COLOANA SONORĂ – ETAPĂ A POSTPRODUCȚIEI.

PERIOADA DE
LICHIDARE.
Obiective de referință:
1. Editarea sunetului.
2. Mixajul final
3. Perioada de lichidare

Editarea sunetului.
Omul percepe lumea în mare parte prin vedere și auz. A. Tarkobski considera că realitatea
prin sunete trebuie redată la fel ca în imagini, unde există o mulțime de concepții. În perioada
interbelică, când nu exista televiziunea Corporația britanică de radiodifuziune BBC realiza și
transmitea documentare radio. Documentarul radio este un gen jurnalistic, ce reprezintă o
compoziție publicistică în sunete, o poveste cu evenimente și fapte de viață, cu eroi și drame,
care explorează o temă și redă realitatea cu tehnici radiofonice. Postul de RADIO ROMÂNIA
ACTUALITĂȚI realizează documentare radio care se bucură de popularitate. A. Tarkovski
constată: ” Dacă noi (regizorii – n.a.) am avea o altă atitudine față de sunete, atunci s-ar
schimba și realizările noastre în cinematografie. O muncă conștiincioasă asupra sunetului
trebuie să echilibreze metodele imaginei și metodele sunetului. În asemenea situații, trebuie
să gândim, imaginea va fi mai multă și va deveni debordantă și va solicita organizarea
rațională a montajului. Noi utilizăm frecvent limbajul imaginei , iar a sunetului mai rar, în
același timp și limbajul sonor poate fi folosit irațional.” Un regizor novator în utilizarea
limbajului coloanei sonore a fost cineastul suedez Ingmar Bergman. Temerar în utilizarea
colonei sonore este și regizorul de sunete Andrei Buruiană, care a activat la studioul
”Moldova-film”. Documentarele ”Fântâna”, ”Piatră, piatră” sunt novatorii în această privință.
În post producție, după montarea definitivă a imaginei, cu efectele speciale și genericele
introduse, când la coloana vizuală, cea a imaginei nu se mai lucrează intervine echipa
regizorului de sunete sau a desingnerului de sunet. Regizorul de sunete operează cu două
calități constante ale sunetului în film: sunetul direct (înregistrat pe viu, timpul filmării) și
sunetul de studio ( înregistra în studio, prelucrat, curățat pentru a fi montat cu cel direct).
Regizorul de sunete operează cu următoarele componente:
- sunetul prizei directe, înregistrat în timpul filmării,
- dialogurile imprimate pe platou sau postsincronul lor,
- textul de autor (în cazul filmelor de non ficțiune)
- zgomote și ambianță,
- muzica înregistrată,
- mixajul sunetelor.
Practic regizorul de sunete operează cu cinci sau șase piste de sunet: dialog (sincroane), text
din off, zgomote, ambianță, efecte sonore și muzică.
Pistele1 și 2 cu înregistrările dialogurilor, a replicilor, a textului de autor formează cea mai
delicată parte a regiei de sunete, căci, dacă aceste sunete nu sunt clare, nu sunt deslușite și nu
se înțeleg ele vor dăuna filmului în întregime, vor agita și vor trezi repulsii ale auditoriului.
Regizorul documentarist american Michael Moore, laureat al premiului Oscar și al
festivalului ”Creanga de aur” de la Cannes consideră că: ”Spectatorii unui film vor trece cu
vederea o imagine care nu e perfectă dar nu vor ierta niciodată, dacă nu au auzit ceea ce se
vorbește”.
Înregistrarea post sincronului (de dialog sau zgomote) este o fază a procesului de montaj
sonorizare în decursul căreia se înregistrează sunetul conform imaginei filmate textul
dialogurilor sau zgomotele. În general nu se admite un asincronism dacă la primplan
decalajul între imagine și sunet este mai mare de 1 fotogramă (0,04 sec.), dacă la planuri
apropiate depășește 2 fotograme,. Iar la planuri generale 3-4 fotograme (0,12-0,16 sec.).
Pista 3 conține înregistrate zgomotele și ambianța. Zgomotele sunt o parte a ambianței.
Există biblioteci de zgomote, de regulă în studio sunt înregistrate acele zgomote care nu pot fi
clar înregistrate de microfoane în ambianță naturală. De exemplu, sunetul vântului, tăcerea
naturii. Este necesar ca aceste sunete să însoțească, să fortifice imaginea, să-i asigure
credibilitate și artistism în comunicare. Echipa de zgomotiști a apărut în studioul de
imprimare a sunetului odată cu filmul sonor, în 1926, la producerea filmului muzical The
Jazz Singer (Cântărețul de jazz) realizat la compania Universal Pictures. Șeful acestei echipe
Jack Foley a amenajat un studio special pentru zgomote, pe care le înregistra direct ca să
corespundă imaginei, cum ar fi după imagine – to -pictiure, iar zgomotiștii au primit numele
de Foley artits- artiștii lui Foley. Modalitățile de producere a sunetelor artificiale par a fi
ciudate, căci ele nu produc sunete naturale adevărate, ci simulări artistice ale acestora, care pe
fondalul imaginilor în mișcare trezesc asociații sonore în memoria privitorilor. Sonorul
bicicletei mergând pe drum uscat este produs de foșnirea mânii într-o pungă de mâncare
pentru pisici. Sunetul calului galopând este reprodus de ciocnirea a două coji de nucă de
cocos. Zgomotul focului trosnind este redat de răsucirea unor foi de celofan. Pașii mergând
pe frunze uscate pot fi confundați cu zdrobirea unor coji de ouă, iar fâlfâirea a două aripi de
pasăre cu mișcarea a două mănuși de protecție din piele. Procedeele de obținere a sunetelor ce
imită zgomotele naturale, se suprapun pe imaginile virtuale și trezesc emoții asociative sunt
diverse și depind de imaginația și ingeniozitatea artiștilor de zgomote.
Pista 4, de ambianță redă sunetele care sunt în natură și formează ambianța acțiunii pe platoul
de filmare. Zgomotul valurilor ce se lovesc de mal și țipătul pescărușilor, murmurul unei
mulțimi într-un bazar, atmosfera dimineții la o stână de oi, mișcarea mașinilor la intersecția
unei străzi în oraș, un aparat de radio într-o mașină ce se deplasează – toate aceste sunete sunt
prezente în timpul filmării pe platou sau în locație și pot fi înregistrate direct de camera
digitală, dar por murdării polua perceperea acțiunii, distorsiona mesajul artistic. Pentru a
evita asemenea situații zgomotele de ambianță se înregistrează separat în timpul filmărilor,
apoi sunt descărcate pe pista 3 de unde urmează a fi adăugate acolo unde este nevoie sau a fi
extrase când nu este necesar.
Pista 5, a efectelor speciale, sunete cu particularități deosebite , de exemplu cele care creează
impresia vocii auzite la telefon, la radio, reproduc ecouri, formează reverberații, sunete
sintetice de diferita tonalități ce produc senzații de groază etc.
Pista 6, muzica filmului. Pot fi mai multe piste muzicale, însă există două categorii de
muzică:
-Personajele o ascultă și o aud în film (un concert de disc răsună pe boxe la o serată într-o
școală rurală sau o transmisiune muzicală la radio, într-o mașină în mișcare etc.).
- Muzica de fond pe care o aud numai spectatorii și care contribuie la nuanțarea dramaturgiei
în acțiunea filmică.
Fie că muzica este constituită dintr-o melodie cunoscută sau una originală, ori o versiune
nouă a unei melodii existente la fel ca și muzica pe care o ascultă personajele din film
reprezintă costuri de producție cu drepturi de autor. Cea mai importantă sarcină a
producătorului este de a obține drepturile legale de utilizare a partiturilor muzicale.

Mixajul final
Ultima operație a perioadei de post producție este reunirea prin amestec a componentelor
coloanei sonore. Procedeul se numește mixaj. Nu este un amestec mecanic, o sumare de
vectori, ci un procedeu creativ care solicită efort int6electual. De obicei filmul nu admite
pauze sonore. Și atunci sună tot ce poate suna, numai mut să nu fie. Dar nu este nici artă, nici
creație, nici mesaj sonor. Sunt documentare unde plouă cu text, n-are importanță ce fel de text
este: e un text livresc, citit ca din ziar sau revistă, sau un text științific rostit de la catedră sau
în plenul unu simpozion. Principalul coloana sonoră să aibă voce. Vocea de după cadru poate
da glas unui text scris înainte de sonorizare, de multe ori așa și se întâmplă, acest text trebuie
să fie destinat auzului și nu ochilor, să fie laconic, clar cuprinzător, să implice auditoriul, să
se împletească armonios cu imaginea pe care publicul o vede și așteptă o informație minima
pentru al ajuta să înțeleagă singur ce se întâmplă pe ecran și nu a-i prezenta detalii inutile,
multe, care bat în urechi ca grindina într-un ogor înflorit. Pe acest tărâm al post producției
mai este mult de lucru. Sonorizarea textului de după cadru este un procedeu care merită o
atenție deosebită din partea regizorului. Nu este o lectură, pur și simplu, a unui actor la un
microfon. Textul după cadru trebuie nu citit, ci prezentat cu inima, trăit în așa mod încât să
se încadreze în proiectul filmului, să devină o parte unitară armonioasă al acestuia și nu o
proeminență. Sonorizarea e o artă și solicită atitudine creativă din partea autorului de
scenariu, dacă el este și autorul textului, a actorului, care prezintă textul după cadru și a
regizorului, nu în cele din urmă, căci el este acela care selectează prezentatorii textelor. A.
Tarkovski susținea că sonorizarea textului la fel ca și procesul de filmare formează o lume
plastică din imagini expresive și același lucru se referă și la plasarea zgomotelor și muzicii,
căci totul este creație.
Mixajul se efectuează în funcție de imaginea montată definitiv. Filmul la mixaj se prezintă
închis, iar imaginea în mișcare se proiectează pe ecran simultan cu derularea pistelor sonore.
Mixajul va fi considerat definitiv și calitativ, când spectatorul prezent la vizionarea probei de
film finalizat în spațiul de producție corespunzător proiecției va auzi distinct și la nivel
potrivit fiecare componentă a coloanei sonore, rămânând cu senzația unui spațiu sonor
adecvat imaginei de pe ecran. Tehnologiile digitale facilitează munca regizorilor de sunete,
accelerează procesul de post producție și măresc calitatea produsului final.

Perioada de lichidare

Referințe bibliografice și filmografice:

1.Bălăşescu M. Manual de producţie de televiziune. Iaşi: Polirom, 2003
2. Pricop L. Managementul producției de film. București: Tritonic Academic Books, 2011
3. Chiriac A. Montajul și imaginea video. Chișinău, CEP USM, 2019
4. Тарковский А. Уроки режисюры. Москва, 1992
5. Смотреть фильм Прикосновение онлайн бесплатно в хорошем качестве (rezka.ag)
6. Фаренгейт 9/11 - YouTube M