Programul de cercetare – baza teoretico-metodologică a cercetărilor în domeniul

comunicării de masă

1. Alegerea temei de cercetare

 Este determinată de actualitatea ei în plan teoretic şi practic.
 Conţine în sine o problemă ce necesită rezolvare.

Ce subînţelegem prin problemă? O întrebare, la care până în momentul actual

nu a fost găsit un răspuns adecvat şi care prin urmare necesită cercetări practice
şi teoretice în scopul soluţionării sale. În acest sens problema este întotdeauna o
depăşire a limitelor celor studiate şi cunoscute, o orientare spre obţinerea unor
noi cunoştinţe. În timpul cercetărilor trebuie să ţinem cont de faptul că problemele
pot fi de nivel mondial, naţional sau local. Situaţia de problemă este o
contradicţie dintre cunoaşterea necesităţilor societăţii în anumite acţiuni de ordin
teoretic sau practic şi necunoaşterea , căilor, mijloacelor, modalităţilor de
realizare a acestor acţiuni. Astfel, de exemplu este cunoscut faptul că ineficienţa
multor mass media rezidă în contradicţiile existente dintre cerinţele şi aşteptările
auditoriului şi informaţia prezentată prin intermediul media. Problema de
cercetare ar putea fi formulată în felul următor: analiza necesităţilor şi intereselor
informaţionale ale auditoriului şi posibilităţilor colectivului redacţional de a
satisface aceste necesităţi în scopul depistării rezervelor sociale ale mass
media şi perfecţionării activităţii lor. Formularea unei situaţii de problemă
necesită studierea aprofundată a literaturii la tema dată.

 Tema este aleasă deseori în funcţie de interesele de cercetare ale unităţii

 Orice temă este definitivată, pornind de la aspectul ei general, prin
restrângere până la ipostaza ei concretă. Pornim de la obiectul cercetării şi
ajungem la un subiect concret.

Obiectul cercetării este un anumit proces social care conţine în sine o contradicţie
socială şi generează crearea unei situaţii de problemă. Exemplu de obiect de studiu:
tineretul, auditoriul, mesajul comunicaţional etc.

Subiectul cercetării constituie acele calităţi, laturi, particularităţi ale obiectului cercetării
care au o importanţă practică şi teoretică deosebită şi urmează să fie supuse studiului.

1
Exemplu, în cazul cercetării „Rolul mass media în crearea opiniei publice”, obiectul
cercetării l-a constituit opinia publică, iar subiectul cercetării: rolul mass media în
formarea opiniei publice.

 Varianta definitivă a temei constituie titlul lucrării

 Tema este definitivată de comun acord cu conducătorul ştiinţific

2. Stabilirea titlului lucrării

 Va conţine termeni semnificativi, cuvinte cheie, reflectând adecvat
conţinutul lucrării
 Va fi concis, dar destul de explicit, clar şi complet, conţinând 5-12 cuvinte
semnificative
 Nu va conţine cuvinte care nu contribuie la sporirea valorii lui informative,
de exemplu: „contribuţii la..”, „cîteva probleme în legătură cu...” (problema
va fi prezentă în conţinutul titlului şi nu în cuvântul problemă)
 Vom evita termenii cu mai multe sensuri, dialectele
 Vor fi evitate titlurile enigmatice

Neconcordanţa dintre titlu şi temă duce de regulă la respingerea lucrării.

Este necesar să fie respectată concordanţa dintre titlu, temă, planul lucrării şi concluzii.

3. Actualitatea şi importanţa temei de cercetare .

Ce subînţelegem prin actualitatea unei teme de cercetare? Dar prin importanţa
ei?

Exemplu de prezentare a actualităţii şi importanţei unei teme de cercetare

Actualitatea şi importanţa cercetării. Actualitatea cercetării cunoştinţelor, atitudinilor
şi comportamentelor populaţiei în domeniul hepatitelor virale reiese din importanţa
acestor probleme pentru Republica Moldova.

Cercetările statistice din ultimii ani denotă că hepatitele virale continuă să fie o
problemă de sănătate majoră pentru populaţia ţării. Astfel, deşi odată cu
introducerea în anul 1995 în Programul naţional de imunizări a vaccinării nou-
născuţilor şi copiilor, incidenţa hepatitei virale B a fost redusă considerabil iar nivelul
morbidităţii prin hepatita acută C şi D rămâne relativ constant în decursul ultimilor 5 ani
(vezi figura 1), nivelul morbidităţii prin hepatita cronică a sporit de mai mult de 2 ori şi
continuă să crească rapid (vezi figura 2) .

2
 Figura 1: Dinamica morbidităţii hepatitelor virale B, C şi D în Republica Moldova
1991–2005

60

50
Cazuri la 100,000 populaţie

40

30

20

10

0
1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005

HVC HVD HVB

Notă: HVC=Hepatita C, HVD=Hepatita D, HVB=Hepatita B

CNŞPMP

Sporirea nivelului morbidităţii prin hepatită cronică este explicată prin câteva motive: a)
o bună parte din cazurile de îmbolnăviri cu hepatite virale nu sunt raportate ( 80% din
cazurile de infecţii sunt asimptomatice), b) o mare parte din populaţie nu este
vaccinată şi deci este supusă riscului de infectare, c) deşi morbiditatea prin hepatita
virală C este relativ redusă, este estimat că 80% din cazuri vor trece în hepatită
cronică, d) în prezent nu există vaccin contra hepatitei virale C.

Figura 2: Dinamica morbidităţii prin hepatita cronică şi ciroza hepatică

(1989–2005)

1800
1600
1400
Cazuri la 100,000 populaţie

1200
1000
800
600
400
200
0

CNŞPMP

Conform statisticii medicale, în Republica Moldova hepatita cronică se situează pe

locul 5 printre maladiile ce cauzează decesul. Mortalitatea a 8% din populaţie este
cauzată de hepatita cronică, iar rata mortalităţii este de 7 ori mai mare decât cea din
ţările Uniunii Europene. Tratamentul hepatitei virale cronice este extrem de costisitor

3
şi nu întotdeauna eficient. Prevenirea şi controlul acestor maladii sunt metodele-cheie
de soluţionare a problemei în cauză.

Cele mai frecvente căi de transmitere asociate cu hepatitele virale acute continuă să fie
manipulaţiile medicale şi contactul sexual (vezi Figura 3). Astfel, numărul de cazuri de
hepatite virale transmise pe cale sexuală creşte rapid, constituind mai bine de 50% din
numărul total de cazuri. Numărul cazurilor de hepatită virală asociate cu probabilitatea
transmiterii în cadrul instituţiilor medicale, inclusiv spitale, policlinici, cabinete
stomatologice, deşi se reduce, rămâne la un nivel înalt, cu toate ca ar putea fi eventual
supra-raportat. Căile de transmitere sexuală şi nosocomială sunt responsabile pentru
80% din cazurile noi de infectare

Figura 3: Căile de transmitere a Hepatitei B şi C acute în

Transmission ways
Moldova, 1995–2005

100%

80%

60%
Intrafamiliale
Sexuală Calea habituala

Manipulări nemedicale
Sexual
Manipulatii nemedicale
Manipulări medicale
Manipulatii medicale
40%

20%

0%
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 CNŞPMP
2005

Cercetările denotă că populaţiile cheie sub risc sporit sunt mai mult expuse pericolului
de a contracta hepatitele virale. Astfel, conform rezultatelor cercetării efectuate cu
suportul Fundaţiei SOROS în mediul populaţiilor cheie sub risc sporit în anul 2005,
16% din utilizatorii de droguri injectabile au menţionat că au hepatita B. În cazul
lucrătoarelor sexului comercial, 14% au menţionat că au hepatita B, iar 23% - hepatita
C.

Deşi hepatitele virale prezintă o problemă semnificativă pentru sănătatea populaţiei,

până în prezent nu au fost efectuate cercetări în domeniu care ar studia nivelul de
cunoştinţe, atitudinile şi comportamentele diferitor grupuri socio-demografice referitor
la hepatitele virale şi care ar servi drept bază pentru intervenţii în masă în vederea
prevenirii transmiterii hepatitelor virale B şi C şi reducerii riscurilor de îmbolnăvire.

Din aceste considerente, precum şi pentru dezvoltarea şi implementarea unei campanii

informaţionale orientate spre sporirea nivelului de cunoştinţe a populaţiei despre
hepatitele virale B şi C şi reducerea comportamentelor cu risc sporit, Proiectul

4
USAID „Prevenirea HIV/SIDA şi a Hepatitelor B şi C” (Proiectul USAID PHH) a
organizat o cercetare a cunoştinţelor, atitudinilor şi comportamentelor în mediul
populaţiei generale.

Reieşind din obiectivele proiectului care sunt focusate şi pe sporirea cererii pentru
servicii, îmbunătăţirea calităţii şi accesului la servicii, cercetarea a inclus un
compartiment ce ţine de consilierea şi testarea voluntară în domeniul HIV şi
hepatitelor virale B şi C.

4. Gradul de studiere a temei

Ce înseamnă aceasta? De ce este nevoie de aceasta? Cum stabilim gradul de
studiere a temei?

5. Stabilirea scopului şi obiectivelor cercetării.

 Scopul şi obiectivele cercetării reies din actualitatea temei de cercetare şi din
gradul de cercetare a temei.
 Scopul cercetării reprezintă orientarea generală a investigaţiei, rezultatul final
scontat. Anume el determină caracterul cercetări: aplicativă sau teoretică.
Cercetarea teoretică este orientată spre obţinerea unor cunoştinţe teoretice noi
despre structura, funcţiile, legităţile dezvoltării obiectului supus investigaţiei,
precum şi spre elaborarea unor metodici noi de cercetare şi fundamentare a
procedurilor. Cercetarea sociologică aplicativă are drept scop soluţionarea unor
probleme de ordin practic, prognozarea tendinţelor posibile de dezvoltare a
proceselor, elaborarea programelor concrete în vederea perfecţionării obiectului
 Obiectivele cercetării sunt determinate de scopul pus în faţa cercetătorului şi
reprezintă o totalitate de sarcini concrete, care cuprinde formularea cerinţelor de
bază şi ale celor secundare faţă de analiza şi soluţionarea problemei. Dacă
scopul lucrării poartă un caracter teoretic şi obiectivele vor fi la fel. În cazul unei
cercetări aplicative, atât scopul cît şi obiectivele vor purta un caracter aplicativ.
Exemplu de scop şi obiective :
Scopul şi obiectivele cercetării. Scopul de bază al cercetării a constat în identificarea
cunoştinţelor, atitudinilor şi comportamentelor diferitor segmente de populaţie cu
referinţă la hepatitele virale B şi C şi consilierea şi testarea voluntară la HIV şi hepatite
virale în vederea elaborării unor recomandări practice pentru dezvoltarea şi
implementarea campaniilor de comunicare ale Proiectului USAID PHH focusate pe
hepatitele virale şi promovarea serviciilor de consiliere şi testare voluntară.

Obiectivele cercetării au constat în următoarele:

 cercetarea nivelului de cunoştinţe a populaţiei generale despre hepatitele virale
B şi C;
 studierea comportamentului cotidian al populaţiei referitor la hepatitele virale;

5
  studierea atitudinii diferitor grupuri de populaţie faţă de persoanele infectate cu
virusurile hepatitelor virale;
 studierea surselor de informare şi a necesităţilor informaţionale ale populaţiei cu
referinţă la hepatitele virale;
 cercetarea cunoştinţelor, atitudinilor şi practicilor diferitor grupuri de populaţie
cu referinţă la testarea şi consilierea voluntară;
 elaborarea recomandărilor practice pentru dezvoltarea şi implementarea
campaniei de comunicare în domeniul hepatitelor virale;
 elaborarea recomandărilor practice pentru dezvoltarea şi implementarea
campaniei de promovare a serviciilor de consiliere şi testare voluntară.

6. Elaborarea ipotezelor ştiinţifice

Definind problema cercetării orice cercetător încearcă s-o explice, s-o analizeze,
utilizând toate realizările ştiinţei la moment. Totodată, el caută să găsească o
soluţie a acestei probleme, unele explicaţi ale legăturilor funcţionale existente ale
obiectului. În acest scop cercetătorul face anumite presupuneri.

Deci, ipoteza reprezintă o presupunere ştiinţifică referitor la structura obiectelor

sociale, caracterul şi esenţa legăturilor existente. Mai bine zis ea este o întrebare şi
un răspuns la această întrebare (cercetătorul trebuie să verifice dacă răspunsul
formulat la această întrebare este adevărat sau fals).

Funcţia de bază a ipotezei constă n obţinerea unor cunoştinţe noi.

Exemple de ipoteze:
 Auditoriul care recepţionează modelele propuse de mass media trebuie să se
caracterizeze printr-un nivel mai înalt de conştiinţă şi activism social
comparativ cu auditoriul ce nu recepţionează aceste modele (prin model se
subînţelege un sistem de cunoştinţe, valori, norme care se conţin în mesajele
comunicaţionale)

Orice ipoteză se bazează pe o teorie . Ea reprezintă o presupunere ştiinţifică care se

deduce din anumite teze demonstrate deja, în scopul lămuririi fenomenelor.

Imperative faţă de formularea ipotezelor:

 Ele trebuie să fie ştiinţific fundamentate
 Să fie adecvate problemei de studiu

6
  Între părţile componente ale ipotezei să existe armonie, să fie excluse
contradicţiile
 Ipotezele trebuie să poată fi verificate empiric
Exemplu de verificare empirică a ipotezelor.
Scopul unei cercetări a constat în a identifica prin ce se explică raportul existent dintre
abonaţii şi cumpărătorii unui ziar. Ipoteza era – prin interesul manifestat faţă de
publicaţie, or abonaţii ziarului manifestă mai mult interes pentru publicaţiei decât cei
care cumpără ziarul. Deci noţiunea de bază ce trebuia verificată empiric era interesul.
În cazul respectiv interesul a fost fixat de către sociologi 1) în baza aprecierilor date
materialelor ziarului, 2) în baza aprecierii date unor aspecte ale activităţii publicaţiei, 3)
în baza frecvenţei lecturii unor materiale, 4) după numărul articolelor şi autorilor
memorizaţi de către cititori. Aşadar ipoteza în cazul dat a fost fundamentată atît din
punct de vedere ştiinţific, precum şi din punct de vedere al mijloacelor cu ajutorul cărora
poate fi verificată.

Ipotezele pot fi clasificate:

1. după conţinut
 descriptive (presupuneri despre calităţile şi însuşirile esenţiale ale
obiectelor, despre caracterul legăturilor dintre anumite părţi ale
obiectului de studiu)
 explicative (presupuneri despre dependenţa cauză-efect în procesele
sociale)
 de pronosticare (includ nu numai presupuneri privind starea efectivă a
obiectului şi cauzele acestei stări, ci şi tendinţele şi legităţile dezvoltării
obiectului în perspectivă)
2. după gradul de elaborare şi fundamentare:
 primare (presupuneri formulate în timpul elaborării programului de cercetare)
 secundare (presupuneri elaborate în timpul culegerii informaţiei, dacă
ipotezele primare sunt contestate)
3. după comunitatea presupunerilor:
 ipoteze de bază
 ipoteze consecinţă (pornesc de la ipotezele de bază). Exemplu: ipoteza de
bază: între activizmul social al tineretului şi nivelul activismului lui în procesul
comunicaţional există o legătură pozitivă. Ipoteza consecinţă: cu cît este mai

7
înalt nivelul de activism în consumul de informaţie şi deci nivelul de informare
al individului , cu atât este mai înalt activismul lui social