Noțiuni de public

În determinarea și caracterizarea opiniei publice, un rol deosebit de important îl dețin definirea,

configurarea categoriei de public , definit, în genere, ca expresie socio-umană a unei multitudini
de indivizi disparați care manifestă reacții şi opinii asemănătoare faţă de unele informații și
evenimente.
Examinând configurarea acestuia în raport cu dinamica societății, Mihai Ralea şi Traian Herseni
subliniază complexitatea fenomenului: „ne găsim în fiecare clipă în fața unui număr imens de
publicuri de tot felul, care acționează paralel sau interferent, concentric sau piramidal, în armonie
sau în contradicție unele cu altele. Aceeași persoană poate să facă parte dintr-o mulțime de
cercuri sociale sau publicuri (național, internațional, artistic, sportiv, științific, radiofonic etc.)”.
Fiecare persoană aparține succesiv sau simultan tot atâtor publicuri câte centre de interes are prin
sistemul comunicațiilor și contactelor interpersonale.

În diverse lucrări de sinteză, publicul este socotit o categorie sociologică şi statistică ce

desemnează o colectivitate de persoane, puțin numeroasă sau foarte numeroasă, concentrată sau
dispersată spațial, omogenă sau eterogenă din diferite puncte de vedere (sex, vârstă, grad de
instrucție, profesie, apartenență politică, ideologică, rezidență etc.), care are însă comun un
centru de interes sau informație identice și simultane la un moment dat. Marea varietate a
acestor preocupări sau centre de interes relevă existenta și acțiunea a „numeroase publicuri” în
sânul aceleiași mase de indivizi, al aceleiași colectivități sau societăți. În societatea modernă
coexistă publicuri participante și asistente, publicuri dispersate și concentrate, publicuri
organizate, instituționalizate şi spontane, îndeplinind fiecare dintre ele funcții și roluri specifice.

Analizele sociologice şi psihosociale, examinând comportamentul individual și colectiv (de grup),

apelând la comparații și simplificări, în interesul demonstrației şi argumentării, semnalează diverse
categorii de publicuri. „Cu riscul de a exagera simplificarea - subliniază o astfel de abordare - se
poate considera un om ca făcând parte din «public în general» și, ca atare, luând poziție asupra
diferitelor subiecte de interes «public». De asemenea, el poate fi conceput ca aparținând unor
cercuri conservatoare, sau religioase, sau de afaceri, împărtășind la fel de bine părerile acestor
publicuri secționate şi, în afară de aceasta, neputând aparține unui singur cerc. În sfârșit, el poate
fi conceput ca un constituent al unuia sau mai multor grupuri cu interese speciale, în privința
cărora are anumite motive să nutrească o «opinie» conformă sau contrară «curentului dominant
»”. Deci pot fi destinse „publicul în general”, „publicuri secționate” și „publicuri de grup”.

Unii sociologi operează, de asemenea, departajări între „public”, și „mase”, considerându-le

noțiuni care vizează domenii diferite, opinia publică aparținând, prin denumire chiar, publicului, şi
nu maselor. „Structural, publicul este un grup numeros, divizat, în raport cu o anumită problemă,
în fracțiuni. Membrii publicului au păreri diferite în legătură cu propunerile pentru o acțiune care,
cred ei, va avea un efect deosebit asupra intereselor lor... Publicul are o istorie tipică. Este
precedat de o «masă» în care mai mulți indivizi devin preocupați de o problemă socială...; un
public nu ia naștere decât atunci când câteva grupuri organizate propun o soluție pentru
rezolvarea problemei, soluție menită să satisfacă interesele lor... Diferența crucială dintre masă și
public constă în faptul că există o similitudine de păreri și acțiuni în cazul masei și o ciocnire a
opiniilor contradictorii în cazul publicului... Membrii publicului sunt divizați datorită părerilor lor
opuse asupra unei probleme controversate. Membrii unei mase sunt de acord unii cu alții și, deși
pot fi și în dezacord, critica formulată de persoane din exterior este nesocotită, deoarece acestea
sunt considerate incapabile de a înțelege şi de a aprecia părerile și acțiunile celorlalți”. Unele din
diferențele semnalate sunt valabile în planul cunoașterii notelor caracteristice ale categoriei de
„public”, dintre care fundamentală este aceea de eterogenitate, oglindită în identitatea acestor
două elemente pe un anumit plan istoric, atunci când publicul poate reprezenta o „masă”
omogenă preocupată de o problemă socială. Totodată, se pot discerne caracterul contradictoriu al
opiniei publice, divizarea acesteia pe grupuri de public cu interese diferite şi care propun, conform
acestor interese, soluții diferite de rezolvare a problemelor. În fond, publicul şi masele
configurează realități care nu numai că nu pot fi opuse, dar care converg până la suprapunere în
planul interesului social general.

Așadar, dimensiunile publicului sunt variabile, mergând de la grupuri relativ reduse până la cele de
amploare națională sau mondială. Categoriile de publicuri și dimensiunile lor au implicații dintre
cele mai importante asupra proceselor de constituire și manifestare a opiniei publice, asupra
structurii sale interne, ca și asupra rolului și influenței sale sociale.
Prin urmare, publicul poate fi imaginat și ca un aspect funcțional, o activitate dintr-un anumit timp
a oamenilor care trăiesc laolaltă. Ilustrând direcția istorico-genetică în cercetarea publicului, ca o
categorie socio-culturală cu o evoluție proprie, cu mecanisme specifice care pot fi cunoscute doar
la nivelul studierii societăților istorice, Mihai Ralea şi Traian Herseni analizează publicul în relație
cu diviziunea muncii sociale şi, totodată, raportându-l la unele categorii sociale tipice formelor
istorice ale colectivităților umane. Momentul istoric „originar” de la care se poate urmări procesul
de geneză a publicului este cel corespunzând culturilor sincretice, în care valorile obiective coincid
cu cele subiective, iar publicul se identifică, de fapt, cu colectivitatea socială. Acesta este așa-
numitul public participativ, iar participarea, fiind legată de obiceiuri, datini etc., are un caracter
cutumiar. Treptat, o dată cu evoluția colectivităților, ca urmare a diviziunii sociale a muncii, apare
diferențierea valorilor obiective de valorile funcționale (valori subiective), iar publicul se constituie
ca o categorie sociologică aparte, cea a publicului asistent. Tipul participării începe să
dobândească un caracter semi instituționalizat. Un moment distinct în evoluția publicului se leagă
de manifestarea unei categorii culturale noi, sub raport istoric, şi anume, „reprezentarea
culturală”. O dată cu aceasta apare publicul ocazional. Societățile actuale cunosc o cu totul altă
configurație, în care publicul este tot mai puternic marcat de mass-media. El este produsul acestor
mass-media.

Publicurile tradiționale sunt înlocuite de „masa dispersată”, expusă pasiv comunicațiilor de masă.
Pornind de aici, autorii menționați demonstrează că succesul, valoarea succesuală sunt un produs
al unui public dat, în așa fel încât între valoarea succesuală şi valoarea obiectivă se pot rupe
legăturile, tocmai ca o consecință a autonomizării publicurilor. Schematizând această evoluție, s-ar
putea obține următoarea etapizare a formelor de public: După cum reiese din această încercare
de etapizare, fiecare tip de public este legat de o formă colectivă particulară, iar necesitatea
analizei comparativ-istorice se impune de la sine, dovedindu-se convingătoare şi benefică.

În concepţia lui Georges Gurvitch, publicul, ca grup uman, format din indivizi aflaţi la distanţă unii
de alţii, se caracterizează prin atitudini şi opinii comune şi prin continuitatea ideilor şi valorilor
sociale. De altfel, cercetătorii fenomenului de opinie publică, în mod deosebit sociologii, atrag
atenția că fiecare opinie îşi are publicul său, adică un grup de persoane afectate de o problemă
socială, fată de care adoptă o poziţie pro sau contra, exprimată cu diferite grade de intensitate.
O trăsătură importantă a structurii publicului este faptul că ea derivă din structura socială, se
caracterizează printr-o accentuată mobilitate şi printr-o durată în timp relativ limitată.