectarea ei veridică, obiectivă în creație. 3
Inventatorii primului aparat de filmat şi a primului aparat de proiecţie cinematografică 7 i-a făcut
pe spectatorii prezenţi în cinematograf să fugă din sală, ca să nu fie „călcaţi” de tren. Georges
Méliès este cel care a revoluţionat începuturile cinematografiei şi primul care pune bazele
filmului de ficţiune. Méliès a scris, a regizat şi a jucat în aproape toate filmele sale, creând în
studio o lume fantastică şi uimitoare prin combinarea efectelor speciale cu platouri şi decoruri
soficticate. Datorită legăturilor lui anterioare cu lumea teatrului, Georges Méliès combina nouă
invenţie - cinematograful - cu practica jongleriilor vizuale ale meseriei lui de bază (iluzionismul)
realizând peste 500 de filme ştiinţifico-fantastice cu toate că abordarea lor este mai apropiată de
genul fanteziei decât de conceptul de astăzi al SF-ului. Acest gen al fanteziei îi permite să fie un
inovator în adevăratul sens al cuvâtului devenind părintele efectelor speciale, al stop cadrului, al
fading-ului4 , al expunerilor multiple5 , al împărţirii ecranului, al animaţiei sau a subiectelor de
tip poveste. Aceste aspecte se vor dovedi fundamentale industriei cinematografice de mai târziu.
Putem vedea că realismul şi formalismul au fost încă de la început cele două direcţii principale în
cinematografie. Fiecare cineast a adoptat tendinţa care i s-a părut mai potrivită pentru stilul lui
iar unii au produs o combinaţie între cele două. Important este însă că în fiecare timp istoric
publicul a avut parte de ambele direcţii şi că a putut alege.